ACŢIUNI ÎN CONSTRUCŢII

Definirea actiunilor

Prin acţiune se înţelege orice cauză capabilă de a genera stări de solicitare mecanică într-o
construcţie.
Acţiunile se pot exercita direct asupra elementelor structurale (greutatea proprie a elementelor
de construcţie, a mobilierului, a utilajelor, acţiunea vântului etc.), sau indirect sub forma unor
deplasări sau deformaţii impuse (deplasări de reazeme, deformaţii date de variaţiile termice sau
deplasări dinamice ale terenului în cazul cutremurelor de pământ, alunecărilor de teren, incendiilor,
exploziilor).
Cauzele cu acţiune directă asupra elementelor de construcţie şi acţiunile seismice etc.
reprezintă încărcări ce pot fi reprezentate sub formă de forţe (distribuite după anumite legi sau
concentrate) şi momente.
Deplasările de reazeme şi fundaţii, precum şi cele cauzate de variaţiile de temperatură nu sunt
acţiuni sub formă de forţe sau momente, însă ele generează stări de solicitare mecanică în
construcţii întocmai ca şi acţiunile directe.

Eforturi, solicitari mecanice si deformatii

Eforturile sunt forţe sau momente care apar în elementele de construcţie. Acţiunile sunt cauze,
iar eforturile sunt efecte ale acestor cauze.
Eforturile pot fi axiale (întindere sau compresiune), forţe tăietoare, momente încovoietoare şi
momente de torsiune.
Fiecare efort se caracterizează prin stările de solicitare mecanică pe care le produc, astfel:

- întinderea axială produce solicitarea de întindere;

- compresiunea axială produce solicitarea de compresiune;
- forţa tăietoare produce solicitarea de forfecare;
- momentul încovoietor produce solicitarea de încovoiere;
- momentul de torsiune produce solicitarea de torsiune (răsucire).

În general, ca efect al acţiunilor, în elementele structurale se produc solicitări compuse

(întindere cu încovoiere, încovoiere cu forfecare, compresiune cu încovoiere sau compresiune
excentrică etc.).
Eforturile dintr-un element de construcţie pot fi acţiuni pentru alt element. Astfel, eforturile
de la baza unui stâlp sunt acţiuni pentru fundaţia stâlpului respectiv.
Eforturile din elemente (forţe sau momente) acţionează pe întreaga secţiune a elementului,
fapt pentru care se mai numesc şi eforturi secţionale, pentru a le deosebi de eforturile unitare
(sau tensiuni), care sunt eforturi care acţionează pe unitatea de suprafaţă a secţiunii.
Eforturile unitare pot fi: normale (σ) şi tangenţiale (τ).
Eforturile unitare normale sunt produse de solicitări axiale (întindere, compresiune) şi de
încovoiere, iar eforturile unitare tangenţiale sunt produse de forfecare şi torsiune.
Mărimea eforturilor unitare depinde de mărimea eforturilor secţionale şi de caracteristicile
secţiunii transversale (mărime şi formă).

1
Programul eurocodurilor pentru structuri cuprinde:

• EN 1990 EUROCOD : Bazele proiectarii structurilor

• EN 1991 EUROCOD 1: Actiuni asupra structurilor
• EN 1992 EUROCOD 2: Proiectarea structurilor din beton
• EN 1993 EUROCOD 3: Proiectarea structurilor din metal
• EN 1994 EUROCOD 4: Proiectarea structurilor mixte din metal si beton
• EN 1995 EUROCOD 5: Proiectarea structurilor din lemn
• EN 1996 EUROCOD 6: Proiectarea structurilor din zidarie
• EN 1997 EUROCOD 7: Proiectarea geotehnica
• EN 1998 EUROCOD 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenta seismica
• EN 1999 EUROCOD 9: Proiectarea structurilor din aluminiu

Lista standardelor şi normativelor europene privind evaluarea acţiunilor în construcţii adoptate

ca standarde nationale

• SR EN 1990:2004 Eurocod: Bazele proiectarii structurilor

• SR EN 1990/A1:2004 Eurocod: Bazele proiectarii structurilor
• SR EN 1990/NA:2004 Eurocod: Bazele proiectarii structurilor. Anexa nationala
• SR EN 1991-1-1:2004 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-1: Actiuni
generale. Greutati specifice, greutati proprii, incarcari utile
pentru cladiri
• SR EN 1991-1-1/NA:2006 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-1: Actiuni
generale. Greutati specifice, greutati proprii, incarcari din
exploatare pentru constructii. Anexa nationala
• SR EN 1991-1-2:2004 Eurocod 1: Actiuni asupra structurilor. Partea 1-2: Actiuni
generale. Actiuni asupra structurilor expuse la foc
• SR EN 1991-1-2/NA:2006 Eurocod 1: Actiuni asupra structurilor. Partea 1-2: Actiuni
generale. Actiuni asupra structurilor expuse la foc. Anexa
nationala
• SR EN 1991-1- 3:2005 Eurocod 1: Actiuni asupra structurilor. Partea 1-3: Actiuni
generale. Incarcari date de zapada
• SR EN 1991-1- 3/NA:2006 Eurocod 1: Actiuni asupra structurilor. Partea 1-3: Actiuni
generale. Incarcari date de zapada. Anexa nationala
• SR EN 1991-1- 4:2006 Eurocod 1: Actiuni asupra structurilor. Partea 1-4: Actiuni
generale. Actiuni ale vantului
• SR EN 1991-1-1-5:2004 Eurocod 1: Actiuni asupra structurilor. Partea 1-5: Actiuni
generale. Actiuni termice
• SR EN 1991-1- 6:2005 Eurocod 1: Actiuni asupra structurilor. Partea 1-6: Actiuni
generale. Actiuni pe durata executiei
• SR EN 1991-1- 7:2007 Eurocod 1: Actiuni asupra structurilor. Partea 1-7: Actiuni
generale. Actiuni accidentale
• SR EN 1991-3:2007 Eurocod 1: Actiuni asupra structurilor. Partea 3: Actiuni
induse de macarale si utilaje

2
Clasificarea acţiunilor

 Orice acţiune este descrisă de un model, mărimea acesteia fiind reprezentată în majoritatea
cazurilor de un scalar care poate avea diferite valori orientative.
 Acţiunile se pot clasifica după mai multe criterii (de exemplu după cauză, intensitate, durată
de acţiune etc.).
 După variaţia lor în timp acţiunile pot fi clasificate astfel:

a) Acţiunile permanente (G) se aplică în mod continuu cu o intensitate practic constantă în raport
cu timpul pe întreaga durată de existenţă a unei construcţii. De exemplu: acţiuni directe precum
greutatea proprie a structurilor, a echipamentelor fixate pe construcţii şi acţiuni indirecte datorate
contracţiei betonului, tasărilor diferenţiate şi pretensionarea;
b) Acţiunile variabile (Q) au o variaţie în timp care nu este monotonă si nici neglijabilă a
parametrilor care caracterizează acţiunea. De exemplu: acţiuni utile de pe planşee, grinzi şi
acoperişurile clădirilor, acţiunea vântului sau încărcări din zăpadă;
c) Acţiunile accidentale (A) sunt acţiunile de durată scurtă dar de intensitate semnificativă, care se
exercită cu probabilitate redusă asupra structurii in timpul duratei sale de viaţă proiectate. De
exemplu: impactul vehiculelor şi zăpada (doar în cazul aglomerărilor excepţionale de zăpadă pe
acoperiş).
d) Acţiune seismică (AE) acţiune asupra structurii datorată mişcării terenului provocată de
cutremure.

Acţiunile mai sunt sunt clasificate şi după următoarele criterii:

− după natura răspunsului structural, în acţiuni statice (nu provoacă forţe de inerţie pe
structură şi elementele sale structurale) şi dinamice (provoacă forţe de inerţie semnificative
pe structură şi elementele sale structurale);
− după origine, în acţiuni directe şi acţiuni indirecte;
− după variaţia spaţială a acestora, ca fixe sau libere.

Valoarea caracteristică Fk a unei acţiuni este denumită şi valoarea sa reprezentativă.

Valoarea de proiectare Fd a unei acţiuni F poate fi exprimată în termeni generali astfel:

Fd =  f  Frep
cu
Frep = ΨFk
unde:

Fk este valoarea caracteristică a acţiunii;

Frep este o valoare reprezentativă a acţiunii;
γf – coeficient parţial de siguranţă pentru acţiune ce ţine seama de posibilitatea unor abateri
nefavorabile şi nealeatoare ale valorii acţiunii de la valoarea sa caracteristică;
Ψ este, după caz, Ψ0 sau Ψ1 sau Ψ2, în care:
Ψ0 Factor pentru valoarea de grupare a unei acţiuni variabile;
Ψ1 Factor pentru valoarea frecventă a unei acţiuni variabile;
Ψ2 Factor pentru valoarea cvasipermanentă a unei acţiuni variabile.

3
Evaluarea actiunilor

Încărcări permanente

Greutatea proprie totală a structurii şi a elementelor nestructurale se consideră în calcul, în

combinatii de acţiuni, ca o singură acţiune, calculată pe baza dimensiunilor nominale şi a valorilor
caracteristice ale greutăţilor specifice, precum şi greutatea elementelor fixe din exploatare cât şi
greutatea pămantului şi umpluturilor. Elementele fixe din exploatare includ echipamente de
instalaţii şi tehnologice (ascensoare, scări rulante etc.).
Valorile caracteristice ale greutăţii proprii, dimensiunilor şi greutăţii specifice se determină
conform EN 1990, 4.1.2.

Încărcări utile

Încărcările utile pe clădiri sunt cele care rezultă din exploatare şi includ: utilizarea normală de
către persoane; mobilier şi obiecte deplasabile (pereţi despărţitori nepermanenţi etc.); vehicule;
evenimente anticipate rare (concentrări de persoane sau mobilier etc).
Încărcările utile sunt modelate ca încărcări uniform distribuite, încărcări liniare sau concentrate
sau grupări ale acestor încărcări.
Pentru determinarea încărcărilor utile planşeele şi acoperişurile sunt divizate în categorii după
utilizarea lor. Nu se includ echipamentele grele.
Valorile caracteristice ale încărcărilor utile sunt diferenţiate pe zone rezidenţiale, sociale,
comerciale, administrative. În Anexa A din SR EN 1991-1-1:2004 se dau valori ale greutăţilor
specifice nominale ale materialelor şi produselor depozitate. În Anexa naţională SR EN 1991-1-
1/NA:2006 se prezintă prevederi specifice Romaniei privind greutăţi specifice, greutăţi proprii,
încărcări din exploatare pentru construcţii.
Categoriile zonelor de încărcare, stabilite în tabelul NA.6.1 din SR EN 1991-1-
1:2004/NA:2006, trebuie proiectate utilizându-se valorile caracteristice qk (încărcări uniform
distribuite) şi Qk (încărcări concentrate), indicate în tabelul NA.6.2 pentru încărcări din exploatare
pe planşee, balcoane şi scări de construcţii (categoria A, B, C şi D), în tabelul NA.6.8 pentru
încărcări din exploatare pentru garaje şi spaţii destinate traficului de vehicule (categoria F şi G) şi
în tabelul NA.6.10 pentru încărcări din exploatare pentru acoperişurile din categoria H.
Greutatea proprie a pereţilor despărţitori mobili poate fi luată în considerare ca o încărcare
uniform distribuită qk, care se adaugă încărcărilor utile obţinute din tabelul NA.6.2. Această
încărcare uniform distribuită depinde de greutatea proprie a peretelui despărţitor după cum
urmează:
− pentru pereţi despărţitori mobili cu greutatea proprie ≤ 1,0 kN/m din lungimea peretelui:
qk=0,5 kN/m2;
− pentru pereţi despărţitori mobili cu greutatea proprie ≤ 2,0 kN/m din lungimea peretelui:
qk=0,8 kN/m2;
− pentru pereţi despărţitori mobili cu greutatea proprie ≤ 3,0 kN/m din lungimea peretelui:
qk=1,2 kN/m2.
Pereţii despărţitori mai grei se iau în considerare în proiectare ţinându-se seama de:
− amplasament şi direcţia distribuţiei;
− forma structurală a pereţilor.
La acoperişuri încărcările utile şi încărcările din zăpadă sau din vânt nu se aplică simultan.

4
 Încărcările utile se pot micşora în calcule, în următoarele moduri:
− cu coeficientul de reducere a încărcării αA pentru planşee şi acoperişuri, în funcţie de
suprafaţa A aferentă grinzii principale;
− cu coeficientul de reducere a încărcării αn pentru stâlpi şi pereţi, în funcţie de numărul n de
planşee considerate deasupra secţiunii care se calculează, iar n nu include planşeele de
acoperiş încărcate cu zăpadă şi planşeele etajelor tehnice.
Reducerea încărcării din exploatare cu coeficienţii αn este permisă şi la nivelul fundaţiilor.
− Coeficienţii αA şi αn nu sunt consideraţi în calcul în mod simultan.

Evaluarea încărcării din greutatea zăpezii (CR 1-1-3/2012)

Codul cuprinde principiile, regulile de aplicare şi datele de bază necesare pentru stabilirea
încărcărilor din zăpadă, armonizate cu standardul SR EN 1991-1-3, cu luarea în considerare a
informaţiei meteorologice privind maximele anuale ale încărcarilor din zăpadă în România .
Codul stabileşte situaţiile de proiectare şi distribuţiile de încărcare din zăpadă pentru
proiectarea şi verificarea structurală a clădirilor şi a altor tipuri de construcţii.
Codul se utilizează pentru proiectarea clădirilor şi structurilor situate în amplasamente cu
altitudinea mai mică sau egală cu 1500 m faţă de nivelul mării.
Codul nu se referă la următoarele cazuri speciale:
− încărcări date de impactul zăpezii care alunecă de pe un acoperiş pe altul;
− modificarea încărcărilor din vânt care ar putea rezulta din modificarea formei sau
dimensiunii construcţiei datorită depunerii de zăpadă sau de gheaţă;
− încărcări din zăpadă în zonele în care există căderi permanente de zăpadă;
− încărcări datorate gheţii;
− încărcări laterale datorate zăpezii aglomerate;
− încărcări din zăpadă pe poduri
Valoarea caracteristică a încărcării din zăpadă pe acoperiş, s, pentru situaţia de proiectare
persistentă/tranzitorie se determină astfel:
s =  is i ce ct sk
Valoarea caracteristică a încărcării din zăpadă pe acoperiş, s, pentru situaţia de proiectare în
care zăpada este considerată ca încărcare accidentală (datorată aglomerării excepţionale de
zăpadă pe acoperiş) se determină astfel:
s =  is i sk
unde:
• γIs - este factorul de importanţă-expunere pentru acţiunea zăpezii (Tab. 4.1/CR 1-1-
3/2012);

• μi coeficientul de formă pentru încărcări datorită aglomerării excepţionale de zăpadă

pe acoperiş;

5
 Coeficienţii de formă pentru încărcarea din zăpadă pe acoperişuri cu o singură pantă (Capitolul
5.1), cu două pante (Capitolul 5.2) şi pe acoperişuri cu mai multe deschideri (Capitolul 5.3) sunt
prezentaţi în Tabelul 5.1 şi Figura 5.1. Aceste valori sunt valabile pentru situaţiile în care zăpada
nu este împiedicată să alunece de pe acoperiş.

Tab. 5.1 Valorile coeficienţilor de formă pentru încărcarea din zăpadă pe acoperişuri cu o singură pantă,
cu două pante şi pe acoperişuri cu mai multe deschideri (CR 1-1-3/2012)

Fig. 5.1. Coeficienţii de formă pentru încărcarea din zăpadă pe acoperişuri cu o singură pantă, cu
două pante şi pe acoperişuri cu mai multe deschideri (CR 1-1-3/2012)

Fig. 5.2, 5.3. Distribuţia coeficientului de formă pentru încărcarea

din zăpadă pe acoperişuri (CR 1-1-3/2012)

6
 Fig. 5.4 (CR 1-1-3/2012)

Fig. 5.5. Distribuţia coeficienţului de formă ai încărcării pentru acoperişuri cilindrice

(CR 1-1-3/2012)

Fig. 5.6. Valori recomandate pentru coeficienţii

de formă ai încărcării (pentru β ≤600) (CR 1-1-3/2012)

7
 Fig. 5.7. Distribuţia coeficienţilor de formă ai încărcării din zăpadă pentru acoperişurile alăturate
construcţiilor mai înalte (CR 1-1-3/2012)

Din punctul de vedere al efectelor locale, sunt posibile trei situaţii de proiectare: aglomerarea
de zăpadă pe acoperişuri cu obstacole, zăpada atârnată de marginea acoperişului, acumulările de
zăpadă la acoperişuri cu panouri parazăpadă şi alte obstacole specificate in CR 1-1-3/2012.

Coeficientul de expunere al construcţiei în amplasament, Ce, este funcţie de topografia

terenului înconjurator şi de mediul natural şi/sau construit din vecinătatea construcţiei (atât la
momentul proiectării cât şi ulterior), şi are valorile din Tabelul 4.2.

Valorile coeficientului de expunere Ce (Tab. 4.2/CR 1-1-3/2012).

Notă:
În cazul expunerii „Complete”, zăpada poate fi spulberată în toate direcţiile din jurul
construcţiei, pe zone de teren plat lipsit de adăpostire sau cu adăpostire redusă datorată terenului,
copacilor sau construcţiilor mai înalte.
În cazul expunerii „Normale”, topografia terenului şi prezenţa altor construcţii sau a copacilor
nu permit o spulberare semnificativă a zăpezii de către vânt.
În cazul expunerii „Reduse”, construcţia este situată mai jos decât terenul înconjurător sau este
înconjurată de copaci înalţi şi/sau construcţii mai înalte.

Coeficientul termic Ct poate reduce încărcarea dată de zăpadă pe acoperiş în cazuri speciale
când transferul termic ridicat la nivelul acoperişului (coeficient global > 1 W/m2K) conduce la
topirea zăpezii. În aceste cazuri, valoarea coeficientului termic se determină prin studii speciale şi
este aprobată de autoritatea competentă. În toate celelalte cazuri coeficientul termic:
Ct = 1,0.
Sk valoarea caracteristică a încărcării din zăpadă pe sol [kN/m2], în amplasament (Fig. 3.1/CR
1-1-3/2012);

8
Evaluarea actiunii termice (SR EN 1991-1-5:2005, SR EN 1991-1-5/NA:2008)

Reprezentarea actiunilor termice

Variatiile zilnice si sezoniere ale temperaturii aerului la umbra, radiatiei solare si radiatiei
termice, produc variatii ale distributiei de temperatura in elementele individuale ale unei structuri.
Amplitudinea efectelor termice este dependenta de conditiile locale de clima cat si de
orientarea, masa totala si finisajele structurii (de exemplu inchiderile constructiilor) iar in cazul
structurilor de cladiri si regimurile de incalzire si ventilatie, cat si gradul de izolare termica.
Distributia temperaturii in interiorul unui element structural individual este alcatuita din patru
componente principale:
a) componenta de temperatura uniforma, Tu
b) componenta de diferenta de temperatura care variaza liniar de-a lungul axei z-z, TMY
c) componenta de diferenta de temperatura care variaza liniar de-a lungul axei y-y, TMZ
d) componenta neliniara a diferentei de temperatura TE . Aceasta componenta creaza un camp
de eforturi in echilibru care nu produce un efect real de incarcare a elementului.
Deformatiile elementelor structurale si eforturile rezultante depind de geometria si conditiile
de frontiera ale elementelor de constructii (reazeme, imbinari etc.), cat si de proprietatile fizice ale
materialelor utilizate. Cand sunt utilizate materiale compozite trebuie luat in considerare faptul ca
acestea sunt alcatuite din materiale cu coeficienti diferiti de dilatare liniara.
Pentru determinarea efectelor termice trebuie utilizat coeficientul de dilatare termica liniara a
materialului. Valori ale coeficientului de dilatare liniara pentru materialele uzuale sunt date in
Anexa C la SR EN 1991-1-5:2005.
Actiunile termice asupra cladirilor, cauzate de schimbarile de temperatura datorate conditiilor
climatice si proceselor de exploatare din interiorul constructiilor, trebuie luate in considerare la
proiectarea cladirilor acolo unde exista posibilitatea ca starile limita de exploatare sau starile limita
ultime sa fie depasite datorita dilatarii sau contractiei.
Variatiile de volum si/sau eforturile cauzate de variatiile de temperatura pot fi influentate si de
umbrirea produsa de cladirile adiacente, utilizarea de materiale cu coeficienti diferiti de dilatare
termica si conductivitate termica, utilizarea de forme diverse ale sectiunii transversale cu
temperaturi uniforme diferite, precum si datorita umiditatii.

Determinarea temperaturilor

Efectele actiunilor climatice se determina in functie de variatia temperaturii aerului la umbra

si variatia radiatiei solare. Efectele termice datorita exploatarii cladirii (din incalzire, procese
tehnologice etc) vor lua in considerare valorile Tu precum si valorile TM , si TP pentru fiecare
proiect in parte
Tu = T – T0
Unde:
Tu este componenta de temperatura uniforma determinata de diferenta intre temperatura medie T
a unui element si temperatura T0 ;
TM este diferenta de temperatura de pe suprafetele interioara si exterioara ale sectiunii
transversale sau de pe suprafetele fiecarui strat in parte;
TP este diferenta de temperatura intre diferitele parti ale unei structuri, determinata de diferenta
temperaturilor medii ale acestor parti;

9
T este temperatura medie a unui element structural cauzata de temperaturile climatice in sezonul
de iarna sau vara si de temperatura de exploatare din interiorul cladirii. La elementele multistrat,
T este temperatura medie a unui anumit strat.

Evaluarea actiunilor accidentale (SR EN 1991-1-7:2007)

Prevederile standardului SR EN 1991-1-7:2007 stabilesc modul de evaluare al actiunilor

accidentale.
Actiunile accidentale din punct de vedere al impactului pot fi cauzate din: impactul cu
vehiculele rutiere, impactul cu elevatoarele cu furca, impactul cu trenurile, impactul cu navele sau
aterizarea brusca a elicopterelor pe acoperisuri.
Actiunile cauzate de impact sunt determinate cu ajutorul unei analize dinamice sau
reprezentate ca o forta statica echivalenta care ofera aceleasi efecte echivalente asupra structurii.
Acest model simplificat poate fi utilizat la verificarea echilibrului static, la verificari ale rezistentei
si la determinarea deformatiilor structurii care a suferit impactul.
Pentru atenuarea riscului legat de evenimente extreme care apar la cladiri si la structurile civile,
se vor lua in considerare mai multe din urmatoarele masuri:

- Masuri structurale: structura si elementele structurale se vor proiecta astfel incat sa aiba
rezerve de rezistenta sau cai alternative de transmitere a incarcarilor in cazul cedarilor
locale;
- Masuri nestructurale care includ reducerea probabilitatii de aparitie a evenimentului,
reducerea intensitatii actiunii sau reducerea consecintelor cedarii.

Evaluarea actiunii seismice (P100-1/2013)

Codul de proiectare seismică - Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri, indicativ

P100-1/2013 se aplică la proiectarea seismică a clădirilor şi construcţiilor cu structuri similare
acestora (de exemplu, tribune, estacade şi alte asemenea) amplasate pe teritoriul României.
Prevederile codului P 100-1 sunt armonizate cu prevederile standardului naţional
SR EN 1998-1.
Proiectarea construcţiilor cu funcţiuni speciale (de exemplu, centrale nucleare, platforme
maritime, poduri, baraje, diguri, coşuri de fum, turnuri de răcire şi altele asemenea) nu face obiectul
codului P 100-1.
Codul cuprinde numai acele prevederi care, împreună cu prevederile codurilor destinate
proiectării la alte tipuri de acţiuni a structurilor din diferite materiale (beton armat, oţel, zidărie,
lemn), trebuie respectate în vederea asigurării protecţiei seismice a clădirilor şi construcţiilor cu
structuri similare acestora.
Forţa tăietoare de bază corespunzătoare modului propriu fundamental, pentru fiecare direcţie
orizontală principală considerată în calculul clădirii, se determină după cum urmează:

Fb =  I  S d (T1 )  m  
Unde:
Sd (T1) ordonata spectrului de răspuns de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale T1;
T1 perioada proprie fundamentală de vibraţie a clădirii în planul care conţine direcţia orizontală
considerata;

10
m masa totală a clădirii calculată ca suma a maselor de nivel mi conform notaţiilor din Anexa C
γI,e factorul de importanţă al construcţiei din secţiunea 4.4.5
λ factor de corecţie care ţine seama de contribuţia modului propriu fundamental prin masa modală
efectivă asociată acestuia, ale cărui valori sunt
λ = 0,85 dacă T1 ≤ TC şi clădirea are mai mult de două niveluri şi
λ = 1,0 în celelalte situaţii.

Evaluarea acţiunii vântului (CR 1-1-4/2012)

Codul cuprinde principiile, regulile de aplicare şi datele de bază necesare pentru proiectarea la
vânt a construcţiilor în România armonizate cu standardul SR EN 1991-1-4, cu luarea în
considerare a informaţiei meteorologice privind valorile maxime anuale ale vitezei medii a
vântului. Prevederile codului se referă atât la întrega clădire/structură cat şi la elementele structural
sau nestructurale, ataşate acesteia (de exemplu: pereţi cortină, parapet, elemente de prindere etc.)
Codul se aplică la proiectarea şi verificarea;
- clădirilor şi structurilor cu înălţimi de cel mult 200m;
- podurilor cu deschiderea mai mică de 200m.
Codul nu conţine prevederi referitoare la următoarele aspecte:
- evaluarea acţiunii vântului pe turnuri cu zăbrele cu tălpi neparalele;
- evaluarea acţiunii vântului pe piloni şi coşuri de fum ancorate cu cabluri;
- evaluarea acţiunii combinate vânt-polaie, vânt-chiciură şi vânt-gheaţă;
- evaluarea acţiunii vântului pe durata execuţiei;
- calculul vibraţiilor de torsiune, de exemplu la clădiri înalte cu nucleu central;
- calculul vibraţiilor tablierelor de pod generate de turbulenţă transversală a vântului;
- evaluarea acţiunii vântului pe poduri cu cabluri suspendate;
- considerarea influenţei modurilor proprii superioare de vibraţie în evaluarea răspunsului
structural dinamic;
- evaluarea efectelor tornadelor asupra clădirilor, structurilor şi a elementelor ataşate
acestora.

Viteza vântului. Presiunea dinamică a vântului

Valorile instantanee ale vitezei vântului şi ale presiunii dinamice a vântului conţin o
componentă medie şi o componentă fluctuantă faţă de medie.
Atât viteza vântului cat şi presiunea dinamică a vântului sunt modelate ca mărimi aleatoare.
Componenta medie a acestora este modelată ca variabilă aleatore. Componenta fluctuantă
faţă de medie este modelată ca proces aleator staţionar, normal şi de medie zero.
Valorile medii ale vitezei şi presiunii dinamice a vântului se determină pe baza valorilor de
referinţă ale acestora şi a rugozităţii şi orografiei terenului.
Componenta fluctuantă a vitezei vântului este reprezentată prin intensitatea turbulenţei în
funcţie de care se determină valorile de vârf ale vitezei şi presiunii dinamice a vântului.

11
Valori de referinţă ale vitezei şi presiunii dinamice a vântului

Valoarea de referinţă a vitezei a vântului (viteza de referinţă a vântului), vb este viteza

caracteristică a vântului mediată pe o durată de 10 minute, determinată la o înălţime de 10 m,
independent de direcţia vântului, în câmp deschis (teren de categoria II cu lungimea de rugozitate
convenţională, z0 = 0,05 m) şi având o probabilitate de depăşire într-un an de 0,02 (ceea ce
corespunde unei valori având intervalul mediu de recurenţă de IMR = 50 ani).
Acţiunea vântului este considerată orizontală şi direcţională. În cazul exprimării direcţionale,
vb se înmulţeşte cu un factor direcţional, cdir ce ţine cont de distribuţia valorilor vitezei vântului pe
diferite direcţii orizontale. În absenţă unor măsurători direcţionale ale vitezei vântului, factorul
direcţional se consideră egal cu 1,0.
Valoarea de referinţă a presiunii dinamice a vântului (presiunea de referinţa a vântului), qb este
valoarea caracteristică a presiunii dinamice a vântului calculată cu valoarea de referinţă a vitezei
vântului:
qb = 1   vb2
2
Unde: ρ este densitatea aerului ce variază în funcţie de altitudine, temperatură, latitudine şi
anotimp. Pentru aerul standard (kg/m3), presiunea de referinţă (exprimată în Pascali) este
determinată cu relaţia:
q b Pa  = 0,625  v b2 m/s 
Valorile de referinţă ale presiunii dinamice a vântului în România sunt indicate în harta de
zonare din Figura 2.1. (CR 1-1-4/2012), iar în tabelul A.1 din Anexa A sunt indicate valorile de
referinţă ale presiunii dinamice a vântului pentru 337 de localităţi urbane din România.
Harta de zonare din Figura 2.1 (CR 1-1-4/2012) este valabilă pentru altitudini mai mici sau
egale cu 1000 m. Valoarea de referinţă a presiunii dinamice a vântului pentru un amplasament aflat
la o altitudine z mai mare de 1000 m se poate determina cu relaţia (A.1) din Anexa A.

Rugozitatea terenului. Valori medii ale vitezei şi presiunii dinamice a vântului

Rugozitatea suprafetei terenului este modelată aerodinamic de lungimea de rugozitate, z0,

exprimată în metri. În Tabelul 2.1 (CR 1-1-4/2012) se prezintă clasificarea categoriilor de teren în
funcţie de valoarea lungimii de rugozitate, z0.
Variaţia vitezei medii a vântului cu înălţimea deasupra terenului produsă de rugozitatea
suprafeţei este reprezentată printr-un profil logaritmic.
Viteza medie a vântului la o înălţime z deasupra terenului depinde de rugozitatea terenului şi
de viteza de referinţă a vântului, (fără a lua în considerare orografia amplasamentului):

vm (z ) = cr (z )  vb

Unde:
cr(z) este factorul de rugozitate pentru viteza vântului.

Factorul de rugozitate pentru viteza vântului modelează variaţia vitezei medii a vântului cu
înălţimea z deasupra terenului pentru diferite categorii de teren (caracterizate prin lungimea de
rugozitate z0) în funcţie de viteza de referinţă a vântului:

12
   z 
k r (z 0 )  ln  pentru z min  z  z max = 200 m

cr (z ) =   z0 

 c r (z = z min ) pentru z  z min

unde factorul de teren kr este dat de relaţia:

0, 07
 z 
k r (z 0 ) = 0,189   0 
 0,05 
Valorile z0 şi zmin sunt date în Tabelul 2.1 (CR 1-1-4/2012). Valorile kr(z0) sunt indicate în Tabelul
2.2 (CR 1-1-4/2012).
În cazul în care efectele orografice nu pot fi neglijate, viteza medie a vântului, la o înălţime z
deasupra terenului se determină cu relaţia:
v m ( z ) = co  c r ( z )  v b
Intensitatea turbulenţei vântului, Iv caracterizează fluctuaţiile vitezei instantanee a vântului în
jurul vitezei medii. Intensitatea turbulenţei la înălţimea z deasupra terenului se defineşte ca raportul
între abaterea standard σv a fluctuaţiilor vitezei instantanee a vântului v(z,t) şi viteza medie a
vântului la înălţimea z, vm(z):
v
I v (z ) =
v m (z )
Intensitatea turbulenţei la înălţimea z se determină cu relaţia:

 
 pentru z min  z  z max = 200 m
 2,5  ln z 
I v (z ) =  z 
 0


 I v (z = z min ) pentru z  z min

În Tabelul 2.3 (CR 1-1-4/2012) sunt date valorile .

Valoarea de vârf a presiunii dinamice a vântului, qp(z) la o înălţime z deasupra terenului poate
fi exprimată în funcţie de valoarea de referinţă a presiunii dinamice a vântului, qb (la 10 m, în câmp
deschis – teren categoria (II):
𝑞𝑝 (𝑧) = 𝑐pq (𝑧) ⋅ 𝑞𝑚 (𝑧) = 𝑐pq (𝑧) ⋅ 𝑐𝑟2 (𝑧) ⋅ 𝑞𝑏
Factorul de rafala pentru presiunea dinamica medie a vantului, la inaltimea z deasupra terenului:
𝑐pq (𝑧) = 1 + 2𝑔𝐼𝑣 (𝑧) = 1 + 7𝐼𝑣 (𝑧)
Factorul de expunere (sau combinat), ce(z) se defineşte ca produsul dintre factorul de rafală
cpq(z) şi factorul de rugozitate, cr2(z):
ce (z ) = cpq (z )  cr2 (z )
În cazul în care efectele orografice nu pot fi neglijate, factorul de expunere, ce(z) ia în
considerare şi factorul c02 astfel:
ce (z ) = c02  cr2 (z )  cpq (z )

13
Valoarea de vârf a presiunii dinamice a vântului la o înălţime z deasupra terenului, qp(z) se
poate exprima sintetic în funcţie de factorul de expunere, ce(z) şi de valoarea de referinţă a
presiunii dinamice a vântului, qb:
qp (z ) = ce (z )  qb

Acţiunea vântului asupra clădirilor şi structurilor

Acţiunea vântului pe structuri şi elemente structurale se determină ţinându-se seama atât de

presiunea internă cât şi de presiunea externă.
Pentru evaluarea acţiunii vântului asupra construcţiilor, fiecărei clase de importanţă-expunere
(I-IV) i se asociază un factor de importanţă-expunere γIw aplicat la valoarea caracteristică a
acesteia.
Valorile γIw pentru acţiunile din vânt sunt:
-γIw pentru construcţiile din clasele de importanţă-expunere I şi II;
-γIw pentru construcţiile din clase de importanţă-expunere III şi IV.

Presiunea vântului pe suprafeţe

Presiunea/sucţiunea vântului care acţionează pe suprafeţele rigide exterioare ale

clădirii/structurii se determină cu relaţia:
we =  Iw  c pe  q p (z e )
unde:
qp(ze) reprezintă valoarea de vârf a presiunii dinamice a vântului evaluată la cota ze;
ze reprezintă înălţimea de referinţă pentru presiunea exterioară;
cpe reprezintă coeficientul aerodinamic de presiune/sucţiune pentru suprafeţe exterioare;
γIw este factorul de importanţă-expunere.

Presiunea/sucţiunea vântului care acţionează pe suprafeţele rigide interioare ale

clădirii/structurii se determină cu relaţia:
wi =  Iw  c pi  q p (z i )
unde:
qp(zi) reprezintă valoarea de vârf a presiunii dinamice a vântului evaluată la cota zi;
zi reprezintă înălţimea de referinţă pentru presiunea interioară;
cpi reprezintă coeficientul aerodinamic de presiune/sucţiune pentru suprafeţe interioare;
γIw este factorul de importanţă-expunere.
Presiunea rezultantă (totală) a vântului pe un element de construcţie este diferenţa dintre
presiunile (orientate către suprafaţă) şi sucţiunile (orientate dinspre suprafaţă) pe cele două feţe
ale elementului. Presiunile şi sucţiunile se iau cu semnul lor. Presiunile sunt considerate cu
semnul (+), iar sucţiunile cu semnul (-).

Forţe din vânt

Forţa din vânt ce actionează asupra unei clădiri/structuri sau asupra unui element structural
poate fi determinată în două moduri:
1. ca forţă globală utilizând coeficienţii aerodinamici de forţă, sau

14
 2. prin sumarea presiunilor/sucţiunilor ce acţioneaza pe suprafeţele (rigide) ale
clădirii/structurii utilizând coeficienţii aerodinamici de presiune/sucţiune.

Forţa din vânt se evaluează pentru cea mai defavorabilă direcţie a vântului faţă de
clădire/structură.
Forţa globală pe direcţia vântului Fw, ce acţionează pe structură sau pe un element structural
având aria de referinţă Aref orientată perpendicular pe direcţia vântului, se determină cu relaţia
generală:
Fw =  Iw  cd  cf  q p (z e )  Aref
sau prin compunerea vectorială a forţelor pentru elementele structural individuale cu relaţia:
Fw =  Iw  cd   cf  q p (z e )  Aref
elemente
unde:
qp(ze) reprezintă valoarea de vârf a presiunii dinamice a vântului evaluată la cota ze;
cd reprezintă factorul de răspuns dinamic al construcţiei;
cf reprezintă coeficientul aerodinamic de forţă pentru clădire/structură sau element structural, ce
include şi efectele frecării;
qp(ze) reprezintă valoarea de vârf a presiunii dinamice a vântului;
Aref reprezintă aria de referinţă, orientată perpendicular pe direcţia vântului, pentru clădiri/structuri
sau elementele sale;
γIw este factorul de importanţă-expunere.

Forţa globală pe direcţia vântului, Fw ce acţionează pe clădire/structură sau pe un element

structural poate fi determinată prin compunerea vectorială a forţelor Fw,e, Fw,i calculate pe baza
presiunilor/sucţiunilor exterioare şi interioare cu relaţiile:
− forţe provenind din presiunile/sucţiunile ce se exercită pe suprafeţe exterioare:
Fw,e = cd   we (z e )  Aref
sup rafete

− forţe provenind din presiunile/sucţiunile ce se exercită pe suprafeţe interioare:

Fw,i =  wi (z i )  Aref
sup rafete

cu forţele de frecare Ffr rezultate din frecarea aerului paralel cu suprafeţele exterioare, calculate
cu relaţia:
F fr =  Iw  c fr  qp (z e )  A fr

unde:
cd reprezintă factorul de răspuns dinamical construcţiei;
we(ze) este presiunea vântului ce acţionează pe o suprafaţă exterioară individuală la înălţimea ze;
wi(zi) este presiunea vântului ce acţionează pe o suprafaţă interioară individuală la înălţimea zi;
Aref este aria de referinţă a suprafeţei individuale
cfr este coeficientul de frecare;
Afr este aria suprafeţei exterioare orientată paralel cu direcţia vântului;
γIw este factorul de importanţă-expunere.

Coeficientul de răspuns dinamic al construcţiei Coeficientul de răspuns dinamic al construcţiei,

cd consideră atât amplificarea efectelor acţiunii vântului datorită vibraţiilor structurii cvasi-

15
rezonante cu conţinutul de frecvenţă al turbulenţei atmosferice cât şi reducerea efectelor acţiunii
vântului datorită apariţiei nesimultane a valorilor de vârf ale presiunii vântului ce se exercită pe
suprafaţa construcţiei.

Evaluarea coeficientului de răspuns dynamic

Procedura de evaluare simplificată

Simplificat, coeficientul de răspuns dinamic, cd poate fi determinat astfel:

− conform prevederilor din subcapitolul 5.3, pentru clădirile paralelipipedice cu o înălţime
de cel mult 30 m şi având dimensiuni în plan de cel mult 50 m;
• cd = 1 pentru faţade şi elemente de acoperiş care au o frecvenţă proprie de vibraţie mai
mare de 5 Hz;
• cd = 1 pentru coşurile de fum cu secţiune transversală circulară, care au înălţimea h < 60
m şi care respectă condiţia h < 6,5d, unde d este diametrul coşului de fum.
În cazul neîncadrării în condiţiile indicate mai sus se va utiliza procedura de evaluare
detaliată.

Procedura de evaluare detaliată

În cazul general, valoarea coeficientului de răspuns dinamic, cd se determină cu relaţia:

1 + 2  k p  I v (z s )  B 2 + R 2
cd =
1 + 7  I v (z s )
unde:
zs reprezintă înălţimea de referinţă pentru determinarea coeficientului de răspuns dinamic;
kp este factorul de vârf pentru răspunsul extrem maxim al structurii;
Iv este intensitatea turbulenţei vântului;
B2 este factorul de răspuns nerezonant (cvasi-static) ce evaluează corelaţia presiunilor din vânt pe
suprafaţa construcţiei (evaluează componenta rezonantă a răspunsului);
R2 este factorul de răspuns rezonant, ce evaluează efectele de amplificare dinamică a răspunsului
structural produse de conţinutul de frecvenţe al turbulenţei în cvasi-rezonanţă cu frecvenţa
proprie fundamentală de vibraţie a structurii (evaluează componenta rezonantă

Coeficienţi aerodinamici de presiune/sucţiune şi de forţă

În funcţie de elementul sau clădirea/structura, pentru care este necesară evaluarea acţiunii
vântului, coeficienţii aerodinamici utilizaţi pot fi/sunt următorii:
− coeficienţi aerodinamici de presiune/sucţiune exterioară şi interioară, cpe(i);
− coeficienţi aerodinamici de presiune rezultantă (totală), cp,net;
− coeficienţi de frecare, cfr;
− coeficienţi aerodinamici de forţă, cf.

16
Cladiri

Coeficienţii aerodinamici de presiune/sucţiune exterioară cpe ­ pentru clădiri şi părţi individuale

din clădiri depind de dimensiunea suprafeţei încărcate A (aria structurii) care produce acţiunea
vântului în secţiunea de calculat.
Coeficienţii de presiune exterioară sunt indicaţi pentru arii expuse A de 1 m2 şi 10 m2, în tabele
pentru diferite tipuri de clădiri, sub notaţiile cpe,1, pentru coeficienţi locali respectiv cpe,10, pentru
coeficienţi globali.

Fig. 4.2 Variatia coeficientului aerodinamic de presiune/suctiune exterioara cu dimensiunile ariei expuse
vantului (CR 1-1-4/2012)
Pereţi verticali ai clădirilor cu formă dreptunghiulară în plan

17
 Fig. 4.4 Inaltimea de referinta ze si profilul corespondent al presiunii vantului in functie de h si b
(CR 1-1-4/2012)

Fig. 4.5 Notatii pereti verticali (CR 1-1-4/2012)

Area A B C D E
h/d cpe,10 cpe,1 cpe,10 cpe,1 cpe,10 cpe,1 cpe,10 cpe,1 cpe,10 cpe,1
5 -1.2 -1.4 -0.8 -1.1 -0.5 +0.8 +1.0 -0.7
1 -1.2 -1.4 -0.8 -1.1 -0.5 +0.8 +1.0 -0.5
 0.25 -1.2 -1.4 -0.8 -1.1 -0.5 +0.7 +1.0 -0.3

18
Acoperişuri plate
Acoperişurile vor fi considerate plate dacă panta α este de -5°< α <5°.

Fig. 4.6 Notaţii pentru acoperişuri plate (CR 1-1-4/2012)

Acoperişuri cu o singură pantă

Fig. 4.7 Notaţii pentru acoperişurile cu o singură pantă (CR 1-1-4/2012)

19
Acoperişuri cu două pante

Fig. 4.8 Notaţii pentru acoperişurile cu două pante (CR 1-1-4/2012)

Acoperişuri cu patru pante

Fig. 4.9 Notaţii pentru acoperişurile cu patru pante (CR 1-1-4/2012)

20
Acoperişuri cu mai multe deschideri
Coeficienţii de presiune pentru direcţiile vântului 0°, 90° şi 180° pentru fiecare deschidere a
unui acoperiş cu mai multe deschideri pot fi calculate din coeficientul de presiune al fiecărei travee
individuale. Zonele F/G/J sunt luate în considerare doar pentru panta expusă vântului. Zonele H şi
I trebuie luate în considerare pentru fiecare travee a acoperişului multiplu. Înălţimea de referinţă
ze este considerată ca fiind înălţimea structurii.

Fig. 4.10 Acoperişuri cu mai multe deschideri (CR 1-1-4/2012)

Acoperişuri cilindrice şi cupole

pentru 0<h/d<0.5, cpe,10 se obţine prin interpolare

pentru 0.2≤f/d≤0.3 şi h/d≥ 0.5 se consideră valori pentru cpe,10; diagrama nu este aplicabilă pentru acoperişurile
terasă
Fig. 4.11 Valori recomandate pentru coeficienţi de presiune exterioară cpe,10
pentru acoperişurile cilindrice cu formă dreptunghiulară în plan (CR 1-1-4/2012)

21
Fig. 4.12 Valori recomandate pentru coeficienţi de presiune exterioară cpe,10 pentru acoperişurile cupole cu
formă circulară în plan (CR 1-1-4/2012)
cpe,10 este constant de-a lungul arcelor de cerc, intersecţiilor de sfere şi a planelor normale pe
direcţia vântului; într-o primă aproximare poate fi determinat prin interpolarea liniară între valorile
a, b şi c de-a lungul arcelor de cerc paralele cu direcţia vântului. în acelaş mod se pot obţine prin
interpolare liniară valorile lui cpe,10 în a dacă 0<h/d<1 şi în b sau c dacă 0<h/d<0.5
Presiuni interioare
Presiunile interioare şi exterioare trebuie considerate ca acţionând simultane.
Combinaţia cea mai defavorabilă dintre presiunile interioare şi exterioare va trebui luată în
considerare în cazul oricărei combinaţii de goluri posibile şi altor căi de scurgere a aerului.
Coeficientul presiunii interioare cpi, depinde de mărimea şi distribuţia golurilor în anvelopa
clădirii.
Golurile unei clădiri includ golurile mici cum ar fi: ferestre deschise, ventilatoare, coşuri de
fum etc, dar şi permeabilitatea stratului de închidere cum ar fi pierderea aerului din jurul uşilor,
ferestrelor, echipamentelor tehnice şi a anvelopei clădirii. Permeabilitatea stratului de închidere
este uzual între 0,01 % şi 0,1 % din suprafaţa zonei.
Latura dominantă a unei clădiri este considerată latura care, în cazul când aria golurilor pe o
latură a clădirii este cel puţin de două ori mai mare decât aria golurilor şi deschiderilor de pe
celelalte laturi ale aceleaşi clădiri. Presiunea interioară pe latura dominantă se ia ca un procent al
presiunii exterioare la golurile de pe latura dominantă. Există două situaţii în acest caz:
Când aria golurilor la o parte dominantă este de cel puţin două ori mai mare decât aria golurilor
şi deschiderilor de pe celelalte laturi ale clădirii considerate, relaţia este:
cpi = 0.75 cpe
Când aria golurilor la o parte dominantă este de cel puţin trei ori mai mare decât aria golurilor

22
şi deschiderilor de pe celelalte laturi ale clădirii considerate:
cpi = 0.90 cpe
unde:
cpe este valoarea coeficientului de presiune exterioară la golurile de pe latura dominantă.
În cazul în care golurile sunt amplasate în zone cu valori diferite ale presiunii exterioare, se
utilizează o valoare medie ponderată pe suprafaţă a coeficientului cpe. Pentru clădiri fără o latură
dominantă, coeficientul presiunii interioare cpi este indicat în figura de mai jos şi este funcţie de
raportul dintre înălţimea şi lăţimea clădirii h/d, şi de raportul golurilor m pentru fiecare direcţie a
vântului q, ce trebuie determinat cu expresia

=
 ariilor golurilor unde c pe este negativ sau zero
 ariilor tu turor golurilor
unde nu este posibilă estimare lui μ, atunci cpi se ia in modul cel mai sever +0,2 şi -0,3.

Fig. 4.13 Coeficienţi de presiune interioară cpi pentru golurile uniform distribuite
(CR 1-1-4/2012)
Presiuni pe pereţi exteriori sau acoperişuri cu mai multe straturi de închidere
Forţa din vânt se calculează separat pe fiecare strat de închidere. Permeabilitatea  a învelitorii
este definită ca raport al sumei ariei golurilor la aria totală a învelitorii. Dacă valoarea  este mai
mică de 0,1% atunci învelitoarea este definită ca fiind impermeabilă.
În cazul unui strat de închidere permeabil, forţa din vânt pe stratul impermeabil se determină
ca diferenţa dintre presiunile exterioare şi interioare. Dacă mai multe straturi sunt permeabile
atunci forţa din vânt depinde de: rigiditatea relativă a straturilor, presiunile exterioare şi interioare,
distanţa dintre straturi, permeabilitatea straturilor, deschiderile de la extremităţile învelitorii între
straturi.

23
Stări limită ultime (CR 0-2012)
Verificarea structurilor se face la următoarele stări limită ultime:
a) STR: Pierderea capacităţii de rezistenţă a elementelor structurale şi a structurii sau
deformarea excesivă a structurii şi a elementelor sale componente;
b) GEO: Pierderea capacităţii de rezistenţă a terenului sau deformarea excesivă a acestuia;
c) ECH: Pierderea echilibrului static al structurii sau al unei părţi a acesteia, considerată ca
solid rigid;
d) OB: Oboseala structurii şi a elementelor structurale. Verificarea structurilor la starea limită
de oboseală se detaliază în reglementările tehnice de specialitate.
Verificarea rezistenţei structurii şi a echilibrului static
• Pentru verificarea la o stare limită ultimă a elementelor structurii şi/sau a terenului de
fundare, sau de deformare excesivă a acestora (STR/GEO) se va folosi relaţia:
Ed ≤ Rd
Ed este valoarea de proiectare a efectului acţiunilor reprezentat fie prin eforturi secţionale fie
prin eforturi unitare (în secţiunea care se verifică);
Rd este valoarea de proiectare a rezistenţei având aceeaşi natură fizică cu efectul acţiunii. Relaţia
nu se referă la verificările de flambaj.
• Pentru verificarea la starea limită de pierdere a echilibrului static (ECH) se va folosi
relaţia:
Ed,dst ≤ Ed,stb
Ed,dst este valoarea de proiectare a efectului acţiunilor cu efect defavorabil asupra stabilităţii;
Ed,stb este valoarea de proiectare a efectului acţiunilor cu efect favorabil asupra stabilităţii.
Combinarea sau gruparea (efectelor) acţiunilor

• Combinarea (efectelor) acţiunilor în Gruparea fundamentală pentru situaţiile de proiectare

persistentă sau normală şi tranzitorie

• Combinarea (efectelor) acţiunilor în Gruparea accidentală poate fi exprimată astfel:

• Combinarea (efectelor) acţiunilor în Gruparea seismică pentru situaţia de proiectare seismică:

24
Stări limită de serviciu (CR 0-2012)
 Pentru verificarea la o stare limită de serviciu a structurii şi elementelor sale component
se va folosi relaţia:
Ed ≤ Cd
Cd este valoarea limită a unui criteriu de serviciu specificat;
Ed este valoarea de proiectare a efectului combinat al actiunilor, asociat criteriului de serviciu
respectiv, determinată pe baza combinaţiei de acţiuni specificate în cod.
Combinarea (efectelor) acţiunilor
• Combinaţia (gruparea) caracteristică:

• Combinaţia (gruparea) frecventă:

• Combinaţia (gruparea) cvasipermanentă:

Gk,j – valoare caracteristică a acţiunii permanente j;

P – valoare reprezentativă a acţiunii precomprimării;
Qk,1 - valoare caracteristică a acţiunii variabile, 1
Qk,i - valoare caracteristică a acţiunii variabile, i
γg,j – coeficient parţial pentru acţiunea permanentă j;
γP – coeficient parţial de siguranţă pentru acţiuni de precomprimare;
γQ,i – coeficient parţial de siguranţă pentru acţiunea variabilă i (i = 1,2…)
Ψ0 - factor pentru valoarea de grupare a unei acţiuni variabile;
Ψ1 - factor pentru valoarea frecventă a unei acţiuni variabile;
Ψ2 - factor pentru valoarea cvasipermanentă a unei acţiuni variabile;
A – acţiune accidentală;
Ad – valoare de proiectare a acţiunii accidentale
AEd – valoare de proiectare a acţiunii seismice.

25
Bibliografie:
• Horia-A. ANDREICA, Constantin MUNTEANU, Ioana MUREŞANU, Ligia Mihaela
MOGA, Roxana TĂMAŞ-GAVREA – CONSTRUCŢII CIVILE, UT PRESS 2009, Cluj-
Napoca.
• STAS 10101/0-75 Acţiuni în construcţii. Clasificarea şi gruparea acţiunilor
• STAS 10101/0A-77 Acţiuni în construcţii. Clasificarea şi gruparea acţiunilor
pentru construcţii civile şi industriale
• STAS 10101/1-78 Acţiuni în construcţii. Greutăţi tehnice şi încărcări
permanente
• STAS 10101/2-75 Acţiuni în construcţii. Încărcări datorită procesului de
exploatare
• STAS 10101/2A1-87 Acţiuni în construcţii. Încărcări tehnologice din exploatare
pentru construcţii civile, industriale şi agrozootehnice
• STAS 10101/2A2-78 Acţiuni în construcţii. Încărcări datorită procesului de
exploatare. Încărcări datorate podurilor rulante
• STAS 10101/23-75 Acţiuni în construcţii. Încărcări date de temperatura
exterioară
• STAS 10101/23A-78 Acţiuni în construcţii. Încărcări date de temperaturi
exterioare în construcţii civile şi industriale
• CR 0-2012 Cod de proiectare. Bazele proiectării construcţiilor
• CR 1-1-3-2012 Cod de proiectare. Evaluarea actiunii zăpezii asupra
construcţiilor
• CR 1-1-4-2012 Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii vântului asupra
construcţiilor.
• P 100-1/2013 Cod de proiectare seismică. Partea I: Prevederi de
proiectare pentru clădiri
• SR EN 1990:2004 Eurocod: Basis of structural design
• SR EN 1990/A1:2004 Eurocod: Basis of structural design
• SR EN 1990/NA:2004 Eurocod: Basis of structural design. NA
• SR EN 1991-1-1:2004 Eurocode 1: Actions on structures.
Part 1-1: General actions – Densities, self-weight, imposed
loads for buildings
• SR EN 1991-1-1/NA:2006 Eurocode 1: Actions on structures.
Part 1-1: General actions – Densities, self-weight, imposed
loads for builgings. NA
• SR EN 1991-1-2:2004 Eurocode 1: Actions on structures.
Part 1-2: General actions. Actions on structures exposed to
fire
• SR EN 1991-1-2/NA:2006 Eurocode 1: Actions on structures.
Part 1-2: General actions. Actions on structures exposed to
fire. NA
• SR EN 1991-1-3:2005 Eurocode 1: Actions on structures.
Part 1-3: General actions. Snow loads
• SR EN 1991-1-3/NA:2006 Eurocode 1: Actions on structures.
Part 1-3: General actions. Snow loads. NA

26
• SR EN 1991-1-4:2006 Eurocode 1: Actions on structures.
Part 1-4: General actions. Wind actions
• SR EN 1991-1-1-5:2004 Eurocode 1: Actions on structures.
Part 1-5: General actions. Thermal actions
• SR EN 1991-1-6:2005 Eurocode 1: Actions on structures.
Part 1-6: General actions. Actions during execution
• SR EN 1991-1-7:2007 Eurocode 1: Actions on structures.
Part 1-7: General actions. Accidental actions
• SR EN 1991-3:2007 Eurocode 1: Actions on structures.
Part 3: Actions induced by cranes and machinery.

27