HORMONI

HIPOTALAMO-
HIPOFIZARI

LITI ANA MARIA

MEDIC REZIDENT MEDICINA DE LABORATOR
 Hormonii sunt substanțe chimice secretate de celulele endocrine și eliberate direct în
sânge – prin care sunt transportați în diferite alte țesuturi, unde se leagă de receptorii moleculari
specifici și reglează astfel funcții ale celulelor țintă. Deși toate celulele organismului sunt expuse
la fluxul de hormoni din circulația sangvină, semnalul hormonal este recepționat doar de către
celulele care prezintă receptor specific.
Hormonii sunt sintetizați și eliberați de celulele endocrine ca răspuns la diferite semnale
interne, biochimice și nervoase, sau ca răspuns la semnalele din mediul înconjurător.
Mecanismele de feedback (buclă de control) sunt cele mai importante mecanisme de reglare a
secrețiilor hormonale.
Feedback-ul negativ hormonal este caracteristic sistemelor hipotalamo-hipofizo-glandă
periferică. Astfel, creșterea nivelului circulant al hormonilor glandelor periferice coordonate de
hipofiză inhibă (scade) secreția hormonului (tropului) hipofizar responsabil pentru glanda
respectivă – buclă scurtă, precum și eliberarea neurohormonului (releasing-hormonului)
hipotalamic respectiv – buclă lungă. Invers, scăderea nivelului concentrației sangvine a unui
hormon al unei glande hipofizo-dependente, va stimula secreția hipofizară a tropului, precum și
secreția hipotalamică a releasing-hormonului corespunzător.
Există și un feedback pozitiv, care este un mecanism prin care o secreție crescută a unui
anumit hormon determină tot o creștere a altui hormon, manifestat la nivelul axului hipotalamo-
hipofizo-ovarian. Creșterea exponențială a concentrației de estrogeni spre mijlocul ciclului
ovarian declanșează descărcarea de gonadoliberină (Gn-RH) de la nivel hipotalamic, urmată
imediat de eliberare de hormon luteinizant (LH) din hipofiză, creșterea bruscă a LH fiind
responsabilă de declanșarea ovulației.
Hipotalamusul poate fi considerat ca centrul de coordonare al sistemului endocrin. El
primește și integrează semnale venite din partea sistemului nervos central, din mediul
înconjurător și de la nivelul sistemului endocrin periferic. La rândul său, hipotalamusul trimite
semnale glandei hipofize, care eliberează hormonii ce controlează activitatea majorității
glandelor endocrine ale organismului.
Hipotalamusul deține un rol important în coordonarea funcțiilor vegetative simpatice și
parasimpatice, menținerea homeostaziei organismului, reglează aportul alimentar și hidric, ritmul
somn-veghe, temperatura corpului și funcția de reproducere. Intervine în reglarea
comportamentului afectiv-emoțional și participă la procesele de memorare.
Activitatea endocrină a hipotalamusului este reprezentată de neurohormoni. Neuronii cu
funcție secretorie hormonală de la nivelul hipotalamusului sunt: magnocelulari, parvocelulari și
dopaminergici. Neuronii magnocelulari sunt situați la nivelul hipotalamusului anterior (în nucleii
supraoptic și paraventricular). Secretă doi neurohormoni: hormonul antidiuretic (ADH sau
vasopresina) și oxitocina (OXT). Neuronii parvocelulari sunt localizați la nivelul
hipotalamusului medio-bazal și produc hormonii hipofizotropi cu efecte stimulatoare (stimuline)
sau inhibitoare (inhibine) asupra secreției adenohipofizare. Neuronii dopaminergici (de la nivelul
nucleului arcuat), secretă dopamina, cu rol inhibitor asupra eliberării de prolactină de la nivelul
hipofizei anterioare
Hipotalamusul controlează activitatea secretorie a glandei hipofize prin intermediul
neurohormonilor hipofizotropi:

1
 Hormonii hipotalamici stimulatori („releasing hormones”) sunt:
 CRH (corticoliberina) – stimulează secreția de ACTH și MSH;
 TRH (tireoliberina) – stimulează secreția de TSH, GH și PRL;
 GnRH (gonadoliberina) – acționează asupra sintezei LH și FSH;
 GHRH (somatoliberina) – determină sinteza și eliberarea de GH;

Hormonii inhibitori („inhibiting hormones”) sunt:

ƒ GH-IH sau SS (somatostatina) – inhibă eliberarea de GH;
ƒ PIF (dopamina) - inhibă prolactina.

Glanda hipofiza are două componente diferite: adenohipofiza - hipofiza anterioară şi

neurohipofiza - hipofiza posterioară. Ȋntre cele două se găseşte porţiunea intermediară.
Adenohipofiza este partea cea mai dezvoltată a hipofizei, reprezentând aproximativ 75% din
masa ei. Este situată anterior, dar se întinde spre posterior, înconjurând neurohipofiza.
Hipofiza are rol dublu: adenohipofiza - sintetizează hormonii tropi (GH, TSH, ACTH,
FSH, LH, PRL), iar neurohipofiza depozitează și secretă ADH (vasopresină) și oxitocină.
Neurohipofiza funcţionează ca o glandă endocrină atipică, datorită faptului că hormonii ei
sunt sintetizaţi la nivelul hipotalamusului şi stocaţi în lobul hipofizar posterior. Aceasta este
conectată la hipotalamus prin intermediul tractului hipotalamo-hipofizar.
Tija hipofizară reprezintă locul de trecere pentru sistemul port hipotalamo-hipofizar și
pentru tractul nervos omonim. Sistemul port constituie legătura vasculară dintre regiunea
mediană a hipotalamusului și adenohipofiză, pe această cale fiind transportați hormonii
hipotalamici hipofizotropi. Tractul nervos leagă hipotalamusul anterior de hipofiza posterioară.
Prin intermediul acestui tract, neurohormonii ADH și OXT sunt transportați la neurohipofiză,
unde vor fi stocați și eliberați în circulație la nevoie. Neurohipofiza, spre deosebire de
adenohipofiză, nu deține o activitate secretorie hormonală.

HORMONII ADENOHIPOFIZARI
1. GH (denumit growth hormone, hormonul de creștere sau hormonul somatotrop -
STH):
- are o structură proteică, fiind alcătuit dintr-un lanț de 191 aminoacizi.
- are un pattern de eliberare episodic și pulsatil (între 4 și 12 pulsații / 24 de ore) și atinge
niveluri maxime noaptea, în primele ore de somn.
- reglarea secreției se face pe seama factorilor hipotalamici stimulatori și inhibitori:
somatoliberina (GHRH) stimulează eliberarea de GH, în timp ce somatostatina (SS) excercită
efecte inhibitorii.
- eliberarea în peak-uri este determinată de secreția pulsatilă a SS și GHRH.
- Ghrelina (growth hormone release inducing hormone) este un secretagog al GH-lui, cu
potență superioară față de GHRH, secretat la nivelul fundusului gastric.
• rolul său este de a asigura creșterea și dezvoltarea normală a organismului.
• majoritatea efectelor sale asupra creșterii sunt obținute indirect, prin intermediul IGF-1
(insulin-like growth factor) sintetizat în ficat sub acțiunea GH; acesta stimulează
condrogeneza, determină creșterea în lungime a oaselor lungi, dezvoltă musculatura și
viscerele, exceptand creierul.
• efectele directe sunt, în principal, metabolice: asupra metabolismului proteic exercită
efecte anabolice prin creșterea captării intracelulare a aminoacizilor și sinteza de proteine,

2
 la nivelul metabolismului glucidic stimulează gluconeogeneza hepatică, determină
creșterea glicemiei și favorizează apariția insulino-rezistenței (efect „diabetogen”), iar pe
metabolismul lipidic, induce lipoliză și determină creșterea acizilor grași liberi și
formarea de corpi cetonici; la nivelul metabolismului hidroelectrolitic, stimulează
reabsorbția de sodiu și apă, crescând volemia.
• rata de secreție scade odată cu înaintarea în vârstă.

Hipersecretia acestui hormon are consecinte (in functie de varsta) asupra dezvoltarii somatice
si a metabolismului. Daca hipersecretia de STH survine inainte de pubertate, se produce
gigantismul (individul atinge talii de peste 2 metri, prin cresterea exagerata in lungime a
extremitatilor; intelectul nu este afectat). Dupa pubertate, se produce acromegalia (caracterizata
prin cresterea exagerata a oaselor fetei, a mandibulei, a oaselor late, a mainilor si a picioarelor,
dar si ingrosarea buzelor, cresterea viscerelor precum inima, ficat, rinichi, limba).
Hiposecretia produce la copil oprirea cresterii somatice dar nu si a celei neuropsihice. Boala
se numeste nanism hipofizar (indivizii sunt de talie mica 1,20 m-1,30 m, dar proportionat
dezvoltati si cu intelect normal).
Determinarea hormonului de crestere se poate efectua atât în condiţii bazale cât şi după
stimulare (efort fizic, arginină, glucagon sau insulină) sau supresie (după administrarea a 100 g
glucoză). Absenţa răspunsului sau un răspuns inadecvat la testele de stimulare se asociază cu
hipopituitarismul. În caz de gigantism sau acromegalie, se înregistrează lipsa supresiei sau o
supresie incompletă după administrarea de glucoză. 
O singură determinare a GH are o valoare limitată, datorită fluctuaţiilor marcate în
concentraţia serică. Testele de stimulare sau supresie furnizează mult mai multe informaţii.
Niveluri crescute pot fi întâlnite postprandial, după activităţi fizice, somn profund, stres,
anxietate, deficit de hormoni sexuali, în special androgeni, hipo-, hipertiroidism, hiperfuncţie
suprarenaliană, niveluri crescute de acizi graşi liberi;
Niveluri scăzute pot apărea în foame, caşexie, deficite proteice, diabet zaharat dezechilibrat
metabolic.

2. PRL (prolactina):
• Este un hormon polipeptidic secretat de celulele lactotrope, atat la femei cat si la barbati
• Are o secreție bazală redusă; concentrația sa crește progresiv în timpul sarcinii, și scade în
primele 15 zile postpartum. În perioada alăptării, secreția sa este stimulată de supt.
•Principalele acțiuni biologice sunt: dezvoltarea glandelor mamare în sarcina (acțiune
mamotrofă), declanșarea secreției lactate postpartum (activitate lactogenică) și menținerea
acestei secreții pe tot parcursul perioadei de alăptare (activitate galactopoietică).
• Pe lângă activitatea mamotrofă-lactogenică, PRL exercită asupra ovarului un efect de
blocare a ovulaţiei (explică amenoreea şi sterilitatea de lactaţie cu rol în spaţierea naşterilor)
printr-un mecanism complex.
•Secretia de prolactina in afara sarcinii este stimulata de efortul fizic, stress-ul psihic si
chirurgical, hipoglicemie, somn, medicamente, estrogeni.
•Hiperprolactinemia cronica determina galactoree si amenoree la femei si ginecomastie la
barbati, impreuna cu impotenta si infertilitate.
•Prolactina este singurul hormon hipofizar care este inhibat in principal de hipotalamus prin
dopamina secretata de neuronii hipotalamici parvocelulari.

3
 •Reducerea nivelului de prolactina este neobisnuit, dar poate aparea in insuficientele
hipofizare severe. Femeile cu deficit de prolactina nu pot alapta.

3. TSH (tireotropina, hormon tireotrop):

• Stimulează sinteza și secreția hormonilor tiroidieni, crește metabolismul și perfuzia
tiroidiană.
• Reglează simporterul Na/I prin care este captat iodul în tireocit, stimulează iodarea
resturilor de tirozină din tireoglobulină.
• Stimulează și morfogeneza tiroidei.
• Are și efect lipolitic.
Hipersecretia de TSH poate duce la hipertiroidism (de exemplu, boala Basedow) iar
hiposecretia duce la hipotiroidism de cauza centrala (manifestat prin pierderea apetitului, crestere
in greutate, fatigabilitate, tulburari cognitive, de concentrare, de atentie).
Determinarea TSH reprezintă testul iniţial în diagnosticul afecţiunilor tiroidiene, fiind un
parametru foarte specific şi sensibil pentru controlul funcţiei tiroidiene, dar şi pentru detectarea şi
excluderea unor afecţiuni ale axului hipotalamo-hipofizo-tiroidian.
Nivelul de TSH este crescut în hipotiroidismul primar (tiroidian) fiind cel mai sensibil test în
această afecţiune. Dacă există semne clare de hipotiroidism, dar nivelul de TSH nu este crescut
se suspectează un hipotiroidism secundar în cadrul unui hipopituitarism. Valori scăzute se
întâlnesc în hipertiroidism. Dozarea TSH este utilă si în monitorizarea tratamentului la pacienţii
hipotiroidieni.

4. ACTH (corticotropina, hormon adrenocorticotrop):

• Rol în reglarea corticosuprarenalei (CSR)
• Provine din POMC – Proopiomelanocortina, un polipeptid cu 241 amino-acizi. Această
moleculă clivează şi produce apariţia mai multor molecule care fac parte din aşa numitul
“grup opioid-cortin”:
- ACTH (Adrenocorticotrop-hormon)
- α-MSH (α-melanocitostimulator-hormon),
- β-MSH (β-melanocitostimulator-hormon),
- γ-MSH (γ- melanocitostimulator-hormon),
- β-LPH (β-lipotropin),
- γ-LPH (γ-lipotropin),
- β-Endorfina
- Enkefalina
- CLIP (Corticotropin-like Intermediate Peptid),
- NPP (N-terminal Peptid al POMC).
• Rolul principal este de a stimula eliberarea de glucocorticoizi din zona fasciculată a CSR și
secundar de a crește eliberarea de hormoni sexuali și aldosteron (ALD) din zona reticulată,
respectiv glomerulară a CSR.
• Are de asemenea efect lipolitic și crește pigmentarea tegumentelor (prin fracțiunea MSH a
POMC).
Hipersecretia de corticotropina produce atat efectele excesului de glucocorticoizi (boala
Cushing – caracterizata prin: crestere in greutate inexplicabila, chiar obezitate, echimoze la nivel

4
cutanat, slabiciune musculara, diabet zaharat, hipertensiune arteriala), cat si efectele melanocito-
stimulatoare la nivelul tegumentului (diabet bronzat)
Hiposecretia de ACTH produce efectele caracteristice deficitului de glucocorticoizi (boala
Addison). Simptomele include fatigabilitate, hipotensiune arterial, tulburari hidroelectrolitice.
Se recomandă determinarea ACTH  pentru: diagnosticul diferenţial al sindromului Cushing,
secreţia ectopică de ACTH (carcinom pulmonar cu celule mici, insule celulare tumorale de
pancreas, tumori carcinoide, carcinom medular al tiroidei), boala Addison, hipopituitarismul şi
tumorile pituitare producătoare de ACTH (sindromul Nelson).
Termenul de sindrom Cushing se referă la toate condiţiile clinice asociate cu o producţie
excesivă de cortizol; determinarea ACTH este utilă pentru diagnosticul diferenţial al acestui
sindrom:
- boala Cushing: datorită secreţiei hipofizare excesive, nivelul ACTH este moderat crescut
sau la limita superioară a normalului (dar crescut faţă de nivelul cortizolului plasmatic),
cu pierderea variaţiei diurne normale;
- secreţia ectopică de ACTH: nivelul ACTH este foarte crescut;
- adenom sau adenocarcinom suprarenalian: nivelul ACTH este foarte scăzut sau
nedecelabil.
Determinarea ACTH este de asemenea utilă în diagnosticul diferenţial al insuficienţei 
suprarenaliene:
• boala Addison: datorită distrucţiei suprarenalei prin mecanism tumoral, infecţios sau autoimun,
producţia de cortizol este suprimată, iar nivelul ACTH este crescut;
• insuficienţa suprarenaliană secundară insuficienţei hipofizare: nivelurile ACTH şi ale
cortizolului sunt scăzute.
Un nivel crescut de ACTH mai apare în: sindromul adrenogenital şi sindromul pseudo-
Cushing (entitate clinică reversibilă asociată cu abuzul de alcool).

5. Gonadotropii: FSH (hormon foliculostimulant) și LH (hormon luteinizant):

• Sinteza lor începe la pubertate
• hormonul foliculostimulator (FSH) stimulează maturarea ovarului, dezvoltarea foliculilor
ovarieni şi secreţia de estrogeni de către ovar şi spermatogeneza la nivelul testiculelor;
• hormonul luteinizant (LH) induce ovulaţia şi secreţia de progesteron ovarian şi stimulează
secreția de testosteron de către celulele interstițiale Leydig.
•Hiposecretia hormonilor sexuali la barbati, conduce catre scaderea nivelului de testosteron,
pierderea pilozitatii de la nivelul trunchiului si fetei, scaderea libidoului si impotenta.
La femei, reducerea hormonilor sexuali determina amenoree si infertilitate.
In mod simplist, nivelul de FSH şi LH este crescut în cazurile în care hormonii sexuali au o
producţie deficitară (hipogonadism, sindrom Klinefelter, anorhidie, sindromul testiculului
feminizant, alcoolism, castrare, menopauză).
Nivelul de FSH şi LH este scăzut în insuficienţă hipofizară sau hipotalamică, tumori
testiculare sau suprarenaliene care influenţează secreţia de estrogeni sau androgeni.
Creşterea nivelului bazal de LH, cu un raport LH/FSH >2, la o pacientă cu anovulaţie cronică
este sugestivă pentru ovarul polichistic.
Alcoolismul determină creşteri ale FSH; hemocromatoza şi anorexia nervoasă cauzează
reducerea nivelului FSH.

5
HORMONII NEUROHIPOFIZARI

I. ADH (hormon antidiuretic sau vasopresina):

• Este un hormon peptidic, ce participă la homeostazia osmolarității lichidelor corporale, prin
reglarea reabsorbției la nivel renal.
• Crește rezistența vasculară periferică, ceea ce are ca urmare creșterea tensiunii arteriale.
• In afara de reducerea volumului si concentrarea urinei, ADH produce si reducerea
secretiilor tuturor glandelor exocrine, mentinand astfel volumul lichidelor organismului.
In doze mari, ADH produce vasoconstrictie.
Hiposecretia acestui hormon determina pierderi mari de apa, in special prin urina (pana la 20
litri in 24 h). afectiunea – diabetul insipid – survine in leziuni ale hipotalamusului sau ale
neurohipofizei.

II. Oxitocina (Oxt):

• Exercită o acțiune dilatatorie asupra colului uterin (înainte de debutul travaliului) și
contractilă asupra musculaturii netede a uterului în timpul travaliului.
• Are rol în inițierea travaliului la femeia gravidă la termen și expulzarea fătului.
• O altă acțiune este contracția celulelor mioepiteliale ce înconjoară alveolele mamare și
determină ejecția laptelui.
•La nivel comportamental, oxitocina are efecte opuse celor ale vasopresinei: determină
reducerea temerilor și creșterea încrederii, iar la mame determină apariția instinctului matern.

6
BIBLIOGRAFIE

1. Endocrinologie pentru studenti si rezidenti, sub redactia Catalina Poiana,Simona Fica,

Editura Universitara „Carol Davila”, 2015
2. Indreptar practic de endocrinologie, Georgescu CE, Editura Medicala Universitara Iuliu
Hatieganu, Cluj-Napoca, 2013
3. Endocrinologie. Ghid de diagnostic si tratament in bolile endocrine sub redactia Eusebie
Zbranca, Editura Polirom, 2008 4.
4. Note de curs in Endocrinologie coordonator Ionela Pascanu, Editura University Press Tg
Mures, 2015
5. Endocrinologie clinica, Editura “Gr. T. Popa” U.M.F Iasi, 2019
6. Curs de endocrinologie clinica, Editura Victor Babes Timisoara, 2018
7. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2014. Ref Type:
Catalog.