STRUCTURI

Or, Whatever There Is To Know For An Exam

CURS 1
- Proiectarea clădirilor – extras din P100-1 / 2013
https://www.mlpda.ro/userfiles/reglementari/Dome
niul_I/I_22_P100_1_2013.pdf
P100 – 1 - COD DE PROIECTARE SEISMICĂ -
PREVEDERI DE PROIECTARE PENTRU CLĂDIRI
- se aplică la proiectarea seismică a clădirilor și
construcțiilor cu structuri similare acestora (de
exemplu, tribune, estacade și alte asemenea)
amplasate pe teritoriul Romaniei.
- proiectarea construcțiilor cu funcțiuni speciale (de
exemplu, centrale nucleare, platforme maritime,
poduri, baraje, diguri, coșuri de fum, turnuri de
răcire și altele asemenea) nu fac obiectul codului P
100-1.
- codul P100 cuprinde numai acele prevederi care,
împreună cu prevederile codurilor destinate
proiectării la alte tipuri de acțiuni a structurilor din
diferite materiale (beton armat, oțel, zidărie, lemn),
trebuie respectate în vederea asigurării protecției
seismice a clădirilor și construcțiilor cu structuri
similare acestora.
Prevederile codului au în vedere, în cazul acțiunii
cutremurului:
- protecția vieții și integrității fizice a persoanelor,
- menținerea fără întrerupere a desfășurării de
activități și servicii esențiale pentru viața socială și
economică
- evitarea producerii de explozii sau degajări de
substanțe periculoase;
- limitarea pagubelor materiale, etc.
- condițiile stabilite prin prezentul cod au caracter
minimal și nu sunt limitative !!
- Prevederile codului se adresează investitorilor,
proiectanților, executanților de lucrări, specialiștilor
cu activitate în domeniul construcțiilor atestați
/autorizați în condițiile legii, precum și organismelor
de verificare și control.
- Clădire - definiție
DEX on-line: CLĂDÍRE, clădiri, s. f. 1. Acțiunea de a
clădi. 2. (Concr.) Construcție la suprafață, constituită
din fundație, pereți, acoperiș etc., cu încăperi care
servesc la adăpostirea oamenilor, animalelor,
materialelor etc.
Sau
Wikipedia on-line : Prin clădire, de multe ori imobil,
se înțelege în arhitectură, construcții, inginerie sau
piață imobiliară, orice structură realizată de oameni
cu scopul adăpostirii și locuirii continue, respectiv a
menținerii unor condiții standard de lucru
neîntrerupte pentru ființele umane. ....... Clădirile
servesc mai multor nevoi sociale - în primul rând ca
adăpost de vreme, securitate, spațiu de locuit,
confidențialitate, pentru a depozita obiectele și
pentru a trăi și lucra confortabil. O clădire ca
adăpost reprezintă o diviziune fizică a habitatului
uman (un loc de confort și siguranță) și exterior (un
loc care uneori poate fi dur și dăunător).
Cerințe de performanță și condiții de îndeplinire –
extras. cap. 2 P100-1/2013
Proiectarea la cutremur urmărește satisfacerea, cu
un grad adecvat de siguranță, a următoarelor
cerințe fundamentale (niveluri de performanță):
1 – cerința de siguranță a vieții
Structura va fi proiectată pentru a răspunde acțiunii
seismice cu valoarea de proiectare, stabilit conform
capitolului 3 din P100-1, cu o marjă suficientă de
siguranță față de nivelul de deformare la care
intervine prăbuirea locală sau generală, astfel încât
viețile oamenilor să fie protejate. Valoarea de
proiectare a acțiunii seismice, considerată pentru
cerința de siguranța vieții și stabilită pe baza
prevederilor capitolului 3 din P100-1, corespunde
unui interval mediu de recurență de 225 ani
(probabilitate de depășire de 20% în 50 de ani).
2 - cerința de limitare a degradărilor
Structura va fi proiectată pentru a răspunde
acțiunilor seismice cu probabilitate mai mare de
apariție decât acțiunea seismică de proiectare, fără
degradări sau scoateri din funcțiune, ale căror
costuri să fie exagerat de mari în comparație cu
costul structurii. Acțiunea seismică considerată
pentru cerința de limitare a degradărilor
corespunde unui interval mediu de recurență de 40
ani (probabilitate de depășire de 20% în 10 de ani).
Cerințe de performanță și condiții de îndeplinire –
extras. cap. 2 P100-1/2013
- Proiectarea structurilor corespunzătoare nivelului
de protecție seismică oferită de aplicarea codului
P100-1, are în vedere un răspuns seismic cu
incursiuni în domeniul postelastic de deformare, cu
degradări specifice.
- Îndeplinirea cerințelor fundamentale stabilite
anterior se controlează prin verificările a două
categorii de stări limită:
- Starea limită ultimă ULS, asociată cu ruperea
elementelor structurale și alte forme de cedare care
pot pune în pericol siguranța vieții oamenilor.
- Starea limită de serviciu SLS, care are în vedere
dezvoltarea degrădărilor până la un nivel, dincolo de
care cerințele specifice de exploatare nu mai sunt
îndeplinite.
Starea limită ultimă ULS (prevederi specifice
ingineriei dar cu implicații și in domeniile conexe)
- sistemul structural va fi înzestrat cu capacitatea de
rezistență specificată în părțile relevante ale
codului. Acest nivel de rezistență implică
respectarea tuturor condițiilor date în cod pentru
obținerea capacității necesare de disipare de
energie (ductilitate) în zonele proiectate special
pentru a disipa energia seismică, numite zone
disipative sau zone critice.
- În proiectare se pot avea în vedere și măsuri de
ductilizare structurală mai reduse, cu sporirea
corespunzătoare a valorilor de proiectare ale
forțelor seismice, în conformitate cu prevederile
codului.
- Structura clădirii va fi verificată la stabilitatea de
ansamblu sub acțiunea seismică de proiectare.
Se vor avea în vedere atât stabilitatea la răsturnare,
cât și stabilitatea la lunecare.
- Calculul structural va lua în considerare, atunci
când sunt semnificative, efectele de ordinul 2.
- Se vor limita deplasările laterale sub acțiunea
seismică asociată stării limită ultime astfel încât :
- să se asigure o marjă de siguranță suficientă a
deformației laterale a structurii față de cea
corespunzătoare prăbușirii; în felul acesta condiția
de limitare a deformațiilor structurale exprimă o
condiție de limitare a cerințelor de ductilitate.
- să se evite riscul pe care-l poate prezenta pentru
persoane prăbușirea componentelor nestructurale;
în acest scop prinderile componentelor
nestructurale de structură trebuie să asigure
stabilitatea acestora sub acțiunea seismică de
proiectare.
Starea limită de serviciu SLS (prevederi
specifice ingineriei dar cu implicații și in domeniile
conexe)
- se va verifica dacă deplasările relative de nivel sub
acțiuni seismice asociate stării limită de serviciu sunt
mai mici decât cele care asigură protecția
elementelor nestructurale, echipamentelor,
obiectelor de valoare, etc.
Măsuri suplimentare (de ținut cont în proiectare)
- Se vor alege, pe cât posibil, amplasamente
favorabile în mediul natural și în mediul construit, cu
riscuri seismice minime. Se vor evita, ca regulă
generală, amplasamente cu proprietăți geologice și
geotehnice care pot avea influene negative majore
asupra cerințelor și răspunsului seismic structural.
- Proiectarea va urmări realizarea unei conformări
generale favorabile pentru comportarea seismică a
construcției. Aceasta implică:
- alegerea unor forme favorabile în plan și pe
verticală pentru construcție și pentru
structura ei de rezistență;
- dispunerea și conformarea corectă a
elementelor structurale și a structurii în ansamblul
ei, a componentelor de construcție nestructurale,
precum și a echipamentelor și instalațiilor montate /
adăpostite în construcție;
- evitarea interacțiunilor necontrolate, cu
eventuale efecte defavorabile, între clădirile
alturate, între elementele structurale și
nestructurale (de exemplu, între elementele
structurilor de tip cadru și pereții de umplutură,
între construcție și materialul depozitat etc).
- Construcția va fi înzestrată cu rigiditate laterală
suficientă pentru limitarea cerințelor seismice de
deplasare.
- Proiectarea va avea ca obiectiv esențial,
impunerea unui mecanism structural favorabil de
disipare de energie (mecanism de plastificare) la
acțiunea cutremurului de proiectare. ....
- Fundațiile și terenul de fundare vor prelua, de
regulă, eforturile transmise de suprastructură, fără
deformații permanente substanțiale. ... Rigiditatea
fundațiilor va fi suficientă pentru a transmite la
teren, cât mai uniform, eforturile primite la baza
suprastructurii.
- La execuția construcțiilor se vor pune în operă
materiale cu proprietățile prevăzute în proiect
având calitatea atestată conform prevederilor
legale.
- În exploatarea construcțiilor se vor adopta măsuri
de funcționare și de întreținere, care să asigure
păstrarea nediminuată a capacității de rezistență a
structurii. Starea construcției va fi urmărită continuu
în timp pentru a detecta prompt eventualele
degradări și a elimina cauzele acestora.
Proiectarea clădirilor – extras. cap. 4 P100-1 / 2013
În cap. 4 P100-1 sunt prezentate reguli generale
pentru alegerea amplasamentelor și alcătuirea de
ansamblu a clădirilor. Indicații generale pentru
alegerea modelelor și metodelor de calcul structural
la acțiuni seismice, și pentru verificarea îndeplinirii
cerințelor seismice pentru structuri și elemente
structurale.
Condiții de planificare a construcțiilor
- încadrarea noilor construcții în mediul natural și în
mediul construit se va face în așa fel încât să se evite
sporirea riscurilor implicate de efectele potețniale,
directe sau indirecte, ale unor viitoare cutremure
puternice.
- se recomandă să se limiteze densitatea de
construire, precum și numărul de persoane care pot
ocupa pe perioade lungi de timp construcțiile de tip
curent, cum sunt clădirile de locuit. Înseamnă
limitarea înălțimii acestor construcții ... se vor
asigura căi multiple de acces și de comunicare
pentru eventuala necesitate a evacuării de urgență
...
- se va limita durata situațiilor provizorii care pot
apărea în timpul executării construcțiilor, interval de
timp în care gradul de protecție structural este mai
redus și riscul apariției unor efecte grave sporește.
Condiiți privind amplasarea construcțiilor
- amplasamentele construcțiilor se vor alege, de
regulă, în zone în care structura geologică și
alcătuirea straturilor superficiale de teren permite
realizarea protecției seismice în condiții economice,
fără măsuri costisitoare.
- se va evita, ca regulă generală, amplasarea
construcțiilor pe maluri, râpe sau alte terenuri care
prezintă risc de alunecare sau surpare. În cazul în
care amplasamentele de acest fel nu se pot evita, se
vor lua măsurile necesare pentru stabilizarea
terenurilor.
- în cazurile în care amplasarea construcțiilor pe
terenuri cu proprietăți mecanice inferioare (nisipuri
cu grad mare de afânare, refulante sau lichefiabile,
maluri, umpluturi neconsolidate, etc.) nu poate fi
evitat, se vor lua măsurile necesare pentru
consolidarea terenurilor, astfel încât aceastea să
poată asigura o bun comportare seismică a
construcțiilor.
Alcătuirea de ansamblu a construcțiilor
Aspecte de bază ale concepției de proiectare :
- Proiectarea seismică urmărește realizarea unei
construcții sigure în raport cu hazardul seismic
asociat amplasamentului, care să îndeplinească, în
condiții acceptabile de cost, cerințele fundamentale
enunțate.
- Aspectele conceptuale de bază se referă la:
- simplitatea structurii;
- redundanța structurii;
- geometria structurii și a clădirii, în întregul
ei, cu considerarea modului de distribuire a
elementelor structurale, nestructurale și a maselor;
- rezistența și rigiditatea laterală, în orice
direcție;
- realizarea planșeelor ca diafragme
orizontale;
- realizarea unor fundații adecvate.
- Realizarea unei structuri simple, compacte, pe cât
posibil, simetrice, reprezintă obiectivul cel mai
important al proiectării, deoarece modelarea,
calculul, dimensionarea, detalierea și execuția
structurilor simple sunt supuse la incertitudini mult
mai mici și, ca urmare, se poate impune construcției,
cu un grad înalt de încredere, comportarea seismică
dorit.
Simplitate structurală – ca aspect conceptual de
bază a proiectării
Simplitatea structurală presupune existența unui
sistem structural continuu și suficient de puternic
care să asigure un traseu clar, cât mai direct și
neîntrerupt al forțelor seismice, indiferent de
direcția acestora, până la terenul de fundare.
Forțele seismice care iau naștere în toate
elementele clădirii sunt preluate de planșeele -
diafragme orizontale și transmise structurii
verticale, iar de la aceasta sunt transferate la
fundații și teren. Proiectarea trebuie să asigure că
nu există discontinuități în acest drum de
transmitere a forțelor.
Redundanța structurală – ca aspect conceptual de
bază a proiectării
Proiectarea seismică va urmări să înzestreze
structura clădirii cu redundanța adecvată. Prin
aceasta se asigură că:
- ruperea unui singur element, sau a unei singure
legături structurale, nu expune structura la
pierderea stabilității;
- se realizează un mecanism de plastificare cu
suficiente zone plastice, care să permită exploatarea
rezervelor de rezistență ale structurii și o disipare
avantajoasă a energiei seismice.
Geometria (configurația) structurii – ca aspect
conceptual de bază a proiectării
- Proiectarea seismică va urmări realizarea unei
structuri cât mai regulate, distribuite cât mai
uniform în plan, permițând o transmitere directă și
pe un drum scurt a forțelor de inerție aferente
maselor distribuite în clădire.
- Structura trebuie să prezinte, pe cât posibil, și
uniformitate pe verticala construcției, urmărindu-se
să se elimine apariția unor zone sensibile, în care
concentrarea unor eforturi sau deformații plastice
excesive ar putea produce ruperi premature.
- Prin alegerea unei forme avantajoase a
construcției, printr-o distribuție adecvată a maselor,
a rigidității și a capacității de rezistență laterale a
structurii se va urmări reducerea în cât mai mare
măsură a excentricităților care pot favoriza
torsiunea de ansamblu.
Rigiditate și rezistență la translație pe două
direcții – ca aspect conceptual de bază a proiectării
- Întrucât acțiunea orizontală a cutremurelor se
manifestă bidirecțional, elementele structurale vor
fi dispuse în plan într-un sistem ortogonal, în măsură
să ofere caracteristici de rezistență și de rigiditate
suficiente în două direcții. Sistemele structurale pot
fi diferite în cele două direcții.
- Rigiditatea laterală va fi suficientă pentru limitarea
deplasărilor orizontale, astfel
încât efectele de ordinul 2 și degradările
construcției să poată fi controlate.
- La clădirile etajate se recomandă utilizarea
soluțiilor cu rigiditate laterală sporită, prin
prevederea unor pereți structurali pe toată
înălțimea clădirilor, în toate cazurile în care
necesitatea funcională a unor spații libere sau forma
construciei nu impiedică introducerea lor.
Rigiditate și rezistență la torsiune – ca aspect
conceptual de bază a proiectării
- Structura trebuie să fie înzestrată cu suficientă
rigiditate și rezistență la torsiune pentru a limita
manifestarea unor mișcări de răsucire în ansamblu a
construcției, care ar putea spori periculos eforturile
și deplasările orizontale ale clădirilor. Soluția cea
mai eficientă pentru aceasta este dispunerea
adecvată a unor elemente suficient de
rigide și rezistente pe perimetrul construcției.
Acțiunea de diafragmă a planșeelor – ca aspect
conceptual de bază a proiectării
- Într-o construcție corect alcătuită pentru preluarea
încărcărilor seismice, planșeele
joacă un rol esențial prin:
- colectarea forțelor de inerție și
transmiterea lor la elementele verticale ale
structurii;
- acțiunea de diafragmă orizontală, care
asigură angajarea solidară, coordonată, a
elementelor verticale în preluarea forțelor seismice
orizontale.
- Alcătuirea diafragmelor, indiferent de materialul
din care sunt realizate, trebuie să asigure într-un
grad înalt îndeplinirea rolurilor de mai sus.
Realizarea unei fundații (infrastructuri) adecvate
– ca aspect conceptual de bază a proiectării
- Alcătuirea fundațiilor construcției și a legăturii
acesteia cu suprastructura trebuie să asigure
condiția ca întreaga clădire să fie supus unei excitații
seismice cât mai uniforme.
Condiții referitoare la masele construcțiilor – ca
aspect conceptual de bază a proiectării
- în vederea reducerii efectelor nefavorabile
datorate poziționării neregulate a maselor, se va
urmări dispunerea cât mai uniform a încărcărilor
gravitaționale pe planșee, atât în plan, cât și pe
verticală.
- în vederea reducerii forțelor de inerție seismice
care acționează asupra construcțiilor se va urmări
realizarea de construcții cu mase cât mai mici.
Condiții pentru evaluarea regularității structurale
- În vederea proiectării seismice construcțiile se
clasifică în construcții cu structuri regulate sau
neregulate.
Criterii pentru regularitatea structurală în plan
- Construcția trebuie să fie aproximativ simetrică în
plan în raport cu 2 direcții ortogonale, din punct de
vedere al distribuției rigidității laterale, al
capacităților de rezistență și al maselor.
- Construcția are formă compactă, cu contururi
regulate. Dacă construcția prezintă retrageri în plan
la un anumit nivel (margini retrase sau colțuri
intrânde), clădirea se consideră că prezintă
suficientă regularitate dacă aceste retrageri nu
afectează rigiditatea în plan a planeșului și dacă
pentru fiecare retragere, aria cuprinsă între conturul
planeșului și înfășurătoarea poligonală convexă
(circumscrisă) a planșeului nu depășește 10% din
aria planșeului.
- Dacă forma în plan este neregulată, cu
discontinuități care pot produce eforturi
suplimentare semnificative, se recomandă
tronsonarea construcției prin rosturi seismice, astfel
ca pentru fiecare tronson în parte să se ajungă la o
formă regulată cu distribuții avantajoase ale
volumelor, maselor și rigidităților.
Criterii pentru regularitatea structurală în plan
- La clădirile etajate, la nivelurile unde se realizează
reduceri de gabarit, acestea se vor realiza pe
verticala elementelor portante (stâlpi, pereți). Se
vor evita, de regulă, rezemările stâlpi pe grinzi,
acestea fiind acceptate numai în cazul stâlpilor cu
încărcări mici de la ultimele 1 – 2 niveluri ale
clădirilor etajate.
- Rigiditatea planșeelor în planul lor să fie suficient
de mare în comparație cu rigiditatea laterală a
elementelor structurale verticale, astfel încât
deformația planșeelor să aibă un efect neglijabil
asupra distribuției forțelor orizontale între
elementele structurale verticale.
- O construcție poate fi considerată regulată, cu o
sensibilitate moderată la torsiune de ansamblu,
dacă deplasarea maximă înregistrată pe perimetrul
construcției în combinația seismică de proiectare, în
direcția forței, nu depășește cu mai mult de 35%
media deplasărilor maxime și minime.
Criterii pentru regularitatea structurală pe
verticală
- Sistemul structural se dezvoltă monoton pe
verticală, fără variații semnificative de la nivelul
fundației până la vârful clădirii. Se accept retrageri
graduale pe înălțimea clădirii dacă acestea nu
depășesc, la oricare nivel, 20% din dimensiunea de la
nivelul imediat inferior.
- Structura nu prezintă, la nici un nivel, reduceri de
rigiditate lateral mai mari de 30% din rigiditatea
nivelului imediat superior sau imediat inferior
(structura nu are niveluri flexibile).
- Structura nu prezintă, la nici un nivel, o rezistență
laterală mai mică cu mai mult de 20% decât cea a
nivelului situat imediat deasupra sau dedesubt
(structura nu are niveluri slabe din punct de vedere
al rezistenței laterale).
Criterii pentru regularitatea structurală pe
verticală
- Dacă dimensiunile elementelor structurale se
reduc de la bază către vârful structurii, variația
rigidității și a rezistenței laterale trebuie să fie
uniformă, fără reduceri brute de la un nivel inferior
la un nivel superior.
- Masele aplicate pe construcție sunt distribuite
uniform. Aceasta înseamnă că la nici un nivel masa
aferentă nu este mai mare cu mai mult de 50% decât
masele aplicate la nivelurile adiacente. Se
exceptează de la această regulă situația în care
masele suplimentare sunt concentrate la baza
structurii.
- Structura nu prezintă discontinuități pe verticală
care să devieze traseul forțelor către fundații.
Prevederea se referă atât la devierile în același plan
al structurii, cât și la devierile dintr-un plan în alt
plan vertical al construcției.
CURS 2
Proiectarea preliminară a clădirilor – extras din
CR6-2013
https://www.mlpda.ro/userfiles/reglementari/Dome
niul_V/V_9_3_CR_6_2013.pdf
Cod de proiectare pentru structuri din zidărie,
indicativ CR 6 – 2013
Bazele proiectării (cap.2)
Cerințe generale ale proiectării
- Proiectarea clădirilor cu pereți structurali din
zidărie, precum și a tuturor părților / elementelor de
construcție din zidărie, indiferent de tipul
construcției în care se află (de exemplu pereți
nestructurali din zidărie, panouri de zidărie
înrămată în cadre de beton armat sau oțel, elemente
atașate fațadelor, coșuri de fum și de ventilație, etc.)
va urmări satisfacerea tuturor cerințelor
(obiectivelor) investitorilor și ale societății, în
condițiile specifice de mediu natural și construit ale
amplasamentului, pe toată durata de exploatare
prevăzută prin tema de proiectare și în limitele unui
efort tehnic și economic rezonabil pentru categoria
de importanță a clădirii.
- Siguranță structurală, în exploatare și durabilitatea
construcției : ... se obține prin :
- adoptarea unei concepții de proiectare
arhitectural-structurală de ansamblu favorabilă din
punct de vedere al optimizării răspunsului clădirilor
în toate situațiile de proiectare și pentru toate
cerințele privind rezistența și stabilitatea.
- calculul și dimensionarea subansamblurilor
/ elementelor structurale și nestructurale cu modele
și metode de calcul adecvate pentru fiecare situație
de proiectare, cu respectarea tuturor prevederilor
din prezentul Cod, din P 100-1 și din reglementările
tehnice conexe;
- execuția structurii și a celorlalte părți /
elemente nestructurale ale construcției în totală
conformitate cu prevederile proiectului .
Bazele proiectării (cap.2)
Cerințe generale ale proiectării – Condiții tehnice
privind rezistența și stabilitatea structurilor /
elementelor de zidărie
- condiția de rezistență
- condiția de stabilitate
- condiția de rigiditate
- condiția de ductilitate
Condiția de rezistență :
- Pentru clădirile cu structuri din zidărie și pentru
toate părțile / elementele de construcție din
zidărie, structurale și nestructurale, condiția de
rezistență pentru situația de proiectare persistentă
și pentru situația de proiectare tranzitorie este
satisfăcută dacă, în secțiunile cele mai solicitate,
capacitatea de rezistență a elementelor respective
depășește solicitările provenite din gruparea
fundamentală de încărcări.
- Pentru situația de proiectare seismică condiția de
rezistență este satisfăcută numai dacă, împreună cu
condiția anterioară de mai sus, sunt indeplinite și
prevederile specifice stabilite în P 100-1, cap.8
(pentru pereții structurali) și cap.10 (pentru pereții
nestructurali și panourile de zidărie înrămate și
pentru celelalte elemente nestructurale).
Condiția de stabilitate :
Stabilitatea de ansamblu a clădirilor cu structura din
zidărie va fi asigurată prin:
a. măsuri adecvate pentru evitarea riscului natural
de alunecare în cazul clădirilor amplasate pe
terenuri în pantă;
b. dimensionarea pentru evitarea riscului de
răsturnare a clădirii datorită forțelor orizontale
permanente (impingerea masivului) sau seismice;
c. asigurarea rigidității spațiale a clădirii prin
măsurile prevăzute la Cap.5.
Stabilitatea local a tuturor tipurilor de pereți din
zidărie va fi asigurată prin:
a. rigidizări / prinderi / rezemări conform
prevederilor de la Cap.6;
b. limitarea eforturilor unitare de compresiune in
pereții structurali ținând seama de efectele
flambajului și ale excentricităților de aplicare a
încărcărilor.
Condiția de rigiditate:
Clădirile cu structuri din zidărie și toate părțile /
elementele de construcție din zidărie, vor avea
rigiditate suficientă astfel încât:
a. pentru toate situațiile de proiectare, să fie
satisfăcute cerințele specifice de limitare a
degradărilor;
b. să se evite pericolul de ciocnire cu clădirile /
tronsoanele alăturate în situația de proiectare
seismică.
Condiția de ductilitate :
Condiția de ductilitate pentru pereții structurali din
zidărie se referă la situația de proiectare seismică și
are ca scop:
a. asigurarea unei capacități suficiente de rotire
plastică în secțiunile de la baza montanților și, dacă
este cazul, în riglele de cuplare, fără reducerea
semnificativă a capacității de rezistență;
b. reducerea, prin dimensionare și detaliere
constructivă, a probabilității de producere a
ruperilor cu caracter fragil (ruperea pe secțiune
inclinată din forță tăietoare, de exemplu.
Proiectarea preliminară arhitectural - structurală a
clădirilor etajate curente :
- Stabilirea formei generale a clădirii în plan şi în
elevaţie;
- Proiectarea preliminară a suprastructurii verticale
(ansamblul elementelor structurale – pereți, stâlpi);
- Proiectarea preliminară a planşeelor;
- Proiectarea preliminară a infrastructurii.
Proiectarea preliminară arhitectural - structurală
reprezintă o etapă necesară pentru toate situațiile
de proiectare ...
În procesul de proiectare preliminară, alegerea
configurației de ansamblu a clădirii este atribuţia
principală a arhitectului.
Concepţia structurii revine inginerului de structuri
dar nu poate fi independent de cerinele funcţionale
şi de imagine arhitecturală formulate de investitor şi
de arhitect – cap. 5.1. aliniat 3 din CR6-2013
Principii generale de alcătuire arhitectural -
structurală a clădirilor etajate cu pereţi
structurali din zidărie
- Clădirile cu pereţi structurali din zidărie vor fi
alcătuite astfel încât să se realizeze un ansamblu
spaţial unitar format din:
- elemente verticale: pereţi structurali,
dispuşi pe două direcţii neparalele;
- elemente orizontale: planşee care, de
regulă, vor fi rigide în plan orizontal.
- Caracterul spaţial unitar al structurii din zidărie se
va obţine prin:
(A) legături între pereţii structurali de pe
cele două direcţii principale, la colţuri, intersecţii şi
ramificaţii, care se vor realiza prin:
a. ţeserea zidăriei conform prevederilor din
reglementrile tehnice în vigoare;
b. armături dispuse în rosturile orizontale;
c. stâlpişori de beton armat turnaţi în ştrepii
zidăriei;
d. continuitatea betonului şi armăturilor din
centuri sau stratul median al ZIA (zidărie cu inimă
armată).
(B) Legături între planşee şi pereţii
structurali care se vor realiza după cum urmează:
a. la pereţii din zidărie nearmată (ZNA): prin
centuri de beton armat turnate pe toţi pereţii;
b. la pereţii din zidărie confinată (ZC): prin
înglobarea / ancorarea armăturilor din stâlpişori în
sistemul de centuri de la fiecare planşeu;
c. la pereţii din zidărie cu inimă armată (ZIA):
prin înglobarea / ancorarea armăturilor
din stratul median al peretelui în sistemul de centuri
de la fiecare planşeu.
Se vor lua toate măsurile necesare pentru
menținerea conlucrării spațiale între
subansamblurile structurale verticale și orizontale
pentru toate situațiile de proiectare și, mai ales, în
stadiile avansate de solicitare sub efectul
cutremurelor severe (de exemplu, împiedicarea
prăbușirii progresive).
În faza de proiectare preliminară
arhitectural-structurală a clădirilor din zidărie se va
urmări ca forma în plan şi volumetria clădirii,
distribuţia spaţiilor, amplasarea şi alcătuirea
pereţilor structurali să fie astfel alese încat să se
obţină regularitate în plan şi pe verticală.
Alcătuirea clădirilor în plan:
- Se recomandă adoptarea unor partiuri compacte,
cu simetrie geometrică (dată de forma în plan) şi cu
simetrie mecanică (rezultată din dispunerea în plan
a pereţilor structurali) sau cu disimetrii limitate.
- Aria planşeului va fi menţinută, de regulă,
constantă la toate nivelurile clădirii. Se pot accepta
reduceri de arie, de la un nivel la nivelul imediat
superior, de circa 10 - 15% cu condiţia ca traseul de
scurgere a încărcărilor către fundaţii să nu fie
întrerupt.
- Rezistenţa şi rigiditatea structurii vor fi
aproximativ egale pe cele două direcţii principale ale
clădirii şi vor fi menținute aproximativ constante pe
toată înălţimea clădirii. Se recomandă ca diferenţa
între valorile respective, să nu depăşească, la fiecare
nivel, 25% iar în elevaţie eventualele reduceri de
rezistenţă şi de rigiditate să fie ≤ 20%.
- Reducerile de rezistenţă şi / sau de rigiditate se vor
realiza prin scăderea: densităţii zidurilor;
grosimii zidurilor; rezistenţei zidăriei la
compresiune.
Criterii de regularitate în plan:
- Sistemul structural va fi simplu, continuu, va avea
suficientă capacitate de rezistenţă şi rigiditate şi va
asigura un traseu direct şi neîntrerupt al forţelor
verticale şi orizontale, până la terenul de fundare.
- Clădirile cu pereţi structurali din zidărie vor fi
considerate cu regularitate geometrică şi structural
în plan dacă:
- forma în plan satisface următoarele condiţii:
- este aproximativ simetrică în raport
cu 2 direcții ortogonale;
- este compactă, cu contururi regulate
şi cu un număr redus de colţuri intrânde;
-eventualele retrageri / proeminenţe
în raport cu conturul curent al planşeului nu
depăşesc, fiecare, cea mai mare dintre
valorile: 10% din aria planeului sau 1/5 din
dimensiunea laturii respective.

- Clădirile cu pereţi structurali din zidărie vor fi
considerate cu regularitate geometrică şi
structural în plan dacă: (continuare)
- dispunerea în plan a pereţilor structurali
satisface următoarele condiţii:
- nu există disimetrii importante ale
capacităţilor de rezistenţă şi/sau ale
încărcărilor permanente în raport cu axele
principale ale clădirii;
- distanţa între centrul de greutate
(CG) şi centrul de rigiditate (CR) nu depăşeşte
0.1L, unde L este dimensiunea clădirii pe
direcţia perpendiculară direcţiei de calcul.
- rigiditatea planşeelor în plan orizontal este
suficient de mare încât să fie asigurată
compatibilitatea deplasărilor laterale ale pereţilor
structurali sub efectul forţelor orizontale.
- Clădirile cu pereţi structurali din zidărie vor fi
considerate cu regularitate geometrică şi structural
în elevaţie dacă:
- înălţimile nivelurilor adiacente sunt egale
sau variază cu cel mult 20%;
- pereţii structurali au, în plan, aceleaşi
dimensiuni la toate nivelurile supraterane sau
prezintă variaţii care se încadrează în următoarele
limite:
- reducerea lungimii unui perete faţă
de nivelul inferior nu depăşeşte 20%;
- la clădirile cu nniv ≥ 3, pentru fiecare
direcţie principală, reducerea ariilor nete
totale de zidărie la nivelurile superioare nu
depăşeşte 20% din aria zidăriei de la parter
pe direcţia respectivă; dacă se reduc
simultan ariile de zidărie pe ambele direcţii
principale, reducerea totală nu depăşeşte
30% din aria total de zidărie de la parter.
- clădirea nu are niveluri "slabe" (care
au rigiditate şi/sau capacitate de rezistenţă
mai mică decât cele ale nivelurilor superioare
ca urmare a suprimării unui perete).
- în cazul clădirilor fundate direct pe
terenuri dificile se vor adopta numai alcătuiri
arhitectural-structurale care asigură
regularitate geometrică în plan şi în elevaţie.
- Separarea clădirii în tronsoane (proiectarea
preliminară a clădirilor - stabilirea formei generale a
clădiri):
- Separarea clădirii în tronsoane se va face în
următoarele condiţii:
- lungimea clădirii depăşeşte valorile
maxime (vezi şi slide următoare);
- forma în plan are neregularităţi care
depăşesc limitele (vezi desen de mai sus);
- terenul pe care este amplasată
clădirea prezintă neregularităţi (de
stratificaţie, de consistenţă, umpluturi locale,
etc.).
- Rapoartele principalelor dimensiuni ale
tronsoanelor rezultate prin fragmentarea clădirii
cu rosturi se vor încadra în limitele:
- înălţime / lăţime ≤ 1.5, indiferent de
zona seismică;
- lungime / lăţime ≤ 4.0. pentru
clădirile situate în zonele seismice cu ag ≤
0.20g şi ≤ 3.0 în zonele seismice cu ag ≤
0.25g.
- Rosturile de separaţie între clădirile /
tronsoanele adiacente se vor proiecta în funcţie de
rolul în structură, după cum urmează:
- rosturi complete, care traversează
atât suprastructura, cât şi infrastructura -
rosturi de tasare, care au rolul de a limita
eforturile din structură datorate
neuniformitii terenului de fundare şi/sau
valoarea tasărilor clădirii în cazul fundării pe
terenuri dificile.
- rosturi parţiale, care se realizează
numai în suprastructură:
 - rosturi seismice, care au rolul de a
elimina sau de a reduce efectele torsiunii de
ansamblu în cazul clădirilor cu forme
complexe în plan; în cazul clădirilor cu
lungime totală mare, rosturile seismice vor
traversa şi fundaţiile pentru a evita
nesincronismul mişcării seismice la fundaţiile
situate la distanţe relative mari.
- rosturi de contracţie – dilatare, care
au rolul de a limita eforturile care pot rezulta
din variaţiile de temperatură sau ca efect al
fenomenelor reologice specifice zidăriei /
betonului (curgerea lenta a materialului,
deformarea în timp a materialelor solide sub
acțiunea forțelor exterioare, etc.).

- Separarea clădirii în tronsoane (proiectarea

preliminară a clădirilor - stabilirea formei generale a
clădiri):
- rosturile se vor realiza prin dublarea
pereţilor structurali, vor fi plane şi vor separa
complet atât elementele structurale, cât şi
elementele nestructurale ale clădirii.
- dimensiunea spaţiului liber dintre
elementele de construcţie ale tronsoanelor
adiacente va fi stabilit prin calcul.
- închiderea spaţiului liber dintre tronsoane
se va face cu materiale sau dispozitive care nu
impiedică mişcarea relativă a tronsoanelor alăturate,
sunt impermeabile la apă şi la aer, nu permit
propagarea focului şi sunt acceptabile din punct de
vedere al aspectului. Aceste materiale trebuie să
aibă o durabilitate comparabilă cu durata de viaţă
proiectată a structurii. Nu se permite închiderea
rostului cu tencuială.
- Condiţii privind dimensiuniale clădirilor:
- Dimenisiuni în plan:
- Pentru clădirile cu pereţi structurali
din zidărie fundate pe terenuri normale,
lungimea maximă a tronsoanelor va fi de
50.0 m. Pentru clădirile cu pereţi structurali
din zidărie fundate pe terenuri dificile de
fundare lungimile tronsoanelor poate fi mai
mică (de 50m), şi se stabileşte conform cu
reglementările tehnice aferente.
- Dimenisiuni în elevaţie:
Numărul maxim de niveluri nniv peste
secţiunea de încastrare şi valoarea minimă
constructivă asociată a densităţii pereţilor
structurali p% se limitează funcţie de:
- acceleraţia seismică de proiectare la
amplasament ag
- clasa de importanţă - expunere la
cutremur a clădirii, stabilită conform P 100-1;
- tipul / alcătuirea zidăriei (ZNA, ZC,
ZC+AR, ZIA);
tipul elementelor pentru zidărie
(argilă arsă sau BCA) şi grupa elementelor
din argilă arsă (1,2,2S).
- Proiectarea preliminară a pereţilor structurali
pentru clădirile etajate curente:
- Alegerea sistemului de pereţi structurali se
va face astfel încât să realizeze, concomitent,
satisfacerea următoarelor categorii de cerinţe:
funcţionale, stabilite de investitor: dimensiunile
spaţiilor libere, înălţimea de nivel, tipul circulaţiilor,
etc.; cerinţe de confort; cerinţe de siguranţă
structurală.
- Structurile cu pereţi deşi (sistem
fagure) sunt definite prin următorii
parametri geometrici:
a. înălţimea de nivel ≤ 3,50 m;
b. distanţele maxime între pereţi, pe
cele două direcţii principale ≤5,00 m;
c. aria celulei formată de pereţii de pe
cele două direcţii principale ≤25,0 mp.
- Structurile cu pereţi rari (sistem
celular), sunt definite prin următorii
parametri geometrici:
a. înălţimea de nivel ≤ 4,00m;
b. distanţele maxime între pereţi, pe
cele două direcţii principale ≤ 9,00 m;
c. aria celulei formată de pereţii de pe
cele două direcţii principale ≤ 75,0 mp.
- Structuri mixte (dual) la care pereţii
structurali conlucrează cu cadre din beton
armat pentru preluarea forțelor seismice.
 - Alegerea tipului de zidărie – se va face cu
respectarea condițiilor din P100-1 tab. 8.8 și 8.9 (vezi
tabelele de mai sus) în funcție de: numărul de nivele
supraterane (nniv), regularitatea structurală, grupa
elementelor structurale, accelerația seismică pe
amplasament, nu se vor neglija posibilitățile
tehnologice de execuție.
- zidăria nearmată (ZNA)
- zidăria armată (ZC, ZC+AR, ZIA) – detalii
privind tipurile de zidărie sunt prezentate în cursul
următor.
- Goluri în pereții de zidărie: stabilirea
dimensiunilor golurilor pentru uși și ferestre și
amplasarea acestora în pereții structurali de zidărie
se face cu respectarea cerintelor: funcționale, de
plastica fațadelor și structurale.
Cerințele structurale vor avea în vedere:
- evitarea reducerii exagerate a rezistenței și
rigidității unor pereți structurali;
- obținerea ariilor de zidărie aproximativ egale pe
direcțiile principale ale clădirii;
- satisfacerea cerințelor de rezistență și ductilitate
pentru plinurile dintre goluri.
(pentru a satisface cerințele de mai sus, raportul
între ariile în plan ale golurilor de uși și ferestre și
ariile plinurilor de zidărie și dimensiunile minime ale
șpaleților între goluri este limitat – vezi tabel de mai
sus)
- Golurile de uși și ferestre vor fi, de regulă,
dispuse pe aceeași verticală la toate nivelurile.
Poate fi acceptată dispunerea alternantă cu
respectarea unor distanțe care să permită
transmiterea încărcărilor printr-un sistem tip grindă
cu zăbrele.
- Grosimea pereţilor de zidărie: grosimea
pereţilor exteriori şi interiori, structurali sau
nestructurali şi a panourilor de zidărie înrămate în
cadre prevăzut în proiect va fi egal cu cea mai mare
valoare rezultată din calculele de specialitate pentru
satisfacerea simultană a următoarelor cerinţe:
- siguranţă structurală;
- izolare termică / economie de
energie;
- izolare fonică;
- protecţie la foc.
- Grosimea de calcul a pereţilor se va lua
egală cu grosimea efectivă a zidăriei netencuite.
- Arii de zidărie şi cerinţe privind geometria
pereţilor:
- lungimea minimă (lmin) a şpaleţilor
adiacenţi golurilor de uşi şi de ferestre se limitează,
în funcţie de cea mai mare înălţime a golurilor
adiacente (hgol) sau în funcție de grosimea
peretelui (t), după cum urmează:
- pentru zidăria nearmată (ZNA):
a. şpaleţi de capăt la pereţii de faţadă
şi interiori: lmin = 0,6 * hgol ≥ 1,20 m
b. spaleţi intermediari la pereţii de
faţadă şi interiori: lmin = 0,5 hgol ≥ 1,00 m
- pentru zidăria confinată (ZC sau
ZC+AR):
a. şpaleţi de capăt la pereţii de faţad
şi interiori: lmin = 0,5 hgol ≥ 1,00 m
b. spaleţi intermediari la pereţii de
faţadă şi interiori: lmin = 0,4 hgol ≥ 0,80 m
- pentru zidăria cu inimă armată (ZIA):
lmin = 3t unde t este grosimea totală a
peretelui.
 - poziţiile golurilor de dimensiuni mari
vor fi stabilite încât să nu conducă la
reducerea rigidităţii şi a rezistenţei
planşeelor şi să asigure transferul forţelor
orizontale la pereţii structurali fără
concentrări importante de eforturi. În acest
scop, se va evita poziţionarea golurilor la
colţurile planşeelor, lângă pereţii de contur
sau alăturarea mai multor goluri.

- Arii de zidărie şi cerinţe privind geometria

pereţilor:
- raportul ρ între ariile în plan ale golurilor de
uşi şi ferestre şi ariile plinurilor de zidărie va fi
limitat la valorile din tabelul 8.11 (din P100-1).
Pentru determinarea raportului ρ se iau în
considerare numai elementele verticale cu
continuitate până la fundaţii şi care au dimensiuni
cel puţin egale cu valorile minime.
- Reguli de proiectare specifice pentru construcţii cu
pereţi structurali din zidărie:
- Se recomandă ca dimensiunile în plan ale
plinurilor de zidărie, între goluri sau până la capătul
peretelui, să fie multiplu de 1/2 din lungimea
elementului pentru zidărie.
- În cazul zidăriilor cu înălţimea de referință a
rândului ≥ 200 mm, înălţimea panoului de zidărie,
între centurile de beton armat, va fi un multiplu
întreg al înălţimii rândului.

- grosimea minimă a pereţilor structurali

pentru cerinţa de siguranţă structurală, indiferent
de materialul elementelor din care este executată
zidăria va fi 240 mm.
- pentru satisfacerea celorlalte cerine
eseniale, grosimile pereţilor se vor stabili conform
reglementărilor specifice în vigoare.
- indiferent de rezultatele calculelor de
rezistenţă, raportul între înălţimea etajului (het) şi
grosimea peretelui structural (t) trebuie să satisfacă
urmtoarele condiţii:
- zidărie nearmată (ZNA) het / t ≤ 12;
- zidărie confinată (ZC) şi zidărie cu
inimă armată (ZIA) het / t ≤ 15.
Prevederi referitoare la stâlpișori
- La toate clădirile cu pereţi structurali din
zidărie simplă (ZNA) cu elemente din argilă
arsă şi din BCA , se vor prevedea, ca măsură
constructivă, stâlpiori de beton armat în
următoarele poziţii:
a. pentru zonele seismice cu ag ≤
0,15g, la toate colţurile exterioare şi intrânde
de pe conturul construcţiei (SC1).
b. pentru zonele seismice cu 0,15g <
ag ≤ 0,25g la toate colţurile exterioare şi
intrânde de pe conturul construcţiei (SC1) şi
la casa scării (SC2).
- La clădirile cu pereţi structurali din zidărie
confinată (ZNA) cu elemente din argilă arsă şi
din BCA , se vor prevedea, ca măsură
constructivă, stâlpiori de beton armat în
următoarele poziţii:
a. la toate colţurile exterioare şi
intrânde de pe conturul construcţiei (S1);
b. la capetele libere ale fiecărui
perete;
c. de ambele părţi ale oricărui gol (S3)
cu suprafaţa ≥ 2,5 mp în zonele seismice cu
ag ≤ 0,20g şi de ambele părţi ale oricărui gol
cu suprafaţa ≥ 1,5 mp în zonele seismice cu
ag ≥ 0,25g; golurile cu dimensiuni mai mici
vor fi mărginite cu stâlpişori dacă necesitatea
acestora rezultă din calcule sau din cerinţa
următoare;
d. în lungul peretelui (S2), astfel încât
distanţa între axele stâlpişorilor să nu
depăşească: (i) 5.0 m în cazul structurilor cu
pereţi deşi (sistem fagure) şi (ii) 4.0 m în
cazul structurilor cu pereţi rari (sistem
celular);
e. la intersecţiile pereţilor, dacă cel
mai apropiat stâlpişor amplasat conform
regulilor de mai sus se află la o distanţă mai
mare de 3t unde t este grosimea peretelui;
f. în toţi spaleţii care nu au lungimea
minimă (vezi dimensiunile mai sus);
g. stâlpişorii vor fi executaţi pe toată
înălţimea construcţiei;
h. secţiunea transversală a
stâlpişorilor de beton armat va satisface
următoarele condiţii: aria secţiunii
transversale ≥ 625cmp şi latura minimă ≥
25cm;
i. Prevederi referitoare la armare.
Prevederi referitoare la centuri
- La toate clădirile cu pereţi structurali din zidărie
(ZNA, ZC, sau ZIA) indiferent de zona seismică, se
vor prevedea centuri de beton armat în planul
pereţilor:
- la nivelul fiecărui planşeu, indiferent de
materialul din care este realizat. (beton armat sau
lemn) şi de tehnologia de realizare a acestuia;
- în poziţie intermediară, la construcţiile
etajate cu pereţi rari (sistem celular) şi la
construciile tip “sală/hală” ai căror pereţi structurali
au înălţimea > 3,20 m, în zonele seismice cu ag ≥
0,15 g, sau > 4,00 m - în zonele seismice cu ag =
0,10g.
 - în cazul clădirilor cu mansardă sau cu pod
necirculabil şi cu şarpantă din lemn se vor prevedea
centuri la partea superioară a tuturor pereţilor care
depăşesc nivelul ultimului planşeu.
- centurile prevăzute vor fi continue pe toată
lungimea peretelui şi vor alcătui contururi inchise.
Centurile de la nivelul planşeelor curente şi cele de
la acoperiş nu vor fi întrerupte de goluri de uşi şi
ferestre cu excepţia situaţiilor:
a. centura planşeului curent, în dreptul casei
scării, cu condiţia să se prevadă: stâlpișori din beton
armat la ambele margini ale golului şi o
centură-buiandrug, la podestul intermediar, legat de
cei doi stâlpișori;
b. centura peste zidul de la mansardă, în
dreptul lucarnelor, cu condiţia să se prevadă:
stâlpișori de beton armat la ambele margini ale
golului, cu armăturile longitudinale ancorate
corespunzător în centura planşeului inferior, centură
peste parapetul de zidărie al ferestrei, legat de cei
doi stâlpişori.
- centurile prevăzute vor fi continue pe toată
lungimea peretelui şi vor alcătui contururi inchise.
Centurile de la nivelul planşeelor curente şi cele de
la acoperiş nu vor fi întrerupte de goluri de uşi şi
ferestre cu excepţia situaţiilor:
a. centura planşeului curent, în dreptul casei
scării, cu condiţia să se prevadă: stâlpiori din beton
armat la ambele margini ale golului şi o
centură-buiandrug, la podestul intermediar, legat de
cei doi stâlpișori;
b. centura peste zidul de la mansardă, în
dreptul lucarnelor, cu condiţia să se prevadă:
stâlpiori de beton armat la ambele margini ale
golului, cu armăturile longitudinale ancorate
corespunzător în centura planşeului inferior, centură
peste parapetul de zidărie al ferestrei, legat de cei
doi stalpişori.
- Se recomandă ca întreruperea centurilor de la casa
scării, să fie prevăzută numai
pentru clădirile din zonele seismice cu ag ≤ 0,20g.
- Secţiunea transversală a centurilor de beton armat
va satisface următoarele condiţii:
- aria secţiunii transversale ≥ 500cmp, cu
respectarea următoarelor dimensiuni:
a. lăţimea ≥ 25 cm, dar mai mare de 2/3 din
grosimea peretelui;
b. înălţimea mai mare decât grosimea plăcii
planşeului pentru pereţii interiori şi decât dublul
acesteia pentru pereţii de pe conturul clădirii şi de la
casa scării.
Referitor la absorbia de apă – la punerea în operă
a zidăriilor
- Capacitatea elementelor pentru zidărie de a
absorbi apa din mortar şi/sau din mediul ambiant
influenţează în mare măsură rezistenţele mecanice
ale zidăriei precum şi durabilitatea acesteia. La
executarea zidăriei, elementele, de regulă uscate,
vin în contact cu mortarul care conţine o anumită
cantitate de apă. În funcţie de particularităţile
structurii elementului pentru zidărie, dar şi de
proprietăţile mortarului, o parte din apa din mortar
este absorbită de element până la realizarea unei
stări aparente de saturaţie superficială. În cazul în
care elementele absorb o cantitate prea mare de
apă din mortar este posibil ca, numai cu apa rămasă,
reacţia chimică a cimentului să nu fie completă
rezultând astfel o scădere a rezistenţei mortarului la
compresiune şi, mai ales, a aderenţei sale la
elementele pentru zidărie.
-Un test simplu, care se poate efectua la şantier
pentru a determina dacă este necesară umezirea
cărămizilor, este propusă de un producător
american.
"Se desenează pe faţa de aşezare a
elementului un cerc cu diametrul de circa 25 mm. În
interiorul acestei suprafeţe se picură, cu o pipetă, 20
picături de apă. Dacă după 90 de secunde apa a fost
complet absorbită este recomandată umezirea
cărămizilor înainte de a fi puse în operă."
Cărămizile care au suprafaţa uscată dar sunt umede
la interior realizează cea mai bun aderenţă.
Dimpotrivă, cărămizile umede pe suprafaţa
exterioară nu permit decât o aderenţă slabă şi
totodată sunt dificil de pus în operă deoarece au
tendinţa de a se deplasa pe stratul de mortar.
CURS 3

Zidărie:
- lucrare de construcţie făcută din zid; parte a unei
construcţii făcută din zid sau meseria zidarului sau
- lucrarea zidarului, lucrare din zid.

Zid: element de construcţie vertical, cu grosime

relativ mică în raport cu celălalte dimensiuni,
executat din cărămizi, din blocuri de piatră, etc.,
asezate ordonat unele peste altele (şi unite cu un
liant), sau din beton. Este destinat să limiteze, să
separe sau să izoleze un spaţiu ori să susţină alte
elemente de construcţie, alcătuind un perete, o
îngrădire, o fortificaţie. (def. conform dexonline.ro)
Tipuri de zidărie
- Zidărie simplă / nearmată (ZNA): zidărie care nu
conţine suficientă armătură pentru a putea fi
considerată zidărie armată, precum: zidăria
confinată, zidăria confinată şi armată în rosturile
orizontale, zidăria cu inimă armată.

- Zidărie confinată (ZC): zidărie prevăzută cu

elemente pentru confinare din beton armat dispuse
vertical (stâlpiori) şi orizontal (centuri), pe toate cele
patru laturi ale panoului, turnate după executarea
zidăriei.
- Zidărie confinată şi armată în rosturile
orizontale (ZC+AR): zidărie confinată (ZC) la care, în
rosturile orizontale, sunt prevăzute armături în
cantităţi suficiente, din oţel sau din alte materiale cu
rezistenţă semnificativă la întindere, în scopul
creşterii rezistenţei la forţă tăietoare şi a ductilităţii
peretelui.
- Zidărie cu inimă armată (ZIA): zidărie alcătuită din
două straturi de zidărie paralele având spaţiul dintre
ele umplut cu beton armat sau cu mortar-beton
(grout) armat, cu sau fără legături mecanice între
straturi şi la care cele trei componente conlucrează
pentru preluarea tuturor categoriilor de solicitări.
- Zidărie înrămată în cadre (ZIC): zidărie alcătuită
din unul sau mai multe straturi de zidărie, cu legături
mecanice între straturi, înrămat într-un cadru de
beton armat / oţel, executat după turnarea
betonului / montarea cadrului metalic.
tip de perete poate fi suprimat fără să prejudicieze
integritatea restului structurii.
- Perete înrămat: perete înglobat într-un cadru de
beton armat sau oţel, care nu face parte din
structura principală, dar care, în anumite condiţii,
contribuie la rigiditatea laterală a clădirii şi la
disiparea energiei seismice; suprimarea în timpul
exploatării clădirii sau crearea de goluri de uşi sau
ferestre într-un perete înrămat se va face numai pe
baza unei justificări prin calcul (expertiză tehnică) şi,
după caz, cu adoptarea unor măsuri constructive
adecvate.

Materiale ce alcătuiesc zidăriile

Elemente pentru zidărie:
- elemente pentru zidărie din argilă arsă (produse
ceramice);
- elemente pentru zidărie din beton celular
autoclavizat (BCA);
- alte elemente pentru zidării: elemente din beton,
din piatră, etc.

Tipuri de pereţi de zidărie:

- Perete structural: perete destinat să reziste
forţelor verticale şi orizontale care acţionează în
principal în planul său.
- Perete structural de rigidizare: perete dispus
perpendicular pe un perete structural, cu care
conlucrează la preluarea forţelor verticale şi
orizontale şi contribuie la asigurarea stabilităţii
acestuia.
În cazul clădirilor cu planşee care descarcă pe o
singură direcţie, pereţii paraleli cu direcţia
elementelor principale ale planşeului, care nu sunt
încărcaţi direct cu forţe verticale, dar care preiau
forţele orizontale care acţionează în planul lor, sunt
denumiţi şi pereţi de contravântuire.
- Perete nestructural: perete care nu face parte din
structura principală a construcţiei; acest
Clasificarea (gruparea) elementelor pentru
zidărie:
- după nivelul de încredere al proprietăţilor
mecanice: - categoria Ia şi categoria aIIa, funcţie de
probabilitatea de a-şi atinge proprietăţile mecanice
cu un prag de 5%;
Element pentru zidărie categoria I: element
pentru zidărie pentru care probabilitatea de a nu
atinge rezistenţa medie / caracteristică la
compresiune declarată este mai mică de 5%.
Element pentru zidărie categoria II: element
pentru zidărie care nu îndeplineşte nivelul de
încredere al elementelor pentru zidărie categoria I.
- după caracteristicile geometrice: gruparea se face
după volumul golurilor (% din volumul brut), după
volumul fiecărui gol (% din volumul brut), după
grosimea minimă a pereţilor interiori şi exteriori,
după grosimea cumulată a pereţilor interiori şi
exteriori (% din dimensiunea elementului pe fiecare
direcţie).
- De exemplu, elementele de zidărie pot fi utilizate
ca elemente structurale dacă îndeplinesc
următoarele caracteristici geometrice:
- golurile <50% din volumul total;
- grosimea peretelui exterior te ≥ 15mm
- grosimea peretelui interior ti ≥ 10mm

- după profilaxia exterioară a elementului:

- elemente cu toate feţele plane (fără
amprente sau profilaţie, cu/fără cavitate interioară
de prindere);
- elemente cu locaş de mortar;
- elemente cu locaş de mortar şi amprente
suplimentare pentru mortar;
- elemente cu profilaţie tip “nut şi feder”;
etc.
- după densitatea aparentă în stare uscată:
 - elemente LD (low density) – elemente cu
densitate aparentă ≤ 1000 kg/mc (se utilizează
numai în zidărie protejată).
- elemente HD (high density) - se utilizează în
zidărie protejată sau neprotejată.
Mortar:
Mortarele pentru zidărie sunt alcătuite din liant
(ciment și/sau var), nisip şi apă.
Se definesc prin:
- concepţie:
- mortar performant pentru zidărie – a cărui
concepţie şi metodă de obţinere este aleasă de
fabricant pentru a obţine caracteristicile specificate
– concept de performanţă;
- mortar de reţetă pentru zidărie: produs
conform proporţiilor predeterminate, ale cărui
caracteristici sunt funcţie de proporţiile stabilite ale
constituenţilor – concept de reţetă.
- caracteristici şi utilizare:
- mortar pentru zidărie pentru utilizare
generală (fără caracteristici speciale);
- Mortare pentru zidărie cu utilizare generală
se împart în funcție de modul de realizare:
- mortar industrial pentru zidărie
(uscat sau proaspăt);
- mortar semifabricat industrial
pentru zidărie (predozat sau preamestecat);
- mortar preparat la șantier pentru
zidărie.
- mortar pentru zidărie pentru straturi
subţiri (mortare T) – mortar performant
pentru zidărie cu dimensiunea maximă a
agregatelor (nisipului) mai mica sau egală cu
o anume valoare. Rosturile au de regula
grosimi cuprinse între 0,5-3.0 mm.
Mortar:
Mortar-betonul (grout) este un mortar pentru
zidărie pentru utilizare general (G), obţinut din
amestec de ciment, nisip, pietriş monogranular (cu
dimensiunea agregatelor < 3.0 mm) şi apă.
Amestecul se realizează cu o consistenţă redusă -
tasare de circa 20 - 25 cm pe conul etalon de 30 cm
înălţime. Mortar-betonul poate fi de reţetă sau
performant.
Mortarul adeziv (glue) este un mortar performant
pe bază de ciment, nisip foarte fin şi adezivi
(polimeri). Mortarul adeziv se folosete pentru
straturi subţiri, conform specificaţiilor tehnice şi
tehnologice ale fabricantului şi numai în asociere cu
elementele pentru zidărie indicate de aceste
specificaţii.
Proprietăţi de rezistenţă ale zidăriei
Rezistenţa la compresiune a zidăriei
Rezistenţa unitară caracteristică la compresiune a
zidăriei fk, cu elemente din argilă arsă şi cu
elemente din BCA, executat cu mortar pentru
utilizare general (G), pentru încărcări normale pe
planul rosturilor orizontale, va fi calculat, în funcţie
de rezistenţele unitare la compresiune ale
elementelor pentru zidărie şi a mortarului, cu
relaţia:
Unde:
K - constantă care depinde de tipul elementului
pentru zidărie;
fb - rezistenţa la compresiune standardizată a
elementului pentru zidărie, pe direcţia normală
pe rosturile orizontale, în N/mmp;
fm - rezistenţa medie la compresiune a mortarului,
în N/mmp;
(Rezistenţa zidăriei la forfecare – se determină
funcţie de cele două mecanisme de cedare: cedare
prin lunecare în rost orizontal fvk,l , şi cedare în
secţiune înclinată din eforturi de întindere în lungul
diagonalei înclinate).
Rezistenţa unitară la întindere din încovoiere
perpendicular pe planul zidăriei
Valori de proiectare ale proprietăților mecanice
ale zidăriei
Toate valorile rezistențelor unitare de proiectare ale
zidăriei (fzd), pentru toate solicitările, se obțin prin
împărțirea valorilor caracteristice respective (fzk) la
coeficientul parțial de siguranță pentru material γM
≥ 1.0
Rezistenţa la forfecare a zidăriei
- Rezistenţa zidăriei la forfecare se determină
pentru două mecanisme de cedare:
- cedare prin lunecare în rost orizontal 𝑓𝑣𝑘.𝑙;
- cedare pe sectiune inclinată din eforturi
principale de infindere în lungul diagonalei
comprimate 𝑓𝑣𝑘,𝑖
- Rezistența unitară caracteristică la lunecare în rost
orizontal a zidăriei executată cu mortar pentru
utilizare generală sau cu mortar pentru rosturi
subțiri ... , cu toate rosturile verticale umplute, se
determină cu relația:
𝑓𝑣𝑘,𝑙 = 𝑓𝑣𝑘𝑜 + 0.4 ∗ 𝜎𝑑 ≤ 0.065 ∗ 𝑓𝑏
Unde:
𝑓𝑣𝑘,𝑜 - rezistența caracteristică inițială la forfecare
fără efort unitar la compresiune;
𝜎𝑑 - valoarea efortului unitar mediu de compresiune
perpendicular pe direcția forței tăietoare în
element, la nivelul considerat, determinat din
gruparea de încărcări de proiectare (valori de
proiectare), care se exercită pe zona comprimată a
peretelui care asigură rezistența la forță tăietoare;
𝑓𝑏 - rezistența medie standardizată la compresiune a
elementelor pentru zidărie.
- Rezistența unitară caracteristică la cedare pe
secțiuni înclinate a zidăriei, se determină cu relația
pentru elemente din argilă arsă din grupele 1, 2 si
2S:
Unde:
𝑓𝑏𝑡 - rezistența caracteristică la întindere a
elementelor pentru zidărie determinată conform
aliniat 2 – evaluarea valorilor declarate pe baza
rezultatelor încercărilor la intindere prin despicare a
elementelor pentru zidărie sau în funcție de
rezistența standardizată a elementului la
compresiune 𝑓𝑏 cu relația – pentru elemente de
argilă arsă
𝑓𝑏𝑡 = 0.035 ∗ 𝑓𝑏 ; pentru elemente din BCA ... ;
𝜎0𝑑 - valoarea de proiectare a efortului unitar mediu
de compresiune perpendicular pe
direcția efortului unitar de forfecare, în secțiunea
considerată.
- Rezistența unitară de proiectare a zidăriei la
forfecare
- lunecare în rost orizontal
- rupere în secțiune înclinată
- Rezistența unitară la întindere din încovoiere
perpendicular pe planul zidăriei
CURS 4
BETONUL
Material de construcţie artificial;
Are structura de conglomerat rezultat prin întărirea
unui amestec omogen compus din:
- un liant (ciment), care prin întărire înglobează
agregatele;
- apă;
- agregate naturale sau artificiale (pietris, nisip,
piatra sparta, etc.)
- şi uneori adaosuri, amestecate în anumite proporţii
Raport apa-ciment a/c =0.24-0.28 pentru amestec
pasta de ciment
Raport apa-ciment a/c = 0.50-0.70 pentru amestec
beton:
- 0.50 pentru betoane vartoase;
- 0.60-0.70 in mod obisnuit in santier;
- 0.55-0.65 in fabricile de prefabricate din beton
Circa 75% din volumul betonului proaspăt este
ocupat de agregate.
Cuvântul “beton” are la origine cuvântul latinesc
“bitumen –inis care se folosea cu sensul prim de
smoala sau catran, dar care avea si accepţiunea mai
largă de materie sau amestec ce se întăreşte
repede;

Un material energointensiv,

Este eterogen şi anizotrop (nu are aceleaşi

proprietăţi după orice direcţie), cu deformaţii de
natură elastică, vâscoasă şi plastică; proprietăţile de
deformare ale betonului se modifică în timp, pe
măsura întăririi pietrei de ciment.

Capacitatea de deformare a betonului este limitată,

betonul fiind un material casant; deformaţiile
specifice la care se produce ruperea (deformaţiile
ultime) au valori mici: la compresiune εbu = 2,0 ... 3,5
‰ (mm/m), iar la întindere εtu = 2,0 ... 3,5 ‰
(mm/m).

Utilizarea betonului simplu: fundaţii, ziduri de sprijin

masive, baraje de greutate (elemente de construcţie
în care nu apar întinderi).

De ce doar astea: datorita proprietăţilor mecanice

ale betonului (rezistenţa foarte bună la compresiune
în comparaţie cu rezistenţă slabă la întindere –
rezistenţa la întindere este circa 10% din rezistenţa
la compresiune).

Consecinţă: pentru a folosi betonul în elementele de

construcţie în care apar eforturi de intindere - marea
majoritate a acestora) acesta se asociază cu - transformările ulterioare sau eventualele
armăturile din oţel. consolidări sunt greu de executat şi pot avea uneori
rezultate incerte;
Armăturile au rol să preia, pe baza conlucrării cu - demolarea este costisitoare, materialele rezultate
betonul, eforturile de intindere ce iau naştere în din demolare nu se pot reutiliza decât parţial;
elementele de structurilor de rezistenţă ale - fabricarea cimentului este poluantă;
clădirilor sub acţiunea încărcărilor. - rezistenţa redusă la întindere provoacă fisurarea
zonei întinse şi armătura se poate coroda în anumite
BETONUL ARMAT condiţii;
Avantajele betonului armat (comparativ cu - greutatea proprie raportată la rezistenţă este mare
celălalte materiale – lemn, oțel, zidărie, sticlă): (în cazul betonului armat) şi nu permite realizarea
- material ieftin (chiar dacă pentru producerea unor structuri zvelte, cu deschideri mari.
cimentului sau a oţelului este destul de scumpă) -
investiţia de realizare a structurii din beton este mai
scăzută decât în cazul unei construcţii metalice
- proprietăţi de rezistenţă superioare altor materiale
(lemn, zidărie);
- rezistenţă mai mare la acţiunea focului (faţă de
lemn sau oţel) - betonul rezistă circa 3…4 ore la
temperaturi ridicate, fiind posibilă astfel evacuarea
oamenilor sau a bunurilor din clădiri;
- prin turnarea şi întărirea în tipare, betonul poate
căpăta aproape orice formă.
- singurul material din care se pot realiza elemente
de suprafaţă continue, plane și/sau curbe. Se pot
realiza elemente cu cele mai diverse forme
arhitecturale, deoarece betonul proaspăt ia cu
uşurinţă forma cofrajului;
- durabilitatea este corespunzătoare în aer şi în apă,
în lipsa agenţilor agresivi; nu necesită lucrări
speciale de întreţinere;
- nu necesită forţă de muncă cu calificare specială,
superioară, decât în unele cazuri;
- comportarea sub acţiuni exterioare este bună,
deoarece rigiditatea structurii este mai mare decât
în cazul oţelului;
- precomprimarea, sau formele structurale adecvate
(de exemplu, pânze subţiri) permit realizarea unor
deschideri mari.

Dezavantajele betonului armat (comparativ cu

celălalte materiale – lemn, oțel, zidărie, sticlă):
- se poate produce coroziunea în medii agresive, dar
şi în mediile obişnuite, în anumite situaţii;
- este permeabil datorită structurii sale poroase; apa
poate transporta agenţi agresivi, sau poate cauza
cicluri de îngheţ-dezgheţ în masa betonului;
- conductivitatea termică şi fonică este ridicată;
- necesită cofraje şi eşafodaje;
Betonul armat este un material compozit,
neomogen, rezultat din asocierea a doua materiale
cu proprietaţi diferite.
Utilizarea sa ca material pentru structuri este
posibilă datorită următoarelor caracteristici:
- coeficienţii de dilatare liniara a celor două
materiale (oţel şi beton) sunt practic identici – α =
10^(-5).
- prin înglobarea armăturilor în beton se realizează şi
protecţia acestora împotriva coroziunii, în condiții
normale de protecție a elementelor structurale.
- conlucrarea dintre beton şi oţel se realizează de la
sine, betonul fiind aderent în mod natural la
armaturi.

Istoric beton - beton armat:

- Pe vremea romanilor se “lega” nisip, piatră,
ceramică spartă cu un liant alcătuit din var şi apă.
- Ulterior se adaugă cenuşi vulcanice de lângă
localitatea Puzzuoli (Italia) obţinând cimentul
“pozzolanic” rezistent sub apă.
- 1824 John Apsdin obţine patentul pentru cimentul
“Portland”, în prepararea căruia folosea un amestec
de argilă fina şi calcar, dar încălzite la o temperatură
mai mică decât cea de clincherizare.
- 1845 Isaac Johnson a ars amestecul de argilă şi
cretă până la temperatura de clincherizare, adică
până la temperatura necesară formării compuşilor
de cimentare.
- 1849 grădinarul francez Joseph Monier a realizat
primele ghivece de mortar armat, urmate de o serie
de brevete privind plăci, lazi, canale, etc.
- 1899 francezul Considere realizează primul tratat
important privind betonul armat.
- 1913 dezvoltarea teoriei betonului armat se
realizează în special în Germania unde se întocmesc
primele norme (1913) de către Moersch şi mai ales
Dischinger.
- Începând cu anii 1930 betonul armat este folosit
tot mai des la realizarea structurilor de rezistenţă,
având ca promotori ingineri germani şi francezi
(Dischinger, Esquillan) privind domeniul
construcţiilor de mare deschidere.
- Apare betonul armat precomprimat (E. Freyssinet).
Acesta elimină unele inconveniente sub aspectul
fisurării si a rigidităţii. Apar aplicaţii la hale şi poduri
de mare deschidere, tuburi de mare presiune,
rezervoare, etc.
- În anii 1960 este un progres important în teoria
betonului armat prealizat de specialiştii ruşi
(Gvozdev, Borisanski, Murasev) care analizează
pentru prima dată într-o manieră riguroasă stadiul
ultim al elementelor de beton armat precum şi
dimensionarea lor pe această bază.
- Contribuţii importante la stabilirea filozofiilor de
proiectare şi a metodelor de calcul au adus
specialişti americani (Newmark, V.Bertero, M,Sozen),
japonezi (K.Muto) sau neozeelandezi (Th. Paullay).
Proprietăţile fizico-mecanice ale betonului
- Formarea structurii betonului: trecerea betonului
de la starea de beton proaspăt (material păstos,
umed, nerezistent) la starea de conglomerat uscat şi
rezistent, se realizează prin întărirea amestecului
apa-ciment (prin fenomene fizico-chimice se trece
de la pasta la piatra de ciment).
- Priza – procesul de întărire, ce începe după câteva
ore şi practic durează practic 2-3 săptămâni.
- Structura betonului – reţea spaţială formată din
granulele agregatelor de diferite mărimi şi din piatra
de ciment.
- Piatra de ciment poate fi considerată la rândul ei,
“microbeton” format din granulele de ciment
înglobat în produsele de hidratare.
“Elementele” componente ale betonului
Agregatele sunt materiale în general inerte chimic,
provenind din roci naturale de carieră sau balastieră,
sau obţinute pe cale artificială (granulit, zgură
expandată). Ele pot fi caracterizate prin
granulozitate, prin raportul P/N (pietriş/nisip),
determinând totodată şi densitatea aparentă a
betonului.
Betoanele uzuale sunt (clasificare funcţie de
agregate):
- betonul obişnuit sau greu (agregate naturale grele)
2300...2500 kg/mc
- betonul uşor (agregate uşoare naturale sau
artificiale) 1500...2000 kg/mc.
- beton foarte greu - agregate naturale foarte grele
(baritina de ex.)
Agregatele trebuie:
- să aibă o rezistenţă cu cel puţin 50% mai mare
decât a betonului (condiţie îndeplinită de roci ca
granitul, gresia etc.)
- să fie stabile din punct de vedere chimic şi să aibă
aderenţă bună la piatra de ciment.
Ca agregate se folosesc:
- roci concasate (au aderenţă foarte bună la
piatra de ciment, lucrabilitatea betonului proaspăt
este redusă)
- pietriş şi nisip de rău (au aderenţă ce depinde de
poluarea râului din care sunt extrase, dar
lucrabilitate mai bună decât a rocilor concasate)
Agregatele ocupă circa 75% din volumul betonului
proaspăt.
Dimensiunile obişnuite ale agregatelor sunt între
0.3mm – 30mm, funcţie de dimensiunile elementului
de beton ce urmează a fi realizat şi funcţie de anţa
minimă dintre armături.
Proporţiile din fiecare sort granulometric se
stabileşte astfel încât volumul de goluri rămas sa fie
minim, pentru a obţine un beton compact cu consum
minim de ciment.
Piatra de ciment este un pseudosolid, conţine fază
solidă, vâscoasă, lichidă şi gazoasă. Ea este formată
din:
- produsele hidratării şi hidrolizei - formaţiuni
cristaline şi geluri;
- nucleele nehidratate de ciment;
- apa legată chimic sau fizic şi apa liberă;
- porii capilari şi porii interstiţiali (porii de gel).
Raportul dintre volumul fazei cristaline şi volumul
gelurilor, respectiv dintre cimentul hidratat şi cel
nehidratat, depinde de un complex de factori, cum
ar fi:
- tipul cimentului (portland cu sau fără adausuri,
hidrotehnic, ciment rezistent la sulfaţi);
- dozajul de ciment şi fineţea de măcinare, evoluţia
în timp a procesului de întărire;
- factori legaţi de prepararea şi punerea în operă a
betonului (aditivii utilizaţi, mijloacele de
compactare, temperatura şi umiditatea mediului).
Apa
- legată chimic
- legată fizic
- liberă
Apa legată chimic din piatra de ciment, nu se pierde
în condiţii normale de temperatură.
Apa legată fizic, cu un grad de mobilitate redus, se
află în porii interstiţiali (formaţi între cristalitele
gelurilor), sub forma unor pelicule având
dimensiunile a câtorva molecule de apă. Variaţia
grosimii acestor pelicule de apă adsorbită pe
suprafaţa gelurilor poate cauza forţe de atracţie sau
de respingere între particulele pietrei de ciment.
Apa pentru obținerea unei consistenţe normale
pentru beton, necesară hidratării complete a
cimentului, corespunde unui raport apă/ciment de
circa 0,25...0,30; din considerentul asigurării unei
bune lucrabilităţi, cantitatea de apă introdusă la
prepararea betonului este mai mare decât cea
necesară pentru hidratarea cimentului, utilizându-se
în mod curent rapoarte A/C > 0,4.
Apa liberă, surplusul de apă, se poate pierde prin
evaporare, sau poate fi antrenată către nucleele
nehidratate de ciment. Se formează astfel reţele de
pori de dimensiuni capilare, care comunică între ele,
respectiv cu exteriorul. Dacă umiditatea mediului se
schimbă, cantitatea de apă care udă pereţii porilor
se modifică pentru restabilirea echilibrului. Asupra
pereţilor porilor se exercită astfel presiuni normale
de compresiune de mărime variabilă.
Aerul se localizează în:
- porii capilari
- porii interstiţiali ai gelului
- goluri de diferite dimensiuni sau forme ce apar la
prepararea betonului şi în timpul turnării şi întăririi.
Aerul antrenat la amestecarea betonului proaspăt
formează pori care nu comunică între ei şi au
dimensiuni mai mari decât ale porilor capilari,
neinfluenţând direct proprietăţile de deformare ale
betonului.
O mare parte a golurilor se formează în timpul
turnării şi compactării betonului, prin sedimentarea
(tasarea) granulelor mai grele sub agregatele mari;
apa liberă în exces se adună deasupra, eliberând sub
formă de bule aerul de amestecare.
În masa betonului se formează şi microfisuri, ca
urmare a stării interne de tensiune, creată de
reţeaua de agregate care se opune contracţiei
pietrei de ciment.
Aceste microfisuri pot să apară:
- la suprafaţa de contact agregat - piatră de ciment
(microfisurile de aderenţă);
- în interiorul pietrei de ciment;
- în interiorul agregatului.
Microfisurile iniţiale constituie motivul de bază al
degradării structurii betonului sub efectul
încărcărilor, dezvoltarea lor ducând la ruperea
betonului.
Legătura existentă între porii acestei structuri
permeabile, face posibilă circulaţia apei în
masa betonului, oricare ar fi vârsta acestuia.
Modificarea în timp a volumului fazelor din piatra de
ciment în urma hidratarii cimentului
Cimentul
Se obţine dintr-un amestec de calcar (conţine oxid
de calciu) şi argilă (conţine oxizi de siliciu, aluminiu şi
fier), prin încălzire la 1500°C, iar după răcire se
macină fin.
Principalii componenţi mineralogici ai cimentului:
- C3S – silicatul tricalcic sau alitul
- C2S – silicatul bicalcic sau belitul
- C3A – aluminat tricalcic sau celitul
- C4AF – feroaluminatul tetracalcic sau
brownmilleritul
Proprietăţile pastei de ciment întărită depinde de
compoziţia mineralogică a cimentului, deoarece
acestea au comportări diferite.
La contactul cu apa a cimentului se produc reacţii de
hidratare hidroliză din care rezultă geluri şi cristale,
astfel:
- C3S + H2O = geluri + cristale
- C2S + H2O = geluri
- C3A + H2O = cristale
- C4AF + H2O = geluri + cristale
Piatra de ciment conţine 60 – 80% din volum geluri.
Transformarea în piatra de ciment se realizează la
început pe seama formării cristalelor şi apoi, în timp,
pe seama îmbătrânirii gelurilor.
Fenomenul de hidratare din reacţia cimentului cu
apa se consumă în cea mai mare parte în primele 3
zile după prepararea betonului şi continuă apoi lent
şi în cantitate mică.
Cimentul este un material scump – deci se foloseşte
rar în stare pură, de regulă clincherul de ciment
amestecându-se cu alte materiale încă de la
măcinare.
Adaosuri pentru cimenturi:
- Adaosuri cimentoide – reacţionează lent cu apa, în
mod similar cu clincherul, reacţie favorizată de
prezenţa varului.
- Ca şi adaosuri: zgura de furnal granulată prin racire
bruscă în apă, cenuşi fine de termocentrală.
- Adaosuri hidraulice – reacţionează cu apa în
prezenţa hidroxidului de calciu. Cel mai important
este trasul.
În general adaosurile produc prin reacţia cu apa
compuşi gelici (cu degajare mică de căldură –
asemeni cimenturilor belitice) şi permit obţinerea
unei rezistenţe mai mari la agresivitatea chimică.
Alte adaosuri:
- Gips – pentru întârzierea prizei cu circa o oră. El
permite transportul betonului de la staţia de
preparare până la locul de punere în operă.
(proporţie 2-3%)
- Clorura de calciu – accelerează întărirea betonului
(proporţie 1-2%).
- Plastifianţi – pentru a îmbunătăţi lucrabilitatea
betoanelor cu conţinut redus de apă.
- Zahărul ???
- Coloranți – fără efecte asupra caracteristicilor
mecanice.
Mecanismul ruperii betonului la compresiune:
Ruperea betonului, material cu o structură
eterogenă, este influenţată de rezistenţele
materialelor componente, cât şi de legătura
existentă între ele. Este cauzată de distrugerea
legăturilor dintre componentele betonului.
Explicarea fenomenelor care însoţesc ruperea
betonului se bazează pe concluziile cercetărilor
experimentale, efectuate pe probe din beton
supuse la diferite solicitări.
Solicitările influenţează rezistenţele betonului prin
următoarele caracteristici:
- starea de eforturi creată: solicitare mono-, bi- sau
triaxială;
- modul de aplicare al acţiunilor: acţiuni statice, cu
intensităţi constante în timp, monoton crescătoare
sau cu variaţii lente în timp; sau acţiuni dinamice, cu
intensităţi variabile, în timp scurt, alternând ciclic
între o valoare maximă şi una minimă într-o perioadă
îndelungată, sau aplicate sub formă de şocuri;
- durata de acţiune: solicitări de scurtă durată (timp
de acţiune sub o oră); solicitări de lungă durată
(acţionează mai mult de o oră).
Ruperea betonului la compresiune sub efectul
încărcării de scurtă durată
Probele din beton (prismă, cilindru sau cub), sunt
încercate la compresiune monoaxială prin aplicarea
unei forţe statice crescătoare de scurtă durată.
Ruperea betonului la compresiune axială se produce
prin decoeziune, când se atinge deformaţia specifică
maximă de întindere perpendicular pe direcţia
acţiunii.

Ruperea are un caracter treptat începând cu

dezvoltarea microfisurilor de aderenţă, continuând
cu propagarea şi apoi generalizarea lor în masa
betonului (apar fisuri orientate paralel cu direcţia de
acţiune a forţei) şi în final se produce decoeziunea
laterală a betonului.

Dimensiunile elementelor încărcate şi a zonelor

încărcate

Factorii ca influenţează rezistenţa betonului la

compresiune:
Condiţiile de încărcare
Viteza de încărcare

Forma elementelor încărcate

Rcil = 0.83 Rcub

Vârsta de încărcare

Marca cimentului – cu cât rezistenţa cimentului
este mai mare cu atât rezistenţa betonului este mai
mare.
Dozajul de ciment – cantitatea de ciment pentru
preparare trebuie să fie suficientă să acopere
suprafaţa laterală a agregatelor şi să umple golurile
dintre acestea. Dozaj pentru betoanele obişnuite
este în jur de 300-350kg/mc.
Raportul a/c – există o cantitate optimă de apă
pentru a obţine o valoare maximă a rezistenţei
betonului.
Agregatele – agregatele de concasare dau betoane
cu rezistenţe mai mari. Prin granulometria acestora
se poate modifica volumul de goluri şi
compactitatea betonului.
Caracterizarea calităţii betonului se face prin:
Caracterizarea calităţii betonului se face prin:
Clasa betonului – valoarea minimă garantată a
rezistenţei la compresiune exprimată în N/mmp,
determinată la 28 de zile, corespunzătoare unei
probabilităţi ca 95% din valori să se situeze peste
această valoare (fck). Determinarea se face pe
cuburi (prisme) cu latura de 141mm.
Marca betonului – este tot un indice de rezistenţă,
având semnificaţia de rezistenţă medie la
compresiune, exprimată în kgf/cmp, determinată la
28 de zile. Determinarea se face pe cuburi cu latura
de 141mm.
Alte proprietăţi ale betonului :
- Lucrabilitatea betonului (proaspăt) – sau mularea
betonului în formele în care acesta este turnat.
Aceasta depinde de:
- raportul a/c
- cantitatea de ciment
- cantitatea de parţi fine din amestec.
Lucrabilitatea betonului proaspăt permite:
- realizarea de forme structurale conform
distribuţiei eforturilor din solicitările exterioare
- obţinerea de forme arhitecturale de mare
diversitate
Durabilitatea în timp a betonului:
- material “pietros” (nisip, pietriş) cu durabilitate
mare în timp.
- pasta (piatra) de ciment poate fi alterată în timp de
fenomenul de îngheţ- dezgheţ sau de reacţia cu CO2
(carbonatare).
- rezistenţa la foc a betonului – este în general bună,
de circa 30 – 60 minute.
Rezistenţa la medii agresive:
- cimentul este sensibil atât la acţiunea bazelor cât şi
la acţiunea acizilor.
- în medii agresive se folosesc cimenturi speciale
(rezistente la sulfaţi) şi acoperiri superficiale
(bituminoase sau speciale tip policlorură de vinil)
Impermeabilitatea la apă şi aer. Aceasta este funcţie
de:
- granulometria agregatelor;
- dozajul de ciment;
- raportul a/c;
- modul de compactare.
CURS 5
Bazele teoriei betonului armat
Principiul materialelor mixte
Prin asocierea a două sau mai multe materiale
simple se realizează un material mixt, dacă sunt
îndeplinite condiţiile:
- asocierea este stabilă în timp.
- există un mecanism de transmitere a eforturilor de
la un material la altul.
Betonul armat ca material mixt
Condiţiile de asociere:
- înglobarea barelor de oţel în masa betonului
proaspăt;
- mularea betonului în jurul barelor de oţel.
Stabilitatea asocierii este asigurată prin:
- durabilitatea betonului (prin ireversibiliatea
reacţiei de hidratare şi prin rezistenţa la variaţia
condiţiilor climaterice);
- protecţia armăturilor împotriva coroziunii este
asigurată de beton (întrupe fenomenul de oxidare,
betonul fiind bazic);
- betonul şi oţelul au aceiaşi coeficienţi de dilatare
termică.
Transmiterea eforturilor între beton şi armătură
Mecanismul de transmitere a eforturilor se numeşte
aderenţă.
Cauzele aderenţei:
Adeziunea fizico-mecanice (încleierea) – este ca
rezultat al adeziunii gelurilor din piatra de ciment la
suprafaţa armăturii, în timpul reacţiei de hidratare.
Aportul acesteia reprezintă o fracţiune mică în
totalul forţelor de aderenţă.
Frecarea – intervine după ruperea adeziunii
fizico-mecanice. Aceasta este favorizată de efectul
de menghină datorat contracţiei betonului, precum
şi de starea suprafeţei barei de oţel (pori, rugină,
etc.).
Împănare (încleştare) – reprezintă cea mai
importantă componentă a mecanismului conlucrării
betonului cu armătura.
Factorii care influenţează conlucrarea betonului
cu armătura:
Calitatea betonului (clasa) – cu cât betonul este
mai rezistent cu atât rezistenţa lui la întindere şi
forfecare este mai mare, deci încleştarea betonului
pe suprafaţa armăturii va fi mai puternică.
Diametrul şi numarul barelor – pentru aceeaşi arie
de armătură, suprafaţa laterala a barelor cu
diametre mici este mai mare decât a barelor cu
diametre mai mari.
Tasarea betonului – prin pierderea contactului
dintre beton şi armătură.
Suprafaţa armaturilor – armăturile profilate
conlucrează mai bine cu betonul decât armăturile cu
suprafaţa netedă.
Natura solicitării – barele de armătură din zona
comprimată au o aderenţă mai bună decât a celor
din zonele intinse ale elementelor.
Modul de încărcare – în cazul solicitărilor repetate
sau alternante, aderenta betonului la armătură se
deteriorează.
Fretarea betonului – prin reducerea fisurării radiale
din jurul armăturilor (prin prevederea de armături
suplimentare transversale) se obţine o îmbunătăţire
a aderenţei.
Acoperirea cu beton a armăturilor şi asigurarea
unei distanţe corespunzătoare între armături –
eforturile ce se dezvoltă în jurul armăturilor pot
depăşi rezistenţa betonului, rezultând fisuri de
despicare, pierzând conlucrarea cu betonul.
Acoperirea corecta cu beton asigură şi protecţia
anticorozivă a armăturilor.
Ancorarea corectă a armăturilor
Ancorarea armăturilor
Presupune asigurarea unei lungimi de ancorare
astfel încât bara să nu iasă (să nu se smulgă) din
beton înainte de a-şi epuiza capacitatea de
rezistenţă.
 plastic şi blochează posibilitatea deplasării relative a
celor două capete de bare.
- mansoane cilindrice cu diametrul mai mare decât
al barelor ce se înnădesc, în spaţiul dintre cele două
elemente turnându-se o topitură metalică care după
răcire şi întărire fixează cele două bare.
- prin suprapunere – este cel mai utilizat mod
datorită simplităţii. Eforturile se transmit
prin bielele comprimate din beton

Ancorajul armăturilor se obţine prin:

- Prin aderenţă pe lungimea la
- Prin aderenţă pe o lungime mai mică decât la , dar
cu ciocuri sau plăcuţe metalice la capătul barei sau
alte dispozitive speciale.

Innădirea armăturilor se face prin:

Sudură – innădirea se face cu ajutorul ecliselor, cu
profile laminate, dimensionate astfel încât să preia
un efort capabil egal cu capacitatea rezistenţă a
armăturilor ce se înnădesc.
Se caută ca transmiterea eforturilor să se facă fără
excentricitate.
Prin dispozitive mecanice: Armăturile din oţel
- piese semicilindrice care prin presare pe profilul Avantajele utilizării oţelului:
armăturilor în zona de înnădire se deformează
- Oţelul are o rezistenţă mare la întindere şi Diagrama σ – ε pentru oţeluri dure (>0,35% carbon).
compresiune, de circa 20 de ori mai mare decât
rezistenţa betonului la compresiune.
- Oţelurile folosite pentru betonul armat sunt
ductile, cu paliere de curgere şi deformaţii
postelastice substanţiale.
- Aderenţa cimentului din beton la suprafaţa barelor
fără masuri speciale asigură conlucrarea
beton-armatură.
- Coeficientul de dilatare termică al oţelului este
practic identic cu cel al betonului.
Modificarea proprietăţilor oţelului prin
Dezavantajele utilizării oţelului prelucrare
- este un material corodabil. Prelucrarea la cald
- are rezistenţă mică la foc. Prin prelucrarea la cald se conservă proprietăţile de
deformare a otelului.
Compoziţie chimică a oţelului Se realizează prin laminare nervurile la barele cu
Din punct de vedere chimic oţelul este o combinaţie profil periodic (nervuri longitudinale şi
de fier şi câteva procente de carbon (<1.70%). transversale).

În construcţii se folosesc oţeluri cu conţinut de

carbon <0.9%, iar pentru armăturile din betonul
armat conţinutul de carbon este mai mic de 0,4%. Prelucrarea la rece
Se solicită oţelul dincolo de limita de curgere, iar
Proprietăţile fizico-chimice depind în mare măsură astfel se produce reorientarea structurii interne a
de conţinutul de carbon. Astfel rezistenţa oţelului materialului, conducând la modificarea
creşte cu mărirea procentului de carbon, dar proprietăţilor mecanice: creşte limita de curgere şi
alungirea la rupere (plasticitatea sau ductilitatea) de rupere, iar deformaţiile specifice se reduc.
oţelului scade cu creşterea conţinutului de carbon.
Pentru îmbunătăţirea deformabilităţii se recurge la
alierea oţelului cu alte metale (mangan, siliciu).
Sudabilitatea oţelului scade cu creşterea
procentului de carbon.

Diagrama σ – ε pentru un
oţeluri moi (<0,2% carbon).

Procedee de prelucrare la rece:

- trefilare (tragere)
- torsadare (răsucire)
- laminare

Sortimentul principal de armături fabricate

σp – limita de proporţionalitate
σe – limita de elasticitate (nu prezintă la descărcare
def. remanente)
σc – limita de curgere (deformaţiile cresc fără ca
efortul să crească)
σr – efortul unitar de rupere
Ea = tg α = 2.1x105 N/mmp
(utilizate) în România - Φ (mm) : 6, 8, 10, 12, 14, 16,
18, 20, 22, 25, 28, 32, 40.
Oţeluri pentru beton armat utilizate în România
OB37 – oţel moale, cu secţiune circulară, suprafaţa
netedă; conlucrare slabă cu betonul, rezistenţă mică,
conţinut redus de carbon.
PC52 – conţinut limitat de carbon, cu adaosuri
(mangan min 1,4%, etc.), conlucrare buna cu
betonul, suprafaţă profilată.
PC60 – conţinut mai ridicat de carbon, cu adaosuri
(mangan si siliciu – în principal pentru îmbunătăţirea
sudabilităţii), conlucrare buna cu betonul, suprafaţă
profilată
STNB – oţel puternic ecruisat prin trefilare. Au
suprafaţa netedă, aderenţă la beton neglijabilă.
BST500 – oțel utilizat acum

Armături rigide
Rigiditatea ridicată în raport cu lungimea lor, putând
fi folosite ca elemente portante în cursul procesului
de execuţie a construcţiei; se utilizează sub formă
de profile independente şi carcase spaţiale sudate,
câteva posibilităţi de realizare fiind prezentate în
figura de mai jos.
Armătura rigidă se foloseşte în special la executarea
clădirilor înalte cu schelet de rezistenţă mixt oţel –
beton armat., sau de exemplu sub formă de carcase
spaţiale şi la construcţiile hidrotehnice masive.

Betonul preia în bune condiţii eforturile de

compresiune şi pe de altă parte oţelul, sub
denumirea de armătură, preia în bune condiţii
eforturile de întindere.

Armătura destinată acestui scop, de a prelua în

Tipuri de armături pentru betonul armat
principal eforturile de intindere din elementele de
Armaturi flexibile
beton armat se numeşte armătură longitudinală de
Se caracterizează prin rigiditate redusă, cauzată de
rezistenţă. (Sunt cazuri când armătura de rezistenţă
secţiuni transversale foarte mici pentru lungimi
se dispune şi în zonele comprimate, de exemplu, la
uzuale mari. Se realiză din bare independente,
stâlpii de beton armat, sau în zona comprimată a
rotunde, netede sau cu profil periodic, sau sub
elementelor încovoiate, având ca scop sporirea
formă de plase şi carcase plane sudate. În procesul
capacităţii portante. De asemenea, în cazul
de execuţie greutatea acestor armături este
elementelor încovoiate există şi armături înclinate,
susţinută de cofraje.
care se obţin prin ridicarea pe reazeme a armăturii
longitudinale în vederea preluării eforturilor unitare
principale de întindere).

La armarea plăcilor pe o direcţie (la unele dintre

acestea) pe cealaltă direcţie se dispune armătură de
repartiţie (a încărcărilor concentrate).
În cazul stâlpilor, al grinzilor, al altor elemente - beton cu armatură rigidă – procente de
liniare, transversal se dispun etrieri pentru fixarea armare (p < 8.0% … 10.0%)
arm. longitudinale în poziţia lor din proiect, aceste
bare având şi rol de rezistenţă în preluarea Sub efectul încărcărilor statice - de scurtă durată,
eforturilor unitare principale de întindere. Etrierii şi monoton crescătoare - se evidenţiază trei stadii
fretele (armături dispuse sub formă de spirală) principale de lucru: stadiul I elastic; stadiul II
îndeplinesc şi funcţia de armătură de confinare. elastico-plastic şi stadiul III plastic, care este stadiul
de rupere.
Armătura de montaj este întâlnită, de exemplu, în
cazul grinzilor din beton armat, dispusă cu scopul de
a fixa (în vederea turnării) în carcase armăturile
longitudinale şi transversale de rezistenţă.

Stadiile de lucru ale elementelor din beton armat

sub acţiunea încărcărilor exterioare
Betonul şi armătura au proprietăţi fizico-mecanice
diferite, puse în evidenţă de curbele caracteristice
ale celor două materiale. Sub efectul încărcărilor
exterioare betonul armat are un comportament ce
nu coincide cu acela al betonului sau al armăturii
(este practic un alt “material”).

Sub acţiunea încărcărilor exterioare, monoton

crescătoare, în elementele din beton armat se
produc modificări cantitative, ale eforturilor şi
calitative, ale comportării materialelor, ceea ce
permite şi conduce la delimitarea stadiilor de lucru.
Modificările calitative sunt puse în evidenţă prin
trecerea de la un comportament elastic la unul
plastic sau de rupere.
Comportarea elementelor din beton armat este
influenţată şi de natura eforturilor secţionale - forţă
axială de compresiune / întindere, moment
încovoietor, forţă tăietoare, moment de torsiune -
precum şi de interacţiunea acestor eforturi ... Astfel
studiu se face )pentru simplitate pe un elemente
solicitat la incovoiere pură.
De asemenea, comportarea elementelor din beton
armat este influenţată şi de cantitatea de armătură
dispusă în element, exprimată prin procentul de
armare p = 100 Aa / Ab. Din acest punct de vedere
există:
- betonul simplu cu armătură de siguranţă
- beton slab armat - procente de armătură
reduse < 0.10 % beton armat - procente mici şi
mijlocii de armare (p 0,10 ... 2,50; 3,00 %)
- betonul supraarmat - procente mari de
armare (p > 2.50; 3,00%)
Pentru exemplificarea stadiilor de lucru s-a ales o
grindă din beton armat, simplu rezemată, cu
secţiune dreptunghiulară simplu armată, se
urmăreşte zona dintre forţele concentrate, zonă
supusă la încovoiere pură.
Stadiul I corespunde situaţiei când încărcările
exterioare sunt mici. În aceste condiţii, întreaga
secţiune transversală din beton armat este activă şi
se comportă ca un material perfect elastic.
Eforturile unitare în beton şi armătură sunt
proporţionale cu deformaţiile specifice. Axa neutră
este situată sub axa mediană, pentru că aria de
armătură Aa deplasează în jos centrul de greutate al
secţiunii neomogene. Rigiditatea la încovoiere a
secţiunii este maximă.
Stadiul I este un stadiu stabil şi reprezintă stadiul de
exploatare (de lucru) al elementelor din beton slab
armat, folosit la elemente la care nu se admite
apariţia fisurilor în betonul întins.
Pe măsura sporirii încărcării exterioare, deformaţia
specifică din fibra de beton cea mai întinsă tinde
spre deformaţia specifică ultimă, iar eforturile
unitare de întindere tind spre rezistenţa la întindere
a betonului Rt. Această stare de eforturi şi
deformaţii specifice în betonul zonei întinse
reprezintă limita stadiului I. La limita stadiului I nu
mai există proporţionalitate între deformaţiile
specifice şi eforturile unitare, betonul întins fiind
puternic plasticizat. Plasticizarea zonei întinse pune
în evidenţă prima modificare calitativă în
comportamentul betonului întins.
La limita stadiului I se produce o modificare a
rigidităţii elementului, iar axa neutră are tendinţa de
urcare, rămânând însă sub axa mediană a secţiunii.
Efortul unitar în armătura întinsă, la limita stadiului
I, are valoarea:
Limita stadiului I este o stare instabilă, pentru că, la
o uşoară creştere a încărcărilor, momentul
încovoietor exterior M depăşeşte valoarea
momentului încovoietor de fisurare Mf, fisurarea
betonului întins pune în lumină a doua modificare
calitativă în comportamentul elementului, care trece
astfel în stadiul II.
Stadiul II corespunde unui nivel de solicitare produs
de încărcările de exploatare, motiv pentru care se
consideră că este stadiul de exploatare pentru
majoritatea elementelor din beton armat. În acest
stadiu betonul întins este fisurat, deoarece s-a
depăşit rezistenţa lui la întindere. După fisurare,
eforturile unitare în betonul comprimat şi armătura
întinsă cresc brusc. Rigiditatea secţiunii este mai
mică decât în stadiul I ca o consecinţă a fisurării
secţiunii. Axa neutră se deplasează în sus, deasupra
axei mediane a secţiunii. În secţiunea fisurată,
imediat sub axa neutră, există o zonă de beton întins
şi nefisurat, dar cu extindere mică şi de aceea, în
mod curent, se neglijează. Betonul întins dintre
fisuri participă, în ansamblul elementului, la
preluarea eforturilor.
Betonul zonei comprimate se comportă elastic,
diagrama de eforturi unitare având o variaţie liniară.
Armătura întinsă are, de asemenea, un
comportament elastic. Eforturile unitare în beton şi
armătură au în principiu următoarele valori:
Stadiul II, fisurat, cu comportament presupus
perfect elastic sub acţiunea eforturilor secţionale
corespunzătoare NE, ME (precum şi QE), constituie
baza calculului la stările limită ale exploatării
normale şi la starea limită de oboseală, secţiunea
activă fiind formată din betonul comprimat şi
armătura întinsă (eventual şi cea comprimată, dacă
aceasta există).
Sporirea încărcărilor conduce la creşterea
deformaţiilor specifice şi a eforturilor unitare, în
final ajungându-se la limita stadiului II, când unul
din cele două materiale, sau eventual amândouă îşi
ating deformaţiile specifice ultime şi rezistenţele
respective. În acest mod se pune în evidenţă cea de
a treia modificare calitativă în comportamentul
elementului din beton armat. Limita stadiului II este
începutul procesului de rupere.
Începutul procesului de rupere este condiţionat de
cantitatea de armătură exprimată prin procentul de
armare. La elementele din beton armat, realizate cu
procente de armare mici şi mijlocii, atingerea limitei
stadiului II se produce prin intrarea armăturii întinse
în curgere şi începutul plasticizării betonului
comprimat, fenomen pus în evidentă prin curbarea
continuă a diagramei de eforturi unitare de
compresiune, dar fără a se epuiza capacitatea
portantă a acestuia (fig. 4.7e). În timp ce armătura
întinsă curge sub încărcare practic constantă, se
produce rotaţia secţiunii şi în consecinţă creşterea
eforturilor unitare în betonul comprimat. Deoarece
se produce o rotaţie a secţiunii transversale, fără
creşterea încărcării, în secţiunea respectivă se
consideră că s-a format o articulaţie plastică. Acest
tip de articulaţie este caracterizat prin prezenţa unui
moment încovoietor constant Mp, denumit moment
încovoietor de plasticizare. În ansamblul său, stadiul
II este caracterizat printr-un comportament
elastico-plastic.
Stadiul III este stadiul de rupere, când sub efectul
momentului încovoietor de rupere Mr ambele
materiale şi-au epuizat capacitatea portantă:
armătura întinsă continuă să curgă, iar betonul
comprimat s-a zdrobit. Axa neutră este situată cel
mai sus posibil, iar rigiditatea la încovoiere a
secţiunii este minimă.

Elemente de beton comprimate centric

Elemente structurale reprezentative:
- stâlp - element de structură (de regula) vertical
destinat transportului pe directive verticala a
încărcărilor gravitaţionale. Din punct de vedere
geometric, stâlpul este o bară rectilinie, având de
regulă, secţiune transversală constantă pe toată
înălţimea.
- arce de coincidenţă
- bare comprimate din grinzi cu zăbrele
I. Stadiul elastic
Ia.Stadiul de fisurare Stâlpi din beton armat
II.Domeniul pseudoelastic (de exploatare) - Au forma secţiunii transversale: dreptunghiulară,
IIa.Stadiul de curgere al armăturilor întinse începe circulară, specială (inelară, în T, U, I, etc.)
formarea articulaţiilor plastice (AP) - Armătura se dispune paralel cu direcţia forţei,
III.Domeniul de dezvoltare al A.P. (al marilor uniform distribuită pe contur (armătura
deformaţii) longitudinală). Perpendicular, pe direcţie
IIIa.Stadiul ruperii teoretice (stadiul ultim) transversală, se dispun etrieri
IV.Domeniul postultim (al deformaţiilor necontrolate
şi al degradării galopante a rezistenţei) Secţiuni caracteristice prin stâlpi:
IVa.Stadiul de distrugere al AP (colaps)

CURS 6

Ipoteze de calcul în mecanica betonului armat

1. Eforturile secţionale interioare sunt în echilibru cu
solicitările (încărcările) exterioare – este o
consecinţă a condiţiei de echilibru ce caracterizează
structurile construcţiilor.

2. Secţiunile plane şi normale pe axa barei înainte de

deformaţie rămân plane şi normale pe axa barei şi
după deformaţie (sub acţiunea încărcărilor
exterioare) – Ipoteza lui Bernoulli.

3. Deformaţia armăturii este egală cu cea a betonului

înconjurător – această ipoteză reflectă aderenţa
între armătură şi beton.

4. Betonul întins nu preia nici un efort de întindere,

el preia numai eforturi de compresiune. În zonele
întinse betonul este fisurat, armăturile fiind cele ce
se consideră a prelua eforturile de întindere.

5. Relaţiile dintre eforturile unitare şi deformaţiile

specifice sunt cele rezultate din curbele
experimentale (sau din schematizările acestora).
Elemente caracteristice, notaţii, reguli:
- Aria secţiunii de beton AC = b x h
- Aria secţiunii de armătură AS sau AY
- Procentul de armare longitudinal

De regulă procentul de armare longitudinală este

cuprins între 0.5% şi 3.0%.
- Diametrul armăturilor longitudinale în stâlpi: minim
Φ12mm, maxim Φ32mm
- Diametrul armăturilor transversale (etrierii) în
stâlpi este de regula (1/4...1/3) din diametrul
armăturilor longitudinale, cu diametru minim etrieri -
6mm

Ruperea stâlpilor comprimaţi centric

Ruperea este de tip fragil (nu este precedată de
deformaţii mari).
Este caracterizată prin zdrobirea şi expulzarea
betonului, cu rupere în “dublu con”.
După cedarea betonului, flambează şi armăturile
longitudinale. Calculul stâlpilor (solicitați la compresiune centrică)
În domeniul elastic de comportare
Conform ipotezei secţiunilor plane, avem deformaţii
uniforme pe secţiune, precum şi eforturi uniform
distribuite pe secţiune.

Echilibrul forţelor interioare şi exterioare:

N = NS + NC

Conform ipotezei aderenţei perfecte:

Unde:
NS - forţa de compresiune din armătură
NC – forţa de compresiune din beton
Conform ipotezei comportării elastice (legea Hooke):
Dar:

Rezultă:

Se notează cu Ai aria ideală a secţiunii de beton

armat
AI = n * AS + AC

Rezultă:

Altă exprimare a relaţiei:

unde:
aportul betonului

aportul armăturilor

În domeniul ultim de comportare

Unde:

Se notează cu n – coeficientul de echivalentă al

materialelor
Rezistenta betonului la compresiune (si la
intindere), de proiectare (de calcul)

CURS 7
Unde se aseză armături în elementele încovoiate de
beton armat (de tip grindă) ?
Acolo unde în elementul de structură se dezvoltă
eforturi unitare de întindere.
Identificarea acestor zone se face urmărind
diagramele de eforturi (diagrama de momente
încovoietoare).
Calculul elementelor (secțiunilor) de beton armat
solicitate la încovoiere:
Se consideră o secțiune solicitată la încovoiere.
Secțiunea transversală are dimensiunile b (lățime) și
h (înălțime).
Acoperirea cu beton a armăturilor longitudinale a = c
+ φ/2, unde c este distanța de la fața secțiunii
transversale până la armătura longitudinală, iar φ
este diametrul barelor longitudinale.
Înălțimea utilă a secțiunii este : d = h – a
Z este distanța dintre forța (rezultanta forțelor) de
întindere din armături și forța
(rezultanta eforturilor unitare de compresiune) de
compresiune din beton.
Se scriu ecuațiile de echilibru pe secțiune – echilibru
forțelor din secțiune proiectate pe axa barei și
echilibru forțelor interioare cu forțele exterioare.
Predimensionarea înălțimii unei grinzi de b.a. dacă se
cunoaște efortul de încovoiere M (adică încărcările și
schema statică) , considerând un coeficient de
armare optim ρ dar și o lățime a grinzii , precum și
calitățile materialelor pentru beton și armătură, se
poate calcula înălțimea utilă optimă a unui elemente
încovoiat.
Calculul elementelor (secțiunilor) de beton armat
la compresiune excentrică
Se scriu ecuațiile de echilibru pe secțiune – echilibru
forțelor din secțiune proiectate pe axa barei – prima
ecuatie de echilibru.

Se scriu ecuațiile de echilibru pe secțiune – echilibru

momentului forțelor exterioare cu momentul
Definții conform Eurocod 2 / 2004 fortelor interioare – a doua ecuație de echilibru.

O grindă este un element a carei deschidere este

mai mare decat triplul inaltimii sectiunii. In caz
contrar elementul se considera o grinda perete.

Placa este un element a carui dimensiune minima in

planul sau este mai mare sau egala cu de 5 ori
grosimea.

Stâlp este un element a carui latura mare nu

depaseste de 4 ori latura mai mica si a carui inaltime
este cel putin egala cu de trei ori latura mare. In caz
contrar se considera a fi perete.

Calculul elementelor (secțiunilor) de beton armat

solicitate la încovoiere cu forță axială
(compresiune excentrică dreaptă)
Se consideră o secțiune solicitată la forță axială și
încovoiere.

Secțiunea transversală are dimensiunile b (lățime) și

h (înălțime), unde h este direcția de încovoiere sau b
este direcția paralelă cu vectorul moment
încovoietor.

Acoperirea cu beton a armăturilor longitudinale a = c

+ φ/2, unde c este distanta de la fața secțiunii
transversale pănă la armătura longitudinală, iar φ
este diametrul barelor longitudinale.
Curs 11
Pereţi structurali din beton armat
Conform dex on line
Perete, pereți - element de construcție așezat
vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din
lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau
izolează încăperile unei clădiri între ele sau de
exterior și care susține planșeele, etajele și
acoperișul.
Conform P100-1/2013
Perete (perete structural) - element structural
vertical care susţine alte elemente, la care raportul
dimensiunilor laturilor secţiunii transversale lw /bw ≥
4.
Conform Curs Clădiri, vol. 2, Institutul de
construcţii din Bucureşti, 1974, cap. XII:
Pereţii sunt elemente principale de construcţie ce
îndeplinesc următoarele funcţiuni: a) sunt elemente
principale verticale de rezistentă; b) închid clădirea
spre exterior; c) compartimentează clădirea la
interior.
Cerinţe şi condiţii ce se impun la proiectarea
pereţilor sunt:
- durabilitate
- rezistenţă la foc
- greutate
- rezistenţă
- rezistenţă la umiditate
- elasticitate
- izolare termică şi fonică
- aspect exterior
- preţ de cost
- pereţi neportanţi, de umplutură sau despărţitori
care nu suportă decât greutatea proprie
Principalii factori ce influenţează alegerea tipului
de structură:
(alegerea soluţiei de structură este un proces
complex în care intervin o gamă largă de factori, cu
condiţionări reciproce. Se poate face numai o analiză
calitativă a influenţei acestor factori, nefiind posibil
de stabilit reguli stricte, ci numai cu caracter general)
- destinaţia clădirii – precizează modul de
organizare şi de compartimentare generală a
spaţiului în plan şi pe înălţime. Stabilitatea
organizarii spaţiului poate conduce la alegerea de
sisteme structurale cu schemă rigidă sau flexibilă.
- alcătuirea partiului de arhitectură
- regimul de înălţime: este influenţată de densitatea
construită în teren, aspect, condiţiile de
amplasament, materialele existente, cost, condiţiile
de exploatare, etc.
- condiţiile de amplasament: prin stratificaţia
terenului, caracteristicile fizico- mecanice ale
straturilor, nivelul apei freatice, etc.
- materialele utilizate: materialele disponibile
pentru realizarea unei clădiri condiţionează alegerea
tipului de structură.
De ce să introducem pereţi de beton armat în
alcătuirea unei construcţii??
Formula de calcul pentru săgeata unei grinzi simplu
rezemate încărcate cu încărcare uniform distribuită
este:

Clasificarea pereţilor după materialul din care

sunt alcătuiţi:
- pereţi din pământ Care sunt factorii care influenţează săgeata
- pereţi din zidărie (cărămidă, piatră naturală, blocuri (deformata) ?
din beton, BCA, etc.) Care sunt valorile modulului de elasticitate
- pereţi din beton armat longitudinală pentru beton:
- pereţi din lemn
- pereţi din elemente metalice
- pereţi din sticlă, azbociment Cum pot interveni asupra momentului de inerţie ?
- pereţi din materiale uşoare
- pereţi din polimeri

Clasificarea pereţilor după rolul în construcţie:

- pereţi de rezistenţă (portanţi) – sunt pereţii ce
preiau şi transmit în afară de greutatea proprie şi
alte sarcini
Doua variante structurale propuse spre analiză:
- un cadru de beton armat cu opt nivele, cu înălţimea
de nivel de 3,0m, deschiderile egale între ele cu
valoarea de 6m. Stâlpii au secţiunea de 70x70cm
(arie = 0.49mp), iar secţiunea transversală a grinzilor
este de 30x60cm.
Cadrul este încărcat cu forţe laterale 100kN la nod
lateral peste parter, 200kN la nod lateral peste etaj1,
[...] 800kN la nod lateral peste etaj 7 (nivel opt).

- un cadru de beton armat în care, în deschiderea

centrală este înfilat un perete de beton armat cu
grosimea de 0.25m.
Regimul de înălţime, deschiderile, înălţimea de nivel,
secţiunile elementelor (grindă şi stâlpi) sunt identice
cu ale cadrului de beton armat anterior.
Încărcările laterale sunt identice pentru cele două
cadre.

Deci:
Pereții de beton armat se utilizează, de regulă, la
construcţii expuse la încărcări laterale predominate.
Aceștia preiau şi transmit la infrastructură o mare
parte din încărcările laterale datorită rigidităţii şi
rezistenţei mari. Sub acest aspect rolul lor structural
este deosebit de important, pereţii de beton armat
fiind elementele principale ale structurii de
rezistenţă la acţiuni laterale.
Funcţie de proporţia pereţilor de beton armat într-o
structură, aceasta poate fi clasificată ca:
- structură cu pereţi ( >70% din F.T.B. vor prelua
pereţii).
- structură duală ( între 30 şi 70% din F.T.B. vor prelua
pereţii) (cu cadre preponderente sau cu pereţi
preponderenţi)
- structură în cadre (sub 30% din F.T.B. este preluat
de pereţi).
În România, structurile cu pereţi se dimensionează
pentru acţiunea seismică conform cu prevederile
codurilor P100-1 (Cod de proiectare seismică) şi
CR2-1-1.1 (Cod pentru proiectarea construcţiilor cu
pereţi structurali din beton armat).
Alcătuirea generală a construcţiilor (prevederi
extrase din CR2-2013, cap.3):
- La stabilirea formei şi a alcătuirii de ansamblu a
construcțiilor, se vor alege, de preferinţă, contururi
regulate în plan, compacte şi simetrice. Se vor evita
disimetriile pronunate în distribuţia volumelor, a
maselor, a rigidităţilor şi a capacităţilor de rezistenţă
ale pereţilor şi ale celorlalte componente
structurale, în vederea limitării efectelor de torsiune
generală la acţiunea seismică şi a altor efecte
structurale defavorabile.
Prin alcătuirea structurii se va realiza un traseu sigur,
cât mai scurt, de transmitere a încărcărilor verticale
şi orizontale la terenul de fundare.
- Suprafaţa planşeului la fiecare nivel va fi, pe cât
posibil, aceeaşi, iar distribuţia în plan a pereţilor va fi,
de regulă, aceeaşi la toate nivelurile, astfel că aceştia
să se suprapună pe verticală. Se admit retrageri la
ultimele niveluri, inclusiv cu suprimări parţiale sau
totale ale unor pereţi, urmărindu-se să se evite
apariţia unor excentricităţi importante de mase şi de
rigidităţi.
Dimensiunile pereţilor se vor păstra, de regulă,
constante pe înălţimea construcţiei. La construcţii cu
înălţimi mari, dimensiunile pot fi micșorate gradual,
fără salturi bruşte între nivelurile consecutive.
- Pereţilor structurali cărora le revin cele mai mari
valori ale forţelor orizontale trebuie să li se asigure o
încărcare gravitaţional suficientă (pereţii să fie
suficient “lestaţi”), astfel încât să se poată obţine
condiţii avantajoase de preluare a eforturilor din
încărcări orizontale şi de transmitere a acestora la
terenul de fundare.
- La construcţiile cu forma în plan dreptunghiulară,
pereţii structurali se vor dispune, de regulă după
două direcţii perpendiculare între ele. Soluţiile cele
mai avantajoase se obţin atunci când rigidităţile de
ansamblu ale structurii după cele două direcţii au
valori apropiate între ele.
- Dintre pereţii interiori, se vor proiecta cu precădere
ca pereţi structurali, aceia care separă funcţiuni
diferite sau care trebuie să asigure o izolare fonică
sporită, necesitând ca atare grosimi mai mari, şi care,
în acelaşi timp, nu prezintă goluri de uşi, sau la care
acestea sunt în număr redus.
Pe scurt, şi concluzionând:
Alcătuirea de ansamblu a structurilor cu pereţi
trebuie să urmărească exigenţele generale de
conformare referitoare la structuri proiectate
seismic. Este necesară realizarea unor forme
regulate în plan ale structurii, compacte şi simetrice,
cu alcătuire monotonă pe înălţime.
Se recomandă ca rigiditatea să fie cât mai uniformă
pe cele două direcţii principale ale structurii.
Alcătuirea secţiunilor în plan ale pereţilor: avem
astfel pereţi individuali sau pereţi cuplaţi, alegând
de preferinţă forme de secţiuni cât mai simple.
Se recomandă ca secţiunile în plan ale pereţilor să fie
de tip lamelar, cu bulbi la extremități (tip halteră) sau
cu tălpi de dimensiuni limitate.
Se vor evita intersecţiile între pereţii dispuşi pe cele
două direcţii principale care duc la formarea unor
secţiuni cu profile complicate. Se vor evita mai ales
formele de secţiuni pronunțat nesimetrice, cu tălpi
dezvoltate numai la una dintre extremităţile
secţiunii.
Se vor adopta, când funcţiunea construcţiei o
impune, şiruri de goluri suprapuse, cu dispoziţie
ordonată, ducând la pereţi formaţi din plinuri
verticale (montanţi) legate între ele prin grinzi de
cuplare având configuraţia generală a unor cadre
etajate.
Grinzile de cuplare vor avea grosimea egala cu aceea
a inimii pereţilor verticali sau, dacă este necesar,
dimensiuni mai mari decât aceasta (marginile dinspre
gol ale pereţilor vor avea cel puţin grosimea
grinzilor).
Pereții cu secţiuni cu nesimetrie pronuţată prezintă
răspuns neomogen la acţiuni laterale pentru cele
două sensuri relevante ale acţiunii seismice fiind, din
acest punct de vedere, nerecomandate şi se
recomanda să fie evitate.
Trebuie evitate structurile cu pereţi structurali care
se intersectează, deoarece comportarea acestor
structuri este greu de anticipat prin calcul. Este
preferabilă utilizarea unei densităţi mai reduse a
pereţilor în structură cu condiţia ca aceştia să aibă
secţiuni regulate şi să fie dispuşi astfel încât
comportarea de ansamblu a structurii să fie
predictibilă.
Funcţie de forma în elevaţie pereţii pot fi
împărţiţi în două categorii:
- pereţi izolaţi, fără goluri, care au o comportare de
consolă sub acţiunea forţelor laterale. În acest caz
grinzile, dacă există, au rigiditate redusă comparativ
cu pereţii şi nu pot influenţa, decât în mică măsură,
comportarea de ansamblu a acestora.
- pereţi cuplaţi prin grinzi de cuplare. Pereţii cuplaţi
apar acolo unde, din necesităţi funcţionale sau
structurale, în pereți sunt dispuse goluri. Dacă
golurile au dimensiuni semnificative, cum este cazul
golurilor pentru uşi sau ferestre, se formează doi
pereţi (montanţi) cuplaţi prin intermediul grinzilor
care se formează deasupra golurilor.
- dacă golurile sunt relativ mici, atunci riglele de
cuplare sunt foarte puternice şi pot asigura un cuplaj
„perfect” între montanţii ce se formează. Dacă
dimpotrivă golurile sunt foarte mari, atunci riglele
de cuplare sunt slabe şi montanţii se comportă ca
pereţii izolați.
Dimensionarea preliminară a secţiunilor pereţilor
structurali:
- Aria totală a inimii pereţilor pe o direcţie va fi cel
puţin cea obţinută cu relaţia (conform CR2-1/2013
cap. 6.2.1.1.):
unde:
ΣAci = este aria însumată a secţiunilor orizontale ale
pereţilor cu contribuţie semnificativă în preluarea
forţelor orizontale, orientaţi paralel cu acţiunea
forţelor laterale (în mp);
γ1,e = este factorul de importanţă şi expunere la
cutremur a construcţiei, conform 4.4.5 din P 100-1;
Ks = este raportul dintre valoarea de vârf a
acceleraţiei terenului pentru proiectare şi acceleraţia
gravitaţională, ag / g;
q = este factor de comportare specific structurii; G
este greutatea construcţiei (în kN);
fcd = este rezistenţa de proiectare a betonului la
compresiune (în MPa).
Dimensionarea preliminară a secţiunilor pereţilor
structurali:
În cazul clădirilor de tip curent pentru birouri şi
locuințe, proiectate pentru clasa DCH, relaţia
generală (anterioară) poate fi pusă sub forma
(conform CR2-1/2013 cap. 6.2.1.2.):
unde:
ks = este raportul dintre valoarea de vârf a
acceleraţiei terenului pentru proiectare şi acceleraţia
gravitaţională, ag / g;
Afl = este aria planşeului;
n = este numărul de planşee situate deasupra
secţiunii considerate.
Dacă se prelucrează relaţia anterioară:
Relaţia de mai sus reprezintă proporţia din suprafaţa
totală a planşeului reprezentată de aria necesară a
pereţilor dispuşi după o direcţie.
De exemplu pentru o clădire cu 12 niveluri amplasată
în Bucureşti, coeficientul de mai sus este:

Grosimea inimii pereţilor (bw0) va fi cel puţin 150mm

şi cel puţin hS / 20 (unde hS este înălțimea liberă a
nivelului).

La clădiri cu până la 12 niveluri, se recomandă să se

păstreze dimensiuni constante ale secţiunilor
lw – lungimea secțiunii transversale a unui perete
pereţilor pe toată înălţimea.
structural
lc – lungimea zonei comprimate pe care se iau măsuri
Pentru alcătuirea secțiunii preliminare a pereților,
de confinare (lungimea bulbului).
ariile bulbilor sau ale tălpilor Af prevăzute la
lf – lățimea tălpii
capetele secţiunii pereţilor cu aria inimii Ac, se
bw0 – lățimea (grosimea inimii) peretelui
determină cu relaţia (conform CR2-1/2013 cap.
bw – lățimea bulbului de la capătul peretelui
6.2.1.4.):
hs – înălțimea liberă (de nivel) a peretelui

Se va evita amplasarea golurilor pentru uşi sau

ferestre în apropierea capetelor libere ale pereţilor
unde:
structurali. Se recomandă ca distanţa de la
NEd este forţa axială de compresiune din pereţi din
extremitatea peretelui până la marginea primului gol
încărcările verticale în gruparea specială de încărcări.
să fie mai mare de 1200 mm. În cazurile în care
această condiţie nu poate fi respectată, montantul
Relațiile de mai sus servesc și pentru identificarea
de capăt va fi prevăzut cu bulb la marginea golului.
cazurilor în care apare necesitatea întăririi secțiunii
pereților cu bulbi / tălpi la capete.
La pereţii având goluri decalate pe verticală, se
recomandă ca plinul dintre golurile de la două
Grosimea necesară a peretelui structural și
niveluri succesive să fie de minimum 600 mm.
oportunitatea prevederii de bulbi sau tălpi la
capetele libere ale pereților se stabilesc verificând
Înălţimea grinzilor de cuplare ale clădirilor obişnuite
dacă înălțimea zonei comprimate nu depășește o
se ia egală cu dimensiunea plinului de deasupra
valoare limită.
golurilor de uşi sau ferestre. Lăţimea grinzilor se ia
egală, de regulă, cu grosimea peretelui.
Dimensiunile bulbilor vor respecta condiţiile:
Test perete structural de beton armat:
https://www.youtube.com/watch?v=CzafIPmRgj8
https://www.youtube.com/watch?v=j-58D6D7aDE
https://www.youtube.com/watch?v=SN8R8PxfThk

Filmare cutremur
https://www.youtube.com/watch?v=NisWbAXfyWI
https://www.youtube.com/watch?v=1u6vlQXG7sk

https://www.youtube.com/watch?v=eU5nFvfCGsE

CURS 12
Infrastructuri (fundații)

Conform dex on line:

Infrastructură - ansamblul elementelor care susțin
partea principală a unei construcții, care o fixează de
teren și care transmite acestuia forțele.

Conform P100-1/2013 - comentarii:

Sistemul fundațiilor, sau infrastructura, după caz,
reprezintă o componentă esențială a unei clădiri, a
cărei integritate și ale cărei proprietăți de rigiditate
și rezistență Influențează decisiv răspunsul seismic al
structurii în ansamblu. În același timp, costul
lucrărilor de fundație are o pondere foarte mare în
costul total al construcției și, din acest motiv,
alegerea sistemului de fundare și proiectarea lui
corectă reprezintă una dintre operațiile cele mai
importante ale proiectării construcțiilor.
Fundații de suprafață
Funcție de adâncimea de fundare avem:
- fundații de suprafață directe când D ≤ 3.00m sau De
/ B ≤ 1.50, unde D – este adâncimea de fundare și B –
latura mică a bazei fundației rectangulare
- fundații de suprafață parțial încastrate când D >
3.00m sau 1.5 < De / B ≤ 5.0

Fundațiile se dezvoltă în plan atât cât este necesar Precizari:

pentru ca presiunile pe teren să fie suficient de mici
pentru a putea fi suportate de pământul de fundare,
un material cu rezistența de aproape 100 de ori mai
mic decât materialul structural – betonul.
Funcție de tipul de structură și de proprietățile
mecanice ale terenului, modul de realizare al
fundațiilor poate fi diferit: fundații izolate sau tălpi
continue sub pereți, fundații legate sau constituite
de grinzi de fundare, radiere generale, fundații de
adâncime, piloți sau chesoane, infrastructuri
complexe.
Infrastructură – cuprinde elementele substructurii
și fundațiile construcției (aceasta poate cuprinde, în
anumite cazuri, și nivele situate deasupra cotei 0.00)
- în cazul fundațiilor de suprafață directe, reacțiunile
laterale ale terenului (frecarea sau rezistența pasivă)
se neglijează.
- în cazul în care condiția (D ≤ 3.00m) este îndeplinită
iar datele pentru calcului adâncimii de fundare
echivalente De nu sunt disponibile, se recomandă ca
fundația să fie încadrată în fundațiile de suprafață
directe.
Regulile prezentate mai jos se referă la fundații de
suprafață de tipul:
- fundații izolate;
- fundații continue, dispuse după una, două sau mai
multe direcții;
- radiere generale.
Exemplu de calcul pentru adâncimea echivalentă de
fundare – asa cum este prezentată în normativ
NP112/2014.

Tipuri de infrastructură cu fundare directă –
exemplificare. Infrastructuri alcătuite doar din
fundații:
- fundații izolate sub stâlpi sau pereți individuali de
zidărie sau beton armat (fundațiile vor avea
dimensiunile necesare pentru transmiterea la teren
a eforturilor de la baza elementelor suprastructurii)
– cap. II.6.1.1 – fundații tip talpa din b.a.
- fundații izolate sub stâlpi sau pereți individuali de
zidărie sau beton armat (fundațiile vor avea
dimensiunile necesare pentru transmiterea la teren
a eforturilor de la baza elementelor suprastructurii)
– cap. II.6.1.2 – fundații tip bloc și cuzinet
Tipuri de infrastructură cu fundare directă –
exemplificare. cap. II.6.1.2 – fundații tip bloc și
cuzinet
Tipuri de infrastructură cu fundare directă –
exemplificare. cap. II.7 – fundații continue sub
stâlpi și pereți
- fundațiile sunt alcătuite ca grinzi independente sau
ca retele de grinzi;
- de regulă, soluția de fundație continuă sub stălpi
sau pereți poate fi impusă de următoarele cazuri:
a) fundații izolate care nu pot fi suficient de
extinse în plan (construcții cu travei sau deschideri
mici care determină “suprapunerea” fundațiilor
existente, stâlpi lângă un rost de tasare sau la limita
proprietății, etc.
b) fundații izolate care nu pot fi centrate sub
stâlpi, etc.
Tipuri de infrastructură cu fundare directă –
exemplificare. cap. II.7 – fundații continue sub
stâlpi și pereți
- de regulă, soluția de rețele de grinzi de fundare se
adoptă în cazul construcțiilor civile, în condiții
normale de fundare și fără prezența apei freatice la:
- construcții cu pereți de beton armat sau
zidărie (cu substructură sau rezemare directă pe
fundații);
- construcții cu cadre de beton armat sau
metalice, eventual conlucrând cu pereți de beton
armat sau zidărie;
- se poate adopta la orice tip de construcție la
care se dorește realizarea unei infrastructuri relativ
rigide care să asigure conlucrarea spațială a
elementelor structurale, iar presiunile de pe teren
nu impun realizarea unui radier general.
- grinzile pot fi alcătuite ca tălpi de beton armat sau
în soluția bloc de beton simplu și cuzinet de beton
armat.
- pentru fundațiile cu secțiunea tip bloc și cuzinet se
adoptă conditiile de la fundațiile izolate;
- pentru fundațiile cu secțiunea tip grindă de beton
armat:
Tipuri de infrastructură cu fundare directă –
exemplificare.
cap. II.7.7 – fundații continue sub pereți structurali
de zidărie
- fundațiile se diferențiază funcție de următoarele
condiții: condiții geotehnice ale amplasamentului,
zona seismică de calcul a amplasamentului (ag<0,15g
sau ag >0,15g), prezența sau absența subsolului;
- fundațiile pereților sunt de tip continuu, și mai rar
în anumite situații pot fi avantajoase fundațiile cu
descărcări pe reazeme izolate.
- fundațiile se pozitioneaza de regula centric si numai
în anumite situații particulare excentric față de
pereții pe care îi susțin.
Fundații la clădiri amplasate pe teren favorabil în
zone cu seismicitate ag<0,15g
- fundații la clădiri fără subsol
- lățimea soclului Bs sau a blocului de
fundație B (în situația în care nu este prevăzut soclu)
trebuie să fie mai mare decât grosimea peretelui
structural b cu minim 50mm de fiecare parte.
 - aceeași prevedere se aplică și pentru
lățimea blocului B fșță de lățimea soclului Bs.
- blocul de fundație se poate realiza cu una
sau două trepte.

- înălțimea soclului și a treptelor blocului de

fundație va fi de cel puțin 400mm (se va respecta și
valoare min tgα).
- dimensiunea minimă a lățimii fundației
pentru realizarea săpăturii (și a lățimii blocului) sunt
date în tabelul de mai jos:
Tipuri de infrastructură cu fundare directă –
exemplificare. cap. II.7.7 – fundații continue sub
pereți structurali de zidărie
Fundații la clădiri amplasate pe teren favorabil în
zone cu seismicitate ag<0,15g
- fundații la clădiri cu subsol
- pereții subsolului se prevăd sub pereții
structurali (pe cât posibil axați față de acestia).
- fundațiile pot fi din beton simplu sau din
beton armat. Dacă se realizează din beton simplu,
peretele de subsol va fi prevăzut cu două centuri (la
nivelul planșeului de peste subsol și la baza
peretelui).
 - fundațiile se realizează sub formă de
fundații rigide cu soclu din beton armat (vezi mai sus
figura II.27) sau grinzi continue de beton armat.
- fundațiile și pereții de subsol se realizează
din beton armat.
cap. II.7.7 – fundații la clădiri amplasate pe terenuri
special (pag.70)
CURS 13
Planşee din beton armat
Conform dex on line:
Planşeu = element de construcție de lemn, de beton
armat etc. care serveşte ca suport pentru fixarea
unei maşini, formează partea carosabilă a unui pod,
separă etajele unei clădiri (constituind duşumeaua
sau acoperişul) etc.
Planşeele = sunt elemente de construcţie de regulă
plane, orizontale sau înclinate, ce compartimentează
clădirea pe verticală, şi formează împreună cu
celelalte elemente structurale (verticale) structura
de rezistenţă.
Planşeele servesc la:
- preluarea încărcărilor verticale şi transmiterea lor
către reazeme, caz în care eforturile se dezvoltă
normal (perpendicular) pe planul planşeelor;
- preluarea încărcărilor orizontale şi distribuirea lor
la elementele portante verticale, asigurând
comportarea solidară a acestora sub acţiunea
forţelor orizontale, jucând rol de şaibă rigidă, de
diafragmă. În acest caz eforturile se dezvoltă în
planul planşeelor.
O sintagmă care definește modul lor de comportare
este: “Planșeele sunt infinit rigide în planul lor și
infinit flexibile perpendicular pe planul lor” (în
realitate nu sunt nici infinit rigide dar mai ales nici
infinit flexibile).
Clasificarea planşeelor:
- după modul de realizare:
- planşee monolite (turnate la fața locului în
cofraj);
- planşee integral prefabricate;
- planşee mixte (din elemente prefabricate şi
beton monolit).
- după modul de rezemare şi alcătuire:
- planşee cu plăci rezemate continuu pe două
sau mai multe laturi:
- planşee cu plăci;
- planşee cu plăci şi grinzi;
- planşee cu nervuri dese;
- planşee casetate.
- planşee cu plăci rezemate direct pe stâlpi:
- planşee ciuperci;
- planşee dală (cu dala plină sau
nervurată).
- după modul de transmitere a încărcărilor la
reazeme:
- planşee care transmit încărcările
(preponderent) după o singură direcţie;
- planşee care transmit încărcările după două
direcţii.
Alegerea tipului de planşeu se face pe
considerente tehnico-economice cu respectarea
condiţiilor de rezistenţă, de rigiditate şi de
funcţionalitate privind:
- izolarea fonică;
- izolarea termică;
- izolarea hidrofugă (la terase şi acoperişuri);
- protecţie anticorozivă;
- protecţia contra incendiilor.

Planşeele simple (cu plăci)

- sunt alcătuite din plăci de beton armat rezemate
direct pe elementele portante verticale (de regulă
pereţi structurali de beton armat sau zidărie);
- se recomandă ca suprafaţa acoperită de planşeele
simple să nu depăşească 35-40mp (înainte de 1990
Planşee cu plăci şi grinzi
valoarea recomandată era 20-25mp);
- este cazul general al planşeelor;
- ca elementele verticale să fie considerate portante
trebuie să aibă grosimea de cel puţin 15cm la pereţii
de beton armat şi de 25cm la pereţii din zidărie.

Planşeu simplu - din beton armat monolit

Planşeu simplu – alcătuit din elemente

prefabricate, monolitizate
intermediar
pe reazemul
- dimensiunile secţiunii transversale pentru grinzi
(din alcătuirea cadrelor de beton armat situate în
zone seismice) vor fi:
- în zone seismice

Planşeu simplu - din elemente tip predală

prefabricată cu suprabetonare

Planşee cu plăci şi grinzi - alte criterii şi condiţii

puse grinzilor:
- lăţimea minimă a grinzilor participante la structuri
cu ductilitate înaltă este 20cm (conform
P100-1/2013 – cap.5.3.2.1.)
- raportul între lăţimea bw şi înălţimea secţiunii hw
nu va fi mai mic decât 1/4;

- excentricitatea axului grinzii, în raport cu axul

stâlpului la noduri, va fi cel mult 1/3 din lăţimea bc a
stâlpului, normală la axa grinzii.

- la grinzi solicitate predominant gravitaţional

raportul hw / bw se alege corespunzător secţiunilor
zvelte ( >=3), dar trebuie acordată atenţie
verificărilor privind deschiderea fisurilor şi
deformaţiile, condiţia de rezistenţă nefiind, de
regulă, dimensionată.

- dacă încărcările utile sunt mari (3- 30kN/mp), se

recomandă utilizarea planşeelor cu grinzi principale
şi secundare. Grinzile secundare se dispun în lungul
deschiderii mai mici la distanţe care să conducă la o
descărcare unidirecţională a plăcilor. Utilizarea
numai a grinzilor principale ar necesita creşterea
grosimii plăcii către valori nejustificate economic
conducând la creşterea consumului de beton şi a
greutăţii planşeului.

- grinzile secundare pot avea înălţimi reduse (nivelul

de solicitare este moderat):

- grinzile secundare se folosesc atunci când celulele

sunt mari iar grosimea plăcii devine foarte mare;

- grinzile secundare se mai dispun şi sub ziduri sau

alte sarcini concentrate mari;

- grinzile secundare au rol şi de sporire a rigidității

planşeului;
- grinzile secundare se dispun din considerente
structurale sau arhitecturale.

Placile planşeelor

- grosimea plăcii hpl se predimensionează cu:

unde P este perimetrul ochiului de placă,

valoarea obținută pentru grosimea plăcii hpl se

rotunjește la multiplu de centimetru.

- Valoarea minimă a grosimii plăcii planșeelor de

beton armat turnate monolit este 8cm. Valoarea de
13-15cm pentru grosimea minimă a plăcilor
planșeelor este corespunzătoare unei condiții de
izolare fonică la zgomot aerian.

Plăcile planşeelor (planșee care reazemă pe

întreg conturul pe elemente structurale, de tip
grinzi, centuri, pereți, etc.) :
- placă planșeu ce descarcă preponderent pe o
direcție pentru care este respectată condiția

Plăcile planşeelor (planșee care reazemă pe

întreg conturul pe elemente structurale, de tip
grosimea plăcii hpl se predimensionează cu:
grinzi, centuri, pereți, etc.):
- placă planșeu ce descarcă pe două direcții
pentru care este respectată condiția

unde d0 este valoarea minimă dintre cele două

dimensiuni ale ochiului de placă;
Celelalte prevederi se păstrează.
Planşee speciale ... ( cum apar ? )

a) placă planşeu cu grosime constantă

b) se concentrează armatura din placa în zone la
distanţa d
c) se elimina betonul din zona întinsă dintre grinzile - după modul de alcătuire a planşeului:
ce se formează. - planşeu alcătuit din nervuri şi placă la partea
superioară;
Planşee cu nervuri dese:
Sunt planşeele cu rezemare continuă la care lumina
dintre nervuri nu depăşeşte 700mm; pot avea
forme dreptunghiulară, poligonală, circulară, etc.

Clasificarea planşeelor cu nervuri dese

- după modul de dispunere a nervurilor:
- cu nervuri dispuse pe o singură direcţie;

- planşeu alcătuit cu nervuri şi placă la partea

superioară, şi corpuri de umplutură;

- cu nervuri dispuse pe două direcţii

ortogonale (planşeu chesonat), la care distanţa
între nervuri este aceeaşi după cele două direcţii.

- planşeu alcătuit din nervuri şi plăci la partea

superioară şi la partea inferioară;

Nervurile pot fi:

- din beton armat monolit;
- din prefabricate de beton armat, sau din beton
precomprimat.

Plăcile pot fi:
- turnate monolit;
- prefabricate din beton armat.
Sunt planşee cu consumuri de oţel şi beton
moderate, dar cu consumuri de cofraj şi manoperă
ridicate, pentru care execuţia trebuie atent realizată
pentru a evita lucrările de rectificare.
Prevederi generale privind utilizarea planşeelor
cu nervuri dese:
- se pot utiliza când încărcările temporare sunt
uniform distribuite (sau asimilabile cu acestea) şi
sunt aplicat static, iar valoarea încărcărilor
temporare nu depaşeşte de 1,5 ori valoarea
încărcărilor permanente.
- în cazul încărcărilor aplicate dinamic nu se folosesc
corpuri de umplutură.
- dacă sunt încărcări concentrate mari mai mari de
7.50 kN acestea se transmit nervurilor prin
intermediul unor nervuri transversale.
cea mai mică dintre deschiderile de calcul ale
nervurilor planşeelor chesonate;
Dacă încărcările depăşesc valoarea de 5.0 kN/mp
înălţimea minimă a nervurilor se determină şi din
condiţiile de limitare a deplasărilor.
Lățimea minimă a nervurii la planşeele monolite este
de 60mm, iar la nervurile prefabricate lăţimea
minimă este de 50mm.
Grosimea minimă a plăcii trebuie să fie minim 1/10
din lumina dintre nervuri sau 30mm la planşeele cu
corpuri de umplutură sau prefabricate, respectiv
50mm la planşeele turnate monolit fără corpuri de
umplutură.
La planşeele cu nervuri dispuse pe o singură direcţie
şi deschidere mai mare de 4.0m se prevăd nervuri
tranversale de rigidizare la distanţa de maxim 3.0 m.
La planşeele chesonate dimensiunile secţiunilor
nervurilor se stabilesc cu aceeaşi dimensiune pe
ambele direcţii.

- nu se recomandă utilizarea planşeelor cu nervuri

dese în cazul încărcărilor concentrate, dinamice
aplicate direct pe placă şi mai mari de 3.0 kN.

- planşeele chesonate se recomandă a fi utilizate

dacă raportul deschiderilor nervurilor după cele
două direcţii este cuprins între 1.00 ... 1.50.

- pe planşeele cu nervuri pe o singură direcţie se

permite asezarea de ziduri despărţitoare uşoare şi
Planşee casetate (cu reţele de grinzi):
numai dacă sunt asezate perpendicular pe nervuri.
Sunt planşeele alcătuite din grinzi cu secţiuni
transversale identice, dispuse după două direcţii,
Prevederi constructive privind alcătuirea
alcătuind o reţea pe care reazemă o placă continuă,
planşeelor cu nervuri dese:
legată monolit de grinzile reţelei. Lumina dintre
Înălţimea minimă a nervurilor se recomandă să fie
grinzile retelei este de minim 700mm.
de:
- 1/20 * L la planşee cu nervuri pe o singură direcţie,
simplu rezemate;
- 1/25 * L la planşee cu nervuri pe o singură direcţie,
cu continuitate pe cel puţin un reazem; unde L este
deschiderea de calcul a nervurii.
- 1/30 * L * L la planşee chesonate, simplu rezemate
pe contur;
- 1/35 * L * L la planşee chesonate, cu continuitate
pe cel puţin una din laturi; unde L•L este deschiderea
 Grosimea minimă a plăcilor planşeelor casetate este
de 60mm.

Planşeele cu grinzi diagonale se alcătuiesc astfel

încât în fiecare punct de intersecţie a laturilor
planşeelor să concure câte o grindă.

Planşeele casetate sunt rezemate întotdeauna pe

tot conturul.

La stabilirea dimensiunilor secţiunii transversale se

păstrează aceleaşi criterii de la planşeele cu nervuri
dese.

Planşeele dală

Sunt planşee din beton armat monolit, alcătuite din

plăci plane rezemate direct pe stâlpi sau pereţi
structurali.

Secţiunea transversală a planşeelor dală poate fi

plină sau chesonată (cu goluri interioare); totodată
secțiunea chesonată este mai eficientă pentru că
măreşte braţul de pârghie al armăturii (capacitatea
portantă) păstrând greutatea limitată în acelaşi timp,
dar pe de altă parte (spre deosebire de planşeele
casetate) duce la un tavan neted (dorit la spitale,
cantine) cu pierderea cofrajelor; la astfel de planşee
secţiunea din jurul stâlpilor sau pereților (pe care
planșeul reazemă) va fi plină.

Se recomandă să se evite folosirea lor în zone cu

seismicitate ridicată, pentru că sunt elemente
structurale foarte grele şi nu permit dezvoltarea
Prevederi constructive privind alcătuirea unui mecanism favorabil de disipare de energie.
planşeelor casetate (cu reţele de grinzi)
La planşeele cu grinzi ortogonale raportul între laturi Prezintă avantaje din punct de al reducerii înălţimii
trebuie să fie mai mic decât 1.50, iar la planşeele cu constructive prin suprimarea spaţiului dintre placă şi
grinzi diagonale raportul trebuie să fie mai mic de faţa inferioară a grinzii.
3.0.

Casetele trebuie să aibă dimensiuni identice în plan,

admiţându-se diferenţe de maxim 5% între ele.

Casetele trebuie să aibă raportul laturilor mai mic de

1.50.

Latura mare a unei casete trebuie să aibă maxim 2.00

m.
 Principala problemă în cazul planşeelor tip dală este
străpungerea sau poansonarea sau forfecarea în
jurul stâlpului.

Grosimea plăcii planşeului dală va fi L / 30÷35, unde L

este deschiderea cea mai mică dintre dimensiunile
- verificarea grosimii dalei:
tramei (zona cuprinsă între o travee și o deschidere).

Pentru mărirea portanţei şi / sau reducerea grosimii

se poate recurge la precomprimarea planşeelor tip
dală. unde:

Planşeele dală se pot realiza cu predală şi

suprabetonare, păstrându-se monolite benzile din
dreptul stâlpilor, pe ambele direcții.
Dacă verificarea grosimii dalei nu este respectată,
adică pentru preîntâmpinarea fenomenului de
poansonare, se recurge la mărirea suprafeței critice
de forfecare (la mărirea perimetrului critic). Pentru a
evita îngroşarea întregii dale se localizeaza zonele
îngrosate în jurul stâlpilor, rezultând capiteluri sau
ciuperci.

Rolul principal al capitelului, în cazul planşeelor

dală, este de a micşora deschiderea de calcul a plăcii
şi de a asigura rezistenţa la străpungere a plăcii.

Există şi “capiteluri” metalice incluse în grosimea

plăcii dală.

CURS 14
Planşee din beton armat
Calculul plăcilor

Calculul planşeelor de beton armat se referă la:

- calculul plăcii de beton armat
- calculul elementelor suport pentru placă – grinzi,
centuri, capiteluri.

Cursul vizează doar calculul plăcii planşeelor.

De asemenea, în prezentul curs nu sunt prezentate

aspecte legate de calculul plăcii sub solicitări în
planul său (calcul de saibă la forţe orizontale, calcul
din contracţie- dilatare, etc).

Calculul plăcilor se realizează ţinând cont de

următoarele 4 condiţii (tipuri de verificări):
- condiţia de confort acustic;
- condiţia de impact;
- condiţia de rezistenţă;
- condiţia de rigiditate (de deformabilitate sau de
săgeată).

Clasificarea plăcilor planşeelor după tipul

(direcţiile) de calcul privind armarea:
- plăci armate pe o direcţie: plăci la care raportul
laturilor este mai mare decât 2 – vezi figurile a->f;
- plăci armate pe două direcţii: plăci la care raportul
laturilor este mai mic decât 2 şi sunt rezemate (vezi
figurile g,h,i)

Predimensionarea grosimii plăcii planşeelor de
beton armat
- plăcile armate pe o direcţie (ce descarcă
preponderent pe o direcţie):
unde d0 este deschiderea minimă a ochiului de placă
- plăcile armate pe două direcţii (ce descarcă pe
două direcţii):
unde Upl este perimetrul unui ochi de placa (de
regulă cel mai mare din alcătuirea unui planşeu)
Valorile obţinute pentru grosimea plăcii se rotunjesc
la centimetru pentru plăci cu grosimea mai mică de
30cm.
Obs: relaţiile de mai sus conduc, în general, la
respectarea condiţiilor impuse plăcilor.
Respectarea condiţiei de confort acustic:
- este o condiţie ce ţine în principal de fizica
construcţiilor şi nu ingineria structurală;
- în principiu se urmăreşte îndeplinirea unor criterii şi
reguli stabilite prin norme (mai ales norme proprii,
locale ale diferitelor ţări, sau ale unor clădiri care
îndeplinesc anumite funcţiuni) astfel încât valoarea
intensităţii zgomotului transmis între două nivele
succesive să fie limitată.
De exemplu, în normele româneşti, în cazul
construcţiilor etajate grosimea minimă a plăcii este
de circa 13-15cm – echivalentul a 450kgf/mp
greutate totală a ansamblului placă (adică sunt
cuprinse toate straturile, inclusiv finisaje), în
condiţiile în care nu există alte sisteme pentru
izolarea la zgomot aerian (nu de impact).
Respectarea condiţiei de impact:
- se referă la calculul plăcii planşeelor sub acțiunea
căderii de obiecte grele şi / sau dispozitive explozive;
- este o particularizare a verificărilor de rezistență şi
deformabilitate sub o acţiune dinamică mult mai
complexă.
Normativele româneşti prevăd în mod constructiv,
grosimi minime ale plăcilor planşeelor din beton
armat care acoperă adăposturile ALA.
De exemplu placa planşeului de peste adăpostul ALA
va avea minim 25 cm grosime în situaţia în care
planşeul respectiv se găseşte în interiorul amprizei
construcției (are şi alte planşee deasupra) sau minim
40 cm când adăpostul se găseşte în exteriorul
amprizei construcţiei (atunci când zona de subsol
care include ALA este mai întinsă în plan decât
suprastructura).
Respectarea condiţiilor de rezistenţă şi
deformabilitate:
Se referă la la calculul de rezistenţă şi de deformaţii.
Acesta trebuie să ţină cont de:
- încărcările aplicate pe placă;
- schema statică de calcul;
- tipul (modul de descărcare) şi geometria plăcii;
- natura materialelor utilizate.

Încărcările aplicate pe placă:

- sunt reprezentate de suma acţiunilor normale pe
planul plăcii;
- asupra încărcărilor se aplică coeficienţi funcţie de
tipul verificării şi de tipul încărcării;
- încărcările sunt împărţite în două categorii:
încărcări permanente şi cvasipermanente şi încărcări
temporare – împărţirea este impusă de modul de
calcul şi de schemele statice de calcul.

Schema statică de calcul

Variante de rezemare:
- latură încastrată cu trasmitere de moment -
încastrarea se obține fie prin efectul de continuitate
al plăcii peste reazem / elementul suport (o placă
care reazemă pe o grindă de câmp va beneficia de Geometria plăcii este definită de:
efectul continuității) fie prin fixarea plăcii într-un - grosimea plăcii de beton hpl ;
element vertical puternic şi continuu – un perete de - tipul de rezemări pe fiecare latură a ochiului de
beton armat de minim 15cm grosime sau de placă;
cărămidă de minim 25cm (dar nu în cazul plăcii de la - raportul laturilor ochiului de placă (ochi de placă cu
ultimul etaj) iar grosimea peretelui este mai mare formă dreptunghiulară).
decât a plăcii planșeului;
- latură simplu rezemată – rezemarea se face pe o
grindă marginală sau pe un perete ale cărui
dimensiuni nu-i conferă statutul de element portant;
- latura liberă (laturile plăcilor în consolă, altele Natura materialelor utilizate
decât latura comună cu restul structurii, laturi care Clasa betonului C16/20; C20/25 (uzual), C25/30,
nu sunt bordate cu grinzi). C30/37, C32/40 - clasa intervine în calcul prin
modulul de elasticitate longitudinal Ec, și prin
rezistența caracteristică a betonului fck.

Tipul oţelului pentru armături:

- OB 37, PC52, BST 500 sub formă de bare
independente;
- plase STNB.

Calculul elementelor de tip bară – a grinzilor – este

definit în rezistenţa materialelor.
 acesteia, respectiv α0 , pentru săgeată, coeficienți
care depind de schema statică dar şi de raportul
laturilor ochiului de placă.

Condiţia de rezistenţă
- constă în calculul armăturilor ce se vor monta în
placă (şi verificarea secţiunii de beton). Calculul se
face pe o fâşie cu lăţimea de 1.0 metri.

-determinarea ariei de armătură necesare din placă

se face cu o formulă simplificată de tipul :

unde:
- M este momentul încovoietor de pe fâşia de placă
cu lăţimea de 1m;
- hpl este grosimea plăcii de beton;
- fyd este rezistenţa de calcul la întindere (sau la
compresiune) a armăturii.

Observaţii

Se remarcă faptul că structura şi natura formulei de

calcul rămân neschimbate atât în cazul momentului
încovoietor (ql2) cât şi în cazul deformaţiei (săgeții)
(ql4/EI).

Diferă numai coeficientul α sau α ’, care depinde de Pentru determinarea coeficienţilor necesari
tipul rezemării perimetrale a calculului de rezistenţă se identifică şase scheme
ochiului de placă (de schema statică în definitiv). statice pentru ochiuri de placă dreptunghiulară
rezemate pe cele patru laturi:
La fel se întâmplă şi în calculul plăcilor definit de - Varianta A: cele patru
data aceasta de Teoria Elasticităţii laturi încastrate
la care structura formulei momentului încovoietor şi
a săgeţii este identică.

Diferă însă numai coeficientul α (în Normativ α1 , α2 ,

α3 , α4 ) pentru momentele încovoietoare de pe cele
două direcţii – pozitiv în câmp, la partea de jos a
plăcii, negativ pe reazemele plăcii la partea de sus a
 - Varianta C: două laturi vecine încastrate şi celălalte
două simplu rezemate.

- Varianta B: 3 laturi încastrate şi a patra simplu

rezemată. În acest caz latura scurtă este cea simplu
rezemată, tabelul coeficienților α este definit pentru
valori ale coeficientului λ cuprinsă între 1 şi 2.

- Varianta D: două laturi opuse încastrate şi celălalte

două laturi simplu rezemate.
 - Varianta F: toate cele patru laturi sunt simplu
rezemate.

- Varianta E: o latură încastrată iar celălalte trei

laturi sunt simplu rezemate.

Condiţia de deformabilitate

unde:
wadm = L/250 dacă pe placă reazemă elemente de
compartimentare şi închidere uşoare (pereți gips,
fațada cortină) şi wadm = L/500 dacă pe placă reazemă
elemente rigide (pereți din zidărie);
w = este deformata (săgeata) maximă a plăcii;
lx = este latura orientată după direcția X a plăcii (a
schemei statice de calcul);
q = este încărcarea de lungă durată aplicată normal
şi uniform pe placă;
E = este modulul de elasticitate al betonului;
hpl = este grosimea placii de beton.
Condiţia de deformabilitate
Legat de deformaţia planşeului apare şi condiţia care
limitează inferior frecvenţa de vibraţie a planşeului
la ≥ 5 Hz (7 Hz după prevederile din unele țări),
condiţie care chiar dacă nu este stipulată explicit în
normativ, ea intră în practica inginerească curentă,
fiind o condiţie a exploatării normale.
corespund unui interval mediu de recurență
IMR=225 ani (probabilitate de depășire de 20% în 50
de ani). Mărirea nivelului de hazard seismic față de
versiunea anterioară a codului este justificată de
următoarele considerente:
- mărirea nivelului de siguranță al utilizatorilor
clădirilor și a valorilor adăpostite;
- reducerea pierderilor seismice așteptate pe durata
de viață proiectată a clădirilor;
- procesul de aliniere la nivelul de hazard seismic
recomandat de SR EN 1998-1.

unde T este perioada proprie a planşeului, exprimată

în secunde.

Aceasta se calculează aproximativ cu relaţia:

unde w este introdus sub radical în cm (centimetri) –

ca rezultatul formulei aproximative să fie în secunde.

Figura 3.1. România - Zonarea valorilor de vârf ale

accelerației terenului pentru proiectare ag cu IMR =
CURS 15
225 ani și 20% probabilitate de depășire în 50 de
Evaluarea nivelului acțiunii seismice
ani.
Forța seismică
Forța tăietoare de bază

Evaluarea nivelului acțiunii seimice se face

conform P100-1/2013, cap. 3 si 4.

Pentru proiectarea construcțiilor noi la acțiunea

seismică, teritoriul României este împărțit în zone de
hazard seismic. Nivelul de hazard seismic în fiecare
zonă se consideră, simplificat, a fi constant, acesta
fiind un nivel minim pentru proiectare.
Mișcarea seismică într-un punct pe suprafața
Hazardul seismic pentru proiectare este descris de terenului este reprezentată prin spectre de răspuns
valoarea de vârf a accelerației seismice orizontale a elastic pentru accelerații absolute.
terenului, ag determinat pentru un interval mediu de
recurență (IMR) de referință, valoare numită Spectrul de răspuns elastic al accelerațiilor
“accelerația terenului pentru proiectare”. Mărimea absolute pentru componentele orizontale ale
ag astfel definită este valoarea caracteristică a mișcării terenului în amplasament, Se(T) (în m/s2),
accelerației seismice orizontale a terenului pentru este definit astfel :
determinarea valorii caracteristice a acțiunii
seismice.
unde valoarea ag este în m/s2, iar β(T) este spectrul
Valorile accelerației terenului pentru proiectare, ag normalizat de răspuns elastic al accelerațiilor
sunt indicate în Figura 3.1 și Tabelul A1. Valorile ag absolute.
Spectrul de proiectare pentru componentele
orizontale ale mișcării terenului Sd(T) este spectrul
de răspuns inelastic al accelerațiilor absolute definit
cu:

unde:
q este factorul de comportare al structurii denumit și
factorul de modificare a răspunsului elastic în
răspuns inelastic. Valorile factorului q se definesc în
funcție de materialul și tipul structurii dar și de
capacitatea acesteia de disipare a energiei induse de
micșarea seismică.

Figura 3.2. Zonarea teritoriului României în termeni

de perioadă de control (colț), TC a spectrului de
răspuns

Forța tăietoare de bază – cap. 4.5.3.2.2,

P100-1/2013
Folosind metoda forțelor seimice statice
echivalente - această metodă se poate aplica la
construcțiile care pot fi calculate prin considerarea a
două modele plane pe direcții ortogonale și al căror
răspuns seismic total nu este influențat semnificativ
de modurile proprii superioare de vibrație. În acest
caz, modul propriu fundamental de translație are
contribuția predominantă în răspunsul seismic total.
Cerințele sunt considerate satisfăcute pentru
clădirile la care: perioadele fundamentale
corespunzătoare direcțiilor orizontale principale
sunt mai mici decât valoarea T ≤ 1,5sec. Și sunt
satisfăcute criteriile de regularitate pe verticală).

Forța tăietoare de bază corespunzătoare modului

propriu fundamental, pentru fiecare direcție
orizontală principală considerată in calculul clădirii,
se determină după cum urmează:

unde:
Sd(T1) - ordonata spectrului de răspuns de
proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale
T1;
T1 - perioada proprie fundamentală de vibrație a
clădirii în planul care conține direcția orizontală
considerată;
m - masa totală a clădirii calculată ca suma maselor
de nivel;
γ1,e – factorul de importanță al construcției;
λ – factor de corecție = 0,85 pentru T1≤Tc și clădirea
are mai mult de două niveluri și = 1,0 pentru celelalte
situații.