O 

metoda stiintifica este un set de reguli de baza, pe care un om de stiinta le foloseste pentru a dezvolta

o experienta controlata pentru binele stiintei.

In metoda stiintifica, ipoteza este drumul care trebuie sa conduca la formularea teoriei.

Teoriile stiintifice, destinate sa explice intru-un fel sau altul fenomenele pe care le observam, trebuie sa
fie sprijinite de experimente care sa le certifice validitatea. Plonul central al metodei stiintifice este
reproductibilitatea, si anume capacitatea de repetare a unui anumit experiment.

Metoda stiintifica consta in urmatoarele faze :

a.      dupa numarul unitatilor de analiza - metode statistice si cauzistice;

b.      dupa modul de aplicare - metode experimentale, cvasiexperimentale, de observatie;

c.      dupa locul ocupat in procesul de investigatiei - metode de culegere a informatiilor, de prelucrare

a informatiilor, de interpretare a datelor.

OBSERVATIA

Observatia este definita ca " actiunea de a privii cu atentie fiintele, lucrurile, evenimentele, fenomenele

pentru a le studia , supravegherea si a trage concluzii asupra acestora" (Petit Larousse, 1998).

Ca metoda stiintifica, observatia consta in "inregistrarea sistematica, prin simturi, a caracteristicilor

si transformarilor obiectului studiat" Aceasta definitie evidentiaza ca observatia nu este un act pasiv, ea
se prlungeste cu un comportament reflexiv, de clasificare si sistematizare.

Observatia este expresia unei selectii constiente sau inconstientesi se desfasoara totdeauna intr-

un contex complex: cel al situatiei si cel al atitudinilor (constiente sau nu) ale celui care observa. A
observa nu inseamna a vedea, ci mai degraba a intelege, a analiza si organiza realitatea care intra sub
incidenta simturilor noastre. Observatia are ca scop intelegerea; Prin observatie noi organizam ceea ce
vedem pentru a putea raspunde la intrebarile care au generat activitatea de observatie. Observand,
realizam simultan doua actiuni : analizam, disecam fapte sau situatii, apoi le reconstruim, le
caracterizam, le atribuim un anume sens.

In observatie, cercetatorul (personalitatea lui ) este cel mai important"instrument" : cu ajutorul lui sunt

adunate informatiile, intelese analizate si organizate. Acest fapt asigura observatiei, in egala masura,
resurse si limite deosebite.

Prin urmare, observatia stiintifica este totdeauna o observatie polemica intrucat ea confirma sau infirma

o teza anterioara ( G. Bacherlard). Spre deosebire de observatia empirica,
spontana, observatia stiintifica are la baza anumite ipoteze si intrebari iar cercetatorul isi va
limita observatia la variabilele care intra in formularea ipotezelor sau intrebarilor sale.
In general, se face o deosebire intre observatia directa si cea indirecta. Observatia directa
se desfasoara cu ajutorul simturilor, prin urmare ea
este noninstrumentala, adica nu utilizeaza instrumente. De aceea, faptele pe care ne propunem sa le
observam trebuie sa fie "observabile", adica sa aiba o existenta fizica sesizabila cu ajutorul sismturilor.

Observatia indirecta evidentiaza mai mult caracterul activ si reflexiv al observatiei, deoarece implica o

serie de interferente si ipoteze. Observatia indirecta este posibila cu ajutorul unei teorii. Cu cat teoria va
fi mai precisa cu atat mai exacta va fi interferenta.

O data cu dezvoltarea tehnicilor de psihoterapie cognitiv-comportamentala - tot mai multi psihologi nu

mai utilizeaza termenul de comportament doar cu referire la manifestarile motorii direct observabile, ci
includ in sfera notiunii de comportament si alte doua tipuri de manifestari : gandurile sau
comportamentul cognitiv si sentimentele, emotiile sau comportamentul psiho-emotional. Evaluarea
clinica promovata de terapia cognitiv-comportamentala presupune o extindere
a definitiei comportamentului.

In multe abordari clinice este observat nu numai comportamentul - tinta (cel care constitue obiectivul

principal al evaluarii), ci si antecedentele si consecintele acestuia. Ele sunt considerate variabile
importante care controleaza comportamentul avut in vedere.

Indiferent de nivelul de analiza al comportamentuluisi de obiectivele Prin

urmare, observatia stiintifica este totdeauna o observatie polemica intrucat ea confirma sau infirma o
teza anterioara ( G. Bacherlard). Spre deosebire de observatia empirica,
spontana, observatia stiintifica are la baza anumite ipoteze si intrebari iar cercetatorul isi va
limita observatia la variabilele care intra in formularea ipotezelor sau intrebarilor sale.

In general, se face o deosebire intre observatia directa si cea indirecta. Observatia directa

se desfasoara cu ajutorul simturilor, prin urmare ea
este noninstrumentala, adica nu utilizeaza instrumente. De aceea, faptele pe care ne propunem sa le
observam trebuie sa fie "observabile", adica sa aiba o existenta fizica sesizabila cu ajutorul sismturilor.

Observatia indirecta evidentiaza mai mult caracterul activ si reflexiv al observatiei, deoarece implica o

serie de interferente si ipoteze. Observatia indirecta este posibila cu ajutorul unei teorii. Cu cat teoria va
fi mai precisa cu atat mai exacta va fi interferenta.

O data cu dezvoltarea tehnicilor de psihoterapie cognitiv-comportamentala - tot mai multi psihologi nu

mai utilizeaza termenul de comportament doar cu referire la manifestarile motorii direct observabile, ci
includ in sfera notiunii de comportament si alte doua tipuri de manifestari : gandurile sau
comportamentul cognitiv si sentimentele, emotiile sau comportamentul psiho-emotional. Evaluarea
clinica promovata de terapia cognitiv-comportamentala presupune o extindere
a definitiei comportamentului.