1. Noțiune de sănătate publică.

Stiinta si arta prevenirii bolilor, prelungiriii vietii si promovarii sanatatii prin eforturile organizate ale
societatii

2. Noțiuni cheie utilizate în sănătatea publică

Sănătate, boli transmisibile/nontransmisibile, Org Mond în SP(OMS), Principii, Reguli și legi,etc

3. Descrieți principalele domenii de activitate ale sănătății publice.

Statistică, dinamică

1) sănătate;

2) muncă;

3) protecție socială;

4) demografie.

4. Descrieți principalele tipuri de prevenție.

Prevenția primordială ( modificarea distribuției factorilor de risc în populație)

Prevenția primară(evitarea apariției bolii la nivel de individ)

Prevenția secundară(dg. precoce pentru evitarea cursului nefavorabil și consecințele bolii)

Prevenția terțiară (reinserția socioprofesională)

Prevenția cuaternară(îngrijiri paleative)

5. Programele de promovare a sănătăţii. Etapele de implementare.

etapele : -evaluarea(Colectează, analizează și pune la dispoziție sistematic informații despre

comunitățile sănătoase)

-dezvoltarea politicilor(Promovarea utilizării unei baze de cunoștințe științifice în luarea

de decizii și politici)

-asigurare (Asigurați furnizarea de servicii celor care au nevoie)

6. Evaluarea programele de promovare a sănătăţii.(cum are loc si ce inseamnă)

Evaluare – Planificare, Monitorizare-Implimentare-Evaluare(ca rezultat)

 Programul național de prevenţie şi control a bolilor cardiovasculare pentru anii 2013 -2020 >>

Programul național privind sănătatea mintală pentru anii 2012-2016 >>

Programul național privind controlul alcoolului pentru anii 2012-2020 >>

Programul național de reducere a afecţiunilor determinate de deficienţa de fier şi acid folic pînă în anul
2017 >>

Programul național privind controlul tutunului pentru anii 2012-2016 >>

Programul național de combatere a hepatitelor virale B, C şi D pentru anii 2012-2016 >>

Aprobarea unor măsuri de eradicare a tulburărilor prin deficit de iod >>

Programul național de profilaxie şi combatere a diabetului zaharat pentru anii 2011-2015 >>

Programul de stat privind dezvoltarea şi dotarea tehnico-materială a Serviciului de Supraveghere de

Stat a Sănătăţii Publice pentru anii 2011-2016 >>

Programul Naţional de Imunizări pentru anii 2011-2015 >>

Programul naţional de control al tuberculozei pentru anii 2011-2015 >>

Programului naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală

pentru anii 2011-2015 >>

Programul naţional de promovare a modului sănătos de viaţă pentru anii 2007-2015 >>

Strategia națională pentru prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile pe anii 2012-2020 >>

7. Descrieți pe scurt un program/strategie națională de prevenire și control al factorilor de

risc și a bolilor.

ex. tutunul ( https://ansp.md/wp-content/uploads/2014/06/HG_100-

2012_Program_national_controlul_tutunului.pdf )

. Identificarea problemelor

. Scopul şi obiectivele Programului

. Acţiunile ce urmează a fi întreprinse

. Etapele şi termenele de implementare

. Responsabilii pentru implementarea Programului

. Finanţarea Programului
. Rezultatele scontate

. Indicatori

. Procedurile de monitorizare, evaluare şi raportare

8. Operațiunile esențiale de sănătate publică stabilite de OMS.

Supraveghere-Monitorizare-Informarea (Evaluarea sanatatii)

Finanțare-Comunicarea-Cercetarea

Promovarea sătătății -Protecția sănătății-Prevenirea bolilor

9. Elementele istorice de bază în dezvoltarea Sănătății publice.

Pandemile Războiul biologic Atacuri sau explozii Catastrofe naturale

10. Aportul savanților care au contribuit la dezvoltarea Sănătății publice.

MARELE HIPPOCRATES (460-370 Î.H) NUMIT ȘI TATĂL MEDICINEI

• "Majoritatea bolilor depind de comportamentul, gândurile persoanei și condițiile sale de viață."

• El a studiat lucruri precum clima, apa, îmbrăcămintea, dieta, obiceiurile de a mânca și de a bea și
efectul pe care l-au avut în producerea bolilor.

• Cartea sa „Aeruri, apă și locuri” este considerate un tratat de medicină socială și igienă. Conceptul

hipocratic de sănătate și boală a subliniat relația dintre om și mediul său.

ABU ALI IBN-SINA (980-1037)

• Marele doctor din Estul medieval Abu Ali Ibn-Sina, cunoscut în lumea occidental sub numele de
Avicenna a numit trei condiții importante pentru conservarea sănătății:

- exerciții fizice moderate - o dietă rațională - si somnul.

BERNARDINO RAMATSTSINI (1633 – 1714)

• Medicul italian Bernardino Ramatstsini a demonstrat pentru prima dată că nu numai condițiile de viață
și comportamentul unei persoane, ci și condițiile de muncă pot provoca boli. Lucrarea sa științifică
„Raționamentul asupra bolilor artizanilor” conține descrierea a 60 de boli profesionale, cu specificarea
factorilor, măsurilor preventive și de tratament ale acestora.
11. Funcțiile și serviciile de bază ale sănătății publice

1) supravegherea de stat, promovarea şi protecţia sănătăţii publice;

2) controlul de stat (inspecţia) în sănătate;

3) monitorizarea şi evaluarea stării de sănătate a populaţiei;

4) acreditarea activităţii instituţiilor medico-sanitare şi farmaceutice;

5) siguranţa ocupaţională.

6) Implimentarea a noilor metode pentru cobaterea diferitor boli trans/netrans

12. Rolul specialiștilor din sănătatea publică.

------------------------------------

13. Componentele comunicării. Emiţătorul, receptorul, canalele de comunicare şi mesajul.

EMIŢĂTOR --CANAL DE COMUNICARE --DESTINATAR (PRIMITOR)

14. Tipurile de comunicare utilizate în Sănătate publică.

- Verbală • Orală • Scrisă

- Non-verbală gesturi , semne, mimici și mișcări

- Paraverbală se referă la tonul vocii, viteza vorbirii, ritmul şi inflexiunile rostirii, volumul vocii, pauzele,
accentele, cât şi producerea unor sunete specifice

15. Formele de comunicare utilizate în Sănătate publică

 Unilaterală- difuzarea unui mesaj în condiţiile lipsei interacţiunii (feed-back) receptorului cu

emiţătorul - difuzarea unor programe de sănătate, înscrise din timp, prin intermediul radioului,
televiziunii, internetului, broşurilor
 bilaterală - manifestă între emiţător şi receptor în timpul unei prelegeri, discuţii, conferinţe,
seminar.
 Oficială poate fi definită ca o prezentare, declaraţie sau document scris în strictă conformitate
cu actele legislative, convenţii, acte normative. Astfel de comunicare se realizează între anumite
structuri şi personalul acestora, fiind aprobată de stat prin anumite căi oficiale
 neoficială - poartă un caracter particular şi poate fi iniţiată de unele persoane, organizaţii
nestatale exprimând uneori alt punct de vedere decât cel oficial cu privire la unul şi acelaşi
eveniment (ex. zvonurile).
 Interpersonală se realizează între două persoane. Această formă de comunicare este importantă
pentru a construi relaţii cu membrii comunităţii, cu anumite grupuri de populaţie în vederea
realizării diferitor activităţi comune, inclusiv în domeniul promovării sănătăţii
  intrapersonală este necesară pentru asigurarea echilibrului psihic şi emoţional, pentru
adoptarea unei decizii personale de participare într-o activitate, la un eveniment (dialogul cu
sine, vocea interioară).
 În grup formă răspândită de comunicare profesională în cadrul căreia în grupuri de lucru se
discută probleme, acte normative şi legislative, protocoale, actuale pentru societate.În public
 În masă transmiterea informaţiei de către o persoană sau un grup de persoane către un segment
larg al populaţiei în acelaş timp prin intermediul mass-media: ziarelor, revistelor, radioului,
televiziunii.
 Orizontală se efectuează între instituţiile, organizaţiile, specialiştii care activează la acelaşi nivel
ierarhic al unui sistem.
 Verticală se realizează între instituţiile şi organizaţiile, specialiştii cărora activează la diferite
niveluri ierarhice ale sistemului.

16. Tehnicile şi tehnologiile de comunicare utilizate în Sănătate publică.

• Televiziunea – programe spciale de promovarea sănătăţii;

• Cinemaograful – clipuri, mesaje adresate unor grupuri în funcţie de populaţia care vizionează filmul;

• Radioul;

• Presa scrisă – ziare, reviste, forme speciale ale presei scrise îndeplinite la comandă (broşuri, buclete,
scrisori informaţionale).

• Panouri informaţionale – postere amplasate pe clădiri, în locuri publice, pe străzi;

• Cadouri, suvenire (pixuri, pungi, maiouri, chipiuri...) pe care sunt aplicate mesaje scurte de promovarea
sănătăţii şi desiminarea lor în timpul unor campanii speciale;

• Expoziţii (de produse alimentare – alimentaţie raţională, produse cu conţinut redus de grăsimi, sare...);
• Conversaţii telefonice – telefonul de încredere;

• Tehnici electronice (internet) – instruirea la distanţă.

17. Metodele şi mijloacele de comunicare în Sănătate publică.

18. Clasificarea bolilor. Principalele caracteristici.

transmisibile

- netrensmisibile

19. Particularitățile bolilor infecțioase/transmisibile. Principalii factori de risc.

20. Bolile netransmisibile de importanţă prioritară pentru Republica Moldova. Principalii

factori de risc

!!!! PENTRU ÎNTREBĂRILE 21,22,23,24 --

file:///C:/Users/catal/OneDrive/Desktop/USMF/BSP/CADRUL_LEGAL_%C3%8EN_S%C4%82N
%C4%82TATEA_PUBLIC%C4%82_%C3%8EN_%C8%9AAR%C4%82__LA_NIVEL_EUROPEAN_
%C8%98I_LA_NIVEL_GLOBAL-25180.pdf

21. Legislația în sănătatea publică și sistemul legislativ – noțiuni de bază

• Legislația statului este forma de exprimare a dreptului obiectiv (pozitiv).

• Sistemul legislației este totalitatea actelor normativ juridice, adoptate și asigurate de către stat în
vederea reglementării relațiilor sociale

• Sistemul legislației nu poate exista în absența actelor normativ-juridice.

• Dreptul constituie totalitatea normelor (sau regulilor de conduită), cu caracter determinat şi

impersonal, a căror respectare şi realizare este asigurată prin forţa de constrângere a statului.

• Norma juridică ca element constitutiv al dreptului este o regulă de conduită, instituită de puterea
publică sau recunoscută de aceasta, a cărei respectare este asigurată, la nevoie, de forţa coercitivă a
statului

• Izvor de drept – forma de exprimare a normelor juridice (actele normative, obiceiul juridic, practica
judiciară etc.) în cadrul unui sistem de drept în diferite epoci şi ţări.

22. Cadrul legal privind sănătatea publică în țară.

Dreptul medical, ca ramură de drept, nu s-a conturat încă suficient, instituţiile acesteia regăsindu-se în:
1. dreptul civil,

2. dreptul securităţii sociale

3. dreptul penal,

4. dreptul administrative

Dreptul medical - reprezentă ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile juridice
profesionale patrimoniale şi nepatrimoniale, stabilite între cei care exercită profesiuni medicale şi
pacienţi, precum şi raporturile specifice instituţiilor medico-sanitare, caracterizate prin poziţia de
egalitate juridică a participanţilor la aceste raporturi juridice.

23. Prevederile și normativele legale în sănătate la nivel european și la nivel global.

Înainte de încheierea celui de-al doilea război mondial, 4 mari puteri – URSS, SUA, Marea Britanie și
Franța au făcut un apel cu referire la înființarea unei organizații pentru prevenirea și controlul bolilor

• Un act important al ONU a fost constituirea Organizației Mondiale a Sănătății ca una dintre agențiile
sale specializate.

• OMS este o agenție de sănătate specializată, non-politică, a Organizației Națiunilor Unite, cu sediul
central la Geneva.

• A intrat în vigoare la 7 aprilie 1948, care este sărbătorită ca Ziua Mondială a Sănătății

. • Obiectivul principal: Obținerea celui mai înalt nivel de sănătate de către toți oamenii lumii.
• Anual, OMS alege o temă pentru a concentra atenția asupra unui aspect specific al sănătății publice.

24. Legislația de bază în domeniul prevenirii principalelor maladii.

!!!! PENTRU ÎNTREBĂRILE 25,26,27,28,29 ---

file:///C:/Users/catal/OneDrive/Desktop/USMF/BSP/Indicatorii_st%C4%83rii_de_s%C4%83n
%C4%83tate-28303.pdf

25,26,27,28,29 Grupurile de indicatori a stării de sănătate a populației.

1. Indicatori medico -demografici ;

• este știință despre populației în dezvoltarea sa socială;

• studiază reproducerea unei populații, ca proces de schimbare continuă a dimensiunii și structurii

acesteia în timpul înlocuirii unei generații cu alta;

Obiectivele demografiei: studierea distribuției geografice a populației, tendințelor și proceselor care au

loc în viața populației în relație cu condițiile social-economice, habituale, tradițiile, ecologice și medicale.

Principalele domenii de studiu

STATICA studiază compoziția numerică a populației într-un anumit moment

-> Efectivul populației

-> Compoziția populației

DINAMICA studiază mișcarea și modificarea nămărului populației

-> Migrați

-> Indicatorii mișcării naturale (natalitatea, mortalitatea)

2. Indicatorii morbidității
• Indicatorii morbidității reflectă imaginea reală a vieții populației și permit dezvoltarea de măsuri pentru
protejarea și îmbunătățirea sănătății populației la scară publică.

• Natura, structura bolilor, cunoștințele despre ele (etiologie, patogenie) reflectă clasificarea bolilor,
leziunilor, care sunt revizuite periodic

Tipurile de morbiditate

1. Morbiditatea primară este un set de boli noi care nu au fost înregistrate anterior nicăieri și
diagnosticate pentru prima dată într-un an dat. • Conform terminologiei Ministerului Sănătății, aceasta
este morbiditatea totală nou diagnosticată.

2. Morbiditatea generală primară este morbiditatea primară plus bolile detectate în anul precedent,
pentru care s-au adresat după îngrijiri medicale în ultimul an.
3. Prevalența - morbiditatea generală sau morbiditatea - este totalitatea bolilor prezente în populație,
diagnosticate atît în anul curent cât și în anii precedenți. În esență, aceasta este morbiditatea acumulată,
adică toate cazurile de boli înregistrate pe parcursul mai multor ani.

• Sursele de bază: accesibilitate, examinări medicale.

• Surse suplimentare: cauze de deces, datele studiilor complexe socio-igienice și clinico-sociale.

3. Indicatorii dizabilității;
• Adițional indicatorilor tradiționali de sănătate discutați mai sus, oamenii de știință nu renunță la
încercările lor de a dezvolta indicatori complexi care să minimizeze dezavantajele celor tradiționali și ar
lua în considerare numărul maxim sau optim de factori de influență.

• Dezvoltarea indicatorilor integrativi generalizați de sănătate este realizată de specialiști în principal în

trei direcții

4. Indicatorii de dezvoltare fizică

• Dezvoltarea fizică este un indicator al sănătății populației, care reflectă atât modificări epocale în
natura biologică a unei persoane, cât și efecte relativ pe termen scurt ale factorilor mediului natural și
social.

• Acest indicator este una dintre cele mai importante valori de sănătate disponibile pentru măsurare,
evaluare și interpretare și necesită o monitorizare regulată a tendințelor.

• Atunci când se analizează dezvoltarea fizică a populației, aceștia se referă, în primul rând, la copii,
întrucât dezvoltarea copilăriei este cea care determină principalele caracteristici ale sănătății unei
generații date la vârste mai în vârstă, inclusiv longevitatea potențială și transferul calităților
corespunzătoare către generațiile viitoare.

• S-a dovedit, de asemenea, legătura dintre abaterile în dezvoltarea fizică și formarea diferitelor tipuri de
patologie.

Indicii antropometrici

• Talia

• Masa corporală

• Perimetrul craniului

• Perimetrul abdomenului

• Perimetrul toracelui

30. Noțiuni de sănătate și boală. Dimensiunile sănătății.

• Boala - imposibilitatea de adaptare la multitudinea de condiţii ambientale: de mediu fizic, psihic, social.
Sănătatea este o stare de bine din punct de vedere:

 fizic – individul munceşte, se hrăneşte, îşi desfăşoară activitatea în condiţii bune;

 psihic - omul nu trăieşte într-un climat de violenţă, nu este confruntat permanent cu stări ca
frică, deprimare, nelinişte, anxietate şi are o bună capacitate de a face faţă stresului zilnic
 social - abilitatea de a realiza şi de a menţine relaţiile interumane în societate.

31. Factorii determinanți ai stării de sănătate.

• macroeconomici

• factori de mediu

• socio-economici

• educaţionali Direcţi

• stilul de viaţă (fumat, tip de alimentatie, alcool, utilizare de droguri),

• conditii de mediu fizic şi social (accesul la apa potabila, sanitatia, habitatul)

• comportamente de grup social (violenta în mediul familial, accesul la serviciile de s ănătate) Indirecti

• Produsul intern brut, săracia, poluarea, modificările de climă, migrația, modificări socio – demografice
în structura populației, situațiile de criză (dezastrele naturale, conflictele armat

32. Factorii genetici și comportamentali. Consecințele acestora asupra sănătății.

• Genetici și comportamentali

exerciții fizice și nutriție , fumat , consumul de alcool consumul de droguri

33. Factorii socio-economici și consecințele acestora asupra sănătății

• Socio-economici

cultura și religia asupra sănătății , sprijin social pentru sănătate, condițiile de viață asupra sănătății
venituri și economie asupra sănătății , educație și ocupație în domeniul sănătății

34. Factorii de mediu și consecințele acestora asupra sănătății

Mediu

Poluarea aerului, Poluarea apei, Deseuri periculoase, Alimente sigure

35. Factorii ocupaționali și consecințele acestora asupra sănătății

• Ocupaționali

Traume profesionale , Boli profesionale Populația specifică de lucrători, Efectele economice ale
traumelor și bolilor profesionale, Evaluarea și gestionarea riscului la locul de muncă
36. Noțiune de sănătate globală. Politica de Sănătate Europeană.

• Sănătatea globală înseamnă îmbunătățirea sănătății în întreaga lume, reducerea diferențelor și

protecția împotriva amenințărilor la adresa sănătății globale. Conceptul a fost analizat din mai multe
perspective, printre care cele ale dezvoltării, comerțului, securității, drepturilor omului și bunei
guvernări.

Politica UE

• Promovarea unei stări bune de sănătate: prevenirea bolilor şi promovarea unor stiluri de viaţă
sănătoase prin abordarea aspec-telor legate de nutriţie, activitate fizică, consumul de alcool, fu-mat şi
consumul de droguri, riscurile legate de mediu şi leziuni. Având în vedere îmbătrânirea populaţiei,
nevoile de sănătate specifice persoanelor în vârstă impun mai multă atenţie.

• Protejarea cetăţenilor împotriva ameninţărilor pentru sănătate: îmbunătăţirea procesului de

monitorizare şi pregătire a popula-ţiei şi structurilor specializate pentru situaţii de urgenţă în cazuri de
epidemie sau bioterorism pentru a spori capacitatea de reac-ţie la noi provocări legate de sănătate cum
ar fi schimbările cli-matice.

• Sprijinirea mobilităţii sistemelor de sănătate pentru a ajuta siste-mele de sănătate ale statelor membre
să răspundă provocărilor pe care le reprezintă îmbătrânirea populaţiei, cerinţele tot mai mari ale
cetăţenilor şi mobilitatea pacienţilor şi personalului medical.

37. Obiectivele de Dezvoltare Durabilă.

• Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), altfel cunoscute ca Obiectivele Globale, sunt un apel
universal la acțiune pentru a pune capăt sărăciei, pentru a proteja planeta și pentru a asigura faptul că
toți oamenii se bucură de pace și de prosperitate

 Obiectivul 1: Eradicarea sărăciei în toate formele sale și în orice context

 Obiectivul 2: Eradicarea foametei, asigurarea securităţii alimentare, îmbunătăţirea nutriţiei și
promovarea unei agriculturi durabile
 Obiectivul 3: Asigurarea unei vieţi sănătoase și promovarea bunăstării tuturor la orice vârstă
 Obiectivul 4: Garantarea unei educaţii de calitate și promovarea oportunităţilor • de învăţare de-
a lungul vieţii pentru toţi
 Obiectivul 5: Realizarea egalităţii de gen și împuternicirea tuturor femeilor și a fetelor
 Obiectivul 6: Asigurarea disponibilităţii și managementul durabil al apei • și sanitaţiei pentru toţi
 Obiectivul 7. Asigurarea accesului tuturor la energie la preţuri accesibile, într-un mod sigur,
durabil și modern
 Obiectivul 8: Promovarea unei creșteri economice susţinute, deschise tuturor și durabile, a
ocupării depline și productive a forţei de muncă și a unei munci decente pentru toţi
 Obiectiv 9. Construirea unor infrastructuri rezistente, promovarea industrializării durabile și
încurajarea inovaţiei
 Obiectiv 10. Reducerea inegalităţilor în interiorul ţărilor și de la o ţară la alta
 Obiectiv 11. Dezvoltarea orașelor și a așezărilor umane pentru ca ele să fi e deschise tuturor,
sigure, reziliente și durabile
  Obiectivul 12. Asigurarea unor modele de consum și producţie durabile
 Obiectiv 13. Luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice și a impactului
lor
 Obiectiv 14. Conservarea și utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor și a resurselor marine pentru
o dezvoltare durabilă
 Obiectiv 15. Protejarea, restaurarea și promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre,
gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deșertifi cării, stoparea și repararea degradării
solului și stoparea pierderilor de biodiversitate
 Obiectiv 16. Promovarea unor societăți pașnice și incluzive pentru o dezvoltare durabilă, a
accesului la justiție pentru toţi și crearea unor instituţii efi ciente, responsabile și incluzive la
toate nivelurile
 Obiectiv 17. Consolidarea mijloacelor de implementare și revitalizarea parteneriatului global
pentru dezvoltare durabilă

38. Amenințări de sănătate publice. Tipuri. Exemple. Cauze și consecințe.

Lumea se confruntă cu multiple probleme de sănătate. Acestea variază de la izbucnirea bolilor

prevenibile prin vaccinare, cum ar fi rujeola și difteria, creșterea agenților patogeni rezistenți la
medicamente, creșterea ratelor de obezitate și a inactivității fizice, până la impactul asupra sănătății al
poluării mediului și al schimbărilor climatice.

• Ameninţări politice • Ameninţări sociale • Ameninţări economice • Ameninţări militare • Ameninţări

cibernetice • Ameninţări de mediu • Ameninţări concrete ale mediului de securitate contemporan la
nivel global (virusului Ebola, epidemiei SIDA, conflicte locale )

Amenințări în SP :

• Poluarea aerului și schimbările climatice • Bolile necontagioase. Obezitatea • Pandemia globală de

gripă • Mediile vulnerabile • Rezistența antimicrobiană • Asistența medicală primară de slabă calitate •
Ezitarea în vaccinarea copiilor • Virusul imunodeficienței umane (HIV) • Febra Dengue • Ebola și alți
agenți patogeni cu grad ridicat de amenințare • Sars Cov 2

39. Provocările globale pentru sănătate. Maladiile secolului.

40. Agențiile de sănătate internaționale.

41. Rolul și misiunea organelor internaționale în soluționarea problemelor globale.

42. Abordările multisectoriale ale sănătății publice.

43. Codul de etică în Sănătate Publică. Principiile de etică în sănătatea publică.

Codul de etică în SP evidențiază valorile și credințele cheie care decurg din caracteristicile distincte ale
sănătății publice.

Una dintre cele mai importante aspecte evidențiate în acest cod este interdependența oamenilor.
Această interdependență reprezintă esența oricărei comunități.

Acest cod se adresează în principal publicului și instituțiilor care au ca scop asigurarea și promovarea
sănătății publice, dar și celor care recunosc efectele muncii lor asupra comunității în care trăiesc.
1. Sănătatea publică trebuie să abordeze în principal cauzele fundamentale legate de starea de boală și
cerințele privind starea de sănătate, în vederea prevenirii efectelor negative asupra sănătății.

2. Sănătatea publică trebuie să asigure sănătatea unei comunități prin respectarea drepturilor indivizilor
din comunitatea respectivă.

3. Politicile, programele și axele prioritare ale domeniului sănătății publice trebuie elaborate și evaluate
prin procese care să asigure oportunitatea membrilor comunității de a contribui cu informații.

4. Sănătatea publică trebuie să susțină și să acționeze în favoarea tuturor membrilor comunităților,

inclusiv a celor lipsiți de drepturi civile, în vederea asigurării condițiilor și resurselor necesare sănătății.

5. Sănătatea publică trebuie să vizeze obținerea de informații necesare implementării politicilor și

programelor eficiente de protejare și promovare a sănătății.

6. Instituțiile de sănătate publică trebuie să asigure comunităților, informațiile de care au nevoie pentru
luarea deciziilor privind elaborarea politicilor și programelor de sănătate și să obțină acordul comunității
pentru implementarea acestora.

7. Instituțiile de sănătate publică trebuie să acționeze în timp util pe baza informațiilor pe care le dețin, a
resurselor și a mandatului dat de către comunitate.

8. Programele și politicile de sănătate publică trebuie să includă o varietate largă de abordări care să
anticipeze și să respecte diferitele valori, credințe, culturi la nivel de comunitate.

9. Programele și politicile de sănătate publică trebuie puse în aplicare, astfel încât să aducă îmbunătățiri
mediului fizic și social al comunității.

10. Instituțiile de sănătate publică trebuie să respecte confidențialitatea informațiilor care, în cazul
publicării acestora ar putea aduce prejudicii individului sau comunității, cu excepția cazurilor prevăzute
de lege.

11. Instituțiile de sănătate publică trebuie să se asigure de competența profesională a angajaților.

12. Instituțiile de sănătate publică trebuie să se angajeze în acțiuni de colaborare și afiliere în vederea
construirii încrederii publicului și eficienței instituționale.

44. Principiile etice ale cercetării științifice și regulile de bună conduită în cercetare.

1. Principiul fundamental și universal- de a nu dăuna nici într-un caz și nici într-un mod omului de dragul
științei.

2. Consimțământul voluntar oficializat al persoanei antrenate în cercetare.

3. Balanța risc-beneficiu: risc minim- beneficiu maxim.

4. Principiul inocuității cercetării- definirea clară a riscurilor și efectelor adverse în procesul de cercetare.
5. Rezultate practice pentru umanitate.

6. Experimentele trebuie efectuate numai de persoane calificate.

7. Subiectul sau cercetătorul pot întrerupe experimentul.

8. Principiul echității.

45. Cele 10 principii prezentate în Codul de la Nürnberg.

1. Consimțământul voluntar este essential

2. Rezultatele oricărui experiment trebuie să fie pentru binele societății

3. Experimentele umane ar trebui să se bazeze pe experimentările anterioare pe animale

4. Experimentele trebuie efectuate prin evitarea suferințelor fizice / mentale și a vătămărilor

5. Nu trebuie efectuate experimente dacă se crede că provoacă deces / dizabilitate

6. Riscurile nu trebuie să depășească niciodată beneficiile

7. Ar trebui folosite facilități adecvate pentru a proteja subiecții

8. Experimentele trebuie efectuate numai de oameni de știință calificați

9. Subiecții ar trebui să poată încheia participarea în orice moment

10. Oamenii de știință responsabili trebuie să fie pregătiți să încheie experimentul atunci când este
posibil să apară răni, dizabilități sau moarte

46. Raportul Belmont și Declarația de la Helsinki.

• Raportul stabilește principiile etice fundamentale care stau la baza desfășurării acceptabile a cercetării
care implică participanți umani. Aceste principii sunt: - respect pentru persoane - binefacere –
dreptate

Declarația de la Helsinki (1964)- adoptată de Asociația Medicală Mondială în 1964 pentru a ghida
aplicarea principiilor etice pentru cercetarea clinică

În orice cercetare pe subiecți umani, orice potențial subiect trebuie sa fie informat adecvat despre
scopul, metodele, beneficiile și posibilele daune. La obținearea acordului informat, medicul trebuie sa fie
precut, daca este o relație interdependentă, atunci acordul informat trebuie luat de alt medic care nu
este interconectat cu subiectul.

47. Principiile etice în cercetările pe subiecți umani

1. Respectarea autonomiei - o normă de respectare a capacităților de luare a deciziilor persoanelor

autonome

2. Beneficiență - un grup de norme pentru furnizarea de beneficii și echilibrarea beneficiilor împotriva

riscurilor și costurilor

3. Non-maleficența - o normă de evitare a cauzării prejudiciu

4. Justiție - un grup de norme pentru distribuirea corectă a beneficiilor, riscurilor și costurilor