Fișa IV-„Ion” de Liviu Rebreanu (sinteza)

Personajul literar
1. Tipologia personajului:
Ion este un personaj realist, tipic pentru o categorie sociala: taranul sarac care doreste pamant.
,,Toti flacaii din sat sunt varietati de Ion” (G. Calinescu). Insa prin destinul tragic, acesta
depaseste caracterul reprezentativ, indidualizandu-se. Exponent al taranimii prin dragostea
pentru pamant, eroul este o individualitate prin modul in care il obtine. Singulara in Pripas nu
este casatoria unui tanar sarac cu o fata bogata, pentru zestre, ci comportamentul sau : o face
pe Ana de rusinea satului, apoi umbla dupa Florica, nevasta lui George Bulbuc.
2. Receptare critică:
Diversele receptari critice ale personajului, contradictorii uneori, subliniaza
complexitatea acestuia: Eugen Lovinescu vede in Ion ,,expresia instinctului de stapanire a
pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o viclenie
procedurala si, cu deosebire, o vointa imensa”. George Calinescu il considera ,,o fiinta
redusa...o bruta, careia siretenia ii tine loc de desteptaciune...lacomia lui de zestre e centrul
lumii”, in timp ce Nicolae Manolescu il caracterizeaza ca fiind ,,o bruta ingenua”, produs al
mediului in care traieste.
3. Statut social, moral și psihologic
Figura lui Ion se contureaza treptat, prin acumularea detaliilor, pe masura ce se
dezvaluie statutul social, moral si psihologic al personajului. Apartine clasei
„sarantocilor”, categoriei taranilor saraci din satul Pripas, marginalizati si umiliti constant de
„bocotani”. Dispretuind atitudinea lipsita de demnitate a tatalui sau, Alexandru Glanetasul,
care se invarte pe langa cei bogati „ca un caine la usa bucatariei”, Ion nutreste ambitia de a
parveni prin intermediul mariajului. Astfel, se inscrie in tipologia arivistului, dar
depaseste limitele rigide ale acestei categorii prin psihologia complexa ce se abate de la
modelul deja consacrat al parvenitului lipsit de scrupule. Ion traieste o drama puternica,
conflictul interior al personajului izvorand din pendularea intre cele doua „glasuri”
sugerate chiar din structura romanului: cel al pamantului si cel al iubirii. Pentru a
dobandi pamantul-garant al demnitatii si al valorii in comunitate, protagonistul trebuie sa isi
uneasca destinul cu cel al Anei, femeia sluta ce ii trezeste dispretul si repulsia, renuntand la
dragostea fata de Florica. Dimensiunea psihologica a personajului ii releva slabiciunea
caracteriala, intrucat comportamentul sau este dictat de obsesia de a avea pamant sau de a o
recuceri pe femeia iubita si abandonata, fara a lua in seama consecintele.
4. Trasatura de caracter domninanta ar putea fi considerata duplicitatea,
evidentiata cu precadere in aplicarea planului de seductie a fetei “bocotanului” Vasile
Baciu. Ion ii observa vulnerabilitatea – nevoia ei de protectie, tandrete si iubire, pe
care nu le-a primit din partea tatalui autoritar, cazut in patima bauturii – si actioneaza
cinic, pofitand de naivitatea ei, lasand-o insarcinata si constrangandu-l astfel pe Baciu
sa i-o dea de nevasta.
Aceasta trasatura este vizibila inca de la scena horei, plasata in partea expozitiva a
discursului epic, cand tanarul alege sa o joace pe Ana. Intentiile personajului sunt evidentiate
prin gesturi si mimica: ”Ion urmari din ochi pe Ana cateva clipe. Avea ceva straniu in privire,
parca nedumerire si un viclesug neprefacut”. Inca de la primele interactiuni ale lor (intalnirea
sub nuc, sarutul tainic despre care afla George Bulbuc, pretendentul oficial al Anei, de aceeasi
conditie cu ea), lectorul intuieste cinismul si lipsa de scrupule ce domina comportamentul
taranului. Reactia violenta a lui Baciu, care il umileste in fata intregii comunitati, alimenteaza
setea de razbunare, ambitionandu-l si mai mult pe taranul patimas sa isi duca la indeplinire
planul machiavelic.
 Episodul narativ al nuntii taranesti a lui Ion cu Ana reflecta, de asemenea,
duplicitatea protagonistului, tanarul stabilind momentul casatoriei abia dupa ce s-a asigurat
ca va obtine pamanturile lui Vasile Baciu, fara sa-i pese ca fata ajunsese de rasul satului. La
nunta, Ion constientizeaza parca pentru prima oara ca, odata cu pamanturile, trebuie sa o ia de
nevasta pe Ana: “o privea si se mira c-a putut el saruta si imbratisa pe fata aceasta uscata, cu
ochii pierduti in cap de plans, cu obrajii galbejiti, cu pete cenusii, si care, impopotonata cum
era astazi, parea si mai urata”.
5. Elemente de compozitie: conflictul si mijloace de caracterizare
Pe de alta parte, in calitate de personaj principal, Ion polarizeaza majoritatea conflictelor
exterioare ce sustin arhitectura romanului, disensiunile fiind generate de lupta pentru pamant.
Acest macroconflict este particularizat, la nivelul discursului, printr-o retea de situatii
tensionate de care se face raspunzator protagonistul. Punctul de greutate il constituie, insa,
conflictul dintre Ion si Vasile Baciu, declansat inca de la scena horei, cand “bocotanul” il face
de ras pe flacau in fata colctivitatii rurale, numindu-l “flendura, hot si talhar”. Modernitatea
romanului rebrenian se reliefeaza prin surprinderea conflictului interior pe care il traverseaza
protagonistul, realitatea sa interioara fiind sondata atat prin secvente monologate, cat si prin
scene de stil indirect liber.
De asemenea, un alt element de modernitate ce il sustrage pe Ion din galeria figurilor taranesti
tipice il reprezinta mijloacele de constructie si de caracterizare. Este construit printr-o
imbinare de tehnici moderne: cea a basoreliefului (care ii permite sa se evidentieze chiar si
atunci cand actiunea se muta in planul epic secundar, intrucat alimenteaza tensiunile din sanul
intelectualitatii satului, determinand ruptura dintre preotul Belciug si invatatorul Herdelea),
cea a contrapunctului (personalitatea lui plina de vitalitate contrasteaza cu cea a lui George,
taranul instarit, dar lipsit de vigoare faptica), cea a pluriperspectivismului (imaginea sa se
refleta in mod direct in constiinta celorlalte personaje, eroul stapanind arta disimularii).
Relatia cu celelalte personaje, in special cu Ana, devine un adevarat mijloc indirect de
caracterizare. Comportamentul protagonistului fata de cea pe care o va lua de nevasta se
modifica: este binevoitor la inceput ca, mai apoi, sa treaca la gesturi de brutalitate si, in final,
sa o trateze cu indiferenta.