Sunteți pe pagina 1din 25

Louis Pasteur

„Cu cât studiez mai


mult natura, cu atât
sunt mai uimit de
lucrarea Creatorului.”
Emanuel Kant

„Cerul înstelat în ordinea


lui și glasul tainic din
conștiința mea, mă fac să
spun că există Dumnezeu.”
Thales din Milet

„Mai vechi decât orice este


Dumnezeu, fiindcă nu este născut;
mai frumos decât lumea, fiindcă
este opera Lui; mai repede decât
gândul, fiindcă străbate universul;
mai înţelept decât timpul, fiindcă
descoperă toate. Dumnezeu este
ființă fără de început
și fără de sfârșit.”
Voltaire

„Universul mă încurcă şi nu pot


gândi măcar că poate exista ceasul
fără un Ceasornicar.”
C. S. Lewis

„Cred în Dumnezeu așa cum cred în


răsăritul soarelui, nu pentru că Îl văd,
ci pentru că simt tot ce atinge.”
Aristotel

„Dumnezeu Care nu poate


fi văzut de muritori, Se
vădește în lucrurile Sale.”
Boyle

„Adevăratul cercetător al
naturii nu poate pătrunde
în cunoașterea tainelor
creației fără a nu vedea
degetul lui Dumnezeu.”
Henry Fabre

„Dacă cred în Dumnezeu?


Eu nu cred în El, eu Îl văd.”
Camille Flammarion

„Dumnezeu este în natură forţa vie


şi personală, cauza mişcărilor
atomice, legea fenomenelor,
rânduitorul armoniei, tăria şi
susţinătorul lumii.”
Camille Flammarion

„Natura lui Dumnezeu


este necunoscută: lumina,
căldura, electricitatea,
magnetismul, atracţiunea,
afinitatea, viaţa vegetală,
instinctul, inteligenţa,
toate îşi au obârşia în
Dumnezeu.”
Cicero

„Înaintea morții,
necredinciosul devine
credincios.”
Horațiu

„Nu mor de tot, adică


voi trăi după moarte.”
Platon

„Cetățeanul care nu cunoaște pe Dumnezeu


este ciuma societății. Religia este
firmamentul statului.”
Newton

„Ateismul nu are sens. Când mă uit la sistemul


solar, văd pământul aflat la distanță potrivită
de soare pentru a primi cantitatea
corespunzătoare de căldură și lumină. Așa ceva
nu s-a produs din întâmplare.”
Newton

„ Acest minunat
aranjament al soarelui,
planetelor și cometelor, nu
poate fi decât opera unei
Ființe atotputernice și
inteligente. Această Ființă
infinită guvernează totul.”
Blaise Pascal

„Nemurirea sufletului este o


chestiune atât de importantă și
ne privește atât de aproape.”
Benedict Spinoza

„Cea mai înaltă


mulțumire a sufletului
nostru este în a
recunoaște pe
Dumnezeu.”
La Bruyere

„Eu simt că un Dumnezeu


există și nu pot înțelege deloc
că s-ar putea să nu existe.
Sunt însă unii care se
depărtează de credință;
aceasta dovedește că în lume
sunt și monștri.”
Lavoisier

„Odată cu lumina, Dumnezeu


revarsă asupra pământului și
principiul vieții, simțirii și cugetării.”
Wilson

„Eu plâng pe
oamenii care nu
citesc zilnic Biblia.”
Henrich Ibsen

„Nu pun preț pe acea


moralitate care nu-și are
rădăcina în religie.”
Denis Divorat

„Cel mai bun liman


unde se poate odihni
omul este religia.”
Guizot

„Cred în Dumnezeu și ador să încerc a-L


înțelege. Îl văd pretutindeni de față și activ;
nu numai în cârmuirea veșnică a vieții și în
viața lăuntrică a sufletului omenesc, ci și în
istoria popoarelor și a omenirii.”
Silvio Pellico

„Biblia mă învață să iubesc pe


Dumnezeu și pe oameni, să doresc
domnia dreptății, să mă scârbesc de
răutăți și să iubesc pe dușmani.”

S-ar putea să vă placă și