UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE LITERE
DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE, JURNALISM ȘI
ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
MASTER DIDACTIC

NEGOCIERE ȘI MEDIERE ÎN SPAȚIUL

EDUCAȚIONAL

Masterand: IOVAN NELU

Specializarea: INFORMATICĂ ȘI TIC
Anul universitar: 2021-2022
Forma de învăţământ: ZI
CUPRINS :

CAPITOLUL I
NEGOCIEREA

CAPITOLUL II
MEDIEREA

CAPITOLUL III
MEDIERE VERSUS NEGOCIERE

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL I

NEGOCIEREA

”Orice se poate negocia” - Herb Cohen

Fiecare dintre noi a fost la un moment dat în viaţă un negociator.
Negocierea este o retaliate cu care ne confruntăm zilnic, încercând să cădem de
acord cu o altă persoană. Ca persoane, negociem în fiecare clipă a vieţii, fie
pentru linişte, pentru viaţa personală, fie pentru bunăstare. Negocierea îşi are
originea în cele dintâi civilizaţii ale istoriei umanităţii şi, de la o epocă la alta, a
cunoscut transformări în funcţie de cadrul juridic, obiceiurile de cumpărare,
practicile de plată şi acordurile internaţionale.
Negocierea face parte integrantă din viaţa cotidiană în toate culturile şi
civilizaţiile din lume. Dacă ne analizăm existenţa zilnică, avem surpriza să
descoperim multe negocieri pe care le realizăm fără a fi întotdeauna conştienţi
de acest lucru.
Modul în care vedem soluţia, „oponenţii” şi rezultatul pe care dorim să-l
obţinem face diferenţa între mediocritate şi performanţă de vârf în negociere.
Negocierea reprezintă o formă importantă de interacţiune socială. Ea
apare ori de câte ori există un conflict între două sau mai multe părţi care nu
doresc să recurgă la o confruntare violentă. Partea este o persoană sau un grup
de persoane cu interese comune ce acţionează în concordanţă cu preferinţele ei.
Negocierea presupune comunicare între părţi cu scopul de a apropia
opţiunile diferite ori opuse.
Negocierea este procedura care nu poate lipsi din arsenalul metodelor de
rezolvare efectivă dar şi "onorabilă" a situaţiilor conflictuale, inerente conducerii
oricărei organizaţii. Nu credem să existe vreo persoană care să nu fi participat la
procese de negociere, mai simple sau mai complexe, de importanţă majoră sau
minoră, cu colegi, şefi, subordonaţi, inspectori, familie ş.a., scopul principal
urmărit fiind, de regulă, "stingerea" sau prevenirea unor situaţii conflictuale. În
condiţiile totalitarismului, "marja" de negociere era foarte îngustă, deoarece
reglementările, extrem de numeroase şi de stricte, nu lăsau prea multe
posibilităţi de alegere, urmând principiului (bine-cunoscut, de altfel): "ceea ce
nu e obligatoriu e interzis".
Într-o societate democratică şi pluralistă, însă, situaţia se schimbă:
reglementările devin mai flexibile, se deschid numeroase posibilităţi de opţiune,
iar iniţiativa personală capătă o importanţă majoră, mai ales având în vedere
caracterul concurenţial al activităţii organizaţiilor (inclusiv, oricât ar părea de
curios, cele educaţionale).
Principiul dominant devine, astfel: "ceea ce nu este interzis este permis".
În acest context, negocierea devine o condiţie sine qua non pentru
atingerea obiectivelor şi chiar pentru existenţa organizaţiei respective. În noile
condiţii, orice manager este dator să negocieze cu angajaţii, cu acţionarii, cu
clienţii, cu administraţia locală şi cu alte organizaţii etc. Astfel, organizaţia se
află prinsă într-o reţea de relaţii, care se stabilesc şi evoluează pe baza unui
amplu şi continuu proces de negociere.
La modul cel mai general, negocierea poate fi definită ca interacţiune între
grupuri şi/sau persoane cu interese şi obiective iniţiale divergente, care vizează,
după discutarea şi confruntarea poziţiilor, obţinerea unui acord şi luarea unor
decizii comune.

OAMENII NEGOCIAZĂ în viața personală

Cu soția
Cu familia
Cu vecinii
OAMENII NEGOGIAZĂ în viața profesională
Salarii
Concedii
În lumea diplomației

O NEGOCIERE poate fi PIERDUTĂ sau poate fi CÂȘTIGATĂ!

NEGOCIEREA CONCEPT
Negocierea – proces interpersonal de decizie, necesar ori de cate ori nu ne
putem atinge singuri obiectivele
Negocierea – proces de rezolvare a unui conflict apărut între două sau mai
multe părţi şi în care ambele îşi modifică pretenţiile pentru a ajunge la
uncompromis reciproc acceptabil
,,Dă-mi ceea ce vreau şi-ţi voi da ceea ce vrei’’

Negocierea stimulează bunăvoința în ciuda diferenței de interese și îi

învață pe elevi să respecte preocupările tuturor părților într-un conflict. De
asemenea, ajută la evitarea conflictelor viitoare, lăsând ambele părți la fel de
satisfăcute, fără bariere în calea comunicării
În cadrul negocierilor de succes, părțile vor avea fiecare șansa de a discuta
conflictul din perspectiva lor, cu accent pe satisfacerea intereselor și nevoilor.
Negocierea ar trebui utilizată ca un proces pentru a dezvălui toate
problemele și sursele de conflict și pentru a face brainstorming și a conveni
asupra strategiilor pentru a satisface interesele și nevoile tuturor părților legate
de conflict.
Conflictul poate arăta diferit pentru toți cei implicați; asta nu înseamnă neapărat
că cineva minte. Oamenii pot avea perspective diferite în aceeași situație.
Scopul negocierii este de a oferi tuturor șansa de a se simți auziți și de a
se îndrepta către o soluție asupra căreia toată lumea poate fi de acord.
 Una dintre cele mai importante abilități de care profesorii au nevoie
pentru managementul clasei este negocierea. Profesorii și elevii au relații foarte
diferite față de generațiile trecute, deoarece elevii și părinții sunt mai conștienți
de drepturile lor și sunt mai puțin probabil să considere profesorul ca având
întotdeauna dreptate. Acest lucru poate face relațiile dintre profesori și studenți
mai puternice, deoarece elevii se simt că sunt auziți și respectați, în timp ce
profesorii predau și modelează abilități bune de comunicare elevilor. Învățarea
artei negocierii poate face din sala de clasă un loc de învățare constantă, pe
măsură ce luptele dintre elevi sau dintre elev și profesor devin momente de
predare.
Negociatorii cu experiență au determinat că negocierile care „decurg
prost” se datorează unor motive similare, numite „sindroame”:
Sindromul sensului unic apare atunci când negociatorii au hotărât deja,
înainte ca negocierile să înceapă, care sunt oportunitățile reale de câștig și care
sunt soluțiile dictate de mersul negocierii. Ei intră în negocieri fiind siguri că
partea adversă va accepta soluțiile lor.
Sindromul „câștig-pierdere” – negociatorii consideră dezbaterile ca fiind
un concurs sau o bătălie pe care trebuie să o câștige. Sindromul „mersului la
întâmplare” are loc atunci când negocierile trec deseori de la o temă la alta,
înainte de a ajunge la un numitor comun, acceptat de ambele părți negociatoare,
sau atunci când negocierile revin la același subiect fără a aduce noi argumente.
Sindromul „evitării conflictului” – în acest caz, partenerii de negociere nu
discută despre aspectele importante ale conflictului, dar fac promisiuni,
eventual, fără a le îndeplini.
Sindromul „capsulei timpului” apare atunci când negociatorii nu iau în
considerație circumstanțele în care are loc dezbaterea și exercită o presiune
asupra partenerului de negociere sau asupra relațiilor interpersonale. Ei percep
în mod individual negocierea și sunt surprinși dacă partea adversă nu percepe
negocierea în același mod ca ei.
Probleme în cadrul negocierii educaționale pot să apară din mai multe
motive, inclusiv următoarele:
- Agresivitatea și personalizarea.
- Uniraționalismul, neînțelegerea fenomenelor interculturale.
- Neascultarea.
Conform studiilor de specialitate problemele în negociere au specificul
lor:
a) Problemele conțin condiții nedeterminate și chiar contradictorii.
 b) Problemele pot să nu conțină informație suficientă privitor la
mijloacele posibile de soluționare.
c) Nu există algoritmi specifici de rezolvare.
d) Problemele se rezolvă adesea în deficit de timp.
În procesul de negociere, intervin anumite neînțelegeri, care inhibă
comunicarea și o orientează spre o direcție greșită.
Pentru a avea succes, negocierea nu trebuie să fie o luptă pentru
preponderență verbală, deoarece nu prin cât de bine dialogăm se determină
comunicarea, ci prin cât de bine suntem înțeleși.
Comunicarea reprezintă un sistem deschis, influențat de foarte mulți
factori, de aceea când ne referim la conceptul de problemă determinăm, în
cadrul procesului de comunicare, că lucrurile nu sunt atât de elementare. S-au
identificat anumite bariere ce țin de sistem și de proces.
În prima categorie de impedimente, identificăm aspecte comune atât
receptorului, cât și emițătorului; spre exemplu, deficiențele de emitere și de
recepționare ale informației, conceptualizarea mesajului în funcție de situație și
de scop, alegerea mijloacelor de comunicare, statutul social al comunicatorilor,
limbajul și normele comunicării. Ele se pot datora unor factori fizici, situaționali
sau socioculturali.
În prima categorie se includ anumite deficiențe înnăscute ale
comunicatorilor, iar în cea de-a doua pot fi incluse, de exemplu, o acustică
defectuoasă a sălii unde are loc o întrunire sau apariția unor deficiențe
temporare, de exemplu, un comunicator poate fi răgușit, iar ca factor
sociocultural poate fi, spre exemplu, nestructurarea adecvată a discursului pentru
adaptarea la un anumit receptor.
De asemenea și la nivelul canalului întâlnim astfel de deficiențe, cum ar fi
zgomotele sau alte interferențe.
Modele structurale ale procesului de negociere Potrivit opiniei unor
autori, există câteva modele structurale ale procesului de negociere.
Astfel, conform lui Mircea Maliţa, cele trei faze ale procesului de
negociere sunt:
1. Prenegocierea sau faza de pregătire a negocierii. În această etapă sunt
concepute dosarele de negociere pe baza analizei sistematice a informaţiilor
posibile.
2. Negocierea propriu-zisă care se referă la forma şi fondul înţelegerii, la
abordarea în detaliu a unor probleme speciale pe baza unor argumente şi
contraargumente, a unor concesii reciproce şi a textului final al contractului.
 3. Postnegocierea poate fi cea mai importantă fază, întrucât se referă la
îndeplinirea tuturor clauzelor înţelegerii.
Negocierea efectivă respectă reguli de fair-play şi se caracterizează prin aceea
că:
- Este o tranzacţie ale cărei condiţii nu au fost fixate încă.
- Este un proces unic (nicio negociere nu seamănă cu alta).
-Implică o artă a conversaţiei şi persuasiunii.
- Este un proces cooperant.
- Este un act creator.
- Presupune concesii repetate în mod reciproc.
Urmăreşte realizarea uni concesii, şi nu a unei victorii.
Negociatorii trebuie să încheie negocierea cu sentimentul că au realizat
maximum posibil din ceea ce şi-au propus.
Etapele
Autorul
negocierii
1 2 3 4 5 6
Maliţa
Pre- Post
M. Negocierea
negocierea negocierea
(1972)
Stabilirea
Negociere
Scott B. Prezentarea aranjamen Ratifica
Explorarea a
(1996) ofertelor t rea
ofertelor
ului
Corneliu
s H. Pregătirea Interacţiunea Încheierea
(1996)
Crăciun
Pre- Negocierea Post
C.
negocierea propriu-zisă negocierea
(1998)
Închei
Negoci
Hiltrop J. Pregătirea Elaborarea Începerea Clarificare erea
e
(2000) negocierii strategiei negocierii a poziţiei negoci
rea
erii
Caraiani
Pregătirea Negocierea Încheierea
Gh.
negocierii propriu-zisă negocierii
(2003)
Prutianu Pregătirea Schimb de Acordarea Obţinere
Ş.
strategiei informaţii concesiilor garanţiilor
(2004)
Identificar
Respectar
Culegerea e
Pastor I. Analiza e
informaţiilo a
(2008) mesajelor a
r interesului
acordului
comun
Identificar
Pînzaru Evalu
e Tranzacţio Definiti
I. Planificarea Deschiderea a
a narea varea
(2011) rea
problemei
Peeling
Comunicare
N. Pregătirea Tratativele Încheierea
a
(2012)

La o negociere în educaţie toţi participanţii cîştigă cîte ceva.

Este vital să reţinem că o negociere este bună numai dacă este bună pentru
ambele părţi. Negocierea este favorabilă doar dacă ea reprezintă procesul prin
care obţii ceea ce doreşti de la ceilalţi, permiţîndu-le în acelaşi timp lor să obţină
ceea ce vor.
Parcurgerea etapelor unei negocieri ne ajută să planificăm şi să asigurăm
o finalitate cu un rezultat favorabil partenerilor. Scopul final al negocierii în
educaţie este acela de a obţine o soluţie reciproc avantajoasă, o îmbinare a
intereselor, astfel încît ambele părţi negociatoare să se declare satisfăcute de
rezultat.
Există patru surse principale de putere ce pot influenţa negocierea în
educaţie:
 Personalitatea. Încrederea în forţele proprii, carisma şi capacitatea de
exprimare
clară şi concisă sînt calităţi puternice.
 Funcţia. O funcţie sau un statut important constituie o sursă de putere şi
autoritate.
 Cunoştinţele. Un volum mare de cunoştinţe (bineînţeles, în legătură cu
subiectul
în discuţie) conferă puterea de a influenţa pe ceilalţi, mai puţin cunoscători în
domeniu.
 Instinctul. Capacitatea sau sentimentul de a recunoaşte că o oportunitate este
aproape
Recunoaşterea validităţii unei negocieri trece prin trei raţionamente:
 Un raţionament de utilitate, fixat pe avantajul compromisului de interese. Este
un
raţionament ex-ante, el decide angajarea într-o procedură de negociere.
 Un raţionament de eficacitate: acest mod permite obţinerea de prestaţii sau
bunuri.
 Un raţionament de frumuseţe: negocierea a fost executată după toate regulile
artei,
efectuată cu talent, negociatorii au rămas satisfăcuţi, este un raţionament ex-
post.
Dezvoltarea competenţelor de negociere este una dintre problemele
principale ale demersului educaţional contemporan, deoarece capacitatea
managerului unei instituţii de învăţămînt de a se angaja într-un act de negociere
este, în temeiul unor cunoştinţe şi abilităţi, o trăsătură specifică a specialistului
modern.
Negocierea educaţională este în deplin acord cu priorităţile învăţămîntului
actual de calitate, de aceea este necesar de a forma competenţa de negociere la
managerii şcolari pentru a oferi un nou impuls actului managerial.
În condiţiile unei educaţii aflate în schimbare şi ale unui mediu
„turbulent” trebuie cunoscute aspectele de negociere, tehnicile de negociere
pentru a soluţiona rapid şi efficient conflictele din interiorul colectivului unităţii
şcolare sau cele posibile. Acestea se impun a fi rezolvate într-o transparenţă
deplină şi prin consens.
CAPITOLUL II
MEDIEREA

Definitia medierii

Medierea - reprezintă o procedură voluntară şi confidenţială de

soluţionare a conflictelor, prin care o terţă persoană neutră, imparţială şi fără
putere de decizie – mediatorul, ajută părţile să ajungă împreună la o înţelegere
mutual acceptată în vederea încheierii conflictului mediat. Medierea este o
modalitate alternativă de soluţionare a conflictelor. (Legea 192/2006) .
Mediatorul este acea persoana care se ocupa cu solutionarea
divergentelor ivite intre parti, in afara salii de judecata, urmarind impacarea
acestora si ajungerea la un compromis multumitor pentru toti.
Procesul de mediere implica tactici si argumente in favoarea ambelor parti
in scopul ajungerii la o impacare, la un numitor comun.
PRINCIPIILE MEDIERII

1. Caracterul voluntar al procedurii de mediere

Nici o parte nu poate fi obligată, de către vreo altă persoană sau autoritate,
să participe la o procedură de mediere.
2. Auto-determinarea părţilor
Înţelegerea aparţine părţilor. Orice termen prevăzut de către această
înţelegere trebuie să fie propus şi acceptat de părţi.
3. Confidentialitatea Procedurii
Atât mediatorul cât şi părţile prezente, precum şi avocaţii acestor părţi se
obligă să păstreze caracterul confidenţial al tuturor aspectelor discutate în
mediere.P
4. Neutralitate/Imparţialitate din partea mediatorului
Neutralitatea presupune că mediatorul rămâne în afara conflictului dintre
părţi, că nu se implică în acest conflict decât în limitele impuse de către
procedură.
Imparţialitatea mediatorului garantează faptul că mediatorul stă într-o
poziţie de mijloc faţă de părţi, că nu doreşte absolut deloc ca o parte sau alta să
căştige sau să fie favorizată în timpul procedurii de mediere.
5.Informarea Prealabila Asupra Procedurii
 Părţile trebuie să cunoască principiile medierii, detalii despre procedură şi
modul de desfăşurare, înainte de semnarea contractului de mediere şi de
începerea efectivă a medierii.

AVANTAJELE MEDIERII
Metodă accesibilă, cu o procedură simplă, pe care o poate accesa în
principiu orice persoană ;
Eficienţă dată de criteriul timpului şi al costurilor;
Asigură cadrul privat pentru discuţii, prin respectarea confidenţialităţii;
Creează premisa continuării relaţiilor părţilor ce au solicitat şi acceptat
medierea;
Contribuie la dezvoltarea “culturii dialogului” privind pe tinerii
participanţi;
Încurajează toleranţa în şcoală, ca expresie a înţelegerii celuilalt prin
comunicare.
CONFLICTUL
Definire- “cand două sau mai multe parti, cu scopuri pe care le percep
ca fiind incompatibile, urmaresc sa-si submineze reciproc scopul, cautand o
posibilitate”.
Ciocnirea intereselor, valorilor, actiunilor ori directiilor, indicatiilor genereaza
adeseori un conflict. Notiunea de “conflict” devine aplicabila unei situatii din
momentul in care se produce “ciocnirea”.
Categorii de conflicte
După obiect :
- conflict de interese
- conflict de necesitati (nevoi fundamentale)
- conflict de valori
- conflict ideologic
- conflict de credinte
- conflict de evaluare
Modul în care este este perceput :
- conflict incins (manifest)
- conflict rece ( latent)
Relaţiile dintre părţile implicate :
- conflict simetric
- conflict asimetric
- conflict de competiţie
 - conflict de cooperare

Cauzele conflictelor:
Factori subiectivi:
Tipuri de valori:
- Etice ( morale, doctrinale);
- Ideologice ( politice, religioase)
- Sociale, estetice, etc.
Emoțiile: Conflictul este emoțional, pentru că “declanșează ceva” în fiecare
persoană. Fiecare gând sau sentiment al omului generează o emoție.
Barierele de comunicare: pot fi diverse- cunoașterea insuficientă a limbii în
care se exprimă celălalt; pot fi determinate de ierarhia într-o structură
profesională sau organizațională; lipsa dorinței de a comunica,etc.

Diferențele culturale

Mediatorul este tertul care facilitează comunicarea și negocierea între

părți.
În familie, putem lua exemplul mamei care păstrează liniștea în familie
filtrând mesajele între tată și copii, sau fratele mai mare care arbitrează
conflictele între frații mai mici, sau chiar în anumite situații, copilul care își
petrece copilăria aplanând tensiunile dintre părinții săi. În școală oricine poate
juca acest rol de facilitator al comunicării : directorul, profesorii, elevii, fără ca
demersul lor să fie oficial o mediere școlară.
Medierea este un proces la care persoanele implicate într-o dispută
accepta în mod voluntar să participe pentru a rezolva problema într-un mod
colaborativ.
Stabilind regulile în care va avea loc medierea, mediatorul, persoană
neutră, invită părțile să identifice problemele vorbind din perspectiva lor despre
situația creată , să se asculte reciproc și să formuleze modalitatile de rezolvare a
acestora. Mediatorul nu dă sfaturi, nu impune soluții, responsabilitatea găsirii
acestora revenind părților.
Statele Unite au cea mai lungă istorie și cea mai bogată literatură în ceea
ce privește medierea școlară.
Alte state ca : Australia, Canada, Africa de Sud Norvegia și Franta, au
introdus deja programe de mediere în școală.
În Europa acest tip de mediere a fost experimentat în Germania, Belgia,
Marea Britanie, Spania, printr-un program independent, non-guvernamental
numit Platforma Europeană pentru prevenirea conflictelor și transformarea
acestora, elaborat în Norvegia și care se adresează către 150 organizații
europene ce acționează în domeniul rezolvării conflictelor și a medierii școlare.
 Astfel, în școli au fost implementate programe de mediere, dar care au ca
protagonițti mediatori elevi, care sunt pregătiți în acest sens timp de un an de
zile, apoi cei interesati sunt invitați să participe la cursuri de formare continuă.
Mediatorii școlari lucrează în perechi de câte 2, de vârste diferite și sunt
selectați de către părti de pe Tabloul mediatorilor școlari afisat în sediul școlii.
La finalul medierii, aceștia întocmesc un rezumat al celor întâmplate cu
privire la desfășurarea medierii (acord, lipsă acord, prezență) , rezumat pe care îl
depun la profesorul mediator din școală, responsabil cu derularea programului.
Acest program are limitele sale, dat fiind vârsta mediatorilor și a părților,
deoarece anumite conflicte cum ar fi abuzurile sau violențe de o anumită
gravitate implică necesitatea prezenței mediatorului adult.
În România s-au derulat deja cateva programe de formare de mediatori
școlari, începand cu cele adresate mediatorilor școlari de etnie romă, care au
funcționat în școlile din Romania în urma unui program Phare de facilitare a
accesului la educaţie a grupurilor şi etniilor dezavantajate, fiind încadrați ca
personal auxiliar în școli și având o contribuție semnificativă la diminuarea
absenteismului elevilor.
Medierea propune o alternativă la „modelul disciplinar” de rezolvare a
conflictelor, model care duce la stigmatizarea și excluderea elevilor prin
pronuntarea unei sancțiuni.
Dar pentru ca această metodă să dea roade, școala prin structurile sale de
management atât educațional cât și organizațional trebuie să permită
funcționarea în incinta sa a unei „organizații” de mediatori școlari care să aibă la
dispoziție atât spațiul adecvat medierii cât și mijloace de publicitate a acestui
serviciu (eventual un tablou al mediatorului școlar).
Instituționalizarea medierii în școală are însă nevoie de timp, deoarece
recurgerea la mediere nu e un reflex natural al părților aflate în conflict.

Premisele aparitței medierii educaționale

Medierea nu este deci un scop în sine, ci o strategie adaptată la anumite
contexte și anumite circumstanțe.
Astfel, în școala de alta data ierarhiile erau bine stabilite, iar societatea
(familie-școală-biserică) era în deplin consens asupra valorilor ce trebuiau
respectate, ordinea domnea și nici nu se punea problema necesității unui
mediator în școală. Punctul slab al acestui sistem școlar, ce a dus la modificarea
lui în timp, era faptul că în școală profesorii erau cei care conduceau iar elevii
cei care învățau doar să asculte, neexistand disponibilitatea unei cooperari între
parteneri.
În ceea ce privește școala de azi, nu cred că dramatizăm dacă spunem că
traversează o perioadă de criză. Atât media cât și experiențele copiilor noștri ne
demonstrează asta.
Școala românească a traversat o perioadă profund reformatoare şi astăzi,
din pacate nu asistam la atat de asteptata asezare a lucrurilor. Aceste schimbari
sunt privite cu multa deschidere de managerii orientati catre nou si catre
transformari radicale si rapide, insa cu multa circumspectie de catre cadrele
didactice conservatoare. Situatia astfel creata este generatoare de conflicte de
fond intre cadrele didactice din scoala si mai ales intre cadrele didactice si
manageri.
Conflictul în organizaţia şcolară trebuie abordat tinandu-se seama de
specificul activitatilor desfasurate in scoala, activităţi distincte şi
interdependente în acelaşi timp: una este activitatea managerial-administrativă
şi cealaltă pedagogico-educaţională.
În planul organizaţional distingem conducerea scolii – directori, directori
adjuncţi, şefi de catedre, toţi aceştia în dublă calitate, de profesor şi manager.
În organizaţia şcolară se produc toate tipurile recunoscute de conflicte
interpersonale, intergrupale, intragrupale, grup – individ. Ignorarea acestora nu
le face sa dispara ci conduce la cronicizarea lor in timp.
În încercarea de a îmbunătăţi contextul organizaţional al şcolii este
necesar să se dezvolte o abordare interdisciplinară de rezolvare a stărilor
conflictuale.
Pentru practica organizaţională a şcolilor din România domeniul
rezolvării conflictului este un domeniu în curs de apariţie, de unde şi dinamica
extrem de mare prin care se caracterizează.
În ceea ce-i privește pe elevi, aceștia nu sunt pregătiti să accepte
constrangerile vieții sociale și în particular, ale școlii (parinții se adaptează
permanent la copil, fără să-i ceară ca și acesta să se adapteze la constrângerile
mediului înconjurator).
Comportamentele necivilizate în scoală se înmulțesc : gândim « fiecare
pentru el », nu îl mai ascultăm pe celalalt, nu ne mai interesează, nu ne pasă de
nevoile lui.

Cum funcționează medierea educațională

Pentru a „funcționa”, prima dificultate pe care mediatorii o întalnesc, este

aceea de a explica reprezentanților școlii că medierea este o modalitate eficientă
și utilă de a gestiona conflicte.
De asemenea, un astfel de program derulat în școală trebuie să aibă girul
profesorilor și al conducerii școlii și să fie îmbrățisat de elevi.
Medierea educațională funcționează ca orice alt tip de mediere, diferă
doar contextul în care aceasta este folosită.

METODE ALTERNATIVE DE SOLUŢIONARE A DISPUTELOR

Termenul ADR reprezintă abrevierea pentru ”Alternative Dispute
Resolution” – metode alternative de rezolvare a disputelor. Recent (în ultimii
ani), acest termen a fost înlocuit cu ”Appropriate Dispute Resolution” – metode
oportune de rezolvare a disputelor, sau mai simplu cu ”Dispute Resolution” –
metode de rezolvare a disputelor..
Metodele ”ADR” (metode oportune de rezolvare a disputelor) fac parte
dintr-un continuum de opțiuni de rezolvare a conflictelor.
În cele mai multe cazuri, în condițiile în care părțile au ales o metodă de
rezolvare a conflictelor, nu se pune problema excluderii celorlalte metode ADR.

METODELE ADR

NEGOCIERE
Participare voluntară la procedură
Prezenţa exclusivă a părţilor
Soluţie neimpusă şi mutual acceptată
Soluţie bazată pe interese
Procedură informală
Procedură privată – confidențială

CONCILIERE
Participare impusă de lege: art. 720 Cpc
Prezenţa exclusivă a părţilor
Soluţie neimpusă şi mutual acceptată
Soluţie bazată pe interese
Procedură informală
Procedură privată – confidențială

MEDIERE
Participare voluntară la procedură
Prezenţa unei terțe persoane
Soluţie neimpusă şi mutual acceptată
Soluţie bazată pe interese
Procedură informală
Procedură privată – confidențială

ARBITRAJ
Participare voluntară la procedură (clauză contractuală)
Prezenţa unei terțe persoane
Soluţie impusă, caracter executoriu
Soluţie bazată pe lege
Procedură formală
Procedură privată – confidențială

JUDECATĂ
Participare impusă de lege: Cpc
Prezenţa unei terțe persoane
Soluţie impusă, caracter executoriu
Soluţie bazată pe lege
Procedură formală
Procedură publică

Toate aceste metode au apărut odată cu societatea umană şi de-a lungul

timpului s-au conservat, dezvoltat, perfectionat, oferind omenirii o “a doua
şansă” pe lângă justiţia oficială “oarbă”.
CAPITOLUL III
NEGOCIERE VERSUS MEDIERE

În negociere fiecare dintre părțile aflate în litigiu ,  abordează un stil de

negociere care aduce un avantaj. Din păcate stilurile preferate și adoptate de
parți se dovedesc de cele mai multe ori a fi incompatibile între ele ajungându-se
la eșuarea negocierii. Părțile se suspectează reciproc și au tendința să țină
ascunse informații esențiale. În negociere, comunicarea părților poate fi
îngreunată de diverși factori obiectivi și subiectivi.
- negocierea se realizează între terții implicați în timp ce medierea însăși
reprezintă o negociere asistată de mediator 
- în cazul medierii, mediatorul indiferent de stilul de negociere promovat de
participanți fiind neutru și imparțial față de acestea, urmarește păstrarea unui
echilibru între părți în vederea menținerii acestora la masa tratativelor și
continuării cooperarii dintre ele. La mediere, obstacolele comunicării sunt
îndepartate prin tehnicile utilizate de mediatorul autorizat.

Negocierea este o parte a procesului de mediere, mediatorii folosind

tactici de negociere în rezolvarea conflictelor pe care le mediază.
Negocierea nu se confunda insa cu medierea, principalele deosebiri
dintre cele doua fiind:
1. Spre deosebire de negociator, mediatorul este neutru, acționează ca terță parte
neutră în conflict. Negociatorul reprezintă una din părți, urmărind cu precădere
încheierea unei înțelegeri în cele mai avantajoase condiții pentru aceasta;
2. Mediatorul, prin esența sa, mediază un conflict. Negociatorul reprezintă
partea în vederea încheierii unor parteneriate, de cele mai multe ori fără a
implica existența unui conflict;
3. Meseria de mediator este reglementată legal prin Legea Medierii și organizării
profesiei de mediator nr. 192/2006. Meseria de negociator nu are o reglementare
legală distinctă;
4. Conform art.2 al (1) din Legea medierii și organizarii profesiei de mediator
nr. 192/2006, “părțile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să
participe la ședința de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este
cazul, după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente, în vederea
soluționării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie
penală, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de lege”.
 Legea nu obligă însă apelarea la un negociator atunci cand o persoană
fizică sau juridică dorește să obțină în cele mai bune condiții o tranzacție, un
contract, un parteneriat, negociatorul acționând ca un mandatar, reprezentant al
persoanei în acest sens.
5. Medierea presupune punerea față în față a două părți care se cunosc între ele,
între care există un istoric și care au ajuns la un conflict, o divergență.
Negocierea poate fi implicată între două părți care nu se cunosc, care
doresc să stabilească un parteneriat tocmai prin dialogul și argumentațiile pe
care le implică această tehnică.
În funcție de strategiile, tacticile și procedeele abordate, negocierea se
deosebește de mediere și sub alte aspecte. 
Aplicarea tehnicilor negocierii şi medierii în activitatea psihopedagogică
şi metodică poate constitui un sprijin în implementarea unui model al instruirii
bazat pe competenţe.
În concluzie, se poate afirma că, tehnicile de negociere şi mediere ca
mijloace de rezolvare a conflictelor îşi găsesc un lor important, nu numai în
contextul general al societăţii contemporane, cât şi în activitatea didactică pentru
realizarea unei instruiri eficiente.
În procesul de comunicare, conflictul reprezintă o dimensiune esenţială a
acestuia.
Nerezolvarea conflictelor poate duce la întârzierea realizării unor achiziţii
pozitive care să permită progresul.
În acest scop (al realizării unor achiziţii care să favorizeze progresul),
există tehnici de provocare a conflictului şi de direcţionare a rezultatelor
acestuia.
Toată arta rezită în capacitatea noastră de a obţine apariţia unui optimum
al conflictului.
CONCLUZII:
Ca profesori avem puterea de a influenșa în mod semnificativ viața
elevilor noștri prin puterea de a-i ajuta să obțină o imagine mai clară despre ei
înșiși despre relațiile interumane. Avem puterea de a transforma conflictele lor
în șanse educative.
Ca profesori - mediatori, avem puterea de a-i îndruma pe elevii noștri prin
labirintul artei de a face față conflictelor.
Cu abilități deosebite de comunicare apt să faciliteze o ințelegere - și cu
temeinice cunoștințe despre tehnicile de mediere, mediatorul este persoana
căreia vă veți putea adresa în situații conflictuale (conflicte ivite între elevi, elevi
și profesori, părinți și elevi, părinți sau profesori și administrația/conducerea
școlii) în urma unei pregătiri corespunză- toare, elevii-mediatori, dar și
profesorii mediatori pot facilita, prin mediere, soluționarea conflictelor de mică
anvergură apărute în mediul școlar, înainte ca acestea să se acutizeze și să
devină mai numeroase
Ca urmare a procedurii medierii, elevii evită să fie pedepsiți pentru
probleme mai puțin semnificative.
Prin mediere, elevii învață că pot să- și rezolve singuri problemele cu cei
din jur, iar profesorii se pot concentra mai bine pe activitățile didactice.
Scopul medierii este deosebit de cel al pedepsirii, iar cei implicați în
dispute descoperă că-și pot rezolva problemele între ei, fără a implica și alte
persoane și fără a deveni subiect de discuție al întregii școli (discuțiile purtat
BIBLIOGRAFIE:
Bell H. A. Gestionarea conflictelor în organizaţii. Iaşi: Polirom, 2007
Enescu M. Comunicare şi negociere în afaceri. Craiova: Universitaria, 2011
Gherguţ A. Management general şi strategic în educaţie. Iaşi: Polirom, 2007.
Ghidul mediatorului şcolar/ Olivier Peyroux, Adriana Maria Rotaru, Mihai
GruiaCraiova: Reprograph, 2011
Hiltrop Jean M. Udall Sheila. Arta negocierii. Bucureşti: Teora, 2000
Iosifescu Ş. Negociere şi managementul conflictelor. Suport de curs. 2006
Keenan K. Cum să negociezi. Bucureşti: Rentrop & Straton, 1998.
Pânișoară I-O. Comunicarea eficientă. Iași: Polirom, 2008.
Ross G. H. Negocieri în stilul lui Donald Trump. Tactici și strategii pentru a
câștiga în orice tranzacție. București: Meteor-Press, 2008.
Ţoca I. Managementul educaţional. Bucureşti: Didactică şi pedagogică R.A. Ed.
III, 2008