Sunteți pe pagina 1din 2

Laborator

TACTICA AUDIERII ÎNVINUITULUI

Fabula
În data de 17.10.2019, în perioada între orele 12.00 și 13.00, persoane în curs de identificare,
deschizând ușa de la intrare prin alegere de chei, au pătruns în apartamentul nr. 1 din bd.
Traian, 22/1 mun. Chișinău, care aparține familiei Danilescu, de unde au sustras pe ascuns
bani și bunuri materiale în valoare totală de peste 350 000 lei.
Pe caz, a fost începută urmărirea penală în cauza nr. 2019428232, în temeiul bănuielii
rezonabile de comitere a infracțiunii, prevăzută la art. 186 alin. (5) Cod penal.
Urmărirea penală este efectuată de către Secția urmărire penală din cadrul IP Botanica al DP
mun. Chișinău, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Botanica.
La data de 07.11.2019, în calitate de bănuit de comiterea infracțiunii, a fost recunoscut, prin
ordonanța ofițerului de urmărire penală, cet. Bogdan Ion, născut la 01.01.1997, originar din
or. Căușeni.
Fiind audiat, bănuitul vina nu a recunoscut-o și a refuzat să facă alte declarații.

Poziția inițială a învinuitului


1. La data comiterii furtului, mă aflam la mine la domiciliu, pentru că mi-am fracturat
piciorul cu o zi înainte, fusesem la spitalul de urgență și mi-a fost aplicat ghips.
2. Nu am fost niciodată în apartamentul de unde au fost sustrase bunurile.
3. Sunt student în anul 4 la facultatea de istorie UPS ”Ion Creangă”. Nu sunt angajat la
muncă, mă întrețin din remitențele mamei sale, care de mai mulți ani se află la muncă în
Italia.
4. Nu am comis niciodată infracțiuni.
5. Nu știu cine putea să comită această infracțiune.

Materialele cauzei, de care dispune procurorul


1. Procesul-verbal de audiere a martorului Vasiliu, care a declarat că în seara zilei în care a
fost săvârșită infracțiunea, învinuitul a venit la el acasă și i-a propus spre cumpărare o brățară
din aur, care avea incrustată pe partea dorsală inscripția ”Gott mit uns”. Vasiliu a procurat
brățara la prețul de 500 euro, învinuitul comunicându-i că a găsit-o în timpul săpăturilor de pe
malul r. Nistru, în apropierea s. Șerpeni, r-l Anenii Noi, unde în anul 1944 au avut loc lupte
crâncene între Armata Roșie și unitățile Wehrmachtului. Învinuitul nu părea accidentat,
dimpotrivă, i-a spus că intenționa să joace a doua zi fotbal pentru echipa facultății de istorie.
2. Procesul-verbal de ridicare a brățării de la martorul Vasiliu.
3. Procesul-verbal de audiere a părții vătămate care a declarat că din domiciliul său, printre
alte bunuri, a fost sustrasă o brățară din aur, pe care bunicul său a adus-o, în calitate de trofeu,
din Germania, în anul 1945. Această brățară i-a revenit prin moștenire și constituie o relicvă
de familie.
4. Procesul-verbal de prezentare spre recunoaștere părții vătămate a brățării din aur ridicate
de la martorul Vasiliu, partea vătămată indicând categoric că anume aceasta e brățara
sustrasă.
5. Procesul-verbal de audiere a martorului Golubciuc, care a declarat că în seara zilei în care a
fost comisă infracțiunea, învinuitul l-a invitat la restaurantul ”Tbilisi”, unde au consumat
băuturi și mâncare, învinuitul achitând nota de plată în sumă de circa 5 000 lei. La întrebarea
lui Golubciuc, de unde avea învinuitul bani, acesta i-a spus că în acea zi cineva i-a restituit o
datorie.
6. Certificatul eliberat de IMSP ”Spitalul Clinic de Urgență”, potrivit cu care persoane cu
numele și prenumele învinuitului nu s-au adresat niciodată după ajutor medical.
7. Raportul de expertiză dactiloscopică, potrivit cu care o urmă papilară, găsită pe sticla de
bere de pe masa din bucătăria apartamentului de unde a fost comis furtul îi aparține
învinuitului (degetul mare al mâinii stângi).
De asemenea, potrivit aceluiași raport, amprenta identificată este similară cu cea
depistată la data de 02.01.2013, de pe ușa safeului în incinta primăriei s. Chircăiești r-l
Căușeni, de unde au fost sustrase mijloace bănești în sumă de 250 000 lei, făptuitorul
infracțiunii nefiind identificat.

S-ar putea să vă placă și