CURS 3

ACTIUNI IN CONSTRUCTII. METODA STARILOR LIMITA. INCARCARI

A. ACTIUNI IN CONSTRUCTII

În sens traditional, pentru domeniul constructiilor, definiţia unei acţiuni este:

„Orice cauza capabila să genereze stari de solicitare mecanica intr-una sau mai
multe diviziuni fizice ale unei structuri se numeşte ACTIUNE”.

Actiunile asupra constructiilor se pot exprima prin:

a) Forte / incarcari aplicate asupra structurii (actiuni directe): greutate proprie, incarcari
climatice, etc.
b) Acceleratii provocate de cutremure sau alte surse (actiuni indirecte);
c) Deformatii impuse cauzate de variatii de temperatura, umiditate sau tasari

Cea mai reprezentativa clasificare actuala a actiunilor este aceea care are in vedere durata de
manifestare cu intensitati semnificative si frecventa de aparitie a acestei manifestari.

Tipuri de actiuni:
1. ACTIUNE PERMANENTA (G)
Actiune pentru care variatia in timp este nula sau neglijabila, se aplica pe toata durata de viata
a unei constructii.
Cele mai reprezentative actiuni permanente sunt cele datorate greutatii proprii a elementelor
de constructii, structural sau nestructurale, echipamente fixate pe constructie, tasari differentiate,
efectul precomprimarii.

2. ACTIUNE VARIABILA (Q)

Actiune pentru care variatia in timp a parametrilor ce caracterizeaza actiunea nu este nici
monotona nici neglijabila. Ea poate varia in raport cu timpul sau, uneori, poate lipsi.
Actiuni care nu se exercita in mod continuu (adica in anumite perioade de timp pot lipsi in
totalitate) si a caror intensitate sufera modificari majore in timp.

Acţiunile variabile cele mai reprezentative sunt:

- greutatea oamenilor
- pereţii despărţitori ce descarca pe placi sau grinzi
- greutatea echipamentelor, mobilierului sau greutatea materialelor depozitate
- agenţi climatici

1
 3. ACTIUNE ACCIDENTALA (A)
Actiune de durata scurta, dar de intensitate semnificativa, ce se exercita cu probabilitate
redusa asupra structurii in timpul duratei sale de viata proiectate.

Acestea sunt în general incarcari excepţionale, avand efecte catastrofale, pentru România
principala preocupare este legată de cutremure, dar trebuiesc luate in considerare in aceasta
categorie si exploziile produse in interiorul sau exteriorul constructiei.

Reprezentarea efectului unei actiuni pe o constructie in vederea unui calcul structural se

numeste incarcare.

ACŢIUNILE devin INCARCARI

In proiectarea structurală, acţiunile reale produse de către agenţi sunt modelate prin
intermediul sistemelor de forţe, deplasări sau deformaţii impuse.

Efectul unei incarcari care acţionează asupra unui element structural este în principal exprimat
prin eforturi secţionale sau eforturi unitare în secţiune. Acesta poate fi, de asemenea, exprimat prin
deplasari sau rotiri.

B. PRINCIPIILE PROIECTARII LA STARI LIMITA

Trebuie facuta distinctia intre starile limita ultime si starile limita de serviciu (exploatare).

 Stari limita ultime

Starile limita ce implica protectia vietii oamenilor si a sigurantei structurii sunt clasificate ca
stari limita ultime.
Starile limita ce implica protectia unor bunuri de valoare deosebita trebuie de asemenea
clasificate ca stari limita ultime. Asemenea cazuri sunt stabilite de catre client si autoritatea relevanta.
Trebuie verificate urmatoarele stari limita ultime, acolo unde pot fi relevante pentru siguranta
structurii:
 pierderea echilibrului structurii sau a unei parti a acesteia, considerate ca un corp
rigid;
 cedarea prin deformatii excesive, transformarea structurii sau a oricarei parti a
acesteia intr-un mecanism;
 pierderea stabilitatii structurii sau a oricarei parti a acesteia, incluzand reazemele si
fundatiile;
 cedarea cauzata de alte efecte dependente de timp.

 Stari limita de serviciu

Starile limita ce iau in considerare functionarea structurii sau a elementelor structurale in
conditii normale de exploatare, confortul oamenilor/ocupantilor constructiei si limitarea vibratiilor,
deplasarilor si deformatiilor structurii sunt clasificate ca stari limita de serviciu.
Verificarea stărilor limită de serviciu se va baza pe criterii privind urmatoarele aspecte:

2
 a) deformatii ce afectează aspectul structurii, confortul utilizatorilor si functionarea constructiei
sau ce cauzează degradarea finisajelor si elementelor nestructurale;
b) vibratii ce provoacă disconfortul ocupantilor sau care limitează functionarea efectivă a
structurii si/sau a aparatelor, utilajelor si echipamentelor din clădire/structură;
c) Alte degradări ce afecteaza defavorabil aspectul, durabilitatea si functionalitatea
clădirii/structurii.

 Proiectarea prin metoda coeficientilor partiali de siguranta

Metoda coeficientilor partiali de siguranta consta in verificarea tuturor situatiilor de proiectare
astfel incat nici o stare limita sa nu fie depasita atunci cand sunt utilizate valorile de calcul pentru
actiuni sau efectele lor pe structura si valorile de calcul pentru rezistente.
Pentru situatiile de proiectare selectate si starile limita considerate, actiunile individuale trebuie
grupate conform regulilor de grupare stabilite de normativul CR0 – 2012 – „Cod de proiectare. Bazele
proiectarii structurilor in constructii”.
Evident, actiunile care nu pot exista fizic simultan nu se iau in considerare impreuna in grupari
de actiuni / efecte structurale ale actiunilor.
Valorile de calcul sunt obtinute din valorile caracteristice utilizandu-se coeficientii partiali de
siguranta.
Metoda se refera la verificarile la starea limita ultima si la starea limita de serviciu a structurilor
supuse la incarcari statice, precum si la cazurile in care efectele dinamice pe structura sunt
determinate folosind incarcari statice echivalente (de exemplu efectele dinamice produse de vant sau
induse de trafic).

- Verificari de rezistenta
Verificarea la starea limita de cedare structurala a unei sectiuni/element sau imbinare se face
cu relatia:
Ed ≤ R d
Ed este valoarea de proiectare a efectelor actiunilor in sectiune pentru starea limita ultima
considerata.
Rd este valoarea de proiectare a rezistentei sectionale de aceeasi natura cu efectul actiunii in
sectiune.
- Verificari de echilibru static
Verificarea la starea limita de echilibru static a structurii se face cu relatia:
Ed,dst ≤ Ed,stb
Ed,dst este valoarea de proiectare a efectului actiunilor ce conduc la pierderea echilibrului static.
Ed,stb este valoarea de proiectare a efectului actiunilor ce se opun pierderii echilibrului static.

3
  Gruparea efectelor structurale ale actiunilor, pentru verificarea structurilor la S.L.U.
Pentru fiecare caz de încărcare, valorile de proiectare ale efectelor actiunilor (Ed) vor fi
determinate combinând valorile provenind din actiuni ce sunt considerate că pot exista simultan.

Deoarece orice constructie este in permanenta acţionata de o serie de agenti, aceasta va fi

supusa simultan la diferite tipuri de actiuni, unele permanente unele variabile, sau chiar accidentale.

Aceste combinaţii sunt numite grupari de incarcari (grupari de acţiuni).

Structura, infrastructura si terenul de fundare vor fi proiectate la stari limita ultime, astfel incat
efectele actiunilor de calcul in sectiune, luate conform urmatoarelor combinatii factorizate, fara
considerarea actiunii seismice – Gruparea Fundamentala:

1,35 Gk,j + 1,5 Qk,1 + 1,5 ψ0,i Qk,i

sa fie mai mici decat rezistentele de calcul in sectiune.

unde:
Gk,i este efectul pe structura al actiunii permanente i, luata cu valoarea sa caracteristica.
Qk,i - efectul pe structura al actiunii variabile i, luata cu valoarea sa caracteristica;
Qk,1 - efectul pe structura al actiunii variabile, ce are ponderea predominanta intre actiunile variabile,
luata cu valoarea sa caracteristica;
ψ0,i este un factor de simultaneitate al efectelor pe structura ale actiunilor variabile i (i=2,3...m)
luate cu valorile lor caracteristice, avand valoarea:
ψ0,i = 0,7
De exemplu, in cazul unei structuri actionata predominant de efectele actiunii vantului, relatia
se scrie:

1,35 Gk,j + 1,5 Vk + 1,05 Zk

iar in cazul unui acoperis actionat predominant de efectele zapezii:

1,35 Gk,j + 1,5 Zk + 1,05 Vk,

unde
Gk - este valoarea efectului actiunilor permanente pe structura, calculata cu valoarea caracteristica
a actiunilor permanente;
Zk - valoarea efectului actiunii din zapada pe structura, calculata cu valoarea caracteristica a incarcarii
din zapada;

4
Vk - valoarea efectului actiunii vantului pe structura, calculat cu valoarea caracteristica a actiunilor
vantului.
In cazul actiunii seismice, relatia de verificare la stari limita ultime se scrie dupa cum urmeaza –
Grupare speciala:

Gk,j + γI AEk + ψ2,i Qk,i

unde:
AEk este valoarea caracteristica a actiunii seismice ce corespunde intervalului mediu de recurenta,
IMR adoptat de cod (IMR = 225 ani in P100-2013);
ψ2,i - coeficient pentru determinarea valorii cvasipermanente a actiunii variabile Qi, avand valorile
recomandate in tabel;
γI - coeficient de importanta a constructiei/structurii avand valorile in functie de clasa de importanta a
constructiei
Coeficient pentru determinarea valorii cvasipermanente a actiunii variabile ca fractiune din valoarea
caracteristica a actiunii
Tipul actiunii ψ2,i
Actiuni din vant si Actiuni din variatii de temperatura 0
Actiuni din zapada si Actiuni datorate exploatarii 0,4
Incarcari in depozite 0,8

- Gruparea efectelor structurale ale actiunilor, pentru verificarea structurilor la stari limita de
serviciu
Structura, infrastructura si terenul de fundare vor fi proiectate la stari limita de serviciu astfel
incat efectele actiunilor de calcul pe structura/element/sectiune, luate conform urmatoarelor
combinatii factorizate:
a) Gruparea caracteristica de efecte structurale ale actiunilor:

Gk,j + Qk,1 + ψ0,i Qk,i

b) Gruparea frecventa de efecte structurale ale actiunilor:

Gk,j + ψ1,1 Qk,1 + ψ2,i Qk,i

c) Gruparea cvasipermanenta de efecte structurale ale actiunilor:

Gk,j + ψ2,i Qk,i

Gk,j + 0,6 γI AEk + ψ2,i Qk,i

sa fie mai mici decat valorile limita ale criteriilor de serviciu considerate.
ψ1,1 este coeficientul pentru determinarea valorii frecvente a actiunii variabile Q1

5
 INCARCARI PERMANENTE. INCARCARI DE EXPLOATARE.
INCARCARE DIN ZAPADA

A. INCARCARI PERMANENTE

Principalele acţiuni cu caracter permanent sunt datorate greutatilor proprii ale elementelor de
constructie, cu excepţia pereti despartitori care au in plan trasee complicate si care pot fi modificate in
timp.

Fiind in esenta vorba de greutati ale unor volume de materiale, pentru evaluarea lor este
necesara cunoasterea dimensiunilor volumului de material si a greutatii specifice a acestuia.

Aceşti parametrii pot varia la întâmplare, dar studiile au relevat faptul că de fapt, coeficienţii de
variaţie statistica sunt foarte mici, sub 0,05. În această situaţie, evaluarea de greutatea proprie se face
în mod determinist, prin dimensiunile de proiectare a elementelor şi greutatea lor specifica:
Greutatile tehnice sunt valori conventionale ale unor volume de materiale si reprezinta :
- Greutati specifice (greutati ale unitatilor de volum) pentru materiale omogene si compacte
(ex. metale, lichide) ;
- Greutati specifice aparente pentru materiale neomogene, poroase sau cu goluri (ex. lemn,
beton, caramida)
- Greutati specifice in vrac sau in gramada (ex. nisip, pietris, ciment, zgura, carbune,
cereale)
- Greutati specifice in stiva (ex. cherestea, hartie, caramizi)
- Greutati specifice in ambalaj (ex. conserve, fructe)

Categoria cea mai importanta a incarcarilor permanente o constituie incarcarile din greutatea
proprie a elementelor de constructie (elemente structurale sau nestructurale – de compartimentare,
de inchidere, de protectie si finisaj, etc.). Fac exceptie peretii nestructurali de compartimentare, cu
dispunere pasibil a fi modificati in timp, pe perioada de exploatare a constructiei.

6
 Evaluarea greutatilor elementelor de constructie se face prin insumarea greutatii tuturor
componentelor ce le alcatuiesc.

Greutatea fiecarui component este produsul dintre greutatea tehnica a materialului din care
acesta este alcatuit si volumul sau (corespunzator dimensiunilor de proiect ale componentului si
scazand eventualele goluri, semnificative ca dimensiuni, existente in structura lui).

Evaluarea acestor greutati se poate face concentrat sau distribuit (pe unitatea de suprafata a
elementului sau pe unitatea sa de lungime).

Pentru o evaluare a greutatii unui elemente, distribuita pe unitatea sa de suprafata, incarcarile

permanenta se calculeaza cu expresia :
g = Σ di x γ i [daN / m2]
in care :
di – dimensiunea (grosimea) stratului component ;
γi – greutatea specifica a materialului din care este alcatuit componentul

g = Σ di x γi – [daN / m2]

[daN / m2] [daN / m] [daN]

7
 Evaluarea incarcarilor permanente este afectata de incertitudini, atat in ceea ce priveste
caracteristicile geometrice stabilite prin proiect (abateri dimensionale la executie), cat si in ceea ce
priveste greutatile specifice ale materialelor (ex. efectul umiditatii si al gradului de indesare in conditii
specifice de executie si de exploatare, eventualele modificari de solutii constructive, procese de
productie mai putin controlate sau influentate de mediu).
Greutatea este o incarcare generata de acceleratia gravitationala si poate fi stabilita relativ
usor, daca se dispune de planurile de detaliu. Evaluarea incarcarii permanante a unei structuri nu
poate fi insa calculata pana ce structura nu a fost proiectata, iar structura nu poate fi proiectata pana
ce incarcarea ei permanenta nu este calculata si adaugata celorlalte incarcari care o solicita.
De aceea, se face o prima evaluare a dimensiunilor elementelor de rezistenta printr-un calcul
de « predimensionare ».

B. INCARCARI ASOCIATE ACTIUNILOR PROVENITE DIN EXPLOATAREA

CLADIRILOR (INCARCARI UTILE)

Aceste acţiuni au un caracter variabil şi se manifesta prin incarcari verticale care acţionează
asupra elementelor structurale sau ca incarcari orizontale care acţionează pe pereţi, balustrade,
parapeti etc.

Incarcarile utile care acţionează pe placi de planseu pot proveni din:

 greutatea oamenilor
 greutatea mobilierului functional si sanitar
 greutatea peretilor nestructurali usori

 greutatea materialelor sau produselor stocate

 greutatea echipamentelor usoare

Aceste incarcari sunt sensibil variabile în timp, astfel încât este imposibil să fie descrise în
urma un model riguros, astfel, în calculul practic, ele sunt exprimate printr-un sistem de forţe verticale
care acţionează pe întreaga suprafaţă a elementului structural (sau doar pe o parte a acestuia, atunci
când este cazul).

8
 Incarcarile utile ce simuleaza impingeri date de oameni sau materiale asupra peretilor sau
parapetilor sunt modelate ca sisteme de forţe orizontale, distribuite liniar sau pe suprafaţă.

Principalele tipuri de incarcari variabile sunt prezentate în codurile romanesti (SR EN 1991-1-
1:2004) cu valorile lor caracteristice, după cum urmează:

a) incarcari utile verticale, uniform distribuite pe metru pătrat de suprafaţă orizontală, care
modeleaza greutatile oamenilor, mobilier, greutatea materialelor stocate.

Dacă nu există alte specificaţii tehnice, câteva exemple pentru valorile specificate prin coduri
sunt:
 cladiri de locuinte, spitale, grădiniţe sau similare

- pentru spaţiile principale si pentru spatiile comune 1.50 - 2.00 kN / mp

- scara 3.00 - 4.00 kN / mp
 clădiri de birouri, scoli, restaurante, magazine mici 2.00 – 4.00 KN / mp

b) Incarcari orizontale uniform distribuite pe metru liniar, care modeleaza impingerile ce pot
aparea din activitatea utilizatorilor la nivelul parapetilor sau pe peretii nestructurali.

Valorile caracteristice ale acestor incarcari sunt diferenţiate funcţie de tipul de construcţie şi în
funcţie de posibilitatea de solicitare a balustradelor sau pereţilor despărţitori.

c) Incarcari verticale concentrate care modeleaza greutatea unei persoane incarcata cu scule
si materiale.

Acesta este un tip specific de încărcare utila la o serie de elemente structurale liniare care
trebuie să fie în măsură să suporte o astfel de incarcare: elemente de acoperiş sau trepte de scari
independente.

În ambele cazuri, elementele structurale lucreaza ca grinzi simplu rezemate şi incarcarile utile
concentrate se considera aplicata în poziţia cea mai defavorabila.

d) Incarcari verticale uniform distribuite pe mp de placa orizontală, care modeleaza greutatea

pereţilor despărţitori, cu forma complexa în plan şi având poziţia modificabila în timp.

Cel mai rapid mod de estimare în cazul acestor incarcari este de a evalua o încărcare uniform
distribuită, exprimată pe mp de placa, pentru peretii a caror greutate este mai mica de 3 kN/m.
Codurile dau un echivalent în KN / mp funcţie de încărcare din greutatea peretelui în kN/m:

9
- pentru pereţi despărţitori cu greutatea proprie ≤ 1,0 kN/m din lungimea peretelui: qk = 0,5 kN/m2;
- pentru pereţi despărţitori cu greutatea proprie ≤ 2,0 kN/m din lungimea peretelui: qk = 0,8 kN/m2;
- pentru pereţi despărţitori cu greutatea proprie ≤ 3,0 kN/m din lungimea peretelui: qk = 1,2 kN/m2.

Tinand cont de rezultatele studiilor statistice, prescriptiile din diferite tari prevad reducerea
incarcarii utile distribuita pe plansee in functie de aria aferenta elementului structural (grinda, stalp,
perete, fundatie) ce se calculeaza. Reducerea acestor incarcari se intemeieaza pe probabilitatea
extrem de redusa ca valorile prescrise in norme sa se realizeze integral pe suprafete foarte mari, fie la
un nivel, in cazul grinzilor principale ale planseului respectiv, fie la mai multe niveluri, in cazul
elementelor portante verticale.

Conform standardului SR EN 1991-1-1:2004, pentru calculul grinzilor, coeficientul de reducere

A poate fi aplicat valorilor qk pentru incarcarile utile pentru plansee si se determina dupa cum
urmeaza :
A = 5 / 7 Ψ0 + A0 / A ≤ 1.0
unde : Ψ0 – coeficient cu valori intre 0. 7 … 1.0
A0 – 10.00 mp
A – suprafata incarcata
Pentru stâlpi şi pereţi, încărcarea utilă totală din mai multe etaje poate fi înmulţită cu un
coeficient de reducere αn.
αn = [2 + (n - 2) Ψ0 ] / n
unde : Ψ0 – coeficient cu valori intre 0. 7 … 1.0

n – numarul de etaje (n > 2) deasupra elementului structural incarcat.

INCARCARI ASOCIATE ACTIUNII ZAPEZII

10
Zapada este un agent climatic natural specific zonelor cu clima temperata rece.

Actiunea zapezii este semnificativa si periculoasa in special in cazul acoperisurilor usoare si

foarte usoare in multe cazuri ea conducand la prabusiri spectaculoase.

Pe suprafete orizontale si in absenta vantului zapada se depune intr-un strat de grosime

uniforma, variabila in timp.

11
 Pe suprafetele inclinate, cand unghiul cu
orizontala are valori mici situatia este
similara suprafetelor orizontale, daca
suprafetele sunt inclinate cu peste 60
grade zapada aluneca practic in
totalitate, deci nu exista depunere si
incarcare.

Straturile succesive de zapada sufera fenomene de topire, umezire inghetare, de aceea

in grosimea stratului de zapada exista zone cu structuri diferile, cele mai dense fiind cele de la
baza. In cazul straturilor de zapada, exprimarea riguroasa a greutatii specifice ar trebui sa se
faca printr-o functie de grosime h, de tip γz(h).
Pentru lucrarile de proiectare curenta reglementarile de specialitate permit exprimarea
greutatii specifice a zapezii printr-o valoare medie conventionala, in Romania fiind:
γz = 2.5kN/m3

12
 Greutatea pe mp a unui strat de zapada depus pe sol, orizontal, in grosime uniforma
hz, se evalueaza cu relatia:
Gz = hz x γz [kN/mp]
In concluzie, intrucat densitatea are o valoare conventionala, ramane o singura marime
cu caracter aleator, grosimea stratului de zapada (hz).
In toate prescriptiile tehnice, variabila aleatoare (hz) asociata marimii aleatoare
reprezinta „grosimea maxima anuala a stratului de zapada depus linistit pe sol orizontal” de
unde Gz = valoarea maxima anuala a greutatii stratului de zapada depus linistit pe sol
orizontal.
In reglementarile actuale romanesti (CR1-1-3/2012) este precizata direct, pentru fiecare
localitate in parte, valoarea marimii caracteristice Gz sub notatia europeana sk si sub
denumirea de valoare caracteristica a incarcarii din zapada pe sol.
Valoarea caracteristica a incarcarii din zapada pe sol este definita cu 2% probabilitate
de depasire intr-un an sau, echivalent, cu un interval mediu de recurenta IMR=50 ani. Aceasta
valoare caracteristica are o probabilitate de realizare mai mare de 50% pe durata existentei
unei constructii.

13
 ROMANIA.
Zonarea valorii
caracteristice a incarcarii
din zapada pe sol
avand IMR=50ani

km

Lungu, Demetriu, 1994

Figura 3.1 Romania - zonarea valorii caracteristice a incarcarii din zapada pe sol sk, kN/m2 pentru altitudini mai mici de 1000m

14
 Modelarea actiunii zapezii la nivelul acoperisurilor cladirilor se face, in prezent, pornindu-se de
la greutatea stratului depus la nivelul solului pe suprafata orizontala si in absenta vantului.
Geometria stratului de zapada depus, in mod real, pe acoperisul unei cladiri este, de regula,
diferita de cea a stratului de zapada depus la nivelul solului in conditiile absentei vantului.
La nivelul acoperisurilor, zapada se poate depozita in functie de geometrie, de rugozitatea
invelitorii, de proprietatile termice, de influenta cladirilor vecine, de caracteristicile meteo, de aceea in
mod concret se realizeaza doua situatii fundamentale:
- Zapada se depune aproape uniform, este cazul in care nu intervine nici actiunea vantului si
nici vreun fenomen de topire fapt pentru care sunt date doar configuratiile geometrice ale
acoperisurilor
- Zapada se depune neuniform, cu aglomerari in unele zone si diminuari in altele, au loc
fenomene de redistribuire spatiala a zapezii.

Figura 3.3 Distributia coeficientilor de forma pentru incarcarea din zapada pe acoperisuri cu doua pante

In calculele de proiectare trebuie avute in vedere ambele situatii.

Conform CR1-1-3/2012, incarcarea din zapada asociata unui acoperis este o incarcare
statica, notata cu s, distribuita pe metru patrat de proiectie orizontala a acoperisului si a carei valoare
caracteristica se exprima functie de incarcarea din zapada la nivelul solului cu expresia:

s=  x Ce x Ct x μ x sk [kN / m2]

15
 Trecerea de la incarcarea din zapada la nivelul solului si in absenta vantului la cea de la nivelul
acoperisului unei cladiri situate pe un amplasament supus actiunii vantului se face, in prezent, cu
ajutorul unor factori deterministi care introduc in model aspecte concrete legate de:
- gradul de importanta al cladirii - este factorul de importanta-expunere pentru actiunea
zapezii; Sunt 4 clase de importanta ;  = 1,00 ... 1,15
- expunerea la vant a amplasamentului cladirii - Ce, denumit coeficient de expunere al
amplasamentului.
In mod practic se au in vedere urmatoarele tipuri de expunere:
- expunere completa = amplasament deschis, plat, fara adapostiri in raport cu vantul, in
care sunt foarte posibile fenomenele de spulberare a zapezii (0.8)
- expunere partiala = amplasament cu denivelari si/sau copaci sau constructii pe care
sunt posibile spulberari nesemnificative ale zapezii (1.0)
- expunere redusa = amplasament intr-o vale sau adapostit datorita prezentei in jur a
copacilor si/sau constructiilor inalte, un amplasament pe care sunt foarte posibile si probabile
fenomenele de aglomerare a zapezii (1.2)
Tabelul 3.1 Valorile coeficientului de expunere Ce

Tipul expunerii Ce

Completa 0.8

Partiala 1.0

Redusa 1.2

- gradul de termoizolare al acoperisului: coeficientul Ct este denumit coeficient termic al

acoperisului.
Acesta ia in considerare posibilitatea ca, datorita unor pierderi excesive de caldura prin
elementele de acoperis o parte a zapezii asternute pe acestea sa se topeasca.
Pentru acoperisurile cu pod, cu buna izolatie termica Ct = 1, in cazuri speciale se poate avea in
vedere incalzirea artificiala a acoperisurilor si deci diminuarea lui Ct.

16
 - geometria acoperisului: coeficientul μ = coeficientul de forma pentru incarcarea pe acoperis
Acest coeficient tine cont de posibilitatea distribuirii neuniforme a zapezii pe versantii unui
acoperis datorita altor cauze decat cele legate de conditiile de expunere ale amplasamentului, adica
de configuratia geometrica a acoperisului, pante, prezenta unor denivelari bruste, etc..
Coeficientul μ se stabileste pentru fiecare zona distincta de acoperis, functie de panta
acesteia si de pozitia in cadrul configuratiei generale a acoperisului.
 Acoperisuri cu o singura panta
Distributia coeficientului de forma 1, al incarcarii din zapada pe acoperisurile cu o singura
panta, pentru situatiile in care zapada nu este impiedicata sa alunece de pe acoperis, este indicata in
Figura 3.3. Valoarea coeficientului 1 este indicata in Tabelul 3.2 si Figura 3.2, functie de panta
acoperisului,  [º].

Figura 3.2 Coeficientii de forma pentru incarcarea din zapada pe

acoperisuri cu o singura panta, cu doua pante si pe acoperisuri cu mai multe deschideri

17
 Daca la marginea mai joasa a acoperisului este plasat un parapet sau alt obstacol ce
impiedica alunecarea zapezii, atunci coeficientii de forma ai incarcarii din zapada nu trebuie sa fie mai
mici de 0,8.

Figura 3.1 Distributia coeficientului de forma pentru incarcarea din zapada pe acoperisuri cu o singura panta

 Acoperisuri cu doua pante

Distributiile coeficientului de forma 1, pentru incarcarea din zapada pe acoperisurile cu doua
pante, pentru situatiile in care zapada nu este impiedicata sa alunece de pe acoperis, sunt indicate in
Figura 3.3.
1()

0.51() 2(μ1
)

2() 0.51()
μ1

 

Figura 3.3 Distributia coeficientilor de forma pentru incarcarea din zapada pe acoperisuri cu doua pante

18
 Pentru incarcarea din zapada neaglomerata, distributia recomandata este indicata in Figura 3.3,
cazul (i). Pentru incarcarea din zapada aglomerata, distributia recomandata este indicata in Figura
3.3, cazul (ii) si cazul (iii).

19