COMPORTAREA CÃII FÃRÃ JOANTE LA TEMPERATURI

RIDICATE

Radu Constantin(1) Ciobanu Constantin(2)

I. INTRODUCERE.

În condiţii necorespunzătoare date, în perioada călduroasă a anului,

efortul axial de compresiune din cadrul şine-traverse poate conduce la pierderea
stabilităţii căii, respectiv, poate conduce la şerpuirea căii.

Figura 1. Şerpuire
La toate administraţiile de cale ferată, calea fără joante este astfel
concepută încât în exploatare - atât la linia neîncărcată de convoi cât şi la linia
încărcătă de convoi – să nu se producă şerpuirea căii.
Pentru a fi evitată şerpuirea căii este necesară cunoaşterea efortului axial
admisibil de compresiune – notat în continuare cu Na; acest efort axial admisibil
de compresiune depinde de numeroşi factori (tipul şinei; rezistenţa laterală;
defectul de direcţie; raza curbei; temperatura de fixare a şinei; rezistenţa care se
opune la rotirea şinei prinderi; rezistenţa longitudinală; rigiditatea reazemului de
sub talpa şinei; încărcarea pe osie; distanţa dintre pivoţii boghiurilor şi distanţa
între osiile boghiului, etc.).

(1) Profesor Universitar Doctor Inginer, UTCB

(2) Asistent Universitar Inginer, UTCB
 Numărul mare de factori care au influenţă asupra comportării în
exploatare a căii fără joante la variaţii de temperatură a condus la concluzia –
prezentă şi în literatura de specialitate - prin care se subliniază că procesul de
pierdere a stabilităţii căii este un proces deosebit de complex.
Caracterul complex al comportării căii fără joante la variaţii de
temperatură a impus ca, elementele necesare de proiectare, realizare şi de
întreţinere ale unei astfel de căii să fie determinate nu numai prin calcul ci – mai
ales – prin încercări la scară naturală. Astfel de încercări s-au efectuat atît pentru
situaţiile posibile din realitate ale căii considerate în regim normal de
funcţionare cât şi pentru situaţiile posibile din realitate ale căii slăbite
(considerate ca făcând parte dintr-un regim dorit de funcţionare).

Figura 2. Încercare la scarã naturalã

Atât prin calcule cât şi prin încercări s-a urmărit determinarea în primul
rând ( aşa cum s-a menţionat) a efortului axial admisibil de compresiune (Na);
pe baza acestui efort admisibil se reglementează apoi:
- intervalul prescris de fixare definitivă;
- condiţiile pentru execuţia diverselor lucrări de intervenţiie la cale.
Apare astfel problema definirii situaţiilor posibile care aparţin regimului
normal de funcţionare al căii şi problema definirii situaţiilor ce corespund liniei
slăbite (prin execuţia diverselor lucrări de intervenţiie la cale). Pentru o alcătuire
dată a căii (având prismă din piatră spartă), situaţia posibilă aparţinând
regimului normal de funcţionare – denumită ''situaţie de calcul'' în [6]- este
considerată situaţia caracterizată prin următoarele: prisma căii este în stare
uscată; piatra spartă din prisma căii este nouă; piatra spartă este în stare slab
compactată (situaţia care corespunde efectuării unui buraj cu ajutorul unei
baterii de ciocane electrice de vibrat); există un defect maxim admis de direcţie.
De asemenea, apare problema stabilirii modului în care - pe baza
măsurătorilor (de deplasări şi de temperaturi în şină, efectuate cu ocazia
încercărilor la scară naturală, sau pe baza calculelor) - poate fi stabilită valoarea
corectă a efortului axial admisibil de compresiune (Na).
Cum între efortul axial de compresiune (Na) şi variaţia de temperatură
există relaţia de proporţionalitate cunoscută, această problemă se poate reduce la
stabilirea variaţiei admisibile de temperatură t a  în şină, astfel încât să fie
evitată şerpuirea căii.

II. STABILIREA CREŞTERII ADMISIBILE DE TEMPERATURÃ t a  .

În fig.3 este reprezentată diagrama t  f  , care poate rezulta din

măsurători [1, 6, 8] sau din calcule[1, 8] pentru situaţia dată ''i''. Defectul de
direcţie corespunzător temperaturii de fixare are săgeata ''f0''.
t P
S
t S
1 2 3
tI I

R f
f0

Fig.3. Curba t  f  .
Având această diagramă, problema constă în determinarea creşterii
admisibile de temperatură - notată cu t a i - în condiţiile 'i'' date. Creşterea
admisibilă de temperatură t a i va trebui să fie mai mare decât creşterea
efectivă maximă de temperatură care este posibilă pentru condiţiile 'i'' date -
notată cu t ef i ; deci:
t ef i < ta i (1)
Notând cu ‘’t’’ temperatură maximă care poate fi atinsă în şină şi cu ‘’tf‘’
temperatura de fixare a şinelor, vom avea:
tef i  t  t f  (2)
În acest caz, prin condiţiile ''i'' date se se consideră ca fiind cunoscute
alcătuirea căii, starea căii, raza curbei şi ămploarea defectului de direcţie.
Creşterea admisibilă de temperatură t a i se poate determina:
- prin calculul la şerpuire (în prezenţa sau în lipsa convoiului);
- prin interpretarea încercărilor.
În ambele cazuri, temperatura de fixare ‘’ tf ‘’ trebuie să ţină seama de
toată perioada de exploatare a tronsoanelor sudate (care să ţină seama de
modificările temperaturii de fixare pe perioada cuprinsă între momentul
introducerii tronsoanelor sudate în cale şi momentul reparaţiei capitale cu
înlocuirea acestor tronsoane).
După [1], creşterea admisibilă de temperatură în condiţiile 'i''- notată cu
t a i - se poate obţine pe baza creşterilor caracteristice de temperatură întâlnite
în cadrul procesului de pierdere al stabilităţii cadrului şine; creşterile
caracteristice de temperatură sunt:
- creşterea de temperatură superioară t S i ;
- creşterea de temperatură inferioară t I i .
Aceste creşteri specifice sunt considerate în raport cu temperatura de
fixare ''tf'' (avută în vedere în calcule sau avută în vedere la realizarea încercării
la scară naturală); deci, notând temperatura şinei aferentă punctului ''S'' cu ''tS'' şi
temperatura şinei aferentă punctului 'i' cu ''tI'', pot fi scrise egalităţile:
t S i  t S  t f  (3)
t I i  t I  t f  (4)
Creşterea de temperatură critică superioară t S i corespunde situaţiei de
echilibru instabil [1,6,8] la care se produce efectiv pierderea stabilităţii cadrului
şine-traverse; drept urmare, creşterea de temperatură admisibilă în condiţiile 'i''-
notată cu t a i i – trebuie să fie stabilită:
- prin aplicarea unei marje de siguranţă de reducere a creşterii definite
prin relaţiile (4); (conform[1], această marjă de siguranţă este – după caz(a se
vedea mai jos) - cuprinsă între 00C şi 5,5oC;
- prin aplicarea unui coeficient corespunzător de siguranţă.
Creşterea de temperatură inferioară t I i corespunde echilibrului stabil
aferent celei mai mari creşteri de temperatură la care, prin aplicarea unei forţe
laterale asupra cadrului şine-traverse, nu se mai poate declanşa un proces
dinamic de şerpuire; pentru cazul general din fig.1, procesul dinamic de şerpuire
corespunde trecerii de la situaţia de echilibru stabil care este aferentă punctului
''2'' la situaţia de echilibru nestabil aferentă punctului ''3''.
În cazul unei linii cu rezistenţă laterală puternică (având această
rezistenţă laterală cuprinsă între 12-14 kN/traversă), diferenţa dintre creşterea de
temperatură critică superioară t S i şi creşterea de temperatură critică inferioară
t I i este mai mare de 5,50C [1], iar - ca urmare - creşterea de temperatură
admisibilă t a i se alege egală cu creşterea de temperatură inferioară; adică:
t a i = t I i (5)
În cazul liniilor care au rezistenţă laterală medie (având această rezistenţă
laterală cuprinsă între 8 -12 kN/traversă) şi curburi medii, diferenţa dintre
creşterea de temperatură critică superioară t S i şi creşterea de temperatură
critică inferioară t I i este de regulă sub 5,5 0C, creşterea de temperatură
admisibilă t a i se alege[1] cu 5,50C sub cu creşterea de temperatură critică
inferioară:
t a i = t I i – 5,50C (6)
 În cazul liniilor având o curbură mare şi care au o rezistenţă laterală
redusă (sub 8 kN / traversă), creşterea de temperatură critică t S i se situează
sub creşterea de temperatură critică t I i coincid (   0 ); în acest caz creşterea
de temperatură admisibilă t S i se alege - la fel ca şi în cazul anterior - cu 5,50C
sub creşterea de temperatură critică inferioară:
t a i = t I i – 5,50C (7)
Practic, parametrii principali [1] care caracterizează procesul de şerpuire sunt
reprezentaţi de [1]: tipul şinei ; rezistenţa laterală ; defectul de direcţie; raza
curbei; temperatura de fixare a şinei; rezistenţa la rotire a prinderilor.
Ca parametrii secundari sunt consideraţi [1]: rezistenţa longitudinală;
rigiditatea reazemului de sub talpa şinei; încărcarea pe osie; distanţa dintre
pivoţii boghiurilor şi distanţa între osiile boghiului.

III. IPOTEZE DE CALCUL ŞI MODELARE

Ţinând seama de faptul că prin Instrucţia 341 [10] intervalul de fixare

definitivă este (la CFR) acelaşi pentru toate tipurile de şine şi că pericolul de
şerpuire sporeşte odată cu creşterea tipului de şină calculele efectuate în cadrul
prezentului referat se referă la tipul 65 de şină.
Tinând seama de amploarea defectelor de direcţie, întâlnite în cadrul
experimentărilor la scară naturală şi în cadrul calculelor la şerpuire prezentate în
literatura de specialitate şi de prevederile Instrucţiei 314 [11], referitoare la
abaterile privind poziţia liniei în plan (atât în zonele în aliniament cât şi în
cele în curbă), date în funcţie de vitezele maxime de circulaţie şi de raze,
calculele efectuate în cadrul prezentului referat legate de amploarea defectelor
de direcţie se referă atât la pante ale neregularităţilor de 2 ‰ şi mai mici
(care rezultă prin prelucrarea datelor din [11]) cât şi în cazul neregularităţilor
mai mari avute în vedere în literatura de specialitate (valori de peste 6 ‰ pentru
panta neregularităţilor). Efectuarea calculelor pentru neregularităţile având
pante mari a fost necesară pentru a putea fi efectuate comparţii cu rezultate
ale unor calcule prezentate în literatura de specialitate [1], [5].
Ţinând seama de valoarea minimă a razei admise la CFR la trecerea de
la calea cu joante la calea sudată, de valoarea razei minime avute în vedere în
majoritatea calculelor şi încercărilor prezentate în literatura de specialitate ([1],
[5]) şi având în vedere faptul cã pericolul de şerpuire creşte odată cu micşorarea
razei, calculele şi analiza efectuate în cadrul prezentului referat se referă la
două situaţii distincte privind poziţia liniei în plan şi anume:
- cale situată în aliniament ;
- cale situată în curbă (raza R = 350 m).
Evident, pericolul de şerpuire este mai mare în cazul căii neconsolidate.
Din acest motiv, calculele şi analiza efectuată în cadrul prezentului referat se
referă atât la calea stabilizată (cu valori mari ale rezistenţei laterale) cât şi la
calea neconsolidată (cu valori mai reduse ale rezistenţei laterale). Indiferent însă
de gradul de consolidare pe care îl are linia sudată, deoarece producerea
şerpuirii este condiţionată de prezenţa defectului de direcţie maxim, calculele şi
analiza efectuată în cadrul prezentului referat sunt făcute, în toate situaţiile,
pentru cazul în care cadrul şine - traverse are defecte de direcţie. Mai mult,
calculele au fost efectuate considerând o lege de variaţie a rezistenţei laterale
în funcţie de deplasare care este neliniară, având o valoare maximă Fp şi o
valoare pentru deplasări mari FL (cu FL< FP).

În fine, dintre situaţiile prevăzute în [10] , ca situaţii defavorabile privind

pericolul de producere al şerpuirii au fost avute în vedere următoarele:
- Existenţa a trei traverse la care, prinderile fiind desfăcute, nu se mai
poate mobiliza rezistenţa lor laterală;
- Existenţa unei porţiuni cuprinzând 15 traverse la rând, porţiune pe
care rezistenţa laterală se consideră 85% din valoarea rezistenţei
corespunzătoare căii nestabilizate. Se poate considera că această
situaţie intervine şi în cazul pierderii stabilităţii sub tren (în cazul unei
distanţe mari între boghiurile vagonului).

În calculele şi analizele efectuate în cadrul prezentului referat s-a

urmărit în permanenţă evaluarea pericolului de şerpuire la temperaturi ridicate
în corelaţie cu specificitatea reglementărilor CFR privind calea fără joante
(existenţa unei temperaturi maxime reglementate unice pe întreg teritoriul ţării
noastre; existenţa unei temperaturi minime reglementate unice pe întreg
teritoriul ţării noastre şi existenţa unui interval unic de fixare definitivă a
tronsoanelor sudate pe întreg teritoriul ţării noastre, interval care este acelaşi
indiferent de tipul şinei şi al traversei).

Având în vedere cele de mai sus s-a realizat un calcul bazat pe modelarea
prin elemente finite a unui tronson de cale fãrã joante.
S-au definit urmãtoarele elemente:
- rezistenţa lateralã ;
- rezistenţa longitudinalã ;
- rezistenţa care se opune la rotirea sinei în prinderi ;
- sectiunile si caracteristicile de material ale şinelor şi traverselor;
- geometria cãii (aliniament sau curbe de diverse raze);
- caracteristicile geometrice ale defectului de directie initial.

Pe aceste modele s-a realizat calculul, ce a urmãrit aplicarea creşterilor de

temperaturã în corelaţie cu comportarea realã a cãii (respectiv obţinerea pe
model a comportãrii neliniare pentru rezistenţa lateralã, rezistenţa longitudinalã
şi rezistenţa care se opune la rotirea şinei în prinderi).

IV. REZULTATE OBŢINUTE.

IV.1 Influenţa pantei defectului de direcţie
Pentru determinarea influenţei pantei defectului de direcţie, mai intâi, s-a
pastrat lungimea constantă a defectului de 9 m şi s-a variat mărimea sãgetii
iniţiale a defectului. Panta defectuluii de direcţie s-a notat cu ”i”.
S-au ales trei valori ale acestei săgeţi: de 4 cm (i = 0.89 %) ; 3 cm (i = 0.66
%) şi 2 cm (i = 0.44 %).
Calculul s-a efectuat pentru rezistenţe laterale caracterizate prin:
- Fp = 10 kN/m Fl= 6.7 kN/m, prisma de piatra spartă stabilizată;
- Fp = 6 kN/m Fl = 5.3 kN/m, prisma de piatra spartă nestabilizată.

Pentr ambele cazuri de mai sus s-a considerat că valoarea de vârf se atinge
la o deplasare laterală de pânã 0,003 m.
Valorile obţinute pentru creşterile t S i şi t I i , sunt următoarele:
Pentru aliniament :
prisma stabilizată prisma nestabilizată
l=9m t S i (°C) t I i (°C) t S i (°C) t I i (°C)
f = 2 cm i = 0.44% 142 58 108 47
f = 3 cm i = 0.67% 91 50 68 39
f = 4 cm i = 0.89% 73 43 57 34

Pentru curba cu R = 350 m:

prisma stabilizată prisma nestabilizată
l=9m t S i (°C) t I i (°C) t S i (°C) t I i (°C)
f = 2 cm i = 0.44% 65 40 40 29
f = 3 cm i = 0.67% 55 37 36 27
f = 4 cm i = 0.89% 48 34 30 24

S-au repetat calculele pentru o alta lungime de12 m, păstrând

nemodificată panta defectului de direcţie. Au fost obţinute rezultate
urmãtoarele rezultate:

Pentru aliniament :
prisma stabilizată prisma nestabilizată
l = 12 m t S i (°C) t I i (°C) t S i (°C) t I i (°C)
f = 4 cm i = 0.67% 92 52 68 39
f = 2,66 cm i = 0.44% 148 60 110 49

Pentru curba cu R = 350 m:

prisma stabilizată prisma nestabilizată
l = 12 m t S i (°C) t I i (°C) t S i (°C) t I i (°C)
f = 4 cm i = 0.67% 57 36 36 24
f = 2,66 cm i = 0.44% 67 41 43 29
IV.2 Influenţa curburii.
S-au efectuat calculele pentru două pante ale defectului de direcţie (i =
0,89% şi i = 0,67%) şi o aceeaşi lungime de 9 m a acestui defect; în acest caz
săgeţile defectului de direcţie au rezultat egale cu 4 cm si respectiv de 2 cm;
săgeata iniţială s-a notat cu f0.
S-au considerat rezistentele laterale:
- Fp = 10 kN/m Fl= 6.7 kN/m, prisma de piatra spartă stabilizată;
- Fp = 6 kN/m Fl = 5.3 kN/m, prisma de piatra spartă nestabilizată.

Valorile obţinute pentru creşterile t S i şi t I i , sunt următoarele:

Pentru Fp = 10 kN/m Fl= 6.7 kN/m, prisma de piatră spartă stabilizată:

RAZA f 0= 4 cm; l = 9 m ; f0 = 2 cm; l = 9 m;
i = 0,89% i = 0,44 %
t S i (°C) t I i (°C) t S i (°C) t I i (°C)
300 m 45 33 59 38
350 m 48 34 65 40
400 m 51 35 70 42
600 m 57 37 79 45
800 m 60 38 85 47
1000 m 63 39 91 49
aliniament 73 43 142 60

Pentru Fp = 6 kN/m Fl = 5.3 kN/m, prisma de piatră spartă nestabilizată :

RAZA f 0= 4 cm; l = 9 m f 0= 2 cm; l = 9 m
i = 0,89% i = 0,44 %
t S i (°C) t I i (°C) t S i (°C) t I i (°C)
300 m 27 23 36 26
350 m 30 24 40 29
400 m 33 25 45 30
600 m 40 28 56 35
800 m 45 30 65 39
1000 m 47 31 71 41
aliniament 57 34 110 49

IV.3.Influenţa lucrãrilor la cale.

S-a urmarit determinarea influenţei pe care o au intervenţiile la cale
prevãzute de Instrucţia 341.
Cazul 1:
Verificarea cazului prevãzut în Instrucţia 341 – anexa 6a – 6.1 înlocuirea
materialului mãrunt. Acest caz prevede cã intervenţia se face la grupuri de trei
capete de traversã, distanţa minimã între grupuri fiind de cel puţin 30 m.
 S-a ales situaţia cea mai nefavorabilã – aceea în care cele trei traverse sunt
situate chiar în zona în care este prezent şi defectul de direcţie.
Calculul s-a fãcut atât pentru aliniament cât şi pentru curbã cu raza 350 m.
Caracteristicile defectului de direcţie considerat sunt : sãgeata = 3 cm şi
lungimea = 9 m (panta neregularitãţii i = 0,67%).
S-au considerat rezistentele laterale (pentru traversele în funcţiune):
- Fp = 10 kN/m Fl= 6.7 kN/m, prisma de piatra spartă stabilizată;
- Fp = 6 kN/m Fl = 5.3 kN/m, prisma de piatra spartă nestabilizată.

Valorile obţinute pentru creşterile t S i şi t I i , sunt următoarele:

Pentru aliniament:
prisma stabilizată prisma nestabilizată
t S i (°C) t I i (°C) t S i (°C) t I i (°C)
situaţie normalã 91 50 68 39
trei traverse nu lucreazã 62 32 51 27

Pentru curbã cu raza 350 m :

prisma stabilizată prisma nestabilizată
t S i (°C) t I i (°C) t S i (°C) t I i (°C)
situaţie normalã 55 37 36 27
trei traverse nu lucreazã 35 21 23 16

Cazul 2:
Verificarea cazului prevãzut în Instrucţia 341 – anexa 6a – 6.1 înlocuirea
materialului mãrunt. Acest caz prevede cã intervenţia se face la grupuri de trei
capete de traversã, distanţa minimã între grupuri fiind de cel puţin 30 m.
S-a ales situaţia cea mai nefavorabilã – aceea în care cele trei traverse sunt
situate chiar în zona în care este prezent şi defectul de direcţie.
Calculul s-a fãcut atât pentru aliniament cât şi pentru curbã cu raza 350 m.
Caracteristicile defectelor de direcţie considerate sunt :
- sãgeata = 2 cm şi lungimea corzii = 20 m (panta neregularitãţii i = 0,2%);
- sãgeata = 1,5 cm şi lungimea corzii = 20 m (panta neregularitãţii i =
0,15%);
- sãgeata = 1,0 cm şi lungimea corzii = 20 m (panta neregularitãţii i = 0,1%);

Aceste defecte de direcţie, potrivit articolului 7b din Instrucţia 314 [2]

corespund liniei in aliniament şi vitezelor maxime de circulaţie : sub 50Km/h ;
între 51 şi 80 km/h şi între 81 şi 100 km/h.
S-au considerat rezistentele laterale(pentru traversele în funcţiune):
- Fp = 10 kN/m Fl= 6.7 kN/m, prisma de piatra spartă stabilizată;
- Fp = 6 kN/m Fl = 5.3 kN/m, prisma de piatra spartă nestabilizată.

Valorile obţinute pentru creşterile t S i şi t I i , sunt următoarele:

Pentru aliniament:
Defect de direcţie cu prisma stabilizată prisma nestabilizată
i= 0,2% t S i (°C) t I i (°C) t S i (°C) t I i (°C)
situaţie normalã valori f.mari 74 valori f.mari 61
trei traverse nu lucreazã valori f.mari 48 valori f.mari 42

Defect de direcţie cu prisma stabilizată prisma nestabilizată

i= 0,15% t S i (°C) t I i (°C) t S i (°C) t I i (°C)
situaţie normalã valori f.mari 80 valori f.mari 65
trei traverse nu lucreazã valori f.mari 51 valori f.mari 46

Defect de direcţie cu prisma stabilizată prisma nestabilizată

i= 0,1% t S i (°C) t I i (°C) t S i (°C) t I i (°C)
situaţie normalã valori f.mari 84 valori f.mari 67
trei traverse nu lucreazã valori f.mari 54 valori f.mari 48

Pentru curbã cu raza 350 m :

Defect de direcţie cu prisma stabilizată prisma nestabilizată
i= 0,2% t S i (°C) t I i (°C) t S i (°C) t I i (°C)
situaţie normalã 86 48 51 32
trei traverse nu lucreazã 54 28 36 22

Defect de direcţie cu prisma stabilizată prisma nestabilizată

i= 0,15% t S i (°C) t I i (°C) t S i (°C) t I i (°C)
situaţie normalã 91 50 53 34
trei traverse nu lucreazã 58 30 38 23

Defect de direcţie cu prisma stabilizată prisma nestabilizată

i= 0,1% t S i (°C) t I i (°C) t S i (°C) t I i (°C)
situaţie normalã 95 52 55 35
trei traverse nu lucreazã 62 32 41 24

Cazul 3
Verificarea cazului prevãzut în Instrucţia 341 – anexa 6a – 1. rectificarea
nivelului prin buraj manual sau cu ciocane electrice. Instrucţia prevede ca
intervenţia să se facă cu ridicarea a cel mult 15 traverse consecutive, iar distanţa
dintre douã puncte aflate în acelaşi timp în lucru , sã fie mai mare de 15 m.
S-a ales situaţia cea mai nefavorabilã – aceea în care cele 15 traverse sunt
situate chiar în zona în care este prezent şi defectul de direcţie.
S-a considerat cã rezistenţa lateralã corespunzãtoare traverselor ce se ridicã
este egalã cu 85% din rezistenţa lateralã a traverselor neafectate de lucrare.
Calculul s-a fãcut atât pentru aliniament cât şi pentru curbã cu raza 350 m.
Caracteristicile defectelor de direcţie considerate sunt :
- sãgeata = 2 cm şi lungimea corzii = 20 m (panta neregularitãţii i = 0,2%);
 - sãgeata = 1,5 cm şi lungimea corzii = 20 m (panta neregularitãţii i =
0,15%);
- sãgeata = 1,0 cm şi lungimea corzii = 20 m (panta neregularitãţii i = 0,1%);

Aceste defecte de direcţie, potrivit articolului 7b din Instrucţia 314 [2]

corespund liniei in aliniament şi vitezelor maxime de circulaţie : sub 50Km/h ;
între 51 şi 80 km/h şi între 81 şi 100 km/h.

S-au considerat rezistentele laterale(pentru traversele în funcţiune):

- Fp = 10 kN/m Fl= 6.7 kN/m, prisma de piatra spartă stabilizată;
- Fp = 6 kN/m Fl = 5.3 kN/m, prisma de piatra spartă nestabilizată.

Pentru traversele afectate, s-au considerat rezistentele laterale:

- Fp = 8,5 kN/m Fl= 5,7 kN/m, prisma de piatra spartă stabilizată;
- Fp = 5,1 kN/m Fl = 4,5 kN/m, prisma de piatra spartă nestabilizată.

Valorile obţinute pentru creşterile t S i şi t I i , sunt următoarele:

Pentru aliniament:
Defect de direcţie prisma stabilizată prisma nestabilizată
cu i= 0,2% t S i (°C) t I i (°C) t S i (°C) t I i (°C)
situaţie normalã valori f.mari 74 valori f.mari 61
15 traverse valori f.mari 70 valori f.mari 57
ridicate

Defect de direcţie prisma stabilizată prisma nestabilizată

cu i= 0,15% t S i (°C) t I i (°C) t S i (°C) t I i (°C)
situaţie normalã valori f.mari 80 valori f.mari 65
15 traverse valori f.mari 73 valori f.mari 60
ridicate

Defect de direcţie prisma stabilizată prisma nestabilizată

cu i= 0,1% t S i (°C) t I i (°C) t S i (°C) t I i (°C)
situaţie normalã valori f.mari 84 valori f.mari 67
15 traverse valori f.mari 77 valori f.mari 63
ridicate

Pentru curbã cu raza 350 m :

Defect de direcţie prisma stabilizată prisma nestabilizată
cu i= 0,2% t S i (°C) t I i (°C) t S i (°C) t I i (°C)
situaţie normalã 86 48 51 32
15 traverse ridicate 78 40 44 28

Defect de direcţie prisma stabilizată prisma nestabilizată

 cu i= 0,15% t S i (°C) t I i (°C) t S i (°C) t I i (°C)
situaţie normalã 91 50 53 34
15 traverse ridicate 80 41 46 28

Defect de direcţie prisma stabilizată prisma nestabilizată

cu i= 0,1% t S i (°C) t I i (°C) t S i (°C) t I i (°C)
situaţie normalã 95 52 55 35
15 traverse ridicate 81 43 48 29

V. CONCLUZII

V.1. Stabilirea prin calcul a situaţiilor de echilibru aferente cadrului şine-

traverse supus la variaţii de temperatură în raport cu temperatura de fixare este
o problemă deosebit de complexă care necesită un volum mare de muncă, chiar
în condiţiile utilizării mijloacelor moderne de calcul. Acest fapt se datorează -
pe de o parte - caracteristicilor neliniare aferente parametrilor prin care se
caracterizează comportarea căii fără joante şi - pe de altă parte - mulţimii
situaţiilor în care se poate afla cadrul şine-traverse în exploatare , în funcţie de
prismă stabilizată sau nestabilizată; cale fără slăbire sau cale cu slăbire (ca
urmare a lucrărilor) ; situaţia liniei în plan (în aliniament sau în curbe cu diferite
raze); cale cu defecte de direcţie în limite admise sau cu astfel de defecte în
afara limitelor ; cale cu diverse alcãturi constructive obişnuite (tipul de şinã, de
traversã, de prindere, dimensiunile prismei cãii) sau cale cu diverse mãsuri
constructive de sporire a rezistenţei laterale (folosirea dispozitivelor de creştere
a rezistenţei laterale, cale fãrã prisma cãii).

V.2. S-au efectuat calcule pentru principalele situaţii caracteristice scoase

în evidenţã la punctul V.1 în vederea stabilirii creşterilor de temperaturã prin
care se caracterizeazã pericolul de şerpuire a cãii. Aceste creşteri de temperaturã
calculate sunt:
- creşterea de temperaturã superioarã t S i ;
- creşterea de temperaturã inferioarã t I i ,
definite conform figurii 3.

Situaţiile care caracterizeazã pericolul de şerpuire s-au stabilit având în

vedere: influenţa poziţiei cadrului şine-traverse în plan (în aliniament şi în
curbã); gradul de stabilizare a prismei cãii (prismã stabilizatã şi prismã
nestabilizatã); amploarea defectelor de direcţie; consecinţele intervenţiilor
asupra prinderilor (desfacerea prinderilor) şi asupra prismei cãii. Totodatã,
aceste situaţii au în vedere prevederile reglementãrilor în vigoare la CFR privind
alcătuirea, întreţinerea şi supravegherea căii fără joante şi prevederile similare
din literatura de specialitate.
 Din analiza rezultatelor obţinute mai sus şi compararea lor cu rezultatele
calculelor date în literatura de specialitate (a se vedea bibliografia) rezultã cã,
prin respectarea reglementãrilor în vigoare la CFR, practic, nu apare pericolul
de producere a şerpuirii cãii la temperaturi în şinã de 60°C – restricţii de vitezã
în zona temperaturilor ridicate sunt necesare numai dacã temperatura de fixare
este la partea inferioarã a intervalului prescris de fixare definitivã şi în cazul
cãii nestabilizate.
Pentru justificarea acestei concluzii se precizeazã:
- Nu trebuie coborâtã raza curbei pe porţiunile de cale fãrã joante sub
valoarea de 350 m, fãrã prevederea mãsurilor speciale de fortificare a cãii;
- Abaterile maxime de direcţie prezente în cale nu trebuie sã depãşeascã
limitele admise în reglementãri;
- Intervenţiile la cale care au drept consecinţã slãbirea cãii (desfacerea
prinderilor, dezvelirea capetelor traverselor, scoaterea balastului dintre traverse,
ridicarea liniei etc.) trebuie planificate şi executate în condiţiile prevãzute în
reglementãri adicã temperatura de lucru din perioada de execuţie a lucrãrilor sã
nu depãşeascã creşterea peste temperatura de fixare, admisã în aceste
reglementãri;
- Restricţiile de vitezã în zona temperaturilor ridicate vor fi prevãzute în
funcţie de încadrarea defectelor de direcţie în limitele prevãzute de Instrucţia
314 [10] şi creşterile de temperaturã inferioarã t I i , din tabelele de mai sus
pentru raza de 350 m. Ca urmare este raţionalã:
a.) practica de evitare a execuţiei lucrãrilor care slãbesc linia în perioada
cãlduroasã a anului fãrã refixarea tronsoanelor la o temperaturã ridicatã
peste limita superiarã a intervalului de fixare definitivã;
b.) folosirea stabilizatorului dinamic de cale în alcãtuirea sistemei de maşini
pentru execuţia lucrãrilor la cale (care slãbesc prisma cãii), astfel încât sã se
obţinã rezistenţe laterale ridicate imediat dupã terminarea lucrãrilor;
c.) fixarea definitivã a tronsoanelor la temperaturi de fixare situate în
jumãtatea superioarã a intervalului reglementat pentru fixarea definitivã
(cuprins între 17 şi 27 °C) ;
d.) respectarea proiectelor de suprastructurã a cãii şi de sudare a aparatelor de
cale aparţinând capetelor de staţii, elaborate de Institulul de profil, privind
alcãtuirea constructivã a cãii (tipul şinei, dimensiunile prismei cãii, poza
cãii etc), atât pentru liniile curente cât şi pentru incintele staţiilor.

V.3. O problemã deosebitã este reprezentatã de pericolul de şerpuire care apare

în zonele aparţinând capetelor de staţii având aparatele de cale sudate şi
încorporate în calea fãrã joante. În aceste cazuri existã curbele de legãturã cu
razã sub 350 m şi zone cu eforturi axiale mai mari decât cele din linia sudatã
obişnuitã, zone situate la vârful aparatelor de cale sudate.
De asemenea se dezvoltã eforturi axiale mai mari decât cele din linia
sudatã obişnuitã pe zonele de acces la podurile cu lungime mare (rampa de acces
de lângã aparatul de reazem mobil) la care nu existã aparate de compensare .
 În aceste situaţii, care nu sunt cuprinse în reglementãrile actuale de la
CFR, urmeazã a fi respectate prevederile din documentaţiile (proiectele)
elaborate de unitãţile de profil.

Bibliografie:
1. Radu, C : Traducere din limba franceză a lucrării “Îmbunataţirea cunoaşterii
eforturilor care apar la calea cu sine lungi sudate inclusiv la aparate de cale . Teoria
stabilităţii căii cu şine lungi sudate “ - Traducerea a fost verificată de Ing.Ungureanu C-
tin , ing.Ungureanu Valentin Vasile şi ing.Ciobanu C-tin . UTCB , biblioteca CFDP - 1999
2. Radu, C : Extras din lucrarea " Interacţiunea cale/ lucrările de artă.Recomandări
penru calcule " - fişa UIC 774-3 din septembrie 1998 (traducere din limba franceză
verificată de : ing.C.Ungureanu ; ing. V.V. Ungureanu şi ing .C. Ciobanu ).
3. Radu, C. Traducerea lucrării " Interacţiunea termică între şinele lungi sudate şi
podurile de cale ferată " ( traducere din limba franceză a articolului cu acelaşi titlu ,publicat
în revista " Rail International " de Ladislav Fryba , martie - 1985 ) Biblioteca CFDP
4. Şahunianţ G.M.: Calea ferată Editura ''TRANSPORT'', Moscova, 1966.
5.Esveld, C. : "IMPROVED KNOWLEDGE OF CWR TRACK'' .TU Delft.
6.Bromberg, E.M.; Stabilitatea căii fără joante(în limba rusă),Editura 'TRANSPORT'',
Moscova, 1966.
7. Anweisungen für das Herstellen luckenloser Gleise und Weichen, für das
Schweiβen und für die Ultraschallprüfungen im Oberbau.Deutsche Bundesbahn.Gültig vom
Januar 1986
8.Prud'home A. şi Janin,G. Stabilitatea liniilor cu şine lungi sudate.În Revue Generale
de Chemins de FermFramţa,88,februarie şi martie 1969.
9.ALIAS J. : Le Rail, Eyrolles, Paris,1987.
10. Instrucţia de norme şi toleranţe pentru construcţia şi întreţinerea căii + linii cu
ecartament normal, Nr 314 , Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor Departamentul
cailor ferate, Direcţia Linii şi Instalaţii
11. Instrucţia pentru alcătuirea, întreţinerea şi supravegherea căii fără joante, Nr.341,
Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor Departamentul cailor ferate, Direcţia Linii şi
Instalaţii
12. Alte reglementările în vigoare la CFR .