Sighișoara 

(în dialectul săsesc Schäsbrich, Šesburχ, în germană Schäßburg,

în maghiară Segesvár, în latină Saxoburgum / Castrum Sex) este un municipiu în județul
Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Angofa, Aurel
Vlaicu, Rora, Sighișoara (reședința), Șoromiclea, Venchi și Viilor, și din satul Hetiur.
Municipiul are o populație de 28.102 locuitori (2011).
Centrul istoric a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Mureș, având
codul de clasificare MS-II-s-A-15806. De asemenea, centrul istoric este inclus
în patrimoniul mondial UNESCO.
Undeva lângă Sighișoara se găsea postul de pază militară romană Sandava. Localitatea a
fost întemeiată de coloniștii germani (de fapt, franconi din regiunea Rinului de nord),
care fuseseră invitați să se așeze în Transilvania de către regele Ungariei Géza al II-lea
pentru a apăra granițele de est. În această perioadă istorică oamenii de etnie germană au
fost denumiți saxoni, dar coloniștii germani adevărați, cunoscuți ca "sașii din
Transilvania", nu au nici o legătură cu saxonii din nord-estul sau sud-estul Germaniei.
Acești coloniști primesc în folosință fundus regius (pământ crăiesc) și se bucură de
drepturi și privilegii deosebite.[5]
Cronicarul sighișorean Georg Krauss (sau Georgius Krauss, sau Georg Kraus) (1607-
1679) menționează că în anul 1191 locul unde acum se află Sighișoara era locuit[6], dar
prima atestare documentară a așezării este din anul 1280[7] sub numele de Castrum Sex. În
anul 1298 este menționată denumirea germană Schespurch (mai târziu "Schäßburg").
Localitatea este menționată în anul 1367 ca „civitas” (oraș). Numele românesc al orașului
este atestat în scris din anul 1435. Forma „Sighișoara” a pătruns în română pe filieră
maghiară, fiind o adaptare a numelui „Segesvár”.
În decursul anilor, cetatea Sighișoara nu a fost scutită de vicisitudini, prima fiind marea
năvălire tătară din 1241, pe când cetatea încă nu era fortificată. Construcția zidului cetății,
care are o lungime de 950 m, a început în 1350. Înălțimea inițială a fost de 4 m, dar
în secolul al XV-lea a fost înălțat cu încă 3–4 m. A avut 14 turnuri (care aparțineau
fiecare câte unei bresle) și 4 bastioane. În prezent mai există 9 turnuri și trei bastioane,
dintre care cel mai reprezentativ este Turnul cu Ceas (Turnul Orelor).
Între anii 1431 și 1435, Vlad Dracul a stat la Sighișoara, așteptând momentul prielnic de
a urca pe tronul Țării Românești. Totodată stăpânea aceste regiuni în numele
lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Se pare că în această perioadă (în 1431) s-
a născut la Sighișoara Vlad Țepeș.
În anul 1514, când războiul țărănesc al lui Gheorghe Doja se răspândește în aproape
întreaga Transilvanie, țăranii din jurul Sighișoarei se strâng în jurul unui anumit Ioan
Secuiul (nume românizat)
În anul 1600 cetatea este atacată de trupele conduse de Mihai Viteazul și mai târziu este
atacată și prădată de trupele conduse de generalul Basta, dar oamenii scapă cu viață din
cauza plății unei răscumpărări de 50.000 de florini, „bani împrumutați”, cum menționează
cronicarul Krauss. Mai târziu, în anul 1603 cetatea este atacată de Moise Székely cu
trupele turcești, în anul 1605 este atacată de trupele condusă de Ștefan Bocskai și în
anul 1662 este atacată de trupele conduse de Ioan Kemény. În Sighișoara este ales
principe al Transilvaniei Gheorghe Rákóczi I în anul 1630 (1 decembrie), Francisc
Rhédei în anul 1657 (2 noiembrie) și Acațiu Barcsay în anul 1658 (7 octombrie).
În anul 1646, 2.000 de locuitori mor din cauza ciumei, iar în 1709 numărul victimelor
este de 4.000.[9]. În anul 1676 orașul este aproape distrus de un puternic incendiu (624 de
case, 7 turnuri de aparare, Biserica Manastirii,). În anul 1788 este din nou conflagrație.
Între 1703-1711, are loc mișcarea anti-habsburgică din Ungaria și
Transilvania. Curuții (anti-habsburgicii) - conduși în regiunea Târnavelor de Vasile
Neagu și Bucur Câmpeanu - au atacat cetatea Sighișoara care era văzută ca fiind de partea
lobonților (apărătorii imperiului habsburgic). După lupte grele, curuții își dau seama că
nu pot ocupa cetatea, și se retrag.
În anul 1849 orașul este ocupat de trupele conduse de generarul Forró și mai târziu din
nou este ocupat de trupele conduse de Józef Bem.
Prin bătălia între trupele țariste intervenționiste și armata revoluționară ungară de pe
câmpia dintre Sighișoara și Albești din 31 iulie 1849, Sighișoara a intrat în istoria luptelor
revoluționare din sec. al XIX-lea. În această bătălie a murit, printre alții, poetul
maghiar Sándor Petőfi.
În perioada interbelică, Sighișoara a fost reședința județului Târnava Mare.

Bresle[modificare 
Breslele meșteșugarilor din Sighișoara, 19 la număr, și-au primit primele statute în 1376,
statute care aveau la bază legi și obiceiuri mai vechi. Se iau măsuri pentru interzicerea
măririi numărului angajaților, se planifică procurarea materiei prime etc. Concurența între
bresle era acută, iar cea dintre breslele din diferite orașe era de-a dreptul crâncenă. De
exemplu, dacă lăcătușii din Brașov aduceau la târgul din Sighișoara "lacăte și broaște
proaste", lăcătușii sighișoreni aveau dreptul să le confiște.[10]
Meșteșugarii devin tot mai înstăriți și ajung să aibă reprezentanți în sfatul cetății, lucru
care până atunci era rezervat patricienilor feudali. Primul meșteșugar care a ajuns să intre
în sfatul cetății, cu funcție de jurat, a fost un reprezentant al breslei aurarilor, Nikolaus,
în 1393.
Breslele au fost desființate în 1884 deoarece își pierduseră semnificația.