Sunteți pe pagina 1din 2

Specificul științei ca formă de cunoaștere

Botezatu Ioana, an 1, grupa 5

Știința și cunoașterea sunt codependente, și aș vrea ca în următoarele rânduri să le analizăm atât separat cât și
împreună, corelate, pentru a evidenția natura relației dintre acestea.
Știința este un ansamblu sistematic de cunoștințe despre natură, societate și gândire, o sferă de activitate
umană a cărei funcție constă în dobândirea și sistematizarea teoretică a cunoștințelor despre realitate. Verbele a ști
și a cunoaște sunt sinonime, și se referă la înțelegerea și explorarea lumii din jurul nostru. „Cunoașterea este o
familiarizare, conștientizare sau înțelegere a cuiva sau ceva, cum ar fi fapte, informații, descrieri sau abilități, care
este dobândită prin experiență sau educație prin percepere, descoperire, sau învățare.” (Stefănescu, 2019. P. 4)
Popper (1994) consideră că există două tipuri de cunoaștere: cunoașterea în sens obiectiv și cunoașterea în
sens subiectiv. Cea de-a doua nu poate fi nicidecum înțeleasă fără a studia creșterea cunoasterii obiective. (pp.11-
12) Eu consider că știința se bazează pe obiectivism, ceea ce prezintă o știință constituie adevăruri reale, general
valabile, verificabile, cunoscute și acceptate de mai mulți oameni.
Psihologia este o știință, și are ca principal obiect de studiu psihicul uman. „Psihologia ar putea fi definită ca
știința comportamentului și a proceselor psihice(...)” (Atkinson, R. L., Atkinson, R. C., Smith, E. E., Bem, D. J.,
2002, p. 4). Putem dovedi că psihologia este o știință prin faptul că ceea ce cunoaștem despre aceasta sunt
informații verificabile.
Concluzionând, știința și cunoașterea au o strânsă legătură: știința este o formă de cunoaștere iar cunoașterea
reprezintă specificul științei, temeiul său cel mai important.
Atkinson R. L. et al. (2002). Introducere în psihologie. București: Editura tehnică
Popper, K. (1994). Knowledge and the Body-Mind Problem. Londra: Routledge
Ștefănescu N. (20 19). Cunoaștere și Informații. Drobeta Turnu Severin: MultiMedia Publishing

S-ar putea să vă placă și