Rus Rrares Florin

Gr. 1mr511

REFERAT SEMNALE, SENZORI, TRADUCTOARE

Semnale - Un semnal reprezintă un set de una sau mai multe variabile utilizat pentru a
transmite o informaţie (sau o caracteristică) proprie unui fenomen fizic. Suntem înconjuraţi
de semnale; întradevăr, conectarea noastră la lume se face prin intermediul unei varietăţi de
semnale, al căror sens este dat de corespondenţa lor cu fenomenele fizice, de exemplu: vocea
umană, sunetele naturii, lumina, căldura sau frigul.

Clasificarea semnalelor este bazată pe:

• reprezentarea lor în timp;
• limitele de variaţie a amplitudinii acestora.

Clasificare

Semnale
 -Aleatoare
 -Deterministe  Invariabile
Variabile în timp  Neperiodice
Periodice  Sinusoidale
Nesinosoidale

Referitor la clasificarea temporală, se menționează că un semnal determinist poate fi

previzionat în evoluția sa în timp și poate fi descris matematic printr-o relație sau un set de
relații, pe când un semnal aleator (întâmplător) nu poate fi nici prezis, nici descris într-o
formă clară, dar poate fi uneori, estimat; în general, semnalele aleatoare se prelucrează prin
metode statistice. Pentru că nu li se poate prezice evoluția temporală, se spune că semnalele
aleatoare sunt purtătoare de informație. De exemplu, un simplu salut între două cunoștiințe nu
conține nicio informație, pe când enunțarea unei noutăți este purtătoare de informație, prin
aceasta fiind un semnal aleator. În domeniul electric, faptul că la prizele dintr-o încăpere
există o tensiune alternativă, care are o valoare standardizată nu oferă informație, dar la
pornirea televizorului, care este alimentat din priza electrică, vom avea parte de informație,
prin faptul că nu putem prezice diferitele evoluții din lumea înconjurătoare. Semnalele se
reprezintă în funcție de evoluția lor în timp, dar atunci când se analizează prin diferite metode
matematice, se preferă reprezentarea lor în funcție de frecvență.

În general peste evoluția în timp a semnalului se suprapun zgomote, care pot perturba
informația purtată. Se definește raportul semnal / zgomot SNR (Signal to Noise Ratio) ca:
SNR = Informația purtată de semnal / Informația purtată de zgomot

Pentru că domeniul de variație a semnalelor poate fi extrem de larg, se definește

raportul semnal / zgomot ca raportul amplitudinilor semnalului și a zgomotului: SNR =
zgomot semnal
 Atunci când se reprezintă un semnal, în general se utilizează timpul ca variabilă
independentă, totuși există multe cazuri în care semnalele sunt reprezentate depinzând de alte
variabile. De exemplu, în aplicații proprii autovehiculului, semnalul poate fi presiunea dintr-o
conductă de alimentare cu combustibil în funcție de lungimea conductei, evoluția periodică a
presiunii din camera de ardere în funcție de poziția arborelui cotit, forța de apăsare pe pedala
de frână în funcție de viteza autovehiculului etc. O soluție comodă de reprezentarea a
semnalelor este în funcție de frecvență și anume, desfășurate pe domenii de frecvențe, cum se
prezintă în tabelul următor.

Semnal continuu variabil în timp:

o Semnale analogice;
o Semnale generate de către traductoare.
o Semnal continuu variabil în timp, definit în momente discrete de timp
o Semnal care ia valori discrete în timp:
o Semnalul este eşantionat la valori discrete de timp, unde capătă valori discrete.
o Semnal cu valori discrete, în timp discret:
o Semnal digital.

Modularea semnalelor Pentru transmiterea semnalelor către utilizator se folosesc

diferite metode de prelucrare a acestora. Principalele motive pentru a apela la procesarea
semnalelor sunt următoarele: • transmisia semnalelor la distanță; • energia necesară
transmiterii trebuie să fie minimă; • transmisia să se facă fără distorsiuni; • recombinarea
semnalelor, pentru reconstruirea informației; • transferul de energie de la controler către
actuator. Din punct de vedere istoric, prima aplicație a transmisiei semnalelor la distanță a
fost utilizarea codului MORSE, care a reprezentat o aplicație a principiilor de codare digitală.

Conversia semnalelor Majoritatea semnalelor din lumea fizică sunt continuu variabile
în timp, cum ar fi sunetele, lumina etc., care au o evoluție proprie în timp, iar prelucrarea lor
prin conversia ADC nu face decât să implice mijloacele moderne de calcul, pentru viitoare
aplicații, impuse de cerințele moderne. Conversia semnalelor comportă două aspecte: •
Conversia anolg – digitală ADC (Analog to Digital Conversion); • Conversia digital –
analogică DAC (Digital to Analog Conversion). Ambele tipuri de conversie pot face parte din
același bloc de prelucrare a semnalelor. Conversia analog – digitală implică trei operațiuni
importante: • eșantionarea, proces prin care semnalul este achiziționat în puncte discrete în
timp – proces neliniar, când o parte a informației se pierde ireversibil; • cuantizarea, proces
prin care fiecărei valori discrete achiziționate i se alocă o valoare numerică – proces
deasemenea neliniar, prin care se pierde o cantitate de informație; • codarea, unde fiecare
valoare numerică este convertită într-un număr binar. În continuare se ilustrează procesele
caracteristice unei conversii ADC și se exemplifică eroarea inerentă unor astfel de operațiuni,
eroare exprimată prin ½ bit, din cel mai puțin semnificativ bit (LSB – Least Significant Bit)

Senzor = dispozitiv care sesizează un anumit fenomen (variaţia unui parametru într-un
fenomen). Traductor = dispozitiv (sistem tehnic) care stabileşte o corespondenţă între valorile
unei mărimi specifice sistemului şi valorile unei mărimi de altă natură, specifice altui sistem
(utilizat în tehnică, electricitate şi telecomunicaţii). Electronica si tehnica de calcul oferă cele
mai mari posibilităţi de valorificare a informaţiilor primite sub forma electrica (precizie,
sensibilitate, consum mic de putere, viteza mare de răspuns, prelucrare operaţionala a mai
multor semnale, stocare etc). Mărimile de măsurat au o natură foarte diferită (suntă mărimi
termice, mecanice, radiaţii etc.). 47 Rezultă necesitatea unificării semnalelor purtătoare de
informaţii şi alegerea mărimilor electrice pentru acest scop. Elementele care realizează
convertirea unei mărimi de intrare neelectrice într-o mărime de ieșire de natura electrica
(tensiune, curent, sarcina electrica, rezistenta) se numesc traductoare.

Traductoare de viteză şi turaţie

Viteza, prin definiţie, este o mărime vectorială. Dacă direcţia (suportul) de deplasare a
corpului în mișcare este dată, atunci traductoarele de viteză furnizează un semnal care
reprezintă modulul vitezei și uneori sensul acesteia. Viteza liniară a unui punct material în
mișcare pe o dreaptă la momentul t este dată de relaţia:

În cazul unui punct material în mișcare circulară, viteza unghiulară la momentul t va fi:

În cazul unui punct material în mișcare circulară, viteza unghiulară la momentul t va fi:

Traductor de viteză liniară bazat pe măsurarea distanţei parcurse într-un interval de

timp dat Mobilul se mișcă solidar cu rigla gradată (R). Reperele sunt fante echidistante cu Δx.
Rigla se află între sursa de lumină (SL) și elementul sensibil fotoelectric (ES). 54 Schema de
principiu a traductorului de viteză liniară utilizează principiul traductorului de deplasare
incremental și este prezentată în figura de mai jos.

Impulsul de durată T este obţinut de la un generator de tact (GT) prin intermediul

generatorului monoimpuls (GMI) – la comanda “Start”. Poarta logică P (care reprezintă un
circuit ȘI) este deschisă pe durata T, iar impulsurile generate de elementul sensibil și formate
prin circuitul formator de semnal (FS) sunt numărate de numărătorul N. În acest numărător
(pe durata T) se înscrie numărul n=f T unde f este frecvenPa impulsurilor date de elementul
sensibil ES. Dacă pe durata T mobilul parcurge distanţa X, atunci:

- de turaţie Aceste traductoare convertesc turaţia într-un semnal electric calibrat, utilizând
principiile de măsurare menţionate. O primă clasificare a traductoarelor de turaţie trebuie
făcută după destinaţia acestora în sistemele de reglare a turaţiei. Astfel, traductoarele de
turaţie pot fi:

a) Traductoare analogice de turaţie, când acestea au semnalul de ieșire unificat (curent

continuu sau tensiune continuă) fiind utilizate în cadrul sistemelor de reglare analogică a
turaţiei.

b) Traductoare numerice de turaţie, când acestea generează la ieșire semnale numerice (într-
un anumit cod) fiind utilizate în cadrul sistemelor de reglare numerică a turaţiei. O altă
clasificare a traductoarelor de turaţie se poate face după tipul (natura) elementelor sensibile.

Din acest punct de vedere, traductoarele de turaţie sunt:

a) Traductoare cu elemente sensibile generatoare, la care semnalul de ieșire este o tensiune
electrică dependentă de turaţie, obţinută pe baza legii inducţiei electromagnetice. Din
această categorie, cele mai utilizate sunt tahogeneratoarele de curent continuu sau de
curent alternativ și elemente sensibile cu reluctanţă variabilă. Tahogeneratoarele de
curent continuu sunt micromașini electrice (microgeneratoare) de c.c. care furnizează la
borne o tensiune continuă proporţională cu turaţia având niveluri și puteri suficient de
mari.
b) Traductoare cu reluctanţă variabilă - Elementul sensibil la aceste traductoare este compus
dintr-un magnet permanent - prelungit cu un miez de fier (pe care este înfășurată o
bobină) aflat la mică distanţă de periferia unui disc din material feromagnetic Discul
poate fi danturat sau prevăzut cu fante echidistante. Acesta este montat pe axul a cărui
turaţie se măsoară.
 Magnetul, miezul de fier și discul formează un circuit magnetic a cărui reluctanţă
variază în funcţie de poziţia dinţilor discului faţă de miezul magnetic. Când un dinte al
discului se află în prelungirea miezului, reluctanţa este minimă, iar când în prelungirea
miezului se află un spaţiu liber al discului, reluctanţa este maximă. Variaţia de reluctanţă
duce la variaţia de flux magnetic prin bobină, ceea ce va induce o tensiune Ue( t ) în bobină
conform legii inducţiei electromagnetice. b) Traductoare cu elemente sensibile parametrice,
la care variaţia turaţiei modifică un parametru de circuit electric (R, L, C), care modulează o
tensiune sau un curent generat de o sursă auxiliară. Cele mai utilizate elemente sensibile în
construcţia traductoarelor de turaţie sunt cele fotoelectrice sau de tip senzori integraţi de
proximitate. Traductoare de turaţie cu elemente fotoelectrice Aceste traductoare utilizează
elemente sensibile de tip fotoelectric care detectează variaţiile unui flux luminos, dependente
de viteza de rotaţie, folosind în acest scop un dispozitiv modulator acţionat de axul a cărui
turaţie se măsoară. După modul în care se obţin variaţiile fluxului luminos, dispozitivele
modulatoare sunt de două tipuri: a – cu întreruperea fluxului luminos b – cu reflexia fluxului
luminos.

Constructiv, sursa SL, lentilele L1 și L2 cât și elementul fotoelectric (FF) sunt încapsulate
într-o sondă sau cap de citire. Creșterea sensibilităţii elementului sensibil presupune utilizarea
unui fototranzistor ca element fotoelectric (EF). Pentru eliminarea erorilor de măsurare,
cauzate de lumina naturală se utilizează optocuploare cu funcţionare în domeniul infraroșu.
Astfel, SL este înlocuită de un LED cu emisie în infraroșu, iar EF este un fototranzistor
pentru domeniul de infraroșu

Senzori utilizaţi pe autovehicul La bordul unui autovehicul modern este necesară

măsurarea mai multor mărimi fizice, ceea ce se realizează cu ajutorul unei largi game de
traductoare. În continuare, se vor prezenta diferitele traductoare după domeniul de variație al
mărimii de interes și aplicațiile tipice de măsurare. 3.9.1 Măsurarea turațiilor Senzorii de
turaţie sunt des utilizaţi pentru măsurarea turaţiilor următoarelor subansambluri: - arborelui
cotit al motorului; - arborelui cu came; - arborelui de intrare în cutia de viteze; - arborelui de
ieşire din cutia de viteze; - roţilor. Practic, se utilizeazǎ următoarele tipuri de senzori de
turaţie: - inductivi, cu reluctanţǎ magneticǎ variabilǎ; - cu efect Hall. - Optici. - Sistemul de
management al motorului utilizează senzorul de turaţie pentru calculul unghiului de avans şi
a timpilor de injecţie. Astfel, ansamblul disc danturat-senzor furnizează 60 de impulsuri la o
rotaţie a arborelui motor, inclusiv un impuls de marcare a punctului mort superior al
motorului generat de lipsa a unui dinte, care foloseşte ca impuls de strobare a proceselor de
calcul.

Efectul Hall este de naturǎ galvanometricǎ şi constǎ în modificarea liniilor de câmp

ale densităţii curentului de comandǎ Iv, care duce la modificări ale intensităţii câmpului
electric dintr-o placǎ semiconductoare plasatǎ transversal într-un câmp magnetic B, produs de
un magnet permanent. Tensiunea Hall UH, este datǎ de relaţia: UH=RHBiv/d unde RH este
constanta Hall, care este o caracteristicǎ de material.
Diferenţierea între modurile de funcţionare ale celor douǎ tipuri de senzori se poate analiza în
figura de mai jos, unde în a se prezintă vizualizarea semnalului generat de un senzor inductiv,
cu marcarea PMS, cu precizarea cǎ la turaţii joase amplitudinea semnalului, aproximativ
sinusoidal, poate scădea până la 0.3 Vef, ceea ce face necesarǎ o prelucrare ulterioarǎ pentru
a se obţine un semnal procesabil de către unitatea electronicǎ, pe când senzorul Hall
furnizează un semnal rectangular, cu fronturi clare b, care sunt mai puţin supuse perturbaţiilor
exterioare, apte de a fi procesate.