"Bucle aurii și cei trei urși"

Au fost odată trei urşi care trăiau fericiţi într-o căsuţă din pădure. Într-o dimineaţă, pentru micul
dejun, Ursoaica pregăti nişte ovăz fiert în lapte. Umplu apoi câte un castron pentru fiecare: pentru
Urs, pentru Ursulică şi pentru ea.
Dar cum mâncarea era încă fierbinte, ieşiră tustrei la o scurtă plimbare.
În vremea asta, o fetiţă pe care o chema Bucle-Aurii, trecând prin  preajmă, intră în căsuţă şi dădu cu
ochii de castroanele pline cu ovăz şi lapte. Dacă ar fi aşteptat până s-ar fi întors urşii, cu siguranţă ar
fi invitat-o şi pe ea la masă. Dar fetiţa, fără să mai stea pe gânduri, goli de îndată castronul cel mic!
Apoi, vru să se aşeze pe un scaun, ca să se odihnească.
Îl încercă pe cel al Ursului, apoi pe cel al Ursoaicei, dar văzu că erau prea mari pentru statura ei.
Până la urmă se aşeză pe scaunul lui Ursulică. Nici că se putea altul mai potrivit pentru ea!
Se pare însă că fetiţa era cam grea, căci scaunul... trosc!, se rupse.
Apoi, Bucle-Aurii urcă la etaj, unde încercă cele trei paturi de-acolo. Iar cel care i se potrivi cel mai
bine se dovedi a fi tot cel al lui Ursulică.
În astă vreme, cei trei urşi se întoarseră din plimbarea lor şi văzură că mâncase cineva toată fiertura
din castronul cel mic...
Apoi observară că scaunul lui Ursulică fusese rupt! Iar când ajunseră în dormitor, dădură peste
Bucle-Aurii, adormită în
patul lui Ursulică! Cei trei începură să mormăie, supăraţi pe oaspetele nepoftit. Numai că
mormăielile lor o treziră pe fetiţă.
Şi, fireşte, Bucle-Aurii trase o sperietură zdravănă la vederea familiei de urşi! Sări din pat, alergă pe
scări, în jos, şi o zbughi din căsuţă! Iar de atunci, urşii nici c-o mai văzură vreodată pe fetiţa cea
curioasă şi neastâmpărată!

Sfârșit