Liceul Particular Onicescu Mihoc

ISTORIE
CLASA A XIII­A FRECVENŢĂ REDUSĂ

SEMESTRUL II

PROFESOR ELENA FLEICUS

0
 Clasa a XIII-a
Semestrul II

TEME PROPUSE

I. Relaţii internaţionale
1. Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu şi la
începutul modernităţii.
2.România şi concertul European; de la criza orientală la marile
alianţe ale secolului al XX-lea.
3. România în perioada războiului rece.
4. Între tratatul de la Varşovia şi Uniunea Europeană.

II. Religia şi viaţa religioasă

1. Biserica şi şcoala în Evul Mediu şi la începutul modernităţii.
2. Construcţie coleziastică şi implicare laică.
3. Protectoratul. Religios şi identitate culturalăîn Europa şi spaţiul
românesc.
4. Statul, biserica şi diaspora.

1
 RELAŢIILE INTERNATIONALE

Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu

şi la începuturile modernităţii

Rezistenţa antiotomană a Ţării Româneşti in timpul lui MIRCEA CEL

BĂTRÂNsi a Transilvaniei in timpul lui IANCU DE HUNEDOARA în secolele
XIV-XV.
La sfârşitul secolului al XIV-lea, Imperiul Otoman ajunsese pe linia Dunării, după
victoriile împotriva bizantinilor, sârbilor si bulgarilor state sunt desfiinţate. Ţările
Române deveneau, la rândul lor, obiect al expansiunii otomane, care îşi propunea, defapt
s-a ajungă prin Belgrad si Viena, în inima Europei. Poarta a încercat să transforme Ţările
Române în paşalâcuri, pentru otomani s-a dovedit, în cefe din urmă, mai profitabil din punct
de vedere economic, dar şi politic şi militar, să permită conservarea autonomiei spaţiului
românesc. Obiectivul Ţărilor Române era menţinerea fiinţei statale proprii, ca şi a identităţii
religioase, scop în care lupta armată s-a conjugat cu tratativele diplomatice.
De altfel, pe tot parcursul Evului Mediu, tipul de război purtat de Ţările Române cu
otomanii ar putea fi caracterizat drept conflict asimetric.
Strategia folosită este, de regula una defensivă, de apărare a teritoriului propriu,
conjugată uneori şi cu ofensiva, prin care se încearcă pătrunderea în teritoriul inamicului
pentru a-i lovi acestuia unele puncte nevralgice. Disproporţia de forţe i-a determinat, de
regulă, pe români să evite bătăliile decisive, preferând luptele de hărţuire, care ii
împiedicau pe adversari să îşi valorifice superioritatea în oameni. De asemenea, tactica
„pământului ars", prin care se distrugeau recoltele, vegetaţia, locuinţele, iar populaţia se
retrăgea în locuri greu accesibile, avea drept scop crearea unui „gol demografico-
economic” prin care armata invadatoare era lipsită de posibilităţi de aprovizionare si de

2
obţinere de informaţii. Situaţia năvălitorilor putea fi şi mai mult înrăutăţită prin atacuri
de noapte, de tipul celui realizat de Vlad Ţepes împotriva taberei sultanului Mehmed al
II-lea.
Atunci când pericolul transformării tării în paşalâc era iminent, boierimea a sprijinit
domnia in efortul militar.
In ceea ce priveşte sprijinul extern, acesta trebuie plasat în contextul cruciadei târzii,
organizată de puterile creştine împotriva înaintării musulmane în Europa. Rezultatul
conflictului multisecular dintre Ţările Române şi Poarta Otomană a fost, cu toate
concesiile făcute acesteia, păstrarea fiinţei statale, în condiţiile în care state mai puternice
(ale bulgarilor, sârbilor, bizantinilor, ungurilor), dar care s-au găsit pe direcţiile
principale d expansiune ale turcilor au dispărut de pe harta politica a Europei. In lupta
antiotomană din secolele XIV-XV, ţările româneşti au avut uneori tendinţa de a face
front comun, dincolo de hotarele politice de moment. Aceasta se explică prin raţiuni
militare, diplomatice, prin conştiinţa incipientă a unei unităţi de neam, limbă şi interese,
dar mai ales prin dorinţa de a-şi apăra prin orice mijloace religia, element de identificare
mult mai puternic în Evul Mediu decât cel etnic sau lingvistic.

Mircea cel Bătrân (1386-1418)

Ţara Românească a fost prima ameninţată de
înaintarea otomană, care tindea să ajungă la
Dunăre. In condiţiile în care statul lui Dobrotici
era în pericol să fie cucerit de otomani, Mircea
intervine şi încorporează Dobrogea la Ţara
Românească. După ce domnul român încearcă să
ofere ajutor şi sârbilor, turcii reacţionează şi încep
să organizeze raiduri de pradă la nord de Dunăre,
prin achingii. Mircea încheie înţelegeri
diplomatice cu Polonia şi cu regele Ungariei,
Sigismund de Luxemburg. Apoi lansează, în
1394, o expediţie împotriva bazelor achingiilor, situate la sud de Dunăre, pentru ai

3
împiedica să mai organizeze raiduri de pradă. Sultanul Baiazid I organizează o expediţie
care avea drept scop eliminarea domnului Ţării Romaneşti. In toamna lui 1394 sau în
primăvara lui 1395 (sursele sunt discordante în această privinţă), oastea munteană, care
se retrăsese din faţa înaintării otomane, purtând lupte de hărţuire, acceptă bătălia
decisivă într-un loc numit în istoriografia noastră Rovine. Mircea a obţinut victoria, fiind
înlăturat pericolul transformării ţării în paşalâc, boierimea nu doreşte să mai continue
lupta şi accepta ca domn pe un pretendent, Vlad, sprijinit de Poartă.

Conştienţi de pericolul reprezentat de înaintarea otomană spre Europa Centrală,

cavalerii occidentali, în special burgunzi şi germani, conduşi de Sigismund de
Luxemburg organizează în 1396 Cruciada de la Nicopole, la care participă şi Mircea cel
Bătrân, dar ostile creştine sunt înfrânte de otomani. In urma acestei lupte Mircea isi reia
tronul.
După victoria mongolă de la Ankara, din 1402, când Timur Lenk îl ia prizonier pe
Baiazid I, Mircea devine un fel de arbitru al luptelor pentru succesiune dintre diferiţi fii ai
lui Baiazid, ceea ce asigură ţării o perioadă de stabilitate si de maximă extensiune
teritorială. Dar, în cele din urmă, tronul Imperiului Otoman este cucerit de Mehmed I, care
reia politica agresivă îndreptată împotriva Tării Româneşti. Dobrogea este cucerită, fin 1417
sau poate după moartea lui Mircea, în 1420, iar Ţară Românească acceptă plata, tributului,

4
care în aceste momente are semnificaţia unei răscumpărări a păcii şi nu de recunoastere a
dependentei politice fata de otomani.

Iancu de Hunedoara (1441-1456)

De origine etnica româneasca, Iancu de Hunedoara
a fost voievod al Transilvaniei regent al Ungariei şi unul
dintre campionii luptei antiotomane la mijlocul secolului
al XVlea. A acţionat in contextul în care Imperiul
Otoman desfăşura asaltul, final împotriva
Constantinopolului, iar apoi, după căderea acestuia, îşi
propunea cucerirea Belgradului pentru a-şi deschide calea
spre inima Europei. Iancu de Hunedoara a urmărit să
folosească în lupta împotriva turcilor toate forţele
disponibile, de aceea, în cadrul politicii de cruciadă târzie, a implicat, alături de
Transilvania, Tara Româneasca si Moldova.
In 1442 înfrânge o oaste intrata in Transilvania si apoi intervine în Ţara
Românească. Aici obţine o importantă victorie pe râul Ialomiţa si il impune apoi ca domn pe
Vlad Dracul. In 1443, organizează „Campania cea lungă", expediţie la sud de Balcani, prin
care cucereşte oraşe precum Nis sau Sofia. In 1443 se organizează sub conducerea regelui
Ungariei si Poloniei, Vladislav I, Cruciada de la Varna, care s-a încheiat însă cu un adevărat
dezastru pentru forţele creştine.
In 1453, Mehmed al II-lea cucereşte Constantinopolul si vizează extinderea Imperiului
Otoman către Europa centrala unde principala sa ţintă devenea Ungaria. Iancu de
Hunedoara reuşeşte, în 1456, să-l oprească pe cuceritorul Constantinopolului în faţa
Belgradului, care reprezintă pentru otomani, cheia Europei Centrale. Iancu de Hunedoara
a murit în 1456 de ciumă, dar lupta lui a reuşit să întârzie întărirea dominaţiei
otomane asupra spaţiului românesc şi să amâne cu circa 70 de ani transformarea
Ungariei in paşalâc.

5
6
Concluzii
Luptele purtate de români în secolele XIV-XV au avut nu doar o semnificaţie internă,
întrucât au permis conservarea fiinţei statale şi a confesiunii religioase, ci şi una europeană.
Expansiunea otomană în această parte a Europei a fost oprită pe linia Dunării, iar forţele
turcilor au fost uzate în lupte, nu întotdeauna de mare amploare, dar care surveneau la
intervale destul de strânse, ceea ce-i împiedica să se concentreze în alte direcţii.

Dicţionar
Achingii - ostaşi turci, destinaţi incursiunilor in teritoriul inamic înainte de atacul
decisiv. Alcătuiau trupe neregulate de cavalerie din secolul XVI - XVII.
Cruciada târzie - lupta statelor creştine împotriva armatelor otomane in secolele XIV
- XVI.
Paşalâc sau eylat - numele provinciilor turceşti mari aflate sub guvernarea unui
pasa.
Beglerbeg - guvernator general al parţii europene (Rumelia) sau asiatice (Anatolia) a
Imperiului Otoman.

BIBLIOGRAFIE
Chalcocondil, Laonic. Expuneri istorice.
Ducas. Istoria turco-bizantina.
Manual clasa XII, Zoe Petre, Editura Corint, 2004

7
Tema de lucru
Politica externa in timpul lui Mircea cel Bătrân si principalele lupte având in
vedere:
- contextul internaţional
- participarea lui Mircea cel Bătrân la politica de cruciada
- importanta domniei lui Mircea cel Bătrân

La sfârşitul secolului al XIV imperiul otoman ajunsese pe linia Dunării, tarile

romane deveneau la rândul lor obiect al expansiunii otomane care isi propunea sa
ajungă prin Belgrad si Vidin in inima Europei Centrale. Poarta încerca sa transforme
tarile romane in paşalâc. Obiectivul tarilor romane erau menţinerea fiinţei statale
proprii, ca si a identitatii religioase, scop in care lupta armata s-a conjugat cu tratative
diplomatice. Strategiile folosite:
- defensiva (aparerea teritoriului propriu)
- Ofensiva (se încerca pătrunderea in teritoriul inamic)
- Evitarea bătăliilor decisive, prefera lupta de hărţuiala
- Tactica pamantului ars prin care se distrugea vegetaţia, recoltele,
locuinţele, iar populaţia se retrăgea in locuri greu accesibile.
In ce priveşte sprijinul extern, acesta trebuie plasat in contextul cruciadelor
tarzii organizate de statele creştine împotriva înaintării turcilor in Europa.

Mircea cel Bătrân (1386-1418)

Politica externa.
- oferă ajutor sârbilor, turcii reacţionează si încep sa organizeze raiduri de
prada la nord de Dunăre prin achingii. Mircea intervine si incorporează
Dobrogea pe la 1388-1389 la Tara Româneasca.

8
- Încheie alianţe diplomatice cu Polonia si cu regele Ungariei Sigismund
de Luxemburg.
- In 1394 are loc o expediţie împotriva bazelor achingiilor situate la sud
de
Dunăre
- In toamna lui 1394 sau primăvara lui 1395 oastea munteana care se
retrăsese din calea înaintării otomane poarta lupta de la Rovine. Mircea
obţine victorie dar este înlăturat de la domnie, fiind înlocuit cu Vlad
Uzurpatoru sprijinit de Poarta.
- In 1396 Sigismund de Luxemburg organizează cruciada de la Nicopole la
care participa si Mircea cel Bătrân. Ostile creştine sunt infante.
- După 1402 când Timur Lenk il ia prizonier pe Baiazid I, Mircea se
amesteca in lupta pentru succesiunea la tron dintre diferiţii fii ai lui
Baiazid. Tronul imperiului Otoman este cucerit de Mehmed I. Dobrogea
este cucerita in 1417 sau 1420, iar Tara Româneasca accepta plata
tributului care are semnificaţia unei rascumpararii a păcii si nu de
recunoaştere a dependentei politice fata de otomani.

Importanta domniei.
- Luptele purtate de romani in secolele XIV-XV au avut nu doar o
semnificaţie interna, aceasta a permis conservarea fiinţei statale si a
confesiunii religioase, ci si una Europeana. Expansiunea otomana in
aceasta parte a Europei a fost oprita pe linia Dunării
- Forţele turcilor au fost uzate in lupte si i-au împiedicat sa se
concentreze
in alte direcţii.

Tema propusa.

Comparaţi politica externa din timpul lui Mircea cel Bătrân si Iancu de

9
Hunedoara :
- contextul internaţional
- luptele lui Iancu de Hunedoara si participarea lui la politica de cruciada
- importanta luptei lui Iancu de Hunedoara.

10