Eseu: Cultura organizațională în primăria s. Văratic, r-nul Rîșcani.

1. INTRODUCERE
Termenul „cultura” provine din verbul din limba latina „colere”, care înseamnă „a cultiva,
a înfrumuseța”. De altfel cuvântul „cultură” este rădăcina primara a termenului „cultura”. Cultura nu
si-ar fi schimbat niciodată semnificația inițiala, aceea de munca a pământului, fără intervenția lui
Cicero, care a asociat-o unui alt termen: anumus Cultura animi a devenit astfel „gradina sufletului”,
„cultura spiritului”.
Etnologul englez Edmund B. Taylor a putut astfel afirma despre cultura ca este, in sensul ei
etimologic cel mai larg, „acest tot complex care cuprinde științele, credințele, artele, morala, legile,
obiceiurile, ca si alte capacități sau deprinderi dobândite de oameni ca membri ai societății”. 
Cultura oscilează între patrimoniu si creație. Se poate considera ca exista o dinamica in
inima sistemului de valori, de tradiții, de credințe, de norme, de moduri de viață. Cultura este izvor
si într-un sens larg înseamnă viață.
Cultura are și câteva caracteristici:
- este dinamica, ceea ce înseamnă ca permanent ea se schimba prin dezvoltarea
conținutului de la o perioada istorica la alta si în cadrul aceleiași etape.
- este diversificata tocmai ca urmare a sensurilor pe care conceptul de cultura le are si a
faptului ca omogenitatea unei culturi este puternic susținută de diversitatea valorilor care o compun.
- este inedită prin percepțiile diferite asupra sensurilor acesteia si a valorilor culturale
specifice.
- este complexa, ceea ce înseamnă ca nu întotdeauna pot fi identificate cu ușurință sensurile
conceptului si implicațiile pe care valorile culturale le au asupra comportamentului indivizilor ca
„purtători” si “creatori” de valori culturale.

2. CULTURA NAȚIONALĂ
Fiecare tara sau regiune a unei tari, fiecare APL, nivel I și II, are un sistem de valori
comune, experiențe asemănătoare sau percepții comune despre lume pe care le accepta. Aceste
puncte comune formează cultura unei regiuni, țări, societăți sau primării. Astfel s-ar putea afirma că
exista o cultura regională, dar și o cultura națională.
Pe măsură ce o persoana evoluează, ea trebuie sa renunțe la unele deprinderi de gândire,
simțire sau manifestări întipărite în mintea sa, pentru a adopta noi atitudini si a se adapta la noul
mediu. Aceasta acomodare se realizează mai ușor daca se iau în considerare caracteristicile de baza
ale culturii, care în accepțiunea lui Mary Ellen Guffey sunt:
 Cultura se învață
 Cultura are o logica intrinseca.
 Cultura reprezintă baza identității si apartenentei la o comunitate.
 Cultura combina vizibilul cu invizibilul.

3. CULTURA ORGANIZAȚIONALA
Fiecare organizație, indiferent de regiunea, tara sau sectorul din care face parte, are o
cultura a sa proprie. Reținem din literatura de specialitate o definiție celebra prin simplitatea ei,
formulata de către Marvin Bower , fost director general la McKensey & Company: „Cultura este
modul în care se fac lucrurile aici la noi.
In accepțiunea specialistei Linda Smircich cultura este un set de valori, credințe profunde,
concepții si moduri de gândire, toate împărtășite de către membrii unei organizații noilor membri,
cărora le va fi prezentata ca fiind corecta.”
Astfel, o cultura este:
 holistica, referindu-se la un tot care este mai mare decât suma părților sale
componente,
 determinata istoric, reflectând evoluția in timp a organizației,
 legata de ritualuri si simboluri
 fundamentata social: creata si păstrata de un grup de oameni care formează
împreuna o organizație,
 greu de modificat, deși exista o discuție vasta asupra acestui aspect in literatura de
specialitate.
Cultura organizaționala este componenta care influențează cel mai mult comportamentul
angajaților din sectorul public. Consideram ca prin cultura organizațională în organizațiile publice
se înțelege ansamblul trăsăturilor distinctive, spirituale, materiale, intelectuale si afective
rezultate din modul de gândire, simțire si din personalitatea indivizilor, manifestate in procesele
de munca care determina semnificativ misiunea organizațiilor publice si obiectivele
fundamentale ale acesteia
 Componentele culturii organizaționale sunt asemănătoare cu cele ale culturii naționale.
Întâlnim si aici eroi, ritualuri, mituri si, într-o anumita măsura, valori. La acestea se adaugă la nivel
de organizație un concept nou, si anume misiunea organizației.

4. COMPONENTELE CULTURII ORGANIZAȚIONALE IN INSTITUȚIILE

PUBLICE
Interpretarea si identificarea culturii presupune considerarea interferentelor dintre aspectele
observabile, vizibile si cele ascunse, aproape invizibile. In organizațiile din sectorul public in mod
deosebit acestea sunt destul de dificil de identificat cu acuratețe. O descifrare corecta necesita o
investigare atenta, profesionista pe o perioada mai lunga de timp. Foarte important este atât pentru
analist, dar mai ales pentru managerul care dorește sa remodeleze cultura organizaționala, sa
cunoască atât aspectele vizibile ale culturii organizaționale existente, cat si pe cele ascunse, care, cel
puțin în organizațiile din sectorul public, au implicații majore asupra comportamentului resurselor
umane si asupra modului in care desfășoară activitatea pentru a obține rezultate.
Având in vedere aceste aspecte si pentru a ușura misiunea managerului public sunt
prezentate in continuare componentele culturii organizaționale cu implicații majore asupra
performantelor resurselor umane din instituțiile publice.
Aspectele ascunse ale culturii organizaționale sunt: valorile, presupunerile implicite.
Aspectele observabile ale culturii organizaționale sunt: istorioarele, simbolurile, eroii,
riturile, ceremoniile si ritualurile, limbajul, normele si statutul.
Cultura organizațională a autorităților publice locale din s. Văratic, r-nul Rîșcani, depinde
foarte mult de scopurile și obiectivele instituțiilor publice. În cazul în care factorul politic
influențează cu precădere domeniul public, cultura organizațională nu-și va putea înrădăcina valorile
atât timp cât acest factor va predomina asupra sectoarelor vieții sociale, administrative și economice.
O cultură puternică are nevoie de valori unanim acceptate de către personalul instituției, fără
implicații politice și indicații de la centru, noul set de valori trebuie să prevadă misiunea instituției,
adică satisfacerea interesului general al societății, și nu a obiectivelor personale sau de partid.