Sunteți pe pagina 1din 2

ANEXA I-ia.

Documentul privitor la statul Tămărtăşăuţii.

(Cap. XXII).

Cu mila lui Dumnezeu, Noi Alexandru Voevod Domn ţării Moldaviei, facem înştiinţare,
cu această carte a noastră, tuturor, cari o vor vedea sau o vor auzi, cum am dat Noi, lui Şoldan
Petru şi femeei lui, fata lui pan Julea, şi copiilor lor, şi fratelui său Miclăuş, un sat pe Şomuz,
anume Tămărtăşăuţii1, şi le-am mai dat lui şi femeei lui, fata lu pan Julea, şi copiilor lor, un sat
anume la Moghila Găunoasă, care să le fie lor uric, cu toate veniturile, în vecii vecilor. Dar, în
acest sat, ce-i la movila găunoasă, fratele lui, Miclăuş să n’aibă nicio parte. Iar acel sat numit
Tămărtăşăuţii Noi i-am luat 5 dvoruri (curţi) de Tatari, cu voia şoldanului (sultanului) Petru, şi
le-am dat mânăstirii Sfântul Nicolae dela Poiana Siretului, iar hotarul acestor sate să fie după
vechiul hotar, în toate părţile. Şi la aceasta este credinţa Domniei Noastre mai sus scrise
Alexandru Voevod şi credinţa copiilor Noştri şi pan, cr. P. Mihăileş, cr. P. Jurj dvornic, cr p.
Vles, Secreteanul şi fratele său pan Cârstea paharnic. Cr. P. Oană dvornicul, cr. P. Nestec, cr. P.
Vâlcea, cr. P. Sin birlici, cr. P. Spenea, cr. P. Iugşa, cr. P. Bratul Straovici, cr. P. Stan postelnicul
şi visternic şi credinţa tuturor boerilor Moldoveneşti. Iar după viaţa noastră, cine va fi Domn în
ţara noastră, sau din copii noştri, sau din fraţii noştri, sau din neamul nostru, sau oricare ar fi,
unul ca acela să nu strice daina Noastră şi întroin Noastră, deoarece Noi i-am dat-o, pentru a lui
dreaptă şi credincioasă slujbă. Iar spre întărire acestora, a tuturora, am poroncit Noi,
credinciosului Nostru Brateiu logofătul, să scrie şi pecetea Noastră s’o atârne la această carte a
Noastră.

În Suceava la anul 6919 (1411) Sectembrie 22.2

1
Temir-taşeni )Temir = fer, taş = piatră).
2
V. a) „Surete şi Izvoade” vol. I, pag. 2-3, de Gheorghe Ghibănescu
b) „Arhiva istorică” op. cit. tom. I, pag. 12
c) „Pământul. . . „ op.cit. pag. 135-136
d) „Dicţ. geogr.” Op.cit. pag. 255. În izvorul b şi c, uricul are data 1410, Sept. 22. Dacă reducem 5508 din 6919,
obţinem 1411, nu 1410.
NOTE. Originalul pergament bine pastrat. Face parte din actele moşiei Vascani-Boldeşti
la Suceava. Pecetea lipseşte ; se cunosc însă crestăturile, unde a fost şnurul. 30 cm. Lungul şi 20
cm latul ; e scris pe latul lui. Vezi „Surete şi izvoade” IV, 351.

Găunos- scobit, bortos ; movila găunoasă pe slavoneşte clipelioi mogăilăi.

Cu aceiaş dată de an, lună şi zi, Bogran Petriceicu Hajdeu a publicat, în „Arhiva istorică
(I, 2., 12), un alt uric, dela Alexandru cel Bun, însă al mânăstirii Sft. Neculai dela Poiană
(Probota), tot în pricina celor 5 dvoruri (case) de Tatari (piată dvorăi Tatară), luate de pe moşia
Tămărtăşeuţii de pe Şomuz, dela Şoldan Petru, cu voia lui (svoleio Şoldan Petrovă), probabil, în
schimbul întăriturii, ce-i face pe două moşii ale sale, din cari Tămărtăşăuţii pe Şomuz, şi movila
găunoasă, dar mai mult, pentru îndepărtarea fratelui său Miclăuş dela moşia movila găunoasă.

Trăia dar, pela începutul secolului al XV, pe Şomuz, Şoldan Petru, cu fratele său Miclăuş
(Neculai) ; Şoldan era ginerele lui Pan Julea, cunoscut curţii lui Alexandru Vodă.

Şoldan Petru era deja însurat şi cu copii pela 1410 ; urmează că atât tatăl său Petru, cât şi
socrul său pan Julea erau trăitori de pela 1350, prin meleagurile Şomuzului şi că deci au fost
contemporani descălecatului lui Bogdan (1349).

Alexandru cel Bun, prin învoirea cu vasalul (supusul) său Petre, sultanul neamului
tătăresc numit Temirtaş şi aşezat lângă balta Şomuz, hărăşeşte 5 temirtăşeni mânăstirii Probota.
Acest preţios codument din Arhiva Statului ne limpezeşte starea coloniilor tătăreşti în primitiva
Moldovă, care, creştinându-se, precum dovedeşte numele lor ex. Petru locuiau sub capii lor
proprii numiţi Sultani şi dependenţi de domnul ţării, până pela începutul secolului al XV.3

3
V. „Surete şi izvoade” op. cit. pag. 3-8.

S-ar putea să vă placă și