Mitul jertfei zidirii este un mit caracteristic pentru zona sud-est europeana

cu o mare pondere ca motiv in folclorul literar si in literatura culta romaneasca.

Acesta a fost studiat de numerosi cercetatori, care au relevat particularitatea sa la
fiecare popor :romani, sarbi, croati, greci, bulgari maghiari si cu deosebire
originalitatea modului romanesc. S-a aratat, in baladele straine care trateaza
motivul, sacrificiul e impus de o constructie utilitara cum ar fi un pod sau o cetate.
Atat in cultura romaneasca, cat si in cea franceza, exitsa texte care
valorifica semnificatia acestui mit. Vasile Alecsandri s-a ocupat de culegerea
diferitelor balade si cantece populare, printre care se numara si „Monastirea
Argesului”, opera in care mitul se regastete in toata bogatia mesajului sau. In
Franta, autoarea Margueritte Yourcenar publica in anul 2016 volumul de povestiri
intitulat „Povestiri orientale” in care se regaseste textul „Laptele mortii”, scriere in
care re regaseste mitul jertfei pentru creatie.
Contextul culturalal al publicarii textelor se aseamana din punct de vedere
al contextului social, balada romaneasca fiind publicata in volumul „Poezii
poporale” in perioada pasoptista, iar textul francez in epoca contemporana, in
urma unui confilict socio-politico-militar intercontinental. Circumstantele socio-
culturale ale timpuluiu si spatiului sunt diferite. Se presupune ca Manastirea
Argesului a fost construita intre finalul secolului XIII si inceputul secolului al XIV,
data fiind aparitia lui Negru Voda in firul narativ al operei. In celalalt text,
evenimentele istorice pot fi incarate dupa jumatatea secolului al XV lea, mai exact
dupa asediul Krujei din anul 1450, cand o armata otomana de aproximativ o suta
de mii de ostasi au asediat orasul albanez.

Mitul creației este, așadar, „povestea unei faceri” pentru că el,

întotdeauna, ne explică „cum, mulțumită isprăvilor ființelor supranaturale, o
realitate s-a născut, fie că e vorba de realitatea totală, Cosmosul, sau numai de un
fragment: o insulă, o specie vegetală, o comportare umană
Mitul jertfei pentru creație este, de fapt, un mit al morții, al unei morți violente
care are la bază credințe și ritualuri de construcție străvechi , în mentalul omului
arhaic orice creație fiind dependentă de sacrificiu și de moarte. După apariția
creștinismului, conceptul de moarte creatoare nu a fost abandonat, noua religie
acceptîndu-l, după cum observă Mircea Eliade care, în legătură cu acest aspect,
face următoarea afirmație: „Concepția aceasta a mortii creatoare, cu toate
implicațiile ei străvechi, a fost acceptată și transfigurată de creștinism.
Tema tragică a sacrificiului uman sau animalier datează, așadar, încă din
timpuri ancestrale cînd culegătorii, vînătorii și pescarii aduceau jertfe pentru
roade mănoase, vînătoare reușită și pescuit bogat care să le satisfacă, zi de zi,
nevoia de hrană. După ce oamenii încep să nu mai locuiască în peșteri,
construindu-și colibe și bordeie, sacrificarea animalelor și a oamenilor este inclusă
în ritualul de construcție. El ,de fapt, nu este altceva decît urmarea „unui mit
cosmogonic și a unei întregi metafizici arhaice, care confirmă că nimic nu poate
dura dacă nu are un suflet sau nu este insufletit.

O prima scena reprezentativa pentru tema textului si a evidentierii mitului o

constituie surparea turnului in momentul finalizarii constructiei. De fiecare data
cand turnul este aproape terminat, vantul noptii si vrajitoarele il surpa. Cei trei
muncitori sunt cnstienti de posibilele erori ale propriei lucrari, precum un mortar
slab, maini nepricepute sau instabilitatea pamantului pe care se construieste.
Conexiunea cu mitul apare cand localnicii balcanici recunosc acest dezastru si ii
asociaza un sacrificiu uman pentru purificarea cladirii si a spatiului inconjurator.
Cei trei tarani cad de comun accord ca prima nevasta ce va sosi la ei de dimineata
sa fie zidita in turn pentru a complete ritualul spiritual. Intelegerea curpinde si o
promisiune ce consta in mentinerea secretului fata de partenera fiecaruia.
Taranul cel mare sic el mijlociu nu isi respecta cuvantul si le isi indeparteaza
nevestele de locul unde muncesc in mod indirect, orodonand ca alte treburi
casnice sa fie realizate cu prioritate.

O alta secventa ilustrativa o reprezinta scena zidirii nevestei in zid. Taranul cel mai
mare il loveste brutal, fara ezitare, pe cel tanar cu un ciocan, omorandu-l pe loc.
Femeia cade in genunchi si se roaga pentru mila lor, dar cand vede sangele pe
parul sotului ei, integele ceea ce urma sa se intample. Cei 2 incep procesul de
zidire a femeii, timp in care ea se roaga pentru fiecare parte a corpului pe care o
pierde. Ultima ei dorinta este sa ii fie lasati sanii si ochii liberi pentru a-si putea
alapta si vedea pruncul ce va fi adus in fiecare zi la deal. Astfel, sacrificiul este
complet si constructia poate fi terminata.
Este prezent un conflict intern in cadrul taranului tanar, intrucat acesta nu isi
poate controla emotiile si plange la pieptul sotiei sale. Presiunea emotionala pe
care o duce in urma promisiunii facute este colosala. Sufletul sau este pur,
deoarce iubeste doar o singura femeie si nu are de gand sa-si impovarasca sotia
cu proriile probleme.
Titlul este format dintr-un substantiv(,,Laptele” ) si un adjectiv ( ,,mortii” ).
Laptele devine un motiv principal, facandu-si aparitia in text de 8 ori. In
strucutra ,, Frățiorii mei, frații de sânge, de botez și de lapte”, laptele reprezinta un liant
al celor 3, un motiv de fratie si de prietenie. Catre finalul textului, notiunea de
moarte isi face aparitia, intrucat procesul de alaptare a copilului va fi realizat de o
persoana decedata.
Un alt element seste perspectiva narativa, faptele fiind relatate la persoanaa 3 a
de catre un naretir obiectiv , extradiegetic si auctorial. El isi asuma rolul unui
regizor in raport cu universal ficitional, este omsniscient si omnipreznet, iar
focalizarea este neutra.
Laptele mortii si Balada Monastirii argesului sunt doua opere ce se aseamana atat
prin tema, cat si prin prezentarea mitului jertfei pentru creatie in cultura
balcanica.