Fișa II-„Ion” de Liviu Rebreanu (sinteză)

1. Liviu Rebreanu-scriitor realist

Liviu Rebreanu este considerat de catre critica literara unul dintre cei mai mari
creatori de viata din literatura romana, unul dintre intemeietorii romanului romanesc
modern, care se manifesta in perioada interbelica.
Scriitorul debuteaza cu un volum de nuvele: ,,Framantari”, proza sa scurta fiind
punctul de plecare pentru amplele scrieri ulterioare: romane sociale - ,,Ion”, ,,Rascoala”,
romane psihologice - ,,Padurea spanzuratilor”, ,, Ciuleandra”, ,,Adam si Eva”.
Mare parte a operei lui Rebreanu se incadreaza in realism, curent literar care se
manifesta incepand cu secolul al XIX-lea si continua, in forme specifice, pana astazi.
Principalele sale trasaturi, evidente si in creatia rebreniana, sunt: obiectivitatea perspectivei
narative, prezentarea veridica a realitatii, observarea tipurilor umane caracteristice si
reliefarea individului in mediul in care traieste, ca produs al acestuia, prezentarea amanuntelor
semnificative si realizarea unor descrieri minutioase, stilul impersonal, sobru, precis si concis.
2. Contextul cultural și estetic al apariției operei literare
Considerat de catre criticul Eugen Lovinescu ,,cea mai puternica creatie obiectiva a
literaturii romane”, romanul ,,Ion” apare in 1920 si are la baza trei experiente de viata,
autentice, traite de autor. Prima, o discutie intre scriitor si un tanar taran, Ion al Glanetasului,
care se plange de greutatile generate de lipsa pamantului. A doua intamplarea o constituie
scena surprinsa de scriitor intr-o dimineata, foarte devreme, cand, pregatindu-se sa plece la
vanatoare, vede un taran care, crezandu-se neobservat de nimeni, se apleaca si saruta
pamantul. A treia intamplare ii este povestita scriitorului de catre sora sa, Livia, despre o fata
din satul vecin, cu mult pamant, sedusa de un tanar sarac, batuta din acest motiv zilnic, de
tatal ei.
3. Formula estetică
Opera epica, de mare intindere, cu personaje complexe si o actiune desfasurata pe mai
multe planuri narative, cu conflicte puternice, ,,Ion” este un roman traditional care
inglobeaza elemente de modernitate, un roman obiectiv, prin perspectiva narativa,
realist si social, aparut in perioada interbelica.
,,Roman doric”, conform clasificarii lui Nicolae Manolescu, in ,,Ion” ,,iluzia vietii este mai
presus de iluzia artei”. Naratorul este obiectiv, la persoana a III-a, omniscient si omniprezent,
dirijand evolutia eroilor sai ca un regizor universal, catre un destin prestabilit. De aceea, textul
contine semne prevestitoare ale sfarsitului fiecarui erou, care este o victima a fatalitatii.
4. Tematica romanului
Tema operei o constituie pamantul, drama taranului fara pamant din satul ardelenesc
de la inceputul secolului XX. Caracterul monografic, de fresca, al romanului este conturat
prin prezentarea aspectelor universului rural: obiceiuri legate de nunta, nastere, inmormantare,
relatiile interumane, de familie, stratificarea sociala, elementele etnografice (hora, obiceiuri de
Craciun). Tema centrala a romanului - posesia pamantului - este dublata de tema iubirii,
la care criticul Nicolae Manolescu mai adauga si tema destinului, acesta afirmand ca ,,in
centrul romanului se afla patima lui Ion, ca forma a instinctului de posesiune”, fiecare
personaj fiind o victima a fatalitatii.
5. Scene semnificative
 O prima secventa narativa, semnificativa pentru tematica abordata poate fi
considerata cea a horei, surprinsa la inceputul romanului. Încă din prima scenă de
ansamblu a romanului se contureaza stratificarea sociala pe baza proprietatii funciare.
Comunitatea este impartita intre “bocotani”, cai care au pamanturi insemnate (tabara
condusa de Vasile Baciu si Toma Bulbuc), si “sarantoci”, taranii saraci marginalizati
(tabara lui Alexandru Glanetasu). Aceasta hora poate fi interpretata, in plan simbolic,
 ca un joc al destinului cu atat mai mult cu cat in satul transilvanean al vremii, hora
reprezenta un bun prilej pentru intemeierea viitoarelor familii. Jocul energic al
dansatorilor evidentiaza bucuria si vitalitatea tinerilor aflati la inceputul traseului lor
existential. Alegerea lui Ion de a parasi, impreuna cu Ana, hora poate sugera intentia
celor doi de a forta limitele unui destin prestabilit. Nu in cele din urma, se prefigureaza
tema erosului, in sufletul protagonistului rasunand mai profund chemarea pamantului
pentru ca alege sa o joace pe Ana, fata urata, dar bogata, desi o iubeste pe Florica, fata
frumoasa, dar saraca: „Avea ceva straniu în privire, parcă nedumerire și un vicleșug
neprefăcut”.
 Scena nuntii taranesti a lui Ion cu Ana este semnificativa pentru viziunea despre
lume a autorului, in masura in care se observa amestecul de traditional si modern.
Nunta taraneasca este prezentata in conformitate cu tipicul nuntilor rustice: ospatul
tine trei zile, sunt descrisi calaretii care trag din pistoale, tinerii care chiuie, jocul
miresei etc. De la planul exterior, naratorul sondeaza in continuare constiinta celor doi
miri, recurgand la tehnica moderna a stilului indirect liber. Ana devine din ce in ce mai
constienta ca Ion nu o iubeste, incoltindu-i in minte tot mai accentuat ideea mortii. De
asemenea, Ion constientizeaza parca pentru prima data ca, odata cu pamanturile lui
Vasile Baciu, trebuie sa o ia de nevasta pe Ana, care „asa impopotonata cum era acum
ii parea si mai urata”.