Cuprins

Introducere

1. Aspecte metodologice, sociale şi psihologice în structura criminalităţii

feminine.

2. Caracteristici tipologice ale personalităţii femeii criminale. Cauze şi

circumstanţe. Calsificarea femeilor-infractor.

3. Măsuri de profilaxie individuală a infracţiunilor comise de femei.

Resocializarea femeilor condamnate.

Concluzie

Bibliografie

1
 Introducre
La momentul actual, societatea contemporană şi conducerea statelor devin tot mai alarmate
din cauza situaţiei criminalităţii în rândul femeilor, a indicatorilor cantitativi şi a schimbărilor
caracterului crimelor săvârşite. Criminalitatea feminină continuă să crească atât în toată lumea, cât şi
în statele Uniunii Europene, în special și în Republica Moldova. Comportamentul criminal al
femeilor diferă de comportamentul criminal al bărbaţilor ca urmare a sistemului de cauze care au
stat la baza săvârşirii crimei, prin metodele şi armele cu care a fost comisă, prin caracterul şi
proporţiile crimelor săvârşite, alegerea victimei şi alte elemente. Aceste particularităţi sunt asociate
cu locul istoric fixat al femeii în sistemul relaţiilor sociale, rolurile şi funcţiile ei sociale, cu
specificitatea ei biofiziolo- gică şi psihologică.
Astfel, concomitent cu schimbările condiţiilor sociale, economice, politice, se schimbă şi
orientarea spre alte roluri şi statusuri ale femeii, stilul lor de viaţă, caracterul comportamentului
criminal şi metodele de comitere a infracţiunilor. Încă la mijlocul sec. al XIX-lea, Ivan Vilson,
vorbind despre motivele prevalării criminalităţii masculine, sublinia următoarele: „Femeile comit
crime împotriva proprietăţii mai rar decât bărbaţii, nu din motiv că ar avea un respect mai mare faţă
de proprietate decât bărbaţii, ci din cauza că, majoritatea femeilor, fiind dependente financiar de
bărbaţi, nu se ciocnesc cu necesitatea de a săvârşi astfel de crime”.
Un timp îndelungat, criminalitatea feminină, nu era examinată ca un mod independent de
conduită criminală cu toate caracteristicile sociale, de drept, criminologice, specifice ei. Aceasta este
confirmată de cercetările ştiinţifice ale problemei criminalităţii feminine, atât în jurisprudența
moldovenească, precum şi în doctrina de drept din alte ţări.
Una din orientările prioritare ale fenomenului social şi de drept penal a criminalității
feminine este într-o strânsă legătură cu structura ei, care reprezintă în RM un fenomen complex.

2
 I. Aspecte metodologice, sociale şi psihologice în structura criminalităţii
feminine.
Criminalitatea feminină prezintă un fenomen social de drept independent, care reiese din
caracterul ei de sistem, însă sistemul criminal din punct de vedere al caracterului ei ştiinţific şi
autoreglat se referă la sistemele sistemităţii inferioare . Însăşi reglementarea ei se înfăptuieşte
conform legităţilor interne ale rudimentului social, iar în cazul încetinirii luptei cu sistemul dat, ea
începe să se dezvolte după legităţile proprii, care duce la creşterea criminalităţii, profesionalizarea şi
creşterea nivelului recidivului.
Unitatea de sistem a criminalităţii feminine se formează în rezultatul sistematizării de drept,
a actelor de acest gen în dreptul penal, în dependenţă de obiectul atentării: împotriva orânduirii de
stat şi obşteşti, a vieţii, sănătăţii, onoarei, demnităţii persoanei, împotriva relaţiilor economice,
infracţiuni de serviciu, infracţiuni împotriva ordinii de administraţie şi a securităţii obşteşti etc. Prin
urmare, unitatea de sistem al ei posedă o bază normativă, întregită în legea penală în formă de
interziceri. Sistemul infracţiunilor, prevăzut în dreptul penal este amplasat, respectând ierarhia
valorilor respective. La baza ei stă tratarea valorică condiţionată de însemnătatea obiectelor
protecţiei de drept penal de către legislator, adică de stat, precum şi separării tuturor infracţiunilor în
diferite feluri, în dependenţă de pericolul lor social .
Datorită acestui fapt, se ajunge la dreptatea socială, care se prezintă ca un principiu general
al reglării normative a relaţiilor sociale, inclusiv de drept penal unde acţiunea ei se manifestă în
faptul, că fiecare cetăţean, care comite un act criminal, trebuie să primească pedeapsa stabilită de
lege, indiferent de starea socială, apartenenţa naţională, religie, gen etc. Caracterul inevitabil al
pedepsei este unul din principiile democratice şi penale ale dreptului contemporan, realizarea căruia
depinde de diferiţi factori: noţiunea infracţiunii, politica penală, perfecţiunea legislaţiei şi
aplicabilitatea de drept a sistemului penitenciar.
Astăzi s-a mărit numărul femeilor care comit omoruri intenţionate şi cauzează leziuni
corporale grave, faţă de numărul femeilor ce comiteau asemenea infracţiuni în perioada sovietică.
Dacă în acele timpuri 3-4% din ucigaşi, erau femei, atunci acum procentul la sută este de 10-11%. A
crescut numărul vătămărilor săvârşite de femei, de la 2-3% în trecut, iar acum la 7- 8%.
În doctrina dreptului penal şi în criminologie, există puține cercetări, asupra personalităţii
infractorului. Pe de altă parte, personalitatea femeii-infractor, ca parte a problemei examinate, de
asemenea nu este studiată, în pofida faptului, că are o mare importanţă practică şi ştiinţifică pentru

3
crearea tipologiei femeilor-infractori, precum şi pentru înfăptuirea prevenţiei generale şi particulare
a infracţiunilor comise de femei. În legătură cu aceasta, ni se pare argumentată şi convingătoare
concluzia despre faptul, că subiectul reprezintă izvorul, cauza oricăror acţiuni criminale. În egală
măsură, aceasta se referă şi la femeile, care comit acţiuni social-periculoase şi ilegale. Prin urmare,
este necesar de a studia personalitatea femeilor-infractori în RM. Soluţionarea ei constă în faptul, că,
în primul rând, trebuie de elucidat aspectele istorice şi contemporane ale problemei, pe motiv că
studierea ei se efectueazăde mai mult de o sută de ani, acumulându-se un material bogat, formându-
se concepţii ştiinţifice, care nu întotdeauna obțineau aprecierea adecvată. Se are în vedere atitudinea
faţă de femei, ca infractori şi prostituate, apărută în Europa cu un secol în urmă, ce întruchipează
extinderea atitudinii antropologice la explicarea criminalităţii feminine.
O astfel de atitudine a dus la aprecieri diferite, concluzii, tratări, începând de la prigonirea ei
în perioada socialismului, când era apreciată ca o învăţătură reacţionară şi până la reinterpretarea
acestei mărginiri în condiţiile post-sovietice, când se dezvoltă noi atitudini faţă de personalitatea
infractorului, inclusiv cele ce se referă la scara antropologică, iar femeile au devenit obiect al
cercetărilor ştiinţifice, având scopul de a descoperi rolul, locul și factorii conduitei criminale a
femeii în structura faptelor social-periculoase în RM, precum şi calităţile care influenţează
mecanismul de formare a acţiunilor criminale.
Soluţionarea problemei criminalităţii feminine este legată, de evidenţierea factorului istoric,
legat de personalitatea femeii-infractor. În acest sens s-au format două concepţii, „teoria morală”,
reprezentanţii căreia consideră, că conform naturii sale, femeile sunt mult mai morale decât bărbaţii.
A doua, constă în faptul, că femeile nicidecum nu sunt mai morale decât bărbaţii, dar mai degrabă
invers. Mult mai acceptabilă este prima concepţie, care confirmă egalitatea femeii şi a bărbatului,
atât în raport social, cât şi de drept.
Baza informativă a cercetării în cauză, o constituie indicii statisticii criminale şi sondajul
sociologic al femeilor condamnate, ce își ispăşesc pedeapsa pentru faptele comise într-o instituţie
penitenciară a țării. Personalitatea umană este tratată în ştiinţa contemporană, inclusiv în cea
juridică, unde predomină concepţiile, conform cărora omul este un fenomen social şi biologic, care
întruchipează în mod dialectic aceste începuturi.
Aşadar, personalitatea femeii-infractor, care, conform clasificărilor teoretice prezintă, pe de o
parte un contingent determinat de infractori, iar pe de altă parte - un fel determinat specific
criminologic de infractori. La dezvoltarea acestei concepţii, (după părerea noastră corectă), A.
Dolgova nu deosebeşte contingenţei sau felurile personalităţii femeii-infractor, dar numeşte în acest

4
rând aşa contingenţa de infractori, ca - minori, recidivişti, infractori interesaţi. Din punct de vedere
teoretic, se pare a fi corectă părerea despre faptul, că personalitatea femeilor-infractori se
caracterizează printr-un şir de particularităţi, ce se referă la motivarea şi scopurile acţiunilor lor
criminale, sistemul de păreri şi relaţii, conţinutul necesităţilor, metodele de satisfacere a lor, ce le
deosebeşte atât de personalitatea infractorilor, precum şi de personalitatea femeilor devotate legii. În
acest mod, este separat felul specific, contingentul femeilor, care comit acţiuni criminale. Conform
opiniei lui L. Milikişvili, în formă concentrată exprimă „aspectele teoretice ale conduitei criminale a
femeilor”. El nu acceptă pe deplin părerea despre faptul, că la caracterizarea femeii - infractor, locul
principal î1 ocupă indicii social-demografici, deoarece fără ei este imposibil mai mult sau mai puţin
de a explica pe deplin conduita criminală a femeilor. Într-adevăr, în structura şi sistemul
componentelor, caracteristice personalităţii femeilor infractori, indicii social-demografici ocupă un
rol important, însă nu înlocuiesc şi nu exclud, totuşi, toate părţile lui. Despre aceasta ne vorbesc
realizările teoriei conduitei deviate, unde în componenţa social-demografică se include genul, vârsta,
studiile, starea familială, provenienţa socială, locul naşterii, locul de trai şi starea materială. Dincolo
de limitele indicilor enumeraţi, care se referă la personalitatea femeilor, se află sferele psihologice,
culturale, spirituale normativ valorice ale activităţii omului. Fără ele, desigur, este greu de înţeles, şi
cu atât mai mult, de explicat conduita criminală a femeii. Caracteristicile femeilor-infractori, în
opinia noastră, prin structura, şi conţinutul lor, cuprind sferele social-biologice şi de drept ale
personalităţii.
Examinarea problemei începe de la factorul socialdemografic al femeii-infractor. Pe
parcursul anilor 2012-2016, în structura personalităţilor, care au comis infracţiuni, femeile au
constituit 10-12%. Astfel, în corespundere cu starea familială, în această grupă criminologică,
femeile se împart în: căsătorite, necăsătorite, divorţate şi văduve. În afară de aceasta, diferenţiem
femei, ce-şi ispăşesc pedeapsa, care au copii sau nu. Conform cercetărilor noastre, circa 75% dintre
ele au copii, inclusiv unele din au doi sau trei copii.
Analizând statistica anilor 2013, 2014 şi aprilie 2015, putem menţiona, că în anul 2013 din
171 de infracţiuni excepţional de grave, 18 dintre care au fost comise de femei, adică a zecea parte
din volumul infracţiunilor pe an înregistrate pe republică, ce este destul de îngrozitor. În anul 2015
se înregistrează o creştere a acestor infracţiuni, de acum sunt înregistrate 189 de infracţiuni
excepţional de grave, dintre care 21 au fost comise de femei, 11%, observăm o creştere în acest
compartiment şi la infracţiunile comise de femei, fie cu puţin dar e în creştere. În anul 2015 au fost

5
săvârşite 36 de infracţiuni, înregistrate de statistica oficială, dintre care 5 au fost săvârşite de femei,
adică 13,8% .
Observat că ritmul infracţiunilor excepţional de grave comise de femei, este în creştere.
Aceasta ne pune pe gânduri deoarece pe viitor dacă această tendinţă va rămâne neschimbată şi nu se
vor lua măsurile corespunzătoare, vom ajunge că majoritatea infractorilor excepţional de periculoşi
vor face parte din rândurile femeilor şi criminalitatea femeilor va ajunge la același nivel cu cea
masculină. Adică mamele care trebuie să educe generaţia în creştere în spiritul respectării legii,
comit cele mai periculoase infracţiuni, care pun în pericol existenţa societăţii.
A înţelege esența criminalității şi a descoperi de ce ea creşte – înseamnă a stabili care sunt
cauzele, circumstanțele vieţii sociale care îi dau naştere. Totodată, este necesar a scoate la iveală și a
nivela contradicţiilor sociale, care au caracteristici criminogene, a îmbunătăţi condiţiile de trai a
femeilor care au o mare importanţă la micşorarea nivelului încălcărilor de lege. Practica criminală
arată, că între femeile-infractori a crescut numărul persoanelor cu studii superioare. Multe femei au
devenit persoane de afaceri, conducători de bănci comerciale şi de firme. Doar nu întâmplător, în
sistemul motivelor conduitei criminale şi a criminalităţii există şi cauzele social-economice, violent
egoiste, violent etice, uşuratice şi lipsite de răspundere , care se pot manifesta în diferite asocieri,
influenţând specificul motivării criminale a diverselor grupe de infractori, a minorilor şi femeilor.

6
 II. Caracteristici tipologice ale personalităţii femeii criminale. Cauze şi
circumstanţe. Calsificarea femeilor-infractor.
Comportamentul criminal al femeilor diferă de comportamentul criminal al bărbaţilor ca
urmare a sistemului de cauze care au stat la baza săvârşirii crimei, prin metodele şi armele cu care a
fost comisă (de exemplu, în momentul comiterii unei crime, pe lângă seducţie, farmec, joc artistic,
femeile tot mai des ape- lează la diferite metode tehnice, folosind arme de foc şi arme reci, utilizează
substanţe toxice), prin caracterul şi proporţiile crimelor săvârşite, alegerea victimei şi alte elemente.
Aceste particularităţi sunt asociate cu locul istoric fixat al femeii în sistemul relaţiilor sociale, rolu-
rile şi funcţiile ei sociale, cu specificitatea ei biofiziolo- gică şi psihologică. Astfel, concomitent cu
schimbările condiţiilor sociale, economice, politice, se schimbă şi orientarea spre alte roluri şi
statusuri ale femeii, stilul lor de viaţă, caracterul comportamentului criminal şi metodele de comitere
a infracţiunilor.
În opinia I.V. Kundryutskova, cauzele criminalităţii feminine trebuie studiate în trei nivele:
criminalitatea per ansamblu, tipurile ei aparte şi comportamentul criminal individual al femeilor.
Între nivelurile respective există diferenţe semnificative, dar, în acelaşi timp, ele sunt foarte strâns
interconectate.
În primul rând, cauzele criminalităţii feminine, precum şi ale criminalităţii în întregime,
comportă un caracter social. Ele sunt legate de condiţiile istorice specifice ale societăţii, conţinutul şi
direcţia principalelor sale instituţii, locul femeii în sistemul relaţiilor sociale, rolurile şi funcţiile ei.
Scăderea sau creşterea nivelului criminalităţii în rândul femeilor depinde de mediul ce le înconjoară,
deşi în unele cazuri poate apărea de la sine (cum ar fi în cadrul criminalităţii recidive), însă mereu
prin influenţa factorilor din exterior.
În al doilea rând, circumstanţele care dau naştere criminalităţii feminine sunt parte
componentă a cauzelor criminalităţii în general. Există şi astfel de factori care contribuie la existenţa
nemijlocită a criminalităţii feminine şi varietăţile ei, condiţionează creşterea ei la etapa actuală,
trăsăturile ei specifice, amplifică pericolul ei social, ca rezultat al creşterii numărului de persoane
care comit infracţiuni împotriva individului, manifestării nivelului ridicat de agresivitate şi cruzime.
În al treilea rând, este important de a face diferenţă între două nivele principale de analiză a
cauzelor: criminalitatea femeilor în întregime şi comportamentul lor criminal individual.

7
Circumstanţele celei dintâi se manifestă prin acţiuni concrete ale anumitor persoane, cauzele cărora,
în sumă, la rândul lor, sunt prezente printre acei factori care determină existenţa acestui tip de
criminalitate în general. Crimele comise de către femei şi procesul de dezvăluire a acestora îşi au
propriile caracteristici. Din practică rezultă că femeile criminale apelează la mecanisme şi metode
specifice de înfăptuire a omorurilor, furturilor, jafurilor, actelor de vandalism, răpiri. După cum a
remarcat O.Pollak „misterul criminalităţii feminine nu constă în partea cantitativă, ci calitativă”.
Mecanismul de comitere a crimelor de către femei diferă foarte mult de mecanismul de
comitere a crimelor de către persoane de gen masculin, fiind cu mult mai complex, gândit până la
cele mai mici detalii şi, de multe ori, cu mult mai sofisticat din punctul de vedere al cruzimii şi
cinismului.
Reflectarea problemelor sociale şi individuale ale femeilor contemporane, forma sa unică de
percepere a problemelor în familie, colectiv, societate şi reprezintă agresivitatea criminală a
femeilor. Creşterea numărului de infracţiuni, comise de persoane de gen feminin, din numărul total
de infracţiuni, se datorează în ultimul deceniu problemei egalităţii de gen în aspect juridic, social etc.
„Feminismul este contrar bunului simţ, întrucât se bazează pe conceptul fals că bărbaţii şi femeile
sunt identici şi se deosebesc doar prin etichetările societăţii. În realitate, femeile şi bărbaţii sunt total
diferiţi din punct de vedere genetic.”
După părerea psihologului rus, Nadejda Yurghina, fiecare femeie îşi doreşte, în primul rând,
să-şi realizeze rolul de mamă şi soţie, şi începe a lupta pentru egalitate atunci când este privată de
condiţiile de a-şi îndeplini acest rol: „Femeile îşi doresc să trăiască într-o lume unde s-ar putea
afirma în totalitate, în toată natura lor. Este necesitatea de a hrăni copilul, necesitatea de a continua
viaţa. Asigurarea condiţiilor pentru satisfacerea necesităţilor, femeile o transmit bărbaţilor. Iar dacă
aceştia nu simt aceste necesităţi, ei nu corespund cerinţelor femeilor. Atunci femeile preiau controlul
asupra situaţiei şi se întâmplă ceea ce numim feminism. Feminismul reprezintă viziunea, atitudinea
femeii faţă de lumea bărbaţilor care îi înconjoară. Feminismul este masca pe care o îmbracă femeile
din cauza disperării, când descoperă că speranţa care şi-au pus-o în bărbaţi nu satisface aşteptările
lor, ele nu au pe cine se baza şi sunt nevoite să întreprindă ceva ca să schimbe starea lucrurilor”.
Crimele comise de femei, în literatura criminalistică, de regulă nu sunt analizate separat de
crimele săvârşite de bărbaţi. Încă în anul 1897, în cadrul Congresului Internaţional al Uniunii
Criminaliştilor din Heidelberg a fost adoptată clasificarea criminalilor, care se referă în, egală
măsură, şi la femeile condamnate:
1. Infractori aleatorii, episodici;

8
 2. Infractori cu devieri grave în comportament sau care au comis crime în mod repetat;
3. Infractori persistenţi sau profesionali.
Primele încercări de evidenţiere a tipurilor sau clasificării femeilor criminale din aspect
criminal, au fost întreprinse de medicul-psihiatru italian, fondatorul direcţiilor antropologice în
criminologie şi dreptul penal, Cesar Lombroso. În studiul său Femeia – infractoare şi prostituată, a
evidenţiat mai multe tipuri de criminali-femeie:
1. Criminală înnăscută: „Criminala înnăscută depăşeşte infractorul în alt sens, şi anume, în
cruzimea rafinată, cu care îşi săvârşeşte crimele. Pentru ea nu este suficient că inamicul ei moare, ea
simte necesitatea de a se delecta cu moartea lui”;
2. Criminală de ocazie: „Foarte des femeile comit infracţiuni contrar voinţelor lor, datorită
influenţei din partea amantului, sau careva din mediul înconjurător, cum ar fi tatăl, fratele sau
altcineva”;
3. Criminală din pasiune: „Femeia criminală din pasiune se apropie ba de criminala
înnăscută, ba de criminala de ocazie: chibzuirea, intenţiile şi depravarea morală joacă un rol mult
mai important în comiterea crimelor sale, decât la bărbaţi”.
Separat, Lombroso a analizat femeile sinucigaşe şi asasinele de copii. Prostituatele, de
asemenea, le împărţea în două tipuri:
1. De ocazie: „Nu toate prostituatele sunt nebune din punct de vedere moral; altfel spus, nu
la toate dezmăţul este un viciu înnăscut. Multe dintre ele devin prostituate doar din cauza situaţiilor
create la întâmplare”.
2. Înnăscute: „… adevărata criminalitate feminină trebuie văzută anume în prostituţie…
crima şi prostituţia sunt termenii ce exprimă criminalitatea masculină şi feminină…”
După părerea lui E. Alauhanov: „în practică, tipurile stabilite nu se manifestă întotdeauna în
mod «deschis». Sunt posibile diferite combinaţii între ele. Cu atât mai mult, că însuşi tipurile se pot
diviza în componente variate mult mai concrete – subtipuri, subgrupe etc. Prin urmare, este practic,
imposibil de a stabili caracteristici tipologice concrete şi bine definite, din motiv că acest proces este
interconectat cu procesele cognitive, dezvoltarea societăţii, dar şi de modificările structurale a
criminalităţii în sine” .
E.R. Abâzova afirmă: „În condiţiile moderne se actualizează necesitatea de a concepe
tipologia personalităţii criminalului-femeie, care este strâns legată de soluţionarea problemelor ce ţin
de lupta împotriva criminalităţii şi preîntimpinarea procesului de „feminizare” a acesteia, reducerea
nivelului criminalităţii feminine în societate, crearea condiţiilor care să se opună reproducerii

9
criminalităţii feminine. La baza tipologizării femeilor criminale se află motivele comportamentului
lor criminal, moralitatea şi trăsăturile psihofiziologice. Anume identificarea specificităţii motivaţiei
criminalităţii feminine dă posibilitatea de a constata şi folosi, în cadrul planificării măsurilor
educativ-profilactice şi de adaptare, a legităţilor de bază în formarea comporta- mentului criminal la
femei”.
Cesare Lombroso declară că majoritatea crimelor, săvârşite de femei, se explică prin
specificul trăsăturilor naturale. În opinia sa, „la prostituate prevalează capacităţile inferioare
nivelului mediu”, de asemenea, observa în ele „o psihologie infantilă, neatenţie, incapacitatea de
concentrare, ca în cazul tinerilor sălbatici, şi pustietatea creierului preistoric, foarte mult asemănător
cu creierul animal”. El asocia criminalitatea feminină de o intensitate mult mai mare în comparaţie
cu cea masculină, cu trăsăturile corpului feminin şi caracter, natura femeii, într-o oarecare măsură,
cu „subdezvoltarea ei biologică”: Între antropologia şi psihologia criminalei există o analogie
completă. Este la fel ca în cazul când, dintr-o masă de criminale, la care de obicei se observă doar
câţiva şi nesemnificativi indici de degenerare, se desprinde o grupă cu indici mult mai pronunţaţi şi
intens exprimaţi decât indicii bărbaţilor criminali, exact aşa, din numărul lor total se evidenţiază un
cerc nu prea mare de persoane, care se deosebesc prin degradare morală mult mai avansată, decât la
bărbaţi, şi cu mult depăşind, la acest capitol, alţi criminali, care comit crime din cauza influenţei
străine şi care, mai mult sau mai puţin, dau dovadă de principii morale. Acesta şi este grupul
criminalelor înnăscute, degradarea morală a cărora este direct opusă numărului lor”.
Un studiu american, efectuat de K.D. Cole asupra presonalităţii femeilor care au comis
omucideri, a permis evidenţierea a șase definiţii cu privire la tipurile de comportament :
1. „Tip mosahistic”. Femeile acestui tip şi-au omorât soţii după mulţi ani de insultări din
partea acestuia. Asasinarea, de cele mai multe ori, avea loc în stare de afect în momentul maltratării
femeii, metoda de înfăptuire a crimei nu este planificată. În Republica Moldova, acest tip de femei
nu este cel mai răspândit, din motiv că femeile din ţara noastră încă mai au frică, se poate de spus
chiar teamă sau „respect” faţă de soţi.
2. „Tip deschis de ostilitate violentă”. Aceste femei se caracterizează prin agresivitate,
emotivitate ridicată, care au întreprins anterior acţiuni violente. Reprezen- tantele acestui grup se
evidenţiază prin intelect scăzut, consumul de substanţe alcoolice şi narcotice. De obicei, acestea sunt
femei crescute în orfelinate sau în familii social vulnerabile.
3. „Tip închis de ostilitate violentă”. Pentru aceste femei este caracteristic săvârşirea crimelor
destul de crunte, în timp ce comportamentul zilnic este total opus caracterului crimei comise.

10
Reprezentantele acestui grup de femei deseori comit ucideri de copii, se deosebesc prin
comportament agresiv faţă de copii, ceea ce este diametral opus atitudinii lor faţă de genul masculin.
Deşi, J.H. Morton afirma că în cazurile când uciderea copilului de către mamă are loc imediat după
naş- tere sau peste câteva luni, este vorba despre „psihoza istovirii”.
4. „Tipul neadecvat”. Reprezentantele grupului respectiv manifestă capacităţi intelectuale
scăzute, acţionând la ordinul unei persoane, care are influenţă foarte mare asupra lor.
De cele mai multe ori, la acest grup de femei criminale se atribuie fetele minore, care comit
crimele prin implicarea persoanelor de vârstă mai mare, deseori bărbaţi, femei, care consumă
substanţe narcotice, fiind dependente de ele.
5. „Tipul psihotic”. De regulă, reprezentantele acestui tip sunt diagnosticate cu „schizofrenie
paranoidă”. Schizofrenia paranoidă apare, de obicei, la vârsta de 30-35 ani (uneori mai devreme) şi
decurge preponderent cu dereglări delirante şi halucinatorii.
În evoluţia bolii se observă un şi de etape concrete, descrise la finele secolului trecut de către
V. Magnan (1891) şi caracterizează modelul haluţinaţiilor cronice. În stereotipul dezvoltării
sindromurilor halucinatorii, în cazurile tipice, se observă etapa delirului, fără a fi însoţite de
halucinaţii şi manifestări ale automatismului psihic – sindrom paranoidal, etapele delirului
paranoidal – sidromul Kandinski-Klerambo şi delirul fantastic – sindrom parafrenic. Crimele sunt
săvârşite de ele în timpul stării psihopatoide fie sub influenţa unui impuls irezistibil.
6. „Tip amoral”. Femeile acestui tip, din timp, chibzuiesc şi planifică săvârşirea crimei.
Aceste femei se deosebesc prin capacităţi intelectuale mai avansate decât la reprezentantele altor
grupuri din clasificarea respectivă. Diferite grupuri ale femeilor criminale de deosebesc
nesemnificativ după nivelul de educaţie. Cercetările efectuate au arătat că ponderea cea mai mare
printre criminale o au femeile cu studii medii (35%), cu studii medii profesionale – 19%, cu studii
gimnaziale, liceale – 8%. Interes deosebit atrage faptul că, în momentul efectuării sondajului, s-a
depistat că 11% dintre femeile criminale au studii superioare.
Clasificarea respectivă a fost elaborată cu referire la femeile care au comis doar omucideri, şi
nu sunt evidenţiate tipurile de femei care au comis alte infracţiuni.
În acest context, ar trebui de remarcat şi clasificarea tipurilor personalităţii femeilor
criminale, propuse de savantul criminalist E. Alauhanov :
a) Personalitate de tip violent – sunt, de regulă, femei care comit acte de huliganism, crime
şi vă- tămări corporale ca rezultat al violenţei domestice, pruncucidere. Acestea sunt persoane cu

11
atitudine negativ-neglijentă faţă de viaţa umană, faţă de cele mai importante beneficii ale ei,
sănătate, integritate fizică etc;
b) Tipul egoist violent – cel mai periculos tip de personalitate din punct de vedere social, cu
atitudine antisocială bine stabilită, îndreptată spre atingerea propriilor scopuri şi avantaje, deseori
materiale, inclusiv cu preţul vieţii umane;
c) Tipul egoist – despre motivaţia caracteristică tipurilor de criminale egoiste, inclusiv legate
de necesitatea asigurării bunăstării în familie, vorbesc datele cercetărilor interne, care evidenţiază
numărul mare de persoane ale acestei categorii care au familii. Astfel, majoritatea persoanelor
condamnate la răspundere penală pentru abuz sunt familiste.
d) Tipul neglijent – numărul cel mai mare al criminalelor de ocazie sau întâmplătoare sunt
cele cu atitudine uşuratică, neglijentă şi iresponsabilă faţă de reglementările legale;
e) Tipul dependent – pentru reprezentanţii acestui tip sunt caracteristice diferite manifestări
criminale, efectuate din motivul dependenţei psihologice, obiectul cărora pot fi substanţele
narcotice, alcoolul, personalitatea bărbatului-partener de viaţă.
În funcţie de profunzimea şi durabilitatea orientării motivaţiei criminogene a personalităţii,
este necesar de evidenţiat printre femei următoarele tipuri de femei criminale:
a) Femei criminale aleatorii – sunt cele care au comis infracţiuni ca rezultat al
coincidenţelor accidentale, contrar comportamentului lor general, anterior celor întâmplate;
b) Femei criminale de ocazie – au comis crime ca rezultat al influenţei factorilor negativi
care au contribuit la formarea şi activitatea personalităţii;
c) Femei criminale instabile – se abat de la normele comportamentului social aprobat, cu
toate acestea, fără a le asimila cu fermitate;
d) Femei criminale profesioniste – fac tot posibilul pentru realizarea ambiţiilor şi scopurilor
stabilite prin intermediul comiterii infracţiunilor.
Analiza tipologizării femeilor criminale, enumerate supra, va da posibilitate de a constitui
atât măsuri generale de prevenire, cât şi speciale, atât tehnici individuale separate de investigare a
crimelor săvârşite de femei, cât şi tehnici generale bine structurate. Va permite crearea „portretului
tipic complex” al femeilor criminale, ce va contribui la dezvăluirea crimelor comise de femei.
În conţinutul categoriilor tipologice definite ale personalităţii criminalului-femeie, este
relevat nucleul motivaţional al infracţionalităţii specifice, astfel delimitarea acestora contribuind la
planificarea şi elaborarea eficientă a măsurilor educativ-profilactice şi de integrare în societate a
femeilor condamnate.

12
 III. Măsuri de profilaxie individuală a infracţiunilor comise de femei.
Resocializarea femeilor condamnate.
Întrebările profilaxiei infracţiunilor de mai devreme anume a femeilor, sunt legate nu numai
cu abaterea comportamentului unei persoane, în primul rând a minorului, dar de regulă pleacă cu
rădăcinile în problemele profilaxiei conflictelor familiare.
Una din cauzele principale a neajunsurilor acestei profilaxii este bazată pe atragerea
persoanelor, care nu au acea pregătire practică şi specială. Profilaxia majorităţii conflictelor
familiare în puterea dificultăţii relaţiilor dintre membrii acesteia şi intimităţii sferei date a relaţiilor
dintre oameni necesită anumite deprinderi psihologice şi pedagogice, înţelegerea adâncă a cauzelor
conflictelor. Lipsa lor se observă, de exemplu la analiza materialelor despre refuzul intentării unui
dosar unde figurează conflictele patrimonial-familiare. De regulă pe aşa materiale se primeşte o
decizie simplă – se refuză intentarea dosarului penal pentru lipsa componenţei de infracţiune, după
care nu urmează nici un fel de măsuri profilactice. În legătură cu aceasta este necesar de asigurat
condiţii pentru profilaxia calitativă în sfera material-familiară, de creat în organele afacerilor interne
un serviciu special pentru lupta cu infracţiunile materiale, în acest serviciu s-ar putea crea echipe
orientate spre profilaxia infracţiunilor femeilor. Dar cum confirmă statistica aproape 30 % a
infracţiunilor făcute de femei revin anume la sfera familiar-patrimonială şi dese ori jertfele lor devin
însăşi femeile.
Capacitatea de a putea efectua în contact psihologic cu o femeie din mediul criminal,
primirea informaţiei necesare nu este numai direcţia activităţii organelor operative şi de anchetă a
organelor afacerilor interne, dar şi un potenţial mare nedescoperit într-o oarecare măsură a nivelului
activităţii profilactice ca exemplu o mare cantitate de informaţii care prezintă un interes operativ, o
primesc femeile - prostituate. Dar problema e în aceea cum această informaţie de o primit.
Trebuie de avut în vedere că astfel de pregătire este necesară multor lucrători a diferitor
servicii a organelor afacerilor interne – de la cei care realizează nemijlocit activitatea de profilaxie,
până la organele care petrec urmărirea penală şi organele operative.
Resocializarea este un proces educativ, reeducativ şi de tratament aplicat persoanelor
condamnate penal, prin care se urmăreşte readaptarea infractorilor la sistemul de norme şi valori
general acceptate de societate, în scopul reintegrării sociale a acestora şi prevenirii recidivei.

13
 Dacă am ajuns să abordăm problema pregătirea femeilor condamnate către viaţa de după
eliberarea din locurile de detenţie, atunci este imposibil de a nu ridica întrebarea pentru pregătirea
cadrelor în sistema instituţiilor de detenţie şi reeducarea femeilor, şi în acelaşi rând şi în coloniile
pentru minori. Organizarea profilaxiei la nivelul ajutorului psihologic în locurile de ispăşire a
pedepselor este foarte actuală. Există o bogată experienţă străină în organizarea serviciilor speciale
pentru acordarea ajutorului psihologic în instituţiile de reeducare a femeilor, până la oferirea
femeilor care îşi ispăşesc pedeapsa, în calitate de ajutor psihologic a animalelor domestice – câini
sau pisici, experienţa întrebuinţării metodelor psihologice în studierea personalităţilor
condamnaţilor, ce permite la maxim de individualizat activitatea măsurilor profilactice.
În acest caz este necesar de ales principiul general pentru lucrul profilactic cu femeile, care
au săvârşit sau pot săvârşi o infracţiune. Se presupune că în conţinutul acestui principiu pot să fie
incluse umanitatea şi binevoinţa, înţelegerea cauzelor, care le-a împins la săvârşirea infracţiunilor,
tendinţa de a le ajuta să iasă din acest cerc, clarificarea în viaţa personală. De aceea după cât se
respectă principiul indicat, se poate de judecat despre nivelul moralităţii în societate.
În legislaţia execuţional penală faţă de femeile condamnate necesar de formulat principiile de
bază şi condiţiile de executare de către acestea a pedepselor penale, corespunzătoare psihologiei şi
fiziologiei feminine.
Trebuie să luăm în consideraţie:
a) schimbările, ce se produc în viaţa femeii într-o perioadă de timp istorică concretă,
deoarece aceasta permite stabilirea caracterului influenţei proceselor sociale asupra formării tipurilor
de comportare la femei;
b) factorii, care nemijlocit influenţează la formarea comportamentului la femei;
c)legătura reciprocă a caracteristicelor subiective, direcţionării comportamentelor la femei pe
satisfacerea necesităţilor materiale cu posibilităţile obiective a societăţii la etapa concretă a
dezvoltării sale istorice.
La organizarea activităţilor de resocializare a femeilor numaidecât trebuie să ţie cont de
relaţiile familiare, interesele profesionale. În situaţia când acestea nu împiedică intereselor altor
persoane, e necesar de pus întrebarea despre locuinţa femeii care-şi ispăşeşte pedeapsa, de a-i da
posibilitatea să locuiască cu familia sau cu rudele.
Numaidecât trebuie să fie dezvoltate măsurile de pregătire a femeilor condamnate la viaţa
familiară şi de muncă normală, după eliberarea acesteia din locul de detenţie şi anume:

14
 - schimbarea obişnuinţelor şi deprinderilor care împiedică includerea femeii în viaţa
familială şi munca normală;
- acordarea deprinderilor către munca sistematică, respectarea legalităţii şi regulilor
comunităţii;
- acomodarea către tipurile de activităţi binevoitoare pentru familie, la fel şi învăţarea
acestora de a deprinde, deprinderi practice în viaţa de la libertate (posibilitatea de a analiza acţiunile
sale, acurateţei, educaţiei etc.).
Criminalitatea feminină modernă se prezintă ca un fenomen schimbător. Nivelul ei este
condiţionat atât de procesele sociale, cât şi eforturile corespunzătoare din partea statului în privinţa
bazei legale. Fiind ca o subsistemă a criminalităţii în întregime, criminalitatea femeilor acordă o
influenţă negativă asupra comunităţii, atinge spectrul larg a fenomenului vieţii sociale, având o
reflectare directă în dinamica criminalităţii.
Studierea criminalităţii feminine se află la o etapă începătoare şi autorul este departe de
gândul că în această lucrare s-a reuşit de răspuns practic la toate întrebările apărute în legătură cu
această problemă.
Aceasta se referă atât la natura şi cauzele criminalităţii feminine, cât şi către personalitatea
femeilor, mecanismelor comparării ei şi combaterii acestui fenomen antisocial. Înainte se sublinia,
că criminalitatea feminină este un fenomen de drept penal, un fel specific de conduită periculoasă şi
ilegală a femeii. Este corect, dar nu îndeajuns, fiindcă esenţa felului de infracţiuni examinate, nu se
reduce numai la calitatea indicată, lui îi sunt comune şi alte caracteristici în parte, mulţimea de
infracţiuni, comise de femei, duce la concluzia, că criminalitatea feminină se prezintă şi ca un
fenomen social.
Pericolul social a criminalităţii femeilor constă în aceea că comportamentul lor antisocial şi
criminal aduce o dezorganizare în viaţa de toate zilele, cutremură relaţiile familiare, care s-au format
pe parcursul anilor, distrug principalele instituţii de bază a societăţii.
La analiza datelor statistice pe Republica Moldova, la crimele săvârşite de femei se observă
careva semne distinctive generale, cât şi particulare fiecărui infractor. Dar totuşi am făcut careva
concluzii, referitor la criminalitatea femeilor, bazându-ne pe specifica ei.
În primul rând, toate infracţiunile săvârşite de femei se poate de divizat în două grupe, legate
de activitatea lor profesională şi relaţiile familiare. În limita primei grupe se săvârşesc de regulă
infracţiuni cu scop de profit, dar în limita celei dea doua grupă – cele violente. Prima grupă are o
superioritate numerică faţă de a doua.

15
 În al doilea rând, nivelul criminalităţii femeilor este cu mult mai mic decât cel masculin, dar
însă pe durata ultimilor ani nivelul acesteia este în creştere. Nivelul criminalităţii de profit în genere
stabilesc ocupaţia lor în sectoarele concrete ale economiei. În acelaşi timp, ele mai des, decât
bărbaţii săvârşesc încălcări de lege pentru necesităţile familiei şi copiilor.
În al treilea rând, la momentul de faţă se observă o creştere însemnată, a numărului de
infracţiuni violente în rândurile femeilor, apariţia agresivităţii şi durităţii în comportamentul lor, tot
mai des şi mai des săvârşesc infracţiuni caracteristice bărbaţilor: tâlhării, jafuri. Dacă nu sunt în
calitate de autori, atunci în calitate de instigatori, organizatori sau complici. Acestea din urmă
trebuie să trezească o nelinişte în rândurile comunităţii şi în deosebi în cele ale organelor de drept,
care sunt obligate să combată acest fenomen antisocial.
În al patrulea rând, criminalitatea femeilor reprezintă o influenţă asupra criminalităţii în
general, prin puterea săvârşirii de către acestea a infracţiunilor, independenţa şi specifica structurii,
influenţa asupra comunităţii, în atmosfera moral-psihologică şi altor părţi componente ale
criminalităţii, în primul rând asupra criminalităţii minorilor. Aici nu este o legătură directă, dar cu
cât mai săvârşesc femeile încălcări de lege, cu atât mai mult aceasta o fac şi adolescenţii şi minorii.
În rândul caracteristicilor personale ale femeilor infractori, merită atenţie aspectul activităţii legat cu
îndeplinirea diverselor roluri sociale de muncă şi profesionale.

16
 Concluzie
Cercetarea personalităţii infractorului presupune o analiză complexă, care trebuie axată pe
ramurile normative ale problemei infracţionalităţii. Studiile efectuate reflectă destul de vag existenţa
stărilor latente sau pre-infracţionale ale infractorului precum: alcoolismul, narcomania,
huliganismul, vagabondajul, etc., care favorizează apariţia criminalității. Pentru a combate aceste
stări, considerăm că este necesară reglementarea penală și, în același timp, abordarea lor din
perspectiva individualizării pedepsei, a stabilirii liberării de răspundere şi pedeapsă penală ce ar
permite analiza personalității infractorului în dinamică, până la comiterea infracţiunii şi ulterior în
timpul suportării răspunderii penale.
Cauzele ce duc la motivaţia criminală sunt strict individuale, ele reprezintă un generator de
decizii şi fapte infracţionale constituind un mecanism al forului intrinsec ce se formează din scopuri,
motive, necesităţi, metode de realizare, adoptare de decizii, din corectarea, dinamică a activităţii
infracţionale.
Abordările propriu-zise expuse în teză fac unele pronosticuri în dependenţă de tipul de
personalitate a infractorului şi modelarea lui în dependență de profilaxia respectivă. Putem în mod
cert observa atât personalitatea criminală a infractorului, cât şi evoluţia restructurării şi resocializării
sale.
Reprezentarea grafică a fenomenului personalităţii infractorului trebuie scoasă în relief prin
adaptarea în mod individual a unor serii de caracteristici unice şi generice pentru examinarea
iniţială, care presupune asistență, nu doar constrângere, un lucru meticulos şi amplu ce ar fi de o
competenţă organică a structurilor de stat, dar, totodată, și ale societăţii civile.
Tipologia personalității infractorului ocupă un rol esenţial atât în criminologie cât şi în alte
științe juridice ca criminalistica, ştiinţa penitenciară, dreptul procesul. În dependență de ea se poate
crea un sistem de măsuri de prevenire individuală și de readaptare şi resocializare adecvată a
infractorului.

17
 Bibliografie

1. Capcelea, V. Filozofie: man. pentru instit. superioare de învăț. Ed. a 5-a revăzută și
substanțial adăugită. Chișinău: Ed. Arc, 2013. 492 p.;
2. http://www.allpravo.ru/library/doc4204p/instrum6815/.;
3. http://www.psychiatry.ru/lib/54/book/29/chapter/6.;
4. http://www.dreptmd.wordpress/
5. Ciobanu Igor, Criminologie, Tipografia centrală, Chișinău 2011

18