02 TS II Curs (Greyscale)

Universitatea Tehnică din Cluj – Facultatea de Arhitectură și Urbanism
Anul IV. – Semestrul 8.

PARTEA a II-a – SINTEZA DE STRUCTURĂ PORTANTĂ
CAPITOLUL 4. – BAZELE SINTEZEI
DE STRUCTURĂ PORTANTĂ
4.0. Preambul
TEORIA STRUCTURILOR
CAPITOLUL 4.
BAZELE SINTEZEI DE STRUCTURĂ PORTANTĂ
4.0 PREAMBUL
4.0.1 – Istoricul calculelor construcțiilor
Proiectarea fără calcul a structurilor, pe bază de experiență, reguli empirice și aplicarea

intuitivă a legilor mecanice a fost folosită timp de milenii până secolele XVII-XVIII, și
mai târziu, până când s-au pus bazele mecanicii construcțiilor – prin lucrările lui
Galileo Galilei, Hooke, Mariotte, Bernoulli, Coulumb etc.
Prima revoluție industrială (1760-1850) duce la necesitatea realizării unui volum mai
mare de construcții, de la construcții de locuit și sociale, industriale, și de artă – poduri,
viaducte, etc. în condiții de rezistență și economicitate.
TEORIA STRUCTURILOR
Studiile secolului XVII-XVIII se referau la problemele de rezistență a materialelor și a

determinării capacității portante a construcțiilor.
La începutul secolului al XIX, se identifică dezvoltarea rapidă a teoriei matematice a
elasticității.
Navier introduce calculul construcțiilor ca sisteme elastice, omogene și izotrope, pe

baza metodei rezistenței admisibile.
Calculul cu metoda capacității portante - stadiul de rupere – și ce a rezistenței
admisibile – stadiul de serviciu se întrebuințează concomitent, la sfârșitul secolului al
XIX-lea și începutului sec al XX-lea se aplică metoda rezistenței de calcul. Anii 1940
cu cunoașterea mai aprofundată a proprietăților materiale, urmare dezvoltării teoriei
matematicii a plasticității se trece la proiectarea construcțiilor pe baza metodei de calcul
la rupere. Rezultând soluții mai economice și modelează mai bine realitatea.
În evoluția metodelor de calcul element important constituie filosofia conceptului de
siguranță. Metodele de calcul de rezistență admisibilă și de rupere sunt metode
deterministe, factorii care intervin – acțiunile – solicitările pe care le produc,
dimensiunile geometrice sunt valori certe.
TEORIA STRUCTURILOR
Construcțiile sunt elemente ale unui mediu artificial – numit și mediu construit și
asigură adăpost, anumite funcțiuni – pentru desfășurarea unor activități umane. În faza
de proiectare trebuie să ținem seama de durata de viață preconizată a construcției și de
tipul activității care este adăpostite.
Prevederile codurilor de proiectare au în vedere, în

cazul acţiunii cutremurului, sau alt tip de hazard:
(i) protecţia vieţii şi integrităţii fizice a persoanelor;
(ii) menţinerea fără întrerupere a desfăşurării de activităţi

şi servicii esenţiale pentru viaţa socială şi economică;
(iii) evitarea producerii de explozii sau degajări de

substanţe periculoase;
(iv) limitarea pagubelor materiale.
TEORIA STRUCTURILOR
În conformitate cu codul de proiectare CR 0-2012, construcțiile

sunt împărțite în clase de importanță-expunere, în funcție de
consecințele umane și economice ce pot fi provocate de un hazard
natural sau/și antropic major, precumși de rolul acestora în
activitățile de răspuns post-hazard ale societății.
Exemple
Categoria duratei vietii Durata de viata proiectata a structurii/constructiei, in ani
5 ≥ 100 Structuri pentru cladiri monumentale si structuri ingineresti importante
4 50 -100 Structuri pentru cladiri si alte structuri curente
3 15 - 30 Structuri pentru constructii agricole sau similare
2 10 - 25 Parti de structura care pot fi inlocuite
1 10 Structuri temporare
Criteriile de performanță în concordanță cu Legea 10/1995 –

rezistență și stabilitate, siguranță la foc, igiena și sănătatea
oamenilor, refacerea protecției mediului, izolație termo – hidro și
economia energiei, protecția împotriva zgomotului.
TEORIA STRUCTURILOR
4.0.2 – Situații de proiectare
Situațiile de proiectare vor fi selectate pe baza circumstanțelor în care structura este

obligată să-și îndeplinească funcțiunea.
Situațiile de proiectare vor fi clasificate după cum urmează:

- Situații de proiectare persistente sau normale, care se refera la condiții de
utilizare/funcționare normală;
- Situații de proiectare tranzitorii, care se referă la condiții temporare aplicabile
structurii, de exemplu în timpul execuției sau reparațiilor;
- Situații de proiectare accidentale, care se referă la condiții exceptionale la care este
expusă structura (de exemplu foc, explozii, impact si consecințele degradării locale);
- Situații de proiectare seismice, aplicabile structurilor expuse acțiunii seismice.
Situațiile de proiectare selectate vor fi suficient de severe și variate pentru a cuprinde
toate condițiile care pot fi rațional prevăzute în timpul execuției și utilizării construcției.
TEORIA STRUCTURILOR
4.0.3 – Stări limită ultime

Stările limită ce implică protecția vieții oamenilor și a siguranței structurii sunt
clasificate ca stări limita ultime.
Stările limită ce implică protecția unor bunuri de patrimoniu sau de mare valoare trebuie
deasemenea clasificate ca stari limită ultime.
Asemenea cazuri sunt stabilite de către client și autoritatea abilitată.
Stările limită anterioare cedării structurale care, pentru simplitate, sunt considerate în
locul prăbușirii propriu-zise, pot fi tratate ca stări limită ultime.
Dacă sunt relevante pentru siguranța structurii, vor fi verificate și următoarele stări
limită ultime:
- pierderea echilibrului structurii sau al unei părți a acesteia, considerate ca un corp
rigid;
- cedarea prin deformații excesive, transformarea structurii sau a oricărei părți a acesteia
într-un mecanism, pierderea stabilității structurii sau a oricărei părți a acesteia,
incluzând reazemele și fundațiile;
- cedarea cauzată de oboseala și de alte efecte dependente de timp.
TEORIA STRUCTURILOR
4.0.4 – Stări limită de serviciu
Stările limita ce iau in considerare
(i) funcționarea structurii sau a elementelor structurale în condiții normale de
exploatare,
(ii) confortul oamenilor/ocupanților construcției respectiv limitarea vibrațiilor,
deplasărilor și deformațiilor structurii și
(iii) estetica construcției (deformații mari și fisuri extinse) sunt clasificate ca stări limită
de serviciu.
Va fi facută o distincție între stări limită de serviciu reversibile și ireversibile.
Verificarea stărilor limită de serviciu se va baza pe criterii privind următoarele aspecte:

a) deformații ce afectează aspectul structurii, confortul utilizatorilor și funcționarea
construcției sau cauzează degradarea finisajelor și elementelor nestructurale;
b) vibrații ce provoaca disconfortul ocupanților sau care limitează funcționarea efectivă
a structurii și/sau a aparatelor, utilajelor și echipamentelor din clădire/structură;
c) alte degradări ce afectează defavorabil aspectul, durabilitatea și funcționalitatea
clădirii/structurii
TEORIA STRUCTURILOR
4.0.5 – Proiectarea la stări limită
Proiectarea la stări limită trebuie să se bazeze pe utilizarea unor modele de evaluare a
acțiunilor și de calcul structural corespunzătoare stărilor limită considerate.
Se va verifica nedepășirea stărilor limită atunci când sunt utilizate valorile relevante
(pentru proiectare) ale acțiunilor, proprietăților materialelor și datelor geometrice.
Verificările trebuie efectuate pentru toate situațiile de proiectare relevante și critice de
combinare de încărcări/efecte ale incărcărilor.
Cerințele de proiectare în raport cu starea limită pot fi îndeplinite utilizând coeficienții
de siguranță parțiali.
La proiectare trebuie să se țină seama și de posibilele abateri de la modul anticipat/
preconizat de acțiune al unor incărcări precumși de eventualele imperfecțiuni
geometrice ale construcției.
Informativ, poate fi efectuată și o proiectare bazată pe metode probabilistice atunci când
se dispune de datele și modelele probabilistice necesare.
TEORIA STRUCTURILOR
4.0.6 – Acțiuni
Acțiunile pot fi clasificate după variația lor în timp astfel:
- Acțiuni permanente (G), de exemplu acțiuni directe precum greutatea proprie a
construcției, a echipamentelor fixate pe construcții și acțiuni indirecte, de exemplu
datorate contracției betonului și tasărilor diferențiate;
- Acțiuni variabile (Q), de exemplu acțiuni pe planșeele și acoperișurile clădirilor,
acțiunea zăpezii, acțiunea vântului, împingerea pământului, a fluidelor și a materialelor
pulverulente;
- Acțiuni accidentale (A), de exemplu acțiuni din explozii, acțiuni din impact, acțiunea
zăpezii (în cazul aglomerărilor excepționale de zăpadă pe acoperiș);
- Acțiunea seismică (AE).
Acțiunile provocate de presiunea apei pot fi considerate fie permanente fie variabile, in
funcție de variația intensității lor în timp.
Acțiunile pot fi deasemenea clasificate:
- după origine, ca directe sau indirecte;
- după variația spațială, ca fixe sau libere;
- după natura și/sau după răspunsul structurii, ca statice sau dinamice.
TEORIA STRUCTURILOR
4.0.7 – Modelarea structurală

Modelele structurale trebuie alese astfel încât să permită evaluarea comportării structurii
cu un nivel de rigurozitate acceptabil. Modelele structurale trebuie să fie cele
corespunzătoare stărilor limită considerate.
Modelul structural ce trebuie folosit pentru determinarea efectelor acțiunilor dinamice
va fi ales luând în considerare toate elementele structurale importante, masele acestora,
caracteristicile lor de rezistență, rigiditate si amortizare precum și elementele
nestructurale relevante pentru comportarea dinamică a structurii (cu proprietățile
respective).
Atunci când acțiunile dinamice sunt considerate ca acționând cvasistatic, efectele

dinamice pot fi considerate fie, uzual, prin aplicarea de coeficienți echivalenți de
amplificare dinamică la valorile acțiunii statice, fie prin includerea lor în valorile
statice. Modelele structurale trebuie alese astfel încât să permită evaluarea comportării
structurii cu un nivel de rigurozitate acceptabil. Modelele structurale trebuie sa fie cele
corespunzătoare stărilor limită considerate.
TEORIA STRUCTURILOR
4.0.8 – Proiectarea prin metoda coeficienților parțiali de siguranță

Metoda coeficienților parțiali de siguranță constă in verificarea tuturor situațiilor de
proiectare, astfel incât nici o stare limită să nu fie depășită atunci când in modelele de
calcul sunt utilizate - valorile de proiectare pentru acțiuni și efectele lor pe structura și
valorile de proiectare pentru rezistențe.
Pentru situațiile de proiectare selectate și stările limită considerate, acțiunile individuale
vor fi grupate conform regulilor din acest capitol si din Capitolul 7; evident, acțiunile
care nu pot exista fizic simultan nu se iau in considerare impreună in grupări de
acțiuni/efecte structurale ale acțiunilor.
Valorile de proiectare vor fi obținute din valorile caracteristice sau alte valori
reprezentative utilizându-se coeficienții parțiali de siguranță sau alți factori de grupare
definiți in acest capitol.
Metoda coeficienților parțiali de siguranță se referă la verificările la starea limită ultimă
și la starea limită de serviciu a structurilor supuse la încărcări statice, precum si la
cazurile in care efectele dinamice pe structura sunt determinate folosind încărcări statice
echivalente (de exemplu efectele dinamice produse de vânt).
TEORIA STRUCTURILOR
TEORIA STRUCTURILOR
4.0.9 – Combinarea sau gruparea (efectelor) acțiunilor
Pentru fiecare caz de încărcare, valorile de proiectare ale efectelor acțiunilor (Ed) vor fi
determinate combinând valorile provenind din acțiuni ce sunt considerate că se pot
produce simultan. Orice combinare sau grupare de acțiuni (efecte ale acțiunilor) va
include o acțiune variabilă predominantă sau o acțiune accidentală.
În cazurile în care rezultatele verificării sunt sensibile la variațiile de intensitate ale
acțiunii permanente aplicate în diverse poziții pe structură, valorile acestei acțiuni vor fi
luate pentru ambele cazuri: favorabil si nefavorabil.
Combinarea (efectelor) acțiunilor pentru proiectarea la stări limită ultime poate fi
clasificată în grupări fundamentale, speciale, etc.
Combinarea (efectelor) acțiunilor în Gruparea fundamentala pentru situațiile de
proiectare persistentă sau normală și tranzitorie.
Combinarea efectelor acțiunilor în Gruparea fundamentală se face luând în considerare:
- Valoarea de proiectare a actiunii variabile predominante (γSd·Qk,1);
- Valorile de grupare (ψ0,i·Qk,i) ale acțiunilor variabile ce actionează combinat cu
acțiunea predominantă multiplicate cu coeficienții partțali de siguranță corespunzători,
respectiv (γSd ψ0,i·Qk,i);
TEORIA STRUCTURILOR
4.0.10 – Valoarea caracteristică a încărcării din zăpadă pe acoperiș,
s, pentru situația de proiectare persistentă/tranzitorie se determină astfel:
s = γIs μi Ce Ct sk
γIs este factorul de
importanță-expunere
pentru acțiunea zăpezii;
μi coeficientul de formă
al încărcării din zăpadă
pe acoperiș
sk valoarea caracteristică a încărcării
din zăpadă pe sol [kN/m2],
Ce coeficientul de expunere al
construcției în amplasament
Ct coeficientul termic
TEORIA STRUCTURILOR
s = γIs μi sk
γIs este factorul de importanță-expunere pentru acțiunea zăpezii
μi coeficientul de formă pentru încărcări datorită aglomerării

excepționale de zăpadă pe acoperiș
sk valoarea caracteristica a încărcării din zăpadă pe sol [kN/m2],

300 < α < 600 α ≥ 600
0,8 0,8(60 - α)/30 0,0

0,8 + 0,8 α /30 1,6 -
Pt. altitudinea 1000m < A ≤ 1500m se face cu

următoarele relații:
sk(1000m < A ≤ 1500m) = 2,0 + 0,00691 (A-1000)
pt. sk(A≤1000m)=2,0 kN/m2
sk(1000m < A ≤ 1500m) = 1,5 + 0,00752 (A-1000)
pt. sk(A≤1000m)=1,5 kN/m2
TEORIA STRUCTURILOR
Variația coeficientului de
formă în funcție de
tipul/forma acoperișului
TEORIA STRUCTURILOR
Efecte locale ale zăpezii
se = k s2/ γ (6.3)
se este încărcarea (pe metru liniar) din
zăpadă atârnată de marginea acoperișului (kN/m);
s este valoarea încărcării din zăpadă pe acoperiș
în cazul cel mai defavorabil de depunere de zăpadă;
γ greutatea specifică a zăpezii care se consideră
3 kN/m3;
k coeficient care ține cont de forma neregulată a
depunerii de zăpadă la marginea acoperișului.
(3) Coeficientul k se determină cu relația k=3/d și
este limitat superior la valoarea k ≤ d γ, unde d este
înălțimea stratului de zăpadă pe acoperiș (în metri).
(4) Înălțimea d a stratului de zăpadă se calculează
împărțind încărcarea din zăpadă pe acoperiș
s la greutatea specifică a zăpezii γ (3kN/m3).
TEORIA STRUCTURILOR
Efecte locale ale zăpezii
TEORIA STRUCTURILOR
4.0.11 – Zonarea valorilor de referință ale presiunii dinamice a vântului, qb in kPa
qb este valoarea caracteristică a a presiunii dinamice a vântului calculată cu valoarea de referință a
vitezei vântului:
ρ este densitatea
aerului ce variază în
funcție de altitudine,
temperatura, latitudine
și anotimp. ρ=1,25
kg/m3, presiunea de
referință (exprimată în
Pascali) este deter-
minată cu relația:
qb [Pa] = 0,625 [m/s]
TEORIA STRUCTURILOR
Rugozitatea terenului. Valori medii ale vitezei și presiunii dinamice a vântului
Categoria Descrierea terenului z0, zmin,
de teren m m Variația vitezei medii a vântului
0
Mare sau zone costiere expuse vanturilor venind dinspre mare
0,003
1 cu înălțimea deasupra terenului
produsă de rugozitatea suprafeței
Lacuri sau terenuri plate si orizontale cu vegetatie neglijabila si
I fara obstacole 0,01 1 este reprezentată printr-un profil
Camp deschis-terenuri cu iarba si/sau cu obstacole izolate
logaritmic. Viteza medie a
(copaci, cladiri) aflate la distante de cel putin de 20 de ori
II inaltimea obstacolului 0,05 2 vântului, vm(z) la o înălțime z
deasupra terenului depinde de
Zone acoperite uniform cu vegetatie, sau cu cladiri, sau cu
obstacole izolate aflate la distante de cel mult de 20 de ori
inaltimea obstacolului (de ex., sate, terenuri suburbane, paduri)
rugozitatea terenului și de viteza
III 0,3 5
de referință a vântului, vb (fără a
Zone in care cel putin 15% din suprafata este acoperita cu
lua în considerare orografia
IV
constructii avand mai mult de 15 m inaltime (de ex., zone
urbane) 1,0 10 amplasamentului):
Acțiunile din vânt sunt acțiuni variabile în timp și acționează atât direct, ca
presiuni/sucțiuni pe suprafețele exterioare ale clădirilor și structurilor închise, cât și
indirect pe suprafețele interioare ale clădirilor și structurilor închise, din cauza
porozității suprafețelor exterioare.
TEORIA STRUCTURILOR
Presiunile/sucțiunile pot acționa direct și pe suprafețele interioare ale clădirilor și

structurilor deschise. Presiunile/sucțiunile acționează pe suprafața construcțiilor
rezultând forțe normale pe suprafețele acestora.
În plus, atunci când suprafețe mari ale construcțiilor sunt expuse vântului, forțele de
frecare orizontale ce acționează tangențial la suprafețe pot avea efecte semnificative.
Acțiunea vântului este clasificată ca acțiune variabilă fixă; acțiunile din vânt evaluate
sub formă de presiuni/sucțiuni sau forțe sunt reprezentate prin valorile caracteristice ale
acestora.
Acțiunile din vânt pe construcțiile cu răspuns dinamic pe direcția vântului sunt

reprezentate simplificat printr-un set de presiuni/sucțiuni sau forțe static echivalente
care se obțin prin înmulțirea valorilor de vârf ale presiunilor/sucțiunile sau forțelor ce
acționează pe construcție cu coeficientul de răspuns dinamic.
Prevederile codului de proiectare permit evaluarea răspunsului dinamic pe direcția
vântului produs de conținutul de frecvența al vântului turbulent în rezonanța cu
frecvența proprie fundamentală de vibrație pe direcția vântului.
TEORIA STRUCTURILOR
Presiunea vântului pe suprafețe
qp(ze) este valoarea de vârf a presiunii dinamice a vântului evaluată la cota ze

ze este înălțimea de referință pentru presiunea exterioară
cpe este coeficientul aerodinamic de presiune/sucțiune pentru suprafețe exterioare
γIw este factorul de importanță-expunere pentru acțiunea vântului
TEORIA STRUCTURILOR
Forțe din vânt Forța globală pe direcția vântului Fw, ce acționează pe structura sau
pe un element structural având aria de referința Aref orientată
perpendicular pe direcția vântului.
cf este coeficientul aerodinamic de forța

qp(ze) este valoarea de vârf a presiunii di- pentru clădire/ structura sau element
namice a vântului evaluată la cota ze structural, ce include și efectele frecării
cd este coeficientul de răspuns dinamic al
Aref este aria de referință, orientată
construcției
perpendicular pe direcția vântului, pentru
este factorul de importanță – expunere clădiri/structuri
TEORIA STRUCTURILOR
Presiunea vântului pe suprafețe
TEORIA STRUCTURILOR
4.0.12 – Acțiunea seismică
Forța tăietoare de bază corespunzătoare modului propriu fundamental, pentru fiecare

direcție orizontală principală considerată în calculul clădirii,
S d(T1) ordonata spectrului de răspuns de proiectare corespunzătoare perioadei

fundamentale T1 :
T1 perioada proprie fundamentală de vibrație a clădirii în planul care conține direcția
orizontală considerată
m masa totală a clădirii calculată ca suma a maselor de nivel mi
g factorul de importanță al construcției
l factor de corecție care ține seama de contribuția modului propriu fundamental prin
masa modală efectivă asociată acestuia, ale cărui valori sunt
l = 0,85 dacă T1 £ TC și clădirea are mai mult de două niveluri
l = 1,0 in celelalte situații.
TEORIA STRUCTURILOR
Zonarea valorilor de vârf ale accelerației terenului pentru proiectare ag
TEORIA STRUCTURILOR
4.1. Criterii de sinteză

4.2. Clase de structuri
TEORIA STRUCTURILOR
CAPITOLUL 4.
BAZELE SINTEZEI DE STRUCTURĂ PORTANTĂ
4.1 CRITERII DE SINTEZĂ

Criteriile de sinteză sunt: criterii tematice
(funcționale), mecanice, de formă (ale
execuţiei) și materiale.
4.1.1 – Criterii tematice

(funcţionale)
După criterii tematice (funcționale)
distingem: structuri portante parter,
structuri portante etajate, respectiv
structuri portante speciale.
Construcție istorică – Hamburg
TEORIA STRUCTURILOR
Structuri portante parter dispun de un singur planșeu: cel de acoperiș.
Eventual în această categorie întră structurile portante parter cu subsol (subsoluri), în
care caz numărul planșeelor se majorează.
Dintre subansamblurile
caracteristice obligatorii se
numără cele de fundații,
respectiv de planșeu acoperiș.
Sistemul de susținere în
structură portantă – de regulă –
există, subansamblurile de
șarpantă lipsesc, mai cu seama,
dacă structura planșeului
acoperiș este curbă (cilindrică)
Planșeele pot fi încovoiate sau

preponderent solicitate la efort
axial.
Structură portantă parter: Milano
TEORIA STRUCTURILOR
Structurile
portante
etajate
dispun de
mai multe
planșee: cele
intermediare,
respectiv de
acoperiș.
Planșeele pot
fi încovoiate,
sau solicitate
preponderent
la efort axial.
Structură
portantă
etajată: Carei
TEORIA STRUCTURILOR
Dintre subansamblurile
caracteristice obligatorii se Acoperiș
numără cele de fundații,

sistemul de susținere în
structură portantă, respectiv de
planșee intermediare și de
acoperiș. Subansamblurile de Planșee
șarpantă de multe ori lipsesc,
mai ales la structurile
inginerești.
Subansamblurile de planșee
sunt majoritar încovoiate la
structurile inginerești, respectiv
comprimate sau încovoiate la Cadre
cele istorice.
Alcătuirea unei structuri portante etajate Fundații
TEORIA STRUCTURILOR
Planșee
Variante de structuri etajate pe cadre
TEORIA STRUCTURILOR
4.1.2. – Criterii mecanice
Criteriile mecanice sunt cele legate de

solicitările caracteristice, respectiv de
preluarea și transmiterea solicitărilor,
4.1.2.1. – Criteriul
solicitării caracteristice:
Structurile portante sunt complex
solicitate, deopotrivă la eforturi axiale,
încovoiere, torsiune etc. Sunt totuși două
categorii mai semnificative, respectiv cele
încovoiate sau solicitate axial.
Subansambluri încovoiate și solicitate axial:

(ex. Paris)
TEORIA STRUCTURILOR
Structurile încovoiate sunt cele
Traseul acţiuni /încărcări /solicitări mai răspândite, solicitarea
caracteristică fiind încovoierea:
ansamblurile structurale în cadre,
sau diafragmate sunt exemplele
cel mai elocvente.
Structurile solicitate axial sunt

mai cu seamă cele parter, de
mare deschidere, fiind posibile
solicitări axiale de compresiune
(structuri cu împingeri) sau de
întindere (structuri suspendate).
Evident pot fi subansambluri
axiale într-un ansamblu solicitat
preponderent la încovoiere
(ferme), sau structuri mixte:
ansambluri hobanate.
TEORIA STRUCTURILOR
4.1.2.2. –
Criteriile
purtării
solicitării
(preluării şi
transmiterii):
Criteriile preluării şi
transmiterii (purtării)
solicitării sunt două la
număr: (1) numărul
direcţiilor de
descărcare, respectiv
(2) numărul
elementelor
structurale
intermediare. Structură portantă încovoiată: Aeroport Budapesta
TEORIA STRUCTURILOR
4.1.2.2.1. – Numărul direcţiilor de descărcare:
Numărul
direcţiilor de
descărcare
caracterizează
deopotrivă
ansamblurile,
subansamblurile
sau elementele
de structuri
portante,
existând structuri
unidirecționale,
respectiv
bidirecționale.
Paris Structură portantă Paris

unidirecțională
TEORIA STRUCTURILOR
Elementele de structură portantă
unidirecționale sunt de regulă lineare (stâlpi,
grinzi etc.), iar cele bidirecționale de
suprafață (plăci, pereți etc.).
Există și excepții, mai cu seama atunci când
plăcile reazemă doar pe o latură sau pe două
laturi.
Numărul direcțiilor de descărcare la

subansamblurile, respectiv ansamblurile
de structură portantă depinde de
caracteristicile suprafeței acoperite:
dacă dimensiunea laturii lungi este cel puțin
dubla laturii scurte, avem structuri
unidirecționale, în caz contrar bidirecționale.
Structură portantă unidirecțională Paris
TEORIA STRUCTURILOR
Numărul direcţiilor de descărcare
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
dr. ing. Szabó dining.
Bálint, dr. Cluj – Facultatea
Kirizsán Imola de Arhitectură și Urbanism
4.1.2.2.2. – Numărul elementelor

structurale intermediare:
Numărul elementelor structurale intermediare
prin care o acțiune de pe învelitoare ajunge la
fundații. Astfel este posibil să fie necesar un
singur element (structuri primare), două
(structuri secundare)sau mai multe elemente
(structuri terțiare etc.)
(i) – structuri primare sunt cele la care este

suficient un singur element (subansamblu),
pentru a transmite încărcările către fundații;
(ii) – structurile secundare presupun două

elemente, care transmit încărcarea: de exemplu
cadrele (riglele și stâlpii) ;
Structură portantă bidirecțională: Lisabona
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
(iii) structurile terțiare dispun de trei elemente, care transmit încărcările (cadru,
cablu, planșee);
Structuri terțiare
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
4.1.3 – Criterii de
formă (ale execuţiei)
Criteriile de formă admit
structuri lineare, respectiv de
suprafață.
4.1.3.1 – Structurile lineare
sunt asamblate din elemente
lineare, la rândul lor fiind
structuri lineare drepte, curbe
Structură portantă lineară dreaptă în plan și curbe în spațiu.
4.1.3.1.1 – Structurile lineare drepte sunt asamblate din elemente lineare drepte, ne
având elemente de suprafață în alcătuire (de exemplu stâlpi de înaltă tensiune).
4.1.3.1.2 – Structurile lineare curbe în plan (respectiv în spațiu – 4.1.3.1.3) sunt
asamblate deopotrivă din elemente lineare drepte, respectiv curbe în plan (respectiv în
spațiu), ne având elemente de suprafață în alcătuire.
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
4.1.3.2 – Structurile de suprafață sunt
asamblate din elemente lineare respectiv de
suprafață, la rândul lor fiind structuri de
suprafețe plane, sau curbe.
4.1.3.2.1 – Structurile de suprafață plane

presupun elemente lineare și plane (structuri
în cadre cu planșee), sau numai elemente
plane (blocuri din panouri mari).
4.1.3.2.2 – Structurile de suprafață curbe

sunt compuse din elemente lineare și de
suprafață curbe (structuri în arce cu pereți
subțiri), sau numai din elemente de suprafață
curbe (săli parter cu acoperiș tip cupolă ).
Structură de suprafață compusă din elemente

lineare drepte și de suprafețe curbe: Viena
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
4.1.4 – Criterii materiale
Structurile portante pot fi executate din lemn, zidărie, beton, oțel.
Structuri portante din lemn
Structuri portante din zidărie de piatră
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
Structuri portante din oțel
Structuri portante din beton armat
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
Structuri portante din beton armat
Structuri portante din beton armat și oțel
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
4.1.4.1 –
Structurile
din lemn sunt
realizate în
totalitate din
lemn (de
regulă mai
puțin
fundațiile), sau
doar anumite
subansambluri
sunt din lemn
(șarpante,
planșee).
Structură portantă
contemporană
realizată în
totalitate din lemn
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
Structurile
Structură portantă istorică realizată în totalitate din lemn: Ocoliș realizate în
totalitate din
lemn, de
regulă sunt
construcții
parter, cu
pereți
portanți,
planșeu peste
subsol (dacă
există),
respectiv de
acoperiș și
șarpantă
(eventual) cu
învelitoare
din lemn.
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
4.1.4.2 – Structuri portante din zidărie
Structurile
portante realizate Structură portantă istorică realizată din zidărie: Hunedoara
din zidărie sunt
de regulă parțial
executate din
zidărie (în
majoritatea
cazurilor
fundațiile și
subansamblul de
susținere sunt
zidite, planșeele
fiind din lemn sau
beton, respectiv
șarpantele din
lemn.
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
Evident sunt multe

structuri cu planșee
boltite, zidite, iar
există și învelitoare
zidită, făcând parte
din structura
portantă.
Zidăriile sunt
realizate din piatră,
sau de cărămidă, cu
mortar de var sau de
ciment, cele
contemporane având
inclusiv centuri și
sâmburi de beton
armat.
Structură portantă contemporană realizată din zidărie
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
4.1.4.3 – Structuri portante din beton armat sau precomprimat
Structurile portante din beton armat Structură portantă
sau precomprimat sunt cele mai realizată din beton
răspândite. armat
Structura poate fi integral realizată

din beton armat (inclusiv șarpantă din
beton armat), chiar dacă capitolul
șarpantă rămâne rezervat lemnului.
De regulă fundațiile sunt realizate din
beton simplu și armat, deopotrivă
cele de suprafață, respectiv de
adâncime. De asemenea majoritate a
planșeelor sunt din beton armat, sau
precomprimat, fiind materialul ideal
pentru delimitarea spațiilor pe
verticală.
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
4.1.4.4 – Structuri portante din oțel
Structurile portante realizate din oțel de regulă dispun de fundații din beton armat. De
asemenea planșeele sunt de multe ori din beton armat sau precomprimat, iar șarpantele
– dacă există – sunt din lemn.
Cadrele sunt de multe ori realizate

din oțel, fiind structura, care se
montează cel mai rapid, iar
desfacerea asigură refolosire maximă
a materialului demolat.
Elasticitatea ansamblurilor
structurale din oțel este accentuată,
fiind necesare contravântuiri sporite.
Material cu rezistențe maxime,
potrivit pentru structura portantă a
Structura portantă din oțel: Cluj-N. clădirilor foarte înalte.
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
4.2 CLASE DE STRUCTURI

Clasele de structuri portante, după criteriul funcțional de clasificare, admit structuri
portante parter, respectiv etajate.
4.2.1 – Structuri
portante parter
Structurile portante parter sunt
de un singur nivel, cel mult Casă parter cu subsol
admit nivele suplimentare pronunțat: Rimetea
subterane.
Structurile parter se execută
pentru trame curente, respectiv
pentru deschideri mari.
Casă parter cu subsol

pronunțat: Rimetea
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
4.2.1.1. – Structuri portante parter pentru trame curente Structurile portante
parter pentru trame
curente sunt de
regulă structuri
încovoiate,
preponderent pe
fundații din beton,
având sisteme de
susținere în cadre,
sau diafragme din
beton armat, ori
zidite, planșee
acoperiș din lemn,
sau beton armat, cu
sau fără șarpantă.
Casă parter
contemporan,
mansardat
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
Desigur sunt și excepții, astfel:
– fundațiile pot fi realizate pe zidării de piatră, sau de cărămidă, sau din lemn, pe piloți;
Structură portantă parter, din

materiale tradiționale: Ocoliș
– subansamblul de susținere este posibil

să fie și din lemn, iar planșee zidite.
Planșeu istoric boltit, zidit: R. Cehă
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
4.2.1.2 – Structuri portante parter pentru deschideri mari
Structuri portante parter pentru

deschideri mari sunt realizate deopotrivă
încovoiate, cu împingeri, suspendate
(hobanate), mai ales din oțel (eventual
din beton armat sau precomprimat),
materialele tradiționale: piatra, cărămida
sau lemnul ne fiind competitive.
Structură portantă parter

pentru deschideri mari:
Roma
(face excepție lemnul încleiat, care poate

acoperi chiar și trama mai mari). Desigur
clădirea ilustrată este printre puține
structuri parter zidite de mare deschidere!
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
4.2.2 – Structuri portante etajate Structurile portante etajate sunt cu
înălțime redusă, respectiv înalte, limita
Structură etajată: Veneția fiind clădirile fără etaj tehnic.
4.2.2.1 – Structuri portante

etajate cu înălțime redusă
Structurile portante etajate cu înălțime

redusă sunt realizate inclusiv din
materiale tradiționale, majoritate fiind
din beton armat. Sistemele constructive
preferate sunt pe cadre, respectiv pe
diafragme.
Structurile din oțel pentru structurile portante etajate cu înălțime redusă sunt realizate
mai cu seamă în cazul construcțiilor industriale, ori de câte ori încărcările gravitaționale
sunt mari.
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
4.2.2.2 – Structuri portante etajate
pentru clădiri înalte
Structurile portante etajate pentru clădiri
înalte sunt realizate de regulă din oțel,
betonul având doar un rol de protecție
anticorozivă.
Cu titlu de excepție se realizează turnuri
contemporane inclusiv din lemn.
Clădirile înalte dispun de o alură menită să
asigure o rigiditate variabilă pe înălțime. Sunt
și construcții înalte ancorate cu ajutorul
cablurilor din oțel.
Sunt și turnuri istorice înalte, mai cu seama
unde acțiunea seismică este redusă.
Structura portantă istorică pentru clădire înaltă: India
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
Turnurile gemene – New York
Structura
portantă
istorică pentru
clădire înaltă:
Maramureș
TEORIA STRUCTURILOR

4.3. Mijloace de sinteză structurală
TEORIA STRUCTURILOR
4.3 MIJLOACE DE SINTEZĂ STRUCTURALĂ
Sinteza structurală: asamblarea elementelor în subansambluri, respectiv asamblarea
subansamblurilor în ansambluri de structură portantă necesită identificarea unor
mijloace, care sunt: rosturile de lucru, respectiv contravântuirile.
4.3.1 – Rosturi de lucru

Rosturile de lucru sunt discontinuități în ansambluri de structură portantă, voit create,
în vederea preîntâmpinării a unor degradări pe parcursul execuției sau în exploatare.
Sunt astfel rosturi mecanice de lucru, respectiv rosturi tehnologice.
Separarea clădirii în tronsoane - Tronsonarea clădirilor cu alcătuiri complexe depinde
de forma şi de proporţiile în plan ale ansamblului construit.
Posibilităţi de tronsonare a clădirilor cu forme complexe. Variante fără (a) și cu rosturi (b)
TEORIA STRUCTURILOR
4.3.1.1 – Rosturi mecanice de lucru
Rosturile mecanice de lucru sunt discontinuități în ansambluri de structură portantă,
create în vederea preîntâmpinării a unor degradări în exploatare. Există trei categorii de
rosturi mecanice: rosturi de tasare, rosturi de dilatație și rosturi seismice.
Se vor prevedea, la faza de proiectare după necesități,

rosturi de dilatare-contracție, rosturi seismice și/sau
rosturi de tasare. Se va urmări ca rosturile să cumuleze
două sau toate cele trei roluri menționate.
4.3.1.1.1 – Rosturi de tasare
Rosturile de tasare sunt rosturi mecanice de lucru, care

permit tasări diferențiate la structuri portante realizate în
imediată vecinătate. Rosturile de tasare sunt de câțiva mm
lățime, și trec inclusiv prin fundații.
Rost de tasare: București
TEORIA STRUCTURILOR
Tasări diferențiate au loc, dacă structurile
portante adiacente: – sunt realizate decalat în
timp; – transmit încărcări diferențiate (sunt de
înălțime diferită sau dispun de deschideri
inegale, eventual încărcările utile variază mult
prea accentuat de la clădire la clădire).
Rosturi de tasare
TEORIA STRUCTURILOR
În cazul în care construcția este alcătuită din corpuri cu

mase pronunțat diferite (de exemplu, au înălțimi foarte
diferite), sau când acestea sunt fundate pe terenuri cu
proprietăți substanțial diferite, rosturile vor traversa și
fundațiile, constituind și rosturi de tasare.
4.3.1.1.2 – Rosturi de dilatare

Valori de coeficienți de dilatare termică
nr Material
1 Aluminiu, aliaje 24
2 Oțel laminat, oțel forjat, fontă 12
3 Beton 10
4 Beton cu agregate ușoare 7
5 Zidărie de cărămidă 6...10
Tratarea rosturilor la nivel de
6 Lemn în lungul/perpendicular pe fibre 5/30...70 planșee intermediare
TEORIA STRUCTURILOR
Rosturile de dilatare sunt

rosturi mecanice de lucru, care
limitează dimensiunile unei
construcții, astfel încât din
capacitatea portantă a structurii
portante să nu se consume mai
mult, decât 30% pentru
preluarea eforturilor provenite
din diferențe de temperatură,
față de temperatura de execuție.
Această condiție este îndeplinită

pentru dimensiuni de
ansambluri structurale de
aproximativ 50 m, depinzând de
materialul structural, de gradul
Distanţa recomandată de dilataţie termică la
construcţii etajate de nedeterminare statică.
TEORIA STRUCTURILOR
Rosturile de dilatare sunt Elemente portante verticale Distanţe dintre rosturi
de câțiva cm lățime, pentru

a permite modificarea Planşee monolite sau predale Planşee prefabricate inclusiv
cu suprabetonare cele cu suprabetonare
liberă a dimensiunilor
construcției.
Subansamblurile Diafragma din beton armat 45 m 55 m

structurale despărțite de monolit
rosturi de dilatare pot să

aibă fundații comune, Pereţi portanţi din zidărie 50 m 60 m
deoarece efectul
diferențelor mari de
temperatură se Diafragma din elemente
prefabricate -
60 m
înregistrează preponderent
la suprastructură.
Cadre de beton armat 50 m 60 m
Distanţe recomandate de dilataţie
termică la construcţii etajate
TEORIA STRUCTURILOR
Cazul structurilor metalice
Dilatarea produsă de diferențele de
Categoria Distanța Lungimea Lățimea
construcției maximă de maximă a maimă a
temperaturi climatice, sau cauzate în
șa capătul
construcției
constr. Între
două rosturi
construcției plus de procesele tehnologice din hală
la axa în lungul conduc la fragmentarea halelor prin
contravântui contr.
rii verticale rosturi. În cazul în care deformațiile
Hale încălzite 90 m 230 m 150 m din variație de temperatură sunt
împiedicate, apar în elementele
Hale 75 m 200 m 120 m
neîncălzite și structurale eforturi suplimentare
cu procese
calde importante, necontrolabile,
Escalade în 50 m 130 m - conducând la supraîncărcare cu
aer liber
consecințele aferente.
construcţii etajate Pentru ca eforturile introduse în structură
să nu fie critice, respectiv ca acestea să fie
neglijate în calculul de dimensionare a
structurilor, se recomandă distanțele
prezentate în tabelul anexat.
TEORIA STRUCTURILOR
Categoria Distanța Lungimea Lățimea

construcției maximă de la maximă a maimă a
capătul constr. Între construcției
construcției la două rosturi
axa în lungul
contravântuiri contr.
i verticale
Hale 90 m 230 m 150 m
încălzite
Hale 75 m 200 m 120 m

neîncălzite
și cu
procese
calde
Escalade în 50 m 130 m -
aer liber

construcţii etajate
Comparativ cu structurile de b.a., la construcțiile metalice distanțele dintre rosturi sunt

mai mari, deformațiile de alungire, scurtare sunt consumate în zonele de îmbinare, sau
prin deformații plastice locale, care la rândul lor nu inflențează starea generală de efort.
TEORIA STRUCTURILOR
4.3.1.1.3 – Rosturi seismice
Rosturile seismice sunt rosturi mecanice de
lucru, care permit vibrații independente ale
subansamblurilor supuse acțiunilor seismice.
Eforturile secţionale/unitare datorite
cutremurului precum şi deplasările laterale ale
clădirii, pe cele două direcţii principale, sunt
comparabile, iar efectul răsucirii de ansamblu
este redus la minimum pentru toate direcţiile de
Efectul de torsiune generală a clădirii
acţiune ale acţiunii seismice. În aceste condiţii,
eforturile secţionale/unitare datorite
cutremurului precum şi deplasările laterale ale
clădirii, pe cele două direcţii principale, sunt
comparabile iar efectul răsucirii de ansamblu
este redus la minimum pentru toate direcţiile de Neregularitate în plan rezultată din
acţiune ale acţiunii seismice concepţia planului
Avantajele din simetria formei planului pot fi anulate de dispunerea nesimetrică în plan a pereţilor structurali.
TEORIA STRUCTURILOR
Adoptarea formelor regulate este Acest fenomen este mai accentuat în cazul în
favorabilă deoarece formele compuse care lungimea aripilor este mai mare (se
(L, T, H sau ramificate) suferă, în produce chiar şi la clădiri cu forme simetrice
timpul cutremurului, mişcări faţă de două axe – tip H, de exemplu). În
complexe, deplasările fiecărei aripi acest caz oscilaţiile seismice ale clădirii sunt
fiind funcţie de direcţia acţiunii deosebit de complexe deoarece în timp ce
seismice. Astfel aripile care au clădirea oscilează în ansamblu (de exemplu,
dimensiunea lungă paralelă cu direcţia pe direcţiile principale) aripile pot oscila
acţiunii seismice vor avea deplasări fiecare separat, în special pe direcţiile
mici şi deci avarii relativ mici. respective de rigiditate minimă.
Separă cele două, sau mai multe clădiri

Fără rost seismic Rost
seismic
Configuraţia în plan a
construcţiei conduce la o Rost seismic
mişcare diferenţiată sub
încărcările orizontale/seism
TEORIA STRUCTURILOR
Deoarece construcţia cu formă

complexă reprezintă o unitate
structurală pentru care însă, în
general, centrele de greutate al
planşeelor nu coincid cu centrele Tronsonarea clădirilor cu alcătuiri complexe
de rigiditate al etajelor, ansamblul depinde de forma şi de proporţiile în plan ale
va fi supus şi unei torsiuni generale ansamblului construit.
date de componentele forţei
seismice care acţionează pe aripile
profilelor L, T, H sau pe
ramificaţiile clădirilor cu forme
mai complicate. Punctele cele mai Formele alungite în plan pot da naştere la
vulnerabile sunt colţurile intrânduri planşee cu flexibilitate relativ mare în plan
şi zonele imediat adiacente
Configuraţia în plan al construcţiei
orizontal, contrar calității de șaibă în plan
acestora
conduce în diferenţiată
la o mişcare care eforturile
sub se orizontal prin care se asigură egalitatea
încărcările orizontale/seism
concentrează oricare ar fi direcţia deplasărilor orizontale ale tuturor
de acţiune a mişcării seismice. subansamblurilor verticale.
TEORIA STRUCTURILOR
Rosturile depind de deplasările orizontale ale subansamblurilor acționate seismic,

majorând cu 2 cm distanța dintre cele două subansambluri adiacente deformate.
Rosturile sunt necesare numai la nivel de suprastructură; lăţimea rostului antiseismic
poate fi egală cu cea stabilită din condiţia de dilatare termică (în condiţiile României, şi
pentru clădiri cu dimensiuni curente, această lăţime este de circa 2 – 3 cm).
Detalii de rosturi seismice – Rost orizontal (b) Racord rost orizontal-vertical (c) Rost în faţadă
Detaliile de principiu de mai sus permit, în alcătuiri diverse, preluarea deplasărilor

relative dintre două tronsoane adiacente prin rosturi de 5 ÷ 50 mm lăţime şi chiar mai
mari.
TEORIA STRUCTURILOR
4.3.2 – Contravântuiri de Contravântuirile sunt subansambluri de structură
structură portantă portantă, având menirea de a majora rigiditatea
structurii portante la acțiuni gravitaționale și
negravitaționale, respectiv de a preveni pierderea
stabilității la aceste acțiuni. Concepute inițial mai
mult pentru acțiuni negravitaționale, concepția
contemporană de structură portantă pretinde
extinderea noțiunii de contravântuire asupra
tuturor formelor de pierderea stabilității.
Contravântuirile sunt prezente între elemente, în

cadrul subansamblurilor, respectiv între
subansambluri, în cadrul ansamblurilor de
structură portantă.
Se dispun cu precădere după direcția diagonalelor,
având rigiditate doar la eforturi axiale: la
Contravântuiri compresiune și la întindere, sau numai la
întindere.
TEORIA STRUCTURILOR
4.3.2.1 – Contravântuirea subansamblurilor de structură portantă
Contravântuirea subansamblurilor de structură portantă este realizată deopotrivă la
nivel de șarpantă, planșee, sistem de susținere sau fundații;
4.3.2.1.1 – Contravântuirea șarpantelor
Contravântuirea șarpantelor
Contravântuirea șarpantelor
este realizată mai cu seamă în
planul învelitorii, preponderent
din lemn, fiind posibile chiar și
contravântuiri din oțel.
TEORIA STRUCTURILOR
4.3.2.1.2 – Contravântuirea planșeelor
Contravântuirea planșeelor este realizată mai cu seamă în planul acestora.
Contravântuirile planșeelor sunt

executate de regulă din
materialul din care planșeul este
alcătuit. Planșeele din beton
armat sau din zidărie majoritar
sunt suficient de rigide chiar și
fără contravântuire, fiind
necesare a fi contravântuite
planșeele din lemn sau oțel, mai
ales atunci , când nu dispun de
placă.
Contravântuirea planșeelor
TEORIA STRUCTURILOR
4.3.2.1.3 – Contravântuirea sistemelor de susținere: cadre și diafragme
Contravântuirile sistemelor de susținere

sunt executate mai cu seamă din materialul
acestor sisteme, perpendicular după direcția
principală de dezvoltare a acestora.
Contravântuirile cadrelor sunt realizate în

diagonală sau doar prin colțari, în strictă
concordanță cu argumente funcționale
(necesitatea de a dispune goluri de uși sau
ferestre etc.)
Contravântuirea sistemelor de susținere
TEORIA STRUCTURILOR
4.3.2.1.4 – Contravântuirea fundațiilor
Contravântuirile
fundațiilor se referă mai
cu seamă la cotravântuiri
realizate în spațiul
subsolurilor.
Contravântuirile
fundațiilor sunt executate
de regulă din beton, chiar
și din motive de
durabilitate.
Contravântuirea fundațiilor
Contravântuirea fundațiilor este o procedură mai rar aplicată, deoarece terenul de

fundare de regulă împiedică pierderea stabilității subansamblului.
TEORIA STRUCTURILOR
Contravântuirea fundațiilor
Reguli de alcătuire a legăturilor/rigidizărilor suplimentare la nivel de fundații:

- realizarea de elemente de legătură între fundațiile pereților structurali;
- fundațiile pereților să formeze contururi închise;
- lungimea fundațiilor fără legături pe direcție transversală nu trebuie să
depășească 6 m.
TEORIA STRUCTURILOR
4.3.2.2 – Contravântuirea ansamblurilor de structură portantă
Pentru asigurarea stabilității construcției în
ansamblul ei și preluarea încărcărilor
orizontale se prevede sisteme complexe de
contravântuiri și legături în diferite planuri.
Sistemul de contravântuire favorizează
transmiterea încărcărilor de la punctele de
aplicare la baza construcției, fundații și teren
de fundare. Aceste contravântuiri ajută și pe
durata execuției.
1, 2 – contravânturi în planul
acoperișului
3,4 – contravânturi în planul tălpii
inferioare
5, 6 – contravânturi în planul vertical
TEORIA STRUCTURILOR
Abordări specifice pentru structuri de lemn.
Contravântuirile se pot realiza sub formă de rigidizări în planul
structurii sau perpendicular pe aceștea
Rigidizări,
contravântuiri din
diferite materiale,
elemente liniare
sau planare.
TEORIA STRUCTURILOR
Structurile portante realizate din elemente plane se calculează în
general, pentru încărcări a căror direcție de acționare coincide cu
planul structurii. Pentru preluarea încărcărilor orizontale, ale
căror direcție nu coincide cu planul structurii se impune
prevederea de sisteme de contravântuire longitudinală. Sunt
sisteme de contravântuire în planul structurii sau perpendicular
pe aceștea.
La construcții cu deschideri și travei

i
mari, necesare pentru amplasarea de
uși și ferestre, se realizează în planul
pereților longitudinali portale de
contravântuire.
Pentru rigidizarea structurii se pot dispune

pereți rigizi pentru preluarea încărcărilor
orizontale în lungul pereților sau prin
elemente rigid central.
TEORIA STRUCTURILOR
Pentru asigurarea stabilității
construcției în ansamblul ei și
preluarea încărcărilor orizontale se
prevede cu sisteme complexe de
contravântuiri și legături în diferite
planuri. Sistemul de contravântuire
favorizează transmiterea încărcîrilor de
la punctele de aplicare la baza
construcției, fundații și teren de
fundare. Aceste contravântuiri ajută și
pe durata execuției.
Contravântuiri
structuri metalice
TEORIA STRUCTURILOR
Contravântuirea ansamblurilor de
structură portantă presupune
asamblarea a subansamblurilor
suficient de rigide la pierderea
stabilității, respectiv
contravântuite, dacă este cazul.
Desigur, dacă contactul între
subansamblurile de structură
portantă nu este corespunzătoare în
vederea preîntâmpinării pierderii
stabilității la nivel de ansamblu,
sunt dispuse contravântuiri între
subansambluri (de planșeu și de
susținere, sau de susținere și de
fundații, mai rar între șarpantă și
subansamblu de susținere)
Contravântuirea ansamblurilor de
structură portantă
TEORIA STRUCTURILOR

CAPITOLUL 5. – STRUCTURI PORTANTE PARTER
5.1. Definiții, clasificări.

Criterii funcționale cu consecințe structurale
5.2. Structuri parter pentru trame curente
TEORIA STRUCTURILOR
CAPITOLUL 5
STRUCTURI PORTANTE PARTER
5.1 DEFINIȚII, CLASIFICĂRI.

CRITERII FUNCȚIONALE CU
CONSECINȚE STRUCTURALE.
PROCESE DE OPTIMIZARE.
5.1.1 – Definiții, clasificări
Structurile portante parter, prin definiție, sunt structuri portante de un nivel, având un
singur planșeu, cel de acoperiș. Este posibil, să existe și subsol, caz în care este și un al
doilea planșeu.
Structurile portante parter se clasifică după materialele din care sunt executate, după
mărimea deschiderilor de calcul, respectiv după solicitarea caracteristică.
TEORIA STRUCTURILOR
5.1.1.1 – Clasificare după materiale
După materiale, din care sunt

alcătuite, structurile portante parter
pot fi de lemn, din zidărie, din beton
armat, respectiv din oțel.
Majoritatea structurilor portante sunt
realizate din mai multe materiale,
astfel: fundațiile sunt din beton, iar
șarpantele din lemn, diversificarea
adevărată manifestându-se la nivel de
subansamblu de susținere, respectiv
planșee. Budapesta: structură portantă parter din oțel
Subansamblurile de susținere, respectiv planșeele sunt din beton armat, sau din oțel,
marea lor majoritate. Există totuși – nu a rareori –structuri de susținere sau de planșee,
din zidărie de cărămidă, sau de piatră, respectiv din lemn, mai cu seamă în cazul
structurilor portante istorice.
TEORIA STRUCTURILOR
5.1.1.2 – Clasificare după mărimea deschiderilor de calcul
R. Cehia: structură portantă După mărimea deschiderilor de calcul
parter de deschidere curentă structurile parter pot să fie de
deschidere curentă sau de mare
deschidere. Structurile portante parter
cu deschideri curente sunt de regulă
încovoiate, iar cele cu deschideri mari,
de toate categoriile: cu împingeri,
suspendate sau încovoiate.
5.1.1.3 – Clasificare după

solicitările caracteristice
După solicitarea caracteristică structurile portante pot să fie încovoiate sau solicitate
axial. Solicitarea axială poate să fie de compresiune (structuri portante cu împingeri) sau
de întindere (structuri portante suspendate). Evident există și structuri mixte, cum sunt
cele hobanate: elemente încovoiate suspendate.
TEORIA STRUCTURILOR
5.1.2 – Criterii funcționale cu consecințe structurale
Criterii funcționale cu consecințe
structurale sunt mai multe,
astfel: (1) forma partiului
arhitectural și rigiditatea în plan
a structurii portante; (2)
amplasamentul și încărcările
seismice ale elementelor; (3)
încărcări provenite din procesul
de exploatare și ponderea lor
Camerun: Forma partiului arhitectural și față de încărcările permanente
rigiditatea în plan a structurii portante sau climaterice; (4) părți
structurale pentru scurgerea
5.1.2.1 Forma partiului arhitectural și apelor pluviale; (5) fluxuri de
rigiditatea în plan a structurii portante: partiul circulație; lipsa casei scării; (6)
arhitectural influențează direct rigiditatea în plan a cadre și diafragme, consecințe
structurii portante; funcționale.
TEORIA STRUCTURILOR
5.1.2.2 Amplasamentul și încărcările seismice ale elementelor
Amplasamentul influențează
radical încărcările seismice ale
ansamblurilor, subansamblurilor
și elementelor de structură
portantă. Aceste încărcări sunt
(1) legate de zona seismică prin
intensitatea sarcinii seismice,
dar (2) caracteristice geologice
ale straturilor de fundare, care
transmit încărcările seismice
sunt de asemenea proprietăți ale
amplasamentelor, respectiv
Turin: Hală de expoziție
(3) locul elementelor, subansamblurilor în ansambluri de structură portantă
influențează încărcările seismice: de exemplu fundațiile sunt mult mai puțin afectate de
seism, decât planșeele de acoperiș.
TEORIA STRUCTURILOR
5.1.2.3 Încărcări provenite din procesul de exploatare și ponderea lor față de
încărcările permanente sau climaterice
Încărcări
provenite din
procesul de
exploatare și
ponderea lor față
de încărcările
permanente sau
climaterice sunt
în directă legătură
cu funcționalitate,
mai ales la
construcții
industriale.
Glasgow:
fabrică de locomotive
TEORIA STRUCTURILOR
5.1.2.4 – Părți structurale pentru scurgerea apelor pluviale
Bistrița: Panta învelitorii corului
Eliminarea apelor pluviale presupune de regulă
Bisericii evanghelice de 75o
elemente sau subansambluri structurale special
concepute în acest sens. Panta acoperișurilor,
chiar dacă în unele cazuri urmărește variația
capacității portante (pretinse de alura diagramelor
de momente), este o necesitate dictată de
eliminarea apelor pluviale, mai cu seamă a
reducerii încărcărilor – chiar serioase – provenite
din zăpadă.
5.1.2.5 – Fluxuri de circulație, lipsa casei scării
Clădirile parter, deoarece casele de scară lipsesc,

dispun de fluxuri de circulație – dictate de
funcțiunea arhitecturală – mai libere, rezultând
supraîncărcări locale mai puțin controlate.
TEORIA STRUCTURILOR
5.1.2.6 – Cadre și diafragme, consecințe funcționale
Depozit de vinuri, Vauvert, Franța
Modul de dispunere a elementelor structurale

influențează funcționalitatea partiului. Astfel, stâlpii
cadrelor sunt mai ușor de ocoliți de fluxurile
tehnologice, decât diafragmele, mai extinse în plan. Casa de locuit, Morcote, Elveția
TEORIA STRUCTURILOR
De asemenea lipsa grinzilor la planșee ciuperci,
sau dală permit asigurarea unor volume libere mai
mari, față de variantele structurale cu grinzi.
Sisteme pe diafragme:
– pereți deși (sistem de fagure)
– pereți rari (sistem celular)
TEORIA STRUCTURILOR
Restaurant Mestizo, Santiago de Chile
TEORIA STRUCTURILOR
Casa de locuit, Mallorca
TEORIA STRUCTURILOR
Variante de structuri pe cadre:
cadrele se pot dispune
transversal,longitudinal sau pe două
direcții.
Cadre longitudinale
Cadre transversale
Cadre pe două direcţii
TEORIA STRUCTURILOR
Deformatele cadrelor transversale
Deformații la acțiuni orizontale Deformații la acțiuni gravitaționale
TEORIA STRUCTURILOR
Scheme statice
TEORIA STRUCTURILOR
De asemenea lipsa grinzilor la planșee

ciuperci, sau dală permit asigurarea unor
volume libere mai mari, față de
variantele structurale cu grinzi.
TEORIA STRUCTURILOR
Evident, modul de dispunere a

elementelor structurale
influențează funcționalitatea
partiului. Structura portantă
este bine, să permite
schimbări funcționale.
Astfel, locuințele amenajate

cu ajutorul diafragmelor vor
Diafragme și cadre, consecințe funcționale
avea confort înghețat. De
asemenea planșeele casetate
sau cu nervuri dese permit
reducerea înălțimii planșeelor,
asigurând volume libere mai
mari, față de variantele
structurale cu grinzi
principale și secundare.
TEORIA STRUCTURILOR
5.1.3 – Procese de optimizare

Procesele de optimizare sunt
puse în discuție, ori de câte ori
se urmărește performanță.
Aceste procese se pot dezvolta
în jurul unor criterii de
performantă, astfel puncte fixe
în partiul arhitectural, respectiv
partiul liber .
5.1.3.1 – Puncte fixe în partiul

arhitectural
Punctele fixe în partiul arhitectural sunt de pus

în valoare, pentru care spațiile, inclusiv
structura portantă sunt astfel concepute, încât
atenția să fie focusată asupra esențialului. Roma: Bazilica Veche Sf. Petru
TEORIA STRUCTURILOR
5.1.3.2 – Partiul liber şi consecinţe structurale.
Partiul liber de
regulă este mai
spectaculos, permite
modificări
funcționale fără
cheltuieli structurale
importante: necesită
investiție inițială mai
mare, dar utilizarea
și întreținerea
spațiilor este mai
convenabilă.
Paris: sala de mașini
TEORIA STRUCTURILOR
5.2 STRUCTURI PARTER PENTRU TRAME CURENTE

5.2.1 –
Definiții,
clasificări,
exemple
Structurile
portante parter
pentru trame
curente, prin
definiție sunt
structuri portante
parter, de un
nivel
Hală industrială,
Valea Ruhrului
TEORIA STRUCTURILOR
(cu un singur
planșeu, cel de
acoperiș, fiind
posibil, să existe
și subsol, caz în
care este și un al
doilea planșeu),
având
dimensiuni în
plan, care nu
presupune
performanță la
nivel de
concepție
structurală,
materiale sau
tehnologie de
Hală industrială, Valea Ruhrului
execuție.
TEORIA STRUCTURILOR
Structurile portante parter pentru trame curente , pot fi clasificate după modul lor de
alcătuire (concepția structurală), după materialele din care sunt executate etc.
5.2.1.1 – Clasificare după concepția structurală
Structurile
portante
parter
pentru
trame
curente
pot să fie
pe cadre,
pe
diafragme
, sau
mixte.
Hala multifuncțională, Bresse
TEORIA STRUCTURILOR
5.2.1.2 – Clasificare după materiale structurale
Structurile portante parter pentru trame curente pot să fie realizate din zidărie de
cărămidă sau de piatră, din lemn, beton armat sau precomprimat, respectiv din oțel.
TEORIA STRUCTURILOR
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
5.2.2 – Structuri în cadre
Structurile portante în cadre presupun
sisteme de susținere alcătuite din
elemente lineare, realizate din: (1)
beton armat și precomprimat, (2) oțel,
(3) lemn, sau (4) mixte. De regulă
fundațiile și planșeele sunt din
beton,iar șarpantele (dacă există) din
lemn. Nu a rareori cadrele din oțel
sunt înglobate în beton, în vederea
asigurării protecției anticorozive. Structuri portante în cadre
1 stâlp de b.a., 2 stâlp metalic, 3 grinzi principale de b.a., 4. grinzi longitudinale de rigidizare, 5. pane, 6. grindă de rulare, 7. chesoane, 8.
grinzi principale longitudinale, 9. elemente P curbe, 10. ferme metalice, 11. contravântuiri de capăt, 12, 13. contravântuiri
Structurile portante în cadre sunt puse în discuție prin prisma criteriilor de sinteză: (1)
funcționale; (2) mecanice; (3) de formă (ale execuției).
Cadrele parter sunt utilizate mai cu seamă la construcții industriale a) cadre trasnvserale
cu pane, b) elemente liniare, c) chesoane, d) grinzi cu zăbrele
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
Structurile portante în cadre presupun

sisteme de susținere alcătuite din elemente
lineare, realizate din: (1) beton armat și
precomprimat, (2) oțel, (3) lemn, sau (4)
mixte. Pentru închiderea superioară se
adoptă variantă în pantă, sau curbă pentru
dirijarea apelor pluviale.
Datorită configuraţiei lor în plan şi

elevaţie, respectiv a procesului tehnologic
– încărcările/acţiunile dominante sunt :
zăpadă (pantă mică sub 30°), acumulări de
zăpadă în cazul halelor cu mai multe
deschideri, vântul cu efect de sucţiune şi
încărcarea din praful industrial.
Secțiuni transversale de structuri portante în cadre
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
5.2.2.1 – Ansamblul structural alcătuit din planşeu de acoperiş, cadru şi fundaţii
Ansamblul structural alcătuit din
planşeu de acoperiş, cadru şi fundaţii
este caracteristic construcțiilor
industriale parter.
Aprecierea modului mecanic de lucru

va presupune schematizări în
concordanţă cu detalii constructive
preconizate. În acest sens sunt de
identificat măsuri constructive şi
tehnologice în vederea realizării
schemelor de calcul adoptate.
Planșeele de regulă se descarcă

– rol structural, mod de lucru; unidirecțional, rigiditatea spațială
Ansambluri structurale alcătuite din planşee de acoperiş fiind pusă pe seama
și sisteme de susținere din diafragme respectiv cadre contravântuirilor.
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
5.2.2.2 – Contravântuiri pentru structuri în cadre
Pentru asigurarea stabilității

construcțiilor în cadre în ansamblul
lor și preluarea încărcărilor orizontale
se prevede sisteme complexe de
contravântuiri și legături în diferite
planuri. Sistemul de contravântuire
favorizează transmiterea încărcărilor
de la punctele de aplicare la baza
construcției, fundații și teren de
fundare. Contravântuiri pentru ansambluri structurale în cadre
Contravântuirile cadrelor sunt realizate

în diagonală sau doar prin colțari, în
strictă concordanță cu argumente
funcționale (necesitatea de a dispune
Contravântuirea cadrelor goluri de uși sau ferestre etc.)
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
5.2.3 – Structuri pe diafragme
Structurile parter pe diafragme sunt realizate din: (1) beton armat, mai rar (2) din lemn,
dar mai cu seamă din (3) zidărie de cărămidă sau de piatră. Se pun în discuție prin
prisma criteriilor de sinteză: (1) funcționale; (2) mecanice; (3) de formă (ale execuției).
Structuri portante tradiționale pe diafragme Astfel structurile

parter pe diafragme
sunt proprii caselor
familiare.
Sunt ansambluri
structurale de regulă
supradimensionate,
acționate de
încărcări
negravitaționale
relativ reduse.
TEORIA STRUCTURILOR
5.2.3.1 – Modul de dispunere a
diafragmelor. Ziduri portante şi
ziduri despărţitoare
Diafragmele se dispun astfel, încât
parțial să acoperă și rolul de
delimitare a spațiilor. Astfel sunt
diferențiate ziduri portante şi ziduri
despărţitoare. Diafragmele clădirilor
parter cu sau fără subsol sunt puțin
solicitate
Ziduri portante (1,4) şi despărţitoare: (5, 6 )
5.2.3.2 – Ansamblul structural parter realizat din planşeul de acoperiş,

ziduri de cărămidă şi fundaţii. Structura de rezistenţă a caselor familiare
Ansamblul structural alcătuit din planşeu de acoperiş, zidării şi fundaţii este

caracteristic construcțiilor parter de case familiare.
TEORIA STRUCTURILOR
Structuri parter pe diafragme
De regulă există și șarpantă, dar nu și obligatoriu. Deschiderea elementelor de planșeu

depinde de nivelul investiției inițiale, care este cu atât mai mare, cu cât libertatea de
refuncționalizare este mai accentuată.
TEORIA STRUCTURILOR

5.3. Structuri parter pentru deschideri mari

5.3.1 – Definiții, clasificări, exemplificare
5.3.2 – Structuri portante parter de mare deschidere, încovoiate
TEORIA STRUCTURILOR
5.3 STRUCTURI PORTANTE PARTER CU DESCHIDERI (TRAME) MARI

5.3.1 – Definiții, clasificări, exemplificare
Structurile portante
parter, prin definiție, sunt
structuri portante de un
nivel, având un singur
planșeu, cel de acoperiș.
Este posibil, să existe și
subsol, caz în care este și un
al doilea planșeu.
După mărimea deschiderilor

de calcul structurile parter
pot să fie de deschidere
curentă sau de mare
deschidere.
Structură parter de mare deschidere: Joinville – Sală de sport
TEORIA STRUCTURILOR
După solicitarea
caracteristică
structurile portante
pot să fie încovoiate
sau solicitate axial.
Solicitarea axială
poate să fie de
compresiune
(structuri portante cu
împingeri) sau de
întindere (structuri
portante
suspendate). Evident
există și structuri
mixte, cum sunt cele
hobanate: elemente
încovoiate
Structură parter de mare deschidere cu împingeri:
Gara Paddington, London, 1854 suspendate.
TEORIA STRUCTURILOR
Structurile portante parter de mare deschidere acoperă suprafețe variabile, mărimea lor
fiind direct legate de pretențiile funcționale. Aceste structuri sunt de realizat cu
descărcare unidirecțională sau bidirecțională.
Descărcarea unidirecțională
presupune elemente secundare
de închidere unidirecționale (de
exemplu chesoane prefabricate
din beton precomprimat), care
reazemă pe riglele cadrelor
dispuse după direcția
principală. Stâlpii de regulă
susțin inclusiv rigle de
rigidizare dispuse după direcția
secundară, dar preluarea și
transmiterea încărcărilor
gravitaționale de produce
Structură parter de mare deschidere cu descărcare unidirecțional.
unidirecțională
TEORIA STRUCTURILOR
Descărcarea bidirecțională dispune de elemente secundare de închidere bidirecționale
(de exemplu suprafețe casetate de egală rigiditate după ambele direcții), care reazemă
deopotrivă pe riglele cadrelor dispuse după ambele direcții
(care de data aceasta – ambele

– sunt direcții principale), iar
stâlpii au capacitatea de a
prelua acțiunile gravitaționale
și negravitaționale după
ambele direcții. Desigur,
deschiderile pe cele două
direcții nu trebuie să fie egale,
dar se recomandă realizarea
rigidității aproximativ egale –
ținând cont și de prevederi
funcționale – la acțiuni
negravitaționale după ambele
direcții. Hangar, Aeroport Orvieto, Italia – Nervi – 1935,
(44,8x11,5)
TEORIA STRUCTURILOR
Evoluţia concepțiilor de alcătuire ale construcțiilor
TEORIA STRUCTURILOR
Evoluţia structurilor uşoare - spaţiale

grinda cu inimă plină – 100 m
grinzi cu zăbrele și arce – 250 m
încărcarea din greutatea proprie 5 x
încărcările temporare
peste 300 m deschidere ponderea greutății
proprie crește
TEORIA STRUCTURILOR
Evoluţia structurilor uşoare – spaţiale
TEORIA STRUCTURILOR
5.3.2 – Structuri portante parter de mare deschidere, încovoiate

Structurile portante parter, încovoiate, de mare deschidere sunt structuri portante de
un nivel, unde solicitarea caracteristică este încovoierea. Evident, mai cu seamă în cazul
sistemelor de susținere, solicitarea axială de compresiune nu poate lipsi.
Varianta structurală se alege în baza unor

criterii funcţionale, mecanice şi de formă, în
urma unor procese de optimizare, cântărind
avantajele şi dezavantajele.
Structurile portante parter de mare

deschidere, încovoiate dispun de regulă –
față de structurile cu împingeri, sau
suspendate – de un volum minim de acoperit,
cu avantaje și dezavantaje față de adăpostirea
a funcțiunii preconizată, dar cu siguranță
presupun un volum minim de aer de încălzit.
Holzbau – tip I 83
TEORIA STRUCTURILOR
5.3.2.1 – Structuri de cadre obişnuite

Structurile parter de mare deschidere din cadre obişnuite se pot realiza:
din diferite materiale: mai cu

seamă din oțel, dar este posibil
și din (rigle) de beton
precomprimat, sau din lemn
încleiat. Mărimea deschideri
este totuși limitată de raportul
1/6 – 1/20 între înălțimea și
deschiderea riglelor de cadru:
deschiderea lor a rareori
depășește 60 m – pentru hale
din oțel, respectiv 36 m – în
cazul structurilor din lemn sau
pentru rigle din beton
Structuri de cadre obişnuite din lemn precomprimat;
TEORIA STRUCTURILOR
Structuri de cadre obişnuite – tipuri de cadre
TEORIA STRUCTURILOR
având elementele structurale (stâlpii și riglele) pline (eventual și variantă cu pereți
subțiri), sau cu goluri (sistem cu zăbrele sau sistem Vierendeel);
din sisteme
statice
articulate sau
încastrate la
nivelul
contactului cu
terenul,
respectiv în
dreptul
îmbinărilor
între stâlpi și
rigle;
Structuri din
cadre obişnuite
asigurând rezemarea riglelor pe stâlpi prin console scurte sau lungi; din oțel
TEORIA STRUCTURILOR
Cadre cu trei articulații realizate
din lemn, derivate din lemn
Cadre cu trei
articulații
triunghiulare
Cadre cu trei
articulații și cu
copertine
TEORIA STRUCTURILOR
Scheme de cadre Cadre cu

cu două articulații două
articulații
realizate din Cadru plin cu
lemn, derivate două articulații
din lemn
Cadru plin cu Cadru zăbrelit

două articulații cu două articulați
TEORIA STRUCTURILOR
prin structuri portante (1) alcătuite cu o singură, sau cu utilizând, sau nu
mai multe deschideri, (2) lucrând pe o singură, sau pe elemente secundare,
două direcții; respectiv principale
alcătuite ca și
luminatoare.
din sisteme statice

articulate sau încastrate la
nivelul contactului cu
terenul, respectiv în
dreptul îmbinărilor între
stâlpi și rigle;
Cadre duble/ cu două deschiseri din lemn lamelar încleiat

1. Stâlp – 14/44-160 între ax de 7,50 m, 2. pane de 10x28,
5 elemente de copertină – 2x6-80 cm
TEORIA STRUCTURILOR
din sisteme statice articulate sau încastrate la nivelul contactului cu terenul, respectiv în
dreptul îmbinărilor între stâlpi și rigle;
Piscina acoperită din Gstaadt – cadru cu 3 articulaţii cu deschideri decalate 21-35,00

lamelele de lemn variază de la 20/70 – 35/175 - 1972
TEORIA STRUCTURILOR
5.3.2.2 – Structuri din cadre hobanate
Structurile parter de mare deschidere din cadre hobanate se pot realiza:
din diferite materiale: mai cu seamă
din oțel, dar este posibil și din (rigle)
de beton precomprimat, sau din lemn
încleiat. Mărimea deschideri este totuși
limitată de dimensiunile maxime
aferente unor clădiri; în cazul podurilor
deschiderile maxime sunt în apropierea
valorii de 1600 m;
Fabrica din Quimper, Franța

(Richard Rogers – 1979-1981)
TEORIA STRUCTURILOR
5.3.2.2 – Structuri din cadre hobanate
Structurile parter de mare deschidere din cadre hobanate se pot realiza:
din diferite materiale:

mai cu seamă din oțel,
dar este posibil și din
(rigle) de beton
precomprimat, sau din
lemn încleiat. Mărimea
deschideri este totuși
limitată de
dimensiunile maxime
aferente unor clădiri; în
cazul podurilor
deschiderile maxime
sunt în apropierea
Structură din cadre hobanate cu rigle zăbrelite și cu stâlpi Vierendeel valorii de 1600 m;
TEORIA STRUCTURILOR

din sisteme statice încastrate la

nivelul contactului cu terenul și
articulate în dreptul îmbinărilor
între stâlpi și rigle;
prin structuri portante (1)

alcătuite cu o singură, sau cu mai
multe deschideri, (2) lucrând – de
regulă – pe o singură direcție;
utilizând, sau nu elemente

secundare, respectiv principale
alcătuite ca și luminatoare.
Structură metalică hobanată
TEORIA STRUCTURILOR
din sisteme statice încastrate la nivelul contactului cu terenul și articulate în dreptul

îmbinărilor între stâlpi și rigle;
prin structuri
portante (1)
alcătuite cu o
singură, sau cu
mai multe
deschideri, (2)
lucrând – de
regulă – pe o
singură direcție;
Structură metalică hobanată
Structură metalică hobanată – Swindon, Anglia, Centru Renault (Norman Foster, 1982)
TEORIA STRUCTURILOR
5.3.2.3 – Sisteme reticulate:

Structurile parter de mare deschidere din sisteme reticulate se realizează numai din
elemente principale, neexistând astfel elemente secundare. Elementele principale
reazemă – eventual – pe grinzi pereți dispuși în dreptul stâlpilor de susținere.
Sisteme reticulate
TEORIA STRUCTURILOR
Structurile parter
de mare
deschidere din
sisteme reticulate
se realizează
numai din
elemente
principale,
neexistând astfel
elemente
secundare.
Elementele
principale
reazemă pe
grinzi pereți
dispuși în dreptul
stâlpilor de
Hala expozițională – Grenoble, 1967 susținere.
TEORIA STRUCTURILOR
Structuri reticulate din lemn
TEORIA STRUCTURILOR
Sainsbury, Centru cultural, Norwich, Anglia, Norman Foster, 1977
TEORIA STRUCTURILOR
– sisteme planare şi sisteme poliedrale; procese de optimizare; – soluţionări în
concordanţă cu
detaliile constructive
adoptate, – criterii
funcţionale, mecanice
şi de formă,
hotărâtoare în
alegerea structurii
reticulate;
Hală industrială, SUA, Murphy & John, 1975
TEORIA STRUCTURILOR

5.3. Structuri parter pentru deschideri mari

5.3.3 – Structuri portante de mare deschidere solicitate axial
TEORIA STRUCTURILOR
5.3.3 – Structuri portante de mare deschidere solicitate axial
Structurile
portante de
mare
deschidere
solicitate
axial sunt
abordate prin
(1) criterii
funcţionale,
mecanice şi
de formă
necesară
pentru
alegerea
variantei
structurale;
Depozit de îngrășăminte, Hu, Gnadig Miklos, 1949-50
TEORIA STRUCTURILOR
(2) schematizări în concordanţă cu detaliile constructive preconizate; (3) – măsuri
constructive şi tehnologice pentru materializarea schemelor de calcul adoptate.
Expoziția mondială, Niznij Novgorod, Vladimir Shuhov, 1897
TEORIA STRUCTURILOR
5.3.3.1 – Structuri cu împingeri, pe arce
Arc cu 2 articulaţii (sala polivalentă Leinden, NL)
Structuri cu împingeri pe arce sunt
ansambluri de regulă unidirecționale,
elementele principale de rezistență fiind
arce încastrate, sau cu una, două respectiv
Deschidere de 75m, săgeata de 13,8m; 2 x 14/100 cm -230 cm trei articulații, cu sau fără tiranți (în funcție
de capacitatea portantă a terenului de
fundare de a prelua împingerile
suprastructurii) – având elementul principal
Arc cu 3 articulaţii (sala de sport Turku, F) distanţa interax 3,50m de rezistenţă: (1) cu inimă plină; (2) cu
(sala polivalentă Biebensheim, D) distanţa interax 6,60m
zăbrele; (3) cu pereţi subţiri, realizate din:
(1) beton armat sau precomprimat; (2) oţel;
(3) lemn..
Elementele secundare sunt de regulă simplu

rezemate, având deschiderea între 6,00 și
24,00 m
TEORIA STRUCTURILOR
Zonele de rezemare sunt alcătuite diversificat.
În cazul arcelor din lemn încleiat,

Variante de articulație articulațiile sunt realizate din oțel
TEORIA STRUCTURILOR
Articulațiile sunt concepute astfel, încât să faciliteze montajul elementelor de arce
încleiate.
Este posibil, ca arcele

din lemn încleiat să fie
Variante de articulație dublate.
TEORIA STRUCTURILOR
Arce din beton armat (arce cu 2, 3 articulaţii, arce dublu încastrate)
Arce cu trei articulaţii Arce cu două articulaţii
Articulaţiile pot fi
considerate ca şi reduceri de
secţiune
Arce cu două articulaţii și tiranți

Arce dublu încastrate
TEORIA STRUCTURILOR
Secţiuni compacte, zăbrelite, profile

subţire
Secţiuni de beton armat pentru arce, unde

h/b> 1.5
Secţiuni pentru elemente planare, curbe,

unde 1/15 <h/b <1/3
TEORIA STRUCTURILOR
Arce din beton săgeata f, deshidere l, raport recomandat f = l/7
Învelitoarea la fața exterioară a arcelor
Învelitoare peste arce
Modul de rezolvare a
fundaţiei pentru arce de beton armat,
preluarea împingerii arcelor de către
fundații – tiranți, culei puternici,
Învelitoare suspendată de arce legarea cu dale grele.
TEORIA STRUCTURILOR
Arce consolidate cu grinzi prin tiranţi
Arce consolidate prin tiranţi oblici, sistem Nielsen
Arcul are astfel o rigiditate la

încovoiere sporită, datorită legării lui
cu grinda de la partea inferioară prin
tiranţi oblici, capabili să se activeze la
Schema statică – 4 ori static nedeterminată întindere.
TEORIA STRUCTURILOR
În cazul structurilor cu deschideri
foarte mari 60-100 m, preocupoarea
se canalizează spre structuri uşoare,
cu scheme statice clare.
În acest sens variante constituie
unde cu pereţi subţiri
Hangarul de la
Marignane 1950-52
deschidere de 2x101,50
m, grosimea
elementului cu pereți
subțiri de 6 cm
TEORIA STRUCTURILOR
În cazul structurilor cu deschideri foarte

mari 60-100 m, preocupoarea se
canalizează spre structuri uşoare, cu
scheme statice clare.
În acest sens variante constituie unde cu
pereţi subţiri
Hala Combinatului de îngrășăminte chimică
din Bacău
TEORIA STRUCTURILOR
Arce din oţel
Forma constructivă a arcelor se

alege de regulă o parabolă care
reprezintă curba de coincidenţă
pentru încarcarea uniform
repartizată pe orizontală. Inaltimea
sectiunii variaza intre 1/40 si 1/80
Arcele metalice se realizează cu secţiune plină din deschidere la arcele cu sectiune
sau cu zăbrele, de regulă cu înălţimea secţiunii plina si intre 1/25 si 1/65 din
constantă. Arcele cu zăbrele pot avea tălpile cu deschidere la arcele cu zăbrele.
curbura continuă sau pot fi executate cu tălpi
poligonale, sau drepte pe lungimea unui element
f – arc curb
prefabricat, care se asamblează.
g, h – arc
a-e – tipuri de secţiuni transversale poligonal
TEORIA STRUCTURILOR
Arce din oţel
Staţia de autobuz – Chur, Elveţia, 1992

50 m - deschidere
un modul de element
TEORIA STRUCTURILOR
Arce din oţel
Staţia de autobuz – Chur, Elveţia, 1992

50 m - deschidere
TEORIA STRUCTURILOR
5.3.3.2 – Structuri bidirecționale cu plăci curbe subțiri

Structurile
bidirecționale
cu plăci curbe
subțiri sunt
structuri
portante
realizate din
beton armat,
concepute cu
planșeu
acoperiș
având
curbură
pe două
direcții.
Hală Algeciras, Andaluzia, Spania, Eduardo Torroja, 1934
TEORIA STRUCTURILOR
Sport Arena, Universitatea din Illinois – acoperiș cu pânză subțiri din b.a
pe diametru de 120 m
TEORIA STRUCTURILOR
Benzinărie – Deitingen, Pânză subțire triunghiulară, Heinz Isler
TEORIA STRUCTURILOR
Structurile bidirecționale cu plăci curbe

subțiri dispun de rigiditate la efort axial de
compresiune, descărcarea realizându-se pe
două direcții. Operele lui Heinz Isler
plăci curbe subţiri
TEORIA STRUCTURILOR
Structurile bidirecționale cu plăci
curbe subțiri dispun de rigiditate
la efort axial de compresiune,
descărcarea realizându-se pe două
direcții.
Este posibil, să avem ansambluri
structurale cu plăci curbe subţiri
rezemate direct pe fundaţii, sau
prin alte elemente – stâlpi, pereţi
Sala de sport, Roma – P.L. Nervi
Capela Sf. Louis, Missouri, arh Gyo Obata of Hellmuth,

consultant – Pier Luigi Nervi - 1962
TEORIA STRUCTURILOR
Capela Sf. Louis, Missouri, arh Gyo

Obata of Hellmuth, consultant
– Pier Luigi Nervi – 1962 - Interior
Sala de sport, Roma – P.L. Nervi
TEORIA STRUCTURILOR
Plăci curbe subţiri – Palatul CNIT – Paris, Nervi – 1958 – distanță dintre razeme – 218 m
TEORIA STRUCTURILOR
Majoritatea
ansamblurilor
structurale cu
plăci curbe
subţiri, reazemă
pe elemente
structurale de
susţinere
(cadre,
diafragme etc.)
Sunt puse în
discuţie plăci
curbe subţiri:
(1) – cilindrice;
(2) – eliptice;
(3) – Sala de expoziţie, Turin – P.L.Nervi
hiperbolice. Deschidere de 75/94 m, din module de ferociment
TEORIA STRUCTURILOR
Majoritatea
ansamblurilor
structurale cu
plăci curbe
subţiri, reazemă
pe elemente
structurale de
susţinere
(cadre,
diafragme etc.)
Sunt puse în
discuţie plăci
curbe subţiri:
(1) – cilindrice;
(2) – eliptice;
(3) – Sala de expoziţie, Turin – P.L.Nervi
hiperbolice. Deschidere de 75/94 m, din module de ferociment
TEORIA STRUCTURILOR
5.3.3.3 Sisteme suspendate
Structurile suspendate sunt structuri portante realizate din beton armat, oțel sau lemn
concepute cu reazeme suspuse pe conturul clădirilor.
Secțiune transversala prin sala Palatului Sporturilor si Culturii (București)
TEORIA STRUCTURILOR
5.3.3.3 Sisteme suspendate Structurile suspendate din lemn
– structuri ca un arc inversat, cu
solicitarea preponderentă de
întindere.
Elemente liniare, Suspendări laterale ale arcului longitudinal
det B
Suspendarea a unui sau mai multe arce det A
TEORIA STRUCTURILOR
Sisteme pe cabluri
TEORIA STRUCTURILOR
Criteriile funcţionale,
mecanice şi de
formă, deopotrivă
hotărâtoare în
alegerea sistemelor
suspendate.
Suspendarea este
posibilă pentru
elemente rigide la
încovoiere (structuri
hobanate) sau doar la
efort axial de
întindere (structurile
Modul de așezare al cablurilor (a, b, c) și scheme suspendate).
de ferme plane din cabluri (d, e, f).
TEORIA STRUCTURILOR
Rigiditatea la
încovoiere
presupune
consum mai mare
de material, dar
admite alcătuirea
unor spații mai
regulate și
permite – în cazul
podurilor –
circulația
vehiculelor.
Podul
Brooklyn, New
York, John
Augustus
Roebling, 1863
TEORIA STRUCTURILOR
Structuri flexibile Sunt puse în discuţie:
– cabluri
suspendate
(1) acoperişuri din
Gol în membrană reţele de cabluri;
(2) acoperişuri cort

(din membrane
suspendate);
(3) acoperişuri cu
benzi din beton
precomprimat;
(4) acoperişuri cu
Structuri flexibile – cabluri și membrane ferme de cabluri.
TEORIA STRUCTURILOR
EXPO 1967, Pavilionul

German, Montreal,
Otto FREI
TEORIA STRUCTURILOR
Fiecare cablu
are perioadă
proprie de
vibrație
diferită, fiind
astfel mai
rezistente la
trepidații
cablu
element comprimat cablu primar
cablu secundar
structuri cu dublă curbură

cablul secundar folosit pentru stabilizarea la
cabluri încrucișate de curbură diferită
vibrații
TEORIA STRUCTURILOR
Sistemele suspendate se clasifica în funcție de numărul de straturi și după curbura
suprafeței membranei.
(1) După numărul de straturi: (a) suprafață

sisteme într-un singur strat; (b) cilindrică
sisteme în doua straturi. (simplă curbură)
(2) După curbura suprafeței

membranei întinsă pe cabluri: (a)
. suprafața de rotație
suprafețe cu simplă curbură
(curbură gaussiană
(cilindrice: curbură numai pe o pozitivă)
direcție); (b) suprafețe cu dublă
curbură: (b1) același tip de
curbură în toate direcțiile (curbură
gaussiană pozitivă); (b2) au
paraboloid
curburi opuse după direcțiile
hiperbolic (curbură
principale (curbură gaussiană gaussiană negativă)
negativă).
TEORIA STRUCTURILOR
(a) Sisteme într-un singur strat
Proiectate pe plan, cablurile pot fi
dispuse paralel, radial sau în ochiuri.
Cabluri paralele pe două direcții
Cabluri paralele pe trei direcții
Cabluri dispuse în ochiuri (rețea hexagonală)
TEORIA STRUCTURILOR
(b) Sisteme în doua straturi

Au doua rânduri de cabluri plasate unele sub altele și legate prin montanți sau
diagonale. Acestea pot fi elemente care rezistă numai la întindere (cabluri) sau elemente
care rezistă și la compresiune.
Învelitoarea este plasată

pe unul din cabluri zis
cablu purtător sau
principal , celălalt servind
la pretensionarea
sistemului (cablu
secundar).
Cel mai răspândit sistem

este acela de ferme-cablu.
Tipuri de ferme-cablu
TEORIA STRUCTURILOR
Pentru acoperirea unor suprafețe circulare, un sistem răspândit este acela al ”roții de
bicicleta”. El consta în ferme-cablu dispuse radial, si ancorate în doua inele – unul
marginal (comprimat) si unul central (întins).
Constructii circulare cu ferme concave
Constructii circulare cu ferme plane convexe
TEORIA STRUCTURILOR
Pentru acoperirea unor suprafețe se poate adopta şi structurile gomflabile
Structuri gomflabile
presiune interioară presiune atmosferică

Structuri pneumatice
Structură pneumatică cu 2 membrane

unde interiorul structurii rămâne la
presiune normală
Constă dintr-o singură membrană
susținută de presiunea aerului
Structuri pneumatice cu cabluri, întinse
TEORIA STRUCTURILOR
PARTEA a II-a
SINTEZA DE STRUCTURĂ PORTANTĂ
CAPITOLUL 6. – STRUCTURI PORTANTE ETAJATE
6.1. Definiții, clasificări.

Criterii funcționale cu consecințe structurale
6.2. Structuri etajate cu înălțime redusă
TEORIA STRUCTURILOR
CAPITOLUL 6 STRUCTURI PORTANTE ETAJATE
6.1 DEFINIȚII, CLASIFICĂRI. CRITERII FUNCȚIONALE CU
CONSECINȚE STRUCTURALE. PROCESE DE OPTIMIZARE.
6.1.1.2 – Clasificare după după numărul nivelurilor
6.1.1.3 – Clasificare după modul de alcătuire
6.1.2 – Criterii funcţionale cu consecinţe structurale

– fluxuri de circulaţie verticală. Casa scării.
6.1.2.1 – Forma partiului arhitectural și rigiditatea în plan a structurii
6.1.2.2 – Amplasamentul și încărcările climatice
TEORIA STRUCTURILOR
6.1.2.3 – Amplasamentul și încărcările seismice ale elementelor
6.1.2.4 – Încărcări provenite din procesul de exploatare
6.1.3 – Cadre și diafragme, consecințe funcționale
6.1.4.1 – Puncte fixe în partiul arhitectural
6.2 STRUCTURI ETAJATE CU ÎNĂLȚIME REDUSĂ
6.2.1 – Definiții, clasificări, exemple
6.2.1.1 – Clasificare după concepția structurală
6.2.1.2 – Clasificare după materiale structurale
6.2.2 – Structuri în cadre pentru clădiri cu înălțime redusă
TEORIA STRUCTURILOR
6.2.2.1 – Ansambluri structurale alcătuite din planşee,
cadre şi fundaţii pentru clădiri cu înălțime redusă
6.2.2.2 – Contravântuirea structurilor în cadre pentru clădiri cu înălțime redusă
6.2.3 – Structuri pe diafragme pentru clădiri cu înălțime redusă
6.2.3.1 – Modul de dispunere a diafragmelor. Ziduri portante şi
ziduri despărţitoare. Centrul de masă. Centrul de rigiditate.
6.2.3.2 – Ansamblul structural etajat realizat din planşee, diafragme şi fundaţii
6.2.3.3 – Sisteme structurale pe diafragme de zidărie
6.2.3.4 – Principii generale de alcătuire arhitectural-
structurală a clădirilor etajate cu pereţi structurali din zidărie
6.2.3.5 – Alegerea tipului de zidărie
6.2.4 – Structuri în cadre întărite cu

diafragme pentru clădiri cu înălțime redusă
TEORIA STRUCTURILOR
CAPITOLUL 6
STRUCTURI PORTANTE ETAJATE
6.1 DEFINIȚII, CLASIFICĂRI.

CRITERII FUNCȚIONALE CU CONSECINȚE
STRUCTURALE. PROCESE DE OPTIMIZARE.
Structurile portante etajate, prin definiție, sunt structuri portante de mai multe
niveluri, având planșee intermediare, pe lângă cel de acoperiș.
Este posibil, să existe și subsol, caz în care avem și planșeu peste subsol.
Structurile portante etajate se clasifică după materialele din care sunt executate, după
numărul nivelurilor, respectiv după modul lor de alcătuire.
TEORIA STRUCTURILOR
După materiale, din care

sunt alcătuite, structurile
portante etajate pot fi de
lemn, din zidărie, din
beton armat, respectiv
din oțel, sau combinația
acestora.
Majoritatea structurilor
portante sunt realizate
din mai multe materiale,
astfel:
Structură portantă etajată din panouri mari
TEORIA STRUCTURILOR
fundațiile sunt din beton, iar șarpantele din lemn, diversificarea adevărată
manifestându-se la nivel de subansamblu de susținere, respectiv planșee.
(Re)inventarea betonului
ciment – Joseph Aspodin, beton John Smeaton - 1840
Joseph Monier – 1847

Francois Hennebique –
1870
Personaje remarcabile din

domeniu:
Robert Maillart, Eduardo
Torroja, Pieer Luigi Nervi,
Felix Candela
premiza betonului armat
TEORIA STRUCTURILOR
Subansamblurile
de susținere,
respectiv
planșeele sunt din
beton armat, sau
din oțel, marea lor
majoritate. Există
totuși – nu a
rareori –structuri
de susținere sau
de planșee, din
zidărie de
cărămidă, sau de
piatră, respectiv
din lemn, mai cu
seamă în cazul
structurilor
Milano: structură portantă etajată cu înălțime redusă portante istorice.
TEORIA STRUCTURILOR
6.1.1.2 –
Clasificare după
numărul
nivelurilor
După numărul
nivelurilor
structurile
portante etajate
pot să fie cu
înălțime redusă
sau cu multe
etaje (clădiri
înalte).
Bazilica Sagrada
Familia, Barcelona,
Antonio Gaudí
TEORIA STRUCTURILOR
6.1.1.3 – Clasificare după modul de alcătuire După modul de
alcătuire
structurile portante
pot să fie pe cadre
sau pe diafragme.
Evident există și
structuri mixte,
duale, cum sunt
cele tub în tub:
tubul interior pe
diafragme, iar
tubul exterior pe
cadre.
Bazilica Sagrada
Familia, Barcelona,
Antonio Gaudí, în
curs de execuție
TEORIA STRUCTURILOR
6.1.2 – Criterii funcţionale cu consecinţe
structurale – fluxuri de circulaţie verticală. Casa scării.
Criterii funcționale cu consecințe structurale sunt mai multe, astfel: (1) forma partiului
arhitectural și rigiditatea în plan a structurii portante; (2) amplasamentul și încărcările
climatice, respectiv seismice ale elementelor; (3) încărcări provenite din procesul de
exploatare și ponderea lor față de încărcările permanente sau climatice;
(4) părți structurale pentru scurgerea apelor pluviale;
(5) fluxuri de circulație pe verticală – casa scării;

(6) cadre și diafragme, consecințe funcționale.
6.1.2.1 – Forma partiului arhitectural și

rigiditatea în plan a structurii portante:
partiul arhitectural influențează direct rigiditatea
în plan a structurii portante.
Egipt – piramida Kheops: Forma partiului arhitectural

și rigiditatea în plan a structurii portante
TEORIA STRUCTURILOR
6.1.2.2 – Amplasamentul și încărcările climatice ale elementelor: amplasamentul
influențează radical încărcările climatice ale ansamblurilor, subansamblurilor și
elementelor de structură portantă.
Încărcările Angkor Vat
climaterice sunt (1)
legate de valori
extreme ale
grosimii straturilor
de zăpadă, dar
(2) mai cu seamă
de ale vântului,
care poate fi
încărcarea
dominantă la
clădirile înalte.
Lipsa de zăpadă permite o altă abordare a subansamblului învelitoare, lipsa înghețului –

dezghețului repetat, a aglomerărilor de zăpadă admit soluții tehnice de altă natură.
TEORIA STRUCTURILOR
6.1.2.3 Amplasamentul și
încărcările seismice ale elementelor
Amplasamentul influențează radical
încărcările seismice ale
ansamblurilor, subansamblurilor și
Peking: Rem Koolhaas – OMA: CCTV
TEORIA STRUCTURILOR
Aceste încărcări sunt
(1) legate de zona seismică
prin intensitatea sarcinii
seismice, dar
(2) caracteristice geologice
ale straturilor de fundare,
care transmit încărcările
seismice sunt de asemenea
proprietăți ale
(3) locul elementelor,
subansamblurilor în
ansambluri de structură
portantă influențează
încărcările seismice: de
exemplu fundațiile sunt mult
mai puțin afectate de seism, În curs de execuție
decât planșeele de acoperiș.
TEORIA STRUCTURILOR
6.1.2.4 Încărcări provenite din procesul de exploatare și ponderea lor față de
încărcările permanente sau climatice
Încărcări
provenite din
procesul de
exploatare și
ponderea lor față
de încărcările
permanente sau
climatice sunt în
directă legătură
mai ales la
construcții
industriale.
Peking: Rem Koolhaas – OMA: TVCC
TEORIA STRUCTURILOR
Eliminarea apelor pluviale presupune de regulă Moscova: Catedrală
elemente sau subansambluri structurale special
concepute în acest sens. Panta acoperișurilor,
chiar dacă în unele cazuri urmărește variația
capacității portante (pretinse de alura diagramelor
de momente), este o necesitate dictată de
eliminarea apelor pluviale, mai cu seamă a
reducerii încărcărilor – chiar serioase – provenite
din zăpadă.
6.1.2.6 – Fluxuri de circulație, rolul casei scării
Clădirile etajate, deoarece casele de scară sunt

caracteristice, dispun de fluxuri de circulație –
dictate de funcțiunea arhitecturală – mai puțin
libere, rezultând supraîncărcări locale mai
controlate.
TEORIA STRUCTURILOR
6.1.3 – Cadre și diafragme,
consecințe funcționale
Ronchamp
Le Corbusier: Notre Dame du Haut
Modul de dispunere a elementelor structurale
influențează funcționalitatea partiului. Astfel, stâlpii
cadrelor sunt mai ușor de ocoliți de fluxurile Helsinki
tehnologice, decât diafragmele, mai extinse în plan. Siikala – Söderlund: clădire Sanoma
TEORIA STRUCTURILOR
Evident, modul de dispunere a

elementelor structurale
influențează funcționalitatea
partiului. Structura portantă
este bine, să permite
schimbări funcționale.
Astfel, locuințele amenajate

cu ajutorul diafragmelor vor
avea confort înghețat. De
asemenea planșeele casetate
sau cu nervuri dese permit
reducerea înălțimii planșeelor,
asigurând volume libere mai
mari, față de variantele
structurale cu grinzi
principale și secundare.
TEORIA STRUCTURILOR

Procesele de optimizare sunt
puse în discuție, ori de câte ori
se urmărește performanță.
Aceste procese se pot dezvolta
în jurul unor criterii de
performantă, astfel puncte fixe
în partiul arhitectural, respectiv
partiul liber .
6.1.4.1 – Puncte fixe în partiul

arhitectural
Punctele fixe în partiul arhitectural sunt de pus

în valoare, pentru care spațiile, inclusiv
structura portantă sunt astfel concepute, încât
atenția să fie focusată asupra esențialului. Roma: Bazilica Veche Sf. Petru
TEORIA STRUCTURILOR
Partiul liber de regulă este mai spectaculos, permite

modificări funcționale fără cheltuieli structurale
Structura pe cadre - importante: necesită investiție inițială mai mare, dar
axonometrie
utilizarea și întreținerea spațiilor este mai convenabilă.
TEORIA STRUCTURILOR
6.2 STRUCTURI ETAJATE CU ÎNĂLȚIME REDUSĂ

Structurile portante etajate cu înălțime redusă,
prin definiție sunt structuri portante etajate, de
număr mic de nivele
(cu mai multe planșee, pe lângă cel de
acoperiș, și – eventual – cel de peste subsol),
având dimensiuni în spațiu, care nu presupune
performanță la nivel de concepție structurală,
materiale sau tehnologie de execuție.
Școală de management și design Zollverein Essen – Germania
TEORIA STRUCTURILOR
Structurile portante etajate cu înălțime redusă, pot fi clasificate după modul lor de
alcătuire (concepția structurală), după materialele din care sunt executate etc.
6.2.1.1 – Clasificare după concepția

structurală
Structurile portante etajate cu înălțime redusă
pot să fie pe cadre, pe diafragme, sau
mixte/duale dar și suspendate.
Varianta în care de zone centrale – din casa
scării, sisteme de ascensoare, miez comprimat
se suspendă planșeele mai multor nivele.
6.2.1.2 – Clasificare după

materiale structurale
Structurile portante etajate cu înălțime redusă pot să fie realizate din zidărie de
cărămidă sau de piatră, din lemn, beton armat sau precomprimat, respectiv din oțel.
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
6.2.2 – Structuri în cadre pentru clădiri cu înălțime redusă
Structurile portante în cadre Structură portantă
presupun sisteme de susținere în cadre
alcătuite din elemente lineare,
realizate din: (1) beton armat și
precomprimat, (2) oțel, (3) lemn,
sau (4) mixte. De regulă fundațiile și
planșeele sunt din beton,iar
șarpantele (dacă există) din lemn.
Nu a rareori cadrele din oțel sunt
înglobate în beton, în vederea Structuri portante în cadre
asigurării protecției anticorozive.
Structurile portante în cadre sunt puse în discuție prin prisma criteriilor de sinteză: (1)
funcționale; (2) mecanice; (3) de formă (ale execuției).
Cadrele parter sunt deopotrivă utilizate la construcții civile sau industriale (locuințe,
birouri, depozite, diferite procese de fabricație etc.)
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
Structurile portante în cadre
presupun sisteme de susținere
alcătuite din elemente lineare,
realizate din: (1) beton armat și
precomprimat, (2) oțel, (3) lemn,
sau (4) mixte. Pentru închiderea
superioară se poate adopta varianta
în pantă, sau curbă pentru dirijarea
apelor pluviale.
Datorită configuraţiei lor în plan şi

elevaţie, respectiv a procesului
tehnologic – încărcările/acţiunile
dominante sunt : vântul cu efect de
sucţiune, activitatea seismică
respectiv procesele de fabricație sau Birourile General Motors,
acțiunile gravitaționale ale Detroit, USA,
materialelor depozitate. Albert Kahn, 1919
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
6.2.2.1 – Ansambluri structurale alcătuite
din planşee, cadre şi fundaţii pentru clădiri
cu înălțime redusă
Ansamblul structural alcătuit din planşee, cadre
şi fundaţii este caracteristic deopotrivă
construcțiilor civile și industriale etajate.
Aprecierea modului mecanic de lucru va

presupune schematizări în concordanţă cu
detalii constructive preconizate. În acest sens
sunt de identificat măsuri constructive şi
tehnologice în vederea realizării schemelor de
calcul adoptate.
Cadre de
beton armat: Planșeele se descarcă uni– sau
Hennebique bidirecțional, rigiditatea spațială
– în jurul fiind pusă inclusiv pe seama
1900 contravântuirilor.
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
6.2.2.2 – Contravântuirea structurilor în cadre pentru clădiri cu înălțime redusă
Pentru asigurarea stabilității construcțiilor în

cadre în ansamblul lor și preluarea
încărcărilor orizontale se prevede sisteme
complexe de contravântuiri și legături în
diferite planuri. Sistemul de contravântuire
favorizează transmiterea încărcărilor de la
punctele de aplicare la baza construcției,
fundații și teren de fundare.
Contravântuirile cadrelor sunt realizate în diagonală

sau doar prin colțari, în strictă concordanță cu
argumente funcționale (necesitatea de a dispune
goluri de uși sau ferestre etc.)
TEORIA STRUCTURILOR
6.2.2.3 – Evoluția structurilor pe cadre
a – structura
tradițională pe
diafragme,
b – înlocuirea
zidului median
și zidul exterior
parter înlocuit
cu stâlpi
robuști,
c – înlocuirea
zidului median
și fațadele
parter – stâlpi
zvelți,
d – cadre în axe
mediane și
fațade,
e – structură pe
cadre
TEORIA STRUCTURILOR
6.2.2.4 – Cadre etajate din beton armat
Cadrele etajate sunt structuri alcătuite din stâlpi şi rigle pe două direcţii, alcătuind astfel
sisteme spaţiale rigidizate prin intremediul planşeelor intermediare.
P100: sistem structural de tip cadru = sistem structural în care încărcările verticale cât și
încărcările orizontale sunt preluate în 70% de cadre spațiale.
Se folosesc pe scară largă la clădiri civile dar uneori şi la clădiri industriale, în special în
industria uşoară. În cazul în care tehnologiile de producţie adăpostite cer dezvoltarea pe
verticală a structurilor.
Tramele pot fi dreptunghiulare sau pătrate.

Trame dreptunghiulare:
L= 6; 7.5; 9; 12; 15 m
T= 3; 3.3; 3.6; 3.9; 4.2; 4.5; 4.8; 5.1; 5.4; 6; 6.6; 7.2; 7.5; 9; 12 m
Trame pătrate:
TxL=6x6; 7.2x7.2; 7.5x7.5, 9x9, 12x12 m
Înălţimea de nivel: 2.5÷5.0 m
Număr nivele: P+1E ÷P+12(15)E
TEORIA STRUCTURILOR
Cadre etajate din beton armat, clasificare După modul de execuţie: pot
fi cadre prefabricate, cadre
monolite, cadre mixte
După numărul de nivele:

înălţime redusă (P+1E ÷P+4E)
înălţime medie(P+5E ÷P+12E) Cadrele lui Monier – planșee de b.a.
înălţime mare (înalte) (până la P+15E) și stâlpi metalice
TEORIA STRUCTURILOR
Cadre etajate din beton De asemenea lipsa grinzilor la planșee ciuperci,
armat cu planșee ciuperci sau dală permit asigurarea unor volume libere mai
mari, față de variantele structurale cu grinzi.
Depozite, Budapesta, Csaba Clădire de birouri, Johnson Wax Factory, Racine, USA
Virág, 1967 F.L. Wright 1936
TEORIA STRUCTURILOR
6.2.2.5 – Structuri în cadre metalice de înălțime reduse
Modalități
de rezolvare a nodurilor
Planșeu composit
axele grinzilor
principale și
secundare
contravântuire
Ziduri de închidere Grindă secundară

Grindă principală
Structuri pe cadre – metalice

cu un număr redus de nivele
TEORIA STRUCTURILOR
Noduri din cadrele metalice
Îmbinări stâlpi - grinzi
2 Îmbinări la
1 nivelul grinzilor
3 4
2 3
4
4
2
3 6 5
TEORIA STRUCTURILOR
6.2.2.6 – Structuri în cadre de lemn
Variante de
dispunere a
grinzilor pe două
direcții în
corelare cu
stâlpii
TEORIA STRUCTURILOR
Variante de dispunere a grinzilor pe două direcții în corelare cu stâlpii
TEORIA STRUCTURILOR
Structuri în cadre de lemn - exemple
TEORIA STRUCTURILOR
Structuri în cadre de lemn - exemple
Locuințe - Dussendorf
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
6.2.3 – Structuri pe diafragme pentru clădiri cu înălțime redusă
Structurile etajate pe diafragme sunt realizate din: (1) beton armat, mai rar (2) din
lemn, dar mai cu seamă din (3) zidărie de cărămidă sau de piatră. Se pun în discuție prin
prisma criteriilor de sinteză: (1) funcționale; (2) mecanice; (3) de formă (ale execuției).
Structurile etajate pe
diafragme sunt proprii
blocurilor cu panouri
mari.
Sunt ansambluri
structurale de regulă
supradimensionate,
acționate de încărcări
negravitaționale relativ
reduse.
Structură pe diafragme
TEORIA STRUCTURILOR
6.2.3.1 – Modul de dispunere a diafragmelor. Ziduri portante şi
ziduri despărţitoare. Centrul de masă. Centrul de rigiditate.
Diafragmele se dispun astfel, încât parțial să acoperă și rolul de delimitare a spațiilor.
Astfel sunt diferențiate ziduri portante şi ziduri despărţitoare. Diafragmele clădirilor
etajate cu înălțime redusă sunt puțin solicitate.
Forţa seismică este o forţă de inerţie

care acţionează asupra masei
distribuite a construcţiei. Pentru
calculul structural această masă
distribuită se schematizează prin
mase concentrate.
Centrul de masă și de rigiditate. Forța tăietoare de nivel
Schematizarea maselor trebuie făcută astfel încât caracteristicile dinamice ale
sistemului simplificat să nu difere mult de cele ale construcţiei reale.
Pentru clădirile obişnuite, având planşee rigide în planul lor la fiecare nivel, masele
construcţiei se pot considera concentrate în centrul de masă, CM, de la nivelul fiecărui
planşeu.
TEORIA STRUCTURILOR
Ca urmare a schematizării maselor şi forţa seismică este reprezentată prin intermediul
unor forţe rezultante aplicate în punctele de aşezare a maselor concentrate.
Centrul de
rigiditate, CR, al unui
nivel i se definește ca
punctul în care, dacă se
aplică forţa tăietoare de
nivel Fi, se obţine numai o
translaţie a nivelului
respectiv în direcţia forţei. Consecințele acțiuni seismice: translația și rotirea clădirii
Dacă forţa tăietoare de nivel este aplicată în alt punct decât în CR atunci deplasarea
nivelului considerat va avea două componente: translaţie în direcţia forţei Fi şi rotire în
jurul CR.
În mod obişnuit la un anumit nivel centrul de masă nu coincide cu centrul de rigiditate

al structurii asfel că aplicarea forţei tăietoare de nivel în CM produce o rotire a nivelului
în jurul CR. Acest fenomen poartă numele de torsiune generală a structurii.
TEORIA STRUCTURILOR
În cazul proiectării structurilor trebuie avut în vedere ca: Centrul de rigiditate al
structurii să fie cât mai apropiat de centrul de masă. Acest lucru se poate realiza prin
dispunerea convenabilă în plan a elementelor sau subansamblelor structurale ce au rolul
de a prelua forţa seismică şi a o transmite la teren.
6.2.3.2 – Ansamblul structural etajat realizat din planşee, diafragme şi fundaţii
Ansamblul structural alcătuit din planşee,

diafragme şi fundaţii este caracteristic
construcțiilor etajate istorice sau
contemporane, realizate din beton armat mai
cu seamă prin tehnologia panourilor mari
prefabricate. De regulă există și șarpantă, dar
nu și obligatoriu.
Deschiderea elementelor de planșeu depinde
de nivelul investiției inițiale, care este cu atât
mai mare, cu cât libertatea de
refuncționalizare este mai accentuată.
Structură etajată pe diafragme
TEORIA STRUCTURILOR
Variante de structuri pe diafragme.
Diafragmele se pot dispune transversal,
longitudinal sau pe ambele direcții. Sisteme pe diafragme longitudinale
Sisteme pe diafragme transversale
TEORIA STRUCTURILOR
6.2.3.3 – Sisteme structurale pe diafragme de zidărie
Valori minime necesare ale rezistenței caracteristice la compresiune

fk (N/mm2) pentru pereții structurali ai clădirilor din clasele de importanță III - IV
Pentru clădirile din clasele de importanță II și I, valorile minime din tabel se vor spori
cu 0.5 N/mmp, respectiv cu 1.0 N/mmp.
Densitatea pereților structurali ai clădirilor din zidărie, interiori+exteriori, pe fiecare din
direcțiile principale ale clădirii, este definită prin procentul ariei nete totale a pereților
structurali din zidărie (Az,net) de pe direcția respectivă, raportată la aria planșeului (Apl)
de la nivelul respectiv
TEORIA STRUCTURILOR
Tipuri de zidării
a. Zidărie simplă / nearmată (ZNA): zidărie care nu conţine suficientă armătură
pentru a putea fi considerată zidărie armată - cum sunt zidăria confinată, zidăria
confinată şi armată în rosturile orizontale, zidăria cu inimă armată.
b. Zidărie confinată (ZC): zidărie prevăzută cu Zidărie confinată ZC

elemente pentru confinare din beton armat
dispuse vertical (stâlpişori) şi orizontal (centuri),
pe toate cele patru laturi ale panoului, turnate
după executarea zidăriei.
c. Zidărie confinată şi armată în rosturile

orizontale (ZC+AR): zidărie confinată (ZC) la
care, în rosturile orizontale, sunt prevăzute
armături în cantităţi suficiente, din oţel sau din
alte materiale cu rezistenţă semnificativă la
întindere, în scopul creşterii rezistenţei la forţă
tăietoare şi a ductilităţii peretelui.
TEORIA STRUCTURILOR
d. Zidărie cu inimă armată (ZIA):

zidărie alcătuită din două straturi de
zidărie paralele având spaţiul dintre
ele umplut cu beton armat sau cu
mortar-beton armat, cu sau fără
legături mecanice între straturi şi la
care cele trei componente conlucrează
pentru preluarea tuturor categoriilor
de solicitări.
e. Zidărie înrămată în cadre (ZIC):

zidărie alcătuită din unul sau mai
multe straturi de zidărie, cu legături
mecanice între straturi, înrămată într-
un cadru de beton armat / oţel,
executată după turnarea betonului / Zidărie cu inimă armată ZIA
montarea cadrului metalic.
TEORIA STRUCTURILOR
Structurile cu pereţi structurali din zidărie Sisteme pe diafragme

sunt folosite în mod curent pentru clădiri pereți deși (sistem de fagure)
curente
a. clădiri etajate cu înălţime până la P+4E
inclusiv: locuinţe, alte clădiri cu funcţiuni
similare (hoteluri, moteluri, cămine,
internate, creşe, etc.), clădiri pentru
învăţământ şi ocrotirea sănătăţii, alte tipuri
de clădiri social-culturale care nu necesită
spaţii libere mari şi care au funcţiuni în
general fixe (nu sunt susceptibile de a suferi pereți rari (sistem celular)
transformări majore în timpul exploatării);
b. clădiri tip "hală / sală" cu deschideri şi
înălţimi moderate (de regulă, cu deschideri
maxime de 9.00 ¸15.00 m şi înălţimi de 6.00
¸ 8.00 m) pentru săli de sport, ateliere,
depozite, clădiri agrozootehnice, etc
TEORIA STRUCTURILOR
Structurile cu pereți structurali din zidărie nearmată cu nniv - 2 (P+1E) in zonele
seismice cu ag = 0.25g indiferent de materialul și de caracteristicile geometrice și
mecanice ale elementelor pentru zidărie, vor fi prevăzute cu stâlpișori și centuri de
beton armat
Numărul maxim de niveluri peste secțiunea de incastrare (nniv) pentru clădiri cu pereți
structurali din zidărie nearmată (ZNA) și valoarea minimă constructivă asociată a
densității pereților structurali (p%), pe fiecare din direcțiile principale, in funcție de
accelerația terenului pentru proiectare (ag), sunt date in tabel.
TEORIA STRUCTURILOR
Sisteme structurale pe diafragme de zidărie (ZC, ZC+AR, ZIA)
Condiții de utilizare pentru structuri cu pereți structurali din zidărie armată
Structurile cu pereți structurali din zidărie armată (ZC, ZC+AR, ZIA), pot fi utilizate, in
condițiile de calcul, de dimensionare și de alcătuire constructivă precizate in acest Cod,
numai pentru clădiri cu număr de niveluri peste secțiunea de incastrare (nniv) și cu
densitatea minimă constructivă a pereților structurali - interiori + exteriori (p%), pe
fiecare direcție principală, care se încadrează in valorile din tabelul 8.9.
Tabelul 8.9. Numărul de niveluri peste secțiunea de incastrare (nniv) și densitatea
minimă a pereților structurali (p%) pentru clădiri cu pereți structurali din zidărie armată.
TEORIA STRUCTURILOR
6.2.3.4 – Principii generale de alcătuire arhitectural-structurală a clădirilor etajate
cu pereţi structurali din zidărie
(1) Clădirile cu pereţi structurali din zidărie vor fi alcătuite astfel încât să se realizeze
un ansamblu spaţial unitar format din:
a. elemente verticale: pereţi structurali, dispuşi pe două direcţii neparalele;
b. elemente orizontale: planşee care, de regulă, vor fi rigide în plan orizontal.
(2) Caracterul spaţial unitar al structurii din zidărie se va obţine prin:
A. Legături între pereţii structurali de pe cele două direcţii principale, la colţuri,

intersecţii şi ramificaţii, care se vor realiza prin:
a. ţeserea zidăriei conform prevederilor din reglementările tehnice privind
executarea şi urmărirea execuţiei lucrărilor de zidărie, în vigoare,
b. armături dispuse în rosturile orizontale;
c. stâlpişori de beton armat turnaţi în ştrepii zidăriei;
d. continuitatea betonului şi armăturilor din centuri sau stratul median al ZIA
TEORIA STRUCTURILOR
B. Legături între planşee şi pereţii structurali care se vor realiza după cum urmează:
a. la pereţii din zidărie nearmată (ZNA): prin centuri de beton armat turnate pe
toţi pereţii;
b. la pereţii din zidărie confinată (ZC): prin înglobarea / ancorarea armăturilor
din stâlpişori în sistemul de centuri de la fiecare planşeu;
c. la pereţii din zidărie cu inimă armată (ZIA): prin înglobarea / ancorarea
armăturilor din stratul median al peretelui în sistemul de centuri de la fiecare
planşeu.
3) Se vor lua toate măsurile necesare pentru menţinerea conlucrării spaţiale între
subansamblurile structurale verticale şi orizontale pentru toate situaţiile de proiectare şi,
mai ales, în stadiile avansate de solicitare sub efectul cutremurelor severe.
(4) În faza de proiectare preliminară arhitectural-structurală a clădirilor din zidărie se va

urmări ca forma în plan şi volumetria clădirii, distribuţia spaţiilor, amplasarea şi
alcătuirea pereţilor structurali să fie astfel alese încât să se obţină regularitate în plan şi
pe vertical.
TEORIA STRUCTURILOR
6.2.3.5 – Alegerea tipului de zidărie
La proiectarea preliminară a clădirilor cu pereţi structurali din zidărie, alegerea tipului

de zidărie pentru pereţii structurali se va face în funcţie de:
a. numărul de niveluri supraterane (nniv);
b. regularitatea structurală a clădirii;
c. grupa elementelor pentru zidărie;
d. acceleraţia seismică de proiectare la amplasament (ag);
precum şi în funcţie de posibilităţile tehnologice de execuţie.
Tipuri de regularitate a clădirii
TEORIA STRUCTURILOR
Structura portantă pentru clădiri multietajate
Contravântuirea clădirilor
la acțiunea vântului
la acțiunea seismică (forma partiului, simetrie)
schelet de clădire + structură de rigidizare
cu sâmburi de rigidizare:
sisteme de pereți legate între ele
case de scară, puțuri pentru lift, de instalații
o problemă importantă de organizare a partiului
cu pereți de rigidizare: minim trei sunt necesare
cu cadre de rigidizare: sunt ușor de legat
Evident, modul de dispunere a elementelor
structurale influențează funcționalitatea
partiului. Structura portantă este bine, să
permite schimbări funcționale.
TEORIA STRUCTURILOR
Structura portantă pentru clădiri multietajate

Alcătuirea scheletului de cadru.
De sus în jos pornind, stâlpii sunt din ce în ce

mai mult încărcate:
- numărul elementelor crește;
- sunt mai greu de uniformizat;
- calculele sunt mai complicate;
- nodurile sunt critice;
- Cadre multiplu nedeterminate static.
Se recomandă cadru din beton armat monolit.
În trecut existau mai multe tipuri de structuri

prefabricate.
TEORIA STRUCTURILOR
Variante de structuri pe cadre.
Cadrele se pot dispune transversal, longitudinal sau pe două direcții.
Sistemul în cadre. Modul de lucru al cadrelor și rigidizarea lor la acțiuni orizontale:

a) cadre articulate cu grinzi principale transversale, rigidizare prin contravântuiri;
b) cadru longitudinal cu perete de rigidizare;
c) cadru transversal cu noduri rigide, pe două direcții.
TEORIA STRUCTURILOR
Cadre monolite din beton armat:

a) cu grinzi longitudinale;
b) cu grinzi transversale;
c) cu grinzi bidirecționale;
(d) fără grinzi, cu placa rigidă.
Cadre monolite din beton armat:

a) cu grinzi longitudinale;
b) cu grinzi transversale;
c) cu grinzi bidirecționale;
(d) fără grinzi, cu placa rigidă.
TEORIA STRUCTURILOR
6.2.4 – Structuri în cadre întărite cu Structurile în
diafragme pentru clădiri cu înălțime redusă cadre, având
rigiditate
inferioară celor
din diafragme, pot
fi rigidizate prin
diafragme, ori de
câte ori
funcțiunea
adăpostită preferă
diafragme: casa
scărilor, casa
lifturilor etc.
Structuri pe cadre –
stâlpi și grinzi din
fontă – podire de
lemn, pereți
perimetrali din
zidărie
TEORIA STRUCTURILOR
Structuri duale
Sistemele duale
(cu cadre sau
pereţi predo-
minanţi) sunt
acele structuri
spaţiale dispuse pe
douădirecţii, la
care încărcările
verticale sunt
preluate în
principal de cadre
Cadrele conferă structurii o rigiditate laterală limitată. spaţiale, iar cele
De aceea condiţiile de săgeată la vârf (<1/200H) limitează laterale sunt
înălţimea construcţiilor cu structură în cadre. preluate în parte de
Pentru construcţii mai înalte se combină cadrele cu diafragme, cadre şi în parte de
obţinându-se un sistem rigid din punct de vedere structural, pereţi structurali
dar cu partiu suficient de flexibil. (P100-1, 2013)
TEORIA STRUCTURILOR
ZonaI:
Compresiune
importatntă=>cadrele
vor să meargă mai
mult cu
diafragmele=>diafrag
ma rigidizează
ZonaII:
Avem
întinderi=>cadrul nu
lasă diafragma şi o
Diafragmele se dispun fie doar în interior, fie interior şi rigidizează
exterior. Încărcările verticale revin stâlpilor, iar cea mai mare Cu utilizarea
parte a încărcărilor orizontale diafragmelor. structurilor duale se
Calculul simplificat al structurilor duale se face aribuind pot obţine înălţimi de
întreaga încărcare verticală stâlpilor şi întreaga încărcare clădiri de până la180-
orizontală diafragmelor. 200m.
TEORIA STRUCTURILOR
Structuri tubulare
În situaţia în care diafragma
exterioară se rigidizează cu
contravântuiri pe înălţimea
mai multor etaje, se pot
realiza cu astfel de structuri
clădiri având 300 m
înălţime.
Structurile tubulare sunt structuri în cadre cu

faţade alcătuite din diafragme cu goluri. Din
alcătuirea acestor structuri, încărcările verticale
se consideră a fi preluate de stâlpi şi rigle, iar
cele orizontale de diafragmele exterioare,
interpretate ca stâlpi şi rigle cu dimensiuni
mari.
Structuri tubulare
TEORIA STRUCTURILOR
Structuri tubulare
Dacă din considerente Contravântuire/rigidizare.
funcţionale este acceptabil,
se poate utiliza şi soluţia de
„tub î ntub”
Tub.
Avantaje:
Utilizare raţională a
capacităţii portante h etaj.
Rigiditat ebună Tub exterior
Comportare (mai) Diafragmă performată
favorabilă la torsiune
Forţele axiale se preiau prin
compresiune în stâlpi, iar
Cadre
cele tăietoare prin lunecări . Lift.
între stâlpi şi rigle.
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea Tehnică
Tehni
ehnic
hnică
icăă din
d n Cluj
C – Facultatea de Arhitectură și Urbanism
PARTEA a II-a: Anul IV. – Semestrul 8.
SINTEZA DE Birourile
General
STRUCTURĂ Motors,
PORTANTĂ Detroit,
USA
CAPITOLUL 6. – STRUCTURI PORTANTE ETAJATE

6.3. Structuri multietajate
j – clădiri înalte
6.4. Comportarea structurilor p
portante etajate la acțiuni
ț seismice
CAPITOLUL 7. – CONCLUZII
TEORIA STRUCTURILOR
6.3 STRUCTURI MULTIETAJATE – CLĂDIRI ÎNALTE
6.1.2.2 – Amplasamentul și
încărcările climatice ale
6.3.1.3 – Clasificare după tehnologia de execuție structurilor portante
6.3.2 – Structuri în cadre
6.3.2.1 – Ansambluri structurale alcătuite din planşee, cadre
şi fundaţii. Probleme specifice structurilor multietajate
6.3.2.2 – Încărcările orizontale şi modul lor de
preluare în cazul structurilor multietajate din cadre
6.3.3 – Structuri pe diafragme

6.3.3.1 – Condiţii funcţionale şi mecanice
hotărâtoare pentru adoptarea sistemului constructiv
TEORIA STRUCTURILOR
6.3.3.2 – Procese de optimizare: trame economice
6.3.3.3 – Ansambluri structurale alcătuite din planşee, diafragme şi fundaţii
6.3.4 – Structuri multietajate mixte

6.3.4.1 – Structuri pe cadre întărite cu diafragme
6.3.4.2 – Structuri perimetrale
6.3.4.3 – Structuri tub în tub
6.4 COMPORTAREA STRUCTURILOR

PORTANTE ETAJATE LA ACȚIUNI SEISMICE
6.4.1 – Tipuri de structuri în concordanță
cu comportarea sub acțiuni seismice
6.4.2 – Sisteme structurale nerecomandate în zone seismice
6.4.3 – Dispozitive de control seismic
TEORIA STRUCTURILOR
CAPITOLUL 7
CONCLUZII
7.1 ANALIZA DE STRUCTURĂ PORTANTĂ
7.1.1 – ELEMENTE DE STRUCTURĂ PORTANTĂ
7.1.2 – SUBANSAMBLURI DE STRUCTURĂ PORTANTĂ
7.1.2.1 – Şarpante
7.1.2.2 – Planșee
7.1.2.3 – Sisteme de susținere
7.1.2.4. – Fundaţii, elevaţii, infrastructură
TEORIA STRUCTURILOR
7.2 SINTEZA DE STRUCTURĂ PORTANTĂ
7.2.1 – BAZELE SINTEZEI DE STRUCTURĂ PORTANTĂ
7.2.1.1 – Criterii de sinteză
7.2.1.2 – Clase de structuri
7.2.1.3 – Mijloace de sinteză structurală
7.2.2 – STRUCTURI PORTANTE PARTER
7.2.2.1 – Definiții, clasificări. Criterii
funcționale cu consecințe structurale
7.2.2.2 – Structuri parter, cu trame curente
7.2.2.3 – Structuri parter pentru deschideri mari
TEORIA STRUCTURILOR
7.2.3 – STRUCTURI PORTANTE ETAJATE
7.2.3.1 – Definiții, clasificări. Criterii funcționale
cu consecințe structurale. Procese de optimizare
7.2.3.2 – Structuri etajate cu înălțime redusă
7.2.3.3 – Structuri multietajate – clădiri înalte
7.3 PROCESE DE OPTIMIZARE PRIVIND

DURABILITATEA CONSTRUCȚIILOR:
INTERFERENȚE FUNCȚIONALE, TEHNICE, ESTETICE
7.3.1 – PROCESE DE OPTIMIZARE LA ANSAMBLURI STRUCTURALE
7.3.2 – DURABILITATEA CONSTRUCȚIILOR:

INTERFERENȚE FUNCȚIONALE, TEHNICE ȘI ESTETICE
TEORIA STRUCTURILOR
6.3 STRUCTURI MULTIETAJATE – CLĂDIRI ÎNALTE

Structurile portante multietajate – clădirile înalte, prin definiție, sunt structuri
Clădirile înalte în lume
Bangkok: clădirea elefant
TEORIA STRUCTURILOR
Clădiri înalte în București
portante etajate, având dimensiuni în spațiu,

care presupun performanță la nivel de
concepție structurală, materiale sau
tehnologie de execuție.
Bangkok: clădirea elefant
Deoarece aproximativ o zecime din
înălțimea clădirii este recomandat să
reprezinte adâncimea de încastrare în
terenul de fundare, subsolurile dispun, nu a
rareori, de un număr mai mare de niveluri.
TEORIA STRUCTURILOR
Structurile portante multietajate se
clasifică după materialele din care sunt
executate, după modul lor de alcătuire,
respectiv după tehnologie de execuție.
După materiale, din care sunt alcătuite,
structurile portante multietajate pot fi din
beton armat, respectiv din oțel, sau
combinația acestora.
Majoritatea structurilor portante sunt

realizate din mai multe materiale, astfel:
fundațiile sunt din beton, iar șarpantele din
lemn, diversificarea adevărată manifestându-
se la nivel de subansamblu de susținere,
respectiv planșee. Clădirile înalte mai rar
Chicago Tribune Tower dispun de șarpantă.
TEORIA STRUCTURILOR
Subansamblurile de susținere, respectiv
planșeele sunt din beton armat, sau din oțel,
marea lor majoritate.
Există totuși – nu a rareori –

structuri de susținere sau de planșee, din
zidărie de cărămidă, sau de piatră, mai cu
seamă în cazul structurilor portante istorice.
Structurile portante ale sistemelor de

susținere realizabile din beton armat – față
de cele din oțel – sunt mai limitate de
rezistența la diferite solicitări ale acestora.
Astfel peste o înălțime, betonul este folosit
doar ca material anticorosiv pentru
structurile portante realizate din oțel.
Qtub Minar, India:

structură portantă istorică multietajată
TEORIA STRUCTURILOR
Qtub Minar, India: structură portantă istorică multietajată
TEORIA STRUCTURILOR
Primele
14
moduri
de
vibrare
Qtub Minar, India: structură portantă istorică multietajată
TEORIA STRUCTURILOR
După modul de alcătuire structurile portante

ale clădirilor înalte pot să fie pe cadre sau pe
diafragme. Evident există și structuri mixte,
duale, cum sunt cele tub în tub: tubul interior
pe diafragme, iar tubul exterior pe cadre.
Structurile portante mixte – pe diafragme,

respectiv pe cadre – sunt justificate, prin
avantaje funcționale, respectiv de rezistență și
stabilitate: astfel cadrele permit fațade mai
variate, respectiv înlesnesc modificările
funcționale, iar diafragmele se comportă mai
bine la acțiuni seismice (lucru important la la
clădirile înalte), fiind recomandate funcțional
în zona caselor de scară
New York: Muzeul de artă contemporană
TEORIA STRUCTURILOR
6.3.1.3 – Clasificare după tehnologia de execuție
Criteriul tehnologiilor de
execuție la clădiri înalte
este de maximă
importanță, deoarece
lipsa utilajelor de ridicat,
care să acoperă în
totalitate raza de acțiune
necesară, necesită
tehnologii speciale,
unicate nu a rareori.
Structurile portante din
beton armat, de regulă,
sunt turnate monolit, iar
subansamblurile uzinate
Ungaria: montajul de oțel se asamblează pe
elementelor prefabricate
șantier.
de fațadă Olanda: Centru de afaceri Brink
TEORIA STRUCTURILOR
New York – Seagram Building

Düsseldorf – birourile Phoenix Rheinrohr AG
TEORIA STRUCTURILOR
6.3.2 – Structuri în cadre la clădiri înalte
Structurile portante în cadre sunt potrivite inclusiv pentru clădiri etajate: încărcările din
greutatea proprie, mai reduse la acțiuni gravitaționale sunt favorabile structurilor
etajate, chiar dacă rigiditatea la acțiuni negravitaționale este mai redusă. Aceste avantaje
și dezavantaje sunt mai accentuate la clădiri înalte: acțiunile gravitaționale relativ
reduse permit majorarea numărului de etaje la secțiuni transversale ale structurilor de
susținere constante, respectiv este necesar, să se ține cont de intensitatea acțiunilor
negravitaționale cu ocazia alcătuirii clădirii multietajate.
Cadre longitudinale Cadre transversale
TEORIA STRUCTURILOR
Modul de lucru Modul de lucru al

al planșeelor riglelor de cadru
placa planșeului
cadru grindă de rigidizare

perete de închidere
Cadre longitudinale
TEORIA STRUCTURILOR
Modul de lucru al Modul de lucru al

riglelor de cadru grinzilor secundare
placa planșeului cu grinzi

pe intrados
grindă de rigidizare
cadru
Cadre transversale
TEORIA STRUCTURILOR
Un rol important se leagă de contravântuirea cadrelor, care alcătuiesc clădirile înalte!
Pentru asigurarea stabilității construcțiilor în

cadre în ansamblul lor și preluarea încărcărilor
orizontale se prevăd sisteme complexe de
contravântuiri și legături în diferite planuri.
Sistemul de contravântuire favorizează
transmiterea încărcărilor de la punctele de
aplicare la baza construcției, fundații și teren de
fundare.
Schemă de contravântuire la clădire etajată în cadre
Contravântuirile cadrelor sunt realizate în

diagonală sau doar prin colțari, în strictă
concordanță cu argumente funcționale
(necesitatea de a dispune goluri de uși sau
ferestre etc.)
TEORIA STRUCTURILOR
Contravântuirile se pot realiza (1) la nivel de
nod riglă – stâlp, (2) pe suprafața unui panou
alcătuit din câte două rigle, respectiv stâlpi,
(3) prin panouri suprapuse pe înălțime și/sau
lățime, (4) precum și la nivel de ansamblu
structural, parcurgând întreaga suprafață
laterală a clădirii înalte.
Diferite moduri de
contravântuire
În cazul structurilor portante din oțel se pune

un accent deosebit inclusiv asupra
contravântuirii planșeelor!
Hală metalică contravântuită în curs de montare
TEORIA STRUCTURILOR
6.3.2.1 – Ansambluri structurale alcătuite
New York:
MetLife din planşee, cadre şi fundaţii. Probleme
Building specifice structurilor multietajate
Ansamblurile
structurale
alcătuite din
planşee, cadre şi
fundaţii la clădiri
înalte necesită în
mod deosebit
calitatea de șaibă
rigidă a
planșeelor, în
vederea
uniformizării
rigidităților.
Ungaria: Turn de apă
TEORIA STRUCTURILOR
6.3.2.2 – Încărcările orizontale şi modul lor de
preluare în cazul structurilor multietajate din cadre
Modele de calcul cu mase concentrate în cazul cadrelor etajate
Mase concentrate la nivelul planșeelor pe o

Mase concentrate în noduri consolă echivalentă ca rigiditate
TEORIA STRUCTURILOR
Simplitatea structurală presupune structuri prin
care se asigură un traseu clar, direct, neîntrerupt al
forțelor seismice până la terenul de fundare.
Forțele seismice care iau naștere în toate
elementele clădirii ca forțe masice sunt preluate de
planșee - șaibe orizontale - și transmise structurii
verticale, iar de la aceasta sunt transferate prin
fundații terenului de fundare
Proiectarea tradițională la acțiuni traseu clar, direct, neîntrerupt al forțelor

seismice are ca principiu dezvoltarea seismice
unui mecanism de plastificare care
disipează o parte din energie seismică
indusă în construcție. La structurile
cadre etajate, deformațiile plastice să
apară mai întâi în secțiunile de la
extremitățile riglelor și ulterior în
secțiunile de la baza stâlpilor. traseu direct, neîntrerupt al forțelor seismice
TEORIA STRUCTURILOR
Proiectarea cadrelor
multietajate
Acțiuni la nivelul Model cu mase Model cu mase concentrate

structurilor înalte concentrate în noduri la nivelul planșeelor
Loc de
producerea
articulație
plastică
TEORIA STRUCTURILOR
Amplasamentul și încărcările climatice ale structurilor portante: amplasamentul
influențează radical încărcările climatice ale ansamblurilor, subansamblurilor și
Încărcările Angkor Vat
climaterice sunt
(1) legate de
valori extreme ale
grosimii
straturilor de
zăpadă, dar
(2) mai cu seamă
de ale vântului,
care poate fi
încărcarea
dominantă la
clădirile înalte.
Singapore: Zgârie-nori
TEORIA STRUCTURILOR
Amplasamentul și încărcările
seismice ale elementelor
Amplasamentul influențează radical
ansamblurilor, subansamblurilor și
TEORIA STRUCTURILOR
Aceste încărcări sunt
(1) legate de zona seismică
prin intensitatea sarcinii
seismice, dar
(2) caracteristice geologice
ale straturilor de fundare,
care transmit încărcările
seismice sunt de asemenea
proprietăți ale
(3) locul elementelor,
subansamblurilor în
ansambluri de structură
portantă influențează
încărcările seismice: de
exemplu fundațiile sunt mult
mai puțin afectate de seism, În curs de execuție
decât planșeele de acoperiș.
TEORIA STRUCTURILOR
Încărcări provenite din procesul de exploatare și ponderea lor față de încărcările
permanente sau climatice
Încărcări
provenite din
procesul de
exploatare și
ponderea lor față
de încărcările
permanente sau
climatice sunt în
directă legătură
mai ales la
construcții
industriale.
Peking: Rem Koolhaas – OMA: TVCC
TEORIA STRUCTURILOR
amortizoare
de masă
Construcțiile foarte înalte sunt supuse

preponderent la acțiuni laterale. Astfel
cadrele rigide sunt corespunzătoare
până la înălțimi medii. Pentru a crește
înălțimea, este necesară apelarea la
contravântuiri / rigidizări suplimentare,
sau la miez rigid, tuburi. sisteme active sau
pasive de izolarea
bazei
TEORIA STRUCTURILOR
6.3.3 – Structuri pe
diafragme pentru clădiri înalte
Diafragmele sunt subansambluri portante
preconizate pentru clădirile înalte, datorită
rigidității net superioare cadrelor la acțiuni
negravitaționale
6.3.3.1 – Condiţii funcţionale şi

mecanice hotărâtoare pentru
adoptarea sistemului constructiv
Evident, modul de dispunere a elementelor
structurale influențează funcționalitatea partiului.
Structura portantă este bine, să permite schimbări
funcționale. Astfel, locuințele amenajate cu
ajutorul diafragmelor vor avea confort înghețat.
Osaka: WTC-01
TEORIA STRUCTURILOR
Hong Kong: vederea generală a portului
Încărcări provenite din procesul de exploatare și

ponderea lor față de încărcările permanente sau
climatice sunt în directă legătură cu
funcționalitate, mai ales la construcții
industriale.
Frankfurt am Main: Deutsche Bank
TEORIA STRUCTURILOR
6.3.3.2 – Procese de optimizare: înălțimea planșeelor, trame economice, partiu liber
Procesele de optimizare sunt puse în discuție,
ori de câte ori se urmărește performanță. Aceste
procese se pot dezvolta în jurul unor criterii de
performantă, cum sunt cele legate de înălțimea
planșeelor, trame economice, de partiul liber .
Planșeele casetate sau cu nervuri dese permit

reducerea înălțimii planșeelor, asigurând
volume libere mai mari, față de variantele
structurale cu grinzi principale și secundare.
Partiul liber de regulă este mai spectaculos,
permite modificări funcționale fără cheltuieli
structurale importante: necesită investiție
inițială mai mare, dar utilizarea și întreținerea
spațiilor este mai convenabilă.
Marea Britanie: Beetham Tower
TEORIA STRUCTURILOR
6.3.3.3 – Ansambluri
structurale alcătuite
din planşee,
diafragme şi fundaţii
Ansamblurile
structurale alcătuite
din planşee,
diafragme şi fundaţii
la clădiri înalte
necesită, de asemenea,
calitatea de șaibă
rigidă a planșeelor,
în vederea
uniformizării solicitării
diafragmelor, de egală
rigiditate pe toate
direcțiile. Dallas: conturul clădirilor înalte
TEORIA STRUCTURILOR
6.3.4 – Structuri multietajate mixte
Structurile portante multietajate pot să fie pe
cadre, pe diafragme, sau mixte.
Structurile portante multietajate mixte sunt

realizate deopotrivă din beton armat, respectiv
din oțel: cadrele presupun flexibilitate
funcțională mai accentuată, diafragmele
contribuie la majorarea rigidității la acțiuni
negravitaționale.
Sunt puse în discuție structurile în cadre

întărite cu diafragme, structurile perimetrale și
structurile tub în tub.
Queensland, Australia: cea mai

înaltă clădire rezidențială din lume
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
6.3.4.1 – Structuri portante
pe cadre întărite cu diafragme
Structurile portante pe cadre întărite cu

diafragme sunt larg utilizate la clădirile
înalte, realizate din: (1) beton armat și
precomprimat, (2) oțel, sau (3) mixte. De
regulă fundațiile și planșeele sunt din beton,
iar șarpantele (dacă există) din lemn. Nu a
rareori cadrele din oțel sunt înglobate în
beton, în vederea asigurării protecției
anticorozive.
Structurile portante pe cadre întărite cu

diafragme sunt utilizate mai cu seamă la
construcții civile (locuințe, birouri etc.)
Melbourne: Eureka Tower
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
6.3.4.2 – Structuri perimetrale
Structurile portante perimetrale sunt adeseori

utilizate la clădiri înalte, deoarece materialul
dispus la o distanță maximă față de centrul de
greutate asigură rigiditate maximă a
secțiunilor transversale, Desigur diafragmele
perimetrale sunt mai eficiente din acest punct
de vedere, decât cadrele perimetrale.
Aprecierea modului mecanic de lucru va

presupune schematizări în concordanţă cu
detalii constructive preconizate. În acest sens
sunt de identificat măsuri constructive şi
tehnologice în vederea realizării schemelor de
calcul adoptate.
Montreal: Tower of Complexe Desjardins
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
6.3.4.3 – Structuri tub în tub
Ansamblul structural alcătuit din două tuburi concentrice, realizate de regulă dintr-un
tub interior din diafragme și un tub exterior din cadre. Planșeele se descarcă uni – sau
bidirecțional, rigiditatea spațială fiind pusă inclusiv pe seama contravântuirilor.
Cleveland - Ohio: conturul zgâtie-norilor din centrul orașului
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
6.4
COMPORTAREA STRUCTURILOR
PORTANTE ETAJATE LA ACȚIUNI SEISMICE
6.4.1 – Tipuri de structuri în concordanță
cu comportarea sub acțiuni seismice
Sistem pendul inversat Sistem pendul
este cel în care peste 50% inversat
din masă este concentrată
în treimea superioară a Sistem pendul inversat
structurii sau la care
disiparea de energie se
realizează în principal la
baza unui singur element
al clădirii
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
Sisteme în cadre
Sistem structural tip cadru este un sistem în care

încărcările verticale cât și cele orizontale sunt
preluate în proporție de peste 70% de cadre spațiale.
Sisteme tip pereți
Sistemele structurale tip pereți de beton armat

(diafragme) sunt alcătuite din pereți verticali,
cuplați sau nu, care preiau majoritatea încărcărilor
verticale și orizontale, a căror rezistență la forțe
laterale este cel puțin 70% din rezistența întregului
sistem structural (sistemul este proiectat pentru a
prelua cel puțin 70% din forța seismică laterală de
proiectare).
Sistem în cadru
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
Sistem dual
Sistem structural
dual este sistemul
în care încărcările
verticale sunt
preluate în
principal de cadre
spațiale în timp ce
încărcările laterale
sunt preluate
parțial de sistemul
în cadre și parțial
de pereții
structurali,
individuali sau
cuplați.
Sisteme structurale duale
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
Sistemul dual are două variante de realizare:
sistem dual cu pereți predominanți și sistem
dual cu cadre predominate.
TEORIA STRUCTURILOR
Sistem flexibil la torsiune
Sistemele flexibile la torsiune sunt sisteme cu

nucleu central
Sistem structural flexibil la torsiune
TEORIA STRUCTURILOR
Structuri cu nucleu central
În situaţia în care diafragma

exterioară se rigidizează cu
contravântuiri pe înălţimea
mai multor etaje, se pot
realiza cu astfel de structuri
clădiri având 300 m înălţime.
Structurile cu nucleu central sunt structuri în

cadre cu faţade alcătuite din diafragme cu
goluri. Din alcătuirea acestor structuri,
încărcările verticale seconsideră a fi preluate
de stâlpi şi rigle, iar cele orizontale de
diafragmele exterioare, interpretate ca stâlpi şi
rigle cu dimensiuni mari.
Structuri cu nucleu central
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
6.4.2 – Sisteme structurale nerecomandate în zone seismice
Clădiri cu partere libere
Cea mai serioasă condiție de

neregularitate verticală este nivelul slab
care este de regulă primul nivel care are
stâlpi rari și mai înalți decât nivelele
deasupra. El este semnificativ mai slab
sau mult mai flexibil decât nivelele de
deasupra.
Clădire cu parter liber prăbușit
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
6.4.3 – Dispozitive de control seismic
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
Micșorarea energiei induse
Diferite dispozitive de control seismic
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
Răspunsul seismic în accelerații a clădirii fără izolare, respectiv a clădirii cu baza
izolată
Răspunsul seismic în accelerații

a clădirii fără izolare, respectiv
a clădirii cu baza izolată
TEORIA STRUCTURILOR
Universitatea
prof. Tehnică
TEORIA STRUCTURILOR
CAPITOLUL 7
CONCLUZII
Stonehenge
Concluziile deopotrivă privesc capitolele de analiză, respectiv sinteză de structură

portantă.
TEORIA STRUCTURILOR
Bazele analizei structurale s-au prezentat
de prima dată (capitolul 1). Analiza
structurală presupune studiul elementelor
(capitolul 2), respectiv subansamblurilor
de structură portantă (capitolul 3).
Elementele de structură portantă parcurse

au fost cele solicitate la întindere,
compresiune, încovoiere și torsiune.
Subansamblurile de structură portantă

studiate au fost: șarpantele, planșeele,
sistemele de susținere în structură portantă,
respectiv fundațiile.
Leicester – Facultatea de construcții cadre
TEORIA STRUCTURILOR
7.1 ANALIZA DE
STRUCTURĂ PORTANTĂ
7.1.1 – ELEMENTE
DE STRUCTURĂ PORTANTĂ:
– solicitate la întindere
– solicitate la compresiune
– solicitate la încovoiere
– solicitate la torsiune
Fenomenele sunt urmărite mai cu seamă pentru
a facilita studenților predimensionarea
Paris: Galerie des Machines
TEORIA STRUCTURILOR
7.1.2 – SUBANSAMBLURI DE STRUCTURĂ PORTANTĂ
Subansamblurile de structură portantă parcurse au fost: șarpantele, planșeele, sistemele
de susținere în structură portantă, respectiv fundațiile.
7.1.2.1 – Şarpante
Șarpantele prezentate au fost cele din lemn. S-au parcurs, pe rând subcapitolele: (1)
definiţii, clasificare, rol structural , (2) comportare, scheme statice, conexiuni, încărcări,
(3) calcului static al şarpantelor, (4) predimensionare, dimensionare, verificare, (5)
alcătuire, fabricare, tehnologii de execuţie.
S-au studiat în detaliu: (1) şarpante alcătuite din sisteme

planare (ferme principale, ferme secundare, sisteme
planate longitudinale de rigidizare); (2) şarpante spaţiale
propriu zise.
Sunt subliniate șarpantele istorice și contemporane,

dispozitive de suspendare, tensionare-suspendare etc. R. Cehă: șarpantă istorică
TEORIA STRUCTURILOR
7.1.2.2 – Planșee Sunt în paralel puse în discuţie: (a) planşee din lemn; (b)
planşee din beton; (c) planşee din oţel.
S-au parcurs, pe rând subcapitolele: (1) definiţii, clasificare,

rol structural , (2) planșee pline și planșee cu goluri, (3)
calcului static al planșeelor, (4) predimensionare,
dimensionare, verificare, (5) alcătuire, fabricare, tehnologii
de execuţie.
S-au studiat în detaliu: (1) planșee planare (1.1) pline (din

plăci rezemate pe diafragme, dală, pe grinzi alăturate),
respectiv (1.2) cu goluri (pe grinzi, pe grinzi şi nervuri,
casetate, cu nervuri dese, ciuperci, pe grinzi hobanate,
reticulate), inclusiv comportarea planşeelor ca subansambluri
orizontale rigide; modalităţi de asigurare a caracteristicilor de
şaibă, precum-și (2) planșee curbe (2.1) cu împingeri – arce
şi bolţi, (2.2) fire şi benzi, (2.3) învelitori subţiri, (2.4)
învelitori reticulate.
Planșee prefabricate
TEORIA STRUCTURILOR
7.1.2.3 – Sisteme de susținere

Sunt puse în discuție cadrele și diafragmele din
zidărie, beton armat, oțel sau lemn. S-au
parcurs, pe rând subcapitolele: (1) definiţii,
clasificare, rol structural , (2) comportare,
scheme statice, conexiuni, încărcări, (3) calcul
static, (4) predimensionare, dimensionare,
verificare, (5) alcătuire, fabricare, tehnologii de
execuţie.
S-au studiat în detaliu: (1) cadre (1.1) parter și

etajate, (2) diafragme (2.1) plane și (2.2) curbe,
(2.1.1, 2.2.1) pline sau (2.1.2, 2.2.2) cu goluri.
Detalii de sisteme de
susținere zidite
TEORIA STRUCTURILOR
7.1.2.4. – Fundaţii, elevaţii, infrastructură
Sunt puse în discuție fundațiile și elevațiile

din zidărie, beton armat sau lemn. S-au
parcurs, pe rând subcapitolele: (1) definiţii,
clasificare, rol structural , (2) comportare,
scheme statice, conexiuni, încărcări, (3)
calcului static, (4) predimensionare,
dimensionare, verificare, (5) alcătuire,
fabricare, tehnologii de execuţie.
S-au studiat în detaliu: (1) fundaţii de

suprafaţă, (1.1) continue, (1.2) izolate, (1.1.1,
1.2.1) rigide și (1.1.2, 1.2.2) elastice, (2) de
adâncime, (2.1) pe piloţi (2.1.1) bătuţi,
(2.1.2) forați, (2.2) pe chesoane
Fundații alăturate
Sunt prezentate, de asemenea, caracteristicile ale terenului de fundare.
TEORIA STRUCTURILOR
7.2 SINTEZA DE STRUCTURĂ PORTANTĂ
Sinteza de structură portantă evaluează proprietățile structurilor portante,

asamblând elementele structurale în subansambluri, respectiv
subansamblurile în ansambluri. După un prim capitol
de prezentare a
principiilor de
asamblare
(7.2.1), sunt
descrise
structurile parter
(7.2.2), respectiv
etajate (7.2.3).
Italia - biserică
TEORIA STRUCTURILOR
7.2.1 – BAZELE SINTEZEI DE STRUCTURĂ PORTANTĂ
Sarcini dinamice
7.2.1.1 –
Criterii de
sinteză.
Sunt
discutate, pe
rând, (1) –
Criterii
tematice
(funcţionale):
Criterii mecanice [Criteriul solicitării caracteristice, Criteriile purtării

solicitării (preluării şi transmiterii): Numărul direcţiilor de descărcare,
Numărul elementelor structurale intermediare],
TEORIA STRUCTURILOR
(2) Criterii de formă (ale execuţiei):Structuri lineare (Structuri lineare

drepte, Structuri lineare curbe în plan, Structuri lineare curbe în spațiu),
Structuri de suprafață (Structuri de suprafață plane, Structuri de suprafață
curbe), (3) Criterii materiale (Structuri portante din lemn, din zidărie, din
beton armat sau precomprimat, din oțel).
7.2.1.2 – Clase de structuri:
(1) Structuri portante parter
(Structuri portante parter
pentru trame curente,
Structuri portante parter
pentru deschideri mari),
Facultate de arhitectură
TEORIA STRUCTURILOR
(2) Structuri portante etajate (Structuri portante etajate cu înălțime
redusă, Structuri portante etajate pentru clădiri înalte)
7.2.1.3 – Mijloace de
sinteză structurală:
(1) Rosturi de lucru
(Rosturi mecanice de
lucru: Rosturi de tasare,
Rosturi de dilatare,
Rosturi seismice), Rosturi
tehnologice de lucru, (2)
Contravântuiri de structură
portant: Contravântuirea
Facultate de arhitectură subansamblurilor de
structură portantă
TEORIA STRUCTURILOR
(Contravântuirea șarpantelor, Contravântuirea planșeelor,
Contravântuirea sistemelor de susținere: cadre, diafragme,
Contravântuirea fundațiilor), Contravântuirea ansamblurilor de structură
portantă.
7.2.2 – STRUCTURI PORTANTE PARTER

funcționale cu consecințe structurale:
(1) Definiții, clasificări: Clasificare
după materiale, Clasificare după
mărimea deschiderilor de calcul,
Clasificare după solicitările
caracteristice , (2) Criterii funcționale
cu consecințe structurale: Structură etajată pe diafragme
TEORIA STRUCTURILOR
Forma partiului arhitectural și

rigiditatea în plan a structurii
portante, Amplasamentul și
elementelor, Încărcări
provenite din procesul de
exploatare și ponderea lor față
de încărcările permanente sau
climaterice, Părți structurale
pentru scurgerea apelor
pluviale, Fluxuri de circulație,
Ferme din lemn lipsa casei scării, Cadre și
diafragme, consecințe funcționale, (3) Procese de optimizare: Puncte fixe

în partiul arhitectural, Partiul liber şi consecinţe structurale.
TEORIA STRUCTURILOR
7.2.2.2 – Structuri parter, cu trame curente: (1) Definiții, clasificări,
exemple: Clasificare după concepția structurală, Clasificare după
materiale structurale, (2) Structuri în cadre: Ansamblul structural alcătuit
din planşeu de acoperiş, cadru şi fundaţii, Contravântuiri pentru structuri
în cadre, (3) Structuri pe diafragme: Modul de dispunere a diafragmelor.
Ziduri portante şi ziduri
despărţitoare,
Ansamblul structural
parter realizat din
planşeul acoperiş,
ziduri de cărămidă şi
fundaţii. Structura de
rezistenţă a caselor Sydney: Opera
familiare.
TEORIA STRUCTURILOR
7.2.2.3 – Structuri parter pentru
deschideri mari: (1) Definiții,
clasificări, exemplificare, (2) Structuri
portante parter de mare deschidere,
încovoiate: Structuri de cadre
obişnuite, Structuri din cadre
hobanate, Sisteme reticulate, (3)
Structuri portante de mare deschidere
solicitate axial: Structuri cu împingeri,
pe arce, Structuri bidirecționale cu
plăci curbe subțiri, Sisteme
suspendate.
Peking: Templu, secolul XV
TEORIA STRUCTURILOR
7.2.3 – STRUCTURI PORTANTE ETAJATE
funcționale cu consecințe structurale.
Procese de optimizare: (1) Definiții,
clasificări: Clasificare după materiale,
Clasificare după numărul nivelurilor,
Clasificare după modul de alcătuire Mexico: piramidă
(2) Criterii funcţionale cu consecinţe structurale – fluxuri de circulaţie

verticală. Casa scării: Forma partiului arhitectural și rigiditatea în plan a
structurii, Amplasamentul și încărcările climatice, Amplasamentul și
încărcările seismice ale elementelor, Încărcări provenite din procesul de
exploatare, Părți structurale pentru scurgerea apelor pluviale, (3) Cadre și
diafragme, consecințe funcționale, (4) Procese de optimizare: Puncte fixe
în partiul arhitectural, Partiul liber şi consecinţe structurale
TEORIA STRUCTURILOR
7.2.3.2 – Structuri etajate cu înălțime redusă: (1) Definiții, clasificări,
exemple: Clasificare după concepția structurală , Clasificare după
materiale structurale, (2) Structuri în cadre pentru
clădiri cu înălțime
Arhitectura organică: Casa Greene
redusă:
Ansambluri structurale
alcătuite din planşee,
cadre şi fundaţii pentru
clădiri cu înălțime
redusă,
Contravântuirea
structurilor în cadre
pentru clădiri cu
înălțime redusă,
TEORIA STRUCTURILOR
(3) Structuri pe Helsinki: Clădirea Sanoma

diafragme pentru clădiri
cu înălțime redusă
[(Modul de dispunere a
diafragmelor. Ziduri
portante şi ziduri
despărţitoare. Centrul de
masă. Centrul de
rigiditate),
(Ansamblul structural etajat realizat din planşee, diafragme şi fundaţii),

(Sisteme structurale pe diafragme de zidărie), (Principii generale de
alcătuire arhitectural-structurală a clădirilor etajate cu pereţi structurali
din zidărie), (Alegerea tipului de zidărie), (4) Structuri în cadre întărite
cu diafragme pentru clădiri cu înălțime redusă.
TEORIA STRUCTURILOR
7.2.3.3 – Structuri multietajate – clădiri înalte:

(1) Definiții, clasificări: Clasificare după
materiale, Clasificare după modul de alcătuire ,
Clasificare după tehnologia de execuție, (2)
Structuri în cadre la clădiri înalte: (Ansambluri
structurale alcătuite din planşee, cadre şi fundaţii.
Probleme specifice structurilor multietajate),
(Încărcările orizontale şi modul lor de preluare în
cazul structurilor multietajate din cadre (3)
Structuri pe diafragme pentru clădiri înalte: Moscova: Catedrală
Condiţii funcţionale şi mecanice hotărâtoare pentru adoptarea sistemului

constructiv, Procese de optimizare: înălțimea planșeelor, trame
economice, partiu liber, Ansambluri structurale alcătuite din planşee,
diafragme şi fundaţii), (4) Structuri multietajate mixte.
TEORIA STRUCTURILOR
7.3 PROCESE DE OPTIMIZARE PRIVIND
DURABILITATEA CONSTRUCȚIILOR:
INTERFERENȚE FUNCȚIONALE, TEHNICE, ESTETICE
După Vitruviu cele trei pretenții față de mediul construit, sunt: firmitas – durabilitate,
venustas – frumusețe, utilitas – utilitate.
7.3.1 – PROCESE DE OPTIMIZARE LA ANSAMBLURI STRUCTURALE

Optimizarea se face ținând cont de toate subansamblurile structurale, care alcătuiesc
ansamblul. Criteriile de optimizare pot să fie economice, tehnice, funcționale, respectiv
estetice
7.3.2 – DURABILITATEA CONSTRUCȚIILOR:

INTERFERENȚE FUNCȚIONALE, TEHNICE ȘI ESTETICE
Criteriul tehnic major: durabilitatea se asigură prin procese de optimizare, concomitent

cu estetică și utilitate.
TEORIA STRUCTURILOR

02 TS II Curs (Greyscale)

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

02 TS II Curs (Greyscale)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea Tehnică din Cluj – Facultatea de Arhitectură și Urbanism

Anul IV. – Semestrul 8.

BAZELE SINTEZEI DE STRUCTURĂ PORTANTĂ

4.0.1 – Istoricul calculelor construcțiilor

Proiectarea fără calcul a structurilor, pe bază de experiență, reguli empirice și aplicarea

Studiile secolului XVII-XVIII se referau la problemele de rezistență a materialelor și a

Navier introduce calculul construcțiilor ca sisteme elastice, omogene și izotrope, pe

Prevederile codurilor de proiectare au în vedere, în

(i) protecţia vieţii şi integrităţii fizice a persoanelor;

(ii) menţinerea fără întrerupere a desfăşurării de activităţi

(iii) evitarea producerii de explozii sau degajări de

(iv) limitarea pagubelor materiale.

În conformitate cu codul de proiectare CR 0-2012, construcțiile

5 ≥ 100 Structuri pentru cladiri monumentale si structuri ingineresti importante

4 50 -100 Structuri pentru cladiri si alte structuri curente

3 15 - 30 Structuri pentru constructii agricole sau similare

2 10 - 25 Parti de structura care pot fi inlocuite

Criteriile de performanță în concordanță cu Legea 10/1995 –

4.0.2 – Situații de proiectare

Situațiile de proiectare vor fi selectate pe baza circumstanțelor în care structura este

Situațiile de proiectare vor fi clasificate după cum urmează:

4.0.3 – Stări limită ultime

Verificarea stărilor limită de serviciu se va baza pe criterii privind următoarele aspecte:

4.0.7 – Modelarea structurală

Atunci când acțiunile dinamice sunt considerate ca acționând cvasistatic, efectele

4.0.8 – Proiectarea prin metoda coeficienților parțiali de siguranță

μi coeficientul de formă pentru încărcări datorită aglomerării

sk valoarea caracteristica a încărcării din zăpadă pe sol [kN/m2],

0,8 0,8(60 - α)/30 0,0

Pt. altitudinea 1000m < A ≤ 1500m se face cu

Efecte locale ale zăpezii

Presiunile/sucțiunile pot acționa direct și pe suprafețele interioare ale clădirilor și

Acțiunile din vânt pe construcțiile cu răspuns dinamic pe direcția vântului sunt

qp(ze) este valoarea de vârf a presiunii dinamice a vântului evaluată la cota ze

cf este coeficientul aerodinamic de forța

4.0.12 – Acțiunea seismică

Forța tăietoare de bază corespunzătoare modului propriu fundamental, pentru fiecare

S d(T1) ordonata spectrului de răspuns de proiectare corespunzătoare perioadei

4.1. Criterii de sinteză

BAZELE SINTEZEI DE STRUCTURĂ PORTANTĂ

4.1 CRITERII DE SINTEZĂ

4.1.1 – Criterii tematice

Planșeele pot fi încovoiate sau

numără cele de fundații,

Alcătuirea unei structuri portante etajate Fundații

Variante de structuri etajate pe cadre

4.1.2. – Criterii mecanice

Criteriile mecanice sunt cele legate de

Subansambluri încovoiate și solicitate axial:

Structurile solicitate axial sunt

Paris Structură portantă Paris

Numărul direcțiilor de descărcare la

Structură portantă unidirecțională Paris

Numărul direcţiilor de descărcare

4.1.2.2.2. – Numărul elementelor

(i) – structuri primare sunt cele la care este

(ii) – structurile secundare presupun două

4.1.3.2.1 – Structurile de suprafață plane

4.1.3.2.2 – Structurile de suprafață curbe

Structură de suprafață compusă din elemente

Structuri portante din lemn

Structuri portante din zidărie de piatră

Structuri portante din oțel