Sunteți pe pagina 1din 2

Un negustor, umblând prin mai multe sate şi oraşe, ca să cumpere grâu, păpuşoi şi altele, într-o zi

ajunse la un pod şi când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Păcală.
Negustorul, voind să afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul şi-l întrebă:

        - De unde eşti, măi creştine?

        - Ia din sat de la noi, răspunse Păcală.

        - Din care sat de la voi?

        - Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, arătând negustorului cu mâna spre un deal.

        - Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l ştiu.

        - Ei! cum să nu-l ştii; e satul nostru, şi eu de acolo vin.

        - Nu aşa, măi prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui moşie este şi cum îi botezat?

        - Doamne! da’ nu ştii că moşiile sunt boiereşti şi asta-i a cuconului nostru, ce şede la
Bucureşti? Iar satu-l botează popa într-o căldăruşă cu apă, cum îi scrie lui în cărţi.

        Negustorul, privindu-l lung, zise în sine: Mă! aista-i chiar Păcală.

        - Dar cum te cheamă pe tine?

        - Iaca! ce mă întreabă. Mă cheamă ca pe oricare: vină-ncoace, ori vin-aici!

        Negustorul începu a-şi face cruce ca de naiba şi iar îl întrebă:

        - Dar cu chemarea împreună cum te mai strigă?

        - Iaca aşa: vino! u! mă! răspunse Păcală.

        Negustorul începu atunci a râde şi zise: ce prost! Apoi îl mai întrebă:

        - Dar ce bucate se fac acolo la voi?

        - Mai mult terciu cu mămăligă mâncăm, zise Păcală.

        - Înţelege-mă, prostule! Nu te întreb de bucate ferte.

        - D-apoi de care bucate mă-ntrebi?

        - Te-ntreb dacă s-au făcut la voi grâu, orz şi altele.

        - Da, s-au făcut până la brâu, răspunse Păcală.

S-ar putea să vă placă și

  • Spaima
    Spaima
    Document2 pagini
    Spaima
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • De Petre Ispirescu: Cele Douăsprezece Fete de Împărat Şi Palatul Cel Fermecat
    De Petre Ispirescu: Cele Douăsprezece Fete de Împărat Şi Palatul Cel Fermecat
    Document2 pagini
    De Petre Ispirescu: Cele Douăsprezece Fete de Împărat Şi Palatul Cel Fermecat
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Gastele
    Gastele
    Document2 pagini
    Gastele
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Socul
    Socul
    Document2 pagini
    Socul
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Trei Imparati
    Trei Imparati
    Document2 pagini
    Trei Imparati
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Ploaia
    Ploaia
    Document1 pagină
    Ploaia
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Baiatul
    Baiatul
    Document2 pagini
    Baiatul
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Mos Ion
    Mos Ion
    Document2 pagini
    Mos Ion
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Regina Albinelor
    Regina Albinelor
    Document2 pagini
    Regina Albinelor
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Ratusca
    Ratusca
    Document2 pagini
    Ratusca
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Departe
    Departe
    Document2 pagini
    Departe
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Imparatul
    Imparatul
    Document2 pagini
    Imparatul
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Nichifor
    Nichifor
    Document2 pagini
    Nichifor
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Rodii
    Rodii
    Document2 pagini
    Rodii
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • De Hans Christian Andersen: Fata Din Soc
    De Hans Christian Andersen: Fata Din Soc
    Document2 pagini
    De Hans Christian Andersen: Fata Din Soc
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Prichindel
    Prichindel
    Document2 pagini
    Prichindel
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Popa
    Popa
    Document2 pagini
    Popa
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Gasca
    Gasca
    Document2 pagini
    Gasca
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Frumoasa
    Frumoasa
    Document2 pagini
    Frumoasa
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Stan
    Stan
    Document2 pagini
    Stan
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Soacra
    Soacra
    Document2 pagini
    Soacra
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Cinci
    Cinci
    Document2 pagini
    Cinci
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Harap
    Harap
    Document2 pagini
    Harap
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Vantul
    Vantul
    Document1 pagină
    Vantul
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări
  • Fantana Fermecata
    Fantana Fermecata
    Document1 pagină
    Fantana Fermecata
    Irina Ciornei
    Încă nu există evaluări