Sunteți pe pagina 1din 8

Piața Forex- Dinamică și Perspective

Rezumat: Piaţa Forex este diferită de oricare altă piaţă ce se bazează pe tranzacţionarea
de acţiuni, certificate, obligaţiuni etc., fiind de câteva zeci de ori mai mare decât toate aceste
pieţe la un loc. Pe această piaţă câştigurile şi riscurile pot fi extrem de mari. Circumstanțele
actuale, impun cerințe speciale în ceea ce privește formarea profesională a actorilor de pe piața
Forex, analiza unor astfel de cerințe, fiind, de fapt, unul dintre scopurile acestei lucrări. În
România, aceasta piață se află în perioada de pionierat, investiţia trebuind făcută cu precauţie şi
înainte de realizarea ei ar fi necesară o cunoaştere cât mai bună a acestui tip de piaţă. Lucrarea îşi
doreşte să arate de ce este utilă existenţa pieţei Forex, ce produse se pot tranzacţiona, ce
investitori au acces la această piaţă, caracteristicile acesteia precum şi prezentarea analizei
fundamentale, respectiv tehnice, iar în final prezentarea nivelului acestei piețe în România.

Cuvinte cheie: piața Forex, volatilitatea cursurilor de schimb, participanții la piață, long
position, short position, analiza fundamentală, analiza tehnică, raportul risc/randament, profit
constant, minimizarea pierderilor.

Conținut:
Piaţa schimburilor valutare (Foreing Exchange), denumită şi piaţa „Forex”, este cea mai mare
piaţă financiară din lume, cu o cifră de afaceri zilnică medie de aproximativ 1,2 trilioane USD. Pe
piața Forex se cumpară o monedă la un preț mic și se vinde la un preț mai mare, diferența dintre
cele doua valori reprezintând profitul trader-ul. Această piaţă nu poate fi definită într-un sens
fizic, ea reprezentând o operaţiune între o reţea globală de bănci, corporaţii şi indivizi care fac
schimb de valute.
Forex este o piaţă care operează 24 de ore, trecând prin toate fusele orare ale marilor
capitale financiare. Piaţa Forex nu are o structură centralizată, diverşi dealeri unind cumpărătorii
şi vânzătorii, aceştia acţionând independent unii faţă de alţii, de aceea există o puternică
concurenţă între dealeri motivând îmbunătăţirea constantă a serviciilor.
Piaţa valutelor înseamnă tranzacţionarea simultană prin cumpărarea unei valute şi
vânzarea alteia, acestea aflându-se într-o continuă schimbare a parităţii şi întotdeauna se
tranzacţionează în perechi, de exemplu euro/dolar sau dolar/yen. Tranzacţiile FX nu sunt
centralizate la o bursă, la fel ca la piaţa de bunuri sau mărfuri la termen, piaţa fiind considerată
„over the counter” (OTC), adică la vedere, sau o piaţă Interbank, pentru că tranzacţiile sunt
efectuate între două părţi prin telefon sau reţea electronică. Investitorii pot răspunde unei
fluctuaţii valutare cauzată de evenimente economice, sociale, politice în momentul când acestea
se întâmplă (zi sau noapte) spre deosebire de orice altă piaţă financiară. Piaţa FX este numită
„piaţa valutară interbancară” datorită faptului că în trecut a fost dominată de bănci, incluzând
băncile centrale, comerciale şi de investiţii. Cu toate acestea, procentajul participanţilor creşte
rapid, şi acum include şi corporaţii mari multinaţionale, manageri financiari globali, dealeri
autorizaţi, brokeri financiari internaţionali, traderi de titluri şi speculatori privaţi.
Cele mai tranzacţionate valute sunt acelea ale ţărilor cu guverne stabile, cu bănci centrale
recunoscute şi inflaţie scăzută. În prezent, peste 85% din tranzacţiile zilnice includ valutele
principale: dolarul american (USD), yenul japonez (JPY), euro (EUR), lira sterlină (GBP),
francul elveţian (CHF), dolarul canadian (CAD), dolarul australian (AUD). Faptul că pe Forex se
tranzacţionează un număr mic de valute permite o mai mare putere de concentrare din partea
operatorului şi, automat, un risc mai mic.
Tranzacţiile FOREX necesită un depozit minim de 250 USD, clienţii putând să execute tranzacţii
cu o marjă de până la 200 la 1 ca efect de levier, ceea ce înseamnă că investitorii pot executa
tranzacţii de 10.000 USD cu o marjă necesară iniţială de aproximativ 60 USD. În tranzacţionarea
acţiunilor la bursă se cere, în general, depozitarea întregi sume necesare cumpărării acestora.
Pe piaţa Forex doar un mic procent din valoarea efectivă trebuie depozitat anterior
deschiderii unei poziţii, care se numeşte marjă. Aceasta nu este o plată efectivă, ci mai mult o
asigurare de acoperire a eventualelor pierderi. O marjă de 1% semnifică cumpărarea unui
contract de 100.000 USD cu numai 1.000 USD, deci clientul trebuie să aibă cel puţin 1.000 USD
în contul său pentru a efectua această operaţiune. Acest avantaj măreşte considerabil riscul de
operare pe Forex.
În limbajul comercial, o poziţie lungă (long position) este una în care un comerciant
cumpără o valută la un preţ cu scopul de a o revinde mai apoi la un preţ mai ridicat, investitorul
beneficiind de o piaţă în creştere. O poziţie scurtă (short position) înseamnă că un comerciant
vinde o valută, anticipând deprecierea acesteia, investitorul beneficiind de o piaţă în descreştere.
Cu toate acestea, e de reţinut că fiecare poziţie FX necesită un investitor care să aibă o poziţie
lungă şi altul care să aibă o poziţie scurtă.
Condiţiile de piaţă dictează activitatea de tranzacţionare în orice zi. Ca o referinţă,
investitorul de la mic spre mediu poate tranzacţiona până la de 10 ori pe zi. Aproximativ 80% din
toate tranzacţiile Forex durează 7 zile sau mai puţin, în timp ce mai mult de 40% durează mai
puţin de 2 zile. Ca regulă generală, o poziţie este ţinută deschisă până când apare unul din
următoarele evenimente:
1. realizarea punctelor suficiente de profit, în urma unei poziţii;
2. se declanşează ordinul „stop loss” specific.

Caracteristici ale pieței FOREX:


 Lichiditatea: pe piață operează sume de bani enorme şi asta oferă libertate absolută în
deschiderea sau închiderea unei poziţii în piață la cotațiile curente. Lichiditatea mare este
un puternic magnet pentru orice investitor, deoarece îi oferă libertatea de a deschide sau a
închide o poziţie de orice dimensiune.
 Promptitudinea: cu un program de activitate 24/24, participanţii la piaţa valutară nu
trebuie să aştepte pentru a răspunde la orice eveniment, cum este cazul în multe pieţe
 Disponibilitatea: posibilitatea comerţului round-the-clock; un participant pe piață nu
trebuie să aştepte pentru a răspunde la orice eveniment;
 Flexibilitatea: o poziţie poate fi deschisă pentru o perioada determinate de timp în piaţa
valutară, la latitudinea investitorului, care permite planificarea tranzacţiilor în avans;
 Valoarea: traditional, Piaţa Forex nu a perceput taxe cu excepţia bid/ask spread-ul între
preţul de ofertă şi cerere;
 Cotaţiile One-Value: cu un grad ridicat de lichiditate de piaţă, cele mai multe vânzări pot
fi efectuate la un preţ uniform al pieţei, astfel încât să se evite problemele de instabilitate
existente, cu "futures" Forex şi alte investiţii unde cantitatile limitate de moneda pot fi
vândute numai concomitent şi la un anumit pret;
 Tendinţa pieţei: moneda se mută într-o direcţie destul de precisă, care poate fi urmărită
mai degrabă pe o lungă perioadă de timp. Fiecare monedă își demonstrează modificarile
temporare ale tendinței, care prezintă managerilor de investiţii posibilităţi de a specula în
piaţa valutară;
 Margin: aceasta semnifică faptul că se pot tranzacţiona valori mai mari decât există în
contul deschis de o persoană. Aceasta se reflectă în valoarea de corespondenţă (paritatea)
în funcţie de care se pot realiza tranzacţii faţă de câţi bani sunt în cont. O valoare des
întâlnită în SUA este de 1:50, existând însă şi valori de tranzacţionare de 1:100, 1:200 şi
chiar mai mult (până la 1:500). De exemplu, dacă există în contul de tranzacţii Forex 200
USD, iar firma sau aplicaţia de tranzacţionare Forex la care s-a apelat oferă o rată de
tranzacţionare de 1:50, teoretic se pot vinde sau cumpăra pe piaţa Forex în jur la 10.000
USD, urmând să se câştige sau pierde sumele date din fluctuaţia acestei sume. Aplicaţia
nu permite accesul la cei 10.000 USD, adică aceşti bani nu pot fi retraşi sau accesaţi, ei
reprezintă un fel de tranzacţie virtuală realizată de participant şi garantată de cei 200 USD
din contul participantului la tranzacţie.
Orice tranzacţie Forex implică două valute: una care se vinde şi cealaltă care se cumpără. De
regulă, nu este obligatoriu să se tranzacţioneze valută din cont, adică dacă în cont există 200
USD, se poate deschide o tranzacţie/poziţie ce să presupună cumpărarea de lire sterline cu euro
(atâta timp cât pierderile la această tranzacţie pot fi suportate de suma de 200 USD existentă în
cont). Ca urmare, câştigurile şi pierderile se materializează foarte rapid în funcţie de evoluţia
cursului celor două valute alese, datorită posibilităţii de tranzacţionare de sume mai mari de cât
cele din cont. Odată plasată o tranzacţie pentru o sumă mult mai mare dintr-o anumită valută,
aceasta va aduce pierderi şi câştiguri în funcţie de evoluţia cursului valutar dintre cele două
valute.
Piaţa bursieră are restricţii exprese în ceea ce priveşte vânzarea short, care pe Forex sunt
inexistente, ceea ce înseamnă profit atât la creşterea preţului, cât şi la scăderea acestuia.
Dacă se cumpără ieftin o valută din pereche pentru a vinde scump, mai apoi se poate
vinde scump a doua valută pentru a cumpăra ieftin. Piaţa bursieră este uşor influenţabilă la
cumpărarea masivă de acţiuni de către anumiţi participanţi la această piaţă. Pe Forex aceste
manevre sunt mai puţin eficiente datorită volumului de tranzacţionare zilnic, lichidităţii fără
precedent şi anonimităţii majorităţii participanţilor.
De multe ori acţiunile unei companii sunt influenţate de declaraţiile anumitor analişti care
recomandă diverse strategii. Pe piaţa Forex analiştii nu au nici o putere de influenţă datorită
„globalizării” acestei pieţe, ei limitându-se doar la a analiza datele. La bursa de acţiuni se
tranzacţionează acţiunile unor companii, iar pe Forex monedele unor naţiuni, în relaţie directă cu
cererea şi oferta. Din acest punct de vedere este mai uşor de analizat ansamblul factorilor
macroeconomici ce caracterizează o economie.
Factorii care influenteaza cererea si oferta pe piata FOREX:
a. Factorii economici
Produsul national brut PNB (Growth Domestic Producut GDP) - măsoară suma valorii
bunurilor și serviciilor generate pe teritoriul unei țări. La calcularea indicelui se ia în considerare
orice activitate economică, indiferent de naționalitatea proprietarului mijlocului de producție.
Nivelul GDP poate fi măsurat fie luând în considerare prețurile curente, la valoarea
actuală de piață a producției, fie luând în considerare prețurile fixe, permițând o evaluare a
dinamicii economice la nivel național. Piețele financiare analizează cu atenție modificările
produsului național brut, a căror valori, raportate la perioada de un an, sunt publicate trimestrial.
O dinamică a dezvoltării peste așteptări la nivel național poate contribui la intarirea valutei
respective pe piața internațională.
Indicele prețurilor de consum (Consumer Price Index CPI) - exprimă prețul cosului de
bunuri de consum, cu corectțile sezoniere. Investitorii pe piețelele financiare au tendința de a
părăsi valutele țărilor cu inflație în creștere. Creșterea indicelui duce la creșterea ratei dobânzilor,
ceea ce înseamnă scăderea prețurilor pe piața titlurilor de creanță nominalizate în valuta
respectivă.
Indicele prețurilor de producție (Production Price Index -PPI) - exprimă dinamica
schimbării prețului bunurilor oferite de către fabricanți și agricultori. Atenția piețelor valutare se
concentreaza asupra variației prețurilor produselor finite (exprimată în procente), publicate lunar.
Productia Industriala (Industrial Production) - determină viteza dezvoltării generale,
nivelul fizic al producției economice. O dinamica sporită a producției indică o bună condiție
economică și poate duce la intărirea valutei pe piață, iar o dinamică scazută este, din contra, un
simptom al unei situații economice defavorabile, ce duce la retragerea investitorilor de la valuta
respectivă.
Balanta de plăți (Trade Balance) - este juxtapunerea valorii bunurilor și serviciilor
exportate (trimise peste granițele de stat) cu valoarea celor importate (aduse de peste graniță).
Diferența dintre valoarea exportului și a importului unei țări date este balanța de plăți. Dacă
valoarea este pozitiva, înseamna că valoarea exporturilor a depasit valoarea importurilor, ceea ce
denotă forta economică a țării. Indicele Institutului de Administrare a Ofertei (ISM) - ia in
considerare cinci factori: ordinele noi, producția, livrările, rezervele și încadrarea în producție.
Valorile de peste 50% denota dezvoltarea producției și a întregii economii. Valorile între 45% si
50% denotă stagnarea în sfera producției industriale, simultan cu menținerea dezvoltării
economice. Valorile sub 40% arată o stagnare ce afectează atât industria, cât și economia în
ansamblu.
Contul curent (Current Account) - cuprinde toate transferurile de capital din și înspre
țara respectivă. Un bilanț pozitiv al contabilității rulajului curent înseamna că în țara respectivă
intră capital. O asemenea situație poate contribui la îtărirea valutei naționale.
Rata șomajului (Unemployment Rate) - nivelul ratei de șomaj constituie unul din cei mai
importanți indici ce arată starea în care se află o economie dată. O creștere continuă a ratei de
șomaj constituie un simptom al înrăutățirii situației economice a țării și este un semnal negativ
pentru piețele financiare, ducând la retragerea investitorilor de la valuta respectivă.
Acești indicatori sunt doar o parte redusă din cei care influențează variațiia cursurilor de
schimb pe piața valutară. De obicei, orice aspect relevant pentru economia unui stat poate crea
variații în nivelurile de cerere și de ofertă pentru moneda economiei respective.
b. Factori politici
Orice factor politic (schimbarea guvernului, demiteri posibile, scandaluri etc.) trebuie privit in
contextul influenței asupra viitorului economic al țării. De regulă, evenimentele de genul
schimbarea guvernării, demiterile sau scandalurile influențează serios cursul valutei naționale.
Spre exemplu, victoria partidului laborist ăn alegerile din Anglia în 1996 a influențat pozitiv
cursul lirei sterline, care atesta o descreștere pana la alegeri. Renumitul scandal desfășurat în
Cabinetul oval în toamna anului 1998, a afectat puternic nu numai imaginea presedintelui
american, dar si cea a dolarului. Conflictele armate au un impact negativ asupra cursurilor
valutare a tarilor implicate. Actele de terorism determină o scădere imediată a cursului valutar.
Astfel, din cauza evenimentelor din 11 septembrie 2001, dolarul scădea în raport cu toate
valutele. Dar în același timp s-a mărit cererea pentru francul elvetian, „refugiul valutar de
siguranță”, și pentru yenul japonez, așa cum Japonia se afla departe de focarul conflictului.
Pe de alta parte, acțiunile militare de succes, din punct de vedere al opiniei publice mondiale,
influențează o creștere importantă a cursurilor valutare. Spre exemplu, pozițiile dolarului s-au
întărit mai mult după razboiul din Iugoslavia

Deci, analiza fundamentală este un punct cheie pentru tranzacţionarea valutelor, starea de
sănătate a economiei unei naţiuni determinând perioadele de apreciere sau nu a monedei
naţionale. Pentru Forex sunt reprezentative rapoartele privind principalele puteri economice de
pe cele trei continente. În general, dolarul american reacţionează cel mai pronunţat la datele
macroeconomice. Lunar se publică statistici privind rata şomajului pe luna precedentă, variaţii în
venitul pe oră, iar un procent ridicat în „Unemployment Report” determină, de obicei, o
depreciere a monedei ţării respective, după cum am menționat mai sus.
O rată ridicată a dobânzilor interbancare dintr-o anumită ţară face mai atractive
depozitele în această monedă, în timp ce o scădere a acestor dobânzi determină reorientarea
investitorilor spre alte oportunităţi. Inflaţia în creştere este principala cauză a aumentării ratei
dobânzilor. Ceilalţi indicatori importanţi se referă la încrederea consumatorului, vânzările de
locuinţe, consumul casnic, încrederea sau neîncrederea în mediul de afaceri, variaţiile în preţul
unor produse principale etc. Toate aceste rapoarte trebuie privite în ansamblu, de multe ori
intervenind situaţii când piaţa decide să ignore anumite date. Preţul petrolului este un alt factor
decisiv în evoluţia ratelor de schimb. Alături de aceşti factori macroeconomici piaţa reacţionează
şi la evenimente de ordin social şi politic. De exemplu, incertitudinile din viaţa politică a unei
naţiuni nu ajută deloc moneda naţională, încetinind, în general, reformele economice.
Analiza tehnică este complementară analizei fundamentale. Având în vedere că evoluţia
ratelor de schimb se reprezintă prin grafice, metode de probabilităţi matematice, prin această
analiză se încearcă să se anticipeze viitoarele mişcări pe baza celor deja apărute. Analiza tehnică
nu poate şi nu va da niciodată soluţii exacte, ci scenarii posibile.
Fără îndoială, în cadrul unei analize trebuie luaţi în considerare indicatori ce acoperă
diferite aspecte ale pieţei. De asemenea, un operator, înainte de aplicarea indicatorilor, decide
dacă lucrează pe o bază zilnică (o poziţie se deschide şi se lichidează în aceeaşi zi) sau pe termen
mai îndelungat, întrucât probabilităţile pe termen scurt pot să nu coincidă cu cele pe termen mai
îndelungat.
Produsele tranzacţionate pe această piaţă sunt: tranzacţii pe piaţa valutar internaţională
Forex; investiţii pe bursa internaţională de mărfuri (petrol şi aur); investiţii bursiere; conturi
garantate; oportunităţi de asigurare (hedging). Piaţa a avansat atât de mult încât a ajuns la un
punct în care termenul interbank reprezintă orice persoană care este pregătită să cumpere sau să
vândă valută. Ar putea fi doi indivizi sau orice om care ar vrea să schimbe euro în dolari.
Oricum, se observă că majoritatea brokerilor şi a băncilor folosesc sisteme centralizate care
asigură corectitudinea cotaţiei.
Principala caracteristică a conturilor garantate o reprezintă asigurarea capitalului
indiferent de riscurile pieţei bursiere pe care se tranzacţionează. Profitabilitatea anuală obţinută
cu conturile garantate total se încadrează între 42,3% şi 54,2%, iar cea obţinută cu conturile
garantate individuale a fost între min.30,8% şi max.84,9%. Fondurile plasate într-un cont
garantat sunt tranzacţionate pe piaţa Forex sau pe Bursa de Valori ale Statelor Unite ale Americi.
Printre instituţiile financiare internaţionale care acţionează pe FOREX se numără şi MG
Financial Group, care se situează pe poziţii de lider pe lista companiilor-broker Forex.
MG Financial Group a fost fondată în 1992, în prezent fiind una dintre cele mai vechi şi
renumite firme în domeniu. Pionier al serviciilor de operare online din 1997, MG şi-a
perfecţionat constant platformele de operare, în prezent oferind cotaţii şi grafice în timp real.
Instituţia cu care MG Financial Group operează în vederea depozitării fondurilor clienţilor săi
este JP Morgan Chase Manhattan Bank, bancă situată pe locul doi ca marime în Statele Unite ale
Americii.
Pe internet sunt multe companii ce oferă acces la piaţa Forex, multe dintre acestea având
şi secţiuni de testare gratuită sau la costuri reduse a aplicaţiilor de tranzacţionare Forex. Astfel,
se poate deschide un cont de test şi se pot exersa abilităţile de tranzacţionare pe această piaţă. De
asemenea, se găsesc şi multe website-uri de analiză a cursurilor valutare, a tendinţelor acestora
cu articole din domeniul politico-bancar şi analize şi previziuni legate de tendinţe ale cursului
valutar. Cu toate acestea, tranzacţiile pe piaţa Forexsunt foarte riscante.
Pe piaţa romanească, AsesoriaForex cooperează cu MG Financial Group, oferind servicii
de consultanţă în vederea deschiderii unui cont real de operare pe piaţa Forex şi servicii de
Introducing Broker pentru persoanele care, având experienţa necesară, doresc să-şi manevreze
investiţia personal sau printr-un operator din echipa AsesoriaForex sau din afară. AsesoriaForex
se adresează tuturor persoanelor interesate de tranzacţionarea pe piaţa valutară internaţională
Forex, care în prezent operează conturi reale sau demonstrative, și care nu au timpul sau
experienţa necesară pentru a face o atentă analiză de piaţă. Ea oferă acestora, prin serviciile sale,
posibilitatea de a specula de pe urma fluctuaţiilor de piaţă în scopul obţinerii de profituri.
Semnalele puse la dispoziţie de aceasta iau în considerare elemente tehnice şi fundamentale în
măsură să cauzeze aprecierea sau deprecierea cotaţiei unei perechi valutare, dar cu o riguroasă
strategie de controlare a riscului.
Raportul risc/randament este în proporţie de 1:2. Semnalele se pun la dispoziţie celor
interesaţi prin email sau instant messenger şi corespund în principal sesiunilor Europa şi SUA.
Semnalele sunt pentru perechile: EUR/USD, GBP/USD, USD/CHF şi, mai rar, USD/JPY.
AsesoriaForex nu face promisiuni irealiste cu privire la numărul de puncte generate lunar,
deoarece o astfel de promisiune nu concordă cu specificul strategiei sale de piaţă, ceea ce ar
însemna expunerea la un risc nelimitat. Obiectivele sale centrale sunt realizarea unui profit
constant şi minimizarea pierderilor. Unele luni sunt mai bune ca altele şi, ca atare, sumele
câştigate sau pierdute variază.
Se recomandă ca testarea oricărui serviciu de semnale FX să se facă prin intermediul unui
cont demonstrativ, pentru a se putea vedea, în primul rând, dacă se potriveşte stilului personal de
operare al fiecăruia. Performanţa anterioară nu este o garanţie pentru rezultatele viitoare.
Majoritatea firmelor de servicii Forex din România intermediază relaţia investitorului cu
brokerul din afară, cele mai multe având rolul de „introducing brokers”, adică iniţierea şi
consilierea în vederea demarării investiţiei. La rândul său, brokerul străin are o relaţie cu cel
puţin o bancă depozitară, cea la care clientul trimite banii, cu o bancă de compensare/decontare
(clearance), cea prin care îşi execută tranzacţiile pe Forex, de exemplu.
WBS Holding Ltd este singura firmă de servicii Forex prezentă în România care oferă
platforma de tranzacţionare proprie şi, implicit, deschiderea directă a unui cont pe aceasta.
Oricum ar fi, investitorul trebuie să îşi transfere banii în afara ţării, în acest caz, Banca Della
Swizzera Italiana. De aici, în funcţie de piaţa pe care se intră, banii pleacă către Lloyd’s
(Londra), în cazul contractelor de diferenţă şi Forex, sau către Citygroup (New York), în cazul
celorlalte produse derivate.
Piaţa Forex a fost inaccesibilă micului investitor datorită fondurilor necesare intrării pe
piaţă. Dezvoltarea internetului a permis deschiderea platformelor de operare online şi automat
reducerea costurilor de tranzacţionare. Ulterior s-au micşorat plafoanele de acces, în prezent fiind
posibilă deschiderea unui cont real cu numai câteva sute de dolari. Ceea ce s-a menţinut în tot
acest timp, de la apariţie şi până azi, este riscul pe care-l prezintă tranzacţiile efectuate pe ea.

Concluzii:
 Piaţa Forex este piaţa internaţională valutară, unde se realizează schimbul de
valute ale diferitelor ţări, conform ordinelor din piaţă într-un anumit moment.
 Pe piaţa FOREX fiecare valută naţională reprezintă o marcă precum petrolul,
gazul sau aurul. Preţurile valutei depind de mai mulți factori: dezvoltarea
economică, evenimentele politice dintr-o ţară anume şi din lume, dar şi în funcție
de cerere şi ofertă.
 Caracteristicile acestei piețe sunt: lichiditatea, promptitudinea, disponibilitatea,
flexibilitatea, valoarea,cotațiile one-value, tendința pieței și marja.
 Factorii care influenteaza cererea si oferta pe piata FOREX: PIB-ul, IPC-ul, IPP-
ul, producția internă, producția industrială, balanța de plăți,contul curent, rata
șomajului (factori economici) și schimbarea guvernului, demiteri posibile,
scandaluri (factorii politici).
 Analiza fundamentală reprezintă un punct cheie pentru tranzacţionarea valutelor,
starea de sănătate a economiei unei naţiuni determinând perioadele de apreciere
sau depreciere ale monedei naţionale.
 Analiza tehnică este complementară analizei fundamentale, iar aceasta încearcă să
anticipeze viitoarele mişcări pe baza celor deja apărute. Analiza tehnică nu poate
şi nu va da niciodată soluţii exacte, ci scenarii posibile.
 Produsele tranzacţionate pe această piaţă sunt: tranzacţii pe piaţa valutar
internaţională Forex; investiţii pe bursa internaţională de mărfuri (petrol şi aur);
investiţii bursiere; conturi garantate; oportunităţi de asigurare (hedging).
 Pe piaţa romanească, AsesoriaForex cooperează cu MG Financial Group, oferind
servicii de consultanţă în vederea deschiderii unui cont real de operare pe piaţa
Forex şi servicii de Introducing Broker pentru persoanele care, având experienţa
necesară, doresc să-şi manevreze investiţia personal sau printr-un operator din
echipa AsesoriaForex sau din afară.
 Raportul risc/randament este în proporţie de 1:2 .
 Majoritatea firmelor de servicii Forex din România intermediază relaţia
investitorului cu brokerul din afară, cele mai multe având rolul de „introducing
brokers”.
 WBS Holding Ltd este singura firmă de servicii Forex prezentă în România care
oferă platforma de tranzacţionare proprie şi, implicit, deschiderea directă a unui
cont pe aceasta.
 Dezvoltarea internetului a permis deschiderea platformelor de operare online şi
automat reducerea costurilor de tranzacţionare.
 Tranzacţiile de pe piaţa Forexsunt foarte riscante, dar și profitabile.

Bibliografie:
Ito T., Lions R.K., Melvin M.T., “Is there private information in the FX market? The Tokyo
experiment”, Journal of Finance, vol.53, nr.3, 1998;
Moldovan L., „Piaţa valutară externă (forex) – Motoarele economiei americane îşi reduc
turaţia”, Capital, 28.04.2005;
Orjanu Rodica, “Piaţa FOREX, alternativă la bursele externe”, Săptămâna financiară,
nr.105/2007;
http://www.tranzactiiforex.ro/forex/piata-forex
http://forexromania.asesoriaforex.com;
http://economictimes.ro/raport-lunar-mai-2012-performante-in-pietele-valutare-si-perspective-
tehnice/
www.bnr.ro
http://www.tranzactiiforex.ro/forex/piata-forex
http://piataforexonline.blogspot.ro/p/strategii-de-tranzactionare_09.html
www.forex-romania.ro;
www.mgforex.com.

S-ar putea să vă placă și

  • Finante Internationale
    Finante Internationale
    Document3 pagini
    Finante Internationale
    Iustina Elena
    Încă nu există evaluări
  • Econo Sofia
    Econo Sofia
    Document43 pagini
    Econo Sofia
    Iustina Elena
    Încă nu există evaluări
  • Document PDF
    Document PDF
    Document2 pagini
    Document PDF
    Iustina Elena
    Încă nu există evaluări
  • RA2017
    RA2017
    Document335 pagini
    RA2017
    g7582362
    Încă nu există evaluări
  • Curs 11
    Curs 11
    Document4 pagini
    Curs 11
    Iustina Elena
    Încă nu există evaluări
  • RA2017
    RA2017
    Document335 pagini
    RA2017
    g7582362
    Încă nu există evaluări
  • R20031126guv 2
    R20031126guv 2
    Document14 pagini
    R20031126guv 2
    Iustina Elena
    Încă nu există evaluări
  • Finante Internationale
    Finante Internationale
    Document3 pagini
    Finante Internationale
    Iustina Elena
    Încă nu există evaluări
  • Regimuri de Curs de Schimb 3
    Regimuri de Curs de Schimb 3
    Document5 pagini
    Regimuri de Curs de Schimb 3
    Iustina Elena
    Încă nu există evaluări