Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Rebec
Din documente reiese că cea mai veche vioară cunoscută care avea patru coarde (așa cum au
viorile moderne) a fost construită în 1555 de către Andrea Amati(en). Viorile care au precedat-o
aveau doar trei coarde. Vioara a devenit imediat un instrument răspândit atât printre muzicanții
din stradă, cât și printre nobili; spre exemplu în anul 1560, regele Carol IX al Franței i-a
comandat lui Amati 24 de viori. Cea mai veche vioară, care există și în zilele noastre, a făcut
parte din acest lot, fiind construită de Amati în 1564, la Cremona: Charles IX.
Există și viori cu 5 coarde, prin adăugarea coardei DO de jos, ceea ce apropie vioara de
sonoritatea violei.[1] Deoarece cele 5 coarde sunt mai apropiate unele de altele, digitația diferă de
cea pentru vioara clasică, cu 4 coarde. Vioara cu 5 coarde se folosește preponderent
pentru muzică pop, rock și jazz.[2]
Vioara sau violina este cel mai răspândit instrument muzical care face parte din familia
instrumentelor cu coarde. Datorită timbrului cristalin, expresiv și plin de frumusețe, vioara este
principala purtătoare a melodiei. Strălucirea și căldura sunetului ei o așează în fruntea
instrumentelor din orchestră. Sunetele emise de vioară pot reda cele mai variate sentimente, ca:
duioșie, măreție, visare, forță, etc.
Primul instrument cu coarde și arcuș, numit "ravanastron" (întâlnit pe meleagurile Indiei), are o
origine populară străveche (5000 ani i.e.n). Acest strămoș al viorii a fost răspândit în China cu
denumirea de „vioară” sau „vielă chineză”. Prima perfecționare a ravanastronului o fac arabii și
perșii numind instrumentul „kemang a Guz”, care mai târziu a pătruns în Europa evoluând în
„rebab” (rebeb sau rebab, robab, kemants).