Descărcați ca docx, pdf sau txt
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 2

Omul dinăuntru

”14 ...Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos,

15 din care își trage numele orice familie, în ceruri și pe pământ,

16 și-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul
Lui, în omul dinăuntru,

17 așa încât Hristos să locuiscă în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și
temelia pusă în dragoste,

18 să puteți pricepe împreună cu toți sfinții care este lărgimea, lungimea, adâncimea și
înălțimea;

19 și să cunoașteți dragostea lui Hristos care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini
de toată plinătatea lui Dumnezeu.

20 Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât
cerem sau gândim noi,

21 a Lui să fie slava în Biserică și în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.”

(Efeseni 3:14-21)

”Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin
Domnul nostru Isus Hristos.”

(Romani 5:1)

”Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă
păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi
neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci, dacă
atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult
mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.”

(Romani 5:8-10)

” Dacă deci prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei
ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel Unul
singur, care este Isus Hristos!”

(Romani 5:17)
”Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul
păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în așa fel încât să nu mai fim robi păcatului.”

(Romani 6:6)

”Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar
prin viața pe care o trăiește, trăiește pentru Dumnezeu.”

(Romani 6:10)

”Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate
lucrurile s-au făcut noi.”

(2 Corinteni 5:17)

”Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta; astfel se face că dragostea este
desăvârşită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecăţii.”

(1 Ioan 4:17)

”Dar acum, odată ce ați fost izbăviți de păcat și v-ați făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod
sfințirea, iar ca sfârșit viața veșnică. Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără
plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.”

(Romani 6:22-23)

”Dar voi n-ați învățat așa pe Hristos; dacă, cel puțin, L-ați ascultat și dacă, potrivit adevărului
care este în Isus, ați fost învățați cu privire la felul vostru de viață din trecut, să vă dezbrăcați
de omul cel vechi care se strică după poftele înșelătoare; și să vă înnoiți în duhul minții
voastre, și să vă îmbrăcați în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o
neprihănire pe care o dă adevărul.”

(Efeseni 4:20-24)

”În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfățișarea adevărată a lucrurilor, nu
poate niciodată, prin aceleași jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârșiți
pe cei ce se apropie. Altfe n-ar fi încetat ele oare să fi aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind
curățați o dată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoștință de păcate?”

(Evrei 10:1-2)

”Prin această ”voie” am fost sfințiți noi, și anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos o
dată pentru totdeauna.”

(Evrei 10:10)

”Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți.”
(Evrei 10:14)

S-ar putea să vă placă și