Sunteți pe pagina 1din 5

„Made in China”, invenții importante care au asigurat progresul civilizațiilor

În zilele noastre, multe din obiectele care ne înconjoară poartă eticheta „Made in China”.
Unele dintre cele mai importante invenții, care au asigurat progresul civilizațiilor, provin tot din
China. Marea civilizație chineză a fost una dintre cele mai dezvoltate civilizații în plan științific
și tehnologic din lume, depășind cu mult lumea occidentală, și ei îi sunt atribuite multe din
obiectele considerate azi indispensabile.

China se mândrește foarte mult cu invențiile sale. Câteva dintre ele, ocupă un loc foarte
important în cultura chineză, ca simboluri ale avansului său tehnologic. Este vorba de busola,
praful de pușcă, hârtia și prima presă tipografică. Acestora li se adaugă alte invenții, la fel de
importante, precum mătasea, roaba, porțelanul artificiile, umbrella, zmeul sau seismograful.

Busola

Cea mai timpurie referință la un instrument magnetic folosit pentru indicarea direcției se
află într-o carte din anii 1040-1044, din timpul dinastiei Song. Însă această primă busolă a fost
gândită în așa fel încât să arate Sudul, deoarece pentru chinezi, spre deosebire de occidentali,
Sudul este direcția principală. Această invenție de secol XI se baza pe instrumente mai vechi,
realizate din roci magnetice, folosite încă din secolul al IV-lea.

Spre sfârșitul secolului al XI-lea, apar în cărți primele referiri la busolele cu ac magnetic.
Acestea erau însă diferite de busolele contemporane. Timp de mai multe secole, chinezii au
folosit ace magnetice plutind pe apă. Europenii au fost cei care i-au dat busolei forma pe care o
cunoaștem astăzi, iar aceasta a pătruns în China abia în secolul al XVI-lea, unde a fost folosită în
paralel cu modelul tradițional.

Hârtia

Cai Lun, un funcționar la curtea imperială la începutul secolului al II-lea, este creditat cu
inventarea hârtiei moderne. Hârtia era deja folosită în China de mai mult timp, dar era o variantă
obținută din bambus sau mătase printr-un proces de producție mai complicat. Cai Lun vine cu o
formulă nouă, bazată pe fibre de in și cânepă, coji de copac și plase de pescuit. La început,
chinezii au folosit hârtia pentru împachetat, dar din secolul al III-lea aceasta devine instrument
de scris.

Odată inventată hârtia, chinezii au conceput și o modalitate de imprimare, prin intermediul unui
bloc din lemn gravat. Acesta era mult mai potrivit caracterelor chinezești decât imprimarea
mobilă (inventată tot de chinezi, bineînțeles) și a dus la dezvoltarea acestei maniere de
comunicații care domină lumea de azi sau, mai bine spus, o domina până la inventarea
computerelor și a internetului. Tehnica era următoarea: pe un bloc de lemn erau sculptate
litererele, după care ele erau acoperite cu vopsea, apoi imprimate pe hârtie. Aceași metodă era
folosită pentru imprimarea textilelor încă din secolul III.

Tiparul european, invenția lui Gutenberg, a ajuns de asemenea în China, în secolul al XVI-lea,
dar chinezii, fideli propriilor tradiții, nu l-au adoptat la scară largă decât în secolul al XIX-lea.

Seismograful

Seismograful, un instrument esențial în studierea cutremurelor, nu e – cum am putea


crede – o invenție recentă. Acest obiect are în spate o istorie de aproape 2000 de ani ce a început
în China antică.

Astfel, chinezii sunt cei care au inventat primul detector de cutremure. Spre deosebire de
seismografele recente, cele chinezești nu măsurau scara cutremurelor, dar ele erau la fel de
eficiente în înregistrarea mișcărilor scoarței terestre. Chang Heng, astronom la curtea imperială a
dinastiei Han, este cel care a inventat seismograful, în anul 132. Potrivit surselor, primul
exemplar era realizat din bronz masiv.

Sursele spun că invenția lui Chang Heng chiar funcționa, înregistrând un cutremur pe
care oamenii de la curtea imperială nu l-au simțit (probabil că este vorba de marele cutremur de
la Gansu din anul 143).

Praful de pușcă

Praful de pușcă a fost descoperit în secolul al IX-lea în mod accidental. Se pare că alchimiștii
chinezi încercau să găsească formula unui elixir al nemuririi, dar au sfârșit prin a inventa ceva
care a dus la moartea a milioane de oameni. Primele formule, descrise la jumătatea secolului al
XI-lea, constau dintr-o variație de azotat de potasiu, cărbune și sulf. Ulterior, de-a lungul
secolelor, formula prafului de pușcă a fost perfecționată, prin reglarea concentrației de azotat de
potasiu.

La început, chinezii au folosit această invenție pentru semnale luminoase sau artificii. Abia mai
târziu, praful de pușcă a început să fie folosit și de militari, prin inventarea primelor grenade.

Praful de pușcă a ajuns în Europa în secolul al XIII-lea, cel mai probabil adus de invadatorii
mongoli. Europenii au perfecționat invenția și, pe baza ei, în secolul al XV-lea, au dezvoltat
artileria și armele de foc, instrumente cu ajutorul cărora aveau, mai târziu, să cucerească lumea.

Invențiile menționate mai sus sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute din reușitele
tehnologice ale chinezilor. Istoricii insistă însă asupra faptului că praful de pușcă hârtia și busola
poate nu sunt cele mai importante doar că accentul a căzut asupra lor datorită importanțelor lor în
schimburile culturale dintre Est și Vest și datorită rolului lor în dezvoltarea capitalismului
european.

Nicio altă cultură antică nu a contribuit mai mult la progresul umanității decât civilizația chineză.
It is well known that China has an ancient and glorious history, from the feudal periods
ending in 222 BC through the three Imperial and Intermediate Eras, up to the Modern era – over
4000 years of dynastic reigns. It may also be well known that China is the source of many
wonderful and useful inventions from spaghetti to gunpowder. 

This list, is my favourite list about Chinese inventions and developments that were not known to
or adopted by the Western (European) world for many decades and sometimes centuries after
they were common place in China.

Ancient China held leading positions in many fields in studying nature in the world. Besides
the four great inventions: paper-making, printing, gunpowder and the compass, Ancient China
contributed countless other inventions to the world. How many other Chinese creations do you
know?

Surse:

Joseph Needhan,  Science and Civilisation in China, Cambridge University Press

http://listverse.com/2009/04/18/10-great-ancient-chinese-inventions/

http://www.chinawhisper.com/top-20-ancient-chinese-inventions

http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_science_and_technology_in_China

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/top-inventii-chinezesti-care-au-schimbat-lumea

S-ar putea să vă placă și