Relația dintre poziția femeii în societatea medievală, modelele de sanctitate propuse de

Biserică și devoțiunea față de diverse tipuri de sfinte

Pentru a putea discuta despre poziția femeii în societatea medievală, trebuie sa ne raportăm în
primul rând la viața nobiliară a femeilor de la curtea regală. Ca urmare a conceptului „beata
strips”1 care pune accentul pe linia de descendență, se naște un nou tip de sanctitate, cea
feminină.

Ungaria reprezentând una dintre frontierele estice ale creștinătății latine, religia devine o
problemă politică și instituțională din secolul al XII-lea, odată cu invazia mongolă. O altă
consecință iscată de poziționare Ungariei a fost angrenarea în luptele împotriva păgânilor prin
misiunea cruciadelor. În acest context apar și ordinele mendicante, care dezvoltă o relație cu
curtea regală2, având o influență relativ mare asupra familiei regale. Exemplu în acest sens stă
faptul că dominicanul Johannes Teutonius le-ar fi sugerat regelui Bella al IV-lea și soției sale,
Maria Lascaris să își crească fiica, Margareta, în sânul ordinului dominican.3

Cultele feminine s-au dezvoltat mai ales după ce regele Bella al IV-lea, Ștefan al V-lea și
Ladislas al IV-lea au început să atribuie sfințenia predecesorilor lor, întregii dinastii, având
drept fundament expresia : „dacă rădăcina este sfântă, la fel sunt și crengile”4. Prin alegerea
acestei căi religioase, acestea renunțau la putere, la căsătorie și eventuale moșteniri, dar
alegând viața religioasă, câștigau prestigiu, celibat și independența în actele de caritate, acte
care până atunci erau un atribut al bărbaților. 5 În acestă privință, modelul propus de Sfânta
Elizabeta a Ungariei a inițiat și o formă de emancipare. 6 Acest model de sanctitate propus de
Elizabeta (1207-1231), fiica regelui Andrei al II-lea al Ungariei și văduva contelui Ludovic
de Thuringia, a creat un precedent în dinastiile regale și princiare din Europa Centrală,
Elizabeta devenit cel mai popular sfânt către sfârșitul evului mediu. Sfintele care i-au urmat,
pe lângă faptul că au reprezentat un număr remarcabil, au adus o schimbare majoră în

1
Dragoș Năstăsoiu, Patterns of devotion and traces of Art, în Journal of the Institute of art history Czech
Academy of Sciences, p. 31.
2
Gabor Klaniczay, Royal and female sanctity, in The oldest legend, acts of the canonization process, and
miracles of Saint Margaret of Hungary, 2018, p.7
3
Gabor Klaniczay, op. cit. p, 9,
4
Idem. p. 19.
5
Idem. P. 19.
6
Idem. P. 20.
sanctitatea regală dinastică.7 Acest trend al sanctității feminine produce și o reacție a Bisericii
din secolul XII. Cu toate că a procesul de canonizare a suferit modificări din antichitatea
târzie când inițierea unui asemenea cult îi revenea episcopului, care judeca după forma
sanctitatis, iar ulterior din secolul al X-lea, aceștia au fost nevoiți să ceartă aprobarea
Sfântului Scaun pentru canonizarea unui potențial sfânt, după reforma gregoriană din secolul
al XII-lea schimbarea a fost majoră. De acum, papii impuneau această cerință. Dreptul
exclusiv al papilor de a aproba venerația unui sfânt a fost revendicat de Papa Alexandru al
III-lea, și a fost impus ca regulă la conciliul Lateran IV din 1215, procesul de canonizare
devenind tot mai dificil, deoarece abia după obținerea aprobării din partea Sfântului Scaun,
legații papali erau trimiși la locul faptei și începeau să adune mărturiile celor care l-au
cunoscut personal pe cel în cauză. Consistoriul papal efectua mai apoi o anchetă mai
amănunțită, urmând ca după o perioadă de timp, care varia de la câteva luni, la ani, decenii
sau secole (ca în cazul Margaretei a Ungariei), era luată hotărârea finală. 8 Astfel, procedura
procesului de canonizare nu mai este una locală, regională, ci devinde centralizată.

Acest lucru explică de ce de la sfârșitul secolului al XII-lea până la începutul secolului al

XIII-lea, din 71 de procese de canonizare, doar 36 s-au fructificat.9

Cu timpul, noul model de sanctitate își mută atenția de la miracolele efectuate post-mortem,
prin intermediul relicvelor, la importanța modelului vieții trăite de acestea. Acest model,
propus de Biserică, modelul ideal care pune accentul în special pe „vita apostolica”10. Prin
acesta, se caută perfecțiunea miraculoasă în viață, acest lucru referindu-se la practici care
implică, pe lângă înfometare și însetare, autoflagelare, și introducerea calităților profetice,
precum și ale celor mistice.11

Acest model propus de Biserică a culminat cu apariția unui model nou de sanctitate feminină,
diferit de cel regal, dinastic, în care sunt acceptate femei din diverse backgound-uri, cu
diferite condiții, incluzând fiicele de țărani. Cele mai notabile exemple sunt Catherina de

7
Gabor Klaniczay, Miracullum and Maleficium, în Problems in the historical anthropology of early modern
Europe, 1997, p. 55
8
Gabor Klaniczay, Efforts at the canonization of Margaret of Hungary in the angevin period, în Hungarian
Historical Review 2, nr. 2, 2013, pp, 313-314.
9
Idem. P. 319.
10
Gabor Klaniczay, Royal and female sanctity, in The oldest legend, acts of the canonization process, and
miracles of Saint Margaret of Hungary, 2018, p. 24.
11
Idem. p. 24.
Siena și Ioana D’Arc, aceasta din urmă având în final adevărate implicații militare și
politice.12

Precum am menționat anterior, aceste culte s-au dezvoltat în primă fază datorită regilor
Ungariei și a conceputului de „beata strips”, ajungând să fie popularizat cu ajutorul ordinelor
mendicante.

În secolul al XIII-lea acest model este preluat de zeci de prințese care duc o viață exemplară,
în special în Europa Centrală, care după moarte ajung să fie venerate fie ca sfinte, fie ca
binecuvântate, fără o confirmare papală oficială. 13 Prima figură feminină, în secolul XII s-a
transpus în cultul Fecioarei Maria. Acest lucru a dus la o feminizarea devoțiunilor religioase,
în care „până și Iisus li se putea adresa cu mamă”.14

Dacă pănă atunci slăbiciunile morale și fizice ale femeilor le-au exclus de la atingerea
oricărui nivel de perfecține religioasă, ulterior aceste calități, transpuse prin rugăciune,
experiențe mistice, profectice, încep să fie evidențiate. Faptul că acestea nu sunt implicate în
viața propriu-zisă, conferită de putere, bogăție și cultură, le plasează într-o poziție favorabilă
din punct de vedere spiritual. Cu alte cuvinte, cu cât sunt mai puțin implicate în aceste
activități, cu atât este mai ușor să accepte puterea divină.15

12
Gabor Klaniczay, Miracullum and Maleficium, în Problems in the historical anthropology of early modern
Europe, 1997, p. 64.
13
Gabor Klaniczay, Royal and female sanctity, in The oldest legend, acts of the canonization process, and
miracles of Saint Margaret of Hungary, 2018, p. 14.
14
Idem. p. 16.
15
Idem. p. 16.