MD-2004, CHIŞINĂU, BD.

ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT, 168,

TEL: 022 23-78-61 | FAX: 022 23-54-41, www.utm.md
FACULTATEA ELECTRONICĂ ȘI TELECOMUNICAȚII

Departamentul TSE
Învățămînt cu frecvența redusă, ciclul IV Licența
Programul de studiu Electronica Aplicată

Unitatea de curs : Economia ramurii. Marketing

Tema: ” Mijloace fixe si mijloacele de

circulatie”

A efectuat
studentul gr. E-181 FR
D.Petic

A verificat conf.unif.dr
M. Grițco
 Mijloacele fixe: esența economică, componența și structura :

Desfășurarea activității unei întreprinderi de producere cere, printre altele, existența

unor instrumente sau mijloace de muncă, cunoscute sub denumirea de mijloace
fixe, active fixe, capital fix sau fonduri fixe. În funcție de rolul deținut în activitatea
întreprinderii, întregul capital disponibil este divizat în mijloace fixe și mijloace
circulante. În cadrul întreprinderilor de producere cea mai mare pondere o dețin
mijloacele fixe, cantitatea, calitatea și structura cărora depinde de specificul
activității pe care o desfășoară.
Mijloacele fixe reprezintă bunurile întreprinderii care participă la activitatea de
producere de mai multe ori, într-o perioadă mai îndelungată de timp, nu-și schimbă
forma sa inițialănaturală și își transferă treptat valoarea sa inițială în costul
producției fabricate. Conform Standardelor Naționale de Contabilitate „Imobilizări
necorporale și corporale”, mijloacele fixe sunt definite în felul următor:
„imobilizări corporale transmise în exploatare, valoarea unitară a cărora depășește
plafonul valoric prevăzut de legislația fiscală sau pragul de semnificație stabilit de
entitate în politicile contabile”.
În funcție de componența naturală și destinația în activitatea întreprinderii,
mijloacele fixe sunt grupate în felul următor:
_ clădiri;
_ construcții speciale; mașini, utilaje și instalații de transmisie;
_ mijloace de transport;
_ instrumente și inventar;
_ costuri ulterioare aferente obiectelor neînregistrate în bilanț;
_ mijloace fixe primite în leasing financiar;
_ mijloace fixe primite în gestiune economică;
_ alte mijloace fixe.
După atribuția sa la procesul de producție, mijloacele fixe pot fi clasificate în felul
următor:
_ mijloace fixe productive – sunt mijloacele care participă nemijlocit la procesul
de producție sau creează condiții favorabile pentru desfășurarea acestora;
_ mijloace fixe neproductive – nu au legătură directă cu procesul de producție și
reprezintă ansamblul obiectelor de menire social-culturală care se află la bilanțul
întreprinderii și sunt destinate pentru satisfacerea necesităților sociale ale
lucrătorilor organizației (cantină, grădiniță, sală sportivă, terenuri sportive, spital
etc.).
După importanța sa pentru procesul de producție, mijloacele fixe productive la
rândul lor se divizează astfel:
_ mijloace fixe productive active – sunt mijloacele care participă nemijlocit la
procesul de producție;
_ mijloace fixe productive pasive – sunt mijloacele care nu participă nemijlocit la
procesul de producție, dar creează condiții favorabile pentru desfășurarea acestuia.
De regulă, pentru desfășurarea unei activități eficiente cea mai mare pondere în
structura mijloacelor fixe, a unei întreprinderi de producere, trebuie să o dețină
mijloacele fixe productive active. Pentru întreprinderile din domeniul industriei
prelucrătoare, cum ar fi industria alimentară, fabricarea băuturilor mijloacele fixe
dețin un rol foarte important, revenindu-le principala pondere în structura
imobilizărilor corporale.
Conform Standardelor Naționale de Contabilitate, imobilizările corporale
reprezintă imobilizări sub formă de mijloace fixe, terenuri, imobilizări corporale în
curs de execuție și resurse minerale.
Evidența mijloacelor fixe a unei întreprinderi de producere poate fi efectuată în
unități fizice (numărul liniilor, numărul motoarelor etc.) și în unități valorice
(valoarea bănească a mijloacelor fixe existente).
Pe parcursul utilizării mijloacelor fixe valoarea acestora se modifică. Iată de ce
apare necesitatea utilizării diferitor metode de evaluare a mijloacelor fixe care ar
estima valoarea mijlocului fix respectiv în dependență de situație.
Deosebim următoarele metode de evaluare a mijloacelor fixe în cadrul
întreprinderilor:

 Valoarea inițială (MFvi) – reprezintă valoarea de intrare a mijlocului fix și

include prețul de procurare (PMF) și ansamblul cheltuielilor de transportare (Cht) și
montare (Chm) a acestuia:
MFvi = PMF + Cht + Chm;

 Valoarea de bilanț (MFvb) – reprezintă diferența dintre valoarea inițială (MFvi) a

mijlocului fix și suma amortizării acumulate (Aac) pe parcursul utilizării acestuia:
MFvb = MFvi − Aac;
 Valoarea de recuperare (rămasă) – reprezintă valoarea de piață a mijlocului fix
pe care întreprinderea o poate obține după expirarea termenului de exploatare în
perioada respectivă.
Pe parcursul perioadei de gestiune (un an) valoarea mijloacelor fixe de care dispune
întreprinderea poate să se modifice pe măsura introducerii mijloacelor fixe noi sau
pe măsura scoaterii din funcțiune a unor mijloace fixe.
Mijloacele fixe în procesul funcționării lor se uzează, pierzându-și treptat valoarea.
Valoarea fondurilor fixe este treptat transferată în costul producției fabricate. Chiar
și fondurile fixe care nu se exploatează sunt supuse uzurii, pierzând treptat o parte
din valoarea lor inițială.
Se deosebesc două tipuri de uzură:
_ uzura fizică – reprezintă pierderea capacităților, proprietăților și calităților
mijloacelor fixe în urma funcționării, exploatării lor;
_ uzura morală – reprezintă devalorizarea mijloacelor fixe în timp, datorită
dezvoltării progresului tehnico-științific.
Toate întreprinderile, indiferent de forma de proprietate și de domeniul de
activitate, determină lunar amortizarea mijloacelor fixe și o introduc în costul
producției fabricate sau serviciilor prestate.
Sunt cunoscute diverse metode pentru determinarea amortizării mijloacelor fixe,
însă în Republica Moldova conform SNC “Imobilizări necorporale și corporale”, la
calcularea amortizării pot fi aplicate următoarele metode:
1. Metoda liniară;
2. Metoda unităților de producție;
3. Metoda de diminuare a soldului.
Metoda liniară prevede repartizarea uniformă a valorii amortizabile pe parcursul
duratei de exploatare a mijlocului fix. Suma amortizării pentru fiecare perioadă de
gestiune se calculează ca raportul dintre valoarea amortizabilă a mijlocului fix și
numărul perioadelor în cadrul duratei de exploatare a mijlocului fix.
Metoda unităților de producție prevede calcularea amortizării ca produsul mărimii
amortizării pe unitate de produs și a volumului de produse fabricate în perioada de
gestiune. Mărimea amortizării pe unitate de produs se calculează ca raportul dintre
valoarea amortizabilă și numărul de unități de produse.
Căile de utilizare eficientă a mijloacelor fixe evidențiază relația dintre rezultatele
obținute în urma exploatării acestora și cheltuielile efectuate de agentul economic
în acest scop.
În acest sens se cer a fi îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
_ rezultatele obținute să satisfacă nevoile sociale reale;
_ rezultatele înregistrate să asigure obținerea unui anumit profit;
_ menținerea unui echilibru viabil pentru întreprindere pe termen lung.
MF P f m = MF Pm MF e = MF
Căile de utilizare eficientă a mijloacelor fixe pot fi efectuate în următoarele direcții:
Utilizarea extensivă care presupune prelungirea duratei de funcționare a mijloacelor
fixe cu efecte asupra sporirii volumului de producție. Căile de utilizare extensivă
care dau rezultate la nivelul întreprinderii sunt:
 creșterea numărului de schimburi la folosirea mijlocului fix;
 reducerea caracterului sezonier al activității unor agenți economici;
 reducerea staționărilor pentru reparații și a opririlor accidentale (neprogramate);
 asigurarea unei structuri corespunzătoare a mijloacelor fixe;
 folosirea în totalmente a mijloacelor fixe din dotare; asigurarea forței de muncă
la volumul și în structura necesare funcționarii utilajelor, instalațiilor etc.;
 îmbunătățirea organizării producției și a muncii;
 folosirea unor metode moderne ale managementului producției. Utilizarea
intensivă înseamnă mărirea volumului de producție și/sau servicii în aceeași unitate
de timp, pe baza aportului rezultat din exploatarea acelorași capacități de producție,
dar utilizate la parametrii proiectați.

Căile de utilizare intensivă au rolul de a stimula creșterea și consolidarea

performanțelor unei întreprinderi în valorificarea superioară a potențialului tehnico-
economic prin următoarele:
 creșterea vitezelor de prelucrare la limitele admise;
 buna întreținere și reparare a mijloacelor fixe;
 folosirea unui echipament corespunzător;
 îmbunătățirea calității materiilor prime prelucrate;
 reducerea timpului de mers inutil, în gol;
 reducerea opririlor mici;
 introducerea progresului tehnic;
 realizarea unei structuri optime a producției, pentru a încărca mai bine utilajele
etc.

Mijloacele circulante: esența economică, componența și structura .

Pentru a iniția o activitate economică, orice întreprindere are nevoie nu numai de
mijloace fixe, ci și de mijloace circulante. Mijloacele circulante reprezintă resursele
financiare ale firmei investite în obiectele de muncă cu ajutorul cărora se
efectuează circuitul economic.
Mijloacele circulante numite și active circulante sau capital circulant se divizează
în două grupe:
_ mijloace circulante de producție;
_mijloace de circulație.
Mijloacele circulante de producție reprezintă obiectele muncii care participă la un
singur ciclu de producție, consumânduse la prima utilizare și transformându-și
complet valoarea sa în costul producției fabricate.

Mijloacele circulante de producție deservesc sfera de producție și includ:

_materia primă;
_materialele auxiliare;
_semifabricatele;
_combustibilul și carburanții;
_ ambalajele;
_ piesele pentru reparații etc.
Mijloacele de circulație reprezintă a doua parte a mijloacelor circulante, și anume,
producția finită, banii lichizi, banii în conturile bancare și de decontare ale
întreprinderii.
Pe parcursul circuitului economic mijloacele circulante capătă diferite forme,
parcurgând următoarele faze:
1. Aprovizionarea cu materii prime, materiale, combustibil etc. necesare pentru
desfășurarea procesului de producție;
2. Utilizarea treptată a materiilor prime, materialelor etc. procurate și acumulate în
prima fază pe baza cărora se produc produsele finite.
3. Depozitarea producției finite destinate pentru comercializare.
4. Comercializarea producției finite și acumularea mijloacelor circulante bănești
pentru continuarea circuitului economic.

Sursele de finanțare a mijloacelor circulante

Pentru funcționarea normală o întreprindere trebuie să-și finanțeze nu numai
mijloacele fixe, dar și mijloacele circulante. Organizația are nevoie de un stoc
minim de materii prime, de producție în curs de execuție și de produse finite.
Nivelul acestor categorii de stocuri trebuie să fie în funcție de durata unui ciclu de
aprovizionare, producție și stocaj al produselor finite.
Din punct de vedere al surselor financiare de formare sau de acoperire cu fonduri,
mijloacele circulante pot fi finanțate:
 din surse proprii și alăturate lor;
 din surse împrumutate.
Indiferent de forma de proprietate a întreprinderii, drept sursă proprie pentru
finanțarea surplusului de mijloace circulante servește profitul net rămas la
dispoziția întreprinderii.
La fel, pentru a nu atrage surse suplimentare de finanțare a mijloacelor circulante,
unele întreprinderi planifică și realizează cu succes măsuri de accelerare a vitezei
de rotație a mijloacelor circulante sau de reducere a duratei medii a unei rotații.

Când sursele proprii și cele alăturate lor, precum și măsurile de utilizare eficientă a
mijloacelor circulante sunt insuficiente pentru finanțarea surplusului de mijloace
circulante necesare dezvoltării activității întreprinderii în ritmurile și volumul
planificat, se utilizează sursele împrumutate – creditele bancare pe termen scurt.
Sursele împrumutate se consideră acceptabile și normale pentru finanțarea
surplusului de mijloace circulante pentru orice întreprindere care desfășoară o
activitate economică în creștere.
Formarea mijloacelor circulante
Determinarea corectă a necesității de mijloace circulante este importantă în
asigurarea activității economice eficiente a întreprinderii.
Volumul insuficient de mijloace circulante nu poate asigura procesul de producție
cu resurse materiale necesare și, în− cele din urmă, duce la suspendarea lui.
Volumele exagerate de mijloace circulante nu asigură folosirea lor eficientă.
O condiție necesară pentru folosirea rațională a mijloacelor circulante este
normarea lor. Odată cu organizarea și inițierea activității economice, fiecare
întreprindere determină și formează volumul necesar de mijloace circulante ca
normativ în funcție de volumul producției planificat pentru fabricare. Mijloacele
circulante pot fi normate și nenormate. Majoritatea mijloacelor circulante pot fi
normate. Nenormate sunt numai mijloacele bănești în conturi bancare, în numerar
și creanțele firmei. Volumul normat al mijloacelor circulante este valoarea minimă
a mijloacelor bănești, exprimate în diferite forme de mijloace circulante, dar optimă
pentru asigurarea desfășurării procesului de producție.
Cea mai simplă metodă constă în elaborarea și utilizarea normelor agregate ale
necesității de mijloace circulante la o unitate de producție. Pe baza informației
statistice se stabilește norma efectivă de mijloace circulante ce-au revenit la o
unitate de producție în anul precedent în expresie valorică. Apoi această normă
poate fi corectată în corespundere cu probabilitățile îmbunătățirii utilizării
mijloacelor circulante în perioada de planificare și înmulțită cu volumul de
producție planificat pentru perioada nouă.

Deci, necesitatea totală de mijloace circulante normate pentru perioada de

planificare se poate calcula astfel:
n pl MCn = K ⋅VP , unde:
Kn – norma stabilită a necesitații de mijloace circulante calculate la o unitate de
producție (la un leu ori la 1000 de lei);
VPpl – volumul producției planificat pentru realizare în perioada de planificare. În
cazurile în care volumul mijloacelor circulante, determinat pentru perioada de
planificare, este mai mare decât cel din perioada anterioară, se stabilesc și resursele
de finanțare a necesității suplimentare de aceste mijloace.