Fizica

Curs 1
• http://biofiz.unitbv.ro/moodle/
– Fizica Generala
– Fizica CC+IC
– Tabel Username si Parole

• http://www.scribd.com/doc/31594063/186/
 Mărimi. Unităţi de măsură. Sisteme
de unităţi de măsură
Mărimi fizice
• Corpurile din natura si fenomenele fizice sunt caracterizate prin
doua categorii de proprietăţi: calitative si cantitative.
• Proprietăţile care pot varia cantitativ se numesc mărimi.
• Mărimile pentru care este suficient să se cunoască numai valorile
lor şi pentru care sunt valabile operaţiile ce se efectuează cu
numere reale, se numesc mărimi scalare (masa, densitatea,
volumul, energia, etc.).
• Pentru o parte din mărimile fizice nu este suficientă doar
cunoaşterea valorilor, ci mai sunt necesare şi cunoaşterea sensului,
a direcţiei şi a punctului de aplicaţie. Aceste mărimi sunt mărimi
vectoriale, iar operaţiile care se pot efectua cu ele fac obiectul
calculului vectorial (viteza, acceleraţia, forţa, etc.).
 Mărimi. Unităţi de măsură. Sisteme
de unităţi de măsură
Între diversele mărimi se stabilesc anumite legături care se exprimă
prin relaţii matematice. Stabilirea acestora permite clasificarea
mărimilor în două categorii: mărimi fundamentale şi mărimi
derivate.
• Mărimi fundamentale. Aceste mărimi sunt independente între ele,
adică se definesc fără ajutorul altor mărimi. Numărul mărimilor
fundamentale este egal cu diferenţa dintre numărul mărimilor şi
numărul relaţiilor ce există între ele. Aceste mărimi sunt:
– Lungimea (l).
– Masa (m).
– Timpul (t).
– Intensitatea curentului electric (i).
– Temperatura termodinamică (T).
– Cantitatea de substanţă (molul ).
– Intensitatea luminoasa (I).
 Mărimi. Unităţi de măsură. Sisteme
de unităţi de măsură
• Mărimi derivate. Derivă din mărimile
fundamentale (se definesc cu ajutorul altor
mărimi). Astfel, de exemplu viteza v a unui
corp se defineşte prin relaţia:
s
v
t
• în care s este spaţiul şi t este timpul.
 Mărimi. Unităţi de măsură. Sisteme
de unităţi de măsură
Grupul unităţilor fundamentale stabilite împreună cu toate unităţile
derivate recunoscute pe plan internaţional se numeşte Sistemul
Internaţional (SI).
• Unităţile fundamentale ale SI sunt următoarele:
– Metrul (m).
– Kilogramul (kg).
– Secunda (s).
– Amperul (A).
– Kelvinul (K).
– Candela (cd).
– Molul (mol)
Două unităţi de măsură suplimentare întregesc SI:
– Radianul (rad) – unitatea de măsură pentru unghiul plan.
– Steradianul (sr) – unitatea de măsură pentru unghiul solid.
 Mărimi. Unităţi de măsură. Sisteme
de unităţi de măsură
• Unităţile derivate sunt unităţile de măsură
corespunzătoare tuturor mărimilor derivate şi se
stabilesc în funcţie de unităţile fundamentale cu
ajutorul formulelor de definiţie corespunzătoare
mărimilor derivate, obţinându-se astfel formulele de
unităţi de măsură.
• În cazul vitezei, se obţine următoarea formulă de
unităţi de măsură:
vSI   ms 1
m
s
• indicele SI din formulă arată că unitatea derivată a
vitezei este în SI.
Multiplii şi submultiplii zecimali ai unităţilor de
masura
PREFIX FACTOR DE MULTIPLICARE AL UNITĂŢII SIMBOL
exa 1018 E
peta 1015 P
tera 1012 T
giga 10 9 G
mega 10 6 M
kilo 10 3 k
hecto 10 2 h
deca 10 da
deci 10 – 1 d
centi 10 – 2 c
mili 10 – 3 m
micro 10 – 6 
nano 10 – 9 n
pico 10 – 12 p
femto 10 – 15 f
atto 10 – 18 a
 Cinematica punctului material
• Miscarea mecanica, cea mai simpla forma de
miscare, se refera la modificarea pozitiei
corpurilor in timp.
• Orice miscare mecanica este relativa, deoarece in
natura nu exista nici un corp care sa se afle in
repaus absolut fata de care sa putem studia
miscarea celorlalte corpuri. De aceea se alege un
un corp de referinta considerat in repaus, de cele
mai multe ori Pamantul sau un alt corp legat de
Pamant, caruia i se asociaza un sistem de axe
numit sistem de axe de referinta (SR).
 Cinematica punctului material
• Se impune alegerea unui SR in raport cu care legile fizicii sa prezinte
cea mai simpla forma. Astfel, se poate alege un SR ale ale carui axe
de referinta sunt legate solidar de un corp aflat in miscare libera,
numit sistem de referinta inertial (SRI). Reiese ca un SR care se
misca rectiliniu si uniform fata de un SRI este la randul lui inertial. In
raport cu SRI spatiul este omogen si izotrop.
• Un SR care se misca arbitrar (nu rectiliniu si uniform) fata de un
sistem de referinta inertial este sistem de referinta neinertial
(SRNI). Fata de acest SRNI spatiul nu mai este in general nici
omogen nici izotrop.
 Marimi cinematice fundamentale
• Daca dimensiunile corpului a carui miscare este
studiata sunt neglijabile in raport cu distanta pe
care el se misca si daca se poate face abstractie
de structura sa interna el reprezintă un punct
material. Punctul material este caracterizat doar
de masa sa.
• Mişcarea punctului material se realizeaza de-a
lungul unei traiectorii, care reprezinta curba
descrisa de acesta cand se deplaseaza in spatiu.
 Marimi cinematice fundamentale
• Pozitia corpurilor si miscarea acestora fata de SR se studiaza cu ajutorul vectorului
de pozitie (razei vectoare) r si a coordonatelor corespunzatoare. Daca folosim
coordonatele carteziene atunci r poate fi scris sub forma:
    
r  xi  yj  zk r  x2  y 2  z 2
• Unde i, j si k sunt versorii (vectori unitate) celor trei axe de coordonate. In
general, deoarece particula se misca, pozitia punctului P va fi determinata la orice
moment de timp, daca se cunosc variatiile coordonatelor in functie de timp:
x = x(t),
y = y(t), ecuaţiile parametrice ale mişcării
z = z(t)

• ecuatia de miscare: r  f (t )
• Mişcarea poate fi descrisă şi cu ajutorul coordonatei curbilinii s a mobilului, adică
lungimea arcului de traiectorie măsurat de la un punct origine de pe traiectorie
s = f(t)
Marimi cinematice fundamentale
Vectorul de pozitie variaza in timp:
  
r '  r t  t   r t   r

Viteza instantanee a punctului

material, este dată de relaţia:
 
 r dr  dx  dv  dz   
V  lim   i  j  k  xi  yj  zk 
t  0 t dt dt dt dt
  
 Vx i  Vy j  Vz k

 ds
V  Vx2  Vy2  Vz2  x 2  y 2  z 2 
dt
Marimi cinematice fundamentale
Viteza variaza in timp:
  
V '  V t  t   V t   V

Acceleraţia punctului material se

defineşte prin relaţia
   
 V dV d dr d 2 r
a  lim   .  2
t 0 t dt dt dt dt

 dV d 2 s
a  2
dt dt
           
a  Vx i  Vy j  Vz k  xi  yj  zk  ax i  a y j  az k
 Marimi cinematice fundamentale
• La limita, lungimea arcului de curba
ds coincide cu lungimea coardei  r
de unde rezulta ca:
dr dr
1 
ds ds

 este versorul tangentei.

• Se notează cu R raza de curbură a
traiectoriei în punctul considerat şi cu
n versorul unitar asociat direcţiei
normale la traiectorie, orientat spre
centrul de curbură.
Marimi cinematice fundamentale
d
n n este versorul normalei
d
ds  R  d R este raza de curbura a traiectoriei

d d d n
  
ds d ds R
Aceleratia
 momentana  
 dV d
a  V 
dt dt
 
dV 
dt
 V
d dV 
dt

dt
 V
d ds
ds dt


dV  n dV  V 2
  V V   n  at   an n  at  an
dt R dt R

a  at2  an2
 Tipuri de miscari
• Mişcările particulelor pot fi clasificate după forma
geometrica a traiectoriilor corpurilor. Astfel pot fi
mişcări:
– Rectilinii, traiectoria este o linie dreapta.
– Curbilinii, traiectoria este circulara, eliptica, spirala, etc.

• După felul acceleraţiei miscarile se împart in miscari:

• Uniforme (a = 0).
da
• Uniform variate (a = const, dt  0): accelerate sau incetinite.
• Variate (a  const, ).
 Mişcarea circulara
• În cazul unei mişcări circulare oarecare viteza pe traiectorie
sau viteza liniară este:
ds d (R) d
v   R  R
dt dt dt

• unde  este unghiul de rotaţie al razei vectoare R,

• Viteza unghiulară  este:
d

dt
• Intervalul de timp T (s) în care mobilul parcurge lungimea
cercului se numeşte perioada mişcării circulare.
• marimea inversa perioadei se numeste frecventa (Hz)si este
egala cu numarul de rotatii efectuate in unitatea de timp.
1

T
 Mişcarea oscilatorie armonică
• O mişcare se consideră periodică în cazul în care punctul material
se reîntoarce mereu în aceeaşi poziţie, avand aceesi directie si
acelasi sens, la intervale constante de timp.
• Dacă un punct material se deplasează în timp de o parte şi de alta a
unui punct fix, numit punct de echilibru, spunem că avem o mişcare
oscilatorie a punctului material.
• Daca miscarea oscilatorie este descrisa de legi de miscare exprimate
cu formula de mai jos atunci mişcarea este oscilatorie armonică:
x  A cos  A cos(t   )
y  A sin   A sin(t   )

• Elongaţia (x şi y) şi reprezintă distanţa punctului fata de pozitia de

echilibru
 Mişcarea oscilatorie armonică
• Amplitudinea mişcării, A, reprezintă elongaţia
maximă.
• Faza mişcării, , este argumentul funcţiei
armonice (cos sau sin).
• Pulsaţia (frecvenţa unghiulară), .
• Viteza punctului material:
v  x  Asin(t   )  vmax sin(t   )

• Acceleraţia punctului material:

a  v   2 A cos(t   )  amax cos(t   )
 Dinamica punctului material
• Principiile mecanicii

• Dinamica este o parte a mecanicii care studiază

mişcarea corpurilor în funcţie de interacţiunea dintre
ele. Totalitatea faptelor din natură indică faptul că
schimbarea vitezei unui corp, este cauzată de acţiunea
asupra corpului de unul sau mai multe corpuri.
• Mecanica clasică (newtoniana) se bazează pe trei
principii (legi generale) formulate de Isaac Newton în
celebra sa carte „Principiile matematice al filozofiei
naturale” (1687).
•
 Principiile mecanicii
– Principiul inerţiei (Lex prima)

• Orice punct material îşi păstrează starea de repaus sau de

mişcare rectilinie uniformă atâta timp cât asupra sa nu
acţionează alte corpuri care să-i schimbe această stare.
• Proprietatea unui corp de a-si menţine starea de repaus sau
de mişcare rectilinie uniformă, în absenţa acţiunilor
exterioare, sau de a se opune la orice acţiune exterioară
care caută sa-i schimbe starea de mişcare se numeşte
inerţie. Principiul inerţiei nu este valabil faţă de orice
sistem de referinţă.
• Sistemele de referinţă în care este valabil principiul inerţiei
se numesc sisteme de referinţă inerţiale (SRI).
 Principiile mecanicii
– Principiul fundamental (Lex secunda)
• Acest principiu stabileşte legătura dintre
mărimile dinamice şi cinematice.
• Experimental s-a stabilit că acţionând asupra
unui corp cu forţe diferite, corpul respectiv
capătă acceleraţii diferite, însă raportul dintre
forţă şi acceleraţie este constant pentru corpul
dat. Această mărime caracteristică fiecărui
corp în parte se numeşte masa corpului m.
 Principiile mecanicii
– Principiul fundamental (Lex secunda)
• Ecuatia principiului fundamental se scrie:
 
 dv
F  ma  m
dt
• Se numeşte impuls p al punctului material produsul
dintre masa şi viteza punctului material. Ecuaţia
principiului se poate scrie în funcţie de p:

 d (mv ) dp
F 
dt dt
 Principiile mecanicii
– Principiul acţiunii şi reacţiunii (Lex tertia)

• Fiecărei acţiuni i se opune întotdeauna o reacţiune, egală în modul

şi de sens contrar. Forţele de acţiune şi de reacţiune nu se
echilibrează una pe alta deoarece sunt aplicate simultan unor
corpuri diferite (de-a lungul dreptei care uneşte cele două corpuri).

– Principiul independenţei acţiunii forţelor

• Un corp sub acţiunea simultană a două forţe descrie diagonala unui

paralelogram având ca laturi aceste forţe, în acelaşi timp în care ar
descrie separat fiecare latură sub acţiunea forţei corespunzătoare.
 Tipuri de forţe
Greutatea corpurilor. Forţa de atracţie gravitaţională
• În sistemul de coordonate legat de Pământ, prin greutatea unui
corp se înţelege forţa cu care acest corp apasă asupra unui suport
 este atras de Pământ.
orizontal, adică forţa cu care corpul

G  mg
• Greutatea corpurilor este dată de legea atracţiei universale,
formulate de Newton:
• Două corpuri oarecare se atrag reciproc cu o forţă ce are direcţia
de-a lungul liniei ce uneşte centrele celor două corpuri, fiind
proporţională cu produsul maselor ambelor corpuri (m1, m2) şi
invers proporţională cu distanţa r dintre centrele lor.
 mm 
F  k 12 2 r
r
• unde k este constanta gravitaţională.
 Tipuri de forţe
Forţa de elasticitate. Legea lui Hooke
• Deformarea unui corp reprezintă o formă aparte de mişcare
şi anume deplasare părţilor componente ale unui corp, una
faţă de alta, sub acţiunea unor forţe exterioare.
• Dacă deformaţia unui corp dispare complet atunci când
încetează acţiunea forţelor deformatoare, F, deformaţia se
numeşte elastică. Conform principiului acţiunii şi reacţiunii
forţelor, în corpul deformat va apare o reacţiune care se
opune deformării, numită  forţa elastică, Fel.
Fel   F
• Pentru deformarea unui corp se poate scrie:
l
F  Fel  E S
l
 Tipuri de forţe
• Legea lui Hooke:
Fel l
 E  E
l S l
 Reprezinta deformarea relativa
l

F
 se numeste efort unitar
S

Forţa de deformare mai poate fi scrisă şi sub forma:

F  k  l
• unde l reprezintă deformarea absolută, k este un coeficient de
elasticitate care caracterizează atât dimensiunile iniţiale ale corpului, cât şi
materialul din care este format.