TS III - Cap1 2 PDF

FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM
a) In grupările
fundamentale se consideră
ca acționează
simultan încărcările datorate
acțiunilor
permanente (G), cvasiperma-
nente (C) și a unor acțiuni
variabile (V) a căror prezență
simultană este practic
posibilă.
Innsbruck: bloc de locuințe
b) In grupările accidentale/speciale se consideră că acționează simultan asupra

construcției încărcările permanente (G), cvasipermanente (C) și variabile (V) a căror
prezență simultană este posibilă, plus o acțiune excepțională (AE) ( de exemplu acțiunea
seismică).
TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

Combinarea (efectelor) acţiunilor în Gruparea fundamentală poate fi exprimată astfel:
Combinarea (efectelor) acţiunilor în Gruparea accidentală poate fi exprimată după cum

urmează:
Combinarea (efectelor) acţiunilor în Gruparea seismică pentru situaţia de proiectare

seismică:

Deplasările de reazeme și fundații, precum și cele cauzate de variațiile
de temperatură nu sunt acțiuni sub formă de forțe sau momente, însă ele generează stări
de solicitare mecanică în construcții întocmai ca și acțiunile directe.
1.2.3 – Solicitări
ale structurii
de rezistenţă
Eforturile sunt forțe

sau momente ce apar
în elementele de
construcție.
Acțiunile
sunt cauze, iar
eforturile
sunt efecte ale
acestor cauze.
Roma: Catedrala Sf. Petru

Eforturile pot fi axiale (întindere sau compresiune), forțe tăietoare, momente
încovoietoare și momente de torsiune.
Fiecare efort se caracterizează

prin stările de solicitare mecanica
pe care le produc, astfel: (1)
întinderea axială produce solicitarea
de întindere; (2) compresiunea
axială produce solicitarea de
compresiune; (3) forța
tăietoare produce solicitarea de
forfecare; (4) momentul
încovoietor produce solicitarea de
încovoiere; (5) momentul de
torsiune produce solicitarea de
torsiune sau răsucire.
Veneția: palatul Dodge

1.2.3.1 – Categorii de solicitări (simple şi compuse)
In general, ca efect al acțiunilor,
in elementele structurale se
produc solicitări compuse
(întindere cu
încovoiere, încovoiere cu
Eforturile din elemente (forte sau
forfecare, compresiune cu
momente) acționează pe
încovoiere sau compresiune
întreaga secțiune a elementului, fapt
excentrica etc.).
pentru care se mai numesc si eforturi
secționale, pentru a le deosebi de
Eforturile dintr-un element de
eforturile unitare (sau tensiuni), care
construcție pot fi acțiuni pentru
sunt eforturi ce acționează pe unitatea
alt element. Astfel, eforturile de la
de suprafață a secțiunii.
baza unui stâlp sunt acțiuni pentru
fundația stâlpului respectiv.
Granada: sediul unei bănci

Eforturile din elemente (forțe
sau momente) acționează pe
întreaga secțiune a elementului,
fapt pentru care se mai numesc
si eforturi secționale, pentru a le
deosebi de eforturile
unitare (sau tensiuni), care
sunt eforturi ce acționează pe
unitatea de suprafață a secțiunii.
In timp ce eforturile secționate
sunt de cinci tipuri, eforturile
unitare sunt de doua feluri:
Egipt: piramida Kheops normale ( σ ) și tangențiale ( τ ).
Eforturile unitare normale sunt produse de solicitări axiale (întindere și compresiune)

și de încovoiere, iar eforturile unitare tangențiale sunt produse de forfecare și
torsiune. Mărimea eforturilor unitare depinde de mărimea eforturilor secționale și de
caracteristicile secțiunii transversale (mărime și formă).

Fiecare solicitare
produce o stare de
deformații în
elementele
solicitate. Astfel
solicitările
axiale (de întindere
sau de compresiune)
produc deformații
axiale: alungiri sau
scurtări; încovoierea
produce săgeți,
forfecarea lunecări
și torsiunea
răsucire. Dubai: Burj al-Arab, cel mai înalt hotel din lume, singurul de șapte stele
Un element sau o structură se caracterizează prin rigiditate. Cu cât rigiditatea este mai
mare, cu atât deformațiile (alungirile, săgețile sau răsucirea) sunt mai mici.

Rigiditatea depinde de caracteristicile elementelor (secțiune, lungime, material) sau ale
structurii (caracteristicile elementelor si ale îmbinărilor) și de modul de acțiune al
încărcărilor.
Granada:
Muzeul
1.2.3.2 – Caracteristicile solicitărilor
memorial în etapele analizei structurale.
Andaluzia
Caracteristicile solicitărilor sunt puse în discuție în (1)
ansambluri, (2) subansambluri structurale, respectiv
în elemente de structură portantă.
Caracteristicile solicitărilor sunt cele legate de (i)

starea limită provocată (stările limită ultime de
rezistență și stabilitate, stările limită a exploatării
normale), (ii) domeniul în care preluarea acțiunile se
desfășoară (domeniul elastic, elasto-plastic, plastic),
(iii) durata acestora (permanente, cvasipermanente,
temporare), (iv) variabilitatea lor (normate, de calcul).

1.3 MATERIALE ÎN ALCĂTUIREA STRUCTURILOR
PORTANTE
Structurile portante
Dubai: Burj Khalifa –
sunt realizate din clădirea cea mai înaltă
materiale naturale sau din lume (828 m)
artificiale, care dispun
de caracteristici tehnice
și economice
acceptabile. Astfel se
exemplifică: rezistența
mecanică, durabilitate,
rezistența la coroziune,
preț de cost etc.
Principalele materiale
în alcătuirea
structurilor portante
sunt: piatra, cărămida,
betonul, oțelul, lemnul

prof. dr. ing. Szabó Bálint, dr. ing. Kirizsán Imola
1.3.1 – Principalele materiale

(prezentare selectivă). Descriere. Proprietăţi fizice şi mecanice.
Franța, Bois: curtea castelului Principalele materiale folosite la
structuri portante sunt: piatra,
cărămida, betonul, oțelul și lemnul.
1.3.1.1 – piatră este material de

construcție străvech, utilizat de
mii de ani în alcătuirea structurilor
portante. Avem de folosit piatra
brută (naturală) sau prelucrată
prin fasonare (moloane, piatra de
talie etc.)
Definiție: materialele de construcții din piatra provin din exploatarea rocilor ce

constituie zona de la suprafața scoarței terestre numită litosferă; rocile sunt formate din
minerale diverse cu compoziții bine definite.

Clasificarea rocilor:
– după geneză (mod de

formare): roci (1) magmatice; (2)
sedimentare; (3) metamorfice;
– după structură: roci (1)

holocristaline (cu structură
integral cristalină); (2)
hemicristaline (cu structura
parțial cristalină, parțial amorfă);
(3) amorfe (vitroase) – nu
prezintă în straturi cristale;
Ungaria: arhitectura vernaculară
– după textură (mod de aranjare spațială a mineralelor componente): roci cu textură (1)
neorientată (masivă) – mineralele componente se găsesc în rocă neorientate;

(2) stratificată – mineralele componente sunt aranjate ordonat în straturi de natură

identică; (3) șistoasă – mineralele componente sunt așezate ordonat în straturi
de natură diferită.
Mineralele componente se
clasifica după
dimensiunea cristalelor în:
(1) feno-cristale
(dimensiunile
particulelor >5mm);
(2) cripto-cristale
(dimensiunile particulelor
1-5mm); (3) micro-
cristale (dimensiunile
particulelor <1mm).
Rotterdam: bloc de locuințe

B. Tipuri de roci (după geneză) Piramide
(1) Roci magmatice (eruptive):
S-au format în urma solidificării (răcirii)
magmei la diferite niveluri ale scoarței
terestre. Magma – topitura foarte complexă
fiind alcătuită din silicați aluminați și diverși
oxizi. Structura și textura rocilor magmatice
sunt condiționate de modul în care a avut loc
solidificarea și de adâncimea la care aceasta s-a
produs. Avem următoarele tipuri de roci
magmatice:
(1.1) roci granitice – provin din răcirea magmei la adâncimi mari ale scoarței terestre
(roci intrusive). Topitura se solidifica lent ducând la obținerea unei structuri
holocristaline cu cristale mari (fenocristale) și cu textura masivă neorientată.. Se
prezintă sub forma unor zăcăminte masive (depozite) care în urma fenomenelor
tectonice pot fi aduse la suprafață si exploatate. Rocile prezintă caracteristici fizico-
mecanice superioare. Ex.: granit – roca de baza; sionitul; dionitul;

(1.2) roci porfirice – se formează prin solidificarea magmei la adâncimi mai mici
obținându-se o structură helicristalină cu textură neorientată, masivă. Se mai numesc
roci filoniene deoarece formează filoane în scoarța terestră. Caracteristicile fizico-
mecanice prezintă valori sub cele ale roci granitice. Ex.: porfirul.
(1.3) roci bazaltice – se formează
aproape de scoarța terestră. Prezintă
o structură hemicristalină spre
amorfă având o textura stratificată.
Ex.: bazalt.
(1.4) roci cu structura integral

vitroasă (amorfă) – se formează la
suprafața scoarței terestre. Sunt roci
instabile din punct de vedere chimic
deoarece prezintă tendință de
cristalizare. Structura e amorfă,
prezentând numeroși pori. Ex.: piatra
Roma: Colosseum ponce.

Caracteristici: din punct de

vedere chimico-mineralogic rocile
magmatice sunt alcătuite din cuarț,
feldspat, mică.
(2) Roci sedimentare

Se prezintă sub formă de
depozite de substanțe cristaline sau
cristalin-vitroase obținute în urma
proceselor de distrugere fizico-
chimice a rocilor magmatice și
metamorfice. Se clasifică după
origine în:
(2.1) roci de origine mecanica – s-

au format în urma proceselor de
geneză și diageneză din rocile
magmatice și metamorfice. Beauvais: Catedrala Sf. Petru

Prin geneza se înțelege

distrugerea masivelor montane,
dezagregarea rocilor sub acțiunea
factorilor externi urmată de
transportul particulelor rezultate
la diferite distanțe și depunerea
acestora prin sedimentare. Astfel
se formează bolovanii,
pietrișurile, nisipurile, prafurile.
Obs - Rocile sedimentare formate

în acest mod prezintă cea mai
importantă categorie de materiale
Florența: Palazzo Strozzi folosite în construcții.
Prin diageneza se înțelege procesul de formare a rocilor sedimentare prin cimentarea

naturală a particulelor rezultate în urma procesului de geneză. Ex.: conglomeratele
obținute prin cimentarea pietrișurilor, gresiile obținute prin cimentarea nisipurilor.

(2.2) roci de
precipitație – se
formează prin
precipitarea sărurilor
existente și depunerea
acestora. Ex.: gipsul de
precipitație, calcarele de
precipitație;
(2.3) roci organice – se

formează prin
depunerea resturilor
microorganismelor. Ex.:
calcarele cochilifere –
gipsul ardere: ipsos,
calcarul de
precipitație ardere:
Pisa: Battisterio di Saint Giovanni
var.

(3) Roci metamorfice
S-au format prin transformarea rocilor magmatice și sedimentare, sub acțiunea presiunii
și a temperaturii. Se obțin astfel: roci cu caracteristici fizico-mecanice total diferite față
de cele de bază. Ex.:
(3.1) gnaisurile și
micașisturile – provin prin
metamorfozarea rocilor
magmatice;
(3.2) cuarțitele –
provin din gresiile
silicioase;
(3.3) marmura –
provine din
metamorfozarea calcarelor;
(3.4) ardezia –
provine din
Bordeaux: locuință și bazin
metamorfozarea argilei.

1.3.1.2 – cărămidă
Cărămida este un material de
construcție artificial, de formă
prismatică, obținut dintr-un
amestec de argilă, nisip și
apă sau din alte materiale
(beton, zgură de furnal etc.),
uscat la soare sau ars în cuptor.
Cărămizile nearse poartă
denumirea de chirpici.
Cf. standarde actuale –
elemente de zidărie
Sankt-Petersburg: palatul de iarnă
Cărămida este un material de construcție folosit încă din cele mai vechi timpuri.
Arta adevarată în producerea cărămizilor poate fi văzută în varietatea mare de texturi și
tratamente ale suprafeței, aspecte care reprezintă o amprentă personală a fiecărui
producător.

Săli multifuncționale, Portugalia
Astăzi, cărămida este
folosită pentru structuri de
rezistență, pentru ziduri de
compartimentare, pentru
decorarea unor suprafețe
interioare sau exterioare, în
pavaj și chiar în construcții
de artă modernă. Nici un alt
element de construcție nu
oferă atâtea posibilități
pentru realizarea unor
efecte arhitecturale unice.
Cea mai veche formă de
cărămidă a fost realizată din Primele cărămizi uscate de soare au fost făcute în
nămol întărit, datând din Mesopotamia (pe teritoriul actual al Irakului), în vechiul
anul 7500 î.Hr. și a fost oraș Ur, în jurul anului 4000 î.Hr. Alte exemple de
descoperită în regiunea văii civilizații care au folosit cărămida sunt egiptenii antici,
superioare a fluviului Tigru. romanii și chinezii.
În ceea ce privește civilizația romană, există dovezi concrete care atestă utilizarea
cărămizilor. Acestea sunt adesea inscripționate cu marca legiunii care a supravegheat
producția lor.
În perioada Renașterii și
a Barocului, pereții de
cărămidă nu au mai fost atât
de populari, zidăria fiind de
foarte multe ori acoperită cu
ipsos și cu picturile specifice
stilului. Totuși, în secolul al
XVIII-lea, pereții din
cărămidă au revenit, (ilustrat
prin clădirile din cartierul
olandez din Potsdam, etc.)
Sebeș: șarpantă romanică

Cărămida a fost folosită adesea chiar și în
zonele în care piatra era la îndemână, pentru
costurile sale reduse, dar și pentru rapiditatea
cu care era mânuită. Clădirile specifice
perioadei revoluției industriale din Marea
Britanie au fost, în mare parte, construite din
cărămidă și lemn, iar în timpul expansiunii
din domeniul construcției și al imobiliarelor,
din secolul al XIX-lea, ce a avut loc
preponderent în Boston și New York City,
cărămida a fost la mare căutare.
În prezent există obișnuința de a construi

clădiri înalte cu ajutorul betonului, a oțelului
și a fierului forjat, ea nu va mai rezista mult
timp.
Cetatea Szigliget: protecție de ruină

Tipuri de cărămidă:
Cărămida clasică este realizată din argilă arsă

sau ceramică și este folosită în construcții cu
diverse tipuri de mortar. Cărămida din argilă
arsă are o mare rezistență la compresiune. Acest
tip de cărămidă este atestată și verificată în timp,
de mii de ani. În cărămida modernă se folosesc,
pe lângă argilă, și ingredienți suplimentari,
precum porțelanul sau samota. Cărămida poate
fi compactă (plină) sau poroasă la nivel exterior,
în ambele variante oferind o foarte mare
rezistență. Cele două variante diferă în funcție
de tipul de pereți (grosime, localizare). De
exemplu, cărămida plină poate fi folosită în
zidării protejate pe ambele părți, cu tencuială,
pentru elemente structurale și nestructurale,
pentru stâlpi și coșuri de fum. Lincoln: catedrală gotică

Cărămida de sticlă este folosită datorită
proprietăților ei bune de transmisie a
luminii. Este un material potrivit pentru
construirea unor ferestre fixe și a pereților
drepți. Golul din cărămidă este umplut cu
aer la o presiune mică.
Cărămida aparentă este un material

folosit în placarea unor suprafețe care se
doresc să arate ca fiind din cărămidă
obișnuită: fațade de clădiri, ziduri
exterioare, unii pereți interiori de clădire,
arcade, șemineu etc. O astfel de cărămidă
este folosită în principal în scop estetic. În
cazul cărămizii aparente, nu mai este
necesar să se aplice tencuiala.
Chorin: catedrală gotică

Proprietăți Comresiune, umiditate. Cărămida este utilizată în domeniul
construcțiilor deoarece acest material este rezistent la compresiune și la
umiditate.
Temperatură. În cazul termoblocurilor (cărămida mai eficientă), se folosesc
proprietățile termoizolante ale aerului. Astfel, o cărămidă performantă asigură
termoizolație. De exemplu, cărămida care posedă un volum mare de goluri verticale are
un grad mai înalt de izolație termică.
Izolație fonică. În funcție de tipul construcției, se folosește o
cărămidă de o
anumită grosime.
Unul dintre
avantaje
constă în faptul
că acest
material, la
grosimea corectă,
oferă izolație
La Mancha, Castilia: Locul de naștere a lui Don Quijote fonică.

Rezistență seismică. Conform cerințelor legale, un
bloc ceramic trebuie să se supună unor coduri de
proiectare, pentru a oferi rezistență în caz de
cutremur. În legislația românească codul de proiectare
seismică este P100/1-2006, P-100/1-2013, cod de
proiectare pentru structuri de zidărie CR-6-2013, sau
cel mai recent NE-036-2014 - Cod de practică privind
executarea și urmărirea execuției lucrărilor de zidărie
Ulm: catedrala
Rezisten
întărește s
casă realiza
asigurare, d
riscurilor
Această rezi
în timp, păst
Materialul n

Rezistență seismică. Conform cerințelor legale, un Tipuri de
bloc ceramic trebuie să se supună unor coduri de elemente LD
proiectare, pentru a oferi rezistență în caz de
cutremur. În legislația românească codul de LD – element
proiectare seismică este P100/1-2006, P-100/1- pentru zidărie
2013, cod de proiectare pentru structuri de zidărie de argilă arsă cu
o densitate
CR-6-2013, sau cel mai recent NE-036-2014 - Cod
aparentă în stare
de practică privind executarea și urmărirea uscată mică,
execuției lucrărilor de zidărie utilizată pentru
zidării protejate

Tipuri de elemente HD
HD – element pentru zidărie de argilă arsă pentru zidării neprotejate

şi element pentru zidărie de argilă arsă cu o densitate aparentă în stare uscată
mare, utilizat în zidării neprotejate

Rezistență la foc. Cărămizile moderne sunt
ignifuge, împiedicând răspândirea flăcărilor
și rezistând la temperaturi mari. În mod
normal, cărămida ar trebui să reziste la
temperaturi de aproximativ 1000 grade
Celsius.
Rezistență la compresiune. O cărămidă bună

trebuie să aibă o mare rezistență la
compresiune. Prevederile de proiectare
seismică românești cer ca rezistența la
compresiune a elementelor pentru zidărie
structurală să fie cel puțin egală cu 7,5
N/mm2. De exemplu, rezultatele testelor de
laborator pe blocurile ceramice cu goluri
verticale Brickstone se situează la o medie de
20 N/mm2, ajungând în multe cazuri să
Versailles: capelă depășească valoarea de 35 N/mm2.

Caracter ecologic. Cărămida realizată numai
din argilă și nisipuri argiloase este un produs
natural, ecologic 100%.
Culoare Culoarea bucății de cărămidă este
influențată de conținutul chimic de minerale al
materiei prime, de temperatura de ardere și de
atmosfera din cuptor. De exemplu, cărămida de
culoare roz are un conținut mai ridicat de fier,
cărămida albă sau galbenă are un conținut mai
mare de var. Pe măsură ce temperatura crește,
cele mai multe cărămizi ard în nuanțe de roșu
deschis până la rosu închis, violet și chiar la
maro. Cărămizile din silicat de calciu au o gamă
mai largă de nuanțe și culori, în funcție de
coloranții utilizați.
Numele de cărămizi pot reflecta originea lor sau
nuanța specifică, cum ar fi cărămida specifică
Londrei sau cea numită Alb de Cambridgeshire. Saint-Petersburg: catedrală

Cărămizile formate din beton sunt numite blocuri, și sunt de obicei de culoare gri pal.
Acestea sunt agregate mici, realizate din beton uscat, într-o gamă mult mai largă de
forme și dimensiuni. În incercarea de a imita cărămida de lut, acestea suferă foarte
multe tratamente.
Zidurile Ierihonului, cel mai

vechi oraș din lume (în 7500 î.
Hr) și ale Marelui Zid
Chinezesc (700 î.Hr.) sunt
ambele construite din
cărămidă? Fără îndoială,
cărămida și-a demonstrat
rezistența în aceste cazuri.
Un perete din cărămidă
garantează o atmosferă
interioară sănătoasă, creând o
microventilație naturală a
Ocoliș: casă din lemn
camerelor?

Umiditatea aerului este
bine controlată de
cărămizi, deci mucegaiul
apare mai greu. De aceea,
beciurile se construiesc
din cărămida, și nu din
ciment.
Funcționează și ca bun
izolant termic și fonic?
Acestea au nenumărați
pori, care sunt plini cu aer
Structură și, astfel, funcționează ca
portantă mixtă izolanți termici.
Modalitatea de formare a cărămizii ceramice reprezintă un amestec de argilă și rumeguș

fin care se toarnă în forma dorită, se usucă și apoi se arde la 1000C. Rumegușul arde
complet, iar în locul lui se formează golurile de aer izolatoare.
Este un material sută la sută natural, deci ecologic?

1.3.1.3 – beton simplu, armat și precomprimat
Betonul (franceză béton) este un amestec de pietriș, nisip, ciment (sau asfelt, var
hidraulic hidraulic etc.) și apă, care se transformă prin uscare într-o masă foarte
rezistentă și care se folosește în construcții.
Betoanele sunt produse artificiale cu Ocoliș: structură portantă din lemn

aspect de conglomerat care se obțin
în urma întăririi unor amestecuri
bine omogenizate de liant, apă și
agregate, eventual aditivi.
Amestecul de liant și apă formează o
pastă care, în urma unor
procese fizico-chimice, se întărește
transformându-se într-o substanță
solidă care leagă între ele granulele
de agregat, dând astfel caracterul de
monolit al betonului.

FACULTATEA DEdin ARHITECTURĂ
Universitatea Tehnică ȘI URBANISM
Cluj – Facultatea de Arhitectură și Urbanism
Betonul prezintă o bună rezistență la solicitarea de compresiune, dar la solicitarea de
tracțiune rezistența betonului este mult mai scăzută (aproximativ de 10 ori mai mică
decât cea la compresiune). Din acest motiv pentru a îmbunătăți comportarea
materialului la diferite tipuri de solicitări betonul poate fi armat cu diferite produse
din oțel.
În industria construcțiilor, betonul, și

în special cel armat și precomprimat,
reprezintă principalul material de
construcții, folosit la structuri,
datorită avantajelor pe care le are:
durabilitate, executarea elementelor
de construcții sub orice formă,
rezistență la foc, caracterul monolit și
masivitatea construcțiilor, costul
redus.
Structură portantă de suprafață

Acest lucru face ca betoanele să fie materiale foarte variate în
ce privește proprietățile lor tehnice, modul de fabricare și
punere în lucru. În funcție de modul de armare se clasifică în:
beton cu armătura flexibilă;
beton cu armătura rigidă;
beton precomprimat.
Contravântuiri
Betonul armat a fost inventat și dezvoltat concomitent de mai multe persoane la
mijlocul secolului al XIX-lea. În 1854, J. L. Lambot a construit la Paris ambarcațiuni
din beton armat cu sârmă și plasă de sârmă, dar metoda nu s-a răspândit până când un
grădinar, Joseph Monier, a patentat metoda pentru manufactura ghivecelor de flori în
1867. În 1854, un englez, William Wilkinson, din Newcastle a început să construiască
case din beton armat. Între 1850 și 1880, un francez, Francois Coignet, a construit case
de beton întărite cu bare de oțel în Anglia și Franța. În SUA, Taddheus Hyatt a inventat
și experimentat în anii 1870 bârne din beton armate cu oțel. Prima clădire din beton
armat din SUA este considerată a fi una construită de E.W. Ward în 1875 în orașul Port
Chester, New York.
În fiecare an, producția mondială de beton se ridicăStructură
6 miliarde de metri
portantă cubi.
lineară dreaptă

Prepararea betonului
Realizarea unui sortiment de beton presupune
un proces de fabricare stabilit pe baza unor
rețete, la care se respectă cu fidelitate
caracteristicile materialelor constitutive:
liantul, apa, agregatul și alte adaosuri-în
vederea obținerii calităților proiectate. Odată
compoziția stabilită, urmează dozarea
materialelor și apoi prepararea betonului.
Prepararea betonului se poate efectua manual
sau mecanic.
Prepararea manuală se face la lucrări de mică
importanță prin amestecarea nisipului cu
cimentul și cu pietrișul. După ce s-a obținut un
amestec omogen, se introduce treptat apa până
rezultă un beton de consistența dorită.
Prepararea mecanică a betonului se face cu
ajutorul betonierelor.
Structură portantă din lemn

Transportul betonului
Pentru transportul betonului proaspăt de la
locul de preparare la locul de utilizare
trebuie îndeplinite anumite criterii, cum ar
fi: asigurarea omogenității betonului,
evitarea începutului de priză a cimentului,
etc. Transportul de la stațiile de preparare la
șantier se face de obicei folosind
autobetoniere, dar pe distanțe scurte se mai
poate face si cu ajutorul unor
autobasculante. Pe șantier se transportă în
general cu roabe și vagoneți, iar pentru
transportul pe verticală se folosesc pompe
de beton sau macarale cu ajutorul unor bene
speciale.
Consolidarea fațadelor

Punerea în operă a betonului
În condiții obișnuite, betonul se toarnă în cofraje: injectarea betonului se face sub
presiune iar turnarea sub apă necesită o incintă. Turnarea betonului trebuie să se facă,
pe cât posibil, continuu, fără întreruperi, iar în timpul turnării să nu se producă
segregări.
Compactarea betonului este o

operațiune foarte importantă, prin
care se urmarește o umplere
completă a cofrajelor, o reducere a
spațiilor dintre granule și
eliminarea parțială a aerului.
Compactarea se face prin: vibrare
cu pervibrator, vacuumare,
torectare.
Structură portantă pe grinzi din lemn

Betoane speciale
În afară de betonul greu
obișnuit, pentru
contrucțiile și elementele
supuse la condiții
deosebite, se utilizează
betoane speciale, cum
sunt: betoanele cu înaltă
performanță, cele
rezistente la temperaturi
înalte (refractare),
betoanele antiacide,
betoanele de protecție
împotriva radiațiilor,
betoanele cu polimeri,
cele armate cu fibre,
Structură portantă din zidărie betoane hidrotehnice sau
betoane pentru drumuri.

Betoanele celulare - se obțin prin provocarea
unor reacții chimice urmate de o degajare
de gaz în pasta de ciment ori într-un mortar de
ciment sau var cu agregat fin (gazbeton), betoane
cu spumă (spumbeton). Conductivitatea termică a
betoanelor celulare în stare uscată este mică,
urmare a structurii lor microporoase omogene. O
mare influență asupra conductivității termice o are
umiditatea. Sub influența umiditații
conductivitatea termică crește rapid. Rezistența la
compresiune este desigur redusă, astfel că
structurile cu betoane celulare sunt mixte.
Betoanele celulare se utilizează pentru executarea
de blocuri pentru zidării, fâșii, plăci și panouri
pentru pereți, elemente armate sub forma de fășii
pentru acoperiș, elemente termoizolatoare pentru
placarea pereților și destinații speciale(camere
frigorifice), structuri termoizolatoare, etc. Consolidarea fațadelor

Betoanele ușoare - sunt acelea care au o greutate mai mică de 2000 kg/mc, în scopul
dobândirii de calități termoizolatoare. Compoziția lor este foarte variată, de la agregate
anorganice(minerale), la cele naturale(vegetale) sau artificiale(polimeri); densitatea la
gramadă a agregatelor ușoare este mai mică.
Betoanele macroporoase - se
obțin prin alegerea unei
granulozități speciale a
agregatelor, care pot fi grele-
compacte sau ușoare-poroase.
Partea fină din agregat se
elimină, iar cantitatea de apă și
ciment se dozează astfel încât
fiecare granulă să fie învelită
cu o peliculă fină de ciment,
fară ca golurile dintre granule
să fie umplute.
Structură portantă lineară dreaptă

Produse din beton
Produsele din beton
simplu se utilizează
tot mai intens,
datorită creșterii
calității ca urmare a
utilizării unor
tehnologii
îmbunătățite în
procesul de fabricație
și a prețului
competitiv.
Sortimentele realizate
sunt destinate în
special pentru
pardoseli, borduri,
blocuri de zidărie,
plăci de placare. Structură portantă lineară curbilinie

Plăcile din beton - pentru pardoseli pot fi: plăci simple (de protecție în jurul clădirilor
sau pentru trotuare), plăci cu dimensiuni mai mari care se armează (pentru
platforme,locuri de parcat,terase circulabile) și plăci mozaicate (inclusiv plinte) utilizate
pentru pardoseli interioare sau exterioare.
Pavelele - sunt blocuri compacte din

beton de mici dimensiuni, care prin
alcatuirea lor permit țeserea. Pavelele au
diverse geometrii care se îmbină între
ele, iar marginile sunt rezolvate prin
borduri. Stratul de suport este, de regulă
un material măcinat de carieră, bine tasat.
Bordurile - din beton realizează

încadrarea trotuarelor, spațiilor verzi,
aleilor sau drumurilor carosabile. Pot
avea dimensiuni, forme și calitați diferite
în funcție de domeniul de utilizare. Structură portantă lineară curbilinie

Reciclarea betonului
Reciclarea molozului rezultat în
urma demolărilor sau a renovărilor
este o practică din ce în ce mai des
întâlnită. Reciclarea betonului are
multiple avantaje cum ar fi o
reducere în costurile construcției
dar și protejarea mediului
înconjurător.
Structură portantă istorică din zidărie
Pentru reciclarea betonului, molozul se trece prin concasoare speciale iar materialul
rezultat este filtrat pentru a elimina orice materiale nedorite folosind o varietate de
metode cum ar fi jeturi de aer sau flotația. Bucățile mici rămase în urma filtrării se pot
utiliza de exemplu în loc de pietriș în construcții iar cele mari se pot utiliza ca prundiș în
controlul eroziunii.

Betonul aparent
Materialele de construcție moderne,
oțelul și betonul armat, au fost
introduse inițial cu scopul de a rezolva
problemele tehnice, și nu de a crea
forme artistice; betonul era îmbrăcat în
tencuială, dale de piatră sau placaje
ceramice. Odată cu dezvoltarea
tehnologiei, betonul devine vizibil;
betonul aparent înlocuiește materialele
de finisare costisitoare, timp, etc.
Betonul aparent este un beton de
calitate, care, după întărire și
decofrare, rămane vizibil așa cum a
rezultat din cofraj, sau cu o prelucrare
a feței văzute. Structură portantă în cadre – locuințe Düsseldorf
Astfel se obține o suprafață exterioară rezistentă și mai puțin vulnerabilă la agresiunile
exterioare, durabil în timp și stabil.

Suprafețele betoanelor
pot fi:
lise - turnate în cofraje
etanșe din metal sau
plastic.
cu amprente - rezultate
prin aplicarea unor
forme / matrițe cu
profilul dorit pe
suprafața betonului
neîntărită încă; acest tip
este cunoscut și sub
numele de beton
Structură portantă în cadre – locuințe Düsseldorf amprentat.
cu suprafața spălată - astfel ca agregatul să fie pus în evidență

cu suprafața sablată cu ajutorul nisipului
cu suprafețe prelucrate ulterior cu ajutorul unor instrumente

TS III - Cap1 2 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TS III - Cap1 2 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM

Innsbruck: bloc de locuințe

b) In grupările accidentale/speciale se consideră că acționează simultan asupra

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

Combinarea (efectelor) acţiunilor în Gruparea accidentală poate fi exprimată după cum

Combinarea (efectelor) acţiunilor în Gruparea seismică pentru situaţia de proiectare

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

Eforturile sunt forțe

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

Fiecare efort se caracterizează

Veneția: palatul Dodge

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

Granada: sediul unei bănci

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

Eforturile unitare normale sunt produse de solicitări axiale (întindere și compresiune)

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

Caracteristicile solicitărilor sunt cele legate de (i)

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

1.3.1 – Principalele materiale

1.3.1.1 – piatră este material de

Definiție: materialele de construcții din piatra provin din exploatarea rocilor ce

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

– după geneză (mod de

– după structură: roci (1)

Ungaria: arhitectura vernaculară

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

(2) stratificată – mineralele componente sunt aranjate ordonat în straturi de natură

Rotterdam: bloc de locuințe

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

(1.4) roci cu structura integral

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

Caracteristici: din punct de

(2) Roci sedimentare

(2.1) roci de origine mecanica – s-

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

Prin geneza se înțelege

Obs - Rocile sedimentare formate

Prin diageneza se înțelege procesul de formare a rocilor sedimentare prin cimentarea

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

(2.3) roci organice – se

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

Sebeș: șarpantă romanică

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

În prezent există obișnuința de a construi

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

Cărămida clasică este realizată din argilă arsă

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

Cărămida aparentă este un material

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

HD – element pentru zidărie de argilă arsă pentru zidării neprotejate

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

Rezistență la compresiune. O cărămidă bună

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

TEORIA STRUCTURILOR: SUBANSAMBLURI ȘI ANSAMBLURI STRUCTURALE

Zidurile Ierihonului, cel mai