Sunteți pe pagina 1din 1

1) Conversiunea este operaţia logică prin care termenii premisei

(numităconvertendă) îşi schimbă

reciproc funcţiile în cadrul concluziei (numităconversă); altfel spus, subiectul şi


predicatul se intervertesc, dinstructura S-P derivând forma P-S şi păstrându-se
calitatea propoziţiei, eventual cu modificarea cantităţii.Conversiunea validă se
prezintă în două tipuri:
a)simplă (fără schimbarea cantităţii), în cazul propziţiilor E şi I. De exemplu, din
"Nici o babă nu estemitralieră" derivă "Nici o mitralieră nu este babă", iar din
"Unii studenţi sunt sportiivi" decurge "Unii sportivi suntstudenţi";
b) prin accident (cu schimbarea cantităţii), în cazul propoziţiei A: "Toate
mamiferele sunt vertebrate"devine "Unele vertebrate sunt mamifere".
Deoarece, în cadrul ei, predicatul este nedistribuit, propoziţia de tip Anu se
poate converti valid decât prin accident, iar nu simplu. Altminteri, ar decurge o
concluzie falsă precum"Toate vertebratele sunt mamifere".
Cât priveşte particulara negativă (O), acesta nu se converteşte nici simplu, nici
prin accident, pe acelaşiconsiderent al distribuţiei termenilor. "Unii oameni nu
sunt psihologi" ar deveni fie "Unii psihologi nu suntoameni", fie "Toţi psihologii
sunt neoameni".
Să mai reţinem că, dacă în cazul propoziţiilor de tip E şi I conversa este logic
echivalentă cuconvertenda, acest lucru nu e valabil pentru tipul A. Convertind
conversa lui E şi I vom obţine enunţul iniţial, darnu şi în cazul universalei
afirmative.
2) Obversiunea este operaţia prin care, dintr-o propoziţie dată (obvertenda)
se obţine o alta (obvertita)
având calitatea modificată şi predicatul negat. Toate cele patru tipuri de
propoziţii categorice se obvertesc în
mod valid, între obvertendă şi obvertită existând un raport de echivalenţă
logică. De aceea, obvertind obversa,
se obţine propoziţia iniţială.
- SaP devine Se~P: "Toţi psihologii sunt specialişti" - "Nici un psiholog nu este
nespecialist";
- SeP devine Sa~P: "Nici o mătură nu este făraş" - "Toate măturile sunt non-
făraşuri";
- SiP devine So~P: "Unii pomi sunt meri" - "Unii pomi nu sunt non-meri";
- SoP devine Si~P: "Unele păsări nu sunt vrăbii" - "Unele păsări sunt non-
vrăbii".

S-ar putea să vă placă și