A.

ORGANE PENTRU CIRCULAŢIA FLUIDELOR

Ansamblul elementelor montate pe un traseu bine determinat, delimitând un spaţiu închis prin
care se transportă şi se distribuie materiale în stare fluidă, se numeşte conductă.

I. Noţiuni generale
Fluidul care se transportă poate fi :
-lichid (apă, ulei, benzină, produse chimice etc.) ;
-gazos (abur, aer comprimat, hidrogen, amoniac etc.) ;
-corp solid fluidizat (transportul hidraulic al lemnelor, transportul pneumatic al puberilor, minereurilor,
cerealelor etc.).
Avantajul acestui tip de transport îl constituie faptul că este ieftin.
Elementele constructive ale unei conducte sunt (fig 1):

Fig 1

1 – tubulatura (conduce fluidul) ;

2 - armăturile (robinete) – comandă şi reglează circulaţia fluidului ;
3 - aparate de măsură şi control – indică valorile parametrilor caracteristici ai fluidului ;
4 – suporţi de rezemare ;
5 - piese fasonate (ramificaţii) ;
6 - compensatoare de dilatare;
7 - flanşe – fac legătura între elementele învecinate ;
8 – elemente de susţinere ;
9 - elementele de reţinere a fluidului (rezervoare şi recipiente) ;
10 - pompă – pentru a imprima fluidului presiunea necesară transportului.
Asamblarea elementelor conductei se face prin flanşe, dar şi prin sudare, lipire sau îmbinări
filetate.
Condiţii impuse
 Conductele se realizează la diametre nominale standardizate. Presiunile nominale,
standardizate şi ele, duc la încadrarea conductelor în anumite trepte de presiune.
 Celelalte elemente (armături, flanşe, mufe) se vor alege la acelaşi diametru nominal,
respectiv presiune nominală ca şi conductele, pentru a se respecta siguranţa în exploatare
şi eficienţa.
 II. Elemente de reţinere a fluidelor

Rezervoarele : sunt construcţii etanşe pentru reţinerea fluidelor (apă, combustibili, alte produse
petroliere etc.) la presiuni apropiate de cele atmosferice şi la temperatura mediului ambiant.
Recipientele : construcţii pentru reţinerea fluidelor la presiuni şi la temperaturi mult diferite de
cele ale mediului ambiant (rezervoare de aer comprimat, butelii de aragaz, butelii de CO 2 etc.).
Forme geometrice uzuale :
-cilindrică (butelii de oxigen) ;
-conică ;
-sferică (pentru depozitare);
-elipsoidală (cisterne pentru transportul diferitelor lichide).

III. Elemente de conducere a fluidelor

Tubulatura conductelor are rol de delimitare a spaţiului în care este condus fluidul şi prezintă
(în general) o formă circulară în secţiune.
Tubulatura  se prezintă sub forma de :
-ţevi – au pereţi subţiri, lungimea mult mai mare decât diametrul şi sunt laminate sau trase. Pentru
medii de lucru corozive se folosesc oţeluri anticorozive înalt aliate. Ţevile se pot proteja la interior prin
cauciucare, emailare sau placare. Se mai pot confecţiona din cupru, alamă, aluminiu, plumb.
-tuburi – au pereţi mai groşi, diametre foarte mari şi lungime mai mică decât a ţevilor. Se execută din
fontă (prin turnare), beton, azbociment etc.
Un defect major îl reprezintă dilatarea conductelor datorită variaţiilor de temperatură. În cazul
montării rigide la capetele conductelor, dilatarea sau comprimarea are efecte distructive.
Soluţia adoptată : compensatoare de dilatare (fig 2, fig 3).

Fig 2

Fig 3

Compensatoarele de dilatare sunt elemente flexibile care au rolul de a prelua dilataţia,

respectiv comprimarea conductei şi de a o înmagazina în propria lor deformaţie.

Îmbinarea conductelor
 Se poate realiza demontabil sau nedemontabil.
 Asamblarea demontabilă a conductelor presupune următoarele variante:

 Asamblare filetată (fig 4) direct între ţevi sau cu elemente de legătură numite
fitinguri (mufe, reducţii, curbe, coturi, ramificaţii - fig 5 -).
Îmbinarea cu fitinguri asigură:
-legătura între conducte de aceleaşi diametre (fig 6);
-legătura dintre conducte cu diametre diferite ;
-schimbarea direcţiei de curgere (fig 7 d, e, f, g) ;
-ramificarea curgerii de la o conductă centrală pe diferite direcţii (fig 7 h, i, j, k).

Fig 4

Fig 5

Fig 6

a – fitinguri
b – îmbinări cu
racorduri olandeze
c – piuliţă olandeză
cu inel conic

Fig 7
 În fig 8 este reprezentată ramificaţia cu mufe (a - simplă la 90 0 ; b – simplă la 450) .
În fig 9 sunt prezentate piese de legătură cu mufe ( a – cot la 90 0 ; b – racord T ; c – reducţie).

Fig 9
Fig 8

Se utilizează pentru conducte de joasă presiune: apă, abur, aer comprimat sau unde se
îmbină materiale metalice cu materiale nemetalice.

 Asamblări cu flanşe (fig 10) : asigură un montaj mai uşor şi siguranţă în

funcţionare.
Sunt utilizate aproape exclusiv la îmbinarea tronsoanelor intermediare ale conductelor. Cele
mai utilizate sunt flanşele plate (fig 10a) cu formă circulară, eliptică sau pătrată.
Flanşele cu prag (fig 10b) asigură o etanşeitate sporită.
Flanşele cu prag şi canal circular (fig 10c) se utilizează la îmbinarea ţevilor cu regim de
presiune ridicată.
Îmbinarea cu flanşe libere (fig 10d) presupune răsfrângerea capetelor ţevilor şi se aplică în
special conductelor de cupru, alamă şi aluminiu.
 În fig 11 :
a, d – flanşe plate ;
b, c, e – flanşe cu gât.

Fig 11

 Asamblări nedemontabile (fig 12, fig 13, fig 14) : sudarea cap la cap, lipirea (pentru ţevi din
cupru sau plumb), asamblarea cu mufă dintr-o bucată cu corpul. Mufa este zona de creştere a
diametrului conductei, în care se presează şnur de cânepă impregnat cu gudron (smoală), fire
de azbest acoperit cu plumb topit etc. (fig 15).

Fig 12 Fig 13 Fig 14

 Fig 15

B. ELEMENTE PENTRU COMANDA ŞI REGLAREA CIRCULAŢIEI FLUIDELOR

I. Tipuri de armături – robinete

Armăturile sunt organe ce se montează pe traseul conductelor, pe recipiente, rezervoare,

instalaţii, maşini în scopul de a comanda, controla, dirija şi regla circulaţia fluidelor.
Organele folosite pentru închiderea sau cele pentru reglarea circulaţiei fluidelor sunt armături
normale.
Armăturile speciale cuprind aparate pentru presiune, debit, supape de siguranţă etc.
Condiţii impuse :
-rezistenţă mecanică adecvată a elementelor componente ;
-rezistenţă la coroziune ;
-rezistenţă la temperatura de lucru ;
-asigurarea unei bune etanşeităţi ;
-rezistenţă hidraulică mică ;
-operaţiile de montaj, întreţinere şi înlocuire a elementelor componente să fie simple.

Clasificarea armăturilor :
 După modul de acţionare
 Manual
 Mecanic
 Hidraulic
 Pneumatic
 Electric

 După rolul lor

 Pentru închidere
 Pentru distribuţie
 Pentru siguranţă
 Pentru semnalizare

 După felul organului de închidere

 Cu ventil
 Cu sertar
 Cu valvă
 Cu cep
 Cu membrană

Robinetele fac parte din instalaţii de reglare automate, destinate menţinerii unei mărimi de
ieşire (temperatură, debit, presiune, concentraţie) la o valoare prescrisă.

1. Robinete cu ventil (fig 17, fig 18, fig 19) – direcţia de deplasare a organului de închidere
coincide cu direcţia de curgere a fluidului (fig 16).
 Fig 16

Ventilul este organul de închidere propriu-zis compus din (fig 17) :

1 – taler ;
2 – tijă.
Capacul robinetului (3) care închide volumul interior, ghidează tija asigurând aşezarea corectă
a talerului pe suprafaţa scaunului. Ventilul este acţionat prin roata de mână (4) şi piuliţa (5) solidară
cu corpul.
Corpul robinetului (6) asigură conducerea fluidului. Talerul se sprijină pe scaunul ventilului,
împreună asigurând o închidere etanşă.
Suprafaţa de etanşare poate fi : plană (fig 18, fig 19), conică sau sferică.

Fig 17 Fig 18

Închiderea – deschiderea se obţin prin deplasarea liniară a ventilului, prin înşurubare (fig 17,
fig 18, fig 19a) sau prin acţionarea directă a tijei supapei (fig 19 b).
 Acest tip de robinete opun o rezistenţăFig
hidraulică
19 ridicată şi necesită o forţă de acţionare mare,
dar asigură o bună etanşare. Se utilizează pentru : apă caldă, abur etc.

2. Robinete cu sertar : se utilizează pentru reglarea debitului fluidelor. Au o construcţie

simplă şi se pot utiliza în industria chimică, energetică, petrolieră etc.
Organul de închidere se deplasează perpendicular pe direcţia mişcării fluidului (fig 20). În
poziţie deschis au o rezistenţă hidraulică foarte mică. Se pot folosi pentru trecerea fluidului în ambele
sensuri.
Elementele de închidere pot asigura o secţiune variabilă a orificiului de trecere a lichidului.
Au următoarele dezavantaje :
-nu pot fi folosite ca organe de reglaj ;
-au cursă mare ;
-etanşarea este mai dificilă.

Fig 20

Fig 21
 După forma sertarului robinetele pot fi :
-cu sertar pană (fig 20) ;
-cu sertar paralel (fig 21).

3. Robinete cu cep
Organul de închidere (cepul) execută o mişcare de rotaţie în jurul unei axe, perpendicular pe
direcţia mişcării fluidului (fig 22).

Fig 22

Se utilizează pentru lichide şi gaze la presiuni şi temperaturi joase.

Avantaje :
-sunt robuste ;
-prezintă siguranţă în exploatare ;
-au rezistenţă hidraulică redusă.
Asigură o închidere etanşă prin contactul suprafeţelor şlefuite ale cepului cu corpul armăturii.
Se montează pe conductele de gaze, la indicatoarele de nivel etc.
Se pot construi robinete cu cep pentru un singur sens (fig 23 a), două sensuri, două sau trei
căi de curgere (fig 23 b).
Cepul poate avea formă tronconică (fig 24), sau sferică (fig 25).

Fig 23
 Fig 26
Fig 24 Fig 25

Elementele unui organ de închidere cu cep pot fi observate în fig 26.

1 – cep;
2 – corp;
3 – piuliţă;
4 – rondelă.

4. Robinete de reţinere (fig 27)

Deschiderea unui astfel de robinet este comandată de presiunea lichidului pe faţa ventilului, iar
închiderea de presiunea din spatele ventilului, de greutatea proprie şi de un arc.

Fig 27

II. Supape de siguranţă

Sunt armături care protejează instalaţiile împotriva creşterii accidentale a presiunii fluidului peste
limitele maxim admise şi exclud posibilitatea producerii avariilor.
Sunt reglate astfel încât să declanşeze (să deschidă) la o presiune mai mare cu maxim
(5…….10)% decât presiunea maximă de funcţionare admisă în instalaţie.
Ventilul supapei este menţinut închis prin acţiunea greutăţii proprii şi a unei forţe reglabile produsă
de un arc sau de o contragreutate (fig 28).

Fig 28
 După modul de evacuare a fluidului, supapele pot fi :
-deschise (evacuează în atmosferă) ;
-închise (sunt racordate la conducta de evacuare – atunci când fluidele sunt inflamabile sau toxice) ;
-etanşe (nu permit scăpări exterioare – pentru fluide letale).
În fig 29 se prezintă : o supapă de siguranţă cu pârghie şi contragreutate (a) şi o supapă de
siguranţă cu arc elicoidal (b).
Fig 29 a :
1 – ventil ;
2 – tijă;
3 – pârghie.
Fig 29 b:
1 – corpul supapei ;
2 – şuruburi de reglare ;
3 – ventil ;
4 – arc ;
5 – suporturile arcului.
Când presiunea din conducta sau din recipientul pe care se montează supapa creşte, astfel
încât creează o forţă mai mare decât cea a arcului, ventilul se deschide iar presiunea se restabileşte
la valoarea admisibilă.

Fig 29
 În fig 30 este reprezentată o supapă de siguranţă pentru
amoniac. Revenirea supapei pe scaun, după scăderea presiunii, se
face sub acţiunea resortului elicoidal 3. Presiunea de declanşare
se reglează cu ajutorul bucşei filetate 6, care se înşurubează în
niplul 7. Alte elemente :
1 – corp ;
4 – tijă ;
5 – bucşă de ghidare ;
Fig 30
8 – capac ;
9 – racord de intrare ;
10 – racord de evacuare.