Jurnalul cu dublă intrare

O poveste stranie
de O’Henry

În partea de nord a Austin-ului locuia odată o familie cinstită, cu

numele de Smothers. Familia era compusă din John Smothers, soţia lui,
el însuşi, fiica lor mică în vârstă de cinci ani, şi părinţii ei, deci şase
membri în cadrul populaţiei oraşului când se făcea recensământul, dar în
realitate trei cu toţii.
Într-o seară, după cină, fetiţa fu apucată de nişte crampe cumplite şi
John Smothers se grăbi să meargă în oraş să cumpere un medicament.
Şi dus a fost.
Fetiţa s-a făcut bine între timp şi a crescut mare.
Mama l-a plâns mult pe soţul dispărut şi de abia după trei luni s-a
remăritat şi s-a mutat la San Antonio. Fetiţa s-a măritat şi ea cu timpul
şi, după ce au trecut câţiva ani, a avut şi ea o fetiţă de cinci ani.
Încă mai locuia în aceeaşi casă din care plecase tatăl ei pentru a nu
se mai întoarce niciodată. Printr-o coincidenţă extraordinară pe fetiţă o
apucară crampele exact în seara când dispăruse John Smothers, care
acum ar fi fost bunicul ei, dacă ar fi trăit şi ar fi avut o slujbă fixă.
− Mă duc în oraş să cumpăr nişte medicamente, spuse John Smith
(pentru că el era soţul).
− Nu, nu, dragă John, străgă soţia lui. Ai putea să dispari şi tu pentru
totdeauna şi să uiţi să te mai întorci.
Aşa că John Smith nu plecă şi rămase alături de soţia lui, amândoi
lângă micuţa Pansy (căci numele ei era Pansy).
Puţin timp după aceea, Pansy se simţi mai rău, iar John Smith
încercă din nou să plece după medicamente, dar soţia lui nu-l lăsă.
Deodată, uşa se deschise şi un bătrân adus de spate, cu părul lung şi
alb, intră în cameră.
− Bună seara, bunicule, spuse Pansy.
Fetiţa îl recunoscuse înaintea celorlalţi.
Bătrânul scoase din buzunar o sticluţă şi-i turnă într-o lingură lui
Pansy.
Fetiţa se însănătoşi pe dată.
− Am întârziat, spuse John Smothers, pentru că am aşteptat
tramvaiul.