Examen CIVILE 3

PARTEA I

1. Conceptul de sistem in proiectarea constructiilor:

In aceasta abordare orice constructitie trebuie inteleasa ca fiind formata dintr-o multitudine de
elemente, ca fiind legaturi reciproce intre acestea, care asigura indeplinirea functiunii
preconizate in conditii de actiune a factorilor naturali. Plecand de la conceptul de sistem prin
care constr. este reprezintat in ansamblul sau, in procesul de proiectare se trece la
descompunerea intregului in parti mai simple, tinanad seama de conexiunile dintre acestea, in
vederea stabilirii prin calcul a caracteristicilor urmarite, dupa care, in aceea si logica a
descompunerii se reconstituie integral.
Intr-o abordare currenta, sistemul cladire se descompune in patru niveluri:
 Nivelul 1: repr. de descompunerea constructiei in parti mai simple numite subsisteme,
avand intr-o alcatuire obisnuita urmatoarele:
I. Subsistemul spatii inchise
II. Subsistemul structura de rezistenta
III. Subsistemul anvelopa cladirii
IV. Subsistemul compartimentari
V. Subsistemul echipament
 Nivelul 2: cel de trecere de la subsisteme la subansamblu
 Nivelul 3: repr. de descompunerea de subansambluri la elemente
 Nivelul 4: elementele se descompun in component

EXEMPLU:
Pentru o cladire cu destinatie sala de sport care are o alcatuire formata din cadre metalice si
elemente de inchidere acoperis metallic.

Sala de sport – sistem

Nivelul 1: subsistem-structura de rezistenta: cadre metalice transversal
Nivelul 2: subansamblu – cadre metalice
Nivelul 3: elemente – stalpi de cadru, rigle (grinzi cu zabrele)
Nivelul 4: componente – Stalpi de cadru: profile metalice (solidarizari de tip placate)
- Rigle de calcul: - Talpa inferioara/superioara
- Diagramele
- Montanti

2. Conceptul de performanta in constructii:

Pentru o constructie sa asigure indeplinirea functiunii conform destinatiei in accord cu
cerintele utilizatorilor si in [Link] siguranta in exploatare, aceasta trebuie inzestrata din
proiectare cu anumite insusiri referitoare la cond. De rezistenta, stabilitate etc.
Exprimarea sub aspect calitativa exigentelor de performanta defines in sens generic conceptul
de performanta; conc. De performanta repr. Nivelul de indeplinire sub aspect calitativ a
exigentelor utilizatorilor.
In proiectarea curenta, abordarea conc. De performanta se face in 3 etape:
1. ETAPA de identificare a exigentelor utilizatorilor.
In aceasta etapa se urmareste identificarea asteptarilor utilizatorilor de la sistemul
constructiei, asteptari pe care acestia le formuleaza in diverse exprimari de forma:
“sa ma simt confortabil”
“sa am o constructie durabila”
 “sa am o constructie economica”
2. ETAPA in care se face trecerea de la exigente utilizatorilor la exigente de performanta
In aceasta etapa exigentele utilizatorilor, fara referiri concrete trebuie interpretate ;a
nivel calitativ prin exigente de performanta.
Exigentele utilizatorilor din prima etapa se transpun printr-o abordare la nivel calitativ
in exigente de performanta de tipul:
 Rezistenta structural
 Rezistenta si siguranta la foc
 Incadrare in mediul ambiental
 Etanseitate la apa, gaze
 Igiena si confort
 Durabilitate
Aceste formulari calitative pot fi grupate:
 Siguranta in exploatare
 Incadrare in mediul construit
 Exigenta de comfort
 Exigenta de igiena
 Exigente de durabilitate
Aceste exigente (etapa 2) la nivel calitativ nu sunt pentru o solutie concreta ci pentru
practice posibila d.p.d.v structural, tehnologic etc.

3. ETAPA de trecere de la exigente de performanta la criterii de performanta

In aceasta etapa exigentele de performanta sunt transpuse in criterii de performanta
care in proiectarea constructiei obisnuite pot fi criterii de performanta normata,
proiectate si realizate sau effective.
Abordarea sub nivel afirmativ al procesului de proiectare poate conduce la selectia pe
criterii calitative a unei solutii proiectate din mai multe solutii proiectate.
Poate fi realizat prin abordarea unei note:

N=∑ αi · pi

∑ αi=1
αi - repr. gradul de indeplinire sub aspect. calitativ al exigentei “ i “ din nr. de exig. stabilitate
pt. analiza solutiei de proiect.
pi – ponderea pe care o are o exigenta de performanta.

3. Conceptul de proiectare disipativa si slab disipativa:

Teritoriul tarii este caracterizat prin acceleratii de proiectare ale terenului “ag” cu valori
semnificative, putand afirma ca intreg teritoriul tarii este seismic.
Actiunea seismica, prin modul de actiune si manifestare, determina incursiunii ale elementelor
structurale dincolo de domeniul elastic respective incursiuni in domeniul post-elastic.
Capacitatea de deformatie a unei structure in domeniul post-elastic fara depasirea capacitatii
de deformare post-elastica, defineste ductilitatea structurala.
In abordarea moderna a proiectarii constructiei la actiuni seismice se admite conceptul de
proiectare disipativa pe observatiile:
1. Constr. Slab dissipative/nedisipative sunt neeconomice
2. Constr. Inzestrate cu cap. post-elastica ridicata s-au comportat corespunzator la actiuni
seismice importante fara reduceri semnificative peste anumite valori admisibile.
In proiectarea dsipativa trebuie sa avem in vedere indeplinirea exigentelor si criteriile de
performanta specifice referitoare la: siguranta vietii, limitarea degradarilor si prevederile
prabusirilor.
Deformatiile inregistrate de elementele, sub efectul actiunii seimice, nu trebuie sa depaseasca
capacitatea de deformatie post-elastica.
Plecand de la acest aspect, structura de rezistenta trebuie sa fie inzestrata cu capacitate de
rezistenta la forte laterale mari astfel incat deformatiile inelastice produse la actiunea seimica
sa nu depaseasca capacitatea de deformatie post-elastica. Pentru acesta trebuie sa existe o
relatie de corespondenta intre cap. De rezistenta la forte laterale si cerinta de deformatie
inelastica pentru un anumit nivel al actiunii seimice.

Analiza comparativa a celor doua tipuri arata ca:

- Pentru o cap. rezistenta la corte laterale ≤, structura de rezistenta trebuie inzestrata cu
o ductilitate mai mare
- Pentru structura de rezistenta inzestrata ca o capacitate de rezistenta la forte laterale ≥,
cerintele de ductilitate sunt mai reduse.
- In cazul constructiilor pentru care perioada fundamnetala de vibratie T≥TC, cerintele
de ductilitate pentru un anumit nivel al actiunii seismice sunt mai mari comparative cu
cele ale constructiilor caracterizate prin T≤Tc.

CONCEPTUL DE PROIECTARE SLAB DISIPATIVA:

Exista situatii in care din anumite conditionarii, comportarea structural de rezistenta trebuie sa
ramana in domeniul elastic sau situatii in care nu se justifica proiectarea disipativa a acestora.
In aceasta situatie nu se aplica reducerea fortei taietoare de proiectare, respective se considera
q=1.
Ductilitatea structurala, in practica de proiectare sunt definite in 3 clase:
- DCH – DUCTILITATE INALTA
- DCM – DUCTILITATE MEDIE
- DCL – DUCTILITATE JOASA

4. Metode de calcul structural. Principii de baza ale metodelor de

calcul structural
Principiul de baza a metodelor de calcul structural, urmareste inzestrarea constructiei cu o
capacitate de rezistenta, rigiditate, stabilitate si deformabilitate corespunzatoare asigurarii
unui raspuns favorabil la actiunea fortelor verticale si orizontale, in conditii de siguranta in
exploatare.
Pentru indeplinirea acestui obiectiv, modelul teoretic de calcul considerat, trebuie sa copieze
cat mai fidel alcatuirea si comportarea reala a structurii de rezistenta, cu luarea in considerare
a valorilor de calcul a incarcarilor, a pozitiei si modului lor de actiune, a legaturilor intre
elementele structurale componente, a interactiunii structura-infrastructura-teren de fundatie,
etc.
In conceptia proiectarii moderne, bazata pe capacitatea structurii de disipare a energiei induse
de seism, prin deformatii inelastice majore, sub limita pragului admisibil, constructiile trebuie
inzestrate cu ductilitate corespunzatoare formarii unui mecanism favorabil de cedare.
Proiectarea disipativa a tuturor elementelor structurale ale unei constructii este dificil de
realizat, daca nu chiar imposibil, iar pe de alta parte aceasta abordare nu se justifica nici din
considerente economice, motiv pentru care se aplica principiul de proiectare bazat pe
ierarhizarea capacitatilor de rezistenta.
In acest context, structura de rezistenta a unei constructii va contine atat elemente ductile cat
si elemente neductile sau cu ductilitate nesemnificativa, urmarindu-se dimensionarea acestora
la valori ale eforturilor sectionale de calcul (proiectare) cel putin egale cu valorile rezultate
din calculul static, in cazul elementelor ductile si la valori mai mari, care sa preintampine
cedarea elementelor neductile sau slab ductile, astfel [5[:
FRd, ductil ≥ FEd (7.1)
FRd, neductil ≥ ΩFRd, ductil (8.1)
in care,
FRd, ductil - efortul sectional de calcul (proiectare) corespunzator elementelor ductile;
FRd, neductil – efortul sectional de calcul (proiectare) corespunzator elementelor neductile;
FEd – efortul sectional rezultat din calculul static elastic;
Ω – coeficient supraunitar, care reflecta posibilitatea depasirii eforturilor sectionale de
calcul (proiectare) aferente elementelor structurale ductile
Rezulta astfel, ca elementele structurale cu comportare neductila, cantonata in domeniul
elastic, se vor dimensiona la valori ale eforturilor sectionale de calcul (proiectare) care sa le
asigure o suprarezistenta in raport cu situatia comportarii ductile a acestora.
Dirijarea formarii mecanismului favorabil de cedare este condus astfel prin procedeul de
dimensionare a elementelor structurale la valorile de calcul (proiectare) stabilite pe principiul
relatiilor 6.1, 7.1 si prin aplicarea unor prevederi de proiectare si de alcatuire corespunzatoare
capacitatii de deformare preconizata.

5. Conformarea structurala a constructiilor

Indeplinirea functiunii proiectate a unei constructii pe toata durata de viata normata este
asigurata
printr-o alcatuire arhitectural - structurala adecvata, care sa conduca la obtinerea unor sisteme
spatiale cu rigiditate corespunzatoare comportarii favorabile la actiunea fortelor verticale si
orizontale.
In acest sens, procesul de proiectare admite o serie de prevederi generale referitoare la forma
in plan si elevatie, la distributia maselor, a rezistentelor si rigiditatilor, la rolul planseelor in
distributia fortelor orizontale, la sistemul structural de fundare, etc.
Toate aceste consideratii, urmaresc obtinerea unui raspuns favorabil al structurii de rezistenta
la actiunea factorilor mediului de exploatare si in special la actiunea fortelor orizontale, intre
care actiunea seismica este semnificativa datorita gradului ridicat de incertitudine pe care
aceasta il prezinta, precum si a ipotezelor simplicficatoare admise in metodele de calcul
utilzate.
Aspectele generale privind conformarea structurilor in general si a celor situate in zone
seismice in special, se refera la [3], [4]:
 Simplitatea structurala;
  Conformarea geometrica in plan si elevatie;
 Redundanta structurala;
 Distributia in plan si elevatie a rezistentelor si rigiditatilor la deplasari laterale;
 Distributia in plan si elevatie a rezistentelor si rigiditatilor la torsiune;
 Distributia maselor constructiei;
 Rolul de diafragma a planseelor;
 Adoptarea unor sisteme de fundatii adecvate;

Simplitatea structurala
Simplitatea structurala se refera la obtinerea unor sisteme continue, suficient de robuste, cu
forme simple, compacte si simetrice, care asigura o modelare facila si incadrarea intr-un
algoritm de calcul matematic mai riguros, cu adoptarea unui numar redus de ipoteze de lucru,
conducand astfel la obtinerea unui nivel de incredere mai ridicat privind dimensionarea,
verificarea si alcatuirea elementelor structurale.
De asemenea, simplitatea structurala asigura prin alcatuirea si modul de rezemare a
elementelor componente, scurgerea directa si continua a incarcarilor spre terenul de fundare,
pe traseul cel mai scurt, fara aparitia rezemarilor de ordinul II (stapl pe grinda), care conduc la
stari dezavantajoase de solicitare si deformatii, Fig. 3.1 .

Fig. 3.1 Rezemare de ordinul II stalp - grinda

Geometria structurala in plan si elevatie

Aceasta caracteristica presupune realizarea unor forme structurale regulate, cat mai uniforme
asezate in plan si elevatie, in vederea evitarii unor zone cu rezistenta si rigiditate la deplasari
laterale suficient de reduse, care ar putea genera stari de eforturi si deformatii capabile a
determina plasticizarea si cedarea prematura a sectiunilor elementelor solicitate.
Distributia uniforma in plan si elevatie a elementelor structurale, conduce la realizarea unor
cerinte de rezistenta si rigiditate apropiate dupa directiile de calcul si la evitarea unor
excentricitati mari pe ansamblu, cu reducerea efectelor suplimentare din torsiune generala.
Uniformitatea structurala a cladirii in plan si elevatie asigura o comportare favorabila la forte
laterale, cu o distributie convenabila a zonelor plastice si ductilitate sporita pe ansamblu.

Redundanta structurala
Redundanta structurala asigura pentru cladire utilizarea rezervelor de capacitate, prin
plasticizarea si cedarea progresiva a elementelor componente si distributia eforturilor catre
alte zone care mai au capacitate de rezistenta si deformatie.
Cerinta de redundanta structurala presupune ca cedarea structurii nu se va inregistra prin
cedarea unui singur element in care s-a depasit capacitatea portanta.
Aceasta caracteristica este legata de gradul de nedeterminare statica, respectiv de numarul de
legaturi structurale peste cel minim necesar si contribuie in mod esential la suprarezistenta
cladirii.

Rezistenta si rigiditate la deplasari laterale

Manifestarea bidirectionala a actiunii seismice presupune dispozitia ortogonala a elementelor
de rezistenta, in masura sa asigure pentru cladire capacitati de rezistenta si de rigiditate la
deplasari laterale, aproximativ egale dupa cele doua directii.
In acest sens, se va urmari realizarea unor capacitati de rezistenta si rigiditate la deplasari
laterale aproximativ egale dupa cele doua directii ortogonale, printr-o dispunere si alcatuire
rationala a elementelor structurale, cu incadrarea degradarilor inregistrate in limitele
preconizate.
Sporirea rigiditatii la deplasari laterale dupa directia de calcul poate fi asigurata prin
dispunerea unor elemente structurale cu rigiditate ridicata, respectiv pereti portanti, a caror
pozitie sa nu afecteze in sens defavorabil functiunea cladirii, precum si prin modul de
alcatuire a compartimentarilor si a legaturilor dintre acestea si structura [4].

Rezistenta si rigiditate la torsiune

Prin aceasta conditie de conformare se urmareste reducerea starii de solicitare suplimentara
datorita efectului de torsiune generala si a deplasarilor orizontale aferente elementelor
structurale dispuse in special pe conturul cladirii.
In acest sens, se urmareste dispunerea pe perimetrul cladirii, dupa directiile principale de
calcul, a unor elemente structurale cu rigiditate si rezistenta mare, fara intreruperi sau variatii
sectionale importante pe inaltime.
Dispunerea in plan a rigiditatilor trebuie sa fie cat mai uniforma in raport cu directiile
principale de calcul, in vederea obtinerii unei diferente cat mai mici intre centrul de
rigiditate, notat CR, in care actioneaza rezultatnta fortelor reactive a structurii si centrul de
masa, notat CG, in care este aplicata rezultatnta fortelor active (verticale si orizontale),
inclusiv forta seismica de inertie.
Daca pozitia centrului de masa (CG), coincide cu pozitia centrului de rigiditate (CR),
elementele structurale ale nivelului de calcul vor inregistra din actiunea fortelor laterale, doar
o deplasare uniforma dupa directia de calcul, Fig.1.2a [4].
In caz contrar, cand exista o excentricitate in aplicarea fortei laterale de nivel (centrul de
masa CG nu coincide cu centrul de rigiditate CR), se va inregistra pe langa miscarea de
translatie dupa directia fortei si o miscare de rotatie a planseului, care va determina valori
diferentiate ale elementelor situate la marginea flexibila fata de cele situate la marginea rigida,
precum si deplasari pe orizontala dupa directia perpendiculara actiunii fortei laterale, Fig. 1.2b
[4].
Fig.1.2 Influenta excentricitatii in aplicarea fortei laterale asupra deplasarilor de
nivel
a. fara excentricitate in aplicarea fortei laterale;
b. cu excentricitate in aplicarea fortei laterale

Distributia maselor constructiei

Distributia neregulata in plan si elevatie a maselor constructiei determina stari de
solicitare
dezavantajoasa in elementele structurale componente.
In vederea diminuarii acestor stari de solicitare defavorabila din forte gravitationale si de
inertie,
se va urmari pe cat posibil distributia uniforma in plan si pe verticala a maselor, precum
si
reducerea greutatii proprii a componentelor structurale si nestructurale, prin:
 utilizarea materialelor cu caracteristici mecanice superioare (betoane de inalta
performanta, oteluri de clasa superioara, materiale compozite, etc.);
 utilizarea materialelor usoare si micsorarea grosimii straturilor de finisaj (tencuieli,
sape de egalizare si de realizare a pantelor, etc.).
Deasemenea, se va evita concentrarea activitatilor care genereaza incarcari utile mari la
nivelurile superioare ale cladirii.

Rolul de diafragma a planseelor

In sens generic, prin diafragma se intelege un element plan (doua dimensiuni mult mai
mari comparativ cu a treia), caracterizat prin rigiditate mare in planul median de actiune a
fortelor.
In alcatuirea unei constructii, planseele indeplinesc atat un rol functional de delimitare si
inchidere pe verticala, cat si un important rol de rezistenta la actiunea fortelor verticale si
orizontale.
Din actiunea fortelor verticale, planseele sunt solicitate la incovoiere si transmit
incarcarile preluate catre elementele portante verticale pe care acestea reazema.
Rolul de diafragma a planseului in alcatuirea structurilor pentru constructii se manifesta
insa in cazul fortelor laterale, prin urmatoarele insusiri esentiale:
 colectarea fortelor masice de inertie si distributia catre elementele portante
verticale pe care reazema, in functie de rigiditatea acestora la deplasari laterale;
 asigurarea unei conlucrari solidare a tuturor elementelor portante verticale pe care
acesta le leaga, in procesul de preluare si transmitere a fortelor laterale.
Rolul de diafragma a planseului presupune pentru acesta rigiditate foarte mare in planul
fortelor orizontale, considerat practic infinit rigid.
In aceasta situatie, se poate admite pentru calculul structural la forte orizontale, adoptarea
unor modele simplificate, care presupun manifestarea la fiecare nivel, a doar trei deplasari
distincte, doua translatii dupa directii perpendiculare in plan orizontal si o rotatie in jurul axei
verticale [4].
In cazul planseelor flexibile (cu rigiditate redusa), distributia fortelor seismice de nivel, catre
elementele portante verticale, se face proportional cu masa acestora.

Adoptarea unor sisteme de fundatii adecvate

Pentru a asigura un mecanism favorabil de preluare si transmiterea la teren a fortelor
exercitate asupra elementelor structurale componente, este necesar ca partile principale ale
constructiei: suprastructura – infrastructura, sa constituie un sistem solidar, inzestrat cu
capacitate de rezistenta, rigiditate si stabilitate corespunzatoare asigurarii unui regim normal
de exploatare.
In acest sens, este deosebit de importanta alegerea unui sistem de fundare compatibil cu tipul
structurii de rezistenta, in vederea obtinerii unui raspuns de ansamblu la actiunea fortelor
exercitate si in special a actiunii seismice, cat mai uniform.
Sistemul de fundare propus, trebuie sa asigure astfel o legatura solidara intre elementele
verticale ale structurii de rezistenta, menita sa confere o rigiditate sporita a constructiei la
nivelul de contact cu terenul de fundare si o distributie favorabila a presiunilor pe teren.
Astfel, in cazul structurilor cu pereti portanti de rigiditate si rezistenta diferita, adoptarea unor
infrastructuri de tip ,,cutie rigida’’, care presupune existenta unui sistem de fundare de tip
radier general, este deosebit de convenabila.
In cazul structurilor in bare, este recomandabil ca fundatiile izolate sub stalpi sa fie legate
dupa ambele directii prin intermediul unui sistem de elemente liniare cu rigiditate
corespunzatoare sau adoptarea unor sisteme de fundare continue cu rigiditate mare dupa cele
doua directii, de tipul retelelor de grinzi sau a radierului general ( tip placa dreapta cu grosime
constanta/variabila, cu ingrosari in dreptul stalpilor, tip plca si grinzi de rigidizare, radier
casetat ).
Adoptarea unui sistem de fundare adecvat structurii de rezistenta asigura obtinerea unui
mecanism favorabil de compartare a constructiei la actiunea fortelor, intre care actiunea
seismica este determinanta.

6. Exigente de performanta in proiectarea structurala

Exigentele de performanta derivate din abordarea conceptului de performanta in procesul de
proiectare structurala, reprezinta garantia sigurantei in exploatare a constructiilor/cladirilor
sub actiunea fortelor verticale si orizontale, cu formarea unui mecanism favorabil de cedare,
conferit prin inzestrarea elementelor portante cu rezerve importante de deformare inelastica,
exprimate prin ductilitate.
Definirea exigentelor de performanta structurala, prezentate in continuare, vizeaza capacitatile
de rezistenta, rigiditate, stabilitate si deformabilitate inelastica aferenta mecanismului de
disipare a energiei seismice.
Exigenţa de rezistenţă exprima capacitatea structurii de preluare a eforturilor induse de
actiunile verticale si orizontale, fara reduceri semnificative ale capacitatilor de rezistenta in
sectiunile cele mai solicitate.
Exigenţa de rezistenţă este indeplinita, dacă în toate secţiunile elementelor, capacitatea de
rezistenţă efectiva, evaluată pe baza caracteristicilor sectionale reale (arie si rezistente de
calcul materiale ) sunt cel puţin egale cu valorile eforturilor secţionale maxime.
Exigenta de rigiditate, presupune limitarea deformatiilor si/sau deplasarilor la valorile de
proiectare, care asigura exploatarea normala a constructiei si de limitare a degradarilor.
Exigenţa de stabilitate se refera la indeplinirea conditiei de stabilitate a formei si la
rasturnare, astfel:
 Exigenta de stabilitate a formei, presupune limitarea eforturilor efective de
compresiune sub limita unor valori minime (critice) care determina pierderea
stabilităţii formei, prin voalare;
 Exigenta de stabilitate la rasturnare, presupune ca rezultanta generalizata a fortelor
active (momentul rezultant de rasturnare), care actioneaza in sensul scoaterii
sistemului cladire din conditia de echilibru stabil la rasturnare (favorizeaza tendinta de
rasturnare), sa nu depaseasca rezultanta generalizata a fortelor reactive (momentul
rezultant de stabilitate), care se opun tendintei de rasturnare, actionand in sensul
mentinerii stabilitatii.
 In cazul cladirilor civile, exigenta de stabilitate la rasturnare este caracterisica unor
suprafete insuficente de rezemare pe teren.
Exigenta de rigiditate, presupune limitarea deformatiilor si/sau deplasarilor la valorile de
proiectare, care asigura exploatarea normala a constructiei si de limitare a degradarilor.
Exigenta privind mecanismul de plastificare (disipare a energiei), este specifica actiunii
seismice si presupune asigurarea unor capacitati ridicate de disipare a energiei induse de
cutremur, prin inregistrarea unor importane deformatii inelastice ale elementelor structurale si
formarea unui mecanism favorabil de cedare.
Realizarea mecanismului favorabil de cedare este determinat de indeplinirea unor cerinte
specifice tipului de structura de rezistenta, care pot fi prezentate intr-o formulare generala,
astfel:
 dimensionarea si alcatuirea elementelor structurale in masura a asigura dirijarea
deformatiilor plastice in zonele prestabilite prin proiectare;
 dirijarea deformatiilor plastice catre elementele structurale care prin natura lor
prezinta capacitati importante de deformare la solicitarile induse de actiunea
seismica (curbe histeretice stabile);
 distributia cat mai uniforma si intr-un numar cat mai mare de pozitii a
deformatiilor plastice pe ansamblul cladirii ;
 evitarea inregistrarii unor cedari locale, neductile, ca urmare a actiunii fortei
taietoare, degradarea locala a aderentei betonului pe suprafata armaturii, ca
urmare a unor lungimi insuficiente de ancorare, lunecarea in lungul rosturilor de
lucru, etc.;
 evitarea pierderii stabilitatii elementelor structurale, inainte de indeplinirea
capacitatilor de rezistenta;
 cedarea elementelor structurale inainte de atingerea limitei de fisurare a
betonului;
Cerintele de ductilitate si mecanismul de formare a zonelor plastice, sunt specifice tipului de
structura de rezistenta a constructiei/cladirii si trebuie tratate in consecinta.
Exigenta de ductilitate locala, se refera la indeplinirea cerintei de deformatie inelastica,
corespunzator careia rotirea efectiva inregistrata intr-o articulatie plastica sa nu depaseasca
capacitatea de rotire, conform inegalitatii:

θ ≤ θcap(θp) (29)

Indeplinirea acestei exigente, presupune plasticizarea sectiunii si disiparea energiei seismice,

fara
reducerea semnificatica a capacitatii de rezistenta si rigiditate in articulatiile plastice formate.
Asigurarea exigentei de ductilitate locala conduce la evitarea cedarilor casante, determinate in
general de lunecarea armaturilor in beton, de cedarile elementelor (dupa sectiuni inclinate) din
actiunea fortei taietoare, de inregistrarea lunecarilor in lungul rosturilor de turnare sau sectiuni
prefisurate, ruperi premature a zonelor intinse, etc.

7. Comportarea structurilor sub acţiunea încărcărilor

gravitaţionale şi orizontale.
Structura de rezistenţă a oricărei clădiri trebuie concepută şi alcătuită în scopul
asigurării condiţiilor de rezistenţă, rigiditate şi stabilitate sub acţiunea încărcărilor verticale şi
orizontale
Aspectele conceptuale ale proiectării structurale a construcţiilor prin prisma comportării
sub sarcini şi în special a celor orizontale, se referă în principal la:
  simplitatea structurală;
 reduntanţa structurală;
 geometria structurii;
 rigiditate şi rezistenţă la translaţie pe două direcţii;
 rigiditate şi rezistenţă la torsiune;
 efectul de diafragmă a planşeelor;
 realizarea unor fundaţii adecvate;
 condiţii referitoare la masele construcţiilor.

Comportarea şi starea de solicitare şi deformaţie a elementelor structurale este

dependentă de tipul structurii de rezistenţă, de intensitatea şi modul de aplicare a încărcării,
caracteristicile geometrice şi de material, etc.
Astfel, mecanismul de preluare şi transmitere a încărcărilor verticale şi orizontale diferă
de la structurile în cadre la cele cu pereţi portanţi:
 structuri cu pereţi portanţi
- încărcările verticale se transmit direct prin pereţi, care sunt solicitaţi la
compresiune cu dezvoltarea eforturilor unitare normale de intensitate
redusă, datorită secţiunii transversale mari a acestora;
- încărcările orizontale determină deformarea laterală a pereţilor specifică
solicitării de încovoiere, Fig. 1.15

Fig. 1.15 Deformarea laterală la forţe orizontale a pereţilor.

 Structuri în cadre
- încărcările verticale se transmit stâlpilor în mod indirect prin intermediul
riglelor care sunt solicitate la încovoiere cu forţă tăietoare, iar stâlpii sunt
solicitaţi la compresiune excentrică;
- încărcările orizontale determină deformarea laterală a structurilor în
cadre cu noduri rigide specifică solicitării de forfecare, Fig. 1.16.
 Fig. 1.16. Deformarea laterală la forţe orizontale a structurilor în cadre.

În cazul structurilor mixte (cadre şi diafragme) prezenţa planşeelor determină cadrele

şi diafragmele să se deformeze identic sub sarcini orizontale, Fig. 1.17.

Fig. 1.17. Deformarea laterală la forţe orizontale a structurilor mixte.

8. Clasificarea după structura de rezistenţă si comportarea la

forte orizontale.
După modul de alcătuire a structurii de rezistenţă, clădirile civile se clasifica in urmatoarele
tipuri:
• clădiri cu structura de rezistenta din pereţi portanţi, Fig. 1.5;
• clădiri cu structura de rezistenta în cadre, Fig. 1.6;
• clădiri cu structură mixtă sau duala (cadre şi diafragme), Fig. 1.8;
• clădiri cu structură specială, Fig. 1.9.
 Fig. 1.8 Cladiri cu structura de rezistenta mixta (cadre si diafragme)

a
b

Fig. 1.9 Cladiri cu structura de rezistenta speciala

a. cladiri cu un singur tub (nucleu central)
b. c1ladiri cu tub dublu (tub in tub)

Clasificarea după comportarea la forte orizontale

Comportarea structurilor la forte orizontale este determinata de rigiditatea acestora la
deplasari laterale, care poate fi exprimata pe baza criteriului geometric, in functie de raportul
H/B si pe baza capacitatii de deformare inelastica, in functie de perioada proprie in modul
fundamental de vibratie si de tipul structurii de rezistenta.
In functie de aceste doua criterii, clasificarea structurilor se face astfel:
a. dupa raportul H/B
• H/B < 2 - structuri cu comportare, tip ,,consola scurta’’, pentru care
predomina
solicitarea de forfecare;
• 2 < H/B < 5 – structuri cu comportare tip ,,consola mijlocie’’, pentru care
atat solicitarea de incovoiere cat si cea de forfecare au valori
semnificative;
• H/B > 5 – structuri cu comportare tip ,,consola lunga’’, pentru care predomina
solicitarea
de incovoiere

Mărimea raportului dintre înălţimea (H) şi lăţimea clădirii (B), reprezintă un criteriu de
apreciere a solicitarii si deplasarii predominante a structurii de rezistenta din acţiunea
încărcărilor orizontale.
b. după rigiditatea laterală
După capacitatea de deformare în domeniul postelastic sau ductilitatea de ansamblu a
structurii, care este dependenta de perioada proprie de vibraţie în modul fundamental şi de
alcatuirea structurala a cladirii, rezulta urmatoarea clasificare:
• structuri rigide, pentru care T < 0,35s, in cazul structurilor mixte cu pereti
predominanti,
respectiv T< 0,45s, in cazul structurilor mixte cu cadre predominante ;
• structuri semirigide, pentru care T < 0,9...1,0s;
 • structuri flexibile, pentru care T > 0,9s, in cazul cadrelor cu stalpi obisnuiti,
respectiv
T> 1,0s, in cazul cadrelor cu stalpi lamelari

9. Clasificarea cladirilor civile dupa modul de organizare a

spatiului, forma in plan si in elevatie.
Cladirile civile reprezinta o componenta a cladirilor in general, fiind caracterizate printr-o
serie de functiuni specifice destinatiei si o alcatuire structurala adecvata.
Din acest considerent, in cadru acestui subcapitol se va prezenta clasificarea cladirilor civile
dupa mai multe criterii, care le definesc din punct de vedere al spatiilor interioare, de alcatuire
structurala, de comportare la actiunea fortelor orizontale, de forma in plan si elevatie si de
regim de inaltime.
Clasificarea după modul de organizare a spaţiului
Organizarea si dimensionarea spatiilor interioare aferente unei cladiri, reprezinta componenta
principala a proiectarii functionale, care precede proiectarea structurala si care constituie un
element esential in alegerea structurii de rezistenta.
Tipul structurii de rezistenta, determina prin forma, dimensiunile si asezarea in plan si elevatie
a elementelor componente, marimea si dispozitia spatiilor interioare rezultante, in functie de
care cladirile civile pot fi clasificate astfel:
• clădiri cu organizare rigidă a spaţiului;
• clădiri cu organizare flexibilă a spaţiului;
• clădiri cu organizare tip sală.
Clădiri cu organizare rigidă a spaţiului
Pentru aceasta forma de organizare a spatiului, elementele verticale sub forma de pereti
portanti sunt dispuse la distante interax relative reduse, rezultand astfel spatii interioare de
dimensiuni mici, pentru care posibilitatile de compartimentare sunt minime.
Forma si dimensiunile geometrice in plan, precum si pozitia nemodificata a peretilor
structurali pe toata durata de exploatare, ofera posibilitati reduse de modificare a spatiilor
interioare, conferind astfel sistemului cladire un nivel ridicat de rigiditate functionala.
Intră în această categorie, clădirile cu structura de rezistenta din pereti portanti cu dispunere
(compartimentare) deasă (tip fagure), Fig. 1.5a şi clădirile cu pereti portanti cu dispunere
(compartimentare) rară (tip celular), Fig. 1.5b

a
b
Fig. 1.5 Cladiri cu structura de
rezistenta din pereti portanti
a. cu dispunere deasa (tip figure);
b. cu dispunere rara (tip celular)
Urmarind spatiile delimitate de elementele portante verticale (pereti) pentru cele doua tipuri
de compartimentari, se consta ca acestea sunt de dimensiuni reduse, iar posibilitatile de
organizare sunt relative limitate (rigide) de unde deriva si denumirea clasificarii.
Dupa distantele de dispunere in plan a peretilor structurali, cladirile cu compartimentare
deasa, pentru care distantele interax sunt cuprinse intre (3 -5)m, sunt mai rigide din punct de
vedere al organizarii spatiului fata de cladirile cu compartimentare deasa, pentru care
distantele interax pot ajunge pana la (5 – 9)m, la marimea unei celule functionale.

Clădiri cu organizare flexibilă a spaţiului

Organizarea flexibila a spatiului este asigurata prin dimensiuni reduse in plan si dispunere la
distante relativ mari a elementelor structurale verticale, oferind astfel posibilitatea realizarii
unor compartimentari interioare, a caror pozitie poate fi modificata in timp, dupa necesitatile
functionale reclamate de destinatia cladirii.
Fata de aceasta cerinta, este favorabila dispunerea elementelor portante verticale de tipul
stalpilor de cadre si eventual al peretilor la distante relativ mari.
Flexibilitatea maxima din punct de vedere al organizarii spatiului este oferita de structurile in
cadre (structurile cu schelet portant), Figura 1.6, pentru care dimensiunile in plan ale stalpilor
sunt reduse comparativ cu ale peretilor, iar distantele interax mai mari.

Fig. 1.6 Cladire cu structura de rezistenta in cadre

Clădiri cu organizarea spatiului ,,tip sală’’

Organizarea ,,tip sala’’ a spatiului este specifica cladirilor tip parter, caracterizate prin
deschidere si inaltime mare, care delimiteaza un spatiu interior ce defineste functiunea de
baza a cladirii si poate contine si parti anexe corpului principal, a caror functiuni se
subordoneaza celei de baza, Fig. 1.7.
Caracteristice acestui mod de organizare a spatiului sunt cladirile cu destinatia: sala de sport,
bazin de inot, casa de cultura, sala de spectacole, etc.
 Fig. 1.7 Cladire tip ,,sala de sport’

Clasificarea după forma în plan

În plan, clădirile pot avea forme simple, Fig. 1.10 sau forme compuse, Fig. 1.11, de tip
L, T, U, E, H, etc.
În cazul formelor compuse, clădirea este împărţită prin rosturi de tasare, în tronsoane de
forme simple.

a b c
d
Fig. 1.10. Clădiri cu forma simpla in plan
a. forma dreptunghiulara;
b. forma patrata;
c. forma circular;
d. forma circular cu gol; central

a b c d

Fig.1.11 Cladiri cu forma compusa in plan

a. forma tip L;
b. forma tip T;
c.d. forma tip U

Clasificarea după forma în elevaţie

Forma in elevtie a cladirii poate fi constanta pe inaltime sau poate inregistra retrageri la
anumite niveluri ale acsteea, derivand astfel urmatoarele categorii:
 • cu înălţime constantă, Fig. 1.12a;
• cu înălţime variabilă, Fig. 1.12b.

a
b
Fig.
1.12
Forme
ale
cladirii in elevatie
a. constanta pe inaltime;
b. cu retrageri pe inaltime

Retragerile se vor practica in zona superioara a cladirii, pe inaltimea unui nivel sau a mai
multor niveluri si numai in prelungirea elementelor portante verticale.

10. Clădiri cu structura de rezistenta din pereţi portanti din

zidărie.
Consideraţii generale de alcătuire arhitectural structurala.
În alcătuirea generală a clădirilor cu structura de rezistenţă din zidărie, se va urmări
obţinerea unor sisteme spatiale rigide, capabile sa asigure preluarea in conditii
corespunzatoare a solicitarilor din actiunea fortelor verticale si orizontale.
Structurile din zidărie portantă sunt alcătuite din pereţi dispuşi de regulă după două
direcţii ortogonale şi planşeele cu rol de şaibă orizontală.
Pentru a obţine o comportare corespunzătoare a structurilor din zidărie la acţiunea
seismică, se va asigura o variaţie cât mai uniformă pe verticală a rigidităţilor, atât pentru
structură în ansamblu cât şi pentru elementele structurale componente.
Atunci când clădirile prezintă forme neregulate în plan, cu porţiuni având înălţimi, mase
şi rigidităţi diferite, acestea se vor separa prin rosturi, în tronsoane având forma apropiată de
dreptunghi.
Lungimea tronsoanelor se determină în funcţie de tipul planşeului, gradul de protecţie
antiseismică şi natura terenului de fundare.
În cazul clădirilor din zidărie fundate pe terenuri normale,lungimea maximă a
tronsoanelor va fi de
50 m.
Pentru clădirile din zidărie fundate pe terenuri dificile, lungimea maximă a tronsoanelor
se va stabili în conformitate cu prescripţiile tehnice aferente constructiilor fundate pe
pamanturi cu umflari si contractii mari: P7-2000 şi/sau NP001-2000.
Pereţii structurali ce intră în alcătuirea unei structuri din zidărie sunt de două tipuri:
 pereţi izolaţi sau montanţi legaţi între ei la fiecare nivel numai prin placa
planşeului;
  pereţi cuplaţi (cu goluri de uşi şi /sau ferestre) legaţi între ei la nivelul fiecărui
planşeu, prin grinzi de cuplare de beton armat.
După modul de realizare a zidăriilor ce intră în componenţa pereţilor structurali, se
disting următoarele tipuri:
 zidărie simplă nearmată (ZNA), care nu conţine suficientă armătură pentru a
putea fi considerată armată;
 zidărie confinată (ZC), prevăzută cu elemente de confinare de beton armat
dispuse în poziţie verticală (stâlpişori din beton armat) şi orizontală (centuri);
 zidărie confinată şi armată în rosturile orizontale (ZC+AR), care pe lângă
elemente de confinare are prevăzute în rosturile orizontale armături suficiente
din oţel sau alte materiale cu rezistenţă bună la întindere;
 zidărie cu inimă armată (ZIA), realizată din două ziduri paralele cu spaţiul
dintre ele umplut cu beton armat sau mortar (grout) armat, cu sau fără legături
mecanice între straturi şi care conlucrează la preluarea tuturor solicitărilor.
Alegerea tipului de zidărie pentru pereţii structurali se face în condiţiile Codului CR6-
2013 si P100-1/2013, în funcţie de următorii factori:
 numărul de niveluri supraterane;
 regularitatea structurală a clădirii;
 acceleraţia seismică de proiectare la amplasament (ag);
 grupa elementelor pentru zidarie
 posibilităţile tehnologice de execuţie.

11. Clădiri cu structura de rezistenta din pereţi portanti din

zidărie.
Măsuri privind evitarea şi limitarea slăbirilor.

Amplasarea şi dimensiunile golurilor pentru uşi şi ferestre în pereţii structurali din

zidărie, se vor stabili având în vedere satisfacerea cerinţelor de ordin:
 funcţional;
 de plastica faţadelor;
 structural.
Raportul între ariile în plan ale golurilor de uşi şi ferestre şi ariile plinurilor de
zidărie,notat ρ, va fi limitat conform P100/1-2013 în funcţie de:
 acceleraţia seismică de proiectare la amplasament, (ag);
 numărul de niveluri (nniv) peste sectiunea de incastrare;
 poziţia peretelui în clădire.
Golurile de uşi şi ferestre se dispun de regulă pe aceeaşi verticală la toate nivelurile,
admiţându-se şi dispunerea loc alternantă cu respectarea unor distanţe care să asigure
transmiterea încărcărilor printr-un sistem tip „grindă cu zăbrele”.
Prin dimensionarea golurilor de uşi şi ferestre se urmăreşte obţinerea spaleţilor de
lungimi egale sau cât mai apropiate, în caz contrar se recomandă ca spaleţii cu dimensiuni
diferite să se dispună alternativ în lungul peretelui.
Lungimea minimă a spaleţilor adiacenţi golurilor de uşi şi ferestre se limitează în
funcţie de cea mai mare înălţime a golurilor adiacente (hgol) sau de grosimea t a peretelui,
conform prezentării din Figura 5.3.
 Secţiunea a - a
a a
h g ol

h et
L b gol b gol
l b g ol l b g ol
>0,60h g o l >0, 5 0h go l
Z N A >1,20m >1, 0 0m

Z C >0,5 0h g o l >0, 4 0h g o l
(Z C A ) >1, 0 0m > 0 , 8 0m

Fig. 5.3. Lungimea minimă a spaleţilor adiacenţi golurilor.

12. Sectiunea activa a peretilor portanti din zidarie.

13. Prevederi privind dispunerea stalpisorilor si a centurilor din

beton armat.
Prin respectarea condiţiilor de alcătuire constructivă şi de poziţionare a stâlpişorilor şi
centurilor de beton armat se obţin efecte locale şi de ansamblu favorabile care conduc la
îmbunătăţirea capacităţii portante, stabilităţii şi de deformaţie a pereţilor ca elemente de
rezistenţă.
Poziţia în plan a stâlpişorilor din beton armat, rezultă în general dintr-un calcul de rezistenţă a
pereţilor structurali la acţiunea încărcărilor verticale şi orizontale şi vor fi amplasaţi în
următoarele poziţii:
 la capetele libere ale pereţilor;
 de o parte şi de cealaltă a grinzilor cu suprafaţa ≥ 25 m2 ;
 la toate colţurile exterioare şi intrânde de pe conturul construcţiei;
 în lungul peretelui, astfel încât distanţa între axele stâlpişorilor să nu depăşească:
- 4,0 m în cazul structurilor cu pereţi rari;
- 5,0 m în cazul structurilor cu pereţi deşi;
 la intersecţiile pereţilor, dacă cel mai apropiat stâlpişor se află la o distanţă mai mare
de 1,5 m;
 în toţi spaleţii care nu au lungimea minima..

Centurile din beton armat vor fi prevăzute:

- la nivelul fiecărui planşeu al clădirii, indiferent de material şi tehnologia
de realizare a acestuia;
- în poziţie intermediară, între planşee, la construcţiile etajate cu pereţi rari
(sistem celular) şi la construcţiile tip sală/hală.

Centurile vor fi continue pe toată lungimea peretelui şi vor constitui contururi închise,
întreruperea continuităţii centurilor se acceptă numai în condiţiile normativului.
[Link] de alcatuire a stalpisorilor si centurilor din beton armat;
Întărirea pereţilor structurali cu stâlpişori şi centuri de beton armat şi asigurarea conlucrării
acestora cu zidăria, conduce la creşteri importante a rezistenţei şi rigidităţii, cât şi a ductilităţii
şi capacităţii de disipare a energiei induse de seism, comparativ cu structurile cu pereţi din
zidărie simplă.
Prin respectarea condiţiilor de alcătuire constructivă şi de poziţionare a stâlpişorilor şi
centurilor de beton armat se obţin efecte locale şi de ansamblu favorabile care conduc la
îmbunătăţirea capacităţii portante, stabilităţii şi de deformaţie a pereţilor ca elemente de
rezistenţă.
Poziţia în plan a stâlpişorilor din beton armat, rezultă în general dintr-un calcul de rezistenţă a
pereţilor structurali la acţiunea încărcărilor verticale şi orizontale şi vor fi amplasaţi în
pozitiile precizate in P100/1- 2013.
Stâlpişorii se vor executa pe toată înălţimea construcţiei cu respectarea prevederilor de
alcătuire conform P100/1-2013.
Centurile din beton armat vor fi prevăzute:
▪ la nivelul fiecărui planşeu al clădirii, indiferent de material şi tehnologia de realizare a
acestuia;
▪ în poziţie intermediară, între planşee, la construcţiile etajate cu pereţi rari (sistem celular) şi
la construcţiile tip sală/hală, conform P100-1/2013.
Centurile vor fi continue pe toată lungimea peretelui şi vor constitui contururi închise,
întreruperea continuităţii centurilor se acceptă numai în condiţiile normativului CR6-2013,
P100/1-2013.
La proiectarea şi executarea centurilor vor fi respectate prevederile de alcătuire conform
P100/1-2013.
Armarea longitudinală a stâlpişorilor şi centurilor rezultă prin calcul la acţiunea încărcărilor
verticale şi orizontale de proiectare.
În cazul pereţilor cuplaţi, prevederile de alcătuire referitoare la buiandrugi si riglele de
cuplare pot fi sintetizate în:
 lungimea de rezemare a riglelor de cuplare pe pereţii din zidărie va fi ≥ 40 cm;
 lăţimea riglelor de cuplare este egală cu grosimea peretelui, admiţându-se în cazul
pereţilor exteriori o reducere de 5 cm pentru aplicarea protecţiei termice.
Armarea riglelor de cuplare se stabileşte prin calcul, cu respectarea următoarelor condiţii:
➢ armătura longitudinală de la partea superioară a centurii va fi continuă în rigla de cuplare;
➢ la partea inferioară procentul de armare va fi > 0,1% raportat la întreaga secţiune de beton
a riglei;
➢ pentru riglele de cuplare cu înălţimea secţiunii transversale > 700 mm se aplică
prevederile SR EN 1992-1-1;
➢ capacitatea de rezistenta la forta taietoare va fi cel putin 25% din capacitatea de rezistenta
la moment incovoietor ultim, avand in vedere suprarezistenta armaturilor.
[Link] generale de calcul a structurilor cu pereti portanti din zidarie;
Zidăria este un material neomogen, anizotrop şi cu o comportare inelastică chiar şi pentru
solicitări reduse.
Din aceste considerente, realizarea unui model de calcul care să ţină cont de aceste
particularităţi şi să poată fi aplicat cu uşurinţă în proiectarea structurilor din zidărie este
practic imposibilă.
Modelul de calcul utilizat pentru determinarea eforturilor şi deformaţiilor în elementele de
zidărie se bazează pe următoarele ipoteza simplificatoare:
● zidăria este considerată ca un material omogen, izotrop şi cu răspuns elastic până în stadiul
ultim;
 ● caracteristicile geometrice ale secţiunii pereţilor din zidărie se determină pe secţiunea
brută, nefisurată;
● corelarea rezultatelor obţinute prin calcul pe modelele considerate pe baza ipotezelor
simplificatoare menţionate şi a celor obţinute prin încercări, se face prin utilizarea unor factori
de corecţie.
Calculul elementelor structurale din zidărie se face prin verificarea siguranţei în raport cu
stările limită care pot să apară în viaţa unei construcţii în diferite etape de execuţie,
exploatare, reparaţie, etc.
Verificările de siguranţă se fac în condiţiile cele mai defavorabile de solicitare şi de
caracteristici ale materialelor, cu luarea în considerare a efectelor negative datorate abaterilor
dimensionale şi a simplificărilor introduse în calcul.
Stările limită ultime ce pot fi luate în calculul elementelor structurale din zidărie sunt:
 stări limită ultime (ULS);
 stări limită de serviciu (SLS.
Verificarea siguranţei la stările limită ultime de rezistenţă se face cu ajutorul relaţiei generale:
Sd max < SR min (5.5)
în care: Sd max – solicitarea maximă de calcul în gruparea cea mai defavorabilă,
în secţiunea considerată în stadiul de rupere, respectiv fisurare;
SR min – rezistenţa de proiectare (capacitatea portantă) a secţunii de
calcul în stadiul de rupere, respectiv de fisurare.
Verificarea siguranţei la starea limită de serviciu (fisurare, deformaţie), se face cu relaţia de
calcul:
  (barat) (5.6)
în care: Δ - deformaţia maximă a elementului în gruparea cea mai defavorabilă,
calculată cu metodele mecanicii construcţor;
(barat) - deformaţia admisibilă de proiectare.
Determinarea eforturilor şi deformaţiilor din elementele de zidărie se face în baza
următoarelor ipoteze:
 ipoteza secţiunilor plane;
 rezistenţa la întindere a zidăriei pe direcţie perpendiculară pe rostul orizontal este nulă;
 pentru calculul la starea limită ultimă (SLU) diagrama σ-ɛ are forma dreptunghiulară;
 pentru calculul la starea limită de serviciu (SLS) diagrama σ-ɛ are forma triunghiulară;
[Link] de calcul la forte verticale ale cladirilor cu pereti portanti din
zidarie;
Pentru calculul la forte verticale pereţii structurali plini sau cu goluri sunt consideraţi console
verticale rezemate la partea inferioara.
Nivelul de rezemare al consolelor verticale este considerat:
• la partea superioară a soclului (în cazul clădirilor fără subsol);
• la partea superioara a fundatiilor, daca rigiditatea subslolului nu este suficient de mare fata
de cea a nivelurilor de suprastructura;
• la nivelul planşeului peste subsol, atunci când structura subsolului are rigiditate mult mai
mare decât rigiditatea nivelurilor de suprastructura.
Pereţii structurali din zidărie preiau în principal încărcările gravitaţionale transmise de
planşee, însă pot fi solicitaţi simultan de încărcările verticale şi orizontale, cu caracter local,
care acţionează perpendicular pe planul peretelui, precum:
➢ încărcări din acţiunea cutremurului;
➢ încărcări datorate acţiunii vântului;
➢ încărcări datorate împingerii pământului;
➢ încărcări datorate împingerilor produse de bolţi, arce sau şarpante;
➢ încărcări de exploatare.
Modelul de calcul trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte legate de:
 modul de aplicare a încărcărilor verticale;
 legaturile de fixare pe contur a peretelui;
 zvelteţea peretelui.
[Link] de calcul ale pereților din zidărie la acțiunea forțelor ce
acționează perpendicular pe planul [Link] de legaturi pe conturul
panourilor din zidarie.
Forțele orizontale ce acționează perpendicular pe planul peretelui pot fi datorate:
• acțiunii seismice;
• presiunii vântului pentru pereții exteriori;
• împingerii pământului, pentru pereții exteriori de contur;
• forțelor laterale (împingerilor) transmise de alte elemente structurale: bolți, arce, șarpante;
• încărcărilor de exploatare (mobilier/echipamente, instalații, împingerea oamenilor, etc.
Acțiunea vântului se va considera pentru verificarea siguranței în planul pereților numai dacă
forța tăietoare de bază, din acțiunea seismică este mai mică decât forța laterală totală din
acțiunea vântului și se va considera în toate situațiile pentru calculul șarpantelor și a
momentelor încovoietoare din acțiunea vântului perpendiculară pe planul peretelui.
Tipuri de legături pe conturul panourilor din zidărie.
În funcție de alcătuirea într-un singur strat a panourilor din zidărie sau în două straturi cu gol
interior, legăturile de fixare pe contur a panourilor din zidărie, se vor considera astfel:
• pentru panouri din zidărie alcătuite într-un singur strat:
 legătură de continuitate completă pe latura verticală
- dacă peretele considerat este legat transversal de un perete care are cel puțin aceeași
grosime și este încărcat cu forțe orizontale.
 legătură de continuitate completă pe latura orizontală
- dacă pe peretele aferent unui nivel curent, reazemă un planșeu din beton armat
 legătură de continuitate parțială pe latura verticală
- dacă peretele considerat este legat transversal prin tesere, de un perete având grosimea cu
cel mult ½ mai mică și este încărcat cu forțe verticale sau printr-un perete neîncărcat cu forțe
verticale, indiferent de grosimea acestuia;
 legătură de continuitate parțială pe latura orizontală
- dacă pe peretele considerat reazămă un planșeu cu rigiditate nesemnificativă în plan
orizontal  legătura de rezemare simplă pe latura verticală
- dacă peretele este alăturat sau în contact cu un element din beton armat, fără legătură prin
tesere cu acesta;
 legătura de rezemare simplă pe latura orizontală
- planșeul nu reazemă pe perete (peretele este realizat după decofrarea planșeului);
- planșeul de la ultimul nivel nu leagă peretele din zidărie prin măsuri constructive speciale.
• pentru panourile din zidărie realizate din două straturi cu gol interior:
 legătură de continuitate completă pe latura verticală și orizontală
- este asigurată legătura între straturi și cel puțin un strat din zidărie are legătură continuă,
prin tesere, la reazeme
 legătură de continuitate parțială pe latura verticală și orizontală
- în toate cazurile care nu se încadrează în legătura de continuitate completă
[Link] de calcul al structurilor cu pereți portanți din zidărie la forțe
orizontale;
Pentru calculul la forțe orizontale, suprastructura clădirilor cu pereți portanți din zidărie, se
modelează ca subansambluri verticale, dispuse după direcțiile principale, alcătuite din pereți
plini sau cu goluri, încastrați la partea inferioară și din planșee orizontale (placă și rigle de
cuplare) dispuse la fiecare nivel.
Secțiunea de încastrare a subansamblurilor verticale, față de care se definesc și numărul de
niveluri a clădirii, se consideră:
• la partea superioară a soclurilor fundațiilor, în cazul clădirilor fără subsol;
• la partea superioară a planșeului peste subsol, în cazul clădirilor cu dispunere deasă a
pereților structurali (tip fagure) sau dacă în cazul clădirilor cu pereți structurali cu dispunere
rară s-au prevăzut pereți suplimentari la subsol, asigurându-se rigiditate sporită a acestuia
comparativ cu cea a nivelurilor superioare;
• la partea superioară a fundațiilor, în cazul clădirilor cu pereți structurali cu dispunere rară,
fără rigidizarea suplimentară a subsolurilor clădirii.
În cazul acțiunii seismice, forța tăietoare de bază se va distribui pereților structurali, după
direcția de calcul, corespunzător cu rigiditatea acestora la deplasări laterale, conform P100-
1/2013, în următoarele condiții:
• plinurile orizontale din zidărie, în cazul pereților cu goluri, sunt țesute efectiv cu montanții
alăturați și sunt legate atât cu centura planșeului cat și cu buiandrugul independent de beton
armat;
• montanții de zidărie, în cazul pereților cu goluri, sunt legați prin intermediul riglelor de
cuplare din beton armat;
• planșeele care leagă montanții și riglele de cuplare alcătuite conform aliniatelor precedente,
au rigiditate semnificativă în plan orizontal (planșee rigide în plan orizontal).
Dacă planșeele aferente clădirilor cu pereți portanți din zidărie, au rigiditate nesemnificativă
în plan orizontal, distribuția forței tăietoare de bază se va distribui pereților structurali
proporțional cu masa acestora.
Modelul structural de calcul considerat va urmării să țină seama de:
• alcătuirea generală a structurii;
• geometria ansamblului/subansamblurilor componente;
• tipul legăturilor dintre subansambluri structurale/elemente structurale;
• caracteristicile mecanice ale materialelor;
• distribuția în plan și pe înălțime a maselor;
• caracteristicile de rigiditate ale elementelor și capacitatea de amortizare a oscilațiilor induse
de acțiunea seismică.
[Link] privind alcatuirea structurala de ansamblu a constructiilor
cu pereti portanti din din beton armat. Dispunerea diafragmelor;
Construcțiile cu pereți structurali, în general, sunt alcătuite din elemente portante
verticale denumite pereți sau stâlpi, legate solidar prin intermediul planșelor cu rigiditate
semnificativă în plan orizontal (diafragme orizontale), care asigură formarea unor sisteme
spațiale capabile să preia acțiunile verticale și orizontale în condiții de siguranță în exploatare.
În cazul construcțiilor cu pereți portanți din beton armat turnați monolit sau prefabricat
sistemul structural este realizat din pereți verticali, independenți sau cuplați, care asigură
preluarea forței tăietoare de bază în procent de peste 65%.
Dispunerea în plan a pereților structurali din beton armat (diafragmelor) va urmării
formarea unor contururi regulate simple, compacte și simetrice, fără înregistrarea unor
neuniformități importante în distribuția maselor, volumelor și a rigidităților, în scopul limitării
efectelor suplimentare datorate fenomenului de torsiune generală, datorate acțiunii seismice,
conform cap. 2, punctul 2….
Dispunerea în plan a pereților structurali se va păstra pe cât posibil la toate nivelurile
clădirii și va urmării asigurarea unor trasee directe de scurgere a eforturilor generate de
acțiunile exterioare, către sistemul de fundare convenabil ales.
 În elevație, dispunerea golurilor din pereți se va face pe cât posibil sub formă de șiruri
paralele, rezultând astfel configurația peretelui formată din plinuri verticale denumite
montanți, cu legături ordonate pe înălțime, denumite rigle de cuplare, asemenea unor cadre
etajate.

Fig. 3.1 Schemă de dispunere decalată a golurilor pe înălțimea peretelui

Pentru sporirea rigidității și a capacității de rezistență a pereților, golurile se vor dispune

decalat pe înălțime, Fig. 3.2.

Fig. 3.2 Schemă de dispunere decalată a golurilor pe înălțimea peretelui

În cazul construcțiilor simetrice în plan, dispunerea pereților structurali se va face după

axele de simetrie urmărind obținerea rigidităților de ansamblu la valori apropiate după cele
două direcții, sau după direcțiile principale de inerție pentru alte forme ale construcțiilor.
 Pentru pereții structurali cu solicitări importante din forțe orizontale, se vor asigura
condiții avantajoase de transmitere la teren a solicitărilor, prin atribuirea unor forțe
gravitaționale (verticale) suficient de mari.
Prin poziționarea în plan a pereților structurali, se va evita înregistrarea excentricităților
cu același sens din forțe gravitaționale, față de centrele de greutate ale pereților considerați,
care să nu se echilibreze pe fiecare nivel al clădirii.
Preluarea eforturilor suplimentare în pereții structurali, din contracția betonului, variații
de temperatură, tasări ale terenului, etc. se face prin intermediul rosturilor de contracție-
dilatare seismice sau de tasare, urmărind pe cât posibil cumularea de către un rost a două sau
trei roluri.
Pentru reducerea eforturilor suplimentare din contracția betonului, a variațiilor de
temperatură și din torsiunea generală datorată acțiunii seismice, lungimea L a tronsoanelor și
lungimea l între capetele pereților structurali, Fig. 3.3, nu va depăși valorile din Tabelul 3.1.

Fig. 3.3 Schematizare lungime L, respectiv l

Tabelul 3.1 Dimensiuni maxime L, l

Tipuri de planșeu L (m) L (m)
Planșeu din beton armat monolit sau cu alcătuire mixtă
60 50
(din predale prefabricate cu placă din beton armat)
Planșeu prefabricate cu suprabetonare de 60 - 70 70 60

[Link] componente ale structurilor cu pereti portanti din beton

armat;
Configurația spațială rigidă a structurilor din diafragme din beton armat, este asigurată
în principal din elemente verticale de tip pereți, solidarizați prin intermediul planșeelor cu
rigiditate mare în planul forțelor orizontale.
În funcție de poziția lor în alcătuirea ansamblului structural, pereții pot fi plini sau
goluri, rezultând astfel:
 pereți în consolă individuali, solidarizați prin legături regulate pe înălțime,
constituite din placa planșeului;
  pereți cuplați, constituiți din plinuri verticale denumite montanți, legate/legați cu
regularitate pe înălțime prin intermediul grinzilor ductile denumite rigle de
cuplare.

Forma în plan a pereților individuali sau cuplați, Fig. 3.4, poate fi:
 lamelară, Fig. 3.4a;
 lamelară, întărită la extremități cu bulbi, Fig. 3.4b;
 lamelară, întărită la extremități cu tălpi cu dezvoltare limitată, Fig. 3.4c.

a. b. c.
Fig. 3.4 Forme în plan a secțiunii pereților structurali
a. secțiune lamelară;
b. secțiune lamelară întărită la extremități cu bulbi;
c. secțiune lamelară întărită la extremități cu tălpi.

În funcție de modul de dispunere în plan a pereților structurali, rezultă:

 structuri cu dispunere (compartimentare) deasă a pereților (diafragmelor) sau tip
fagure, la care distanțele interax sunt reduse, Fig. 3.5a;
 structură cu dispunere (compartimentare) rară sau tip celular, la care distanțele
interax ale pereților au valori mai mari, Fig. [Link]

a. b.
Fig. 3.5 Modalități de dispunere în plan a pereților structurali
a. structuri cu dispunere deasă sau tip fagure, Fig. 3.5a;
b. structuri cu dispunere rară sau tip celular, Fig. 3.5b

Riglele de cuplare reprezintă plinurile de perete situate între două goluri consecutive pe
verticală, asigurând legătura dintre pereții de tip console, delimitate de existența ordonată pe
înălțime a golurilor sub formă de șiruri paralele.
 Planșeele sunt elemente structurale, ce asigură delimitarea construcției pe verticală și
îndeplinirea cerinței de rezistență și rigiditate la acțiunea forțelor verticale și orizontale.

Concepție și alcătuirea planșeelor va fi corelată cu distanțele dintre elementele de

reazem, respectiv a pereților structurali, astfel încât planșeele să fie înzestrate cu rigiditate
mare la forțe orizontale ce acționează în planul acestora, asigurând astfel legătura și
deformarea solidară a pereților.
Dispunerea și mărimea golurilor din planșee, în funcție de destinația construcției, nu trebuie
să conducă la slăbirea rezistenței planșeelor peste anumite limite, cu posibilitatea depășirii
capacității de deformare la forțe orizontale.
[Link] preliminară a elementelor structurale aferente
constructiilor cu pereti portanti din beton armat;
În această etapă de proiectare a structurilor cu pereți portanți din beton armat, se pleacă de la
caracteristicile geometrice stabilite în faza de predimensionare și a caracteristicilor de material
definite de proiectant în funcție de categoria de importanță a construcției, respectiv de clasa de
ductilitate în care este încadrată, astfel:
• pentru beton
Clasa minimă recomandată:
- C16/20, pentru structuri proiectate pentru clasele de ductilitate DCL și DCM;
- C20/25, pentru structuri proiectate pentru clasa de ductilitate DCH;
- pentru clădiri înalte (≥ 12 niveluri), se recomandă utilizarea betoanelor de clasă mai mare,
cel puțin pentru nivelurile inferioare.
• pentru armătură
Tipuri de armături, clasa minimă de ductilitate a oțelului, prevederi de utilizare:
- sub formă de bare independente, din OB37; PC52; PC60; BST etc.;
- sub formă de plase sudate;
- pentru construcțiile încadrate în clasa de ductilitate DCH, clasa minimă a oțelului „C”,
pentru care deformația specifică limită la curgere este de 7,5%;
- pentru construcțiile încadrate în clasa de ductilitate DCM, DCL, clasa oțelului „B”, pentru
care deformația limită la curgere este de 5%;
- conform EUROCODE 2, Anexa C, armăturile de rezistență trebuie să aibă rezistența la
curgere de cel puțin 400 MPa;
- în zonele critice ale pereților se vor utiliza numai armături nervurate;
- utilizarea plaselor sudate sub formă de armătură de rezistență este permisă numai în zonele
pentru care nu se înregistrează incursiuni în domeniul postelastic
[Link] statică de calcul pentru pereții structurali din beton armat
monolit și ipotezele simplificatoare aferente;

[Link] de calcul ale structurilor din diafragme din beton

[Link] sectiunii active de calcul a peretilor si a grinzilor de
cuplare;
Calculul unei structuri cu diafragme la actinuea incarcarilor verticale(gravitationale) si
orizontale(vant sau seism) cuprinde urmatoarele etape principale:
-determinarea incarcarilor verticale(gravitationale) si orizontale,care solocita constructia pe
cele doua directii
-descompiunerea structurii de ansamblu in elemente simple(diafragme pline sau cu
goluri),avand sectiunea transversale in forma de I,L,T,E etc.;
-stabilirea sectiunilor active si a caracteristicilor de calcul ale diafragmelor pline sau ale
montantilor si riglelor(buiandrugilor),in cazul diafragmelor cu goluri;
-determinarea eforturilor sectionale axiale de compresiune in diafragme din actiunea
incarcarilor vertical aferente si verificarea preliminara a sectiunii de beton pe criterii de
ductilitate;
-repartizarea incarcarilor orizontale intre diafragmele care alcatuiesc structura in functie de
rigiditatile acestora;
-determinarea eforturilor sectionale(M,T,N) in diafragme (montanti) din actiunea incarcarilor
orizontale;
-dimensionarea si armarea diafragmelor (montantilor si riglelor),verificarea zonelor
comprimate si intinse,verificarea la forta taietoare in sectiuni inclinate si rosturi orizontale;
-determinarea eforturilor in saibele orizontale (plansee) si verificarea preluarii lor de catre
plansee in cazurile cand acest lucru este necesar.
Latimea active de conlucrare a talpilor bp in cazul peretilor structurali a caror sectiune prezinta
talpi la una sau ambele extremitati rezultate din intersectia peretilor de pe cele doua directii
este data de relatia:
bp=b+bst+bdr
unde b se va lua dupa cum urmeaza:
Pentru stabilirea caracteristicilor de rigiditate:
-daca talpa este legata de cealalta extremitate de un perete parallel
hi
b= l ≤1,5hi
hi+ hi+1 0
in care:hi,hi+1 sunt inaltimile sectiunilor unor pereti paraleli consecutivi;l0 este distanta libera
intre doi pereti consecutivi
-daca talpa nu este legata de cealalta extremitate de alt perete paralel
b=h
Pentru calculul deformatiilor produse de fortele taietoare sectiunea activa se ia egala cu

sectiunea inimii.
Sectiunile de calcul (active) ale riglelor de cuplare necesare pentru calculul deformatiilor
produse de momonte incovoietore,la determinarea eforturilor sectionale,se iau:
-daca planseele sunt prefabricate sau turnate ulterior peretilor,astfel incat nu se realizeaza
conlucrarea placii cu rigla,sectiunea se considera dreptunghiulara,cu inaltimea hr pana sub
placa planseului;
b=0,5( H −Hi)
In care H este inaltimea toatala a peretelui;Hi-distanta de la baza peretelui pana la sectiunea
considerate
In ambele cazuri b ≤ distantele pana la primul gol (pana la marginea peretelui) si b ≤ 1,5h
[Link] statică și condiții pentru alcătuirea planșeelor aferente
constructiilor cu pereti portanti din beton armat monolit;

[Link] rigidității la deplasări laterale a pereților structurali după

direcția de acțiune a forțelor laterale de nivel

[Link] incarcarilor orizontate catre diafragme;

Distributia incarcarilor orizontale intre diafragme componente depinde de gradul de
conlucrare spatiala intre diafragme si plasnee respectiv de rigiditatea diafragmelorsi a
planseelor care compun structura.
Conlucrarea spatiala intre diafragmele componente ale structurii la preluarea incarcarilor
orizontale provine din vant sau seism se realizeaza prin intermadiul saibelor orizontale
formate din [Link] acest sens se presupune ca pt alcatuirea si dimensionarea
corespunzatoare a planseelor se asigura conditiile de rigiditate si capacitate portanta necesare
pentru a-si indeplinii rolul de saiba rigida.
In metodele simplificate de calcul,distributia rezultantei incarcarilor orizontale intre
diafragme componente ale structurii se face punand conditia de egalitate a deplasarilor numai
la nivelul caracteristic,care se considera in dreptul planseului celui mai apropiat de cota
0,[Link] ecuatiile de conditie respective diafragmele intervin cu rigiditatile lor in exprimarea
deplasarii ,la nuvelul caracteristic
Prin alegerea partiului si distributia diafragmelor,se va urmarii sa se elimine sau sa se reduca
la minimum excentricitatea centrului maselor (CM) fata de centrul de rigiditate (CR) al
ansamblului,respectand prevederile din P100-92.
Rigiditatea diafragmelor la actiuni [Link] de inertie [Link] unei
diafragme (pline sau cu goluri),la deplasarea laterale,sub actiunea unai incarcari orizontale
uniform sau liniar distribuita pa inaltime (fig 3.19),se defineste prin incarcarea necesara
pentru a-i produce la nivelul caracteristic x=0,8H o sageata =[Link] deci,ca rigiditatea ca
avea valori diferite pentru cele doua tipuri de incarcari orizontale (vant si seism).

Em=Eb este modulul de elasticitate conventional pentru montant sau diafragma;

Gm=0,4Em-modul de elasticitate transversal;
Im Amt-momentul de inertie si aria sectiunii active ale montantului sau diafragmei;
αv(s),βv(s)-coeficienti numerici care depind de legea distributiei incarcarii
Primul termen din expresiile (3.15) reprezinta sageata produsa de momentele
incovoietoare,iar cel de-al doilea,sageata produsa de fortele taietoare.
In cazul diafragmelor cu goluri,expresia sagetii  poate lua o forma similara cu expresia
(3.15),in care in locul momentului de inertie Im se introduce un moment de inertie echivalent
Ime iar locul sectiunii active Amt suma sectiunulor active ale [Link] aceste
conditii,relatiile (3.15) devin:

In care:Iev,Ies sunt momente de inertie echivalente corespunzatoare incarcarii orizontele

[Link] generale de alcatuire si calcul ale cladirilor civile cu structura
de rezistenta din panouri mari prefabricate;
Realizarea structurilor integral prefabricate se poate face intr-o varietate relativ mare de tipuri
constructive dintre care se mentioneaza:
-structuri alcatuite din rigle si stalpi fragmentati pe inaltimea unui nivel,cu imbinarea stalpilor
si riglelor in noduri sau in afara nodurilor
-structuri alcatuite din stalpi continui pe doua sau mai multe miveluri,cu imbinarea riglelor la
fata stlapilor sau pe console curte
-structuri alcatuite din elemente prefabricate de dimensiuni mari avand forme de T,L,H etc
In vederea simplificarii problemelor privind realizarea imbinarilor intre stalpii si roglele
cadrelor au fost concepute si variante constructive alcatuite din subansambluri prefabricate
spatiale

[Link] imbinarilor verticale dintre panourile mari prefabricate la

forte orizontale. Scheme de calcul.

Îmbinările verticale dintre panouri sunt asigurate prin intermediul profilaturii sub
formă de dinţi a panourilor şi a armăturilor din zona îmbinării.
Schema statică de lucru a diafragmelor din panouri mari prefabricate poate fi constituită sub
formă de.
 console independente încastrate la nivelul fundaţiilor, Fig. 3.5a;
 console complexe încastrate la nivelul fundaţiilor, Fig. 3.5b,

In situatia in care nu se poate conta pe rezistenţa mecanică a îmbinării verticale dintre panouri
la acţiunea încărcărilor orizontale se consideră că panourile prefabricate ce constituie
diafragma lucrează ca nişte console independente încastrate în fundaţie. Daca rezistenţa
mecanică a îmbinărilor verticale dintre panouri la acţiunea încărcărilor orizontale este
suficient de mare, se ia în considerare conlucrarea dintre panouri rezultând console complexe
încastrate în fundaţie, pentru care ruperea zonei de imbinare se poate produce:
• brusc, dupa consumarea deformatiilor elastice;
 • prin curgere lenta sau elastica, situatie in care deformatiile cresc mult pana la
inregistrarea efortului total de lunecare sau cand raman in domeniul elastic pana la
inregistrarea efortului tangential de rupere, dupa care deformatiile cresc considerabil fara
scaderea perceptibila a efortului tangential.

In prima situatie de cedare avem o comportare elastica a zonei de imbinare, iar in cea
de-a doua situatie avem o comportare elasto-plastica a zonei de legatura dintre panouri.
Legatura de imbinare între consolele elementare ce compun consola complexă se poate realiza
discontinuu (de regulă la nivelul planşeelor) sau continuu (pe toată înălţimea). In cazurile
curente de proiectare, imbinarile dintre panouri se considera legaturi elastice. Pe baza
eforturilor secţionale stabilite într-o etapă de calcul anterioară, se determină eforturile unitare
în secţiunile caracteristice la care se face verificarea panourilor şi a îmbinărilor

[Link] generale privind alcatuirea si calcului cladirilor cu

structura de rezistenta din cadre din beton armat;

Structurile în cadre sunt alcătuite dintr-un sistem spaţial de bare verticale (stâlpi) şi
orizontale (rigle), îmbinate rigid în noduri, capabile să preia şi să transmită terenului de
fundare, în condiţii bune de rezistenţă, stabilitate şi deformabilitate, toate încărcările verticale
şi orizontale.
Deoarece încărcările orizontale pot acţiona pe orice direcţie, dispunerea în plan a
cadrelor se face în mod obişnuit după două direcţii perpendiculare, rezultând astfel cadre
transversale şi cadre longitudinale.
În mod frecvent calculul cadrelor se face după o singură direcţie, respectiv după direcţia
transversală (cu deschidere mai mare), iar pe cealaltă direcţie se fac numai rigidizări şi
verificări.
Dacă deschiderile cadrelor şi solicitările sunt mari după ambele direcţii, este
recomandat a se face un calcul spaţial.
Din punct de vedere static, sistemul structural în cadre nu reprezintă cea mai bună
soluţie de alcătuire structurală, deoarece poligonul funicular al încărcărilor este îndepărtat de
fibra medie a barelor, rezultând astfel momente încovoietoare mari , fapt ce conduce la soluţii
costisitoare de alcătuire.
Din punct de vedere al ductilităţii, respectiv al capacităţii de deformare în domeniul
postelastic, structurile în cadre prezintă ductilitate ridicată comparativ cu structurile în
diafragme.
Structurile în cadre sunt avantajoase şi din punct de vedere al utilizării spaţiului,
asigurând o flexibilitate ridicată a parterului clădirii.
Din acest considerent, structurile în cadre au căpătat o largă utilizare în cadrul clădirilor
social-culturale, administrative şi de locuit multietajate.
Dispunerea în plan a cadrelor are în general un caracter regulat, impus de cerinţe de
ordin funcţional, de rezistenţă, rigiditate şi stabilitate, de alcătuire a planşeelor şi de cerinţe de
ordin tehnologic.
Rezultă astfel dispunerea cadrelor transversale la distanţe cuprinse în mod uzual între
3,6...4,5(6) m, iar deschiderea cadrelor transversale cuprinse între 6,0 m...7,5 m.
Dimensiunile elementelor componente ale cadrelor (rigle, stâlpi) determină în afara
încărcărilor, distribuţia eforturilor secţionale şi în special a momentelor încovoietoare în barele
cadrelor.
Astfel, raportul între rigiditatea riglelor (Kr) şi rigiditatea stâlpilor (Ks), determină în
mod hotărâtor distribuţia momentelor încovoietoare între barele cadrelor.
 Creşterea raportului între rigiditatea riglelor şi a stâlpilor (K r/Ks = mare), respectiv
creşterea rigidităţii riglelor, determină creşterea momentelor încovoietoare pozitive în rigle şi
scăderea momentelor încovoietoare negative în stâlpii de cadru şi invers.

Sistemele structurale în cadre pot fi alcătuite din punct de vedere al rigidităţilor:

 cu stâlpi mai rigizi comparativ cu riglele;
 cu stâlpi şi rigle de rigidităţi apropiate.

Pentru a asigura o conformare antiseismică cât mai bună se impune alcătuirea unui
sistem structural la care deformaţiile mari să fie orientate spre rigle, respectiv cu stâlpi mai
rigizi în comparaţia cu riglele, deoarece riglele care sunt solicitate la încovoiere prezintă o
ductilitate bună faţă de stâlpi care sunt solicitaţi la compresiune excentrică şi prezintă o
ductilitate mai redusă.
În mod curent stâlpii cadrelor au secţiunea transversală de formă dreptunghiulară sau
pătrată, putându-se însă adopta şi forme compuse obţinute cu ajutorul stâlpilor lamelari.
În cel din urmă caz se obţin rigidităţi sporite ale stâlpilor după ambele direcţii,
asigurând astfel o comportare favorabilă a structurilor în cadre la acţiunea seismică.

[Link] de structuri in cadre din beton armat;

Structurile din cadre integral prefabricate se obţin din punct de vedere al alcătuirii
într-o varietate mare de tipuri constructive, astfel: structuri alcătuite din stâlpi şi rigle
fragmentate pe înălţimea unui nivel, cu îmbinarea acestora în noduri sau în afara nodurilor, fig.
1

Fig. 1. Sisteme de cadre prefabricate cu fragmentarea elementelor pe înălţimea unui

nivel
a – cu îmbinare rigle – stâlpi în noduri;
b - cu îmbinare rigle – stâlpi în afara nodurilor;

Structuri cu stâlpi continui pe două sau mai multe niveluri, cu îmbinarea riglelor la
faţa stâlpilor sau pe console scurte, fig. 2.
 Fig. 2. Sisteme de cadre prefabricate cu stâlpi continui pe două sau mai multe niveluri
a – cu îmbinarea riglelor la faţa stâlpilor;
b - cu îmbinarea riglelor pe console scurte

Structuri alcătuite din elemente prefabricate de dimensiuni mari, având forme de T, L,

H, etc., fig. 3.

Fig. 3. Structuri de cadre alcătuite din elemente prefabricate de dimensiuni mari

a – cu fragmentare în formă de L, T;
b - cu fragmentare în forme diverse;
c - cu fragmentare în formă de H.

[Link] generale de alcatuire si calcul ale structurilor mixte din

beton armat;

Clădirile cu structura de rezistenţă din pereţi portanţi prezintă o rigiditate bună la

acţiunea forţelor orizontale spre deosebire de clădirile cu structura în cadre pentru care
sporirea înălţimii necesită elemente speciale de contravântuire de tipul unor diafragme dispuse
în mod izolat sau în grup.
Din aceste considerente, realizarea unor clădiri având structura de rezistenţă în
diafragme şi cadre din beton armat sau prin adoptarea unor forme structurale speciale se
urmăreşte valorificarea avantajelor oferite de sistemele componente în scopul obţinerii unor
performanţe de ordin tehnic şi economic superioare.
Structurile mixte rezultă prin asocierea cadrelor cu diafragme dispuse izolat sau grupate
sub forma unor nuclee rigide.
Prin alcătuirea structurilor mixte se urmăreşte menţinerea flexibilităţii funcţionale
conferită de structurile în cadre pe de o parte cu asigurarea condiţiilor de rezistenţă şi
rigiditate la acţiunea încărcărilor orizontale prin prezenţa diafragmelor dispuse în mod special
în acest scop pe de altă parte.
 Din categoria structurilor mixte şi speciale utilizate în alcătuirea clădirilor civile multi
etajate fac parte:
 structurile mixte din cadre şi diafragme;
 structurile în cadre cu nuclee de rigidizare;
 structurile tubulare.

[Link] structurilor mixte la actiunea incarcarilor verticale

si orizontale;
Structurile mixte cu nucleu rigid rezultă prin gruparea diafragmelor în nuclee rigide
cu rol de preluare a unei părţi din încărcările verticale şi majoritatea sau în totalitate a
încărcărilor orizontale.
În general pereţii nucleului rigid delimitează spaţiul ocupat de elementele de circulaţie
pe verticală (scări, ascensoare), tuburi de gunoi, etc., conform figurii nr. 2.

Fig. 2. Structură mixtă cu două nuclee rigide

Structurile de rezistenţă formate din cadre şi diafragme sunt obligate prin intermediul
planşeelor (ca şaibe orizontale rigide), să se deformeze identic sub acţiunea încărcărilor
orizontale, fig. 3.

A b c

Fig. 3. Comportarea unor structuri la sarcini orizontale

a – structură în diafragme;
b – structură în cadre;
c – structură mixtă (cadre şi diafragme).
 Conlucrarea cadrelor cu diafragmele conduce la obţinerea unor efecte favorabile,
precum:
 reducerea importantă a deplasărilor laterale sub acţiunea încărcărilor
orizontale;
 reducerea mărimii distorsiunilor planşeelor şi a eforturilor ce apar în
elementele componente ale acestora, sub acţiunea încărcărilor
orizontale.
Structurile mixte din cadre şi diafragme cu conlucrare spaţială asigură condiţii
favorabile cu privire la:
 comportarea la acţiuni cu caracter dinamic;
 reducerea efectului de torsiune generală.
Conlucrarea spaţială a cadrelor şi diafragmelor este determinată în mod hotărâtor de
comportarea planşeelor ca şaibă rigidă.

[Link] speciale. Consideratii generale. Principii de alcatuire.

Clădirile cu structura de rezistenţă având caracteristici speciale sunt de tipul:

➢ clădiri cu un singur tub;
➢ clădiri cu două tuburi (tub în tub).
Clădirile cu structura de rezistenţă cu un singur tub sunt cele cu un singur nucleu, dispus
central, între care se pot menţiona:
clădiri cu structură cu nucleu central şi stâlpi pe contur cu dispunere rară, Fig. 7.1a;
clădiri cu structură cu nucleu central, fără stâlpi şi cu planşee în consolă, Fig. 7.1b;
clădiri cu structură cu nucleu central şi stâlpi pe contur rezemaţi pe un element rigid de
descărcare în consolă dispus la partea inferioară, Fig. 7.1c;
clădiri cu structură cu nucleu central, fără stâlpi şi cu planşee suspendate de un element
rigid dispus la partea superioară, Fig. 7.1d.
Sau cu formarea tubului pe conturul clădirii prin dispunerea deasă a stâlpilor (cu tub
perforat), Fig. 7.2.

Fig. 7.1. Tipuri de sisteme structurale cu nucleu central

a – cu nucleu central şi stâlpi pe centru;
b – cu nucleu central, fără stâlpi şi nuclee în consolă;
c – cu nucleu central şi grinzi de descărcare la partea inferioară;
d – cu nucleu central şi planşee suspendate pe grinzi de descărcare situate la partea superioară

Clădirile cu structura de rezistenţă cu două tuburi sau tub în tub sunt alcătuite din nucleul
central (tub interior) şi stâlpi cu dispunere deasă pe contur care formează un tub perforat (al
doilea tub), Fig. 7.3.

Partea a ll-a

1. Dimensionarea și verificarea pereților structurali din ZNA, ZC si

ZIA, solicitați la compresiune axială;
Dimensionarea peretelui structural, respectiv grosimea „t” a acestuia se definitivează în baza
relației de verificare a efortului axial de compresiune.
Relația generală de verificare a condiției de rezistență, care conduce la definitivarea
grosimii „t” a peretelui este de forma:
NSd ≤ NRd
NSd – efortul axial (forța axială) de compresiune
NRd – rezistența (efortul axial) de proiectare (calcul) la compresiune axială
determinată în funcție de tipul zidăriei.

În continuare, relația generală de verificare va fi particularizată pentru fiecare tip de

zidărie.
 a. Cazul zidăriei nearmate (ZNA)
NSd ≤ NRd,
NSd – efortul axial (forța axială) de compresiune
NRd = i(m) . A . fd

Unde:
fd – rezistența de calcul (proiectare) la compresiune a zidăriei;
A – aria secțiunii orizontale a peretelui [m2 ];
A = t . 1 ml – în cazul peretelui de secțiune dreptunghiulară, pe 1 ml de perete;

In care:
t – grosimea peretelui [m].
i – coeficient (constantă) de reducere a rezistenței la compresiune în secțiunile de la
extremitățile peretelui, determinat pe baza relației:
ei
i =1− 2
t

Iar:
ei – excentricitatea de calcul, față de planul median al peretelui, în secțiunea de calcul,
stabilită cu relația:
ei = ei0 + ehi + ea ≥ 0,05t
m – coeficient (constantă) de reducere a rezistenței la compresiune în secțiunea de la
mijlocul înălțimii peretelui, conform CR6-2013, Tabelul 6.2, în care:
2
e m= ei +e hm ± e a
3 0

ehm – excentricitatea datorată efectelor unor încărcări cu caracter local, la jumătatea

înălțimii peretelui,

b. Cazul zidăriei confinate (ZC) și zidărie cu inima armată (ZIA)

NSd ≤ NRd
NSd – efortul axial (forța axială) de compresiune
NRd = i(m) . Ai . fd,

In care:
i, m, fd – La fel ca mai sus
Ai – aria ideală, obținută prin transformarea ariei reale a zidăriei mixte, în zidărie,
conform relației: Ai = Azid + (n -1) Abeton,

f cd
Iar: n=
fd
In care:
fcd – rezistența de proiectare (calcul) la compresiune a betonului;
fd – rezistența de proiectare (calcul) la compresiune a zidăriei
2. Calculul pereților structurali din zidărie la solicitarea de
compresiune locală.

Calculul urmărește verificarea condiției de nestrivire locală a peretelui din zidărie sub
efectul încărcărilor concentrate de compresiune sau aplicate pe o suprafață redusă.
Verificarea acestei condiții presupune ca efortul (forța) de compresiune aplicat concentrat
sau pe o suprafață redusă să nu depășească rezistența de proiectare (calcul) la strivire a
zidăriei, conform relației:
NSd ≤ NRd,cl

In care:
NRd,cl =  . Ab . fd,

Iar:
Ab = 0,45 Aef
fd – rezistența de proiectare (calcul) la compresiune a zidăriei;
 - coeficient de majorare a forței concentrate, limitat în intervalul de valori:

Unde:
ai – distanța minimă de la extremitatea peretelui la marginea suprafeței încărcate;
H0 – înălțimea peretelui măsurată de la bază până la nivelul de aplicare a forței
concentrate;
Aef – aria efectiv încărcată a peretelui;
Aef = t . Lef
2,2 Ab
Le =
f
t
Lef – lungimea efectivă de preluare a forței concentrate (măsurată la ½ din înălțimea
peretelui) rezultată ca proiecție pe orizontală a liniei de descărcare a forței concentrate sub
un unghi de 300 față de verticală;
2 ai
max = 1,25, pentru =0
Ho
2 ai
max = 1,50, pentru =1,0
Ho
Verificarea condiției de nestrivire locală a zidăriei sub efectul încărcărilor concentrate,
conduce, dupa caz, la definitivarea grosimii „t” a peretelui.

3. Calculul pereților din zidărie cu legături pe laturile orizontale și liber

pe laturile verticale la acțiunea forțelor orizontale perpendiculare pe
planul peretelui.

În această schemă statică de calcul și din acțiunea forțelor orizontale ce acționează

perpendicular pe planul peretelui, solicitarea acestuia este de încovoiere, iar calculul
de rezistență constă în verificarea condiției de nedepășire a momentului încovoietor
capabil, conform relației:
MSd1 ≤MRxd1
 In care:
MSd1 – momentul încovoietor de proiectare din acțiunea forțelor orizontale, care
acționează perpendicular pe perete și pe direcția rosturilor orizontale, calculat pe
lățimea de 1000 mm (1,0 m) cu ajutorul relației:
2
M S =α × w S ×h w
d1 d

 - coeficient, funcție de rezemarea la capete a peretelui, având valorile:

 = 0,125 (1/8), în cazul simplei rezemări la capete,
 = 0,083 (1/12), în cazul legăturii încastrate la capete
wSd – intensitatea de calcul a forței orizontale (cu excepția celei seismice) distribuite
uniform și perpendicular pe perete;
hw – înălțimea de calcul a peretelui (între reazeme).

MRxd1 – momentul încovoietor capabil al zidăriei, la forțe ce acționează perpendicular pe

perete, care determină formarea planului de rupere al zidăriei paralel cu rosturile orizontale,
calculat în baza relației
MRxd1 = Ww (fxd1 + d),

In care:
fxd1 – rezistența de proiectare a zidăriei la întindere din încovoiere, după direcția
perpendiculară pe rostul orizontal, având valorile conform CR6-2013
1000 t 3
Ww – modulul de rezistență a peretelui [mm3 ], determinat cu relația: w w =
6
 4. Calculul pereților de zidărie de grosime ≤ 350mm, cu legături pe trei
sau patru laturi, la acțiunea forțelor orizontale perpendiculare pe
planul peretelui.

Relațiile de calcul privind verificarea condiției de rezistență a panoului de zidărie

solicitat la încovoiere, se scriu în funcție de poziția planului de rupere în raport cu
rosturile orizontale după cum se prezintă în continuare.
• pentru cazul în care planul de rupere este paralel cu rostul orizontal.
Relația generală de verificare este de forma:
MSxd1 ≤ MRxd1
In care:
MRxd1 – momentul încovoietor capabil al zidăriei, la forțe ce acționează
perpendicular pe perete, care determină formarea planului de rupere al zidăriei paralel cu
rosturile orizontale, calculat în baza relației
MSxd1 – momentul încovoietor de proiectare din forțe orizontale cu excepția celor din
seism, care acționează perpendicular pe perete și pe direcția rosturilor orizontale, calculat pe
unitatea de lățime cu ajutorul relației:
2
MSxdl= μ ×α × w S × hw
d

 - coeficient dat tabelar în CR6-2013, Tabelul 6.1, în funcție de:

- anizotropia zidăriei caracterizată prin raportul rezistenței unitare de întindere din încovoiere
de proiectare fxd1 sau caracteristică fxk1, perpendiculară pe planul peretelui, care produce
fisurarea zidariei în lungul rostului orizontal și al rezistenței de întindere din încovoiere de
proiectare fxd2 sau caracteristică fxk2, corespunzător formării fisurii de rupere, perpendicular
pe rostul orizontal;
- condițiile de fixare pe contur a panoului din zidărie;
- raportul între înălțimea și lungimea peretelui (hw/lw);
wSd – intensitatea încărcării distribuite ce acționează perpendicular pe perete, pe unitatea de
suprafață, cu excepția acțiunii seismice;
hw – înălțimea de calcul a peretelui (între reazeme).
În cazul acțiunii seismice, relația generală de verificare este de forma
MExd1 ≤ MRxd1
In care:
MRxd1 – idem semnificația din relația
MExd1 – momentul încovoietor de proiectare din acțiunea seismică care acționează
perpendicular pe perete și pe direcția rosturilor orizontale, calculat pe unitatea de lungime, cu
relația:
2
MExdl= μ ×α × w E × hw
d

• pentru cazul în care planul de rupere este perpendicular pe rostul orizontal

Relația generală de verificare este de forma:
MSxd2 ≤ MRxd2,
In care:
MSxd2 – momentul încovoietor de proiectare din forțe orizontale, cu excepția celor
din seism, care acționează perpendicular pe perete și direcția rosturilor orizontale, calculat pe
unitatea de lungime, cu relația:
MSxd2 =α × w Sd ×l 2w
, wSd – idem semnificația din relația
lw – lungime de calcul a peretelui (între reazeme);
 MRxd2 – momentul încovoietor capabil a zidăriei la forțe ce acționează perpendicular
pe planul peretelui, care determină formarea planului de rupere perpendicular pe direcția
rosturilor orizontale, calculat în baza relației:
MRxd2 = Ww . fxd2

5. Calculul pereților portanți din zidărie nearmată (ZNA) la

compresiune și încovoiere în planul peretelui;

Relația de verificare a condiției de rezistență este de forma:

In care:
MEd – momentul încovoietor de proiectare, determinat prin calcul static pentru
solicitarea de încovoiere cu forță axială, din gruparea de încărcări ce cuprinde și acțiunea
seismică;
MRd – momentul capabil determinat pe baza rezistenței de proiectare la forță axială și moment
încovoietor,(considerând o distribuție uniformă a eforturilor unitare de compresiune = 0,85fd

Unde:
NEd – forța axială de proiectare (calcul), conform calcul static;
yzc – distanța între centrul de greutate a secțiunii orizontale a peretelui de ZNA și
centrul de greutate a ariei comprimate a peretelui
 6. Calculul pereților portanți din zidărie confinată (ZC) la încovoiere cu
efort axial de compresiune;

Verificarea condiției de rezistență a pereților din zidărie confinată la solicitarea de

încovoiere cu efort axial de compresiune (NEd), în planul peretelui, se face cu relația:

In care:
MEd – momentul încovoietor de proiectare în planul peretelui (determinat prin calcul static),
pentru gruparea de încărcări ce cuprinde și acțiunea seismică;
MRd(zc) – momentul încovoietor capabil al zidăriei confinate asociat cu efort axial de
compresiune (NEd), determinat pentru un perete de formă oarecare, cu relația

Unde:
MRd(zna,i) – momentul încovoietor capabil asociat cu efort axial de compresiune, a
secțiunii ideale de zidărie nearmată;
– moment încovoietor capabil asociat cu efort axial de compresiune (NEd)
aferent armăturilor din stâlpișorii de la extremitățile peretelui
Termenii din partea dreaptă a relației se determină după cum urmează:

In care:
yzci – distanța între centrul de greutate a secțiunii orizontale a peretelui și centrul de
greutate a zonei comprimate a secțiunii ideale din zidărie,
ls – distanța dintre centrele de greutate a secțiunii stâlpișorilor din beton armat de la
extremitățile peretelui;
As – aria minimă a armăturii din stâlpișorii din beton armat de la extremitățile peretelui
fyd – rezistența de proiectare (calcul) a armăturii din stâlpișorii din beton armat de la
extremitățile peretelui.

7. Calculul pereților portanți din zidărie cu inima armata (ZIA) la

încovoiere cu efort axial de compresiune;

Relația de verificare a condiției de rezistență pentru pereții din zidărie cu inimă armată
solicitarii la încovoiere cu efort axial de compresiune, este de forma:

In care: MEd – momentul încovoietor de proiectare în planul peretelui, determinat prin

calcul static, pentru gruparea de încărcări ce conține și acțiunea seismică;

MRd(ZIA) – momentul încovoietor capabil al zidăriei cu inimă armată, asociat cu

efort axial de compresiune (NEd), determinat pentru un perete de formă oarecare , cu relația:

Unde: MRd(zna,i) – idem semnificația din relația (5.36), pentru care secțiunea ideală din
zidărie nearmată se determină în baza grosimii echivalente tech., cu relația

Iar:
 ts – grosimea straturilor din zidărie dispuse de o parte și de alta a stratului median din beton
armat;
n – coeficient de echivalență, conform relației
tm – grosimea stratului median din mortar/beton armat;
– momentul încovoietor capabil a armăturilor dispuse (distribuite) în stratul median,
stabilit cu ajutorul relației

Iar:
as – aria armăturilor dispuse (distribuite) în stratul median pe lungimea de 1,0 m [mm2 /m];
lw – lungimea secțiunii orizontale a peretelui;
fyd – rezistența de calcul la întindere a armăturilor dispuse în stratul median.

8. Calculul pereților portanți din zidărie nearmată (ZNA) la forță tăietoare în planul
peretelui;
Relația generală de verificare a condiției de rezistență pentru un perete din zidărie
nearmată, la forță orizontală, este de forma:
VEd<=VRd(ZNA)=min(VEd,l; VEd,i)
VEd= forța tăietoare de proiectare rezultă din calcul static
VRd(ZNA)= forța tăietoare capabilă a ZNA, considerată ca valoare cea mai mică dintre:
VRd,l= forța tăietoare capabilă a ZNA, determinată din condiția de cedare la lunecare în
lungul
rostului orizontal;
VRd,i= forța tăietoare capabilă a ZNA, determinată din condiția de cedare pe secțiune
înclinată la eforturi principale de întindere în lungul diagonalei comprimate.
Relațiile de calcul pentru VRd,l și VRd,i se vor stabili în mod distinct.
a) Determinarea forței tăietoare capabile a ZNA din condiția de cedare la lunecare în
lungul rostului orizontal (VRd,l).

Relația de calcul se stabilește pentru solicitări neseismice și seismice după cum urmează:
a1) Determinarea forței tăietoare capabile a ZNA din condiția de cedare la lunecare în lungul
rostului orizontal la solicitări neseismice (VRd,l)
Relația de calcul este de forma:
VRd,l=fvd,l=fvd,l*t*l; in care: fvd,l= rezistența de proiectare la lunecare în lungul rostului orizontal
a ZNA, determinată cu relația: fvk0/ϒM0+0,4ϒσd,

√
fvki=0,22*fbi* 1+5(
σod
fbi
), pentru zidărie cu elemente din argilă arsă, grupele 1, 2, 2S

√
fvki=0,10*fbi* 1+16(
σod
fbi
), pentru zidărie cu elemente din BCA, in care:
fbi= rezistența caracteristică la întindere a elementelor pentru zidărie determinată pe baza:
- valorilor declarate privind rezistența la întindere prin despicare;
- valorile standardizate la compresiune a elementelor de zidărie (fb), astfel:
fbi = 0,035fb, pentru elemente de argilă arsă
fbi = 0,080fb, pentru BCA cu fb > 2,0N/mm2
σod – valoarea de proiectare a efortului unitar mediu de compresiune perpendicular pe direcția
de forfecare, distribuit uniform pe lungimea zonei comprimate lc, conform ilustrării din Fig.
5.12
γM – coeficient de siguranță, conform CR6-2013, P100-1/2031
t – grosimea inimii peretelui;
lc – lungimea zonei comprimate a inimii peretelui, ilustrată în Fig. 5.12, stabilită în baza
relației:
lc = 1,5lw – 3e,
e – semnificația din Fig. 5.12
Pentru zidăria cu mortar de ciment, tip G, valorile rezistenței fυd,l se reduc cu 25%.

a) Determinarea forței tăietoare capabilă a ZNA din condiția de cedare la lunecare în

lungul rostului orizontal la solicitări seismice (VRd,l)

În această ipoteză de solicitare, acțiunea seismică se manifestă ciclic, iar efectul aderenței
mortarului la elemente de zidărie se consideră anulat în ciclul II de solicitare datorită fisurării
și desprinderii mortarului ca urmare a acțiunii seismice din ciclul precedent.
Prin urmare, se consideră în calcul numai lungimea peretelui pe care aderența mortarului la
elementele de zidărie este activă, notată lad, ilustrată în Fig. 5.13 și determinată cu relațiile:
-pentru pereți din ZNA cu forma I, T, L a secțiunii orizontale a peretelui:
l0d = 2lc – lw,
-pentru pereți din ZNA cu forma dreptunghiulară a secțiunii orizontală a peretelui:
L0d = (2,[Link] – 1) lw, in care: sd=σd/fd, iar σd≥fd/2,35=0,425fd
pentru variația liniară efort unitar – deformație specifică ( − ), lungimea de aderență
aferentă pereților din
zidărie nearmată de formă a secțiunii orizontale I, T, L, este de forma:
l0d = (2,666 sd – 1) lw, daca σd≥fd/2,666=0,375fd,
În condițiile de mai sus, relația de calcul a forței tăietoare capabile a peretelui din ZNA, din
condiția de cedare în lungul rostului orizontal la solicitări seismice, este de forma:
VRd,1=(1/ϒM)*fvk0*t*lad+0,4NEd, in care:
fυk0 – rezistența caracteristică de proiectare la forfecare în lungul rostului orizontal, în
scțiunea de calcul, cu efort unitar mediu de compresiune, σ0d;
t – grosimea inimii peretelui;
lad – lungimea de aderență, conform relațiilor (5.51) și (5.52);
NEd – efortul axial de compresiune din acțiunea seismică.
Mecanismul manifestării și distribuției eforturilor unitare tangențiale (de lunecare) în lungul
rostului orizontal în două cicluri succesive a acțiunii seismice, este prezentat în Fig. 5.13.
 În cazul verificării condiției de rezistență a pereților structurali la acțiunea seismică,
pentru SLS, forța tăietoare capabilă la lunecare în lungul rostului orizontal se determină
cu relația (5.44) aferentă solicitării neseismice.
b) Determinarea forței tăietoare capabile a ZNA din condiția de cedare pe secțiune
înclinată (VRd,i) .

Din această condiție de cedare a pereților structurali din ZNA, relația de calcul a forței
tăietoare capabile VRd,i, este de forma:
VRd,i=(Aw/b)*fvd,I, in care:
Aw – aria secțiunii de cedare a peretelui;
b – coeficient funcție de raportul între înălțimea peretelui (h) și lungimea secțiunii orizontale a
peretelui (lw), având valorile:
b = 1,0, pentru h/lw < 1,0;
b = 1,5, pentru h/lw ≥ 1,5;
b = h/lw, pentru 1,0 ≤ h/lw < 1,5, iar
h = hw (înălțimea totală a peretelui, în cazul pereților în consolă);
h = hsp (înălțimea spaletului de zidărie, în cazul șpaleților dublu încastrați).
fvd,i=fvk,i/ϒM, in care:
ϒM= coeficient de siguranță, conform CR6-2031, și P100-1/2031.
Pentru zidăria cu mortar de ciment, tip G, valorile f υd,i se reduc cu 25%.prin urmare, relația
(5.43) de calcul a pereților portanți din ZNA, devine:
-pentru solicitări neseismice: VRd ≤ VRd(ZNA) =min((VRd,l=fvd,l*t*lc);(VRd,i=(Aw/b)* fvd,l))
- pentru solicitări seismice: VRd ≤ VRd(ZNA) =min((VRd,l=(1/ϒ)*fvk0*t*lad+0,4NEd

9. Calculul pereților portanți din zidărie confinată (ZC) la forță tăietoare în planul peretelui;
Relația generală de verificare a condiției de rezistență pentru un perete structural din zidărie
confinată (ZC), la solicitarea de forfecare, este de forma:
VEd<=VRd(ZC)=min(VRd,l; VRd,i), in care:
VEd= forța tăietoare de proiectare rezultată din calcul static;
VRd(ZC)= forța tăietoare capabilă a zidăriei confinate, considerată ca valoarea cea mai mică
dintre:
VRd,l= forța tăietoare capabilă a ZC, determinată din condiția de cedare în lungul rostului
orizontal;
VRd,i= forța tăietoare capabilă a ZC, determinată din condiția de cedare, pe secțiune înclinată
la
eforturi principale de întindere în lungul diagonalei comprimate.
a) Determinarea forței tăietoare capabile a ZC din condiția de cedare la lunecare în
lungul rostului orizontal (VRd,l)

Forța tăietoare capabilă aferentă ZSC, din condiția de cedare la lunecare în lungul rostului
orizontal, este asigurată prin:
-rezistența de calcul (proiectare) la lunecare în lungul rostului orizontal a panourilor din
zidărie
simplă, notată V*Rd,l;
-rezistența de calcul (proiectare) la forfecare a armăturilor din stâlpișorul din beton armat
situat la extremitatea comprimată a peretelui, notată VRd2;
-rezistența de calcul (proiectare) la forfecare a secțiunii de beton aferentă stâlpișorului din
beton armat situat la extremitatea comprimată a peretelui, notată VRd,sc.
În contextul acestui mecanism de preluare a forței tăietoare efective rezultă din calcul static,
forța tăietoare
capabilă a peretelui din ZC, din condiția de cedare la lunecare în lungul rostului orizontal,
notată VRd,l, va fi: VRd,l = V*Rd,l + VRd2 + VRd,sc,
Forța tăietoare capabilă a panoului de zidărie simplă V*Rd,l, se determină după cum urmează:
-pentru solicitări neseismice :
conform relației (5.44) VR%$d,l = V*Rd,l = fυdl *t* lc
-pentru solicitări seismice:
V*Rd,l =(1/ϒM)*fvk0*t*lad+0,4N*Ed, in care:
Semnificația termenilor este conform relației: N*Ed = NEd + 0,8VEd*([Link]/l [Link])
cu limitare VEd, astfel: VEd ≤ [Link]*t*fvd,0
fvd,0= rezistența unitară de proiectare la lunecare în rost a zidăriei sub efort de compresiune
egal cu zero.
Forța tăietoare capabilă la forfecare a armăturilor verticale din stâlpișorul din beton
armat situat la extremitatea comprimată a peretelui, VRd2, este dată de relația:
VRd2 = λc*Aa,sc*fyd, în care:
λc – factorul de participare a armăturilor la preluarea forfecării, prin efectul de dorn, având
valori tabelare conform CR6-2013 (Tabelul 6.3);
Aa,sc – aria armăturii aferentă stâlpișorului din beton armat dispus la extremitatea comprimată
a peretelui;
fyd – rezistența de calcul la întindere a armăturilor aferente stâlpișorului din beton armat
dispus la extremitatea comprimată a peretelui.
Forța tăietoare capabilă la forfecare a secțiunii de beton din stâlpișorul din beton armat
dispus la extremitatea comprimată a peretelui, notată VRd,sc, se determină cu relația:
VRd,sc = Ab,sc . fcυd, în care:
Ab,sc – aria secțiunii de beton a stâlpișorului comprimat;
Fcυd – rezistența de proiectare (calcul) la forfecare a betonului din stâlpișorul comprimat.
b) Determinarea forței tăietoare capabile a ZC, din condiția de cedare pe secțiune
înclinată VRd,I, forța tăietoare capabilă a ZC din condiția de cedare pe secțiune înclinată
este asigurată prin:

-rezistența de proiectare (forța tăietoare capabilă) la cedare pe secțiune înclinată a panoului

din
zidărie simplă fără a ține seama de efectul confinării, notată V*Rd,i;
-rezistența de proiectare (forța tăietoare capabilă) la forfecare a armăturilor din stâlpișorul din
beton armat dispus la extremitatea comprimată a peretelui, notată VRd2;
-rezistența de proiectare (forța tăietoare capabilă) la forfecare a secțiunii din beton
aferentă stâlpișorului din beton armat dispus în extremitatea comprimată a peretelui, notată
VRd,sc.
În acest mecanism de preluare a forței tăietoare de proiectare V Ed, rezultată din calcul static,
forța tăietoare capabilă din condiția de cedare pe secțiune înclinată, notată VRdi, se determină
cu relația: VRdi = V*Rd,i + VRd2 + VRd,sc,
Valorile forțelor tăietoare capabile aferente părții din dreapta a relației (5.69), se
determină după cum urmează:
[Link]ța tăietoare capabilă la cedare pe secțiune înclinată a panoului din zidărie nearmată
- pentru solicitări neseismice
conform relației (5.58) VRd,i =(Aw/b)*fvd,i
-pentru solicitări seismice
conform relației (5.58), în care:

√
fυki = 0,22fbi* 1+5(
σ∗od
fbi
), pentru zidărie cu elemente din argilă arsă, grupele 1, 2, 2S

σ*0d=N*Ed/Aw
√
fυki = 0,10fbi* 1+16(
σ∗od
fbi
), pentru zidărie cu elemente din BCA, iar

[Link]ța tăietoare capabilă (rezistența de proiectare) la forfecare a armăturilor din stâlpișorul

din beton armat dispus la extremitatea comprimată a peretelui (VRd2)
VRd2 – idem relația (5.67) VRd2 = λc&Aa,sc.*fyd,
[Link]ța tăietoare capabilă (rezistența de proiectare) la forfecare a secțiunii de beton aferentă
stâlpișorului din beton armat dispus la extremitatea comprimată a peretelui VRd,sc
VRd,sc – idem relația (5.68) VRd,sc = Ab,sc . fcυd,
Prin urmare, relația (5.62) de calcul la forfecare a pereților structurali din ZC, devine:
pentru solicitări neseismice:
VEd ≤ VRd(ZC) =min((VRd,l=V*Rd.l+VRd2+VRd,sc); (VRd,i=V*Rd.i+VRd2+VRd,sc))
pentru solicitare seismice:
VEd ≤ VRd(ZC) = min((VRd,l=V*Rd.l+VRd2+VRd,sc); (VRd,i=V*Rd.i+VRd2+VRd,sc))

10. Calculul pereților portanți din zidărie confinată și armată în rosturile orizontale (ZC +
AR) la forță tăietoare în planul peretelui;
Relația generală de calcul la forță tăietoare a pereților structurali din zidărie confinată și
armată în rosturile orizontale (ZC + AR) este de forma:
VEd<=VRd(ZC+AR)
VEd= valoarea forței tăietoare de proiectare, în planul peretelui stabilită prin calcul static;
VRd(ZC+AR)= forța tăietoare capabilă (rezistența de proiectare la forță tăietoare) a peretelui din
zidărie
confinată și armată în rosturile orizontale.
Forța tăietoare capabilă (rezistența de proiectare la forță tăietoare) a peretelui structural din
zidărie confinată și armată în rosturile orizontale (ZC + AR), rezultă prin însumarea:
-forței tăietoare capabile (rezistenței de proiectare la forța tăietoare) a panoului de zidărie
simplă
corectată prin efectul confinării datorat sâmburilor și a centurilor din beton armat, din condiția
de
lunecare în lungul rosturilor orizontale, notată cu V*Rdl
-forței tăietoare capabile (rezistenței de proiectare la forța tăietoare) a armăturilor din
stâlpișorul
situat la extremitatea comprimată a peretelui, notată VRd2;
-forței tăietoare capabile (rezistenței de proiectare la forța tăietoare) a secțiunii betonului din
stâlpișorul situat la extremitatea comprimată a peretelui, notată VRd,sc;
-forței tăietoare capabile (rezistenței de proiectare) a armăturilor din rosturile orizontale a
zidăriei,
notată VRd3, determinată cu ajutorul relațiilor:
VRd3=0,8lw(Asw/s)*fysd, pentru htot>=lw
VRd3=0,8htot(Asw/s)*fysd, pentru htot<=lw, in care:
lw=lungimea secțiunii orizontale a peretelui;
Asw= aria armăturilor dispuse în rosturile orizontale ale zidăriei;
S= distanța pe verticală dintre armăturile orizontale dispuse între două rosturi consecutive;
htot= înălțimea totală a peretelui;
fysd= rezistența de calcul la întindere a armăturilor dispuse în rosturile orizontale ale zidăriei;
Asw= aria armăturilor dispuse în rosturile orizontale ale zidăriei, la care se poate adăuga până
la 50%
din aria armăturilor longitudinale din centuri, dacă acestea sunt intersectate de o fisură la 450.
Față de cele prezentate, forța tăietoare capabilă (rezistența de proiectare la forță tăietoare) a
peretelui din zidărie confinată și armată în rosturile orizontale (ZC + AR), va fi:
VRd(ZC+AR)=V*Rdl+VRd2+VRd,sc+VRd3, iar relația generală de calcul (5.75), devine:
VEd<=VRd(ZC+AR)= V*Rdl+VRd2+VRd,sc+VRd3;

[Link] la forță tăietoare a pereților portanți din zidărie cu inimă armată (ZIA);
Relația generală de calcul la forță tăietoare a pereților structurali din zidărie cu inimă armată
(ZIA), este de forma:
VEd<=VRd(ZIA)
VEd= forța tăietoare rezultată din calculul static;
VRd(ZIA)= forța tăietoare capabilă (rezistența de proiectare) a peretelui din zidărie cu inimă
armată.
Forța tăietoare capabilă (rezistența de proiectare la forfecare) a peretelui structural din
zidărie cu inimă armată, notată VRd(ZIA), este reprezentată de suma:
-forței tăietoare capabile (rezistenței de proiectare la forfecare) a zidăriei nearmate situată
adiacent
miezului de beton sau mortar-beton, notată VRdz, determinată cu valoarea cea mai mică dintre:
- forța tăietoare capabilă (rezistența de proiectare la forfecare) a peretelui din zidărie nearmată
(ZNA) din condiția de lunecare în lungul rostului orizontal, notată (VRdl);
- forța tăietoare capabilă (rezistența de proiectare la forfecare) a peretelui din zidărie
nearmată
(ZNA) din condiția de cedare pe secțiune înclinată (VRd,i), conform [Link].4.1,b;
forței tăietoare capabile rezistenței de proiectare la proiectare) a stratului median din beton sau
mortar-beton VRdb, conform verificării la fața tăietoare a secțiunii de beton a inimii pereților
din
beton armat la condiția de preluare a eforturilor principale de compresiune;
-forței tăietoare capabile (rezistenței de proiectare) a armăturilor orizontale din stratul median
de
beton sau mortar-beton, notată VRda, conform verificării la forță tăietoare a pereților structurali
din
beton armat, din condiția de rezistență în secțiuni înclinate a armăturilor orizontale.
Relația generală de calcul (5.80), devine:
VEd<=VRd(ZIA)=min(VRdl; VRdi)+VRdb+VRda;
[Link] planseelor aferente structurilor cu pereti portanti din zidarie:
Având în vedere rolul planșeelor în alcătuirea structurală a unei construcții, calculul de
dimensionare a acestora se face pentru acțiuni verticale, în toate grupările de acțiuni și pentru
acțiuni orizontale seismice.
În proiectarea curentă dimensionarea planșeelor se face inițial pentru solicitarea de
încovoiere din acțiuni verticale și se definitivează în urma calculului de verificare la
solicitarea de încovoiere cu forță tăietoare în planul planșeului, din acțiuni orizontale.
Pentru solicitarea de încovoiere din acțiuni verticale, proiectarea planșeelor se face conform
SREN 1992-1-1, în cazul celor din beton armat, respectiv după prevederile tehnice specifice
în cazul planșeelor din lemn, metal, etc.
Pentru solicitarea de încovoiere cu forță tăietoare în planul planșeului, calculul de verificare
presupune următoarele etape de lucru:
-stabilirea modelului de calcul;
-determinarea eforturilor secționale prin calcul static;
-verificarea/dimensionarea planșeului.
a) Stabilirea modelului de calcul
Pentru clădirile cu forme simple, regulate în plan, planșeele ca diafragme orizontale se
modelează în calcul ca grinzi, cu proporții de grinzi pereți rezemate pe elementele structurale
verticale.
În cazul clădirilor cu planșee din grinzi monolite sau prefabricate și corpuri de umplutură
(ceramice, beton) cu suprabetonare armată, planșeele se modelează ca grinzi cu zăbrele.
În cazul clădirilor cu alcătuire complexă, având planșee cu neregularități în plan și pe
verticală, modelarea acestora va trebui să reflecte comportarea reală la acțiuni verticale și
orizontale.
b)Determinarea eforturilor secționale prin calcul static
Considerând planșeul cu dimensiunile în plan L, B acționat de forța orizontală de nivel F,
rezemat pe pereții structurali dispuși după direcția de acțiune a forței, Fig. 5.14, calculul
eforturilor secționale se face după următorul algoritm:
-în mod simplificat, forța de nivel F este distribuită liniar pe lungimea L a planșeului, a cărei
rezultantă trece prin centrul de rigiditate, CR, iar valorile extreme pmax, pmin determinate cu
relația:
pmax, min =(Fnivel/L)(1+-6(eRg/L)), in care:
Fnivel – forța seismică de nivel;
eRG – distanța dintre centrul de rigiditate (CR) și centrul de greutate (CG) al planșeului;
L – lungimea planșeului, perpendiculară pe direcție forței de nivel Fi.
-reacțiunea planșeului la nivelul peretelui i, notată Fi, se consideră în mod simplificat ca fiind
proporțională cu suma forțelor tăietoare capabile ale montanților aferenți peretelui „i”, VRd,i, a
cărei valoare se determină cu relația:
Fi = Fnivel*¿)/VR, unde:
VR – rezistența clădirii la forța tăietoare, după direcția de acțiune a forței seismice de nivel,
stabilită cu suma forțelor tăietoare capabile ale montanților tuturor pereților dispuși
după direcția de calcul.
-eforturile secționale V, M, rezultă prin calcul static, pe un element liniar de lungime L și
lățime
unitară, rezemat în dreptul pereților structurali, pe care este așezat planșeul, sub acțiunea
eforturilor unitare de compresiune, distribuite liniar, având valorile extreme pmax, pmin și
reacțiunile Fi ale planșeului în secțiunea de rezemare pe pereți, Fig. 5.14.
 c) Verificarea/dimensionarea planșeului

Grosimea planșeului și armătura dispusă perimetral, stabilite pe baza calculului de

dimensionare, la acțiuni verticale, se verifică și dup caz, se determină, la eforturile secționale
din acțiuni orizontale, cu relațiile de calcul specifice elementelor din beton armat solicitate la
încovoiere.
Armătura longitudinală care participă la preluarea eforturilor de întindere din încovoiere în
planul planșeului, este cea dispusă perimetral, în centuri și placă, cu condiția asigurării
continuității, prin lungimi de ancorare și suprapunere corespunzătoare.
Armătura longitudinală din centurile pereților structurali rezultă în urma calculului de
dimensionare la forța de reacțiune Fi, din secțiunea de reazem planșeu – perete.

[Link] la forta taietoare a riglelor de cuplare;

Calculul de verificare la forță tăietoare a riglelor de cuplare se face cu ajutorul relației:
VEd,rc ≤ VRd,rc,
în care:
VEd,rc – forța tăietoare de proiectare pe capetele riglelor de cuplare determinată pe baza
valorilor obținute din calcul static;
VRd,rc – forța tăietoare capabilă (rezistența de proiectare) a grinzilor de cuplare din beton
armat, determinată cu relația:
unde:
– momentele încovoietoare capabile la capetele riglelor de cuplare, la partea de
sus, respectiv partea de jos, stabilite pe baza rezistenței de calcul a armăturii, considerând
contribuția armăturilor longitudinale din rigla de cuplare și a armăturilor din placa planșeului
pe o lățime de șase ori grosimea plăcii, de fiecare parte a riglei;
Vg – forța tăietoare maximă aferentă riglei de cuplare determinată pe baza încărcărilor
verticale din gruparea seismică;
Lgc – lungimea de calcul a grinzii (riglei) de cuplare măsurată între fețele montanților.

[Link] cu structura de rezistenta din diafragme din beton armat. Calculul diafragmelor
pline din beton armat;

[Link] cu structura de rezistenta din diafragme din beton armat. Calculul diafragmelor
cu goluri mijlocii:
Cladiri cu structura de rezistenta din diafragme din beton armat. Calculul diafragmelor cu
goluri mijlocii;
Metodele aproximative de calcul prezintă interes practic datorită faptului cà necesită un
volum mai redus de calcul pentru stabilirea eforturilor şi conduc la obţi nerea unor rezultate
satisfăcătoare din punctul de vedere al preciziei, spre deosebi re de metodele exacte care
necesită un volum sporit de calcul, ce nu poate fi reali zat decât cu ajutorul programelor
pentru calculatoare electronice.
Dintre metodele simplificate de calcul, cel mai frecvent utilizate sunt:
- metoda cadrelor înlocuitoare;
- metoda structurii continue echivalente.

[Link] cu structura de rezistenta din diafragme din beton armat. Calculul diafragmelor
cu goluri mari;
La diafragmele cu goluri mari (a < 1), datorită rigidității reduse, buiandrugii fisu rează în
zona de legătură cu montanţii (şpaleții), transformându-se în legături pendulare, ceea ce face
ca montanții să lucreze independent, buian drugii asigurând doar o depla sare egală sub
acțiunea încărcărilor orizontale a tuturor montanților diafragmei.
Pentru calculul deplasărilor şi al eforturilor se admite că buiandrugii pot menţine distanţele
dintre montanții verticali. În această ipoteză, se consideră că dia fragma cu goluri mari
lucrează ca o consolă plină, având secțiunea transversală egală cu suma secțiunilor
transversale ale montanților (Aa= Σ Am), iar momentul de inerţie egal cu suma momentelor
de inerţie ale montanților (I=Im). Ca urmare, încărcările care acționează diafragma se
repartizează la montanți proportional cu momentele lor de inerţie, deci fiecare montant se
calculează ca o diafragmă plină acţionată de încărcări aferente.

[Link] valorilor eforturilor sectionale de proiectare in peretii independenti/montantii

peretilor cu goluri si a riglelor de cuplare, aferente constructiilor cu pereti portanti din
beton armat monolit;
[Link] valorilor eforturilor sectionale de proiectare in riglele de cuplare, aferente
constructiilor cu pereti portanti din beton armat monolit;

[Link] grosimii pereților independenți/montanților pereților cu goluri si a

riglelor de cuplare;
Dimensionarea grosimii pereților independenți și a montanților pereților cu goluri
Grosimea pereților structurali (pereții independenți și montanții pereților cu goluri) stabilită
în faza de predimensionare se definitivează prin calcul, din respectarea condiției:

în care:
‫ݞ‬u – înălțimea relativă a zonei comprimate în SLU;
Xu – înălțimea zonei comprimate determinată pe baza rezistențelor de proiectare (calcul) ale
betonului și armăturii, pentru SLU, în gruparea încărcărilor care include și acțiunea seismică;
‫ݞ‬max – înălțimea maximă a zonei comprimate în SLU, ale cărei valori se stabilesc astfel.
‫ݞ‬max 0,100(Ω+2), pentru clasa de ductilitate DCH;
0,135 (Ω+2), pentru clasa de ductilitate DCM;
Relația (2.71), indică și necesitatea prevederii de bulbi sau tălpi la capatele diafragmelor.
Îndeplinirea condiții din relația (2.71), certifică în cazurile curente și asigurarea cerinței de
ductilitate locală (rotire de bară), a cărei verificare se face în mod obligatoriu, prin una din
metodele prevăzute în CR2-1-1.1/2013, respectiv:
• metoda aproximativă care conduce la verificarea condiției: ꝊULS < ꝊaULS;
• metoda bazată pe calculul structural seismic în domeniul neliniar, în care capacitatea de
rotire
în articulația plastică Ꝋpl.u, se compară cu cerințele de deformare postelastică, exprimate prin
rotirile de bară ꝊULS.
Grosimea peretelui determinată în baza condiției (2.71) trebuie să asigure și îndeplinirea
cerinței de evitare a pierderii stabilității, a cărei verificare se face în zona critică la nivelul
inimii peretelui și la nivelul tălpilor, dacă:
• la nivelul inimii pereților independenți/montanților pereților cu goluri
Xu > 5bw0 ,
0,4lw

pentru care semnificația termenilor este ilustrată în Fig. 2.33.

Fig. 2.33 Verificarea condiției de evitare a perderii stabilității inimii pereților
independenți/montanților pereților cu goluri, în zona critică – Schematizare
• la nivelul tălpilor pereților independenți/montanții pereților cu goluri.
Xu ≥ 2bf
pentru care semnificația termenilor este ilustrată în Figura 2.34.

Fig. 2.34 Verificarea condiției de evitare a pierderii stabilității tălpilor pereților

independenți/montanților pereților cu goluri, în zonele critice – Schematizare.
La nivelul tălpilor pereților independenți/montanților pereților cu goluri, verificarea
condiției de evitare a pierderii stabilității se face pe porțiunile care depășesc dimensiunile
4bf, de fiecare parte a inimii (porțiunile dublu hașurate).
Dacă nu sunt îndeplinite condițiile de evitare a pierderii stabilității inimii sau tălpilor
pereților independenți/montanții pereților cu goluri, acestea se vor prevedea cu îngroșări la
capete sub formă de bulbi.
În cazurile curente de alcătuire a pereților structurali, se consideră că este asigurată
condiția de evitare a pierderii stabilității inimii/tălpilor, în zonele critice, dacă sunt respectate
condițiile:
bw0 ≥ hs/10
bf ≥ hs/15
în care:
hs – înălțimea nivelului.
În cazul legăturii capătului unui perete lamelar structural, de un alt perete, printr-o riglă de
cuplare, în relațiile (2.75), (2.76), hs este egal cu lumina golului (h cl), măsurată de la nivelul
superior al planșeului până la partea inferioară a riglei de cuplare.
Secțiunea de beton a inimii peretelui/montantului pereților cu goluri (b [Link]), trebuie să
asigure
preluarea eforturilor principale de compresiune din acțiunea forței tăietoare de proiectare,
în baza relațiilor de verificare:
• pentru zona A a pereților independenți/montanții pereților cu goluri și clasa de
ductilitate DCH:
VEd ≤ 0,15 [Link] (2.77)
• pentru zona A a pereților independenți/montanții pereților cu goluri și clasa de
ductilitate DCM:
VEd ≤ 0,18 [Link] (2.78)
în care:
VEd – forța tăietoare de proiectare din combinația de încărcări ce include și acțiunea
seismică;
fcd – rezistența de calcul la compresiune a betonului din inima peretelui/montantului.
• pentru zona B a pereților independenți/montanți pereților cu goluri și clasa de ductilitate
DCH, respectiv DCM;
- relația (2,77), respectiv (2.78), se aplica cu majorarea rezistenței de calcul la compresiune a
betonului cu 20%.
Dimensionarea grosimii riglelor de cuplare
Grosimea riglelor de cuplare stabilită în faza preliminară de proiectare, din condiții
constructive de alcătuire, se definitivează prin calcul de dimensionare la solicitarea de
încovoiere, pe baza eforturilor secționale (M, V) aferente.
Pentru riglele de cuplare armate cu carcase ortogonale, dimensiunile secțiunilor transversale
determinate prin calcul, vor asigura respectarea condițiilor:
VEd ≤ [Link], pentru clasa de ductilitate DCH (2.79)
VEd ≤ 1,5 [Link], pentru clasa de ductilitate DCM (2.80)
în care:
VEd – forța tăietoare de proiectare din combinația de încărcări ce include acțiunea seismică,
fctd – rezistența de calcul la întindere a betonului din riglele de cuplare;
bw – grosimea riglei de cuplare;
d – distanța pe verticală de la partea superioară a riglei de cuplare până în centrul de
greutate a armăturilor de la partea inferioară, Fig. 2.35.

Fig. 2.35 Riglă de cuplare – Schematizare dimensiuni geometrice

Dacă nu se asigură respectarea condițiilor (2.77), (2.78) se va realiza armarea riglelor de
cuplare cu carcase diagonale.

20. Calculul armaturilor longitudinale si transversale din peretii

independenti/ montantii peretilor cu goluri.
a) Calculul armăturilor longitudinale
Pentru calcul, se consideră în preluarea eforturilor de întindere și aportul armăturilor
longitudinale dispuse pe inima peretelui și la intersecția tălpilor intermediare cu inima
peretelui.

b) Calculul armăturilor transversale

Armăturile transversale (orizontale) din pereții independenți/montanții pereților de cuplare, se
determină din condiția de preluare a eforturilor de întindere în secțiuni înclinate, datorate
forței tăietoare de calcul VEd, din combinația de încărcări ce include acțiunea seismică, în
funcție de raportul dintre înălțimea peretelui (Hw) și lungimea secțiunii transversale a
peretelui (lw), astfel:
• pentru Hw/lw ≥ 1
zona A a peretelui : VEd ≤ [Link],h

zone B a peretelui : VEd ≤ VRd,c + [Link],h

• pentru Hw/lw ≤ 1 (zona A și zona B)
•

Unde: Asv – suma ariei armăturilor verticale (longitudinale)

fyd,v – rezistența de calcul a armăturilor verticale (longitudinale) dispuse pe inima peretelui

Aria necesară a armăturilor orizontale, inclusiv a armăturilor din centuri, de pe înălțimea unui
nivel, care intersectează fisura la 450 datorită forței tăietoare VEd, în baza căreia se determină
aria efectivă, după alegerea diametrului și a distanței dintre armaturi.
Armăturile verticale (longitudinale) și transversale (orizontale) trebuie să asigure verificarea
rosturilor orizontale de turnare situate în zona A a peretelui, la lunecare,
În cazul pereților cuplați, verificarea condiției se face în lungul rostului orizontal de turnare
delimitat de toți montanții aferenți peretelui. Verificarea la lunecare în lungul rostului
orizontal de turnare nu este obligatorie pentru zona B a peretelui.

21. Calculul armaturilor din riglele de cuplare

Armăturile riglelor de cuplare, includ:

• armăturile longitudinale;
• armăturile transversale.

Calculul armăturilor longitudinale se face la valorile momentelor încovoietoare de

proiectare rezultate din gruparea de încărcări ce include și acțiunea seismică.
Calculul armăturilor transversale se face în funcție de modul de armare (carcase ortogonale
sau carcase diagonale) astfel:
 armarea riglelor de cuplare cu carcase ortogonale

pentru raportul h/lcl ≤ 1 : VEd ≤ 0,8[Link],w

pentru raportul h/lcl > 1 : VEd ≤ 0,8 [Asw. fyd,w +(h-0,5lcl/h) Ash. fyd,h],

 armarea riglelor de cuplare cu carcase diagonale

VEd ≤ 2 [Link],[Link]

Aria necesară a armăturilor transversale, aferentă riglelor de cuplare armate cu carcase

ortogonale, respectiv diagonale, în baza căreia se determină aria efectivă, după stabilirea
diametrului și a distanței dintre armature.
În cazul riglelor de cuplare aferente clădirilor încadrate în clasa de ductilitate DCL, valorile
forței tăietoare de proiectare VEd, se consideră cele rezultate din calculul static Vid, cu
excepția primului nivel pentru care se aplică o majorare de 20%.

22. Armarea diafragmelor (Innadirea si ancorarea armaturilor. Armarea in

camp si locala a peretilor independenti/ montantilor peretilor cu goluri)
Armarea pereților structurali reprezintă etapa de dispunere pe secțiunea elementelor
componente a cantității de armătură rezultată prin calculul de dimensionare, în acord cu
prevederile normative de alcătuire, precum și a armăturilor suplimentare dispuse local în
zonele de solicitări mari sau pentru preluarea unor eforturi neacoperite prin calcul.

Prevederi generale
După rolul pe care îl îndeplinesc, armăturile aferente pereților structurali se grupează în:
 armături de rezistență;
 armături constructive.
Armăturile de rezistență, rezultă în urma dimensionării la eforturile secționale de calcul, din
acțiuni verticale și orizontale, și cuprind:
 armăturile longitudinale (verticale) și transversale (orizontale), cu rol de asigurare a
capacității de rezistență la încovoiere și la forță tăietoare,
 armăturile longitudinale cu rol de preluare a forței de lunecare din rosturile de turnare;
 armăturile cu rol de confinare a betonului puternic comprimat;
 armăturile transversale (agrafele) cu rol de împiedecare a flambajului armăturilor
longitudinale situate în zone comprimate.

Armăturile constructive au rolul de preluare a unor eforturi neevidențiate prin calcul precum
cele datorate contracției betonului, variațiilor de temperatură, redistribuirii eforturilor aferente
deformațiilor de curgere lentă a betonului, etc., precum și armăturile cu rol de montaj a
armăturilor de rezistență (armături de repartiție, capre, distanțieri, etc.).

Înnădirea armăturilor
Înnădirea reprezintă procedeul de îmbinare dintre barele de armătură în scopul asigurării
lungimilor efective necesare.
Procedeul de îmbinare trebuie să asigure continuitatea transmiterii eforturilor de întindere
între capetele de bară, fără înregistrarea unor concentrări de tensiuni sau deformații în zonele
de îmbinare.
Înnădirea armăturilor verticale
Înnădirea armăturilor orizontale
Înnădirea plaselor sudate se face prin suprapunere, asigurând lungimea minimă de suprapunere
de un ochi de plasă + 50 mm, și cel puțin 40 diametre.

Ancorarea armăturilor
Lungimea de ancorare reprezintă lungimea de la capătul barei care asigură transferul efortului
de intindere din armătură, la beton sau care împiedică lunecarea armăturii în beton până la
atingerea limitei de curgere a acesteia.

În cazul pereților structurali, asigurarea lungimii de ancorare a armăturilor se referă la:

 barele longitudinale din centuri
 barele orizontale din pereți în zonele de colț, intersecții
 barele verticale din pereti in infrastructura
 barele verticale și orizontale de bordare a golurilor din pereți
Armarea în câmp a pereților structurali independenți și a montanților pereților cu
goluri

Prin câmpul unui perete independent/montanții pereților cu goluri, se înțelege totalitatea

zonelor situate între două intersecții succesive, între o intersecție și o zonă de capăt sau între
zonele de capăt atunci când între acestea nu există zone de intersecție cu alți pereți.
Armătura de rezistență a zonelor de câmp este realizată sub formă de plase, din bare
independente sau plase sudate, dispuse pe cele două fețe ale peretelui,
Armătura de rezistență aferentă zonei de câmp a pereților independenți/montanții pereților cu
goluri va respecta următoarele prevederi minimale/maximale:
 diametrul minim al barelor orizontale: 8 mm;
 diametrul minim al barelor verticale: 10 mm;
 procentele minime de armare, pentru clasele de ductilitate DCH, DCM, zonele A, B
 procentul minime de armare, pentru clasa de ductilitate DCL: 0,20% (pentru ambele
direcții);
 distanța maximă dintre barele orizontale: 250 mm;
 distanța maximă dintre barele verticale: 350 mm;
 armăturile sub formă de plase sudate, se vor utiliza numai în zonele cu comportare în
domeniul elastic (neductil), fără a se ajunge la atingerea rezistenței de curgere,
asigurându-se procente minime de armare de:
 - 0,25% pentru armăturile orizontale;
 - 0,20% pentru armăturile verticale.

Armarea locală a pereților independenți/montanții pereților cu goluri

În zonele de solicitări importante/defavorabile ale pereților independenți/montanților pereților cu

goluri, se prevăd armături suplimentare față de zonele de câmp, pentru care se dau în continuare
detaliile specifice de alcătuire.
Aceste zone se referă la:
 extremitățile pereților independenți/montanții pereților cu goluri;
 porțiunile cu solicitări importante de compresiune (zonele puternic comprimate);
 intersecțiile pereților independenți/montanții pereților cu goluri;
 porțiunile de contur ale golurilor;
 intersecțiile pereților cu planșeele.
23. Armarea riglelor de cuplare (Armarea cu carcase ortogonale si
diagonale)

Armarea riglelor de cuplare se poate face sub formă de carcase ortogonale sau carcase
diagonale.
Armarea cu carcase ortogonale, este alcătuită din:

 bare longitudinale, dimensionate la moment încovoietor, dispuse la partea inferioară și

superioară a secțiunii riglei de cuplare; având diametrul minim 12 mm și lungimea de
ancorare cel puțin 60dbL,
 bare longitudinale intermediare, dispuse constructiv în cazul riglelor înalte sau din
calcul la torsiune, având diametrul minim 12 mm, lungimea de ancorare 50dbL, și
procentul minim de armare:

pentru lcl ≥ 1,5h

- 0,25%, pentru clasa de ductilitate DCH;
- 0,20%, pentru clasa de ductilitate DCM;
pentru lcl < 1,5h
- 0,40%, pentru clasa de ductilitate DCH;
- 0,30% pentru clasa de ductilitate DCM.
• etrieri, dimensionați din calcul la forță tăietoare, având:
- diametrul minim 6 mm,
- procentul minim de armare 0,20%;

Armarea cu carcase diagonale, este alcătuită din:

• armături înclinate, având diametrul minim 12 mm și lungimea de ancorare de cel puțâin
60dbL.
• etrieri sau fretă având diametrul minim dbw ≥ max (8 mm, dbi/3) și distanța maximă dintre
etrieri cel mult 100 mm
În cazul armării cu carcase diagonale, grosimea riglelor de cuplare bw, trebuie să fie de cel
puțin 250 mm, Riglele de cuplare armate cu carcase diagonale, vor avea și o armare
constructivă formată din bare orizontale și etrieri.

24. Calculul planseelor cu difrgma orizontala in cazul cladirilor cu pereti

structurali din beton armat.

Prin concepția de alcătuire structurală construcțiile cu pereți portanți din beton armat trebuie
să formeze ansambluri spațiale rigide capabile să preia în condiții de siguranță în exploatare
acțiunile verticale și orizontale.
Comportarea solidară a pereților structurali în formarea ansamblului, este asigurată prin
intermediul planșeelor, care trebuie să fie suficient de rigide în planul lor, astfel încât
deformațiile orizontale să fie suficient de mici (neglijabile) în comparație cu cele înregistrate
de elementele portante verticale, putând fi considerate, practic, infinit rigide.
Pentru a-și îndeplini funcțiunea preconizată, planșeele trebuie să asigure preluarea
momentelor încovoietoare și a forțelor tăietoare din planul lor, din acțiunea forțelor
orizontale.
Prin urmare, planșeele trebuie verificate prin calcul la eforturile secționale din planul acestora.
În cazul structurilor cu pereți deși rezultă deschideri reduse pentru planșee, modelate prin
grinzi cu extindere de grinzi pereți, astfel încât verificarea la eforturile secționale în planul
acestora, din gruparea de încărcări ce include și acțiunea seismică, nu este necesară.
În cazul structurilor cu pereți rari, dispuși la distanțe mai mari de 12 m, a structurilor cu
nucleu central sau alte tipuri de structuri pentru care rezultă solicitări importante la nivelul
planșeelor din gruparea de încărcări ce include și acțiunea seismică, verificarea acestora
devine necesară.
În general, calculul de verificare se face prin programe de calcul specializate.
Pentru înțelegerea mecanismului de lucru, se va prezenta un procedeu de calcul simplificat,
privind stabilirea eforturilor secționale din planșeu ca diafragmă orizontală, conform schemei
de lucru.
25. Calculul structurilor din cadre din beton armat la incarcari
gravitationale. Metoda simplificatoare de calcul.

La structurile în cadre, transmiterea încărcărilor verticale se face indirect, prin intermediul

riglelor solicitate la încovoiere cu forţa tăietoare şi a stâlpilor solicitaţi la compresiune
excentrică.
Încărcările gravitaţionale se transmit riglelor prin intermediul planşeelor după regula
suprafeţelor aferente.
Din punct de vedere al legaturilor exterioare si intre elementele componente, structurile în
cadre reprezintă sisteme static nedeterminate (exterior si interior), pentru care ecuaţiile de
echilibru static nu sunt suficiente pentru determinarea reacţiunilor şi a eforturilor secţionale.
Pentru rezolvare este necesară completarea ecuaţiilor de echilibru static exterior cu ecuaţii
suplimentare de echilibru interior (echilibru elastic), obţinute pe baza deformaţiilor sistemului
sub acţiunea fortelor exterioare şi a relaţiilor de legătură dintre forte şi deformaţiile aferente
induse de acestea.
Calculul reactiunilor din legaturi si a eforturilor secţionale în barele cadrelor se poate face
prin metode exacte sau metode aproximative.
Metodele exacte de calcul se referă la:
• metoda fortelor
• metoda deplasarilor

Metoda forţelor se bazeaza pe transformarea sistemului static nedeterminat într-un „sistem

de bază” static determinat pe care acţionează atât încărcările exterioare date, cât şi cele
rezultate prin suprimarea legăturilor suplimentare şi înlocuirea acestora cu forţele de legătură
corespunzătoare.

Metoda deplasărilor se bazeaza pe transformarea sistemului static nedeterminat (exterior si

interior) intr-un „sistem de bază” cu nodurile blocate la rotire si deplasare.
Pe sistemul de bază astfel alcătuit, cu toate barele dublu încastrate, prin actiuni se înţeleg în
mod convenţional deformaţiile nodurilor (rotiri şi deplasări).

O primă metodă de calcul simplificat al structurilor în cadre se bazează pe faptul că

încărcările orizontale se consideră aplicate la nivelul planşeelor, astfel încât forţa tăietoare V
este constantă pe înălţimea etajului, iar diagrama momentului încovoietor are variaţie liniară,
asemenea diagramei de moment încovoietor pentru un stâlp încastrat la capete şi acţionat la
partea superioară de forţa tăietoare Vj care determină o deplasare relativă Δj .
În această metodă simplificatoare se admite că punctul de moment nul este la jumătatea
înălţimii etajului (hs/2).
Acţiunea încărcărilor orizontale determină în orice secţiune caracteristică a cadrului un
moment de răsturnare Mj, echilibrat de momentul eforturilor axiale din stâlpi.
În acelaşi mod este echilibrat şi momentul exterior M0 de la baza structurii.

26. Calculul static al structurilor in cadre din beton armat la actiuni

orizontale.

Sub acţiunea încărcărilor orizontale cadrele cu noduri rigide prezintă o deformare

caracteristică solicitării de lunecare pentru care deplasarea relativă de nivel Δj este
proporţională cu forţa tăietoare de nivel, Vj.
Încărcările orizontale din vânt sau seism se consideră aplicate în noduri (la nivelul
planşeelor), iar distribuirea către cadrele componente ale structurii se face prin intermediul
planşeelor, în funcţie de rigiditatea acestora la deplasări laterale.
Conceptul de rigiditate relativă de nivel, Kj, este utilizat în proiectarea curentă şi este definit
prin raportul dintre forţa tăietoare de nivel Vj şi deplasarea relativă Δj înregistrată la nivelul
respectiv.
Kj = Vj/Δj [KN/cm]

Rigiditatea relativă de nivel a unui cadru sau a ansamblului structurii se obtine prin însumarea
rigidităţilor relative de nivel ale tuturor stâlpilor, care compun cadrul sau structura la acel
nivel.
Calculul structurilor în cadre la acţiunea încărcărilor orizontale, se poate face prin:
• metode exate
• metode aproximative

În categoria metodelor exacte intră cele cunoscute din statica construcţiilor, metoda fortelor si
metoda deplasarilor, în mod frecvent fiind utilizată metoda deplasărilor, cu variantele sale
multiple.
27. Verificarea panourilor mari prefabricate la compresiune si forfecare.

Verificarea secţiunii panourilor mari de pereţi se face la eforturile secţionale maxime NEd,
MEd, VEd, la solicitările de:
• compresiune cu flambaj;
• forfecare

a) Verificarea panourilor la compresiune cu flambaj

Verificarea zonei comprimate a unei diafragme din panouri se face pe o fâşie de lăţime unitară
(1 m), susceptibila la pierderea stabilitatii prin flambaj, a cărei poziţie se alege în funcţie de
forma secţiunii transversale sau tipul legaturilor pe contur şi raportul înălţime/lungime, cu
relaţia:
cσmed ≤ σlim
c – coeficient de comportare;
σmed – efortul unitar normal la mijlocul fâşiei de lăţime unitară

b) Verificarea panourilor la forţă tăietoare

Forţa tăietoare de calcul VEd majorată cu coeficientul de comportare c în ipoteza cea mai
defavorabilă, nu trebuie să depăşească capacitatea portantă limită la forţă tăietoare a diafragmei.
Forţa tăietoare de calcul trebuie să fie preluată de secţiunea de beton a diafragmei şi de armăturile
orizontale din diafragmă pe înălţimea unui etaj, inclusiv armăturile din centură, care intersectează
fisura înclinată.
Relaţia de verificare la forţă tăietoare a panoului de perete este de forma:
c VEd ≤ (VRd)lim

Îmbinările verticale dintre panouri sunt asigurate prin intermediul profilaturii sub formă de
dinţi a panourilor şi a armăturilor din zona îmbinării.
Se recomandă un anumit raport între dimensiunile dinţilor (h/c˂8) şi un anumit unghi de
înclinare (α ≤ 300), iar lungimea totală a secţiunilor de forfecare a dinţilor (Ʃhd) să reprezinte
cel puţin jumătate din înălţimea panoului.
Mustăţile orizontale din zona îmbinării pot fi realizate sub formă de bare drepte, înnădite prin
sudură, sau sub formă de bucle înnădite prin suprapunere.
28. Verificarea rostului orizontal la eforturile unitare maxime de
compresiune.

Relatia de verificare, este de forma:

c σ ≤ 𝜉fcd
în care:
c - coeficient de comportare;
σ – efortul unitar normal maxim de compresiune determinat cu relatia:
σ = σmax(1+ 6ei/b) ,
in functie de excentricitatea ei si de efortul unitar maxim σmax.,corespunzator diagramei din
Fig. 3.6;
𝜉 – coeficient de corecţie în funcţie de modul de rezemare a panourilor de planşeu şi
alcătuirea centurii, avand valori dupa cum urmeaza:
- 0,8, daca grosimea centurii este egala cu grosimea panoului de perete ;
- 0,7, daca grosimea centurii este mai mica decat grosimea panoului de perete
fcd – rezistenţa la compresiune a betonului din diafragmă.

29. Calculul armaturilor verticale de preluare a eforturilor unitare de

intindere dezvoltate la extremitatea rostului orizontal dintre panouri.

Relaţia de verificare conduce la determinarea ariei de armatura ( Aav) necesara preluarii

eforturilor de
intindere de la extremitatea panoului, astfel:
c Vσ ≤ [Link]
de unde:
Aav = c Vσ/fyd
în care:
c - coeficient de comportare de valoare cunoscuta;
Vσ - volumul eforturilor unitare normale de întindere
Aav – aria armăturilor verticale din panouri şi din îmbinări care participă la preluarea
eforturilor unitare normale de întindere;
fyd – rezistenţa de calcul a armăturii.

30. Verificarea la lunecare in lungul rostului orizontal la structurile din

panouri mari prefabricate.

Aceasta verificare se face pe ansamblul îmbinării, atât la partea superioară cât şi inferioară a
centurii, cu ajutorul relaţiei:
c L0 ≤ [Link]
în care:
c - coeficient de comportare;
L0 – efortul total de lunecare pe ansamblul îmbinării orizontale, determinat cu relaţia:
L0 = Aτ.b
unde:
Aτ - aria eforturilor unitare tangenţiale, conform Fig. 3.7;
b – grosimea stratului de rezistenta a panoului;
[Link] – efortul total limită de lunecare în lungul rostului orizontal, determinat pe baza
relaţiei:
L0lim = fcd n/d c a lw + o,8 A’av fyd
în care:
fyd – rezistenţa la compresiune a betonului din panouri;
n – numărul de alveole pe lungimea d a unui panou, Fig. 3.8b;
a, c – lăţimea şi adâncimea alveolei, Fig. 3.8a;
lw – înălţimea secţiunii transversale a diafragmei;
A’a – aria armăturii verticale dintre panouri şi stâlpişori, fără armătura utilizată la preluarea
eforturilor unitare de întindere

31. Verificarea la lunecare in lungul rostului vertical la structurile din

panouri mari prefabricate.

Capacitatea de rezistenţă a îmbinării este dată de capacitatea de rezistenţă la lunecare a dintilor

panoului şi a armăturilor orizontale pe înălţimea unui etaj.

in care:
VEd,ν – valoarea de proiectare (calcul) a eforturilor de lunecare pe inaltimea rostului,
determinata din conditia de echilibru pe verticala a fortelor aferente
mecanismului de plastificare a structurii, respectiv formarea articulatiilor
plastice la extremitatile riglelor de cuplare si la baza peretilor;
VRd,t = suma eforturilor capabile la lunecare ale tuturor dintilor existenti pe inaltimea
unui panou;
Ash = suma ariei armaturilor orizontale pe inaltimea imbinarii;
yd,h – rezistenta de calcul la intindere a armaturilor orizontale din zona de monolitizare

Efortul capabil a unui dinte (VRd,t) se considera ca valoarea cea mai mica dintre:
 rezistenta la strivire a dintelui: VRd,t1 = bcfcd
 rezistenta la forfecare a dintelui: VRd,t2 = 1,5 b hd fctd.

32. Calculul structurilor mixte la forte orizontale. Metoda aproximatiilor

succesive.
Calculul eforturilor secţionale se face prin aproximaţii succesive în mai multe cicluri, fiecare ciclu
desfăşurându-se în două etape.

Etapa I
Determinarea deplasărilor orizontale i ale nodurilor semicadrului echivalent tip scară, la acţiunea
încărcărilor orizontale aplicate în noduri, pe baza rotirii (distorsiunilor) i ale nodurilor prin
metoda deplasărilor, astfel:
 prin procedeul iteraţiei (aproximaţii succesive) care asigură o convergenţă bună când
rigiditatea riglelor cadrului echivalent este mai mare în raport cu cea a stâlpilor;
 prin procedeul prin recurenţă pentru echilibrarea cadrului înlocuitor, în care se ajunge la
un sistem de ecuaţii în care necunoscutele sunt distorsiunile i ale nodurilor.

Δi = Δi-1+ Δ[Link]
în care:
Δi– deplasarea orizontală liniară a nodului i;
Δij – unghiul de rotire a unui stâlp i, j, al cadrului înlocuitor, care se determină cu relaţia

Etapa II
Deplasările Δi obţinute în etapa I se imprimă fiecărui element vertical (stâlp, diafragmă) din
structura mixtă reală alcătuită din mai multe structuri echivalente plane (cadre şi diafragme),
pentru care se calculează momentele încovoietoare de încastrare perfectă în stâlpi şi diafragme cu
relaţiile:

 echilibrarea momentelor încovoietoare de încastrare perfectă , pentru fiecare structură

echivalentă plană, printr-un procedeu iterativ corespunzător, rezultând momentele
încovoietoare echilibrate ;
 determinarea forţelor tăietoare de nivel, corespunzătoare fiecărui element vertical al
structurii plane echivalente, cu relaţia:

 se calculează forţa tăietoare rezultantă ca diferenţa dintre rezultanta forţei tăietoare

aferentă încărcărilor exterioare şi suma forţelor tăietoare de nivel datorate deplasărilor
impuse, astfel:

 forţa tăietoare rezultantă Vi,j se aplică cadrului înlocuitor, rezultând un nou ciclu de lucru
ce se desfăşoară în cele două etape I şi II;
 continuarea ciclurilor de calcul până la echilibrarea forţelor tăietoare de nivel.
33. Calculul structurilor mixte la forte orizontale. Procedeul de calcul static
manual.

Principiile ce stau la baza metodei constau în următoarele:

 transformarea structurii mixte spaţiale într-o structură echivalentă formată din două
griziconsole dintre care una încovoiată „D” cu rigiditatea EI, care însumează toate
diafragmele şi una forfecată „C”, cu rigiditatea GA, care însumează toate cadrele;
 atribuirea celor două console partea aferentă din încărcarea orizontală, WD (x) pentru
consola forfecată, respectiv WC (x) pentru consola forfecată.
 deplasările orizontale ale celor două console sunt egale pe înălţime: pentru consola
forfecată.
 scrierea ecuaţiei fibrei medii deformate pentru consola forfecată şi consola încovoiată
acţionate de încărcarea orizontală aferentă WD (x), WC (x) şi de forţele de
interacţiune q(x),
-pentru grinda-consolă forfecată:

-pentru grinda-consolă forfecată:

 compatibilitatea deformatelor celor două grinzi-consolă este asigurată printr-o forţă de

interacţiune q(x) distribuită pe înălţimea H şi o forţă de interacţiune concentrată Q, aplicată
la partea superioară (x = H), care asigură echilibru la vârful structurii.