Sunteți pe pagina 1din 7

Cuvânt pastoral al Preasfințitului Părinte IUSTIN,

Episcopul Maramureșului și Sătmarului,

către clerul și poporul lui Dumnezeu din Episcopia Maramureșului și Sătmarului

la Duminica Cincizecimii, sau a Rusaliilor

Pogorârea Sfântului Duh

Întemeierea Bisericii lui Hristos – Împărăția lui Dumnezeu pe pământ

„Iar în ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii -, Iisus a stat între ei
și a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cel ce crede
în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar
aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci
încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus nu fusese preaslăvit”. (In. 7, 37-39)

La Praznicul împărătesc al Pogorârii Sfântului Duh sărbătorim și retrăim, plini


de uimire și minunându-ne peste măsură, cum Dumnezeu Cel slăvit în Treime: Tatăl,
Fiul și Sfântul Duh a lucrat mântuirea neamului omenesc cel robit prin amăgire de
la calea sa cea sfântă.

Cum Dumnezeu a purtat de grijă urmașilor lui Adam și Evei prin trimiterea
unor mesaje din Cer prin îngeri, sau alteori vorbind prin Duhului Sfânt cu drepții și
oamenii iubiți de El pentru viața lor sfântă și faptele lor bune, cum au fost: Noe,
Patriarhii Avraam, Isaac și Iacob, Proorocii Moise și Ilie și, mai târziu, cu regii și
drepții, dându-le porunci, care erau gardul împrejmuitor al „viei lui Dumnezeu”,
poporul ales al lui Israel.

Toate acestea au premers „plinirii vremii” și împlinirii făgăduinței făcute de


Dumnezeu lui Adam și Evei la trimiterea lor din rai în lume, din nemurirea și

1
veșnicia cu Dumnezeu, în lumea nedreptății și inegalității, a suferinței, bolii și
morții. Lucrul acesta dureros nu au fost voit de Dumnezeu, ci a intrat în lume și în
viața oamenilor din cauza erorii care s-a strecurat în „proiectul lui Dumnezeu: omul”
prin propria lui alegere și călcarea poruncii și rânduielii așezate de Creatorul său.

Când suferința oamenilor a atins punctul culminant și glasul de durere al fiilor


oamenilor a ajuns la Dumnezeu – Părintele ceresc, a hotărât că timpul a venit și
vremea de ispășire s-a plinit. Omul era dator cu această peregrinare prin lumea de
jos, ca să conștientizeze ce înseamnă despărțirea de Creatorul său și Dumnezeu –
Izvorul vieții și Viața vieții noastre, și să înțeleagă că singur nu se poate salva, decât
ridicând ochii spre cer și cerând iertare și îndurare.

Din iubire pentru zidirea Sa cea căzută, Dumnezeu Tatăl a trimis în lume pe
Fiul Său, să Se nască, să crească și să trăiască asemenea nouă, dar să aducă vestea
cea bună că a sosit Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Apoi, să Se răstignească, să
moară, să Învieze a treia zi și să Se înalțe la Ceruri, de unde să trimită apostolilor
Bisericii și lumii alt Mângâietor: „Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede”.

Toți câți vor crede prin mărturisirea apostolilor că: Iisus este Hristos – Fiul
Dumnezeului Celui Viu - Mântuitorul lumii, vor primi Duhul Cel Preasfânt și se vor
face fii ai lui Dumnezeu după har, prin Botezul în numele Tatălui și al Fiului și al
Sfântului Duh.

Împlinirea acestei făgăduințe sfinte făcute de către Mântuitorul apostolilor o


sărbătorim astăzi. Căci, după Înviere, înainte de Înălțarea Sa la Cer, Hristos stând în
mijlocul lor le-a zis să nu se depărteze de Ierusalim, până se vor îmbrăca cu putere
de Sus : „Ci veți lua putere venind Duhul Sfânt peste voi, și Îmi veți fi Mie martori
în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului”. (Fapt.
1, 8)

La cincizeci de zile după Înviere, când iudeii din toată lumea erau în număr foarte
mare - mii de pelerini – la Ierusalim pentru a comemora Primirea Legii (Cele 10
porunci) de către Moise pe Muntele Sinai, apostolii care se găseau în același duh de
rugăciune și de așteptare cu nădejde, reuniți în același loc, în primul sfânt sinod sau
sobor, au devenit primii fii ai oamenilor, după Maica Domnului, purtători de har și
plini de Duh Sfânt.

Iată ce spune cartea Faptele Apostolilor despre acest eveniment unic: „Şi când
a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste,

2
s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde
şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei.
Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum
le dădea lor Duhul a grăi.” (Fapt. 2, 1-4)

Evreii din diaspora, de obicei, vorbeau limba popoarelor și a țărilor unde au


ajuns prin împrăștierea lor la anul 70 î.H. de către Împeriul Roman, ocupant și stăpân
al Țării Sfinte.

Când apostolii, plini de Duh Sfânt și de putere, au ieșit în piața publică, la


mulțime și au început a vorbi, s-a constatat miracolul. Cartea Faptele Apostolilor
spune că Duhul le-a dat înțelepciunea de a deveni poligloți, adică de a vorbi în alte
limbi decât aramaica, care a fost limba ce se vorbea pe vremea Mântuitorului.

Duhul Sfânt a lucrat însă și cu poporul prezent, pe care l-a liniștit și înțelepțit
să asculte. Putem să ne imaginăm ce vacarm era la Ierusalim cu mii de pelerini veniți
la praznic și cu tot comerțul care întotdeauna era inevitabil în astfel de situații.

Și, totuși, apostolii au reușit să se facă auziți, lumea a tăcut! Vorbea Dumnezeu
prin Duhul Sfânt și gura apostolilor despre Fiul Său Iisus Hristos Cel răstignit și
înviat a treia zi.

Minunea pe care o experimentau apostolii nu mai era săvârșită de Iisus


Hristos, Învățătorul lor, cu alte persoane . Minunea se petrecea cu ei înșiși, iar ei
vorbeau unei mari mulțimi și erau ascultați cu atenție și interes de lumea care
începea să se încălzească și în care începea să se aprindă focul iubirii de Hristos.
Mântuitorul a profețit acest moment când a zis: „Foc am venit să arunc pe pământ,
și cât aș vrea să fie acum aprins!” (Lc. 12,49)

Despre acest foc a vorbit Mântuitorul – cel al Duhului Sfânt, care aprindea
inimă după inimă, multe mii de inimi. Încă după prima predică a Sfântului Apostol
Petru harul a devenit lucrător și s-a întrupat într-o întrebare: „…Bărbați frați, ce să
facem?”, iar Petru și ceilalți apostoli au răspuns: „Pocăiți-vă și să se boteze fiecare
dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, și veți primi
darul Duhului Sfânt!”

Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat și în ziua aceea, s-au adăugat ca la
trei mii de suflete “(Fapt. 2, 37 și 41)

3
Acesta este momentul zero, de la care începe existența istorică și imaginea
văzută a Bisericii lui Hristos-Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Toți aceștia
petreceau împreună, participau la Frângerea Pâinii (Euharistia sau prima Liturghie
apostolică) săvârșită de apostoli, care respectau și duceau mai departe testamentul
Mântuitorului lăsat la Cina cea de Taină: „Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-
a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi
spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar
este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.” (Lc. 22, 19-20).

Ce mai aflăm din cartea Faptele Apostolilor? Că numărul ucenicilor creștea și


se înmulțeau cei ce se botezau și se alăturau apostolilor. Așadar, apare nevoia alegerii
de slujitori în noi trepte de slujire. Astfel, sunt aleși și hirotoniți, prin rugăciune și
punerea mâinilor, primii șapte diaconi: „Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii
mulţimi, şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi
pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae, prozelit din
Antiohia, pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se şi-au pus mâinile
peste ei.” (Fapt. 6, 5-6)

Ce trebuie să reținem? Faptul că cei 12 apostoli - că și celor unsprezece s-a


adăugat prin alegerea lui Matia, completându-se locul din care a căzut Iuda
vânzătorul - au avut o misiune unică: aceea de a propovădui Evanghelia la toată
făptura, în toată lumea cunoscută și accesibilă atunci. Cu toate acestea, ei nu au
plecat imediat în misiunea încredințată lor de Mântuitorul Hristos, ci au zăbovit la
Ierusalim, împlinind lipsa preoților și chiar a episcopilor. Ei erau și apostoli, și
episcopi, și preoți, până lucrurile s-au pus în rânduială prin așezarea Sfântului
Apostol Iacob ca primul episcop al Ierusalimului, iar apoi de episcopi în cetăți și
preoți în comunități.

Cât de frumos și armonios, firesc și aproape organic - natural s-a dezvoltat


Biserica văzută, instituția divino-umană, așezându-se toate într-o ierarhie care
dăinuie până astăzi de 2000 de ani – episcopi, preoți, diaconi și poporul lui
Dumnezeu care mărturisește aceeasi credință și trăiește aceeasi viață creștină după
Legea, voia și rânduielile lui Dumnezeu, statornicite de Sfinții Apostoli și Sfinții
Părinți ai Bisericii.

Să înțelegem deci, că Biserica lui Hristos, „stâlp și temelia adevărului” (1


Tim. 3.15), despre care Hristos a spus: „ Voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu
o vor birui” (Matei, 16.18) suntem noi toți, cler și popor, o Biserică vie care merge

4
cu fiecare zi, fiecare săptămână, lună, an, secol sau mileniu spre Împărăția lui
Dumnezeu, în care au ajuns deja creștinii și Sfinții care formeaza în Biserica
triumfătoare din ceruri, împreuna cu Hristos, Împărat veșnic.

Noi suntem „Biserica luptătoare” de pe pământ, iar lupta noastră este cu


păcatul din noi înșine și din lume, nu cu oamenii, așa cum zice Sfântul Apostol Pavel:
„Lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor,
împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva
duhurilor răutății care sunt în văzduh”. (Efeseni, 6.12)

Apoi, să nu confundăm Biserica lui Hristos cu biserica locaș de cult sau de


închinare . Biserica de zid, sau de lemn este locașul sfânt, casa lui Dumnezeu sau a
sfinților, unde ne adunăm în comuniune euharistică, în unitate de credință, viețuire
și făptuire, toți cei care ne numim creștini ortodocși.

În Biserică suntem și formăm o familie, trecând peste diferențele de neam,


bogăție sau stare materială, statut sau profesie, pregătire intelectuală sau condiție
socială modestă, bărbat sau femeie . Toti suntem în Biserică egali, cu slujiri diferite,
urmărind același scop: împlinirea și desăvârșirea ca persoane, familii, comunități
sau neamuri.

Astfel, înțelegem mai bine menirea noastră și proiectul lui Dumnezeu cu noi.
Cu fiecare persoană, Dumnezeu are un plan și un proiect unic, iar cu toți are un
proiect mai mare, încât suntem chemați sa fim la rându-ne creatori, să înfrumusețăm
pământul cu viața și existența noastră, să fim lumină în lume și să înțelegem voia lui
Dumnezeu cu fiecare dintre noi.

Așa au trăit înaintașii noștri, moșii și strămoșii, oamenii mari și sfinții,


voievozii creștini și ctitorii de Neam, Țară și Biserică, de credința creștină și cultura
românească, încât ne-au lăsat o moștenire impresionantă și inestimabilă, așezându-
ne în cinste și slavă printre neamurile creștine și națiunile lumii, lasandu-ne
îndemnul sa apărăm ,să prețuim moștenirea lăsată, să o îngrijim și să o sporim.

Pentru frumusețea ei dăruită de Dumnezeu, dar și pentru ctitoriile unice lăsate


moștenire sau zidite astăzi sub inspirație divină, România este un pământ
binecuvântat, o țară creștină, ocrotită și iubită de Dumnezeu și „Grădină a Maicii
Domnului”, pentru mulțimea bisericilor, a mănăstirilor și a răstignirilor.

5
Dumnezeul părinților noștri ne-a luminat, ne-a inspirit și ne-a ajutat, ca după ieșirea
din communism, în 1990, să reașezăm la loc toate lucrurile așa cum au fost ele, iar
Biserica Ortodoxă Română ca „Mamă a Neamului Românesc” și-a făcut datoria cu
bucurie și pe deplin .

În episcopia noastră, reînviată după 1990, cu Înaltpreasfințitul Părinte


Iustinian ca și întâiul arhipăstor, viața bisericii a cunoscut o dinamică fără precedent:
s-au construit peste 140 de biserici noi, în orașe și sate, 40 de mănăstiri și schituri,
așezăminte sociale, culturale, de învățământ-teologic și au avut loc o mulțime de
evenimente care au luminat, culturalizat, unit și întărit ținutul din Nord-Vest,
Maramureș și Sătmar.

De departe, cea mai importantă lucrare care a așteptat 2000 de ani să se nască
și să se zidească ca ofrandă adusă lui Dumnezeu în Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt
pentru ca ne-a purtat de grijă, ne-a ocrotit și ne-a unit într-o singură țară, este
Catedrala noastră Episcopală din Baia Mare - așezată sub ocrotirea Preasfintei
Treimi, Mama tuturor bisericilor din eparhie.

Noi, toți : preoții și monahii care, împreună cu poporul lui Dumnezeu, am


înălțat și înălțăm aceste monumente ale culturii și credinței, ale unității de neam, țară
și credință strămoșească ortodoxă, îi mulțumin în genunchi lui Dumnezeu că a
hotărât ca în timpul vieții noastre să se împodobească Maramureșul și Sătmarul cu
atâtea capodopere nemuritoare și că ne-a ales pe noi să și le construiască. Ele sunt
tot un proiect a lui Dumnezeu din veac, pe care noi îl realizăm astăzi. Slavă Lui
pentru toate!

De 17 ani, de când am intrat în demisolul catedralei, prin sfințirea Paraclisului


de la primul nivel , de către Patriarhii Teoctist al României și Petros al VII-lea al
Alexandriei, în timpul arhipăstoririi vrednicului de pomenire Arhiepiscop Iustinian,
în 9 Septembrie 2003, ne-am asumat personal acestă lucrare unică, pentru veșnicia
neamului, unitatea țării și a credinței ortodoxe strămoșești și am adus-o la faza în
care este. Tot de atunci, am instituit o colectă eparhială la parohii și mănăstiri pentru
susținerea construirii catedralei, în așa fel încât nicio parohie sau mănăstire să nu
lipsească din pomelnicul ctitorilor noii catedrale.

Scriindu-Vă acest cuvânt pastoral, pe care părinții de la parohii și monahii din


mănăstiri îl vor citi în Duminica Rusaliilor, spre a fi și noi, episcopi, preoți, diaconi,
monahi și credincioși într-un singur duh, precum Apostolii la Cincizecime, Vă
îndemn cu părintească dragoste să vă ascultați inima și să dați curs dragostei creștine,
6
contribuind, după puteri, la colecta eparhială pentru catedrală, iar Dumnezeul
părinților noștri, Cel în Treime slăvit, să Vă trimită har peste har - bine știut fiind
cuvântul că „dar din dar se face har”, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos și
dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu noi cu toți.
Amin!

Împreună cu voi toți, păstori și păstoriți, în rugăciune, slujire, jertfă și dăruire,

.† IUSTIN

Episcopul Maramureșului și Sătmarului

La praznicul Pogorârii Sfântului Duh

Din anul Domnului 2021.

S-ar putea să vă placă și