CULTURA MUZICALĂ ÎN ANTICHITATE

Stadiul inițial al formării muzicii, evident, a fost legat de dezvoltarea deprinderilor de

cânt. Din sonoritățile haotice glisante treptat s-au constituit motive melodice cu înălțimea clară a
sonorității și o anumită organizare ritmică.
Muzica instrumentală a apărut ceva mai tîrziu, în rezultatul activității practice a omului:
la început au apărut instrumentele de percuție (pentru sublinierea mișcărilor în dansul omului),
apoi instrumentele aerofone (trestia, cornul animalului) și, în sfîrșit, corzile (arcul).
Cum nu s-ar fi dezvoltat instrumentele, rolul dominant îl deținea cântul: anume aici s-au
constituit elementele importante ale limbajului muzicii, s-a determinat expresivitatea corelațiilor
înălțimii tonurilor, s-au constituit motivele melodice stabile, care au pus baza modului, s-a
ordonat ritmul. Haoticul, întîmplarea a cedat locul organizării.
Pe măsura complicării sistemului vieții, s-au întărit și diferite tipuri de motive, fiecare
dintre ele (împreună cu textul corespunzător), răspundea destinației anumite: s-au format diferite
genuri de cânt – de muncă, de leagăn, militare etc.
S-au îmbogățit și tipurile de factură – au apărut procedeele isonurilor corale, primele
lăstare ale polifoniei (cântul bourdon – forma primitivă a polifoniei, ce constă în sunetul
independent îndelungat, alăturat la vocea principală).

Așa s-au constituit bazele artei muzicale timp îndelungat în comuna primitivă.
Dezvoltarea de mai departe a muzicii este legată de istoria vechilor civilizații.
Primele state s-au constituit în țările Orientului antic: Egiptul, Sumero-Babilonul, China
și India.

Cultura muzicală a Egiptului antic. În urma procesului de diferențiere s-a ajuns

la o muzică a clasei dominante și o muzică a claselor subjugate.
Marea severitate și solemnitate a muzicii de curte și de templu sînt
conforme și cu caracterul arhitecturii, precis, geometric în proiectarea întregului
(compoziția piramidelor și a obeliscului, bazilica, ornamentele stilizate ale
coloanelor). Religia Egiptului consfințea inegalitatea socială și despotismul, întărea
pe toate căile autoritatea faraonului, ceea ce a dus la dezvoltarea artei
monumentale.
În perioadele răscoalelor muzica vocală și instrumentele muzicale –
privelegiu al claselor dominante – deveneau un bun al maselor populare. Printre
instrumentele muzicale: lăuta, oboiul dublu, flautul, clarinetul, numeroase tipuri
de tobe, sistra.
Pentru cultura muzicală a Egiptului antic a fost caracteristică strînsa legătură
a muzicii cu poezia, cu dansul. De aici își trag izvoarele d r a m e l e – m i s t e r e,
care au cunoscut o înflorire în perioada Regatului Mijlociu. Ele s-au format pe
baza ritualurilor în onoarea zeului soarelui, Osiris. Acestea erau acțiuni teatrale, ce
reprezentau istoria morții sale și reînvierea. Ele includeau dansuri rituale, cântece-
bocete funebre. Misterele atrăgeau mulțimile de oameni, ce retrăiau fiecare
eveniment al dramei, care simboliza veșnicia naturii cu ciclul inevitabil naștere-
moarte.
Influența culturii egiptene a pătruns adînc în Siria, iar apoi în Grecia antică și a pregătit
terenul pentru înflorirea de mai tîrziu a culturii elenistice. Anume pe teritoriul Egiptului antic a
fost întemeiată Alexandria, care s-a transformat într-un important centru comercial și cultural, în
perioada de înflorire a culturii elenistice, caracterizată printr-o îmbinare de culturi a unor
popoare diferite.

1
 Cultura muzicală sumero-babiloneană. Apariția timpurie a scrisului,
dezvoltarea matematicii și medicinei, au făcut ca importanța culturii sumero-babilonene să se
facă simțită dincolo de hotarele Mesopotamiei. Această cultură a fost concretizată în opere de
artă din domeniul sculpturii, arhitecturii monumentale și în marea epopee populară Ghilgameș.
În viața socială a statului sumero-babilonean muzica a jucat un rol
important: în ierarhia de stat, muzicanții veneau după zei și suverani. Unii
mecenați întrețineau ansambluri de cântăreți și instrumentiști (150 de persoane).
Instrumentele muzicale: tobe și sistre, flautul longitudinal, instrumente cu
ancie de tipul oboiului, harpe, lăute, lira cu patru coarrde.
Trăsăturile culturii muzical-poetice democratice s-au reflectat și în
reprezentațiile dramatice, unde se cânta din gură și la instrumentele muzicale.
Babilonenii sînt primii, la care se întrevăd clar contururile mitului despre
Orfeu: coborîrea zeiței dragostei și fertilității Iștar în infern, în căutarea soțului-
frate.
În statul sclavagist sumero-babilonean clasele dominante acordau o mare
atenție muzicii de cult: printre obligațiile preoților figura și cântatul la
instrumentele muzicale. În muzica de cult erau folosiți tot felul de clopoței, ca
amulete împotriva nenorocirilor, precum și o tobă de aramă, destinată cultului lunii
și al planetei Venus.