NANOMAGNETISM: MATERIALE, TEHNOLOGII ȘI APLICAȚII

CURSUL 3
MASTER SEMPUE
3. FIRE METALICE AMORFE

3.1. Introducere
• Materialele metalice amorfe ocupă un loc deosebit de important în clasa
materialelor metalice, datorită unei combinaţii extrem de favorabile a
proprietăţilor lor fizice determinate de absenţa ordinii la lungă distanţă. Aceste
materiale prezintă totuşi o anumită ordonare la mică distanţă, structura lor fiind
diferită de cea a lichidelor în care distribuţia particulelor este aleatoare.
• Materialele metalice amorfe prezintă proprietăţi mecanice, electrice şi magnetice
superioare, asociate cu proprietăţi chimice interesante. Din punct de vedere
energetic, aceste materiale se află într-o stare metastabilă, fapt ce impune utilizarea
unor metode specifice de preparare prin răcire rapidă din topitură, în scopul
condensării rapide şi evitării cristalizării.
• Materialele metalice amorfe sunt folosite în aplicaţii bazate pe proprietăţile lor
mecanice, electrice, magnetice şi chimice, aria cea mai importantă a aplicaţiilor
utilizând însă proprietăţile lor magnetice, în special permeabilitatea magnetică
ridicată.
La baza aplicaţiilor materialelor metalice amorfe stau următoarele caracteristici:
• absenţa anizotropiei magnetocristaline, care determină o permeabilitate magnetică
ridicată şi un câmp coercitiv redus;
• magnetostricţiune redusă obţinută prin controlul compoziţiei;
• rezistivitate electrică mai ridicată faţă de starea cristalină, fapt ce determină
reducerea pierderilor prin curenţi turbionari;
• zgomot redus la magnetizare, datorită absenţei limitelor de grăunţi cristalini;
• duritate ridicată;
• rezistenţă ridicată la coroziune, în special prin adaosul de Cr în compoziţia
aliajului.
• Unele materiale amorfe sunt utilizate ca precursori pentru materialele
nanocristaline, care prezintă de asemenea proprietăţi magnetice deosebit de
interesante datorită structurii lor complexe de grăunţi nanocristalini imersaţi
aleatoriu într-o matrice amorfa reziduală .
• In ultimii ani, ca urmare a intensificării modernizării şi automatizării în toate
domeniile de activitate, a crescut cererea de noi tipuri de senzori şi traductori cu
un larg domeniu de aplicaţie, cu performanţe superioare şi preţ de cost scăzut.
• Senzorii magnetici reprezintă una dintre cele mai viabile soluţii utilizate în prezent
pentru măsurarea unor mărimi fizice de bază, cât şi pentru unele aplicaţii speciale.
Materialele magnetice amorfe ocupă un loc important printre diferitele tipuri de
materiale magnetice utilizate pentru senzori.
• Proprietăţile materialelor metalice amorfe depind de compoziţia acestora şi de
condiţiile de obţinere. Materialele metalice amorfe au fost obţinute sub formă de
straturi subţiri, benzi, fire, pulberi, iar recent şi sub formă de materiale masive cu
dimensiuni de ordinul milimetrilor.
3.2. Fire magnetice amorfe convenţionale

• După numeroase studii ale proprietăţilor şi aplicaţiilor benzilor metalice amorfe

obţinute prin răcire rapidă din topitură, domeniul de interes a fost comutat pe firele
metalice amorfe datorită dimensiunilor şi proprietăţilor lor specifice deosebit de
convenabile, determinate de gradul înalt de simetrie.
• Firele prezintă un interes deosebit atât pentru cercetări teoretice, cât şi pentru
posibilele lor aplicaţii. Datorită combinaţiei deosebit de interesante dintre
proprietăţile fizice şi cele magnetice, a posibilităţilor multiple de a controla aceste
proprietăţi şi a procesului de obţinere relativ simplu, firele amorfe au numeroase
aplicaţii ca elemente sensibile pentru senzori magnetici (senzori de câmp
magnetic, de curent şi de torsiune).
• In tabelul 3.1 sunt prezentate compoziţiile, dimensiunile şi aplicaţiile câtorva tipuri
de fire metalice amorfe intens studiate în ultimii ani
Tabelul 3.1. Compoziţia, dimensiunile si câteva aplicaţii ale unor fire amorfe reprezentative.
Firele cu diametre mai mici de 80 μm au fost obţinute prin trageri succesive la rece

Diametru

Compoziţie Aplicaţii

[μm]

- element pentru generator în pulsuri

Fe 77.5 Si 7.5 B 15 50-300 - senzor de câmp magnetic bazat pe efectul Wiedemann invers
- magnetometru cu fibră optică, linii de întârziere
- magnetostrictivă pentru senzori de deplasare (aplicaţii care au la bază
efectele magnetomecanice)

Co 72.5Si 12.5B 15 80-160

(Fe 0,06 Co 0,94 )Si 12,5B15
- element sensibil pentru senzorii de câmp magnetic care acţionează pe
direcţia axei firului (aplicaţii bazate pe permeabilitatea ridicată a materialului)
- capete magnetoinductive pentru senzori de câmp, codificatoare rotative şi
plăci de achiziţie de date
30-130 - placă de achiziţie de date bazată pe efectul Matteucci

- element pentru generator în pulsuri pentru numărător binar

Co 39 Fe 39 Si 9 B 13 30-130
• In prezent se obţin fire metalice amorfe, numite şi fire amorfe convenţionale,
având diametrul cuprins între 80nm şi 300 μm prin metoda răcirii rapide din
topitură în strat de apă în rotaţie, la viteze de răcire cuprinse între 104 K/s - 106
K/s. Principalele sisteme de aliaje din care s-au obţinut fire amorfe clasice prin
procedeul răcirii rapide din topitură în strat de apă în rotaţie sunt: Fe-Si-B, Fe-P-C,
Co-Si-B, Co-Fe-Si-B, Ni-Si-B-Al, Ni-P-B-Al, Pd-Cu-Si, Pd-Ni-P, Pt-Ni-P, Cu-Zr
şi Cu-Zr-Nb.
• In figura 3.1 este prezentată schematic instalaţia de obţinere a firelor magnetice
amorfe convenţionale.
• Câteva grame din aliajul de bază sunt introduse într-un tub de cuarţ şi topite prin
inducţie, în atmosferă de argon. Tubul de cuarţ este prevăzut în partea inferioară
cu un orificiu circular numit diuză, cu diametrul cuprins între 80 μm - 160 μm
 Fig. 3.1. Instalaţia de obţinere a firelor magnetice amorfe convenţionale:
1 - tub de cuarţ; 2 - diuză de ejecţie; 3 - aliaj topit; 4 - jet de aliaj; 5 - cuptor de topire
prin inducţie; 6 - disc în rotaţie; 7 - lichid de răcire; 8 - fir metalic; 9 - cale de acces a
• Aliajul topit este ejectat din tubul de cuarţ prin aplicarea unei suprapresiuni de
argon de 3 bar - 5 bar într-un strat de apă în rotaţie cu o viteză periferică constantă
cuprinsă între 8 m/s - 12 m/s. Valoarea suprapresiunii trebuie să fie astfel aleasă
încât viteza de ejectare a aliajului topit să fie puţin mai mică sau egală cu viteza
periferica a lichidului de racire
• Temperatura la care are loc ejectarea trebuie să asigure valori reduse ale
vâscozităţii şi tensiunii superficiale ale metalului topit pentru uşurarea procesului.
Această temperatură trebuie să nu depăşească totuşi o anumită valoare critică
pentru a se evita scăderea vitezei de răcire sub 106 K/s.
• Toate aceste condiţii sunt îndeplinite pentru temperaturi de supraîncălzire cuprinse
între 70°C şi 100°C. Unghiul sub care are loc ejectarea metalului topit din tubul de
cuarţ (unghiul dintre jetul de metal topit şi tangenta la suprafaţa lichidului de
răcire) poate varia între 40° şi 80°, unghiul optim fiind de 60°. Distanţa dintre
diuză şi suprafaţa lichidului de răcire poate varia între 2 mm şi 10 mm.
• Una din condiţiile necesare pentru obţinerea firelor este solidificarea jetului de
metal pe o distanţă în care suprafaţa acestuia să rămână stabilă, numită distanţă de
stabilitate. S-a demonstrat experimental că această distanţă de stabilitate este de
câţiva centimetri. Lichidul de răcire poate fi apa la o temperatură de 5°C + 15°C
sau o soluţie de etilen glicol cu temperatura de -20°C 0°C.
• Condiţiile generale care trebuiesc îndeplinite pentru obţinerea directă prin
solidificare rapidă din topitură a firelor amorfe sunt:
• solidificarea jetului de metal topit la viteze înalte de răcire şi la o distanţă de
stabilitate bine definită;
• utilizarea unui fluid de răcire cu vâscozitate şi tensiuni superficiale reduse;
• curgerea stabilă, neturbulentă a lichidului de răcire la viteze înalte.
• Este, de asemenea, necesar ca jetul de metal topit să prezinte o capacitate de
suprarăcire ridicată, fără precipitarea fazelor cristaline în intervalul de
temperatură cuprins între temperatura de topire şi cea de tranziţie vitroasă.
• Această condiţie depinde de abilitatea de amorfizare a aliajului metalic, de
diametrul jetului de topitură şi de capacitatea de răcire a lichidului de răcire.
• Comportamentul magnetic al firelor amorfe convenţionale depinde puternic
de compoziţia acestora, care determină semnul şi amplitudinea constantei de
magnetostricţiune, şi, de asemenea, de valorile şi distribuţia tensiunilor
interne induse în timpul procesului de obţinere.
• Energia totală a firelor amorfe convenţionale a cărei minimizare determină
formarea structurii de domenii magnetice este dată de relaţia:
W = Wme + Wd
• unde Wme este energia magnetoelastică, iar Wd este energia de demagnetizam.
Pentru fire suficient de lungi, Wd poate fi neglijat.
• In materialele feromagnetice amorfe nu există energie magnetocristalină, deci se
poate presupune că structura de domenii magnetice este determinată doar de
minimizarea energiei magnetoelastice. Energia magnetoelastică este dată de
cuplajul dintre tensiunile interne induse în timpul procesului de obţinere şi
magnetostricţiune. Deci cunoaşterea distribuţiei tensiunilor interne este necesară
pentru stabilirea structurii de domenii în aceste fire. în figura 3.2 este prezentată
distribuţia tensiunilor interne în firele amorfe convenţionale calculată de
Velazquez şi colaboratorii. O astfel de distribuţie a tensiunilor interne cuplată cu
magnetostricţiunea pozitivă determină în firele cu compoziţiile Fe77.5Si7.5B 15 şi
Co39Fe39Si9B13 o structură de domenii formată dintr-un miez interior magnetizat
axial şi un înveliş exterior magnetizat radial (fig. 3.3, a).
Fig. 3.2. Distribuţia radială a tensiunilor interne în firele amorfe obţinute prin răcire rapidă în strat de
apă în rotaţie: σr - radial; σz - axial; σӨ - circular; X reprezintă raportul r / Rfir, unde Rfir este raza firului
 Fig. 3.3. Reprezentarea schematică a structurii de domenii magnetice pentru:
(a) fir amorf convenţional pozitiv magnetostrictiv şi (b) negativ magnetostrictiv
• Energia de demagnetizare care ar putea apărea datorită existenţei învelişului
exterior magnetizat radial este redusă de domeniile de închidere magnetizate axial
care apar la suprafaţa firului şi la interfaţa înveliş exterior - miez magnetizat axial .
• Miezul interior ocupă aproximativ 70% din volumul total al firului, fapt
demonstrat experimental prin măsurători de histerezis magnetic.
• Anizotropia magnetică în ambele regiuni ale structurii de domenii este de origine
magnetoelastică, iar valoarea onstantei de anizotropie este direct proporţională cu
produsul dintre constanta de magnetostricţiune şi componenta cea mai mare a
tensorului tensiunilor interne într-un punct dat al razei firului.
• Semnul şi valoarea constantei magnetostrictive şi a componentelor tensorului
tensiunilor interne determină comportamentul şi proprietăţile magnetice ale firelor
prin valorile constantelor de anizotropie.
• In firele amorfe cu magnetostricţiune pozitivă structura de domenii magnetice
prezentată mai sus favorizează apariţia unui efect Barkhausen axial mare datorită
existenţei miezului interior magnetizat axial. Efectul Barkhausen mare constă în
schimbarea direcţiei magnetizării miezului pentru o valoare dată a câmpului
magnetic axial numit câmp de comutare, H*.

• Valoarea acestui câmp de comutare depinde de valoarea medie a constantei de

anizotropie uniaxială din miez. Magnetizaţia remanentă, corespunzătoare
câmpului de comutare, M* este aproximativ jumătate din magnetizaţia de
saturaţie, fiind proporţională cu volumul miezului interior, conform relaţiei:
M* / Ms = (Rm / Rf)2

unde Rm este raza miezului interior, iar Rf este raza totală a firului.
In figura 3.4 este prezentat efectul Barkhausen mare în fire amorfe FeSiB.

Fig. 3.4. Efectul Barkhausen mare în fire amorfe convenţionale Fe77.5Si7.5B15

• In firele amorfe cu magnetostricţiune negativă, cum sunt cele care au compoziţia
Co80Si10B10, cuplajul dintre magnetostricţiune şi tensiunile interne determină
apariţia unei energii magnetoelastice a cărei minimizare determină o structură de
domenii cu un miez interior magnetizat radial şi un înveliş exterior magnetizat
circumferenţial.
• Magnetizaţia radială a miezului poate determina puternice interacţiuni
magnetoelastice şi de schimb şi, în consecinţă, magnetizaţia în această regiune este
de asemenea axială .
• Dovada experimentală a existenţei miezului magnetizat axial în firele amorfe cu
magnetostricţiunc negativă este prezenţa efectului Barkhausen mare pe direcţie
axială.
• In figura 3.3, b este prezentată structura de domenii pentru firele amorfe cu
magnetostricţiunc negativă