EDITURA TEHNICĂ

Ing. MARIO DUMA Ing. MARCEL SÎRBU

Ing. ALEXANDRU PRANIŢCHI
Cartea conţine principale probleme ale telemeca- nlcif industriale» Ea clari* fîcă obiectul telemecanîcii, arătind domeniile de
utilizare şî eficacitatea ei economică. Se descriu elaborarea şi transmiterea informaţiei în telemecanîcă.
Partea cea mai importantă a lucrării se referă la elementele şi 'sistemele te- lemecanice de tip continuu şî discontinuu.
In partea finală se dau indicaţii de proiectare şi de construcţie a instalaţiilor şî aparaturii telemecanice. De asemenea, se prezintă
aplicaţiile telemecanicii în procesele industriale din: energetică, industria petrolului şi a gazelor, transporturi şî telecomunicaţii, în-
treprinderile industriale şî de construcţii, mine, agricultură şi gospodăria comunală.
Cartea se adresează inginerilor şi tehnicienilor cu o pregătire mai ridicata, care lucrează sau doresc să se pregătească în auto-
matizare şî tcfemecanîzare. Este utila şi studenţilor de .specialitate.

INTRODUCERE iN
EDITURA TEHNICĂ
BUCUREŞTI-1961

TELEMECANICA INDUSTRIALA
PREFAŢĂ

Una din sarcinile de bază ale planului economic pe 6 ani este „Extinderea mecanizării şi
automatizării producţiei, reutila- rea întreprinderilor existente şi înzestrarea noilor întreprinderi cu
utilaje şi agregate la nivelul celor mai noi Realizări ale tehnicii; aplicarea în producţie în măsură tot mai
largă a proceselor tehnologice moderne".
Introducerea mecanizării şi automatizării în procesele de producţie va duce la realizarea unui
ritm înalt, de creştere a producţiei şi la sporirea productivităţii muncii, condiţii de bază pentru progresul
economic şi social.
O dată cu dezvoltarea automaticii şi introducerea ei în procesele de producţie, se dezvoltă şi
telemecanica, care îşi găseşte utilizare din ce în ce mai mare în industrie şi în alte domenii ale tehnicii.
Astfel, în ultimii ani s-au făcut mari progrese în tele- mecanizarea proceselor din industria petrolului .şi a
gazelor energetică, transporturi şi telecomunicaţii, întreprinderile industriale, mine, agricultură,
gospodăria comunală etc.
Telemecanizarea proceselor de producţie asigură o mare eficacitate tehnico-economică.
Experienţa arată că cheltuielile de telemecanizare a schelelor petroliere cu instalaţii, vechi se amor-
tizează intr-un an pînă la trei ani — iar La cele noi, cheltuielile de telemecanizare şi automatizare sint
mai /nici decit cheltuielile capitale de construcţii care s-ar face în cazul lipsei de automatizare şi
telemecanizare.
In ţara noastră s-au făcut unele progrese in ceea ce priveşte telemecanizarea: s-au realizat
aparate de telemăsură pentru sistemele energetice, pentru industria extractivă de petrol şi gaze

Pentru orice informaţii, propuneri şi sugestii, cititorii sînt

rugaji să se adreseze Editurii Tehnice, Bucureşti 1,, str. AL
Bel (liman nr. 2, Raionul V, I. Lenin, Telefon 15.91.40

3
naturale, aparatură de comandă prin radio a podurilor rulante ■, dispozitive de semnalizare şi blocare
pentru calea ferată ş. a. Se studiază telemecanizarea reţelelor orăşeneşti de distribuţie a gazului metan şi a
irigaţiilor. •
Prezenta lucrare urmăreşte să orienteze pe inginerii şi pe tehnicienii cu o pregătire mai Yidicatâ, în
principalele probleme ale iele mecanicii.
în carte se insistă asupra criteriilor de alegere a aparaturii de telemecanizare, asupra principiilor de
elaborare şi construire a acestei aparaturi, dîndd-se indicaţii de realizare ja sistemelor telemecanizate
pentru diferite ramuri industriale, Structurarea lucrării şi tratarea problemelor s-au făcut pe baza tehnicii
moderne a conducerii automate, In marea majoritate, aparatura descrisă se bazectză pe cele mai moderne
scheme cu tranzistoare şi ferite, înscriindu-se pe linia trasată de Partid şi Guvern, de introducere a tehnicii
noi la\cel mai înalt nivel.
Editura Tehnică are convingerea că această carte va fi utilă inginerilor şi tehnicienilor care lucrează
sau se pregătesc în domeniul automaticii şi telemecaniciim
EDITURA TEHNICA
INTRODUCERE

^ Automatizarea constituie principala trăsătură a progresului tehnic contemporan* Introducerea pe

scară largă a automatizării u>i telemecanizării într-o serie de procese de producţie constituie astăzi
cheia obţinerii unor importante efecte tehnice si economice jmediate. De aceea, sarcinile referitoare Ia
automatizarea in- dusti iei noastre sînt subliniate în .mod deosebit în documentele ■Congresului al III-
lea al Partidului Muncitoresc Romîn, în toate notăririle şi documentele de Partid şi de Stat în care se
stabilesc măsuri pentru progresul economiei noastre naţionale.
^ Automatizarea proceselor care se desfăşoară pe întinderi teritoriale mari, în marile întreprinderi
industriale sau în sistemele energetice, în cîmpurile de sonde petroliere 1 sau în reţelele orăşeneşti de
distribuţie a gazului metan, în liniile magistrale de telecomunicaţii, în mine sau în irigaţii —* este de
neconceput fără ‘telemecanizare. In cazul -unor procese, telemecanizarea conditio- ^'dză introducerea
automatizării, în alte cazuri permite ridicarea ■automatizării pe o treaptă mai înaltă, asigurînd o
eficacitate tehnico-economică superioară.
_ Tetemecanica nu este o problemă nouă. Aplicaţiile pe scară industrială ate. telemecanicii încep în
perioada dintre cete două războaie mondiale, dar încercări izolate de realizare a unor comenzi sau a unui
control de la distanţă .au loc încă la finele secolului trecut şi .începutul secolului nostru.
. Anii 1920—1940 reprezintă perioada în care au fost -elabo-
• ^at'e sisteme de telemăsură de mică distantă cu diferite montaje
| de redresare sau cu generatoare de curent continuu, precum şi
ţ aparate .de telemăsură de mare distanţă' .bazate pe construcţii complicate de mecanică fină. Astfel de
sisteme au' fost sistemele •de frecvenţă de impulsuri şi sistemele de durată de impulsuri realizate pe
baza unor elemente electromecanice. Tot în această perioadă au apărut sistemele de telemăsură
cuantificată a nivelului apei în Lacurile de acumulare şi .bazine* în care ia creşterea

. •• •
sau scăderea nivelului cu o unitate se transmitea un impuls, de
o. polaritate sau alta. în telecomaridă-telesemnal-izare au apărut sisteme cu separare pe circuite fizice (cu multe canale), cu
utilizarea criteriilor de impuls de polaritate, amplitudine, timp, adesea cu utilizarea lor combinată. In 1930-1940 au apărut
sistemele de telecomanda-telesemnalizare cu puţine canale, cu separare în timp şi cu separare în frecvente, realizate pe baza
releelor electro- mecamce şi a celorlalte elemente uzuale în tehnica telecomuni- caţulor.
In acelaşi timp a început introducerea ‘electronicii în teie- mecanica industrială; astfel, în telemasură au apărut
sistemele compensate de curent, sistemele^ de frecvenţă de impulsuri şi du- iată de impuls cu celulă fotoelectrică,
amplificatoarele electronice, sistemele de frecvenţă cu oscilatoare electronice etc.
Trecerea ^.masivă a telemecanicii la tehnica electronică a avut loc insa în telemăsura în timpul celui de-al doilea
război mondial şi în anii imediat următori, iar în telecomandă-tele- semnalizare, in anii 1954—1959. Este de remarcat că
dacă telemecanica s-a dezvoltat în primele sale etap'e pe baza realizărilor tehnicii aparatelor de măsurat şi a
telecomunicaţiilor, o dată cu apariţia elementelor semiconductoare şi magnetice telemecanica a trecut la utilizarea ior intr-un
ritm'mai intens decît celelalte ramuri înrudite ale tehnicii, inclusiv, maşinile 'electronice de calcul. Aceasta se explică prin
faptul că în telemecanica industrială, în special o dată cu apariţia sistemelor complexe de teleautomatică, problema
siguranţei de funcţionare, cum şi a cheltuielilor de întreţinere, prezintă o importanţă deosebită. în faza sa actuală, tele-
mecanica industrială este însă tributară procedeelor moderne de prelucrare a informaţiei şi automatizare a structurii,
dezvoltate de tehnica maşinilor de calcul.
Totodată, în ultimul deceniu s-a produs dezvoltarea sistemelor telemecanice complexe, care efectuează în mod unitar
şi pe canale unicei întregul schimb de informaţii, de comandă şi de control, cu caracter cantitativ şi calitativ, între punctul de
comandă şi punctul sau punctele de execuţie. De asemenea, au apărut şi se dezvoltă în prezent sistemele teleautomate, care
asigură conducerea, unor procese tehnologice vaste de către operatori automaţi, prin intermediul mijloacelor telemecanice.
_ In zilele noastre au fost realizate cele mai îndepărtate legături telemecanice (chiar dacă nu în domeniul telemecanicii
industriale) — telemăsurile şi telecomenzile transmise .la navele cosmice, realizate de ştiinţa şi tehnica sovietică.
... ,Vn ro' esenţial în formarea şi dezvoltarea tehnicii şi bazelor ştiinţifice ale telemecanicii industriale aparţine oamenilor de

6’

— —-^1 11 mvUIIB n<r

MI
 ştiinţa sovietici. In capitala UJR.S.S. de peste un sfert de secol funcţionează Institutul de Automatică şi Telemeeanică,
primul din lume şi apare revista „Avtomatika i Telemehanika". Cărţile lui B. I. Domanski, M. A. Gavrilov, B. K. Şciukin,
G. M. Jdanov, V. S. Malov, O. A. Goriainov şi R. L. Raines, A. V. Fremke, V. A. Jlin, A. P. Manovţev şi G. I. Ravvin, R.
R. Vasiliev şi G. A. Şastova, au fost unice în literatura tehnică mondială în modul de prezentare multilaterală a
problemelor specifice ale telemecanicii industriale, în opera de formulare, de sinteză şi de generalizare a bazelor
principiale ale telemecanicii industriale.
Este semnificativ faptul că la primul congres al Federaţiei Mondiale de Automatică (I.F.A.C.), care a avut loc la
Moscova in vara anului 1960, din 12 comunicări în probleme de tele- mecanică şi control centralizat, 9 au fost susţinute de
delegaţiile ţarilor socialiste, şi anume 7 de către specialiştii sovietici, 1 de către delegaţia ţării noastre şi 1 de către
delegaţia R. P. Chineze.
. Colaborarea internaţională în cadrul sistemului socialist (prin C.A.E.R.) dă posibilitatea concentrării forţelor ţărilor
socialiste pentru crearea, -de sisteme moderne de automatizare corn- plexă, cu utilizarea telemecanicii.
în ţara noastră, în momentul instaurării regimului democrat popular, se găseau cîteva aparate telemecanice izolate
care, de regulă, nu funcţionau. In scurt timp, aparatura existentă a fost pusă în funcţiune de către personalul tehnic a!
sistemelor energetice.
Incepînd cu anul 1956, în cadrul Institutului de Cercetări Electrotehnice (I.C.E.T.) a fost elaborată o serie de aparate
de telemasură pentru sistemele energetice. A fost realizată, în colaborare cu Institutul de Cercetări Foraj — Extracţie
Cîmpina (I.C.F.E.), aparatura necesară telemeoanizării industriei extractive de petrol şi gaze naturale. S-a realizat aparatura
de radio- telecomandă pentru poduri rulante.
Caracteristic pentru aceste lucrări este realizarea, lor pe baza unor soluţii tehnice moderne, cu utilizarea tehnicii
electronice. In aparatura de radiotelecomandă pentru poduri rulante s-a făcut prima aplicaţie în R.P.R. a tehnicii comutaţiei
statice — cu elemente semiconductoare şi magnetice.
S-au obţinut realizări în telemecanizarea transportului de gaze naturale şi .a reţelelor orăşeneşti .de distribuţie a gazu-
lui metan.
cadrul întreprinderii Regionale de Electricitate Bucureşti (I.R.E.B.) şi al întreprinderii pentru raţionalizarea şi
modernizarea instalaţiilor energetice (I.R.M.E.) au fost realizate sisteme de telecomandă — telesemnalizare pe bază de
relee electro-

8
magnetice şi aparatură pentru canale de telecomunicaţie pe liniile de transport de energie electrică; de asemenea
s-a produs aparatura de telemăsură elaborată de LC.E.T. Atît lucrările din'
I. C.E.T., cît şi cele din I.R.M.E. au fost abordate pe baza studiilor de telemecanizare a sistemelor
energetice, efectuate din 1952 de către Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (LS.P.E.).
In 1956 a fost asimilată la Uzina „Grigore Preoteiatsa" aparatura de telemecanică pentru căile ferate —
dispozitivele de semnalizare, centralizare şi blocare.
Tdt în anii puterii populare s-au dezvoltat şi lucrări ştiinţifice teoretice în domeniul telemecanicii, De o
mare importanţă pentru viitorul telemecanicii sînt lucrările de teorie algebrică a mecanismelor automate, conduse
de Acad. Gr. G. Moisil1). In 1960—1961 a apărut monografia fundamentală aProf. C, Penescu „Automatica şi
telemecanica sistemelor energetice". Lucrări ştiinţifice în domeniu] telemecanicii industriale au fost dezvoltate şi
pe baza unora din cercetările amintite.
Dezvoltarea în R.PJR, a producţiei de dispozitive semiconductoare şi piese radio, punerea în fabricaţie a
elementelor de automatizare, după o nomenclatură vastă, cree’ază condiţiile materiale pentru dezvoltarea
considerabilă în anii următori a telemecanicii în economia naţională a ţării noastre. '
PARTEA INTTI
N O Ţ I U N I G E N E R A L E

CAPITOLUL I

IMPORTANŢA ŞI OBIECTUL TELEMECANICII

1. Necesitatea telemecanicii în economia naţională
Tehnica contempor'aină a dus la dezvoltarea unor instalaţii complexe, care cuprind un număr considerabil
de obiecte, situate pe întinderi teritoriale mari : sisteme energetice, exploatări petro, liere, mari combinate
siderurgice sau chimice, reţele de transport etc. Desfăşurarea proceselor respective de producţie, transport etc. nu
poate fi asigurată fără 6 conducere centralizată.
In primul rlnd, diferitele obiecte*, care constituie fiecare o parte a sistemelor, complexelor, uzinelor etc.,
funcţionează în interdependenţă, cu toate că distanţele dintre ele sînt mari; ori, interacţiunea c’orectă a părţilor
nu este posibilă decît în funcţie de situaţia întregului, în scopul satisfacerii cerinţelor întregului. De exemplu,
activitatea staţiilor de compresoare ale unei conducte magistrale de gaze naturale trebuie continuu corelată cu
debitul în diferite puncte de consum de pe parcursul conductei; cantităţile livrate diferiţilor consumatori la un
moment dat trebuie să fie în concordanţă cu importanţa relativă a fiecărui consumator şi cu disponibilul de
produs din rezervoare. In sistemele energetice, producţia de energie trebuie să urmărească permanent consumul
de energie şi să se acomodeze instantaneu la toate modificările de consum care intervin.
Exemplele (prezentate se referă la cazuri în care legătura funcţională între componentele sistemelor este
permanentă şi strînsă. Această situaţie poate fi întîlnită şi în- numeroase alte cazuri. A
Există însă şi o a doua categorie de sisteme, în care interdependenţa între elementele componente este mai
redusă. Uneori

1 Ţinînd seama de vastitatea problemelor legate de teoria algebrică a mecanismelor automate şi de existenta în R.P,R. a unei
valoroase literaturi de specialitate, prezentarea acestor probleme nu a fost inclusă în cuprinsul cârtii de faţă.
 chiar şi procesul tehnologic care se desfăşoară în fiecare Ioc în parte este mai puţin complex. în aceste cazuri,
centralizarea conducerii nu apare ca jmperios necesară din punct de vedere pur tehnic. Ea se justifică însă
prin avantajele economice importante pe care le poate aduce. într-adevăr, automatizarea reduce oarti- ciparea
omului în conducerea funcţionării agregatelor, astfel incit un singur lucrător asigură conducerea mai multor
agregate. Astfel, controlul centralizat al funcţionării sondelor de extracţie a petrolului eliberează personalul
numeros ocupat cu operaţia neproductivă de trecere periodică de la o sonda la alta pentru controlul
funcţionării, permite sesizarea imediată a defecţiunilor şi luarea din timp a măsurilor de lichidare a acestora.
în cazurile arătate pînă acum, conducerea de la. distantă este impusa de necesitatea conducerii
centralizate. într-o a treia categorie de situaţii însă, conducerea de Ia distantă este impusă in mod nemijlocit de
condiţiile de desfăşurare a proceselor de producţie, indiferent dacă se efectuează sau nu vreo centralizare a
conducem. Astfel, controlul proceselor de adîncime în lucrările • de foraj, controlul şi comanda funcţionării
instalaţiilor nucleare, a anumitor procese din secţiile de producţie cu temperaturi ridicate ş. a trebuie efectuate
de la distanţă, deoarece prezenţa omului in chiar locul de desfăşurare a proceselor nu este posibilă sau nu este
admisibilă din considerente de protecţie a muncii.
în fine, în al patrulea rînd, în legătură cu extinderea utilizam maşinilor electronice de calcul trebuie avut
în vedere că nici acestea nu pot fi situate chiar în locul de desfăşurare a procesului de producţie, ci, pentru a li
se asigura o exploatare normală trebuie^ amplasate la distanţă de procesele a căror conducere o asigură:
Totodată, o maşină decalcul poate deservi concomitent rnai multe instalaţii, situate la diferite distanţe,
comutîndu-se de la o instalaţie la alta în cursul desfăşurării procesului tehnologic.
Rapiditatea, precizia şi siguranţa cerută de nivelul actual al industriei necesită utilizarea unor mijloace
tehnice speciale de concucere la distanţă. In sistemele în care vitezele de desfăşurare a proceselor sînt mari,
cum este cazul, de exemplu, în sistemele energetice, este evident că legătura telefonică nu permite o în-
cunoştinţare rapidă a dispecerului asupra datelor care îl interesează şi nici o executare rapidă a dispoziţiilor lui,
oricît de nume- .jos ar fi personalul de exploatare. Nu este exclusă, în unele cazuri, informai ea eronată a
'dispecerului de către personalul de exploa- tare.dc exemplu ca urmare a unei interpretări subiective a situa-
pei. De asemenea transmiterea datelor, la -maşinile electronice de caicul şi de la aceste maşini, trebuie
efectuată în mod automat, tara intermediul omului. Utilizarea unor mijloace tehnice care să
transmită şi să recepţioneze datele şi comenzile fără intervenţia omului constituie o condiţie esenţială şi din
punctul de vedere al reducerii personalului de exploatare. ,
Din cele arătate rezultă necesitatea unor mijloace tehnice speciale, care să facă posibilă conducerea
automată^ de la distanţă. .Aceste mijloace tehnice sînt oferite de telemecanică.

2. Obiectul telemecanicii

Conţinutul — uzual astăzi — al noţiunii de telemecanică include trăsăturile ce se arată în cele ce urmează.
— In telemecanică se efectuează transmiterea de infor' maţii cu scopul conducerii unor procese.
Funcţie de domeniul din care fac -parte aceste procese, tele- mecanica se împarte în două mari ramuri;
domeniul de aplicaţie determină specificul soluţiilor tehnice adoptate.
Primul domeniu de aplicaţie îl constituie procesele jlin industrie, energetică, transporturi, telecomunicaţii,
gospodăria comunală, agricultură. în literatura de specialitate, pentru ramura telemecanicii aferentă acestui
domeniu se utilizează frecvent denumirea de „telemecanică industrială". De asemenea, pr-in „procese
tehnologice" sau „procese de iproducţie" în literatura de telemecanică se au -de regulă în vedere nu numai
procesele tehnologice din industrie la care se aplică telemecanică, ci şi cele din energetică, transporturi,
agricultură etc.
Cel de-al doilea domeniu îl constituie procesele care au loc în cazul conducerii de la soi a avioanelor,
rachetelor, sateliţilor artificiali, sondelor meteorologice etc. '
în cartea de faţă se prezintă exclusiv problemele primei ramuri a telemecanicii, ale „telemecanicii
industriale".
— Ca şi în cazul tehnicii
io telecomunicaţiilor, prin introducerea procedeelor telemecanice se pot utiliza ii
canale de telecomunicaţie mai economice pentru transmisia în unitatea de timp a unei anumite- cantităţi de
informaţie la anumite distanţe. Economiile obţinute la canalele de telecomunicaţie sînt mai m'ari decît
cheltuielile făcute pentru introducerea aparaturii telemecanice, astfel încît pe ansamblul canale de
telecomunicaţie+aparatură telemecanică se obţin economii. în aceeaşi noţiune -de economicitate a canalelor de
telecomunicaţie se încadrează şi utilizarea multiplă a unui canal de telecomunicaţie, pentru transmisia con -
comitentă sau succesivă a informaţiilor referitoare la rrîai multe obiecte, sau la mai multe funcţiuni, parametri
etc. ai aceluiaşi obiect.
 F a Atenuarea canalelor de telecomunicaţie nrin carp QA
nSŞ.,ransmisia “""t“1 ta «taiij* nTesS
între o^ăelixe'lla8 carî*« Mfî?raCt5riz€a2ă distanWe minime

»şssasSS-SHS“-“
s^iippsssssis
1; txVf -î tl sa se verifice, corectitudinea interconectării rîf
““T1 ,«2“*

^a^S3BS3Eî
a conducenf auîomSte ° pa[te Constitutivă a tehnicii generale să satishră tnafn0?3^'’ C-li â\ar& SIS'teme^e telemecanice
trebuie
apăTea în cadrn nlnrÎT1 8 de transmisie <*e informaţii care pot «iww 4 cadru! proceselor conduse automat. In fim I sfat
exem- tlans misi!l de
ti lnntn ' ? informaţii necesare în ca-drul conducerii teleautomate a unui- proces tehnologic complex.
ar«*» ,%£? cum' se,ve<ip. în figură, între operatorii **) de diferite g a de, inclusiv cei locali, se produc schimburi
de informaţii prin

Stnt „pierderi“''deaiiifora^tieeînaîlnereCepîi0rarea CÎt şi recepţionarea greşită • nerecepţioaarea. m,0rma{le- in hmP ce “ual prin
pierdere se înţelege numai

2
ai ~ aa s-cs
canale de telecomunicaţie; pentru transmisie est§ necesar ca operatorii să fie dotaţi cu sisteme telemecanice.
Acestea trebuie să transmită : *
— informaţii de control, de la punctul de execuţie la pune- tul de comandă *). *
13

1 Noţiunile de punct de execuţie şi punct de comandă sînt relative; în general, operatorul de grad superior constituie punctul de comandă,
iar
2cel de grad inferior — punctul de execuţie.
 Fig. 1. Schema bloc a transmisiei de informaţii în cadrul conducerii teleautomate a unui proces tehnologic complex:
1 — traductoare de măsurat sau relee de sesizare ; 2 — elemente de execuţie ; 3 - dispozitive locale simple de prelucrare a informaţiei (regulatoare
automate, dispozitive logice de comandă etc.) ; «i — operatori locali ; 5 şi 6 — operatori centrali, la diferite grade de centralizare a 4
conducerii.
Chenarele cu linie punctată indică delimitarea teritorială ; liniile de. legătură — canale de transmisie a informaţiei.

—• informaţii de comandă, în eens opus, de la punctul de comandă la punctul deexecuţie.

1
4
 Informaţia de control este generată de procesul tehnologic şi caracterizează desfăşurarea reală a procesului
tehnologic.
Informaţia cie comandă este elaborată pe baza prelucrării -curente a informaţiei -de control, pe bază de
program alcătuit în urma prelucrării unor informaţii anterioare sau atît pe baza prelucrării informaţiei de control,
cît şi pe bază de program. Informaţia de comandă caracterizează -modul în care trebuie să se, desfăşoare procesul
tehnologic.
Fiecare din cele două tipuri de informaţii poate fi la rîndul său informaţie cu caracter calitativ sau
informaţie cu caracter cantitativ.
Informaţia cu caracter calitativ (sau de stare) se referă la schimbările radicale de stare sau de
funcţionare ale procesului tehnologic; pornirea procesului sau a unei părţi a lui, oprirea, trecerea de la un regim
de funcţionare la altul, comutări de struc- tLira, avarie, atingerea sau neatingerea unor valori limită ale unor
mărimi etc. Transmisia informaţiei cu caracter calitativ este prin esenţă discontinua, şi anume de tip 1 binar : da-
nu. De asemenea, dat fiind că moddlficări radicale de stare sau de funcţionare se petrec numai în anumite
momente de timp, transmisia informaţiei cu caracter calitativ este intermitentă.
Informaţia cu caracter cantitativ se referă Ia valorile curente aJe diferitelor mărimi sau parametri care
caracterizează desfăşura^ procesului tehnologic sau a unei părţi a lui: tensiuni, puteri, presiuni, nivele, viteze
etc. Indiferent dacă transmisia informaţiei cu caracter cantitativ se efectuează permanent sau . intermitent, cu
metode
Tabela l continue sau disconti- Funcţiunile telemecanice nue, informaţia CU ca
racter cantitativ se referă la mări-mi continue.
Pentru asigtirarea conducerii automate a pr ocese lor tehnol ogice, sistemei e telemecanice trebuie să fie
apte pentru a transmite toate aceste tipuri de informaţie. Ele trebuie deci să asigure, în cazul general, efectuarea
•următoarelor funcţiuni (tabela 1): '
— t e l e s e m n a ţ i z a r e a - transmisia informaţiei de control cu caracter calitativ, de exemplu
telesemnalizarea de .avarie, telesemnalizarea ieşirii din limite, telesemnalizarea executării telecomenzii :

Caracterul informaţie de Informaţie de

informaţiei control comandă

Calitativ Telesemnalizare Telecomandă

Cantitativ Telemăsură Telereglare

15
 — t e l e c o m a n d a -transmisia informaţiei de comandă cu caracter calitativ, de exemplu telecomanda
pornirii sau opririi unui agregat;
— t e l e m ă s u r a -transmisia informaţiei de control cu
caracter cantitativ, de exemplu telemăsura valorii tensiunii sau debitului; _
— t e l e r e g l area-transmisia informaţiei de comandă cu caracter cantitativ 1), de exemplu telereglarea
puterii unei centrale electrice.
Definiţiile acestor funcţiuni sînt subordonate trăsăturilor caracteristice ale telemecanicii, arătate mai
înainte,.
In diferite cazuri concrete de telemecanizare, funcţiunile telemecanice amintite pot avea o pondere
diferită; în particular, la un nivel mai redus de telemecanizare şi automatizare, parte din funcţiuni pot lipsi. De
regulă, transmisia de informaţie de comandă trebuie să fie însoţită de transmisia de informaţie de control de
caracter corespunzător (calitativ sau cantitativ).
Ca orice ramură a tehnicii, telemecanica s-a dezvoltat de la simplu la complex. Astfel, iniţial s-au realizat
sisteme destinate îndeplinirii numai cîte a uneia din funcţiunile amintite (tele- măsură) sau a unei perechi de
funcţiuni (de exemplu teje- comandă-telesemnalizare); astfel de sisteme a,u astăzi încă o răs- pîndire importantă.
Totuşi, pentru teleautomatizarea proceselor tehnologice complexe, pentru telemecanizarea obiectelor dispersate
şi în alte cazuri se utilizează sisteme telemecanice multifuncţionale, care asigură efectuarea întregului trafic
necesar de informaţii tehnologice.

. 3. Telemecanica şi automatica

Considerînd ca finalitate a automaticii eliberarea omului de acţiunea directă în conducerea şi controlul

proceselor de producţie, se observă că aceeaşi finalitate aparţine şi telemecanicii. Atunci cînd la punctul de
comandă se află un . operator-om, în mîinile acestuia se află concentrat un număr de funcţiuni a căror îndeplinire
ar fi altminteri asigurată de un numeros personal de exploatare. Cu atît mai mult finalitatea arătată este atinsă
atunci cînd operatorul este un automat. Aşadar, automatizarea şi tele-

1
6

1 In lucrările apărute pînâ în jurul anului 1955 în noţiunea de tele- regiare se includea ceea ce se numeşte astăzi teleautomatică (v. mai
departe).
 mecanizarea industriei constituie un proces unic în cadrul progresului tehnic contemporan. *
. , Automatica şi telemep^nica se împletesc strîns si se completează reciproc. .
- Piocesele tehnologice complexe care caracterizează indus- tna de astăzi necesită un schimb şi o prelucrare
intensă şi mul- upla ae informaţii. Cea mai mare parte a operaţiilor de prelua are a. informaţiilor poate fi
efectuată local, nefiind necesară corelarea cu funcţionarea ansamblului în fiecare etapă şi pentru fiecare
parametru. De exemplu, în momentul apariţiei unui deficit de putere într-un sistem energetic, este necesar să
se telecomande pornirea agregatelor unor anumite centrale hidroelectrice, iar pentru acest lucru trebuie
transmisă la distanţă numai o singură comandă, aceea de pornire. Toate fazele operaţiei de pornire- ambalare,
sincronizare, anelanşare etc. trebuie să se succeadă şi să fie efectuate automat.
. S-a arătat că telemecanica presupune transmiterea şi recep- {ionarea automată a ^informaţiilor, iar în
anumite cazuri şi pre- Iucrarea lor automată. Aşadar, telemecanizarea nu este posibilă fără o automatizare
dezvoltată, mai ales la punctul de execuţie; automatica completează şi face posibilă telemecanica.
Dar, djn alt punct de vedere, telemecanica completează şi fci.ee posibilă introducerea automaticii. într-
adevăr, atunci oînd diferite elemente ale buclei de reacţie, caracteristice pentru reglarea automată, sau diferite
elemente ale lanţului de comandă automată sînt situate ia distanţă, devine necesară transmisia tele- mecanicâ.
Multitudinea parametrilor care intervin în aplicarea soluţiilor moderne dte automatizare, de exemplu în
optimizarea funcţionării sau automatizarea complexă a unor unităţi tehnologice dhvce în ce mai vaste, fac ca
includerea transmisiilor tele- mecanice în circuitele de automatizare să fie tot mai frecvent şi mai imperios
necesară. Această conjugare a automaticii si tele- meeamcii este denumită în ultimii ani teleautomatică.
Pe de altă parte, automatizarea completă a proceselor de producţie poate fi, în anumite cazuri, imposibilă
în stadiul actual al tehnicii, sau neraţională economic; în aceste cazuri, anumite funcţiuni de conducere se cer a
fi rezervate operatorului uman. De asemenea, utilizarea locală a unor sisteme automate complexe, maşini de
calcul etc. poate fi neraţională economic, deoarece nu ar asigura încărcarea capacităţii lor de prelucrare a
informaţiei. După curn^s-a mai arătat, şi aceste cazuri reclamă utilizarea tele- mecanicii în cadrul procesului de
automatizare.
 In fine, trebuie arătat că atît automatica, cît şi telemecanica folosesc elemente şi aparatură asemănătoare.
. Utilizarea, judicioasă, complexă, a avantajelor pe care le oferă automatizarea şi a celor pe care Ie oferă
telemecanizarea, permite obţinerea eficacităţii tehnico-economice maxime.

4. Eficacitatea economică a telemecanizării

Ca şi în cazul automatizării, efectul principal al telemecanizării îl constituie creşterea considerabilă a

productivităţii muncii, prin reducerea personalului de exploatare necesar în desfăşurarea proceselor de
producţie.
In mod special acest efect se face resimţit -în ca,zul obiectelor dispersate pe suprafeţe mari, care necesită
în absenţa tele- mecanicii un personal de exploatare foarte numeros. De exemplu, personalul calificat necesar în
deservirea electrificării rurale, raportat Ia unitatea de putere, depăşeşte în absenţa telemecani- zării de zeci de
ori personalul raportat la unitatea de putere în energetica industrială. La o serie de cîmpuri de sonde telemeca-
nizate în U.R.S.S. • s-au obţinut reduceri de personal între 30 şi 70%.
De o deosebita importanţă este şl îmbunătăţirea a unei serii de indici de exploatare. Astfel, prin
telemecanizare se intensifică utilizarea mijloacelor de bază. De exemplu, telemecanizarea cîm- purilor de sonde
de extracţie petrolieră permite depistarea din timp a regimurilor neproductive de funcţionare a sondelor, de-
pistarea opririi intempestive a sondelor în pompaj, permite luarea mai rapidă a măsurilor de revenire la un
regim corect de funcţionare. Prin telemecanizarea macazurilor şi semafoarelor se obţine creşterea capacităţii de
tranzit a staţiilor cu 50—70%, creşterea capacităţii liniilor simple cu 25—40% şi creşterea vite zei c.omerci a le
cu 10—15%.
Telemecanizarea conduce la reducerea numărului şi gravităţii avariilor, deoarece dispecerul poate observa
din timp tendinţele de variaţie a parametrilor care uneori indică apropierea unei avarii, iar în caz de avarie poate
depista rapid locul şi cauzele producerii ei şi poate lua operativ măsurile de localizare şi de lichidare a
urmărilor.
Prin telemecanizare se obţin importante economii de energie şi combustibil. De pildă, teleautomatizarda,
optimală a reglajului de frecvenţă şi putere activă în sistemele energetice asigură eco-

16 2 - Telemecanica industrială 17
18
nomicitajea maximă ele funcţionare a sistemelor. Aceasta se obţine prin încărcarea automată a centralelor funcţie
-de economicitatea lor şi prin asigurarea celor mai avantajoase transporturi de energie pe liniile de înaltă
tensiune. La conductele magistrale de gaze naturale 1 optimizarea reglării se efectuează, de exemplu, prin
menţinerea presiunii la minimul prescris sau minimul necesar pentru a asigura debitul solicitat; prin aceasta scade
consumul de energie electrică la staţiile de compresoare.
Telemecanizarea permite obţinerea unei calităţi mai ridicate a producţiei. Revenind la exemplul
sistemelor energetice, în sistemele telemecanizate se menţin mult mai corect principalii indici calitativi —
tensiunea şi frecvenţa. Prin telemecanizarea otelă- riilor (inclusiv transmiterea telemeeanică a datelor analizelor)
se realizează cu mai multă precizie compoziţiile de oţel prescrise, scurtîndu-se totodată durata şarjelor. ’
. ^lî^rei3u^ omise efectele economice care se obţin în mod indirect, în întreaga economie naţională. Astfel,
menţinerea mai exactă a presiunii gazelor naturale, a tensiunii şi frecvenţei ener giei electrice etc. duc la
îmbunătăţirea considerabilă a indicilor de «exploatare în instalaţiile consumatoare respective.
Ca şi în automatizare, este de observat că eficacitatea economică maximă a telemeca nizării poate fi
asigurată atunci cînd instalaţiile tehnologice de bază sînt de la început concepute şt proiectare ca instalaţii
telemecanizate. In acest caz, se pot efectua mod inc ăi i în structura, instalaţiilor tehnologice, precum şi în dotarea
lor cu utilaje anexe, construcţii etc. Astfel, lipsa personalului de deservire la staţiile de transformare permite să se
renunţe la panoul de comandă, Ia încăperile de serviciu, la instalaţiile de apa. şi canalizare, să se utilizeze o
schemă simplificată de control şi comandă locală ş. a. m. d. Prin telemecanizarea staţiilor de transformare devine
«rentabilă micşoraread puterii şi mărirea numărului staţiilor, micşorîridu-se investiţiile şi pierderile de energie în
reţea. In exploatările petroliere, telemecanizarea duce la micşorarea proporţiei de instalaţii de măsură şi manevră,
umizarea judicioasa a acestor posibilităţi permite recuperarea parţială (uneori chiar totală) a cheltuielilor pentru
automatizare şi telemecanizare prin economia de investiţii în utilajele tehnologice de bază si auxiliare,
în fine, trebuie sublinfat aportul pe care îl aduce telemecanizarea la asigurarea protecţiei muncii, prin
îndepărtarea omului din locurile, cu atmosferă vătămătoare, sau cu condiţii grele de muncă. *
CAPITOLUL II

ELABORAREA Şt TRANSMISIA INFORMAŢIEI

IN TELEMECA NUCĂ
1. Informaţie şi semnal în teîemecanică

Conţinutul telemecanicii îl constituie transmisia de informaţii. Tot transmisia de informaţii formează însă
şi obiectul altor ramuri ale tehnicii, grupate în domeniul larg al telecomunicaţiilor : radiodifuziunea, telefonia,
telegrafia, televiziunea, telefotografia etc. Totuşi, transmisia telemeeanică prezintă o serie de particu larităţi faţă
de transmisiile uzitate în telecomunicaţii.
In telecomunicaţii, caracteristicile statistice ale oscilaţiilor transmise nu permit determinarea fondului,
conţinutului evenimentelor relatate*); dimpotrivă, în telemeeanică variaţiile mărimilor controlate şi variaţiile
semnalelor transmise sînt perfect coerente.
în telemeeanică, în cazul transmisiei informaţiei cu caracter cantitativ, după cum arată V. A. Ilin şi G. A.
Şastova, domeniul de frecvenţe de variaţie a mărimilor controlate coincide parţial cu domeniul de frecvenţe de
variaţie a parametrilor cana- lului de telecomunicaţie şi a elementelor aparaturii de tele- mecanică. Acest lucru nu
are loc în telecomunicaţii. Astfel, în telemăsură este necesar să se transmită şi valori care variază cu frecvenţe de
10 2— 10~5 Hz ; or, variaţiile parametrilor canalelor de telecomunicaţie (de pildă variaţiile de rezistenţă ale unei
linii aeriene la variaţia temperaturii în urma trecerii de la zi la noapte,
' sau variaţiile rezistenţei de izolaţie în urma unei ploi) se produc cu frecvenţe de acelaşi ordin de mărime.
In telecomunicaţii, esenţială este transmisia oscilaţiilor, a proceselor tranzitorii; componenta continuă sau
nu se transmite, sau, acolo unde se transmite (televiziune, telefotografie) joacă un rol secundar în comparaţie cu
componentele alternative. Dimpotrivă,
1
la transmisia informaţiilor cu caracter cantitativ tocmai componenta
continuă este cea importantă8 şi nu forma procesului tranzitoriu. De altfel, în telemeeanică industrială întregul
spectru de frecvenţe de variaţie a mărimilor este situat într-un domeniu mult mai restrîns decît în telecomunicaţii.

1 în termenii teoriei informaţiei, acest lucru poate fi exprimat astfel: informaţia lingvistică a unui mesaj nu determină informaţia
semantică.
 în cazul informaţiei cu caracter calitativ, transmisia este pnn esenţă intermitentă, condiţionată de apariţia
spontană sau . necesitatea comandării unor schimbări radicale de stare a obiectelor conduse. Cele mai lungi serii
de semnale au loc în sistemele în care se verifică consecutiv poziţii kţ tuturor organelor telesemnalizate; totuşi, şi
în acest caz, canalul afectat transmisiei semnalelor de telecomandă şi teiesemnalizare este nc* utilizat intervale
importante de timp. în instalaţiile care funcţionează ciclic, prin repetarea continuă a semnalelor, fluxul de'in-
formaţie transmis este foarte mic, deoarece fiecare semnal identic cu precedentul
poartă o cantitate infimă de informaţie. * unde
In cazul general al telecomunicaţiilor, transmisia informaţiei se 1 ace cu
o anumită pierdere 'de informaţie, provocată de perturbajiile din canalul de
telecomunicaţie. în telemecanica industrială, limitele care se admit pentru această Şi
pierdere de informaţie sînt de regulă mai strînse, condiţiile fiind mai severe decit ( 2)
într-o serie de ramuri ale telecomunicaţiilor. Precizia de .transmisie a informaţiei cu caracter cantitativ este mai -
mare decît în telecomunicaţii; ordinul de mărime al impreciziei admise în teiemecanică este mult inferior
ordinului de mărime al variaţiilor de atenuare a canalelor de telecomunicaţie. In anumite cazuri, in special în
transmisia informaţiei cu caracter calitativ, nu se admit pierderi^de informaţie, adică probabilitatea de transmitere
absolut corectă a informaţiei trebuie să fie foarte mare. Aceste cerinţe cantitativ sporite în ceea ce priveşte
siguranţa şi precizia de funcţionare impun o serie de soluţii tehnice calitativ diferite în cazul telemecanicii.

**

t, cazul informaţiei cu caracter cantitativ, o mărime variabilă într-un proces oarecare poate avea la un moment
dat o singură valoare* dinir-o multitudine de valori posibile. Fiecărei valori îi corespunde o probabilitate de
existenţă a acestei valori şi nu a alteia. Aşadar, exista un anumit grad de nedeterminare. Expresia acestui grad de
nedeterminare o constituie entropia distribuţiei probabilităţilor diferitelor valori posibile:

(U
i
unde pi este probabilitatea valorii Xt. Entropia este maximă atunci find toate, probabilităţile sînt egale; într-
adevăr, în acest caz, nici o valoare nu se prezintă mat probabilă decît altele şi gradul

(3)
 de nedeterminare este maxim. Expresia matematică a acestui caz este

h ]'= I ■ -. A; H = \og N.
unde N este numărul de valori posibile.
Dacă o valoare sau un grup de valori este mai probabil, nedeterminarea, şi deci entropia, este mai mică.
în cazul extrem, în care se cunoaşte sigur valoarea reală

P*~1 Şi 0,
entropia este minimă şi nulă, /y = 0.
Ca -rezultat al efectuării transmisiei de informaţie, entropia la punctul de recepţie scade : o valoare, sau
un domeniu de valori, capătă o probabilitate foarte mare, iar restul — o probabilitate foarte mică ; deci, gradul
de nedeterminare se reduce.
în mod analog, în cazul informaţiei cu caracter calitativ, la punctul de recepţie înainte de primirea
semnalelor există o anumită nedeterminare, dat fiind că nu se cunoaşte ce semnal va fi primit în. momentul
următor, sau dacă în momentul următor se va primi vreun semnal. După primirea semnalului, gradul de
nedeterminare scade foarte mult: probabilitatea evenimentului comunicat prin semnalul primit este foarte mare,
aproape de unitate (în cazul siguranţei absolute de funcţionare, egală cu unitatea), iar probabilităţile celorlalte
evenimente sînt aproape . nule (sau nule).
Aşadar, transmisia informaţiei are ca rezultat o modificare a entropiei la punctul de recepţie.
Pe această bază, cantitatea de informaţie a unui semnal se defineşte în modul următor *): •'
]0fr probabilitatea aposteriori la recepţie • ~~ & probabilitatea apriori la recepţie 1 2

1•*) Această definiţie este data de S. Goldman şi este foarte comodă pentru cazul telemecanicii, deoarece permite determinarea
cantităţii de informaţie a fiecărui semnai în parte.
2 Tn literatura referitoare Ia teoria informaţiei se notează cu litera M atît informaţia cît şi -entropia.
 egală cuf şf“ ^ Pertl'rbati'' Probabilitatea aposteriori este

H= log probabilitatea apriori. /,-n

e ste
Dacă mesajul e fals, informaţia poate fi negativă. p„tf> . ™?re dacă probabilitatea apriori la
recepţie

c n ^ f l 1" 31 1 C U Cr!’acter cantltativ, sau la transmisia unei informaţii

obiecte H?!?“?’Va8Upra .VnLli obiect dintr-un mare număr de
a
este mare dacă î probabilităţilor, informaţia
o con”andn f^, n ^mnor ° ° ; Steptatâ sau se transmite u t-omanaa sau o semnalizare neaşteptată,
d a Val ai e nea

JSe1 Intr adevăf auto^V^l

fnrmaUn’ Probablbtatea apriorică a comenzilor este mare si in- „ i ’• % e C0I}'farjda care ar fi transmisă ar fi
redusă. Cît priveşte aoele informaţii de control care ar fi transmise numai pentru determinarea
comenzilor ce trebuie date de dispecer utifitated lor scade o dată cu cea. a comenzilor respective

ritmitota^iaor“"6 dePtade de alegerea baMi loga- mod obişnuit se utilizează logaritmii în baza 2. In acest
min^ni ‘'l3 Ce, inîorma fi &
este informaţia care înlătură nedeter-
/d°Ua, P03™^' de .probabilitate egală si se nu- meşie unuate binarei de informaţie *). y
• . Trebuie precizat în ce măsură este justificată o astfel de
riSeîâre dlscont,nuâ ?i Pentru cazul mărimilor continuu va-
Fig, 2, Cuantificarea valorilor 1-
variaţiei continui, prin faptul că mărimea poate 1%.
d Val ri în,r 1 H ite de
Sto oHS& f» ° f 'i” «* " variat?* afe un aracier .principial, care nu poate fi pus în evidentă în
practică
deoarece presupună o precizie infinită de măsurare **j P alte lucrăr "se11 utilizează denumirea engfezâ^^t^TotodawS' ^i0 *fS
de

bU’reîSalî 'n “ "*»«'■ ** SSVÎfzeeJXeatXStaîtT

22
 In practică, precizia de măsurare nu poate fi decît finită, din două motive: pe de o parte aparatele de măsurat
nu pot fi decît imperfecte, şi pe -de altă parte orice valoare a unei mărimi nu există decît ca medie statistică în timp a
unor abateri haotice.
Or, la precizie finită, o valoare cuprinde de fapt o zonă de valori care nu pot fi discriminate între ele. Orice
valoare poate îi deci definită cu o „eroare de cuantificare“ 9 dată, printr-un şir discontinuu de N valori distincte

Af-I+ţ- P)
In unităţi raportate la limitele totale de variaţie măsurabilă ■a mărimii, 2<p'este „pasul" de cuantificare, raţia
seriei aritmetice formate din valorile respective (fig. 2). De exemplu, seria de N—5\ valori (0, 2, 4 ... 98, 100)
«permite să se definească orice valoare cuprinsă între 0 şi 100 cu o abatere maximum ±! % (<p =0,01). pasul fiind
2%
Fluxul de informaţie (sau viteza de transmitere a informaţiei)
■este informaţia transmisă în unitatea de timp, fiind egal cu numărul n de semnale transmise de sistemul telemecanic
în unitatea de timp (sau numărul de cicluri funcţionale «efectuate de sistem î-n unitatea de timp) înmulţit cu
cantitatea de informaţie purtată de fiecare semnal:
Ffo^riH u.b.i/s. (G)
Cantitatea totală de informaţie transmisă într-un interval •ele timp dat «este: •
h^nHT u.b.i. (7)
Capacitatea de transmisie C a canalului de telecomunicaţie
este:
C=\VlbN'-, (8)
în această expresie, W este lărgimea de bandă în Hz, iar N' — numărul de niveluri de putere care pot fi recepţionate
distinct;

JV'=1 + |> (9)

23
 unde 5 este puterea semnalului, iar R — puterea zgomotelor (per- turbaţiilor). Se observă
similitudinea între formulele (5) şi (9). s
în teorema fundamentală a canalului fără zgomote, C, Sharmon a arătat că nu se . poate efectua
transmiterea infor- mafieDcu^o viteză medie mai mare decît CjH0. Acest lucru în1 seamna că dacă fluxul de
informaţie depăşeşte capacitatea de transmisie a canalului, o parte din cantitatea de informaţie nu poate fi
transmisă. Dacă fluxul de informaţie nu depăşeşte capacitatea de transmisie, se poate efectua o codificare
care să permită transmiterea întregii informaţii.
Aşadar, convertoare imprecise, situate în lanţul de trans* misie a informaţiei, limitează precizia
ansamblului şi fac inutilă utilizarea unor convertoare sau dispozitive de prelucrare precise în alte etaje; fluxul
de informaţie este limitat de convertorul cel mai puţin precis. '
Deci, în cazul ideal '
ntf-C.
^ In practică nu se poate asigura utilizarea integrală a capa* citaţii de transmisie a canalului, ci numai
într-o anumită măsură
nH
V=-Q<b
(10)
?i reprezentînd eficacitatea transmisiei.
Scriind această relaţie în altă formă, cu ajutorul relaţiilor (2), (5) şi (8), V. Pollak obţine
_L) î
2 lb JlH- ~- (11)
cp/ J

aşadar, precizia şi constanta de timp T a transmisiei informaţiei cu caracter cantitativ sînt funcţie de lărgimea
de bandă, W, a canalului şi raportul semnal/zgomot, S/R, din canal*).
i Pentru cazul transmisiei informaţiei cu caracter calitativ relaţia (12) devine
4= t > l b 1 + (12)
i>]hN

1
(13)

24 25

1 Formula indicată se referă la cazul optim, al transmisiei prin cod binar de impulsuri. In cazul altor metode de transmisie au
Ioc alte relaţii^ mai dezavantajoase.
exprimînd dependenta între numărul n de semnale care pot îi transmise în -unitatea de timp pe im canal cu
lărgimea do bândă W şi raportul semnal/zgomot S/R, dacă în cadrul unui semnal se transmite informaţia
referitoare la unul din cele N obiecte distincte. • ,
Conform teoriei informaţiei, cu cît eficacitatea ■») este mai mare, tinzînd către unitate, cu atît este
necesar un timp de codificare si de decodificare mai mare, care trebuie adăugat la l/n în inegalităţile (11),
(12) şi (13). în telemecanică însă, după cum a arătat V. A. Ilin,’utilizarea acestor procedee de codificare care-
cer întîrzieri mari de timp nu este admisibilă {în orice caz aceasta nu poate fi o rezolvare generală), aşadar,
IJ<1. Acelaşi lucru poate fi exprimat cu alte cuvinte în -felul următor : teoria clasica a informaţiei analizează
transmisia informaţiei medii în succesiuni de durată mare. în telemecanică, extragerea informaţiei -medii
trebuie făcută pe intervale de timp scurte — corespunzătoare unui semnal izolat; deci capacitatea de
transmisie a canalului trebuie dimensionată pentru vîrîurile curbei de variaţie a informaţiei în timp. ' w .
Problema realizării unor metode principial noi de mărire a eficacităţii a fost abordată recent pentru
cazul telemăsurii, una clin principalele soluţii indicate fiind realizarea de sisteme cu precizie şi rapiditate
variabile în timp : variaţiile rapide ale mărimii tetemăsurate se telemăsoară rapid, dar cu precizie scăzuta, lai
variaţiile lente se telemăsoară ,cu constante de timp mari, dar cu precizie ridicată. Acest lucru ^permte
aplatisarea .curbei de variaţie a informaţiei în timp şi deci scăderea capacitaţn de transmisie necesare. t t
Problema stabilităţii la perturbaţii, oferite de diferite sisteme de modulaţie, adică a probabilităţii cît mai
reduse de funcţionare incorectă, sau a unei erori medii cît mai reduse, constituie pentru cazul telemecanicii
obiectul unor cercetări intense efectuate tn ultimii ani, în special în Institutul de Automatică şi Telemecanică
din Moscova. S-a ajuns la o serie de criterii de comparaţie, care prezintă interes ştiinţific. Totodată, pentru
aprofundarea acestei probleme, se efectuează în prezent cercetări asupra perturbaţnlor reale existente în
diferite canale de telecomunicaţie.
Trebuie arătat că soluţia inginerească pentru aparatura de telemecanică industrială trebuie să realizeze
două categorii de compromisuri.
Prima categorie se referă la compromisul între eficacitate şi siguranţa de transmisie ; în modul cel mai
simplu siguranţa de transmisie, în special în transmisia informaţiei cu caracter caii*

24 26
tativ, se obţine eu preţul micşorării eficacităţii (de exemplu transmisia repetată a semnalelor). •
A doua categorie o constituie compromisul între dezideratele teoretice informaţionale şi cele legate
de,economicitatea şi robusteţea aparaturii. De exemplu, o aparatură care realizează un semnal foarte stabil ia
perturbaţiile din canal, dar care este extrem de complexă şi are deci o.probabilitate mărită de defectare,
prezintă în ansamblu o siguranţă de funcţionare scăzută, respectiv o „eroare .medie" ridicată, cît şi un cost
ridicat.
Deocamdată, criterii teoretice sau inginereşti de calculare a acestor compromisuri nu există.

-1*
In telemecanica industrială, ca şi în general în telecomunicaţii, formarea semnalelor este bazată pe
utilizarea unor proprietăţi ale curentului electric'*).
Acestea pot fi: •
proprietăţi de ordin cantitativ (amplitudinea curentului);
— proprietăţi caracterizate de,delimitarea în spaţiu (parcurgerea unor circuite fizice separate, polaritatea
curentului •continuu, faza de 180° a curentului alternativ);
. proprietăţi legate de delimitarea în timp (momentul de
timp al apariţiei sau al dispariţiei curentului faţă de un reper, frecvenţa). j
Pe baza acestor proprietăţi se pot forma, în principiu, semnale continue şi semnale discontinue.
In semnalele continue, proprietatea care caracterizează semnalul (de pildă amplitudinea, frecvenţa etc.)
poate avea o infinitate de valori intermediare între două limite finite. In semnalele discontinue se utilizează
două sau un şir de valori distincte ale amplitudinii, frecvenţei etc.
Informaţia cu caracter cantitativ poate fi transmisă atît cu ajutorul unor semnale continue, cît şi cu
ajutorul unor semnale discontinue, prin cuantificare. Informaţia cu caracter calitativ se transmite numai cu
ajutorul semnalelor discontinue.
_ După tipul semnalelor utilizate, sistemele telemecanice se împart în două mari categorii: sisteme de tip
continuu şi sisteme de tip discontinuu, deoarece tipul semnalului determină în mod esenţial modul de
funcţionare a sistemului şi elementele pe baza cărora este construit sistemul.
Proprietăţile curentului. electric, utilizate în cadrul semnalelor discontinue, se numesc uzual în
telemecanică criterii de impuls. în lucrarea de faţă prin „criteriiţ* se vor avea în vedere proprietăţile curentului
electric utilizate pentru formarea semnalelor în toate sistemele telemecanice.
Dintre acestea, datorită specificului conductibilităţii electrice în metale şi al propagării undelor
electromagnetice, criteriul de spaţiu poate fi utilizat practic numai în mod discontinuu*). Pentru transmisia
unui flux de informaţie ridicat, acest criteriu necesită un număr ridicat de circuite, ceea ce contravine prin -
cipiului economicităţii canalelor de telecomunicaţie ; de aceea utilizarea lui este limitată la domeniul
distanţelor relativ reduse.
Criteriul cantitativ şi cel de timp pot fi utilizate atît în mod continuu cît şi în mod discontinuu. Totuşi,
trebuie observat că criteriul cantitativ al valorii curentului este mult afectat de variaţiile de atenuare în oursul
transmisiei şi de perturbaţii; de aceea, utilizarea valorii curentului ca purtătoare de informaţie este de asemenea
limitată, în telemecanica industrială, la domeniul anumitor sisteme simple. '
Criteriul de timp (timp şi frecvenţă) este proprietatea de utilizarea cea mai generală, atît în sistemele de
tip continuu, cît şi în cele de tip discontinuu. Limitările care i se impun sînt de natura complexităţii şi
economicităţii aparaturii pe care o comportă. Aceste limitări fac uneori neraţională utilizarea sistemelor de
timp la transmisia unor cantităţi de informaţie reduse şi fă distanţe mici. ' •
Criteriile utilizate în telemecanică sînt prezentate în tabela 2. Este de observat că la durata 'de impuls
variabilă, fie pauza fie frecvenţa este constantă. La variaţia frecvenţei de implsuri, atît durata’ impulsurilor cît
şi pauza variază invers proporţional
26 cu frecvenţa, sau durata impulsurilor este constantă. 27
La poziţia de impuls variabilă, reperul de timp poate fi constituit de către un impuls special de reper,
faţă de* care se poziţionează, în cadrul fiecărui ciclu de funcţionare a aparaturii, impulsul util (v. tabela 2), sau
mai miflte impulsuri utile. în alte sisteme, începutul sau sfîrşitul impulsului precedent constituie reperul de
timp.

*) Utilizarea semnalelor luminoase sau acustice în anumite cazuri» cu toiul speciale» nu este exclusă.

1 Radioloca(ia şi radiopilotajul, în care criteriul de spaţiu se utilizează şi ţn mod continuu, nu fac parte din telemecanica
industrială.
> _t Tabela 2, Criteriul de număr «de
Criteriile utilitate pentru formarea semnalelor în telemecanica Industrială impulsuri, aşa cum este utlilizat
în telemecanica, este o variantă a
Criterii
criteriului de poziţie de impuls,
Variata continuă Variaţia discontinuii
Grupa Criteriul
deoarece impulsurile intermediare
între primul şi ultimul au rol de
măsurare a timpului.
Pe lingă deosebirea care
ţine de însuşi conţinutul
Cantitate Amplitudine 1 noţiunilor continuu-discontinuu,
mai trebuie remarcată următoarea
deosebire între cele două metode
de transmisie : utilizării variaţiei
Spaţiu discontinue îi este caracteristică
n separarea, adică fiecare valoare
Separare pe este afectată anumitor circuite
circuite fizice separate în aparatura de emisie şi
------------o.
recepţie. Fiecare frecvenţă, de
Polaritate (curent
i -O_________ JU1L_ exemplu, .se generează cu un
continuu sau circuit determinat şi este
redresat) LT m~
recepţionată în final de un circuit
Fază de 180° specific frecvenţei respective. In
(curent alternativ) aparatura de emisie şi cea de
-%—V
recepţie există circuite care au
Timp (timp Durată de faţă de fiecare din valorile
propriti-zis) impuls fl n n nn J rn transmjse o comportare calitativă,
Poziţie de H» binară (generează sau nu
impuls (durată generează valoarea care le este
de pauză) II 1 1 caracteristică, sînt acţionate sau
Faza (c. a.) nu sînt acţionate, de valoarea
Număr de curentă recepţionată).
impulsuri -v% Dimpotrivă, .la variaţia continuă,
—J1L_ iilLL informaţia parcurge în aparatură
aceleaşi circuite, indiferent de
valoarea mărimii din canal (în
Timp limitele normale ele funcţionare);
(frecvenţa)
AA A Al
în toate circuitele electrice ale
^WWI V v/VVv
aparaturii la variaţia continuă a
Frecvenţă semnalului se produc variaţii
n n n n n i continue ale mărimilor electrice
Frecvenţă de
impulsuri corespunzătoare 1). •
Transmisiei continue i se
Nu se utilizează poate asocia de «asemenea sepa-
i rarea, dar aici este vorba despre
modularea discontinuă (în timp
sau în frecvenţă) a variaţiei
continue, în scopul transmiterii
mai multor informaţii pe acelaşi
canal; separarea este afectată 28 numai acestei modulări discontinue, în timp ce variaţia continuă a valonilor 29
transmise nu este supusă separării.
‘ In afară de variaţia continuă sau discontinuă a valorii mărimii utilizate pentru formarea semnalelor, se
distinge transmisia permanentă, periodică (ciclică) sau intermitentă în timp. Criteriile, de durată de impuls şi
«poziţie de impuls nu permit decît transmisia ciclică sau intermitentă, indiferent de caracterul con tinuii sau
discontinuu de variaţie a valorii respective. Toate celelalte criterii permit atît transmisia permanentă, cît şi
transmisia . ciclică sau intermitentă.
Transmisia oiclică sau intermitentă reprezintă o cuantificare în timp. Intr-adevăr, în teoria informaţiei
se demonstrează că dacă în spectrul unei mărimi continuu variabile nu există frecvenţe mai mari decît
F m ax> funcţia de variaţie a mărimii în timp este

1 jn sistemele cu impulsuri cu variaţie continuă se produc şi variaţii discontinue ale unor mărimi, variaţii provocate de
caracterul discontinuu al formei impulsurilor, dar mărimile care reacţionează la variaţia semnalului variază continuu. <
 univoc -determinată de şirul de valori ale funcţiei, ridicate la intervale de timp egale cu

(14)
At
(teorema Iui Kotelnikov). Dat fiind însă că
toate procesele fizice se desfaşoara cu constante de timp finite, adică rangul armonicilor fenomenelor de variaţie
este limitat, orice mărime cu care ope-
temdtent eCaniCa ,ndustrială Poate fi ^anemisă ciclic sau în-
„„„ ,5e,fltfel«t consideraţiile expuse mat sus în legătură cu cuantificarea valorilor sînt valabile şi în legătură cu
cuantificarea .c'h!fr criteriile care permit în principiu transmiterea continua in timp nu o realizează în practică din
cauza caracterului statistic de variaţie a mărimilor fizice, din cauza constantelor de timp ale aparaturii şi din cauza
lărgimii limitate de bandă a canalului de telecomunicaţie.
semnatelor^6 C3re au ‘os^ ana^zate se utilizează la formarea
_ i-+ ~ P611*™ ^ra'nsrniterea semnalelor purtătoare de informaţie “ sau cantitativă[-referitoare la o mărime determinată
sau un obiect (un grup de obiecte) determinat, şi
— pentru suprapunerea pe acelaşi canal de telecomunicaţie a semnalelor referitoare lă mai multe mărimi, la
mai multe grupe de obiecte sau la mai multe funcţiuni telemecanice. K
In mod corespunzător se utilizează combinaţii ale mai multor criterii sau modularea unui criteriu .prin altul,’
de aceeaşi Categorie sau de categorie diferită.

2. Structura sistemelor telemecanice

Orice sistem telemecan-ic este constituit din cel puţin două subansambluri cel de la punctul de
comandă şi cel (sau cele) de la punctul (punctele) de execuţie, avînd intercalate între ele canale de
telecomunicaţie (fig- 3).
Dacă sistemul telemecanic transmite numai informaţii de control, punctul de execuţie constituie totodată
punctul de emisie a semnalelor, «ar purîctul de comandă — punctul de.recepţie. Dacă sistemul telemecanic
transmite numai informaţii de comandă» semnalele se emit la punctul de comandă şi se recepţionează la rnn+^ni
ex le
^ ‘ în.sistemele care transmit atît informaţii de contro, c-it şi informaţii de comandă, ambele subansambluri'con-
stituie atit puncte de emisie, cît şi de recepţie a semnalelor.

30

T
3
1
 Rolul subansambkilu'i de emisie al sistemului telemecanic este de a sesiza informaţia de transmis şi a elabora
un semnal care să o caracterizeze, semnal apt pentru a fi transmis pe canalul de telecomunicaţie. Subansamblul de ■II
recepţie, pe baza semnalului

Fig, 3; Cazul general al structurii unui sistem telemecanic :

A — subansamblul sistemului telemecanic situat la punctul de comandă ; JB — subsansambluri ale sistemului telemecanic situate la punctele de
execuţie ; C — canale de telecomunicaţie ţ 1 — blocuri de conectare externă ; 2 - blocuri de prelucrare a informaţiei ; 3 — blocuri energetice ; 4
— blocuri de memorizare ; 5 — blocuri de automatizare a funcţionării ; 6 — blocuri de separare ; 7 — blocuri de cuplare cu canalul de
telecomunicaţie. '

primit din canalul de telecomunicaţie, reconstituie informaţia transmisă intr-io formă aptă pentru utilizare.
Complexitatea funcţiunilor pe care trebuie să ie îndeplinească sistemele telemecanice atrage după sine
complexitatea structurii interne a acestora.
Desigur, diferitele sisteme specializate (de exemplu de tele- măsură continuă la mare distanţă, sau la
telecomandă-telesem- nalizare a unor obiecte dispersate Ia mică distanţă etc.) prezintă structuri ^peoifice. Structura
internă poate diferi substanţial de la o categorie la alta de sisteme, sau, funcţie de anumite condiţii tehnice particulare,
de la im sistem la altul în interiorul aceleiaşi categorii. In structura sistemelor telemecanice de diferite categorii se
utilizează elemente sau blocuri de diferite construcţii şi principii de funcţionare. '
Pentru soluţionarea unei probleme de telemecanică de un anumit tip este obligatorie însă îndeplinirea unor
operaţiuni interne determinate. De aceea, sistemele telemecanice cuprind blocuri de conectare externă, blocuri de
cuplare cu canalul de telecomunicaţie, blocuri de prelucrare a informaţiei, blocuri de
 m
separare, blocuri de automatizare a funcţionării si blocuri energetice 1) 2) . ■ ' â
Blocurile de conectare externă asigură, la punctul de execuţie, ponectarea cu instalaţia condusă prin
telemecanică, iar la punctul ele comandă, ou operatorul. Funcţie de sensul de transmisie a informaţiei, blocurile
de conectare externă pot ii blocuri de intrare sau de ieşire.
Blocurile de conectare externă de la punctul de execuţie ■asigura : măsurarea parametrilor controlaţi
(traductoarele de .intrare ale tel-emăsurîij, sesizarea schimbărilor de regim sau de • staie a instalaţiei (releele de
intrare ale telesemnalizării), acţionai ea elementelor de execuţie în cazul telecomenzii şt telereglarii.
a punctul de comandă, conectarea externă este asigurată a-Lipa caz de către instrumentele indicatoare,
înregistratoare cir- cultele cate efectuează debitarea informaţiei în forma aptă pentru introducerea în maşina de
calcul sau operatorul automat în tele- .masura, lămpile şi clapetele utilizate în telesemnălizare, butoanele ae
comandă sau circuitele de recepţionare a informaţiei primite ae -la maşina de calcul în ca 2ul telecomenzii şi al
telereglării.
Blocurile de cuplare cu canalul de telecomunicaţie debitează semnalele în forma şi la nivelul de putere cerut
-Ia punctul de ■emiisie, iar la punctul de recepţie primesc semnalele din canal, • le î econstitme forma distorsionată
în urma transmisiei şi elimină acele perturbaţii pare pot fi separate de semnalul util prin diferenţa de nivel, de
spectru sau alte caracteristici elementare. •
Blocurile de prelucrare a informaţiei, la emisie, convertesc semnalele din forma debitată de elementele de
conectare .externă in r01,m'a necesitată de transmisia telemecanică, iar Ja recepţie convertesc din. nou semnalele
primite în forma necesară pentru exterior sau pentru determinarea funcţionării ulterioare a sistemului telemecanic
respectiv.
^ Diferitele moduri de prelucrare a informaţiei se grupează în doua mari categorii — discontinuă şi continuă.
In operaţiile de pielucrare se includ operaţiile de convertire funcţională în prelucrarea continuă, operaţiile logice
şi operaţiile de combinare-de- combinare în prelucrarea discontinuă, operaţiile de calcul etc.
In particulai, în cadrul operaţiilor logice se efectuează şi detectarea, iar uneori şi corecţia automată a semnalelor
recepţionate perturbat. .

*) Această • clasificare nu este singura posibilă — în literatură se jrmlnesc şi clasificări pe baza cărora operaţiile efectuate de diferite
blocuri smt mai mult sau mai puţin detaliate.
**) Totalitatea blocurilor enumerate se întîlneşte numai la sistemele leiemecamce de complexitate maximă.

1 După cum se va vedea în cele ce urmează, în aceeaşi categorie se încadrează şi teîemăsura cuantificată.
2 Prin autoorganizare, în automatică, se înţelege modificarea automată a structurii interne pentru a asigura funcţionarea automatului în
diferite condiţii, sub acţiunea diferitelor perturbaţii, defectări interne etc.
 Prelucrarea continuă se utilizează numai în telemăsură şi lelereglare; prelucrarea discontinuă se utilizează în
■II
toate subdiviziunile telemec'anicii, dar nu totdeauna concomitent cu prelucrarea continuă. In scopul utilizării optime a
avantajelor celor două moduri de prelucrare a informaţiei, în diferite etape ale transmisiei telemecanice se utilizează
adesea cuantificarea (convertirea continuu-discontinuu) pentru transmisia în formă discontinuă a informaţiei
cantitative ; convertirea inversă se utilizează mai rar în telemeeanica industrială. .
Blocurile de separare timp-spaţiu şi invers sau frecvenţă - spaţiu şi invers sîn-t necesare întotdeauna cînd un
canal de telecomunicaţie este afectat transmisiei de «informaţii referitoare la mai multe .obiecte, sau la mai multe
funcţiuni, parametri etc. ai .aceluiaşi obiect*). Intr-adevăr, pentru ca informaţiile, c'are, •direct sau pnin intermediul
prelucrării logice, sînt aferente mai multor blocuri de conectare externă, să poată fi transmise printr-un singur pan al
şi recunoscute după transmisie, este necesar ca în cursul transmisiei prin canalul de telecomunicaţie semnalele
respective să fie caracterizate printr-un anumit criteriu.
După cum s-a arătat, acest criteriu este cel mai adesea intervalul de timp între semnal şi un reper de timp, sau
mărimea inversă intervalului de timp, frecvenţa. Aşadar, ia .emisie, semnalele de pe diferite circuite trebuie separate
pe diferite momente de timp sau pe diferite frecvenţe, ceea ce se îndeplineşte prin sepa rarea spaţiu-timp, respectiv
spaţiu-frecvenţă. La recepţie, semnalele sosite succesiv în timp sau pe diferite frecvenţe purtătoare trebuie separate pe
circuite distincte — aceasta este operaţia inversă. Uneori se utilizează concomitent ambele separări.
Prezenţa blocurilor de memorizare este dictată de însuşi principiul separării în timp (unele semnale trebuie
memorizate cît timp se transmit alte semnale); memorizarea este de asemenea necesară în cadrul prelucrării logice.
Blocurile de automatizare a funcţionării sînt necesare în 1oate dispozitivele telemecanice ou mai multe
funcţiuni sau care transmit mai multe informaţii. <
Operaţiile efectuate de blocurile de automatizare sînt variate .şi ■multiple. Aceste blocuri comandă
autoorganizarea **) internă (în particular restructurarea internă Ja trecerea de la îndeplinirea unei funcţiuni la alta şi
de la transmiterea unei informaţii la

32
3 — 'Tâlem.e'eaTiica 33
industriali
 transmiterea altei informaţii; cuplarea blocurilor de rezervă în . cazul detectării), opresc transmisia informaţiei sau
comandă repearea transmisiei în cazul unei erori de funcţionare care nu a putut ii corectata sau al -unei defectări
(blocurile de protecţie); comandă pnn program desfăşurarea diferitelor etape de lucru ale sis temului telemecanic
în cursul transmiterii informaţiei. In anumite cazuri, blocurile de automatizare comandă efectuarea periodică , a
întregului program de transmisie de informaţii al sistemului telemecanic; ele pornesc automat sistemul la apariţia
unei informaţii in unul din obiectivele controlate.
energetice ale sistemelor telemecarrioe îndeplinesc operaţiile de alimentare cu energie şi
amplificare a semnalelor.
In practică, într-un sistem telemecanic fiecărei operaţii îi pot corespunde mai multe elemente sau blocuri,
iar un singur
pvîts ^ te l^eP,lni operaţiuni. în mod corespunzător
elem
entare care se încadrează în grupurile enumc- rlfmS l! exemplu amplificarea în cadrul
operaţiilor energetice), după cum exista operaţii mai cuprinzătoare (codificarea si deţin lfe.Care lncluc! toaţe operaţiile
efectuate Jn sistemele de tip discontinuu, cu excepţia conectării externe, a cuplării cu canalul de telecomunicaţie
şi ,a unor operaţii energetice).

3. Structura complexelor de obiecte telemecanizafe

nomîcîtate a utilizării
<!trriiet^î»Ucthra c?tranJPlfxelor de
' obiecte felemecanizate determină diferitelor sisteme tele-
canalelor îfSu ^ ™Plsl€ 2 informaţiilor, reţeaua şi tipul canalelor de telecomunicaţie, parcursul fluxurilor demecanice.
informaţie
Şl pnn aceasta şi soluţiile tehnice de telemecanizare. '
3 troduce e
tată întî'flllfîl «’ 'f f f mijloacelor telemecanioe este dictata intre .altele şi de necesitatea de a realiza canale de
telecomu-
nom,ce D ă CUfn s a ap lCă
f° ' “P ' mai arătat, cele mai mici dl limita podele telemecanioe sînt determinate
conom a
canalelor I t f î ? ‘ obţinută în construcţia şi exploatarea • wlll f mai mare decît investiţia şi cheltuielile de
expioa- -are aferente aparaturii de telemecanieă 1). Tot astfel la fluxurile de informaţie ridicate, soluţiile mai
complexe realizează economii specifice mai mari în construcţia canalelor: Deoarece costul cana- ^ r ffe?te. cu.
distanţa^ înseamnă că introducerea metodelor tele- mecamce de o anumita complexitate este economic justificată
incepind de la anumite distanţe şi anumite fluxuri de informaţie.

1). 1*1 Parag raiul de fata canalele de telecomunicaţie utilizate în tele- lecarnca sînt prezentate numai în măsura necesară expunerii capitolelor
c ns,i
° '“" ” *°mU >la “'
 Cele afirmate sînt ilustrate în fig. 4, unde L este distanţa la care se transmite informaţia, i a r e s t e
■II
fluxul maxim de informaţie ce trebuie transmis 1*); diferitele curbe se referă la diferite sisteme telemecanice ; săgeata
continuă indică creşterea gradului de complexitate a * sistemelor telemecanice. Deasupra fiecărei curbe este zona în
care ultilizarea sistemului respectiv este justificată prin economia de canale de telecomunicaţie pe care o permite.
Este.de observat că pe măsura dezvoltării tehnicii, pe măsura perfecţionării soluţiilor, construcţiei şi -tehnologiei de
realizare a aparaturii, curbele se deplasează în direcţia. indicată de săgeata punctată din fig. 4; utilizarea unei metode
de o anumită complexitate devine raţională la fluxuri de informaţie şi distanţe din ce în ce mai mici.
Ca ractern. 1 qu as i - hi per b o 1 ic al
curbelor din fig. 4 impune introducerea noţiunii de cuplu de informaţie
M~LYiH 0max , (15)

caracterizat prin fluxul maxim de informaţie YJHQ max distanţa L la care acest flux trebuie transmis. Introducerea
mijloacelor telemecanice şi complexitatea acestora sînt funcţie de cuplul de informaţie.
Este de observat câ aceste consideraţii au un caracter orientativ, neputîndu-se stabili relaţii cantitative precise
de aplicare generală.
Diferitele obiecte din cadrul unui proces tehnologic condus prin telemecanieă sînt practic întotdeauna într-o
anumită măsură dispersate. Totuşi, în telemecanieă se consideră concentrate acele obiecte pentru care cuplurile de
-informaţie sînt atît de reduse, îneît nu este justificată transmisia telemecanieă între obiecte, iar. fluxul maxim de
.informaţie între întregul grup de obiecte şi punctul de comandă este atît de mare, î-neît ocupă complet capacitatea de
transmisie a canalul mi de telecomunicaţie alocat, .Structura cea mai simplă este realizată atunci cînd toate obiectele
conduse sînt concentrate (fig. 5 t a ) . Astfel de obiecte sînt obiectele din centralele electrice, staţiile de transformare
etc.
în toate celelalte cazuri, obiectele sînt considerate dispersate, cu diferite grade de concentrare locală şi diferite
reţele de

importante.ACeSta CSte SinBuruI «»«rta. dar este unul din criteriile

35
 canalfe de telecomunicaţie. Cîteva exemple caracteristice sînt indicate in lig. 5, b ci. Dacă fluxul de
informaţie clin fiecare purv't I

^ SlrUC,'"'a * mime',,e cu °W«te «liSn-

Fîg. 5. Diferite structuri teritoriale ale obiectelor industriale telemecanteate:

a - obiecte concentrate ; b - obiecte dispersate liniar - c - obiecte dispersate arborescent ; d - obiecte dispersate radia]’.

, Exemple de obiecte dispersate se întîlnesc în curmurile de sonde, conductele de transport, căile ferate,
irigaţii, gospodărie omunaia, in jntenorul marilor combinate industriale etc.
Diferite cupluri de informaţie, diferitele grade de concen- |rare_ locala şi reţelele canalelor constituie
condiţii .care influenţează substanţial soluţiile tehnice de realizare a sistemelor tele- mecanice.

4. Canale de telecomunicaţie utilizate în telemecanică *)

Trebuie avut în vedere că în telemeeanica industrială în majoritatea cazurilor nu se utilizează canale de
telecomunicaţie speciale ci se folosesc aceleaşi canale ca şi în tehnica telecomuni-
Fîg. 6. Schema echivalentă a unei porţiuni
de 1 km de linie bifilară.

36 37
 caţiilor şi anume: circuite fizice, canale cu curenţi purtători pe circuite fizice şi canale radio.
Multiplicarea canalelor, adică formarea ,pe acelaşi circuit fizic sau prin radio a mai multor canale se I
poate rezolva utili- zînd fie multiplicarea în timp (v. cap. IV), fie multiplicarea în frecvenţe. Multiplicarea în
spaţiu, adică utilizarea pentru fiecare obiect şi fiecare fel de informaţie a unui circuit fizic separat, de vine
neeconomică pentru distanţe depăşind 5—20 km.
-a. Circuite fizice. Circuit fizic se numeşte un circuit electric prin care poate trece un curent electric de
orice forma. Sem. naiul electric care conţine informaţia telemecanică nu suferă 1 transformări intermediare şi îşi
păstrează în canal aceiaşi parametri ca şi la formarea sa. Legătura electrică între emiţător şi receptor se
stabileşte cu sursele energetice ale blocului de cuplare cu canalul de telecomunicaţie (alimentarea liniei). ■
Astfel de circuite se pot crea fie cu ajutorul a două fire metalice, fie cu un fir şi pămîntul. In unele
cazuri, pentru distanţe mioi, se pot utiliza şi porţiuni de şine de cale ferată, coloane de burlane folosite în
telemecanizarea proceselor de foraj etc.
Dintre acestea, în telemecanică industrială cel mai larg folosite sînt liniile bifilare. Liniile bifilare
pentru distanţe mari pot fi reprezentate prin circuite cu constante distribuite, aceste constante fiind rezistenţa
liniară, R, în £2/km ; mductanţa, L> în H/km capacitatea, C, în F/km şi perditanţa lineară, G, în S/km (fig. 6).
Constantele liniei depind în primul rînd de materialul firelor, !de dispunerea firelor un-ul faţă de altul şi faţă
de .. pămînt şi de frecvenţa curentului. Constantele liniei depind într-o mare măsură şi de factorii meteorologici,
variaţiile de temperatură, umezeală, dbicinră etc.
Pentru o linie bifilară aeriană, constantele R> L şi C ; ’sînt date în tabela 3, pentru frecvenţa de 800 Hz
şi temperatura ■ de 20 °C. Aici ci este diametrul firului, în mm ; a este distanţa între fire, în cm ; Ro este
rezistenţa în curent continuu, în Q ; iar Rm este rezistenţa la 800 Hz, de asemenea, în Q. La cabluri tele; fonice,
inductanta este aproximativ l/5 din cea a liniilor aeriene, iar capacitatea este mult mai mare — de circa 20 de ori
— decît a liniilor aeriene.

37 37
 Tabela 3 ~/?0[ 1—a(/—20) ] Q/km,
Constantele unei Jinii bifilare aeriene
în care R0 este rezistenţa la
: Bhnetal
Oţel Cupru temperatura t, iar a — coeficientul
, de temperatură (0,04 .pentru
Parametri] ■■
3
rf= d =4 d =3 d=\ cupru .şi 0,0046 pentru .oţel).
Variaţia lungimii firelor liniilor
0=00 j 0=20 a=eo a=20 0=60 0=20 0=60 0=20 0=b‘O 0=20 aeriene duce la variaţii ale
■ inductanţei'şi capacităţii lineare, iar
RoQ/km 39,10 39,10 22,0 22.0 5.04 5 »04 2,84 2,84 6,44 6,44 variaţiile de umiditate influenţează
RmQ/km / 53,40 58,40 42,20 42,20 5.04 5.04 2,87 2,87 6,86 6,86 în principal asupi a rezistenţei de
-oni H/km 12,64 11,21 9,40 8,96 2.5 2.5 2,38 1,94 2,39 1,94
C0 nF/km 4,87 5,97 5.11 6,32 97 87 5,11 6,32 5,11 6,32 izolaţie. Pentru liniile aeriene,
perdi- tanţa se calculează, funcţie
Influenţa variaţiilor de temperatură asupra rezistentei liniei se de frecvenţă si de condiţiile meteo-
calculează cu formula rologice, cu formula

O =
O0+ij/.10"9[
S/km], (16)
în care:GQesteperditanţa izolaţiei în curent continuu; pentru timp uscat 0,01 • 10 6 S/km, iar pentru timp umed
0,05- IO-6S/km;
7) — coeficient, pentru timp uscat egal cu 0,05, iar
pentru timp umed, cu 0,25 ;
/ frecvenţa, în .Hz, •
Datorită parametrilor distribuiţi, curentul şi tensiunea de-a lungul liniei nu sînt constante, pierderile de
energie în rezistenţele active şi reactive ducînd la micşorarea tensiunii şi curentului în sarcină faţă de tensiunea
şi curentul la începutul liniei (la generator). Raportul dintre tensiune şi curent pentru o linie omo genă este
constant în orice p.unct al liniei în gol şi se numeşte impedanţa caracteristică a liniei, Zc ,
j R+ituL ' O+jojC'

(17)

3
8
 Lînî-a este echivalentă cu un cuadripol cu constante electrice distribuite şi, după cum se ştie din teoria
cuadripolilor, energia electromagnetică este maximă în sarcină atunci cînd. i-mpedanţa sarcinii este egală cu
impedanţa caracteristică a liniei, adică atunci cînd se realizează adaptarea sarcinii. O adaptare similară trebuie
să aibă loc şi la începutul liniei. în caz căjmpedanţa de sarcină nu e'ste egală cu impedanţa caracteristică a
liniei, Zc ■ o parte de energie este reflectată înapoi, spre generator, şi^ pe linie se stabileşte o undă staţionară
] în cazul că nici la capătul dinspre generator al liniei nu există adaptare, au loc reflecţii^repetate şi forma
tensiunii şi a curentujiu din sarcină sînt distorsionate. Pentru o tensiune sinusoidală, în cazul unei reflecţii,
U r =pU d l r =p! d , (18)

* unde este coeficientul de undă staţionară, Zs este

^S^C * •-*
impedanţa de sarcină ; i.ar indicii d şi r se referă la unda directă, respectiv reflectată, din linie.
în .afară de atenuarea tensiunii şi curentului în canalul de telecomunicaţie, componentele de diferite
frecvenţe ale semnalului sînt de asemenea defazate diferit, constantele liniei depînzînd ■de frecventă. Din
această cauză, în cazul adaptării sarcinii^, căna- Jui se caracterizează prin constanta de propagare complexă
•f—a+j|3, (19)
unde a este constanta de atenuare & liniei, iar J3 — constanta de defazare.
Pentru frecvenţe mai mari de 10—20 kHz, constanta de atenuare a liniei e'ste

““WS+TV!O iNp/kmb (i9’a)

Iar constanta de defazare .
(i9,b)
• Atenuarea între două puncte ale liniei, dispuse la distanţa i unul de altul., se măsoară în neperi şi se
determină practic ca fiind

£=*/ = = TIn?INPi’ (20)

Ui l -n -
unde indicii / şi 2 $e referă la cele două puncte de pe linie considerate- .

4
0
'

4
1
\
 Exprimarea sub formă logarifmică a atenuării este foarte comoda pentru calcul. Totuşi, valoarea a nu
arată decît valoarea relativă a tensiunii, curentului sau puterii din linie faţă de un alt punct, ales arbitrar.
Pentru a defini valoarea lor absolută, se utilizează noţiunea de riioel de transmisie absolut, valorile ten-
siunii, curentului sau puterii într-un punct x de pe o linie de o anumită impedanţă caracteristică fiind
determinate fată de anumite valori, luate ca referinţă :

(2i)
Pentiu o Jinie cu Zc=QQ0 Q, valorile de referinţă sînt Po = lmV, /o=l,29 mA, t/0 = 0,775V,
Pentru cazul cînd Zc^ 600 Q, valorile /0, UQ, PO se înuiul- - ţese cu coeficientul k ;.

Zc fiind exprimat în Q.
Valorile coeficientului de atenuare şi ale impedanţei carac- tenstice^ pentru o Jinie bifilară de cupru
cu diametrul firului de 3 mm şi distanţa între fire de 60 mm sînt, Ia frecvenţa de 1 kHz,
a=3,53 mNp/km şi 2^=732 Q.
.. .. punct de vedere constructiv liniile filare se împart în Imn aeriene şi linii în cablu.
A ÎĂRÎUB aeriene formate din fire de cupru, oţel sau bknetal smt suspendate pe izolatoare fixate pe stîlpi de
lemn. La pozarea lirelor tiebuie avut în vedere că o distanţă prea mică între fire măreşte capacitatea
distribuită C. în cazul unor distanţe -prea mari între fire, nu se mai păstrează simetria firelor faţă de sursele
perturbatoare, ceea ce măreşte nivelul de perturbaţii în linie, deoarece curenţii perturbatori induşi în cele două
-fire nu sînt egali.
Ciiciutele in cablu utilizate în telemecanică folosesc cablul de comandă, control şi semnalizare. Acest
cablu este format din mai multe^ conductoare de cupru, izolate cu cauciuc sau hîrtie* îmbrăcate în manta.de
plumb fără cusătură, deasupra căreia-mai pot fi şi alte învelişuri protectoare. Pentru distanţe mari însă„ se
folosesc cablurile utilizate de obicei în telecomunicaţii, mai ales. cablurile aeriene autopurtate şi cablurile
subterane. Pentru frecvenţe înalte se folosesc cablurile coaxiale. . •
Pentru telemecanizarea operaţiilor de carotaj sau de foraj se poate utiliza cablul special pentru sonde,
armat sau nearmat, care asigură atît rezistenţa mecanică cît şi siguranţa necesară la explozie. •
După cum s-a arătat, în unele cazuri speciale, în calitate de circuite fizice se pot utiliza şi alte
conductoare. Astfel, pentru semnalizarea la distanţă a poziţiei trenurilor,'sînt-utilizate şinele de cale ferată atît în
curent continuu, cît şi în curent alternativ, pentru distanţe de 800—1 500 m. în lucrările de carotaj sau foraj (de
exemplu măsurarea numărului de turaţii ale turbo- forului) se poate utiliza un circuit.fizic format din însăşi
coloana de burlane şi pămînt. Impulsurile electrice care conţin informaţia se aplică între coloana de burlane şi
un electrod care se găseşte pe talpa sondei, izolată electric de coloană. Recepţia se face între coloana de burlane
şi un electrod amplasat pe sol, la o oarecare distantă de sondă, practic putîndu-se lucra pînă la adâncimi de 1
000—1 500 m. • ' , *
Perturbaţiile în circuitele fizice apar din cauza cuplajelor electrice şi magnetice cu alte linii de
telecomunicaţii, cu liniile de transport de energie, liniile de troleu ş, a. O importanţă deosebită pentru
menţinerea unui nivel mic -de perturbaţii în canal o are dispunerea simetrică a celor două fire ale liniei faţă de
sursa de perturbaţii. în acest caz, curenţii care iau naştere în cele două fire datorită cuplajelor electrice şi
magnetice sînt egali, şi trecînd prin sarcină în sens contrar, au o rezultantă egală cu zero. Din această cauză, ca
şi .din cauza perturbaţilor provocate de curenţii vagabonzi, nu se recomandă utilizarea unei linii de telecomuni -
caţii la care unul din conductoare este format de pamînt. Pentru asigurarea unei bune simetrii a liniei este
necesar ca cele două fire să aibă rezistenţele, perditanţele şi capacitatea faţă de pamînt, egale. •
Pentru a micşora nivelul perturbaţilor se utilizează, la liniile aeriene, schimbarea pe parcurs a poziţiei
firelor pe stîlpi, iar la liniile în.cablu, răsucirea firelor şi a toroanelor.
Circuitele telefonice care leagă punctele de dispecer CLI punctele unde se găse'sc obiectele către care
trebuie transmisă informaţia pot fi utilizate, în afară 4de convorbirile telefonice, şi pentru transmiterea acestei
informaţii. Conectarea succesivă a instalaţiei de telemăsură 0 la cerere, telesemna-lizare, telecomandă şi a
instalaţiei telefonice este posibilă, atunci cînd nu trebuie ' transmise prin canalul de telecomunicaţie ma«i multe
semnale simultan, întrucît transmiterea informaţiei telemeca-nice
4
durează un timp relativ scurt (2—15 s). în
cazul acesta, într-un anumit moment, pe canal trebuie transmisă
1
numai o singură informaţie.
\
 Pentiu aceasta, de exemplu, în timpul transmisiei semnalizării de avane fnrmiwH ’ in*-C rCU tu telefoni?
se întrerupe coji vorbirea telefonică. In conectarea suc- esjva a reprezentat în fig. 7, a
transmisiilor î.ntîictatea o are telese-mnalizarea. Convorbirile telefonice curentul format de emiţătorul
trebuie sa fie posibile chiar şi în cazul unor eventuale deranjamente in de semnale de telemecanică E
dispozitivele de telemecanică. se împarte m doi curenţi, care
or* ° ^eş Utilizată este aceea de. a transmite simultan la punctul de recepţie se
mit convorbirile telefonice cît şi informaţia telemecanică, folosind adună, trecînd Ţr r
drept canal de telecomunicaţie circuitele fantomă. «ptnîn receptorul de
Circuitele fantomă permit crearea de canale suplimentare pe teleme-
TL
liniile existente, utilizînd fire existente, folosind scheme speciale 1
de canică R. In cazul cînd
conectare. transformatorul de linie TrL
este prevăzut cu -priza la
mijloc,, cei doi curenţi sînt egali, şi atît în înfăşurarea primară a transformatorului —- la punctul de emisie,
cît şi în înfăşurarea secundară — la punctul de recepţie, nu apar semnale provenite din canalul de
telemecanică. In cazul cînd transmisia telefonică nu se realizează prin transformatoare de -linie,
simetrizarea se face cu aj'utorul -bobinelor de şoc şi al conden-
satoarelor.
în cazul cînd între punctul de dispecer şi punctul de execuţie
sînt mai •multe circuite telefonice, circuitul 'fantomă sc poate
închide nu prin păm-înt ci
---------- printr-o schemă similară
T , ... din alt circuit (.fig. 7, b ) .
■ transmisia simultană a semnalelor în ambele sensuri se HtL 6 H? U|
a
Litiljzînd diverse sisteme-de conectare a instalaţiilor- sJ.eme duplex.
In fig. 8 este arătată o astfel de schemă pentru

Fig. 7. Circuite fantomă.

a — bircuifc fantomă pe un circuit fizic şi
pămîint ; b — circuit fantomă pe două circuite
fizice ; TL - transformator de linie; E - emiţător
; R - receptor; B - baterie ; T - telefon ; M -
intrarea Circuitului fantomă ; N — ieşirea
circuitului fantomă ; c — circuite ’fizice.

4
3
un circuit folosind un fir şi pămînliiL Releul diferenţial R D nu acţionează în timpul emisiei semnalelor în
linie, deoarece curenţii i f şi i f / au sensuri opuse. In cazul recepţionării semnalelor, contactul K este deschis,
iar curenţii în înfăşurările releului au acelaşi sens. Această schemă se poate utiliza şi în circuitul fantomă-

Fig. 8. Comunicaţie duplex pe un circuit fizic:

RD — releu diferenţial î CE — circuit de echilibrare; CT “ canal de telecomunicaţie ; K — contact ; E — baterie.

Circuitul de echilibrare C E trebuie să aibă impedanţa egală cu impedanţa liniei. Dacă rezistenţa
măsurată între punctul M al liniei şi pămînt este R, constantele liniei sînt
1'Q=R\ rj—0,2R î C|—gjj/ţpF]; C2— [pF], unde l este lungimea liniei, în km.
b. Canale prin curenţi purtători. Canalele pri-n curenţi purtători utilizează -multiplicarea în frecvenţă a
canalelor prin circuite cu fire. Multiplicarea în frecvenţă se realizează utilizînd pentru fiecare canal curenţi de
frecvenţe diferite, modulaţi cu semnalele ce trebu-ie transmise. La punctul de recepţie separarea canalelor se
face cu filtre de bandă, după demodulare obţi-nîndu-se forma iniţială a semnalului. Filtrele de bandă se
conectează de asemenea între modulator şi liniă de telecomunicaţie,, pentru nu permite transmiterea în linie a
frecvenţelor ce iau naştere în timpul modulaţiei şi care pot constitui o sursă de perturbaţii pentru celelalte
canale (fig. 9).
După cît se ştie, pentru transmiterea spectrului de frecvenţe a vocii omeneşti în telefonie se utilizează
canale de 300—2 700 Hz. In telemecanică industrială, unde mărimile variază de regulă relativ lent, lărgimea de
bandă necesară este -mult mai mică. • Pentru transmiterea -informaţiei telemecanice. prin coduri de impulsuri
se pot util-iza de exemplu canale telegrafice, de 120 Hz

4
4
 fînf “5* u'f' ]n cazul CI.nd frecvenţele acustice (300—2 700 Hz) sint
ocupate de convorbirile telefonice, canalele telemecanice notregim
lucra în ooupadeheputere mai avantajos, <se pot acoperi distanţe mai
frecvenţele infraacustice (sub 300 Hz) fie cele suora- acustice
mari si nu (2700—
mai este necesară reglarea automată a sensibilităţii (RAS). .
e supra
10 000 Hz).
'
Pentru realizarea de transmisii în ambele sensuri (duplex),
pentru orice fel de modulaţie, se .pot utiliza fie canale CLI irec-

f/niStC7
Spre postul
postiţi ut 2i
—•—0—

$ Recepţia
pOStuht t

Fig. 10. Sistem diferenţial pentru

curenţi purtători la transmisie
duplex:
R — rezistenţă de echilibx'are ; CT —
în frecvei e
canal de telecomunicaţie.
pentru cazun? . ?t (sistemul sovietic TMT-6M
pentru cazul a pat, ti emulatoare şi receptoare la fiecare capăt de linie’) •

reoTeptie To a s t a™ *^aJemnalui telemecanlc după

de frecvenţă acuiS” ./ S?L _ ţ?5 } M ~ modulator : ;SDPE - filtru ferenţial ; FL
filtru de bandă df niCat0r emdsie ~ sistem di-
FD - filtru de bandă la recentie'- AR inimni?fLr+ACanal de4 telecomunicatie ;
st^şzşss^,w
. a~»«B ^»."ass^î *•
ca a as,a să
“ ■*-
w>T,e ,aren€^ care « Mizează multiplicarea în frec- • Si e* ^ e fr, pot ^Mjhzate pînă ia frecvenţe de 10—12 kHz
Ja z daca s nt de
bimeta J°Cablur'iîp ^’ ^ cupru sau
S metnGe se utiJizea2ă înă
venţa de 250 kHz * ‘ P I* ^ec- , Modulaţia utilizată poate fi atît în amplitudine (MA) cît
şi in frecvenţa (MF), modulaţia în frecvenţă asigurînd o stabilitate mai mare la perturbaţii. Astfel, în
cazul MF® pentru pertîir- baţu cu spectru continuu de frecvenţe, cîştigul în ra^îrtd semna
1/perturbaţie este egal cu raportul '
Tmax ■ fY 3 y
,Cat Iă imea
* /§ de frecvente utilizate, iar fmax— frec- nţa maxima de /nodulaţie. In afară de aceasta,
emiţătorul poate

4
4
4
5
venţe diferite, fie aceleaşi canaie, rea- lizînd sisteme diferenţiale, care separă curenţii de aceeaşi frecvenţă care
circulă în sens direct şi în sens contrar. Un astfel de sistem este arătat în fig. 10.
Utilizarea -multiplicării în frecvenţă duce fa economii importante.
In raport ou preţul unei linii bifilare cu un singur canal telefonic, preţul unui canal într-un sistem cu 12 canale
reprezintă numai 42%) tar al unui canal într-un sistem ou 60 canaie numai 30%.
Utilizarea liniilor ele transport de energie. în sistemele energetice, pentru formarea de canale de
telecomunicaţie se utilizează pe scară largă liniile «de transport de energie. Aceste linii leagă între ele obiectele
energetice d-intr-un sistem energetic, făcînd astfel posibilă legătura între postul de .dispecer şi obiectele tde-
mecanizate. Rezistenţa mecanică mare a liniilor utilizate pentru transportul de energie, ca şi controlul şi
măsurile suplimentare de protecţie ale acestor linii, le fac deosebit de recomandabile, mărind considerabil
siguranţa în exploatare a sistemului de telemecanică.
Curenţii -de înaltă frecvenţă utilizaţi pentru formarea de canale de telecomunicaţie în liniile de transport
de energie au frecvenţe între 50 şi 300 kHz. .
Cel ma<i obişnuit mod de conectare al instalaţiei -de tcle- mecanică la liniile de înaltă tensiune este
sistemul fază-pămînt (fig. 11) în care aparatura de conectare necesitată este de două ori mai redusă decît într-un
sistem fază-fază.
In schema de conectare a -instalaţiei de telemecanică intră : modulatorul (respectiv, la recepţie,
demodulatorul), în care semnalele de joasă frecvenţă modulează în amplitudine sau frecvenţă înalta frecvenţă ;
filtrul de conectare, care asigură transmisia (respectiv recepţia) unei anumite benzi de frecvenţe ; condensa torul
de cuplare, care realizează cuplarea la linie a instalaţiei (el trebuie să reziste la tensiunea liniei şi să prezinte o
impedanţâ

46 47
 mare la frecvenţa de 50. Hz); 'bobina de zăvorîre, care se
utilizează ca inductanţă de şoc, pentru a nu permite trecerea
curenţilor de înaltă frecvenţă într-un sens nedorit (în loc de o
inductanţă se pot utiliza şi filtre de bandă). Dimensionarea
bobinelor

Fig, 11. Schema utilizării liniei de transport de energie

LTE pentru formarea de canale de telecomunicaţie:
2 — modulator demodulator ; 2 — filtru de conectare ;
3 — condensator de cuplare ;• 4 ~ bobină de zâvorîre ;
A, fl - staţii de transformare. .

de zăvorîre se face ţinînd seama de faptul că prin această bobină trebuie, să treacă curentul electric de 50 Hz cu
pierderi minime.
Transmisia pe l-iniile de înaltă tensiune se poate realiza fie modulînd direct curentul de înaltă .frecvenţă
cu semnalele de joasă frecvenţă, ceea ce nu este. economic, fie modulîndu-1 c-u o serie de subpurtătoare,
fiecare din aceste 'Subpurtătoare fiind modulată Ia rînclul său cu semnalele 'de joasă frecvenţă. în acest fel se
pot utiliza 12—18 subpurtătoare; condiţiile puse filtrelor în acest caz sînt mai severe. ţ
în cazul că dispecerul nu se găseşte în apropierea liniei de transport de energie, de la demodulator
transmisia se face prin circuit fizic sau canal telefonic.
^ Perturbaţiile în canalele formate pe liniile de înaltă tensiune sînt provocate de efectul corona, defectarea
izolaţiei firelor, conectările şi deconectările *pe linie, perturbaţiile atmosferice şi, la frecvenţe de lucru de pdste
150 kHz, emisiunile de radiodifuziune.
: Efectul corona în liniile de înaltă tensiune joacă un rol
important Jn perturbarea comunicaţiilor pe Liniile de 220 şi 110 kV, însă nu influenţează comunicaţiile pe
liniile de 6 şi 35 kV. Mărirea raportului semnal/perturbaţie se realizează ridi- cînd nivelul semnalului în linie,
însă, în cazul perturbaţilor produse de efectul corona, aceasta nu este totdeauna suficient şi tre-
buie utilizată modulaţia de frecvenţă sau sistemul cu transmisia: unei singure benzi laterale. '
Pentru cazurile cînd este necesar un număr mare de canale pe distanţe mari, se poate utiliza modulaţia în
amplitudine cu transmiterea unei singure benzi laterale şi suprimarea purtătoarei (SBL). în felul acesta, banda
necesară se micşorează ia jumătate ; nu se consumă putere pentru transmiterea purtătoarei şi a uneia din benzile
laterale, care conţin de fapt un surplus, inutil de informaţie ; cu un emiţător de aceeaşi putere, este posi bilă
stabilirea de comunicaţii pe distanţe mai mari. Restabilirea purtătoarei se face în receptor.
In cazul modulaţiei SBL, se poate utiliza un singur receptor pentru recepţia de la mai multe emiţătoare
lucrînd pe aceeaşi frecvenţă purtătoare. Lucrul acesta este .posibil, deoarece nu iau naştere 1 bătăi între
frecvenţele acustice din benzile laterale de la diferitele emiţătoare. ..u„ .
Datorită reducerii benzii de frecvenţe şi a utilizării mai avantajoase a puterii emiţătorului, sistemele SBL
au o stabilitate: mai mare la perturbaţii. Totuşi, în aceste sisteme pot avea loc. erori în .urma restabilirii greşite a
purtătoarei în receptor, datorită
47 variaţiilor frecvenţei oscilatorului pilot. Atît pentru eliminarea acestor erori, cît 47
şi pentru asigurarea posibilităţii reglării automate a sensibilităţii, în unele sisteme se transmite purtătoa rea
redusă la 10—20%, lucru care însă micşorează ^ întrucîtva avantajele transmisiei SBL. ‘ ..
c. Canale radio. Pentru transmisia .prin radio a informaţiei, pe frecvenţa de lucru a sistemului emisie-
recepţie se poate dispune fie de un singur canal de frecvenţe, fie de mai multe subpurtătoare, fiecare cu canalul
său. Primul tip de circuit este slmilai cu circuitele fizice, iar al doilea cu circuitele cu curenţi purtători cu
multiplicare în frecvenţă.
Pentru transmiterea informaţiei prin radio, canalului de telecomunicaţie i se pune o condiţie în plus faţă
de cele expuse- mai sus şi «nume — acţionarea pe o zonă limitată. NeîndepIinirecV acestei condiţii duce la
perturbarea comunicaţiilor radio în zona vecină. Pentru radiotelemecanica -industrială se utilizează frecvenţe
între 30—30 000 MHz, în acest caz putîndu-se considera: limita de propagare ca fiind l-imita de vizibilitate
directă între* antena de emisie şi cea de recepţie. Această gamă de unde (undele ultrascurte UUS) are avantajul
unei mari stabilită ţi Ja perturbaţii, perturbaţiile industriale şi atmosferice în această gamă de unde fiind foarte
reduse; condiţiile atmosferice, mai ales în partea inferioară a gamei, nu influenţează propagarea ; se pot obţine
lărgimi de bandă considerabile, deci se poate utiliza modu-
 4{? jn frecvenţa cu toate avantajele ci; în sfîrsit, posibilitatea utilizării de antene cu randament bun şi cu
coeficienţi de directi- vraîe mari da posibilitatea emisiei cu puteri foarte mici, de ordi- , wfjllor- in ?Cest caz,
limita de propagare sigură este impusă de cui bura pamintului şi este dată de expresia
d=?,37 (K/i, + Кл2)[кт], • (22)
unde h\ şi /?2 sînt înălţimile antenelor de emisie şi recepţie, în m. „n„{ ’ pentru' Ji-A*“50 m, rezultă, d=50 km.
In căzui
unui teren accidentat, muntos, aceste distanţe pot diferi mult.
In limitele distanţei d, pentru cazul h2> r»X, X fiind
lungimea de undă în m, şi г — distanţa între emiţător şi receptor, intensitatea cimpului la punctul de recepţie
se poate calcula cu .formula hu Vveclenski ,
2tiS/z,A2} fPD
гЧ
imtle P este puterea emiţătorului, în kW ;
D — coeficientul de directivitate al antenei.
în reajitate, comunicaţia radio nn (23) se stabileşte numai prin unda
directă ci şi prin unde reflectate; au -de asemenea loc fenomene de
difracţie. Pentru a îndeplini condiţia de neperturbare a zoneîoi vecine, trebuie utilizate frecvenţe mai ridicate,
la care propagarea prin undă reflectată este mult mai slab pronunţată cit şi antene cu directivitate mare.
La punctul de execuţie poate exista un receptor (comanda obiectelor mobile j» limitele vizibilităţii etc.)
sau emiţătorul radio pentiu telemasură şi telesemnafizare. De cele mai multe ori însă, este necesar ca punctul de
execuţie să fie prevăzut atît cu un receptor cit şi cu un emiţător radio. Pentru asigurarea unei legături sigure
între punctul de dispecer şi punctul de execuţie se poate aloca fiecărui obiect un canal, receptorul 'de la punctul
de dispecer putînd primi în orice moment informaţia de la obiect. In cazul cîncl emiţătoarele obiectelor lucrează
pe acelaşi canal de li ecvenţă, probabilitatea ca punctului de dispecer să-i parvină simultan informaţiile de la
toate obiectele şi, în consecinţă, ca aceste informaţii să se piardă, este
nt
86 400 *
unde n este numărul de semnale sosite de la toate obiectele în 24 ore ;
t — durata unui semnal, în s.

c= (24)

48 4 — Telemecanica industrială 49
 Din formula (24) reiese că pentru micşorarea probabilităţii de coincidenţă trebuie micşorat atît n, prin
alegerea codului şi prin alegerea judicioasă a volumului de informaţie transmis, cit şi t. De asemenea,
obiectele se pot grupa, fiecărei grupe alo- cîndu-i-se un canal separat.
Pentru mărirea considerabilă a siguranţei legăturii, înainte •de începerea emisiei, sau în tot'cursul
acesteia, emiţătorul controlează dacă mai există vreo emisie de la un alt punct sau de In dispecer.
In timp ce receptorul de la.punctul de dispecer trebuie să fie tot timpul în funcţiune, receptoarele de la
punctele de execuţie pot fi puse în funcţiune fie de dispecer, cu ajutorul unor receptoare simple conectate
permanent, fie automat, după un program dinainte stabilit. Pentru aceasta, la un anumit semnal al emiţă -
torului, la punctul de dispecer se conectează automat un bloc de memorizare, care transmite informaţia cu
caracter de comandă. O altă posibilitate este intrarea automată în funcţiune a receptorului de la punctul de
execuţie, pentru un timp dat, imediat după transmiterea oricărei informaţii de către emiţătorul de la acelaşi
punct. Lucrul acesta clă posibilitate dispecerului sa intervină în caz de avarie.
Sisteme de .radiorelee. O linie de radiorelee este formată dintr-un şir de staţii releu de radiorecepţie-
emisie, Staţiile releu • între cele două puncte finale aie liniei •radioreleu servesc pentru recepţionarea
semnalului de la staţia anterioară şi restransmite- rea lui, după amplificare, staţiei următoare.
In felul acesta se pot utiliza, pentru distanţe foarte mari, frecvenţe mai mari de 30 MHz, care se propagă
în limitele vizibilităţii directe.
Sistemele de .radiorelee se utilizează pe scară largă în tele- mecanica industrială l-a sistemele ou obiecte
dispersate liniar, care se întind pe o -distanţă de peste zeci sau sute de kilometri, de exemplu pentru
telemeeanizarea căilor ferate, a sistemelor de ecluze, în sistemele energetice, conductele de gaze naturale şi
petrol. ,
Aceste sisteme dau posibilitatea creării de comunicaţii cu multe căi, cu o siguranţă foarte mare în
funcţionare. Datorită amplasării teritoriale a sistemelor de radiorelee, este posibilă uti lizarea de antene cu
coeficienţi de directivitate foarte mari, ceea ce micşorează considerabil puterea de emisie necesară şi măreşte
mult stabilitatea la perturbaţii. Pentru cazul cînd este necesar îîtn număr mic de canale (în benzi pînă la 240
kHz) se pot utiliza frecvenţele inferioare afe gamei de unde ultrascurte (30—70 MHz) ceea ce permite
mărirea distanţelor între staţiile releu de la cîteva

48 4 — Telemecanica industrială 49
zeci de kilometri, la distanţe de peste 150 km. fntructt • eosfuî sistemului de radiorelee este determinat în primul
rînd de costul construcţiilor staţiilor, numărul acestora trebuie micşorat la minimum ; pentru aceasta trebuie
folosit judicios relieful-terenului, pe unele porţiuni legătura putîndu-se realiza si prin cablu coaxial.
. Trebuie avut în vedere că pentru distanţe mari (mai mult de 2Q(} km), sistemele de radiorelee devin net
mai avantajoase deoît^sistemele ou curenţi purtători prin fire, care necesită la un număr mare de canale,
utilizarea de frecvenţe înalte, ceea ce măreşte atenuarea — deci numărul staţiilor intermediare de retransmisie şi
r
cheltuielile de întreţinere, tar siguranţa în funcţionare scade.
„ După cum s-a arătat, legătura radio în gama UUS este deosebit de sigură. Totuşi, în domeniul undelor
oentimetrice, ceaţa şi ploaia produc o atenuare în canalul de telecomunicaţie (ceea ce se P. 0^? J^să compensa
prin dispozitive de reglare automată a sensibilităţii), iar zăpada poate umple reflectoarele parabolice, ale
antenelor. Cu toate acestea, o linie de radiorelee este mai sigură în exploatare decît un circuit fizic. Perturb aţi ii
e care apar în canalul de radiocomunicaţie sînt în general de aceeaşi natură ca şi cele^ care apar în canalele prin
curenţi purtători pe circuite fizice, însă sînt mult micşorate prin utilizarea de antene directive. Altăjmetodă
de^micşorare a perturbaţii!or este utilizarea modula- . ţiei în frecvenţă, posibilă în UUS, deoarece se poate
dispune de benzi de frecvenţă mai largi.
. .. Nu se recomandă ca liniile de radiorelee să fie paralele cu liniile de înaltă. tensiune, din cauza efectului
corona, ca şi din cauza perturbaţilor pe care le pot provoca canalele cu curenţi purtători din aceste AiniL

51
 PARTEA A DOUA

S I S T E M E T E L E M E C A N I C E

CAPITOLUL III

ELEMENTE ŞI SISTEME TELEMECANICE

DE TÎP CONTINUU

1. Consideraţii generale

Sistemele teiemecanice de tip continuu prelucrează şi transmit informaţii cu caracter cantitativ *). De
aceea ele au o aplicabilitate limitată în comparaţie cu sistemele de tip discontinuu, care prelucrează şi transmit
orice informaţii.
Nefilnd apt pentr-u efectuarea de modificări calitative* deci neputîndu-şi autoorganiza structura, un
sistem telemecanic de tip continuu efectuează întotdeauna o singură funcţie a telemecanieii ‘ (de exemplu
numai telemăsură) asupra unei singure mărimi şi în mod permanent. Această limitare poate fi depăşită numai
prin asocierea ou sisteme de tip discontinuu. Astfel, telemăsură la cerere, în care mai multe mărimi sînt
transmise prin conectarea traductoarelor respective la un singur sistem telemecanic de tip. continuu, presupune
prezenţa 'sistemului telemecanic de tip discontinuu, adică a sistemului ide telecomandă prin care operatorul
„cere“ informaţia -asu-pra mărimii care îl interesează. De asemenea, telemăsură ciclică, în care diferitele
traductoare se conectează

52 53

. *) Anumite date transmise de sistemele teiemecanice de tîp^ continuu

pot da şi indicaţii cu caracter calitativ. Astfel, de exemplu, ^telemăsură. tensiunii egale
cu zero pe o linie de transport de energie indica faptul că linia este deconectată, sau
funcţionarea a două sisteme energetice pe frecvenţe puţin diferite indică faptul că
interconectarea este întreruptă. Caracterul calitativ reiese în acest caz în urma
prelucrării de către operator a informaţiei cantitative primite, .Informaţia cu caracter
cantitativ, şi cea cu caracter calitativ pun condiţii diferite din punct .de vedere al
preciziei, rapidităţii, siguranţei de funcţionare şi de aceea este necesar ca pentru
fiecare categorie de informaţie să fie în mod optim satisfăcute condiţiile respective.
 succesiv în mod automat, necesită nu numai comutarea traduc- toarelor ci şi transmisia telemecanică de tip
discontinuu, pentru ca operatorul să poată identifica mărimile la care .se referă valorile ) recepţionate (de
exemplu sincronizarea comutării tra: ulicioarelor, la punctul de emisie, şi a instrumentelor înregistratoare sau
a indicatoarelor de adresă, la punctul de recepţie).
, ^ stadiul actual de dezvoltare a tehnicii, răspîndirea şi
importanţa sistemelor de tip continuu sî-nt condiţionate în primul Tini te simplitatea şi economicitatea
aparaturii pe care o comporta ir\ căzui unor fluxuri de informaţie relativ reduse, în comparaţie cu aparatura de
tip discontinuu. Din acest motiv, sistemele de tip continuu se dezvoltă în paralel cu sistemele de tip
discontinuu; pentru satisfacerea în mod optim a cerinţelor tehnico- economice care se pun in diferite
împrejurări. Mai mult, adesea este oportună utilizarea combinată a sistemelor de tip continuu cu cele de tip
discontinuu. .

2. Metode de convertire şi modulaţie

în mod uzual, structura sistemelor telemecanice de tip continuu este reprezentată ea în fig. 12.
Traductorul şi elementul de utilizare a informaţiei constituie blocurile de conectare externă,

Fig. 12. Schema-bloc a unui sistem telemecanic de tip continuu :

2 — traductor ; 2 — emiţător ; 3 — canal de telecomunicaţie (circuit fizic, cana] prin curenţi purtători sau canal radio) ; 4 - receptor ; 5 - bloc de
utilizare a informaţiei ; x — mărime de intrare \ y, 2 — mărimi intermediare ; s - semnal.

iar în emiţător şi receptor 1) se efectuează operaţiile de prelucrare a informaţiei, cuplare cu canalul de

telecomunicaţie, pre-
cum şi operaţiile energetice. In cazul telemăsurii, mărimea de intrare este mărimea telemăsurată, iar elementul
de utilizare.a informaţiei este instrumentul indicator, înregistrator, blocul de cuplare cu maşina -de.calcul sau cu
operatorul automat. In cazul telereglării, mărimea de intrare este mărimea prescrisă de ope rator, iar elementul
de utilizare este elementul de fixare a valorii prescrise a regulatorului automat local. .
• Din compararea fig. 12 cu fig. 3 rezultă simplitatea evidentă a structurii sistemelor telemecanice de tip
continuu.
Principalul mod de prelucrare a informaţiei în sistemele telemecanice de tip continuu. îl constituie
convertirea continuă a unor mărimi într-a]tele. Prin convertirea continuă se înţelege realizarea unei dependenţe
univoce între valorile a două mărimi care variază ambele în mod continuu. De exemplu, tensiunea se con -
verteşte în frecvenţă de impulsuri dacă fiecărei valori a tensiunii. aplicate la intrarea elementului sau blocului de
convertire îi corespunde întotdeauna o valoare determinată a frecvenţei impulsurilor de la ieşire. Cazul
particular al convertirii în care cele două mărimi sînt de natură fizică diferită 2) se numeşte traducere.
în telemecanică termenul „modulaţie“ este utilizat pentru convertirile pe baza cărora se obţin criteriile de
curent care caracterizează semnalul. Modulaţia defineşte semnalul telemecanic şi, prin aceasta, sistemul
telemecanic în cadrul sistemelor de tip continuu.
Pentru a asigura economicitatea de fabricaţie şi maleabili- tatea de utilizare a aparaturii, în telemecanică,
de altfel ca şi în general în automatizare, pentru fiecare mărime fizică controlată se construieşte un număr
minim de blocuri specifice, de obicei numai traductorul în cazul telemăsurii. Restul blocurilor (emiţător,
receptor) sînt comune tuturor mărimilor fizice transmise prin aceeaşi metodă. In schema bloc din fig. 12, toate
blocurile sînt grupate la ambele capete ale lanţului de transmisie, în : a) blocuri specifice numai metodei de
modulaţie (emiţătorul, receptorul) şi b) blocuri specifice mărimii transmise, modului de utilizare a informaţiei şi
metodei de modulaţie (blocurile 53 deconectare externă). 53
în multe cazuri, lanţul ele convertiri succesive este mai complex decît apai'e în fig. 12, deoarece în
fiecare din-blocuri se pot efectua mai multe convertiri sau se pot îndeplini mai multe operaţiuni. .

*) De exemplu mărimea de intrare este o mărime mecanică, iar cea de ieşire — electrică. De asemenea, în această definiţie se
ccnsîderă că natura fizică a mărimilor din procesele tehnologice este diferită de natura fizică a mărimilor purtătoare de informaţie, chiar
dacă ambele sînt de exemplu mărimi electrice. .

Ut ,i?a termenii
1„sisteme de"frecventă™eif V ' b ..sisteme de amplitudine",
m du1atie în am litudine
:sisteme cu Sajle ° P <
2 Noţiunea de „mărime" se reFeră îa determinarea calitativă, fizică, în^timp ce noţiunea ele „valoare" se referă la determinarea
cantitativă a mărimii.
 In telemăsură se utilizează adesea două traductoare conec- taie în cascada : traductorul primar (de
intrare) şi, dacă mărimea de ieşire a acestuia este neelectrică (deplasare, turaţie, forţă); un traductor secundar,
care traduce deplasarea, turaţia sau forţa într-o mărime electrică. Dacă traductorul de intrare debitează direct o
mărime electrică, traductorul secundar de regulă nu mai este necesar.
Canalele de telecomunicaţie prin curenţi purtători sau radio constau, Ja rîndul lor, într-o serie de trepte
de modulaţie şi cle- modulaţie, nereprezentate în figura 12.
In alte cazuri însă, în special la telemăsură pe circuite fizice la distanţe mici, parte din blocurile arătate
pot lipsi, ca de exemplu receptorul şi uneori emiţătorul; atenuarea şi perturbările relativ reduse din canal
simplifică cuplarea cu canalul şi prelucrarea informaţiei, aceste operaţiuni putîndu-se concentra în blocurile de
conectare externă.
Pentru a se putea asigura interşanjabilitatea diferitelor blocuri de conectare externa la blocurile comune,
este necesară unificarea mărimilor intermediare y şi z (v. fig. 12). .
. în ceea ce priveşte mărimea de ieşire a traductoarelor primare, y, cea mai largă răspîndire în telemăsură o au
: curentul continuu, tensiunea continuă, deplasarea unghiulară sau liniară, tensiunea alternativă şi turaţia.
La utilizarea curentului continuu aparatajul necesită, în general, o tehnologie de fabricaţie mai simplă şi
este mai robust în expiqatare, neconţinînd piese în mişcare. In cazul unor mărimi mecanice (de-exemplu
presiune), precum şi într-o serie.de alte cazuri în pare utilizarea pieselor de mecanică fină este inevitabilă sau
raţională, traducerea în curent continuu se realizează cu metode compensate*) care asigură o precizie ridicată,
cu o construcţie relativ puţin pretenţioasă. De asemenea, curentul continuu face posibilă utilizarea în anumite
împrejurări a traductoarelor primare direct pentru telemăsură pe circuite fizice, fără a mai fi necesar şi
emiţătorul. .
t Utilizarea deplasării ca mărime intermediară prezintă avantajul că pentru aproape toate mărimile uzuale
există în tehnică aparate de măsurat cu indicaţie unghiulară, putîndu-se porni în realizarea aparaturii de la soluţii
existente. Totuşi,, după cum s-a mai arătat, în această variantă este necesar şi un traductor se cundar, care să
traducă variaţiile de unghi într-o mărime electrică variabilă (tensiune, rezistenţă, inductanţă, capacitate, etc.);
această treaptă suplimentară de convertire înrăutăţeşte precizia

F
№
55
ansamblului. De asemenea, nu trebuie pierdut clin vedere că utili-
zarea unui traductor de unghi înrăutăţeşte şi precizia aparatului de
măsurat — traductorul primar (în general se măresc frecările, iar în
traduetoarele inductive în anumite condiţii are loc şi o reacţie
electromagnetică) astfel încît este necesară o construcţie specială,
mai robustă, a acestuia..
Tensiunea alternativă are o utilizare limitată, determinată de construcţia unor traductoare (de exemplu
inductive)* Ea prezintă avantajul unei amplificări comode, dar şi dezavantajul unei sensibilităţi mărite a
montajelor la tensiuni parazite induse, în special dacă se lucrează la frecvenţa industrială.
Turaţia permite realizarea unor soluţii avantajoase în tele- măsura principalelor mărimi electrice .(în
special a puterii), pe baza construcţiilor contoarelor de energie.
Intr-o serie de cazuri speciale se utilizează şi alte mărimi intermediare y, asupra cărora nu se va insista în
cele ce urmează.
. In ceea ce priveşte mărimea intermediară z .(v. fig. 12), aproape exclusiv, aceasta este reprezentată prin :
curent continuu, ia utilizarea instrumentelor indicatoare şi înregistratoare cu acţiune directă (în
telemăsură),‘precum şi la utilizarea regulatoarelor automate de tip continuu (în telereglare); sau tensiune
continuă, la utilizarea instrumentelor indicatoare şi înregistratoare de tipul compensatoarelor automate şi a
maşinilor de calcul ele tip continuu.
Metodele de convertire se grupează în două mari categorii (fig. 13):
— metode parametrice (în circuit aesohis, necompensate);

. b
! Fig. 13. Metode de convertire:
o — convertire parametrică ,* b — convertire compensată ; toi — mărime . de intrare ; — mărime de ieşire ; ior — mărime de reacţie } t -
con
vertor ; 2 — amplificator convertor ; 3 — convertor’de reacţie ; 4 — element de comparaţie. .

— metode compensate (ou reacţie negativă, în circuit închis). •

In cadrul metodelor parametrice, convertirea mărimii de intrare wt în mărimea de ieşire We se efectuează
direct, prin utilizarea dependenţelor parametrice care se stabilesc între ele dato-

54

F
№
56
rită proprietăţilor fizice aie elementelor conStituitive ale convertorului A
w în cadrul metodelor compensate sînt utilizate sisteme de urmărire, în care valoarea mărimii de ieşire we este reglată
automat în funcţie de valoarea mărimii de intrare W{. In aceste1 sisteme1, în elementul de comparaţie Ase compară valoarea
mărimii de reacţie wr (-dependentă, de obicei proporţional, de valoarea mărimii de ieşire w e ) , cu valoarea mărimii de
intrare Atunci cînd mări-mea de ieşire we are o valoare care nu corespunde celei impuse’de valoarea -mărimii de intrare w?,
la ieşirea elementului, de comparaţie A apare un semnal de eroare, care, -prin intermediul amplificatorului convertor 2r
acţionează asupra mărimii de ieşire we, aduoîod-o Ia valoarea prescrisă. •
- Sistemele compensate se realizează în genere cu ajutorut unei aparaturi mai costisitoare d'ecît sistemele parametrice, dar
sînt mai precise şi mai stabile la perturbaţii.
La rîndul lor, sistemele compensate se îm-part în două grupe :
— cu reglare integrală (I), .
— ou reglare proporţională (P). .
In sistemele cu reglare integralăîn limita de sensibilitate a elementului de comparaţie, mărimea, de intrare şi cea de
reacţie au valori egale între ele (raportate la aceeaşi mărime, la aceeaşi scară şi considerate în regim staţionar), deoarece
orice eroare se- integrează în timp,, dînd un semnal suficient pentru anularea ei. în practica telemăsurii, acesta este cazul
sistemelor în care integrarea $e efectuează cu mijloace mecanice. în unele sisteme,,. integrarea se efectuează în elementul
de comparaţie. Funcţionarea elementului de comparaţie este bazată pe echilibrul de forţe sau: de cupluri aplicate unei piese
cu echilibru indiferent; orice dezechilibru persistent duce- la deplasarea echipajului mobil pînă la limitele constructive
posibile. In alte sisteme, integrarea se efectuează în amplificatorul-convertor, de exemplu ,în compensa- ■ toarele automate
cursa indicatorului constituie integrala tensiunii aplicate servomotorului de antrenare.
In sistemele cu reglare proporţională, între valoarea mărimii, de ieşire şi cea a mărimii de intrare există întotdeauna
o diferenţa (statism). Această diferenţă este la rîndul ei proporţională cu; mărimea de intrare, constituind o fracţiune a ei, şi
devine egală: cu zero număr la amplificarea infinită în amplificatorul-convertor. în telemecanică se utilizează sisteme cu
reglare proporţională în cazul amplificatoarelor cu reacţie negativă, fără piese în mişcare. In practică nu se urmăreşte
obţinerea unui statism nul. Valoarea acestuia este determinată^ de stabilitatea care trebuie asigurată

56 •

"WWjffgg mmşmm I
wp II
la diferitele perturbaţii. Statismul este luat în considerare la etalonarea dispozitivului. ,
Aşadar, la precizie egală, sistemele proporţionale necesita amplificare mai mare decît cele integrale, dar sînt în
schimb
lipsite de piese în mişcare *). .x. ,.
Semnalul s (v. fig. 12) este realizat în^ sistemele tele- mecanice de tip continuu, după cum s-a arătat în cap. II, prin..
— modulaţie în amplitudine ;
— modulaţie în timp ;
— modulaţie în frecvenţă. ^ ,
Pentru sistemele care utilizează modulaţia în amplitudine
se mai întrebuinţează denumirile -de sisteme de mică distanţă sau sisteme pentru circuite fizice. Intr-adevăr, orice variaţie
de atenuare în canalul de telecomunicaţie produce pierderi în transmisia informaţiei, dat fiind că duce Ia schimbarea
valorii recepţionate.. De aceea, aceste sisteme se utilizează numai în cazul atenuăriloi reduse şi al variaţiilor reduse de
atenuare, pentru distanţe mici. (de ordinul kilometrilor, pînă la 10—20 km) pe circuite fizice, cu transmisie în curent
continuu. Cu metode speciale, desct ise mai departe, influenţa variaţiei de atenuare .asupra mărimii recepţionate este re-
dusă la valori de ordinul procentelor sau fracţiunilor
de procent. • ... •. ....
Spre deosebire de modulaţia în amplitudine, la utilizarea celorlalte tipuri de modulaţie arătate, exactitatea
transmisiei nu depinde de variaţia de atenuare a canalului de telecomunicaţie. Această afirmaţie este exactă în ceea ce
priveşte modulaţia în frecvenţă şi aproximativă în ceea ce priveşte modulaţia în^timp. Intr-adevăr, în sistemele în care
valoarea variabila a mărimii telemăs-urate modulează o frecvenţă variabilă transmisă prin canalul de telecomunicaţie,
orice variaţii de rezistenţă, amplificare etc. în canal, pot modifica doar amplitudinea oscilaţiilor, frecvenţa transmisă
rămînînd aceeaşi. La sistemele, de exemplu, cu modulaţie a duratei impulsurilor (modulaţie în timp), variaţiile de
atenuare sau de bandă de frecvenţe transmisă pot provoca anumite erori (fig. 14), datorită fronturilor de durată finită ale
impulsurilor. La fronturi ale impulsurilor scurte în comparaţie cu. durata totală a impulsurilor, eroarea de durată este mai.
mică decît variaţia relativă a atenuării, după cum se observă în fig. 14,
(25)
ti /j
 In ceea ce priveşte influenţa perturbaţiilor din canalul He telecamumcaţie, principial, transmisia este Stă1
Sate sil •temele telemecanice de tip continuu.
la recepţie se utilizează în genere aparate de măsurat sensibile la Z n f J T f- 0u^ntului sau tensiunii recapţlonate
tui15temel' .cu modulat'e în amplitudine *) sînt de regulă afectate Comno- nenta continua daunatoare poate fi
numai de componenta continuă a perturbaţiilor, deoarece însă importantă Intr-adevăr
^ ^ curenţi contai Paraziţi ^ acest lucru
este resimţit in special în circu-itete carp
ubbzeaza pontul drept conductor. De'aceea,
prizele de nămînt
ci trîcHnn. »r îa?“.' sistemclor da amplitudine
utilizate în oraşe In difentela ! -sţLI cu,a te
instalaţii, redresoare puternice
"S “““ţenperlecte, sub influenţa impurităţilor
li'
P
acestor situat!? ' ^ Pilvimi“ Pafaaite ; pentru
eiitarea
acesioi situaţii este necesara o execuţie s
întreţinere înoriîită ■,
arcuitelor tete utilizate .pentru sistemele de
ampSii"8 J ' sistemele de frecvenţă sînt
3
insensibile la componenta eonii™., , Pe'-t^at.ilor- Dacă receptorul amplifică Tîlmiteaii
oe frontM|in;mn !de "iasi!r"rea frecvenţei, fluctuaţiile care rămîn ' impulsurilor obţinute pot .provoca erori
mici • dacă infi f f formează impulsurile în circuite de relaxare proprii influenţa perturbaţiilor statistice
slabe este practic nulăP Dim- pptnva, perturbaţiile puternice în impulsuri pot provoca erori prin dedublarea
unor alternanţe ale frecvenţei r«epţiSe, prin aco-

unor sisteme telemecanice concrete

sau vor fi considerate cunoscute
din literatura electrotehnică
sau'electronică existentă.

5
8
5
9
 . perirea uneia sau mai multor alternanţe sau prin apariţia unor impulsuri în timpul pauzei la sistemele cu frecvenţă
de impulsuri. Receptoarele cu circuite de relaxare sînt mai sensibile la perturbaţii puternice decît receptoarele cu
amplificatoare — limitatoarc.
Sistemele-de timp sînt intr-o anumită măsură sensibile atît la componenta continuă a fluctuaţiilor (din
acelaşi motiv pentru care resimt variaţiile de atenuare), cît şi la perturbaţiile statistice slabe si în impulsuri.
Perturbaţiile slabe duc la deplasarea fronturilor’ impulsurilor, atît în receptoarele cu amplificare-limitare, cît si în
cele cu circuite de relaxare, provocând astfel o recepţionară greşită a timpului. Perturbaţiile puternice influenţează
în acelaşi mod ca şi în cazul sistemelor de frecvenţă.
în ansamblu, în cadrul sistemelor telemecanice de tip continuu, la un raport dat între tensiunea semnalului şi
tensiunea medie .a perturbaţiilor, sistemele de frecvenţă sînt cele mai stabile la «perturbaţii. La un raport dat între
puterea medie a semnalului şi puterea medie a perturbaţiilor, dintre sistemele de frecvenţă cele mai stabile la.
perturbaţii sînt cele care utilizează impulsuri ■ sourte şi ascuţite, deoarece la o putere medie dată semnalui poate
.avea o putere de vîrf ridicată. Astfel de sisteme sînt sistemele de frecvenţă de impulsuri (cu raport mic
impuls/pauză) şi sistemele de poziţie a impulsurilor. •

3. Elemente şi circuite

în sistemele telemecanice de tip continuu se utilizează o mare varietate de elemente şi circuite electromecanice,
electrice şi electronice: traductoare pentru diferite mărimi, oscilatoare, amplificatoare electronice, magnetice,
circuite de calcul etc. Dintre .acestea, vor îi prezentate, ca elemente comune diferitelor sisteme telemecanice de tip
continuu, traductoarele şi blocurile de caicul ; alte elemente sau circuite vor fi prezentate cu prilejul descrierii
a. Traductoare. Traductor Pig-.IŞ. Mărimile de intrare şi se numeşte un dispozitiv care ieş,re ale unu.
traductor.
serveşte pentru a converti o mărime de o anumită natură fizică într-o mărime corespunzătoare de o altă natură
fizică.
Un traductor poate fi reprezentat ca în fig. 15, cu observaţia referitoare la natura diferită a mărimilor x şi y .
Caracteristica

60 61
 de traducere /(5) poate fi o funcţie liniară sau neliniară, continuă sau discontinua ).
Expresia y=/(1} este valabilă ipentru regimul staţionar, pentru t ~ y co ?i5r=0. Luînd în considerare şi
regimul tranzitoriu, expresia caracteristicii de traducere devine
U^Kx.t), ' (26)
deoarece orice traductor reprezintă un element inerţial, iar unele Wfr t0<fre au? Sîisteme de
gradul al doilea ;
traductoare cu dustrlală SUpenor nu se utilizează în telemecanica in
, Caracteristicile principale ale oricărui traductor sînt urmă. natura fizică a
mărimilor de intrare şi ieşire ; si ieşire ^orpen*'u^ nominal de variaţie al
mărimilor de intrare
~ consumul de putere al circuitului de intrare şi puterea
p
debitata tn
sarcină la ieşire ;
— alura funcţiei j(x) (în particular, se poate determina panta de
conversiune sau sensibilitatea 5),

S{x)-g; (27)
ia traductoarele ideal liniare .
dS
■ o
5J=0; (28)
— fidelitatea cu care caracteristica reală de traducere respecta caracteristica de traducere teoretic
necesară; în pî- ticular, ia traductoarele liniare, care în cazul ideal satisfac funcţia
y=Sx+y , (29)
«f® ,’£P°Wă esen-ial! abaterea maximă de la liniaritate Ay (tig. 16), abatere care este necesar să fie cît mai mică
• ,
Avomnio r®Pr?ductibilitateaf funcţiei reale de transfer de la un exemplar de traductor la altul de acelaşi tip.
a mSrîrntraducerii^ adică repetarea aceleaşi valori a mărimii de ieşire la aplicarea aceleaşi valori a mărimii
de in- strp ,1 *nrBIfnJsUit facu!ă mentiunea că traductoarele a căror mărime de ie- Ş re y prezintă in regim staţionar numai două valori posibile
y , si v
Max
se încadrează în clasa releelor (v. capitolul următor).

61 61

1 *) Traductoarele primare uzuale tn tehnica generală a măsurărilor (voltmètre, debitmetre,

termorezistente etc.) nu sînt descrise.
trare, în condiţii neschimbate de efectuare a traducerii în acelaşi traductor ;
— valoarea abaterii de histerezis (dependenţa mărimii de ieşire de sensul de variaţie a mărimii de intrare);
— rezoluţia, adică cea mai mică variaţie a mărimii de intrare care poate fi univoc- recunoscută după variaţia
corespunzătoare a mărimii de ieşire;
— stabilitatea funcţiei reale de transfer, în timp;
— erorile adiţionale, adică deplasarea sau deformarea caracteristicii reale de traducere precum şi înrăutăţirea
uni voci lăţii, histerezisului, sensibilităţii, la abaterea condiţiilor de funcţionare (temperatură, tensiune de
alimentare, cîmpuri magnetice exterioare, sarcină la ieşire-, poziţie în spaţiu — de exemplu înclinare, solicitări
mecanice, radiaţii“ etc.) de Ja cele nominale ;
— constanta de timp, în cazul traductoarelor cu o singură constantă de timp, sau funcţie dinamică de
transfer, în căzui general.
în noţiunea uzuală de „precizie" se includ în mod obişnuit stabilitatea în timp, univocitatea şi absenţa abaterii
de histerezis. Eroarea totală maximă admisă (eroarea fundamentală), exprimată în procente, defineşte „clasa"
traductor ului. Erorile adiţionale împreună cu eroarea fundamentală pot depăşi clasa.
Mărimile asupra cărora se transmit uzual informaţii cu caracter cantitativ în telemecanica industrială prezintă
o varie- • ta te redusă.
Aceste mărimi, -precum şi cele mai uzitate traduceri sînt sintetizate în tabela 4 *).
Traducerile pot fi însă mai complexe, şi anume rezultate în urma unui şir de traduceri intermediare. De
exemplu, se utilizează uneori telemăsura presiunii în frecvenţă de impulsuri, cu ajutorul succesiunii de convertiri
.presiune — -unghi — tensiune de curent

62 61
 iGicJiieuamca stnala

JllGu
| Mărimea de intrare j Traductor primar | jVStSrîmca | Traductor secundar
Tensiune c.a. intermediară
| Voltmetru
Tensiune c.c.

Curent c.a. Unghi Traductor de unghi

Curent c.c. Ampermetrn

Putere activă (c.a.]

Putere (c.c.) Wattmetru
1:
Putere reactivă - - --------- | Cuplu
Vartnetru ' j Traductor de cuplu
Frecvenţă Frecvenţmetru

Tensiune c.a. Transformator cu

Curent c.a. redresare . Curent continuu ‘_ i*

62 63
 Tensiune c.a.
Curent c.a. ' Putere
activă (c.a.) Putere Traductor pe bază de Turaţie .
reactivă Putere contor de energie (cu Traductor de turaţie
disc în rotaţie) '.
(c.c.)

Putere activă j Traductor cu elemente

Putere reactivă de înmulţire
Frecvenţă Curent continuu

Tensiuue c.c*
Curent c.c. Tensiune alter-
Putere c.c* Modulator nativă -

Debit Debimefru Unghi Traductor de unghi

1
Presiune Manometru Cuplu ' Traductor de cuplu

Debit Debitmetrü cu turbină Turaţie

Traductor de turaţie
Unghi Traductor de unghi
Nivehnetru j
Deplasare li- ‘ Traductor de deplasare
Nivel niară liniară
J Rezistentă elec-
trică ' —.
, i
^Traduceri utilizate în telernecanica industrială Tabela 4
Tabela 4 (continuare)
Marîmea de Mărimea
Traductor primar intern: c Traductor secundar
Intrare

Termo rezistenţă Rezistenţă electrică -

Temperatură
Unghi Traductor deunghi
Termometru ma-
nometric
Cuplu Traductor de cuplu

Rezistenţă electrică -.

Inductanţă
-|
Deplasare lînîară Capacitate -
Deplasare Traductor de de-
unghiulară plasare
Tensiune -

63 Flux luminos Celulă fotoelectrică 63

1
Timp -

Rezistenţă electrică “

Efort mecanic Traductor de efort

Inductanţă --

Traductor de
Deplasare deplasare

Variaţie periodică de
flux luminos Celulă fotoelectrică

Variaţie periodică de
cuplaj magnetic -■
Turaţie Traductor de turaţie
Forţă electro-
motriee c.c. -

Frecventă
- -j
.alternativ — turaţie —.variaţie periodică de cuplaj magnetic — frecvenţă de impulsuri. , '
7 r a d u d o a r e l e d e m ă r i m i e l e c 1 r i c e . Traduc1 [oarele de tensiune alternativă ţii curent
alternativ pe baxă de transformare-redresare (fig. 17 şi 18) se caracterizează prin faptul că mărimea de intrare se
aplică Ja înfăşurarea primară a

Fig. 17. Traductor tensiune alternativă — eurent continuu:

Jî ~ schema de principiu ; b - caracteristica de traducere ; Tr — transformator : diode ; C -
condensator ; Rb - rezistenţă de balast ; - rezistenţă de sarcină ;
L - bobină de inductanţă cu miez saturat.

unui transformator T r , care are dublul rol de a izola din punct de vedere electric circuitul tetemeeanic de circuitul
de forţă şi de a reduce nivelul mărimii traduse. Transformatorul este urmat de un redresor şi un filtru, la ieşirea
căruia se obţine un curent continuu a cărui valoare este. funcţie de valoarea mărimii de intrare.
în cazul telemăsurii tensiunii industriale, numai valorile din jurul valorii nominale prezintă interes. De
aceea, este util ca panta de conversiune în jurul tensiunii nominale să fie mare, iar în prima parte a scalei, jmai
mică. Un exemplu de rezolvare a acestei probleme este indicat în fig. 17 a , unde în serie cu înfăşurarea primară a
transformatorului T r se conectează bobina de inductanţă L . La valori- mici ale tensiunii traduse, bobina de
inductanţă -preia cea mai imare parte a acestei tensiuni; la valorile mai mari, miezul bobinei se saturează şi cea
mai mare .parte a tensiunii se aplică înfăşurării primare a transformatorului T r . Caracteristica de traducere
y ~ ţ { x ) a acestui monta j este neliniară.
' Traductoarele de curent se realizează de regulă cu caracteristică de traducere liniară.
în traductoarele de curent se prevăd uneori descărcătoare cu neon N , deoarece la întreruperea circuitului
de ieşire apar tensiuni ridicate la bornele înfăşurării secundare a transforma* torului de curent T r \ aceste tensiuni
pot produce deteriorări,
^ Alegerea ^corecta a elementelor redresoare D are o importanţă deosebită în asigurarea preciziei
traductoarelor. Este ne

1 In paragraful de faţă, prin K-t se au în vedere constante a căror valoare este determinată de construcţia traductorului.
. J ^.e altfeI' contoarele pot fi utilizate şi ca traductoare, avînd ca mă- ■ nme de ieşire cuplu, după cum este indicat în tabela 4..
cesar ca diodele să asigure un factor de redresare oît mai mare şi cît
-mai stabil. -Rezistenţa în sens direct a diodelor apare în serie cu
rezistenţa de sarcină şi, deci, nestabilitatea rezistenţei în sens
direct a diodelor are o influenţă similară cu nestabilitatea rezis-

- - -.-------------k----- ------0— - J
Fig. 18. Schema de principiu a unui traductor curent alternativ — curent continuu :
Tr — transformator ; D — diode ; N — descâreător cu neon ; Bf — rezistenţe de filtrare ; C — condensator ţ R$ - rezistenţă de
sarcină.

tenţei de sarcină. De asemenea, curentul invers al diodelor se scade din curentul de ieşire; de aceea, curentul invers,
care este nestabi'l, trebuie să aibă o valoare neglijabilă în comparaţie cu valoarea curentului de ieşire, în special în
cazul traductoarelor de curent. Tuburile electronice şi într-o anumită măsură diodele cu siliciu îndeplinesc în mod
satisfăcător aceste condi-ţluni.
Traductoarele de putere, curent şi tensiune pe bază de contoare de energie (ou disc în rotaţie) utilizează
contoarele de inducţie, care sînt aparate de măsurat de răspîndire foarte largă, şi, în consecinţă, au ajuns la o
perfecţiune tehnică şi tehnologică deosebită ; de aceea, prin utilizarea lor în telemăsură se pot realiza sisteme
telemecanice simple şi robuste.
După cum se ştie, contoarele de energie înregistrează energia consumată prin totalizarea numărului de rotaţii
ale echipajului mobil (discului),
u t%
$ Pdt= K J ndt=KNt (30)
h *i
unde n este turaţia, N — numărul total de rotaţii, iar W — energia consumată în intervalul de timp t\, Î2*}♦ Aşadar,
dacă în locul dispozitivului de totalizare (integrare) se prevede un dispozitiv de traducere a turaţiei, prin derivarea,
expresiei (30) se obţine
P—K*n. (31)

5 - Telemecanica industrial# 65
 il 1

{
tmi1 determinata de expresia (31) se obţine prin crearea
unu-1 cuplu antagonist proporţional cu turaţia, cu ajutorul unor'
inducţie *Tfiincî 1^ frînare' cupIul dezvoltaî de echipajele de
. M=KiP=K\Ui cos cp. (32),
Contoarele nu sînt elemente de precizie ridicată, dar utili- ?area lor ca traductoare de putere le pune în
condiţii deosebit de favorabile. Datorită eliminării dispozitivului de integrare (totalj- zare), cit şi datorită
introducerii unei turaţii iniţiale, se micşorează in mod esenţial erorile datorite frecărilor. în afară de aceasta,
erorile trebuie raportate la valoarea nominală, si nu la valoarea curentă, cum ar fi necesar în cazul integrării.
Avantajul obţinut este reprezentat în graficul din fig. 19. Totodată, erorile
astfel determinate constituie numai abateri de la liniaritate troriie adiţionale ale traductorului, raportate la valoarea
nomina a a puterii, se micşorează de asemenea în comparaţie cu erorile contorului. *

11n XBdUCtofreIe rea]izate Pe ba2ă de contoare se prevede un dispozitiv pentru asigurarea unei turaţii iniţiale, adică a
unei turatn diferite de zero atufloi .cînd
mărimea de intrare are valoarea egala
cu zero. Aceasta este necesară pentru
controlul funcţionării- sistemului
telemecanic. ' ’
Ffg. 19. Curba de erori a contoarelor (linia continuă) şi a traductoa- relor de In cazul în care se imprimă
putere (linia punctată). o turaţie iniţială egală cu
Notă. Pe axa absciselor slnt Indicate valorile de putere raportate la valoarea
nominală, iar pe axa ordonatelor, erorile. apioximativ jumătatea turaţiei
maxime se pot sesiza cete două
sensuri ale putem telemăsurate: k un sens al puterii (de exemplu debit de putere) cuplul dezvoltat de echipajele
de măsurat se adauga cuplului, dezvoltat de echipajul auxiliar şi turatia va îi cuprinsa intre cea iniţiată şi cea
maximă, iar în cazul consumului de putere cele două cupluri se scad, turatia fiind cuprinsă intre cea îmţiada şi
cea minimă. *

67
66 '
 Contoarele pot fi utilizate şi ca traductoare de tensiune sau de curent. Intr-adevăr, în cazul în care se asigură
cos<p=*l, iar I=KaU, cuplul va fi
M=KiK2U\ (33)
Dacă cos9=! şi U=I\J, se obţine un ouplu
M—K^KJ2. (34)
în mod corespunzător, turaţia discului este proporţională cu patratu] tensiunii, respectiv ăl curentului. Acest
lucru este avantajos, deoarece în ambele cazuri este util ca valorile corespunzătoare limitei superioare «de variaţie
a mărimii traduse să poată fi telemăsurate mai precis.
Condiţiile (33) si (34) se pot asigura fie prin-dimensionarea corespunzătoare a bobinelor de tensiune şi de
curent şi prin . conectarea lor în serie sau în'paralel, fie cu ajutorul unor transformatoare.,
O altă soluţie o constituie utilizarea echipajelor de inducţie de tip ecranat avînd o spiră în scurtcircuit pe o
parte a secţiunii miezului magnetic, echipaje în care este suficientă o singură bobină de excitaţie şi care dezvoltă
un cuplu proporţional cu pă-

Fig. 20. Sistem de inducţie ecranat utilizat în traductoare de tensiune şi curent:

a — sctoiţa constructivă ; b — diagrama vectorială ;
Bm » Bn — bobine.

tratul curentului sau al tensiunii aplicate. Un astfel de sistem este reprezentat în fig. 20.
In acest sistem se obţine un cîmp magnetic progresiv, format din fluxurile magnetice cpi, <p 2, 93 şi 94,
decalate unul faţă de celălalt, după cum $e vede în diagrama vectorială ; .acest cîmp antrenează discul. .

68 69
 In echipajele mormăie de inducţie, în care tensiunea alternativă de intrare constituie la rîndul său mărimea de
ieşire a altui traductor (de exemplu de unghi) şi este necesară variaţia liniară a turaţiei funcţie de tensiune, se
realizează £/]=con$t.—/C1; cos <p=l ; f=K5U2 şi
M=K4KSU2, (35)
unde Ui este o tensiune stabilizată de alimentare auxiliară, aplicată ia bobina de tensiune a echipajului de inducţie,
iar U2 este tensiunea de tradus, care se aplică la bobina de curent a echipajului.
De asemenea, se realizează construcţii care permit obţinerea altor funcţii A l = f ( U ) .
7 racluctocirele de putere cu elemente statice de înmulţire permit obţinerea produsului P = UI coscp cu
mijloace statice (fără a recurge Ia măsurarea de eforturi mecanice sau de deplasări de piese,), prin numeroase
procedee, cunoscute în tehnica dispozitivelor «de calcul; Totuşi, numai un număr redus «de procedee asigură
totodată simplitatea constructivă, robusteţea şi stabilitatea necesară sistemelor tetemeeanice.
Cea mai largă răspândire pînă în prezent o are procedeul de înmulţire cu elemente patratice, a cărui
funcţionare este bazată pe relaţia
{x+yjt-(x-yf=4xy, (36)
In relaţia (36), x pi y corespund valorilor instantanee ale tensiunii şi curentului. în unele traductoare trecerea
de la valorile instantanee la valori medii se poate efectua »după obţinerea produsului xy, în alte traductoare, într-una
din etapele operaţiilor algebrice intermediare, .
Traductoarele de -putere cu elemente patratice »pot fi reprezentate schematic ca în fig. 21. In schemă se
consideră un traductor care debitează la ieşire valoarea instantanee a puterii, iar elementele patratice debitează forţe
electromotoare proporţionale cu pătratul curenţilor care Ie parcurg. Alte elemente patratice debitează Ia ieşire
curenţi proporţionali cu pătratul curenţilor de intrare.
Elementele patratice utilizate sînt de două categorii: elemente în care ridicarea la patrat se obţine pe baza
unor procese fizice cu dependenţe patratice, în special pe baza legii Joule- Eenz (termorezistenţe şi termocuple) şi
elemente în care diferite dependenţe neltniare se aproximează ca dependenţe patratice (elemente feromagnetice şi
semiconductoare).
în afară de traductoarele cu elemente patratice, în ultimii ani se dezvoltă traductoare bazate pe utilizarea
efectului Hali.

""T
1
Imed
tfc -
i
r

ti
T
Fig. 22. Dubla modulaţie a impulsurilor — în
amplitudine şi durată.

69 69

1 Efectul Hali se produce nu numai în semiconductoare, dar este suficient de pronunţat pentru a fi utilizat în practică numai la
anumite semiconductoare. .
Intr-un semiconductor *) situat într-un cîmp magnetic şi parcurs de un curent orientat perpendicular pe direcţia
oîmpului magnetic, se naşte o forţă electromotoare orientată perpendicular pe cîmp şi curent şi proporţională cu
produsul lor. In traductoarele de putere bazate pe utilizarea efectului Hali, oîm-pul magnetic este

Fig. 21. Traductor de putere cu elemente patratice.

proporţional cu curentul de intrare, curentul în cristal este proporţional cu tensiunea; iar forţa electromotoare
obţinută este proporţională cu puterea. Deoarece traductorul reacţionează la valorile instantanee ale cfcnpuîui
magnetic şi curentului, forţa electromotoare este proporţională cu puterea instantanee.
In fine, o altă categorie de traductoare statice de putere care este în curs de dezvoltare se «bazează pe dubla
modulaţie — în amplitudine şi în durată — a unor serii de impulsuri. Astfel curentul med-iu extras după filtrarea
seriei «de impulsuri ■(fig. 22) este proporţional cu produsul între amplitud inea
impulsur iilor ş î «dur a - t
ta lor 1), adică se asigură ca unul din factori să fie proporţional cu tensiunea medie, iar celălalt, ou curentul mediu a
cărui putere se traduce.

70 69

1 Dacă T=const.
 în realizarea tradiictoarelor de putere care utilizează acest
ZZtZiT1* dlfllc.Lllîăji ln jegătură ou asigurarea produsului dependent de decalajul
de fa2ă între tensiune şi curent: în acest scop este necesar ca în prealabil să
se'obţină produsul I coscp cu re apoi sa se moduleze unul din cei doi parametri
— amoin tudinea sau durata impulsurilor. ^
. , T r f L d u c J o a < ' e d e m ă r i m i n e e l e c t r i c e . Tra- auctoarele de deplasare
se utilizează destul de frecvent în tele-
mK1aC+ot?I/Cef-VluCrU Tte, con,diţionat în special, după cum s-a mai aratat, de
utilizarea deplasării ca mărime intermediară pentru 0 serif. de traductoare primare.
Tipurile de traductoare de deplasare, liniara sau unghiulară, utilizate în
telemecanică nu diferă vri genere de traductoarele de deplasare utilizate în
tehnica măsu- rârn electrice a mărimilor neelectrice.
* Vanetatea tipurilor de astfel de traductoare este însă mult mai restrmsa în
telemecanică.
în fig. 23 sînt reprezentate schematic cîteva tipuri de traductoare utilizate
în telemecanică.
Traductorul potenţiometric (rezistiv) din fig. 23, a constă intr-o rezistenţă
bobinată 'pe o carcasă izolantă 1; cursorul său este format din perii fine 2,
cuplate solidar cu axul 4 a cărui deplasare unghiulară trebuie tradusă. .Resortul
spiral 3 serveşte pentru preluarea potent ia Iul ui de la cursor. Prin utilizarea
tril- ductorului potenţiometric se pot obţine variaţii de rezistentă (intre un capăt
al rezistenţei bobinate şi cursor) şi variaţii de raport de rezistenţe (între valorile
porţiunilor de rezistentă cuprinse imre cursor şi capete sau între valoarea uneia
din porţiuni şi valoarea totală). Ambele tipuri de variaţii sînt funcţie de variaţia
de unghi a axului 4. '
In traductoarele inductive din fig. 23, b şi c se obţin variaţii ale
inductanţej bobinelor 6 funcţie de variaţiile de întrefier provocate de
deplasările armăturii mobile 7 în' fata miezului 5. Tn traductorul inductiv din
fig. 23, d, bobina mobilă 6' se poate roti in interiorul bobinei fixe 6, în jurul
axului 4. Ambele bobine sînt inseriate prin intermediul unor resoarte spirale..
Inductanta eohi- valenţă a celor două bobine este
L—L[ + Lţfk.2M,
unde inducţia mutuală M variază funcţie de variaţia r de poziţie a bobinei
mobile. ' ••
Fig, 23. Traductoare de deplasare:
în .ti aductorul capacitiv din fig, 23, g, variaţia de capacitate se obţine la
deplasarea plăcilor mobile 9, prin variaţia suprafeţei eficace a plăcilor care alcătuiesc condensatorul (suprafaţa
supra-

7
0
^ - traductor potenţiometric (rezistiv) ; b, d - traductoare inductive ; c - tra- ■ductor inductiv diferenţial ; e — traductor capacitiv ; f — transformator
diferenţial ; g - traductor-transformator cu bobină mobilă ; h - traductor transformator cu spiră de cuplaj mobilă ; i — traductor-transformator cu
ecran de înaltă frecvenţă ; j , k - traductoare fotoelectrice ; l - traductor mecanic pentru durată de impuls ; 1 - carcasă izolantă ; 2 - perii ; 3 - resort
spiral ; 4 - ax ; 5 - miez •magnetic ; '6 — 'bobină ; G' — bobină mobilă ; 7 — -armătură mobilă ; 8 — plăci fixe ; _9 — plăci mobile ; 10 — ax ; 21, 12
— bobine secundare ţ 13 — bobină pri- •mară ; 14 - miez mobil ; 15 - carcasă ; JG, 27 - miezuti, fixe ; 18 -.bobină •.•primară ; 19 - bobină secundară -
cadrul mobil ; 20 — resorturi spirale ; 21 — miez primar ; 22 - miez secundar ; 23 - bobină Primară ; 24 - bobină secundară ; 25 - spiră de cuplaj
mobilă ; 26 - ax ; 27 - bobină primară ; 28 - bobină -secundară ; 29 - ecrane fixe ; 30 - ecran -mobil ; 3i — surse luminoase ; 32 - celule fotoelectrice ;
33 — oglindă ; 134 — ax ; 35 — ecran mobil ; 36 — ecran fix ; 37 — mi- ‘Cromotor sincron ; 38 — cilindru de contact (pe desfăşurare : 38 a —
porţiune conductoare, 38 b - porţiune izolantă) ; 39 - ac de contact ; 40 - axe ;
4ii — .resort spiral.; 42 - .perie.; ‘£3 — .releu.; M — sursă de tensiune.

7
0
 pusă a plăcilor fixe şi mobile). în alte traductoare capacitive (pentru deplasări foarte mici), suprafaţa eficace a
.plăcilor rămîne constanta, dar variază distanţa între plăci.
Transformatorul diferenţial reprezentat în fim 23, f transmite la bornele bobinelor secundare 11 şi
12 înseriate în opoziţie, o tensiune a cărei amplitudine şi fază (aproximativ 0° sau 180°) este funcţie de
poziţia miezului mobil 14; în poziţia medie a miezului mobil, tensiunile induse în cele două bobine
secundare sint egale şi de fază opusă, tensiunea de ieşire fiind practic nulă.
In traductoarele reprezentate în fig. 23, g şi k, variaţia factorului de transformare se obţine prin variaţia
unghiului între p anul liniilor de forţă produse de bobina'primară 18 si planul o mei secundare cadrul mobil 1.9
(fig. 23, g), respectiv prin variaţia cuplajului între spira în scurtcircuit profilată 25 şi miezul cu întretier 22 pe
care este situată bobina secundară 24 (fig 23 h) In. traduc torul reprezentat în fig. 23, i variaţia de cupla] se
obţine prin introducerea unui ecran mobil 30 între bobina primară 27 si 2$' Ecranele fixe 29 servesc pentru
mărirea sensibilităţii traducerii. Ecranele 29 şi 30 sînt construite din materiale- conductoare diamagnetice,
transformatorul lucrează în radio. frecvenţă, iar ecranarea .se obţine prin curenţi Foucault.
Traductoarele fotoelectrice reprezentate în fig. 23, / si k traduc deplasarea oglinzii 33 sau a ecranului 35
,în variaţii’ ale fluxului luminos care luminează o fotocelulă sau fotodiodă 32, provocmd variaţia
corespunzătoare a curentului care o parcurge!
Traductorul reprezentat în fig. 23,1 este construit pentru a erectua traducerea, deplasării în variaţie a
duratei' unor impulsuri. Micromotorui sincron 37 roteşte permanent, cu o viteză constanta, cilindrul 38 a cărui
suprafaţă are două zone — una conductoare 38 a şi alta izoiantă 38 b. Pe suprafaţa cilindrului lunecă un ac-
perie de contact 39, solidar fixat pe axul 40, a cărui deplasare unghiulară se traduce. în circuitul format din
sursa 44, pena 42, suprafaţa de contact a cilindrului 38, acul 39, resortul spiral 41 şi re-leul 43 curentul se
stabileşte şi se întrerupe periodic ; durata impulsurilor este cu atît mai mare, cu cît unghiul este mai mare. ’
• Există o mare varietate de execuţii constructive a fiecăruia din traductoarele reprezentate în fig. 23.
t A Principalele probleme cam se pun la realizarea traductoare- lor de 'deplasare- constau în asigurarea preciziei
traducerii si a unei reacţii mecanice reduse asupra elementului primar care pro-' duce deplasarea. Reacţia
mecanică este -produsă, pe de o parte, de frecările- mecanice în axe şi la perii şi de cuplurile resoârtelor spirale
purtătoare de curent, iar pe de altă parte de forţele elec~
tromagnetice care se nasc in traductoarele inductive şi transformatoare, respectiv forţele electrostatice din
traductoarele capacitive. De aceea, realizarea traductoare lor de deplasare pune probleme dificile de mecanică fină.
Domeniile de utilizare a diferitelor tipuri de traductoare de deplasare sînt diferite. Cea mai largă răspîndire o
au traductorul potenţiometrie şi transformatorul diferenţial. Dintre acestea, traductorul potenţiometrie poate fi
utilizat atît în curent continuu cît şi în curent alternativ, dar are o precizie scăzută, necesită rezolvarea unor
probleme dificile ele mecanică fină şi prezintă* siguranţă în funcţionare redusă, datorită contactului prin frecare-
între cursor şi rezistenţă. Dimpotrivă, transformatorul diferenţial este cel mai precis dintre toate traductoarele ele
poziţie reprezentate în fig. 23, este robutst şi constructiv relativ simplu ; dezavantajul transform atorului diferenţial
îl constituie utilizarea obligatorie a tensiunii alternative.
Traductoarele reprezentate în fig. 23, d, e şi i se utilizează numai în circuite de înaltă frecvenţă. Traductoarele
din fig., 23, h j şi k au o precizie foarte scăzută şi se utilizează numai în elementele de comparaţie-ale sistemelor de
tip compensat (v. fig. 13). Evident, traductorul din fig. 23, l este utilizat numai în sistemele de telemăsură cu
modulaţie în d-urată de impulsuri. .
Traductoarele de e f o r t (tensometrele) constau din două elemente: o piesă ‘de etalonare, care preia eforturile
mecanice de tradus şi se deformează după o lege cunoscută şi traductorul electric propriu-zis, aplicat pe piesa de
etalonare. Piesa de etalonare poate fi constituită d'intr-o porţiune a organului controlat sau poate fi -un element
special intercalat în calea de transmitere a eforturilor mecanice. La nodul lor, traductoarele electrice propriu- zise
sînt de două categorii: traductoare care măsoară deplasarea relativă între două puncte de pe piesa de etalonare
supusă efortului şi traductoare care se deformează odată cu piesa de etalonare* modifieîndu-şi prin aceasta anumite
proprietăţi electrice. In prima categorie se încadrează traductoarele uzuale de deplasare, pentru deplasări -mici, ca
de exemplu traductoarele inductive diferenţiale (fig, 23, c ) sau traductoarele capacitive cu distanţă variabilă între
plăci. Din cea de a doua categorie, a traductoare- lor cu deformare, fac parte — aproape exclusiv — două tipuri,
anume tensometrele rezistive şi tensometrele
72 Tnagnetoelastice. 73
■Tensometrele rezistive constau din fire de cromnichel, con- stantan sau alte aliaje, lipite solidar pe piesa de
etalonare (prin intermediul unei folii izolante). La deformarea piesei de etalonare
 e tmse lu n
^ ’ ' g'irnea lor creşte şi secţiunea scade, ceea ce duce ia creşterea rezistenţei *).
„nr„ Tensometrele rezistive au o precizie ridicata, permit tradu- ceiea unor eforturi variabile cu frecvenţă ridicată
(vibraţii mecanice), ceea ce le face tle neînlocuit în anumite aplicaţii ’ale tele- mecanicu (de exemplu,
telemăsura solicitărilor în ’elementele
a le m0de
- fe-?-* aParatelor zbor). Tensometrele re- ^stive au insa o sensibilitate scăzută, cerînd montate
electronice complicate pentru utilizarea lor.
Funcţionarea tensometrelor magnetoelastice se bazează pe E ! atea un?.r -mate,riaI<- ^»gnetice de a-şi varia
permea! s iean7f?et!Ca in-fVnc-Ie lde eforturile mecanice lă care sînî fSn hrSd -a ?U -varia’ia permeabilităţii se modifică şi
induc- anţa bobinei al cărei miez este supus deformării. Tensometrul nuijmetMlasţic este nUTjt ,mai sensibiI
('de aproximativ 200 ori) ^ecit cel rezistiv, ceea ce permite utilizarea unei ? aparaturi elec-
r
latlV mă Sll pie
flrKnn*lî - \ f i el necesită
însă o tehnologie de con- îecţionaie mai ' pretenţioasa. s

S nt
industrStăln^nlriff tU’\aţij î
larg utilizate în
telemecanica • W r fr -i' n s.PeoiaJ ca traduotoare secundare (v. tabela 4) dar
pot fi folosite şi ca traductoare primare de turaţie. ’
catPa^r,tt0mlt fml& de tr'a'du7ere a turaţiei se împart în două e £°rn - ,meto^e ca2e sesizează deplasarea repetată 'periodică a
pasTve sr'meted^îanIce soIidare cu m rotaţie - traductoare

' ‘ variabi,e {unc ie tte

In telemecanica industrială actuală sînt răspîndite tradiir- oarde din .prima categorie, mai convenabile
penSTadu^erea turaţiilor joase (de ordinul zecilor de ture pe minut). La Sil ndicate, poate fi .mai raţională
g nera
constructiv utilizarea tahogenerâ- toarelor de curent alternativ.
cial cIraadiMSelerPaSiVf tu/atie se realizează astăzi în spe- fio i [ r i e.Iemente or d« traductor de deplasare din- îîui+7.3’ - ?LÎ-'
[okd ecranului mobil din figură îl joacă un sir de
IvnUn rn£+-!Stawte-sduate 'Pe circumferinţa unui disc solidar cu ■axul in rotaţie. Variaţia periodică a cuplajului
magnetic resoec-
cu,aur^aU^rn“' 86 efeCtea2ă “ • '—/propus

•rezistente/electrice‘specîffce.^3 de reziste"tă se produce # în urraa variaţiei

.«c;
Tth
 Este de remarcat că traductoarele de turaţie — cele pasive şi cele active de curent alternativ — au o
precizie absolută şi frecvenţa obţinută este riguros proporţională cu turaţia. Nu trebuie însă orrîisă reacţia
mecanică pe care traductoarele (în special cele active) o pot avea prin modificarea turaţiei măsurate, în
cazurile în care energia piesei în rotaţie este comparabilă cu cea necesitată de traductor. .
Traductoarele de cuplu utilizate în telemecanica industriala ■sînt numai de tip compensat; cu ajutorul
unor echipaje de măsurare de tip magnetoelectric, electromagnetic, -de inducţie, etc. se realizează un cuplu
antagonist, egal cu cuplul de tradus, iar pentru sesizarea echilibrului cuplurilor se utilizează traductoare de
deplasare (fig. 23, ţ, g, i, \, sau k).
ib. Blocuri de calcul. Conducerea teleautomată a proceselor de producţie este indisolubil legată de
prezenţa maşinilor de calculat. Aceste maşini de calculat, îndeplinind funcţiunea de operatori, prelucrează
informaţiile de control şi, pe baza prelucrării efectuate şi a unui program dat, elaborează informaţii de co -
mandă. Maşinile de calculat utilizate în acest caz nu pot fi considerate ca elemente telemecanice, deoarece nu
au ca obiect transmisia de informaţii, ci numai prelucrarea informaţiei; transmisia se efectuează cu sisteme
distincte, cuplate ou maşinile de calculat, anume sistemele telemecanice. ...
în telemecanica se utilizează însă adesea blocuri simple de calcul, necesare pentru efectuarea unor
operaţii aritmetice elementare. Aceste blocuri nu elaborează informaţii de comandă ci efectuează unele
convertiri necesare obţinerii _ şi transmiterii informaţiei de control; ele se construiesc ca părţi constitutive
ale aparaturii telemecanice. w _
Cea mai răspîndită operaţie de calcul utilizată în ţele'meca- nîcă este însumarea. In special în
telemecanizarea sistemelor energetice este necesară calcularea şi telemăsura sumei puterilor, active şi
reactive, ale agregatelor unei centrale, a sumei puterilor centralelor unui sistem. . ,
însumarea se poate efectua înaintea traductor ului primar al telemăsurii, astfel încît valoarea mărimii
aplicate la intrarea traductorului să fie proporţională cu suma de telemăsurat. De exemplu, pentru
însumarea puterilor agregatelor care debitează pe sisteme de -bare comune, la care .
U^U2---------= Un, . (38)
se poate aplica metoda însumării geometrice a curenţilor:
;
(39)
 . Schemele respective sînt reprezentate -în fie. 24. Curentul MnnTv! i°r' inrt este introdus în traductorul primar de
putere. 'r0n ^a d,n fl&' 24>. b> care utilizează un transformator jnterme- ÎSi? cui;ent’ Prezjnta avantajul posibilităţii de
adaptare, dacă transformatoarele de măsurat reductoare de curent .au ra- poartp de transformare diferite. In
ambele -montaje, dacă unul sau mai mulţi curenţi sint puii, transformatoarele reductoare respective sint
alimentate .din, secundar cu energie consumată din cir- cu^ele secundare ale celorlalte transformatoare de
măsurat. Acest lucru introduce o eroare substanţială, suma obţinută fiind mai -mica decit suma reală, ceea ce
F
constituie un dezavantaj important al montajelor reprezentate în fig. 24.
. însumarea se .poate efectua şi în traductoare primare spe-
51 i°nSttrUltr De exemplt1P&’ m fraduetoarele care au ca mărime
mu te eohin-fi^d T ^ Sef-pot ™ta 'mai multe discuri cu mai multe echipaje de inducţie, fiecare fiind conectat la una
din nu-
enle care urmează ari însumate. Cuplul dezvoltat, şi deci si turaţia echipajului mobil, in acest caz sînt
proporţionale cii suma puterilor. De asemenea, nu mai este necesară egalitatea tuturor tensiunilor — condiţia
(38). Metoda prezintă dificultăţi de ordin constructiv şi este afectată de erori adiţionale k deconectarea cimîm SZS
frîn°/va dln. 'puterile componente; deoarece se schimbă
deMnîp 11ÎM fiSt&nVa etaJonar^ (după CUira se cuplul de trmare este determinat nu numai de fluxul magneţilor perma-

Fig. 24. Circuite de însumare a curenţilor alternativi: a însumare directă ; b - însumare Sn transformator Intermediar de curent. h

nenţi de frînare, ci şi de fluxurile alternative ale bobinelor de

ue
tensiune ale echipajelor de inducţie).
_JnSUmarea mfim,ilor de la «Şirea traductoarelor primare constituie un procedeu larg utilizat. Astfel, înfăşurările
secundare ale traductoarelor inductive, de felul celor reprezentate în fig. 23, /,

Fig. 25.
însumarea
curenţilor *
continui. ,

76 77
g, h pot fi înseriate; în acest fel, tensiunea obţinută este proporţională cu suma deplasărilor unghiulare ale
traductoarelor primare. 4 §
Prin conectarea în paralel a condensatoarelor variabile ale unor traductoare capacitive se obţine o variaţie a
capacităţii echivalente, proporţională cu suma variaţiilor capacităţilor componente. ^
Curenţii continui obţinuţi în receptoare sau în tr.aductoarele primare care au ca mărime de ieşire curentul
continuu, pot îi însumaţi în mai multe moduri. . ^
Se utilizează însumarea directă, prin punerea în paralel a ieşirilor traductoarelor. Acest lucru este posibil
numai atunci cînd toate traductoare le, inclusiv transformatoarele ^reductoare, au aceleaşi constante de transformare
şi cînd curenţii continui nu se obţin prin redresare în punte Graetz.
* însumarea se poate efectua şi cu ajutorul unor circuite cu rezistenţe, de exemplu după cum este arătat în fig.
25. Intr-adevăr, aici, valoarea tensiunii de ieşire Ue este determinată de expresia :
. Ue =/,(/?!+/?a+/î s) +/â(/?*+fla) (4°)
Prin alegerea corespunzătoare a valorilor Ri, Rs, Rs, se, poate asigura ponderea dorită a termenilor sumei / 1,
h, /3. Dezavantajul metodei îl constituie pierderea de p-utere, care impune prezenţa unui amplificator pentru
retransmisie.
Nici această metodă nu se poate aplica în cazul punţilor Graetz. *
In mod optim, curenţii continui se pot însuma în înfăşurările de comandă ale unor amplificatoare magnetice ;
ponderea necesară se ^obţine prin alegerea numărului de spire ale înfăşurărilor de comandă respective. In acest caz
oirouitefe rămîn izolate, influenţele fiind excluse.
Retransmisia se face prin utilizarea amplificatorului magnetic oa element de comparaţie într-un sistem de tip
compensat.
O altă operaţie de calcul frecvent efectuată cu metode continui în telemecanica in- # _
dustrială este extragerea de radical, Această operaţie intervine în telemăsura debitelor ; traductoarele de debit
realizate pe principiul măsurării presiunii diferenţiale în aval şi .amonte de o diafragmă de etalonare necesită
extragerea rădăcina patrate, deoarece presiunea diferenţială este proporţională cu pătratul debitului. Dat fiind că
presiunea diferenţială se obţine în traductoare cu piese în mişcare, cel mai simplu şi uzual

78 79
 procedeu de extragere a. radicalului este procedeul mecanic în care se utilizează traduotoare de deplasare (de
regulă — traduc- ţoare de unghi), care asigură relaţia neliniară necesară. Astfel m traductoarele capacitive (fig.
23, e) relaţia neliniară se obţine prin profilarea corespunzătoare a armăturilor mobile. In traductoarele inductive
de tipul reprezentat în fig. 23, h, .profilul spirei m scurtcircuit permite obţinerea relaţiei de ti.p radical. De ase-
menea, in unele traducătoare ale sistemelor lente .de durată de impuls, relaţia neliniară.se obţine prin profilarea
corespunzătoare a camelor (v. mai departe).
Extragerea radicalului în partea electrică a aparaturii se poate tace tn modul următor: într-un sistem de tip
compensat, daca u-aductorul de reacţie realizează ridicarea la pătrat, adică daca valoarea mărimii <de reacţie
este proporţională cu. pătratul y.alorn primii de ieşire, valoarea mărimii de ieşire este proporţionala cu rădăcina
pătrată a valorii mărimii de’ intrare. Ridica- reaja pătrat se realizează cu metodele care au fost analizate în
legătură cu realizarea traductoarelor de putere.
De asemenea, se .pot utiliza în acest sens traductoare de reacţie de tip electromagnetic, sau electrodinamic;
după cum se ştie, torţa -dezvoltată de un electromagnet este proporţională cu pătratul curentului. '

* 4, Sisteme

a. Sisteme cu modulaţie în amplitudine. După oum s-a mar ai atat, utilizarea modulaţiei în amplitudine
este limitată în tele- mecanica industrială la domeniul anumitor sisteme simple care ÎŞI găsesc aplicare pentru
1
distanţe mici în cazul transmisiei pe circuite fizice.
în sistemele cu modulaţie în amplitudine se utilizează de regula transmisia prin curent continuu. Acest
1
lucru se explică prin următoarele considerente:
— în cazul transmisiei prin curent continuu, variaţiile
pai amecrrlor reactivi ai circuitului (inductanţă, capacitate) ' nu exercita nici o influenţă; ^ '
— atenuarea în curent continuu a canalelor fizice de telecomunicaţie este mult mai mica decît atenuarea
în curent alternativ;
. “ instrumentele utilizate la punctul de recepţie pot fi mai precise in cazul curentului continuu; de asemenea,
instrumentele e curent continuu sint mai sensibile şi au un consum de putere . mult mai mic decît in cazul curentului
alternativ.
Sistemele cu modulaţie în amplitudine nu permit cuplarea la canale de curenţi .purtători sau radio, deoarece
acestea sînt inapte pentru transmiterea curentului continuu; de aceea sistemele de amplitudine nu permit utilizarea
multiplă a canalelor de telecomunicaţie în cazul transmisiei permanente a informaţiei. Realizarea unor sisteme
tele'mecanice de tip continuu cu modulaţia, în amplitudine a unei tensiuni alternative, care ar permite utili zarea
separării în frecvenţă pentru multiplicarea canalelor, nu a găsit aplicare deoît în cîteva cazuri speciale, în care
precizia cerută este foarte redusă. Aceasta se datoreşte variaţiilor _ necontrolabile ale atenuării canalelor prin curenţi
purtători şi radio.
Sistemele de modulaţie în amplitudine permit separarea în timp 1). _
Problema centrală care se pune în realizarea sistemelor cu modulaţie în amplitudine este ca variaţiile
parametrilor canalului de telecomunicaţie să exercite o influenţă limitată, redusă, asupra semnalului de curent
continuu.
Parametrii care trebuie consideraţi în cazul transmisiei în curent continuu sînt rezistenţa ofrmică a
conductoarelor liniei, Ri, şi perditanţa izolaţiei, G. O reprezentare simplificată a unui' sistem de telemăsură de tip
parametric (necompensat) cu modulaţie în amplitudine a curentului continuu, cuplat la un canal

Fig, 26. Sistem de telemăsură cu modulaţie în amplitudine cuplat la un circuit fizic:

1 — traductor primar-emiţător ; 2 — instrument receptor ; x - mărime telemăsurată ţ R/ — rezistenţa internă a traductorului ; — rezistenţa
internă a instrumentului 79 79
receptor*

fizic de telecomunicaţie, este dată în fig. 26. Simplificarea reprezentării constă în faptul că în locul canatului real cu
rezistenţă si perditanţa distribuite pe întreaga lungime a liniei s-a indicat

1 Separarea în timp de tip ciclic este din ce în ce mai larg utilizata în telemecanizarea întreprinderilor industriale, odată cu introducerea
controj. lului centralizat; totuşi, în acest caz separarea nu se efectuează de regulă în scopul transmisiei telemecanice, adică în scopul utilizării
mai economice a canalelor de telecomunicaţie, ci în scopul utilizării economice a circuitelor maşinilor de calculat pentru controlul centralizat.
Separarea în timp de tip intermitent este însă larg utilizată — subforma teîemăsurii la cerere şi a telereglării intermitente.
 Lin cuadripol echivalent în! 7. Pentru un tip de linie
r
dat, atît 1 existenţa
s
cît şi perdjtanţa G cresc proporţional cu lungimea
liniei. ' 1
Pentru ca valoarea curentului U -să reproducă fidel valoa- lea forţei • J electromotoare E de la ieşirea
traductorului primar este necesar ca : 1 ?
YaJoarea curentului Iţ să fie oît mai aproape de valoarea n curentului If; pentru aceasta trebuie
respectată condiţia
fg=It-Ii<£h, (41)
■care este echivalentă cu condiţia

7Ţ^>~o Rt^rRt î

b) valoarea ourentului h să fie cît («) mai puţin influenţată de variaţiile

parametrilor liniei; pentru aceasta este necesar să fie îndeplinite condiţiile
Ri*Ri+Rt
:SÎ
Rf = const, (43)
deoarece, în cazul respectării condiţiei (42),
E (44)
-
-f*“J i?*
ur
L/? ^ . , esţe f°rta electromotoare, (45) i t proporţională cu valoarea mărimii
telemasurate x.
„ f■ este necesar, pe de o parte, ca -rezistenta izolaţiei
sa ne cit mai mare faţă de rezistenţa liniei si a instrumentului, iar pe de alt-a, ca rezistenţa internă a traductorului să fie
oît mai
ma e
f, rezistenţa liniei şi a instrumentului si cît mai
stabila. ■
Pnrna condiţie (42) se asigură prin alegerea corespunzătoare a rezistenţei interne a instrumentului receptor, cea de-a
doua condiţie (43) se asigură -prin conectarea la ieşirea traductoarelor a unei rezistenţe balast în serie cu linia (v. de
exemplu fig. 17 a). Rezistenţa balast se realizează de regulă din manganină, st astfci meu sa fie invariabilă cu
temperatura, ceea ce reprezintă con- d,ţia (44). La anumite traductoare, de exemplu traductorul de curent (tlg. 18),
nu este necesar să se prevadă o rezistentă balast • transformatorul 7V funcţionează ca transformator de curent. După •cum
este cunoscut, curentul secundar al unui transformator de curent este proporţional cu cel di-n primar, indiferent de valoarea

80

mu

5 - Teiemecanica industrială

săiw
a
rezistenţei din circuitul secundar; prin aceasta se asigură rezistenţă de ieşire mare necesară.
De o importanţă deosebită este alegerea corectă a valorii nominale a curentului continuu . Intr-adevăr, condiţia (43)
impune ca această valoare să fie oît mal mică, pentru a se putea realiza o rezistenţă internă a traductorului cît mai mare.
Condiţia (42) limitează reducerea valorii curentului, deoarece în acest caz, la un consum de putere dat al instrumentului
indicator, creşte valoarea rezistenţei lui interne R/. Practic se lucrează cu curenţi nominali de 0,5—2,5 mA în cazul
transmisiei pe cable telefonice, care au rezistenţa Ri mare şi perditanţa izolaţiei G foarte mică, şi cu curenţi nominali de 1—
20 mA în cazul transmisiei pe linii aeriene, care au rezistenţă Ri -relativ mică, dar perditanţa izolaţiei G mare pe timp umed.
In condiţiuni date de transmisie, o precizie superioară faţă de sistemele parametrice se obţine cu ajutorul sistemelor
compensate. In sistemele de ţip compensat cu modulaţie în amplitudine canalul de telecomunicaţie este cuprins într-o buclă
de reacţie; cu alte cuvinte, curentul transmis în canalul de telecomunicaţie este reglat în mod automat. .
Sistemele telemecanice cu modulaţie de amplitudine de tip compensat pot fi grupate în sisteme compensate de curent
şi sisteme compensate de tensiune.
în sistemele compensate de_ curent sau sistemele cu curent reglat, curentul în canalul de telecomunicaţie este reglat
automat, de ia punctul de emisie, pentru a avea valoarea corespunzătoare valorii mărimii teiemăsurate.
în sistemele compensate de tensiune curentul în canalul de ■ telecomunicaţie este reglat automat, de la punctul de
recepţie, pentru a avea valoarea zero, astfel înoît tensiunea debitată de receptor compensează automat forţa electromotoare
debitată de emiţător, urmărind-o.
Structura sistemelor compensate de curent este reprezentată în fig. 27. Aici, mărimea transmisă este tradusă într-o
mărime intermediară (de exemplu curent continuu, cuplu. mecanic, tensiune alternativă), a cărei valoare se compară cu
valoarea mărimii de reacţie. Mărimea obţinută la ieşirea elementului de comparaţie comandă, prin intermediu] unui
amplificator şi al unui element de execuţie (care poate fi un amplificator de putere, un redresor comandat etc.), valoarea
ourentului în linie.
Sînt larg răspîndite sistemele în care în elementul de comparaţie se efectuează scăderea unor cupluri mecanice ; traductorul
primar şi cei de reacţie sînt constituite din echipaje de in-

81
 strumenţe de măsurat cu deviaţie unghiulară, avîrrcl axele legate he rigid, fie prin intermediul unui resort
s
spiral. Sesizarea dezechilibrului se efectuează cu unul din traductoarele de untrlir descrise.
Astfel, în fig. 28, resortul spiral 2 aplică asupra axului cadrului mobil 3 un cuplu proporţional cu
deviaţia unghiulară a

* ~~rn~0~rn~(

Fig. 27. Schema bloc a unui sistem compensat de curent:

— traductor pTimar ; 2 - element de comparaţie ; 3 — amplificator :
- element de execuţie ; 5 - traductor de reacţie ; 6 - element de
* utilizare a informaţiei.

echipajului mobil al traduetorului primar L Prin aceasta, fanteledin grătarul-mobil 5 tind să se. alinieze cu
fantele din grătarul fix 6y permiţînd fluxului luminos produs de sursa 4 să lumineze în mai mare măsură
fotocelnla 7, ceea ce are ca efect mărirea cu-

Fig. 28. Sistem compensat de curent r

î traductor primar ; 2 - resort spiral ; 3 - cadru mobil ; 4 - sursă d'e lumină ; 5 - grătar mobil ; 0 - grătar fix ; 7 - celulă f otoelectrică ; s - am-
plificator electronic ; & - inductanţă ; io - capacitate ; Ji - instrument
receptor.

lentului anodic al tubului electronic 8, Acest curent parcurge atît canalul de telecomunicaţie, cît şi
înfăşurarea cadrului -mobil 3 al traducloruliii de reacţie; cuplul antagonist dezvoltat de acesta*

8
3
 fiind opus cuplului resortului 2, îl echilibrează. în «mod analog, • la micşorarea deviaţiei unghiulare a
traduetorului primar 1 se produce micşorarea valorii curentului în linie.
Aşadar, fiecărei valori a unghiului traduetorului primar 1 îi corespunde în mod obligator un anumit
curent în linie; în caz contrar inegalitatea cuplurilor acţionează în direcţia restabilirii echilibrului cuplurilor
şi, deci, a valorii prescrise a curentului în canalul de telecomunicaţie. De remarcat că sistemul stabileşte
valoarea prescrisă a curentului indiferent (în primă aproximaţie) de valoarea rezistentei liniei, a tensiunii de
alimentare etc. Condensatorul 10 şi inductanţa 9 servesc pentru îmbunătăţirea proprietăţilor dinamice ale
sistemului.
Un alt exemplu de sistem compensat de curent îl constituie traductoml de putere în curent continuu
reprezentat schematic în fig. 29. Aici, traductorul este realizat pe baza construcţiei contoarelor trifazate de
energie. Rolul traduetorului primar îl joacă eohi : pajele de inducţie 2 situate pe discul superior al echipajului
mobil 1. In .discul inferior a-1 aceluiaşi eohipaj este o fantă ; de o parte şi de alta a fantei sînt situate bobinele
4, care sînt cuplate în circuitele anodic şi de grilă ale oscilatorului^ de înaltă frec venţă 5, Variaţia poziţiei
fantei modifică cuplajul între bobinele 4,

Fig. 29. Schema traduetorului de putere în curent continuu, de tip

compensat:
1 — echipaj mot^il ; 2 — echipaje de inducţie pentru măsurarea puterii ; 3 -
echipaj de inducţie pentru reacţie ; 4 - bobinele oscilatorului 5 ; 6 - redresor
comandat ; 7 — transformator de alimentare a redresorului ; 8 —
transformator de curent ; 9 — filtru ; 10 — instrument receptor.

ceea ce comandă amplitudinea oscilaţiilor de înaltă frecvenţă; această amplitudine la rîndul său comandă
curentul redresorului în dublă alternanţă 6; componenta continuă a curentului redresat este trimisă prin filtrul
9 în linie. Alternanţele curentului redresat se recompun în transformatorul de curent 5 ; curentul

84 85
 alternativ astfel obţinut, riguros (proporţional cu curentul conti-
nuu de ieşire, alimentează bobina de curent a echipajului de im
ducţie 3, care joacă rolul de traductor de reacţie. Dacă la bobina
de tensiune a acestui echipaj se aplică o tensiune stabilizată,
cuplul de reacţie dezvoltat este proporţional cu curentul de
ieşire. La echilibrul cuplurilor, curentul de ieşire este
proporţional cu puterea măsurată în echipajele 2.
Spre deosebire de sistemul reprezentat -în îig. 28, care este de tip proporţional, traductoru-1 din fig. 29
este de tip integral, deoarece orice dezechilibru duce la deplasarea echipajului mobil pînă la limite
constructiv posibile. Dacă pe ax se plasează un resort spiral, sistemul devine de tip proporţional. ■
în ultimii ani au fost realizate .sisteme de tetemăsură de tip compensat de curent, complet statice (fără
piese în mişcare).
Astfel, unul din aceste sisteme are ca mărime de intrare curentul continuu. Elementul de comparaţie 2
(v. schema din fig. 27) este un amplificator magnetic în contratimp. înfăşurarea de comandă este parcursă de
curentul continuu obţinut de la tra-, ductorul primar, iar înfăşurarea de reacţie negativă, de curentul din canalul
de telecomunicaţie. In acest sistem, traductorul de reacţie 5 lipseşte. In amplificatorul magnetic se scad
intensităţi de cîmp magnetic. Tensiunea alternativă de la ieşirea amplificatorului magnetic este amplificată într-
un amplificator electronic^ şi redresată într-un amplificator — detector sensibil la fază 4, care furnizează
curentul de ieşire. Orice nerespectare a ■ proporţionafităţii între curentul de intrare şi cel de ieşire se mani festă
printr-o modificare a magnetizării continue a amplificatorului magnetic, care comandă modificarea
corespunzătoare a curentului de ieşire 1).
_ Sistemele compensate de tensiune funcţionează pe principiul potenţiometrului automat care, de altfel, se
utilizează în acest caz ca instrument indicator (şi înregistrator). .
în fig. 30, la punctul de recepţie, elementul normal 5 asi- ‘ gură valoarea permanent constantă şi cunoscută Io a
curentului

*) Traductorul de putere în curent continuu de tip compensat şi sistemul de telemăsură de tip compensat de curent, descrise, au
fost realizate • în R.P.R. De asemenea, în R.P.R. au fost realizate şi o serie de alte sisteme statice de tip compensat de curent, reacţia
realizîndu-se în curent continuu sau în tensiune alternativă ; aceste sisteme au fost utilizate în diferite instalaţii de telemecanizare din
R.P.R.
Un sistem static de tip compensat .de curent, în care funcţionarea elementului de comparaţie este bazată pe utilizarea
rezistenţelor cu încălzire indirectă, a fost realizat la Institutul de Electromecanica al Academiei de Ştiinţe a U,R,S.S. (de V. S.
Popov).
prin rezistenţa Ro. Astfel fiecărei -poziţii a cursorului 6 îi corespunde, la bornele rezistenţei R\, o tensiune E\
;

(46)

unde £s este tensiunea sursei normale 5. In cazul în care E \ — E , E fiind tensiunea furnizată de traductorul
primar 1 , curentul în linie I este nul *), iar poziţia cursorului 6 indică, pe o scară gradată, valoarea tensiunii
E.
Dacă E \ ^ E apare un curent 1 , care este sesizat în elementul de comparaţie 2 al celor două tensiuni
şi, prin intermediul

85 85

Fig. 30. Schema unui sistem compensat de

tensiune:
1 - traductor primar ; 2 — element de comparaţie ; 3 — amplificator ;•i
— potenţiometru ; 5 - sursă normală ţ 6 — cursor ; 7 — ser' vomator*

amplificatorului 3 şi ai servomotorului 7, se modifică poziţia cursorului 6 pînă la restabilirea egalităţilor

E\=E şi 7=0. Dar, la 7 = 0, valoarea rezistenţei liniei nu poate influenţa indicaţiile in limita zonei de
sensibilitate a elementului de comparaţie 2. _
Este de .observat că toate sistemele compensate micşorează substanţial erorile provocate de rezistenţa
liniei, de instabilitatea unor piese ale aparaturii sau a tensiunii de alimentare etc., dar, principial, nu pot elimina
erorile provocate de nestabilitatea per- ditanţei izolaţiei. într-adevăr (v. fig. 26), sistemele cu curent reglat
impun în linie valoarea curentului7,, fără a sesiza valoarea curentului Ig care se derivă prin perditanţă.

1 Dacă (î=0. •
Este''adevărat, însă, că micşorarea influenţei rezistenţei liniei R\ permite să se . lucreze cu curenţi nominali mai
mari şi, prin urmare, cu rezistenţe interne ale instrumentului receptor mai mici, şi să se reducă în acest mod,
într-o oarecare măsură, eroarea provocată de curentul prin perditanţa izolaţiei. . .
Sistemele compensate de tensiune anulează curentul h, iar curentul h ~ I g provoacă o cădere de
tensiune pe rezistenţa liniei, astfel încît. compensatorul nu măsoară întreaga tensiune E , ci
numai E — ~ I g R x . In afară de aceasta, rezistenţa de intrare a

86 85
 ^inită> ,?P sistemele compensate de tensiune, m.luenţa defavorabiia a diferiţilor
curenţi vagabonzi, pile chimice parazite, diferenţe .de potenţial de contact, termocuple pa-ra- zite etc.
este mai mare decît -în alte sisteme. Dacă la aceasta se adauga şi complexitatea constructivă mai mare
a aparaturii necesare in cazul compensării tensiunii, se deduce de ce utilizarea
deecurentSteme ^ ^ hmitată decît a siste,melor compensate
b, SI
a+i - ?.tem* c“ fnodulatie în timp. Dintre sistemele cu modulaţie m timp m telemecanica industrială se
utilizează pînă în prezent in special sisteme de durată a impulsurilor (v: tabela 21. Sistemele, de_
poziţie a impulsurilor prezintă avantaje nete, în cazul transmisiei prin modulaţie în amplitudine 100%'
a unei purtătoare radio, permiţînd realizarea unei puteri în impuls mari şi deci obţinerea unui raport
semnal/zgomot favorabil In cazul transmisiei prin canale cu amplitudine limitată (modulaţie în
amplitudine a unor curenţi .purtători, modulaţie în frecventăVla o lărgime de bandă dată şi raport
semnal/zgomot dat, prin utilizarea duratei impulsurilor se obţine practic o stabilitate la perturbaţii
.puţin mai ridicată decît în cazul poziţiei impulsurilor, precum şi o anumită simplificare a aparaturii.
Este de observat că poziţia de impuls variabilă se obţine prin derivarea ( ş i redresarea) -duratei de
impute variabile. Tot- odala, trebuie arătat că durata de impute variabilă este eohiva- Jenta cu durata de pauză
variabilă (de exemplu în cazul transmisiei prin separare în frecvenţă, este arbitrar dacă impulsului i se
asociază frecvenţa fi şi pauzei frecvenţa sau invers).
Uzual, sistemele cu modulaţie în timp se împart în două categorii , sisteme lente (cu perioade de ordinul
secundelor şi zecilor de secunde) şi sisteme rapide (cu perioade de ordinul fracţiunilor de secundă sau
secundelor). Nu există o delimitare netă a celor două categorii de sisteme din punctul de vedere -Fig. 31,alTraducerea
duratei tensiunii în du-
perioadei. • rată de impuls.
Sistemele lente de durată â impulsurilor sînt de regulă sisteme cu piese în mişcare. Un exemplu de
astfel de emiţător este bazat pe utilizarea traductor-ului de unghi reprezentat în fig, 23 L In acest caz, durata
de stabilire a circuitului este proporţională ou deplasarea unghiulară a axului traductorului primar. Alte
construcţii stilizează pentru traducerea deplasării unghiulare în curata de impuls sisteme cu came profilate;
deplasarea unghiulara a acului se face în jurul unui ax paralel cu axul camei în rotaţie; -la stabilirea
contactului între ac şi camă se. stabileşte fie un contact electric direct, fie se declanşează un clichet care des -
chide un .contact; contactul se închide în momentul în care cama

8
6
ajunge rntr-o poziţie dată, iniţială. Contactul mecanic este uneori înlocuit printr-un „contact“ luminos sau
magnetic (fig. 23, k sau i). .
Receptoarele sistemelor de durată a impulsurilor de tip lent sînt dispozitive mecanice complexe, în care
acul indicator •este acţionat prin intermediul unor cuplaje cu revers al mişcării. Durata impulsurilor acţionează,
prin intermediul unor electro- magneţi, asupra acestor cuplaje, astfel încît deviaţia acului indi cator este
proporţională cu durat-a impulsului. Astăzi, aceste sisteme trebuie considerate perimate, în primul -rînd, din
cauza complexităţii construcţiei lor mecanice. Telhnica actuală dezvoltă cu precădere sisteme rapide.
Sistemele rapide de durată .a impulsurilor se realizează cu jm|i|jloace electronice, pe baza utilizăr ii
proceselor tr an ai tor i i ‘în circuite cu capacităţi sau inductante. .
•De .exemplul, în fig. 31, cu ajutorul unor circuite electronice sse as-igură o tensiune de explo- •
;
rare liniară în timp, .adică o tensiune în formă -de dinţi de ferestrău. Un releu electronic -este basculant într-un
sens la începutul "fiecărei perioade şi în celălalt sens în -momentul în care tensiunea de explorare devine egală
cu tenisiunea primară Uc. Dacă tensiunea de explorare creşte riguros liniar în timp, durata de impuls -este
proporţională cu tensiunea de comandă.
4 în fig. 32 este prezentat procedeul de modulare în timp Ilin-Novikov. în momentul ■ închiderii contactului
k, condensatorul C .începe să se încarce prin rezistenţele R şi R$. Se asigură condiţiunile Rz<g:R şi Ri, R^<t:R.
în momentul ti,!n care tensiunea la anodul diodei depăşeşte tensiunea la catod, dioda începe să conducă,
potenţialul .anodului se stabilizează la nivelul fixat de 'div.iz.orul R1—R2; curentul prin condensator, şi deci şi
prin sarcină, încetează. '
* ‘ Se demonstrează ,că '

(47)

adică durâta impulsului :nu depinde de tensiunea de alimentare. Prin variaţia rezistenţei iR **se obţine co
variaţie proporţională a (duratei impulsului,; prin variaţia rezistenţelor R] ‘sau R2 variaţia
 este logarit,mică. S-au' realizat şi variante în care. mărimea de. mirare poale ft o tensiune, convertirea fiind exponenţială.
în acest caz, in receptor se realizează funcţia inversă — logaritmică, astfel incit dependenţa mărimii de ieşire a
receptorului- de mărimea de intrare a emiţătorului este liniară.
u

Fig. 32. Emiţătorul de durată de impuls nîn-Novikov: a - schema de Principiui; b - tensiunea aplicată ; c - tensiunea pe condeir- satorul C, ă — curentul
în- sareinăv

■ O variantă de emiţător de durată de impuls de tip compen- mL S re r ez

P : ?.ntat,ă sohematic în fig. 33. Tensiunea
continuă dc- rare y se aplica la intrarea elementului de comparaţie 4; după compararea Cu mărimea de reacţie, prin
intermediul amplifica- ^ torului 1, eroarea acţionează
asupra imiltivibratoruJui 2, mod'ificîndu-i raportul între impuls, (durata în care multivibratorul se
găseşte într-o poziţie) şi întreaga perioadă. Dacă tensiunea de alimentare este stabilizată şi multivibra- tbrul- este
realizat cu tran- zistoare (care att un regim de comutare apropiat de cel
■ideal), la ieşirea filtrului 3care constituie traductorul de reacţie, ' Q^?®iun€, proporţională ou raportul impuls/perioadă.
In durată d ®mi*aJtoruI reallzea2a convertirea precisă a tensiunii în
* ----1 r- - -
<2>---jjJ------ 2 -
sa

Fig. SS.^Schema-bl'oc a unui emiţător de

durată de impuls de tip compensat:
1 - ampîlffcator ; 2 - multivibrator ; 3 - fil-
tru ; 4 — element de comparaţie.
 Receptoarele sistemelor rapide de durată de impulsuri sînt de regulă foarte simple; după cum s-a arătat şi în cazul
traduc- torului de reacţie din exemplul precedent, dacă -raportul impuls/ perioadă variază liniar funcţie de valoarea mărimii
controlate, este suficientă stabilizarea, amplitudinii impulsurilor şi extragerea valorii medii a tensiunii sau curentului lor,
«pentru a obţine raportul dintre durata impulsurilor şi perioadă.
c. Sisteme.cu modulaţie în frecvenţă* .Sistemele — de foarte- largă răspândire în telemăsură — cu modulaţie în
frecvenţă sînt. uzual împărţite în două mari categorii: sisteme de frecvenţă şi. sisteme de frecvenţă de impulsuri.
Prin sisteme de frecvenţă se au în -mod uzual în vedere- sistemele în care semnalul transmis în canalul de
telecomunicaţie.- constă dintr-o tensiune alternativă practic sinusoidală, valoarea frecvenţei fiind funcţie de valoarea mărimii
transmise.
Sistemele de frecvenţă de .impulsuri utilizează ca semnal serie continuă de impulsuri, a căror frecvenţă de repetiţie
este- funcţie de valoarea mărimii telemăsurate. în cazul utilizării economice a canalelor de telecomunicaţie prin afectarea
unei benzi de frecvenţe înguste pentru fiecare canal telemecanic, armonicile- superioare ale impulsurilor se suprimă, astfel
încît forma acestora se apropie de sinusoidă, în special în .jurul valorii maxime a, frecvenţei impulsurilor. De altfel,
informaţia este transmisă numai de către frecvenţa fundamentală a impulsurilor; armonicile, care sînt modulate în frecvenţă
'proporţional cu fundamentala, nu poartă informaţie şi prezenţa lor are repercusiuni numai în ceea ce priveşte ameliorarea
stabilităţii la perturbaţii, constituind un surplus*
Din punctul de vedere al realizării tehnice a aparaturii, pentru obţinerea frecvenţelor de lucru necesare în emiţătoarele
sistemelor de frecvenţă se utilizează oscilatoare electronice. Mărimea intermediară de la ieşirea traductorului primar se-
aplică elementului de acord (rezistenţă, capacitate, inductanţă) al oscilatorului, comandîndu-i frecvenţa ; oscilatorul poate fi ■
de tip RC sau LC. '
Sistemele de frecvenţă de impulsuri au apărut şi s-au dezvoltat pe baza utilizării unor traductoare primare care au ca
mărime de ieşire o turaţie, cum sînt contoarele de energie, unele tipuri de debitmetre de lichide etc. Ulterior au apărut sisteme
în care impulsurile se generează cu ajutorul unor oscilatoare de* relaxare de diferite tipuri. '

89
 In sistemele de frecvenţă s-au construit în special emiţătoare de tip necompensat, dată fiind stabilitatea
satisfăcătoare a oscilatoarelor în domeniul utilizat al frecvenţelor acustice. Sistemele de frecvenţa .de impulsuri
cu oscilatoare de relaxare s-au construit în mod exclusiv de tip compensat, din cauza stabilităţii scăzute a
frecvenţei oscilatoarelor de relaxare. In ultimii ani însă, odată cu utilizarea unor frecvenţe foarte joase (după cum
se va vedea mai jos) s-a ivit necesitatea ca şi oscilatoarele sinusoidale să fie stabilizate cu bucle de reacţie de
frecvenţă, emiţătoarele căpătînd caracter de sisteme de tip compensat. Totodată, au fost realizate oscilatoare -de
relaxare cu o înaltă stabilitate a frecvenţei (astfel, au apărut sisteme de frecvenţă de impulsuri cu emiţătoare de tip
necompensat). Aşadar, şi în ceea ce priveşte modul de realizare a aparaturii, astăzi, nu se pot indica deosebiri
principiale nete. Fm
In ceea ce priveşte domeniul frecvenţelor -utilizate, o răs- pîndire practică în telemecanica industrială o ak\ ■n
au două categorii de sisteme : sisteme care lucrează în banda frecvenţelor acustice .şi sisteme care lucrează în F
domeniul frecvenţelor foarte joase — unităţi pînă la zeci de hertzi. f'm
Dacă pînă recent sistemele de frecvenţă funcţionau în domeniul frecvenţelor acustice, iar sistemele de X/i'i Xrt
fîbi Fn-i F? F/t mîn
frecvenţă de impulsuri, în domeniul frecvenţelor foarte joase, în ultimii 3—4 ani s-a afirmat tendinţa de deplasare max mm max
a sistemelor de frecvenţă către domeniul frecvenţelor foarte joase.
Soluţia adoptată în ceea ce priveşte domeniul frecvenţelor utilizate influenţează în mod calitativ nu numai
construcţia aparaturii, ci şi metodele de utilizare a canalului de telecomunicaţie.
Pentru utilizarea multiplă a unui canal, prin separare în frecvenţă, cel mai răspîndit mod de transmisie a
semnalelor în telemecanica industrială constă în modularea în amplitudine a unei purtătoare cu frecvenţa ce
reprezintă semnalul sistemului telemecanic.
După cum se ştie, pentru a transmite o freevenţă-semnal F, pe o purtătoare f, este necesară o bandă de
frecve.nţe de 2KFmax, unde K este un factor de siguranţă ; K> 1 (uzual K — l , 4 .., 1,8). Folosind mijloace speciale,
despre care s-a vorbit în cap. II, transmisia poate îi efectuată cu o singură bandă laterală ; în acest caz este
-necesară lărgimea de bandă KFmax +
Pentru a .putea forma într-un spectru dat un număr cît mai mare de canale telemecanice, este necesar ca
banda alocată fiecărui canal să fie cît măi îngustă. Acest lucru înseamnă că frecvenţa-semnal F (mai precis,
valoarea maximă a frecvenţei

90 91
F'max) trebuie să aibă o valoare oît mai unică 1). In acest caz, frecvenţa-semnal a fiecărui canal modulează cîte o
purtătoare jfi, ,,. fji, astfel incit produsul nIÇFmax cu banda
totală' (se consideră transmisia cu o singură bandă laterală).

fn-i fn

tr
Xf x2 *3 '
f,. r, F,. Ft F3. Fjl
mm msx mm max mm m<?x

nj
-KZFi - F,\
• ? I max mm/
Fig. 34. Cele două moduri de utilizare a canalelor de telecomunicaţie prin separare în frecvenţă în cazul
sistemelor telemecanice cu modulaţie în frecvenţă:
a - modulaţia unor frecvenţe purtătoare acustice de către frecvenţe-semnai foarte joase ; b — separarea în . spectru
a frecvenţelor acustice-semnal.

Frecvenţa-semnal F poate fi aceeaşi pentru toate canalele (fig. 34, a). .

O altă cale de a include într-un spectru total dat al canalului de telecomunicaţie un număr ridicat de canale
telemecanice este transmisia frecvenţelor semnalelor telemecanice direct pe canalul de telecomunicaţie. Pentru ca
aceste frecvenţe să nu se suprapună, ele trebuie să aibă valori nominale distincte pentru fiecare canal. In cursul
variaţiei frecvenţei-semnal F/, la variaţia mărimii transmise de la valoarea minimă la cea maximă, trebuie să se
respecte condiţiile :
^t—lrnax ^ F^mln ^ min * (48)

unde semnele inegalităţii ţin seama şi de factorul de siguranţă care trebuie respectat (fig. 34, 6). .

91 91

1 Există considerente care limitează micşorarea valorii frecvenţei- semnal, Astfel, odată cu micşorarea valorii minime a acestei
frecvenţe creşte timpul de efectuare a convertirii în receptor, iar raportul între frecvenţa minimă şi cea maximă este de dorit să fie cît mai
mic (deviaţie relativă ■cît mai mare a frecvenţei) pentru a asigura precizia tuturor convertirilor din lanţul telemecanic. • ••
*
 In acest caz, pentru utilizarea economică a spectrului canalului de telecomunicaţie, nu se mai pune
condiţia F-^-min, cî condiţia Fmax—Fmin -*min,fâră restricţii deosebite referitoare la valoarea frecvenţelor Fmax Şi
Fmtn *
De acî‘rezultă, pentru primul caz, necesitatea de a lucra cu frecvenţe foarte joase, în timp ce în cel de al
doilea caz, frecvenţele'trebuie situate în întregul domeniu acustic. Totodată, în primul caz
deviaţia de frecvenţă la trecerea mărimii transmise de Га valoarea «minimă la cea maximă
nu este limitată din considerente de economie de spectru, lucrmdu-se practic cu variaţii de
1/1,6... 1/15 ; în cel de ai doilea caz această limitare este foarte severă, variaţia maximă
1
fiind de numai 1/1,1, iar în unele* sisteme chiar 1/1,05. .
•Sistemele de frecvenţă lucrînd în spectrul acustic permit utilizarea directă a
spectrului, fără intermediul, unor modulatoare speciale. Acest lucru constituie şi un
dezavantaj,^deoarece aparatura telemecanica trebuie fabricată şi etalonată într-un număr
mare de variante (la diferitele frecvenţe nominale); totodată maleabiiitatea în exploatare este scăzută. De
asemenea, realizarea sistemelor de frecvenţă lucrînd în spectrul ‘acustic comportă o tehnologie foarte dificilă şi
necesită o precizie ridicată a pieselor componente «din cauza deviaţiei reduse de frecvenţă pe care o- admit; intr-
adevăr, la o precizie- a telemăsurii de 2,5%, deviaţia relativă maximă de frecvenţă de 0,1 face ca «precizia
necesară de execuţie a aparaturii să fie corespunzătoare clasei de 2,5* 0,1 r= =г0,25°/(ь Aceste considerente
constituie cauzele care au dus, în ultimii ani, la reducerea rapidă a ponderii acestor sisteme, în favoarea sistemelor
de foarte joasă frecvenţă. ^
In ceea ce priveşte multiplicarea canalelor prin separare în timp, în cadrul transmisiei ciclice, este în
principiu necesar ca fiecare mărime să fie transmisă într-un timp îs suficient de mare pentru epuizarea proceselor
tranzitorii din emiţător şi receptor şi intrarea în regim staţionar («fig. 35, a). Totodată, perioada ciclului T trebuie
să fie suficient -de mică deoarece ea condiţionează rapiditatea transmisiei (nu se pot transmite variaţii care se
petrec la un interval de timp mâi .mic decît -perioada T). Pentru sistemele care lucrează în domeniul frecvenţelor
acustice, se pot uşor asigura -timpi de stabilire a indicaţiei t$ de ordinul 0,03— J-0,05 s, iar pentru transmisia
ciclică de exemplu a 20 mărimi,, perioade de ordinul 1 s. Acest timp este acoperitor jaţă de rapiditatea uzuală
cerută pentru telemecanica industrială.
Dimpotrivă, acelaşi mod de asigurare a separării în timp* în cazul sistemelor de foarte joasa frecvenţă,
unde sînt uzuali, timpi ts=*0,5 .. ,4s, ar necesita perioade T inacceptabil de man
acest caz, frecvenţa impul-
surilor trebuie să fie de două
ori mai mare (chiar de trei-
patru ori mai mare, pentru
mărirea siguranţei în
funcţionare) decît frecvenţa
nominală maximă a
semnalului telemecanic.
Astfel, după cum se arată îh fie. 35, b explorarea ci- ,., •
.
clică parcurge succesiv circuitele celor n ca-naie teiernecanice (in figură
n=5), sesizî-nd starea de impuls sau de pauza existenta la

93
92 * •
pentru anumite .procese tehnologice (de exemplu pentru sistemele energetice). Recent (în 1960) au apărut
comunicări asupra realizării î n R . D G . şi R.P. Chineză a unor sisteme cu separare tn •flimp, pentru sistemele
de foajrte joasă frecvenţă. Dacă însă la separarea în ' timp pentru sistemele de frecvenţă acustică frecven- . ţa de
comutare trebuie să fie de dîteva ori mai mică d eojît frecvenţa-semnal- nominală minimă, dimpotri- — vă, în
cazul separării în timp pentru sistemele de .
foarte joasă frecvenţă frec- x2 —
venţa de comutare se alege de cîteva ori mai mare
decît frecvenţa-semnal no- x,________
minală maximă (figura 35,6)*). Intr-adevăr, conform teoremei lui Koţelni-
x ___'
kov (v. cap. II), o oscilaţie . n' poate fi pe deplin caracte- rizaită printr-o
succesiune -
de probe, luate la intervale n —
de timp TTW— sau mai mici,
^ Fmax
unde Fmax este frecvenţa s — maximă de transmisie. în

Fig. 35. Cele două moduri de utilizare a canalelor de

telecomunicaţie prin separare în timp în cazul
sistemelor teleme- eanice cu modulaţie în frecvenţă :
a _ transmisia ciclică a unor pachete de oscilaţii
acustice, fiecare pachet caracteri- zînd o mărime
; & - explorarea unor serii concomitente de
oscilaţii sau Împinsuri de foarte joasă frecvenţă
prin probe ciclice. Liniile pline sau punctate
reprezintă impulsuri de criterii diferite.

*\ Eiectronistîi sînt familiarizaţi cu cele două posibilităţi de utilizaie a

comutatoarelor electronice folosite pentru studiul a doua procese pe ecra-
nuî°unui osciloscop catodic cu un singur spot (cu frecvenţa de comutare inferioară
sau superioară frecvenţei proceselor studiate).

94 95
momentul dat pe fiecare canal. în seria de .impulsuri transmisă în perioada T, frecare impuls corespunde altui
canal telemecanic, indicînd starea de impuls sau pauză a acestuia. La punctul de recepţie, diferitele impulsuri sînt
separate din nou ipe canale tele- mecaniee diferite, de unde prin demodulare de amplitudine se obţin seriile de
impulsuri de frecvenţă variabilă.
Se observă că, la multiplicarea canalelor prin separare în timp, sistemele de frecvenţă acustică permit
formarea unui număr mare de canale telemecanice în banda de frecvenţă specifică unui singur canal telemecanic.
Dimpotrivă, sistemele de foarte joasă frecvenţă necesită o bandă de frecvenţă proporţională cu numărul de canale
telemecanice, atît în cazul separării în frecvenţă, cît şi în cazul separării în timp.
Cele de mai sus sînt sintetizate în tabela 5.
Particularităţile unor sisteme-cu modulaţie în frecvenţă Tabela 5
Domeniul dc frecvenţă Foarte foase Acustice

Deviaţie relativă maximă a Fig. 36. Emiţător static de frecventă

frecvenţei acustică dc tip parametric.
F __p
r
max r min
P
mln . 0,6-14 0,05—0,1
Modul de realizarea mul- Frecvenţeie-semnal au
Frecvenţeie-semnal
tiplicării canalelor în cazul pentru valori nominale diferite,
separării în frecvenţe diferite canale au valori pentru canale diferite
nominale identice şi
modulează purtătoare
diferite, pentru canale
diferite

Raportul între frecvenţa de

comutare ciclică şi
frecvenţa-semnal, la ^>1 <1
multiplicarea canalelor în
cazul separării în timp

Fîg. 37. Emiţător de frecvenţă de Impul-

suri cu disc în rotaţie:
] disc ; 2 — oscilator de înaltă frecvenţă ; 3
— bobinele circuitelor acordate ale osci-
latorului ; £ — amplificator redresor.

E m i ţ ă t o a r e , In sistemele cu modulaţie în frecvenţă se utilizează o mare varietate de tipuri de

emiţătoare care se pot grupa din următoarele puncte de vedere:
— emiţătoare de frecvenţă sau de frecvenţă de impulsuri ; 1
* — emiţătoare de frecvenţă acustică sau de foarte joasă
frecvenţă (emiţătoarele de frecvenţă de impulsuri sînt numai de foarte joasă frecvenţă ; .
— emiţătoare de tip parametric sau'de tip compensat;
— emiţătoare statice sau cu piese îrn mişcare.

95 95

1 In acest mod funcţionează şi emiţătoarele sistemelor pentru tele măsuri energetice realizate în R.P.R.
 în cele ce urmează se exemplifică cele mai caracteristice şi importante soluţii tehnice utilizate în realizarea
emiţătoarelor.
Un emiţător de frecvenţă acustică de tip parametric, static este reprezentat în fig. 36. Curentul continuu
obţinut de la tra- diuctorui primar saturează o bobină de reactanţă conectată în circuitul oscilant LC al unui os-
cilator. Variaţia de inductanţă obţinută prin saturarea bobinei de reactanţă duce la variaţia frecvenţei generate.
Pentru realizarea unui emiţător de frecvenţă acustică, de tip parametric, cu piese în
mişcare, în circuitul oscilant al unui oscilator LC este conectat un traductor de ungihi, fie de tip capacitiv (v. fig.
23, e) fie de tip inductiv (v. fig. 23, d). Traductorul de unghi de tip capacitiv poate fi conectat şi în puntea Wien a
unui oscilator RC. Variaţia de unghi d-uce la «modificarea capacităţii, respectiv a inductanţei, provocînd prin
aceasta variaţia frecvenţei generate.
Emiţătoarele de frecvenţă de impulsuri, de tip parametric, cu piese în mişcare, se realizează cu traductoare
primare, care au ca mărime de ieşire o turaţie, combinate cu traductoare de turaţie.
Un exemplu este reprezentat în fig. 37, La rotirea discului metalic nemagnetic 1 (care este discul unui contor de
energie sau un disc fixat solidar pe axul unui debitmetru cu turbină), crestăturile de pe circumferinţa diîsoului trec
succesiv între bobinele circuitelor acordate ale unui oscilator cu cuplaj inductiv. Oscilatorul este astfel dimensio-
nat, îneît oscilaţiile se întrerup atunci cînd între bobine -se află porţiunea metalică a discului, care joacă rol de
ecran, şi reapar atunci cînd între bobine se află o crestătură. In acest mod se obţin trenuri de oscilaţii, a căror
frecvenţă de repetiţie este proporţională cu turaţia discului. Prin detecţia aceistor trenuri de oscilaţii se obţin
impulsuri de frecvenţă variabilă *).

96 95
 Schema "bloc a unui emiţător de foarte joasă frecvenţă .(frecvenţă sau frecvenţă de impulsuri),de tip
compensat, static *) este reprezentată în fig. 38. Aici mărimea intermediară y — un curent continuu •—,
obţinută la ieşirea traductorului primar 1, se compară, în elementul de comparaţie 2, cu mărimea de reacţie

Fig. 38. Emiţător static de foarte joasă frecventă de tip compensat:

1 — tr.aductor primar ; 2 — element de comparaţie ; 3 — oscilator ; 4 - amplificatoare ; 5 - traduetor de reacţie.

■obţinută jde la traductorul .de reacţie 5. Traductcrul de reacţie debitează un curent continuu proporţional cu
frecventă sau frecvenţa de impulsuri de la ieşirea emiţătorului*'*). Eroarea de la ieşirea elementului de
comparaţie, amplificată, acţionează asupra ■unui oscilator RC, comandîndu-i frecvenţa, sau asupra unui osci-
latoi de ^relaxare, comandîndu-i frecvenţa de impulsuri. Frecvenţa variabilă a oscilaţiilor sau aFig. 39. Oscilator comandat, de foarte joasă
impulsurilor astfel
frecvenţă r
obţinută este amplificată şi trimisă în canalul de telecomunicaţie. Dacă amplificarea sistemului în3 —
Ti, T buclă deschisă
-tranzistoare ; L, — bobină de
este mare, precizia traducerii curentului continuu ytm frecvenţa F a oscilaţiilor sinusoidale saureac- tanţă saturatăeste
■detransformatorului
relaxare, ; L2 - inductanţa
de ieşire.
determinată de precizia traductorului de reacţie.
Un exemplu de oscilator comandat, de foarte joasă frecvenţă, •este reprezentat în fig, 39. Inductanţa a
înfăşurării primare a transformatorului de ieşire, inductanţa bobinei de reactantă L\ şi capacitatea Ci constituie
elementele circuitului oscilant. Condiţia de oscilaţie este asigurată prin conectarea la masă a punctului mediu al
inductanţei (punctul comun inductanfelor Uşi U). Variaţia curentului continuu în înfăşurarea de comandă a
bobinei ele reactanţa L\ duce la variaţia valorii inductanţei acesteia şi, deci, la variaţia frecvenţei generate.

vT *) 4e sistema au realizat V . S. Malov, A. M. Pşenicinikov,

V. D, Ambrosovid. * .
, . .**) Principiul funcţionare al traductoarelor de reacţie ele acest tio
^ste identic cu principiul de funcţionare al receptoarelor sistemelor de frecvenţa şi frecvenţă de impulsuri.

96 7 — Telemecanica industrială 97
 In fig. 4€ este prezentat simplificat un oscilator de'relaxare cu frecvenţă de impulsuri variabilă. Variaţia
continuă a frecvenţei impulsurilor generate, de multivibratorul simetric se obţine apli- oînd o tensiune continua de
comandă U£ în punctul comun al rezistenţelor - de grilă. Potenţialul grilei tubului blocat tinde asimptotic către
valoarea tensiunii de comandă t4. La Uc\ >», potenţialul grilei tubului blocat atinge potenţialul Ud, de deschidere
a tubului, după un timp i]<t0y şi deci frecvenţa basculărilor creşte. La creşterea tensiunii de comandă, frecventa
basculărilor de asemenea creşte, căci :
un>ucl, t z < h , h>f>U
Oscilatoarele reprezentate în fig. 39 şi 40 au o precizie scăzută a convertirii mărimii de intrare în frecvenţă
a oscilaţiilor satt a impulsurilor ; de aceea ele se utilizează numai în circuitele emiţătoarelor de tip compensat.

Fig. ‘10. Multivibrator cu frecvenţă variabilă: a “ schema electrică ; t> — curbele de variaţie a potenţialului grilei tubului blocat.

Ca elemente de comparaţie, în emiţătoarele statice de foarte joasă frecvenţă de tip compensat, se utilizează
adesea amplificatoare magnetice bitact în regim de- modulator. Aceste elemente

L.-gir.ltKtaC
I
prezintă o serie de avantaje, printre care : o sensibilitate ridicata, posibilitatea -de a obţine modularea necesară
amplificării în curent alternativ, posibilitatea de a obţine un semnal de fază -diferită la inversarea semnului erorii —
condiţie esenţială pentru stabilitatea, buclei de reglare —, posibilitatea ele scădere şi adunare de semnate. Se
utilizează şi montaje în care se efectuează şi compensarea tensiunii de intrare cu o tensiune .de reacţie obţinută -pe o
rezistenţă şi introducerea cu'rentului de dezechilibru în elementul * magnetic.
‘ Emiţătoarele -de frecvenţă de impulsuri, de tip compensat,, cu piese în mişcare sînt realizate după schema bloc
din fig;. 3S.* Elementul de comparaţie îl constituie însă un traductor de depla-' sare, de tipul reprezentat în fig. 23, /.
Aici, curenţii continui de intrare şi de reacţie se traduc în cupluri cu aj’utorul unor echipaje magnetoelectrice (cu
cadru mobil), astfel îneît în elementul de comparaţie se echilibrează cupluri mecanice. Ca oscilatoare se utilizează
multivîbratoare de. tipul reprezentat în fig. 40, sau generatoare de impulsuri cu disc în rotaţie (v. fig. 37). •
Un emiţător de frecvenţă de impulsuri, de tip parametric, static, esterealizat pe baza multivibratoruluiRoyer, a
cărui schemă este reprezentată în fig. 4L Multivibrătorul este realizat cu cu

F= (49)

plaj inductiv transformatorul de cuplaj are miez toroidal dîn material ctt ciclu de histerezis dreptunghiular; comutarea
se Realizează cu tranzistoare. Dacă la conectarea tensiunii continue UC9 curentul unui tranzistor (de exemplu 7’) este
mai mare

„ 9S
decît al celuilalt (T), în înfăşurările eu, şi te>{ se induc forţe electromotoare care corespund semnului (—) pentru
baza tranzistorului T şi semnului ( + ) pentru baza tranzistorului /'..In această situaţie se -produce creşterea în
avalanşă a curentului în tranzistorul T, pînă la deschiderea completă a acestuia, şi la blocarea tranzistorului T'. Miezul
magnetic, care iniţial, se afla în starea de remanenţă (de exemplu —Br), basculează în poziţia +Bm. O dată cu
salurarea miezului magnetic scad foarte mult forţele electromotoare induse în înfăşurări; ca urmare, curentul ii scade,
ceea ce face ca forţele electromotoare să schimbe de semn. Se produce un nou proces în avalanşă, care are ca rezultat
blocarea tranzistorului T, deschiderea tranzistorului / şi bascularea miezului magnetic în poziţia —Bm, după care pro-
cesul se repetă clin nou, în sens invers.
Viteza de basculare este determinată de echilibrul dinamic care se stabileşte între tensiunea Uc şi forţa
electromotoare indusă în înfăşurările de colector. Această forţă electromotoare este proporţională cu derivata pe timp
a fluxului magnetic ; deci, unei tensiuni de comandă Uc mai mari trebuie sa-i corespunda o viteză mai mare de
variaţie a fluxului magnetic în cadrul fiecărei basculări şi, prin urmare, o frecvenţă mâi mare a basculărilor*
Frecvenţa impulsurilor este determinata de timpul *de mag-netizat e al miezului pe porţiunile verticale ale ciclului de
histeiezis. In prima aproximaţie, ea este :

Uc___
4 w2BrS f

uncie S este secţiunea miezului magnetic. ^

Precizia de convertire a tensiunii în frecvenţă de impulsuri este cu atît mai mare, cu cît caracteristica miezului
-magnetic corespunde mai deplin cu ciclul de histerezis dreptunghiular ideal, iar caracteristicile tranzistoarelor, cu
cele de comutatoare ideale. Cu materiale .magnetice de tipul aliaj feronichel cu ciclu de histe rezis dreptunghiular şi
tranzistoare uzuale se pot obţine precizii de ordinul 0,1—1 %. Se realizează variante ale montajului Royer care
necesită o putere redusă de la traductorul primai, energia necesară magneţi zării miezului fiind absorbită de la o sursa
auxiliară. ■ ^
R e c e p t o a r e . Receptoarele. utilizate în sistemele tele- mecanice cu modulaţie în frecvenţă trebuie să
convertească frecventa recepţionată într-o mărime aptă ipentru indicaţie, înregistrare sau pentru introducerea
informaţiei în dispozitive de reglare

99
 № pas№»s»>.

sau calcul» -de exemplu deplasare, curent continuu sau valori numerice.
Receptoarele de tip continuu se pot grupa în douăfazămari2;categorii
decalajul de fază obţinut acţionează, prin intermediul
: receptoare
amplificatorului 3
cu circuite selective şi discriminatoare de fază şi receptoare cu acumulatoare şi al redresorului
de 4, asu-pra instrumentului de ieşire!
energie. Marea majoritate a receptoarelor se încadrează Un condensator
în categoria variabil, cuplat rigid cu axul echipajului mobil al
a doua.
instrumentului,
^ JToate receptoarele .sistemelor cu modulaţie în frecvenţă restabileşte
sîrrt în măsură, mai mică la ieşirea filtrului dublu T
sau mai mare sensibile la amplitudinea semnalului primit -din canal,;de aceea între
canal şi circuitele frecvent - metrice propriu-zise se intercalează amplificatoare-
limitatoare.
Receptoarele cu circuite selective şi discriminatoare de fază s-au utilizat
numai în unele sisteme de telemăsură de frecvenţă acustică ; la frecvenţe foarte
joase se utilizează exclusiv receptoarele cu acumulatoare de energie.
In prima categorie se încadrează frecvenţm)etrul logometric a cărui schemă
este redată în fig. 42. După cum se ştie, logo- metrele magnetoelectrice (cu cadre
mobile încrucişate) dau o indicaţie proporţională cu raportul curenţilor , care
parcurg înfăşurările celor două cadre mobile, ‘independent /de variaţiile cu 20—
25% ale nivelului acestor curenţi. La o valoare dată a frecvenţei F, curenţii redresaţi
care parcurg înfăşurările celor doua cadre .mobile sînt ega:)i. La variaţia frecvenţei»
datorită circuitului LC, variază atît amplitudinea cît şi faza tensiunii la bornele
rezistenţei /?, ceea ce duce'la diminuarea unuia don curenţi şi ■la creşterea cekiiladt;
în mod
Fig, 43. Freevenţmetru electronic de tip compensat cu circuit selectiv şi discriminator
de fază :
1 — circuit selectiv; 2 — discriminator de fază ; 3 — amplificator;
1
4 — detector.

decalajele de fază corespunzătoare echilibrului sistemului. Con-

densatorul variabil reprezintă traductorul de reacţie. '
. Principiul de funcţionare al receptoarelor cu acumulatoare de
energie este următorul: unul sau două acumulatoare de energie,
potenţială (condensator) sau cinetică (inductanţă), înmagazinează
cantităţi bine determinate de energie. La fiecare perioadă a frecvenţei
recepţionate se produce descărcarea fiecărui acumulator şi
reîncărcarea lui *) (dacă sînt două acumulatoare, în timp ce unul se
descarcă,celălalt se încarcă). încărcarea şi descărcarea periodică a
acumulatoarelor are ca rezultat parcurgerea unor circuite (de exemplu
a circuitelor de alimentare) de către un flux de energie determinat,
Fig. 42. Schema frec venţmetr ului logometric. proporţional cu cantitatea de energie acumulată şi cu numărul
ciclurilor de acumulare şi degajare de energie care se produc în
corespunzător, echipajul -mobil al logome- trukvi unitatea de timp. Măsurarea fluxului de energie respectiv, care este
ocupă altă poziţie. aşadar proporţional cu frecvenţa recepţionată, constituie o măsurare a
Un freevenţmetru electronic de tip compensat cu acesteia.
circuit selectiv şi discriminator de fază este reprezentat
sdhematic în fig, 43. Aici, circuitul selectiv este *) Noţiunile de „încărcare“ şi „descărcare“ sînt relative; practic este vorba
construit -dintr-uri filtru RC de tip dublu T. Decalajul de variaţia între două nivele determinate de energie, uneori £gale dar cu semn
de fază între tensiunile Ui şi U% la parametri daţi ai contrar, a tensiunilor sau curenţilor. ••
schemei variază funcţie de valoarea frecvenţei F. -
Cele două tensiuni se compară în amplificatorul-
discriminator de
 Astfel, în fig. 44 sînt exemplificate două variante de recep- toare-frecvenţmetre, în -care acumulatoarele de energie
sînt constituite de capacităţi» In schema din fig. 44, a, în poziţia superioară a contactului k 1), condensatorul C se încarcă
de la sursa de tensiune prin rezistenţa R\ şi instrumentul de ieşire. La tre-

Fig. 44. Funcţionarea receptorului-Irecvenţrnetru •cu condensatoare.

cerea contactului în poziţia inferioară, condensatorul se descarcă prin rezistenţa R% şi

instrument. Sarcina înmagazinată de condensator este
9=0/; (50)
această sarcină parcurge instrumentul atît la încărcarea cît şi la descărcarea
condensatorului, astfel încît la fiecare perioadă instrumentul este parcurs de o sarcină
de -două ori mai mare decît cea determinată de expresia (50). Dacă comutarea are loc cu frecvenţa F, curentul mediu care
trece prin instrument este
i = 2qF = 2CUF. ‘ (51)
La o valoare dată a capacităţii C şi a tensiunii U, curentul prin instrument este proporţional cu frecvenţa F., ^
In schema din fig. 44, bt la fiecare »poziţie a comutatorului K,
un condensator se încarcă prin instrument şi altul se descarcă prin rezistenţa corespunzătoare. Curentul prin instrument
este exprimat de asemenea prin relaţia (51).
La stabilirea formulei (51) s-a presupus că, în fiecare poziţie a comutatorului /0 procesul de încărcare şi descărcare
se încheie «pe deplin. în realitate, este vorba de un. proces tranzi-

1 *) Reprezentarea elementelor de comutare sub forma de contact este

simbolică : comutarea se efectuează cu ajutorul unor elemente electronice — tuburi sau tranzistoare. Utilizarea contactelor electromecanice
în circuitele respective este perimată în tehnica ultimelor două decenii.
torni, care ia sfîrşît ]a Cum Ijmpul alocat fiecăruia’din
cele două procese este, în carurile analizate, (52)
rezultă că t ^
— la parametri.daţi ai circuitului, o dată cu creşterea frecvenţei F, procesele de încărcare şi descărcare sînt
întrerupte într-p fază mai puţin avansată; sarcinile care nu au reuşit să treacă prin instrument sînt mai mari şi abaterea de
la legea de proporţional itate, mai pronunţată, după eum se vede în fig. 45 a şi b ;
— «pentru o frecvenţă de lucru dată, este necesară micşorarea constantelor de timp T=CŞ/? ale circuitelor de
încărcare şi descărcare, pentru ca raportul între timpul t alocat şi constanta

Fig. 45, Procese tranzitorii în reeeptorul-frecvenţ- ftjetru cu condensatoare.

de timp x să fie cît mai mare ; -micşorarea excesivă a acestor constante duce însă la mărirea şocurilor >de curent, după
cum se •vede în fig* 45, c, cee.a ce necesită o sursă de alimentare şi un comutator 'de putere de vîrf mai mare şi
îngreunează condiţiile .de funcţionare ale instrumentului.
Intr-adevăr, pentru ca echipajul mobil al instrumentului să •nu basculeze în urma şocurilor de curent este necesară
o bună .amortizare a echipajului mobil, cît şi o filtrare .puternică a ^curentul ui. Qu cît frecvenţa nominală (şi în special
cea-minimă) este mai mare, cu atît constantele de timp ale filtrului pot fi mai mici şi în mod corespunzător scade timpul
de. stabilire a indicaţiilor.
Exemple de utilizare a unor elemente electronice de comu- .tare în receptoarele-frecvenţmetre cu condensatoare
sînt date în fig. 46, Analogia cu schemele din-fig. 45 este evidentă. Astfel, .în.scihemg cl]n fig. 46 a, curentul tubului
variază In impulsuri

. 104 105
de la valoarea maximă Ia zero şi invers; în mod corespunzător,, variază ^căderea de -potenţial pe rezistenţa anodică. La
fiecare perioada, condensatorul etalon C se încarcă prin rezistenţa anodică atunci cînd tubul nu conduce şi se descarcă
prin tub cînd acesta •conduce. Curenţii de încărcare şi descărcare sînt redresaţi si parcurg rezistenţa de sarcină Rs.
-în sdhema din fig. 46, b, la fiecare alternanţă unul din tranzistoarele T\ -şi T% este blocat, iar celălalt conduce.
Condensa*

Fig, 4*6. Receptoare-frecvenţmetre cu condensatoare ea comutatoare electronice.

torul corespunzător tranzistorului blocat se încarcă de Ia sursă prin tranzistorul

care conduce şi sarcina Rs, iar condensatorul corespunzător tranzistorului care
conduce se descarcă prin acesta.
Schemele prezentate sînt simplificate ; schemele reale sînt prevăzute cu circuite
pentru compensarea curentului de ieşire care apare la frecvenţa -minimă (în
sistemele în care raportul între frecvenţa minimă şi cea maximă este mai mare
decît 7$—Vis)- Funcţionarea receptoarelor în care rolul de acumulator de energie este îndeplinit de un element inductiv,
de exemplu un transformator, se bazează pe faptul că, la trecerea inducţiei m
miez de la o valoare la alta,, se consumă, (sau se degajă) o anumită cantitate de energie ; ca şi în cazul receptoarelor cu
condensatoare, puterea consumată sau degajată este proporţională cu frecvenţa comutărilor. ,
Aşadar, elementele -constitutive aie oricărui receptor cu acumulatoare de energie Sînt un. filtru de intrare 1 (fig.
47), care 'permite numai trecerea frecvenţelor-semnal, îri scopu-l micşorării influenţei perturbaţiilor (•iar în sistemele de
frecvenţă acustică,. în scopul separării de frec-

Fig. 47. Elementele receptoarelor cu

acumulatoare de energie:
1 - filtru de intrare ; 2 —
amplificatorii mitator-comutator ; 3
— acumulator de fenergie ; 4 — filtru
de ieşire (redresor şi filtru de ieşire).

. 104 105
venţete celorlalte canale); un element 2, care asiguîă amplificarea şi
limitarea semnalelor şi comutarea acumulatorului de energie 3, şi filtrul
de ieşire 4, care netezeşte pulsaţiile provocate de încărcarea şi
descărcarea acumulatorului şi condiţionează rapiditatea, de stabilire a
indicaţiilor.
. Receptoarele cu condensatoare necesită alimentare stabilizată, variaţiile tensiunii de alimentare provocînd o eroare
egala convertirii frecvenţei în curent continuu. Receptoarele cu induc- tanţe realizate pe miezuri din -material cu ciclu de
histerezis dreptunghiular realizează limitarea cantităţilor unitare de energie prin înseşi caracteristicile materialului, fără a
necesita stabilizarea alimentarii.
Traductoarele frecvenţmetrice de reacţie utilizate în emiţătoarele sistemelor de foarte joasă frecvenţă de tip
compensat se realizează tot -pe principiul receptoarelor cu acumulatoare de- energie, descrise.
în cazul în care emiţătoarele de tip compensat primesc curentul continuu de la traductoare primare al căror semnal
variază proporţional cu tensiunea de alimentare a traductorului (de exemplu traductoarele din fig. 23, a, /, g, h, etc.), este
oportuna utilizarea unui traductor frecvenţmetric de reacţie, deopotrivă sensibil la variaţiile tensiunii de alimentare ; dacă
tensiunea de alimentare este comună pentru traductorul primar şi pentru emiţător, erorile provocate se compensează. In
acest mod, se evită necesitatea alimentării cu tensiune stabilizată, atît a traductorului primar, cît şi a emiţătorului.

5. Precizia sistemelor telemecanice de tip continuu

Sistemele ţelemecanice sînt sisteme complexe, compuse dintr-un număr mare de elemente. Precizia fiecărui
element este limitată. In afară de aceasta, variaţiile de atenuare şi perturbările din canalul de telecomunicaţie influenţează
de asemenea — într-o anumită măsură — asupra preciziei cu care se efectuează transmisia informaţiei. •
în capitolul de faţă au fost arătaţi factorii care caracterizează precizia unui traductor. în mod analog, poate fi
caracterizată -precizia oricărui element al unui sistem telemecanic de tip continuu, precum şi precizia cu care canalul de
telecomunicaţie transmite semnalele sistemului dat. Importanţă practică prezintă însă precizia transmisiei informaţiei prin
întregul lanţ de elemente şi prin canal, adică precizia cu care valoarea mărimii de la

. 104 105
 intrare s?stefnu,u'. tel€meCan!C reproduce valoarea mărimii de
' 1 Jn în
metrologie, .precizia unui aparat de masu-
t <I nita >r in fasa
«I*^ 5 T J 1 I* aparatului; clasa exprimă în procente fata de domeniul de măsurare) valoarea erorii fundamentale
(a erorii maxime admisibile,în condiţii nominale de funcţionare) La abaterea fiecăreia din condiţiile de funcţionare de
la valoarea nominala se admite o eroare adiţională, de regulă, egală cu eroarea care caracterizează clasa aparatului.-
o i * ^ rmentui ^ala nu exis*a criterii unitare unanim adoptate de caracterizare a preciziei sistemelor telemecanice.
mu a astfel • €re exist€nte astăzi în practica industrială se pot
precizia sistemului este determinată de precizia elementelor componenţe (tra-ductor, emiţător cu treptele sale
de convertire, receptor, dispozitiv de utilizare a informaţiei); ca atare, clasa sistemului este determinată de suma
erorilor fundamentale ale ■clementelor şi ale canalului, deoarece erorile diferitelor elemente .pot avea concomitent
valoarea maximă si acelaşi semn; acelaşi lucru se referă şi la erorile adiţionale ; ’ .*
precizia sistemului trebuie determinată prin măsurări făcute asupra întregului sistem în condiţii nominale ;
separat se determina erorile adiţionale;
asemenea, elemente de un tip dat pot funcţiona în cadrul unor structuri diferite ale aparaturii,-funcţie de necesităţile de
utilizai e (de exemplu cu sau fără însumare) şi de aceea este necesara garantarea performanţelor pe element.
Pe -de altă parte, determinarea erorilor fundamentale şi.sai- tionale ale sistemului pe baza erorilor .pe elemente,
duce la indicarea unor erori exagerate, nereale, deoarece probabilitatea coincidenţei valorii .maxime şi a semnului
tuturor erorilor tuturoi
elementelor este neglijabilă. .
Adoptarea unui punct de vedere sau a altuia are repercusiuni nu numai în ceea ce priveşte definirea preciziei
transmisiei telemecanice, ci determină însăşi metodica de etalonare şi vei 1 icare a aparaturii; ca atare, determină
precizia reala care se obţine. Intr-adevăr, prin etalonarea lîntregului^şisteiri inserial se poate obţine o precizie pe
ansamblu superioară preciziei obţinute în cazul etalonării separate a fiecărui element; acest procedeu este însă aplicabil
numai în cazul sistemelor cu structura univocă ; ori, tendinţa actuală a tehnicii o constituie mobilitatea şt varietatea,
structurii sistemelor telemecanice. Etalonarea şi reg firea unei aparaturi după criteriul erorii totale minime permite
■obţinerea unei precizii mai ridicate decît în cazul reglam separate a aparaturii după criteriul erorilor fundamentale şi
după criteriul celor adiţionale, totuşi reglarea după criteriul erori totale minime necesită personal de calificare ridicata;
reglarea aparatelor este individuală, ceea ce este inacceptabil pentru o
producţie de serie. U1 __
In domenii înrudite ale tehnicii in care aceste probleme sc pun în mod similar, tendinţa de soluţionare este
diferita. In r- adevăr, în sistemele 'de reglare automată a proceselor industria c si în maşinile electronice de calculat cu
funcţionare continua nu ■se pune problema definirii clasei de precizie a ansamblului. 91 intr-un caz şi în celălalt se
defineşte clasa elementelor componente (erori fundamentale şi erori adiţionale); precizia care se obpne în fiecare
funcţionare în ansamblu este funcţie de structura ansamblului dat. Funcţie de precizia dorită a ansamblului se aleg
elementele de precizia dată şi structura corespunzătoare. Deoarece în acest caz se pierd avantajele'arătate anterior ale
etalonaiu pe ansamblu, elementele se realizează astfel îneît fiecare element m parte să asigure prin însuşi principiul lui
de funcţionare, o precizie foarte ridicată (de exemplu, 0,1—0,2 0,5 în sistemele .indus
triale de reglare automată) ţinînd seama de reglarea in condiţiile unei fabricaţii de serie *).
*) Aceasta se obţine prin utilizarea sistemelor de tip compensat ca amplificare mare şi reacţii negative puternice.

106 107

se
1t 'P°ate face separarea erorilor în
erori tundamentale şi adiţionale, deoarece diferitele elemente ale unui lanţ telemecanic de transmisie se află situate în
diferite locuri, sînt supuse jinor condiţiuni de funcţionare variate (de exemplu temperatură, tensiune de alimentare,
etc.), iar la punctul de recepţie aceste condiţiuni nu pot fi, în cazul general, cunoscute şi luate în considerare. Ca atare,
o singură cifră carac- fenzează eroarea maximă admisibilă a sistemului, indiferent dacă condiţiile de funcţionare sînt
nominale sau nu (în cadrul limitelor a-cknisibile de variaţie).
aces
te puncte de vedere corespunde anumitor necesitaţi şi are totodată anumite deficienţe. Intr-
adevăr, punctul de vedere care .prevede determinarea erorii totale a întregului sistem şi care pare cel mai raţional -prin
prisma exploatării, este inacceptabil .prm prisma fabricaţiei aparaturii, fabricaţie care se tace pe blocuri şi în
^condiţiuni de funcţionare -determinate. Cu am mai puţin posibilă este definirea preciziei pe sistem, în con- cuţnle
teiemasurii la cerere sau ciclice, în care anumite elemente specifice fiecărei mărimi telemăsurate .(traduotoare primare 1
uneori emiţătoare) trebuie să funcţioneze cuplate succesiv la elemente comune (receptoare, indicatoare,
înregistratoare). De
 Cît priveşte precizia ansamblului, ea nu trebuie apreciată pe baza erorii maxime posibile obţinute prin însumarea
simplă a erorilor elementelor, ci pe baza calculării erorilor probabile cu - ajutorul calculului probabilităţilor.
# Ordinul de mărime al preciziei sistemelor telemecanice de tip continuu corespunde — la stadiul actual al
tehnicii'— clasei 1,5—2,5. De regulă, ponderea principală o au erorile în traduc- toarele primare.
Cerinţele care se impun în mod uzual preciziei sistemelor telemecanice sînt legate de necesitatea de a asigura
anumite valori ale mărimilor care intervin în procesul tehnologic. Aceste mărimi corespund, în principiu, desfăşurării
optime (din punct de vedere tehnic şi economic), a procesului tehnologic. Transmiterea infor maţiei cu precizie <mai
scăzută măreşte probabilitatea ca regimul optim să nu fie respectat.
Gîtă vreme informaţia de control este utilizată pentru elaborarea informaţiei de comandă de către operatori umani
sau pentru verificarea şi menţinerea unui regim antecalculat, probabilitatea de realizare a regimului optim este redusă.
Intr-adevăr, regimul antecalculat nu poate ţine seama de toate condiţiile concrete de amănunt, specifice desfăşurării
procesului tehnologic în momentul curent dat. Numărul factorilor care pot fi luaţi în considerare de către operatorul
uman, rapiditatea şi exactitatea cu care el poate interveni în modificarea regimului prestabilit pe baza informaţiilor de
control curente, sînt limitate. De aceea, mărirea esenţială a preciziei sistemelor telemecanice este condiţionată de
introducerea teleautomatizării şi totodată condiţionează introducerea acesteia 1), ! .
Analiza -mai aprofundată a desfăşurării proceselor tehnologice a arătat că precizia de transmisie a informaţiei de
control .cu caracter cantitativ trebuie să fie funcţie nu numai de metodele f^e conducere a proceselor, ci şi de modul de
variaţie în timp a jŞhărimilor controlate.
\\ Intr-adevăr, majoritatea covîrşitoa»re a mărimilor controlate în industrie prezintă în timp variaţii care se pot grupa în
cîteva categorii.
• In prima categorie se încadrează variaţiile de amplitudine' redusă, care pot fi considerate ca fluctuaţii statistice
staţionare. Spectrul acestor fluctuaţii se situează în domeniul unor frecvenţe

109
108

1 în absenţa teleautomatizării, telemăsura de înaltă precizie este necesară în cîteva cazuri speciale : telemăsura nivelelor, telemăsura
debitelor totate^pe baza cărora se efectuează plăţi etc. Aceste telemăsuri nu se efectuează însă cu metode continui, tocmai datorită preciziei foarte
ridicate necesare, *
relativ ridicate; de exemplu, în sistemele energetice de la 0,02 3a 10 Hz, în
reţelele de gaze naturale de la IO-3 la 10 1 Hz etc. Constantele de timp cu
care se petrec aceste variaţii sînt mai mici decît constantele de timp ale
'proceselor 'tehnologice respective in ansamblu.
Valoarea informaţiei conţinută în aceste variaţii este infima şi, deci, informaţia nu trebuie transmisă, deşi este de
natură să dea naştere la un flux ridicat. într-adevăr, fiecare informaţie este utilizată un timp foarte scurt, iar sistemul de
reglare automată a procesului tehnologic nu o poate folosi din cauza constantelor sale de timp. încercarea de a asigura
reglarea procesului pe baza informaţiei referitoare la variaţiile considerate poate duce doar la fluxuri sterile de informaţie
în ambele sensuri, la funcţionarea practic în gol a maşinilor de calculat-operatori şi la uzura inu tilă a elementelor de
execuţie a regulatoarelor, fără ca situai ea procesului la optim să fie influenţată.
O a doua categorie o constituie variaţiile mari, stabile, lente, cu frecvenţe de ordinul 10 3— ÎO^3 Hz (-în cazul
diferitelor pio- cese, fără a lua în considerare periodicitatea săptămânală şi anuală). In aceste cazuri variaţiile în unitatea
de timp sînt mici, fluxul de informaţie aferent este foarte redus, dar valoarea^ informaţiei este mare, dat fiind că aceste
variaţii caracterizează regimul normal de funcţionare a proceselor şi 'pe 'baza informaţiei respective se-poate asigura
conducerea optimă.
A treia categorie de variaţii sînt variaţii mari, rare, rapide (spectrul lor conţine frecvenţe de ordinul 10—10 4 Hz în
diferite procese); de regulă aceste variaţii sînt stabile. In principal, aceste variaţii se produc în caz de avarie sau la variaţii
bruşte ale regimului de funcţionare. Probabilitatea lor este însă foarte mică, iar cantitatea de informaţie -purtată de
semnalele respective este foarte inare. Totodată, este necesar ca acea.stă cantitate mare de informaţie să fie transmisă
rapid, deoarece transmisia informaţiei cu caracter calitativ devine esenţială. Problemele de economicitate cedează locul
problemelor de existenţă a procesuliii tehnologic ; în locul calculului funcţional pe primul plan trece analiza logică. .
Sistemele actuale telemecanice de ti-p continuu ipentru uz industrial se dimensionează de regulă astfel îneît să
asigure şi precizia necesară, în cazul variaţiilor lente, şi rapiditatea necesară, în cazul variaţiilor bruşte. Ca atare,
sistemele actliale transmit în mod inutil şi fluctuaţiile.
In realitate, în timpul variaţiilor bruşte este evident că nu este necesară o precizie ridicată ; de regulă trebuie să se
trans-

10
9
10
9
 mmm m

mită numai informaţia cu caracter calitativ. In cazurile în care 1 este totuşi necesară şi o apreciere cantitativă, precizia poate îi foarte
scăzută ; dat fiind că durata procesului tranzitoriu este redusă, influenţa preciziei asupra optimului este neglijabilă.
. ' Aşadar, sistemele telemecanice .trebuie să transmită cu precizie maximă posibifă variaţiile fente, extrăgîn-d totodată media pe cîteva
perioade a fluctuaţiilor, iar variaţiile bruşte trebuie, transmise cu viteză maximă posibilă, admiţ-îndu-se o precizie scăzută *). .

CAPITOLUL IV

ELEMENTE ŞI SISTEME TELEMECANICE

DE TIP DISCONTINUU

L Consideraţii generale

Caracterul general1 şi perspectivele pe care le prezintă prelucrarea discontinuă a informaţiei precum şi posibilitatea de a obţine
precizie, viteză de transmisie şi stabilitate la perturbaţii mai ridicate decît în cazul -prelucrării continue, au dus la utilizarea ei largă în
telemecanică. Posibilitatea de a utiliza această metodă atît în transmisia informaţiei cu caracter cantitativ cît şi a celei cu caracter
calitativ a dus la apariţia unor sisteme telemecanice cu funcţiuni complexe, cu prelucrarea unitară, discontinuă, CÎ ambelor tipuri de
informaţie.
Modul de prelucrare discontinuă a informaţiei corespunde cerinţelor informaţiei de control şi comandă cu caracter calitativ, care
este prin esenţă discontinuă. Utilizarea acestui mod în prelucrarea informaţiei cantitative nu este întotdeauna avantajoasă,, datorită
complicaţiilor pe care le prezintă aparatura, dar permite obţinerea unei precizii superioare, precum şi a unor avantaje în cazul indicaţiei
şi înregistrării numerice, sau a cuplării cu macini numerice de calculat Prelucrarea discontinuă a informaţiei este avantajoasă în cazul
teleautomatizării, -în care este necesară efectuarea operaţiilor de calcul, memorizare şi programare pentru

11 11
0 1
mm m

1 Această concluzie este valabilă atît pentru sistemele de tip continuu,, cît şi pentru cele de tip discontinuu. O primă realizare a unui sistem de tip continuu
care satisface aceste cerinţe a fost anunţată la Congresul I.F.A.C. de către Institutul de Automatica şi Telemecanică din Moscova.
 2“v

centralizarea datelor şi conducerea automată a, procesului tehnologic de la

distanţe foarte mari. In acest caz se cere transmiterea, unui flux mare de
informaţie între operatori situaţi, uneori, Ia. distanţe apreciabile.
Sistemele de tip discontinuu se utilizează în telemecanizarea' tuturor tipurilor de obiecte industriale, atît cu caracter concentrat,,
cît şi dispersat sau concentrat-dispersat. Aceasta se datoreşte- faptului că în controlul centralizat al tuturor proceselor indus triale este
necesară obţinerea de către operator a informaţiei cu caracter calitativ, care se transmite în telemecanică exclusiv prin sisteme de tip
discontinuu.
Sistemele telemecanice de tip discontinuu permit realizarea unor funcţiuni complexe, datorită posibilităţii- de autoorganizare.
Astfel, un sistem telemecanie de tip discontinuu care transmite la un moment dat o informaţie de telecomandă de Ia punctul de-
comandă spre punctul de execuţie, poate opri transmisia şi executarea acestei informaţii, dacă la punctul de execuţie au apărut între
timp modificări datorită acţiunii, automatizării locale. Sistemul telemecanie îşi modifică în -mod automat structura cu scopul
transmisiei spre punctul de dispecer a informaţiei de control cu caracter calitativ sau cantitativ, efectuînd cu prioritate transmisia
informaţiei de control (faţă de cea de comandă).
In foarte multe cazuri, sistemele telemecanice de tip discontinuu se cuplează cu sisteme de tip continuu efectuînd funcţiuni pe
care acestea din urmă nu le pot realiza independent. Acolo unde se preferă sisteme de tip continuu pentru transmisia infor maţiei .de
control cu caracter cantitativ, datorită simplităţii lor,., este raţională realizarea unor sisteme telemecanice complexe în care această
informaţie este transmisă prin metode continui, iar informaţia de control cu caracter calitativ, informaţia de co mandă, precum şi toate
celelalte funcţiuni (de automatizare a funcţionării, de memorizare, de autoorganizare, de protecţie şi de multiplicare a canalelor) sînt
realizate prin metode discontinui..

2. Metode de formare a codurilor

' După cum s-a arătat, transmisia în mod economic a uniu flux de informaţie considerabil la distanţe mari, necesită metode speciale
de prelucrare a informaţiei în semnale care să poată fi transmise pe canalele de telecomunicaţie existente.
în sistemele telemecanice de tip discontinuu »poziţia obiectelor conduse {în cazul informaţiei cu caracter calitativ) şi valoarea
parametrilor procesului tehnologic condus (în cazul infor-
 2“
v

rnaţiei cu caracter cantitativ) sînt convertite în semnale discontinui, denumite în' mod curent combinaţii de cod ; acestea pot fi alcătuite
dintr-un impuls sau dintr-o succesiune de impulsuri.
Codificarea asigură formarea combinaţiilor de cod corespunzătoare informaţiei de control sau comandă, pentru transmiterea pe
canale de telecomunicaţie. Decodificarea asigură obţinerea informaţiei de control sau comandă corespunzătoare combinaţiei' de cod
recepţionate.
Termenul de codificare şi decodificare se utilizează nu numai în lelemecanică, ci şi în alte domenii ale tehnicii în care se
efectuează prelucrarea discontinuă a informaţiei.
Codificarea se efectuează în codificator, situat ia punctul de emisie al semnalului, iar decodificarea în decodificator, situat ia
■punctul de recepţie al semnalului transmis. Termenul de codificare este adeseori utilizat în înţelesul mai larg, de totalitate a
•metodelor discontinui de formare a semnalului corespunzător informaţiei şi de obţinere a informaţiei din semnal.
^ în telemecanică se utilizează, de asemenea, în mod curent, în special pentru informaţia cu caracter calitativ, termenul de se lecţie. Prin
selecţie se înţelege principiul de codificare a informa* ţici în codificatorul sistemului telemecanic la punctul de trans misie şi de
decodificare a acesteia în decodificator, la punctul de ■recepţie, cu scopul de a efectua un schimb de informaţii — ue control «au
comandă — cu caracter calitativ. ’ .
Metodele de separare se referă la modul de transmitere a semnalelor pe canale de telecomunicaţie (separare în spaţiu prin
•circuite fizice, separarea prin frecvenţe sau în timp). Separarea prin frecvenţe sau în timp se efectuează cu scopul obţinerii unor •canale
multiple pe un singur circuit fizic, de aceea aceste metode •se mai numesc şi de multiplicare a canalelor.
In cazul semnalelor discontinui se utilizează criteriile de impuls, analizate în partea întîi, pentru separarea între ele a canalelor
de transmisie a informaţiei, pentru separarea canalului •de sincronizare de cel de transmisie a informaţiei, precum şi pentru formarea
combinaţiilor de cod prin diferite procedee cţe •codificare sau selecţie. Astfel, pentru separarea canalelor de transmisie se. utilizează
criteriul separării pe circuite fizice, criteriile caracteristice separării în timp şi criteriile caracteristice separării prin frecvenţe. Pentru
separarea canalului de sincronizare de cel de transmisie a informaţiei, poate fi utilizat, în cazul sistemelor cu separare în timp, un
criteriu •de timp, de frecvenţă, de spaţiu sau de cantitate. Pentru ■efectuarea combinaţiilor în cadrul codificării sau selecţiei se utili-
 2“v

zează de asemenea un criteriu de impuls, sau o combinaţie de criterii de impuls dintr-o categorie sau din categorii diferite, care
permit să se obţină coduri cu posibilităţi suficient de man pentru a acoperi necesităţile de transmisie - a informaţiilor în telemecanică.
w
Alegerea criteriilor de impuls în cod se efectuează odată cu alegerea metodelor decodificare sau de selecţie, ţinînd seama de
tipul canalului de telecomunicaţie pe care se va efectua transmiterea semnalelor şi de metoda utilizată pentru sepai area cana lelor. Se
ţine seama, de asemenea, de gradul de siguranţă in funcţionare şi stabilitate la perturbaţii, necesare, avînd în vedere că diferite criterii
de impuls oferă posibilităţi diferite de codificare precum şl de asigurare a stabilităţii la perturbaţii.
Criteriul de cantitate-amplitudine a impulsului (A), poate fi obţinut prin variaţia curentului în canalul de telecomunicaţie şi
poate fi identificat prin elemente cu sensibilitate diferită. Datorită nestabilîtăţii sale, criteriul de amplitudine nu poate fi utiu- zat în
cazul multiplicării canalelor şi utilizarea sa este limitata la canale pe circuite fizice. In cazul unui canal de telecomunicaţie pe cablu,
în care variaţiile parametrilor funcţie de condiţiile atmosferice sînt reduse şi la distanţe mici, criteriul de amplitudine poate fi utilizat
cu succes. In cazul liniilor aeriene, în care parametrii variază considerabil la^ variaţia condiţiilor atmosferice, criteriul de amplitudine
se utilizează destul de rar pentru codificare.
Criteriul de spaţiu-poiaritate a impulsului [P) asigură codului o stabilitate mâi mare la perturbaţiile din canalul de tele-
comunicaţie, posibilitatea schimbării polarităţii impulsului fiind mai redusă deoît modificarea amplitudinii sale. Polaritatea poate fi
obţinută prin schimbarea sensului curentului din linie şi poate fi identificată, prin dispozitive polarizate. Limitarea nivelului de
transmisie nu împiedică utilizarea criteriului 'de polaritate. Cu toate avantajele prezentate, utilizarea codurilor cu criteriu . de
polaritate se limitează numai la transmisia pe circuite fizice.
Criteriul de polaritate a impulsului permite două valori distincte (polaritatea pozitivă şi negativă).
Criteriul de fază a curentului alternativ (0) se utilizează de obicei în cazul alimentării sincrone la frecvenţă industrială, la
punctul de comandă şi de execuţie. In acest caz, identificarea fazei se efectuează prin compararea fazei semnalului recepţionat cu
faza reţelei, într-un detector de fază. Pentru mărirea siguranţei de identificare se utilizează de obicei numai două valori ale

8 - Telemecanica industrială 113

112
 a«as

criteriului de fază (0° şi 180°) 1). Stabilitatea Ia perturbaţii a acestui criteriu este relativ ridicată şi utilizarea lui este
-posibilă pentru codificarea pe circuite fizice şi în cazul multiplicării canalelor prin frecvenţe.
Criteriile de timp ale impulsului (durata impulsului, durata pauzei dintre impulsuri, poziţia impulsului faţă -de
urt reper de t-imp sau faza impulsului, numărul de impulsuri), sînt criteriile cele mai universale şi'cele -mai des utilizate
în codificare.
Criteriile de durată a impulsului ( T i ) şi de durată a pauzei dintre două impulsuri (T p ) , .pot fi utilizate atît în
cazul transmisiei pe circuite fizice cît şi în cazul multiplicării canalelor prin frecvenţe, fiind din punct de vedere al
utilizării, universale. Obţinerea şi identificarea criteriilor de durată se poate realiza cu mijloace destul de simple, prin
utilizarea diferitelor tipuri de relee de timp. Utilizarea criteriului de durată duce Ia o oarecare mărire a timpului^ de
transmisie, ceea ce nu este întotdeauna admisibil, în practică se utilizează-în special criteriul de durată a pauzei.
în afară de măsurarea intervalului -de timp dintre două impulsuri consecutive, care se efectuează în cazul
criteriului de durată a pauzei, se mai utilizează criteriul de poziţie sau de fază a impulsului ( 0/), care constă în
-măsurarea intervalului de timp dintre apariţia unui impuls, sau a mai multor impulsuri, şi un reper -de tim-p.
Poziţionarea impulsurilor se utilizează în sistemele cu separare în timp, la care se efectuează sincronizarea ciclică (v.
mai departe).
Codurile cu număr de impulsuri variabil au o stabilitate scăzută la perturbaţii, deoarece apariţia sau dispariţia
unui impuls datorită perturbaţiilor din canalul de telecomunicaţie duce la -perturbarea codului. Utilizarea acestui
criteriu este posibilă numai în cazul în care se iau măsuri suplimentare de protecţie.
Criteriul de frecvenţă a impulsului (F) poate fi utilizat pentru codificare, atît în cazul circuitelor fizice, cît şi în
cazul multiplicării canalelor. Acest criteriu de impuls asigură o stabilitate ridicată a codului la perturbaţii, frecvenţa
nefiind în generat modificată la trecerea prin canale -de telecomunicaţie. Este totuşi posibilă apariţia unor frecvenţe
corespunzătoare frecvenţelor utile, ceea ce poate duce la perturbarea codului.
a. Metode de codificare. Criteriile de impuls analizate şînt inegale în ceea ce priveşte posibilităţile de formare a
codurilor.

*) Acest caz poate fi considerat ca echivalentul în curent alternativ al polarităţii din curentul continuu, deoarece se obţine prin inversarea
a două conductoare.
Astfel, după cum s-a arătat, criteriul de polaritate a impulsului permite numai două valori -distincte. Celelalte criterii de
impuls ‘ permit, în principiu, un număr -mare de valori distincte. Pentru a simplifica însă şi a face sigură identificarea
valorilor criteriului de impuls în cod, se utilizează, de obicei, numai 'două valori distincte ale unui criteriu de impuls. în
acest caz, cele două valori sînt mult diferite între ele. Astfel, în cazul amplitudinii şi duratei, raportul lor este de 2—5 ;
de cele mai, multe ori se consideră suficient raportul 3. In cazul criteriului de fază a curentului alternativ se utilizează,
de obicei, valorile 0 şi 180°. Utilizarea a numai două valori ale unui criteriu de impuls corespunde caracterului Opozi -
ţional al informaţiei cu caracter calitativ, pentru majoritatea obiectelor conduse*}. Cu toate acestea este-posibilă şi
uneori raţională utilizarea unui număr mai mare de valori ale unui criteriu de impuls. In continuare se va nota numărul
de valori ale unui criteriu de impuls cu K. Astfel criteriul de frecvenţă şi criteriul de poziţie a impulsului permit
utilizarea, în mod curent, a unui număr relativ mare de valori ale criteriului de impuls.
în sistemele telemecanice de tip discontinuu se utilizează adeseori combinarea diferitelor criterii de impuls în
cod, pentru obţinerea unor posibilităţi mărite de codificare. In acest caz fiecare impuls din cod poate purta simultan mai
multe criterii diferite. Din punct de vedere âl posibilităţilor de combinare reciprocă, toate criteriile de impuls utilizate
într-un cod şi toate valorile pe care le poate lua fiecare criteriu de impuls într-un anumit cod, sînt elemente de
combinare. -
D.upă M. A. Gavrilov, toate elementele de combinare pot fi împărţite în elemente complete şi elemente parţiale
de combinare. Prin elemente 114 complete de combinare se înţeleg acele elemente care permit combinarea reciprocă 115 fără
limitare şi, deci, pot participa simultan la formarea unui aceluiaşi impuls din cod. Din această categorie fac parte
diferitele criterii de impuls analizate anterior (de durată, amplitudine, polaritate, frecvenţă etc.). Prin elemente parţiale
de combinare se înţeleg acele elemente a căror combinare reciprocă este limitată. Din această categorie fac parte
diferitele valori afe aceluiaşi criteriu de impuls, care nu pot

1 Pentru separarea canalului de sincronizare de cel de transmisie a informaţiei, în sistemele cu separare în timp cu sincronizare pas cu
pas, se utilizează de asemenea două valori ale unui criteriu de impuls (o valoare de sincronizare şi o valoare de selecţie sau de codificare). Tn cele
ce urmează se va denumi element selectiv de cod elementul care poarta valoarea selectivă şi element de sincronizare, elementul de cod care
poartă valoarea de sincronizare a criteriului de impuls.
apare simultan în acelaşi impuls clin cod (valori diferite de amplitudine, durată, poziţie, polaritate etc.). Valorile diferite ale
criteriului de frecvenţă a impulsului sînt elemente complete de combinare, deoarece este posibilă combinarea lor reciprocă
fără limitare şi ele pot participa simultan la formarea unui impuls din cod.
. Introducerea acestor noţiuni permite sa se generalizeze toate cazurile de utilizare a elementelor ele combinare după
posibilităţile lor de combinare în cod.
Sistemele de coduri utilizate în telemecanică pot fi reprezentate funcţie de mai multe variabile:
N = f ( n , .4, T j P } F), (53)
unde : N este numărul de semnale ;
n —■ numărul de im,pulsuri în cod ;
A , T 9 P , F --r respectiv numărul de elemente parţiale de combinare. ale elementelor complete de combinare de
amplitudine, durată, polaritate şi frecvenţă. In funcţie de valorile variabilelor clin expresia (53) poate fi
făcută clasificarea codurilor utilizate în sistemele teJemecanice de tip discontinuu.
Din -punct de vedere al numărului de variabile, codurile pot fi cu utilizare necombinată a criteriilor de impuls, clacă
există o singură variabilă în expresia (53) şi cu utilizare combinată a criteriilor de impuls, dacă există mai multe variabile.
Din punct de vedere al valorilor -pe care le pot lua variabilele din expresia (53), dacă toate variabilele utilizate iau
numai două valori, codurile sînt cu elemente binare, iar dacă una sau mai multe variabile pot lua mai mult ele clouă valori,
codurile sînt cu elemente nebinare.
Din punct de vedere al numărului -de impulsuri din cod, se deosebesc coduri cu un singur impuls, dacă n— 1, şi
coduri cu mai ■multe impulsuri dacă n> 1. Codurile cu mai multe impulsuri pot avea un număr de impulsuri n constant, sau
un număr de impulsuri variabil. In telemecanică se utilizează, de cele mai multe ort, codurile cu număr constant de
impulsuri.
Dacă. F —0, expresia (53) devine :
(n, A T , P )
şi reprezintă sistemul de coduri de curent continuu, iar dacă P = 0 .
* A! = f " ( n f A , T f F ) } (55)
ceea ce reprezintă sistemul de coduri de curent alternativ,

116

(54)

mmm
'igming?'
 Codurile utilizate în sistemele telemecanice de tip discontinuu pentru transmisia informaţiei cu caracter calitativ pot
fi clasificate, după metoda de selecţie utilizată, în coduri cu selecţie directă şi coduri cu selecţie combinatorie 1).
în selecţia directă numărul de semnale N posibile este:
N-nK* (56)
unde K este numărul de valori ale criteriului de impuls utilizat ;
iar n — numărul de circuite fizice sau de canale de frecvenţă, în cazul separării pe circuite fizice sau prin frecvenţe, sau de
poziţii diferite posibile ale impulsului în cod, în cazul separării în timp. în selecţia combinatorie fiecare semnal se formează
prin combinarea, după o anumită lege de combinare, a tuturor circuitelor fizice sau a canalelor de frecvenţă utilizate, iar în
cazul separării în timp prin combinarea după o anumită lege a tuturor elementelor din codul transmis. Numărul de semnale
N posibile este funcţie de metoda combinatorie utilizată,
N—f(n, K) (57)
Pentru n şi K egale, numărul de semnale N este mai mare în cazul selecţiei combinatorii decît în cazul selecţiei directe.
Selecţia directă este utilizată pe larg în telemecanică industrială în ■special atunci cînd nu este necesară transmisia unei
cantităţi mari de informaţie, deoarece permite realizarea unor sisteme simple, în cazul cînd este necesară transmisia unei
cantităţi mari de informaţie, se utilizează selecţia combinatorie. La aceeaşi cantitate de informaţie transmisă,
selecţia’combinatorie în cazul separării pe circuite fizice sau în frecvenţe permite micşorarea numărului de canale necesare,
faţă de selecţia directă. în cazul separării în timp, prin selecţia combinatorie se micşorează durata de trans misie a unui
semnal, datorită reducerii numărului de impulsuri în cod la aceeaşi cantitate de informaţie transmisă ; în mod ana log, în
cazul separării în frecvenţă se reduce spectrul necesar.
î*n cazul metodei de grupare, selecţia se efectuează în două sau mai multe trepte. Numărul total de informaţii se
împarte pe grupe, în fiecare grupă efeetuîndu-se transmiterea mai multor informaţii. în acest caz numărul de semnale N este,
N=NrN*...Nt, (58)

1 Se mai utilizează clasificarea codurilor în: coduri cu selecţie calitativă (pentru separarea pe circuite fizice şi separarea în frecvenţe) şi cu
selecţie distributivă (pentru separarea în timp). .

117
 rw
r
•VI n
1
unde./Vi, N2 .. Nt este numărul de informaţii transmise în cadrul '■? fiecărei trepte i de gru-pare, iar numărul
total n necesar este:
n-Ni+N*+ * (59) }
Faţă de selecţia directă, în care n=N, gruparea prezintă ‘ i avantajul reducerii numărului de circuite, de
poziţii n necesare f sau -de elemente de spectru *). , |
In cazul grupării este posibilă, de asemenea, utilizarea j combinată a metodelor de selecţie prezentate,
într-un cod.
La formar§a codurilor trebuie să se ţină seama de gradul S
de perturbare al canalului de telecomunicaţie pe care se efectuează j
transmiterea semnalelor. Din acest punct de vedere codurile utilizate în telemecanică pot fi coduri fără protecţie
şi coduri protejate. !
La primele, în cazul apariţiei unei perturbaţii unitare 2) este ]
posibilă transformarea unui semnal util în altul. La codurile i protejate, în funcţie de gradul de protejare
realizat, sau nu se recepţionează semnalele pertubate în. anumite limite, 3) sau ' . semnalele, perturbate pînă la o
anumită limită sînt recepţionate "j
ca semnalul iniţial neperturbat, iar semnalele perturbate peste ]
acea limită nu sînt recepţionate.
In multesisteme cu selecţiecombinatorie elaborate, se :
utilizează pentru codificare un singur criteriu de impuls. în acest \ caz, numărul de combinaţii
posibile este : i
N-K*- (60) \
Pentru mărirea stabilităţii la perturbaţii şi pentru simplificarea dispozitivelor de decodificare se utilizează
de obicei numai ;j două valori ale criteriului de impuls. Aceasta permite să se . \ obţină şi o viteză maximă de
transmisie 4 5). în acest caz, nu- “
mărul de combinaţii posibile corespunde formulei codului binar cu utilizarea tuturor combinaţiilor :
N=2n. (61)

118

1 Selecţia prin grupare este un caz particular al selecţiei combinatorii, şî anume un caz în care se utilizează numai o
parte a combinaţiN01* posibile ale elementelor de cod. .
2 Prin perturbaţie unitară se înţelege apariţia sau dispariţia unei valori a unui criteriu de impuls, ca urmare a acţiunii
perturbaţiilor. De exem
3plu, trecerea unei valori a unui criteriu de impuls în altă valoare (c4i excepţia valorii zero) constituie o perturbaţie dublă.
4*■**) De exemplu perturbaţie unitară, dublă etc.
5 Se demonstrează teoretic, ca pentru obţinerea unui viteze maxime de transmisie, valoarea optimă este Koptim =£—
2,718... Practic, se utilizează K=2.
 Tn tabela 6 se arată combinaţiile posibile în cazul codului binar, cu n = 3. Prezenţa valorii selective a
criteriului de impuls s-a notat cu 1 iar absenţa valorii selective cu 0. După cum se ■vede din tabelă, codul binar
permite transmiterea tuturor numerelor din sistemul zecimal. Astfel, de exemplu transmiterea cifrei 7 se
efectuează cu prezenţa valorii selective a criteriului de impuls în toate elementele codului: 7 —2a+21 + 2°.
Mărind numărul de elemente de cod, se poate transmite un număr mai .mare de unităţi diferite din sistemul
zecimal.
Tabela 6
Formarea codului binar de tîp 2*, (2rt—1),
.Cifra Combinaţia de cod

2" i 2 3

:1 0• 0 0 0
2 i 0 0 1
3 2 1 :0 1 0
4 3 0 1 1
5 4 I •0 0
5 : 5 1 0 I
7 • 6 J 1 0
7
8 1 .1 1

După cum reiese din exemplul prezentat, metoda de codificare binară .permite transmiterea :cu n
elemente de cod, a numerelor de la 1 la 2 n — L
î;n exemplul arătat :S-a utilizat »prezenţa sau absenţa unei singure valori selective .a criteriului de
impuls. -Dacă însă se utilizează pentru selecţie, de exemplu, în cazul criteriului de polaritate, ambele valori
distincte ale criteriului de impuls + ■şi —, devine posibilă transmiterea-cu n elemente de cod a numerelor de la
1 La;2rt,.satt transmiterea a 2 n—1 valori şi transmiterea .'.separată a valorii de 0. Intr-.adevăr în cazul criteriului
de polaritate, ambele valori distincte ale criteriului,+ şi — pot fi selective. Combinaţia de cod 000 din tabela 6,
care nu conţine elemente
-selective de cad, devine în acest caz + + + sau-----------------şi poate
îi utilizată pentru transmiterea unei informaţii. ■
Utilizarea, tuturor combinaţiilor codului binar este posibilă :in special .în cazul transmisiei ciclice a
semnalelor discontinui. In .acest caz se poate utiliza ca metodă de protecţie împotriva perturbaţiilor
.-anali,zarea unui număr de semnale recepţionate consecutiv şj .acţionarea dispozitivelor de execuţie sau
înregistrare,

119
numai în cazul recepţionarii semnatului corect, a cărui probabilitate de repetare în timp trebuie să fie mai mare
deeît a celui perturbat.
Avînd în vedere caracterul continuu al variaţiei informaţiei de control şi comandă cu caracter cantitativ
(telemăsură şi telereglare) şi necesitatea de a transmite un număr mare de valori, distincte pentru a mări
precizia transmisiei, se utilizează de obicei în acest caz codul binar complet şi se efectuează transmisia ciclică a
informaţiei. .
Caracterul intermitent al informaţiei calitative de comandă şi control (telecomandă şi telesemnalizare) şi
gradul mai mare de stabilitate la perturbaţii şi siguranţă în funcţionare care se cere acestor sisteme, a făcut
necesară utilizarea unor coduri cu protecţie mărită.
In codurile analizate pînă în prezent, în cazul apariţiei unor perturbaţii
este posibilă [transformarea unui semnal în altul, ceea ce în reprezentarea
grafică a codului binar înseamnă trecerea unei unităţi sau a mai multor unităţi
în zero sau invers. După cum se vede din tabela 7 pentru codul binar cu n = 3,
dacă iniţial s-a transmis cifraj cu codul 2,,_1 după numerotarea din tabela 6,.
Tabela 7
Transformarea codurilor la acţiunea perturbaţiilor
Combinaţia dc cod
Cifra
uoservaţii
1 2 3;

Cifră Transformarea Nr. de unităţi de

3 0 1 1 unităţilor perturbaţie
transmisă •binare

1 0 1 1 ->0
0 Perturbaţie
2 0;1 *1 0
7 1 0-> 1 unitară
1
'0
0 0 0
Cifră l /?u Perturbaţie
recepţionată 5 I 0 1 1->G dublă
0-*l
6 1 1 0 * I u: / (
9 ■

4 Fig. 49, Poziţionarea----cf

sem-
nalelor purtătoare de infor*
l->0 Perturbaţie maţie.
1 0 0
0->l triplă

în cazul apariţiei perturbaţiei unitare, duble sau triple, aceasta poate să se transforme astfel, încît la recepţie să
apară toate combinaţiile posibile din tabela 6. ^ . .
R. W. Hamming a propus să se reprezinte sistemele de semnale sub forma unui cub cu n dimensiuni, cu
lungimea laturilor de o unitate. Pentru n = 3, sistemul se poate reprezenta ca în fig. 48, a > în care se poate
urmări intuitiv transformarea combi-

120 121

Fig. 48. Reprezentarea grafică a sistemului de semnale:

a — reprezentarea spaţială pentru n—3 ; î> — reprezentarea in plan pentru n
—i.

naţiei de cod 011 .la apariţia perturbaţiei unitare, duble şi tri:ple. Pentru cazul n>3, se utilizează metoda
propusă de M. A. G&vrilov, de desfăşurare a cubului în plan. In fig. 48 b este reprezentată această metodă,
pentru n=4.
Pentru obţinerea codurilor protejate sau a semnatelor ne- transformabi le„este necesar, în cazul general,
ca din numărul total de combinaţii posibile să se aleagă numai acele combinaţii care’ sînt situate reciproc la. o
distanţă D de unităţi de perturbaţie. Toate combinaţiile care sînt distanţate de -semnalul aleis cu un număr -de
perturbaţii unitare mai mic sau egal cu clt sînt executate ca semnale -utile ale celui mai apropiat punct ales, iar
toate combinaţiile care se găsesc ia un număr de unităţi de perturbaţie cuprins . ..
între d+1 şi’ d+A nu se execută (fig. 49). Combinaţiile utne vor fi în acest caz situate la distanţa
D=2d+L + \ unităţi de perturbaţie. (62)
Codurile cu protecţie pasivă sînt coduri protejate, în care semnalele perturbate pînă la o anumită limită
nu sînt executate.

121 121
 ■иве тшшшЛЁКШЁШ

Pentru acest caz cl—O {ii distanţa dintre două combinaţii utile este: '
•• 0-A + I. (63)
. Pentru multe cazuri 'practice se consideră suficientă asigurarea protecţiei Ia o unitate de perturbaţie (A = I). In
acest caz, dacă semnalele utile sînt distanţate la două unităţi de perturbaţie ( P = 2 ) , transformarea unei combinaţii
utile în alta nu este posibilă în cazul perturbaţici unitare şi toate semnalele cu perturbaţii unitare vor fi executate. O
metodă de formare a codurilor care să asigure protecţia la o perturbaţie unitară constă în utilizarea ■exclusivă a
combinaţiilor pare sau impare. Numărul de combinaţii .utile este, în acest caz,

2n=2n~\ (64)
în cazul exemplului anterior (n=3), numărul de combinaţii de. ■cod utile pentru utilizarea combinaţiilor impare este
A/=23~' = 4, adică 001, 010, 100, 111. Pentru obţinerea «aceluiaşi 'număr de opt combinaţii de cod utile este necesară
mărirea numărului de elemente de cod la «—4. In acest sistem, fiecare cod diferă de altul cel puţin cu două unităţi de
perturbaţie. In sistemele telemecanice_ pentru transmisia informaţiei cu caracter calitativ •se utilizează adeseori numai
combinaţiile în care numărul de «elemente se.iective m este constant. In acest caz numărul de corn- - binaţii este egal cu
combinări de n elemente luate cîte m, (n—w)l ml
Pentru 0=3, numărul de combinaţii utile la /n=I sau m-=2 este 3. Numărul maxim de combinaţii se obţine
pentru
in
= ~2 > c'n'd n este număr par şi pentru cînd n este
număr impar. Numărul de combinaţii utile ce se pot obţine este mai mic faţă de codul cu combinaţii pare sau impare,
deoarece indiferent de valoarea lui m, pentru n>2,
____A ' / /acz\
(n—m) 1 m\ ^ 1 ■ . tbb)
N=C%= Cu toate (65) acestea, de multe ori se preferă utilizarea
acestui cod, pentru că m asigură o protecţie simplă în cazul în
care

123

1 Dacă m = l(C^) se obţine cazul selecţiei directe.

jtt = const.,-schema de decodificare se realizează simplu şi se ob- :ţine o stabilitate la perturbaţii mai ridicată decît a
codurilor de tip par-impar.
Codurile cu autocorecţie sau cu execuţie grupată sînt coduri pentru care d 0.
Dacă se consideră d— 1 şi A = 0, se obţine sistemul de coduri în care semnalele utile sînt distanţate la trei unităţi
de perturbaţie ( D = Q ) . Deoarece în acest caz d = 1, aceasta înseamnă că toate ■semnalele care diferă de. cel util cu o
unitate de perturbaţie voi putea fi identificate şi recepţionate ca semnal util. In exemplul anterior, la n = 3, combinaţiile
de cod care permit autocorecţia sînt situate >pe diagonala cubului (fig. 48, a ) şi deci se pot obţine maximum două
combinaţii cu autocorecţie la o perturbaţie unitară. Fiecare din cele două combinaţii de cod utile, alese, este însoţită de
alte trei combinaţii de cod distanţate la o unitate de perturbaţie, care vor fi' recepţionate ca semnalul util de care aparţin.
Astfel, pentru combinaţia 011, semnalele însoţitoare vor fi 010, 111, şi 001, iar pentru combinaţia 100 semnalele .însoţi-
toare vor fi 000, 101 şi 110.
Pentru cazul cel mai general, în care şi A^0, distanţa dintre două semnale utile ar trebui să fie de cel puţin patru
elemente unitare de perturbaţie (pentru d = \ şi A = l ) . In acest •caz, pentru obţinerea mai multor semnale utile este
necesar sa se ia n>3, pentru n=-3 putîndu-se obţine la limită un singur semnal util (oricare din cele 8 combinaţii).
.
In concluzie, pentru obţinerea unor coduri cu stabilitate' mărită la perturbaţii, din numărul de combinaţii posibile
se aleg numai acelea care satisfac gradul de protecţie cerut de siste mul elaborat. Dacă gradul de protecţie a4 codului
utilizat creşte, scade gradul de utilizare al semnalului şi creşte surplusul de semnal, la aceeaşi informaţie transmisă.
Surplusul de semnal pentru fiecare din metodele de codificare analizate se poate aprecia prin raportarea la codul cu
utilizarea tuturor combinaţiilor posibile:

(6?)

unde: n este numărul de elemente ale codului utilizat,

/20 — numărul de elemente necesar codului cu utilizarea tuturor combinaţiilor posibile, pentru obţinerea
numărului de combinaţii din codul utilizat.
 sa№h H ,, , m

Gradul de utilizare al combinaţiilor posibile la un anumit număr de elemente de cod n, se poate aprecia prin procentul
de combinaţii utilizate:

P„=^100%, (68)

unde : N 0 este numărul He combinaţii maxime care se pot obţine cu un anumit număr de elemente de cod n ; iar N —
numărul de combinaţii utilizate, în tabela 8 se prezintă expresiile de codificare utilizate frecvent în teleme.canică.
• In fig. 50 se arată cele trei metode posibile de separare, utilizate în telemecanică pentru transmisia unor informaţii de
comandă cu caracter calitativ. în cazul metodei de separare prin circuite fizice (fig. 50, a), -pentru fiecare informaţie se
utilizează
ic
3C

iti
iii
tti
Tabela 8
Numărul de informaţii N posibil de transmis prin diferite metode de codificare
i
1
TJ D
TT Coduri cu selecţie combinatorie JL nC 1 (TU
o <L >
O i—i
Coduri cu
Nebinare a selecţie
directă
Binare
---^ ~
tu
o <u /f-valori selective ale
Iu n /f=2 tf~l
Coduri fără

criteriului
— IFR—tO tR
cu selecţie grupare

r—O- ----------- JLJ C - t O —

'ZT?Ffhz20’ IR —F7}—®—Vv—- '=3Fitz30Jk 38 -—
n\ (vFHHPvv—"
îl Kn 2« 2n —1 tn
(n—m)\m\
-<* ■—0H53
—
prin grupare

* j KFR KO KR i
1
—[v7|—[§]—Vv—ţ
Nt 1
Coduri

(ATr —/77j) 1/7Î! !

Fîg. 50. Metode de separare :

NIN2...N{ a — separare prin circuite fizice ; b — separare în timp ;
Nt\

I ml I
un conductor propriu ; există de asemenea, un conductor comun,
... (2^' —1)

pentru toate
b. Metode de separare. Separarea 'Semnalelor în canalul ■ informaţiile ! transmise. ^
de telecomunicaţie se poate efectua : prin circuite fizice, în timpPentru
şi prinaceastă metodă, numărul de informaţii, la /v—1> funcţie
frecvenţe. Se poate utiliza, de asemenea, combinarea de numărul de conductoare, j se exprimă .prin relaţia
metodelor de separare. în cadrul fiecăreia dintre metodele de J
separare enumerate se jpot utiliza metodele “de codificare şi 1 N=n—1, (69)
selecţie analizate anterior. Datorită faptului că metoda de sepa- j
rare determină într-0 mare măsură elementele şi circuitele unde
sis-: N este numărul } de informaţii, iar
temelor elaborate, cît şi metodele tehnice necesare în elaborarea n — numărul ; de conductoare. _
lor, se obişnuieşte să. se clasifice sistemele telemecanice de tipAceastă metodă ■ permite transmiterea simultană a tuturor
discontinuu după metoda de separare utilizată. informaţiilor. Datorită j numărului mare de conductoare necesai,
125
124
 metoda poate fi utilizată numai la distanţe mici şi în cazul u n u i număr relativ mic de informaţii; .ea se utilizează, de
obicei1 numa-i la transmisia informaţiei de control şi comandă cu caracter calitativ. în cazul separării prin circuite fizice,
numărul de informaţii care se^poate transmite, pe acelaşi număr de conductoare, poate fi mărit,1 prin utilizarea unor
criterii de impuls, ca polaritatea, sau amplitudinea în selecţie directă sau în selecţie combinatorie.
Separarea în timp (fig. 50, b ) se caracterizează, în cazul cei mai simplu, prin distribuţia în timp a informaţiilor,
prin intermediul a jiouă distribuitoare D \ şi D 2 care funcţionează sincron.. Cele două distribuitoare pregătesc consecutiv
circuitele fiecărui obiect conclus. Metoda nu permite, prin însăsi caracterul ei* transmisia simultană a »mai multor
informaţii. Este însă posibilă transmisia mai multor informaţii într-un ciclu de funcţionare a celor două distribuitoare.
Metoda de separare în timp este metoda cu utilizarea cea mai universală în transmisia informaţiilor tetemeoanice de
control şi comandă cu caracter cantitativ şi calitativ. în acest caz, ca şi în cazul separării prin frecvenţe, numărul de
informaţii nu depinde de numărul de conductoare a.le canalului utilizat, ci de, numărul de poziţii de lucru ale celor două
distribuitoare, ,
Sistemele care utilizează această metodă de separare* necesită în principiu, la emisie, I \ oscilatoare sinusoidale
(10, 20 .., K O ) pe frecvenţele /1, /2 * • * f k ?i K filtre de bandă (I F E , 2 F E ... K F E ) care să permită trecerea
acestor frecvenţe, iar la recepţie, K circuite selective formate din filtre de bandă (1 F R ... K F R ) pentru recepţia
frecvenţelor f i ... f*, /( elemente detectoare (1D,.. K D ) şi R elemente de acţionare cu caracteristică de releu
( I R . . , K R ) pentru transmisia unui număr K de informaţii.
Metoda poate fi utilizată atît la distanţe mici cît şi la distanţe mari, în cazul unui număr relativ redus informaţii,,
datorită limitărilor impuse de canal, asigurînd o rapiditate suficient de mare şi posibilitatea de transmitere simultană a
tuturor informaţiilor. Această metodă se utilizează, de obicei, la transmisia informaţiei de control şi comandă cu caracter
calitativ. Datorită simplităţii relative a structurii şi a numărului mic de circuite generale, sistemele cu separare în
'frecvenţă se utilizează în special în cazul obiectelor industriale dispersate, în care. nu mărul de operaţii necesare de
transmis, la fiecare punct, este relativ mic.
Domeniul de utilizare şi posibilităţile metodei de separare prin frecvenţe pot fi considerabil lărgite prin
combinarea valorilor criteriului de frecvenţă, ceea ce duce însă la complicarea substanţială a aparaturii utilizate,

1
3. Elemente, circuite şi blocuri funcţionale generale

a. Relee. Elementul de bază al sistemelor telemecaniee de* tip discontinuu este elementul cu caracteristică de
releu, la care mărimea de ieşire variază în salt, ori de *c?îte ori mărimea de intrare, care variază continuu sau în salt,
trece «prin anumite valori de prag.
Pentru mărimea de intrare se mai utilizează termenul de mărime de comandă, iar pentru mărimea de ieşire
termenul de mărime comandată.
Energia din circuitul de intrare al unui releu poate să difere ■ de energia din circuitul de ieşire atît cantitativ cît şi
calitativ,, dar cel puţin una din ele este energie electrică. în sistemele tele- mecanice de tip discontinuu se utilizează relee
la care atît mărimea de intrare, cît şi cea de ieşire sînt electrice. Aceste relee se- împart în două categoriirelee
electromecanice (relee cu contacte) şi relee statice (relee fără contacte).

126 127
1 (70}
unde n este numărul de poziţii de lucru ale distribuitoarelor Di şi D 2 .
Meţocla de separare în timp »poate utiliza toate criteriile de impuls şi toate metodele de codificare expuse anterior.
Sistemele cu separare în timp se pot utiliza atît la distanţe mici cît şt la distanţe mari şi sînt avantajoase în special în cazul
unui număr mare de informaţii ce trebuie transmise, pentru cazul în care obiectele conduse sînt dispuse concentrat, sau
concentrat dispersat
Separarea prin frecvenţe (fig. 50, c ) utilizează, în cazul cel mai simplu, pentru fiecare informaţie ce trebuie
transmisă o valoare distincta a criteriului de frecvenţă a impulsului. în acest caz se^poate utiliza un canal de
telecomunicaţie obişnuit, însă numărul de informaţii transmise nu mai depinde de numărul de conductoare al canalului
utilizat, ci se exprimă prin relaţia :
’ N = 1C, (71)
unde I ( este numărul de valori ale criteriului de frecvenţă a impulsului. ’ ’ ’ ■
 In releele electromecanice acţiunea mărimii de intrare asupra celei de ieşire s e , exercită prin inter mediul
deplasării me< -canice a unor piese; ca .urmare a acestei deplasări se înohtd .şi se deschid contacte în* circuitul de ieşire,
în releele statice, acţiunea mărimii de intrare asupra celei •de ieşire se exercită prin intermediul variaţiei unor
parametri

o h
Fig, 51, Caracteristicile unui releu :
a—y=f(x) î y=f(<) pentru un releu rapid ideal (ffr *=0),

fizici interni ai releelor, fără ca această variaţie să fie însoţită de deplasare mecanică.
In fig. 51, a este arătată dependenţa mărimii de ieşire y de mărimea de intrare x :

. //=/(*), .(72)
pentru un element cu caracteristică de releu ideală. Elementul cu caracteristică de releu are două poziţii corespunzătoare
valorilor ymax Şi ymin ale mărimii de ieşire, care se notează respectiv cu I şi 0. Se obişnuieşte să se -numească valoare de
acţionare x a C f a variabilei x , yalorea de «prag corespunzătoare saltului de la ymtn la ymax şi valoare de revenire xreu a
variabilei x, valoarea de -prag corespunzătoare saltului invers al mărimii de ieşire.
Pentru o caracteristică de releu ideală, Ia valori x f > x a c f , releul se găseşte în poziţia 1, t/=ymaa=const.; iar pentru
x<xrtu, releul se găseşte în poziţia 0 şi //=jVn=const. Pentru zona ■Xrti><Lx<.xaCţ, releu! se găseşte în poziţia 1 sau 0,
păstrând poziţia pe care o avea înainte ca variabila x să intre în această zonă de variaţie.
Valorile ymax, ymtn, xoet, xre„, determină ciclttl de „histerezis“ care caracterizează funcţionarea unui releu şi parametrii
.acestuia în regim static.
 Parametrii cei mai importanţi ai unui releu sînt: sensi-. biliîatea, factorul de amplificare, factorul de lucru, factorul
de revenire, factorul de siguranţă Ia acţionare, numărul de circuite comandate, timpul de basculare, durata de serviciu şi
frecvenţa maximă de lucru.
Sensibilitatea releului, determinată de valoarea x„ct, poate fi exprimată prin puterea, tensiunea, sau curentul,
necesare ia intrare pentru o acţionare sigură. .
Factorul de amplificare al releului poate fi determinat prin raportul:
ţţ Xmax~Hmtn . (73)
x
“ act
în cazul în care ( V m » r — r e p r e z i n t ă puterea circuitului comandat ia ieşire, iar X a c ţ puterea necesară la intrare, Ka
reprezintă amplificarea în putere a releului. Factorul de amplificare poate varia în anumite limite, funcţie de tipul şi
construcţia releului.
Factorul de lucru • al releului este determinat de raportul
. Kt=tyJ!2L. (74)
smia .
Pentru a obţine o funcţionare sigură a releului este necesar ca valorea factorului Kt să fie cît -mai mare. Releele
electromecanice asigură valoarea maximă a parametrului de lucru (/<-> oo), deoarece în acest caz, poziţia 1 (releu
acţionat) corespunde practic unui scurtcircuit (contact închis), iar poziţia 0 (releu în poziţie normală) corespunde, practic
întreruperii circuitului (contact deschis). La releele cu contacte, ymtn = 0 ; la releele fără contacte, factorul Kt
caracterizează siguranţa de funcţionare a elementului; pentru o funcţionare sigură este necesar un factor de lucru şi de
obicei se poate obţine 5</0 <50.
Factorul de revenire este definit ca raportul dintre xrev şi
%acf > .
Kr=^<l. (75)
x
act'
Factorul de siguranţă la aciionarej

U (7fi)
x
acf
este corespunzător raportului dintre valoarea nominală a mărimii '.de intrare şi valoarea de acţionare a acestei mărimi.
Factorul de siguranţă la acţionare este în mod uzual cuprins între 1,3 şi 5,

330 131
128 3 - Telemecanica industriala 129
 .Numărul de circuite comandate se determină în cazul releelor cu contacte prin numărul posibil de contacte, ale
releului, iar în cazul releului fără contacte iprin numărul de circuite care pot fi conectate serie sau în paralel la -ieşirea
acestuia sau numărul de înfăşurări independente (în cazul elementelor magnetice). .
Timpul de basculare, , el unui releu este timpul necesar
pentru trecerea valorii de ieşire dintr-o stare de echilibru în cealaltă şi este determinat de caracterul procesului tranzitoriu.
Timpul de basculare al unui releu poate varia în limite foarte targi ; Astfel, pentru relee rapide, fără contacte, se pot obţine
cu uşurinţă timpi de basculare de ordinul microsecundelor, iar pentru relee de timp se pot obţine întîrzieri de ordinul
secundelor şi chiar minutelor. In fig. 51, 6 este reprezentată variaţia în timp a mărimii de ieşire, a unui releu rapid idea]
(f&=0), cînd mărimea de intrare creşte sau scade liniar, treoînd prin valorile de prag.
Durata de serviciu, pentru releele cu contacte, este determinată de numărul de basculări, Nb, pe care le asigură
releul fără dereglare ; acesta este de ordinul milioanelor şi este limitat de uzura pieselor în mişcare. Pentru releele fără
contacte durata de serviciu se apreciază -prin timpul de funcţionare continuă sub tensiune, T/. •
„ Frecvenţa maximă dd lucru, F, nnx, este determinată de numărul maxim de basculări corecte pe secundă, pe care le
admite releul. Pentru releele cu contacte, Fmax este limitată de timpul necesar deplasării pieselor în mişcare şi este, de
obicei, 10—30 Hz. Pentru anumite relee fără contacte, Fmax poate ajunge Ia valon de ordinul IO0Hz.
In afară de parametrii enumeraţi, releele utilizate în sistemele 1 telemecanice trebuie să aibă consum,
gabarite şi greutate reduse, .să nu fie sensibile la vibraţii mecanice şi să nu necesite o întreţinere costisitoare. Din
toate aceste puncte de vedere, releele statice sînt superioare releelor electromecanice. Apariţia în ultimii ani a
unor relee fără contacte cu proprietăţi superioare a dus Ia înlocuirea treptată a releului cu contacte’ -din sistemele
telemecanice. Utilizarea releelor fără contacte a permis să se mărească considerabil siguranţa în funcţionare,
ceea ce reprezintă condiţia esenţială impusă în -prezent acestor sisteme. .
R e l e e e l e c t r o m e c a n i c e ( c u c o n t a c t e ) . In sisteme telemecanice de, tip discontinuu se
utilizează diferite tipuri de relee cu contacte. Dintre acestea cea mai largă utilizare o. au releele electromagnetice
de curent continuu de diferite li-purt şi releele de tip rezonant. In telemecanică se utilizează releele

330 131
electromagnetice de curent continuu, de tip neutru şi polarizat, fabricate în mare serie pentru dispozitivele din
domeniul transporturilor şi telecomunicaţiilor (relee telefonice şi relee de cod) şi diverse tipuri de relee selective
speciale, de tip rezonant, necesare numai în cazul separării prin frecvenţe.
Avantajul principal -prezentat de releele în care comutarea circuitului comandat se face prin deplasarea mecanică a
unor piese este valoarea mare a factorului de lucru (K r*00): rezistenţa de contact, în cazul acestor relee, variază practic de
ia închis la deschis de 10^—IO10 ori. Releele cu contacte pot comuta un număr mare de circuite, iar funcţionarea .lor
poate fi uşor urmărită după poziţia armăturilor şi contactelor. Releele cu con- - tacte sînt unidirecţionare, adică nu
prezintă o reacţie a circuitului de ieşire .asupra celui de intrare.
Totuşi, releele cu contacte au o serie întreagă de dezavantaje : necesită — în exploatare — o deservire
permanenţă ae înaltă calificare ; nu prezintă o siguranţă în funcţionare suficient de mare, defectîndu-se în special din
cauza contactelor ; necesită la fabricaţie o reglare individuală complicată, ceea ce tace ca preţul lor de cost să fie
ridicat chiar şi în cazul unei producţii de mare serie; au o durată de funcţionare relativ scurta şi o frecvenţă -maximă
de-lucru destul de redusă ; au gabarite destu ce mari, consum ridicat şi funcţionare cu zgomot. . .
Dezavantajele prezentate -nu cond-uc însă Ia concluzia ca ie- lee'le electromecanice să nu se utilizeze, în
prezent sau în viitor, in sistemele telemecanice-de tip discontinuu. In practica, se menţine utilizarea celor mai
sigure elemente existente şi se introduc relee electromecanice -perfecţionate, care concurează cu cele statice
(relee cu gabarite extrem de reduse, cu număr foarte .
acţionări, cu consum mic şi stabilitate mare la vibraţii). Releen cu’contacte continuă să se utilizeze în circuitele
in care bascularea lor are loc destul de rar (-în circuite de execuţie sau eventual de
semnalizare). . ,.
Releul electromagnetic neutru de curent continuu reacţionează în acelaşi mod ia curentul continuu de ambele
polarităţi. Acest tip de releu (fig. 52) are miezul magnetic, jugul şi armatura din fier moale masiv. Contactele reprezintă
elementul de execuţie al releului. Contactele se compun din pastile de metal rezistent Ia oxidare si coroziune fixate pe
lame de contact construite din metal arcuitor. Contactele trebuie să -permită o legătură electrica , sigură, o rezistentă cît
mai mică de trecere a curentului electric si să fie insensibile la trepidaţii. Pentru o funcţionare sigura este necesară o
anumită presiune de contact care depinde de caracte-

330 131
 risticiJ-e releului utilizat. Pentru relee obişnuite de tip telefonic presiunea de contact, PCj este 10—30 g, pentru relee
mai sensibile de tip polarizat Pc este 0,1—2,0 g, iar pentru releele intermediare Pc este 20—350 g. Contactele trebuie
să asigure, de asemenea, o durată mare de serviciu. Durata de serviciu a contac- eior depinde de materialul contactelor,
de uzura mecanică şi de eroziunea electrică, parametri determinaţi de puterea si caracterul sarcinii şi de stabilitatea
mecanică a lamelor de contact. Pentru contactele care funcţionează la curenţi mici se folosesc metale preţioase: argint,
aur, platină şi aliajele lor (în particular cu /• J^ntru contactele care funcţionează la curenţi mari se utilizează metale
greu fuzîbile şi dure ca voîfram, molibden şi aliajele acestora cu metăîe preţioase. Pentru a mări durata de serviciu a
contactelor se utilizează dispozitive de stingere a scîn- tcilor, compuse din circuite conţinînd rezistenţe şi capacităţi,
care se conectează în paralel cu contactele.
Depunerea prafului sau a unor particule străine, a unor pelicule de oxizi, pe contacte, datorită fenomenelor de
eroziune electrica, la variaţia factorilor climatici (temperatură, umiditate), precum şi vibraţiile mecanice, pot duce la
deteriorarea contactelor. Pentru a mări siguranţa în funcţionare, contactele se execută u in pereche, deoarece în acest
caz este mult mai puţin .probabila nefuncţionarea lor. Se utilizează de'asemenea ermetizarea releului şi îrt special a
grupului de contacte.
r m
w .^ staţionar, releul electromagnetic neutru poate avea doua poziţii, acţionată sau normală. La acţionare curentul
care rece prin înfăşurarea de comandă w (fig. 52) produce un flux magnetic ® care se închide prin întrefierul 5 dintre
armătură si miez. Forţa electromagnetică de atragere FQ, care apare în acest caz, este direct proporţională cu pătratul
fluxului magnetic c& sau cu pătratul ampei spirelor Iw din circuitul de comanda şi invers proporţională cu pătratul
1
lungimii întrefierului dintre miez si armatură 5:

F,-K,V=Kfiţ.. (77)
Fig, 53, Caracteristica electro-
ntru
(v £ fi^^re valoare a aniper s*p i ret or se .poate construi * {iig, magnetică Fe=/(5) şîdecaracteris-
53) curba de variaţie a forţei electromagnetice
atragere funcţie de întrefier, Fe =f(S) . 6 tica mecanica F m s ^ f { o } ale
Caracteristica mecanică a releului poate fi obţinută prin măsurarea forţei antagoniste Fmt produse unui de releu.
greutatea
armăturii sau ele un resort antagonist pretensionat, în diferite poziţii ale armăturii Aceasta caracteristică reprezintă o
linie franţă. Pentru releul clin lig. 52, cu un contact normal închis, porţiunea 1—2 cores

132 133

1 Timpul de la aplicarea în salt a curentului / nom, pînă la atragerea armaturii releului, se numeşte timp de acţionare {tacţ)t iar timpul de la
întreruperea curentului 7/zom,pînă la revenirea armăturii în poziţie iniţială se numeşte timp de revenire •
punde învingerii presiunii contactului închis, iar porţiunea 2—3 corespunde
cursei armăturii Ia contact deschis, pînă la întrefier minim 5^*, asigurat
de distanţierul nemagnetic.
Pentru acţionarea releului, forţa electromagnetică de atragere Fe trebuie să fie superioară forţei mecanice
antagoniste Fmr
4

(78)
deci se alege caracteristica Fe
corespunzătoare amperspirelor de acţionare

(79) (lacţW). Pentru o funcţionare sigură a

Fig, 52. Releu electromagnetic neutru de curent continuu:
1 — miez cu bobine ; 2 — jug ; 3 — armătură ; 4 sistem de contacte ; 5 — distanţier nemagnetic. releului, valoarea
factorului de siguranţă la acţionare se ia ICSa— = 1,3 ... 3,5.
*acţ
Cîn-d curentul în circuitul de comandă scade sub valoarea / re0, are loc revenirea releului, ceea ce corespunde cu revenirea
armăturii în poziţie normală. Caracteristica forţei electromagnetice Fe, corespunzătoare amperspirelor de revenire (/™w),
este situată dedesubtul caracteristicii mecanice. Porţiunea, haşurată din fig. 53 reprezintă caracteristica de 'histerezis a
releului şi este similară celei din fig. 51, a,
dacă pe ordonată (y) se reprezintă valorile (80)
mărimii de ieşire (de exemplu 5), iar pe
abscisă {*), valorile mărimii de intrare (de exemplu tai).
Iae
Factorul de revenire al releelor, Kr=-jr^-, variază în limi- . t
tele 0,2 şi 0,95, funcţie de construcţia releului.
. Pentru determinarea timpului de acţionare tacf şi revenire Ueo*) a unui releu, se examinează procesul tranzitoriu al
conectării şi deconectării unui circuit de tip LR. Pentru exemplul din îig. 52, după conectarea întreruptorului C,
E
~ iR+L ~ ■
Presupunând /“/i=const, — ipînă la începerea deplasării armăturii —, unde Li este inductanţa înfăşurării releului cu
armătura neatrasă, curentul creşte după legea exponenţială :

a- unde = este constanta de timp a E circuitului, k determinată de

inductanţa L\. Constanta de timp ti R (82) determină R+P
timpul t\ de creştere
a curentului în circuit, pînă In iH momentul în care începe depla-
sarea armăturii.
Timpul total de acţionare a releului este
taet ~ h+tdept,,

unde tdepheste timpul în care armătura se deplasează din poziţia neatrasă în poziţia atrasă. In acest timp, inductanţa
circuitului variază de la L\ la L2, L2 fiind valoarea inductanţei cu armătura
atrasă. K,
134 (83) 135
Timpul de deplasare ;f)’
" Cu aproximaţie se poale considera că
(81)
unde /Cerc/ =1,1 . . . 3 şi depinde de construcţia releului. Introdu- cînd în expresia
ti =s?ţ In care- determină valoarea lui /1 funcţie de constanta de timp x\ a
circuitului, Ksa= , /nom= -= şi considerînd că t\ corespunde . 1act “
valorii curentului de acţionare { i = I a c ţ ) , s e obţine
t act — Kacft 1 In
 Revenirea releului se poate efectua fie prin scurtcircuitarea înfăşurării sale, fie prin întreruperea circuitului de
intrare al releului. în primul caz este valabilă ecuaţia

. iR+L g=0, (84)

jar în al doilea caz,
E=ip+iR+L§t, (85)

unde p — f ( t ) este rezistenţa seînteii care se produce la deconectarea releului. Considerînd p=*const., L z ~ L ~ const.
(inductanţa înfăşurării cu armătura atrasă) şi făoînd analogie cu cazul conectării releului, după calcule corespunzătoare, se
obţine:

t'reu — Kreux2 \îi~ (86)

= Kra,i2ln^. (87)
sr

tinde t’reu este timpul de revenire al releului, în cazul scurtcircuitării înfăşurării sale ;
t'reu — timpul de revenire al releului, în cazul întreruperii circuitului;
Krt»~ — factorul care ţine seama de timpul de deplasare al armăturii, pentru stabilirea unei legă. ’ turi electrice certe
în circuitul de ieşire al re
leului (fig. 52);
T
‘ 2— — constanta de timp a circuitului, în cazul scurt
circuitării înfăşurării releului ;
— constanta de timp a circuitului în cazul între
ruperii circuitului;
Kia, Ksr — factorul de siguranţă ia acţionare, respectiv revenire.
Deoarece valoarea p»R, timpul de revenire treo ^ treu * Timpul de acţionare şi de revenire al releelor electromag-
netice de curent continuu' variază, în mod normal, între 0,0Î şi 0,1 s.
In sisteme telemecanide este .adeseori necesară obţinerea unor timpi de acţionare şi revenire diferiţi de cei indicaţi
anterior şi care nu sînt asiguraţi de normele de fabricaţie ale releelor

135 135
 existente. Pentru modificarea timpilor de basculare oot fi utili
zate metode mecanice sau electrice. " 11 ut
mărire0!"^?^.6 me*?nice se Poate aminti posibilitatea de '.Şfurii. P d acţlonare Pnn mă™-ea masei inerte a
eIectric
timn « acţionează fie asupra constantei de
P lpra timpUl d ac
&£ ($k i - r-cgimului de alimentare al releului. Din exprL £rei ! ti°nare al releului scade cu cfet
K 11 ft1mDulUdee,H!;gUraniă la acKonare K~- Astfel pentru aceea owfv Re acţionare şi releul nu acţionează. De
torului L L î w , neCe1ar ca '‘"totdeauna Ksn>\. Mărirea fac- pentru K<\ A Taccelerarea . acţionării releului, în special,.
îanX“i/iS?' *' 4Â n ,aCe aş! timP> mărirea factorului de siguranţa laeieUlUI
acţionare duce la mărirea'timpului de revenire
al releului după cum se vede din expresiile (86) şi (87). '
ji,:, Mărirea factorului - de siguranţă se poate obţine prin mări- '
cuLST/' deHa',mfftarea reJ?u.lu|’ ceea ce duce la mărirea curentului f „ m , l a creşterea timpului de revenire si la
micşorarea
, 3iU'ale aC].IOnare <fl* O altă metodăde mSare a
timpilor de acţionare şi revenire, constă în variaţia simultană a tensiunii de alimentare £ şi a rezistenţei
suplimentare serie /?s
din circuit, astfel ca raportul să rămînă constant,
în a^est caz (fig. 54,^>), constanta de timp a circuitului scade de la T= j la T'= şi, deci, scade atît timpul de
acţionare cit şi cel de revenire al releului.
revfmir??prînfeSCri-Svde* mocMcare 3 timpilor de acţionare şi ce r vana*la ton««»« de alimentare a releului, ceea
“i1"J?*^eauna convenabil. In fig. 55 sînt arătate alte S ; ^ mU+]t 10 ^e]emecanică Şi care nu necesită variaţia
lei ca bidL S • Cor?e?tarea unei ^zistenţe serie şi paralei, ca in fig. 55, a, asigura mtirziere atît Ia acţionare cît si la
<snr»nire‘ ^eZ!Tsten'a ser‘e paralel micşorează curentul în înfâ- urarea releului, ceea ce duce la mărirea timpului de
acţionare.
curent uf1 Tnd nH*fpd +m vedere ca ro<sP- se Poate considera că întreg conttantA K trfCe pnn. rezf tenta r0j determinînd
creşterea Fîg. 54. Diagrama de variaţie a timpului! de
P reVen r In 55 b se acţionare şi revenire a unui releu :
teTta plralliă ? r f ' ^ > ’ înlocuieşte rezis- zenţa paralela r ? cu un condensator. aAcest circuit
— variaţia as eară
tensiunii de
de alimentare E;b—
asemenea mtirziere la acţionare şi revenire. La acţionare con! variaţia simultană a tensiunii de alimentare E şi a
rezistenţei seriei JîA .
fuT cfucînd iaTănVea ^ereacurentului în înfăşurarea releu- ui, ducmd la marirea timpului de acţionare. La
revenire conden- 1

136
137

1Zk£*r*. Pf mfăŞU^rea releului, împiedicînd '3$ZL -

curentului şi mărind deci timpul de revenire. Circuitul din
fig. 55, c, permite să se obţină accelerarea timpului de acţionare* şi revenire a releului.. La acţionare, prin 'înfăşurarea
releului trece curentul maxim, condensatorul C şuntînd în acest timp rezistenţa curentai de lucru este limitat de rezistenţa
Rs. La revenire, prezenţa rezistenţei Rs duce la micşorarea constantei de timp a circuitului şi deci la micşorarea timpului de
prevenire.
Avantajul metodelor descrise constă în ,aceea că ele permit modificarea comportării di' namice a releului fără
modif ică r i cons tr uct ive 'ale acestuia.
Se poate obţine o întîrziere importantă la ■revenire şi, în mai mică măsură la acţionare, şi prîntr-o înfăşurare supli -
mentară în scurtcircuit, isau o spiră masivă de cupru în scurtcircuit, montată -pe mie 2. In acest caz curenţii care apar în
înfăşurarea în scurtcircuit, la orice variaţie a curentului în înfăşurarea de ba1ză, se opun creşterii sau scăderii fluxului mag-
netic în miez, mărind constanta de timp a variaţiei fluxului şi deci’ timpul de acţionare şi revenire al releului. •
în telemecanică se pot utiliza pentru condiţii.normale de funcţionare relee electromagnetice de tip telefonic cu miez
plat. In condiţii mai grele de lucru (în special la vibraţii) cît şi pentru mărirea siguranţei de funcţionare a circuitelor, se
utilizează relee normale, cu miez cilindric de tip telefonic, relee de construcţie specială (cu gabarite reduse) şi relee de cod,
a căror robusteţe şi posibilităţi de comutaţie sînt superioare releelor cu miez plat. In fig. 56 se arată construcţia releelor
telefonice şi de cod.
Sensibilitatea releelor electromagnetice neutre, xact > este 60—110 amperspire. Factorul de amplificare în putere,
7<L, este 20—50. Timpul minim de acţionare factmin este 5—10 ms, iar

338 ii 139
 timpul maxim de revenire treumax este; 0,1—1,5 s. Numa- îul rnaxi-m de Releele polarizate sînt mai sensibile şi mai rapide în func-
acţionări, /V& .este 10°—IO7. Frecvenţa maximă de lucru Fmaxţionare este 10decît releele neutre şi se utiljzează în cazuri în care •curenţii,
—20 Hz. Numărul maxim de circuite comandate este 7—15.
Releele polarizate (fig. 57) sînt sensibile la sensul curentului de lucru/ sînt mici, deoarece în acest caz influenţa pro- ponderentă în
care parcurge înfăşurarea W. Aceste relee au un flux forţa de atragere o are inducţia -magnetului permanent sau a
magnetic de lucru <!>,, produs.de premagnetizării. Releele polarizate au însă o construcţie mai
înfăşurarea prin- care trececomplicată, curentul nu sînt atît de robuste ca cele neutre, pot comanda o putere
hR L R
- de comandă I, şi un flux mai mult de -mică la ieşire şi au un singur contact.
polarizare , produs de obicei de un Sensibilitatea relieelor polarizate xacţ este de 15—50 amper-
magnet permanent sau uneori •spire.de Numărul
o de acţionări al releelor polarizate A/a este de IO 7.
înfăşurare de pre- magnetizare. Frecvenţa maximă de lucru Fmctx -este 100 Hz. In sisteme tele-
Cele două fluxuri parcurg mecanice, căi releele polarizate se utilizează în special în circuite de linie
magnetice diferite. Armătura
şi în circuite în care se cere o rapiditate mărită ; de asemenea, se
releului este atrasă utilizează în blocurile de sezisare a circuitului de polaritate.
R e l e e s t a t i c e ( f ă r ă c o n t a c t e ) . In sistemele teie-
mecanice de tip discontinuu se utilizează din ce în ce mai multe .relee
statice (fără contacte). Regimul de releu se obţine,^ aici, fie prin
Fîg. 55. Metode de modificare a tim- utilizarea de materiale speciale care au o caracteristică funcţională
pilor de acţionare şi revenire : apropiată de caracteristica ideală a unui releu (elemente .magnetice sau
ci — circuit de întîrziere Ia acţionare şi revenire electrice cu ciclu de histerezis dreptunghiular, tira- troane etc.), fie prin
cu rezistenţe ; b - circuit do întîrziere la acţionare
şi revenire, cu rezistenţă şi condensator ; c —
elaborarea de circuite în care elementele -amplificatoare funcţionează
circuit <de accelerare la acţionare şi revenire, cu în regim de releu (amplificatoare magnetice, electronice, cu
rezistenţă şi condensator.
semiconductoare, cu reacţie pozitivă aperiodică supraunitară), fie -prin
utilizarea fenomenului de rezonanţă. In toate aceste cazuri, comutarea
se face fără utilizarea unor piese în mişcare (fără contacte), ceea ce
măreşte .consideraţii durata de funcţionare a acestor elemente şi deci
siguranţa în funcţionare a.sistemelor telemecanîce realizate pe baza lor.
Dezvoltarea considerabilă în ultimul deceniu a unor ramuri .ale
tehnicii care utilizează sisteme cu funcţionare discontinuă (maşini
numerice de calculat, telefonie automată, tehnica programării automate,
telemecanica discontinuă, reglarea automată discontinuă)-, a fost legată
de apariţia şi perfecţionarea a numeroase tipuri de relee fără contacte.
Avantajele pe care le prezintă releele fără contacte, faţă de cele
Fig. 56. Construcţia releelor electrocu contacte, constau în : durată de serviciu foarte mare, rapiditate de
Fig. 57. Releu polarizat magnetice neutre de curent basculare,
continuu sensibilitate redusă la trepidaţii, siguranţă mărită în
1 - magnet permanent ; 2 - releu telefonic cu miezfuncţionare,
cilindric gabarite reduse, consum de energie scăzut, reglare relativ
tmiez ; 3 - armătură ; 4 - ■contact
mobil ; 5 şi 5' - contacte fixe uşoară, respectiv posibilitatea unei automatizări a fabricaţiei, preţ de
(reglabile).
cod.
costderelativ scăzut, cheltuieli de întreţinere •reduse.
releu telefonic cu miez plat ; c — releu

in -direcţia întrefierului în care cele două fluxuri- magnetice se adună.

Releele polarizate pot fi bipoziţionale sau tripoziţionale. La cele
tripoziţionale armătura, este reţinută în pozitie indiferentă de un
resort. . *
TZZ™jtereectia u
■cu corist«
M nta uI
? | % Ş9. b> permite funcţionarea tiratronuiui îfr releu-;Hez)1stenta R\ limitează curentul iec sub valoarea
necesara amorsam, la tensiunea Ua dată. în momentul aplicării

unu
i impuls pe electrodul
de comandă, curentul iec
atinue va In»
î-atr0nuI se “««“*«. aStanS
Fig. 59. Circuite cu tiratroane cu catod rece • Rtelmină ' tentd j?
“ ' Cal'âCterlStiea de amorsarV a - funcţionarea în regim de relee ; c - circuit d nC O CUit UlU
basculant monostabll. cuu 2 î20 50 kof r T i x- La
valori mici aIe rez
is*
teniei A 2 (zO—50 kQ), tiratronul ramîne amorsat si dună ter
/?2 f0 6-TMQT «rât C0Iîia?d!- La valori medii ale rezistentei pulsului dl ! ?.r№l ramîne amorsat după
terminarea im
pulsulm de comandă, insa următorul impuls de comandă îl stinne datorita cadern suplimentare
de tensiune pe rezStenta i S reduce tensiunea dintre anod şi catod sub valoaS de amorsare
curentuTLn^ClufedSISatentei i(I~4 ^Q)’ aceasta h'mitează
curemui anoduJui, după amorsare, la o valoare inferioară celei de
stTngl ctrcuitSi funXîedinipUlSUlUi de comanda> t^atronul se sulufde intrare.funcţl0nind ca rePetor amplificator al
impul-
(Îi0 ™n9rSTCiTâ cond€nsatorului C2 şi a rezistentei R4
Dur a ta "sa de Un CirCU ,t basculant
+ de tip monostabil.
vnrîftfo l ♦ tuncţionare poate fi variată în limite largi prin variaţia constantei de timp a
circuitului /?4C2, ^^
tate sSi>ienăeiî)?CU-,ai.me *U un s!PSur tiratron nu au o stabili- late suricienta la variaţiile tensiunii de
alimentare; de aceea în
“ cazuSl ®e utilizează circuite basculante cu două tira- sau trânz1stoare t0are C,rCuitelor basculante cu tuburi
electronice
în • ratJdîlii!leriaCfCUir!or cu tîraîroane cu catod rece constau m. îapiditatea de funcţionare relativ mare
(de ordinul fracţiuni-

143
142
lor de. milisecundă), consum mic, durată de funcţionare mare (datorită lipsei filamentului), gabarite relativ
reduse şi posibilitate de vizualizare a funcţionării circuitelor (ceea ce permite o depanare rap'idă). Ca
dezavantaje, trebuie considerat tensiunile de lucru relativ mari, stabilitatea la variaţia tensiunii de alimen tare
relativ redusă, posibilitatea de acţionări parazitare la surse de lumină sau radiaţii.
. Elementele magnetice cu ciclu de histerezis dreptunghiular (CHD) se utilizează în prezent pe scară
largă în sistemele tele~ mecanice de tip discontinuu. In primii ani de la apariţia acestor materiale, în circuite de
comutaţie s-au utilizat, în special, torurile din bandă de permal'loy sau perminvar, special tratată. în ultimii ani
însă, după îmbunătăţirea calităţii feritelor, acestea au căpătat o utilizare mai largă.
Materialele magnetice cu ciclu de histerezis dreptunghiular se caracterizează prin timpul de basculare T,
valoarea inducţiei
maxime Bm, factorul de dreptunghiularitate /0«= ir-, valoarea
.-...

forţei coercitive HC) intensitatea maximă a cîmpului magnetic Hm — necesară obţinerii inducţiei Bm — şi
valoarea maximă a permeabilităţii magnetice ,
Torurile din permalloy sau perminvar sînt construite din bandă laminată la grosimea de 3—25 p, care se
răsuceşte în spirală pe un suport ceramic. Avantajul acestor toruri constă în valoarea mare a inducţiei
remanente, valoarea relativ redusă a forţei coercitive şi stabilitatea ridicată Ia temperaturi relativ mari. Astfel, la
torurile din molibden-permalloy, Br = 14 000 Gst. Kd— 0,95, Hc=0,1 Oe, 100 000, iar la torurile din
permin
var, 5r = 13 500 Gs, /0 = 0,92, /^—0,4 Oe, \imax =150 000. Timpul de basculare T este 15—25 p,s. Datorită însă
tehnologiei complicate, preţul torurilor din bandă laminată este cu mult mai ridicat decît cel al feritelor cu
CHD.
Caracteristicile feritelor cu CHD pentru comutaţie sînt inferioare caracteristicilor torurilor din bandă
laminată (tabela 9),. exeeptînd rapiditatea în funcţionare care este mai mare (T=2—5 pis). *
In ultimii ani s-au obţinut ferite cu caracteristici superioare, cu Hc relativ scăzut, cu stabilitate relativ
mare la temperaturi ridicate şi cu Kd^>0,92 ... 0,95.
n
t î prezent, în sistemele telemecanice de tip discontinuu se utilizează aproape exclusiv ferite cu CHD. Torul
cu CHD este un transformator de impuls, care poate să transmită sau să nu trans-

143
143
suficientă pentru a produce bascularea torului din poziţia 0 în poziţia 1. Variaţia de inducţie corespunzătoare
basculării torului pe ciclul de histerezis complet (basculare care se poate efectua dacă durata şi amplitudinea
impulsului de curent de la intrare sînt suficiente) este de la —Br la + B m , adică AB+2B r . .
în înfăşurarea wteŞ a torului se induce, în acest caz, o forţă electromotoare utilă eu, corespunzătoare
variaţiei de inducţie 2Br +
Tabela 9 +AB. La terminarea impulsului de
Caracteristicile statice ale unor ferite cu CHD la intrare are loc o variaţie de
r\ T emp '
Locul Dimensiuni Caracteristici statice curie Utilizare inducţie de AB, care induce o
fabricaţiei • f.e.m. corespunzătoare. Torul •se
(Tara, Marca °C
1 mm. h
J m Oe
Dd | B iB
. firma) nun
r n
Hc găseşte .acum în poziţia 1. Dacă,
mm Gs iJ

’| Oe
de exemplu (fig.
VT-J 2,03 1,31 0,9 2 5000,92 1,25 6,25 285 61), următorul
impuls de curent
VT-2 3,1 2 1,3 2 5500,94 0,8 4 ' 275 Memorie aplicat în
înfăşurarea de
VT~4 2,03 1,31 0,9 2 5000,93 2 8 295 intrare este de
VT-5 3,1 2 1,3 2 3200,95 0,15 0,75 160 aceeaşi
[ URSS polaritate ca şi
K-28 2,03 1,31 0,9 2 8Q00,93 1.5 7,5 290 impulsul
anterior, are. Ioc
K-65 25000,92 0,5 Comutaţie o variaţie de
K~î 32 ~ memorie inducţie de
2 200 0,9 0,2 150 +AB, la apariţia
P 7,34 2 2 5000,9 1 2-4 impulsului
pozitiv, şi o
SUA
. General
variaţie —AJB,
Ceramics
SI 2,03 1,27 0,6 1 8000,94 1,3 6,5 290 Memorie la terminarea acestuia ; acestea
induc la ieşire tensiuni de
Anglia • polarităţi corespunzătoare. La
Mullard
D2 2,03 1,27 0,7 19000,95 1,35 6,75 290 Memorie apariţia unui impuls Fig. de 60.sens
Element
RPR contrar —I {ntr în înfăşurarea de in-
magnetic cu CHD:
a - ciclul de
ICET HB 2,84 1,671
1800
0,95 0,9
1.5
320 Memorie
trare, intensitatea eîmputui
histerezis ;b—
(V) 2 400 6 magnetic —Hm corespunzătoare
reprezentarea unui
tor magnetic.
2 300
acestui curent este suficientă
1CET 0,8 pentru bascularea pe ciclul
V(I) 4,3 2,5 , 2 2 500 0,9 0,25 145 Comutaţie
j
3 complet de histerezis al torului,
din poziţia 1 în poziţia 0. Dacă
durat-a impulsului respec-- tiv
este suficientă, ;se induc la ieşire
mită energie din circuitul de intrare spre cel de ieşire, funcţie de forţe electromotoare de sens
polaritatea impulsurilor consecutive de Ia intrare. Dacă iniţial se contrar, corespunzătoare variaţiei
consideră că starea magnetică a torului este caracterizată prin poziţia 0 de inducţie 2Br +AB şi AB.(88)
(fig. 60, a), la aplicarea unui impuls pozitiv de curent Jtntr în Forţele electromotoare induse la
înfăşurarea de intrare W(nir (fig. 60,6)), intensitatea cimpului magnetic ieşire la variaţie de inducţie
+Hm corespunzătoare acestui curent va fi 2B r + A B vor fi considerate
tensiuni utile e u , iar cele induse
la variaţia de inducţie AS, tensiuni parazite e p . Formulele după care se determină valoarea acestor tensiuni sînt:
'
10 — Telemecanica
(2Sr+AB)industrială
S8 145
(89) S
144 —Tt— 10- [V],

unde: 5 este secţiunea torului în cm2;

At — durata frontului impulsului de comandă.
 Amplitudinea şi forma f.e.m. induse la ieşire depinde nu numai şi variaţii relativ mici ale parametrilor în
de variaţia de flux magnetic în miez ci şi 'de frontul anterior şi limite destul de largi de variaţie a
posterior al impulsului de comandă (fig. 61), precum şi de sarcina temperaturii- în afară de avantajele
elementului cu GHD. îmbunătăţirea frontului impulsului de intrare amintite, aceste elemente -prezintă şi o
duce la creşterea amplitudinii tensiunii utile, dar serie de dezavantaje ca : dispariţia infor-
maţiei înmagazinate prin citirea ei,
existenţa unui semnal la ieşire numai în
timpul procesului tranzitoriu de basculare,
variaţii relativ limitate ale duratei
impulsului la ieşire, curenţi de comandă
relativ mari. Totodată, asimilarea,
-depanarea şi reglarea circuitelor care
utilizează aceste elemente este mai dificilă
pentru personalul cu calificare medie şi
superioară, iar procesul tehnologic de
fabricaţie a circuitelor este mai complicat
şi mai greu de automatizat.
Fig. 61. Diagramele forţei electromotoare la ieşirea unui Elementele semiconductoare in
element magnetic. cu CHD: regim de comutaţie, prezintă avantaje
a - pentru fronturi lente ale impulsurilor de intrare ; b - pentru considerabile faţă de tuburile electronice,
fronturi abrupte ale impulsurilor de intrare. şi se utilizează în prezent din ce în ce -mai
mult în sistemele telemecanice de tip
discontinuu. In ultimii ani, dispozitivele
şi a celei parazite. De aceea trebuie sa se aleagă un front optim care să semiconductoare cu contact punctiform se
asigure un raport maxim între tensiunea utilă si cea parazită. utilizează destul de puţin în circuitele de
In cazul în care se introduc diode pentru blocarea tensiunilor -de tip releu, datorită dezvoltării considerabile
o anumită polaritate, elementul cu CHD poate fi utilizat ca releu fără pe care au luat-o dispozitivele
contacte, în circuitele constitutive ale sistemelor tete- mecanice de tip semiconductoare cu joncţiune, net
discontinuu. superioare. '
Elementele magnetice cu CHD, utilizate în circuitele de
comutaţie, trebuie să aibă o valoare cît mai scăzută a forţei coercitive
Hc şi o valoare cît mai mare a inducţiei remanente Br * 1-actorul
Kd^0,9 este suficient pentru a permite funcţionarea normală a
circuitelor construite cu aceste elemente. Pentru circuite de
memorizare a informaţiei se utilizează de obicei ferite cu un factor /0 =
0,92 ... 0,96. Obţinerea unui factor IQ ridicat duce de obicei, la
creşterea considerabilă a forţei coercitive (//**=1,5... 2 Oe). Diametrul
mediu Dm al torurilor utilizate în dispozitivele de memorizare variază
între 1 şi 10 mm.
Avantajele elementelor magnetice cu CHD, .faţă de alte ele-
mente statice, .constau în memorizarea nelimitată în timp a informaţiei
fără consum de energie, durată de serviciu practic nelimitată, siguranţă
foarte ridicată în funcţionare, preţ de cost scăzut,
Fig, 62. Montajul cu jFîg. 63. Caracteristicile statice ale tranzistorului cu emiterul la masa, joncţiune4
a — caracteristica ^f(XJce)r pentru i/;=const, ; b — caracteristică de intrare pentru Uce=const.

146

Montajul cu emiterul ia masă (fig.

62) se utilizează cel mai mult în circuitele
basculante de tip bistabil, monostabil sau astabil şi în circuitele combinate cu elemente magnetice.
La funcţionarea în regim de comutaţie, cu emiterul la masă, tranzistorul cu joncţiune poate fi caracterizat prin
următoarele zone de funcţionare (fig. 63, a) :
 - _ L , . zor'a lde. bJ°?are a curentului <le colector Ic în care
to/ -^tT„W,b î8,5(£/?<0: y“>0>' Curentul £ ZI
_ ‘ n ' , w u i t u l baza-colector circulă curentul Ic0;
este blocatul SLătf"1^'{iCaCej In care joncţiunea bază-colector ste blocata şi joncţiunea baza-terniter conduce (Ucb <0
■ U*e<0)-
ona
fl h l . ^ de saturaţie a curentului de colector în care’
SfSlKfr-Tî“ ■(Ucb>0; ^<°)- Diferenţa de poten-
jabifă m 1 O^VWM21 31 îanz,istorului eate în acest caz negii-
} ? tran2,storuI
SurtcircuitT ’ se .comportă ca un element în

zona ,unctionarea
tranzistorului în

„nde. (90)

^actoruI de amplificare în curent, în montajul cu emiterul la masă ;

este

[i> — curentul de bază ; ic — curentul de colector ;

— curentul de colector, pentru h =0

zistorS!îfatrehni/<;J^IeKin-'eX^resia- (90)> pentru

' blocarea tranzistorului trebuie ca in baza să se introducă un curent
/*=/
rfip 63tMaZtA^U-Pa °T -e vede din caracteristica de intrare curentul ni’ ?ensiuSfa baza-emiter este pozitivă şi nu
influenţează curentul de baza, De aici, condiţia de blocare
£^>0. (Qi)
In zona de saturaţie, căderea de tensiune pe tranzistor fiind neglijabilă, se poate considera că ie=~^£î.
Introducînd valoa-
«AVCJ0 'ormu|â.(9°) se obţine valoarea curentului de bază Ib. necesar regimului de saturaţie:
U
ce
r. _ "7?+/- . , ^bs^3 ~
*--------\-Ico (92) A/ a?lgura regin?ul de saturaţie şi la
•
temperaturi raţic va ff CarS Ic° ^ ° va oare foarte
mică
> condiţia de satu-

I h \>
^ (93)
tulnic

148
149
 In cazul funcţionării la temperaturi scăzute, valoarea factorului de amplificare scade considerabil (Ia
anumite tipuri de tranzistoare (3 scade cu peste 50% la variaţia temperaturii de la +20° la—50 °C). De aceea, ib
se calculează în funcţie de valoarea. minimă a factorului de amplificare , în domeniul presupus de variaţie a
temperaturii.
. w _ La temperaturi ridicate, creşte în special curentul I c o , a cărui valoare dublează la creşterea temperaturii cu
10 °C. Pentru a asigura o funcţionare stabilă a circuitelor la temperaturi ridicate, curentul Ieo se limitează prin
introducerea unei rezistenţe în circuitul de bază sau emiter, pentru a asigura o reacţie negativă. '
Funcţionarea în regim, de comutaţie permite utilizarea unor tranzistoare de putere mică pentru obţinerea
în impuls a unor puteri considerabile, datorită faptului că atît în regim blocat cît şi întregim de saturaţie puterea
disipată pe tranzistor este neglijabilă şi deci puterea medie disipată este redusă. La comutarea unor puteri mari
trebuie însă să se calculeze puterea disipată în timpul proceselor tranzitorii de blocare şi saturaţie a tranzis -
torului. Cu oît procesele tranzitorii sînt mâi rapide şi cu cît frecvenţa de repetiţie a impulsurilor este mai scăzută,
cu atît puterea medie disipată în timpul proceselor tranzitorii este mai redusă şi cu atît puterea în impuls poate
fi .mai mare.
• Trebuie avut însă în vedere faptul că funcţionarea la tensiuni şi curenţi mari este limitată de caracteristicile
tranzistorului utilizat. La tensiuni de colector Uce mari, limitarea este determinată de posibilitatea de străpungere
a diodei bază-colector, iar la tensiuni de bază Ut* mari, de posibilitatea de străpungere a diodei bază-bmiţer.
Limitarea, la curenţi de colector lce mari, este determinată în special de micşorarea factorului de amplificare j3.
La curenţi foărte mari, factorul j3 poate ajunge la valori foarte scăzute, iar curentul necesar Ia intrare, pentru a
obţine un anumit curent la ieşire, creşte considerabil.
ib. Circuite basculante de tip releu. Circuitele -basculante de tip releu sînt formate dfn amplificatoare
aperiodice cu reacţie pozitivă, cu cane se pot obţine caracteristici de releu. Circuitele basculante de tip releu sînt
bistabile -şi monostabile.
In te.lemecanică, circuitele basculante bistabile se utilizează în diferite blocuri funcţionale ca:
distribuitoare cu sincronizare externă, blocuri de execuţie şi semnalizare, blocuri de protecţie. Circuitele
basculante monostabile se utilizează în diferite relee de timp, distribuitoare cu generator propriu, circuite de
formare a impulsurilor de durată determinată, blocuri de protecţie etc.

149
149
 HH ai

Circuitele basculante utilizate în telemecanică sînt similare cu cele universal cunoscute şi care au o
utilizare largă în toate sistemele de^tîp discontinuu din domeniul maşinilor de calculat, comutaţiei fără contacte,
comenzilor secvenţiale etc. Cu toate acestea, datorită condiţiilor de funcţionare uneori mai grele (variaţii mari
de temperatură şi de tensiune de alimentare, necesitatea de cuplare cu elemente electromagnetice de execuţie,
obţinerea de puteri mari în impuls sau continuu, constante de timp uneori foarte mari), la elaborarea lor trebuie
să se ţină seama de condiţiile locale de funcţionare ale instalaţiei. Uneori, este necesar chiar să se Ja măsuri
împotriva posibilităţii de defectare internă, prin adăugarea de circuite de protecţie sau de circuite de rezervă,
atunci oînd se cere o siguranţă de funcţionare foarte mare.
Circuitele basculante de tip releu pot fi construite cu tuburi electronice, ionice, cu elemente
semiconductoare sau elemente semiconductoare combinate cu elemente magnetice. în sistemele telemecanice
moderne de tip discontinuu se utilizează de obicei circuite basculante cu tranzistoare, circuite basculante
combinate şi uneori circuite basculante cu tiratroane cu catod rece. Tuburile electronice se utilizează foarte rar,
datorită dezavantajelor pe care le prezintă faţă de elementele semiconductoare şi magnetice.
. C i r c u i t e b a s c u l a n t e c u t r a n z i s t o a r e . în circuitele basculante cu tranzistoare cu joncţiune se
utilizează de obicei montajul cu emiterul la masă, care asigură amplificarea maximă de curent şi schimbarea
fazei tensiunii la ieşire. Aceste circuite basculante sînt similare celor realizate cu tuburi electronice, necesitînd
două tranzistoare pentru- fiecare circuit basculant.
Circuitele basculante bistabile cu tranzistoare pot fi construite cu negativare independentă (fig. 64, a), cu
negativare automată (fig. 64,6) sau fără negativare (fig. 64, c ) . Circuitul fără negativare se utilizează destul de
rar datorită stabilităţii mai reduse la temperaturi ridicate. Utilizarea cea mai largă au căpătat-o circuitele
basculante cu negativare automată.
La calculul circuitelor bistabile se consideră cunoscute caracteristicile statice ale tranzistorului şi
eventual tensiunea de alimentare şi se cere să se obţină o anumită amplitudine a impulsului la ieşire^ U{eş> un
anumit front al impulsurilor xt, la o anumită frecvenţă maximă de repetiţie Fmax. Se impune, de asemenea, o
anumită zonă de temperatură de lucru în care circuitul trebuie să funcţioneze stabil. *
4
. Calculul în regim static se bazează pe asigurarea conducţiei şi blocării tranzistorului la variaţii de tensiune şi
temperatură,

150 151
conform condiţiilor de blocare şi saturaţie expuse anterior, şi
•constă în determinarea valorilor Ri, R%, Rz, R c { i ig. 64). Calculul
procesului tranzitoriu permite determinarea fronturilor impulsului
şi valoarea optimă a capacităţilor C şi C3, la condiţiile de
funcţionare date.
Circuitele basculante monostabile cu tranzistoare se construiesc, de asemenea, cu negativare
independentă (fig. 65, a ) } cu

-uCe *

Fig. 64. Circuite basculante bistabile cu tranzistoare :

■a — cu negativare independentă ; b — cu negativare automată ; c — fără negativare.

negativare automată (fig. 65, b) sau fără negativare (fig. 65, s). După cum se vede din fig. 65, b, un circuit
bistabH poate fi transformat în circuit monostabil, prin dezechilibrare, dacă se conectează o rezistenţă în
circuitul de emiter al unuia din tranzistoare. Calculul unui asemenea circuit monostabil -este asemănător cu cel
al linui circuit bistabil. Circuitele monostabile din fig. 65, a şi -65, c reprezintă o combinaţie între un circuit
basculant astabil şi unul bistabil. Fiecare parte a circuitului se calculează similar cu circuitul respectiv.

150 152
 Durata impulsului la ieşire depinde-, ca şi în cazul circuitelor basculante a.stabile, de constanta de timp
RC a circuitului:
T=RC In 2 QJRC. (94)

In circuitele din fig.. 65, în regim de repaus, tranzistorul Tx este blocat, iar tranzistorul Tu conduce.
Asigurarea regimului de

Fig. 65. Circuite basculante monostabile cu tranzîstoare ;• o - cu negatîvare independentă ; t» - cu negatîvare automată ; c - fără
negatîvare.

conducţie al tranzistorului T% se realizează în circuitele din fig. 65, a şi 65, c, prin rezistenţa de polarizare R, iar
asigurarea blocării tranzistorului 7) se realizează în circuitul din fig. 65, b, prin rezistenţa Ret • .
Circuitele monostabile descrise >pot fi comandate cu impulsuri negative aplicate pe baza tranzistorului
T\. Durata impulsurilor de comandă trebuie să fie, în cazul utilizării unor tran- zistoare de joasă frecvenţă, de 1
—2-ps. Durata impulsului la ieşire poate fi variată în limite foarte largi.
Circuitele basculante cu tranzistoare cu joncţiune prezintă următoarele avantaje, faţă de alte circuite
basculante statice, ca . posibilitatea de a obţine durate foarte variate la ieşire (de la microsecunde la secunde),
semnal continuu îa ieşire — necesar în anumite cazuri pentru acţionarea elementelor de execuţie, raport- mare
între semnalul util şi cel parazit. De asemenea, aceste circuite pot fi însuşite şi depanate relativ uşor, permit o
reglare şi adaptare relativ simplă între circuite de acelaşi fel, sînt robuste si au o siguranţă în funcţionare mare.
Pe lîngă aceste avantaje, circuitele basculante cu tranzistoare prezintă şi o serie de dezavantaje, faţă -de alte
circuite statice, ca : dependenţă de tensiunea de alimentare, dependenţă de temperatură _ 1 n cazul
utilizării tranzistoarelor de152germaniu — ceea ce necesită introducerea unor circuite suplimentare de 153
compensare la variaţii de temperatură, cost ridicat *— datorită utilizării a două tranzistoare pentru fiecare
circuit basculant, consum continuu de energie necesar pentru menţinerea oricăreia din cele două poziţii de
echilibru, funcţionare falsă la defectarea unui tranzistor etc.
Circuite basculante combinate (cu tran zistoare şi elemente magnetice),
c u i e - ş i r e î n i m p u l s . In aceste circuite se utilizează ca element amplificator tranzistorul, iar reacţia
pozitivă necesară regimului basculant se obţine prin intermediul unui element magnetic.
Circuitele formate dintr-un tor magnetic cu CHD şi un tranzistor cu joncţiune pot să formeze un circuit
basculant bistabil sau monostabil. în aceste circuite miezul magnetic are funcţia de memorizare a informaţiei,
iar tranzistorul, funcţie de amplificare şi formare a impulsurilor. Ca element magnetic cu CHD pot fi utilizate
torurile de permalloy sau torurile de ferită. Au căpătat o răspîndire mai largă în special circuitele „ferită-
tranzistor .
Pentru anumite cazuri, cînd este necesară, de exemplu,^ însumarea unui anumit număr de impulsuri,
obţinerea unor tensiuni sau a unor durate mari ale impulsurilor la ieşire şi stabilitate mare Ia temperaturi
ridicate, se preferă utilizarea torurilor din bandă de permalloy. 4
Circuitele basculante ferită-tranzistor au căpătat o utilizare largă în sistemele telemecariice de tip
discontinuu, în circuitele de formare a impulsurilor, în distribuitoarele pas cu pas şi ciclice* în blocurile de
execuţie, în circuitele de întîrziere etc.
Sînt posibile trei scheme de conectare a feritei cu CHD cu un tranzistor, scheme care diferă prin
conectarea tranzistorul 114

152 154
 cu erruterul, baza sau colectorul la masă. Se utilizează în special montajul cu emiterul la masă, deoarece
asigură o amplificare maxima de putere şi un acord uşor de realizat între impedantele de intrare şi ieşire.
'
„ . Circuitul basculant ferită-tranzistor de tip bistabil cu ieşire •in impuls poate utiliza tranzistorul numai
pentru amplificarea si ormarea impulsurilor obţinute de la o ferită, bascularea căreia se efectuează de la o
sursă de curent alternativ sau de la un generator de impulsuri care transmite impulsuri de polarităţi alterne.
Intensitatea oîmpului magnetic produs de curentul de intrare trebuie să fie suficientă pentru bascularea feritei
pe ciclul de histerezis complet. Curentul de o anumită polaritate produce bascularea feritei din poziţia 0 în 1
(fig, 60, a ) . In-acest timp ti anzistoriu este blocat de tensiunea pozitivă, indusă în înfăşurarea dm bază w t ,
(fig. 66, a ) . La apariţia curentului de polaritate mveisa, la intrare^ torul este readus în poziţia 0. Tensiunea
indusă in acest timp în înfăşurarea w b este îndreptată în sensul con- ducţiei tranzistorului. Dacă tranzistorul
ajunge la saturaţie, forma impulsului în colector este dreptunghiulară. Durata impulsului ^ste determinată de
expresia :

T==K
ufeWb> (95)

unde :AcJ>„este variaţia de flux corespunzătoare variaţiei de inducţie Bm+Br şi secţiunii S a

torului; tensiunea indusă în înfăşurarea din bază ; numărul de spire în
înfăşurarea din bază.
Durata impulsului, în cazul utilizării torurilor de permalloy, es,Le de Ş — o r i mai
mare decît în cazul torurilor de ferită, datorita variaţiei mult mai mari de inducţie între cele
două stări de echilibru şi secţiunii de obicei mai mari a torurilor de permalloy.
în circuitul basculant bistabil din fig. 66, b este posibilă reducerea puterii
generatoarelor de baleiaj care efectuează citirea mrormaţiei înregistrate, prin introducerea unei
reacţii pozitive intre colector şi bază, care măreşte considerabil sensibilitatea circuitului. Ci-
nd miezul se găseşte în una din poziţiile de rema- nenţa, permeabilitatea sa este scăzută, iar amplificarea în
bucla de reacţie pozitiva este subunitară. Impulsul de curent h de presă- tire a feritei, aplicat pe înfăşurarea wMr,
produce bascularea acesteia din poziţia 0 în poziţia 1. Tensiunea indusă în acest caz in circuitul baza-emiter este
îndreptată în .sensul blocării tranzistorului. Curentul din circuitul de baleiaj readuce ferita în

154 155
poziţia iniţială 0, iar tensiunea care se induce în circuitul bază- emiter este îndreptată în sensul conducţiei
tranzistorului. Creşterea permeabilităţii magnetice a torului, în timpul basculării sale, asigură cuplajul dintre
înfăşurarea din bază şi colector. Curentul Ic care apare în colector este îndreptat în acelaşi sens cu curentul de
baleiaj, menţinînd tensiunea indusă în bază în tot

Fig. 66. Circuite basculante de lip ferita-tranzistor :

a — circuit bistabil fără reacţie pozitivă ; b - circuit bistabil cu reacţie
pozitivă ; c — circuit monostabil CLL reacţie pozitivă.

limpul basculării torului. Amplificarea în bucla de reacţie devine supraunitară şi fenomenul de creştere a
curentului în avalanşă, care ia naştere, duce la saturarea tranzistorului.
Avantajul prezentat de acest circuit constă în aceea că valoarea curentului în circuitul *de baleiaj este
mai redusă decît în ■cazul precedent şi trebuie să asigure numai declanşarea fenomenului de creştere în
avalanşă.
Dezavantajul acestui circuit constă în stabilitatea relativ redusă l-a semnalele parazite ale feritei, care pot
declanşa fenomenul de creştere în avalanşă. Pentru a asigura o funcţionare stabilă este necesară utilizarea unor
ferite cu un factor de drept- ungihiularitate K<t ridicat, iar numărul de spire din circuitul de colector şi bază
trebuie să fie insuficient pentru declanşarea feno-

154 156
 menului de creştere în avalanşă la variaţii de inducţie corespunzătoare semnalelor parazite.
Faptul că elementele magnetice cu CHD nu prezintă o drept- Lingihiularitate perfectă se poate
utiliza pentru realizarea unor circuite monostabile. în circuitul monostabil din fig. 66, c impulsul parazit dat
de variaţia de inducţie AB se utilizează pentru declanşarea fenomenului' de creştere în avalanşă (fig. 60, a)r
Impulsul de Ia intrare produce bascularea elementului magnetic din poziţia 0 în poziţia 1. în acest timp,
tensiunea indusă în circuitul de, baza menţine tranzistorul blocat şi fenomenul de creş tere în avalanşa nu
poate avea loc. La terminarea impulsului de . Intrare, ui circuitul din bază se induce, datorită variaţiei de
inducţie AB=B m —B r , o tensiune care asigură conducţia tranzistorului . Astfel, începe fenomenul de
creştere în avalanşă, menţinut de curentul din colector, care produce remagnetizarea torului şi bascularea
din poziţia 1 în poziţia 0. Din momentul în care tranzistorul a ajuns la saturaţie, curentul Ic «din colector
este limitat de sarcina“ ain circuitul de colector. Forma impulsului din colector este dreptunghiulară. Acest
proces, odată început, continua pînă la remagnetizarea torului, din poziţia +Bm în poziţia —Bm * Odată ce
nu mai există variaţii de flux, nu se mai induce tensiune în circuitul din bază ,şi curentul de colector des -
creşte^ Scăderea curentului de colector duce la variaţia inducţiei din miez de la Bm la —In circuitul din baza
tranzistorului se induce astfel o tensiune pozitivă de blocare, care duce la o descreştere şi mai rapidă — în
avalanşă — a curentului de colector, ceea ce asigură un front posterior scurt al impulsului.
Calculul simplificat al acestor circuite poate fi efectuat în felul următor. înregistrarea informaţiei se face
în acest circuit în gol (tranzistorul fiind blocat), Amperspirele de înregistrare a informaţiei trebuie să fie
suficiente pentru a asigura bascularea torului pe ciclul complet de histerezis.

(96)

unde : // este curentul în circuitul de intrare ;

6 1
intensitatea maximă a oîmpului -magnetic (figura 60, a); *
w
dm — diametrul mediu al torului ; intr — numărul de spire al înfăşurării de intrare. Fig. 67. Caracteristica /c = a
. Din aceasta expresie se poate determina numărul de spire wt nfr * ■ • unui tranzistor în montaj cu
emiterul !a masă, pentru Uce
=const.

156 157
 Pentru ca fenomenul de creştere în avalanşă să poată începe este necesar ca tensiunea indusă în circuitul
de bază să fie suficientă pentru obţinerea unui curent de eonducţie în colector
wb^l0~s>abe, (97)
unde : U)^ este numărul de spire în înfăşurarea din bază,
— variaţia de flux corespunzătoare variaţiei de inducţie AB. m
Atp — durata frontului posterior al impulsului de curent h de pregătire.
ube — tensiunea de prag (bază-emiter) care produce un curent de eonducţie fc în colector (fig. 67).
Din această relaţie se poate determina numărul de spire Wb
necesar în circuitul de bază. A

Pentru întreţinerea fenomenului de creştere în avalanşă este necesar ca amperspirele produse în circuitul
de colector de curentul de eonducţie ic să fie sufi-‘ ciente pentru aducerea elementului magnetic în zona de
permeabilitate ridicată

•“’» + %' <9«)

unde P este factorul de amplificare corespunzător curentului ic .
■Din această relaţie se poate determina numărul de spire wc din
colector. .
Durata impulsului ia ieşire este proporţională cu variaţia de flux A<t>„=(B r4-Bm) S corespunzătoare
basculării torului. Din ecuaţia circuitului din baza tranzistorului (fig. 66) reiese :
ft wb\T***U*, (99)
unde: Ube este tensiunea bază-emiter corespunzătoare saturării tranzistorului, iar din ecuaţia circuitului din
colector rezultă :
Uce**^wcl0-S+Rslc, (100)
unde Rs este rezistenţa de sarcină din circuitul de colector ;
Ic — curentul de colector în regim de saturaţie;
Uce — tensiunea colector-emiter.

158 159
 . , ^n^?c]Jincl in expresiei (99) Ube—IhR,n (unde Rjn este rezis zona liniară de inducţie. Forma şi
tenta de intrare a diodei bază-emiter în regim de conductie} si în durata impulsurilor la ieşire este
expresia (100) lc — 1$, se obţine, după integrare, durata de timp T determinată de caracteristicile
necesara variaţiei de flux Acf\=(Br+Bm) S: torului şi ale tranzistorului.
Oscilatorul blocat, în regim de
E
T= ( r + m )
B
circuit
S (101)
mu
Uneori-pentru limitarea tensiunii
ce inverse, precum si pentru variaţia
duratei impulsului, se conectează -în serie si în paralel cu circuitul din
bază rezistenţele R d şi R p (fig. 68). In acest caz, durata impulsului se
determină similar :
(Br+Bm)S wbRsş
r= ioou„
KM- $d+
(102)
monostabil, poate fi comandat de
Din relaţia (102) reiese că dacă /?p->oo şi Rd-+Qt T'^T, iar cînd /^ = 0, impulsuri exterioare pozitive
atunci T= 0. In realitate, la valori mici ale rezistenţei Rp intrarea
tranzistorului este şuntată si circuitul nu mai basculează, (fig. 70) sau negative.
Tranzistorul este blocat în stare
Jf* fig- 69 se arată forma tensiunii induse în înfăşurarea din de repaus cu o u tensiune de 0,5
baza şi forma curentului din colectorul unui circuit monostabi! —1 V, apilioatâ pe emiter prin
divizor-ul R\R2-
Circuite basculau-
_A $—
ie combinate, cu ie- v(ntr
şire continuă. Pentru acţionarea
elementelor de’ execuţie (relee
electromagnetice finale, am-
. , ..
plificatoare .magnetice Fig. 70.
Circuit monostabil de tip oscilator în
Fig. 68. Circuit ferită-tranzîslor cu
regim de releu, lămpi blocat
Fig. 69. Diagrama impulsurilor în de semnalizare etc.)
rezistenţă în circuitul de intrare circuitul ferită-tranzistor. M
este necesară elaborarea de
elemente fără contacte cu ieşiie
cS cMaiînn!?f^PTatn/' care se-Poate obt'ne la asemenea circuite cu tortul de continuă şi care să poată
ferită, variaza intre 5—500 as, iar în cazul
circuitelor cu toruri de permalloy, între 0,1—10 ms. comanda puteri relativ mari.
uî Circuitele basculante de
ff pizează, de asemenea, circuite basculante de tip osci- tip bistabiUu tranzistoare
70 0 P t utillzate b ?em
monostahniif'^ ^- ^ ? ? ca circuite basculante iWh7ă oi ^r
irnpuls în acest ca2 de
- - asemenea reacţia Sîl lt | bJine pnn, unui tor, care cuplează prezintă o serie de dezavantaje,
cir după cum s-a arătat anterior, care
cuitul de colector cu cel de bază. Torul magnetic lucrează însă în le fac uneori inutilizabile în
aceste scopuri.
Circuitul de tip „releu cu
oscilaţii de relaxare" (releu osci-
lant) constă <dintr-o ferită şi un
159
tranzistor. In acest circuit, tranzistorul este 159
elementul amplificator, iar ferita, elementul de cuplaj care asigură reacţia ..pozitivă. Aici oscilaţiile apar şi sînt
întreţinute dacă se asigură condiţia :
K$r> 1, (103>
unde /( şi 8r sînt, respectiv, factorul de amplificare şi de reacţie al circuitului.
Pentru comanda sigură a 'basculării „releului oscilant" şi pentru mărirea stabilităţii în funcţionare la
variaţii mari de temperatură, se utilizează o tensiune de polarizare pozitivă a bazei tranzistorului (fig. 71, a) sau
circuite suplimentare de stabilizare- (fig.71,b, 71, c). Releul oscilant din fig. 71, c permite adaptarea de sarcină
şi prezintă avantajul că nu permite acţionarea falsă a elementului de execuţie la defectarea tranzistorului.
Comanda releului oscilant poate fi efectuată, fie pnn rezistente montate direct pe bază (fig. 71, a), fie
prin înfăşurări separate (fig. 71,6). Pentru a mări stabilitatea, releulmla fluctuaţii de tensiune şi la variaţii mari
de temperatură, ţinînd seamă şi- de variaţiile considerabile ale parametrilor tranzistoarelor, de 1 a
 SSsssstsssssSSSSăSSSSSi^k

un exemplar Ia altul, se poate introduce un circuit de stabilizare, format din condensatorul C şi rezistenţa R (fig. 71, c).
Acest circuit măreşte considerabil stabilitatea releului, dar -micşorează sensibilitatea acestuia.
saron Unitul ,cle^n?1fP^are aJ releului, trebuie să asigure amorsarea oscilaţnloi. O data amorsate, oscilaţiile sînt întreţinute pînă
~Uce

Fig. 71. Circuite basculante cu ieşire continuă :

* - cu comandă prin rezistenţe ; b - cu comandă prin înfăşurări separate ; c - cu
adaptare la sarcină.

la apariţia impulsului de blocare. 'Durata impulsului de blocare trebuie sa fie de citeva ori mai mare decît perioada oscilaţiilor,
iar frontul posterior al acestui impuls trebuie să fie lent pentru a nu permite reamorsarea oscilaţiilor.
. •P?n|lu a Puţine o valoare -maximă a curentului -mediu în •circuitul de sarcina, ra-portul între înfăşurarea din bază w6 şi cea
din colector ts>c, trebuie să fie ~=2.. . 4. în acest caz, sistemul
•oscilant se găseşte în condiţii optime şi di-n punctul de vedere al comenzii.
Releeje oscilante de tipul descris, construite cu tran2istoare cu germaniu şi cu ferite, funcţionează stabil Ia variaţii de
tem

160

11 “ Teismecanica industrială 161

peratură de la —20 3a +60 °C şi la variaţii ale tensiunii de alimentare de
±25%.
^ Circuitele basculante monostabile şi circuitele cu ieşire continuă de tip ferită-tranzistor prezintă următoarele avantaje,
faţă de alte circuite basculante statice, anume: se pot obţine circuite basculante cu un singur tranzistor, ceea ce micşorează
preţul de cost şi măreşte siguranţa în funcţionare faţă de’ circuitele basculante cu două tranzistoare; consumul de energie este
mult mai scăzut, deoarece în una din poziţiile de echilibru, circuitul nu consumă ; permit obţinerea semnalului de ieşire în
impuls sau continuu, la puteri relativ mari, cu tranzistoare de putere mică. Ca dezavantaje pot fi considerate durata -limitată a
impulsurilor, care se pot obţine la ieşire pentru circuitele monostabile, -precum şi o asimilare, depanare şi reglare ceva mai
complicată decît la circuitele care conţin numai tranzistoare (dar mai simplă decît ia circuitele numai cu materiale magnetice).
c. Circuite logice. Circuitele logice de bază, utilizate în sisteme telemecanice de tip -discontinuu, s-înt, ca şi în alte
sisteme de tip discontinuu, circuite de însumare „sau", circuite de coincidenţă „şi" şi circuite de interzicere „nu“. Se utilizează
de asemenea combinarea funcţiunilor logice în celule de tip complex. Dintre acestea, utilizarea cea mai largă a căpătat-o
circuitul „nici", care constă -din combinarea funcţiunilor -de însumare „sau“ şi de interzicere „nu".
Circuitele logice sînt de tip discontinuu şi pot avea două poziţii 0 şi 1.
Funcţiunile logice indicate pot fi realizate cu -elemente de tip releu, cu contacte sau fără contacte.
însumarea logică „sau“ (fig. 72, a) se caracterizează prin aceea că semnalul lă ieşire, A, apare ori de oîte ori la intrare se
aplică unul sau mai multe semnale pt, clin totalul -de n semnale posibile:
A^p1+pz+ ... +p„. (104)
în figura 72, b se arată tabela ■ logică a însumării pentru două intrări.' •
Coincidenţa logică „şi" (fig. 73, a) se caracterizează prin aceea^că semnalul la ieşire, A, apare-numai în cazul cîn-d se
aplica toate'n semnale la intrare :
•••/?«• (105)
în fig. 73, b se arată tabela logică a coincidenţei pentru două intrări. Circuitele de însumare şi coincidenţă pot fi directe
şi inverse. La cele -directe semnalul la ieşire are aceeaşi polaritate cu cel de intrare, la cele inverse polaritatea la ieşire se
schimbă.

16
0
cînd la cel puţin o intrare se aplică tensiunea ridicată £1, potenţialul la ieşirea A este E\. „
Dezavantajul circuitelor logice cu diode consta in aceea ca necesită adeseori circuite suplimentare de amplificare, cu
tran- zistoare sau elemente magnetice. De aceea,cu toată simplitatea acestor circuite, se utilizează mai mult circuite logice
realizate cu tranzistoare si elemente magnetice, în special cu elemente magnetice cu CHD. In.fig. 75 este arătată schema unui
circuit de coincidenţă „şi“ cu tranzistoare tip p-n-p. In poziţie normală, tranzistoarele T1, 7'a, T% conduc fiind polarizate
negativ ( — U p ) şi potenţialul la ieşire este apropiat de potenţialul bazei. Daca la intrare se aplică un semnal pozitiv, de
Circuitele de interzicere (inversare) „nu" se caracterizează prin exemplu semnalul
p 1, tranzistorul T \ se blochează, dar
nu se transmite la ieşire deoarece
aceea că semnalul la ieşire este inversul celui de la intrare, ceea ce se
poate reprezenta şi astfel, tranzistoarele T a şi T a conduc. La ieşire apare
un semnal pozitiv numai în cazul în care se
A=p*K introduc semnale pozitive la toate trei intrările
In fig. 74, o este arătat un circuit „şi“ cu diode, iar în fig. 74,6, ( p i t P s , P i ) simultan ; amplitudinea
un circuit „sau" cu diode. Se utilizează diodele cu seleniu şi mai ales cu semnalului de ieşire este determinată de cea a
germaniu şi siliciu. In schema „şi" din semnalului minim introdus la intrare. Dacă în
poziţie normală tranzistoarele^ T \ , T 2 , T s sînt
blocate (prin tensiunea de polarizare pozitivă
PI ;5 + U P ) , circuitul funcţionează ca însumator „sau",
—
*— dînd la ieşirea A un semnal negativ ori de cîte ori
Pfi0Pj 7o
apare ia oricare din intrări un semnal
y^~ negativ. • ..
~ C~ 0 ■ t 0 /
In fig. 76 se arată schema unui circuit,
p
2 Q 0 / t
p
t* 2p
t /
inversor cu tranzistor. Dacă potenţialul la intrare
0 1
Fig. 73. Reprezentarea
Fig. 72. Reprezentarea simbolică a circuitului!
simbolica a circuitului de de coincidenţă „şi" :
însumare „sau": a — a ~ reprezentare simbolică ; b
reprezentarea simbolică ; b - tabela logică.
tabela logică.

fig. 74, a, intrările pu Pn, p$ pot avea potenţialul ridicat, E\, cores-
punzltor poziţiei 1, sau potenţial scăzut EQ, 'corespunzător poziţiei 0.
Potenţialul de polarizare £+'este mai ridicat decît EQ şi * '
diodele- D\, D2, D3 Fig. 75. Circuit de coincidenţă sau însumare cu tranzistoare.
conduc. Raportul între este zero, tranzistorul P este blocat şi la ieşirea A
tensiuni trebuie să fie 'potenţialul este determinat de potenţialul negativ
Ei>E+>Eo' In această U c i din colector. Dacă la intrare apare un
—04 potenţial negativ, tranzistorul conduce şi
situaţie ta ieşire apare
potenţialul Ia ieşire este egal cil zei o.
un semnal A dacă toate In fig. 77, a se arată un circuit logic „sau"
Pi Pz P3 diodele (Du DÎ, D3) sînt cu ferite cu CHU. Semnalul U sau h la intrarea
a blocate, adică în cazul p i sau p 2 pregăteşte ferita, iar Ja apariţia
Pig. 74. Circuite de coincidenţă şi însumare cu cî-nd se aplică un impulsului de baleiaj h , apare un impuls la îeşne^
diode: semnal Ei la toate trei
a — circuit de coincidenţă „şi" ; b - circuit de însumare „sau“. n fig, 77, 6 se arată un circuit logic de interzicere
intrările pu p2, pa. „nu * Daca se aplică un impuls JW la intrare,
Circuitul „sau" din fig. 74, b se deosebeşte prin conectarea ferita este adusă în poziţia 1, iar la apariţia
diodelor în sens invers. Dacă în mod normal la intrare se aplică impulsului de baleiaj h , care readuce ferita in
tensiunea scăzută £0, potenţialul punctului A, este EQ. In cazul
_ *) Dacă semnalul la intrare, p, se caracterizează prin poziţia discontinuă 1,
semnalul Ia ieşire, A, se caracterizează prin poziţia 0 şi invers. Operaţia de inversare se
notează cu p. 162 163
 pozată 0, apare un impuls la ieşire, Cînd simultan cu impulsul ele intrare Iîntr apare un impuls de interzicere lp, de valoare
mai mare decît Itniri acesta menţine ferita în poziţia 0 şi la impulsul ae baleiaj h nu se transmite nimic la ieşire* Circuitele de
%
coinci- r>eurf £?* fic,on1struite de asemenea cu elemente magnetice cu UHU. Circuitele logice se utilizează în special în blocurile
de decodificare şi în circuitele de protecţie ale sistemelor tele-' mecanice de tip discontinuu.
d. Blocuri funcţionale.
Sistemele telemeoanice de tip discontinuu efectuează trans-

Fig. 76. Circuit de Interzicere (inversare) „nu" cu tranzistor.

sistemul trebuie să îndeplinească
Blocul de baza, de prelucrare a
punctul de emisie al semnalului
decodifica tor —
1;H2HJ
(fig. 78). Codificatorul sistemului
de la emisie şi transmite după
intermediul blo- oului de cuplare
punctul de recepţie semnalul este
telecomunicaţie 4 şi transmis spre
’la punctul de recepţie
Fig. 77. Circuite logice cu elemente
magnetice cu CHD: a - circuit de
însumare „sau“ ; t> — circuit de
interzicere „nu".
misia informaţiei înlr-un sens sau în ambele
sensuri. Pentru cazul cel mai simplu, al
transmisiei informaţiei Intr-un singur sens,
operaţiunile de bază analizate Jn partea întîia.
informaţiei, constă dîntr-un codificator — la
şi i—| | 'î |—| |——| |~ , dintr-un
face legătura cu 'blocul de conectare externă 1
prelucrarea informaţiei semnalul,’ prin
cu canalul de telecomunicaţie 3, în canal. La
recepţionat de blocul de cuplare cu canalul de
decodificatorul 5 al sistemului.

uLsja&asj

Fig. 78. Schema bloc a unui sistem telemecanic

de tip discontinuu pentru transmisia informaţiei
într-un singur sens:
J — bloc de conectare externă la emisie ; 2 — co-
cUiieator ; 3, i — blocuri de cuplare cu canalul de
telecomunicaţie c la emisie şi recepţie ; 5 —
decodificator ; 6 — bloc de conectare externă la
recepţie.

164 165
Decodificatorul efectuează legătura cu blocul de conectare externă 6 de la recepţie.
Blocul de conectare externă cu codificatorul este format, în cazul transmisiei informaţiei de comandă, din ehei sau
butoane de comandă pentru operatorul manual sau din circuite de introducere a informaţiei de comandă pentru operatorul
automat. în cazul transmisiei informaţiei de control, blocul 1 este format din traductoare primare sau circuite de semnalizare
(bloc-contacte) ale obiectelor controlate. La sistemele cu transmisie intermitenta sînl necesare circuite suplimentare de
memorizare şi pornire automată la orice modificare în poziţia sau funcţionarea obiectelor conduse. Blocul de conectare externă
de la punctul de recepţie este formai, în cazul transmisiei informaţiei de comandă, din elemente de execuţie, iar în cazul
informaţiei de control, din circuite de semnalizare sau aparate indicatoare şi înregistratoare.
Blocurile funcţionale de bază din codificator şi decoclifi- cator sînt:
— blocuri de formare şi sesizare a criteriilor de impuls ;
— combinatoare şi deeombinatoare ;
— generatoare de impuls şi distribuitoare (specifice numai sistemelor cu separare în timp);
— oscilatoare şi filtre (specifice numai sistemelor cu sepai rare în frecvenţe).
în cele ce urmează se vor prezenta blocurile funcţionale de formare si sesizare a criteriilor de impuls, combinatoare şi de-
combinatoare, care se utilizează în sisteme cu separarie pe circuite fizice, în timp sau în frecvenţe. Se prezintă, de asemenea,
exemple de procedee de memorizare şi pornire automată,^ caracteristice sistemelor cu transmisie intermitentă cu separare în
timp sau în frecvenţe.
Blocurile funcţionale specifice numai anumitor metode de separare (distribuitoare, generatoare de impuls, oscilatoare,
filtre selective) vor fi analizate în cadrul sistemelor respective.
B l o c u r i d e f o r m a r e ş i s e s i z a r e a c r i t e r i i l o r d e i m p u l s . Blocurile de formare şi sesizare a
criteriului de impuls sînt caracteristice sistemelor telemecanice de tip discontinuu cu separare pe circuite fizice, în timp sau prin
frecvenţe. Ele pot fi clasificate, după criteriul de impuls pe care îl formează sau sesizează, în blocuri de formare sau sesizare a
criteriului de amplitudine, polaritate, durată, fază, frecvenţă etc.
Formarea şi sesizarea criteriilor de impuls se pot realiza atît cu elemente cu contacte cît şi cu elemente fără contacte.

166 167
 Blocul de formare a criteriului de impuls face parte din codificatorul sistemului de tip discontinuu ş i participă

m
împreună cu blocul combinator la formarea semnalului.
Blocul de sesizare a criteriului de impuls face parte din decodificator şi participă împreună cu decombinatorul
sistemului, la obţinerea informaţiei utile din semnalul recepţionat. în cele ce urmează se dau exemple de blocuri de formare şi
sesizare a criteriului de polaritate şi durată, ca fiind cele mai des utilizate în sistemele telemecanice.
Formarea impulsurilor de polaritate diferită se poante realiza prin comutarea polarităţii surselor de alimentare U b \ şi
£ h i (fig. 79, a), cu un releu polarizat cu trei poziţii. Poziţia neutră asigură deconectarea surselor de alimentare. Sesizarea
polarităţii ■impulsurilor şi separarea lor pe canale diferite se poate efectua cu elemente magnetice cu GI-IO (fig. 79, b ) . Sursa
de polarizare iniţială, U o, menţine ambele miezuri magnetice în poziţia 1. Apariţia unui impuls pozitiv la intrare produce în
înfăşurarea W &, din elementul 1 , un cîmp magnetic opus celui de polarizare şi suficient pentru a efectua bascularea torului
din poziţia 1 în poziţia 0, iar în elementul 2 un cîmp îndreptat în acelaşi sens cu cel al sursei de polarizare, care menţine ferita 2
în aceeaşi poziţie. în timpul basculării feritei 1 din poziţia 1 în poziţia 0, în înfăşurarea W c de execuţie se induce o Le.m. care
produce prin dioda D i un impuls la ieşirea feritei L La terminarea impulsului de la intrare, ferita 1 este readusă prin sursa de
polarizare în

Fig. 79. Formarea şf sesizarea criteriului de polaritate : o. <— bloc de formare ; b *- bloc de sesizare,

poziţia de pregătire 1. La apariţia unui impuls negativ la intrare, acesta este sesizat în mod similar de elementul 2 .
Formarea şi sesizarea duratei impulsului se realizează cu relee de timp cu contacte sau fără contacte, In circuitele cu
relee cu contacte, formarea şi sesizarea diferitelor durate se efectuează

167 167
prin timpul de acţionare şi revenire al releului. In circuite fără contacte,
pentru formarea şi sesizarea duratei se utilizează circuite basculante
monostabile, circuite de integrare, sau circuite de numărare.
Elementele cu contacte şi fără contacte permit controlul duratelor în limite foarte largi şi cu o precizie satisfăcătoare
pentru cerinţele sistemelor telemecanice.
C o m b i n a t o a r e ş i d e c o m b i n a i o a r e . Blocurile combinatoare si decombinatoare se utilizează în
sistemele telemecanice de tip discontinuu cu selecţie prin grupare sau cu selecţie combinatorie. Combinatoarele şi
decoinbinatoarele sînt blocun funcţionale cu caracter general, fiind utilizate în sisteme teleme cariice cu separare pe circuite
fizice, cu separare în timp sau cu separare prin frecvenţe, în special în cazul transmisiei cu caracter calitativ. In cazul
transmisiei informaţiei cu caracter cantitativ, funcţia combinator ului şi decombinatorului este efectuată de con vertorul
continuu-discontinuu şi disconţinuu-continuu al siste : mul ui telemecanic respectiv. In aceste sisteme combinatoarele şi
decombinatoarele sînt blocuri care participă la operaţia de legătură dintre circuitele individuale de control sau comanda , ale
obiectelor conduse de la punctul de comandă sau punctul de execuţie şi sistemul telemecanic pr6priu-zis. _
Combinatoriii face parte din codificator şi participă la formarea semnalului prin metoda de codificare^aleasă.
Decombîna- forul face parte din decodificator şi participă la obţinerea informaţiei din semnalul recepţionat.
în sistemele telemecanice de tip discontinuu cu selecţie combinatorie se utilizează de cele mai multe ori metoda de
codificare în cod binar. In acest caz combinatoarele şi decombinatoarele efectuează convertirea unei cifre zecimalejn cod^binar
şi acodu- lui binar în cifră zecimală, care reprezintă numărul de oi dine al obiectului condus şi caracterul operaţiei de conducere
oare se efectuează. .
Combinatoarele şi decombinatoarele pot fi construite cu elemente cu contacte Sau fără contacte. Circuitele individuale
ale obiectelor conduse, la punctul de dispecer ohei si butoane de comandă sau confirmare, iar la punctul de execuţie elemente
finale ■de execuţie şi contacte de semnalizare, sînt în majoritatea cazurilor construite .cu elemente cu contacte. Circuitele, de
combinare sau decombinare proprîu-zise, sînt construite fie cu elemente cu contacte, fie cu elemente fără contacte.
Clasificarea combinatoarelor şi decombinatoarefor poate fi făcută, după metoda de selecţie utilizată, în combinatoare şi de-

168 167
combinatoaie pentru selecţie combinatorie (cit o singură treaptă) sau pentru selecţie prin grupare (cu mai multe trepte) P ' (-• .
Lombmatoareje şi decombinatoarele pentru selecţie com- 5 rîîî? «^ueaza converti rea numărului obiectului condus si c
caracterului operaţiei de conducere în cod binar. In acest caz pentru determinarea capacităţii necesare a combinatorului si de-

ÎSSS 0 cu,eazS nun,ărul toW "116 “

M

YţPi, (107>

unde^p este numărul de informaţii necesare fiecărui i obiect din numărul total de M obiecte conduse. In cazul în care toate
obiectele conduse sint bipoziţionaie (p—2), "
tV=2vW. (108)
Ce e ce
, ^ urmează vor fi prezentate exemple de combina oare şi deeombinatoare pentru cazul utilizării tuturor combinaţiilor
posibile ale codului binar şi pentru cazul utilizării combinaţiilor de forma C™, unde n este numărul total posibil de elemente
care sînt utilizate pentru formarea codului, iar m numărul de elemente selective din cod.
, ^ comib filatoarele şi decomibinatoarele pentru cod binar de
tipul 2" dacă se utilizează o singură valoare selectivă a unui criteriu de^impuls (amplitudine, durată, fază) codul este de
t01™? ^=T,1 ~? >. numărul de elemente de Cod necesare pentru a transmite N informaţii se poate determina ou relaţia:
n=Iog2(A/+l), (109>
unde pentru n se va lua întotdeauna numărul întreg imediat următor valora fracţionare, eventual obţinute prin calcul.
In fig. 80, a e^ste prezentată schema unui combinator cu relee. Pentru cazul în care numărul total de operaţii necesare ^
+eSo6 Z ^ b)' acest caz numărul de elemente de cod n
este 8 Pentru fiecare element de cod este necesar un releu combinator (IC—3C). pheil^ de comandă pentru alegerea obiectului
si a operaţiei necesare de efectuat (ICC—7CC) comandă aetio- nai ea releelor combinatoare corespunzătoare, care se
automentin prin circuitul de automenţînere. Releu! PI} de poziţie iniţială care este andanşat în timpul transmisiei codului,
deconectează circuitul de formare unui nou cod în timpul,transmisiei codului curent şi închide, prin contactul său normal
deschis, circuitul de automenţinere a releelor combinatoare. Contactele releelor
combinatoare IC—3C sînt incluse sau în circuitul distribuitorului din codificator, în cazţil sistemelor cu separare în timp, sau în
circuitul oscilatoarelor din codificator în cazul sistemelor cu separare prin frecvenţe. în fig. 80, c ,este reprezentată schema de-
combinatorului corespunzător cu relee, din decodificator, pentru

168 .169

Fig, 80. Combinator şi decombinator pentru cod de tipul 2"—1 : a - combinator ; t> — tabela operaţiilor ; c — decombinator.

formarea circuitelor individuale ale celor A/=7 obiecte conduse. Pentru fiecare element de cod este necesar cîte ,utl releu
de.combi- nator (\D—3£>). _
Dezavantajul decombinatorului binar prezentat constă în faptul că nu. este protejat la apariţia unor perturbaţii. La o per-
turbaţie unitară este posibilă transformarea unui cod în altul; Pentru asigurarea stabilităţii la perturbaţii se utilizează metode
suplimentare ,de protecţie.
Dacă se utilizează două valori selective ale unui criteriu de impuls (polaritate, frecvenţă) codul este de forma N — 2 n , iar
numărul de elemente de cod n necesare pentru a transmite N informaţii este:
rt=log2 N . (110)
In fig. 81, a .este prezentată schema unui combinator cu elemente magnetice cu CHD, pentru Aî=8. In acest caz, numărul
de elemente de cod n — 3, dacă se utilizează două valori ale criteriului de impuls (spre exemplu polaritatea). Pentru a micşora
numărul de contacte ale butoanelor de comandă ( C C ) în acest caz se utilizează separarea circuitelor prin diode. Prin apăsarea
 pc unul clin butoanele (1 CC—ăCC) pregătire a unei combinaţii ele co-d, *sînt adus-e întotdeauna în poziţia 1 trei ferite di-n
grupul de formare a polarităţii pozitive şi negative, 'conform tabelei clin fig.81,6 *). La apăsarea pe butonul de -pornire BP
cele trei

N Combinaţi: 1
r de cad
Ope- /
rafia 2
/ + +

2 -h +- -
3 _ ■i-
4 + '-

5 - -h

6 - *1- -
7 - - +
8 - - -

Pig. 81. Combînator şi decombinator pentru cod de tipul 2n; a — comfcinator ; b — tabela operaţiilor ; c — decombinator.

ferite, pregătite în 'poziţia I, sînt readuse în poziţia iniţială 0, transmiţînd fiecare un impuls spre circuitele de formare ale
polarităţii pozitive sau negative. .

C
. w fiŞ- 81. £ s-a utilizat notaţia elementelor de cod
,cu / ?* ( ) ,in i°c °e I Şi pentru a se arăta că ambele valori ale criteriului de impuls sînt selective. •

]70 171
 In fig. 81, c este prezentată schema unui .decombinator cu elemente magnetice cu GHD pentru codul de tip 2”,
corespunzător combinatorului din fig.81,a,,cu utilizarea criteriului de impuls de polaritate. Iniţial feritele +1 şi —1 sînt
pregătite în poziţia 1 de curentul de pregătire IP, iar celelalte ferite sînt în poziţie iniţială 0. Primul element de cod (+1 sau —1)
readuce una din cele două ferite (+i sau —1) în poziţia iniţială 0. Impulsul care apare la ieşirea acestei ferite pregăteşte două
din ferite,le următoare (H-2, —-2). Al doilea element de cod readuce una din feritele pregătite în poziţie iniţială, pregătind prin
acestea două din feritele din treapta superioară (.+<?, —<?)-^ Al treilea element de cod readuce una din cele două ferite
pregătite în poziţie iniţială dînd un impuls de comandă la una din ieşirile 1 8.
Combinatoarele şi de,combinatoarele pentru cod binar de tipul Cn sînt asemănătoare cu cele prezentate pentru codul
binar complet şi se construiesc în acelaşi mod.
în fig. 82, a se prezintă piramida de contacte a unui decombinator de tipul Cn cu relee, iar în fig. 82, c, un decombinator
de acelaşi tip construit cu elemente magnetice cu CHD. Pentru ambele exemple s-a considerat n=4, m=2 (fig. 82, b). După cum
se vede din fig. 82, a schema decombinatorului cu relee nu permite efectuarea de operaţii false în cazul apariţiei sau dispariţiei
unui element selectiv din cod. Funcţionarea decombinatorului cu elemente magnetice cu GHD (fig. 82, c) .la transmiterea
informaţiei nr. 1 (fig. 82,6) are loc în felul următor : impulsurile de la intrare, corespunzătoare celor două elemente selective
din cod (J, 2) pregătesc feritele 2, 3, 4, 5, 6 în poziţia 1. După terminarea transmisiei rămîne în poziţie .iniţială 0 numai prima
ferită, corespunzătoare informaţiei nr. !. După recepţionarea combinaţiei de cod se transmite un impuls generai de pregătire lp,
comun pentru toate feritele din decombinator, care pregăteşte în poziţia l numai ferita /. Acest impuls este utilizat pentru
acţionarea elementului de execuţie, de exemplu prin metoda de coincidenţă. După executare, se transmite în circuit'un impuls
general lp, dd sens contrar, care readuce toate feritele în poziţie iniţială 0, pregătindu-le pentru recepţionarea unei noi
informaţii. Acest tip de decombinator este protejat numai la apariţia unor elemente selective suplimentare în cod. In acest caz,
la apariţia impulsului de execuţie toate feritele din decombinator sînt deja pregătite şi informaţia perturbată nu va fi
recepţionată. In cazul dispariţiei unui element selectiv din cod, la apariţia impulsului de pregătire Ip se va efectua pregătirea
simultană a mai multor ferite din decombinator şi deci acţionarea mai multor elemente finale. Pentru

]70 171
•aceasta este necesară utilizarea unei metode suplimentare de protecţie, care să nu permită acţionarea simultană a mai multor
elemente finale. _ ’
Combin atoarele şi decombinatoarele cu
selecţie prm grupare, se utilizează atît în cazul
selecţiei ,prin grupare directă cît şi în cazul
selecţiei combinatorii cu grupare. .
în sistemele care utilizează selecţia prin
grupare, capacitatea combinatorului şi
decombinatorului se calculează conform
■expresiei (59). La un număr de elemente de cod
şi de trepte de grupare date, numărul maxim de
informaţii se obţine pentru cazul în care numărul
de informaţii este egal în fiecare i .treaptă de
grupare. r 4
In fig. 83, a se prezintă sohema unui
combinatei1 cu selecţie prin grupare directă cu
elemente magnetice cu CHD, realizat pentru
.//=9. în acest caz i—2, iar A'i = A^2=3- La
apăsarea pe unul din butoanele ICC—9CC vor fi
pregătite în poziţia 1 — prin înfăşurarea wp —
două ferite, oîte una din cele trei din^ fiecare
treaptă de grupare, respectiv /, II, III pentru
treapta Afi şi 1, 2, 3 pentru treapta N* tw
In exemplul arătat se aplică o metodă
simplă de combinare, cu un singur contact pentru
fiecare informaţie transmisă şi fără necesitatea
unor diode suplimentare -de separare*). La
apăsarea butonului de pornire BP, curantul care
parcurge înfăşurarea de baleiaj wb a tuturor
feritelor din combinator, readuce în poziţie
iniţială cele două ferite pregătite. Impulsul care
apare în acest moment în înfăşurarea de ieşire wc
a celor două ferite, este utilizat pentru transmisia
codului în canalul de telecomunicaţie.
în decombinatorul din fig. 83, c se
utilizează decombinarea matricială. In sisteme
telemecanice, metoda matricei cu coincidenţă în
timp, cu ferite de memorie de tipul celor utilizate
pe larg în maşini numerice de calculat, nu este
întotdeauna recomandata, în special la număr
redus de informaţii necesare de separat. Se
utilizează, de obicei, decombinatoare matriciale
cu coincidenţă în spaţiu, de tipul celui din fig. 83,
c. Impulsul treptei de grupare Ni (/, II sau I I I )
pregăteşte, prin înfăşurarea de pregătire cele trei
ferite corespunzătoare grupei ale.se în poziţia 1.
Impulsul treptei de grupare N 2 { I , 2 sau 3 ) se
aplică în înfăşurarea de baleiaj w t > a celor trei
172 ferite, corespunzătoare numărului de obiect
173 ales,
şi readuce în poziţie iniţială 0 numai ferita cores-
punzătoare grupei pregătite. Acest impuls este
utilizat pentru a acţiona prin înfăşurarea de ieşire
w e elementul final.

1 Această metodă a fost utilizată la un sistem de telecomandă elaborat în R.P.R. la 1CET. •

 m Decombinatorul prezentat este protejat la
dispariţia unui element selectiv de cod, în care
caz în momentul apariţiei impulsului de baleiaj,
la ieşire nu apare nici un semnal. In cazul unor

b - tabela operaţiilor; c - decombinator matricial.

elemente, selective suplimentare, este posibilă
execuţia simultană • a mai multor comenzi.
Pentru protejarea împotriva acestei perturbaţii
posibile decombinatorul matricial se asociază în
acest caz cu un circuit de protecţie al numărului
de elemente selective din cod sau cu un circuit
de protecţie la acţionarea simultană a două
elemente de execuţie. Combinatoarele şi
clecombinatoarele cu selecţie pr-in grupare se
utilizează şi în cazul separării funcţiei de alegere
a obiectului condus de caracterul operaţiei de
conducere, metodă utilizată pe larg în
sistemele'telemecanice.
Blocuri de memorizare şi
pornire automată. In sistemele
telemecanice cu funcţionare intermitentă este
combinator ; necesară pornirea automată a dispozitivului ele
transmitere a informaţiei de control de la punctul
de execuţie, ori de cîte ori se produce o
modificare de poziţie a unui obiect controlat. In
timpul transmisiei unei informaţii, sistemul
trebuie să fie capabil să memorizeze eventual
alte informaţii apărute, pentru a îe putea apoi
transmite la rîndul lor, .
Schema dispozitivului de pornire, arăjată
în fig. 84, a , se utilizează în sisteme în care se
efectuează transmisia poziţiei

Fig. 84. Scheme de pornire automată cu relee:

a — conectarea contactelor de semnalizare în serie ; b — conectarea contactelor de semnalizare în paralel.

tuturor obiectelor controlate într-un singur ciclu

de telesemnali- zare. Releul de pornire P este
conectat în serie cu contactele de semnalizare ale
tuturor obiectelor controlate J S ... n S . In poziţie
iniţială releul P este acţionat, fiind automenţinut
prin contactul său normai deschis şt contactele
de semnalizare ale tuturor obiectelor controlate.
Dacă poziţia unui obiect controlat se schimbă în

175
 urma funcţionării automatizării locale contactul de semnalizare al obiectului respectiv îşi sohimbă poziţia. In
timpul schimbării poziţiei contactului, releul P rămîne fără alimentare şi — avînd un timp de revenire foarte
mic — declanşează, întrerupînd circuitul propriu de blocare. Un contact al releului P efectuează pornirea
dispozitivului de transmitere a informaţiei. Releul R acţionează o dată cu începerea transmisiei ciclului de
telesemna- lizaie pentru un timp limitat, suficient acţionării releului rapid de pornire P, pregătindu-I pentru
funcţionarea următoare. Dacă in timpul telesemnalizării un alt obiect controlat îşi sohimbă po ziţia, releul./5
revine în poziţie normală din nou, rămînînd în •aceasta poziţie pînă Ia începerea transmisiei unui nou ciclu de
telesemnaîizare, cînd releul R îl va acţiona din nou.
Dezavantajul acestei meiode constă în aceea că la defectarea unui singur contact de semnalizare circuitul
este scos din funcţiune. Pentru înlăturarea acestui inconvenient se utilizează schema de conectare a contactelor
de semnalizare în paralel {fig. 84, b ) în care defectarea unui contact nu scoate din funcţiune înţregul circuit. In
acest caz releul P are două înfăşurări şi revenirea-lui în poziţia iniţială la modificarea poziţiei oricărui •contact
de semnalizare se efectuează prin curentul de încărcare al unuia din cele două condensatoare Ca sau Cj.
în fig. 85 se arată schema bloc a circuitelor de memorizare •?* pornire pentru selecţia cu grupare cu
utilizarea' elementelor fără contacte. In exemplul arătat se transmite poziţia a 20 obiecte grupate în patru grupe.
Poziţia obiectelor controlate este urmărită prin elementele de concordanţă IC—20C (fig. 85. b ) , în circuitul
cărora sînt conectate contactele de semnalizare ale poziţiei obiectului controlat 15—205*). Concordanţa dintre
poziţia obiectului controlat şi celula sa de concordanţă este urmărită printr-un sistem de două distribuitoare
cicliceDG (I—IV) şi DO (1—5), comandate de generatorul de urmărire GU. Generatorul de urmărire alimentează
simultan ambele distribuitoare, în ordinea arătată în fig. 85, b (/-/, 11-2, ÎII-3, IV-4, 1-5 etc.’l, parcurgînd astfel
toate celulele IC—20C în ordinea (IC, 7C, 13C, 19C, 5C.. .etc.). în momentul în care impulsurile de la ambele
distribuitoare acţionează simultan asupra uneia din celulele de concordanţă IC—20C, care sînt celule de
coincidenţă, de exemplu pentru celula 15C este necesară acţionarea simultană a circuite-

Aa . - tiLIn fig' ?5, ? ,esl® prezentat ca exemplu numai circuitul de concor- aanţă loc cu contactele de semnalizare ale obiectului 15S. Celelalte
circuite sini similare.

12 — Telemecanica Industrială 177

176
lor III şi 5, este pmlfrifâ bascularea feritei 15C în poziţia 1 sau 0, dar în aşa fel îneît să se aducă de fiecare dată în
concordanţă poziţia feritei cu a contactului de semnalizare a obiectului controlat. Or>i de GÎte ori. există o
neconcordanţă, ferita ISC bascu-

Fîg. 85, Schema de memorizare şi pornire automată cu controlul ciclic al poziţiei:

a- — schema bloc a circuitului ; b — ordinea de urmărire a porţiei obiectelor controlate ;
DG — distribuitor de grupă ; DO — distribuii-or de obiect ; GU - generator de urmărire ; GT — generatorul blocului de transmisie a te-
lesemnalizării ; CB — celulă de blocare ; D£ — distribuitor pentru transmisia telesemnalizării ; CO — eombinator.

lează, iar la ieşire spre combinator-ul CO, în bobina wG sau w■/ apare un impuls a cărui polaritate indică noua
poziţie a obiectului controlat. Tensiunea indusă în înfăşurarea la fiecare basculare a feritei, indică existenţa unei
neconcordanţe şi necesitatea transmiterii unui ciclu de telesemnaîizare, Tensiunea indusă în bobina este aplicată la
intrarea celulei de blocare CB, care prin bascularea în pozîţîa 1, blochează generatorul de urmărire GU şi pune în
funcţiune generatorul blocului de transmisie a telesemnalizării GT. Acesta comandă funcţionarea blocului de-
transmisie a telesemnalizării (în exemplul de faţă distribuitorul D S ) . După terminarea ciclului de telesemnaîizare,
ultima celulă a distribuitorului readuce celula C B în poziţia 0, ceea ce blochează generatorul GT şi pune în
funcţiune generatorul GlJt care reîncepe urmărirea poziţiei obiectelor controlate.

17
7
 4. Sisteme

a. Sisteme cu separare pe circuite fizice*

Sistemele cu* separare pe circuite fizice sînt cele mai
simple sisteme tete- mecanice ele tip discontinuu. Ele se
utilizează în cazul unor cupluri de informaţie reduse.
Aceste sisteme se conectează numai la circuite fizice de
telecomunicaţie*}. Fiecărei' informaţii (fiecărui^ obiect,
fiecărei comenzi sau semnalizări) îi este alocat un număr
-determinat de conductoare ; dependenţa între numărul
de conductoare, şi capacitatea sistemului’ telemecanic
este liniară,.
n^aN+riQ, C111 JTP
unde: n este numărul de conductoare necesare* i N —
numărul de informaţii ; a — un factor de
proporţionalitate;; fl0 — numărul de conductoare diţiuni pe circuite fizice (criteriul de amplitudine — numai pe
comune. distanţele reduse specifice utilizării sistemelor cu separare pe circuite
Datorită faptului’ că sistemele cu separare pe fizice). Prezenţa lor este necesară pentru a reduce valoarea factorului
circuite fizice necesită pentru transmiterea mai multor de proporţionalitate a -din expresia (1!1)).
informaţii un număr ridicat de canale, ele se numesc In fig. 86 este reprezentat simplificat un exemplu ele sistem cu
adesea şi sisteme cu multe canale, în timp ce sistemele cu separare pe circuite fizice, în care caz se utilizează şi criteriul de
separare în timp şi în frecvenţa se numesc sisteme cu polaritate. Acest sistem este destinat telecomenzii şi tete-
puţine canale 1). .
Criteriile de impuls utilizate în sistemele cu — relee de semnalizare ; .Rr — relee de comandă ; Bf — butoane
separare pe circuite fizice sînt, în afară de- separarea pe, de comandă închidere ; B ţ — butoane de comandă deschidere ;
circuite fizice, cri* teriul de polaritate (în curent continuu Cj — bloc-contact închis, Cf/ — bioc- contact deschis.
şi în curent pulsatoriu redresat), criteriul de fază (variaţia
cu 180° a fazei curentului alternativ) şi criteriul de
amplitudine. Acest lucru se explică prin faptul că aceste semnalizării unor obiecte bipoziţionale (de exemplu înlrerup- toare);
criterii se generează şi se-sesizează cu ajutorul unor pentru fiecare obiect Af=4 (două poziţii, iar pentru fiecare poziţie, o
circuite simple,, permiţînd' astfel realizarea în ansamblu comandă şi o semnalizare). în acest sistem, releele de comandă Rc şi
a unei aparaturi ieftine şi cu structură simplă. Pe de altă releele de semnalizare R$ sînt relee polarizate cu trei poziţii. Astfel, -la
parte, criteriile de polaritate şi amplitudine se pot utiliza o polaritate a curentului, releele Rc î?i închid contactul care comandă,
în bune con de exemplu, închiderea întrerup- toarelor, iar Ia polaritatea opusă, ele
îşi închid contactul care .comandă deschiderea. Releele /? 5, la o
polaritate, închid con-

Î78:
179

*) Dacă se utilizează numai separarea pe circuite fizice G = 1* dar sistemele cu

«-*1 nu se consideră ca îacînd parte din domeniul telerneea- nicii, deoarece nu
realizează nici o economie de canale de telecomunicaţie. In afară de aceasta,
transmisia telemecanică eu separare pe circuite fizice se deosebeşte de o comandă la
distanţă prin faptul că se utilizează un canal de telecomunicaţie, deci este necesară
adoptarea unor metode de prelucrare a informaţiei. în acest caz, prelucrarea
informaţiei constă în reducerea puterii pentru transmisia pe canalul de telecomunicaţie
cu nivel limitat şi apoi amplificarea puterii recepţionate, pînă la puterea de acţionare
necesară
1M A **) Pentru a evita unele confuzii pasibile, este necesar să se observe că în obiectelor conduse.
terminologia încetăţenită în telemecanica industrială sensul
termenilor „sisteme cu multe canale4' şi „sisteme cu puţine canale“ este oarecum opus celui utilizat în alte domenii, de exemplu în domeniul
telecomunicaţiilor. Astfel prin „sistem cu multe canale“ în telecomunicaţii se înţelege un sistem care, pe două conductoare sau pe o
purtătoare, oferă un număr mare de canale, adică^tocmai ceea ce corespunde în telemecanică sistemelor cu puţine ^canale, în sensul de
sisteme- care necesită puţine circuite pentru ura număr mare de obiecte. In lucrarea de îaţă nu se face apel Ia aceşti termeni neunivoci, a
căror utilizare este de altfel în genere în regres.
 -----------nnuriPi

tactul care aprinde lampa de semnalizare „închis“ iar la cealaltă

polaritate, contactul care comandă aprinderea lămpii „deschis“ (pentru lămpile de semnalizare corespunzătoare luminează. La apăsarea
simplificare, circuitele lămpilor de semnalizare şi a ele-* menteior butonului
de de deschidere a primului obiect \Bd curentul în înfăşurarea
16 releului
execuţie nu sînt reprezentate în figură). Pentru fierţi ' obiect (pentru de comandă a deschiderii 1 RCd atinge valoarea •necesară
fiecare -patru informaţii) sînt necesare, în afara firului comun, acţionării
cîte şi releul comandă deschiderea. Bloc-contactul trece pe
două conductoare; în expresia ( l i n a=Q,5; n0=l. poziţia „deschis“ \Cd iar releul de semnalizare IRSa este
acţionat/a.prinaînd lampa de semnalizare „deschis“. Releul 1 RCi nu
acţionează, valoarea curentului fiind insuficientă pentru aceasta.
O exemplificare, a utilizării criteriului de polaritate a curentului Pentru funcţionarea sigură a schemei, este necesar ca curentul
pulsatoriu redresat este dată în fig. 87. In acest montaj, ... . de semnalizare să fie de circa trei ori mai mic, deeît cu-
releele neutre RC şi
RS joacă roiul de relee
polarizate pri-n în-
serierea înfăşurării lor
U-A/w cu elemente re-
dresoare.
IflSi) In sistemele din
J-2B, fig. 86 şi 87 cele două
polarităţi separă, pe
28d acelaşi conductor, cele
două comenzi opuse, iar
pe alt conductor, cele
două semnalizări

opuse. *
In schema clin
Fig, 87, Sistem cu separare pe circuite fizice cu uti-
fig.de88,
lizarea criteriului pe unaconductor
polaritate se face comanda unei poziţii şi
curentului pulsa-
semnalizarea
toriu redresat :poziţiei opuse, iar pe a;lt conductor —
comanda; BC
RS - relee de semnalizare celei de .de comandă
— relee . ; . %i ' a doua Fig. 88. Sistem cu separare pe circuite fizice şi cu utili-
poziţii
Î - butoane de comandăşiînchidere
sem-* ; B,*- butoane de
B
zarea criteriului de amplitudine:
comandă deschidere ; C/ - bloc-contaet închis ;
nahzarea primei Ctf-poziţii. In -acest
— bloc-contact deschis. mod se obţine de asemenea a —0,5 şi
RS — relee de semnalizare ; RC — relee de comandă ; B/ — butoane
de comandă închidere ; — butoane de
n--L Semnalizarea şi comanda sînt separate pri-n criteriul de comandă deschidere ; C/ — bloc-contact închis :
amplitudine; astfel, în schema exemplificată, pentru co- mancă se
utilizează o amplitudine mai mare deeît pentru semnalizare. Releele de —
bloc-contact deschis.
semnalizare RS sînt mai sensibile deeît releele ue comanda RC. Astfel,
releele RS pot acţiona avînd în serie rezistenţa RQt iar releele RC nu pot ren tul de comandă.
acţiona în acest caz. Releele de comandă RC acţionează numai atunci Calculul sistemelor cu
cîn-d, prin apăsarea butonului B corespunzător, curentul în conductor criteriu de amplitudine
creste datorită şuntării rezistenţei Ro cu rezistenţa mai mică Ru Astfel, trebuie să asigure această
diferenţă a curenţilor la
în poziţia i eprezentată î-n figură, Ia ambele obiecte, bloc-contactul C se variaţiile
află pe poziţia * închis Ci. Releele de semnalizare RSi sînt acţionate, posibile ale parametrilor
circuitelor fizice
utilizate.
Se observă că,
prin utilizarea a două
valori ale unui criteriu
de impuls, indiferent că
este vorba despre
criteriul de amplitudine
sau despre cel de
polaritate, în sistemele cu
.separare pe circuite
fizice în expresia (111)
se obţine a = 0,5. Există
sisteme care
utilizează atît criteriul de
polaritate, cît şi cel de,
amplitudine.
In acest caz, se obţine
a=0,25. în general,
mărirea numărului
de criterii de impuls
utilizate şi a numărului
de valori utilizate
în cadrul fiecărui criteriu
de impuls duce la
micşorarea cores-
 consecinţă,
punzătoare a factorului a în expresia (111), adică la micşorarea număruluinumărul
de maxim de semnale care se pot transmite în
conductoare necesare pentru o capacitate dată a sistemul uiunitatea"
tofemecanic.de timp .este limitat şi în multe cazuri nu depăşeşte 50—
' b. Sisteme cu separare în timp. Sistemele cu separare în timplOOimp/s. De .aceea
se utilizează pe pentru un flux mare de informaţie cu caracter
larg în telemecanică, fiind universale şi permiţînd transmisia calitativ şi pentru
unui flux deo precizie ridicată în cazul informaţiei cu caracter
informaţie considerabil. Sistemele telemecanice »de tip cantitativ, trebuiecusă se utilizeze o metodă adecvată de codificare care
discontinuu
separare în timp permit transmisia tuturor categoriilor să ţină
de seama de .timpul maxim de transmisie admis în cazul fiecărui
informaţie
proces tehnologic. Trebuie de asemenea să se tină seama de sur-
telemecanică, atît cu caracter cantitativ oît şi cu caracter calitativ.
In transmisia informaţiei de control şi comandă cu caracter calitativ
separarea în timp este raţională în special în cazul obiectelor industriale cu plusul de semnal, necesar
structură concentrată şi concentrat- dispersată, la care este necesar să se .asigurării stabilităţii ia
transmită un flux mare de informaţie pe un canal de telecomunicaţie. ' .perturbaţii.
. In transmisia informaţiei de control şi .comandă cu caracter cantitativ o In cazul general al
dată cu creşterea cerinţelor de precizie şi de stabilitate la perturbaţii, în sistemelor cu separare în timp,
legătură cu apariţia problemelor de tele- automatizare, a început utilizarea pe codificatorul şi deco- difioator-
larg a sistemelor de tele- măsură şi telereglare de tip discontinuu, la care t de ul se compun Fîg. '89.
dinSchema bloc a unui sistem cu
blocurile
cele mai multe ori se efectuează transmisia prin separare în timp. * funcţionale separare în timp :
a - arătate
schema bloc în afig. 89.
codificatorului ; b - schema
în cazul sistemelor cu separare în timp, transmisia se poate efectua Combinatoriii 1 or uluişi; t — combinator sau
bloc a de codificat
»periodic (ciclic) sau intermitent. convertor ; 2 — bloc 'de pornire automată ; 3 —
decombinatorul
generator 7de pot să ;nu
impulsuri i - distribuitor ; 5 —
Sistemele cu separare în timp au o structură existe ca bloc blocuri •separate,
de formare ci
a criteriului ele impuls ; 6 —
maleabilă, puţind fi construite cu' capacitate bloc ,de sesizare a criteriului de impuls ; 7 —
să fie incluse
• ... - KlnA /IA nrntPPtlft.
variabilă, pentru a.acoperi necesităţile, oricăror ?n r-r»îl HiciirfKii’itnriiiîiîi 4-
obiecte industriale cu structură concentrată şi ’Jn oazul sistemelor cu se- w ,
concentrat-dispersată. lecţie directă, combinatoriii şi decombinatorul »pot să lipsească.
Sistemele cu separare în timp sînt
multifuncţionale şi se pretează cel mai uşor realizării Generatoarele de Impuls 3 generează impulsurile de baleiaj necesare
funcţiunilor de autoorganizare, memorizare, precum funcţionării distribuitoarelor. Distribuitoarele asigură separarea spaţiu-
şi .cuplării cu maşini-numerice de calculat. timp în codificator şi timp-spaţiu în decodificator şi efectuează
Introducerea comutaţiei fără contacte în sistemele numărarea impulsurilor din cod, în cazul sincronizării pas cu pas. Cele
telemecanice cu separare în timp măreşte două distribuitoare trebuie să funcţioneze sin- ,cron şi sin.fazat pentru
considerabil perspectivele pe care le au aceste a asigura conectarea succesivă a circuitelor individuale
sisteme în telemecanică. .corespunzătoare aceluiaşi-obiect condus în codificator şi
Sistemele cu separare în timp sînt decodificator. Distribuitoarele sînt blocurile funcţionale principale,
independente de tipul de canal alocat. Ele pot obligatorii oricărui sistem de tip discontinuu cu separare în timp.
funcţiona, pe canale telegrafice normale, utilizînd o Blocurile de formare .5 şi sesizare 6 a criteriului de impuls asigură
bandă foarte îngustă pentru transmisia .informaţiei. formarea ,şi sesizarea criteriului utilizat pentru »codificare
Viteza de transmisie a informaţiei depinde de (amplitudine, polaritate, durata etc.). Blocul de proiecţie 5 din
numărul n de semnale care pot fi transmise în decodificator controlează corectitudinea codului recepţionat :şi permite
unitatea de timp şi este determinată de sau interzice, funcţie de aceasta, acţionarea »organelor de execuţie.
caracteristicile canalului de telecomunicaţie. Cu cît .Blocul de pornire automată 2 este caracteristic numai sistemelor cu
lărgimea de bandă şi raportul semnal/zgomot sînt transmisie intermitentă.
mai mari, cu atît viteza de transmisie poate fi mai In sistemele .cu separare în timp’este necesară funcţionarea
mare şi este posibilă transmisia unui număr mai mare .-sincronă a distribuitorului din codificator *şi decodificator, adică
de mesaje diferite în unitatea de timp. La canalele de funcţionarea ambelor distribuitoare cu aceeaşi viteză de^ comutaţie! In
telecomunicaţie cu multiplicare în frecvenţă, pentru afară de funcţionare sincronă ..este obligatorie şi sinîa-
telemecanică, capacitatea de transmisie este limitată
de lărgimea dc bandă foarte îngustă alocată şi de
nivelul admis în canal. In Ï 82
 zarea celor două distribuitoare,' care constă în comutarea în rileacelaşi
purtătoare
timp de informaţie şi cele de sincronizare sînt diferite.
a aceloraşi poziţii de către ambele distribuitoare. Impulsurile de sincronizare pot efectua şi pornirea în cazul transmisiei
intermitente.şi
In telemecanică se utilizează diferite metode de sincronizare
sinfazare. • Sincronizarea ciclică utilizează pc îarg^ metoda _de poziţionare
Sincronizarea şi sinfazarea forţată constau îna impulsurilor
alimentarea purtătoare de informaţie, între două impulsuri (le
distribuitoarelor din codificator şi decodificator.de la sincronizare
un generator'' (fig. 90).
comun de impulsuri. De obicei, se utilizează alimentarea de Ia Sincronizarea
reţeaua şi sinfazarea pas cu pas se caracterizează prin
comună, de frecvenţă industrială. Această metodă este simplă, existenţa unui singur generator de impulsuri situat la codificator sau
suficient
de sigură şi s.e utilizează în cazul cînd cele două puncte sînt alimentate impulsurile acestui ge- perator comandă ambele
decodificator.
permanent de la aceeaşi sursă şi nu există posibilitatea separării celor
distribuitoare.
S*l S Sti s s
a JIATLIÎA.
două surse de alimentare (de exemplu cazul unor reţeleFuncţionarea de distribuţie sincronă
orăşeneşti, aparţinînd sistemelor energetice -în care nu sînt este secţionate
controlată la fie-
barele de la care sînt alimentate cele două subansamble — carede emisie
element şi de cod Jf/ $ s+r s s
de recepţie). Sinfazarea se efectuează,. în acest caz, printr-un transmis,canaladică la fie- d-Tl___n_n___ruin____
separat de sinfazare. în canalul de comandă se trimit impulsuri care pas de asiri-
:
l celor două
lazare la fiecare început de ciclu de funcţionare. între douădistribuitoare.
impulsuri de Decalajul
sinfazare se trimit impulsurile de selecţie. dintre funcţionarea
_ Sincronizarea şi sinfazarea ciclică constau îridistribuitoarelor
alimentarea este fi fz fi fj fi .
fiecărui distribuitor de la un generator de impulsuri determinat independent..numai de Fig. 91. Transmisia combinaţiilor de cod la sin-
Frecvenţa de lucru a celor două generatoare de impulsuri cronizarea pas cu pas cu utilizarea diferitelor criterii
timpul de este transmisie a de impuls : ■
aproximativ aceeaşi. Datorită condiţiilor diferite de funcţionare* ohiar^
impulsului în a - de amplitudine ; t - de polaritate ; c - de
în cazul unui acord foarte precis al frecvenţei de canalul lucru* de există
telecomu- . . ., .
durată a impulsului : d — de durată a pauze.
posibilitatea acumulării erorii cu fiecare ciclu funcţional. nicatie.
Readucerea la perturbaţii lor din canalul ede
Datorită
- de frecvenţă.
telecomunicaţie este
sincronism şi sinfazare se efectuează cu un impuls de’însă sincronizare-
posibilă ieşirea din sincronism. Pentru înlăturarea acestui pericol
sinfazare, transmis <le la codificator spre de- codificator. Diferenţa
se transmit combinaţii de cod cu număr constant de impulsuri şi se
maximă de frecvenţă a celor două generatoare trebuie să fie suficientcontrolul
efectuează de numărului de impulsuri recepţionat. ^
mică pentru a nu fî posibilă acumularea unei erori considerabile în
Sincronizarea pas cu pas se poate utiliza ia număr oricit de mare
cursul unul ciclu. Cu cît numărul de poziţii de lucru de al elemente
celor două de cod. De obicei, numărul de elemente de cod este limitat
distribuitoare este mai „. _ mare, funcţionarea sincronă şi sinfa- de transmisie pe canal şi de considerente constructive
de condiţiile
zată va fi .mai greu de efectuat.
legate deCutipul cît de distribuitor utilizat.
numărul de poziţii de lucru creşte,Sincronizarea
cu atît şi transmisia informaţiei pot fi separate, fie prin
deviaţia maximă de frecvenţă canaleadmisibilă
diferite, fie prin transmisia pe acelaşi canal — alter- nînd
O între cele două generatoareimpulsurile
de impulsuri de sincronizare cu cele purtătoare de mior- rrjaţje — t fie
fi
trebuie să fie mai mică* pentru a nu sefuncţiilor de sincronizare şi comanda în acelaşi element
prin reunirea
J____L J produce ieşirea din sinfazaredea cod,
celor cu
doua utilizarea unor criterii de impuls separatoare de funcţii.
0 / 2 3^5 L6 0 distribuitoare.
Fîg, 90. Transmis ia unei com- Practic, se realizează sisteme cu număr de canale diferite^nu este economică, necesitând sau
Separarea pe
poziţii de lucru relativ mare (10—50, uneori cfiiar pînă laconductoare
binaţii de cod la sincronizare 100), ceea ce suplimentare, în cazul cu - cultelor fizice, sau canale de
ciclică. .
este suficient frecvenţă
pentru cazurile frecvente din telemecanică. Sincronizarea suplimentare. Separarea celor două funcţii în timp nu se
utilizează,
ciclică permite funcţionarea ciclică sau; intermitentă a sistemului. în datorită creşterH timpului de transmisie şi a utilizării
cazul sincronizării ciclice impuls,u- neraţionale a canalului. Se

184 185

&
■utilizează pe larg unirea funcţiilor de sincronizare şi comandă in acelaşi element de cod cu utilizarea
criteriilor de: amplitudine» polaritate, durată a impulsului sau a pauzei, frecventă etc. № 9 1 ) . ■
Sincronizarea pas cu pas permite transmisia intermitentă sau ciclică a informaţiei. Se utilizează însă, de
obicei, în cazul transmisiei intermitente. ,

Sistemele de tip discontinuu pot fi construite, după cum s-a mai arătat, cu transmisie periodică (ciclică)
sau intermitentă.
Transmisia ciclică se efectuează de obicei pentru informaţia de control (telemăsură şi telesemnalizare)
şi utilizează de cele mai multe ori metoda de sincronizare ciclică. Transmisia ciclică n LI reprezintă în principiu
o soluţie optimă din punct de vedere al utilizării canalului de telecomunicaţie, în special la transmisia
informaţiei cu caracter calitativ, -deoarece în acest caz se transmite un surplus mare de semnal, frecvenţa de
repetiţie a ciclului funcţional «fiind de obicei mult superioară frecvenţei de schimbare a stării ■procetsului
controlat. Transmisia oicilică a informaţiei de control se utilizează totuşi, în urma apariţiei şi introducerii ele-
mentelor şi circuitelor fără contacte, care, spre «deosebire de cele cu contacte, permit funcţionarea ciclică,
uzura dispozitivelor fiind foarte redusă. In acest caz, avantajul constă în posibilitatea simplificării substanţiale a
aparaturii, prin eliminarea unor blocuri caracteristice aparaturii cu funcţionare Intermitentă (blocuri de
memorizare şi pornire, anumite operaţii de protecţie etc). Din punct de vedere al eficacităţii de utilizare a
canalului de telecomunicaţie alocat, este indiferent dacă prin canal se transmit repetat semnale care poartă o
cantitate foarte redusă de informaţie sau dacă el este neutilizat în aşteptarea unei informaţii cu caracter calitativ.
La un raport dat semnal/zgomot, transmisia ciclică permite să se obţină o stabilitate superioară la perturbaţii.
-
Transmisia intermitentă se efectuează, de obicei, în cazul utilizării aparaturii cu contacte, precum şi
pentru anumite informaţii cu caracter calitativ (în special telecomandă). Transmisia intermitentă este, raţională,
datorită faptului că ocupă canalul de telecomunicaţie pentru o perioadă relativ scurtă, iar în restul timpului
canalul poate fi utilizat pentru transmisia altor informaţii. Transmisia intermitentă este, de asemenea,
avantajoasă în cazul anumitor sisteme portabile, pentru a economisi sursele de alimentare.
Utilizarea elementelor fără contacte cu durată^ de serviciu foarte mare face ca alegerea metodei de
transmisie să nu mai fie impusă de elemente, ci să fie determinată numai de condiţiile tehnice 'impuse
sistemului telemecanic.
Blocurile funcţionale specifice sistemelor cu separare în timp sînt generatoarele de impulsuri repetate
şi distribuitoarele. Restul blocurilor funcţionale din codificator şi -decodificator pot exista şi în codificatorul
şi decodificatorul sistemelor cu separare prin frecvenţe sau prin circuite fizice. ы „
Generatoarele de impulsuri, de formă dreptunghiulara sau apropiată de aceasta, utilizate .în special în
sistemele cu separare în timp, pot fi — după tipul elementelor utilizate — cu contacte (cu relee
electromagnetice sau comutatoare -mecanice) sau тага contacte (cu elemente magnetice, semiconductoare,
ionice sau
electronice). .,. .«
Generatoarele de impulsuri dreptunghiulare se caiacteii- zează prin durata impulsului /,*, durata
pauzei dintre doua impulsuri tp, perioada T—tr\-tp^ frecvenţa /=ll/7\ factorul de umplere KU = tilT. e
,, . r;
Generatoarele de impulsuri cu elemente cu contacte pot li construite cu unul, două sau mai multe relee
electromagnetice. Frecventa generatoarelor cu un singur releu nu este suficient ele stabilă şi ele necesită relee
cu masă inertă mare. De aceea, se construiesc de obicei generatoare cu două relee (fig.^92, CÎ)» folo- sindu-se
relee normale. Generatorul cu jelee poartă numele de . cuplu puldpior. In acest caz durata impulsului (fig. 92,b)
este:
ti—tact 2 -1- trev i,
186
(112)
iar durata pauzei: v

tp~ trev2-\-tacţV (ИЗ)

Perioada generatorului cu două reiee este:
7*2 — taet i^facţ 2Л'Ъеи 1 ~\~frcv 2* (1
în mod similar pot fi construite generatoare de impulsuri
cu mai multe relee. .
în sistemele teiemecanice cu contacte se utilizează de obicei generatoare de impulsuri cu două relee.
Stabilitatea frecvenţei de lucru a acestor generatoare la variaţia tensiunii de alimentare este suficient de ridicată,
dacă se iau valori ale factorului de siguranţă la acţionare Ksa>3—3,5 şi dacă frecvenţa de lucru nu este prea
ridicată. Frecvenţa maximă a generatoarelor cu relee este/***<1 Oft—200 Hz, iar frecvenţa minimă, fm!n>0,2—
—1 Hz.
 Datorită dezavantajelor pe care le prezintă generatoarele cu contacte, înlocuirea lor în sistemele
telemecanice de tip discontinuu ,cu generatoare fără contacte are o importanţă deosebită, atît pentru mărirea
siguranţei în funcţionare, oît şi pentru mărirea vitezei de transmisie.
Generatoarele de impulsuri dreptunghiulare construite cu elemente fără contacte sînt circuite basculante
astabile, con-

Fig. 92. Cuplu pulsator : a — schema generatorului ; & — diagrama de funcţionare.

sţruite pe principii asemănătoare cu circuitele basculante bistabile şi monostabile şi diferă de

acestea prin modul de realizare al reacţiei pozitive şi gradul acestei reacţii.
Generatoarele de impulsuri fără contacte, utilizate în sistemele tetemecanice,. nu diferă de
generatoarele de impulsuri dreptunghiulare, utilizate în alte sisteme şi dispozitive de tip discontinua Ca
cerinţe specifice pot fi considerate : funcţionarea -- in anumite cazuri — la variaţii mari de temperatură,
stabilitatea de frecvenţă relativ mare — necesara în special în cazul sistemelor cu sincronizare ciclică —,
frecvenţă de lucru relativ scăzută,^ durată de serviciu cît mai mare şi în special siguranţa mărită în
funcţionare. Utilizarea cea mai largă au căpătat-o multivibratoarele cu tranzistoare. Se utilizează, de
asemenea, generatoare de impulsuri de tip oscilator autoblocat cu tranzis- toare şi elemente, magnetice,
generatoare cu tiratroane cu catod rece, generatoare magnetice, precum şi circuite de formare a impulsurilor
de la reţea. '
Generatoarele cu tiratroane cu catod rece pot fi conştiinţe cu unul sau două tuburi. Pentru obţinerea unor
impulsuri cu forma cît mai apropiată de cea dreptunghiulară, se utilizează generatoare cu două tuburi (fig. 93,
a, b). Calculul perioadei a generatorului; din fig, 93, a, constă în determinarea

188 189
procesului de reîncărcare al condensatoarelor C\ ş^C2l care determină duratele, impulsurilor /i şi . .
Stabilitatea frecvenţei generatoarelor cu tiratroane cu catod rece este determinată de stabilitatea tensiunii
de alimentare Ua şi de stabilitatea parametrilor circuitului. Instabilitatea cea mai
u
+ Ua + 3

Fig. 93. Generatoare de impuls eu tiratroane cu catod rece:

& — varianta cu condensator de basculare (Cu) ; b — varianta cu re-
zistenţă. de basculare (Rn).
mare o introduc însăşi tuburile, ale căror parametri variază, de la un
exemplar la altul, cu 10—25%. Stabilizarea tensiunii dc alimentare
este, de asemenea, necesară pentru asigurarea stabilităţii frecvenţei.
Generatoarele cu tiratroane permit o frecvenţă
de lucru de 103—10 2Hz. _ t .
Generatoarele, cu elemente, semiconductoare sînt circuite
basculante astabile (multivibratoare) similare celor realizate cu tuburi
electronice (fig. 94).
în acest caz semiperioada de oscilaţie se determină cu formula :

ln2, (U5)

unde Î $b\ $d2 ^6 şi Gţ=- G2G.

Pentru multivibratoarele simetrice, perioada :
.. Ţ=i2/?,C In 2cn 1,4 RbC. (116)
Pentru multivibratoarele nesimetrice :
T=0,7(Rb]Ct+Rb2C2). ■ (117)

190 191
 La muJ^ivi'bratoarele cu tranzistoare, construite după schema clasică a multivibratorului cu tuburi
electronice, frontul corespunzător^ blocăm tranzistorului este de formă exponenţială, determinată de încărcarea
condensatorului C, cu constanta de timp x = RcC (fig. 94, b). s .
Pentru a îmbunătăţi frontul de.blocare al tranzistorului se alege valoarea Rc cit mai mică, ceea ce duce
la micşorarea con-

■b*
Fig. 94. Generatoare de impuls cu elemente semiconductoare: •
o. — schema multivibratorului ; b — diagrama de funcţionare ; c — schema multivi- □ra,oruîui cu circuit de stabilizare a frecvenţei la variaţia
temperaturii.

stantei de timp r, Cu tranzistoarele se lucrează în regim de saturaţie, ceea ce măreşte stabilitatea frecvenţei la
variaţii de tensiune. Pentru a asigura o stabilitate mai mare a frecvenţei la variaţii de temperatură, este necesar
să se compenseze variaţia rezistenţei inverse a diodei emiter-bază printr-un circuit de compensare cu diodă (fig.
94, c) sau prin suntarea diodelor bază- emiler cu rezistenţe de 50—100 kfi.
Comanda distribuitoarelor cu elemente magnetice cu CHD se poate efectua după schema din fig. 95, o,
compusă dintr-un multivibrator cu tranzistoare şi două circuite ferită-tranzistor {A, B), care formează şi
amplifică impulsurile obţinute de la multivibrator. Circuitele ferită-tranzistor de tip monostabil func ţionează în
contra timp, formînd la ieşire impulsuri pe canale separate, decalate în timp (fig. 95, b), pentru comanda distri-
buitoarelor bitact.
. în fig. 96, a se prezintă varianta unui circuit de formare a impulsurilor în decodificator, în cazul unui sistem cu
sincronizare pas cu pas, fără generator de impulsuri Ia decodificare. Impulsurile din canalul de telecomunicaţie
sînt formate printr-un circuit basculant de tip releu Sohmitt cu tranzistoare. Funcţie de tensiunea aplicată pe
divizam] de la intrarea tranzistorului Tu conduce fie tranzistorul Tu fie T2, celălalt tranzistor fiind blocat prin
reacţia din emiter. Impulsurile de la ieşirea releului Schmitt

191 191
comandă circuitul ferită-tranzistor de tip monostabil A, care la
rîndul său comandă circuitul monostabil B (fig. 96, b). Impulsurile
obţinute de la circuitele A, B, comandă un distribuitor bitact cu
elemente magnetice cu CHD.
Generatoarele de impulsuri cu elemente semiconductoare permit variaţia frecvenţei de lucru în limite
largi, de la cîteva

Fig. 95, Generator de impulsuri cu circuite de formare:

a - schema circuitului de formare a impulsurilor j b ~ diagrama de
funcţionare.

microsecunde la secunde şi chiar zeci kde secunde, ceea ce permite utilizarea lor în scopuri variate. w
w ...
De asemenea, se utilizează în largă măsură metoda formam impulsurilor cu elemente pasive, de la reţea,
în special pentru

Fig. 96. Circuit de formare a impulsurilor pentru distribuitoare brtapt:

a — schema circuitului de formare a impulsurilor ; b — diagrama dc funcţionare.

comanda distribuitoarelor bitact cu elemente magnetice cu CHD. In acest caz, se poate obţine o formă a
impulsului de baleiaj foarte apropiată de cea ideală pentru un distribuitor cu elemente cu CHD. Aceste circuite
de formare sînt foarte robuste, simple şi

192 191
 permit obţinerea unor puteri considerabile în impuls, necesare în cazul1 unor distribuitoare cu multe poziţii de
lucru
nMirrJ^S-n-"î0riil est? bloCLl1 fundamental .şi existenta lui este
■seoaţare în bm^Pw*6"16-6 teiemecanice de t;P discontinuu cu SSS» /f* ~eP??sllurarea funcţionării sincrone şi sin-
razaţe a celor doua distribuitoare se utilizează metodele de sincronizare şi smfazare. analizate anterior,
precum si circuite suplimentare pentru controluj sincronismului. P
«.w D-Upâ 'metoda de sincronizare, distribuitoarele pot fi cu , n^ronizaf5 Pas Pas sau ct> sincronizare oiclică. După
metoda de comanda, distribuitoarele pot fi cu avans comandat (printr-un
dfn cmioh.fV1?1)11 SUn sai1 difect de la impulsurile recepţionate clin canalul de telecomunicaţie) sau cu autoavans.
Distribuitoarele pot fi cu funcţionare intermitentă, la care sincronizarea sc poat^ efectua pas cu pas sau
ciclic, şi cu functio- ciclp'ă0'0 ,C^ Perrnanen^> la care sincronizarea este de obicei
Distribuitoarele pot fi cu acţiune directă sau inversă. La -cele cu acţiune directă, trecerea dintr-o
poziţie de lucru în alta se efectuează in timpul impulsului de comandă, iar la cele cu acţiune inversă în
timpul pauzei dintre impulsurile de comanda. Ca exemplu, în fig. 97, a se reprezintă diagrama functio- naia
a unui distribuitor cu sincronizare pas cu pas cu acţiune directa. La distribuitoarele cu sincronizare ciclică cu
funcţionare

?=□_______________f
------ ---------EM, t
1 ^ __________________ t
B_______mza (

№__________________
_t
S+D I I I i i—i i—i t v vm t
/!l^ ‘ ! ! f b

M -------------J. . t Fig. 97. Diagrama funcţională a

distribuitoarelor: a - distribuitor cu sincronizare pas cu pas ; b -
JS__________i.E%r} - distribuitor ou functio-
----------------------\vm\, t nare ciclică.
a
intermitenta, impulsul de sincronizare efectuează si funcţia de
pornire a distribuitorului. După terminarea ciclului funcţional» c
istnbiutorul revine în poziţia iniţială, în care rămîne pînă Ja apariţia
unui alt impuls de comandă şi sincronizare, (fia, 97 b)>
.Lhstiibuitoareie cu funcţionare ciclică permanentă conectează

192 13 — Telemecanica industrială. 193

consecutiv toate poziţiile de lucru, pînă la terminarea ciclului funcţional, după care operaţia se repetă.
Distribuitoarele utilizate în sistemele -în care transmisia se face prin coduri formate din impulsuri
separate prin pauze, se clasifică în distribuitoare monotact şi bitact. Distribuitoarele monotact înregistrează
perioada '(formată dinţr~un .impuls şi o pauză), iar cele bitact înregistrează atît impulsurile oît şi pauzele din
cod, t
Din-punct de vedere al elementelor utilizate, distribuitoarele pot fi £ii elemente cu contacte sau fără
contacte.
Distribuitoarele se caracterizează prin: capacitate (numărul de poziţii de lucru}, viteză sau frecvenţă de
lucru, parametrii de intrare (puterea de comandă, impedanţa de intrare) şi parametrii de ieşire (puterea de
rupere a contactelor, tensiunea sau curentul impulsurilor de ieşire; impedanţa de 'ieşire etc.).
Distribuitoarele cu contacte pot fi construite pe baza selectoarelor ciclice sau pas cu pas de tip telefonic,
la care se adaugă circuitul de control şi protecţie, sau pe baza releelor electromagnetice. Distribuitoarele
mecanice uzuale att viteza maximă de lucru de 50—60 de paşi pe secundă. Distribuitoarele, mecanice
construite pe baza selectoarelor pas cu pas şi a releelor electromagnetice sînt, în majoritatea cazurilor, cu
sincronizare pas cu pas. Pentru sincronizarea ciclică sînt utilizate distribuitoare start-stop de tip telegrafic.
Selectorul pas cu pas de tip telefonic este un comutator eleptromecanie cu multe poziţii. Există
selectoare cu acţiune directa şi inversă. La cele cu acţiune directă, deplasarea de pe o poziţie pe alta se
efectuează la acţionarea electromagnetului, iar la cele cu acţiune inversă deplasarea se efectuează ta revenirea
acestuia.
în fig. 98 se arată construcţia unui selector cu acţiune inversă.
Selectoarele pas cu pas lucrează normal pînă la 30—50 ele impulsuri pe secundă. Durata de serviciu este
de 150—300 000 cicluri (valorile mai reduse corespund selectoarelor cu acţiune directă). Selectoarele pas cu
pas au un consum considerabil (pînă la 50 W), un număr limitat de circuite — funcţie de construcţie şi necesită
o întreţinere calificată continuă. Ca avantaj poate fi considerată construcţia compactă şi funcţionarea mai sigură
decît a unor selectoare cu relee.
Pentru a asigura funcţionarea sincronă a distribuitoarelor construite cu selectoare, se prevede un circuit
de control al poziţiei selectorului şi un circuit de readucere a selectorului în

192 13 — Telemecanica industrială. 193

poziţia mjţială (fig. 99). Releul de linie L este acţionat <îe cir- rentuJ de repaus, controlînd circuitul de linie.
La apariţia -pau-
S£îi !£ !m?U\ t,ransmi9iei semnalelor, releul L declanşează. Releul decontroi ai sincronismului CS are o întîrziere
la revenire superioara duratei pauzelor, şi rămîne acţionat în tot timpul

transmisiei. La terminarea
transmisiei codului", releul L
rămîne acţionat, iar releul CS
revine şi închide circuitul
Fig. 98. Construcţia selectorului pas ca pas cu acţiune inversă: releului AE de admisie a
* “ electromagnet ; 2 - perle ; 3 - roată dinţată ; 4 — clichet ; 5 — contacte ; 6 - resort antagonist. execuţiei, dacă selectorul a
revenit în poziţie iniţială. Dacă
Fig. 99. Schema de control a selectorul nu a revenit în poziţia
sincronismului şi de aducere a
selectorului în poziţie1 iniţială.. iniţială, Ia terminarea codului
se formează circuitul cuplului
pulsatoriu, format din selectorul
S şi contactul său normal închis, după declanşarea releului CS. In timpul transmisiei codului acţionarea
selectorului se face prm circuitul CS, L, S, unde contactul releului CS asigură luneţionarea selectorului,
numai î-n cazul în care pauzele nu depăşesc valoarea de control determinată de întîrzierea releului CS.
In distribuitoarele cu relee, comutarea consecutivă a circuitelor se efectuează cu relee separate, care
numără impulsurile- consecutive şi formează circuitele individuale de ieşire. Distribuitoarelor cu relee se
utilizează de obicei cu sincronizare pas cu pas..
Avantajul^ distribuitoarelor cu relee faţă de selectoarele pa& cu pas. constă în aceea că necesită o
putere mică de comandă, determinata de consumul unui singur releu, permit modificarea numărului de
circuite^ comutate, prin modificarea numărului de relee, şmt may rapide în funcţionare- şi pot fi readuse
instantaneu in poziţie iniţiala.

194. 195
 Distribuitoarele cu relee pot fi bitact, pentru numărarea impulsurilor sau a pauzelor, sau monotact,
pentru numărarea combinată a impulsurilor şi pauzelor.
Numărul mare de contacte utilizate într-un distribuitor cu relee micşorează sensibil siguranţa acestuia în
funcţionare, faţă de un distribuitor fără contacte şi chiar faţă de un distribuitor cu selector pas cu pas.
In distribuitorul cu numărarea impulsurilor sau a pauzelor (fig. 100), releele de numărare sî-nt împărţite
în pare şi impare. Releele pare primesc impulsul de alimentare prin bara II, iar cele impare prin bara I.
Contactul releului de linie L se conectează • la pauze pare la bara II şi la .pauze impare la bara 7. Aceasta se
realizează prin releul de separare RS, care comută contactul releului L succesiv la bara II sau L Releul RS va fi
conectat în perioadele (impuls4-pauză) impare şi deconectat în perioadele pare. Această metodă separă
impulsurile pare de cele impare şi face independentă funcţionarea circuitului de durata pauzei sau a impulsului.
Dacă linia a fost în repaus fără curent, la apariţia unui 'impuls preliminar „0“ (fig. 100,6), contactul releului L
permite anclanşarea releului RS, prin bobina I si contactele normal închise ale releelor de numărare 1RN—
QRN. ReleLd RS se automenţine, prin acelaşi circuit serie. La prima pauză acţionează releul 1 RN, care
deconectează bobina I a releului RS. Acesta însă -rămîne acţionat prin‘bobina II, care se alimentează prin
contactul normal închis -al releului L şi contactul normal deschis propriu. Rele,ul RS rămîne deci anclanşat în
tot timpul unei perioade. La sosirea impulsului /, releul IRN rămîne conectat, bobina I nu este alimentată, iar
releul RS revine şi rămîne în poziţie normală şi în pauza a doua. Releul RS va îi acţionat din nou la al doilea
impuls,,cînd bobina I va fi alimentată prin contactul normal deschis al releului 2RN. Releul RS acţionează cu o
frecvenţă de două ori mai mică decît frecvenţa impulsurilor din codul recepţionat, efectuînd astfel separarea
impulsurilor pare de cele impare. Releul \RN pregăteşte circuitul de acţionare al releului 2RN, prin bara II, la
începutul pauzei a doua. La acţionare, releul 2RN întrerupe circuitul de automenţinere al releului IRN.
Funcţionarea celorlalte relee este similară.
După cum se vede din diagrama funcţională (fig. 100,6), distribuitorul are acţiune inversă, deoarece
releele RN acţionează în timpul pauzelor, fiecare o singură dată la un ciclu de funcţionare. Releele RS şi L, care
acţionează la fiecare impuls, limitează viteza de funcţionare a distribuitorului şi micşorează siguranţa
funcţională a acestuia.

197
196
 ^ Dintre ^distribuitoarele fără contacte răspîndirea ce.a mai largă au căpătat-o distribuitoarele cu
elemente magnetice cu ciclu de histerezis dreptunghiular, distribuitoarele cu tranzistoare şi distribuitoarele
combinate cu elemente magnetice şi semiconductoare. Siguranţa cea mai mare .în funcţionare o prezintă
distri. buitoareje cu elemente magnetice, deoarece acestea au o durată de funcţionare superioară materialelor
semiconductoare. Distribuitoarele cu elemente magnetice au consum de energie redus, stabilitate mare la
variaţii de tensiune şi temperatură şi, în perioada actuală, preţ de cost mai redus decît .cele cu tranzistoare. Ca
dezavantaj poate fi considerat faptul că la ieşire nu se obţin semnale continui ci impulsuri, precum şi
necesitatea unor generatoare speciale de impulsuri pentru comandă.
Distribuitoarele cu tranzistoare permit să se obţină o gamă* foarte variată de frecvenţe, de lucru şi
semnal continuu la ieşire. De asemenea, tehnologia construirii blocurilor cu tranzistoare poate fi considerată
mai simplă. Ca inconveniente se pot arăta: numărul relativ mare de tranzistoare necesare, stabilitatea destul
de redusă Ja variaţiile de tensiune şi în special de temperatura, siguranţa în funcţionare mai scăzută decît a
distribuitoarelor cu elemente magnetice.
Distribuitoarele combinate cu elemente magnetice şi tranzistoare prezintă o serie de avantaje şi
dezavantaje intermediare sau comune ambelor tipuri prezentate anterior.
Distribuitoarele cu elemente magnetice cu CHD pot fi construite cu ferite cu GHD sau cu toruri din
bandă de permalloy cu CHD. Distribuitoarele de acest tip pot fi, ca şi cele cu relee, monotact sau bitact.
Distribuitoarele monotact au la bază circuitul elementar format 'dintr-o ferită cu CHD şi un circuit de
înmagazinare RC (fig. 101, a). în aceste circuite există un singur generator de im pulsuri, care baleiază
simultan toate feritele din lanţ. înscrierea informaţiei în ferita 1 se efectuează de către impulsul de intrare /],
care aduce ferita în poziţia 1. în acest timp ferita I este în gol, datorită blocării de către dioda D a circuitului
de ieşire. La apariţia impulsului de baleiaj 7 0, ferita / este readusă în'poziţia iniţială 0, iar curentul din
circuitul comun al celor două ferite încarcă condensatorul C. Jmpulsui de baleiaj 7 0 trebuie să se termine
odată cu terminarea basculării feritei 7; în caz contrar, descărcarea condensatorului, prin rezistenţa R, pe
bobina a feritei 77, nu poate produce bascularea acesteia în poziţia 1, deoai ece curentul 1Q O menţine în
poziţia 0. După terminarea impulsului de baleiaj, condensatorul se descarcă şi produce bas-

Fîg. 100. Distribuitor cu relee : n — schema distribuitorului ; b - diagrama

de funcţionare a distribuitorului.
 cularea feritei II în poziţia 1. La apariţia curentului de
baleiaj /o 'ferita //este readusă în poziţia 0 t iar curantul
care apare în acest timp în înfăşurarea wi a feritei //,
încarcă condensatorul prin rezistenţa' R în sens invers ;
apoi acesta se descarcă prin dioda D pe înfăşurarea w2
a feritei /, dînd o informaţie inversă (falsă). Informaţia
inversă este însă mult mai mică decît cea directă,
deoarece ~ = 2...3, iar curentul de încărcare al
condensatorului C în sens invers este limitat de
rezistenţa R.
Distribuitorul monotact cu circuit tampon RC
necesită un •generator de baleiaj de putere mare,
deoarece o parte a energiei ■se consumă în circuitul
tampon. .Este necesar de asemenea şi un factor de
dreptunghiularitate, bun al feritelor, pentru ca semnalul
parazit să nu încarce condensatorul.
In fig. 101, b .bobina de şoc L acumulează
energia în timpul descărcării condensatorului C şi o
transferă feritei II după descărcarea condensatorului,
reducînd energia necesară pentru ■baleiaj. La trecerea
impulsului util (de durată mare) de descărcare a
condensatorului C, bobina de şoc se saturează şi
permite trecerea energiei în sarcină. La trecerea
informaţie^ inverse, de durată şi amplitudine mică,
bobina de şoc nu poate fi saturată şi prezintă o
impedanţă mare atenuînd considerabil semnalul in-
•vers. Feritele de compensare sînt introduse peptru
reducerea .semnalului parazit. Ele sînt baleiate numai
de curentul de baleiaj /0, neavînd înfăşurarea de
pregătire. Bobina de ieşire a feritelor de compensare
este conectată în opoziţie cu bobina de Ieşire a feritelor
de bază şi produce compensarea aproape totală .a
semnalului parazit. In acest caz se pot utiliza ferite cu
un factor de dreptunghiularitate mai redus (/0—86 ...
88%).
în fig. 102 se arată exemplul unui distribuitor
monotact cu 'Sincronizare ciclică, cu funcţionare
intermitentă. In distribuitor intră circuite tampon
condensator-diode (ADs), cu tensiune de blocare .a
diodelor. La apariţia impulsului de pornire, la intrarea
circuitului basculant bistabil, .acesta declanşează
generatorul de impulsuri. Ferita /, care fusese pregătită
în poziţia 1 la ciclul .-anterior, este readusă la 0 de
impulsul de baleiaj Io al generatorului de baleiaj.
Diodele D2 sînt blocate prin divizorul R]R% de Ja
tensiunea Uo a Impulsurilor de baleiaj şi întrerup
circuitul de descărcare a condensatorului în timpul
impulsului de baleiaj. Pentru blocarea diodelor,
valoarea căderii de tensiune pe rezistenţa R2 trebuie să
fie mai mare decît tensiunea de încărcare a
condensatorului C. .Pentru readucerea distribuitorului
№
în poziţie Iniţială, ferita n este cuplată cu ferita /, care,
după terminarea s.iltimului impuls., este adusă .în
poziţia L Tensiunea din înfăşu- m
 rarea de ie,sire a feritei n produce bascularea circuitului bktihif care blochează funcţionarea generatorului de
impulsuri pînă la apariţia unui nou impuls de pornire.pu n plna ia
Distribuitoarele monotact necesită uneori un număr redus de ferite (cu 50% mai mic decît la cele bitact),
necesită un sinnur generator de baleiaj şi prezintă o informaţie nversă redusTS “S eat ^esitatea gnui -impuls de
baleiaj puternic sTcali

Distribuitoarele bitact (fig. 103, a) stat constnnte din circuite elementare, similare (/, /') ţi stat
comandate de generatoare de baleiaj separate (A şi B) cale baleiază consâuU» lS im»S ŞI par de ferite.
înscrierea informaţiei în ferita I se efec ueaS t apariţia impulsului /,. care -aduce 'ferita / în poziţia ! în a«s?
dSdafSt“lSm./!îifrf1, iT—Va ie'ire senir)3Iul este blocat de aioda D\. Impulsul de baleiaj ÎA readuce ferita 7 în
poziţia 0
a Xf Pii?SLT* •>™-diod3 D>: Atenta «îi bobina m, a rentei /, care este basculata in poziţia t. Impulsul IR decalat
de impulsul IA, readuce ferita V -în poziţie iniţială 0, timp în care

informaţia este înregistrată în .ferita II. în timpul readucerii fe-

Fig. 103. Metode de construire a distribuitoarelor bitact * găteste fentf//a lmpulsul de cur«nt util care
‘ -c cuit e i
— “— pre-
gaieşie renta Il> apare in bobina wi a
feritei I' n infnrmofî/J ; ,
versa. Această informaţie este şuntată de dioda D2. Rezistenţa ]?

200
201
este necesară pentru ca ferita V să nu fie pusă în scurt-circuit prin dioda la apariţia informaţiei inverse. Deoarece
rezistenţa R consumă o parte din energia utilă, este necesară adoptarea valorii ei optime.
,ln calculul clasic al unui distribuitor bitact cu ferite se porneşte de la condiţia transmisiei sigure a
informaţiei de-a lungul distribuitorului şi de la consumul minim de energie de la sursa
de baleiaj. In acest caz se ajunge din calcul la un raport ^ =2.
Pentru înlăturarea inconvenientului prezentat de rezistenţa Ry se construiesc distribuitoare fără diodă de
şuntare şi- fără rezistenţe de balast (fig. 103,6). In acest caz, pentru atenuarea semnalului invers trebuie mărit
raportul ~ la 3—5-
Pentru micşorarea semnalului parazit, în oricare din circuitele descrisei se pot introduce ferite de
compensare, ca în- exemplul arătat anterior.
în distribuitorul bitact fără diode de şuntare a informaţiei inverse, este iminentă apariţia unei oarecare
informaţii inverse. Pentru ca aceasta să nu se amplifice se utilizează impulsuri de baleiaj de formă specială.
. In fig, 104 se arată sdhema unui distribuitor bitact cu sincronizare pas cu pas utilizat la recepţie. Aici
blocarea informaţiei inverse se efectuează prin tranzistoarele Ta şi 7*. Impulsul de baleiaj 7^ teare trece prin
rezistenţa Ra, aduce tranzistorul Ta în regim de conducţie şi permite trecerea informaţiei de la fe

rita 7 la ferita /'. In timpul impulsului de baleiaj /^»tranzistorul TQ este blocat şi transmiterea informaţiei inverse
de la U spre 7 este oprită.

201
201
 iă m i—
fi sasssmsstB^a
Acest distribuitor înregistrează în circuitele I.. .n — im rpulsunle, iar în
celui de al doilea
circuitele I'... ri — pauzele. Ultima ferită, n', a •distribuitorului, impulssade.înînaintare, care găseşte tranzistorul T5 în
la revenirefa
poziţie iniţială 0, pregăteşte tenta / pentru 'următorul regim
ciclu,de conducţiea ducând-o
funcţional, şi tranzistoarele T2 şi Ts blocate. La bascularea
în poziţia 1. Distribuitorul este comandat de un bloc circuitului Cuatranzistorul
de formare T5 se blochează, şi impulsul pozitiv aplicat
impulsu- .'ilor,
de tipul celui prezentat în fig. 96, care recepţionează pe impulsurile
baza tranzistorului T7, şi
de la intrare prin. etajul intermediar T6, pregăteşte
transmite la fiecare impuls primit la intrare doua impulsuri succesive
circuitul Cm IA şi IB, pe
pentru primirea următorului im
două bare diferite.
. Distribuitoarele bitact necesită un număr dublu de ferite Şl un generator de
impulsuri sau un bloc de formare a impulsuri.oi mai complicat deoît
distribuitoarele monotaet. Ele au însă •avantajul că utilizează numai ferite şi
diode (nu necesită condensatoare) şi admit variaţii considerabile în durata şi
chiar în torma impulsurilor de baleiaj. Distribuitoarele bitact se’ utilizează
frecvent in sistemele telemecanice de tip discontinuu pentru transmiterea
informaţiei cu caracter calitativ, asigurând transmisia simultană, în canalul de
.telecomunicaţie, atît a informaţiei de control, cît şi a celei de comandă.

Distribuitoarele cu tranzistoare pot fi construite pe baza circuitelor

basculante bistabile sau monostabile. descrise anterior.
■ .arcuitele basculante monostabile se utilizează în special la distribuitoarele cu
sincronizare ciclică, în care caz nu mai este .necesar un generator de impuls de
comandă exterior. Este însă mai convenabil, pentru mărirea maleabilităţii
sistemului, să -se utilizeze circuite bistabile şi comanda exterioară a distribui-
toarelor, deoarece în acest caz durata impulsurilor este determinată de
generatorul extern şi nu de fiecare circuit monostabil în parte. Aceste
considerente sînt valabile şi pentru distribuitoarele ferită-tranzistor.
în fig. 105 este arătată schema unui distribuitor cu avans comandat cu
circuite bistabile cu tranzistoare. Legătura dintre circuitele, bistabile se
efectuează prin etajele amplificatoare T-a, Tg,Tg, utilizate pentru mărirea
stabilităţii de funcţionare.
în poziţia de repaus, tranzistoarele T2, 7V, T7 conduc, iar tranzistoarele Tu
Ts, Ta, T6, T8, Tg sînt blocate. Primul impuls de baleiaj Uc, pozitiv, aplicat ia
baza tranzistoarelor T2, Ta, Ta, găseşte tranzistorul r2 în regim de conducţie şi
tranzistoarele Tb şi T& blocate. Circuitul Ci basculează, tranzistorul T2 se
blochează, şi impulsul negativ din colectorul tranzistorului T2 se aplică Ia
intrarea etajului intermediar 7V Impulsul pozitiv din colectorul tranzistorului T3
se aplică pe baza tranzistorului T4, care conduce. Circuitul Ca basculează .şi
devine pregătit pentru primirea

202 203
puls de înaintare. Pentru aducerea circuitului în poziţie iniţială, se aplică un impuls pozitiv Ui la baza
tranzistoarelor Tu Ta, T8- Dioda D2 nu permite aplicarea impuls'u- kti pozitiv de aducere in poziţie iniţală pe
tranzistorul T2, iar dioda Di nu permite aplicarea impulsurilor de baleiaj pe tranzistorul T\.

In distribuitoarele cu elemente magnetice şi semiconductoare combinate, elementul magnetic cu GHD se

utilizează pentru memorizarea informaţiei, iar elementul semiconductor — pentru amplificarea semnalului. In
fig. 106 este arătată schema unui distribuitor cu funcţionare ciclică, format din circuite monostabile de tip
îeritătnanzistor.
La apariţia unui impuls 7i în înfăşurarea teu a circuitului 1, ferita I este adusă în poziţia 1. La terminarea
impulsului de pregătire, apare în ferita / un impuls parazit, care declanşează fenomenul de creştere în avalanşă în
circuitul I. Curentul din colectorul tranzistorului Ti aduce ferita în poziţia iniţială 0 şi ferita II în poziţia I. La
blocarea transzistorului Tj, se

202 204
 declanşează fenomenu-J de creştere în avalanşă în circuitul To si tima H 2 <tis tnbujtorului
continuă în mod' similar pînă la ui-
r il fiinHtif’ Da:a.ult,rna celula este cuplată cu prima, distribuitorul funcţionează in regim ciclic. Pentru
blocarea distribuitorului t zei unui ranzistor i se aplică o tensiune pozitivă a cărei durată

nSh„fi dfpăŞeasfa clclul de funcţionare al distribuitorului Snl? £ * *?rmite varia*ia d«™toi impulsurilor, sau a £ venţei de
funcţionare, prin modificarea valorii rezistentei comune Rj. Cu tranzistoare de medie frecvenţă este posibilă
ob-
aUn^ freC!enţe de Jucru medii Fi =10*—10* Hz Frec- vcnţele de lucru ridicate se obţin cu ferite cu CHD,
iar frecventele
bonte, cu permalloy cu CHD, deoarece durata impulsurilor este proporţională cu variaţia de flux la
bascularea miezfilui magnetic, o i st e m e p e n t r u t r a n s m i s i a i n f o r m a ţ i e i
C< lt atlV telecoman
sernnatAar \ r! ~ ( d â ş i t&le- de TC si TSair ^%CUm !-'a arătat în ?artea f-a. sistemele caracter
caHtathf n^l î f°rmatU, de contro1 de comandă cu si teWmnfnf D °fIe ma?>multe ori sistemele de telecomandă Şl
telesemnalizare sat reunite funcţional si constructiv într-un
sistem comun, care efectuează comanda şi controlul calitativ al unui proces tehnologic. m
mecanic ^ prezentata sohema bloc a unui sistem fele-
S a aHs 7vJmnTS. 1 Separfe m tlmp pentru ot>tecte concentrate.
S a al€S
exemplul unui sistem cu transmisie intermitentă, cu
structura mai complicată, şi cu o varietate mai mare de blocuri funcţionale.
După cum se vede din schema bloc, atît la punctul de comandă cît şi Ia punctul de execuţie există un
codificator şi un decodificator, necesare transmisiei şi recepţionării de informaţii la fiecare punct. Datorită
faptului că există anumite blocuri cu ,

204 205

Fig, 107. Schema bloc a unui sistem de TC—TS cu separare în timp :

1 - operator manual sau automat ; 2 — bloc de introducere a informaţiei de comandă ; 3 — bloc de semnalizare ; 4 — bloc de pornire la trans-
misia comenzii ; 5 — combinator ; 6 — decombinator ; 7 - bloc de protecţie ; 8 — generator de impulsuri şi bloc de formare a impulsurilor ; 9
— distribuitor ; 10 — bloc de formare a criteriului de impuls ; 21 — bloc de sesizare a criteriului de impuls ; 12 — bloc de cuplare cu canalul
de telecomunicaţie ; 13 — bloc de pornire la transmisia semnalizărilor ; 24 — bloc de memorizare ; 25 — bloc de execuţie ; 26 — obiecte
controlate.

funcţiuni similare, în cele mai multe cazuri este posibilă reunirea acestora. Astfel, este posibilă utilizarea unui
singur distribuitor la fiecare punct, atît pentru efectuarea operaţiei de separare spaţiu-timp cît şi pentru
efectuarea operaţiei inverse. Se utilizează, de asemenea, un singur generator de impulsuri, comun emisiei si
recepţiei de informaţii la fiecare punct.
• Transmisia intermitentă condiţionează existenţa blocului de pornire la transmisia comenzilor 4, a
blocului de pornire la transmisia semnalizărilor 13 şi a blocului de memorizare 14. Se utilizează metoda de
selecţie combinatorie, care determină existenţa blocurilor combinatoare 5 şi deeombinatoare 6.
Se presupune că sistemul asigură, de exemplu, transmisia a 10 comenzi, utilizînd selecţia combinatorie
corespunzătoare combinărilor de 5 elemente luate cîte 2 (C5); criteriul de impuls’ utilizat pentru selecţie este
polaritatea (tabela 10); sincronizarea se efectuează pas cu pas. Ciclul de transmisie a telecomenzii nr. 1 şi de
recepţionare a telesemnalizării de confirmare are loc după cum urmează. Operatorul manual sau automat 1
acţionează .asupra blocului 2 de introducere a informaţiei de comandă. Com-
bina tot ul 5 pregăteşte circuitele corespunzătoare comenzii date conform combinaţiei 11 000. Blocul de
pornire 4 pentru transmisia comenzii pune în funcţiune generatorul de 'impulsuri 8, care comanda
distribuitorul 9r Prin funcţionarea sa, distribuitorul transmite seria de cinci impulsuri, al căror număr este
constant pentru iiecaie din cele 10 comenzi posibile si care servesc la efec tuarea sincronizării pas cu pas a
distribuitorului de la punctul de execuţie. Prin legăturile funcţionale existente între combina- tor, distribuitor
şi blocul de formare a criteriului de impuls 10, primelor două impulsuri li se imprimă polaritatea pozitivă de"
comandă, iar celorlalte trei impulsuri, polaritatea negativă de sincronizare. Informaţia de comandă, sub formă
de semnal, este transmisa in canalul de telecomunicaţie prin blocul de cuplare cu canalul 12, Ia nivelul de
emisie necesar.
Tabela ÎO
Cod de tipul C® pentru n=5 şi m=2

Cifra Combinaţia de cod

comenzii
I 12 3 4 5 1

1 I 1 0 0 0
2 1 0 1 0 0
3 1 0 0 1 0
4 1 0 0 0 1
5 0 1 1 0 0
6 0 1 0 1 o
7 0 1 0 0 1
8 0 0 1 1 o
90 0
0
0 1 0 1

0 0 1 1
\

După trecerea prin canalul de telecomunicaţie, la punctul c(e execuţie impulsurile se refac în blocul de
cuplare cu canalul . ŞI se transmit prin dispozitivul de sesizare a criteriului de impuls 11 la distribuitorul 9 şi
la generatorul sau blocul -de formare a impulsurilor,de comandă pentru distribuitor 8. Prin legătura
funcţională dintre blocurile 11, 9 şi decombinatorul 6 se eîectueaza alegerea circuitului nr. 1 din blocul de
execuţie. Blocul de execuţie 15 acţionează obiectul comandat 16 numai în cazul în care blocul de protecţie 7
permite executarea comenzii. Prin executarea comenzii, obiectul comandat îşi schimbă poziţia sa funcţională.
Noua poziţie a obiectului declanşează transmiterea informaţiei de control (telesemnalizare spre punctul de
comandă). Blocul de memorizare 14 memorizează schimbările de poziţie ale obiectelor controlate pînă la
transmiterea lor succesivă spre* punctul de comandă. Transmisia telesemnalizării se efectuează similar cu
transmisia comenzii, iprin intermediul blocului de pornire a telesemnalizării 13, distribuitorului 9t combinate-
rului 5 vŞi blocului de formare a criteriului de impuls 10. In cazul telesemnalizării, declanşarea dispozitivului
ele codificare şi transmisie se efectuează automat la apariţia unei -modificări în poziţia oricărui obiect controlat.
Recepţionară telesemnalizării se efectuează în mod similar cu recepţionarea telecomenzii. Decombinatorul 6 al
punctului de comandă acţionează blocul de semnală zare 3, în cazul în care s-a verificat prin blocul de protecţie
7 recepţionarea unei combinaţii corecte de cod. TelesemnaHza- rea recepţionată confirmă operatorului
executarea comenzii transmise.
Pentru verificarea poziţiei tuturor obiectelor controlate se transmite o comandă specială care obligă
dispozitivul de la punctul de execuţie să transmită consecutiv semnalizarea poziţiei tuturor obiectelor controlate.
In acest caz, durata de transmisie a poziţiei tuturor obiectelor controlate Tţ este:
206 207
Tt=Nto, (11S)
unde N este numărul de obiecte controlate, iar U — durata de transmisie a poziţiei unui obiect controlat.
■Dezavantajul sistemelor de mai sus constă în faptul că nu se pot transmite în acelaşi ciclu mai multe
comenzi sau semnalizări. în cazul telecomenzii aceasta nu poate fi considerat un inconvenient, deoarece pentru
efectuarea unei protecţii eficace nu se recomandă transmisia simultană a mai multor comenzi. In cazul
telesemnalizării este însă de dorit adeseori să se transmită poziţia tuturor obiectelor controlate sau a unei grupe
de obiecte,, într-un singur ciclu funcţional. Acest lucru este posibil în cazul utilizării sistemelor simple, în care
fiecare impuls din succesiunea transmisă semnalizează poziţia unui obiect. Sistemele de telecomandă şi
telesemnalizare cu selecţie directă au schema bloc asemănătoare cu cea din fîg. 107, însă nu au combiftatoare şi
decombinatoare; codificarea şi decodificarea se efectuează direct în distribuitoare. In cazul acestor sisteme,
telecomanda se transmite printr-un cod cu n elemente, corespunzător expresiei N^Ch =n, în fiecare ciclu
tramsmiţîndu-se o singură comandă. Transmisia tuturor telesemnalizărilor se face în acelaşi ciclu, fiecărui obiect
controlat corespunzân d LI-i un impuls.
La transmisia telecomenzilor protecţia la perturbaţii este asigurată prin controlul numărului ele elemente
selective din cod,
 m

•care este^întotdeauna constant şi egal cu 1. La transmisia tele-In aceste sisteme se utilizează blocuri, de protecţie simplificate,
semnalizarilor, protecţia la perturbaţii este mult mai scăzută, •deoarece
deoarece perturbaţia care apare într-un ciclu funcţional nu se mai
numărul de elemente selective nu este constant şi deci nu poate repetăfiîn ciclurile următoare.
controlat, orice perturbaţie apărută putînd modifica semnalul. ■ Există posibilitatea de a transmite într-un singur ciclu
.. funcţional poziţia tuturor obiectelor telesemnalizate utilizînd
In fig. 108, a se prezintă codul de transmisie a telecomenzii
obiectului nr. 1 pentru cazul în care dispozitivul are. N=n=5, criteriul de
impui® utilizat fiind durata impulsului; fa fîg. 108, b •se prezintă codul
de transmisie a telesemnalizării poziţiei obiectelor controlate, -pentru
cazul în care primele trei obiecte din totalul de cinci sfat acţionate
utilizînd acelaşi2criteriu
3 4 5 de impuls ca şt ia. telecomandă. Sistemele cu
selecţie prin distribuţie directă
Tj~T_h_n_n_ a sînt mai simple şi se utilizează în special
atunci cîrrd numărul de obiecte controlate este redus (Ia capacităţi mici).
La număr mare de telecomenzi
,** şi telesemnalizări, timpul de transmisie
creşte considerabil
"Lf T_ şi apare necesară utilizarea sistemelor cu Selecţie ciclică a informaţiei de control cu caracter calitativ:
combinatorie. T-TU-Lb
' T codului ‘ I — bloc de semnalizare ; 2 — distribuitor j 3 — generator
-Fîg. 108. Diagrama în cazul
unui de impulsuri ; 4 — bloc de sesizare a criteriului de impuls ;
sistem cu selecţie directă. 5 - bloc de legătura cu canalul de telecomunicaţie ; fi —
bloc de formare a criteriului de impuls ; 7 - obiect
controlat.

metoda codului sistematic, în care se introduce un element de

combinare suplimentar pentru a forma numai combinaţii de cod cu
Utilizarea elementelor de comutaţie statică a dus la necesitatea
de a reexamina structura sistemelor telemecanice cu separare în număr
timp. par de impulsuri, sau numai cu număr impar, protejate
In ultimii ani au apărut în special sisteme de tele- semnalizare IaţerturMieimitaţă.
cu 3 , , , , , ,3 , , M s
Astfel, de exemplu,
pentruîn transmisia po- J - -1 n n n n n f i f i n f i
elemente statice, cu transmisia ciclică a semnalelor, care au o structură
relativ simplă şi permit transmisia unei cantităţi mari de informaţie.
fig. 109a trei obiecte H I L
Fig. 110. Diagrama semnalului la un sistem de
aceste sisteme se utilizează rrtetoda de sincronizare ciclică. In ziţiei te-
într-'un singur ciclu, se
se arată schema bloc a unui sistem pentru transmisia informaţiei de metoda
transformă lesemnalizare cu transmisie ciclică.
control cu caracter calitativ, în care transmisia ciclică'estedefoarte selecţie directă cu trei elemente în cod sistematic de tip impar,
raţională. protejat'la perturbaţii, prin adăugarea elementului 4 de protecţie (tabela
transmite poziţia a 10 obiecte, fiecare.obiect avînd 11).două
poziţii, cu utilizarea criteriului de poziţionare a impulsuluiSistemele de TC-TS descrise se utilizează în special pentru
(semnalizării „anclanşat“ îi corespunde prezenţa impulsului, obiecte iar concentrate, cu flux mare de informaţie de transmis. Pentru
semnalizării „declanşat" — absenţa lui), de exemplu, semnalizării cazurile în care caracterul obiectelor este conoeptrat- dispersat, cu flux
poziţiei „anclanşat" pentru obiectele 1, 2, 4, 5, 8 şi „declanşatrelativ
pentrumare de informaţie din fiecare punct controlat, este raţională
obiectele 3, 6, 7, 9, 10, îi corespunde semnalul din fig. 110. elaborarea
' unor sisteme cu un - singur punct de comanda şi cu un
număr mare -de puncte de execuţie.
La fiecare ciclu de funcţionare, se transmite un impuls deîn fig. 111 se reprezintă, ca exemplu, schema bloc a unui sistem
cu separare în timp cu utilizarea selecţiei directe, cu sincronizare
sincronizare de ia generatorul punctului de execuţie spre generatorul
punctului de comandă. Pentru separarea acestuia de restul impulsurilor
ciclică. Fiecare punct de execuţie este dimensionat în acest caz la
de selecţie se utilizează un- alt criteriu, de exemplu, durata impulsului.
capacitatea totală a sistemului. Sinfazarea se efectuează în paralel,
'
distribuitoarele de la toate .punctele de execu-
208 14 _ Telemecanica industrială 209

s
 m m

m
__ cod t c// şi de numărul de elemente n existente în codul
Tabela transmis, în
Transmisia simultana a tuturor poziţiilor prin intermediul codului sistematic cazul sincronizării pas cu pas, sau de numărul de elemente n
Pozîţia rezervate pentru poziţionarea impulsurilor, în cazul sincronizării
Combinajîa de ciclice, •
obiectelor cod ..
Nr* Nr.eTementul Tc~ntc.
obiectului
ui
combinare
de (119)
0 0 o 0 0 In fig. 112 se. arată schema bloc a unui sistem în care se
Ü 0 î 0 0 utilizează metoda de convertire con t in u u - di scon ti nu u la
o 1 0 0 1
Distribuţie 0 ] 1 Cod ^punctul de execuţie, pentru formarea codului ce trebuie transmis în
1 0 sistematic 0: I canalul de telecomunicaţie, şi convertirea discontinuu-continuu la
directă 0 1 0
1 0 1 impar
0.
1 1 0 1
1 î 1
1 I
1
|ie juncţionînd simultan. Emisia şi recepţia informaţiei se face insa intr-o
anumită succesiune, conform numărnlui pozitiHo?
+ronP<f^ - î‘^are P.uricî: de execuţie în distribuitor. în timpul transmisiei
informaţie, de la un punct de execuţie, distribuff
rele celorlalte puncte funcţionează în
gol. Transmisia tuturor informaţiilor
se efectuează într-un ciclu funcţional. Fig. 112. Schema bloc a unui sistem de telemăsură cu transmisie
Se utilizează, de asemenea, ciclică:
metoda distribuitorului dispersat, în 2 - bloc de coincidentă ; 2 — element de comparaţie ; 3 - decombi-
Fîg. 1 1 1 , Schema bloc a unui acest caz, dacă se utilizează tne- nator ; 4 — memorizator; 5 — distribuitor ; <3 - bloc de cuplare eu
canalul de telecomunicaţie ; 7 — bloc de sesizare a criteriului de impuls ;
r„i , . cu separare, . în timp cu toda. de selecţie directă, distribuito
sistem 8 - generator de impulsuri ; 9 — bloc de execuţie ; 10 — indi"
maifiecărui
rul multe puncte
punctdede
execuţie.
execuţie este dimensionat numai ia numărul de ■ câtor continuu ; 21 — indicator discontinuu.
informaţii necesare de transmis de la acest punct de execuţie O astfel de
construcţie a distribuitorului permite să se reducă considerabil structura
sistemului de la punctul de execuţie. punctul de comandă, unde se efectuează recepţionarea semnalelor
s i s t e m e p e n t r u t r a n s m i s i a i n f o r m a t pentrui e i c uindicarea continuă a informaţiei recepţionate. în acest caz se
c a r a c t e r c a n t i t a t i v ( i e t e r n ă s u r ă ş i t ' e l e ' + a,r e ) ‘ un sistem de tipjcompensat, în care convertirea discontinuu-
6 utilizează

Ş(steraete de tip discontinuu cu separare în timp pentru transmisia
informaţiei cu caracter cantitativ sînt avantajoase in special în
dispozitivelor complexe de telemăsură- telereglare în care se utilizează
maşini numerice de calculat.
• Sistemele de tip discontinuu cu transmisia ciclică a semnalelor,
denumite de obicei cu modulaţie în cod de impulsuri (MCI) efectuează
transmisia periodică, ciclică, a semnalelor, aproxi- rrund la intervale
egale de timp T c , cu o eroare minimă admisă de sistem; nivelul
amplitudine al mărimii măsurate în acel mterval de timp. Durata de
transmisie a unui ciclu T c este determinata de durata rezervatărespectiv
transmisia unui element de
continuu se efectuează şi la punctul^ de emisie a semnalelor, pentru
reacţia
cazulnegativă locală necesară.
La punctul de emisie a telemăsurii, în timpul transmisiei unui
ciclu, valoarea continuă a mărimii măsurate Xnteste, comparată în
elementul de comparaţie cu suma valorilor cuantificate AX ale
mărimii de reacţie obţinută în ordinea descrescătoare a puterilor din
blocul decombinator 3 . Semnalul pozitiv sau negativ din elementul de
comparaţie
de este transmis la blocul de coincidentă 1 şi înregistrat în
memorizatorul în cazul în care este necesară transmisia elementului
pentru în canalul de telecomunicaţie. La următorul pas al
distribuitorului 5 , comandat de generatorul 8 . elementul memorizat
în memorizatorul 4 este transmis prin blocul de coincidenţă 1 la
blocul de cuplare 6 cu canalul de telecomunicaţie.

210 211
 La recepţie, blocul 7 sesizează poziţia impulsurilor din Sistemele
codul recepţionat. Distribuitorul
cu modulaţie A transmit 5, comandat de
periodic semnalul de eroare
generatorul de impuls 8, transmite la fiecare poziţie a saînuncanal,
-impuls spre blocul
indiferent dacă des-acoincidenţă
produs sau‘1,nucare o variaţie a valorii mărimii
transmite spre decombinatorul 3 semnale numai Ia suprapunerea
măsurate. impulsurilor din distribuitor şi blocul de
sesizare a criteriului de impuls. în decombinatorul 3 şi blocul O de execuţie
altă metodă9 se efectuează
de codificare prelucrarea
cu prezicere" este utilizată în
informaţiei recepţionate pentru indicaţie numerică 11 sau continuă 10. ' '
sistemele de tip discontinuu, cu transmisia intermitentă a infor-
. . Dup** cum s-a arătat anterior, metoda de transmisie ciclică a informaţiei cu caracter^ cantitativ prin
sisteme de tip discontinuu măreşte surplusul de semnal datorită faptului că, indiferent dacă există sau n>u o
variaţie a valorii mărimii măsurate, transmisia se efectuează conform ciclului de funcţionare stabilit.
. Pentru utilizarea mai. raţională a canalelor s-au elaborat sisteme de telemăsură cu prezicere. La codificarea
cu prezicere, în canal se transmite diferenţa dintre valoarea măsurată în momentul dat şi valoarea prezisă,
determinată cu ajutorul funcţiei □6 piezicere. Primele sisteme de telemăsură cu prezicere, cu transmisie
ciclică, au fost sistemele de tipul modulaţiei A. In acestea, codificarea, semnalului de eroare se efectuează
prin transmiterea periodică în canal a unui impuls, 'polaritatea căruia corespunde cu semnul semnalului de
eroare. In aceste sisteme, prin semnalul transmis se efectuează o corecţie faţă Fig, -de 113,
prezicere,
Schema prezicerea liindde telemăsură cu ,
bloc a unui sistem
în acest caz valoarea precedentă transmisă. în cazul transmisiei variaţiilor lente, acestA sistem
modulaţie : este
2 — element de comparaţie ; 2 — distribuitor ; 3 — filtru
neeconomic din punct de vedere al consumului de putere, datorită transmisiei ciclice,
integrator şi nu deutilizează
; 4 - generator impulsuri ; 5 - bloc de formare a
avantajele prezicerii. Avantajul acestei metode constă însă în simplitatea realizării criteriului deei, nefiind
impuls ; 6 — necesare
bloc de cuplare cu canalul ; .7 —
bloc de sesizare a criteriului de impuls ; 8 — indicator
blocuri speciale de codificare. continuu.
maţiei. Această metodă permite să se obţină o utilizare mai raţională a
în sohema bloc din fig. 113, valoarea -mărimii măsurate
canaluluiXm.deestetelecomunicaţie,
comparată .cu valoarea Xc a mărimii
prin solicitarea acestuia numai în
de reacţie obţinută de la filtrul 3 piin integrarea semnalelor de la de
momentele ieşire. Generatorul
variaţie a valoriidemărimii
impuls măsurate.
4 comandăValoarea mărimii
distribuitorul 2., care transmite în linie prin intermediul blocului
măsurate Xm6este
impulsuri
comparatăperiodice, a căror
în elementul depolaritate
comparaţie 1 {fig. 114) cu
este formată prin blocul de formare al criteriului -de impuls 5 funcţie
o valoare Xc înde semnul
trepte, carediferenţei
se obţineXde m—Xla blocul
et ' memo- rizator 5.
în momentul în
care diferenţa
 La recepţie, generatorul -de impuls 4, care funcţionează sincron cu cel de la emisie, acţionează
distribuitorul 2 si .blocul de sesizare a criteriului de impuls 7. Filtrul 3 similar cu cei de la ‘ . emisie, integrează
şi filtrează în mod corespunzător impulsurile pentru obţinerea indicaţiei continue la ieşirea în indicatorul '
continuu 8. '
 •3 •

recepţie, în blocul de memorizare 5 se reface funcţia în treaptă, cu

participarea blocului de sesizare 8, care aproximează Ia fiecare pas al
informaţia distribuitorului sînt transmise instrumentului indicator
transmisă.
corespunzător 9 (ICi ... ICn)
Aceasta poate fi apoi filtrată în filtrul 9, pentru a acţiona indicatorul, continuu
10. Cu această metodă transmisia informaţiei are loc cu prezicere faţă de ciclică cu separare în timp sînt avantajoase în
Sistemele de telemăsură
valoarea antecedenţă. Durata^ intervalului dintre impulsurispecial este
cîndaleatorie,
trebuie transmis un număr mare de mărimi, deoarece
complexitatea schemeişinu creşte mult, datorită
poate fi detei minată statistic, funcţie de caracterul de variaţie a valorii
mărimii măsurate. Transmisia -de impulsuri în canal se efectuează
intermitent, la variaţii ale parametrului măsurat superioare pasului de
cuantificare.
• In acest sistem, este posibilă acumularea erorii în timp.
Pentru înlăturarea ei se poate face o corecţie periodică care constă, de
exemplu, în readucerea simultană la zero a codificatorului şi decodifica !
torul ui şi transmisia valorii absolute a parametrului prin una din metodele
de codificare analizate anterior. Perioada de corecţie se stabileşte funcţie de
nivelul de perturbaţii şi de eroarea admisă în distribuitorul 4 al sistemului. '
'
• Avantajul sistemelor cu prezicere cu transmisie intermitentei constă în
consumul redus de energie şi stabilitatea la perturbaţii mai mare decît a
sistemelor cu modulaţie A şi apropiată de cea’a sistemelor cu transmisie
ciclică codificată, însă este mai avantajoasă decît aceasta din urmă, fiind mai
simplă.
Sistemeje de acest tip -pot fi utilizate cu succes în instalaţii ele
telemasLirâ cu multe canale, cu comutarea ciclică a canalelor.
n a^est caz, corecţia se efectuează de către dispozitivul de ciclizare.
Se utilizează, de asemenea, sistemej de telemăsura şi telereglare cu
multe canale, cu separarea în timp a canalelor, cu utilizarea metodei de sincronizare ciclică a celor două
distribuitoare, n majoj itatea cazurilor, avîncl în vedere funcţionarea perma- nenja a dispozitivului de ciclizare,
se utilizează distribuitoare tara contacte. ■
- f S^erm^b 0C, a.L,nm sistem CLI multe canale este prezentată in fig. Ii5. Distribuitorul 3 de la punctul de transmisie a infor-
maţiei comuta periodic traductoarele 1 (7j ... T n) ia modulatorul comun 4. Distribuitoarele 3 sînt comandate de
generatoarele de impulsuri 2. La fiecare început de ciclu, este transmis un im- pLris de sincronizare, format de
blocul 7 şi sesizat de blocul <5 • La punctul de recepţie a informaţiei generatorul 2, sincronizat cu generatorul de
lâ emisie, comandă funcţionarea demodulatorului o şt a distribuitorului 3 concomitent. Semnalele recepţionate

214 -.215
tregului sistem. '
c. Sisteme cu separare în frecvenţă. Prin sisteme teleme- canice cu separare în frecvenţă se înţeleg acele
sisteme în care semnalele corespunzătoare diferitelor informaţii se deosebesc prin frecvenţele pe care le cuprind.
Dintr-un anumit punct de vedere, domeniul separării în frecvenţă este mai cuprinzător decît este de obicei
considerat pn telemec'aniică. De exemplu, cuplarea a două sisteme telemecanice cu separare în timp la două
canale de frecvenţă purtătoare constituie o separare dublă : în timp şi în frecvenţă. Tntr-adevăr, două •semnale
de formă identică transmise pe frecvenţe purtătoare diferite pot purta informaţii diferite. Uzual, însă, .acest lucru
se consideră ca atare numai’ dacă aparatura telemecanică propriu-zisă realizează atît separarea în timp, oît şi cea
în frecvenţă. Dacă •aparatura telemecanică realizează separarea în .timp, iar separarea un frecvenţă se realizează
cu ajutorul aparaturii canalului de telecomunicaţie, se consideră că transmisia telemecanică. este de .tipul cu
separare în timp.
■ • Aceeaşi este situaţia şi 'în cazul în care, pentru transmisia mm ii semnal .cu .separare In .timp, se utilizează
nu una, ci două

217
216
 «1 UB' î â are: de. exemplu> semnalul reprezentat în
S 0 CU separare în tim
rmtil Ti P. deoarece infor-
Dulluriîf î ? /> fnz a-de poz',ţiâ în timP Pe care o ocupă impulsurile 3 şi 5, transmise pe frecvenţa fată de impulsurile
ransmise pe frecvenţa fu De fapt, după cum s-a arătat mai sus,
1 z 3
4 5 $

b
-O—□- I l n I f n
Pig, 116. Delimitarea sistemelor cu separare în frecvenţă»

în cazul acestui semnal, utilizarea celor două frecvente serveşte pentru suprapunerea a două canale: canalul
de’ trarismitere' a informaţiei f2 si canalul de sincronizare fi sau Dimpotrivă, aca, exemplu, sistemul
telemecanic realizează semnalele în aşa tel incit, pentru o^ informaţie impulsurile 3 şi 5 au frecvenţa /2. iar
pentru altă informaţie aceste impulsuri (sau altele din combinaţia de cod) au frecvenţa h, separarea este
dublă, în timp şi m frecvenţă.
o- 1 l? ?£* 11 b «Petrul semnalului în care impulsurile 3 şi 5 smt selective, diferă de spectrul unui semnal
similar, în care de exemplu impulsurile 2 şi 3 sînt selective. Totuşi, informaţia nu este caracterizată prin
variaţia de spectru, receptorul reactionînd nu la variaţia de spectru, ci la variaţia poziţiei în timp a ’impul-
surilor selective; deci, separarea este în timp.
Specifici unui sistem telemecanic cu separare în frecventă este prezenţa unor oscilatoare acordate pe o
serie d'e frecvente îxe sau a unui oscilator care are posibilitatea de a-si varia frec-
ia am
«nite valori fixe, precum şi- a unor filtre (circuite SS?! 1/6 sensibl ? a anumite frecvenţe). Cu ajutorul
anumitor oscilatoare sau al anumitor configuraţii ale circuitelor acordate ale oscilatoare 101- se realizează
separarea spaţiu-frecventa, iar cu ajutorul filtrelor se realizează separarea frecvenţă-spatiu a sem- naleJor sau
a clementelor semnalelor.
s?Pararea în timp,, cît şi separarea în frecventă, permit practic realizarea unui număr mare de valori
distincte ale cri termin6 oWls -2<ţCI de .Pustii posibile ale impulsurilor selecţia H?fî?renj6 poslbll.®> ; «Paratura
conţine circuite care au faţa de fiecare din valorile respective o comportare binară
Ceea ce caracterizează însă sistemele cu separare în frecvenţă este independenţa constructivă a elementelor de
sesizare a diferitelor valori. Dacă pentru sesizarea unei r poziţii de impuls din n poziţii posibile este necesară
prezenţa’ unui distribuitor cu n poziţii, pentru sesizarea unei frecvenţe din n frecvenţe posibile este suficient -un
singur filtru. De aceea, în cazul telemecani- zării obiectelor dispersate, în care N puncte de execuţie sînt situate
în lungul unui canal de telecomunicaţie (liniar sau arborescent) aparatura cu separare în frecvenţă instalată în
fiecare punct de execuţie trebuie dimensionată numai pentru volumul de telemecanizare aferent punctului
respectiv. Aparatura cu separare în timp a fiecărui punct de execuţie trebuie dimensionată pentru întregul volum
de telemecanizare al instalaţiei *).
De asemenea, din aceleaşi motive, stabilitatea la perturbaţii a transmisiei informaţiei la o capacitate de
transmisie dată a canalului de telecomunicaţie este -mai mare în cazul separării în frecvenţă, dacă cantitatea
totală de informaţie de transmis este redusă. într-adevăr, în cazul separării în timp, presupunînd o
putere de vîrf dată, fiecărei informaţii îi este «alocat doar jj- din
durata totală a semnalului, în timp ce în cazul separării în frecvenţă întreaga durată a semnalului este ocupată de
informaţia utilă2).
Pe de altă parte, în timp ce în sistemele cu separare în timp receptoarele trebuie dimensionate la întreaga
bandă de frecvenţe utilizată de emiţător, în sistemele cu selecţie în frecvenţă fiecare receptor este sensibil numai
la frecvenţa sau frecvenţele alocate, într-una sau cîteva benzi foarte înguste, ceea ce măreşte- de asemenea
stabilitatea la perturbaţii 3). 217
La un volum de telemecanizare217 dat, separarea în frecvenţă permite realizarea unei aparaturi cu structură
mai simplă decît separarea în timp. .
Principiul separării în frecvenţe prezintă însă şi neajunsuri faţă de principiul separării în timp. Astfel, în
primul rinei, numărul de frecvenţe distincte, care se pot sesiza cu mijloace uzuale în banda telefonică, este mai
redus decît numărul de poziţii dis-

1 Procedeu] distribuitorului dispersat, în care în fiecare punct de execuţie se numără numai impulsurile aferente punctului
respectiv, elimină, în parte, acest neajuns. Totuşi structura aparaturii rămîne complexă.
2 Sistemele cu separare în timp cu transmisie ciclică elimină în mare măsură, acest dezavantaj, deoarece permit realizarea unor
semnale- de durată.
3 Puterea eficace a perturba fiilor este direct proporţională cu radicalul lărgimii de bandă. -
tinete de impuls care se pot obţine şi sesiza în cazul separării în timp.
In al doilea rînd, un filtru, necesar pentru sesizarea linei lrecvenţe, este maj scump şi mai voluminos
decît o celulă de comutaţie, necesară pentru sesizarea unei poziţii de impuls. De aceea, în cazul concentrării unui
volum important de teiemeca- iiizare într-un punct dat, separarea în frecvenţă conduce la soluţii tehnice
dezavantajoase, în comparaţie cu separarea în timp. De asemenea, în acest caz devine raţională utilizarea unor
metode ■eficace de codificare, care permit mărirea stabilităţii Ia perturbaţii a sistemelor cu separare în timp.
'
Totodată, în cazul u-nor linii lungi şi scumpe, sistemele cu separare în timp se pot încadra în 1—2 canale
telegrafice, în timp ce sistemele cu separare în frecvenţă, care necesită un canal telefonic, sînt dezavantajoase.
Faptul că sistemele cu separare în frecvenţă pot ocupa canalul telefonic un timp foarte scurt, în timp ce sistemele
cu separare în timp ocupă canalul telegrafic u» timp .mai lung la acelaşi volum de informaţie, nu este întot-
■(.tCciLinfl utilizabil, deoarece ar necesita intercondiţionarea funcr ţionării în timp a aparaturii telemecanice şi
a celorlalte aparaturi care utilizează acelaşi canal de telecomunicaţie.
Cele arătate explică de ce sistemele cu separare în frec venta găsesc aplicare în special în cazul
telemecanizării obiectelor dispersate, la un volum redus de telemecanizare la fiecare obiect, în care caz se
urmăreşte obţinerea unei structuri cît mai simple a aparaturii. EJe se utilizează de asemenea în cazurile în care
raportul semnal/perturbaţii este dezavantajos, dar nu se pun condiţii severe în ceea ce priveşte banda de
frecvenţe ocupată.
In cadrul sistemelor cu separare în frecvenţe se pot utiliza în principiu numeroase metode de codificare.
Cea mai largă uli-* lizare o au metodele selecţiei printr-o frecvenţă, -prin combinaţii de frecvenţe şi prin
aranjamente de frecvenţe.
Selecţia printr-o frecvenţă presupune că fiecărei informaţii i se afectează o frecvenţă specifică. Această
soluţie permite obţinerea unei swnplităţK extreme în structura şi construcţia aparaturii. Numărul de informaţii
distincte N care. poate fi transmis este, însă, limitat la numărul n de frecvenţe distincte de care se dispune.
Selecţia prin combinaţii de frecvenţe presupune că fiecărei informaţii i se alocă o combinaţie de m
frecvenţe din n; cele m frecvenţe se transmit concomitent. Selecţia prin combinaţii de frecvenţe păstrează într-o
oarecare măsură avantajul unei’ simplităţi de structură şi construcţie a aparaturii, în special dacă

218
numărul m este redus (m='2...3). Capacitatea sistemului este însă mult mai mare decît în cazul selecţiei
printr-o singură frecvenţă.
Astfel, în caz că sînt disponibile 10 frecvenţe (n-10), capacitatea sistemului cu selecţie printr-o frecvenţă
este de A =10 informaţii, iar capacitatea sistemului cu selecţie prin combinaţii de m=2 frecvenţe din 10 este de
fV=C?o—45 informaţii.
Selecţia prin combinaţii de frecvenţe necesită însă ca transmisia să se efectueze prin canale de
telecomunicaţie cu caracteristici liniare, pentru a evita apariţia frecvenţelor de intermoclu- laţie. Intr-adevăr,
după cum se ştie, transmisia unor oscilaţii de mai multe frecvenţe (de exemplu 2 frecvenţe) prin elemente cu
caracteristică neliniară face ca la ieşirea acestora să apară oscilaţii cu un spectru de frecvenţe .mult mai bogat
decît cel iniţial. Frecvenţele nou apărute pot coincide cu anumite frecvenţe din şirul utilizat pentru formarea
combinaţiilor şi pot deci provoca funcţionări incorecte ale aparaturii.
In ultimii ani se utilizează frecvent separarea mixtă, în frecvenţă şi în timp. Una din formele de realizare
a separării mixte o constituie selecţia prin aranjamente de frecvenţe (sau prin combinaţii de frecvenţe cu
transmisie succesivă), în care fiecare informaţie este caracterizată printr-o combinaţie de m frecvenţe din n şi
printr-o anumită succesiune de transmitere a celor m frecvenţe.
Faţă de capacitatea sistemelor cu combinaţii de frecvenţe, capacitatea sistemelor cu aranjamente de
frecvenţe este mai mare de ni\ ori, deoarece în cadrul fiecărei combinaţii de m frecvenţe se pot face m\
permutări:
• N=An =n(n—1) ... (n—vn+1). (121)
\
Avantajul de capacitate obţinut prin această metodă nu este esenţial, dat fiind că m—2... 3 (acelaşi efect
se poate obţine în • cazul transmisiei concomitente a frecvenţelor prin adăugarea în spectru a încă I....2
frecvenţe). Selecţia prin aranjamente de frecvenţe permite -însă obţinerea unei stabilităţi superioare la
perturbaţii, căci transmiterea informaţiei este condiţionată printr-o dublă separare, >în frecvenţă şi în timp. Or,
probabilitatea ca perturbaţiile să se încadreze în această dublă separare este foarte redusă. De asemenea,
condiţiile de liniaritate impuse canalului de telecomunicaţie şi filtrelor sînt mai puţin severe decît în cazul,
transmisiei concomitente a frecvenţelor, dat fiind că apariţia frec

218
 venţelor de intermodulaţie este imposibilă, căci în fiecare moment în canalul de telecomunicaţie este prezentă o
singură frecvenţă.
Structura sistemelor cu selecţie prin aranjamente ele frecvenţe este însă mult mai complexă deoît a sistemelor cu o
singură frecvenţă sau a celor cu combinaţii de frecvenţe cu număr de elemente ridicat, căci pe lîngă prezenţa elementelor
specifice sistemelor de frecvenţă — oscilatoare şi filtre — sistemele cu aranjamente de frecvenţe, conţin, de asemenea, un
număr important de elemente şi blocuri caracteristice separării .în timp.
O metodă de mărire a capacităţii sistemelor de frecvenţă (mult utilizată de altfel şi în sistemele cu separare în
timp) este gruparea ; pentru selecţia a N informaţii, grupate cîte A/j informaţii în N2 puncte, capacitatea totală a
sistemului este de A/—N i - N 2. După cum s-a mai arătat, această metodă permite să se reducă numărul total de elemente
de cod (în cazul de faţă, frecvenţe) necesare faţă de metoda selecţiei directe.
In sistemele cu separare în frecvenţă se utilizează adesea atît separarea în frecvenţă, cît şi alte moduri de separare.
Astfel, sistemele destinate telemecanizării obiectelor cu dispersare pronunţată pe distanţe mici (de exemplu sonde
petroliere) se construiesc pe baza separării în frecvenţă a obiectului, iar numărul redus de informaţii telemecanice de la
fiecare obiect se transmite adesea cu metode specifice separării pe circuite fizice (de exemplu amplitudine, polaritate).
Dimpotrivă, în cazul sistemelor cu obiecte concentrat-dispersate, în care în fiecare punct este concentrat un număr
important de informaţii, iar diferitele puncte sînt dispersate, se efectuează separarea obiectului (grupului) în frecvenţă, iar
separarea informaţiei (respectiv obiectului) se realizează în timp. In alte cazuri (de exemplu în mine), în care de la un
punct de grup concentrat situat la distanţă de punctul de comandă se ramifică un număr important de obiecte dispersate
(punctele din galerii), se efectuează separarea grupului în timp, iar separarea obiectelor în frecvenţă.
Frecvenţele de separare utilizate în telemecanica industrială sînt situate, în diferite sisteme, între frecvenţa
industrială şi limita superioară a benzii telefonice (3 000—3 500 Hz). Frecvenţele inferioare benzii telefonice (70—300 Hz)
prezintă avantajul unei propagări cu atenuare redusă pe circuite fizice (inclusiv pe circuite fir-păm-înt), precum şi
avantajul excluderii, fără precauţii speciale, a influenţelor reciproce cu curenţii telefonici care se pot transmite pe acelaşi
circuit. Frecvenţele acustice (300—3 000 Hz) prezintă avantajul realizării mai comode a filtrelor (capacităţi şi inductanţe
de valori mai mici şi factor de calitate mai ridicat),
avantajul unui domeniu mai larg, în care se pot încadra mai multe frecvenţe, şi posibilitatea de a evita perturbaţiile
provocate de frecvenţa, industrială. .
* După cum rezultă din cele expuse anterior, capacitatea unui sistem telemecanic cu separare în frecvenţă este esenţial
influenţată de numărul n de frecvenţe distincte care se încadrează in banda de frecvenţe de care se dispune. Din acest
punct de vedere, este de dorit ca numărul n de frecvenţe distincte să fie cît mai mare. Pentru obţinerea unui număr mai
mare de frecvenţe distincte. este însă necesară realizarea unor filtre de selectivitate mai ridicată, deci a unor filtre mai
scumpe.
Obţinerea unei selectivităţi ridicate este nu numai mai puţin economică, dar, de Ia o anumită limită, conduce la
micşorarea siguranţei în funcţionale. Intr-adevăr, deriva frecvenţei oscilatoarelor şi a frecvenţei de acord a filtrelor sub
acţiunea factorilor perturbatori (de exemplu a variaţiilor de temperatură, a îmbătrînirii pieselor) poate conduce Ia ieşirea
frecvenţei oscilatoarelor din banda de trecere a filtrelor corespunzătoare şi deci la ieşirea din funcţiune a sistemului
telemecanic.
Circuitele constitutive caracteristice sistemelor cu separare în frecvenţă sînt oscilatoarele şi filtrele.
. In sistemele cu separare în frecvenţă se utilizează diferite oscilatoare de tip LC, RC, uzuale în radioelectronică, cît şi osci-
latoare cu elemente rezonante electromecanice. Oscilatoaiele RC prezintă avantajul unei posibilităţi comode de acord a
frecvenţei şi au o stabilitate satisfăcătoare de frecvenţă şi amplitudine, ceea ce face să fie utilizate cu precădere.
Filtrele sistemelor cu separare în frecvenţă sînt filtre electromecanice, filtre electromagnetice şi filtre corelative.
\ Acţiunea filtrelor electromecanice este bazată pe fenomenul de rezonanţă mecanică a unor lame sau coarde vibrante
sau a unui diapazon.
O serie de filtre electromecanice funcţionează pe baza acţiunii mecanice directe pe care lama vibrantă o exercită
asupra unui contact (sau asupra unui cliohet care declanşează mecanic închiderea unui contact) — este vorba despre aşa-
numitele relee rezonante. Un exemplu este reprezentat schematic în fig. 117. Dacă tensiunea care alimentează
electroniagnetul 1 pulsează cu o frecvenţă egală cu frecvenţa proprie de rezonanţă a lamei vibrante 2 , amplitudinea
220
oscilaţiilor lamei este suficient de mare pentru a deplasa clichetul 3 şi a permite închiderea contactelor 4 .
Armarea contactelor se face sub acţiunea unui alt electromagnet, nereprezentat în figură. Magnetul permanent
AfS este prevăzut pentru mărirea sensibilităţii releului şi pentru ca frecvenţa de funcţionare a releului să fie
egală cu’frecvenţa de rezonanţă a* ' lamei vibrante.. (în absenta ma-
©netului permanent releul ar acţiona la o frecvenţă egală cu jumătatea frecvenţei de rezonanţă a lamei
vibrante).
Alte filtre electromecanice funcţionează pe baza acţiunii

r ,1

Fig. 117. Releu rezonant cu lamă

vibrantă :
J*- - 1 — electromagnet; 2 — lamă vi-
brantă ; 3 - clichet; 4 - contacte.
/ ____
electromagnetice pe care lama
sau coarda vibrantă o exercită în
Fig. 118. Schema unui circuitul de reacţie pozitivă a
unui oscilator. . filtru rezonant.
In ultimii ani se utilizează tot mai mult filtrele magnetostrictive,
bazate pe proprietăţile de rezonanţă magnetomecanicâ a unor materiale feromagnetice. ’
■Filtrele electromecanice au o selectivitate foarte ridicată. Dezavantajul lor îl constituie însă siguranţa
scăzută în funcţionarea sistemului sub acţiunea factorilor perturbatori, în cazul selectivităţii prea mari a
filtrelor. De asemenea, înseşi filtrele necesită o construcţie mecanică pretenţioasă pentru a nu se. deregla în
timp.
In ceea ce priveşte filtrele electromagnetice există două tendinţe: utilizarea unor filtre cu mai multe
celule, de tip telegrafic, .şi utilizarea unor filtre simple, constînd din circuite rezonante elementare. Filtrele de
tip telegrafic au o selectivitate şi liniaritate bună, permit cuplarea la orice tip de canal de telecomunicaţie, dar
sînt relativ scumpe. Filtrele rezonante simple au dezavantajul unei selectivităţi scăzute, dar sînt robuste şi
economice, lăcînd totodată faţă cerinţelor de sensibilitate şi stabilitate impuse de necesităţile telemecanicii.
’
O serie de sisteme telemecanice realizate în ultimii ani pentru obiecte dispersate sînt construite cu filtre
de tip circuit rezo

222 223
nant, realizate de V. A. Ilin şi 1<. P. KurdiiAkov. Schema unui
astfel de filtru este reprezentată în fig. 118. Circuitul rezonant
LC se cuplează' la canalul de telecomunicaţie, prin intermediul unui
transformator de adaptare sau direct. Sarcina se conectează pe o
priză a înfăşurării inductanţei L şi constă fie din înfăşurarea unui
releu, cuplată prin intermediul unui redresor, fie dintr-un
amplificator cu tranzistor, care comandă funcţionarea releului. Se
obţih valori ale factorului de calitate de ordinul 15 30, în. banda
subtelefonică, şi 30—100, în banda telefonică.
Filtrele corelative*) compară semnalul recepţionat U (/) cu tensiunea unui oscilator local
t/osin[coo(^+ty)] ?' efectuează . integrarea în timp a produsului dintre tensiunea semnalului şi a oscilatorului
local:
T
î(T)=y î70sinK(f+^)l^. (122)
• o
în cazul unui timp de integrare T suficient, valoarea integralei diferă de zero numai .dacă semnalul
conţine frecvenţa Wl ='£,)<). Dat find că un astfel de filtru are o selectivitate absolută, adică nu recepţionează
decît frecvenţele

(123)

ceea ce nu ar permite utilizarea sa practică, se asigură tîrîrea frecvenţei oscilatorului local de către frecvenţa-
semnal. Lărgimea de bandă se reglează în acest caz prin varierea cuplajului între semnal şi oscilatorul local,
ceea ce duce la modificarea zonei de tîrîre. __
Filtrele corelative au o selectivitate ridicată, ele sînt însă dispozitive destul de complexe.
Situarea frecvenţelor de separare în spectru este exemplificată în fig. 119. Fiind daţi curenţii de acţionare
ia şi de revenire i'r ai releului de la ieşirea filtrului, este necesar ca acţionarea releului specific frecvenţei fk, la
variaţia posibilă a frecvenţei oscilatorului şi a frecvenţei de acord a filtrului ±Af, să fie sigură :
1
' 7*±A/* >ia • (124)

*)‘0 serie de filtre de acest fel a fost elaborată în Institutul de Automatică din Kiev, sub conducerea lui V. L. Inosov,

223 223
 Revenirea, în cazul încetării frecvenţei fk şi apariţiei frecvenr ffii fk+i—4/ sau /*_,+A/, trebuie să fie de
asemenea sigură:
îfk+\—bf ^ îr .
(125)
Semnele inegalităţii în expresiile (124) şi (125) trebuie să cuprindă tactou de
siguranţă, pentru cazul variaţiei de amplitudine a frecvenţei-sem- •nai, de
sensibilitate a ■releului etc.
In sistemele cu aranjamente de frec-: venţe se poate
utiliza procedeul de cuplare între reileu şi filtru, reprezentat
înfig. 120. Energia primei frecvenţe se acumulează în
condensatorul C,

Fig. 119. Situarea frecvenţelor în spectru.

cuplat printr-un redresor Ia ieşirea filtrului LtCy. Cea de a doua

frecvenţa, prin intermediul filtrului UC2, comandă regimul de
conducţie al unui tranzistor care permite acţionarea releului de ieşire R f, 4
pe seama energiei înmagazinate în condensatorul C. A. acestui •
procedeu îl constituie asigurarea unei
stabilităţi ridicate la perturbaţii; prima frecvenţă trebuie să poarte o
energie SLI-
ficientă pentru a încărca
condensatorul, iar cea
de-a doua, frecvenţă
trebuie să fie ca perturbaţiile să asigure nu numai
recepţionată imediat frecvenţele şi succesiunea preseiisă,
după prima; în caz dar şi intervalele de timp care
contrar condensatorul se condiţionează funcţionarea
descarcă şi nu permite montajului. ' '
acţionarea releului. Or, Fig. 120. Schema unui Filtru Schema bloc a unui sistem TC—TS cu separare în frec-
este foarte puţirj pentru aranjament de două venţe, pentru obiecte dispersate, este reprezentată în
probabil frecvenţe. fig. 121. Aici, atît telecomanda cît şi telesemnalizarea
se realizează CM separare în frecvenţe. In acest scop, atît
la punctul de co-
manelă A, cît şi la fiecare; din punctele de execuţie B, sînt prevă-
zute oscilatoare comandate şi filtre selective.
Dacă la fiecare punct de execuţie se efectuează o singură • ' comandă, fiecărei comenzi îi este alocată o
frecvenţă (o combinaţie sau un aranjament de frecvenţe). Uneori se procedează

Fig. 121. Schema bloc a unui. sistem de telecomandă-tele- semnalizare cu separare în frecvenţe:
A — punct de comandă ; B — puncte de execuţie ; î — bloc de comandă a oscilatoarelor ; 2 — oscilatoare (sau oscilator cu mai multe frecvenţe);
3 — amplificator de putere ; 4 - blocuri de semnalizare ; 5 — filtre ; 6 — amplificatoare ; 7 - blocuri de cuplare cu canalul de telecomunicaţie ; 8
— element de execuţie ; 9 - element de sesizare a teîesemnalizării.

în acest mod şi dacă în fiecare punct se efectuează două comenzi; în acest caz însă, la fiecare punct sînt cîte
două filtre.
La mai multe comenzi (de exemplu 2—6) fiecărui punct i se alocă o frecvenţă, o combinaţie sau un
aranjament de; frecvenţe, prin care se alege punctul respectiv. Telecomenzile se transmit prin intermediul
oîte unei frecvenţe, comune pentru toate punctele de execuţie; se execută comanda numai la acei punct de
execuţie, care a fost în prealabil ales.
In cazul transmisiei prin radio între punctul de comandă şi un număr mare de puncte de execuţie se
utilizează separarea în frecvenţe prin grupare în două trepte de separare; punctele de execuţie se împart în
grupe, fiecărui grup fiindu-i alocată o frecvenţă purtătoare radio specifică. In cadrul fiecărui grup, punctele’
se aleg prin frecvenţa de 'modulaţie (de obicei frecvenţă acustică).

224 15. - Telemecanica industrială 225

 î oua fi
a

5. Procedee de convertire contmuu-dfscontmuu

i
m
. Convertirea continuu-discontinuu se utilizează în teleme- camca industrială fie în legătură cu
necesitatea de a transmite in mod discontinuu informaţia cu caracter cantitativ, fie în legătura cu
necesitatea de a asigura indicarea sau înregistrarea numerică a acestei informaţii, fie — în sfîrşit — în
legătură cu necesitatea de cuplare la maşini numerice de calculat. Uneori se preferă indicarea continua
pentru informaţia transmisă cu semnale discontinui. In acest caz, precum şi în circuitele de reac ţie ale
unor^ convertoare continuu-discontinuu, se utilizează si convertirea discontinuu-continuu. -
'
+Tr.ansm^efea m°d discontinuu a informaţiei cu caracter cantitativ constituie singura posibilitate practică de a asigura
o P ecizie superioară clasei 1—0,5, Intr-adevăr, dacă valoarea mă- rimn de telemasurat este cuantificată 1) şi transmisă
1

discontinuii, sub rorma unor serii de impulsuri sau a unor oscilaţii de anumite frecvenţe, se poate obţine ca singurele
erori să fie eroarea ele cuantificare şi eroarea traductorului primar, înainte de cuantificare. Impulsurile sau frecvenţele
transmise în mod discontinuu pot fi formate şi sesizate în circuite cu acţiune ;binară şi transmisia poate fi efectuată fără
erori sau cu sesizare şi eliminare a erorilor; acţiunea distorsiunilor care apar îritr-un circuit se poate limita la circuitul
respectiv. Dimpotrivă, în cazul transmisiei .şi pi elucrării continue erorile care se produc într-o serie de circuite •de
convertire se acumulează, scăzînd precizia canalului teleme- canic în ansamblu.
. . JDe asemenea, transmisia în mod discontinuu a informata cu caracter cantitativ permite formarea unor coduri care să
asigure o economicitate superioară în utilizarea capacităţii de transmisie a canalului de telecomunicaţie. Astfel, în cazul
transmisiei prin cod binar, în condiţii de spectru de frecvenţă şi puteri date, cantitatea de informaţie creşte liniar cu
timpul, în'timp ce în cazul transmisiei prin alte metode creşterea cantităţii de informaţie cu timpul este de exemplu
Jogaritmică. în rest de condiţii egale, transmisia prin cod binar permite fie obţinerea unei rapidităţi superioare, fie
formarea într-un spectru dat a unui număr mare de canale (prin comutaţie ciclică), fie ocuparea unei benzi de frecvente
mai înguste, decît transmisia cu metode continui sini decît transmisia cu -metode discontinui prin cod C*.
Indicarea^ numerică a, informaţiei cu caracter cantitativ (independent dacă transmisia s-a efectuat
cu metode continui sau

^ 2(N-U

226 227

1 Vezi cap. II,

discontinui) permite în unele cazuri micşorarea panourilor de dispecer, deoarece la o 'dimensiune dată a .instrumentului
indicator, practic întreaga sa suprafaţă este ocupată cu cifrele care caracterizează valoarea transmisă ; deci, la dimensiuni
date ale cifrelor, gabaritul aparatelor poate fi mai mic. De asemenea, în cazul indicaţiei numerice, se elimină şi erorile
instrumentului indicator, inclusiv erorile de paralaxă, erori importante în cazul panourilor cu număr mare de aparate. .
...
înregistrarea numerică permite automatizarea înregistrării informaţiilor asupra unui număr mare de mărimi pe
un spaţiu redus. ' w
In fine, cuplarea la maşini numerice de calculat este legată de utilizarea maşinilor numerice de calculat pentru
comanda proceselor tehnologice. . . . .
Trebuie arătat că convertirea continuu-discontinuu şi transmisia cu metode discontinui a informaţiei cu caracter
cantitativ comportă o aparatură de complexitate mult mai ridicată decît în cazul transmisiei prin metode' continui. De
aceea, transmisia informaţiei cu caracter cantitativ prin metode discontinui este limitată astăzi la cazuri speciale —
precizie foarte ridicată şi cupluri mari de informaţie. Indicarea şi înregistrarea numerică sînt mai răspîndite; aparatura
corespunzătoare acestor operaţii se realizează astfel îneît convertoarele să poată fi utilizate pentru convertirea succesivă a
unui număr mare de mărimi, pentru a li se asigura o încărcare şi o economicitate superioară.
în cazul utilizării codului binar numărul N maxim de coduri (de valori distincte ale mărimii transmise), care se
poate forma cu n elemente de cod, se obţine din formula

' JV- 2",

ceea ce corespunde transmisiei numerelor din sistemul zecimal de

Ia 0 la 2"—I. ’ „ . ,.,
După cum se va arăla la paragraful următor, in cazul sistemelor de tip discontinuu cu transmisie permanentă sau
ciclică nu este necesară, de cele mai multe ori, protejarea codurilor. De aceea se poate utiliza codul binar complet,
neprotejat, care permite obţinerea unei precizii de transmisie ridicate cu un număr relativ mic de elemente de cod.
_
Eroarea relativă de cuantificare se determină, pe baza relaţiilor (5) şi ( 6 1 ) :
l,
n
2(2 —1) ’

228 229
 După cum se vede din formula (126) mărind numărul de ele- mŞnte de cod n, se
poate obţine o precizie foarte ridicată a tele- măsurii sau telereglării.
In codul binarO dată
normal,cu există posibilităţi de erori mari din cauza
creşterea numărului de elemente de cod creşte însă durata de transmisie,
imperfecţiunilor şi deci şimecanice a convertorului. De exemplu, în
execuţiei
durata de stabilire a indicaţiei la recepţie. Dacă se utilizează,
fig, 123,dea, exemplu,
în care este unreprezentată
cod desfăşurarea liniară a unui disc de
binar cu n = 7, eroarea de cuantificare va fi de ±0,4%, ceea ce este acoperitor
codificare în cinci semne (32 poziţii posi-
pentru majoritatea cazurilor practice. Precizia transmisiei este determinată de
eroarea traductorului primar, eroarea convertorului continuu-discontinuu Q t 2 3 4 k 6şi
7 8 3 19 U 12 /3 U fS IS ft IS 19 20 21 22 23 & 25 25 272! 23 3031
eroarea de cuantificare. '
In telemecanica industrială se utilizează procedee variate de convertire
continuu-discontinuu. Răspîndirea aproape exclusivă o au procedeele de
convertire cu codificare, în care fiecărei valori a mărimii transmise îi corespunde
un cod transmis în canalul de telecomunicaţie.
_ Un procedeu, apărut încă la începuturile telemecanicii, fără să dea satisfacţie cu
mijloacele tehnice utilizate atunci, dar care în prezent formează Oobiectul' t 2 3 4 5 $ 7 5 3 16 11 12 O U /5 15 17 U /3 20.2/ 2223 24 25 2527U 2! 303/
cercetărilor ştiinţifice şi este de aşteptat să ocupe un loc important în
telemecanica, îi constituie transmisia variaţiilor mărimii telemăsurate. Două
moduri de realizare a unei astfel de transmisii au fost prezentate în fig. 113 şi 114.
• •
în cele ce urmează se analizează procedeele de convertire prin codificare. b
In cazul traductoarelor primare care au ca mărime de ieşire . deviaţia unghiulară, Fig, 123.aDesfăşurarea liniara a unor discuri de codificare cu
cinci semne :
căpătat o răspîndire foarte largă asa zisa convertire cu discuri de codificare (fig. 122).
a — disc cu cod binar normal ; b ■— disc cu cod reflex.
Pe axul traducto-
rului primar se montează un disc pe care sînt dispuse o serie de lame conductoare şi
izolante aranjate astfel, încît de-a lungul fiecărei raze se obţine o •succesiune de
porţiuni conductoare şi izolante, succesiune caracteristică razei respective. Citirea se
face cu un şir de perii dispuse radial. Dacă peria se află pe o porţiune conductoare,
circuitul este stabilit şi se transmite 1 ; dacă peria se Fig. 122, Disc de codifi- află pe o
porţiune izolantă se transmite 0. care‘ Fiecărei poziţii a discului îi corespunde o
.; altă succesiune. In locul per iilor cu con
tacte se pot utiliza fotocelule sau fotodiode
semiconductoare, luminate prin reflexie sau prin
porţiuni perforate ale discului (în acest din urmă caz
sursa de lumină şi fotodioda sînt separate prin d'iscul
de codificare).

*) .Convertirea cu ajutorul discurilor de codificare permite realizarea uşoară a

unor operaţii niatematice elementare; de exemplu în cazul tele- măsurii debitului se
poate asigura extragerea rădăcinii pătrate prin faptul că razele care caracterizează
diferitele coduri nu sînt dispuse la unghiuri , egale între ele, ci neliniar, funcţie de
radicalul deplasării unghiulure a discului. .
bile ale razei) cu cod binar normal, la trecerea de la poziţia 3 la poziţia
4 ar trebui să se schimbe simultan trei poziţii, iar la trecerea de la 15 la
16 ar trebui să se schimbe simultan toate poziţiile. In practică,
contactele nu se -pot comuta riguros concomitent; astfel, în fig. 123, a
229
Ia trecerea de la' poziţia 15 la 16, în caz că cele două perii 229
superioare
nu au comutat, iar cele trei perii inferioare au comutat, în loc de a se
transmite poziţia 15 sau 16 se va transmite poziţia 19; în caz că numai
ultima perie a comutat se va transmite poziţia 31. Pentru a se remedia
acest neajuns al discurilor de codificare a fost elaborat codul cunoscut
sub numele de codul reflex sau codul Gray, în care la trecerea de la o
cifră la alta se schimbă întotdeauna circuitul unei singure perii. In fig.
123, & este reprezentată desfăşurarea liniară a unui disc de codificare
cu 5 semne cu cod Gfay. In acest caz, erori de felul celor descrise mai
sus sînt excluse *).
 Periile de contact sau fotodiodele sînt conectate, în cazul unui sistem cu separare-în timp, în circuitele de
formare ale criteriilor de impuls şi sînt acţionate succesiv cu ajutorul distribuitorului sistemului. în cazul unui
sistem de separare în frecvenţă, periile de contact sau fotodiodele sînt conectate în circuitele de comandă ale
oscilatoarelor sistemului.
Se preferă utilizarea convertoarelor cu discuri de codificare, în special în cazul obiectelor dispersate,
deoarece aparatura de codificare aferentă este relativ simpla. Procedeele de convertire continuu-discontinuu,
descrise în cele ce urmează, comportă o aparatură de complexitate mult mai ridicată ; de aceea, utilizarea lor
este raţională numai cu condiţia utilizării aceloraşi circuite pentru convertirea unui număr mare de mărimi, prin
comutare ciclica. Partea de aparatură aferentă fiecărei mărimi este însă în acest caz mai simplă decît în cazul
discurilor de codificare, de aceea utilizarea discurilor în cazul obiectelor concentrate nu este justificată. .
Pentru convertirea continuu-discontinuu cu traductoare primare care au ca mărime de ieşire tensiunea
FXU
continuă sau curentul continuu, ca şi în sistemele telemecanice de tip continuu; se utilizează două metode de
convertire: de tip parametric şi de lip compensat. Fig. 124, Schema bloc sim-
Sistemele cu convertire parametrică implică o serie de conversiuni intermediare, care trebuie efectuateplificată a unui convertor
cu precizie ridicată. Tensiunea sau curentul continuu variabile se convertesc în frec venţă sau durată <le duratăimpulsde impuls — cod
variabile1), şi abia acestea se convertesc în cod 2). binar:
1 — oscilator de frecvenţă
' Convertirea duratei de impuls in cod se efectuează în modul următor : un generator de frecvenţă etalonetalon (care
; 2 — circuit de formare
trebuie să fie stabilizată cu precizie) emite impulsuri, iar un contor numără cîte impulsuri s-au încadrat de impulsuri ; 3 — element de
coincidentăîn; 4 — numărător
intervalul dc timp determinat prin durata impulsului de măsură. Numărul de impulsuri este apoi convertit în cod,
binar.
cu metode obişnuite în tehnica maşinilor numerice de calculat. Schema bloc simplificată a unul astfel de dispo-
zitiv este indicată în fig. 124.
Convertirea frecvenţei sau a frecvenţei de impulsuri în cod se efectuează în mod similar : contorul
determină cîte alternanţe sau cîte impulsuri se încadrează într-un interval de timp etalon. Intervalul de timp
etalon se obţine de regulă cu ajutorul unui

230

1 Cu metode similare celor descrise în cap. III. ■

2 Aceleaşi procedee se
utilizează în cazul indicaţiei sau
înregistra*, riî numerice a
informaţiei transmise de sistemele
telemecanice de tip continuu.
generator de frecvenţă etalon şi al .unui contor auxiliar, care
declanşează contorul-convertor un timp determinat de un număr de
alternanţe ale generatorului de frecvenţă etalon.
■ Convertoarele de tip compensat conţin elemente de reacţie (convertoare discontinuu-continuu) ; mărimea
continuă dată ele elementul de reacţie este comparată cu mărimea de intrare în convertor. Proce deele de
convertire utilizate în cadrul sistemelor de tip compensat se împart la rîndul lor în două categorii: procedee
bazate pe convertirea mărimii tdemăsu- rate în număr de impulsuri, iar a acestuia în cod, şi procedee bazate pe
convertirea nemijlocită, directă, a mărimii telemăsurate în cod. *
Sistemele de tip compensat cu convertire intermediară în număr de impulsuri nu necesită convertiri
precise ale mărimii telemăsurate în frecvenţă sau durată de impuls, ci numai convertirea precisă în elementul de
reacţie. T«n aceste sisteme există de asemenea un generator de Impulsuri, dar frecvenţa acestuia uu are decît un
rol -auxiliar; contorul numără ’impulsurile şi le traduce în cod pînă în momentul în care mărimea de reacţie
egalează mărimea telemăsu'rată.
Codificarea directă se efectuează, în principiu, în modul următor : în decursul unui ciclu de codificare se
formează în mod normal codul 111 ... l f corespunzător valorii maxime a mărimii convertite. Fiecărei unităţi îi
corespunde o- pondere descrescătoare 2n~~\ Elementul de reacţie furnizează
)a ieşire, pas cu pas, mărimea însumată pînă la pasul respectiv al formării codului:

2n~ ,+2"~2 2”-,+2"“2+2u“3

ir~}.
#=i

231
 Dacă vreuna din sumele parţiale obţinute depăşeşte valoarea mărimii convertite, se obţine

ţ=Xi-xr< 0, (127)

unde 5 este eroarea de la ieşirea elementului de comparaţie ; xt — valoarea mărimii convertite ; xr — valoarea
mărimii de la ieşirea elementului de reacţie.
ITI acest caz,-.impulsul curent nu se transmite şi acţiunea lui asupra elementului de .reacţie se anulează.
De exemplu, pentru convertirea valorii 21 intr-un cod binar cu 5 impulsuri (valoare maximă 31), 'procesul este
indicat în tabela 10 şi fiig. 125. în acest fel se obţine 21 = 10101, cifra 1 'cores.punzînd impul-su- ■rilor
transmise, iar cifra 0, impulsurilor anulate.
Aceste sisteme se pot simplifica constructiv dacă în locul codului binar obişnuit, se utilizează codul
binar bipolar. In acest oaz, fiecare u impuls se transmite, indife
rent dacă prin aceasta suma ponderilor impulsurilor transmise (valoarea
de la ieşirea elementului de reacţie) depăşeşte sau nu valoarea
convertită, ou alte cuvinte, dacă eroarea de 1a- ieşirea elementului de
comparaţie E
1 mim w i . J * ^ Tr*U~1~ tf»
■este pozitiva 'sau negativa. In căzu] însă în «oare £<0, impulsul
următor nu -se1 transmite (0 în cod), iar ponderea acestuiaFig.
se -soade din
126. Codificarea directă în cod
suma ponderilor corespunzătoare impulsurilor .anterioare'. Aşa dar, înbipolar.
binar
elementul de reacţie se efectuează o însumare algebrică ; cifrei (1) îi
corespunde -semnul +i (însumare) , iar cifrei- 0 semnul —
(scădere).
Fig. 125. Codificarea directă în cod
binar.

Procesul de codificare în cod , binar

normal
Numă- 4
ruï Ponderea Suma reală
Element de
impui- cod transmis
sulul

1 24=I6 16 1
2
U
C
eo
II
Q
C

16(24) 0
3 22=4 20 1
4 21—2 20 (22) o
5 2a=l 21 11

232- 233
 Pentru exemplificare, în taibela 13 şi fig. 126 este indicat procesul de codificare a valorii 21 în cod
binar bipolar cu 5 impulsuri (se obţine 21 — 11010).
Avantajul codificării în cod binar bipolar constă în faptul că structura aparaturii se simplifică. Intr-
adevăr, în cazul codului normal, la fiecare pas se face o încercare de adunare, care apoi sau se fixează, sau se
anulează. In cazul codului binar bipolar, la fiecare pas se fixează direct semnul adunării, deci şi impulsul de
transmis. Dezavantajul codului binar bipolar îl constituie necesitatea unei convertiri suplimentare, în cazul
introducerii datelor într-o maşină de calculat eu cod binar normal («acelaşi dezavantaj este propriu şi codului
Gray). De asemenea, dacă diferenţa devine egală cu zero Înainte de terminarea codulu-i, este posibilă apariţia
unei erori de două ori mai mari decît în cazul codului binar normal; deci, la precizie egală, codul binar bipolar
trebuie să albă un semn în plus faţă de codul bimr normal. •
Elementele de comparaţie utilizate în sistemele de tip compensat trebuie să fie sensibile, stabile în
funcţionare şi cu acţiune

Tabela 13
Procesul de codificare în cod binar bipolar

Semnul
Numărul Semnul Element de
Ponderea Suma reală adunării
impulsului erorii cod transmis
efectuate

I 24=16 16 +—
r + 1
2 23=8 24 c++ 1
T
3 23=4 20 + U- Û
~\
4 2l=2 22 i u+ 1
5
11 O ro

L
21 0 +- « 0

232- 233
 rapidă. Un exemplu de clement de comparaţie, realizat pe un niiez magnetic cu ciclu de -histerezis
dreptunghiular, este arătat în fig, 127. IN»
înfăşurarea W( este parcursă de un curent proporţional cu valoarea mărimii convertite, obţinut de la
traductorul primar, înfăşurarea u)r este parcursă de curentul obţinut de la elementul de reacţie, înfăşurarea wg
este acţionată, în impulsuri scurte, de lin generator de im-pulsuri, de 1 fiecare dată oînd s-a produs o adunare în
elementul de reacţie. Înfăşurările sînt astfel conectate, îneît amperspirele înfăşurărilor wf şi wr sînt în opoziţie,
iar amperspirele înfăşurărilor Wi şi wg sînt orientate în acelaşi sens. Dacă iiWi— irwr>0} miezul este
magnetizat în poziţia 1 (ifig. 54), iar impulsurile din înfăşurarea^ nu modifică starea de magnetizare. a mie-
zului, deoarece ele tind sa magnetizeze miezul de asemenea în poziţia 1. Dacă — irwr <0, miezul basculează în
poziţia 0, iar următorul impuls în înfăşurarea. ws îl aduce din nou în poziţia 1. Aşa
clar în înfăşurarea de ieşire we apar impulsuri mimai în cazul în care i(Wi^irwr <0.
0- Aceste impulsuri comandă fie anularea impulsului de cod precedent în cazul codului
-N— binar normat, fie schimbarea semnului adunării algebrice în cazul codului binar
0 bipolar, fie oprirea generatorului de impulsuri în cazul sistemelor cu convertire
-0 intermediară în număr de impulsuri. Sensibilitatea .elementului de comparaţie
descris este condiţionată de asigurarea unei valori cît mai reduse a forţei coercitive a
materialului magnetic utilizat.
Convertirea discontinuu-con- tinuu se efectuează prin însumare de curenţi
Fig. 127 Element de sau tensiuni, proporţionale cu suma ponderilor impulsu- * rilor din cod. •
comparaţie cu miez In fig. 128 este redat un exemplu de convertor diseontinuu-contu ULIU bazat
magnetic cu ciclu dc
histerezis dreptunghiular. pe însumarea de curenţi.
rensiunea stabilizată Us alimentează un şir de circuite identice. Valoarea curenţilor
este determinată de rezistenţele R, iar apariţia curenţilor — de închiderea cheilor. Ponderea cheilor este de-
terminată de valoarea rezistenţelor r—2nr pe care îe parcurg cu-

Fig. 128. Convertor discontinuu-

continuu cu însumare dc curenţi.

234 235

1 Rţ este rezistenţa internă a instrumentului de ieşire din convertorul discontinuu-continuu, de cele mai multe ori/rezistenţa
circuitului de reacţie al elementului de comparaţie al convertorului contînuu-discontînuu de tip compensat. Acelaşi tip de convertor
discontinuu-continuu poate funcţiona în regi mu! /?. r.
renţiî respectivi; /?»/*. Se poate observă că, în cazul tensiunea
la bornele rezistenţei Rt este proporţională cu ponderea înscrisă în
dreptul cheilor.
Codul binar nu este singurul utilizat în convertirea con- tinuLi-discontinuLi în sistemele
telemecanice. Sînt răspîndite în special diferite variante de cod -mixt, în care numerele, în repre-
zentare zecimală, se transmit cifră cu cifră cu ajutorul unui cod binar (cod binar-zecimal), cu
ajutorul unor combinaţii de frecvenţe etc. Avantajul acestor coduri îl constituie simplitatea dis-
pozitivelor de convertire necesare în indicarea sau înregistrarea numerică.
Pentru înregistrarea şî indicarea numerică este necesară convertirea oricăruia din codurile utilizate în
cod zecimal. Această convertire se efectuează cu procedeele uzuale de decombinare.

6. Procedee de asigurare a stabilităţii la perturbaţii

în sistemele telemecanice de tip discontinuu problema re- cepţionării corecte a informaţiei transmise are
o importanţă deosebită, în special în cazul transmisiei informaţiei de control şi comandă cu caracter calitativ.
Spre deosebire de o serie de alte ramuri ale tehnicii în care se utilizează sisteme de tip discontinuu (de
exemplu telefonia automată), în care recepţionarea incorectă a informaţiei transmise nu produce, în
majoritatea cazurilor, perturbaţii grave, sistemele telemecanice de tip discontinuu nu trebuie sa admită
recepţionarea incorectă a informaţiei transmise. Neexecutarea corectă a informaţiei de comandă cu caracter
calitativ, transmise de operator către obiectul comandat, sau.informarea greşită a operatorului asupra stării
obiectului controlat, prin recepţionarea incorectă a informaţiei de control cu caracter calitativ, poate duce la
deranjamente grave sau avarii în procesul tehnologic controlat.
Odată cu apariţia sistemelor complexe de teleautomatică se impun aceleaşi condiţii severe şi sistemelor
de transmisie a informaţiei de control şi comandă cu caracter cantitativ, care devin parte integrantă a
sistemului complex. Dacă, de exemplu, într-un sistem energetic ieşirea din funcţiune a unui canal de
telemăsură nu produce perturbaţii în funcţionarea sistemului energetic, în

234 236
 amplitudine dată a semnalului transmis, stabilitatea la perturbaţii creşte cu creşterea duratei semnalului,
deoarece în acest caz energia semnalului purtător de informaţie utilă creşte. îngustarea benzii receptorului
duce la creşterea stabilităţii la -perturbaţii,, deoarece energia perturbaţiilor în receptor scade.
Metodele de protecţie utilizate în prezent în sistemele iele- mecanice asigură protecţia pasivă (protecţia
prin rejfuz de execuţie). Ciclul funcţional la recepţia semnalelor constă din : recep- ţionarea. şi decodificarea
semnalului, memorizarea lui, controlul corectitudinii codului recepţionat şi admisia execuţiei sale, dacă
conţine o informaţie din cele posibile în sistemul, dat. O tartor -
' maţie diferită de cea transmisă poate să apară prin transformarea acesteia sau prin apariţia unei informaţii din
perturbaţii, în cazul cîn-d acţiunea acestora depăşeşte limita de protecţie asigurată de sistem. In L{}&1 - — t. '-p- tp —t— tt
limitele de acţiune ale protecţiei pasive (de exemplu una sau mai multe perturbaţii unitare) 1 —
se permite numai executarea semnalelor care conţin informaţia transmisă, I I . H-
1 dată cu apariţia sistemelor de teleautomatizare. care necesită o siguranţă mărită, au \~itţ ч-f ■» tp — > Ш
1
■ ipi -
ШШШ
început să se aplice -metode de protecţie activă, de autoCorectare, care permit
reconstituirea, în anumite
----
, limite, a informaţiei din semnalul perturbat
a. Metode de protecţie pasivă. în cazul telecomenzii, proiecţia pasivă duce la
hzL
neexecutarea comenzii transmise de operator şi acesta este obligat să repete comanda. In
cazul telesemna-
2 i zării, nerecepţion a re a datorită funcţionării protecţiei pasive duce la repetarea
automată a transmisiei semnalizării, pînă la confirmarea recepţionării corecte.
Metodele de sesizare a perturbaţiilor apărute într-un cod se bazează pe verificarea
caracteristicilor fiecărui element de cod şi pe verificarea numărului total de elemente de
cod şi de elemente selective clin combinaţia de cod, precum şi pe verificarea caracteristicilor
Fig. 129. Protecţia duratei pauzei prin durata impulsului: a
combinaţiei de cod recepţionate în ansamblu.. — diagrama de funcţionare ; b — schema circuitului cu relee.
Verificarea caracteristicilor fiecărui element de cod constă în verificarea corectitudinii criteriului de
impuls utilizat (amplitudine, polaritate, durată etc). Astfel, în cazul utilizării criteriului ele durată a pauzei
dintre două impulsuri, este posibilă mărirea sau micşorarea duratei impulsului datorită perturbaţiilor,. ceea ce
poate duce la transformarea unei pauze selective în -pauză neselectivă şi invers. Protecţia se poate efectua în
acest caz, prin controlul duratei impulsurilor, care la funcţionare normală trebuie să fie constante. După cum
se vede din fig. 129, a, mărirea duratei impulsului tt cu o valoare duce la transformarea pauzei selective tPs,
în pauză neseîectivă t'p, iar micşorarea -duratei

238
impulsului ti cu o valoare A/a poate duce la transformarea unei pauze neselective tp în pauză selectivă fps*
In fig. 129, p se arată schema circuitului de control a duratei impulsurilor, -în cazul sistemelor cu relee
cu contacte. Releul L este conectat în'blocul de cuplare cu canalul şi recepţionează impulsurile. Releu! IS, cu
întîrziere la acţionare, nu poate acţiona la impulsurile de scurtă durată ti—A/2 şi contactul său normal

Linie

deschis întrerupe circuitul releului P I S , -de protecţie Ja impulsuri scurte. Acest releu fiind cu întîrziere la
revenire, revine numai în cazul pauzelor lungi şi -deci al impulsurilor scurte. Contactul său normal închis
îndeplineşte funcţia de protecţie în circuitele de protecţie corespunzătoare. La apariţia unui -impuls de lungă
durată //+A£i, revine releul PIL, cu întîrziere la revenire, care efectuează, prin contactul său normal închis,
funcţia de protecţie- Ia apariţia impulsurilor de lungă durată. Verificarea caracteristicilor fiecărui element de
cod este de obicei dificil de realizat, şi nu întotdeauna suficient de eficace. De aceea se utilizează destul de rar.
Verificarea numărului total de elemente de cod este necesară în cazul sistemelor cu sincronizare pas cu
pas. La aceste sisteme, punctul de recepţie al informaţiei trebuie să fie înconti nuu apt de a primi impulsurile de
sincronizare prin canalul de telecomunicaţie de la punctul de emisie, neavînd generator pro priu. Orice impuls
perturbator poate fi considerat de subansambluri de recepţie ca impuls de sincronizare şi duce la ieşirea clin
sinfazare a celor două distribuitoare, şi cleci la o funcţionare

239
 Fig. 130. Schema circuitului de control al numărului de elemente selective din cod pentr
eronată. Pentru a înlătura acest inconvenient, se
utilizează metoda ele verificare a numărului de
elemente de cod, care trebuie să fie întotdeauna
constant şi de obicei egal cu numărul de poziţii .ale
distribuitorului utilizat. în cazul distribuitoarelor cu
selectoare telefonice pas cu -pas, protecţia constă în
controlul opririi selectorului în poziţie iniţială. în

sistem cu relee fără contacte.

căzu] recepţionării unui număr mai mic sau mai
mare, -de impulsuri decît cel normal, selectorul rin
se opreşte în poziţie iniţială şi nu este posibilă
acceptarea informaţiei recepţionate.
^Pentru mărirea stabilităţii la perturbaţii, în cazul
în care numărul de elemente selective -din cod este
constant, acest număr se controlează.
In codul construit pe baza combi-
nărilor de tipul Cn, se verifică protecţia nu-
mărului de elemente •selective m. în exemplul
dat în fig. 130 se presupune n=6, m~
^=2, cu
utilizarea
criteriului
de
polaritate
a
impulsului
pentru un
sistem:
construit
cu
elemente
magnetice
şi

semiconductoare.
. Impulsurile pozitive clin linie, care au numai
funcţia de sfacronizare, sînt sesizate de
circuitul fe- rită-tranzistor Tj, iar impu 1 surile
negative, care au atît func-
t
tia de sincronizare. "
Olt şi de selecţie, sint Fig. ian Diagrama de
funcţionare a schemei
16 — Telemecanica industrială
sesizate de circuitul de control
a numărului de elemente selective
ferită-tranzistor 7Y din cod.
Curentul de colector *
IR[ al tranzistorului T\ sau T2 (fig. 131) pregăteşte
generatorul de baleiaj al distribuitorului T$—r4,
care formează impulsurile, de baleiaj A, B (//&).

241
 Impulsurile negative declanşează circuitele ferita-tranzistor Ts—7$(/j?3), care reprezintă generatorul de
baleiaj al blocului de numărare a elementelor selective, feritele 7—10. Ferita 7 este pregătită întotdeauna în
poziţia 1, la sfîrşitul codului, de cairo impulsul de acceptare, »pentru a recepţiona impulsurile selective din cod.
Primiri impuls negativ, dublat de generatorul T$—TQ, deplasează informaţia înscrisă clin ferita 7 în ferita 9,
care rămîne pregătită în poziţia 1 pînă la venirea celui de ai doilea impuls negativ. Cel de al doilea impuls
negativ pregăteşte ferita 11 în poziţia 1. Dacă s-a recepţionat un număr corect de elemente selective {m=\2),
după cer de al doilea impuls negativ ferita II va fi pregătită în poziţia !. Dacă şi
numărul de elemente de cod este recepţionat corect, apare impulsul de control
al numărului de elemente din cod (1R4) de durată mare, care readuce ferita II în
poziţia 0. Circuitul T7 (/*5) basculează şi la suprapunerea curenţilor //? 4 şi //?5,
acţionează celula de coincidenţă, dînd acceptarea execuţiei.
Dacă se recepţionează un număr mai mic de elemente selective (/72 = 1), la apariţia impulsului de
control al numărului de elemente din cod I R 4 ) ferita 11 nu este pregătită, circuitul 7? nu basculează şi celula de
coincidenţă nu trimite -impulsul de acceptare. Dacă numărul de elemente'selective m>2, la apariţia impulsului
«de control al numărului de elemente dîn cod /&*, ferita 11 a fost deja readusă în poziţie iniţială de către al
treilea element- selectiv, şi impulsul de acceptare I p 5, apărînd* înaintea impulsului de control /j?4, nu
acţionează Gelula de coincidenţă şi nu are loc acceptarea.
Pentru controlul numărului de elemente selective din cod, este posibilă utilizarea protecţiei interne,
posibile de. realizat în blocul decombinator al sistemului. Dacă se utilizează un cod cu n=4 elemente de coc! şi
;n=2 elemente selective de cod, piramida de contacte cu relee (fig. 82), poate fi construită cu protecţie interna.
Este posibilă, de asemenea, realizarea aceleeaşi protecţii printr-un releu de curent RC (fig. 132). In acest
cazr releu!-de protecţie RC este astfel reglat, încît să acţioneze numai dacă sînt alimentate simultan mai mult de
două relee decombinatoare (1£)—4D), ceea ce corespunde cazului m>2. Releul RC trebuie să fîe de asemenea
rapid la acţionare, pentru a efectua funcţia de protecţie înainte de a se admite o acţionare falsă. La număr de
elemente selective m<2, funcţia de protecţie este îndeplinită direct de către decombinator.
Se utilizează, de asemenea, protecţia cu număr dublat de elemente de cod. Această metodă poate fi
utilizată atît în cazul

242
sincronizării pas cu pas, cît şi în cazul sincronizării ciclice şi
constă în dublarea fiecărui element de cod printr-un element
suplimentar de protecţie. Dezavantajul acestei metode de protecţie
constă în numărul dublu de elemente de cod necesare, în durata mare
de transmisie şi în mărirea complexităţii aparaturii.

Fig. 132. Decombinator cu protecţie prin releu de

curent.

Metoda de protecţie bazată pe controlul codului transmis m ansamblu, constă în aceea că

acceptarea informaţiei recepţionate se race numai după confirmarea <le către punctul de emisie despre
corectitudinea codului recepţionat.
Această metodă se utilizează în special la sistemele tele- me^anice care transmit informaţii cu caracter
calitativ şi la care transmisia se efectuează intermitent. Compararea codului transmis pentru selecţia unui
anumit obiect controlat cu codul de con- iirmare recepţionat se face automat, într-un bloc comparator. In cazul
în care codul de confirmare corespunde cu codul de selecţie, se transmite semnalul de execuţie propriu zis. în
exemplul din jig. 133 codul de confirmare este identic cu codul de selecţie, ceea ce permite transmisia
execuţiei.
Dezavantajul acestei metode consta în mărirea considerabilă a timpului de transmisie şi
necesitatea de a avea un canal

____ ____ I - - - -- ; —-
LfTLT J LPLJJ]—LT; L_m______f J l fTi 171 j r~r~| p]_
Combinaţia de cod de se/uf ie JCombinaţia de cod de confirmare j Combinaţia de cod de
n
i PE ! execuţie de/a PC
Fig. 133. Metodă de protecţie prin confirmare.

duplex între punctul de comandă şi cel de execuţie, chiar în cazul in care este necesară transmisia informaţiei
numai într-un singur sens.
b. Metode de protecţie activă. In cazul codurilor cu auto* colecţie, din numărul total de combinaţii posibile, se
alefr numai acele combinaţii de cod care sînt distanţate între ele cu *un anumit număr de perturbaţii unitare. în
acest caz se recepţionează

24
3
 şi se acceptă de către acelaşi element din decodificator, ca semnal corect, toate semnalele care diferă de cel
transmis cu un număr dat de perturbaţii unitare.
Realizarea acestor sisteme este posibilă prin utilizarea unui bloc corector separat (fig. 134, a).
Corectorul 1 efectuează controlul tuturor elementelor de cod recepţionate de blocul de
recepţie 2, determină perturbaţiile apărute în cod şi introduce o reacţie corectoare în receptor. Decombina- torui
3 primeşte codul autocorectat sşi efectuează separarea informaţiei pe circuitele individuale corespunzătoare.
După cum a arătat M. A. Gavrilov, este posibilă de asemenea
realizarea directă a ţinui decombinator-corec- • tor 4 (fig. 134,

HZHZ^
b) cu execuţia „grupată" a semnalelor. In acest caz, atît
semnalul de bază, oît şi toate celelalte semnale distanţate de
cel de bază la un anumit număr de unităţi de perturbaţie
alcătuiesc o singură ieşire. '
^ Metodele de autocorecţie nu au căpătat pînă în prezent o
Fîg. 134, Schema bloc a unor dispozitive de au- întrebuinţare largă în sistemele de telemecanică existente în
tocorecţîe din decodificator: fabricaţie industrială. Pentru multe cazuri practice este
a - autocorecţie cu bloc corector separat ;
b — autocorecţie cu üecombinator cu execuţie suficientă realizarea protecţiei pasive. Astfel, în special
grupată ;
I ~ corector ; Z — bloc de recepţie ; 3 ~ decom-
pentru cazul în care se utilizează canale de telecomunicaţie
binator ; 4 — decombinator-corector. cu un nivel scăzut sau chiar mediu de perturbaţii,
introducerea dispozitivelor de autocorecţie ar putea chiar să
micşoreze stabilitatea la perturbaţii şi siguranţa în exploatare, datorită faptului că schema sistemului
telemecanic se complică considerabil, faţă de cazul protecţiei pasive, pentru, obţinerea unui număr egal de
informaţii recepţionate-.. '
In cazul canalelor cu perturbaţii -foarte puternice utilizarea protecţiei pasive nu este uneori suficientă,
ducînd la micşorarea considerabilă a operativităţii prin neexecutarea repetată a comenzilor. Introducerea
autocorecţiei poate duce la mărirea siguranţei în exploatare şi a stabilităţii sistemului la perturbaţii.

245
 PARTEA A TREIA

APLICAŢIILE TELEMECANICII

. CAPITOLUL V

PROBLEME DE PROIECTARE ŞI CONSTRUCŢIE A INSTALAŢIILOR ŞI APARATURII

TELEMECANICE

1. Telemecanizare, control centralizat, teleautomatizare

Telemecanizarea proceselor industriale permite să se obţină un efect tehnico-economic considerabil, în

special dacă se combină în mod raţional cu automatizarea locală. Telemecanizarea contribuie la perfecţionarea
conducerii proceselor tehnologice răspîndite pe teritorii vaste şi la distanţe mari, permiţînd orga nizarea
controlului centralizat şi a teleautomatizării. Telemecanizarea măreşte considerabil operativitatea de conducere
a procesului tehnologic, operatorul uman sau automat avînd posibilitatea să intervină direct în funcţionarea
oricărui obiect din cadrul procesului tehnologic condus, atunci cînd acest lucru este necesar.
Pentru rezolvarea corectă a problemelor de, telemecanizare' trebuie cunoscut în amănunţime specificul
fiecărui proces tehnologic şi trebuie să se ţină seama de caracteristicile de funcţionare ale obiectelor din cadrul
procesului tehnologic. Nu trebuie să se considere telemecanizarea ca o problemă tehnică secundară care se
rezolvă după proiectarea generală a procesului tehnologic respectiv sau ca o problemă independentă, universal
valabilă, oare poate fi aplicată în acelaşi mod oricărui proces tehnologic. Tele- rnecanizarea permite să se
îmbunătăţească radical metodele de conducere sau să se schimbe mersul ca atare al procesului tehno logic, de
aceea ea trebuie studiată în ansamblu cu automatizarea şi o dată cu proieotarea şi elaborarea procesului
tehnologic. In acest caz este posibilă reducerea considerabilă a investiţiilor pe.ntru construcţii (la camerele de
comandă, construcţii auxiliare), ca rezultat al reducerii suplimentare a personalului de exploatare, în afară de
reducerea datorită automatizării.

•247
246
 'Necesitatea de a efectua conducerea unor procese tehnologice de importanţă şi grad de complexitate din
ce în ce mai mare duce la utilizarea metodelor de automatizare complexă şi la intro ducerea controlului
centralizat în industrie.
Controlul centralizat este obligatoriu în cazul proceselor tehnologice complexe, care cuprind un număr
relativ mare de obiecte industriale. în cazul în care obiectele industriale ale pro cesului tehnologic condus sînt
situate pe un teritoriu şi la distanţe mari, pentru efectuarea controlului centralizat este necesară utili zarea
sistemelor telemecanice.
Trebuie însă avut în vedere faptul că rezolvarea de către operatorul uman a problemelor pe care le ridică
controlul centralizat, devine din ce în ce mai complicată. în multe procese tehnologice numărul considerabil de
informaţii de control necesare de centralizat, variaţia rapidă şi interdependenţa între parametrii controlaţi,
precum şi amploarea unor probleme de calcul care trebuie rezolvate cu o viteză foarte mare, fac ca operatorul
manual să nu mai poată îndeplini aceste sarcini complexe. în acelaşi timp, reglarea automată individuală a
obiectelor care formează procesul tehnologic condus poate să nu mai fie suficientă din punct de vedere al
funcţionării optime a procesului în ansamblu. Este necesară corelarea funcţionării obiectelor individuale prin
transmisia unor informaţii la punctul de dispecer care efectuează centralizarea datelor ; acesta elaborează
programul de funcţionare, după anumite considerente impuse (economicitate, cantitate maximă de producţie,
anumiţi indici de .calitate etc.). Apare ca necesară deci, automatizarea funcţiunilor operatorului de la punctul de
comandă prin introducerea sistemelor de teleautomatizare. In acest caz, operatorul uman este înlocuit cu un
operator automat, format dintr-o maşină de calculat ale cărei sarcini constau în pre lucrarea informaţiei
recepţionate de sistemele telemecanice şi în elaborarea programului de funcţionare a obiectelor din cadrul
procesului tehnologic condus. Informaţia de comandă este transmisă prin intermediul sistemelor telemecanice
de comandă la obiectele conduse. In acest caz are loc telereglarea procesului tehnologic în ansamblu.
. Teleautomatizarea prin intermediul unor maşini de calculat centrale se utilizează deja în energetică, în
industria chimică, în marile combinate industriale.
O instalaţie de teleautomatizare se compune dintr-un sistem teiemecanic complex (de obicei de tip
discontinuu), capabil să transmită informaţii de control şi comandă cu caracter cantitativ şi calitativ între
obiectele procesului tehnologic condus, prin intermediul canalelor de telecomunicaţie, şi dintr-o maşină de
calculat care prelucrează informaţia primită, îndeplinind funcţiunea de
operator automat. . .. ,
Maşinile de calculat de la punctul de comanda pot li de două tipuri. Un prim pas spre teleautomatizare
îl constituie centralizatoarele automate cu program fix. care efectuează înregistrarea numerică ciclică a
valorilor tuturor parametrilor controlaţi. Eventualele abateri ale parametrilor controlaţi de la vajorile ani- tulite
prin program sînt sesizate şi aduse la cunoştinţa operatorului uman sau automat. Acesta intervine, transmiţind
informaţii de comandă care restabilesc desfăşurarea normală a procesului
tehnologic. .„ ....
O fază mai avansată a teleautomatizarn o constituie centralizatoarele automate cu maşini de calculat
complexe, în care, pe lîngă centralizarea datelor, se efectuează calculul procesului tehnologic optim în funcţie
de variaţia parametrilor de baza şi •se elaborează semnalele corespunzătoare de comandă, care prin «aparatura
telemocanîcă acţionează asupra obiecteloi conduse pentru menţinerea regimului optim de funcţionare a
procesului
tehnologic. ,,y , .
Un astfel de sistem complex elaborează programul de funcţionare, efectuează controlul şi comanda
automată a intre- crulu'i proces tehnologic, înregistrînd şi transmiţind simultan toate datele asupra funcţionării
procesului tehnologic şi semnau* zînd dispecerului uman numai în cazul în care desfăşurarea procesului sau
funcţionarea proprie a sistemului nu este normala.
Cerinţele impuse sistemelor telemecanice de catie tec- automatizare sînt următoarele:
. . . . . . . . . . . .
—precizie de funcţionare mult mai ridicata deoit in cazul sistemelor obişnuite de telemăsură (0,1—
0,5%), ceea ce se poate obţine numai prin sisteme telemecanice de tip discontinuu ;
’ — siguranţă mărită .în funcţionare şi stabilitate maie la
•perturbaţii, deoarece în acest•24caz sistemuţ teiemecanic face parte integrantă din procesul tehnologic, efectuînd
7
legaturi funcţionale între obiectele industriale componente; , .
— rapiditate de24
7
funcţionare, care poate creşte pina la linu- Uele admise de canalul de
telecomunicaţie, datorită utilizam elementelor statice cu rapiditate mărită şi a înlocuirii operatorului uman cu un
operator automat; rapiditatea de funcţionare necesară .este .determinată de caracteristicile piocesului tei-
nologic. . . . . . . .
In fig, ;135 se .arată schema bloc a unei instalaţii de te e- .autoraatizare pentru obiecte concentrat-
dispersate. Sistemul te e- mecanic de .timp complex constă din punctul de comanda I al sistemului
teiemecanic. .fo.r.cna.t din decodifica torul 9 şi codifica-
 torul 10, care se cuplează prin
blocul de cuplare 6 cu canalul
de telecomunicaţie şi punctele
de execuţie 7 ale sistemului
teleme- canic, formate din
decodificatorul 11 şi
codificatorul 12, la care se
cuplează blocul de
teiesemnalizare a obiectelor 13,
blocul de semnalizare generală
de avarie 14 şi blocul 'de
telemăsură 15.
La apariţia oricăror
modificări în funcţionarea
obiectului controlat 17 din
blocul de comandă locală 8,
intră în funcţiune regulatorul
automat local 18, care
efectuează reglarea locală, şi se
transmit semnalele
corespunzătoare ale blocurilor
13, 14, 15, prin blocurile 12 şi
6, spre punctul de comandă 1.
Din decodificatorul 9
informaţiile sînt transmise în
centralizatorul automat 2, prin
blocul de intrare 19 în care se
efectuează distribuţia ciclică a
semnalelor în centralizator
conform capacităţi acestuia. In
convertorul 20 se efectuează
convertirea semnalelor pentru
adaptarea la specificul
dispozitivelor de calcul
utilizate.
în cazul unui
programator cu program fix 3
semnalele din convertorul 20
sînt comparate în blocul
comparator 21 cu programul fix
stabilit. în convertorul 22 se
efectuează convertirea
•semnalelor din comparator
pentru transmisia lor Ia blocul
de afişare al datelor 5 şi la
blocul de ieşire al
centralizatorului 23, care se
cuplează cu codificatorul 10 al
punctului de comandă din sistemul telemeeanic. Blocul de afişare al datelor conţine blocul de semnalizare
optică 24, blocul de semnalizare optică şi acustică de alarmă 25, blocurile înregistratoare pe bandă perforată,
cartele perforate, fişe centralizatoare
248 cu indicaţie numerică etc. 26 şi blocurile, indicatoare 27. In cazul în care 249
semnalele recepţionate nu se încadrează în limitele fixate anterior, prin programatorul 3, se transmit semnale de
ieşire din limită, spre blocul 5. înregistratoarele numerice ale blocului 26 înregistrează de obicei, la intervale
fixe de timp, valoarea tuturor parametrilor controlaţi ai sistemului.
Valorile în afara limitelor admise pun în funcţiune semnalizatoarele de alarmă 25 şi sînt înregistrate cu
alte caractere (de obicei indicaţiile normale se înregistrează cu cerneală neagră, iar cele anormale cu cerneală
roşie). Este posibilă de asemenea înregistrarea la cerere a parametrilor controlaţi prin intermediul blocului 28.
■ In cazul utilizării unei maşini numerice de calculat 4 nu mai este necesar programatorul 3. Maşina de
calculat analizează şi prelucrează toate datele recepţionate şi elaborează programul optim de funcţionare al
sistemului pe baza datelor introduse la intrare prin blocul de introducere a datelor 28. Semnalele de comandă
vor fi transmise prin codificatorul 10 al sistemului telemecanic spre obiectele controlate, unde vor fi
recepţionate de
blocul de cuplare cu canalul de lelecomunicaţie 6 şi clecodifica- torul 11 şi vor acţiona, prin blocul <le execuţie
16, obiectul controlat 17 şi regulatorul local 18 al acestuia.
. dar, instalaţiile ele teleautomatizare se construiesc cu
sisteme telemeeanice de tip discontinuu, de obicei cu separare în timp, şi cu maşini numerice de calculat.

Dezvoltarea teleautomatizării duce nu numai la apariţia unor noi metode de conducere şi desfăşurare a
proceselor tehnologice, ci şi la noi moduri de transmisie a informaţiei. Astfel, în condiţiile conducerii
centralizate a unor procese tehnologico complexe cu ajutorul maşinilor de calcul, se poate trece de la transmisia
valorilor unor mărimi fizice concrete la transmisia unor parametri generalizaţi, elaboraţi în urma unor operaţii
de caicul efectuate în punctele de execuţie şi în punctele de comandă de diferite grade de concentrare.
Din punct de vedere tehnologic, aceşti parametri generalizaţi pot reprezenta înseşi criteriile de
optimizare a conducerii procesului sau mărimi caracteristice comportării sistemului în ansamblu. Astfel, de la
un sistem energetic local urmează să se ti ansmită la punctul de comandă al sistemului energetic unificat nu
valori de tensiuni, curenţi, puteri, ci informaţii asupra economicităţii curente a producţiei în sistemul local, cît si
asupra rezervei sau deficitului de putere etc.
Din punct de vedere al tehnicii de calcul, parametrii generalizaţi reprezintă date intermediare ale unui
calcul efectuat descentralizat.
Din punct de vedere informaţional, transmisia de parametri generalizaţi permite eliminarea surplusului
rezultat din legăturile funcţionale sau statistice existente între mărimile transmise din acelaşi loc, precum şi
eliminarea informaţiei c.u valoare scăzută.

2. Consideraţii de proiectare a instalaţiilor industriale telemecanizate

Pentru proiectarea sau alegerea unei instalaţii de telemecanizare a unui proces tehnologic, trebuie
analizate în mod multilateral o serie cte considerente de natură tehnică şi economică.
In primul rînd trebuie analizat ce fel de transmisii de informaţie trebuie făcute (asupra căror mărimi
fizice) si volumul de telemecanizare. '
Prin volum ele telemecanizare se înţelege uzual numărul totaJ de informaţii distincte de control şi comandă
(telecomenzi,

250 251
telesemnalizari, telemăsuri şi telereglări) care se transmit către şi de la un punct de execuţie, cu precizarea
felului de transmisie a diferitelor informaţii în timp : permanent, ciclic sau intermitent.
In elaborarea unei soluţii tehnice de automatizare şi telemecanizare, volumul -de telemecanizare
constituie principala condiţie tehnică impusă de. beneficiar. Precizarea ei este Insă o problemă dificilă şi
complexă.
La fixarea volumului de telemecanizare trebuie avuţi în vedere următorii factori mai importanţi.
Primul factor este nivelul de automatizare prescris, adică numărul parametrilor, proceselor etc. a căror
conducere sau desfăşurare trebuie efectuată fără intervenţia personalului local de exploatare, funcţie de indicii
tehnico-economici propuşi.
Nivelul de automatizare trebuie considerat în condiţiile modificărilor care apar în desfăşurarea proceselor
tehnologice şi în structura utilajelor tehnologice de bază ca urmare a posibilităţilor create de automatizare.
Fiind precizat un anumit nivel de automatizare, volumul de telemecanizare este influenţat de volumul de
automatizare locală. Cu cît automatizarea locală (Ja punctul sau -la punctele de execuţie) este mai dezvoltată, cu
atît volumul de telemecanizare va fi mai redus, deoarece o serie înţreagă de sarcini în desfăşurarea normală a
procesului tehnologic vor fi asigurate de automatica locală. Trebuie spus ca dezvoltarea automaticii locale şi
reducerea la minim a. volumului de telemecanizare constituie o tendinţă normală în tehnica mondială. Acest
lucru se explică prin siguranţa în funcţionare mai mare a sistemelor automate locale faţă de sistemele
telemeeanice (canalul de telecomunicaţie constituie întotdeauna o sursă de perturbaţii şi deranjamente) şi prin
rapiditatea cu care, pot acţiona sistemele automate.
Un volum de telemecanizare cît mai redus permite şi realizarea unei aparaturi mai ieftine, mai uşor de
întreţinut şi mai robuste. Intr-adevăr, -mijloacele moderne oferite de tehnica electronică permit realizarea unor
sisteme de complexitate deosebită, cu funcţiuni numeroase. Complexitatea aparaturii este însă în legătură cu
valoarea investiţiilor necesitate de introducerea acestei aparaturi şi cu valoarea cheltuielilor de exploatare, nece-
sitate de întreţinerea ei. Mai mult, o aparatură mai complexă prezintă şi o siguranţă mai scăzută în funcţionare.
Legăturile telemeeanice trebuie deci să se justifice tehnico- economic. Acele comenzi în desfăşurarea
procesului tehnologic, care pot fi determinate complet la punctul de execuţie, pe baza controlării parametrilor
din punctul de execuţie respectiv, trebuie în principiu elaborate prin mijloacele de automatizare locală.

250 252
 Daca este necesara corelarea funcţionării punctului de execuţie cu situaţia procesului tehnologic on ansamblu
sau cu situaţia altor puncte de execuţie, trebuie transmisă numai informaţia strict necesara acestei corelări,
restul informaţiei prelucrîndtt-se focal. Prin excepţie de Ia această regulă, dacă prelucrarea informaţiei
necesită maşini de calculat sau programatoare complexe, dotarea fiecărui punct de execuţie cu astfel de
maşini de calculat se stabileşte pe bază de calcul de economicitate,' în comparaţie CLI soluţia maşinii de calcul
unice centrale.
Elaborarea comenzilor care asigură prevenirea avariilor, c\ agravării sau extinderii avariilor apărute
trebuie efectuate în primul rina cu ajutorul sistemelor automate locale.
Fiecare informaţie de control sau comandă 1 a cărei transmitere se prevede, trebuie analizată prin prisma
utilităţii ei. Astiel, nu esie oportun să se prevadă telecomenzi care s-ar transmite rar şi fără urgenţă,
în‘condiţiile existenţei unui personal redus de exploatare, care periodic se găseşte la fiecare punct de execuţie,
puţind efectua comenzile respective local. Nu este oportun să se transmită caracterul avariei în acele cazuri în
care operatorul oricum nu poate lua alte măsuri decît trimiterea unei echipe de intervenţie la faţa locului
(uneori se utilizează două semnale : de avarie şi preventiv, sau cu caracter urgent şi ne urgent), încărcarea
dispecerului cu un număr mare de telemăsuri şi telesemnalizări, departe de a-1 ajuta să conducă în mai bune
condiţiuni desfăşurarea procesului tehnologic, îl oboseşte, iar în momente de avarie îl dezorientează,
împiedioîndu-1 să ’ia măsuri rapide şi eficace. De aceea, fiecare informaţie de control trebuie atent eîntărită şi
prevăzută numai dacă aduce un aport esenţial în conducerea procesului tehnologic.
A Experienţa unanimă a diferitelor ramuri industriale în ţările în care^automatica^ şi telemecanica s-au

introdus pe scară largă arată că, de regula, la început se realizează instalaţii cu volum •maie de telemecanizare,
însă după acumularea de experienţă acest volum se reduce considerabil. Explicaţia constă în faptul că tendinţa
generală a tehnologilor ramurilor industriale este de a încărca dispecerul cu o cît mai mare parte din funcţiunile,
în speciali de control, pe care înainte de automatizare şi telemecanizare Ie îndeplineşte personalul local de
exploatare, de-a adapta automatica şi telemecanica la tehnologia şi rutina de exploatare existentă. Pe măsură
însă ce se constată practic lipsa de viabilitate a uneî astfel de orientări, pe măsură ce creşte încrederea în
desfăşurarea automată a procesului tehnologic şi se constată statistic utilitatea sau inutilitatea diferitelor
informaţii trans-
mise, are loc reducerea arătată a volumului de telemecanizare*) la acele limite care asigură eficacitatea
tehnico-ieconomică maxima a teiemecanizării.
Al doilea grup de considerente care trebuie avut în vedere la proiectarea instalaţiilor de telemecanizare
se referă la precizia şi sensibilitatea necesară, precum şi la viteza de variaţie a fiecărei mărimi fizice a
procesului tehnologic.
Precizia necesară instalaţiei de telemecanica este legată de existenţa reglării. Dacă pentru control este
suficientă în majoritatea cazurilor o precizie de 1,5—2,5%, iar uneori şi mai puţin, telereglarea pune condiţii
severe preciziei, mai ales în cazul tele- automatizării. Precizia cerută poate dicta utilizarea procedeelor
discontinui sau continui.
Viteza de variaţie a procesului tehnologic, pe lingă condiţiile impuse canalului de telecomunicaţie, dă
posibilitatea unei orientări în privinţa modului în care trebuie efectuată telemăsura — permanent, ciclic sau
intermitent (la cerere) — lucrul * acesta influe.nţînd asupra soluţiei tehnice adoptate. De asemenea, viteza de
variaţie determină dacă telecomanda şi telesemnali- zarea se fac circular, pentru grupe de obiecte sau pentru
fiecare obiect în parte precum şi viteza de acţionare a telecomenzii şi telesemnalizării.
Problemele indicate în aceste două grupe de considerente determină cantitatea de informaţie care se
transmite în ambele sensuri şi viteza de transmisie necesară, ceea ce permite calcularea capacităţii necesare a
canalului de telecomunicaţie şi a condiţiilor de lucru cu aparatura de telecomunicaţie.
Este necesar de asemenea să se stabilească care telemăsuri trebuie înregistrate şi dacă sînt necesare
operaţiuni de calcul asupra mărimilor telemăsurate. •
în al treilea rînd, trebuie avute în vedere condiţiile de exploatare a aparaturii la obiectele
telemecanizate (la punctele de execuţie).
Intrucît de regulă punctul de comandă este protejat, trebuie avute în vedere variaţiile de temperatură,
umiditatea, condiţiile de 252
praf, solicitările mecanice, atacurile de bacterii etc. ce au loc la punctele de execuţie. 253
Este necesar, înainte de toate, să fie avută în vedere alegerea sau elaborarea unor traductoare sau organe de
reglare care să corespundă.condiţiilor puse.

1 Cele afirmate trebuie considerate nu ca o recomandare de a începe întotdeauna cu un volum mare de telemecanizare, ci
dimpotrivă de a nu se ignora experienţa altor târî şi altor ramuri industriale şi a se examina cu maximum de prudentă problema
volumului de telemecanizare.
 în unele cazuri, la
în al patrulea rinei se analizează sursele de energie de la punctul utilizarea canalelor deja
de comandă şi punctele de execuţie. •
Al cineelea grup de considerente îl constituie distanţa şi modul existente trebuie avute în
de dispunere a obiectelor telemecanizate faţă de punctul de dispecer. vedere şi cheltuielile pentru
Condiţiile de transmisie ale semnalelor electrice fiind diferite amenajările făcute pentru
pentru distanţe mici (pînă la 10—20 km) şi distanţe mari (peste 10—- scopuri telemecanice, de
20km), datorită proprietăţilor circuitelor electrice, soluţia tehnică exemplu pentru a asigura mă-
depinde şi de distantă. rirea siguranţei în funcţionare.
-După cum s-a arătat în capitolele precedente, utilizarea . în fine, criteriile economice
metodelor telemecanice şi economicitatea lor sînt dictate de cuplul de trebuie luate în consideraţie
informaţie transmis, adică produsul între cantitatea de informaţie atît la analiza fiecărui
transmisă şi distanţa la care se transmite. considerent din cele
, O importanţă deosebită în alegerea sistemului de selecţie a metodei de
separare a instalaţiei de telemecanică îl joacă dispersarea sau enumerate,^ la alegerea
concentrarea obiectelor telemecanizate. fiecărei părţi din sistem
în ăl şaselea rînd, se examinează canalul de telecomand caţtej separat, cit şi în legătură cu in-
existenţa unei linii oare poate servi ca linie de telecomunicaţie, stalaţia tejemecanică în
aparatura de telecomunicaţie existentă, condiţiile de exploatare a ansamblu.
acesteia. Aceste considerente
Adesea obiectele ce trebuie telemecanizate sînt legate cu economice se referă nu numai
punctul de comandă prin reţeaua de transport de energie sau prinţr-o la costul aparaturii de
linie telefonică sau radiorelee. In acest caz trebuie analizate telemecanică şi a canalului de
-posibilităţile de utilizare a acestor linii şi comparată din punct de telecomunicaţie, ci şi la costul
vedere economic 'multiplicarea canalelor pe liniile deja existente, cu deservirii ei şi al întreţinerii în
punerea de noi linii sau cabluri, sau cu posibilitatea de utilizare a
legăturii radio. funcţionare. In afară de
Pe lîngă analiza economică, este necesară o analiză amănunţită a aceasta, în investiţiile iniţiale
reliefului şi a condiţiilor de exploatare a liniei de telecomunicaţie se includ şi o serie de
preconizate — condiţiile meteorologice, deservirea liniei de către cheltuieli, legate indirect de
personalul de serviciu etc. Se face o analiză amănunţită şi a telemecanizare — schimbări
posibilităţilor de perturbare a informaţiei transmise, alegîndu-şe metode în procesul tehnologic datorite
de transmisie necesară — modulaţie în amplitudine, SBL, în frecvenţă introducerii telemecanizării,
— şi puterea de emisie necesară. amenajarea punctului de
Trebuie avută în vedere, în funcţie de scopul telemecani- zăriî, comandă, construierea staţiilor
siguranţa în funcţionare a liniilor existente sau a căror utilizare se radioreleu, eventuale, con-
întrevede. Astfel, reţeaua de iluminat a unei întreprinderi nu prezintă în strucţii la obiectele
general o siguranţă mare, spre deosebire de liniile de transport jte telemecanizate etc., precum şi
energie de înaltă tensiune. Ramificarea liniilor existente, dacă în unele o serie de- cheltuieli care ar
cazuri corespunde intereselor tejemecanizării, în alte cazuri*prezintă părea cu totul îndepărtate de
dificultăţi legate de necesitatea de a -limita, propagarea informaţiei
transmise numai la anumite linii şi sectoare. ’ telemecanizare,. ca de
exemplu crearea drumurilor de
acces la staţia de radioreleu.
Eficacitatea economică
trebuie considerată legată nu
numai de investiţiile -iniţiale,
cheltuielile de deservire şi
întreţinere, pe- de o parte, şi
de efectul economic exprimat dek exemplu în ridicarea productivităţii muncii pe de altă parte, ci şi de o serie de
factori care sînt greu de exprimat din punct de vedere economic* ca de exemplu mărirea operativităţii, mărirea
siguranţei în exploatare a procesului
254
te-hnologic, îmbunătăţirea condiţiilor de securitate a muncii etc., factori 255
care însă sînt foarte importanţi şi măresc mult avantajele economice ale introducerii unui sistem, de
telemecanică sau a altuia.

3. Consideraţii de proiectare şi construcţie a aparaturii telemecanice

Tehnica aparaturii telemecanice este ‘tangentă cu tehnica telecomunicaţiilor, tehnica aparatelor electrice
şi electronice de- măsurat de uz industrial, tehnica sistemelor autorrrate şi tehnica maşinilor de calculat.
Deosebirile faţă de tehnica telecomunicaţiilor au mai fost arătate. Principala deosebire constă în faptul că
transmisia telemecanică intervine direct în desfăşurarea proceselor tehnologice,, de aceea cerinţele de siguranţă
în funcţionare, stabilitate la perturbaţii şi precizie sînt mai severe în telemecanică.
 Principala deosebire faţa de toate celelalte domenii enumerate o constituie, prezenţa canalului de
telecomunicaţie în lanţul de -prelucrare si transmisie a informaţiei.
v Astfel, faţă de tehnica aparatelor electrice şi electronice de măsurat, sistemele telemecanice de tip continuu se
deosebesc prin limitările impuse erorilor adiţionale provocate de variaţiile de atenuare a canalului de telecomunicaţie şi
de perturbaţiite din canal. Structura sistemelor telemecanice este mult mai complexă decît structura aparatelor de
măsurat1 ceea ce -impune performanţe «iilt mai ridicate fiecărui element în parte, cu scopul asigurării performanţelor
ansamblului. Necesitatea de a transmite pe acelaşi canal, concomitent sau succesiv, mai mu-lte informaţii, o parte Jdin
elementele de conectare externă fiind specifice fiecărei informaţii, iar elementele de prelucrare şi de cuplare cu canalul
comune, face ca cerinţele de interşanjabilîtate şi de liniaritate a necarui element să fie mult mai severe decît este uzual
în cazul aparatelor electrice şi electronice de măsurat. Totodată* intercalarea canalului de telecomunicaţie împiedică
utilizarea unor reacţii totale de stabilizare a ^ amplificării ansamblului, acestea puţind fi realizate numai parţial, pe
partea de emisie şi pe cea de i ecepţie. Subansamblele situate la punctele de execuţie funcţionează adesea fără personal
de exploatare, ca atare cerinţele de robusteţe şi ^stabilitate în timp sînt superioare cerinţelor simi lare uzuale în
construcţia de aparate electrice şi electronice de masuiat De asemenea, încăperile fără personal sînt de regulă
neincălzite, deci şi condiţiile de funcţionare la variaţii de. temperatul ă sînt mai grele. Mai mult, adesea* partea de
aparatură situată la punctul de execuţie funcţionează în aer liber.
Faţă de sistemele automate, sistemele telemecanice se deosebesc prin prezenţa canalului de telecomunicaţie ;
acest lucru face ca convertirile succesive în prelucrarea -informaţiei să fie mai numeioase şi mai.complexe, în timp ce
cerinţele referitoare la stabilitate, robusteţe, siguranţă în funcţionare şi condiţii grele de lucru sînt în genere de acelaşi
nivel. De aceea, precizia sistemelor automate de tip continuu, de regulă, nu poate fi asigurată cu ajutorul sistemelor
telemecanice de tip continuu, ci numai cu sislemeje de tip discontinuu.
Faţă de tehnica maşinilor electronice de calculat, tehnică sistemelor telemecanice se deosebeşte prin condiţiile
erele de uium şi condiţiile severe de stabilitate -în timp şi funcţionare fără deservire, care au fost amintite. Structura
sistemelor telemeca- nice, atit de tip continuu cît şi de tip discontinuu, este mai sini-
H.f.’ ., converhrile necesitate de prezenţa canalului sînt mai diticile.

17 - T.elemecanica Industrială 257

1 Acest punct de vedere, foarte răspîndit, nu este totuşi unanim acceptat ; în literatura tehnică se întîlneşte şi punctul de vedere opus (de ex.
G. M. Jdanov). Prin aceasta se includ în telemăsură toate măsurările mări milor neelectrice cu metode electrice, efectuate la distanţe mici, pe canale
de telecomunicaţie cu atenuare neglijabilă.
 Codurile cu care lucrează sistemele telemecanice de tip discontinuu se .alcătuiesc pornind nu numai de la
premiza utilizării eficace a circuitelor interne, dar în primul rînd de la premiza asigurării stabilităţii la perturbaţii la
transmisia prin canalul de telecomunicaţie.
Sistemele telemecanice trebuie să transmită informaţia mult mai rapid decît se cere ca o maşină universală de
calcuiat să dea rezultatul. Totuşi, dat fiind că operaţiile de prelucrare în sistemele telemecanice sînt considerabil mai
simple şi mai puţin numeroase, frecvenţa de lucru a circuitelor şi elementelor nu joacă în telemecanică acel rol critic pe
care îl joacă în maşinile numerice de calculat.
Avînd o utilizare mult mai largă decît maşinile de calculat, sistemele telemecanice trebuie să fie mai economice
decît maşinile de calculat.
Considerentele expuse fac ca în realizarea sistemelor telemecanice să se utilizeze soluţii tehnice specifice,
distincte de cele utilizate în ramurile înrudite ale tehnicii. .
Comun cu ramurile înrudite amintite ale tehnicii este faptul că în sistemele telemecanice se efectuează un şir de
convertiri ale unor mărimi într-altele. Diferitele mărimi sînt legate între ele prin dependenţe funcţionale (adesea liniare
sau cuasiliniare), numerice sau logice. Prin aceste convertiri se efectuează opera ţiile de conectare externă, cuplare cu
canalul de telecomunicaţie, prelucrare a informaţiei şi automatizare a funcţionării sistemelor telemecanice.
în sistemele telemecanice de tip continuu, după cum arată V. S. Malov, mărimile intermediare nu se obţin prinţr-
o simplă modificare de scară a mărimilor de intrare (cum este cazul, de exemplu, la utilizarea transformatoarelor), ci, în
genere, printr-o trecere de Ia un mod de transmisie a energiei Ia altul.
Afirmaţia inversă nu este valabilă : nu orice convertire a unei mărimi într-o alta intermediară reprezintă o
transmisie telemecanică, ci numai aceea care se efectuează în modul necesar transmisiei prin canale de telecomunicaţie
cu atenuare variabilă şi cu perturbaţii *).
In calitatea de tehnică automată a transmisiei de informaţii, telemecanica industrială nu necesită în genere
elemente diferite de cele utilizate în automatizare şi în telecomunicaţii.
 i
Astfel, în telemecanica industrială se utilizează o gamă foarte largă de elemente, ca: amplificatoare electronice
(cu tuburi sau semiconductoare) cu accesoriile respective. — «rezistenţe, condensatoare, inductanţe etc., amplificatoare
magnetice, relee cu şi fără contacte, traductoare de diferite tipuri, instrumente indicatoare, înregistratoare, butoane şi
Chei de comandă, indicatoare şi lămpi de, semnalizare, filtre, elemente şi reţele liniare şi neliniare, redresoare,
transformatoare, elemente stabilizatoare de tensiune şi curent etc,
■Dintre elementele utilizate în automatizare — electronice,, electrice, mecanice, pneumatice, hidraulice etc. —
telemecanica extrage numai pe cele electrice şi în special, în stadiul ei actual,, pe cele electronice.
Cerinţele generale care se pun în construcţia aparaturii telemecanice sînt:
— robusteţe, siguranţă cît mai mare în funcţionare ;
^ — stabilitate a caracteristicilor şi performanţelor în timp,,
în absenţa personalului de exploatare ;
— durată de serviciu ridicată ;
# tt — stabilitate a caracteristicilor şi performanţelor la variaţii în limite largi ale condiţiilor de funcţionare (temperatură,
tensiune de alimentare, cîmpuri exterioare electrice, magnetice, trepidaţii, umiditate etc.); '
— gabarite şi greutate reduse ;
— preţ de cost scăzut;
—• Cheltuieli de întreţinere scăzute ;
. — consum de energie redus (această cerinţă nu are numai
importanţă în sine, din punct de vedere al costului energiei utilizate, dar înţr-o serie de cazuri permite alimentarea de la
distanţă a aparaturii de la punctele de execuţie sau realizarea comodă a. unei aparaturi de comandă portabile);
— male.abilitate în aplicarea industrială, adică posibilitatea ca o aparatură dată să deservească o anumită
varietate de cazuri de exploatare;
— posibilitate de depistare şi localizare rapidă a defecţiunilor şi de restabilire a funcţionării normale ; '
— deservire de către un personal de calificare medie.
Potrivit cu cerinţele arătate, în construcţia aparaturii tels-
mecanice industriale se manifestă actualmente în tehnica mondială tendinţele care sînt expuse în cele ce urmează.
Aparatura se realizează în tot mai mare măsură ca aparatură complexă, multifuncţională, aptă să transmită atît
informaţii de comandă, oît şi de control, cu caracter cantitativ cît si calitativ.

258 259
 . Aparatura se realizează din blocuri funcţionale tipizate, interşanjabile. Linia actuală o constituie nu depanarea
blocurilor defecte, ci înlocuirea lor cu blocuri de schimb.
Se dezvoltă serii unitare de aparatură de uz general industrial, cu structură complexă, aptă să funcţioneze
cuplată la diferite tipuri .de canale de telecomunicaţie, pentru diferite grade de concentrare a obiectelor. In aceste serii
unitare se pot realiza variaţii de capacitate a sistemului— modificare a numărului de informaţii de control său
comandă — fără modificări de structură, ci numai prin modificarea numărului unor blocuri cqnstruc- tive de anumite
tipuri. Totodată, pentru domenii care necesită cantităţi mari de aparatură (în special pentru cazul obiectelor cu
dispersare foarte pronunţată), se elaborează aparatură economică, specializată, de simplitate extremă.
De regulă, se urmăreşte simplificarea, ieftinirea şi mărirea robusteţei părţii de aparatură situate la punctul de
execuţie, c'hiar cu preţul complicării părţii situate la punctul de comandă. Aceasta deoarece la punctul de execuţie se
presupune absenţa personalului de exploatare sau prezenţa unui personal de calificare mai scăzută decît la punctul de
comandă ; în cazul obiectelor -dispersate, costul aparaturii montate în numeroasele puncte de execuţie este esenţial, în
timp ce costul aparaturii de la punctul de comandă se raportează la un număr mare de puncte de execuţie.
Se dezvoltă gradul de automatizare a funcţionării aparaturii în vederea cuplării aparaturii la operatori automaţi,
în vederea măririi productivităţii muncii operatorilor umani şi a • eliberării lor de operaţiile de calificare redusă. In
legătură cu 'aceasta, se observă şi extinderea înregistrării numerice a informaţiei cu caracter cantitativ.
In construcţia aparaturii telemecanice industriale se utilizează astăzi în măsură tot mai mare elemente statice
ele comutaţie — elemente magnetice şi semiconductoare —, amplificatoare cu semiconductoare. Elementele de
comutaţie cu contacte sînt încă larg utilizate în special în circuitele de conectare externă şi, uneori, în circuitele de
cuplare cu canalul de telecomunicaţie. In sistemele telemecanice de tip continuu, proce-- deele de convertire şi
traductoarele primare care utilizează piese în mişcare sînt înlocuite cu circuite statice de convertire : aceasta deoarece
elementele şi circuitele statice nu sînt supuse uzurii şi permit obţinerea unei siguranţe de funcţionare ridicate şi a unei
durate de serviciu mari.

258 260
 4, instalaţii de dispecer

P a n o u r i ş i p u p i t r e . Panou] de dispecer este una dintre cele mai importante părţi ale instalaţiei
punctului de comandă. Pe panou este de regulă reprezentată schema de bază a procesului tehnologic, de exemplu
schema conductei de gaze cu staţiile, de compresoare sau schema sectoarelor întreprinderii industriale cu indicarea
pbiectelor care sînt controlate sau comandate. Situaţia acestor obiecte — „închis-deschis“, „conec- tat^deconectat“
sau „normal-în avarie“ — trebuie în orice moment să fie clar indicată pe panou. Schimbările survenite în procesul
tehnologic trebuie să fie sesizate automat şi pe panou,
^Panourile de. dispecer se împart în două grupe. în prima grupă intră panourile pe care este indicată doar starea
obiectului condus, de exemplu, conectarea sau deconectarea unui motor', în a doua grupă intră acele panouri pe care
este reprezentată şi situaţia pe parcursul dintre două obiecte controlate, de exemplu existenţa tensiunii între două staţii
de transformare, mersul gar- riitufji de tren de pe un parcurs pe altul etc. Panourile din prima grupă pot indica poziţia
obiectului iie cu ajutorul simbolurilor mnemotehnice, fie prin simboluri luminoase. Prin simboluri mne motehnice se
înţeleg comutatoarele care sînt conectate în acele locuri ale schemei unde se găsesc reprezentate obiectele respec- ■
tive telecomandate, şi care indică pe schemă conectarea (fig. 136, a) sau întreruperea (fig. 136,6) unei linii energetice
sau închid ere a-deschidere a unei vane. Alături de acest comutator, sau combinat cu comutatorul, se găseşte o lumină
care se aprinde în ca2ul neconcordanţei între poziţia comutatorului pe
panou şi situaţia creată în procesul tehnologic. Simbolurile luminoase • indică poziţia obiectului prin schimbarea
culorii luminii care arde pe schemă, sau prin simpla ei aprin- jdere şi stingere. •
La schimbarea poziţiei obiectului în urma unei avarii tse utilizează semnalizarea printr-o lumină pîlpîitoare,
simultană cu un semnal acustic. Odată cu apăsarea unui * buton de pe pupitru, prin care dis
pecerul confirmă recepţionarea semnalului de avarie, semnalul acustic încetează, lampa însă luminează pînă Ia
lichidarea avariei.
In ultimul timp există o tendinţă evidentă către utilizarea panourilor de dispecer ,/întunecate“ în care este
semnalizată prin

r u
tr L

□ □
Pîg. 136, Simbol mnemotehnic
utilizat în schemele de pe pa-
noul de dispecer:
a — „conectat" j b — „deco- •
nectat“.

260 261
aprinderea luminii numai neconcordanţa între situaţia reală a obiectului şi cea confirmată de dispecer; lumina se stinge
după ce, neconcordanţa este înlăturată. Acest tip de semnalizare asigură sesizarea imediată a schimbărilor din procesul
tehnologic prin micşorarea dispersării atenţiei dispecerului.
La panourile cu indicarea situaţiei pe parcursul dintre obiecte semnalizarea se face cu ajutorul unor becuri
dispuse în spatele panoului, care iluminează prin sticle mate porţiuni de schemă ; diversele circuite tehnologice sau
liniile, de transport de energie de diverse tensiuni, sînt luminate cu culori diferite. Acest fel de panouri se utilizează în
cazul unor procese complexe, permiţînd să se aprecieze de la prima privire situaţia existentă, şi în unele cazuri, de
exemplu în telemecanizarea căilor ferate, ele sînt foarte necesare. Au însă dezavantajul dispersării atenţiei dispecerului,
precum şi dezavantajul complexităţii constructive a aparaturii. ■
Pe pupitrul de dispecer se montează aparatele indicatoare şi înregistratoare,, cheile şi butoanele instalaţiei de
telecomandă- telesemnalizare (cheile de comandă, de confirmare, butoanele de cerere a telemăsurii etc.), precum şi alte
chei şi butoane de comandă, montate eventual pe'scheme similare cu cele de pe panou, pentru a uşura găsirea cheii sau a
butonului necesar. în cazul utilizării de panouri cu simboluri mnemotehnice cheile de confirmare se găsesc pe panou,
ceea ce micşorează dimensiunile pupitrului. în cazul utilizării panourilor cu simboluri luminoase sau cu indicarea,
situaţiei pe parcurs, dimensiunile pupitrului cresc mult datorită numărului mare de chei de confirmare. In cazul acesta,
pe pupitru sînt lăsate doar .aparatele indicatoare şi înregistratoare, butoanele de cerere a telemăsurii şi unele chei de
telecomandă ale poziţiei principalelor obiecte, iar cheile, butoanele de serviciu şi celelalte comutatoare se instalează pe
masa unuia din dispecerii de serviciu.
în cazul In care instalaţia de telemecanică care se găseşte la punctul de comandă comportă un volum* mare de
aparatură, această aparatură se amplasează separat, uneori într-.o cameră specială,, avîndu-se în vedere asigurarea unei
temperaturi constante şi a ventilaţiei. Acolo unde este posibil, se utilizează instalaţii de aer condiţionat. •
Maşinile de calculat trebuie puse în condiţiile unei funcţionări sigure. -
Din punct de vedere constructiv, panourile de dispecer se execută din tablă de duraluminiu sau -dintr-o masă
plastică: panourile din material plastic au în ultimul timp o răspîndire din

262 263
ce în ce mai largă pentru instalaţiile de telemecanică care se fabrică în serie. Pentru instalaţiile fabricate în cantităţi
reduse se utilizează duralu-miniu-l montat pe o carcasă de oţel. .Dimensiunile panourilor variază mult, funcţie de
complexitatea schemei şi de posibilităţile de utilizare de elemente -miniatură — becu- leţe,. butoane, chei. Panourile
pot ocupa şi pereţii unei săli, în cazul unor sisteme energetice mari sau a unui proces tehnologic industrial complex.
Dimensiunile pupitrelor sînt de asemenea foarte variate. Pupitrele sînt construite, din lemn, sau în ultimul timp
din plăci de lemn fixate pe tuburi de aluminiu sau oţel. Suprafaţa -pupitre- ior se face uşor înclinată spre dispecer (10-
—20°).
Panourile trebuie dispuse în aşa fel încât să poată fi uşor observate. Peptru aceasta este necesar ca unghiul vizual
în planul orizontal să fie mai mic de 90—120°. Dacă panoul are dimensiuni mari, el se dispune circular sau pe o elipsă,
în aşa fel încît locul dispecerului să se găsească -în centrul cercului sau între focarele elipsei. Tot pentru a asigura o
vizibilitate bună a indicaţiilor de pe panou, unghiul format între orizontală şi linia vizuală spre marginea superioară a
panoului trebuie să fie mai ' mic de 30.—35°, iar marginea inferioară a panoului trebuie să fie la cel puţin 500—600
iran de podea. Intre panou şi perete se lasă un spaţiu de cel puţin 700 mm, pentru lucrările de montaj.
Odată cu aceasta, trebuie avut în vedere că, pentru a da posibilitate dispecerului să dea semnalul de
confirmare, panoul cu scheme mnemotehnice nu trebuie să depăşească 2,2 m înălţime.
La construirea pupitrelor şi a panourilor trebuie avută în vedereauxiliară eventuala
extindere a procesului tehnologic condus : pentru aceasta se Aparaturaprevede spaţiu pentrua instalaţiei de dispecer cuprinde sohe-
eventualele panouri şi loc pe pupitrul de dispecer. Din punct .meie dedevedere
semnalizare, butoanele, cheile şi becurile indicatoare,
al extinderii,
instrumentele indicatoare
schema cu indicarea situaţiei pe parcursul între obiecte oferă cele mai puţine posibilităţi şi înregistratoare, instalaţia de alimentare cu
constructive. In ultimul timp se foloseşte pe scară largă «metoda construcţiei, atlt aetc.
energie electrică a aparaturii
S c h e mschemei
panourilor cît şi a pupitrelor, din elemente bloc, care permit extinderea e d e sde e mpen a l i z a r e . Orice modificare a poziţiei-
panou şi a aparaturii auxiliare necesaje, care se găseşte peobiectelor conduseşi este
pupitru, precum adusă la cunoştinţa operatorului de la punctul
realizarea
de modificări în schema mnemotehnică. de comandă prin diferite metode de semnalizare, care constau, de
La amenajarea punctului de dispecer o atenţieobicei, în apariţia
deosebită trebuie unei neconcoidanţe ^între poziţia elementului de
acordată
semnalizare
asigurării unei legături telefonice directe între dispecer şi obiectele şi a celuiinstalaţia
principale, de comandă (de exemplu între contactul releului
de semnalizare şi contactul chei! de comandă). Dispecerul ia cunoştinţă
telefonică fiind instalată de asemenea pe pupitrul dispecerului.
de modificările
în cazurile de deosebită răspundere se face înregistrarea pe bandă desurvenite,
magnetofon aducînd în concordanţă poziţia oelor două
a dispoziţiunilor date telefonic de dispecer. elemente prin operaţia de confirmare.
«In fig. 137 se arată schema de semnalizare optica cu utilizarea
a trei becuri de semnalizare -pentru fiecare obiect con

263 263
 Atît la construcţia pupitrului şi a panoului, cît şi !a amenajarea întregului punct de comandă este necesar să se
asigure un .aspect plăcut. ._ „ .
De asemenea, la amplasarea punctului de comandă trebuie, avut în vedere faptul că dispecerul are nevoie să i se
asigure o .ambianţă de linişte şi confort, pentru a-i permite să se concen- i treze asupra conducerii procesului
tehnologic. Totodată punctul de comandă trebuie amenajat într-un loc ferit de eventuale accidente, de exemplu incendii.
.
*
*

dus. Dacă obiectul con- • dus se găseşte în poziţia —* „anclanşat", releul de semnalizare este an- clanşat, contactul
normal deschis Î S al releului de semnalizare şi contactul normal deschis al cheii de comandă I C C sînt închise şi
lampa 1 L A ar-de, semnal-izînd poziţia a-nclanşată a obiectului.
Dacă obiectul condus declanşează datorită, de _
exemplu, funcţionării automatizării locale, releul J S declanşează, lampa 1 L A se stinge şi se aprinde lampa de
neconcor-danţă J L N , prin contactul normal închis al releului Î S şi contactul normal

264 263
 deschis ai cheii de comandă ICC. De asemenea, arde lampa ILD
mîmpî+ni "de° an?at ’ care eEte conectată la bara de pîlpîire. In momentul m care operatorul .aduce .în concordantă
poziţia cheii de
Sendsi Z^fLD r eUlui de
/d , ^ampa 1LN se
a^«JL; it, ampa
lLp a.vă&_cu lumina continuă. Dezavantajul
aheme COn ta in
dSnÎL, ?, , numărul mare de becuri pe panoul de dispecer, ceea. ce duce Ia un consum mare de energie si
la'
ii^d^;tmpŞ,<S»p⣓ouM “becuri aprinse'

in mod normal stinsa şi se aprinde cu lumină pîlpîitoare nu-mai

m momentul apariţiei unei neooncordanţe între poziţia cheii ICC
di mc°n aCtU +n releu1“1 de semnalizare ÎS. In acest caz panoul
f n Tr.f l-1" rtl0d norrai stins’ orice modificare de poziţie
ÎUJ, , prm aPan^ia unei lumini pîlpîitoare. Dezavan-
constă n aceea că
tu u Sia™?T ,! > la întreruperea lilamen-
ni ! !Î P de sfin5al,2Lare» aPântia unei neconcordante
5e conîr^ J mfeS‘Zf-a dt Caîre disPecen Se Pre™de un buton u€ control â] tutui oi lămpilor
d6 pc panou.
sinerurî lflmn?arlAd'n fig‘ 13f ^semnalizarea se efectuează cu o singura lampa de
neeoncordanţa, care este aprinsă în mod nor-
Fîg. 138. Scheme de semnalizare cu lampă de semnalizare de neconeordanţă :
c - eu lampă normal stinsă ; b - cu lampă normal aprinsă.

mal cu lumina continuă. La apariţia unei neconcordante între f- - ai a condeiului IS a]

releului de semnalizare, lampa 1LN începe sa arda cu lumină pîlpîitoare pînă -Ia confir-
marea de către dispecer a semnalizării recepţionate.
• ' In cazul utilizării elementelor fără contacte, pot fi construite scheme similare cu cele
arătate anterior. Se utilizează de asemenea metoda de semnalizare fără contacte si fără becuri

264 265
1 în care se indică poziţia obiectului condus printr-un dispozitiv magnetic de semnalizare fără contacte (fig. 139). Acesta
constă dintr-un rotor mobil, construit dintr-un magnet permanent şi din stator, cu patru poli, pe care sînt montate
bobinele de excitaţie (fig. 139, a). Fiecare pereche de bobine formează un flux magnetic care deplasează rotorul cu 90°.
în exemplul arătat* bobinele 1—3 sînt montate în colectorul tranzistorului Ti, iar
CB!
- Uce

Fig. 139. Schemă de semnalizare cu elemente

fără contacte;
a - dispozitiv magnetic ; & - circuit basculant ;
c — simbolul mnemotehnic ;
2-4 — bobine de excitaţie ale dispozitivului ; 5 —
chele de confirmare ; fi — indieator de poziţie.

bobinele 2—4. în colectorul tranzistorului Fa'din circuitul basculant CBi (fig. 139, b).
La semnalizarea poziţiei „declanşat", conduce tranzistorul Ti, cùrentul trece prin bobinele 1—3 şi rotorul este
atras în poziţia corespunzătoare axei fluxului magnetic, iar la semnalizarea

266 267
 -. ï ; mäiM
k
1 poziţiei „anclanşat", conduce tranzistorul T2 şi curentul parcurge înfăşurarea 2 4 deplasînd rotorul cu 90°. Pe rotor este
fixat un indicator (fig. 139, c), care semnalizează prin poziţia sa închiderea sau întreruperea circuitului electric
respectiv. Pe axul indicatorului 6 este montată cheia -de confirmare 5 care va fi pusă de dispecer în concordantă cu
poziţia indicatorului.
Se utilizează de asemenea dispozitive magnetice de semnalizare, în care nu este necesară parcurgerea continuă
a bobinelor de excitaţie cu curent. Acestea pot fi utilizate în special în cazul circuitelor basculante cu -ieşire în impuls
(circuite monostabile de tip ferită-tranzistor etc.).
I n s t r u m e n t e i n d i c a t o a r e ş i î n r e g i s t r a t o a r e . Instrumentele indicatoare şi înregistratoare d e
t i p continuu utilizate în tetemecanica industriala sînt de regulă instrumente de curent continuu şi anume :
— miliampermetre magnetoelectrice ;
— Iogometre magnetoelectrice (numai indicatoare);
— compensatoare automate.
Miîiampermetrele şi logometrele au o precizie relativ scăzută (mihampermetrele — clasa 1—1,5 ca
indicatoare*) şi 2>5—5 ca înregistratoare ; logometrele — clasa 2,5). Logometrele *se utilizează uneori pentru a
elimina necesitatea stabilizării precise a tensiunii de alimentare a aparaturii ale cărei indicaţii sînt dependente de
valoarea tensiunii de alimentare. Compensatoarele • automate sînt instrumente de înaltă precizie (clasa 0,2 ca indica -
toare ; 0,5 ca înregisti’atoare). Ele se utilizează în special cînd este necesară
înregistrarea, deoarece precizia pe care o asigura ca indicatoare este mult prea
mare faţă de precizia transmisiei tele- tnecanice de tip continuu.
% La alegerea tipului de instrument indicator trebuie avute în vedere următoarele
considerente :
— pejitru punctele de comandă cu număr mare de instrumente
indicatoare, suprafaţa ocupată pe panou de fiecare instrument sa fie minimă la.
precizie dată ;
— vizibilitate bună şi eroare de paralaxă cît mai mică, din locul unde sînt
observate de către operator ;

w ^ ) Este vorba de instrumentele utilizate ca elemente de conectare externa în circuitul

telemecanic. Instrumentele magnetoelectrice de format mic t □ e cmsă 2,5 r5, se utilizează în
instalaţiile telemecanice mari, pentru controlul regimului de lucru al diferitelor circuite. Tensiunea
stabilizatoarelor de tensiune trebuie controlată cu instrumente de precizie corespunzătoare
stabilităţii de tensiune.

• Fig. 140, Procedee de afişare a cifrelor: a “ desfăşurat; b — în elemente componente ; c —

suprapus.

267 267
1 — format şi-aspect unitar* pentru diferitele instrumente situate pe acelaşi panou al punctului de comandă. ^
^
Scala instrumentelor se gradează direct în unităţile mărimii telemăsurate (nu în miliamperi). In cazul telemăsurii
Ia cerere a mai multor mărimi diferite (de exemplu tensiuni, curenţi, puteri), pentru fiecare grup de mărimi se prevăd
instrumente
diferite. .. ,
Indicarea şi înregistrarea discontinuă a informaţiei cantitative se face în prezent exclusiv în sistem numeric
zecimal. Pentru aceasta, după convertirea în cod zecimal este necesar ca fiecare semn al numărului zecimal să fie afişat
pe panou prin una din cele 10 cifre (0—9). în acest -scop se utilizează următoarele

trei procedee: desfăşurat, în elemente componente şi suprapus (fig. 140). '

Procedeul desfăşurat de afişare (fig. 140, a) constă în desfăşurarea în linie dreaptă, în cerc sau în alt mod, a celor
zece cifre sau a tuturor numerelor posibile. Una din cifre sau unul din numere este luminat, celelalte — întunecate.
Procedeul se poate aplica prin utilizarea unor elemente constructive simple,

268 267
 de exemplu pentru fiecare semn 10 becuri, 10 casete pentru becuri şi o scală cu cifre.^Se construiesc de
asemenea tuburi speciale pentru afişare desfăşurată, de- exemplu decatroane. Acest proce deu este incomod în
exploatare, deoarece ocupă mult loc pe panou la o dimensiune dată a cifrelor, iar citirea unui număr este in comodă. De
aceea, acest procedeu,, aproape -exclusiv utilizat în alte domenii, de exemplu în numărătoarele de particule, în tele-
mecanica industrială se întîlneşte astăzi foarte rar. '
Procedeul- de afişare în elemente componente constă în prezentarea tuturor celor 10 cifre prin combinarea unui
număr dat de elemente componente (în fig. 140, b — 7 elemente componente). Procedeul se poate realiza de asemenea
din elemente constructive simple şt nu are neajunsurile afişării -desfăşurate. Dezavantajele, procedeului sînt forma
neplăcută a cifrelor Ia un număr redus de elemente componente şi necesitatea unor com- binatoare care să convertească
fiecare cifră în combinaţia de cod care o reprezintă. ’
Procedeul suprapus de afişare se utilizează -din ce în ce mai mult în tejemecanica -industrială. Conform acestui
procedeu, elementele constructive care definesc fiecare literă sînt situate suprapus, unul în spatele altuia, fiecare
element permiţînd totodată vizibilitatea celor situate în spatele Iui, cînd vreunul din ele este luminat.
In acest scop se construiesc tuburi speciale cu neon cu un anod şi 11 catozi, fiecare catod fiind constituit dintr-o
sîrmă îndoită sub forma uneia din cele 10 cifre sau sub forma virgulei (fig.. 144, c). Tensiunea se aplică între catodul
corespunzător cifrei care trebuie reprezentată şi anod. .Dezavantajul acestui procedeu îl constituie -dificultatea de
comandă cu tranzistoare, din cauza tensiunilor -mari necesare. O altă construcţie constă din 11 plăci transparente de
material plastic, suprapuse, avînd cifrele reprezentate printr-o vopsea transparentă. Fiecare placă poate fi luminată
lateral de un bec, făcînd vizibilă cifra respectivă. Cea mai recentă soluţie este următoarea : pe o sticlă mată se
proiectează, prin intermediul unor lentile, umbrele unor ecrane, luminate de becuri; fiecărei cifre i se alocă un bec, un
sistem de lentile şi un ecran decupat în mod corespunzător. Procedeul suprapus de afişare este lipsit de neajunsurile
celorlalte două procedee, el necesitând însă realizarea unor elemente constructive speciale. ■ >>
Pentru înregistrarea numerică se utilizează maşini de scris cu comandă prin solenoizi.
5. Alimentarea aparaturii telernecanice

Aparatura telemecanică se alimentează exclusiv cu energie electrică. '

Consumul de -putere al unui sistem telemecanic este relativ redus — de ordinul zecilor de waţi, mai rar — de
ordinul sutelor de waţi.
Alimentarea sistemelor telernecanice este determinată, de specificul elementelor constitutive ale aparaturii —
elemente electronice cu tuburi, semiconductoare, relee electromagnetice, amplificatoare magnetice etc. .
Diferitele tensiuni necesare se obţin cu metode uzuale în electronică şi telecomunicaţii.
Specificul aparaturii telernecanice pune anumite cerinţe în ceea ce priveşte stabilitatea tensiunii de alimentare.
Stabilitatea valorii tensiunii -de alimentare influenţează comportarea aparaturii telernecanice sub două aspecte.
In unele sisteme telernecanice de tip continuu, precum , şi în unele convertoare continuu-discontinuu, funcţia de
convertire cuprinde tensiunea de alimentare a anumitor circuite ca factor de proporţionalitate (-directă sau inversă) între
valorile mărimilor de intrare şi ieşire. O variaţie relativă dată a tensiunii de ali mentare provoacă o eroare relativă egală
în transmisia telemecanică. Tensiunea de alimentare a unor circuite, de acest fel trebuie stabilizată cu precizie. în acest
caz se utilizează^stabilizatoare electronice de tensiune continuă sau alternativă. Montajele şi procedeele de stabilizare
de înaltă precizie prezentate în literatura de specialitate, realizate pe bază de stabilizatoare cu mai multe etaje de
amplificare sau -mai multe trepte de stabilizare, trebuie analizate cu .prudenţă din punct de vedere al^ stabilităţii în timp
a valorii tensiunii stabilizate. Stabilitatea în timp a acestei valori depinde de stabilitatea tensiunii aşa numitului element
de referinţă (tensiunea etalon cu care se compară tensiunea stabilizată). O bună stabilitate în timp şi totodată simplitate
constructivă o au diodele Zener, utilizate în regim de referinţă, anumite elemente cu ciclu de histerezis dreptunghiular
(pentru tensiune alternativă), precum şi anumite tuburi cu gaz, construite special pentru a servi ca elemente de referinţă.
Dacă cerinţele referitoare la precizie sînt mai reduse (1,5 2,5%), se
pot utiliza pentru obţinerea tensiunii stabilizate direct stabilizatoare cu gaz (pentru’circuite cu tuburi electronice), diode
Zener (stabilizare 0,5... 1%, pentru circuite cu tranzistoare) sau stabilizatoare ferorezonante (pentru tensiuni alternative).
Tensiu
nea stabilizatoarelor trebuie să poată fi verificată periodic în exploatare.
Funcţionarea tuturor sistemelor telemecanice corect con- sţruiţe nu este condiţionată în mod calitativ de valoarea
tensiunii de alimentare: variaţii în limite'largi {±10... 15%) ale acestei tensiuni nti duc la încetarea funcţionării sau
funcţionarea sistematic incorectă a aparaturii; într-o serie de sisteme de tip continuu se produc erori adiţionale (de
ordinul de mărime determinat de clasa de precizie a .sistemelor); .în sistemele de tip discontinuu poate să scadă
probabilitatea de transmisie corectă a informaţiei. Totuşi, este recomandabilă stabilizarea alimentării generale a
aparaturii, fie şi cu precizie scăzută (2—5%). Aceasta permite o funcţionare mai sigură şi mai precisă a apara turii,
măreşte termenul de serviciu al anumitor elemente (tuburi electronice, unele dispozitive semiconductoare). O stabilizare
satisfăcătoare din acest punct de vedere oferă stabilizatoarele ferorezonante.
A în cazul situării normale a mai multor sisteme telemecanice în acelaşi punct, este uzuală utilizarea unei alimentări
comune la un număr dat de sisteme.
Uneori se pune şi problema mobilităţii şi autonomiei surselor de energie, în legătură cu mobilitatea punctelor de
execuţie sau a punctului de comandă. In acest caz, alimentarea se realizează cu surse electrochimice. Este de întrevăzut
utilizarea bateriilor solare cu surse electrochimice-tampon, pentru alimentarea sistemelor telemecanice situate Ia obiecte
fără alimentare cu energie electrică.

6. Siguranţa constructivă de funcţionare a aparaturii telemecanice

. Problema siguranţei în funcţionare a aparaturii telemecanice prezintă două aspecte.

. . Sub acţiunea perturbaţiilor trebuie ca transmisia informaţiei să se facă cu pierderi limitate sau fără pierderi.
Perturba- ţiiie avînd un caracter statistic, pierderile de informaţie pot surveni intermitent. Acesta este aspectul
stabilităţii la 'perturbaţii, analizat în capitolele precedente.
— Sub acţiunea îmbătrînirii sau uzurii pieselor componente ale aparaturii, pot interveni deteriorări, modificări
fizice în aparatură, care au ca rezultat apariţia unor piederi sistematice de infomaţie. Acesta este aspectul .siguranţei
constructive de funcţionare a aparaturii.
Obţinerea unei siguranţe, constructive de funcţionare ridicate este'condiţionată de mai mulţi factori. __
In primui rînd, trebuie să se utilizeze elemente sigure ut funcţionare si cu durată de serviciu mare. înlocuirea
elementelor electromecanice prin elemente statice are repercusiuni profunde- asupra construcţiei şi structurii
aparaturii. Dat fiind că durataj.e serviciu a elementelor statice nu depinde de numărul de acţionau, ca î-n cazul
elementelor electromecanice, în schemele cu elemente statice se adoptă .adeseori soluţii structurale mai simple, pe
baza trecerii la funcţionarea permanentă sau ciclică a aparaturii, in acest mod, pe de o parte, se verifică în mod
permanent funcţionarea aparaturii, astfel îneît o eventuală defecţiune se observa în momentul producerii ei, nu în
momentul cînd trebuie sa se efectueze transmisia informaţiei, iar pe de altă parte, prin reducerea numărului de blocuri
funcţionale, scade probabilitatea de
defectare. _ . .
Un element electromecanic se înlocuieşte adeseori cu mai multe elemente statice: un releu se înlocuieşte cu două
tranzis- toare> cinci-şase rezistenţe şi două capacităţi sau cu una-doua ferite cu ciclu de histerezis dreptunghiular, una-
patru diode şi două-patru rezistenţe. Pentru ca siguranţa de funcţionare a circuitului static să depăşească siguranţa de
funcţionare a elementului electromecanic, trebuie ca probabilitatea totala de detectaie a tuturor elementelor care
alcătuiesc circuitul static, sa ne mai redusă decît probabilitatea de defectare a elementului electrome canic. De regulă,
diferitele elemente statice îndeplinesc aceasta condiţie, dar în măsură diferită. Astfel, tranzistoarele au o pio- babilitate
de ieşire din funcţiune mai ridicată decît elementele magnetice şi diodele semiconductoare, care sînt ^mai robuste. De*
aceea, în stadiul actual al tehnicii şi tehnologiei tranzistoareloi, utilizarea elementelor de tip magnetic şi utilizarea în
număr cit mai redus a tranzistoarelor contribuie la mărirea siguranţei de funcţionare a aparaturii. Aceasta cu atît mai
mult, cu cit ini tranzistor se conectează în circuit împreună cu un număr ridicat de piese {rezistenţe, condensatoare),
care au de asemenea o siguranţă de funcţionare relativ scăzută. Tn ansamblul lor însă, după cum s-a mat arătat,
schemele cu elemente statice (inclusiv cele cu tranzistoare) sînt mai sigure decît cele cu relee electronice cinice uzuale,
iar cele construite în special pe bază^ de elemente magnetice au o siguranţă de funcţionare considerabilă.
în genera], siguranţa de funcţionare şi termenul de serviciu al elementelor creşte considerabil o dată cu depărtarea de
con-
270 271
 diţaJe limita -de funcţionare (puteri, tensiuni nominale etc.)*), .Ue aceea, utilizarea unui regim-de -lucru uşor al
elementelor contribuie la .marirea siguranţei -de funcţionare a aparaturii.
stat
. >stice în ceea ce priveşte aparatura electronică
.arata ca in prima perioadă de exploatare se produce o mare parte din detecte, după care urmează o perioadă cu un
număr foarte îedus de defectări. Acest lucru se datoreşte faptului că piesele caie prezintă defecte de fabricaţie, -deşi
au trecut probele de con- tr . de fabricaţie, precum şi diversele lipituri imperfecte, contacte .nesigure etc., se
defectează de regulă în primele zeci sau sute de ore de funcţionare. -De aceea, funcţionarea în gol a aparaturii
înainte de montarea în exploatare reală timp de 50—150 ore •cu înlăturarea defectelor survenite, este de natură să
contribuie esenţial la marirea siguranţei de funcţionare.
. v. rînd structura aparaturii trebuie să fie astfel
lnci de ec area unu
iJîi * ^ ^ ‘ element, pe de o parte, să nu ducă Ja detectarea altor elemente cu care este conectat, si pe de
altă parte, sa nu ducă la transmisia unor informaţii 'false, ci cel mult sa duca la netrans-misia -informaţiei. In fine,
defectarea unui ^element trebuie să provoace ieşirea din funcţiune a unui număr cit mai redus de operaţii sau de
obiecte deservite de apa- i atui a. Sistemele de tip discontinuu cu separare în frecventă îndeplinesc de regulă -în mai
mare măsură această ultimă condiţie -deoit sistemele cu separare în timp, deoarece funcţionarea diferitelor filtre şi
generatoare este autonomă ; defectarea unui gene- lator, de exemplu, nu mai permite comandarea obiectelor care au
alocata frecvenţa respectivi, dar permite comandarea în continuare a celorlalte obiecte.
n
. 11 ^ automatizări, în telemecanizare se pune
pioblema realizării unor sisteme sigure din elemente nesigure, prin rezervarea reciprocă a elementelor şi circuitelor.
Astăzi, •aceasta este mea o problemă ştiinţifică, nu industrială. Pe plan industrial, in cazurile de deosebită răspundere,
s$ asigură rezerva ■de aparaturi complete, cu intrarea automată în funcţiune a rezervei in caz de defect. '
■ . Realizarea constructivă a aparaturii pe bază de blocuri interşanjabile şi uşor demontabile permite înlocuirea
rapidă a •blocui îlor defectate cu blocuri de rezervă şi deci mărirea tirnpu- ~ funcţionare a aparaturii. -De asemenea,
calitatea execuţiei părţii mecanice a aparaturii şi calitatea montajului electric au ■o întluenţa esenţială asupra siguranţei
de funcţionare.

i. .^ Pac excepţie condensatoarele electrolitice, care nu trebuie utilizate

•ia tensiuni cu mult inferioare tensiunii nominale de lucru.
De o deosebită importanţă' este siguranţa alimentării cu energie electrică. Siguranţa alimentării cu
energie a aparaturii telemecanice trebuie să fie egală sau mai mare decît siguranţa alimentării procesului
tehnologic, condus prin telemecanică. De aceea, alimentarea trebuie- făcută de la o reţea de importanţa egală
cu reţeaua de forţă, pe. cit posibil de la o derivaţie făcuta chiar din reţeaua de forţă respectivă. Dacă procesul
tehnologic poate continua în absenţa energiei electrice, este necesară asigurarea unei rezerve de alimentaro,,
printr-o sursă autonomă (baterie de-acumulatoare, eventual cu grup convertizor).
In cazul obiectelor dispersate cu transmisia. informaţiei pe circuite fizice se preferă alimentarea pe
aceleaşi circuite fizice (telealimentare) de la -punctul de comandă, astfel îneît fie între gul volum de
telemecanizare, fie un minim de schimb de informaţii cu caracter calitativ, să poată fi efectuat şi în lipsa
alimentării locale. La punctul de comandă se prevede o alimentare sigură, cu rezerva necesară.

CAPITOLUL VI

TELEMECANIZAREA PROCESELOR INDUSTRIALE

' 1. Telemecanizarea în energetică

Energetica este primul domeniu în care a fost necesară introducerea pe scară largă a telemecanizării,
datorită specificului procesului tehnologic de producere şi distribuţie a energiei electrice.
Procesul tehnologic
272 al producerii şi consumului energiei electrice se caracterizează prin:industrială
18 — TeLemecanica legătura foarte 273
str-însă. între toate obieptele sistemului oît şi între sistemul energetic şi toate celelalte ramuri industriale pe care Ie
deserveşte, consumul simultan cu producerea — neexistînd posibilitate de acumulare, continuitatea procesului
tehnologic şi viteza mare a proceselor interne tranzitorii. Aceste caracteristici au făcut necesară automatizarea întregului
proces tehnologic de producere şi distribuţie ( a energiei electrice la un grad mai avansat decît în alte domenii.
| Obiectele energetice sînt situate pe un teritoriu vast şi. la
j distanţe mari, care pot fi de sute sau ohiar mii de kilometri, fiind
i unite în cadrul unui sistem energetic. Sistemul energetic constă
din centrale termoelectrice şi 'hidroelectrice, staţii de transformare şi
interconexiune, linii de transport de energie şi reţele de distribuţie.
Funcţionarea corectă a unui sistem energetic este posibilă numai prin organizarea controlului centralizat, care
permite utilizarea Ia maximum a resurselor energetice şi asigură alimentarea fără întrerupere a consumatorilor cu
energie electrică. Controlul centralizat se efectuează prin servicii de"dispecer, organizate în cadrul sistemului energetic
la puncte de dispecer. în cadrul unui sistem energetic există, de obicei, puncte de dispecer regionale (locale, raionale) şi
un punct de dispecer central al întregului sistem. O dată cu unificarea mai multor sisteme ener getice, apare un serviciu
de dispecer al sistemelor energetice unificate.,
în atribuţiile serviciilor de dispecer intră controlul calităţii producţiei de energie electrică (frecvenţa şi
tensiunea}, repartizarea. sarcinii între centralele sistemului, distribuţia fluxului de energie electrică pe linii de transport,
controlul corectitudinii comutaţiilor operative, localizarea şi lichidarea avariilor. Pentru îndeplinirea acestor atribuţiuni
este necesară echiparea punctelor de dispecer cu aparatură de telecomunicaţie şi cu aparatură de telemecanică, care să
permită dispecerului să cunoască în fiecare . moment comportarea obiectelor subordonate conducerii sale.
Prin intermediul telemăsurii operatorul punctului de dispecer primeşte informaţii de control cu caracter cantitativ
asupra regimului de funcţionare a centralelor, staţiilor şi reţelelor (variaţia continuă a puterii debitate, frecvenţa,
tensiunea etc.), iar prin intermediul telesemnalizării, informaţii de control cu carac ter calitativ asupra obiectelor de
comutaţie (întreruptoare, separatoare, agregate) şi asupra funcţionării automatizării locale, etc.). Prin intermediul
telereglării operatorul (care poate fi uman sau automat) trimite informaţii cu caracter cantitativ pentru menţinerea unui
anumit regim funcţional (repartizarea sarcinii, reglarea automată a unor parametri), iar prin intermediul telecomenzii,
informaţii de comandă cu caracter calitativ,(porniri şi opriri de agregate, anclanşări şi declanşări de întreruptoare, se -
parare de sisteme în caz de avarie, protecţie la distanţă etc.).
Telemecanizarea în sistemele energetice poate fi avantajoasă numai dacă se introduce împreună cu automatizarea
locală şi ca o completare strict necesară a acesteia. Problema automatizării şi telemecanizării obiectelor energetice
trebuie studiată în ansamblu, fiind necesar să se dea prioritate automatizării locale şi să se treacă asupra acesteia toate
funcţiunile pe care aceasta le poate îndeplini. Prin mijloace telemecanice se transmite la

275
punctele de dispecer numai un minim de informaţii absolut necesare pentru .a cunoaşte situaţia obiectului condus in
ansamblu. Volumul de telemecanizare se alege după gradul şi împoitanţa punctelor de dispecer şi ale obiectelor
energetice telemecanizate.
La punctul de dispecer central se efectuează telemasura continuă sau la cerere a celor mai importanţi parametri
care caracterizează funcţionarea sistemului energetic. De obicei, se telema- soară continuu puterea activă a tuturor
centralelor împoit^i e din sistem si se efectuează însumarea puterii la punctul de cus pecer unde are loc înregistrarea
puterii totale a sistemului enei- getic.’ Se telemăsoară continuu tensiunea la citeva Juneţe de . control din sistem.
Telemasura la cerere se efectuează la barde de înaltă tensiune ale staţiilor de interconexiune din sistem. De Ia
centralele importante care, participă la procesul de reglare se efectuează telemasura la cerere a puterii reactive. _
Telemasura frecvenţei se transmite continuu sau la cerere numai ele la acele puncte din sistem la care este posibilă
separarea sistemi tu n caz.de avarie. Se consideră de asemenea necesara telemasura la cerere a sarcinii pe liniile de
transport _ de eneigie ce -- j 110kV si telemăsura continuă a -puterii pe linii la punctele de interconexiune între
sisteme energetice.-Se efectuează tclesemw - Uzarea -poziţiei -întreruptoarelor de malta tensiune de la centra lele de
bază şi staţiile importante de transformare şi inteiconexiune ale sistemului. , , . i-
Telecomanda este necesară la punctele centrale de dispecer numai în anumite cazuri excepţionale şi numai
pentru puncte e de eventuală separare a sistemului m caz de avarie. L'ti a
uneori telecomanda pornim şi opririi agregateloi de la unele cen trale .hidroelectrice ale sistemului, ceea ce per;cute
dispecerului sa utilizeze în cazuri urgente, rezerva de putere a sistemului, be tinde însă în prezent la trecerea tuturor
sarcinilor de telecoman a asupra automatizării locale. ,
In sistemele energetice în care există puncte de dispecer regionale (raionale sau locale) o serie de sarcini
operative ssn preluate de acestea, urmînd ca dispecerul central sa se preocupe în spec-ial de rezolvarea problemelor
de regim ale sistemului energetic în ansamblu. Volumul de telemecanizare la punctele de dispecer regionale este mai
dezvoltat decît la dispecerul cenţi al, urmînd ca de aici să se efectueze retransmisia spre punctul de dispecer central
numai a informaţiilor care au o importanţa deosebită pentru funcţionarea întregului sistem energetic.
La centralele termoelectrice ale sistemului energetic se telemăsoară de obicei puterea agregatelor şi se
telesemnahzeaza poziţia întreruptoarelor principale.

274
27
5
 Principalele obiecte tehnologice în cazul proceselor de extracţie şi transport al ţiţeiului şi extracţie, transport şi I
distribuţie a gazelor naturale sînt dispersate pe întinderi teritoriale mari. Zeci şi sute de sonde cu utilajul de suprafaţă
aferent sînt dispersate pe teritorii de kilometri sau zeci de kilometri patraţi. Con-

276 l 277
i
duetele de transport se întind pe sute sau mii de kilometri, de regulă, conductele au ramificaţii. Reţelele de
distribuţie a gazelor sînt puternic ramificate pe suprafeţe de zeci de kuome.il patraţi — suprafaţa marilor oraşe.
In extracţia de ţiţei telemecanizarea cuprinde_toate obiectele schelei : sondele în erupţie naturală şi
artificială, sondele în pompaj, parcurile de separatoare, parcurile de rezervoare, staţiile de compresoare pentru
erupţia artificială, sondele,^colectoarele de apă şi staţiile de pompare pentru injecţia de apă în zăcă- rnînt,
gospodăria energetică a schelei etc.
Obiectele dispersate de masă sînt sondele. Prin telemeca- nizarea lor urmează să se obţină în industria,
noastră petrolieiă extractivă, numai pentru sonde în -pompaj, economii de milioane lei anual. Aceste economii
rezultă din : „ . .
— reducerea timpului neproductiv, prin faptul că orice de- fectiune, ivită în funcţionarea unei sonde şi care
duce la oprirea procesului de extracţie, este sesizată şi comunicată imediat, pu- tîndu-se lua operativ măsurile
corespunzătoare ;
— reducerea personalului de supraveghere, care în absenţa telemecanizării cheltuieşte o mare parte din
timpul de luciu pentru operaţia neproductivă de parcurgere a drumului de Ia sondă ia sondă, pentru a verifica
funcţionarea ei.
— reducerea consumului de energie electrică, prin supravegherea periodică a variaţiei sarcinilor din
prăjinile de pompare, a contrabalansării unităţii de -pompare, prin aplicarea corecta a pompajului cu program,
prin depistarea, oprirea la^ timp şi repararea son-delor care funcţionează cu randament scăzut sau
chiar în gol ; . . . . . . .
— reducerea Cheltuielilor pentru reparaţiile utilajului de
adîncime, prin efectuarea — pe baza controlului periodic la intervale mici — a unor intervenţii preventive, oît şi
prin reducerea numărului şi duratei intervenţiilor, ca rezultat ăl măsurilor preventive luate ; . .
Avantaje similare se obţin -prin introducerea telemecanizării şi la sondele petroliere în erupţie, naturală sau
artificiala, şi la obiectele de suprafaţă din schele. '
La sondele în pompaj de adîncime .principala operaţie de telëmecanizare o constituie ridicarea şi transmisia
la distanţa a diagramelor de funcţionare a instalaţiilor de pompare . dinamo- grama (fig. 141, a) şi electrograma
(îig. 141, b). ^
Dinamograma reprezintă dependenţa efortului mecanic în tija lustruită-1 (fig. 142) funcţie de cursa tijei şi
caracterizează regimul de lucru al instalaţiei. Diferitele defecţiuni In instalaţie

27.9
•('funcţionarea incorectă a supapelor, griparea tijei, lipsa de nivel în zăcămînt etc.)- duc la modificări caracteristice ale
formei dinamogramei.
în absenţa telemecanicii dinamograma se ridică cu ajutorul unor aparate mecanice porta-bile (dinamograîe).
Pentru cuplarea dinamografului este necesară demontarea tijei. Dinamometrarea

Fig. U'l. Dinamograma şi electrograma unei sonde în pompaj: a - dinamogramâ ; — electrogramâ.

se efectuează de către echipe care parcurg periodic sondele^ astfel înoît fiecare sondă să poată fi observată o dată la
cîteva sapta- mîni, timp în care defecţiunile apărute pot rămîne neobservate, •iar defecţiunile incipiente se pot agrava.
Pe^ ti-mp defavorabil •ridicarea dinamogramelor este mult îngreunată.^ Prin amplasarea permanentă a traductoarelor
electrice de sarcină 7 şi de poziţie « si transmisia semnalelor la un punct central de comanda, la un număr de 100—150
sonde supravegheate de un dispecer, fiecare ■sondă poate îi dinamometrată o dată la 2—3 ore.
Traductoarele de efort 7 utilizate în R.P.R. sînt de tip -magnetoelastic. In U.R.S.S. traductoarele se montează pe
balansiere (7 bis) sesizînd .alungirea părţii superioare a balansierului in timpul .încovoierii; aceste traductoare sînt de tip
inductiv sau ‘transformator diferenţial. Amplasarea traductorului pe tijă este mai corectă, diînd o -dinamogria-mă mai
.apropiată de cea reala, dar este întruoîtva mai incomodă în exploatare (la intervenţiHrebuie se demonteze traductorul).
Traductoarele de poziţie 8 sînt tra- ductoare de unghi de tip inductiv sau transformator diferenţial ).
Electrograma reprezintă dependenţa curentului în motoruj de antrenare a pompei funcţie de cursa balansierului.
în afară de defectele de adîncime pe .care le sesizează şi dinamograma, .electrograma permite scoaterea la iveală a unor
defecţiuni în 1

278
m 281

1 Initiai In R.P.R. .s-au utilizat tradactoare rezistive.

partea mecanică de antre.nare (dinţi rupţi sau uzaţi în reduc- torul 4, echilibrarea necorespunzătoare între
contragreutatea 3 şi greutatea prăjinilor şi a coloanei de ţiţei etc.).
Traductorul de curent 9 poate fi de tipul cu transformare- redresare.
In afară de teledinamometrare şi teleelectrogramare, la sondele petroliere în pompaj se efectuează
telesemnalizarea de

Fîg. 142. Reprezentarea schematică a elementelor de suprafaţă ale unei’ instalaţii de pompare;
l — tijă lustruită ; 2 - fcalansier ; 3 — contragreutate ; 4 — reductor ;
5 - motor electric ; 6 - coloană .de exploatare ; 7 - traductor de sarcină ;
8 — traductor de poziţie ; 9 — traductor de curent. .
,#

avarie (distrugeri în instalaţia mecanică sau electrică, depăşirea: presiunii în conducta de amestec — sqmn de înfundare
a ţevilor) şi, uneori, telecomanda de pornire şi oprire a motorului pentru pomparea periodică după program.
La sondele în erupţie se telemăsoară la cerere presiunea în ţevile de extracţie şi în coloana de exploatare, cu
telesemnalizarea de avarie la depăşirea acestor presiuni, precum şt, în unele cazuri, ia depăşirea presiunii în conducta de
amestec.
Separatoarele gaze-ţiţei constituie importante- obiecte de- telemecanizare. în parcurile de separatoare se
telemăsoară debitul de ţiţei total al sondelor grupate Ia separator, precum şi,, ciclic, debitul fiecărei sonde, prin
conectarea ei pe un separator de etalonare. Conectarea sondelor Ia etalonare se face fie prin
telecomandă, fie prin program ciclic*), realizat prin.programatoare locale (în acest caz o dată cu debitul se transmite la
punctul de comandă şi numărul sondei la care se referă debitul măsurat). In cazul conectării la etalonare prin
telecomandă,, manevrele de vane se realizează cu ajutorul automatizării locale, ca şi în cazul programului ciclic,
transmiţîndu-se numai comanda de trecere a sondei date la etalonare. Parcurile, de separatoaie- reprezintă obiecte cu
grad de concentrare mai ridicat decît sondele, cu atît mai mult cu cît debitul de ţiţei trebuie să fie tele- măsurat cu
precizie ridicată, ceea face ca să se treacă în. prezent la telemăsura discontinuă. _
La parcurile de rezervoare de colectare se efectuează telemăsura la cerere a nivelului, telecomanda şi
telesemnalizarea poziţiei vanelor de intrare şi ieşire din rezervoare. JUneori sc- telemăsoară şi caracteristicile ţiţeiului
(conţinut de apă, greutate- specifică, limita apă-ţiţei).
La staţiile de pompare a ţiţeiului se telemăsoară debitul,, eventual caracteristicile ţiţeiului (dacă această
telemăsură nu se face la rezervoare). Se telesemnalizează depăşirea limitelor ia parametrii de pompare (de exemplu
presiunea în conducta de- refulare) şi la mărimile care caracterizează funcţionarea agregatelor de pompare (de exemplu
temperatura lagărelor). Uneori se telecomandă pornirea şi oprirea agregatelor de pompare.
La staţiile de compresoare şi la distribuitoarele de gaze comprimate se telemăsoară la cerere presiunile şi
debitele, cu telesemnalizarea ieşirii presiunilor din limite.
Aşadar, schelele petroliere alcătuiesc o structură tele- mecanică complexă, cu obiecte dispersate (sondele) şi
concentrat- dispersate (parcurile,
m staţiile). . _ 281
In schelele petroliere, canalele de telecomunicaţie sînt de regulă circuite fizice radiale şi arborescente. In viitor
se va extinde utilizarea transmisiei prin radio a informaţiei, în special la schelele cu obiecte puţin numeroase situate la
distanţe mari între ele (kilometri sau mai multe sute de metri). . _
Telemecanica începe să se aplice în -procesele de foraj. în lucrările de foraj se telemăsoară diverşi parametri de
adîncime, ca : înclinarea forajului, presiuni, unghiul de rotire a instrumentului etc. Problema cea mai dificilă o
constituie asigurarea canalului de telecomunicaţie. . ^
•Structura oîmpur-ilor de extracţie de gaze nu diferă mult de cea a cî-mpurilor petroliere -de extracţie. Intr-un
cîmp de ex- 1

1 Perioada ciclului este de ordinul zilelor.

 fracţie se pot găsi zeci de sonde de extracţie. Dispecerul trebuie de regulă să cunoască presiunile şi debitele
gazului în punctele Cele mai caracteristice ale schelei — la sonde şi în punctele de colectare şi de intrare în conducta
magistrală.
Sc efectuează telemăsura debitului sondei şi telecomanda vanelor de reglare a debitului (vană „tot sau nimic"),
telesem- nalizarea poziţiei acestei vane *putînd fi înlocuită cu telemăsura debitului; de asemenea se telecomandă uneori
vana de introducere a metanolului în sondă. Telesemnalizăriie de avarie au loc în cazul depăşirii limitelor admisibile ale
presiunii.
•La punctul de. colectare se face telemăsura presiunii, tele- semnalizarea poziţiei vanelor de linie şi
telesemnalizarea de avarie la umplerea colectorului cu apă.
La punctele de intrare în conducta magistrală se face tele. măsura debitului şi a presiunii..
Datorită faptului că variaţiile presiunii şi debitului sondelor sînt lente, procesul nu trebuie urmărit continuu şi
este suficient să se facă un control ciclic sau la cerere. Mal des este utilizat sistemul de telemăsura la cerere,
telecomenzi le fiind date în timp ce sonda se află sub control.
Canalele de telecomunicaţii folosite sînt, ca şi în schelele petroliere, fie circuitele fizice, fie canalele radio,
alegerea fiind dictată de considerente economice.
Transportul ţiţeiului şi al gazelor se face prin conducte care pot să aibă lungimi de sute şi mii de kilometri.
Telemecanizarea transportului ţiţeiului şi gazelor cuprinde controlul centralizat şi comanda obiectelor de pe. parcursul
conductei. Punctul de dispecer central al întregei conducte, poate controla conducta fie direct, fie prin intermediul
punctelor de dispecer ale porţiunilor de conductă. '
La punctul de dispecer se telemăsoară presiunile şi debitul în punctele mai importante ale conductei — în
punctele de intrare ale conductelor de la schele în conducta magistrală, în punctele de ramificaţie principale (cu debit
mai mare de 3—5% din debitul magistralei), înainte, şi după fiecare staţie de pompare, respectiv de compresoare. Se
prevede de asemenea telecomanda vanelor de secţionare şi a unor vane de reglare. Teie- semnalizările de avarie se fac
la ieşirea din limite a unor parametri. ’
Conducta în sine este un sistem dispersat liniar, dar conducta împreună cu staţiile de pompare, respectiv
compresoare, formează un sistem concentrat-dispersat, deoarece staţii ie fără personal de exploatare necesită un volum
mare de telemecani- zare. Astfel, este necesar controlul circuitelor de ţiţei, gaz, aer comprimat, ulei, apă şi al circuitelor
electrice. Volumul de fele- mecanizare necesar poate fi redus considerabil prin automatizarea staţiilor, în acest caz sînt
’necesare doar semnalizările de avarie, teiemăsurile şi telecomenzile fiind similare cu cele efectuate în punctele
principale ale conductei.
în cazul în care se face telemecanizarea pe porţiuni de conductă, punctul ■ de dispecer este recomandabil să se
amplaseze într-o staţie de pompare, respectiv compresoare, importantă.
Pentru telemăsura pe conducte magistrale este caracteristică combinarea controlului permanent al unor
parametri, cu controlul la cerere al restului parametrilor. Pentru conducte cu control centralizat, cu volum mare de
telemecanică, se utilizează uneori controlul ciclic al obiectelor.
Cu toate că se pot folosi canale de telecomunicaţie pe circuite fizice şi circuite telefonice, pentru conducte se
utilizează pe scară din ce în ce mai largă liniile de radiorelee, care dau posibilitatea transmiterii unui volum mare de
informaţii, au o siguranţă mare în funcţionare şi necesită cheltuieli de exploatare reduse.
Distribuţia gazel'or -în oraşe se face prin staţia de reglare ■orăşenească unde se scade presiunea la 2—3 at, prin
punctele de reglare unde presiunea este scăzută la 100—200 mm col. apă şi prin reţeaua de conducte care duce la
consumatori. Pe lingă staţia de reglare orăşenească se construiesc şi staţiile de în- magazinare,
Telemecanizarea reţelei orăşeneşti de gaze cuprinde telemăsura permanentă sau ciclică, cu înregistrarea
presiunilor şi debitelor de 'intrare şi ieşire la staţia orăşenească, la staţiile de înmagazinare, la punctele de reglare, la
punctele de ramificaţie mai importante şi la punctele de alimentare a consumatorilor, principali (uzine metalurgice,
chimice etc.). De asemenea se face telecomanda redistribuirii gazelor între conducte, telecomanda •regulatoarelor de
la puncteje de reglare şi eventual teiereglarea ior. Telesemnalizarea de avarie se utilizează pentru , cazurile ieşirii din
regimul normal de lucru.
. Canalele de telecomunicaţie disponibile în oraşe sînt circuite telefonice, pozarea de circuite fizice speciale fiind de
multe ori imposibilă. în majoritatea cazurilor se pune condiţia ca legătura între punctul de comandă şi punctele de
execuţie să se facă . pe un singur circuit telefonic. Se pot utiliza şi circuitele fantomă, în telemecanizarea reţelei
orăşeneşti de gaze, se utilizează telemăsura ciclică combinată’cu telemăsura la cerere; în timpul
282 283
efectuării acesteia se face şi telecomanda. In cazul în care ciclul durează mai puţin de 10 minute, nu este necesară
telemăsura la cerere.
Telereglarea şi telecomanda se fac adesea folosind pentru organul de execuţie însăşi presiunea gazului în
conductă, ceea ce permite să se micşoreze, puterea electrică necesară, alimentarea aparaturii în unele cazuri
putîndu-se face de la punctul de dispecer.
M în cîmpurile de sonde de petrol şi gaze naturale se utilizează aproape exclusiv sisteme de telecomandă-
telesemnalizare cu separarea combinată în frecvenţă şi în spaţiu, telemăisura efectuîndu-se fie cu sisteme de tip
continuu cu modulaţie în amplitudine sau, mai rar, cu modulaţie în timp sau în frecvenţă, fie, în special pentru
debite, cu sisteme de tip discontinuu cu separare în frecvenţă sau în timp. In conductele magistrale dej transport se
folosesc procedee adecuate pentru distanţe mari: telecomandă, telesemnalizare cu separare în frecvenţă sau în timp
(adesea combinat),, telemăsura cu modulaţie în frecvenţă, în timp sau discontinuă, cu separare în timp. în reţelele
orăşeneşti de distribuţie, funcţie de condiţiile concrete locaie, se întîlneşte întreaga gamă posibilă de sisteme
telemecanice.

3. Telemecanlzarea în transporturi şi telecomunicaţii

Telemecanizarea şi-a găsit o aplicare largă în transporturile pe calea ferată. Lucrul acesta se explică prin
întinderile mari ale reţelei de cai ferate şi prin siguranţa de funcţionare, care se cere a fi deosebit de ridicată.
Eficacitatea economică a aplicării automaticii şi telemecanicii la căile ferate se exprimă prin mărirea capacităţii de
tranzit şi rentabilităţii liniilor, Ia o siguranţă de exploatare ridicată. • •'
In căile ferate, telemecanica se utilizează în sistemele de blocare automată a parcursurilor şi în sistemele de
centralizare eiectrodinamică a macazelor şi semnalelor pe teritoriul gărilor.
Blocarea automată se realizează prin împărţirea căii ferate în parcursuri şi transmiterea Informaţiei
despre'ocuparea parcursului, asigurîndu-se semnale luminoase pe linie. In cazul utilizării a patru semnale
luminoase, verdele, de exemplu, va indica trei parcursuri libere în faţă, verdele cu galben — două, galbenul — unul
singur, iar roşul va indica ocuparea parcursului imediat^ următor. Pentru aceasta, pe lungimea unui parcurs şinele
sînt izolate de cele din parcursurile vecine, prezenţa locomotivei sau vagoanelor fiind sesizată prin legătura
electrică

284
directă ce se stabileşte între cele două şine. Transmiterea informaţiei se poate face atît prin separare în frecvenţă cît
şi prin separare în timp. Semnlalele electrice modifică semnalul luminos ,de cale, simultan transmiţîndu-se
informaţie şi locomotivei printr-o bobină de cuplaj. Pe un panou din locomotivă se indică semnalul care urmează în
faţa trenului. Este posibil controlul automat al vitezei utilizîndu-se indicaţiile primite despre situaţia parcursurilor
următoare. Transmisia semnalelor se poate efectua şi prin radio. .„.
întrJun mod asemănător se asigură semnalizarea şi includerea barierelor la pasajele de nivel.
Sistemele de centralizare eiectrodinamică a macazelor şi a semnalelor efectuează comandarea schimbării
macazelor şi^ a semnalelor pe teritoriul unei gări şi semnalizarea executării comenzilor, de la un panou care se
găseşte la punctul de dispecer. Trebuie să existe o interblocare a circuitelor de telecomandă, care să nu permită
formarea şi desfacerea parcursurilor în cazul încălcării regulilor de siguranţă a circulaţiei. în acest caz se
semnalizează imposibilitatea efectuării comenzii, iar comanda se poate memoriza şi executa atunci c-înd există
condiţiile pentru
aceasta. _ .. ...
O importanţă deosebită o prezintă utilizarea telemecanicii la staţiile de triaj. Numărul vagonului poate fi
comunicat dispecerului fie printr-o instalaţie de televiziune industrială, fie printr-un cod, manevrarea macazelor şi
frînarea vagoanelor de pe liniile de triaj făoîndu-se prin comenzi date de dispecer sau de o maşină de calculat.
Controlul centralizat al circulaţiei (CCC) cuprinde auto- blocarea si centralizarea eiectrodinamică şi
realizează operaţiunile de comandă şi control pe o distanţă de 150—200 km. Ma- cazele şi semnalele, se pot
manevra fie individual, ţie se pot crea, cu o singură comandă, itinerarii tip stabilite. Pe lingă separarea în timp,
utilizată de regulă în centralizarea electrică, volumul mare de informaţie în ambele părţi necesită şi285multiplicarea in .
frecventă. Pentru’CCC se utilizează circuite fizice. Se pot utiliza de asemenea liniile de radiorelee, care servesc atît
^pentru teleme- canică, cît şi pentru telefon, televiziune industrială etc. .
Centralizarea electrică măreşte capacitatea de tranzit a gărilor cu 50—70% reduce personalul cu 30—
50%. CCC per
mite mărirea capacităţii de tranzit cu 25 40%, măreşte viteza cu 10—15%, reduce personalul de deservire necesar cu
40—50 persoane la 100 km de cale ferată. •
O importanţă dteosebită o are utilizarea CCC la căile ferate electrice; în acest caz, se efectuează de
asemenea comanda şi
controlul regimului staţiilor de transformare si a liniei de troleu Una din greutăţile ce apar în utilizarea CCC‘la căile
ferate electrice este asigurarea unui nivel mic de perturbaţii în canalul de telecomunicaţie. In acest caz, se utilizează de
obicei frecventele acustice.
O altă ramură a transportului, în care telemecanizarea asigură mari avantaje din punct de vedere economic, este trans -
portul urban — liniile de autobuze, tramvaie, troleibuze. In momentul de faţă, de dirijarea acestui transport se ocupă o
întreagă armată de dispeceri şi controlori, care pot să'comunice, telefonic cu serviciul de dispecer. Telemecanizarea
transportului urban se face stabilind un număr de puncte de control, de unde traduc- toarele de post comunică numerele
vehiculelor în momentul cînd acestea trec prin postul de control. Traductorul poate fi cu celulă fotoelectncă care „citeşte“
numărul vehiculului, „scris" cu o serie de dungi albe pe un fond întunecat, succesiunea de impulsuri for- mînd un .cod.
Dispecerului i se comunică şi aglomerarea transportului. Dispecerul are posibilitatea să selecteze vehiculul cu careţ doreşte
să vorbească printr-un sistem de selecţie care, întru- cît numărul de obiecte dispersate este extrem de mare, se face •prin
separare în timp sau separare mixtă în timp şi frecvenţă.. ' Canalele folosite sînt circuite telefonice şi, în special, canale
radio.
n
w T transporturile navale (în afară de telejnecanizarea făcută pe vasele mari), se utilizează telemecanizarea ecluzelor,
ceea ce permite dispecerului controlul continuu asupra trecerii navelor, măreşte considerabil capacitatea de trecere a
canalelor şi siguranţa în exploatare. In general, im sistem de ecluze este un sistem cu un număr mic de obiecte dispersate
liniar, ceea ce permite utilizarea separării prin frecvenţe: canalele de telecomunicaţie folosite sînt circuite telefonice, iar
în cazul unor distante mari, radiorelee. ’
în transporturile aeriene, în afară de telemecanizarea avioanelor, în marile aeroporturi este necesară
telemecanizarea iluminării pistelor de aterizare, telemecanizarea staţiilor de radiopilotaj situate pe teritoriul aeroportului,
telesemna li zarea ocupării pistelor 'de către avioane, telesemnalizarea transportului bagajelor etc.
în telecomunicaţii, obiectele telemecanizate sînt de regulă staţii de amplificare, staţii de radio, telefon sau telegraf,
staţiile de radioficare, punctele de linie pe magistralele de telecomunicaţii şi staţiile intermediare ale liniilor de
radiorelee.
Pentru staţiile de amplificare şi punctele de transformare de radioficare este necesar un număr mare de telecomenzi
şi tele- semnalizări (70—120 pentru fiecare subcentru care alimentează
3—5 puncte de transformare). Canalele de telecomunicaţie care ' se utilizează în acest caz sînt circuite fantomă pe linii
telefonice sau circuite telefonice alocate.
Centralele, telefonice automate (CTA) satelit şi CIA raionale, în cazul cînd sînt telemecanizate, pot lucra fără
personal de deservire, punctul de dispecer fiind Ia o CTA principală.
La liniile magistrale pe cablu este necesară telemecanizarea punctelor de amplificare fără personal, care se găsesc la
distanţe de 6—35 km. In acest caz se pune problema creării unor instalaţii de TC-TS.cu consum de energie mic (2—3 W),
sau alimentarea lor cu un circuit separat de la dispecer. Numărul de obiecte este de aproximativ 10 pentru un punct de
dispecer. în telesem- nalizări intră şi semnalizarea de avarie a scăderii presiunii gazului introdus în cablu pentru prevenirea
derânjamentelot, traductoarele fiind plasate la 0,6—1,5 km distanţă unul de altul. Datorită costului ridicat al cablurilor,
canalul de telecomunicaţie pentru telemecanică nu trebuie să aibă deeît două, cel mult trei fire. Se pot utiliza şi circuite
fantomă. .

4. Telemecanizarea în întreprinderile industriale şi de construcţii

Controlul centralizat în întreprinderile industriale permite cunoaşterea de către dispecer a felului cum decurg
procesele tehnologice în diversele puncte ale întreprinderii şi dă eventual posibilitate dispecerului să intervină în mersul
proceselor. în cazul unor întreprinderi mari, care ocupă suprafeţe întinse (combinate metalurgice, chimic^, alimentare, de
materiale de construcţii etc.) este necesară utilizarea telemecanicii. Aceasta poate să fie avantajoasă din punct de vedere
tehnico-economic şi în cazul unor întreprinderi industriale nu atît de întinse ca^ teritoriu însă cu un număr mare de obiecte
de control şi comandă, în care caz este necesar un număr mare de fire.
In general, prin instalaţia telemecanică, dispecerul primeşte informaţii despre temperatură, debit, presiuni, număr de
obiecte, greutăţi’ de materiale, situaţia alimentării cu combustibil, apă, abur tehnologic, energetica întreprinderii etc.
Volumul de tele- mecanizare poate fi mult scăzut în cazul unei automatizări locale, cînd dispecerul primeşte doar
informaţii cu caracter calitativ asupra obiectelor telemecanizate ale procesului, avînd posibilitatea de a obţine la cerere
informaţii cu caracter cantitativ. în cazul proceselor continui de fabricaţie, dispecerul trebuie să cu, 287
•noascâ în orice moment producţia fabricii, cît şi producţia diverselor sectoare.
Comenzile date de dispecer pol privi, de exemplu, închideri :sau deschideri de vane, conectări sau deconectări de motoare
electrice ale maşinilor-unelte, ale liniilor tehnologice, uneori încărcarea şi descărcarea stopurilor Ia cuptoarele înalte etc. In unele
cazuri^ atunci cînd automatizarea locală- nu se poate face, •dintr-o cauză sau alta, este necesară telereglarea debitului, pre siunii sau a
unor rezistenţe electrice.
în cazul unor procese tehnologice lente, se utilizează cou- Irolul ciclic al obiectelor,, aceasta dînd posibilitatea unei simpli-
licări substanţiale a aparaturii. Comenzile şi semnalizările de executare a comenzilor se dau în momentul în care obiectul se găseşte sub
control, existînd posibilitatea de a întrerupe ciclul, în cazul unor obiecte a căror funcţionare trebuie urmărită per manent, se combină
controlul ciclic al majorităţii parametrilor •cu controlul permanent al unui număr restrîns 'de parametri.
Canalelor de telecomunicaţie li se pun în general condiţii grele^de asigurare a stabilităţii la perturbaţii, mai aies datorită
vecinătăţii lor permanente cu reţeaua de alimentare cu energie electrică. In acest caz, se utilizează cablele telefonice si uneori reţeaua de
iluminat.
Specifică multor întreprinderi industriale este alimentarea cu energie electrică de la un singur sistem energetic. îri acest caz
■sistemele telemecanice de tip discontinuu cu separare în timp destinate întreprinderilor industriale se pot realiza mai simplu, utilizând
existenţa tensiunii alternative sincrone Ia punctul de comandă şi la toate punctele de execuţie (v. cap. IV).
Un caz special de telemccanizare în întreprinderile industriale şi în construcţii îl prezintă telecomanda obiectelor mobile ■
-poduri rulante, macarale, electrocare etc. O particularitate importantă a acestui caz constă în faptul că nu este necesară
telesemnalizarea executării comenzilor, aceasta observîndu-se de către operatorul care dă comenzile. Numărul de comenzi necesare
este dictat de numărul de motoare electrice al obiectului, de numărul de trepte de accelerare ale fiecărui motor, de diversele comenzi
auxiliare — semnalizări optice, acustice etc., precum de gradul de automatizare al obiectului.
.intrucît persoana care comandă podul rulant sau macaraua trebuie să poată să schimbe locul pentru supravegherea încăr cături^,
soluţia modernă constă în utilizarea unui post de comandă mobil, portabil, şi utilizarea unui canal -de telecomunicaţie radio. în cazul
canalului de telecomunicaţie radio, trebuie avută în vedere posibilitatea defectării punctului de emisie în timpul

288

289
executării unei comenzi, ceea ce poate face imposibilă oprirea obiectului. Acest lucru se poate preveni prin întreruperea 'alimen tării
obiectului, mobil în cazul dispariţiei legăturii ^radio sau prin transmisia permanentă sau ciclica .a comenzilor, în care caz, în lipsa
comenzilor, obiectul comandat este imobil.
Comanda electrocarelor se face pe o rută stabilită, prin inducţie de la un cablu îngropat în podeaua 'haled, persoana care
comandă stînd la un punct fix.
Avantajele comenzii obiectelor mobile sînt, în cazul podurilor rulante sau al macaralelor, asigurarea protecţiei muncii
macaragiului şi creşterea productivităţii muncii printr-o precizie ridicată în manevrarea încărcăturii, ceea ce are o deosebită_ im portanţă
în turnătorii, forje, s.au pe şantierele de construcţii, în cazul lucrului cu panouri prefabricate.

5. Telemecanizarea în mine

Numărul mare de obiecte dispersate în locuri greu de controlat şi comandat, necesitatea de a realiza controlul centralizat al unui
proces tehnologic complex fac ca telemecanizarea să fie •o cerinţă primordială în ridicarea -productivităţii -muncii şi în mărirea
siguranţei în exploatare în mine.
Astfel, în mine trebuie telemecanizate combinele de^ săpare şi combinele miniere sau transportoarele de abataj, dacă nu.se
utilizează combinele ; scocurile sau troliile planurilor înclinate, semnalele- şi macazele căii ferate de mină, basculatorul de vago- nete,
colivia, instalaţia de ventilaţie, instalaţia -de evacuare a apelor, diverse obiecte'energetice, (staţii -de transformare, contac- toare) etc.
w
De regulă,.instalaţiile de suprafaţă se controlează^-de către ajutorul de dispecer, dispecerul principal ocupîndu-se atît de pro -
cesul tehnologic subteran, oît şi de cel de suprafaţă. .
Pentru majoritatea acestor obiecte sînt necesare doar comenzi de conectare sau deconectare, cu semnalizarea poziţiei obiectului
(de exemplu combinele, transportoarele sau întrerup- toarele de energie electrică). Trebuie remarcat că se -poate face controlul
permanent asupra funcţionări^ combinelor, în cazul utilizării combinelor de cărbune cu freză ; prin instalarea unor traductoare de efort
în freză, dispecerul poate să-şi dea seama după forma semnalului, dacă combina înaintează în cărbuni sau în steril. w _
La dispecer trebuie avută o evidenţă a numărului de vago- nete care au fost date de fiecare sector pe sohimb, cu înregistra-

19 - Telemeeanica industrială
rea Iui, şi a numărului de 'basculări a basculatorului sau a ■numărului de skipuri golite.
In ceea ce priveşte calea ferată îngustă utilizată în mină, telemecanizarea ei prezintă probleme similare
cu cele prezentate de telemecanizarea transporturilor. Pe panoul dispecerului trebuie să se găsească indicate, pe
sohema galeriilor şi abatajelor, liniile de cale ferată, cu indicarea macazurilor, semnalelor şi a poziţiei garniturii
!
de tren. ’
Volumul de telemecanizare scade o dată cu introducerea automatizării locale. Astfel, mişcarea coliviei
sau skipului poate fi automatizată în întregime, folosindu-se tradiictoare magnetice, pentru reglarea vitezei, şi
traductoare care semnalizează încărcarea skipului, pentru dirijarea mişcării şi a descărcării. Instalaţia de
evacuare a apelor trebuie de asemenea automatizată, funcţionarea pompelor fiind dirijată automat, în funcţie de
nivelul apei. în aceste cazuri dispecerul primeşte numai semnalizări de avarie şi are posibilitatea să intervină,
oprind instalaţia şi tri- miţînd echipa de reparaţii. ' '
Instalaţia de aeraj are o importanţă extrem de mare. Pentru buna ei funcţionare se controlează debitul,
temperatura, umiditatea şi conţinutul în metan al aerului. Această instalaţie se automatizează prin introducerea
reglării automate a debitului, temperaturii j>i umidităţii aerului. Conţinutul în metan se analizează şi se
înregistrează de asemenea automat'; la depăşirea dozei admisibile se transmite o semnalizare optică şi acustică.
Avîndu-se în vedele costul ridicat de exploatare a instalaţiei de aeraj, se prevede posibilitatea telecomenzii —
conectării şi deconectării — diverselor grupuri de aeraj, după necesitate, şi telesemnalizarea funcţionării
acestora.
Sistemele de telemecanică utilizate în mine sînt proiectate pentru obiecte concentrat-dispersate. O
soluţie modernă pentru transmisia semnalelor telemecanice o constituie separarea în timp pînă la obiectele
concentrate — de exemplu pînă la abataje sau la unele galerii principale. Separarea ulterioară pe obiecte se face
în frecvenţă. Pentru telemecanizarea unor obiecte concentrate de suprafaţă, de exe^nplu pentru staţiile de
transformare, se utilizează separarea în timp. '
Datorită condiţiilor specifice de exploatare, în mine pot fi utilizate numai canalele de telecomunicaţie pe
liniile de transport de energie electrică, sau pe liniile telefonice. Faptul că galeriile sînt în continuă extindere
pune condiţii atît canalelor de telecomunicaţie cît şi sistemelor telemecanice, care trebuie să fie extrem de
maleabile.
In sfîrşit, în condiţiile de exploatare din mine este pri- . mordială condiţia utilizării unor aparate fără
contacte, în execuţie antigrizutoasă. . .
Ca urmare a introducerii telemecanicii se măreşte productivitatea muncii, creşte siguranţa în
desfăşurarea procesului tehnologic şi se îmbunătăţeşte securitatea muncii. Un exemplu al măririi productivităţii
muncii este mărirea vitezei medii a mijloacelor de transport în subteran cu aproximativ 30%, ca rezultat al
telemecanizării.

6. Telemecanizarea în agricultură

în agricultură, telemecanizarea este necesară în primul rînd în sistemele de irigaţie şi în reţelele

energetice săteşti. In acest caz, sistemele sînt dispersate pe suprafeţe întinse şi pe lungimi considerabile, la
fiecare obiect corespunzând de regulă un volum mic de telemecanizare.
Pentru sistemele de irigaţie numărul de obiecte poate fi de cîteva sute, obieptele fiind dispersate pe
lungimi ajungînd la zeci de km. Gradul de concentrare este foarte mic — cel mult 3—8 .obiecte dispuse în
acelaşi punct.
Telemecanizarea sistemelor de irigaţie cuprinde, telemă- sura nivelului şi a debitului apei în diversele
puncte principale ale sistemului, telecomanda vanelor de ecluză şi, eventual, tele- reglarea regulatoarelor
automate de nivel. Regulatoarele automate se instalează în punctele unde au loc schimbări rapide de regim.
Telesemnalizarea de avarie trebuie în unele cazuri să fie însoţită şi de protecţia de avarie, care închide vanele
de captare, le deschide pe cele de evacuare şi deconectează regulatoarele automate. Pentru cazurile în care nu
există regulatoare automate de nivel, este necesară telereglarea poziţiei vanelor de ecluză sau telecomanda mai
multor poziţii ale unei vane, cu semnalizările respective.
Trebuie asigurată290legătura telefonică cu unele puncte ale sistemului de irigaţie. 291
Avîndu-se în vedere faptul câ procesul este lent, se utilizează telemăsura ciclică lentă însoţită de
telemăsură la cerere fie cu sisteme de separare în frecvenţă, care sînt recomandate pentru sistemele dispersate,
fie cu sisteme cu separare în timp, pentru un grad mai mare de concentrare a obiectelor. Au fost utilizate de
asemenea şi procedee specifice separării pe circuite fizice. '
 Canalele utilizate sînt circuite fizice sau cable telefonice. Se poate utiliza şi legătura radio, însă aceasta
este o problemă de perspectivă. Tot ca problemă de viitor apropiat se poate menţiona utilizarea unor maşini
electronice de calculat pentru menţinerea permanentă în canalele ele distribuţie a unor’cantităţi de apă
proporţianale cu cea din canalul principal.
Experienţa sovietică arată că eficacitatea economică obţinută este considerabilă. în urma introducerii
automatizării şi telemecanizării la unul din sistemele -de irigaţie din R.S.S. K.ir- ghiză, numărul personalului
de deservire a scăzut cu 40%', Cheltuielile de transport a apei au scăzut cu 24%. suprafaţa irigată a putut fi
mărită cu 5—10%', siguranţa de funcţionare a sistemului' a crescut, âu fost excluse posibilităţile de avariere a
construcţiilor hidrotehnice şi de inundare a punctelor locuite, regimul de irigare s-a îmbunătăţit, iar pierderile
de apă s-au micşorat.
Sistemele energetice săteşti reclamă uneori soluţii de tele- mecanizare speciale datorită caracteristicilor
lor; puterea relativ mică, dispersarea pe un teritoriu mare a unui număr' mare de obiecte. Cerinţele dş
operativitate şi siguranţă în funcţionare a instalaţiilor de telemecanizare a reţelelor energetice săteşti sînt mai
scăzute decît în general în energetică, ceea ce duce la simplificarea aparaturii.
în sfîrşit, una din utilizările telemecanicii în agricultură este telecomanda obiectelor mobile şi în special
a tractoarelor. în ultimul timp au apărut construcţii care permit deservirea de către un singur om a mai multor
tractoare în regiunile de şes, unde este posibilă supravegherea lor simultană. Această telecomandă se face prin
radio.

7. Telemecanizarea în gospodăria comunală

Gospodăria comunală a unui oraş cuprinde o serie de sisteme, cum ar fi sistemele de alimentare cu apă,
gaze naturale, energie electrică, iluminat public, termoficare, canalizare şi transport orăşenesc. Fiecare din
aceste sisteme are un număr mare de obiecte dispersate pe teritoriul întregului oraş, obiecte care sînt însă legate
prin acelaşi regim tehnologic în cadrul sistemului respectiv.
•Din punct de vedere telemecanic, obiectele pot prezenta fie sisteme dispersate, fie sisteme concentrat-
dispersate. Sistemele dispersate cuprind iluminatul public, fîntînile arteziene, vanele de< la. sistemele de
termoficare, unele staţii de distribuţie ale reţelei orăşeneşti de gaze naturale etc. Sistemele concentrat-
dispersate cuprind staţiile de pompare pentru reţeaua de alimentare cu apă, staţiile de transformare etc.
Greutăţile care se ridică la elaborarea instalaţiilor tele- meeanice pentru gospodăria comunală sînt
condiţiile de lucru şi condiţiile impuse canalelor de telecomunicaţie.
Prin condiţii grele de 'lucru se înţelege faptul că instalaţiile telemecanice din gospodăria comunală
trebuie să lucreze cu siguranţă mare în funcţionare, adeseori în atmosferă umedă (peste 85%), cu variaţii mari
de temperatură — de exemplu instalaţiile din reţeaua de alimentare cu apă, în praf. Se lucrează uneori în
atmosferă de gaze explozibile, alteori în condiţii de vibraţii — în vehiculele transportului orăşenesc.
Reparaţiile, controlul preventiv, reglarea în timpul exploatării, sînt greu de efectuat (de exemplu la instalaţiile
din sistemul de canalizare).
Canalele de telecomunicaţie folosite pun .probleme de utilizare cît mai economică, întrucît pe teritoriul
oraşului nu se pot instala circuite speciale, aeriene sau în cablu, de lungime mare. Pentru oraşele mari, în care
există centrale telefonice secundare, numărul de circuite între aceste centrale este foarte redus şi în majoritatea
cazurilor nu se poate aloca mai mult de un circuit telefonic pentru telemecanică şi convorbiri telefonice între
obiectele telemecanizate şi punctul de dispecer. Deseori problema legăturii între punctul de dispecer şi
obiectele telecomandate trebuie rezolvată cu ajutorul circuitelor fantomă. în unele cazuri, pentru obiecte cu
foarte mare dispersare, ca de exemplu comanda centralizată a iluminatului public, se foloseşte drept canal de
telecomunicaţie reţeaua de 50 Hz sau alte relele de forţă (de exemplu, reţeaua de curent continuu a
tramvaielor).
Telemecanizarea obiectelor gospodăriei comunale asigură o mare eficacitate economică. Astfel, în
reţeaua de alimentare cu apă creşte coeficientul de exploatare a pompelor, se micşorează consumul de energie
electrică, distribuirea apei se face mult mai judicios, îmbunată ţin du-se deservirea consumatorilor.
293 al iluminatului public duce la micşorarea energiei electrice consumate în timpul
Controlul centralizat 293
nopţii, aproximativ cu 40% din consumul de energie al iluminatului public.
Telemecanizarea transportului orăşenesc, despre caie s-a mai vorbit, duce de asemenea la economii mari.
Astfel, într-un oraş mare există cîteva zeci de puncte de control pentru tram
 vaie; un număr corespunzător de puncte există şi în reţeaua de autobuze, de troleibuze. In acest fel, în
afară de eliberarea personalului de control ocupat cu această muncă, se măreşte considerabil capacitatea de
transport şi scade coeficientul de aglomerare.

CONCLUZII

Telemecanizarea industriala constituie un factor important al progresului teihnio. Telemecanizarea

permite creşterea considerabila a productivităţii muncii, mărirea siguranţei' de desfăşurare a producţiei,
creşterea productivităţii şi capacităţii utilaîelor tehnologice de bază, precum şi obţinerea a o serie de alte
efecte tehnico-economice importante.
Cheltuielile de investiţii necesitate de telemecanizare prezintă o pondere foarte redusă în comparaţie
cu investiţiile în utilajele tehnologice; aceste Cheltuieli se amortizează în 1—4 ani adica mult mai repede
deoît se produce uzura fizică sau morală a aparaturii telemecanice.
Dacă procesele de producţie se concep şi se, proiectează de Ia bun -început in premiza
telemecanizării, cheltuielile necesitate de aparatura telemecanică sînt de regulă acoperite de economiile ,
'nvestlt‘i obţinute în utilaje, clădiri etc. fată de cazul producţiei netelemecanizate. ’ '
Telemecanizarea nu se realizează independent, rupt de procesul de automatizare a industriei, ci ca
parte. constitutivă a acestui proces. Elaborarea telemecanizării trebuie efectuată în stnnsa corelare cu
elaborarea automatizării. Un nivel ridicat de automatizare permite obţinerea eficacităţii tehnico-economice
maxime a telemecanicii; telemecanica lărgeşte posibilităţile si eficacitatea automatizării.
Realizarea lucrărilor de telemecanizare este de actualitate ea corespunde liniei generale de introducere a
tehnicii noi în industria R.P.R în R.P.R. există asigurate, şi sînt în continuă dezvoltare, condiţiile materiale
necesare acţiunii de telemecanizare. pi oducţia industrială de aparate de automatică şi telemecanică şi de
elemente constitutive — piese radioelec'tronice electromecaniceetc.; experienţe industriale reuşite de
introducere' a telemecanicii-în diferite ramuri ale economiei naţionale; experienţă acumulată în cercetarea,
proiectarea şi execuţia sistemelor telemecanice şi a instalaţiilor telemecanizate.
 Telemecanica -este o ramură a tehnicii transmiterii de informaţii, clar .este totodată o ramură specifică a
acestei tehnici, cu caracteristici distincte.
în telemecanică nu există soluţii univoce. în stadiul actual al tehnicii, o problemă de telemecanizare
poate fi rezolvată in felurite moduri, cu utilizarea a diferite tipuri de sisteme, cu rezultate influenţate adesea în
mai mare măsură de amănunte de realizare tehnică, de calitatea execuţiei aparaturii sau instalaţiei, de
calificarea exploatării şi întreţinerii, decît de însuşi principiul soluţiei tehnice.
Soluţiile tehnice şi liniile de dezvoltare formează obiectul .unor vii dispute teihnico-ştiinţifice. Criteriul
de bază al acestor dispute îl constituie criteriul ingineresc general: realizarea unui maxim de performanţe,
tehnice şi economice. Or, atît performanţele tehnice (din punct de vedere al transmisiei informaţiei şi din punct
de vedere al robusteţei şi siguranţei de. funcţionare), cît şi ■cele economice, sînt condiţionate în mod esenţial
de elementele constitutive ale aparaturii. -Dispozitivele semiconductoare şi -dispozitivele magnetice de
comutaţie au schimbat în ultimii cinci ani în mod radical indicii tehnico-economici ai sistemelor tele- mecanice
realizate pe baza diferitelor soluţii, ponderea diferitelor soluţii, conducând totodată la apariţia unor soluţii
principial noi *). Este de aşteptat ca aceşt proces să continue.
Totuşi, pentru perioada actuală de dezvoltare a tehnicii telemecanicii, există conturate anumite puncte de
reper.
Complexitatea sistemelor telemecanice în genere este cu .atît mai mare, cu cît cuplul de informaţie este
mai mare. Prin .complexitate se înţelege atît concentrarea mai multor informaţii .şi mai -multor funcţiuni
telemecanice într-un sistem unitar de .semnale, cît şi, prin urmare, utilizarea unor metode de codificare ,de tip
superior. Utilizarea unor sisteme de complexitate ridicată la cupluri de, informaţie reduse, sau invers, constituie
soluţii în genere tehnic posibile, dar economic neraţionale.
în cazul transmisiei informaţiei cu caracter cantitativ, sistemele de tip continuu asigură o economicitate
superioară, în limitele preciziei de 1—2,5%. Sistemele cu modulaţie în amplitudine se utilizează .numai pe
circuite fizice lă distanţe mici. Sistemele cu modulaţie în frecvenţă şi cele cu modulaţie în timp sînt în mare
.echivalente, avantajele relative fiind condiţionate în

■*)■ Prefacerile .intervenite .în ’ telemecanică în urma dezvoltării noilor ■elemente sînt cele mai
evidente. Totuşi, nu .trebuie omişi şi alţi factori stimulatori ai prqgresului telemecanicii, cum sînt
dezvoltarea metodelor de automatizare complexă ,,şi .dezvoltarea .teoriei informaţiei. ' ■

294 ' 1295

primul rînd de realizarea tehnică a aparaturii. O precizie superioară poate fi atinsă numai cu ajutorul sistemelor
de tip discontinuu. De asemenea, utilizarea sistemelor de tip discontinuu poate deveni raţională în cazul
necesităţii de a transmite informaţii asupra unui număr mare de mărimi rapid variabile, deoarece sistemele de
tip discontinuu pot asigura o viteză mai mare de transmisie a informaţiei.-
Sistemele de tip discontinuu cu separare în timp sînt sistemele care oferă posibilităţile cele mai largi,
puţind fi sisteme multifuncţionale, autoorganizate, cu flux de informaţie ridicat. Pentru transmisia informaţiei
cu caracter calitativ, sistemele cu separare în frecvenţă sînt raţionale în cazul dispersării pronunţate a
obiectelor, iar sistemele cu separare în timp — în cazul concentrării pronunţate. Pentru cazurile intermediare,
se pot utiliza atît sisteme cu separare în frecvenţă (în limitele unui număr total redus — de ordinul zecilor — al
informaţiilor), cît-şi sisteme cu separare în timp, dar tendinţa actuală 'este de a utiliza, sisteme cu separare
mixtă —r în frecvenţă şi în timp. Criteriul, gradului de dispersare nu este unicul, un cuplu -mare de informaţie
reclamă separarea -în timp; condiţiile grele de stabilitate la perturbaţii pentru amplitudine limitată' a semnalului
sînt. satisfăcute în mai bune condiţitmi de separarea în frecvenţă, iar pentru putere medie limitată a semnalului
— de separarea în timp. Separarea pe circuite fizice este limitată la domeniul cuplurilor de -informaţie foarte
reduse.
. . Telemecanica nu necesită canale de telecomunicaţie principial diferite de cele uzuale în telecomunicaţii.
Pentru procesele tehnologice care cuprind întinderi teritoriale considerabile este raţională utilizarea în comun a
unor linii magistrale de telecomunicaţie pentru uzul telecomunicaţiilor şi pentru telemecanica.
Pentru elucidarea perspectivei apropiate de dezvoltare a telemecanicii industriale sînt de subliniat cîteva
tendinţe în curs de desfăşurare.
Prima tendinţă: telemecanica -industrială se conturează şi se separă tot mai net de ramurile înrudite ale
tehnicii: telecomunicaţii, automatică, maşini de calcul etc. şi, totodată, se îmbogăţeşte cu procedeele
şi'elementele nou realizate în ramurile înrudite ale tehnicii, încadrîndu-se organic în unitatea acestora.
A doua tendinţă : se dezvoltă sisteme telemecanice de complexitate din ce în ce mai mare, de uz cît mai
general, .în serii unitare de elemente şi blocuri şi, totodată, pentru anumite cazuri concrete cu număr
considerabil de obiecte telemecanizate în economia naţională, se dezvoltă sisteme specializate, cît mai simple
şi mai economice. Se trece la realizarea unor serii unitare de elemente şi blocuri de uz general, care să permită
constituirea atît a unor sisteme de complexitate mare, cît şi a unor sisteme simple şi economice pentru anumite
domenii de obiecte -industriale numeroase. __ u __
Experienţa introducerii telemecanicii a arătat că, în pas cu progresul tehnic, utilizarea sistemelor _ de un
anumit grad de complexitate devine raţională ia cupluri de informaţie din ce în ce mai reduse — aceasta este a
treia tendinţă. însuşi domeniul de aplicaţie a procedeelor .telemecanice se extinde în ambele direcţii — atît în
direcţia cuprinderii unor distanţe tot mai mari, cît şi în cea opusă, a utilizării şi la distanţe tot mai mici.
A patra tendinţă o constituie reducerea continuă a volumului de telemecanica în urma dezvoltării
automatizărilor ^locale şi mărirea acestui volum odată cu dezvoltarea automatizării complexe a marilor
complexe tehnologice, conduse centralizat cu ajutorul maşinilor de calculat.

296
 BIBLIOGRAFIE
/7, /С Акульшин, С. Я. Евланов, Основы теории электрической связи, часть II, Связьиздат, Москва, I960.
Я. Д. Босый, Электрические фильтры. Государственное издательство технической литературы УССР, Киев, 1959.
F. Cahen, A. Déjou, Le contrôle automatique de la marche en parallèle de très vastes ensembles d*intercormection, Bulletin de la
S.F.E., vol VIII, Nr. 92, 1958, pp. 463—478,
5, Condrea, Bazele transmisiunilor cu fir, Litografia MIC. Bucureşti, vol. I, 1956, vol. II, 1958.
Дума, К повышению эффективности передачи информации в промышленном телеизмерении. Первый международный
конгресс ИФАК по автоматическому управлению, Москва, i960 г.
М. Duma, Problema tejemasurii în R.P.R. A doua Consfătuire naţională asu-
pra automatizărilor industriale din R.P.R., Bucureşti, 1957.

ba fco
M. Duma, Telemecanica industrială. Cursul de automatizare organizat de Academia R.P.R. şi ASIT, Bucureşti, I960.
M. Duma, Telemecanica industrială şi controlul centralizat, Automatica şi Electronica, Nr. 6, I960, pp. 256—259,
M, А, Гаврилов, Современное состояние и основные проблемы исследовательской работы в области
телеуправления, Телемеханизация в народном хозяйстве, Издательство АН СССР, Москва, 1956 г.
М. А. Гаврилов, Современное состояние теории релейных схем, Телемеханизация в народном хозяйстве, Издательство АН
СССР, Москва, 1956 г.
М. А, Гаврилов, Основные научные проблемы, вытекающие из задач телемеханизации в народном хозяйстве СССР, Научные
проблемы телемеханизации производственных процессов, Издательство АН СССР, Москва, 1957 г. .
С. А. Гинзбург, И. Я. Лехтман, В. С. Малов, Основы автоматики и телемеханики, Гоеэнергоиздат, Москва, 1953 г.
О, А. Горяйнов, Р, Л, Райнес, Телеуправление, Гоеэнергоиздат, Москва, 1954 г.
В. А. Ильин, Важные направления в телемеханике, Вестник АН СССР, №5, 1959 г. рр. 30—34.
В. А. Ильин, Основные научные проблемы телемеханики, Автоматика и Телемеханика, № 4, 1955 г., рр, 321—327.
В. А. Ильин, Системы телемеханики для рассредоточенных объектов, Гоеэнергоиздат, Москва-Ленинград, 1960 г.

298 299
.В. А. Ильин, В. С. Малов, Основные вопросы теории телеизмерения, Научные проблемы телемеханизации производственных
процессов, Издательство АН СССР, Москва, 1957 г.
Г, М, Жданов, Телеизмерение, часть I, Системы интенсивности ; часть П-Синхрокно-следящие и импульсные системы,
Гоеэнергоиздат, Москва-Леиинград, 1952, 1953.
.И. А. Кощеев, Основы теории электрической связи, Связьиздат, Москва, часть I, 1954, часть III, 1957.
/. Loeb, Continu et discontinu dans la technique de la télécommande et des mesures, Automatisme, Nr. 10, 1959, pp. 365—369,
С. Малов, Телемеханика, Гоеэнергоиздат, Москва-Ленинград, I960 г. С. Малов, Телемеханика и энергетических системах,
Издание второе, Гоеэнергоиздат, Москва-Ленинград, 1955.
B. С М а л о в , А. М . Пшеничников, Я. А. Купершмидт, Промышленные' те
леизмерительные системы и цифровая техника. Первый международный конгресс ИФАК по автоматическому
управлению, Москва, I960 г.
А. П. Мановцев, Г. И. Раввин, Основы телеуправления н телеконтроля, Гоеэнергоиздат, Москва, 1959 г.
Gr. С. Moisil, Teoria algebrică a mecanismelor automate. Ed. Academiei R.P.R., Bucureşti, 1960.
M. Я, Nichols, L. L Rauch, Radio Telemetry, J. Wiley, New York, Chapman & Hall, London, 1956.
C. Penescu, Automatica şi telemecanica sistemelor energetice, Ed. Academiei
R.P.R., Bucureşti, vol. I şi II, 1960, vol, III, 1961.
ТА В, Позин, О повышении эффективности телеизмерения, Автоматика и телемеханика, № 10, 1960, рр. 1403—1408.
Р. Л. Райнес, Разработки аппаратуры телемеханики ЦНИЭЛ МЭС, Научно-техническое совещание по вопросам разработки и
производства аппаратуры телемеханики и каналов связи для телемеханики, Ленинград, 1958 г.
5. 5. Sotskov, Bazele calculului şi proiectării elementelor dispozitivelor de automatică şi de telemecanica, traducere din limba rusă,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1956.
.B. Шляндин, Элементы автоматики и телемеханики, Оборонгиз, Москва, 1954 г,
* * * Управление и измерение на расстоянии. Сборник статей, Издательство Иностранной Литературы, Москва, выпуск I,
1957, выпуск II, 1959 г., выпуск III, I960 г.

Capitolul I

.AL Duma, Automatica şi telemecanica. Definiţii şi particularităţi, Electrotehnica, nr. 3, 1954, pp. 98—101.
C. 77, Красивсшй, Перспективы развития телемеханизации в народном хозяйстве СССР. Научные проблемы телемеханизации
производственных процессов, Издательство АН СССР, Москва, 1957.
В. В. Рыбаков, Автоматика и телемеханика з народном хозяйстве, ВИНТИ, . Москва, 1960 г.

300
 Capitolul И

Б. Т. Анашкин, Д, А, Бунин, Вопросы экономики радиорелейной связи.. Автоматика, телемеханика и связь, Nb 11, 1958 г., рр, 18
—20, № 12, 1958 г., рр, 9—12Р
Л1 М. Бахметьев, P. Р. Васильев, Информационные критерии оценки те' леизмерительиых систем, Автоматика и
телемеханика, №4, 1957 г. рр. 37.1—375,
Б. П. Белоус, Высокочастотная связь по линиям электропередачи, Гос» энерго из дат, Москва-Ленинград, 1952 г.
Я. Л. Быховский, Расчетные нормы высокочастотных каналов по линиям электропередачи, Труды ВНИИЭ, вып. VII,
Госэнергоиздат, Москва, 1958 г. *
* * * Channels for telemetry systems. Power, No. 8—12, 1959.
/. Constantinescu, S. Condrea, E. Nicolau, Teoria informaţiei, Editura Tehnica, Bucureşti, 1958.
IO. И. Чугин, Оптимальная девиация частоты в одноканальной телеизмерительной системе, Автоматика и телемеханика, № 4,
1958, рр* 346—354. '
5. Goldman, Information Theory, Constable and Comp, London, 1953.
A. A. X арке вин, Вопросы теории информации в автоматике, Основные- проблемы автоматического регулирования и
управления, Научные проблемы телемеханизации производственных процессов, Издатель*, ство АН СССР, Москва,
1957 г.
A. А, Ильин, Разветвленные силовые сети как каналы связи для телеме
ханики, Госэнергоиздат, Москва—Ленинград, 1961.
B. А. Ильин, О выборе структуры каналов связи для систем телемеханики,
Автоматика и телемеханика, №7* 1957 г., рр. 653—659.
В. А. Ильин, О методах передачи информации и структуре систем телемеханики для рассредоточенных объектов. Первый
международный конгресс ИФАК по автоматическому управлению, Москва* 1960 г.
В. А. Каширин, Оптимальные по помехоустойчивости параметры систем телеизмерения. Автоматика и телемеханика, №2, 1959
г* рр, 226—238,
В, А. Каширин, В, А. Шастова, Помехоустойчивость передачи сигналов телеизмерения по каналу с флюктуацнонными
помехами, Автоматика и телемеханика, №8, 1958 г., рр. 762—775,
В. А. Котельников, Теория потенциальной помехоустойчивости при флюк-
туационных помехах, диссертация, МЭИ, Москва, 1946 г.
B. В. Куликов, Монтаж аппаратуры высокочастотных каналов по линиям
. электропередачи, Госэнергоиздат, Москва, 1959 г.
К. Kulisa, Zagadnienie Iacznosci radiowej na dole kopaln, Prezglad gorniczy* № 4, 1958, pp. 219—221.
C. Я. Литвинов, И. К Саркисов, К использованию труб как электричес
кого канала связи, Известия ВУЗ, Газ и Нефть № 2, 1959 г.,, рр. 99—105. * . .
J. Loeb, Les théories modernes du signal et de l’information. Application à la télécommande et aux mesures, RGE, N° 11, 1952. np. 499
—516.
A. Г. Мамиконов, Радиодиспетчеризация нефтепромыслов, Известия ВУЗ
Газ и нефть, № 2, 1959 г., рр. 93—98.
B. Н. Михайловский, Показатели оценки и возможности повышения ка
чества телеизмерительных систем, Первый международный кок- грее ИФАК по автоматическому управлению,
Москва, 1960 г.
* * * Наладка высокочастотных каналов связи п телемеханики по проводам линий электропередачи, под редакцией В, М.
Подрезова, Госэнергоиздат, Москва, 1958.
И. Ф. Пенкин, Телемеханические каналы связи диспечерекой централизации, Трансжелдориздат, Москва, 1959 г.
A. М. Петровский, О некоторых возможностях применения теории пере
дачи сообщений в телемеханике, Телемеханизация в народном хозяйстве, Издательство АН СССР, Москва, 1956 г.
V, Poltak. Theorie inFormaci a dâlkové méreni, Slaboproudÿ Obzor, Nr. 5, 1957, pp. 309—315.
Я. В. Позин, О помехоустойчивости частотно-импульсного телеизмерения, Автоматика и телемеханика, № 10, 1958 г., рр. 968—
976.
Н. В. Позин, Помехоустойчивость широтно-импульсного и время-импульс- ного телеизмерения при сильных
флюктуацнонных помехах, Автоматика п телемеханика, Ns 2, 1959, рр, 239—248.
** * Railroad microwave-a topic for discussion, Railway Signaling and
Communications, Nr. 10* 1959, pp. 22—24.
С. E. Shannon, A mathematical theory of communication, Bell System Technical Journal, July* 1948, pp. 379—423, oct.
1948, pp. 623—'656.
С. E. Shannon, Communication in the presence of noise,'Proceedings of IRE, Ne 1* 1949,
B. В. Сидельников, Высокочастотная связь по кабельным линиям высокого
напряжения, Вопросы автоматики и телемеханики, НТОЭП, Мос/ ква, 1959 г. 4
G. Swoboda, Die Bedeutung der Informationstheorie für die Fernmesstechnik, ATM, Nr. 6, pp. R 85—89, Nr. 7* pp. R 97—101, 1958.
P. P. Васильев, Эффективность использования полосы частот при телеизмерении, Автоматика и телемеханика, № 11, 1958 г.,
рр. 1066— 1069.
P. Р, Васильев, Г . А, Шастова, Передача телемеханической информации, . Госэнергоиздат, Москва, 1960 г.
Л. Б. Венчковский, В. А. Каширин,301 Ю. И. Чугин, Г, А. Шастова, Помехоустойчивость телеизмерения, Первый международный
конгресс ИФАК по автоматическому управлению, Москва* I960 г.
И. С. Звенигородский, Каналы связи для телемеханики, Госэнергоиздат, Москва-Ленинград, 1960 г.

Capitolul III

A. Л. Абрукин, Время-импульсный преобразователь для телеизмерения,

Телемеханизация в народном хозяйстве, Издательство АН СССР, Москва, 1956 г.
Д. И. Агейкин, Е, Я. Костина, И. И. Кузнецова, под ред. Б. С.- Сотскова, Датчики систем автоматического контроля и
регулирования, Машгиз, Москва, 1959 г.
B. Д. Амбросович, Передатчик телеизмерения низкочастотной системы на
полупроводниковых элементах, Вопросы автоматшш и телемеханики* НТОЭП, Москва, 1959 г,
В. Д Амбросович, Телеизмерительная система ТНЧ-57, Научно-техническое совещание по вопросам разработки и производства
аппаратуры телемеханики и каналов связи для телемеханики, Ленинград* 1958 г.
Boesch, Die Aufgaben und ihre Lösungen in der Fernmesstechnik, Bull. SEV, 1956. .
W. Boesch, Fernmessverfahren, Microtechnic, Nr. 1/1953, pp, 19—24; Nr. 2/1953, pp. 85—91 ; Nr. 3/1953, pp. 142—148 ; Nr. 5/1953,
pp. 256— 260; Nr. 1/1954, pp. 27—32; Nr. 2/1954, pp. 70—74; Nr. 3/1954, pp. 149—153.
J. Boudan, Equipements de télémesure et télécommande à „code de silence“, Ind. pétrole, nr. 6, 1958, pp. 69—83.
A, Crefescu, M. Căluşifâ, Ж. Duma, Televoltmetru şi teleampermetru pentru
circuit fizic, Automatica şi Electronica, nr. 5, 1958, pp. 230—231.
Л! Duma, Teîewattmetru electronic pentru distante mari, Electrotehnica, nr. 8/1957, pp. 258—262. ;
M. Duma, M. Procedeu de modulare magnetică pentru traductoarele
de télémesura în frecventă de impulsuri, certificat de autor nr. 179/41156.
Af. Duma, H. Herşcovici, Filtru RC, Certificat' de autor nr. 186/41206.
M. Duma, W. Roisman, L. Colin, Aparat static universal pentru telemasură pe circuit fizic, Automatica şi' Electronica, nr. 6/1958. pp.
235—240. Republicat în Автоматика и Телемеханика, N9 8 1959 r. pp. 1137—1139.
Af. Dama, Al. Sirbu, Traductor de putere în curent continuu de tip compensat pentru telemăsură, Automatica şi Electronica Nr. 3, 1959.
pp. 119—126. Republicat în Автоматика и Телемеханика, № И, 1959 г, рр. 1537—1541. .
А В. Фремке, Телеизмерение, Госэкергоиздат, Москва, Ленинград, 1958 г. W, Geyger, Gegengekoppelte Gleichstrom-Verstărker,
Arch, techn. Messen, Ne 2, 1950, pp. T 22—T 25.
И. A, 1 ивартоеская, Пути повышения точности телеизмерительных устройств, Телемеханизация энергосистем, Издательство
АН СССР, Москва 1954 г. ' -
С. А, Гинзбург, Методы построения статических преобразователей мощности, Телемеханизация в народном хозяйстве,
Иэдателство АН СССР, Москва, 1956 г. •
№. Head, Industrial telemetering, Instrument and Control System, № 4, 1959, pp. 556—558. *
B. A. Ильин, Многоканальные телеизмерительные устройства с времен
ным разделением, Телемеханизация энергосистем, Издательство АН СССР, Москва, 1954 г. , ■
В. А. Ильин, А. И. Новиков, Новые принципы построения систем телеизмерения с время-импульсной н широтно-импульсной
модуляцией, Автоматика гг Телемеханика, Ns s, 1958 г., рр. 757—761.
A A. McKenzie, И. A. Manoogian, Telemetering, Electronics, № 4, 1956,
В. С. Попов, Компенсационная телеизмерительная система со статическим передатчиком, Измерительная техника, № 1, 1958 г„
рр. 43—47. V■ S. Popou, Utilizarea termorezistentelor cu încălzire indirectă în automatică şi tehnica măsurărilor, Electrotehnica, Nr.
11, 1961.
A. Af. Пшеничников, Анализ работы мультивибратора, собранного по схеме Роера, в промышленных устройствах
телеизмерения, Автоматика и телемеханика, № 9, 1959 г,, рр, 1250—1261.
А. М. Пшеничников, Выбор диапазона частот для промышленных устройств телеизмерения частотно-импульсной системы,
Автоматика и теле-. механика, № 4. 1960 г., рр. 526—529.
А. М. Пшеничников, Работы ЦЛЭМ Мосэнерго по разработке устройств, телеизмерения дальнего действия, Научные проблемы
телемеханизации производственных процессов, Издательство АН СССР, Москва, 1957 г.
/1. М. Пшеничников, Статическая частотно-импульсная система телеизмерения на магнитных и полупроводниковых элементах,
Научнотехническое совещание по вопросам разработки и производства аппаратуры телемеханики и каналов связи
для телемеханики Ленинград, 1958. * '
А. Мя Пшеничников, Телеизмерительные и регистрирующие приборы с магнитными модуляторами в качестве нуль-органа,
Телемеханизация в народном хозяйстве, Издательство АН СССР Москва, 1956 г. '
дсп-пил. мищшнл'н, Аелемеханн-
зацкя энергосистем, Издательство АН СССР, Москва, 1954 г.
Т. Б. Рождественская, Метрологические задачи в области телеметрии. Научно-технические совещание по вопросам
разработки и производства аппаратуры телемеханики к каналов связи для телемеханики, Ленинград, 1958 г. '
G. И. Royer, Pi switching transistor D. C. to A. C. converter having an output frequency proportional to the D. C. input voltage ÂIEE
Transactions, p. I, 1956, vol. 74, pp. 322—324.
R. G. Spearow, G. Helms, A high performance transistorized pulse duration modulator, Nat. Telemet. Conf. (El Paso, Texas), 1957.
P. Стере, M. Дума, M. Сырбу, Системы телеизмерения, разработанные в электротехническом НИИ Минтяжпрома
Румынской Народной“
Республики, Автоматика я телемеханика, № 8, 1959 г„ 1131__________
1136.
A. M. i uricin Măsurarea mărimilor neelectrice cu metode electrice, traducere din limba rusa, Editura Tehnică, Bucureşti, 1958.
№. W* Winiers, The Linear Variable Dilferential Transformer. Instr. and Control System, nr. 10, 1960, pp. 1724—1728.

Capitoîu! IV

Д. А, Абдуллаев, О принципе раздельной передачи сигналов телеуправления при использовании временного признака
импульсов. Научные проблемы телемеханизации производственных процессов Издательство АН СССР, Москва,
1957 г.
В. Д. Амбросович, В. А. Жожикашвили, К. Г. Митюшкин, Бесконтактное . Устройство телеуправления гг телесигнализации па
магнитных элементах. Научно-техническое совещание по вопросам разра- бепки и производства аппаратуры телемеханики и
каналов связи для телемеханики, Ленинград, 1958 г.
I. Auricosie, H. L'homme, Les circuits logiques magnétiques : applications aux calculations numériques et aux commandes à séquences
industrielles, L’Onde 302
Electrique, № 372, 1958, pp. 217—224.
B. M. Байковский, Разностно-дискретный метод передачи информации в телеизмерительных системах, сб. докладов IV-ой
конференции молодых ученых ИАТ, Издательство АН СССР, Москва, 1959 г.
Т. П. Белая Комбинационно-частотные устройства ТУ-ТС разработки ЦНИЭЛ МЭС, Научно-техническое совещание по
вопросам разработки и производства аппаратуры телемеханики и каналов связи для телемеханики, Ленинград, 1958
г.
P. В. Билик, В. А, Жожикашвили, И. В. Прангшивили, Бесконтактные телемеханические системы с временным разделением.
Первый международный конгресс ИФА1< по автоматическому управлению, Москва, 1960 г*
■Р. В. Билик, В. А. Жожикашвили, Бесконтактное телемеханическое устройство для распределенных объектов на магнитных
элементах с прямоугольной петлей гистерезиса, Научно-техническое совещание по вопросам разработки и
производства аппаратуры телемеханики и каналов связи для телемеханики, Ленинград, 1958 г. .
Р. В. Билик, В, #. Силаев, Комплексное телемеханическое устройство для распределенных объектов, Промышленная
телемеханика, Издательство АН СССР, Москва, 1960 г,
G. W. Booth, T. Р. Bothweil, Logic circuits for a transistor digital computer, Trans, Inst, Radio Engrs, No. 3, 1956, pp. 132—138.
.H. И, Бродович, Переходные процессы в спусковой схеме с полупроводниковым триодом. Автоматика н телемеханика, № 3,
1957 г., рр. 273—279*
T, Н, Brown, W. L. Stephenson, Transistor monostable circuits, Mullard tech.
Commun., Nr. 43, .1960, vol, 5, pp. 89—96.
L Bruno, Les télémesures cycliques, Electronique, Nr. 6, i960, pp. 11—23.
■S. H« Caldwell, Switching circuits and logical design, London. Chapman & Hall Ltd, 1957. .
№. Corbonel„ Nouvelle théorie du transistor en regime saturé. Problèmes de commutation, Annales de Radioélectricité, nr. 59, 1960,
pp. 77—89,
•C. £. Champion, H. B. Schultheis, Jr.t A versatile remote control system using a switching matrix decoder, Electr, Engng, nr. 11, 1956,
pp. 973—976.
V. Constantinescu, Instalaţii digitale de control centralizat, Automatica şi Electronica, nr» 2, 1959.
D. Eldridge, Pt £. Dorey, A core-transistor logical element, Proc.IEE, Part. B, No. 7, 1957.
* * * Elektronische Zeifmultiplex—PC Fernmessung, Siemens Zeitschrift, nr. 5, 1960.
.£, И, Гальперин, JO. H. Сулицкий, Полупроводниковые логические .переключающие схемы, Советское Радио, Москва, 1960 г.
М, А. Гаврилов, Развитие и современное состояние теории и техники дискретных корректоров. Доклады Академии Наук СССР,
том. 123, 1958 г., № 6, рр. 1025—1028.
№. А. Гаврилов, В, М. Остиану, В. Я, Родин и Б, Л. Тимофеев, Реализация схем дискретных корректоров. Доклады Академии
Наук СССР, Ш 6, 1958 г.
№. А. Гаврилов, Г. А. Шастова, Основные вопросы теории построения сигналов и теории помехоустойчивости в устройствах
телеуправления. Научные проблемы телемеханизации производственных процессов, Издательство АН СССР,
Москва, 1957 г.
U. Р, Gianota, Switching in rectangular loop ferrites containing air gaps,
J. AppL Phys„ july, 1958, p. 1122.
U. F. Gianola, Г. N. Crowley, The Laddie-a magnetic device for performing logic, The Bell System Technical Journal, No. 1, 1959,
vol. 38, pp, 45—72.
О. А, Горяйнов, Частотно-фазовое устройство телеуправления МЭИ. Научные проблемы телемеханизации производственных
процессов. Издательство АН СССР, Москва, 1957 г. *
S. Guterman, R. D, Kodis, Circuits to perform logical and control functions with magnetic cores. IRE Convention Record, Part. 4, 1954,
pp. 124—132. •
S. Guterman, Kodis R. D R a h m a n SLogical and control functions performed with magnetic cores, Proceedings of IRE, no. 3, 1955, v.
43» pp. 291—298.
С, E. Hard is, Long time delays from a single magnetic storage core, Communication and Electronics, nr. 11, 1959, pp. 454—461.
В. E. Хазацкий, Бесконтактная циклическая система телеуправлення- телесигнализации на феррнт-транзнсторных элементах.
Научнотехническое совещание по вопросам разработки и производства аппаратуры телемеханики и каналов связи
для телемеханики, Ленинград, 1958 г.
1ш Hure, Transistor dans circuits de commutation. Radio Electronique Pro* fessionelle, nr. 283, Mai 1959, pp. 45—47.
В. А. Ильин, К. П. Курдюков, О частотных методах телеуправления рассредоточенными объектами. Автоматика и
телемеханика, Кг 2,
1958 г., рр. 174—186.
В. Л, Иносов, В. А. Луцкий, Кодо-импульсная система телеизмерений для диспечерпзацпи магистральных газопроводов.
Первый международный конгресс ИФАК по автоматическому управлению, Москва, 1960 г,
В. Л, Иносов, Сравнение методов селекции частотных сигналов телемеханики, Автоматизация и приборостроение, Том. 1,
ДТВУ, Киев,
1959 г.
Р. Я. Юргенсон, Синтез кодирующих и декодирующих устройств телемеханики дискретного действия, Издательство ЛЗТИ,
Ленинград, 1959 г.
Р. И. Юргенсон, Физическая реализация самоиспрявляющихся кодов в . избирательных системах с временными каналами,
Научные проблемы телемеханизации производственных процессов. Издательство АН СССР, Москва, 1957 г., рр. 131—135.
;
A. Е. Jackets, Junction transistor multivibrators, Electronic Engineering, nr.
5, 1956.
B. А. Жожикашвили, Дешифраторы устройств телеуправления на маг
нитных элементах с прямоугольной петлей гистерезиса. Автоматика и телемеханика, № 1, 1955, рр. 87—95.
В. А, Жожикашвили, И, В. П рангишвили, Бесконтактное телемеханическое устройство на феррит-диодных ячейках. Научно-
техническое совещание по вопросам разработки и производства аппаратуры телемеханики гг каналов связи для
телемеханики, Ленинград, 1958 г. '
№. Karnaugh, Pulse-schwitching circuits using magnetic cores, Proceedings of IRE, nr. 5, 1955, p. 570.
Ф А. Катков, Сравнительная характеристика основных вариантов построения много частотных устройств ТУ-ТС. Научно-
техническое совещание по вопросам разработки и производства аппаратуры телемеханики и каналов связи для
телемеханики, Ленинград, 1958 г.
Я, Л Кобленц, Построение н анализ однотактных магнитных логических и триггерных коммутационных схем, Электросвязь Кг
3, 1959 г. рр. 73—82.
R. D. Kodis, S. Ruhman, W. D. Woo, Magnetic shift register using one core per bit., National Conv. Record of IRE, pt. 7, 1953, pp. 38—
42.

304 aft — Telemecanica industrială 305

я
Б. Н. Кононову Спусковые и релаксационные схемы на плоскостных триодах, Полупроводниковая электроника,
Госэнергоиздат, Москва- Ленинград, 1959 г.
И.. В. Корольков, Магнитные быстро действу шци е импульсные релейные элементы, Автоматическое управление и
вычислительная техника, Государственное научно-техническое Издательство Машиностроительной литературы,
Москва, 1958 г,
/. Krajovskit Transistor circuits for 1 Mc in digital computers» Electronic „ Engineering, no. 7, 1959, p, 403—407.
ff. A, KynepiUMUÔTj Кодирующие и декодирующие устройства кодо-импульсных систем телеизмерения, Автоматика и
Телемеханика N° 9 1958 г., рр. 879—891.
И. И. Лисицкая, В. И. Михаиловский, К. Д. Надтонный» В, И. Охотская. О частотных элементах телемеханики, Автоматика и
телемеханика № 9, 1959 г», рр, 1262—1267.
А, Г. Мамиконов, Методы кодирования в частотных системах диспечери- зации нефтяной н газовой промышленности,
Автоматизация и телемеханизация в газовой промышленности, Магистральные газопроводы, ГОСИНТИ* Москва.
I960 г.
К. А. Мешковский, Помехоустойчивые коды, Электросвязь, № 8 1957 г. рр, 3—12.
A. F. Newell, The design of logical circuits using transistors and square loop
ferrite cores. Mullard tech. Commun., No. 34, 1958, pp. 110—120.
B. Я. Овласюк, Бесконтактная установка телесигнализации непрерывного
действия, Научно-техническое совещание по вопросам разработки и производства аппаратуры телемеханики и
каналов связи для . телемеханики, Ленинград, 1958 г.
В. М, Остиану, О некоторых вопросах теории сигналов и схемной реализации Дешифраторов для самокорректирующихся
сигналов, Научные проблемы телемеханизации производственных процессов, Издательство АН СССР, Москва, 1957
г.
О. F. Piazza, J. L Cuendot, Das digitale zyklische Fernmeßsystem. Brown Boveri* Elektronik in Industrie und Betrieb, I960.
И. В, Прангишвили, Анализ работы импульсных магнитных элементов в бесконтактных устройствах телемеханики,
Автоматика и телемеханика, Ns 4, 1959 г., рр. 473—486.
Н. В. Прангишвили, Бесконтактное (магнитно-транзисторное) реле Авто- ■ магическое управление, Издательство АН СССР,
Москва, 'i960 г.
И. В. П ранг шив или, Новые узлы бесконтактных устройств телеуправления и магнитно-транзисторных элементах, Научно-
техническое совещание по вопросам разработки и производства аппаратуры телемеханики и каналов связи для
телемеханики, Ленинград, 1958 г,
И, В. Прангишвилиt Новые схемы решения узлов бесконтактных телемеханических устройств, Промышленная телемеханика,
Издательство АН СССР, Москва, 1960 г.
L A, Raichman, A. W. Lo, The transfluxor, Proc. IRE, Nr. 3, 1956, p. 321.
R. A. Ramey, The single-core magnetic amplifier as a computer element! AIEE Trans., Part. I, January, 1953, pp. 442—446.
M. А. РозенблатИмпульсное перемагничивание сердечников с прямоуголь- кой петлей гистерезиса. Электричество, N° 1, 1955
г., рр. 24—28.
Я. Sands* An analysis oF magnetic shift register operation, Proceedings of
, IRE, vol. 41* Nr. 8, 1953, pp. 993—999.
F. A. Sands, The behavior of rectangular hysteresis loop magnetic materials under current pulse conditions. Proceedings of JRE, No 10
1952 pp. 1246—1250.
Л. X, Сеттерберг, Сравнительные анализ дельта-модуляции и импульснокодовой модуляции, Труды третьей международной
конференции по теории передачи сообщений, перевод с английского, Издательство Иностранной литературы,
Москва, 1957 г,
Б. /О Скифта, В. И. Тупас, Схемы синхронного приема частотных сигналов телемеханики (синхронные фильтр-генераторы),
Автоматизация и приборостроение вып. 1, ДТВУ, Киев, 1959 г.
F. Steiner, Werteübertragung durch binare System und ihre Bedeulung fin die Fernwirktechnik» Nachr, tech. Fachber., No. 10, 1958.
И. Slinton, A monostable circuit using a transistor, Electronic Engng. Nr. 372, 1959, pp. 80—81.
А А. Шастова, Исследование помехоустойчивости передачи команд телеуправления методом теории потенциальной
помеустойчивости, часть 1, Автоматика и телемеханика, № 4, 1955, рр, 344—355, часть 2, № 5, 1956, рр, 437—444.
Б. К. Щукин, Основы техники телеуправления, Госэнергоиздат* Москва- Ленинград, 1945 г.
Ю. Томфельд, Комбиипровакое использование импульсных признаков в защищенных циркулярных сигналах, Промышленная
телемеханика, Издательство АН СССР, Москва, I960 г.
V. Tudoroiu, Asupra metodelor de selecţie a obiectelor dispersate, Automatica şi electronica nr. 5* 1960, pp. 202—207.
B, H, Тутевичг Магнитные элементы с прямогольной петлей гистерезиса, Электричество, Ns II, 1955 г., рр. 63—67.
A Vaisman, Contribuţii Ia calculul sistemelor de telemecanică cu multe canale. Automatica şi electronica, nr. 6, 1957, pp. 240—244.
Ван Чуань-Шань, Ca Чоки-Тянь, У Цзи-сянь, Бесконтактная комплексная система телемеханики, Первый международный
конгресс ИФАК по автоматическому управлению, Москва, 1960 г.
An Wang, Magnetic delay line storage, Proceedings of IRE, Nr. 4, 1951, pp, 401—407.
An Wang, W. D. Woo, Static magnetic storage and delay line, J. Apoi. Ph.. Nr. 1, 1950, pp. 49—54.
3. И. Заволокина, Магнитные элементы в цифровых вычислительных устройствах, Госэнергоиздат, Москва, 1958 г.

Capitolul V
306
A. Cowie, A comparison of telemetry systems, Journal of British IRE, Nr. 8,
1959, p. 491—492.
Г, В, Дружинин, Метод расчета надлежностя работы аппаратуры. Автоматика и телемеханика, № 12, 1957 г., рр 1136—1138.
М. Duma, W. Roisman, Stabilizatoare de tensiune alternativa cu amplifica* toare magnetice şi electronice, Automatica şi electronica,
Nr. 5, 1958, pp. 204—212.
Th. Ernst, Das Konstruktionsprinzip der Brown Boveri- Elektronik, Brown Boveri Elektronik in Industrie und Betrieb* 1960.
* * * Fifth national symposium on reliability and quality control in elec
tronics, Proceedings, Philadelphia, 1959.
H. Herşcavici, A. Praniţki, L. Schächter, Convertizaare de curent continuu cu tranzistoare, Automatica şi Electronica» nr. 4» I960* pp.
177—184,
B, £. Козлов, Современный пульт управления днспечерской централи-
зацшт* Автоматика, телемеханика и связь* № №, 1959 г., рр. 8—10.
А. . Мамиконов, М. !. Гешелин, Проблемы надежности телемеханической аппаратуры^для газопроводов, Автоматизация и
телемеханизация в газовой промышленности. Магистральные газопроводы ГОСИНТИ, Москва, 1960 г. НА,
I. Modoni, Cri teri di massima, tecnici ed economici per la progettazione degli impianti di telemisura, Energia eletlrica, № 2/ 1959, pp.
127—138.
Br С. Малов, В. К. Мешков, Диспетчерские пункты энергетических систем,
. Госэкергонздат, Москва-Ленинград, 1965 г.
Mtilville Stein, Outlook for computer control in process industries, Computers and Automation, No. 5, 1959.
А, В. Репин, Некоторые вопросы проектирования диспетчерской централн- зации, Автоматика, телемеханика и связь, № 7, 1959
г., рр 4—7.
И. . Ш абалин, К, вопросу повышения надежности работы устройств телемеханики, Элекетрическке станции, № 5, 1958 г., рр,
67—72,

Capitolul VI

/С Anderson, Industrial telemetry gaining ground, Control Engineering, vol 5 № 7, 1958, pp. 31—32.
A. Andrei, C. Nictilescu, Aparatură pentru controlul centralizat al diagra
melor de pompare Ia sondele de extracţie petrolieră, Automatica şi Electronica, nr. 1, 1960, pp. 11—14.
Автоматизация и телеуправление трубопроводного транспорта,
. Строительство трубопроводов, № 7, 1958 г., рр, 1—3,
Д. В. Ваясанов, TexHinui умовм на телемехагичну систему днспетчеризаш’ MicKoï газоаоГ аткн та ïx аналЬ, BICHÎK АН УРСР,
№ 7, 1958 г. стр. 51—55.
М. В. Бродскии, Телесигнализация и телеуправление на радиорелейных линиях. Электросвязь, № 8, 1957 г., рр. 26—31. •
B. П. Бухголъц, Телемеханизация диспетчерского контроля в шахтах. Ме
ханизация и автоматизация производства, Ns 2, 1959 г., рр. 19—22. J, С. Caillai, Un exemple de roulage moderne : le
métro des mines de God- brange-Hussigny-Tiereelet, Revue de l'Industrie minérale, vol. 38, 1956, nr. 648, pp. 647—664.
G. L Farrar, To-day and to-morrow în process automation, Oil and Gas J. Nr. 7, 1957, pp, 121—136.
M, о. Ганнин, Автоматизация оросительных систем, Первый международный конгресс ИФАК по автоматическому
управле.шю, Москва 1960 г. ч

М. Г, Гешелин, Системы и элементы радиотелемеханмзацни нефтедобывающей

промышленности, Известия ВУЗ, Газ и нефть, № 2 1959 г стр. 87—95.
*
А. С. И ляхинский, Телемеханизация энергетических объектов металлургических
предприятий, Телемеханизация в народном хозяйстве Издательство
АН СССР, Москва, 1956.
Р. Я. Исакович, О направлении работ по автоматизации и телемеханизации
добычи нефти, Нефтяное хозяйство, № 2, 1959 г., рр, 50—54.
Р, Я. Исакович, Ко.нтроль и автоматизация добычи нефти, Москва Госто-
птехиздат, 1959 г. ' •
А. В. Иванов, Телеуправление тяговыми подстанциями электрофицирова- нных
железных дорог, Телемеханизация в народном хозяйстве Издательство
АН СССР, Москва, 1956 г.
Е* Я. Иванченко, И. Ф. Огородников, Перспективы применения токов высокой частоты для дистанционного управления
шахтными забон- ными механизмами, Известия ВУЗ, Электромеханика, Ns 8, 1958 г.
М. И. Карлинская, Телемеханизация объектов коммунального хозяйства, в сб. Телемеханизация в народном хозяйстве,
Издательство АН СССР, Москва, 1956 г.
* М И. Карлинская, Я. Г. Велькин, Телемеханизация городских газовых хозяйств, Издательство Министерства Коммунального
Хозяйства. РСФСР, Москва, 1958 г.
В. Е. Казанский, Телеизмерение в энергосистемах, Госэнергоиздат, Москва- Ленинград* 1957 г.
И. А. Казаринов, Состояние и задачи телемеханизации устройств проводной связи, Научные проблемы телемеханизации
производственных процессов, Издательство АН СССР, Москва, 1957 г.
Ю, П. Корнилов, Телемеханизация городских газовых сетей. Научнотехническое совещание по вопросам разработки и
производства аппаратуры телемеханики и каналов связи для телемеханики, Ленинград, 1958 г.
JI, В. Кублановский, Автоматизация и телемеханизация добычи нефти, Гоетоптехиздат, Москва, 1958 г.
V. F. Long, Telecontrol, another step to pipeline automation, Petrol interamer., No. 3, 1959, p. 60—62, 64—66.
V. F. Long, Philosophy of telecontrol of reciprocating gas engine compres-
^ sors, Pipe Line News, Nr. 10, 1958, pp. 39—48.
E, Maier, Automatizări în reţelele orăşeneşti de distribuţie a gazului natural, Automatica şi Electronica, nr. 4, 1960, pp. 156—162.
M, Mariş, Automatica şi telecomanda în circulaţia trenurilor, Bucureşti, Editura Căilor Ferate. 1958.
B. H. Михайловский, A, N. Свенсон, Многоканальная частотная телеизмерительная система для геофизических исследований
скважин. Научно-техническое совещание по вопросам разработки и производства аппаратуры телемеханики гг
каналов связи для телемеханики, Ленинград, 1958 г.
В. N. Михайловский, Телеизмерение глубинных параметров, Телемеханизация в народном хозяйстве, Издательство АН СССР,
Москва, 1956 г.
B. А. Мороз, Устройства телеуправления объектами коммунального хо
зяйства. в сб. Телемеханизация в народном хозяйстве, Издательство АН СССР, Москва, 1956 г,
C. Penescu, Utilizarea de dispozitive automate şi telemecanice în staţiile
electrice de conexiune şi transformare, Buletinul Document ar IS PE, Nr. 11, 1957, pp. 4—23.
P. Л. Райнес, Устройства телеуправления ЦНИЗЛ в энергетических системах, Телемеханизация в народном хозяйстве, Москва,
Издательство АН СССР, 1956 г.
/С Repetzki, Aufgaben der Fernwirktechnik im Grubenbetrieb, Glückauf, Nr. 31/32, 1957, pp. 945—958.
В. С. Рязанцев, Важнейшие задачи внедрения телемеханики в организацию движения поездов на железных дорогах, Научные
проблемы телемеханизации производственных процессов. Издательство АН СССР, Москва, 1957 г.
К• Rochacz, Automatyzacja i zdalne sterowanie, oraz sŸgnalizacja w wodo- cia, gach w NRD, Gaz, woda i technika sanitarna, Nr. 10,
1959, pp. 385—386. <
В. Т, Сергооанцев, Телемеханизация сельских энергосистем» в сб. Телемеханизация в народном хозяйстве, Издательство АН
СССР, Москва, 1956 г,
W. A. Shipman, L. J, Rankine, Potential computer applications to gas dispatching and operation, Gas Age, Nr. 11, 1959, p. 22—27, 37.
M. И, Синягина, В. П. Магничкина, Использование бесконтактных ц частотных элементов в коммунальном хозяйстве,
Издательство Министерства Коммунального Хозяйства, Москва, 1957 г.
В. П. Скуридин, Основные принципы телеавтоматизации производственных процессов, Научные проблемы телемеханизации
производственных процессов, Издательство АН СССР, 1957 г.
F. Tax, Funk-Fernsteuerung von Hochbaukranen, Baumasch, und Bautechn,, Nr. 4, 1959. .
V, Tudoroiu, Automatizări în extracţia, transportul şi distribuţia gazului metan, Automatica şi Electronica, nr. 3, 1959, pp. 104—113.
H. А. Тутевич, P. P. Васильев, Бесконтактная система телемеханики для подвижных объектов, Научно-техническое совещание
по вопросам разработки и производства аппаратуры телемеханики и каналов связи для телемеханики, Ленинград,
1958 г.
/О. С. Циткин, Автоматизация и телемеханизация Ставропольского газового промысла, Газовая промышленность, Nb 2, 1958
г. рр. 38—44.
B. И. Ус, Телемеханизация ирригационных систем. Материалы научно
технического совещания по вопросам разработки и производства аппаратуры телемеханики и каналов связи для
телемеханики, Ленинград, 1958 г.
П. Ф. Водяная, К статые Л. А. Эмдина Кодоимпульсная система телеизмерений в газовом хозяйстве, Газовая промышленность,
№ 2» 1958 г,, рр. 29—32.
C. А. Воро6ьевл Задачи телеавтоматизации механизмов загрузки доменных
печей, Научные проблемы телемеханизации производственных процессов, Издательство АН СССР, Москва, 1957 г.
Е. Д. Зейлидзон, Новые задачи в области телемеханизации энергетических систем, Телемеханизация в народном хозяйстве,
Издательство АН СССР, Москва, 1956 г.
TABLA DE MATERIE
Prefaţă ♦ Introducere
Partea întîi
Noţiuni generale .

Capitolul I. Importanţa şi obiectul telemecanicii . . .

1. Necesitatea telemecanicii în economia naţională . . .
2. Obiectul telemecanicii..................................................................
3. Telemecaniea şi automatica..........................................................
4. Eficacitatea economică a telemecanizării . . . . . ^
Capitolul II. Elaborarea şi transmisia informaţiei în felernecanică
1. Informaţie şi semnal în telemecaniea............................................
2. Structura sistemelor telemecanice .......
3. Structura complexelor de obiecte telemecanizate^ . . .
4. Canale de telecomunicaţie utilizate în telemecaniea . . .
a. Circuite fizice . ...........................................................
b. Canale prin curenţi purtători ...................................................
c. Canale radio . *.....................................................: . . . .

Partea a doua
Sisteme telemecanice
C a p i t o l u l III. Elemente şi sisteme telemecanice de tip continuu .
1. Consideraţii generale

2. Metode de convertire şi
modulaţie
3. Elemente şi circuite

a. Traductoare
b. Blocuri de calcul

4. Sisteme . .*
a. Sisteme cu
modulaţie In
amplitudine
b. Sisteme cu
modulaţie în timp . ^

c. Sisteme cu
modulaţie în frecvenţă

5. Precizia sistemelor
telemecanice de tip
continuu . . .
.
C a p i t o l u l IV. Elemente şi sisteme telemecanice de tip discontinuu
1, Consideraţii generale
. .
.
2. Metode de formare a
codurilor
a. Metode de codificare
b. Metode de separare
 3* Elemente, circuite -şi blocuri funcţionale generale . . . . 127
a. Relee.......................................................................................................127
b. Circuite basculante de tip releu..........................................................149
c. Circuite logice . . . '........................................................161
d. Blocuri funcţionale..............................................................................164
4. Sisteme ...................................................... 178
a. Sisteme cu separare pe circuite fizice.................................................178
. b. Sisteme cu separare în timp..........................................................................182
c. Sisteme cu separare înfrecvenţă..........................................................215 CĂRŢI APĂRUTE
5. Procedee de convertire continuu-discontinuu..............................................226
6. Procedee de asigurare a stabilităţii la perturbaţii . . . . 235 ŞI ÎN CURS
a. Metode de protecţie pasivă . . ’.....................................................238
b. Metode de protecţie activă . . . . . . . . . 243 DE APARIŢIE
Partea a treia
ÎN ANUL 1961
Aplicaţiile telcmecanicii
C a p i t o l u l V. Probleme de proiectare şi construcţie a instalaţiilor
şi aparaturii tetemecanice . ....................................245
1. Telemecanîzare, control centralizat, teleautomatizare . . . 245
2. Consideraţii de proiectare a instalaţiilor industriale lelemeca-
nizate......................................................................................................... 250
' 3. Consideraţii de proiectare şi construcţie a aparaturii tele- Padina :
mecanice......................................................................................................255 Rîndm : îrc Joc de ;
Se va cîtî r
4. Instalaţii de dispecer....................................................................................260 109 15 sus Di» vina
5. Alimentarea aparaturii telemecanice............................................................269
6. Siguranţa constructivă de funcţionare aaparaturii telemecanice 270 IO-3-10-3 3
toEditurii
— ioM.
C a p i t o l u l V I . Telemeeanizarea proceselorindustriale . . . . 273 109 26 sus 10 —10—* 5
1. Telemeeanizarea în energetică. . ... . . . . * 273
157 20 sus
—
2. Telemeeanizarea în industria petrolului şi a gazelor . » . 277 J w
cc
3. Telemeeanizarea în
194 7 sus
lO-tcr5E
transporturi şitelecomunicaţii . . . . 284 aefionai
4. Telemeeanizarea în i
c'Vc
întreprinderile industriale şi de construcţii 24 15 sus Autorului
(%. 54) declanşat
287 Introducere î„ tele^eca.lca industrială
5. Telemeeanizarea în -RI
mine 289 (fifif. 60)ZIS-
6. Telemeeanizarea în
agricultură 291
7. Telemeeanizarea în
gospodăria comunală292
Concluzii '. ♦ . '..........................................................................................294
Bibliografie.............................................................................................................298 E. PASERE ŞI G, BARBU-
LESCU
APARATE ELECTRICE ŞI
Redactor responsabil : Ing. GHEORGHIU ARIADNA
ELECTRONICE DIN LA-
Tehnoredactor : GORUN ELLY BORATOARELE INDUS-
TRIALE
Dat la cules : 30<08,1961. Bun de tipar : 11,11,1961. Apărut
1901. Tiraj : 1500+140 broşate. Hirtie semtvelînă de 65 g}m\
610XM0/16. Coli editoriale 20,71, Coli de tipar j9t5. A
02321/1961. C. Z. pentru bibliotecile mari 621.398, C. Z.
pentru bibliotecile mici 621.

Tiparul executat sub comanda nr. 5753 la întreprinderea Poligrafică

Timişoara, Str. Popa Şapcă nr, 8. - R.P.B-
 *) Suma se referă la diferitele categorii de informaţie, calitativă şi cantitativă, de control şi comandă.
**] .emiţător" şi „receptor“, dacă nu se va specifica altfel, se va avea in vedere emiţătorul şi receptorul telemecanic. In cazul transmisiei radio, emiţătorul
telemecanic modulează un emiţător radio, iar receptorul ‘telemecanic este acţionat de receptorul radio, nereprezentate în fig. 12; ia Tel în cazul canalelor cu curenţi
purtători.
y
) v. mai departe.
*■) Sisteme cu integrare electrică nu se utilizează în telemecanică datorită constantelor de timp foarte mari pe care ar trebuie să le asigure. Se utilizează uneori
sisteme combinate PI şi PID (cu corecţie diferenţia*a).

57