STUDIU DE CAZ

Rolul literaturii în Perioada

Pașoptistă

Studiu realizat de:

Mereșescu Alexandra-Iolanda
Buzarin Irina
Cujbă Cella-Maria
Cleciu Andrei
Din
Colegiul Național de Informatica Tudor Vianu
Clasa a XI a B

Profesor coordonator:
Anghel Marilena
CUPRINS

1. Perioada paşoptistă

2. Cronologie

3. Istoria

4. Romantismul

5. Revista “Dacia Literară”

6. Articolul-program „Introducţie”

7.Proza în perioada paşoptistă

8. Reprezentanţi paşoptişti

9. Concluzie
 1. Perioada paşoptistă

(1830-1860) este o epocă de afirmare a literaturii naţionale,

în preajma Revoluţiei de la 1848. Perioada se caracterizează printr -o
orientare culturală şi literară cu trăsături specifice epocii de avânt
revoluţionar, de emancipare socială şi naţional. Este perioada în care se
încearcă „arderea" unor etape care nu fuseseră parcurse de literatura
noastră şi care se desfăşuraseră succesiv în literaturile occidentale, în decursul
a mai bine de un secol şi jumătate.
Principala trăsătură a literaturii paşoptiste constă în coexistenţa curentelor
literare, nu numai în opera aceluiaşi scriitor, ci chiar şi în aceeaşi creaţie.
Curentele literare (iluminism, preromantism, romantism, clasicism, realism
incipient) sunt asimilate simultan.

Paşoptismul este o ideologie literară niciodată sintetizată într-un program

particular şi supusă unor comandamente exterioare: mesianism cultural şi
revoluţionar, spirit critic, deschidere spre Occident şi lupta pentru impunerea
unui specific naţional, conştiinţă civică şi patriotică, conştiinţa pionieratului în
mai toate domeniile vieţii, o retorică a entuziasmului şi a trezirii la acţiune.
Afirmarea unei generaţii de scriitori, gazetari, istorici şi oameni politici, numită
de posteritate generaţia paşoptistă, determină începutul modernităţii
noastre culturale, o perioadă de tranziţie şi de prefaceri palpabile. Scriitorii
paşoptişti au vocaţia începuturilor şi, poate de aceea, disponibilitatea de a
aborda mai multe domenii, genuri, specii, mai multe tipuri de scriitură. Până la
1830 nu se poate vorbi la noi de o tradiţie a literaturii culte sau de o
intenţionalitate estetică a scrierilor literare.
Conştiinţa faptului artistic, ideea de beletristică, se nasc în această
perioadă, când se petrece şi transformarea autorului în scriitor. Curentele sunt
importate odată cu formele, ideile literare vin împreună cu tiparele narative
sau prozodice. Occidentalizarea nu s-a produs brusc, ci a traversat etapa iniţială
a traducerilor, a adaptării, a imitării modelelor, a respectării structurilor date
(în fond, conform ideologiei clasicismului). Activitatea publicistică a lui
Kogălniceanu, Russo, Alecsandri şi Negruzzi, prin atitudinea lor lucidă şi
responsabilă, a contribuit la instituirea premiselor culturii române moderne.
 Paşoptismul cuprinde perioada literară care pentru literatura română
înseamnă epoca de modernizare, de afirmare a romantismului şi de
fundamentare a majorităţii speciilor.

Termenul paşoptism desemnează o perioadă importantă din istoria

literaturii române este provenit de la denumirea haplologică anului
revoluţionar 1848. În literatura română “Momentul 1848” reprezintă
momentul fundamentării literaturii naţionale prin orientarea oferită de revista
“Dacia literară” care a lansat un curent şi a format generaţia cunoscută sub
numele: “generaţia scriitorilor pasoptişti ”.
Revoluţia de la 1848 a fost un eveniment excepţional în dezvoltarea
civilizaţiei, a culturii şi a literaturii române, adevărata placă turnantă a
destinului nostru istoric, care a preluat un spirit al veacului, o tendinţă generală
existentă în aproape tot spaţiul european, dar care are şi o motivaţie interioară
dintre cele mai profunde, cu multiple rădăcini străbătând secolele. Perioada
paşoptistă (1830-1860) este o epocă de afirmare a literaturii naţionale, fiind
caracterizată pintr-o orientare culturală şi literară, cu trăsături specifice epocii,
de emancipare socială şi naţională. Paşoptismul cuprinde perioada literară care
pentru literatura română înseamnă o epocă de modernizare, de afirmare a
romantismului şi de fundamentare tuturor speciilor.

2. Cronologie
Aceasta epoca inteleasa in sens larg se poate diviza in trei perioade:
Prepasoptismul (1830 -1840)
Pasoptismul (1840 -1860)
Postpasoptismul (1860 – 1870)

Pasoptismul nu trebuie inteles doar ca o perioada literara, ci mult mai larg

ca o perioada de avans cultural, in care cultura romaneasca se deschide catre
valorile occidentale. Aceasta revolutie culturala nu ar fi fost insa posibila fara
niste transformari cum ar fi:
1863 -Al. Ioan Cuza da o lege prin care invatamantul primar devine gratuit
si obligatoriu
1860 -Apare prima universitate romaneasca, universitatea de la Iasi
1864 -Apare universitatea Bucuresti
 1816 -Prima reprezentatie de teatru la Iasi
1829. -Apar primele ziare romanesti: Tara Romaneasca, Curierul romanesc, cu
suplimentul Curier de ambe sexe Moldova Albina romaneasca cu suplimentul
Alauta romaneasca Transilvania Gazeta de Transilvania cu suplimentul Foaie
pentru minte, inima si literatura. Adevarata revolutie apare nu insa cu ziarele ci
cu aparitiaprimelor reviste literare:
1840 -Dacia literara
1844 -Propasirea
1855 -Romania literara
Pasoptismul este o perioada importanta pentru literatura romana si datorita
faptului ca acum sunt puse bazele primelor specii literare cum ar fi : meditatia,
elegia, pastelul, balada, poemul filozofic, satira, epistola, fabula, idila si egloga.
Din punct de vedere cronologic, epoca pasoptista dureaza,prin urmare,
aproximativ intre 1830-1860; aceasta nu inseamnaca opere in spirit pasoptist
nu ar fi existat si inainte de 1830,dupa cum si dupa 1860. O generatie de
scriitori afirmati dupa Revolutia de la 1848, scriitori care aduc unele elemente
noi, continuand – in liniile ei fundamentale- directiile literaturii pasoptiste,
apartine epocii numite “postpasoptiste”. In general, exista o continuitate de
stil si de spirit intre opera scriitorilor pasoptisti si a celor postpasoptisti: dupa
cum arata si numele dat de istoria literara, ceea ce ii apropie este
mai important decat ceea ce ii desparte.

In jurul anului 1848 romantismul este un curent la moda intoata Europa,

astfel incat el ajunge si in tarile romane sub oforma moderata insa, fiind mai
ales un curent cultural, impregnat de idei iluministe. Reprezentantii
romantismului de acum dau operei lor un pronuntat caracter militant ei fiind
deopotrivascriitori si revolutionari.

3. Istoria
Din punct de vedere cronologic epoca pasoptista poate fi fixata intre anii
1830 -1860, adica din momentul iesirii Tarilor Romane de sub dominatia
otomana si pana dupa Unirea din 1859. Intervalul este marcat de izbucnirea
unor revolutii, cum ar fi cea de la 1848, care sustine idealurile patriei de
libertate, egalitate si unire.
 Cei mai de seama reprezentanti pasoptisti sunt intelectualii care se
implica in istorie, pregatesc si participa la revolutii si la toate evenimentele
istorice mai importante(ex: Unirea de la 1859 ).Exemple de astfel de
personalitati: C.A.Rosetti ,care in 1848 devine sufletul revolutiei, dupa ce
libraria si casa lui fusesera locurile de intalnire ale conspiratorilor. In schimb,
Ion Heliade Radulescu n-a impartasit idealurile radicale, el fiind adept al
actiunilor moderate pentru a feri tara de interventia straina.
Vasile Alecsandri este de necontenit in actiunea sa patriotica, in
evenimentele Tratatului de la Paris din 30 martie 1856 si ale Conventiei din
7/19 august 1858, dedicandu-se trup si suflet Unirii.
Ion Heliade Radulescu care nu avea in vedere decat salvarea patriei,
puse la cale o contrarevolutie, pe principiul „urasc tirania , mi-e frica de
anarhie”. Acesta ii considera pe tinerii revolutionari victime ale credulitatii si
entuziasmului.
In orice caz , unitatea intelectuala pasoptista a fost extrem de
importanta pentru ca a generat si a pregatit ideea unitatii romane, care devine
un ideal si o obsesie a pasoptistilor.
Miscarea revolutionara din prima jumatate a secolului al XIX- lea a dat
o puternica lovitura regimului feudal, renascand in constiinta maselor, spiritul
luptei pentru dreptate sociala si libertate, intensificand miscarea de idei in
favoarea unirii tarilor romane intr-un stat puternic si independent.

In poezia populară literatorii revoluţionari de la 1848 vedeau o

oglindă a vieţii sociale şi naţionale. Poeziile populare sunt considerate, “comori
nepreţuite” care definesc specificul nostru naţional”, “Într-o epocă ca aceasta,
unde ţările noastre au a se lupta cu duşmani puternici care cerc a întuneca nu
numai drepturile politice, dar şi chiar naţionalitatea românilor, poezia populară
ne va fi de mare ajutor spre apărarea acesteia”. Întregii lor activităţi, vieţii şi
operei lor li se potriveşte calificativul de “poeţi cetăţeni”. Poezia lui Alecsandri,
dedicată dezrobirii ţiganilor, e un strigăt sincer şi spontan, o dovadă de
umanism. Curentul dominant în literatura noastră paşoptistă a fost, în mod
evident, romantismul. Asistăm la o invazie de traduceri şi la fixarea unei mode
occidentale în tot ce se face la noi.
 Răspândirea şi circulaţia operelor cu tematica istorică se explică
prin faptul că epoca însaşi era frenetizată de sentimentul trecutului eroic, de
mândria naţională. Poezia de inspiraţie istorică se realiza paralel cu poezia de
inspiraţie populară, pornită tot din programul “Daciei literare” . Numai aşa se
poate explica elogiul superlativ al lui Eminescu din “Epigonii” adresat scriitorilor
paşoptişti. Dar ideile paşoptiste n-au rămas închise în epocă; ele au continuat
să fecundeze şi epoca urmatoare; când o altă generaţie, a marilor clasici, ducea
mai departe sentimental trecutului şi inspiraţia istorică: Haşdeu în drama
“Răzvan şi Vidra” sau în “Ion Voda cel cumplit” în care ia drept model opera
capitală a lui Nicolae Bălcescu (“Românii subt Mihai Voievod Viteazul”),
Odobescu în nuvelele istorice sau chiar în câteva poeme, Eminescu în
“Scrisoarea a III-a” şi în câteva postume (“Memento mori”, de exemplu).

4. Romantismul

Romantismul este o mişcare artistică şi filozofică apărută în ultimele

decenii ale secolului XVIII în Europa care a durat o mare parte din secolul XIX. A
fost o mişcare contra raționalismului care marcase perioada neoclasică, ce se
va pierde la apariţia spiritului romantic.

Romantismul pătrunde în literatura română după 1830, cu oarecare

întârziere, prelungindu-şi însă influenţa până la Mihai Eminescu şi chiar mai
târziu, în secolul douăzeci. Romanticii timpurii sunt Andrei Mureşanu, Vasile
Cârlova, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, poeţi ce oscilează între
romantism şi clasicism. Romantismul, în ţara noastră, este stimulatorul luptei
pentru eliberare şi al deşteptării conştiinţei naţionale. Literatura romantică din
perioada paşoptistă nu se pierde în zugrăvirea zbuciumului şi a căutărilor
intime, fiind o literatură pusă în slujba idealului naţional.

Romantismul românesc apare ca o mişcare unitară, cu un program bine

definit, care ridică literatura noastră de la încercările minore ale Văcăreştilor, la
geniul universal al lui Eminescu. Este o reacţie la imobilismul şi schematismul
clasicist, presupunând o eliberare a minţii de “închisoarea vieţii”, şi cuprinde
destul de repede întreaga Europă. Multe dintre motivele frecvente ale
romanticilor sunt preluate şi de scriitorii români: mitul strigoiului, evocarea
trecutului istoric, trecerea ireversibilă a timpului, omul nemuritor, nopţile,
titanismul, natura, geniul, ierarhia divină. Romantismul se traduce prin ironie,
prin satiră, prin demonism, promovând meditaţia, nuvela şi romanul istoric,
epopeea sociogonică.

Romantismul românesc s-a înfăţişat , în general, în două ipostaze: una

plină de tumult, patetică şi declamatoare în Muntenia, alta mai senină şi mai
temperată în Moldova. Caracteristice îi sunt angajarea în istorie şi descoperirea
folclorului. Ca primă generaţie a literaturii noastre moderne, scriitorii paşoptisti
au intrat în conştiinţa românească drept oamenii începutului de drum.
Reprezentanţii romantismului de acum dau operei lor un pronunţat caracter
militant ei fiind deopotrivă scriitori şi revoluţionari. Ideologia literară: articole
programatice şi de doctrina- REVISTE - Curierul românesc. Articolele
programatice ale unui curent sau ale unei mişcări literare au avut întotdeauna o
importanţă majoră, pentru că au cristalizat şi au dat coerenţă tendinţelor
fundamentale ale epocii. În Principatele Române, pe la finele secolului XVIII şi în
primii ani ai secolului XIX, începuse să pătrundă diferite ziare străine, mai ales
franceze, germane şi greceşti.

5. Revista „Dacia literară”

Dacia literară este revistă apărută pe 30 ianuarie 1840 la Iaşi, sub redacţia
lui
Mihail Kogălniceanu. În ciuda titlului, revista nu şi-a propus să se axeze
exclusiv pe literatură. Pe parcursul apariţiei, ea a avut următoarea rubricaţie,
marcată prin supratitluri:

Nr. 1:
Scene istorice din cronicile Moldaviei (Constantin Negruzzi : „Alexandru
Lăpuşneanul”), Scene pitoreşti din obiceiurile poporului (M. Kogălniceanu :
„Nou chip de a face curte”), Alegeri din alte foi româneşti (texte reproduse din
„Foaie pentru minte, inimă şi literatură”,„Curierul Românesc” şi „Albina
românească”),Telegraful Daciei (ştiri culturale);
Nr. 2:
Scene pitoreşti din obiceiurile Moldaviei (studiul lui C. Negruzzi, Cîntece
populare a Moldaviei), Literatură străină (fragmente din jurnalul de călătorie în
Banat, Valahia şi Moldave D. A. Damidoff, şambelan al împăratului Rusiei, cu
prezentare şi comentarii de M. Kogălniceanu), Poezie (Cavalerul C. Stamate,
A.Donici), alegere din alte foi româneşti („Arhiva românească”, „Curierul
românesc”), Critica, Telegraful Daciei;

Nr. 3:
Scene contemporane (C. Negruzzi, O alergare de cai), Suvenire din Italia
(Vasile Alecsandri, Buchetiera de la Florenţa), Literatură străină (continuare
Damidoff), Poezie (Grigore Alexandrescu), Alegeri din alte foi româneşti
(„Mercur”, „Curierul românesc”, „Albina românească”), Telegraful Daciei. Din
porunca domnitorului, după primele trei numere, revista este suspendată şi va
mai
apărea abia după 1859, în ediţia a doua.

6. Articolul-program „Introducţie”

În primul număr al revistei, sub titlul Introducţie, M. Kogălniceanu,

întemeietorul revistei, publică un articol – program care sintetizează în patru
puncte idealurile literare ale scriitorilor paşoptişti:

1. Combaterea imitaţiei scriitorilor străini şi a traducerilor mediocre:

îngrijorat de sărăcia literaturii române, ale cărei opere se puteau număra pe
degete, Ion Heliade – Rădulescu lansase un apel încurajator către tinerii
scriitori: „Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!” Interpretînd îndemnul din punct
de vedere cantitativ, multe publicaţii ale epocii au încurajat o literatură
mediocră, adesea
imitată după creaţii siropoase occidentale, pervertind gustul public. M.
Kogălniceanu avertizează asupra pericolului unei astfel de literaturi, care
elimină criteriul estetic;

2. Crearea unei literaturi de specific naţional: în loc să imite pe scriitorii

străini, românii ar putea făuri o literatură autohtonă, inspirată din istorie,
natură şi folclor. Preluată din estetica romantică europeană, această triplă
recomandare se va regăsi în operele paşoptiştilor: Folclorul va face obiectul
preocupărilor teoretice, dar va deveni şi sursă importantă de inspiraţie. Alecu
Russo, în studiul „Poezia poporală”, defineşte folclorul ca pe o oglindă realistă a
vieţii poporului şi ca pe un izvor nesecat de inspiraţie pentru literatura cultă. El
îl va ajuta pe Alecsandri să alcătuiască prima culegere de „Poezii poporale ale
românilor” (1852),urmată de „Balade” (Cîntice bătrîneşti). Multe dintre poeziile
volumului „Doine şi lăcrimioare”, de V. Alecsandri sunt în metru popular. Gh.
Asachi valorifică mitologia popular într-o suită de balade şi legende. Expresia
cea mai profundă a inspiraţiei folclorice se regăseşte însă în capodopera
„Zburătorul”, de Ion Heliade–Rădulescu; Natura va face obiectul unor ample
relatări de călătorie, ca „O primblare la munţi” sau„Balta Albă”, de Vasile
Alecsandri, „Memorial de călătorie”, de Grigore Alexandrescu ş. a. Elogiul
frumuseţilor patriei apare de asemenea în volumul „Pasteluri”, de V.
Alecsandri;
Istoria este privită ca model pentru contemporani, fie pentru a exprima
idealul de eliberare şi unitate naţională, fie pentru a ilustra satiric realităţile
sociale. „Alexandru Lăpuşneanul”, de C. Negruzzi, face parte dintr-un întreg
ciclu de „Fragmente istorice în proză”, în timp ce Alecsandri creează ample
poeme eroice, ca „Dan, căpitan de plai”,„Dumbrava Roşie” sau drame istorice
ca „Despot-vodă”. Foarte gustate în epocă sunt fiziologiile (echivalente în proză
ale satire sau ale fabulei), cum ar fi „Cuconiţa Drăgana”, deIon Heliade–
Rădulescu sau „Fiziologia provinţialului”, de Constantin Negruzzi;

3. Lupta pentru unitatea limbii: „Ţălul nostru este realizaţia dorinţei ca

românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”. Eforturile Şcolii
Ardelene de unificare a limbii sunt continuate de paşoptişti, care încearcă să
formuleze normele limbii literare, respingînd exagerările latiniste şi pledând
pentru introducerea alfabetului latin. Alecu Russo, într-o serie de Cugetări
publicate în
„România literară” respinge curentele latiniste care prin sistemele
lingvistice propuse înstrăinează moştenirea naţională. Ion Heliade–Rădulescu
scrie Gramatica românească, în care combate scrierea etimologică şi are păreri
juste despre îmbogăţirea limbii cu neologisme;

4. Dezvoltarea spiritului critic: sperînd ca prin impunerea acestor reguli să

creeze un sistem de valori pentru publicul român, M. Kogălniceanu introduce şi
conceptul de critică obiectivă, subliniind că analiza critică se va face numai
asupra operei: „Critica noastră va fin epărtinitoare. Vom critica cartea, iar
nu persoana.” Mihail Kogălniceanu
 •Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iaşi – d. 20 iunie
1891, Paris) a fost un om politic, gazetar şi scriitor român.
•"N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întâiul tron din lume",
afirma la Luneville,în Franţa, Mihail Kogălniceanu, cel care se
considera, pe bună dreptate, „un adevărat fiu al secolului al XIX
lea”. A fost istoric, scriitor, ziarist, om politic, prim-ministru şi, mai
tarziu, ministru de externe. A jucat un rol important în Revoluţia
de la 1848 şi în lupta pentru Unirea Principatelor Române.
•Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat şi
comprehensiv, Mihail Kogălniceanu se situează în fruntea celor mai talentaţi
reprezentanţi ai generaţiei paşoptiste. Era urmaş al răzeşilor de pe
Kogălniceanu. Asta nu l-a împiedicat în niciun fel să facă studii strălucite în
Franţa şi Germania. În
1839, redactează "Foaea sătească a prinţipatului Moldovei", publicaţie
nevinovată cu efecte modeste, dar sigure. În mai 1840 a anunţat apariţia a 6
tomuri din Letopiseţele Valahiei şi Moldaviei şi, în acelaşi an a pregătit apariţia
unei publicaţii de documentaţie istorică, intitulată „Arhiva românească”.
Publicaţia a apărut în 1841. La nouă ani de la Revoluţia din 1848, Kogălniceanu
participă ca deputat de Dorohoi la adunarea ad-hoc de la Iaşi unde este chemat
să se pronunţe în privinţa Unirii. Sfetnic al domnitorului Al. I. Cuza,
ministru,apoi prim-ministru al României, în perioada 1863 – 1865.

7. Literatura pașoptistă

Perioada premergătoare revoluţiei de la 1848 a însemnat începutul

poeziei noastre romantice. Poezia paşoptistă pune bazele liricii moderne
româneşti. Ea răspunde, în general, direcţiilor şi principiilor formulate de Mihail
Kogălniceanu în articolul “Introducţie” din primul număr al revistei „Dacia
literară”, în sensul că este o poezie socială, adaptată la momentul istoric şi chiar
politic, conformă cu idealurile de libertate şi unire ce animau sufletele
românilor de pretutindeni.
Acum se afirmă cu putere spiritul naţional, încrederea în valorile
tradiţionale, populare, în istoria, natura şi folclorul românesc, care devin acum,
alături de evenimentele social-politice ale momentului, teme predilecte ale
poeţilor. Ceea ce îi uneşte pe scriitorii paşoptişti este militantismul regăsit în
creaţiile literare, care se constituie în adevarate manifeste pentru împlinirea
unităţii şi independenţii naţionale, pentru dreptate socială.

Se dezvoltă astfel o poezie retorică, declamativă, grandilocventă, cu

exprimare directă a ideilor şi sentimentelor, într-un stil avântat; cu un limbaj
adecvat înţelegerii de către marea masă de cititori, în care teme vechi precum
iubirea, destinul, fericirea, moartea etc. se completează cu mediţatia asupra
locului omului în istorie, cu motivul conştiinţei sociale, alluptei, al creatorului-
bard, al ruinelor,al mormintelor, al revoluţiei etc. Satirizarea viciilor orânduirii
feudale şi evocarea realităţilor sociale constituie o altă caracteristică a
literaturii paşoptiste, scriitorii ironizând cu severitate moravurile societăţii,
condamnând cu fermitate abuzurile si nedreptăţile manifestate în epocă.

Se manifestă, în ansamblu, două tendinţe de ordin cultural şi literar:

deschiderea spre cultură şi literatura lumii, alături de revenirea spre valorile
morale şi artistice ale spiritualităţii româneşti. Scriitorii devin conştienţi că
literatura şi cultura română pot intra în universalitate doar prin valorificarea
specificului nostru naţional, a surselor tematice si de exprimare pe care le oferă
folclorul şi istoria naţională.

Din punct de vedere compoziţional, operele scriitorilor paşoptişti

împletesc romantismul cu clasicismul, iluminismul cu preromantismul, de unde
a rezultat şi o mare varietate de specii literare. Ideea naţională poate fi
considerată nucleul tematic al poeziei paşoptiste, nuanţată sub forma
ataşamentului la valorile poporului, ale pământului şi ale tradiţiilor româneşti.

Per ansamblu, literatura paşoptistă s-a dovedit a fi democratică,

naţională, educativă, ea având şi dificila sarcină de a forma un public, de a-l
modela conform idealurilor social- politice ale momentului. În numele aceleiaşi
specificităţi naţionale, s-a dus bătălia pentru o limbă unitară, cu conştiinţă clară
că existenţa acesteia e o condiţie pentru păstrarea identităţii naţionale.
Scriitorii de seamă au apărat principiul fonetic în ortografie şi, pronunţându-se
în problema neologismelor, au adoptat principiul împrumutului moderat,în
limitele necesităţilor impuse de dinamica socială şi culturală. Doctrina literară,
câta a fost, a avut un caracter hibrid, ecletic, dar asta nu i-a impiedicat pe
scriitori să aspire, conform personalităţii fiecăruia, la un frumos etern, la
totalitate şi determinare, cu convingerea că realitatea are un sens unic, care se
cere descoperit prin cuvânt.

8. Reprezentanţi pașoptişti

VASILE ALECSANDRI

Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821, Bacau d.22 august, Mircesti, jud Iasi) a
fost un poet, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român,
membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc şi a
literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a
României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

În anul 1834, împreună cu alţi tineri boieri moldoveni, printre care viitorul
domn Al.I. Cuza şi pictorul Ion Negulici, a fost trimis la studii la Paris, unde şi-a
dat bacalaureatul în anul 1835. În 1837 s-a pregătit pentru un bacalaureat în
ştiinţe, urmând cursurile Facultăţii de Inginerie, pe care nu a terminat-o. În
1838 apar primele încercări literare în limba franceză:

Zunarilla
Marie
Lesbrigands
Le petit rameau
Serata

În anul următor s-a întors în ţară şi a ocupat un post în administraţie până

în 1846. Împreună cu Costache Negruzzi a făcut o călătorie în Italia, care a
devenit motiv de inspiraţie pentru nuvela romantica “Buchetiera de la
Florenţa”. În 1840, împreună cu Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi a luat
conducerea teatrului din Iaşi şi şi-a început activitatea de dramaturg care i-a
adus cele mai constante succese. Opera sa dramatica însumează circa 2000 de
pagini, rămânând cel mai rezistent compartiment al activităţii sale literare şi va
constitui baza solidă pe care se va dezvolta dramaturgia românească în
principalele sale direcţii tehnice: comedia străină şi drama istorică. În
noiembrie s-a jucat “Farmazonul din Hârlău”, iar în februarie 1841, “Cinovnicul
şi modista”, ambele preluate după piese străine. A fost unul dintre fruntaşii
mişcării revoluţionare din Moldova, redactând împreună cu Kogălniceanu şi C.
Negruzzi “Dorinţele partidei naţionale din Moldova”, principalul manifest al
revoluţionarilor moldoveni. În 1854 apare sub conducerea sa “România
literară”, revistă la care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M.Kogălniceanu,
Al. Russo, dar şi muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu. În
1859 este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi
trimis în Franţa, Anglia şi Piemont pentru a pleda în scopul recunoaşterii Unirii.
Primeşte Premiul Academiei pentru Literatură în 1881. În 1890 bolnav de
cancer fiind, se stinge vara, la 22 august, râmanandu-i în priviri universul casei
de la Mirceşti. A fost dus la mormant intr-un car tras de patru boi. Publicate în
1868-1869, în revista Convorbiri literare, pastelurile lui Alecsandri reprezintă o
operă de maturitate, impunând o nouă specie în literatura română. Vasile
Alecsandri reprezintă un model pentru mentalitatea scriitorului paşoptist.
Opera sa se află la întretăierea romantismului cu clasicismul, ca expresie a
încercării de recuperare, într-un timp relativ scurt, a diferenţelor dintre
literatura română şi cea occidentală. Deşi sunt publicate mai târziu, pastelurile
reflectă o trăsătură a literaturii paşoptiste, coexistenţa curentelor literare
(clasicism, romantism), şi o temă specifica acestei perioade, tema naturii.

Mezul Iernii

In paduri trasnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!

Stelele par inghetate, cerul pare otelit,
Iar zapada cristalina pe câmpii stralucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârtâie sub picioare.
Fumuri albe se ridica în vazduhul scanteios
Ca inaltele coloane unui templu maiestos,
Si pe ele se aseaza bolta cerului senina
Unde luna isi aprinde farul tainic de lumina.
O! tablou maret fantastic!... Mii de stele argintii
In nemarginitul templu ard ca vecinice faclii.
Muntii sânt a lui altare, codrii organe sonoare
 Unde crivatul patrunde, scotand note-ngrozitoare.
Totul e în neclintire, fără viata, fără glas;
Nici un sbor în atmosfera, pe zapada - nici un pas;
Dar ce vad?... In raza lunii o fantasma se arata...
E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimântata!

“Mezul iernei” este un pastel reprezentativ, datorită viziunii poetice

clasiciste, a compoziţiei (alternanţa static-dinamic) şi prin faptul că înfăţişează
frumuseţea iernii, anotimp evocat în mai multe creaţii ale ciclului: Iarna, Gerul,
Viscolul, Bradul.
Tema poeziei este natura încremenită sub încleştarea gerului, care
compune tabloul „fantastic" al nopţii de iarnă. Atitudinea poetică este
admiraţia faţă de măreţia cosmică, de liniştea absolută. Impersonalitatea vocii
lirice este motivată de faptul că accentul se pune pe spectacolul naturii
contemplate, magnifică panoramă înregistrată obiectiv. Mărcile lexico-
gramaticale ale eului liric sunt minime: un verb la persona I singular, „văd, o,
interjecţie, „o!", punctele de suspensie şi propoziţii exclamative sau
interogative. Ipostaza poetică este aceea a unui spectator îndrăgostit de
natură. Titlul sugerează încremenirea naturii şi atotputernicia iernii. In
concluzie Mezul iernei de Vasile Alecsandri este un pastel reprezentativ prin
echilibru compoziţional şi claritate, tablou fantastic şi grandios al nopţii de
iarnă.

COSTACHE NEGRUZZI

Ales, în 1837, deputat de Iaşi în Obşteasca obişnuită adunare, instituită de

Regulamentul Organic, apoi ca funcţionar superior, şi ca director al
teatrului (alături de Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri), se arată pătruns
de idei liberale şi doritor de progres. În 1840 este ales primar al oraşului Iaşi. În
chiar numărul 1 al Daciei literare apare nuvela ”Alexandru Lăpuşneanul”, prima
nuvelă istorică din literatura română, o capodoperă a speciei şi un model
pentru autorii care au cultivat-o ulterior (de exemplu: Al. Odobescu). Publicată
în perioada paşoptistă, în primul număr al Daciei literare (1840), nuvela
ilustrează două dintre cele patru idei formulate de Mihail Kogălniceanu,
conducătorul revistei, în articolul-program întitulat
 Introducţie, care constituie şi manifestul literar al romantismului
românesc:
- promovarea unei literaturi originale;
- inspiraţia din istoria naţională: „Istoria noastră are destule fapte eroice,
frumoasele noastre ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de
pitoreşti şi poetice, pentru ca să putem găsi şi la noi sujeturi de scris, fără să
avem pentru aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţi".
Face parte din comitetul de direcţie al Teatrului Naţional din Iaşi, alături
de Kogălniceanu şi de Alecsandri. Negruzzi scoate revista Săptămâna. Ia parte
la mişcarea din 1848 şi mult timp rămâne retras din afacerile statului, reintrând
mai târziu ca judecător, ca membru în Divanul domnesc (1857) şi apoi, sub
domnia lui Cuza, ca director al departamentului finanţelor, ca deputat şi ca
epitrop la Sf. Spiridon. Se stinge din viaţă la 24 august 1868, şi este
înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeştii Vechi.

ALECU RUSSO

Alecu Russo a fost poet, prozator, eseist, memorialist şi critic literar român
(originar din Basarabia), ideolog al generaţiei de la 1848. Este autorul volumului
„Cântarea României”, tipărit anonim. Fără a revendica vreodată explicit
această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate
literară din istoria literaturii române. Dacă e hazardat a vorbi despre Cântarea
României ca de o lucrare colectivă, e în schimb îndreptăţită considerarea ei
drept operă în cel mai înalt grad reprezentativă pentru generaţia paşoptistă. Ea
adună principalele teme şi motive ce străbat literatura acestei perioade şi duce
la cea mai înaltă expresie retorismul romantic, modalitate stilistică tot atât de
caracteristic paşoptistă, constituindu-se într-un veritabil manifest revoluţionar.
Patria, ca temă centrală a poemului, privită în perspectiva gândirii şi
sentimentalităţii romantice paşoptiste, e prezentă sub diverse fete. Pe băncile
institutului scrie primele sale încercari literare. Majoritatea lucrărilor au fost
scrise în limba franceză şi au apărut mai tarziu în traducerea lui Alecsandri.
Russo se dovedeşte un revoltant, cu un deosebit simţ al dreptăţii şi al egalităţii,
un liberal în gândire, fiind, mai apoi, ideologul mişcării revoluţionare de la 1848
din Moldova. Adept al unui conservatorism literar şi lingvistic, fără a fi potrivnic
influenţelor apusene, înverşunat critic al „restauratorilor“ limbii, al latiniştilor şi
al „ardelenismului“, Alecu Russo vede evoluţia limbii şi a literaturii române cu o
cumpănită gândire, ţinând seama de tradiţie.

GRIGORE ALEXANDRESCU

S-a născut la Târgovişte, în anul 1810, insă rămâne orfan şi sărac, dar de
mic e deştept, cu o memorie extraordinară. Învaţă greaca şi franceza.
Ajuns la Bucureşti, este elev la pensionul Sfântul Sava. Heliade îi va publica
prima poezie ,,Miezul nopţii’’ în „Curierul Românesc”. O vreme, a fost ofiţer,
dar a demisionat (1837). Din pricina unor scrieri ( ,,Anul 1840’’ şi „Lebăda şi puii
corbului”) este întemniţat. Este ultimul fabulist autentic din literatura română,
lăsându-ne peste 40 de fabule, în care adevărul e mascat, din cauza cenzurii
autorităţilor (,,Câinele şi caţelul‘’, ,,Boul şi viţelul‘’, ,,Dreptatea leului‘’). Lui
Alexandrescu îi revine meritul de a fi consacrat în literatura română ca specii
literare autonome epistola, meditaţia și satira. ,, Alexandrescu este
incontenstabil cel mai de seamă fabulist al nostru...” ( D. Popovici).

Umbra lui Mircea.La Cozia

Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate:

Catre tarmul dimpotriva se întind, se prelungesc,
S-ale valurilor mîndre generatii spumegate
Zidul vechi al manastirei în cadenta îl izbesc.
Dintr-o pestera, din rîpa, noaptea iese, ma-mpresoara:
De pe muche, de pe stînca, chipuri negre se cobor;
Muschiul zidului se misca… pîntre iarba sa strecoara
O suflare, care trece ca prin vine un fior.
Este ceasul nalucirei; un mormînt se desvaleste,
O fantoma-ncoronata din el iese… o zaresc…
Iese… vine catre tarmuri… sta… în preajma ei priveste…
 Rîul înapoi se trage… muntii vîrful îsi clatesc.
Ascultati!… marea fantoma face semn… da o porunca…
Ostiri, taberi fara numar împrejuru-i înviez…
Glasul ei se-ntinde, creste, repetat din stînca-n stînca,
Transilvania l-aude, ungurii se înarmez.
Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute,
Si puternici legioane p-a ta margine-ai privit,
Virtuti mari, fapte cumplite îti sînt tie cunoscute,
Cine oare poate sa fie omul care te-a-ngrozit?
Este el, cum îl arata sabia lui si armura,
Cavaler de ai credintei, sau al Tibrului stapîn,
Traian, cinste a Romei ce se lupta cu natura,
Urias e al Daciei, sau e Mircea cel Batrîn?
Mircea! îmi raspunde dealul; Mircea! Oltul repeteaza.
Acest sunet, acest nume valurile-l priimesc,
Unul altuia îl spune; Dunarea se-nstiinteaza,
S-ale ei spumate unde catre mare îl pornesc.

Poezia “Umbra lui Mircea. La Cozia” de Grigore Alexandrescu a apărut în

primul număr al revistei Dacia literară, tema ei fiind evocarea trecutul istoric în
spiritul ideilor paşoptiste. Titlul poeziei este alcătuit din două părţi separate
prin punct. Prima parte a titlului indică obiectul evocării (personalitatea istorică
a domnitorului Mircea cel Bătrân), iar cea de-a doua – spaţiul în care are loc
aceasta (la mănăstirea unde se află mormântul marelui domn, dar şi unde a
fost compusă poezia -„ La Cozia’’).
Poezia este alcătuită din şaisprezece strofe cu versuri ample ce pot fi
grupate în trei secvenţe: primele 12 strofe compun prima secvenţă formată din
cadrul romantic căruia i se asociază o atmosferă misteroasă ce permite
evocarea trecutului (figura istorică a lui Mircea cel Bătrân);a doua secvenţă
(următoarele două strofe) este o meditaţie asupra războiului, iar ultima
secvenţă (strofele
XV şi XVI ) reprezintă revenirea la solemnitatea iniţială.
 Tema poeziei este lupta pentru libertatea naţională. Personalitatea
marcantă a voievodului Mircea cel Bătrân strabate veacurile, fiind un model al
demnităţii naţionale. Meditaţia este îmbogaţită cu accente de odă, fiind
preamarită personalitatea domnitorului român. Cum se intamplă de obicei, în
literatura paşoptistă elementele romantice şi clasice se împletesc. Cele
romantice sunt: sursa de inspiraţie (istoria naţionlă), tema (lupta pentru
independenţa poporului), motive specifice, folosirea arhaismelor şi a
regionalismelor (,,pântre”, ,,dezvăleşte”, ,,martur”). Elementele clasice constau
în echilibrul şi armonia compoziţionate precum şi în stilul aforistic.

NICOLAE BĂLCESCU

Născut în Bucureşti, într-o familie de mici boieri, era fiului pitarului Barbu
Petre şi al „serdăresei” Zinca Petreasca-Bălcescu. Studiază la Colegiul „Sfântul
Sava”, începând cu 1832, fiind pasionat de istorie, avându-l coleg pe Ion Ghica,
iar ca profesori, între alţii, pe Ion Heliade Rădulescu. Fiind arestat pe 13
septembrie 1848 de autorităţile Imperiului Otoman care au înăbuşit revoluţia,
reuşeşte să evadeze, plecând în Transilvania, de unde a fost expulzat apoi de
autorităţile
habsburgice. Se întoarce la Bucureşti pentru a participa la revoluţia din 11
iunie, fiind timp de două zile ministru de externe şi secretar de stat al
guvernului provizoriu instaurat de revoluţionari. Va fi de partea liberalilor,
dorind împroprietărirea ţăranilor şi vot universal. Se exilează la Paris, unde
încearcă să coaguleze forţele revoluţionare europene aflate în exil, pentru
întemeierea unei confederaţii europene. Ca istoric, marea sa operă a fost
„Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, pe care a scris-o începând cu 1849,
rămasă manuscris şi publicată de Alexandru Odobescu. Moare la Palermo de
tuberculoză la vârsta de 33 de ani.

ANDREI MUREŞANU

Andrei Mureşanu a fost un poet şi revoluţionar român din Transilvania.

Născut într-o familie de ţărani, a studiat filozofia şi teologia la Blaj, lucrând apoi
ca profesor la Braşov, începând cu 1838. A început să publice poezie în revista
„Foaia pentru minte,inimă şi literatură” . A fost printre conducătorii Revoluţiei
din 1848, participând în delegaţia Braşovului la Adunarea de la Blaj din mai
1848. Poemul său „Un răsunet” scris la Braşov pe melodia anonimă a unui vechi
imn religios (Din sânul maicii mele) şi denumit ulterior „Deşteaptă-te, române!”
, a devenit imn. Poetul continuă să scrie poezii patriotice, cu caracter social
protestatar. În ultimii ani ai vieţi traduce ,,Nopţiile lui Young’’, precum şi o bună
parte a ,, Analelor‘’. Cu timp in urmă scrisese şi o gramatica româneasca in
limba germană. În 1862, poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având
sănatatea precară, a murit în 1863 la Braşov.

9. Concluzie

În perioada paşoptistă se afirmă primii noştri scriitori moderni în cadrul

curentului naţional popular, „Dacia literară”. Apărând ideea de originalitate în
literatură, mentorul generaţiei paşoptiste dezvoltă în acelaşi timp şi spiritual
critic, exercitând, în acest fel, o influenţă hotărâtoare asupra fizionomiei culturii
româneşti de la mijlocul secolului trecut. Critica noastră – spunea Mihail
Kogălniceanu – va fi nepărtinitoare: „vom critica cartea, iar nu persoana”.
Poezia paşoptistă este o poezie socială, adaptată la momentul istoric şi chiar
politic, conformă cu idealurile de libertate şi unire ce animau sufletele
românilor de pretutindeni. Acum se afirma cu putere spiritul naţional,
încrederea în valorile tradiţionale, populare, în istoria, natura şi folclorul
românesc, care devin acum, alături de evenimentele social-politice ale
momentului, teme predilecte ale poeţilor. Ceea ce îi uneşte pe scriitorii
paşoptişti este militantismul regăsit în creaţiile literare, care se constituie în
adevărate manifeste pentru împlinirea unităţii şi independenţii naţionale,
pentru dreptate socială. Se dezvoltă astfel o poezie retorică, declamativă,
grandilocventă, cu exprimare directă a ideilor şi sentimentelor, într-un stil
avântat; cu un limbaj adecvat înţelegerii de către marea masă de cititori, în care
teme vechi precum iubirea, destinul, fericirea, moartea, se completează cu
meditaţia asupra locului omului în istorie, cu motivul conştiinţei sociale, al
luptei, al creatorului-bard, al ruinelor, al mormintelor, al revoluţiei etc.
Satirizarea viciilor orânduirii feudale şi evocarea realitaţilor sociale constituie o
altă caracteristică a literaturii paşoptiste, scriitorii ironizând cu severitatea
moravurile societaţii, condamnând cu fermitate abuzurile şi nedreptăţile
manifestate în epocă. Se manifestă, în ansamblu, doua tendinţe de ordin
cultural şi literar: deschiderea spre cultură şi literatura lumii. Scriitorii devin
conştienţi că literatura şi cultura română pot intra în universalitate doar prin
valorificarea specificului nostrum naţional, a surselor tematice şi de exprimare
pe care le oferă folclorul şi istoria naţională.
Din punct de vedere compoziţional, operele scriitorilor paşopstişti
împletesc romantismul cu clasicismul, iluminismul cu preromantismul, de unde
a rezultat şi o mare varietate de specii literare: ode, elegii, meditaţii, epistole,
satire, fabule, pasteluri, idile, sonete, balade. Ideea naţională poate fi
considerată nucleul tematical poeziei paşoptiste, nuanţată sub forma
ataşamentului la valorile poporului, ale pamântului şi ale tradiţiilor româneşti
(Gh. Asachi, “La patrie”, C.Bolliac, “O dimineaţă de Caraiman”, I.Heliade-
Radulescu, “Zburatorul”), a elogiului realizărilor poporului (Gh.Asachi, La
introducerea limbii naţionale în publica învaţătura, C.Bolliac, “La cea întâi
corabie
românească”), a prezentării trecutului ca model pentru prezent (Gr.
Alexandrescu, “Umbra lui Mircea”. “La Cozia”, I.Heliade-Radulescu, “O noapte
pe ruinele Târgoviştei”). Un loc aparte în valorificarea tematicii istorice îl ocupă
balada, o împletire de elemente epice, lirice şi dramatice, poate cea mai
complexă specie a momentului, în care, sintetizând, patetismul cu patriotismul
şi cu valorile morale, poeţii devin cântăreţi ai trecutului glorios (
D.Bolintineanu, “Muma lui Ştefan cel Mare”, Gh. Asachi, “Dochia şi Traian”). Un
alt pilon tematic îl reprezintă critica societăţii contemporane, sub forma satirei
( Gh. Alexandrescu, “Satira duhului meu”, Gh. Asachi, “Soţie de modă”) şi a
fabulei (Gr.Alexandrescu, “Câinele şi caţelul”, Gh. Asachi,” Musca şi carul”,
I.Heliade-Rădulescu, “Cumatria cioarei, cand s-a numit privighetoare”).
 Bibliografie

- http://www.referate-romana.com/referate/Mihail-
Kogalniceanu/MIHAIL KOGALNICEANU--Introductie-la-Dacia-Literara-
--re-rom.php
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Dacia_literara
- http://www.dacialiterara.ro/index.htm
- http://www.e-referate.ro/referate/Pasoptismul2007- 06-
22.html
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Negruzz i
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Muresanu
- http://articole.famouswhy.ro/literatura_romana_in_perioada_
pasoptista
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Alecsandr i
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Alecu_Russo
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Alexandrescu