Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad

Facultatea de medicină, farmacie și medicină dentară

Program de învățământ: ZI

REFERAT

Embriologia sistemului urogenital

Coordonator:
Ș.l. dr. Precup Cris Virgiliu
As.univ. dr. Neșiu Alexandru

Date student:
Bogdan-Constanin Sechereș
Medicină Generală, an 1, grupa 6

Arad
-2022-
 Cuprins

Generalități....................................................................................................................................3
Embrionul în diferite stadii de dezvoltare...................................................................................4
Diferenţierea organelor genitale după tipul masculin şi feminin..............................................6
Bibliografie.....................................................................................................................................9

2
 Generalități

Aparatele urinar şi genital au structuri şi funcţii separate (cu excepţia uretrei masculine),
deşi dezvoltarea lor are multe trăsături comune. Pe parcursul celei de a 4-a şi a 5-a săptămână a
stadiului embrionar începe formarea tuturor structurilor externe şi interne principale. În această
perioadă sistemele de organe sunt aproape nefuncţionale. Totodată aceasta e perioada critică în
apariţia anomaliilor congenitale. Perioada fetală începe în a 9-a săptămână de gestaţie şi durează
până la naştere. E perioada de diferenţiere şi creştere a tuturor structurilor. În termenul de 9-10
săptămâni fătul rămâne potenţial sensibil la malformaţii din partea genitalelor externe şi interne,
deoarece diferenţierea completă a acestor structuri încă nu s-a terminat. Spre sfârşitul primei
săptămâni de dezvoltare ovulul fecundat capătă denumirea de blastocist şi începe „să atace“
endometrul.
Blastocistul constă dintr-o masă celulară internă de ţesut embrionar excentric localizat şi
o cavitate centrală înconjurată de un strat de ţesut extraembrionar, numit trofoblast. Ultimul are 2
straturi: extern, numit citotrofoblast, şi intern — sincitotrofoblast. Trofoblastul realizează câteva
funcţii, ce asigură existenţa embrionului şi dă naştere părţii fetale a placentei. În timpul
săptămanii a 2-a ţesutul embrionar se diferenţiază in discul embrionar cu 2 straturi: epiblastul şi
hipoblastul. Epiblastul dă naştere celor 3 foiţe embrionare (ectodermul, mezodermul şi
endodermul). Acest proces se realizează spre săptămana a 3-a şi se numeşte gastrulare (Fig.1).

Fig.1: Embriogeneza. Embrionul în săptămâna a 3-a de sarcină in faza de gastrulare:

1 - amniosul;
2 - endoblastul;
3 - ectoblastul;
4 - mezobloastul;
5 - alantoida

3
 Embrionul în diferite stadii de dezvoltare

La început epiblastul este didermic, apoi, în urma migrării unor celule în partea mediană,
se formează mezodermul. Partea centrală a mezodermului este numită mezoderm paraxial, care
se împarte în somite şi dă naştere scheletului cu toate structurile adiacente. Partea laterală a
mezodermului participă la formarea intestinului primitiv, cavităţilor, pereţilor ventral şi lateral ai
corpului. Mezodermul intermediar este localizat între cel paraxial şi lateral şi stă la baza tuturor
componenţilor sistemelor excretor şi reproductiv. Porţiunea caudală a intestinului, numită cloacă,
spre săptămâna a 6-a dă naştere sinusului urogenital. Din sinusul urogenital se formează pereţii
vezicii urinare, uretra, la bărbaţi — prostata şi glandele bulbouretrale, la femei — glandele
vestibuläre, vestibulul şi tunica internă vaginală. Aceste derivate ale sinusului sunt de origine
mezodermală. Tuberculul urogenital devine apreciabil către săptămâna a 4-a, derivând din
mezodermul intermediar (Fig. 2).
În partea centrală a mezodermului intermediar apar cateva perechi de canalicule, care se
deschid in duetul pronefrotic primar din partea respectivă. Aceste canalicule primare formează
pronefrosul — primul organ excretor, care la specia umană este rudimentar şi incepe să regreseze
odată cu formarea mezonefrosului. Ultimul reprezintă un sistem de canalicule, ce se dezvoltă din
mezodermul intermediar puţin mai caudal de pronefros. Canaliculele mezonefrosului
interacţionand cu duetul renal primar se alungesc şi capătă un traiect ondulant. In partea
terminală a canaliculelor se formează capsula glomerulară in care e infundat glomerulul cu
capilare.
Mezonefrosul e primul organ excretor, care funcţionează de la a 4-a pană la a 8-a
săptămană de dezvoltare, dar şi el e substituit de metanefros. Se formează din diverticulul
metanefric, ce derivă dintr-un primordiu al duetului mezonefric în locul de trecere în cloacă.
Acest diverticul se alungeşte şi se ramifică dihotomic. Partea distală a diverticulului se măreşte şi
din ea se formează apoi calicele renal. Partea metanefrică a diverticulului este inconjurată de
celulele
mezenchimale ce incep formarea canaliculelor renale, care intrand în corelaţie cu patul arterial
formează glomerulul inconjurat de capsula Bowmann.
Astfel, din diverticulii metanefrici se formează ureterele, bazinetele renale şi sistemul colector,
iar din mezodermul intermediar — canaliculele renale. Intestinul primar mai distal de locul
formării alantoisului se dilată creand cloaca. Cloaca se subdivide în partea dorsală, ce formează
rectul, şi ventrală, numită sinus urogenital. Partea proximală a alantoisului se dilată, dand naştere
vezicii urinare. Colul vezicii urinare este format din ţesuturi, ce aparţineau cloacei. Cu formarea

4
vezicii urinare se schimbă locurile de deschidere a canaliculelor mezo şi metanefrice. Orificiile
de deschidere a canaliculelor mezonefrice devin mai distale şi în locul lor de inserţie se va forma
uretra.

Fig.2: Embrionul în diferite stadii de dezvoltare:

A - divizarea mezodermului intermediar in
următoarele segmente: pronefros, mezonefros şi
metanefros;
В - formarea duetului renal
primar;
С - apariţia mezonefrosului;
D - apariţia metanefrosului. Stadiile finale de
diferenţiere a sistemelor urogenitale:
I - cloaca;
2 - intestinul;
3 - pronefrosul;
4 - somitele;
5 - mezonefrosul;
6 -metanefrosul;
7 - mezodermul intermediar;
8 - ducturile mezonefrosului;
9 - duetul rinichiului primar;
10- ducturile pronefrosului;
II - degenerarea ducturilor pronefrosului;
12 - duetul mezonefrotic;
13 - blastomul metanefrogen;
14-gonada indiferentă;15 - duetul metanefrotic;16 - mezonefrosul funcţional;
17 - duetul Muller; 18 - ovar; 19 - mezonefrosul degenerativ; 20 - vezicula seminală; 21 - degenerarea duetului
Muller.

5
 Diferenţierea organelor genitale după tipul masculin şi feminin

Formarea gonadelor la ambele sexe trece prin stadiul indiferent, iar apoi în lipsa
influenţei cromozomului Y din genotip diferenţierea gonadelor e de tip feminin (Fig.3).
Primordiile lor se formează in timpul prezenţei mezonefrosului sub formă de tuberculi gonadici
pe suprafaţa ventromedială a fiecărui mezonefros. Nucleul gonadei este de natură mezenchimală,
tapetat cu mezoteliu numit epiteliu germinativ, care nu posedă anumite trăsături specifice în
dependenţă de gen. Sexul embrionului apreciat de prezenţa cromozomului Y este determinat de
antigenul HY, care prin intermediul unor procese incomplet cunoscute în prezent transformă
gonada primitivă lipsită de gen în testicul primar.

Fig.3: Diferenţierea organelor genitale după tipul masculin şi feminine:

A - stadiul indiferent;
В - diferenţierea organelor genitale interne masculine;
С - diferenţierea organelor genitale interne feminine.
1 - gonadele;
2 - duetul Muller;
3 - duetul mezonefrotic;
4 - canalele mezonefrosului;
5 - sinusul urogenital;
6 - duetul ejaculator;
7 - prostata;
8 - uretra;
9 - duetul epididimal;
10 - testiculele;
11 - ducturile eferente; 12 - uterul;
13 - trompa uterină; 14 - ovar, 15- colul uterin.

6
 Apar ducturile seminifere primare, care in urma activităţii hormonale a testiculelor se
diferenţiază şi dau naştere genului somatic. La embrion sunt prezente 2 perechi de ducturi
genitale. Primele — mezonefrale — persist de la formarea mezonefrosului, celelalte —
paramezonefrale (Muller) — se formează puţin mai tarziu. Odată cu diferenţierea genului şi
începerea manifestării activităţii testiculelor, sub influenţa testosteronului, ducturile mezonefrale
se transformă în ducturi seminifere şi unesc testiculele cu uretra deja formată. Apoi se
diferenţiază glandele accesorii ducturilor: prostata şi veziculele seminale. Ducturile
paramezonefrale (Muller) degenerează sub influenţa factorului de inhibiţie (anti-mullerian)
secretat de gonadele transformate in testicule. Gonadele, ce parcurg stadiul de diferenţiere pe
cale feminină, nu au capacitatea să sintetizeze nici factorul de inhibiţie anti-mullerian, nici
testosteronul. Astfel, ducturile paramezonefrale se transformă în trompe uterine, uter şi o parte a
vaginului (Fig.4).

Fig.4: Formarea uterului şi vaginului la embrion:

A - embrion de 8 săptămani;
В - sfarşitul săptămanii a 8-a;
С - a 9-a săptămană de dezvoltare a embrionului;
D - sfarşitul lunii a 3-a;
E - jumătatea embriogenezei.
1 - mezonefros;
2 - duetul Muller; 3 - concreşterea ducturilor Muller; 4 - mezonefros; 5 - sinusul urogenital; 6 - placa vaginală; 7 -
trompele uterine; 8 - corpul uterin; 9 - ducturile mezonefrotice regenerate;
10 - colul uterin; 11 - vaginul; 12 - himenul.

7
 Stabilirea sexului embrionului parcurge 3 etape: din momentul fecundării şi creării bazei
genetice (sexul genetic) pană la diferenţierea gonadelor (sexul gonadic), care in consecinţă se
manifestă prin tipul genitalelor externe (sexul genital). Organele genitale feminine se formează
din ducturile paramezonefrale, care converg în sistemul urogenital. Vaginul provine din bulbii
sinovaginali, ce apar din pereţii dorsali ai sinusului urogenital in locul confluenţei ducturilor
mulleriene. Regiunile proximale ale ducturilor paramezonefrale confluează şi formează uterul.
Un sector din duetul paramezonefral al fiecărei părţi nu fuzionează cu cel anonim, ci dă naştere
trompei uterine din partea sa.
Organele genitale externe parcurg in dezvoltare 2 stadii (Fig.5): stadiul I— indiferent,
când la embrionii de sex potenţial diferit nu sunt careva deosebiri, şi stadiul II — de diferenţiere,
când în lipsa sau în prezenţa androgenilor secretaţi de gonadele deja diferenţiate se apreciază
direcţia de formare a sexului genital. Anterior de sinusul urogenital, către a 4-a - a 5-a săptămană
de dezvoltare, în afară de tuberculul genital, se situează plica genitală. Mai lateral şi puţin mai
caudal se află eminenţele genitale. La embrionii de gen feminin din tuberculul genital ia naştere
clitorisul (la bărbaţi — penisul), din plicile genitale se formează labiile mici, iar eminenţele
genitale servesc ca primordiu pentru labiile mari (la bărbaţi — scrotul).

Fig.5: Diferenţierea sistemului urogenital la femei şi bărbaţi

8
 Bibliografie

1. Gheorghe Paladi; Ginecologie; Editura: ARC; Chișinău; 2007

2. Gheorghe Paladi, Olga Cernețchi; Bazele obstreticii fiziologice; vol.1; Editura Centrul
Editorial-Poligrafic Medicina; Chișină u; 2006
3. Petrache Vârtej, Ioana Vârtej, Cătălina Poiană; Ginecologie endocrinologică; ed.4; Editura:
ALL; București; 2014
4. I. Munteanu; Tratat de obstetrică; Editura: Editura Academiei Române; 200
5. M. Ștemberg, E. Gladun, V. Friptu, N.Corolcova; Obstretică practică; Editura: Reclama;
Chișinău; 2004
6. M. Ștemberg, E. Gladun, V. Friptu, N.Corolcova; Obstretică fiziologică; Editura: Reclama;
Chișinău; 2001