Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tema 6 Studierea Pieţei (31. 05.2021)
Tema 6 Studierea Pieţei (31. 05.2021)
𝐶𝑎 𝑃 𝐷 2
= 𝑃𝑎 ∗ (𝐷𝑏) , unde
𝐶𝑏 𝑏 𝑎
Ca şi Cb – cumpărările atrase de centrele urbane A şi B;
Pa şi Pb– populaţia centrelor A şi B;
Da şi Db– distanţa de la localitatea T până la A şi B.
Este firesc, că nu toată cererea din localitățile mai mici migrează spre
localitățile mai mari. În acest context, P.Converse a dedus următoarea relație, prin
care poate fi evaluat raportul dintre cererea de mărfuri, care va migra spre
localitatea mai mare, în baza atracției pe care aceasta o exercită, și cererea care va
fi satisfăcută în localitatea de reședință (T), în baza factorului de inerție:
𝐶𝑎 𝑃𝑎 4 2
= ∗( ) , în care:
𝐶𝑡 𝑃𝑡 𝐷𝑎−𝑡
Ca – cererea atrasă de către centrul A;
Ct – cererea care urmează a fi satisfăcută în localitatea T;
4 – factorul de inerție, stabilit în baza unor analize de date statistice privind
vânzările de produse în localitățile de reședințe și cele efectuate în localitățile
urbane mai mari, în baza factorului de atractivitate comercială.
Piața reprezintă o structură internă foarte complexă, fiind formată dintr-o mare
diversitate de consumatori, cu gusturi, obiceiuri, cerințe și posibilități diferite de
cumpărare. Iată de ce elaborarea strategiilor și fundamentarea programelor de
marketing sunt de neconceput fără identificarea și cunoașterea acestor structuri, a
principalelor segmente de consumatori care pot fi identificate în cadrul pieței.
În linii generale, o întreprindere se poate adapta unui ansamblu eterogen de
consumatori prin două modalități, aflate la poluri opuse:
- Marketingul de masă;
- Marketingul individualizat (personalizat):
Marketingul de masă presupune ignorarea diferențelor ce pot exista între
cumpărători, practicându-se o politică nediferențiată de marketing. Tuturor li se
oferă același produs, la același preț, în aceleași locuri e vânzare etc. Aceasta nu
exclude diversificări sortimentale, de exemplu, după cantitatea produselor,
culoarea sau alți factori de diferențiere, dar aceasta se face cu scopul de o oferi
consumatorilor posibilități mai mari de a alege.
Marketingul individualizat (personalizat) presupune a ține cont de
particularitățile și cerințele fiecărui consumator în parte și adaptarea produsului
la necesitățile și nevoile concrete ale acestora. Este o modalitate mai puțin
posibilă pe piața de bunuri de larg consum, dar și cu posibilități mai mari de
aplicare pe piața B2B (business to business).
Între cele două modalități indicate mai sus există o cale de mijloc – cea de
identificare a unor segmente de consumatori, prin acțiuni de segmentare a
pieței.
Segmentarea reprezintă procesul de divizare a pieței în subgrupe cu
nevoi și preferințe specifice, care formează o parte suficient de mare din
cererea totală, pentru a justifica o strategie separată de marketing, fiecare
subgrupă reprezentând un segment distinct în cadrul pieței totale (des. ).
Este firesc, că nu orice subgrupă omogenă de consumatori din cadrul pieței
poate fi considerată a fi un segment distinct pentru întreprindere. Un
segment de piață trebuie să corespundă următoarelor cerințe:
1. Să fie identificabil, adică să poată fi descris în termenii nevoilor și
preferințelor specifice subgrupei de consumatori pe care o reprezintă.
2. Să fie măsurabil, atât ca număr de consumatori, cât și ca cerere potențială.
3. Să fie suficient de mare, pentru a justifica elaborarea unei strategii
separate de marketing.
Segmentarea pieței poate fi efectuată după unul sau mai multe criterii, consecutiv
sau prin îmbinarea acestora. O variantă posibilă de segmentare ar fi și divizarea
consecutivă a pieței, după anumite criterii, în două părți componente (segmentare
dihotomică), (des. ).
Des. Segmentarea dihotomică a pieței
Atât corelația simplă, cât și cea multiplă, poate fi liniară sau curbilinie
(des. , des. )
După cum s-a menționat mai sus, evoluția cererii depinde de un șir de factori.
Reacția cantității cerute la o mică modificare a factorilor de influență
reprezintă elasticitatea cererii, iar intensitatea acestei relații se exprimă cu
ajutorul coeficientului de elasticitate, care se calculează conform relației:
∆𝑄 ∆𝑥
𝐸= 𝑄
÷ 𝑥
, unde:
𝑄1 ∆𝑄
∗100 ∆𝑄 ∆𝑥
𝑄 𝑄
𝑥1 −𝑥 = ∆𝑥 = ÷
∗100 𝑄 𝑥
𝑥 𝑥
a). -1< EC/P <0 – cererea este inelastică, sau slab elastică față de preț (des. );
∆𝐶𝑖 ∆𝑃𝑖
𝐸𝐶𝑖/𝑃 =
𝑖 𝐶𝑖
÷ 𝑃𝑖
– elasticitate directă;
∆𝐶𝑖 ∆𝑃𝑗
𝐸𝐶𝑖/𝑃 =
𝑗 𝐶𝑖
÷ 𝑃𝑗
– elasticitate transversală;
𝐸𝐶𝑖/𝑃 > 0 – pentru produse substituibile;
𝑖
Oferta este una din categoriile de bază ale științei economice la general și a
celei de marketing în particular.
Oferta de mărfuri reprezintă cantitatea dintr-un anumit produs, pe care
agenții economici producători (sau comercianți) sunt dispuși să o vândă la un
moment dat, pentru diverse niveluri de prețuri. Între cantitatea dintr-un anumit
produs, disponibil pentru vânzare, și prețul său se stabilește o relație directă, redată
prin curba ofertei (des. ).
Des. Curba ofertei.
SITUAȚII:
Des. Prețul de echilibru.
Oferta de mărfuri poate fi studiată sub mai multe aspecte, dinte care mai
importante se consideră a fi următoarele:
I. Studierea structurii oferte de mărfuri. Structura ofertei poate fi caracterizată
prin:
- Diversitatea sortimentală – prezintă variații de la un produs la altul, sau pentru
același produs, de la o variantă la alta;
- Cunoașterea proporțiilor ofertei pe diferite nivele de segmentare (producători,
intermediari comerciali, segmente de consumatori sau utilizatori);
- Proporțiile variantelor calitative ale produselor care formează oferta de mărfuri,
reflectate prin intermediul diferitor niveluri de prețuri.
Q=q*p,
unde:
q – reprezintă cantitatea de mărfuri (numărul de unități de
produs);
p – prețul unitar.
Reieșind din relația de mai sus, modificarea valorică a ofertei de la
o perioadă de timp (t0) la alta (t1)poate fi determinată după cum
urmează:
∆𝑄 = ∑ 𝑞1 ∗ 𝑝1 − ∑ 𝑞0 ∗ 𝑝0
(∑ 𝑞1 − ∑ 𝑞0 ) ∗ ̅̅̅
𝑃0
∑ 𝑞 ∗𝑝
𝑃̅ = ∑0 0 ;
𝑞0
∑ 𝑞1 ∗ 𝑝0 − (∑ 𝑞1 ) ∗ ̅̅̅
𝑃0
Sau exprimată procentual:
∑ 𝑞1 ∗ 𝑝1 − ∑ 𝑞1 ∗ 𝑝0
∑ 𝑞1 ∗𝑝1 −∑ 𝑞1 ∗𝑝0
∑ 𝑞0 ∗𝑝0
∗ 100%