FULGULEȚ.

de Nicoleta Enculescu

Miruna își lipi năsucul cald de fereastra sufrageriei și privi de-a lungul
drumului: ninsese peste noapte și zeci de copii ieșiseră la joacă, cu săniunțele, pe
drumul străjuit de cele două blocuri, vecine cu al ei.
Zâmbea! Prima dată când zâmbea, după operația de la piciorul stâng, pe care
o suferise în urmă cu puțin timp: doar două săptămâni. Îi făcea bine să privească,
pe geam, copiii, le făcea cu mâna, îi saluta din când în când, chiar dacă ei nu o
vedeau și nu știau că sunt urmăriți cu atenție de după perdeaua unui geam al unuia
dintre cele trei blocuri ce înconjurau locul lor de joacă... Sufletul i se bucura de
veselia lor și, în tăcerea clipelor de singurătate, își construia adevărate povești,
dialoguri imaginare cu persoane pe care le-ar fi vrut lângă ea, ori cu ființe
necuvântătoare sau chiar cu obiecte... magice... Magia venea, de fapt, din sufletul
ei micuț, gingaș:
- Bună, Fulguleț! Te-ai lovit tare cu năsucul tău de geam? Te doare?
- Oh, nu, Miruna, am venit să te salut! Și aceea a fost reverența mea!
- A, Fulguleț! Ți-ai făcut o intrare tare drăguță! Își mulțumesc! Dar, te rog,
nu plânge! O să mă fac bine!
- Nu plâng, Mirunuța dragă! E un strop de bucurie, pentru că ești voioasă!
- Dar cum nu! Doar peste câteva zile voi putea ieși și eu afară, să vă admir
mai bine, să mă joc cu voi!
- De-abia te-aștept afară! zise Fulguleț și se evaporă, dar un alt fulg îi luă
locul rapid, astfel încât Miruna să nu-și dea seama și să nu se întristeze...
- Fulguleț, îmi sunt tare dragi și frățiorii tăi! Uite cum dansează, plutind în
văzduh ca-ntr-o horă a bucuriei!... Tu de ce nu ești cu ei?
- Eu m-am desprins de lângă ei, pentru că am obosit. Și îmi era foarte dor de
tine! Ții minte că anul trecut m-ai prins în palma ta micuță și, alături de alți frățiori
ai mei, ai ridicat un zid de apărare? Radu, Mircea și Călin te-au apreciat atunci, te-
au declarat chiar căpitanul lor!
- Da, așa e, Fulguleț! Îmi amintesc! Acum...
- Hei, nu te întrista, Mirunuța dragă! Iarna încă nu s-a sfârșit! De-abia a
început! Și e lungă foarte!!!
- Știu, Fulguleț! Îți mulțumesc pentru că ai venit să mă vezi! Îți promit că voi
veni și eu, în curând, la joacă!
- De-abia aștept, Miruna dragă! Acum, hai! La masă și la somn! Mai vorbim
mâine!
- Bine, Fulguleț! La revedere! Te iubesc, să știi!
- Știu! Și eu te iubesc, copil frumos! La revedere!
.....................................................................................................................................
După somnul liniștit al după-amiezii de iarnă, Miruna se trezi veselă, bine
dispusă, în trilul gureșelor vrăbiuțe ce poposiseră pe ramurile plopului din fața
ferestrei camerei sale, spre a-i da și ele binețe, în felul lor:
- Bine te-ai trezit, Miruna! Ai dormit bine? Ai visat frumos?
- Da, dragele mele! Am visat..., m-am odihnit... Vă mulțumesc pentru salut!
Dar voi ce faceți? Nu vă e frig acolo?
- Nu, nu, nouă nu ne este frig, ne-am obișnuit, cu atâtea ierni îndurate aici.
- Vă mulțumesc, scumpele mele, pentru concertul minunat pe care mi-l
dăruiți când mă trezesc! Mă trezesc în ciripitul vostru vesel, și dimineața, și la
prânz. Sunteți minunate!
- Minunat este suflețelul tău, Miruna! Iar noi vrem să te vedem cât mai
curând pe picioarele tale, afară, bucurându-te alături de vecinii tăi de cartier!
- Sigur! Voi reveni alături de ei! Însă voi îmi bucurați inima și în zilele
primăverii timide, și în orele toride de vară! Vă mulțumesc!
- Cu mare drag, Miruna dragă! Să te faci bine!
- Da, așa trebuie! Mulțumesc!