Regele Mihai - Abdicare Si Revenire in Tara

S-ar putea să vă placă și

Descărcați ca docx, pdf sau txt
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 1

Abdicarea forțată din 1947 și revenirea în țară a Regelui Mihai

La 30 decembrie 1947 a avut loc o lovitură de stat, care, în istoriografia perioadei


comuniste, a fost numită Proclamarea Republicii Populare Române sau Ziua Republicii. Această
lovitură de stat reprezintă acțiunea ilegală, de forță, care s-a petrecut în perioada 30 decembrie
1947 – 3 ianuarie 1948 prin care comuniștii români i-au impus Regelui Mihai prin amenințare
semnarea unui act prin care să abdice, urmând apoi ca Republica Populară Română să fie
proclamată. Trebuie menționate două aspecte foarte importante, primul se referă la faptul că
proclamarea a avut loc prin încălcarea constituției în vigoare din acea perioada, iar al doilea ne
reamintește ideea că românii comuniști au fost sprijiniți de ocupanți militari sovietici (ocupația
sovietică a României se referă la ocuparea teritoriului ce aparținea statului Român, la acea
perioadă, de către trupele Armatei Roșii în perioada 1944-1958).

Situația politică a țării în momentul loviturii de stat se centrează asupra câtorva


evenimente semnificative ale acelei perioade. România părăsește alianța cu Germania nazistă, la
23 august 1944. Se realătură vechilor aliați din vest și anume: Marea Britanie, Franța, Statele
Unite ale Americii. Regimul lui Ion Antonescu a fost înlăturat subit, fiind urmat de cel al lui
Constantin Sănătescu, politica externă fiind reorientată. Această schimbare a regimurilor s-a
făcut la inițiativa Regelui Mihai, dar și a unui grup restrâns de colaboratori, parteneri apropiați.

S-ar putea să vă placă și