ISTORIA ROMEI ANTICE

I. Omul și spaţiul

 Imperiul roman a fost unul tri-continental: Europa, Asia şi Africa; dar la început...
 Triburile italice (de origine indo-europeană):
 Latinii – s-au aşezat pe cursul inferior al Tibrului, în Latium (sec.al X-lea î. Hr.),
 Sabinii – în centrul Italiei
 Samniţii,
 Umbrii,
 Veneţii etc.
 Etruscii – popor de origine incertă, s-au aşezat în Etruria înainte de anul 1000 î. Hr.. Au creat
prima civilizaţie importantă din peninsulă. Lupoaica este, la origine, un simbol etrusc, dar a fost
preluat de romani pentru a ilustra legenda privind întemeierea Romei.
 Grecii – aşezaţi în cursul marii migraţii în Grecia Magna.
 Roma va deveni cea mai puternică din cadrul confederaţiei oraşelor latine, pe care le va supune.
Până în sec. al III-lea î. Hr. (272 î.Hr.) a fost cucerită toată Italia (v. războaiele cu galii și grecii).
 Din anul 89 î. Hr. aliaţii din Italia (socii) au obţinut, în urma unui război, cetăţenia romană.
Diferenţa dintre numele de latin şi cel de roman a dispărut.

II. Întemeierea Romei. Regalitatea (753-509 î. Hr.)

 21 aprilie 753 î. Hr.: tradiţia spune că Romulus, după uciderea fratelui său Remus, a întemeiat,
între cele şapte coline, pe malul fluviului Tibru, o nouă cetate, Roma. Principalii autori care
vorbesc despre această legendă sunt Vergilius, Eneida şi Titus Livius, Ab urbe condita („ De la
fundarea Romei”)
 Cercetările arheologice au demonstrat că, pe la jumătatea secolului al VIII-lea î.Hr., au existat
urme de locuire în zona colinei Palatin, ceea ce arată că legenda despre întemeierea Romei are un
sâmbure de adevăr.
 Până în 509 î. Hr. au condus Roma şapte regi, dintre care ultimii trei de origine etruscă
 Romulus,
 Servius Tullius, a urbanizat cetatea (a construit primul zid de incintă al Romei) a
condiționat calitatea de cetăţean nu de origine, ci de venit.
 Tarquinus Superbus, a fost alungat, în urma unei răscoale a populaţiei, şi s-a
proclamat Republica.
 Instituţiile:
 Regele (Rex): avea atribuţii limitate (era judecător şi mare preot),
 Senatul (Senatus), alcătuit numai din patricieni (100 de membri), elabora legile,
confirma alegerea regelui şi-i controla activitatea,
 Adunarea poporului (Comitia curiata);
 Societatea:
 Patricienii (patres): singurii care puteau ocupa funcţii politice,
 Plebea (plebs): oamenii de rând (ţărani, meşteşugari şi negustori);

1
 III. Roma republicană (509-27 î. Hr.)

 Se impune un nou regim politic bazat pe “res publica” (treburile publice).

 Principalii beneficiari au fost patricienii (patres). Roma va cunoaşte, pentru următoarele două
secole şi jumătate, o dublă confruntare:
• plebea împotriva patriciatului (494 – 287 î. Hr.). Într-o primă fază au ales ca formă de luptă
secesiunea pe colina Aventin (494 - 493 î. Hr.) şi au obţinut dreptul de a avea doi tribuni
(apoi 5, în final numărul lor ajungând la 10) care să le apere interesele în Senat, apoi, prin
„Legea celor 12 table” (451 î. Hr.), drepturi egale cu ale patriciatului:
- interdicţia căsătoriilor dintre patricieni şi plebei este anulată,
- unul dintre consuli va fi desemnat de plebe,
- plebeii bogaţi împreună cu patricienii vor forma noua nobilime (nobilitas)
• lupta pentru supremaţie în Italia;
 Esenţa acestei forme de guvernare a fost exprimată prin expresia „Senatul şi poporul roman”
(Senatus populusque romanus)
 Statul funcţionează datorită colaborării dintre Senat, magistraturi şi Comiţii (adunările
poporului).
1. Senatul (principala instituţie politică): era format din conducătorii clanurilor: patricieni (patres) şi
foşti consuli (consulares). Rolul acestuia era de:
 a-i sfătui pe magistraţi,
 de a administra finanţele statului,
 de a conduce politica externă,
 de a autoriza deciziile populare (ale Adunărilor poporului);

2. Magistraturile (succedate într-o ordine bine stabilită: cursus honorum – „scara onorurilor”).

 După caracterul lor sunt:

• Ordinare:
- Consulatul,
- Pretura,
- Cenzura,
- Edilitatea,
- Qvestura
• Populare:
- Tribunatul
• Extraordinare:
- Dictatura
 După durata lor:
• Anuale:
- Consulatul,
- Pretura,
- Edilitatea,
- Qvestura.
• Cu o durată bine definită:
- Cenzura (18 luni),
- Dictatura (6 luni),

Funcţionarea magistraturilor au la bază două principii:

 Anualitatea (mai puţin excepţiile);
 Colegialitatea, cel puţin doi (în afară de dictator);

2
 Consulatul: doi membri (propuşi anual de către Senat) care îşi începeau activitatea la începutul
fiecărui an calendaristic (1 martie apoi 1 ianuarie, din sec. II î. Hr.). Aveau rolul de:
 a convoca adunările;
 a lua auspiciile;
 a conduce în politica internă şi externă;
 iniţiativă legislativă;
 conducători supremi ai armatei.
 Pretura: doi pretori cu atribuţii judiciare;
 Cenzura: doi cenzori care alcătuiesc listele pentru Senat, pe baza censului, fac
recensământul populaţiei şi stabilesc regimul fiscal;
 Qvestura: mai mulţi qvestori (20) cu atribuţii financiare;
 Edilii: se ocupau de problemele cotidiene ale cetăţii;
 Dictatura: în caz de mare primejdie pentru Roma unul dintre consuli era investit, pe o perioadă
de 6 luni cu puteri nelimitate. Toate celelalte magistraturi, cu excepţia tribunului plebei, erau
suspendate
 Tribunatul plebei: era alcătuit, iniţial, din doi magistraţi:
 aveau funcţia de a-i proteja pe cetăţeni (îndeosebi plebea) de acţiunile arbitrare ale
celorlalte instituţii de conducere;
 aveau drept de veto faţă de orice măsură a unui magistrat sau a Senatului;
 persoanele lor erau sacrosante.

3. Adunările poporului (comitia):

 Comitia curiata: au un rol minor:
 adopţiuni,
 testamente,
 probleme religioase;
 Comitia centuriata: se desfăşura pe Câmpul lui Marte şi
 hotărau în problemele războiului şi păcii;
 alegea consulii, pretorii şi cenzorii;
 Comitia tributa:
 alegeau tribunii plebei, edilii şi qvestorii,
 luau hotărâri obligatorii pentru plebe.

IV. Transformarea Romei într-un imperiu mediteranean

 Sec. V-III î.Hr. – Roma cucereşte Italia (luptele cu galii, latinii, etruscii, samniţii şi grecii):
până în secolul I. î. Hr. a fost organizată ca o federaţie de cetăţi care îşi păstrau autonomia
internă, dar se obligau să respecte autoritatea Romei. Roma s-a transformat într-o putere
mediteraneană, drept pentru care a intrat în conflict cu Cartagina, cea mai mare putere maritimă şi
comercială a vremii;
 264-146 î. Hr. – războaiele punice (cu Cartagina pentru controlul Mării Mediterane);
 168 î. Hr. – cucerirea Macedoniei;
 146 î. Hr. – cucerirea Greciei (devenită provincia Ahaia);
 63 î. Hr. – Roma anexează în întregime Asia Mică şi Siria, în urma războaielor cu Mitridate,
regele Pontului;
 Hispannia a fost moştenită de la cartaginezi, iar Gallia va fi cucerită de Caesar.
 30 î. Hr. – Egiptul devine provincie romană.

3
  Roma îşi va asigura dominaţia asupra întregului bazin al Mării Mediterane care va deveni un
„lac roman”, numită de romani Mare Nostrum. Așa apare influenţa elenismului asupra
civilizației romane, ceea ce a dus la dispariţia celebrei virtuţi romane (virtus romana).

V. Consecinţele cuceririlor teritoriale. Criza Republicii.

 Pe plan social, se adânceşte conflictul dintre bogaţi şi săraci. Alături de patricieni şi plebei
apare o categorie intermediară: cavalerii (noii îmbogăţiţi). Societatea romană se va împărţi în
senatori, cavaleri şi plebei, alături de care vor exista o mare masă de sclavi. Au loc o serie de
răscoale ale sclavilor (v. răscoala lui Spartacus, 73-71 î.Hr.) şi tentativa mai multor persoane
politice de a împărţi pământ persoanelor sărace din ager publicus („ogorul public”, teritoriile
cucerite trecute în proprietatea statului).

 Pe plan politic, populaţia s-a împărţit în două partide: (optimates) optimaţii (senatorii) şi
(populares) popularii (plebea şi cavalerii). Acestea vor transforma lupta de idei în războaie civile;

 Pe plan militar, generalii au dreptul de a-şi înzestra militarii, drept consecinţă se formează
armatele de mercenari care vor duce la apariţia războaielor civile.

 Singura soluţie pentru ieşirea din criză era reforma instituţională care va duce, inevitabil, la
schimbarea sistemului politic.

 Încercări de reformă :
• Tiberius Gracchus, tribun al poporului în anul 133 î.Hr. Iniţiază o lege care viza
refacerea proprietăţii statului şi împărţirea acesteia oamenilor săraci. Este asasinat de
opozanţii lui după terminarea stagiului;

• Caius Gracchus, tribun al poporului în anul 123 şi 122 î.Hr.:

- pune în vânzare grâu la preţ redus;
- acordă drept de judecată cavalerilor alături de senatori;
- propune acordarea cetăţeniei romane populaţiei libere din Italia (socii);
- vrea să creeze o colonie pe teritoriul Cartaginei ai cărei locuitori să aibă drept de
cetăţenie romană. Este şi el asasinat după terminarea stagiului.

• Caius Marius: face o reformă militară în anul 107 î. Hr. care va transforma vechile legiuni
romane într-o armată permanentă, de profesie. Generalii își vor putea remunera soldații.
Consecinţe: apariţia armatelor personale şi declanşarea războaielor civile.

 Efectele crizei:
 Consulatele repetate ale lui Marius;
 Dictatura pe viaţă a lui Sylla şi Caesar;
 Războaiele civile dintre Sylla şi Marius, Caesar şi Pompeius, Octavianus şi Antonius.
 Triumviratele: colegii formate din trei bărbaţi care-şi împart puterea în Imperiul Roman:
1. Caesar – Pompeius – Crassus;
2. Octavianus – Antonius – Lepidus.

 Caesar (asasinat pe 15 martie 44 î. Hr. – ”Idele lui Martie”) şi Octavianus vor transforma
Republica romană într-o noua formă monarhică: Principatul (27 î Hr.).

4
 VI. Principatul

1. Funcțiile împăratului (pârghiile puterii imperiale):

 Tribunicia potestas (puterea tribuniciară): era exercitată prin intermediul

magistraturii de Tribun al plebei.

 Imperium maius –deţinerea comenzii militare excepţionale în calitate de imperator

 Consulatul – împăratul deţine puterea politică în calitate de consul.

 Cenzura – alcătuieşte listele pentru intrarea în Senat (pe baza censului) în calitate de
cenzor.

 Pontifex Maximus (Mare Preot) – conducătorul întregii vieţi religioase a imperiului.

Augustus o va deţine din anul 12 î.H..

2. Titlurile purtate de împărat (care-i consfinţeau autoritatea):

 Augustus (din anul 27 î.H.) mărit, sacru. Ulterior se va numi Imperator Caesar Augustus,

 Princeps senatus – primul dintre senatori, preşedintele Senatului.

 Pater Patriae (din anul 2 î.H.) - părinte al patriei.

 Este menţinut Senatul (limitat la 600 membri), ca organ

legislativ şi judecătoresc suprem, al cărui princeps avea dreptul să-l convoace şi să-i prezideze
şedinţele, să conducă politica externă, să declare război şi să încheie pace.
 Principatul era o „monarhie sub o umbrelă republicană”,
adică sunt păstrate instituţiile republicane dar sunt golite de conţinut sau deţinute de împărat.

 Prin practica adopţiilor, Principatul va cunoaşte patru

dinastii:
 Iulia – Claudia:
• Tiberius;
• Caligula;
• Nero
 Flaviilor:
• Vespasianus;
• Domitianus.
 Antoninilor:
• Traianus;
• Hadrianus;
• Marcus Aurelius
 Severilor:
• Septimius Severus;
• Sever Alexander.

5
VII. Criza secolului al III-lea (235-284 d.Hr.)

Este o triplă criză:

1) Politică: conflicte violente între mai mulţi împăraţi proclamaţi de armată, având domnii
efemere şi lipsite de autoritate (anarhia militară);
2) Militară: comandanţii militari acaparau puterea cu ajutorul soldaţilor care s-au transformat în
mercenari;
3) Economico-socială: decăderea economiei şi adâncirea diferențierilor sociale.

VIII. Dominatul (284-476 d.Hr.)

 Iniţiator: Diocletianus (284-305);

 Pune capăt crizei prin transformarea sistemului politic;
 Se proclamă Dominus et deus „stăpân absolut şi zeu”;
 Recurge la ceremonialul de tip oriental ceea ce va duce la dispariţia ultimelor aparenţe
republicane;
 Monarhia devine de drept divin;
 Instituie tetrarhia („guvernarea în patru”): doi auguşti (împăraţi de rang superior) şi
doi caesari (împăraţi de rang inferior). Diocletian păstrându-şi conducerea supremă;
 Administrativ, imperiul a fost împărţit în 101 de provincii şi 12 dioceze;
 Reorganizează armata;
 Reorganizează finanţele;
 Stopează inflaţia.
 Constantin cel Mare (306-337):
 Inaugurează noua capitală a imperiului la Constantinopol (330), deplasându-se astfel
centrul de greutate în răsăritul imperiului;
 Legalizează creştinismul (Edictul de la Mediolanum - 313);
 Prezidează primul conciliu (sinod) ecumenic de la Niceea care stabileşte ortodoxia
(dreapta credinţă -325)
 Teodosius I (379 - 395):
 Face din creştinism religia oficială a Imperiului roman (391);
 Împarte imperiul, definitiv, între fiii săi Arcadius şi Honorius, în Imperiul Roman de
Apus şi Imperiul Roman de Răsărit (395)

 Sub loviturile popoarelor migratoare, în anul 476, Imperiul Roman de Apus este desfiinţat,
ultimul împărat roman, Romulus Augustulus (un copil de 13 ani), este detronat de barbarul
Odoacru care se proclamă rege al Italiei şi trimite însemnele imperiale împăratului Zenon de
la Constantinopol.