Latinitatea limbii

romane
Istoria limbii romane este la fel de controversata ca si cea a poporului roman,din
doua motive principale: saracimea izvoarelor istorice, in special a celor scrise si
interesele politice. Din aceste cauze exista mai multe variante ale istoriei limbii
romane, din acestea derivand doua variante de istorie a poporului roman. Este
interesant de observat ca pentru a impune o varianta sau alta de istorie a poporului,
se porneste in mare masura de la istoria limbii acestuia.
Primul care demonstreaza latinitatea limbii romane este Grigore Ureche, intr-un
capitol din lucrarea sa ,,Letopisetul Tarii Moldovei", consacrat special acestei
probleme, intitulat ,,Pentru limba noastra moldoveneasca", pentru care conchide cu
mandrie ca
de la Rim (Roma) ne tragem; si cu ale lor cuvinte ni-i amestecat graiul". În alta
lucrare, cronicarul Miron Costin pune în discutie și obiceiuri romane, pă strate și
astă zi, precum toasturi la petreceri și aniversă ri sau ritualul îngropă rii mortului.
La nivel morfologic,limba romana pastreaza din latina populara cele trei declinari
ale substantivului,cele trei genuri,adjectivele cu grade de comparatie,
articolele,pronumele,numeralele(modul de formare al numeralelor compuse
foloseste tiparul slav si materialul latin),cele patru conjugari ale verbelor
,adverbele,prepozitiile si conjunctiile.
Sintaxa pastreaza caracteristicile latinei vulgare : caracterul analitic , preferinta
pentru raportul de coordonare in detrimentul subordonarii si cea pentru conjuctiv
ce inlocuieste infinitivul.
Vocabularul dovedeste mostenirea latina(peste 60% din lexic), la analiza fondului
principal lexical. Criteriul de evaluare il reprezinta frecventa folosirii cuvintelor de
catre vorbitori. Sunt de origine latina cuvintele din seriile semantice cu circulatie:
om, corp omenesc, familie, culori, natura, vegetatie, animale domestice si animale
salbatice, actiuni cotidiene si fenomene ale naturii.
În concluzie, limba română este o limbă latină , cu o istorie vastă .