Universitatea ,,Dunăre de Jos” din Galați

Facultatea Transfrontalieră

Referat

Disciplina VOLEI

Studenta anului II, E.F.S URSACHI Andreea

Profesor:Alexandru Pacuraru

Chișinău,2021

Cuprins

Introducere
1 Tehnica jocului de volei.
2Elemente tehnice
 3 Procedeu tehnic
4 Stil tehnic
5 Sistematizarea tehnicii
6 Poziții fundamentale

7 Deplasările în teren

Introducere:

Voleiul este un sport în care două echipe, separate de un fileu înalt, trebuie să treacă
o minge pe deasupra acestuia, cu scopul de a face ca mingea să atingă terenul advers. Fiecărei
echipe îi sunt permise cel mult trei loviri (și una sau doua loviri) pentru a trimite mingea către
terenul celeilalte echipe. Un punct se câștigă dacă mingea atinge terenul advers sau dacă nu se
respectă regula celor trei atingeri.

O echipa de volei este alcătuită din 6 jucători. Se joacă 3 seturi câștigătoare din 5, fiecare set a
câte 25 de puncte; în caz de egalitate la scorul 24 - 24 se continuă setul până în momentul în
care una din cele două echipe obține o diferență de 2 puncte (29 - 27, 31 - 29 etc). În cazul în
care este nevoie de jucarea ultimului set pentru desemnarea câștigătorului, acesta se joacă până
la 15 (sau până la o diferență de două puncte).
Voleiul este totuși unic printre jocurile la fileu prin faptul că se insistă ca mingea să fie păstrată
cât mai mult timp în aer și prin faptul că oferă posibilitatea paselor între membrii aceleiași
echipe înainte ca  mingea  să fie returnată adversarilor. Introducerea unui jucător specializat în
apărare, Libero-ul, a mărit lungimea fazelor de joc. Modificarea regulii la serviciu l-au
transformat dintr-un simplu act de a pune mingea în joc, într-o armă ofensivă. Conceptul
rotației a fost dezvoltat pentru a permite fiecărui  sportiv  să participe la joc. Regula poziției
jucătorilor permite echipelor flexibilitate și posibilitatea dezvoltării de tactici interesante, atât în
favoarea echipei, cât și pentru entuziasmul spectatorilor. Astfel, imaginea voleiului devine din
ce în ce mai bună. Cu cât jocul evoluează, fără îndoială că se va schimba, va deveni mai bun,
mai puternic, mai rapid.

Tehnica jocului de volei.

Tehnica de joc este „un sistem de mişcări integrate sau o înlănţuire de mişcări parţiale
(acte, gesturi, priceperi, deprinderi) specializate şi automatizate, cu ajutorul cărora rezolvăm
scopul şi sarcinile de atac si apărare” 1 sau „un ansamblu de elemente şi procedee specifice ca
formă şi conţinut, folosite de jucători în scopul practicării jocului cu randament maxim”

Tehnica este importanta în primul rând prin economisirea mişcării şi eficacitatea acesteia.
Ea nu trebuie înţeleasă însă în mod izolat, ci fiind în mare măsura condiţionată de celelalte
componente ale antrenamentului (pregătirea fizică, psihică, teoretică). În jocul de volei, tehnica
influenţează în mod prioritar soluţionarea situaţiilor complexe de joc şi condiţionează
economisirea energiei. Nivelul de pregătire tehnică a unui voleibalist depinde în mare măsura
de nivelul iniţial şi de experienţa motrică a acestuia, fapt care determină măsurile metodice
adecvate, de pildă la începător procesul de antrenament va căuta să realizeze la sportivi o baza
motrică largă, care să cuprindă mijloacele din şcoala alergării, săriturii, aruncării etc., spre
deosebire de sportivii avansaţi la care specializarea este avansată.

Elemente tehnice

Elementele tehnice reprezintă mecanisme de bază ale mişcării, care au caracter general
şi abstract, concretizarea lor în practică efectuându-se prin procedee tehnice.

Condiţiile în care apar sau în care sunt aplicate elementele tehnice au condus la formarea
şi perfecţionarea unor procedee tehnice concrete (operaţionale) pentru rezolvarea sarcinilor de
joc.

Concretizarea elementului tehnic, în practică, se realizează prin diferite procedee tehnice,

numite procedee de execuţie.

Elementele tehnice sunt :

1.Poziții fundamentale
2.Deplasările
3.Pasa
4.Serviciul
5.Lovitura de atac
6.Blocaj

Procedeu tehnic

Procedeul tehnic reprezintă o structură de acte motrice concrete, care redau modul
particular de efectuare a unui element tehnic. Prin procedeele tehnice specifice unei ramuri de
sport se înţeleg „structurile diferenţiate ale modalităţilor de îndeplinire a elementelor tehnice în
condiţiile concrete şi variate ale practicii ale sportului sau probei respective.
Stil tehnic
 Stilul tehnic constituie „modul particular” (amprenta personală) de efectuare a unui
procedeu tehnic.

Stilul tehnic are două modalităţi de exprimare:

 când procedeul clasic este respectat – execuţia motrică respectă cerinţele principale ale
mecanismului de bază dar sportivul îi imprimă un mod propriu de execuţie;
 când sportivul creează un proces tehnic original - execuţia tehnică prezintă acte
motrice originale, cu un mecanism de bază nou, pe care practica l-a confirmat ca
fiind de maximă eficienţă.

Sistematizarea tehnicii

Tehnica jocului de volei, mai mult decât orice joc sportiv, este esenţială pentru
desfăşurarea acestuia. Mişcările naturale fiind foarte puţine, majoritatea acţiunilor presupun
tehnici speciale de execuţie şi mai mult, nu se poate concepe o desfăşurare corespunzătoare a
acţiunilor tactice, a unui joc, fără ca sportivii să cunoască cel puţin deprinderile tehnice de
bază. Se poate sublinia faptul că „tehnica condiţionează pregătirea tactică” .
Odată însuşită tehnica, repetările stereotipe simple, fără un scop tactic, nu sunt
indicate decât în puţine situaţii (corectări si repetări analitice, antrenamente de individualizare
tehnică şi mai ales la vârsta pubertăţii atunci când datorită creşterii explozive se strică tehnica).
În general, toate repetările procedeelor tehnice au orientare şi un conţinut tactic mai mult sau
mai puţin accentuat în funcţie de pregătirea echipei şi de nivelul de măiestrie al jucătorilor.
Tehnica are un caracter ştiinţific (prin folosirea unor date din ştiinţe conexe), este evolutivă
deoarece se perfecţionează continuu mai ales sub influenţa  luptei permanente dintre atac şi
apărare.

Poziții fungamentale : Înaltă, joasă, medie.

Deplasarea în teren : pași simpli, pași adăugați, pași dubli, pas fundat, alergarea, săritura,
oprirea.

1.Direcția : înainte, înapoi, lateral.

2.Distanță: scurtă, lungă.
3 Lovirea cu 2 mâini de sus- pasa
4.Traiectorie: joasă, medie, înaltă, întinsă.
5.Intensitate: mică, mare.
6.Execuție: de pe loc, din deplasari
7 Serviciul : De jos, de sus, din lateral, din săritură
8 Preluarea din serviciu și din atac : de sus, de jos

Poziții fundamentale
  Procedee de bază: poziția înaltă, poziția medie, poziția joasă
 Procedee speciale: poziția cu îngenunchiere, poziția specială pentru serviciu, poziția
specială pentru prelucrarea din atac, poziția specială de fandare, poziții folosite din
sărituri și plonjare.

Poziția înaltă – picioarele depărtate la nivelul umerilor, un picior dus puțin spre
înainte, greutatea repartizată pe ambele picioare, articulațiile membrelor ușor flexate,
trunchiul puțin arcuit înainte, brațele flexate din articulațiile coatelor se găsesc la nivelul
centurii

Poziția medie – cel mai des utilizată, picioarele depărtate și îndoite din articulațiile
genunchilor, un picior puțin dus spre înainte, trunchiul arcuit, brațele în dreptul
abdomenului.

Pozițoa joasă – îndoire accentuată a genunchilor și gleznelor, șezută sub nivelul

genunchilor, brațele sunt îndoite cu palmele la nivelul feței, la lovirea mingii cu două mîini
de sus sau cu brațele întinse oblic în jos, la preluările din atac.

Deplasările în teren

Toate deplasările se execută din poziţia fundamentală medie, cât mai relaxat, pentru a
trece mai uşor la o nouă mişcare solicitată de joc.
Ca forme de deplasare în jocul de volei se folosesc: mersul (pasul simplu),  pasul
dublu, pasul adăugat, săritura, alergarea, opririle şi schimbările de direcţii.
 Mersul, ca formă de deplasare, este utilizat mai ales când mingea nu se află în joc,
în efectuarea rotaţiei şi alte situaţii;
 Pasul adăugat se execută în vederea parcurgerii unei distanţe scurte într-o anumită
poziţie fundamentală;
 Pasul dublu se poate executa înainte sau înapoi; pentru deplasarea înainte,
mişcarea este iniţiată de piciorul din urmă şi se continuă cu celălalt, jucătorul
efectuând un pas de mers normal;
 Alergarea este frecvent utilizată şi presupune coborârea centrului de greutate fiind
finalizată, de obicei, prin oprirea într-o poziţie fundamentală;
 Saltul este folosit pentru obţinerea într-un timp mai scurt a unei poziţii iniţiale,
încheind, de obicei, o alergare; se execută prin desprinderea de pe sol a ambelor
picioare;
 Oprirea este folosită pentru favorizarea unei poziţii stabile şi echilibrate si poate fi
executată într-un timp sau doi timpi;
 Schimbarea de direcţie este folosită atât în apărare cât şi în atac, în funcţie de
traiectoria mingii şi acţiunile celorlalţi jucători.
Printre cele mai folosite deplasări găsim deplasarea laterală cu pas adăugat, pentru realizarea
blocajului şi deplasarea laterală cu pas încrucişat folosită la efectuarea plonjonului lateral şi la
blocaj

Dimensiuni specifice jocului de volei

Terenul de joc este un dreptunghi măsurând 18 x 9 metri, înconjurat de o zonă liberă având o
lăţime de minimum 3 metri.

Toate liniile care marchează terenul au o lăţime de 5 centimetri, trebuie să fie de culoare
deschisă ( de preferinţă albă) şi diferită de culoarea

solului şi a altor linii trasate pe suprafaţa de joc.

Atât liniile laterale cât şi cele de fund sunt trasate în interiorul terenului de joc (liniile fac parte
din terenul de joc).

Linia de centru împarte terenul de joc în două părţi egale, măsurând fiecare dintre ele 9 x 9
metri şi se întinde pe sub fileu până la liniile

laterale. Aceste linii sunt prelungite şi dincolo de liniile laterale, cu câte cinci linii scurte de câte
15 centimetri lungime şi 5 centimetri grosime,

trasat din 20 în 20 de centimetri, pe o lungime de 1,75 metri.

Spaţiul dintre cele două linii prelungite (punctate) din faţa mesei scorerului reprezintă zona de
înlocuiri (zonă de schimb).

Zona de serviciu are 9 metri lăţime şi este situată în spatele liniilor de fund ale celor două
terenuri ( liniile de fund nu sunt incluse în zona

de serviciu).

Zona de serviciu este delimitată lateral prin două linii scurte de 15 centimetri, cu o grosime de 5
centimetri, trasate la 20 centimetri faţă de linia

de fund şi în prelungirea liniilor laterale ale terenului, fiind incluse în lăţimea zonei de serviciu.
In adâncime zona de serviciu se întinde până la

limita zonei libere.

Spaţiul de joc liber trebuie să aibă o înălţime de cel puţin 7 metri de la suprafaţa solului (de
joc). Pentru competiţiile internaţionale

oficiale, spaţiul de joc liber trebuie să măsoare cel puţin 12 metri de la suprafaţa de joc.

Temperatura şi luminozitatea

Pentru jocurile oficiale desfăşurate pe plan intern, temperatura minimă este de plus 10 °C.
Pentru competiţiile internaţionale, temperatura

minimă este de plus 16 °C (61 grade F) şi maximum 25 °C (77 grade F). Luminozitatea
suprafeţei de joc trebuie să fie de la 1000 până la 1500

lucşi, măsurată la un metru de la nivelul solului.

Fileul pentru joc

Fileul este întins vertical şi instalat deasupra liniei de centru. Marginea lui superioară,
susţinută de un cablu întins şi ancorat de cei doi

stâlpi (de susţinere), trebuie să fie plasată la înălţimea de 2,43 metri pentru seniori şi juniori,
2,24 metri pentru senioare şi junioare şi de 2,10

metri pentru copii. Înălţimea fileului este măsurată la centrul terenului de joc. Cele două
extremităţi ale fileului (deasupra liniilor laterale), trebuie

să fie de aceeaşi înălţime, sau cu o toleranţă de maximum 2 centimetri faţă de înălţimea oficială.

Structura fileului

Fileul măsoară un metru lăţime şi 9,50 metri lungime; este confecţionat din sfoară sau fir de
material plastic, având ochiurile de 10/10

centimetri. La marginea superioară, trebuie să aibă o bandă de pânză albă, răsfrântă pe fiecare
parte (care îmbracă cablul de susţinere), a fileului

având o lăţime de 5 centimetri, cusută pe toată lungimea sa. La partea inferioară a fileului,
trebuie să fie o sfoară care croşetează de-a lungul

ochiurilor pentru prinderea de stâlpi şi menţinerea părţii inferioare întinsă.

Stâlpii

Stâlpii de susţinere a fileului sunt plasaţi la o distanţă de minimum 0,50 metri şi maximum un
metru de fiecare linie laterală, având o

înălţime de 2,55 metri (de preferinţă reglabilă). Ei trebuie să fie rotunzi şi netezi, fixaţi în
suprafaţa solului. Fixarea stâlpilor cu ajutorul cablurilor

este interzisă. Toate amenajările care prezintă un pericol sau care incomodează desfăşurarea
normală a jocului trebuie să fie eliminate.

Benzile laterale

Benzile laterale sunt fixate vertical pe fileu, deasupra fiecărei linii laterale (la distanţă de 9
metri). Ele măsoară 5 centimetri lăţime şi un

metru lungime, fiind considerate ca făcând parte din fileu.

Antenele

Antenele sunt confecţionate din fibră de sticlă (flexibile), măsoară 1,80 metri lungime şi 10
Voleiul este totuși unic printre jocurile la fileu prin faptul că se insistă ca mingea să fie păstrată cât
mai mult timp în aer și prin faptul că oferă posibilitatea paselor între membrii aceleiași echipe înainte
ca mingea să fie returnată adversarilor. Introducerea unui jucător specializat în apărare, Libero-ul, a
mărit lungimea fazelor de joc. Modificarea regulii la serviciu l-au transformat dintr-un simplu act de a
pune mingea în joc, într-o armă ofensivă. Conceptul rotației a fost dezvoltat pentru a permite
fiecărui sportiv să participe la joc. Regula poziției jucătorilor permite echipelor flexibilitate și
posibilitatea dezvoltării de tactici interesante, atât în favoarea echipei, cât și pentru entuziasmul
spectatorilor. Astfel, imaginea voleiului devine din ce în ce mai bună. Cu cât jocul evoluează, fără
îndoială că se va schimba, va deveni mai bun, mai puternic, mai rapid. Voleiul este totuși unic printre
jocurile la fileu prin faptul că se insistă ca mingea să fie păstrată cât mai mult timp în aer și prin
faptul că oferă posibilitatea paselor între membrii aceleiași echipe înainte ca mingea să fie returnată
adversarilor. Introducerea unui jucător specializat în apărare, Libero-ul, a mărit lungimea fazelor de
joc. Modificarea regulii la serviciu l-au transformat dintr-un simplu act de a pune mingea în joc, într-o
armă ofensivă. Conceptul rotației a fost dezvoltat pentru a permite fiecărui sportiv să participe la joc.
Regula poziției jucătorilor permite echipelor flexibilitate și posibilitatea dezvoltării de tactici
interesante, atât în favoarea echipei, cât și pentru entuziasmul spectatorilor. Astfel, imaginea
voleiului devine din ce în ce mai bună. Cu cât jocul evoluează, fără îndoială că se va schimba, va
deveni mai bun, mai puternic, mai rapid.prinse la marginea exterioară a fiecărei benzi laterale
fiind plasate în poziţie verticală de fiecare parte a fileului. Partea superioară a antenelor

depăşeşte fileul cu 80 de centimetri. Ele sunt marcate din 10 în 10 centimetri în culori

contrastante, de preferinţă alb-roşu. Sunt considerate ca

făcând parte din fileu şi delimitează spaţiul de joc, în partea superioară a fileului.

Bibliografie

1. Glicheria, D., Shaao, M.,(2006)- Volei metodica predării, Editura Universitaria

Craiova.

2. Harre, D., - 1977, Teoria antrenamentului sportiv – Societa stampa sportiva, Roma.

3. Iorga,S., I.(2007)- Noţiuni de biomecanică cu aplicaţii în sport - note de curs, Editura

Universităţii din Piteşti.

4. Niculescu I.,(2006)- Psihomotricitate în jocul de volei. Edit. Universitaria Craiova.

5. Niculescu M., Niculescu I., Malusaris G., Vladu L., (2008)- Volei sub formă de
întrebări şi răspunsuri, Edit. Universitaria Craiova.

6. Niculescu, I.,(2006)- Volei, Edit. Universitaria Craiova.

7. Niculescu, M., Vladu,L. (2005)- Volei de la A la Z, Edit. Universităţii Piteşti