UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI” DIN IAȘI

REFERAT

DISCIPLINA: drept civil- parte generală

PROFESOR COORDONATOR: IRINA APETREI

NUME STUDENT: BĂLAN CARLA-ELENA

FORMA ACTULUI JURIDIC CIVIL

Actul juridic civil este o manifestare de voință sau de voințe făcut cu intentia de a
produce efecte juridice, adică de a naște, de a stinge sau de a amplifica un raport juridic civil. De
asemenea, voința părților se poate manifesta liber , adică părțile au libertatea de a încheia orice
contract, în orice formă aleasă, în condiții proprii, reglementând toate efectele juridice pe care le-
au stabilit anterior.

Prin forma actului juridic civil se înțelege acea condiție sau modalitate de exteriorizare a
manifestării de voință cu intenția de a naște, modifica sau stinge un raport juridic De asemenea
ea poate fi înțeleasă în sensul că voința juridică trebuie să prindă un anumit contur exterior.
Forma este un element de validitate a operatiunii juridice, ca urmare, absența ei ar echivala cu
absența consimțământului(acordului). De altfel, prezența consimțământului se poate realiza prin
mai multe modalități, fie prin vorbe, fie prin fapte sau prin gesture ca sa poată produce efecte
juridice . Potrivit art 1240 al C.civ., voința de a contracta poate fi exprimată prin scris sau verbal.

De-a lungul timpului s-au confruntat două sisteme în sensul juridic, și anume: sistem
formalist și consensualist. Sistemul consensualist isi are originea încă din dreptul roman, unde
consimțământul semnifică acordul de voință pe baza normelor morale și arhaice. Cât despre
norma morală, se considera că acea persoană care nu-și duce la bun sfârșit promisiunea si care nu
ramâne fidel cuvântului său săvârșește un păcat.

De fel, forma actului juridic este condusă de principiul consensualismului. Prin prncipiul
consensualismului se ințelege acea regulă de drept conform căreia simpla manifestare de voință
este nu numai necasară, ci si suficientă pentru ca actul juridic civil să ia naștere în mod valabil
sub astepctul formei care îmbracă manifestarea de voință făcută in scopul de a produce efecte
juridice. În alte cuvinte, pentru a produce efecte juridice civile, manifestarea de voință nu trebuie
să îmbrace o formă specială [1]. Acest principiu nu este prevazut expres cu caracter general de
Codul civil, dar legiuitorul cand a legiferat a vrut ca acest principiu sa nu se aplice, prevăzând
asta într-un mod expres. Ca urmare, principiul consesnsualismului este consacrat într-un mod
expres in art.1178 C.civ., conform căruia “ contractul se încheie printr-un simplu acord de voințe
al părților dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă”. De
asemenea, acest principiu este consacrat in mod expres pentru anumite acte juridice, cum ar fi :
contractul de vînzare, contractile translative de drepturi reale, etc. Esentialul este că principiul
consensualismului permite ca pentru formarea unui contract, parțile să se înțeleagă asupra
criteriilor și a modalității de expresie a voinței lor juridice. Pentru a încheia actul juridic se cere
ca voința sa fie exprimată, iar dacă nu e așa, nu va exista nicio operațiune juridică.

[1] G. Boroi si Carla Anghelescu- Curs de drept civil

[2] Ovidiu Ungureanu
 După nerespectarea condițiilor de formă, acestea se impart în:

 forma cerută pentru valabilitatea actului juridic- numită și ad

validitatem, unde nerespectarea ei atrage nulitatea actului;
 forma cerută prin probarea actului juridic- numită și ad probationem,
unde nerespectarea ei atrage imposibilitatea de a dovedi cu orice alt mijloc
de probă;
 forma cerută prin opozabilitate față de terți- numită si ad
opposabilitatem, unde nerespectarea ei se sancționează cu inopozabilitate
între terți( o persoană terță poate să ignore acest act);

După sursa(izvorul) lor, se poate distinge între:

 forma legală- impusă de norma juridică. Un exemplu concret ar putea fi

acolo unde legea pretinde încheierea actului de donație in formă
 forma voluntară/convențională- este impusă intre de părți și nu de lege.
De exemplu, părțile se înțeleg să încheie un contract de vînzare-cumpărare
a unui anumit bun în formă autentică.

Prin forma pentru validitatea actului juridic civil se întelege acea condiție de
validitate esențială și specială, care constă în necesitatea îndeplinirii formalităților prestabilite
de lege1, iar dacă acestea ar lipsi, actul juridic civil nu s-ar putea naște în mod valabil. În plus
legiutorul a a prevăzut pentru unele acte juridice civile necesitatea încheierii lor într-o anumită
formă solemnă, cerută ca și condiție de validitate al actului2.

Caracterele juridice cerute de această formă sunt următoarele:

 este un element constitutive al actului juridic- care atrage nulitatea în caz de
nerespectare;
 este incompatiblă cu manifestarea tacită de voință- pentru că această formă presupne
manifestarea de voință;
 este exclusivă- adică pentru un anumit act juridic solemn trebuie îndeplinită o anumită
formă, cea autentică:

Aplicații ale formei ad validate:

- -donația;
- -testamentul;
- -contracte de arendare scrise;
- -ipoteca contravențională;

[1] G. Boroi si Carla Anghelescu- Curs de drept civil

[2] Ovidiu Ungureanu
 - -revocarea expresă a unui legat(o moștenire);
-renunțarea expresă la succesiune;

Condițiile ce trebuie respectate pentru asigurarea acestui tip de forma sunt urmatoarele:
- întregul act trebuie să-i fie redactată forma corespunzatore pentru validitatea actului;
- actul de interdependență să fie cu actul trebuie să îmbrace și el formă de specialitate,
adică solemnă;
- modificarea contractului este supusă condițiilor de formă cerute de lege pentru încheierea
sa.
Sancțiunea nerespectării actului juridic este nulitatea actului juridc, iar sancțiunea
nulității absolute este configurată în art 1242 alin(1) ;

Dacă forma ad validate este cerută cu scopul ca solemnitaățile legale să asigure o

anumită expresie a consimțământului, legea poate impune o anumită formă doar din rațiuni ce țin
de proba actului juridic; în acest caz, forma este cerută . Prin forma cerută ad probationem se
întelege acea cerință care constă în tocmirea unui înscris cu scopul de a dovedi actul juridic [1] și
conținutul acesteia. De asemenea, se poate impune încheierea actului juridic intr-o anumită
formă necesară, și anume scrisă, pentru existența actelor juridice consensuale, lege sau voința
părților. Chiar dacă este posibilă varianta de a se putea proba, altfel decât înscris, este de preferat,
pentru siguranță, întocmirea unui act juridic, pentru afișarea unei dovezi clare.
Caracterele juridice ale acestei forme:
 această formă este obligatorie deoarece se aseamană cu cerința ad validitatem sub acest
aspect ;
 nerespectarea ei atrage sancțiunea inadmisibilității actului cu alt mijloc de probe,
neafectând producerea unor efecte juridice;
 prin îmbrăcarea actului intr-o formă scrisă, se observă prezența unei excepții abătute de la
principiul consensualismului.

Aplicații ale formei aprobationem

- -tranzacția;
- -contractul de închiriere locuințe;
- -contractul de depozit voluntar;
- -contract de asigurare;
Probarea actului juridic este obligatorie și nu facultativa ; nerespectarea ei nu afecteaza
validitatea acestuia, dar conduce spre imposibilitatea dovedirii actului juridic sub orice fel de
mijloc de probă. Ca urmare, aceasta este sancțiunea, și anume : imposibilitatea dovedirii
existenței sau conținutului actului juridic cu orice alt mijloc de formă. Această sancțiune este
configurată prin decăderea dreptului de a proba.

[1] G. Boroi si Carla Anghelescu- Curs de drept civil

[2] Ovidiu Ungureanu
 Prin forma de opozabilitate față de terți a actului juridic desemnăm acele formalități care
sunt necesare, potrivt legii, pentru a face actul juridic opozabil și persoanelor care n-au participat
la încheierea lui în scopul ocrotirii drepturilor si intereselor lor[1]. Această cerință are drept scop
protejarea terților. Dacă a ajuns la cunoștința terților prezentul act prin diverse modalități, acesta
trebuie respectat, aceasta formă fiind obligatorie și nu facultativă. Nerespectarea acestei forme nu
duce la nicio sancțiune, dar se poate ajunge la aceasta prin posibilitatea terților de a ignora actul
juridic invocat și încheiat intre părți, ineficace pentru terți.
Aplicabilitatea formei opozabile față de terți se regăsește in
- publicitatea imobiliară prin cărțile funciare;
- publicitatea construirii gajului și a oricărei garanții reale;
- notificarea censiunii de creanță;
- înregistrarea contractelor de arendare la consiliul local;
- publicațiile necesare în materie de censionare a terenurilor, încheierea și locația gestiunii.

Procedurile de publicitate sunt stabilite numai prin lege, iar configurarea acestui
procedeu, poate fi cerută de orice persoană, fie ea lipsită de capacitatea de exercițiu. De
asemenea, nicio persoană nu poate prezenta drept scuză nerecunoașterea dreptului, actului
sau faptului supus publicității, dacă formalitatea de publicitate a fost legal îndeplinită. De
altfel, pot exista anumite reguli si anume: publicitatea nu valideaza dreptul, actul sau faptul
supus ori admis publicității.

Concluzionând, forma actului juridic este manifestarea voinței părților, unde aceasta se
manifestă liber, în sensul ca părțile au liberatatea de încheia orice contracte, în oroce formă
aleasă, reglementînd totodată efectele actelor juridice încheiate.

[1] G. Boroi si Carla Anghelescu- Curs de drept civil

[2] Ovidiu Ungureanu
Bibliografie:

 Gabriel Boroi si Carla Alexandra Anghelescu- Curs de drept

civil, „editura Hamagiu”,
 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu și Paul Vasilescu –
Introducere in dreptul civil, „editura Hamagiu”,
 Ovidiu Ungureanu și Cornelia Munteanu, editura „Universul
juridic”,
 Codul civil și Legea de punere in aplicare, „editura Hamagiu”

[1] G. Boroi si Carla Anghelescu- Curs de drept civil

[2] Ovidiu Ungureanu