Eseul personajului “Costache Giurgiuveanu”

Romanul: Enigma Otiliei

Autor: George Călinescu

Costache Giurgiuveanu este personajul central al romanului și

întruchipează avarul. Direct sau indirect, el hotărăște destinele celorlalte personaje
care roiesc în jurul averii sale, în goana după moștenire. El este unchiul lui Felix,
cumnat cu domnul doctor Iosif Sima, care avusese o singură soră căsătorită cu
Costache, dar care murise demult. După moartea doctorului, Costache devenise
tutorele lui Felix. Giurgiuveanu este tatăl vitreg al Otiliei, deoarece fusese
căsătorit, a doua oară, cu mama acesteia, care murise și ea, dar bătrânul n-o înfiase
oficial pe fată.

Costache Giurgiuveanu este tipul de avar, George Călinescu încercând

să-și apere personajul, negând înscrierea lui în șirul avarilor și aducând ca
argument faptul că Giurgiuveanu este umanizat de dragostea lui sinceră pentru
Otilia, chiar dacă nu reușește să o materializeze.
Încă de la începutul romanului, apariția lui este bizară, deconcertandu-l
pe Felix atunci când îi spune: "nu-nu stă nimeni, aici", răspuns de domeniul
absurdului. Felix își imaginase că tutorele său e un om masiv, "de o greutate
extraordinară", având în vedere că știa despre el că este bogat, că deține mai multe
imobile, însă îl întâmpină pe un om mititel, puțin adus pe spate, cu o chelie de
porțelan, cu față spână, buzele galbene de prea mult fumat, cu ochii clipind rar și
moale. Portretul fizic compune, prin caracterizare directă, un personaj ce se
apropie de grotesc.
 George Călinescu folosește o gama foarte variată a procedeelor de
caracterizare indirectă: aspectul exterior și interior al casei părăginite, aflate
aproape de ruină, trimite - cu toate detaliile descriptive - către avariția personajului.
Ca toți avarii, Costache Giurgiuveanu se teme de orice nou venit, ca de un intrus,
un potențial atentator la averea sa.

Caracterizarea indirectă a personajului se face prin acumularea de

fapte, întâmplări, vorbe, gesturi, gânduri și atitudini. Micile "ciupeli" față de
Pascalopol, socotelile încărcate pentru întreținerea lui Felix, obținerea unor
câștiguri anuale prin închirierea unor imobile pentru studenți, localurile,
restaurantele motivează avariția personajului, mai ales că el se supune unor
privațiuni personale de hrana, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale. De câte ori are
prilejul să mănânce de la alții, gesturile sale sunt sugestive pentru lăcomie:
"Bătrânul mânca cu lăcomie, vârând capul în farfurie". Vrea să-i construiască o
casă "fe-fetiței", dar folosește materiale foarte ieftine, strânse de la demolări, iar
planul arhitectural îl făcuse singur. Vinde cursuri, manuale, seringi, instrumente
medicale pe care le confisca sau le ia pur și simplu de la studenții care stăteau la el
cu chirie și care întârziau cu plata acesteia. Banii îi ține în casă, ascunși în locuri
ferite, temându-se mereu să nu-l vadă cineva atunci când umblă la ei, dar nu îi
depune la banca, deoarece avarul trebuie să pipăie, să vadă și să numere mereu
banii, pe care-i iubește mai mult decât orice pe lume.

Gesturile, bâlbâiala, răgușeală sunt ca niște arme de apărare, reacții

provocate de teama de a nu fi jefuit, de a nu fi nevoit să dea vreun ban cuiva.
Ciudățenia personajului este dată de "glasul stins" și "răgușit", dar și
de duioșiile și emoțiile știute numai de el, când își freca mâinile cu "un râs
prostesc" sau de atitudinea față de Otilia pe care "o sorbea umilit din ochi și râdea
din toată ființă spână când față îl prindea in brațele ei lungi".
 Relația cu celelalte personaje este dominată de o suspiciune
permanentă, bănuind mai ales pe Aglae și pe Rațiu că îi pândesc averea, deși și
celelalte personaje au, într-o măsură mai mare sau mai mică interese materiale la
Giurgiuveanu. Relațiile lui Costache cu familia sunt degradate, mai ales
conflictuale: de Aglae ii este frică, pe Aurica o urăște, Stănică este pentru el un
adevărat pericol, iar pe ceilalți îi ignoră.
Coroborând cu afirmațiile de mai sus, putem extrage concluzia că
personajul Costache Giurgiuveanu aparține cu adevărat tipului de om avar, banii
pentru acesta fiind ca o obsesie de care nu poate să scape.