DINU FLORIN

CLASA A X E

CONSUMATORUL IN ECONOMIA DE PIATA

1980-1989
Stadiul de dezvoltare la care ajunsese economia României la sfârșitul anului 1989, după mai bine
de patru decenii de guvernare comunistă, este evidențiată prin trăsăturile de bază ale
mecanismului de funcționare a vieții economice și sociale din acea perioadă. Una dintre trăsături
era dominația proprietății socialiste, de stat și cooperatiste, monopolul acesteia în toate ramurile
economiei naționale, care și-a pus amprenta asupra funcționării întregului sistem economic
românesc.
Astfel s-a impus conducerea unitară centralizată, cu ajutorul planului național unic al întregii
activități economice și sociale. Planificarea centralizată a dezvoltării întregii economii naționale,
realizată pe cinci ani și anual, era mijlocul principal de dirijare și corelare ex-ante a activității
agenților economici din toate ramurile producției naționale. La nivelul macroeconomiei s-au pus
bazele strategiei generale de dezvoltare economico-socială și tacticii de urmat, până la etajele
inferioare ale economiei. În aceste condiții, activitatea agenților economici și, în general,
macroeconomia, se desfășurau potrivit normelor și reglementărilor stabilite de sus în jos, în
concordanță cu indicatorii economico-financiari din planul național unic aprobate de conducerea
țări. Prin exercitarea capacității de decizie, în problemele fundamentale ale activității economice
la nivelul macroeconomiei, autonomia managerială a agenților economici era limitată la
elemente de mică importanță pentru strategia și tactica întreprinderii. Piața era considerată o
componentă pașnică a sistemului economic, rolul ei reducându-se, în principal, la desfășurarea
actelor de vânzare-cumpărare, legate de aprovizionarea tehnico-materială a întreprinderilor și de
trecere în consumul populației a bunurilor economice necesare.
Prețul, dobânda, creditul, salariile, impozitele și taxele erau dirijate de la centru, prin planul
național unic, fără să reflecte prin nivelul și evoluția lor, raportul real dintre cerere și ofertă pe
piața internă, dar nici condițiile de pe piața internațională. Concurența nu mai avea rolul de a
regla piața, de aceea eficiența și rentabilitatea activității agenților economici nu reflectau
realitățile interne și internaționale. Resursele economice erau alocate centralizat, prin planul
național, iar agenții economici nu mai dispuneau de autonomia și libertatea necesare folosirii
propriilor mijloace economico-financiare.

1989-pana in zilele noastre

La data de 21 decembrie 1989, România avea un produs intern brut de 800 miliarde de lei, adică
de aproximativ 53,6 miliarde de dolari, și un curs mediu de schimb de 14,92 lei pentru un dolar.
Exporturile României totalizau, în anul 1989, 5,9 miliarde de dolari. Datoria externă a țării, în
valoare de 11-12 miliarde dolari, era achitată integral, din februarie 1989. În jur de 58% din
venitul național era realizat de industrie și 15% de agricultură. Populația angajată reprezenta
peste 73% din cea ocupată. Salariul minim era de aproximativ 2.000 de lei, adică 135 de dolari.
România avea peste opt milioane de salariați și 3,6 milioane de pensionari. Peisajul bancar
cuprindea cinci instituții - Banca Națională a României, Banca Română de Comerț Exterior,
Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară, Banca de Investiții și Casa de Economii și
Consemnațiuni.